LIBERTATEA ECONOMICĂ (Economie de piața)şi LIBERTATEA POLITICĂ (Democrație)

„Evidenţa istorică vorbeşte unanim despre relaţia dintre libertatea economică şi libertatea politică.
Eu nu ştiu nici un exemplu în timp sau spaţiu de societate care a fost marcată de mari măsuri de libertate
politică şi care n-au folosit ceva comparabil pentru piaţa liberă pentru organizarea majorităţii
activităţilor economice .”

(Milton Friedman,1969)

Libertatea politică implică prezenţa libertăţilor civice: libertatea cuvântului, libertatea de a se întruni
etc. Libertatea politică nu poate fi ruptă de libertăţile civice şi de un grad înalt de libertate economică,
adică de capitalismul bazat pe relaţii de piaţă. Libertatea economică atribuie calităţi pieţelor libere private
în care indivizii fac schimburi în afară în propriul interes. Libertatea politică este un mijloc pentru
libertatea de constrângere, de putere arbitrară incluzând şi puterea exercitată de guvern. Libertatea politică
constă din două elemente de bază:

 drepturile politice şi
 libertăţile civile.

Adesea drepturile civile permit oamenilor sa-şi aleagă regulile şi calea pe care să o urmeze. Esenţa
libertăţilor civile este aceea că oamenii sunt liberi de a lua propriile decizii pe termen lung, timp în care
nu le sunt violate celelalte drepturi identice. Friedman (1962) a atenţionat asupra faptului că evenimentele
istorice legate de libertatea economică şi cea politică sunt foarte complicat înlănţuite. Relaţia dintre ele
este una deosebit de complexă.
Pe piaţa liberă, indivizii au libertatea de a alege ce să consume, ce să producă şi cum să plătească. O
mână invizibilă conduce agenţi economici independenţi spre a-şi realiza propriile interese şi a coopera cu
alţii (Smith, 17761). Libertatea economică şi libertăţile civile sunt evident relaţionale. O societate a cărei
libertăţi civile sunt incomplete este puţin probabil că va încuraja piaţa liberă deoarece libertăţile civile şi
libertatea economică au în comun libertatea de a nu fi constrânşi de către alţi indivizi sau guvern. Piaţa
liberă este caracterizată de libertatea tranzacţiilor dintre indivizi care sunt lăsaţi să-şi urmărească propriile
interese în scopul realizării obiectivelor economice pe care şi le-au propus.
Importanţa libertăţii politice cu cea a libertăţii economice constă exact în factori ai libertăţilor civile
care includ garanţii pentru a limita puterea guvernamentală şi a proteja autonomia individuală. Libertatea
umană fixată în libertăţile civile este un mijloc prin care se realizează libertatea economică.
Importanţa drepturilor politice în comparaţie cu libertatea economică este, totuşi, puţin mai clară.
Friedman (1992) a atras atenţia asupra faptului că „libertatea politică, instalată singură, are tendinţa de a
distorsiona libertatea economică”.
Savanţii alegerilor publice au discuţii interminabile pe tema competitivităţii politicienilor aleşi
deoarece ei sunt cei care pot interveni să destabilizeze piaţa liberă pentru a-şi mulţumi alegătorii şi
sponsorii.
Indivizii se bucură de drepturile politice pentru a folosi forme democratice, guvernamentale în
scopul distribuirii veniturilor prin intermediul pieţelor libere, prin restricţia competiţiei sau limitarea
vânzărilor prin manipularea preţurilor, sau diverse chirii create.
Abuzul în libertatea politică, în democraţii a cauzat o expansiune a serviciilor şi activităţilor
guvernamentale depăşind scopul de a proteja şi păstra libertatea economică şi umană. Ineficienţa în
democraţie impune constrângeri muncitorilor de pe piaţa liberă şi împiedică realizarea completă a
libertăţii economice2.
O democraţie, odată stabilită, dirijează treptat libertatea economică. Mai mult ca sigur, în regimul
autoritar, este mai puţin important să se încurajeze progresul libertăţii economice. Se presupune că un stat
care dezvoltă un sistem politic cu o organizare birocratică structurată ierarhic, va da privilegii claselor
elitiste. De asemenea, o ţară în care libertatea politică este restricţionată, va servi elita minoritară. Chiar
dacă pieţele există, ele nu trebuie să fie cu adevărat pieţe libere private. Indivizii sunt numai agenţi în stat
1
Smith, A. – Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei, Chişinău Universitas, 1992
2
Buchanan, J. M. Tullok, G. – Calculul consensului, Editura Expert, Bucureşti, 1995
şi nu pot fi concurenţi devotaţi. În plus, autorităţile politice, în regimul autoritar, tind să deformeze piaţa
comercială prin împărţirea resurselor prin constrângere. Clasa de elită controlează o mare parte din
resurse şi efectiv controlează întregul spectru de decizii economice. Libertatea economică se dezvoltă şi
evoluează accidental, şi niciodată prin proiectare (Hayek, 1944)3.
Din punct de vedere istoric şi logic, este clar că libertatea economică este condiţionată de libertatea
politică. Un nucleu component al libertăţii economice este proprietatea privată care este fundamentală în
susţinerea libertăţii politice.
Pe piaţă şi în politică, oamenii ajung la „putere” pe căi diferite. Franz Oppenheimer a arătat că
există doar două metode de obţinere a avuţiei în societate:

 cooperarea socială în cadrul diviziunii muncii, adică producţia şi schimbul voluntar de drepturi
legitime de proprietate pe piaţă;
 exproprierea avuţiei proprietarilor legitimi prin utilizarea puterii, adică violenţa sau ameninţarea
cu violenţa, exploatarea sau socializarea proprietăţii.

Oppenheimer4 consideră că prima metodă corespunde „mijloacelor economice” de obţinere a

avuţiei, iar cea de-a doua „mijloacelor politice”.
În ciuda diferitelor concepţii cu privire la rolul statului în societate, de la cele ale statului absolut
până la ordinea voluntară a societăţii fără stat, istoria atestă implicarea sistematică a „mijloacelor politice”
în viaţa „cetăţii”. Această evoluţie instituţională, marcată mai ales de expansiunea fiscală permanentă şi
regularizarea tot mai multor aspecte ale vieţii sociale, este comună tuturor organizărilor statale din istorie
şi a devenit îngrijorătoare în special în contextul democraţiilor moderne. Ascensiunea democraţiei a
favorizat identificarea statului cu societatea.
Deşi capitalismul este sistemul economic pe care s-a clădit civilizaţia şi prosperitatea occidentală,
politicile tuturor guvernelor occidentale se ghidează, în prezent, după idei total anticapitaliste. Orice
încercare de a transforma lumea, ca materială au cea a fiinţei umane, fără a ţine seama de legile rarităţii,
ale pieţei, ale monedei, etc. nu va avea niciodată succes.
Dacă, în trecut, aparentele „eşecuri” ale economiei de piaţă erau inventariate ca argumente ale
etatiştilor, astăzi, succesul fără precedent al capitalismului, le oferă etatiştilor stimulente pentru a
subordona statului atât economia, cât şi societatea. Marea încercare la care este supusă în zilele noastre
libertatea este enorma prosperitate - produsul proprietăţii private, al sistemului economic de piaţă - a cărei
administrare se datorează guvernelor „democratice”.
Noua realitate nu este şi nu poate fi subordonată altor principii decât celor pe baza cărora s-a format
şi a prosperat societatea umană, în mod natural, de-a lungul istoriei sale: diviziunea socială a muncii,
libertatea şi legea dreptului de proprietate, cooperarea socială şi concurenţa în cadrul procesului de piaţă.

3
Hayek, F. – Drumul către servitute, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993
4
Franz Oppenheimer (s-a născut la 30 martie 1864 la Berlin şi a murit la 30 septembrie 1943 în Los Angeles) – a fost un
sociolog politic german şi economist, care a publicat de asemenea, în zona de sociologie fundamentale a statului. A fost
membru marcant al Şcolii de la Frankfurt (un grup de filosofi neo-marxişti format iniţial la Insitutul de Studii Sociale de la
Universitatea din Frankfurt în anii 1920 şi continuat în SUA după instaurarea nazismului în Germania).