După clasificarea bioclimatologică se realizează diferenta între altitudinea joasă, între

500-1200m; altitudine mică, între 1200-1800 m.; altitudinea medie 1800-2500 m.; altitudinea

mare 2500-4500m. Şi altitudinile înalte - peste 4500 m. Ca mijloc de pregătire biologică pentru

competitii, şi anume la nivel de restabilire, prezintă interes altitudinile joase şi cele medii între

1900-2400 m. Initial, climatul de altitudine medie a fost studiat cu ocazia jocurilor

olimpice de la Mexico City (1968), desfăşurate la o asemenea altitudine. Mai apoi, s-a evidentiat

faptul că reîntoarcerea la nivelul mării, a determinat o etapă de creştere a capacitătii de efort, fapt

ce a stimulat studiile fiziologice, climatologice, privind utilizarea alti-

tudinii ca mijloc de pregătire biologică. Din punct de vedere fiziologic se evidentiază

următoarele: între prima şi a treia zi, se accelerează frecventa respiratiei (reactie datorată

scăderii presiunii partiale a O2), cu mobilizarea volumelor de rezervă inspiratorii

si expiratorii. La fel se evidentiază creşterea frecventei cardiace de repaus

şi efort cu întârzierea revenirii, o fază de hiperexcitabilitate nervoasă, care

poate induce tulburări de somn. Creşte activitatea glandelor suprarenale,

în rezultat, manifestă o criză foarte uşoară sub forma de: tulburări de

somn, palpitatii, senzatii de uscăciune a mucoaselor nazale şi ale gâtului,

contracturi musculare, creşterea activitătii enzimatice musculare, a excitabilitătii

neuromusculare, scăderea Vo2max., creşterea excretiei urinare

de calciu, potasiu al reactiei de stres al organismului. Au loc modificări hemodinamice de tip

hiperglobulie. În ziua a4-a la sportivi se evidentiază un

proces de adaptare provizorie. Criza de adaptare se manifestă în general

între ziua a 7-a si a 10-a, însă unii sportivi, care păstrează „memoria altitudinii medii”.