Performer

ADAPTARE

PRINCIPII ORGANIZARE
 CREȘTEREA PERFORMANȚELOR DE TIP SPORTIV
este rezultat al unor procese continue de:
- adaptare la efort;
- învățare a stimulilor de efort.

ADAPTARE ÎNVĂȚARE

PREGĂTIRE
 Creșterea performanțelor ca rezultat al ADAPTĂRII
Pentru asigurarea proceselor adaptative trebuie evaluate corect următoarele:
Creșterea performanțelor depinde și de DIRIJAREA CORECTĂ A EFORTULUI

CALITATEA: CANTITATEA:
INTENSITATEA MĂRIME (VOL) SPECIFICITATEA
COMPLEXITATEA DURATĂ
(EXTENSIE ÎN TIMP)
 Adaptarea organismului

SISTEM MUSCULAR ORGANE SISTEM SCHELET

CARDIOVASCULAR
melanina
keratina
carotenul
elastina
Procesul de adaptare depinde de particularităţile genotipului şi fenotipului.
Genotip
 structură musculară: raport fibre albe - fibre roşii;
 particularități somatice conforme unui anumit modelul de disciplină sportivă;
 particularitățile proceselor nervoase.
Fenotip – genotip + mediu
Adaptarea reprezintă o echilibrare homeostazică, un „ansamblul de procese şi activităţi prin
care se trece de la un echilibru mai puţin stabil între organism şi mediu, la un echilibru mai
stabil” (Epuran, M., 2011).
 Fără respectarea principiilor de A, adaptarea nu se produce si se consumă prematur
“rezerva de performanță”.
 Adaptarea compensatorie este rezultat al unor intervenții educaționale corect dirijate (D.
Damaschin, 1973, citat de Gh. Radu, 1999).

ADAPTARE în activitatea sportivă este morfologică, funcțională, metabolică.

1. Fiabilitate

2. Toleranță

3. Histerezis
Succesiunea adecvată a stimulilor de antrenament permite o variaţie a
homeostaziei. Ea este urmată de o reacţie compensatoare, care tinde să
anuleze dezechilibrul produs de solicitările fizice prelungite.

Repetându-se de mai multe ori, se înregistrează o creştere progresivă a

rezervelor funcţionale, ajungând chiar să depăşească nivelul lor iniţial -
fenomenul de supracompensare.

Tipurile de supracompensare (Forto, 2002, citat deRusu, Baciu, Şanta, 2009):

• pozitivă - în urma unor încărcături de antrenament organismul este epuizat,

iar prin refacere revine la o capacitate superioară de efort;

• negativă - când stimulii A sunt repetați timp îndelungat, în condiţii de

refacere incompletă, și apare supraantrenamentul.
 TIP de EFORT Perioadă de supracompensare

Capacitate de efort aerobă 24 - 48 h

Putere aerobă 48 - 72 h
Rezistenţă anaerobă alactacidă 5 - 8h
Rezistenţa anaerobă lactacidă 48 - 72 h
Forţa în regim de rezistenţă 24 - 72 h
Forţa explozivă 24 - 72 h
Forţa maximă 24 - 72 h

Timpul afectat supracompensării pozitive în funcţie de încărcătura antrenamentului

(Forto, 2002, citat de Rusu, Baciu, Şanta, 2009)
Echilibru
dinamic Adaptare

Dezadaptare
Regres – Ex.: depleția rezervelor energetice musculare
nivel produce microtraumatisme, determinând stagnare
lezional sau chiar de regres al performanței o perioadă
însemnată de timp.
(Weineck, 1992)

Readaptare
T de restabilire este mare
ADAPTAREA
- proces nelimitat şi polimorf, ce are la baza legitățile fiziologiei locomotorii, dar şi
psihice;
- mecanism evolutiv.

MUSCULARĂ
M

N-M
NEURO-MUSCULARĂ

BIOCHIMICĂ
B

COGNITIVĂ
C
1. Adaptarea musculară - mușchii devin mai puternici,
mai rezistenți, mai eficienți printr-un proces
adaptativ coerent și de durată.

Morfologic crește:
 suprafața de secțiune a fibrei;
 numărul de miofibrile;
 volumul sarcoplasmei;
 cantitatea de țesut conjunctiv.

La vârstele mici trebuie asigurată dezvoltarea unei

musculaturi elastice și efilate.

Hipertrofia, rezultat al antrenamentului de forţă, trebuie

înregistrată începând cu perioada junioratului.
2. Adaptarea neuro-musculară - stimulii submaximali sunt cei care oferă zona 8 de creştere a
capacităţii de efort. Cf. Hillerin, P. (2020) există un lanț al psiho-neuro-motricității
(informațional) prin care motoneuronii primesc informația direct sau de de la neuronii
intercalari și “învață” comenzile de declanșare și coordonare ale mișcărilor, iar aceste comenzi
devin autonome de creier.
În biologia moleculară sunt menționate și replicări ale genelor (neurogeneză și neuroplastie).
Corpii tigroizi (corpusculii Nissl) și celulele gliale (nevrogliile), specifice nevraxului, se adaptează
și asigură o mai bună integrare a semnalelor neuronale în cortexul motor.

3. Adaptarea biochimică
Solicitările aerobe cresc cantitătea de mioglobină (proteină globulară bogată în Fe), cresc
oxidarea glicogenului, a lipidelor și deschid capilare pe fibră musculară.
Solicitările anaerobe eficientizează sistemul ATP-CP prin reşterea suportului fosfagenic (?) şi a
enzimelor anaerobe ce sporesc capacitatea glicolitică.

4. Adaptarea mentală sau cognitivă este superioară oricărui alt tip de adaptare, deoarece, ca
„adaptare organică, îşi construieşte un mediu infinit mai întins şi mai stabil” (Epuran, M., 2001).
 Adaptările morfologice, metabolice și funcționale depind de durata și natura
EFORTULUI.

PUTEREA ȘI
% DIN CONTRIBUȚIA ENERGETICĂ ANDURANȚA

DURATA EXERCIȚIULUI ÎN MIN

 TIPOLOGIA ADAPTĂRII
- de scurta durată - stimularea organelor şi sistemelor: FC, FR, ventilaţie pulmonară, consum
de O2, acumulare de LA. Este adaptarea de lecţie, care are la bază capacitatea individuală la
momentul dat;

- de lungă durată - are la bază eforturi crescute, ce determină hiperfuncţii la nivelul

sistemelor.

Etape:
ACUMULAREA: mobilizarea sistematică a resurselor: antrenament cu orientări diferite
care conduc la cumularea efectelor de scurtă durată, specifice perioadelor de pregătire de
bază;
SALTUL CALITATIV: prin creşterea încărcăturilor în scopul obţinerii unor modificări
structurale şi funcţionale la toate nivelele organismului;
STABILIZAREA: adaptare stabilă, bazată pe cantitatea necesară de rezerve energetice,
rezerva de adaptare, rezerva de învăţare, etc.
 supracompensare

HISTEREZIS

refacere

6-8 săptămâni

Importantă este intrarea în faza de supracompensare (Grosser, 1986), stare posibilă doar printr-un
proces de refacere calitativ. Majoritatea adaptărilor se produc aprox 6-8 săptămâni. Ele depind
de histerezis, adică de tendinţa de revenire la starea iniţială a unui organism după efort.
Histerezis - fenomen prin care starea unui sistem indusă de o anumită cauză nu depinde numai
de mărimea cauzei, ci şi de stările anterioare prin care a trecut sistemul.
Adaptările se produc când solicitările sunt 8:

- SNC comandă rapid și precis mișcările;

- fibrele musculare folosesc mai mult glicogen;
- mușchii devin mai puternici, mai rezistenți prin
schimburi gazoase și nutriționale intense la nivel
mitocondrial; + P supra
- A
- crește consumul de O2 la nivelul substraturilor
energetice periferice datorită înmulţirii capilarelor
sau deschiderii celor nefuncţionale; Zonă de ameliorare
- cantitatea de mioglobină și rețeau mitocondrială Subsolicitare a performanței Suprasolicitare
sporesc; underT overT
- enzimele cresc cantitativ;
Acute Over
- cetogeneza este accelerată; overload Reaching
- S respirator și circulator susțin transportul O2;
- au loc modificări vegetative: Strauzenberg,
Schwidtmann, 1976 (citaţi de Bitang, 2008)
raportează la sportivi cea mai scăzută FC – 29
pulsaţii/minut;
- ciclurile Krebs + Cori se intensifică, etc.
 (Seyle, 1956, citat
de Bota), 2000)

Hiperactiv, neadaptat
(fight or flight r., Rezistent și adaptat Epuizat și neadaptat
crește adrenalina și
catecolaminele - dopamina +
(homeostazie) (r. de uzură - wear & tear)
urina, nu sânge)

SGA sau reacție post-agresivă are 3 trei stadii (Avramoff, 1980):

- alarmă - o reacţie spontană, nespecifică, începutul adaptarii;
- rezistenţă - organismul răspunde economic;
- epuizare – organismul cedează la efort. Sportivul se poate îmbolnăvi (nevroze,
hiperensiune arterială, etc.). Acest stadiu nu este mereu traversat.
Adaptarea poate fi însă constantă, presupunând
respectarea unor principii de antrenament.

A. PROGRESIVITATE - creşterea treptată a efortului.

„Încărcătura de antrenament trebuie să crească pe tot
parcursul programului” (Mattew și Fox, 1989).

Curba creşterilor de sarcină este ascendentă.

Senzația de ușurință în E
Este un principiu ușor aplicabil prin dozarea diferită a duratei
intervalului (distanță înotată sau număr de repetări), a vitezei medii
de înot (intervalul vitezei este folosit în pregătirea sprinterilor şi a
semifondiştilor), a pauzei de odihnă (se modifică densitatea mo.) sau,
concomitent, a doi-trei parametrii ai efortului.

Modalitățile de punere în practică – S progresive.

SP1 Dacă progresivitatea se realizează prin creșterea
duratei de lucru (dist./nr. de repetări/set) este în
beneficiul puterii aerobe. Intervalul solicită un anumit
volum de muncă și se numește interval volum.
Obiectivul - sporirea constantă a duratei de efort, fiind
ideal pentru înotătorii de fond. Efectele sale se
înregistrează pe parcursul a 16 săptămâni, apoi
urmează un platou de adaptare (Nikitin, 1997). Marele
avantaj este evitarea supraantrenamentului (overT),
înotătorii fiind protejați atât fizic, cât mai ales
emoțional (psihic).
SP2 - creștere a VMA se
numesc intervale intense
se vor antrena în primul
rând FT, dar, într-o mică
măsură, și ST.
Este cea mai grea formă
de progres - puțini sportivi
sunt dispuși să se
“consume”.
Ei preferă alte SP, mai
puțin stresante, deși
efectele SP2 se
înregistrează chiar în
primele 4-6 săptămâni.
Învingerea limitelor
personale prin acea setare
numită “push the
envelope/ go beyond
boundaries”, exacerbarea
efortului pentru depășirea
barierei de viteză, este
necesară sprinterilor.

Ei trebuie să se odihnească
foarte bine și să consume
multe proteine, cu rol
energetic, plastic,
reconstructiv.
HIIT - refacere până la
restabilirea completă.

USRPT - formă de pregătire

ce scutește sportivii de
multe ore petrecute în
bazin. CP nu se mai reface
pe durata perioadei de
odihnă și “obligă” la
intensificarea ratei
mecanismelor anaerobe
(Parolin, 1999).

Maglicho (2015) recomandă

"sprintul liber sub distanța de
probă (free-sprint swimming
under distance-repeats).
 SP3
Dacă progresivitatea se bazează pe scăderea
pauzei de odihnă dintre repetări, intervalele se
denumesc dense.

SP3
antrenează înotătorii de 200m.
Când plecarea într-o nouă repetare (send-off time)
este uneori în scădere (rep. descendente), se solicită
intens mecanismele anaerobe.
 SP4

Progresivitatea pp și modificarea mai multor

parametrii, atunci intervalele se denumesc
combinate. Deși sunt stresate, gândindu-ne că
organismul trebuie să facă față mai multor stimuli în
creștere în aceeași secvență a repetării, sunt frecvent
folosite. Pot determina atât intensificări ale
mecanismelor anaerobe, cât și a celor aerobe.
 2,4
- sprinteri

Distanțele merg doar de la 25 la 50m, fără scăderea vitezei.

1,4
VD
- fondiști
Tot ce este peste 400m se va folosi în pregătirea lor specializată.

3,4
- semifondiști
SP1-4 dezvoltă ambele căi energetice, în funcție de accent.
Pasteur - o cale metabolică nu o inhibă pe cealaltă, ele lucreză
alternativ dominant, furnizând simultan energie.

16x6 sec cu plecare la 1:30 min

GLICOLIZĂ

ATP-CP

ATP

AEROB

(Maglischo, 2015)
Posibile contribuții energetice - 60 x 25m plecare la:

30 sec
20%
ATP-CP
50%

ATP-CP (anaerob
1 min
30% alactacid) GICOLIZĂ
anaerob lactacid (glicoliză)

aerob
AEROB 40% 40%

ATP-CP (anaerob alactacid)

20% anaerob lactacid (glicoliză)

aerob

(Maglischo, 2015)
B. Specificitate - susţine că antrenamentul trebuie să supună organismul unor
eforturi similare celor din competiţie.

Nu statuează necesitatea parcurgerii frecvente a distanţelor sau probelor de

concurs, ci a stimulării maxime a tuturor proceselor metabolice solicitate în
timpul întrecerilor. Izolarea acestor procese, construirea unor forme de
antrenament şi „arderea completă” asigură adaptarea.

Există 5 forme de antrenament:

- PA
- VO2max
- sprint
- toleranţă lactat
- tempo de concurs
 PRAG VO2max SPRINT TOLERANŢĂ TEMPO DE
ANAEROB (lanţul de LACTAT COMPETITIE
transport al O2)
  viteza de  crează nevoia   forţa propulsivă   capacitatea  simulează condiţiile de
producere a de O2  stimulează reacţia ATP de atenuare a competiţie
lactatului  mioglobina în – CP lactatului (dirijează stimulii
  viteza de fibrele rapide   procesul de dividere   nivelul de previzionaţi pentru
eliminare a La  adaptează trei al fibrelor rapide suportare a concurs)
 întârzie pH sisteme: durerii
muscular respirator,   M-LDH
 mioglobina în circulator,   glicoliza
fibrele lente muscular anaerobă pentru
 glicogenul eliberarea
muscular rapidă a energiei
aerob aerob anaerob alactacid anaerob lactacid anaerob/aerob sup
Rezistenţa Viteza pe Viteza de start Partea finală a Interacţiunile
semidistanţe cursei – finish-ul metabolice
65 – 90% 80 – 90% 100% 85  90  99% 90 – 100%
Raport L/O 10 : 1 2:1 1:2 1:3 1 : 4(5)
Toate distanţele Distanţe 10,15, 25 m,  800 m Distanţe de concurs
 3000 – 5000 m  300-600 m nu mai mult de 50 m (probe) 50  1500 m
 Intervale lente Intervale Repetări ultrascurte  Repetări duble Repetări
Înot non stop Fartlek Hipoxic (50 -100m)
Fartlek
-20x100/1.15min - 4 x 30 x 50 m - 3x3x100, 30
-2x3x500m/6 min p 5 sec - R; 3 min 6x25 10 sec sec - R, 3 min - 400 - 10x10x50
p 1:30 min - S -S 4x -R S 10 sec - R
-2x3000 p 2 min - 2 x 4 x 400 m/ 3x50 2 min - S - 2x2x200/6 5 min - S
6 min; min, 3 min - S
p 2 min - S 100
(sintetiză L. Vasile, 1996)
TRANSFERUL+/-

S-a considerat că, dacă sportivii practică activități motrice diferite pot
transfera calitățile de la una dintre activități către cealaltă. Înotătorii au
alergat, considerând că-și vor dezvolta suportul aerob și vor transfera
această capacitate în apă. Studiile au demonstrat că doar o mică
parte a “câștigului aerob” a putut fi translatat spre apă. S-a afirmat că
atleții folosesc preponderent forța picioarelor, iar înotătorii forța brațelor.
S-au folosit bănci izokinetice, simulatoare moderne de genul VASA sau
WEBA Trainer.
Studiile EMG au statuat transferuri mici spre apă dinspre mișcarea a
terestră de pe ERGOswim.
Beneficiile și dezavantajele s-au înregistrat mai ales în coord. neuro-
musculară (stabilitatea mișcării pe pattern).
+
info recurent. Stollenga ș.colab. (2014) au explicat importanța unui
feedback primit pe multiple nivele info, care se ierarhizează cu
feedforward (recurrent neural network RNN) .
Specialiștii domeniului indică exersările terestre în ideea dezvoltării
detentei, ca forță explozivă (F/V), a flexibilității (Olbrecht, 2000), iar
Maglischo recomandă (2015), lucrul pe uscat pentru dezvoltarea
forței.
-
S-a determinat inconsistența eforturilor terestre. Concluzia: se pierde
mult din “simțul apei”. Sensibilizare stereognostică, conturată
diferențiat-kinestezic doar în mediul fluid, asigură precizarea “tăriei
vâslirii”, respectiv a forței de presiune pe apă.
Nu recomandă alergarea, Yoga, Pilates,
având în vedere energia și timpul
consumate. De asemenea, consideră că
înotul îmbrăcat sau încălțat modifică în
sens negativ, “dramatic chiar”, structura
motrică, poziția corpului și aliniamentul
corporal.
C. Reversibilitatea (ciclicitatea) sau continuitatea
pregătirii. Sportivii trebuie să se odihnească, dar, mai
apoi, să-și reia antrenamentele pentru a evita
regresul. O săptămână sau două de întrerupere nu
produc efecte negative asupra condiției fizice, însă,
după 12 săptămâni de pauză, capacitatea de
rezistență scade cu aproximativ 40%, iar capacitatea
de a sprinta cu 14-30% sau chiar mai mult.
 Funcție Antrenat Dezantrenat % dezadaptare în % dezadaptare
cursul a max 3 peste 3 săpt de
săpt de întrerupere întrerupere

VO2 max 62,2 57,3 mai puțin de 3 săptămâni

pauză -8% -18%
(ml/kg/min) 50,8 peste 3 săptămâni pauză

Debitul cardiac 27,8 25.5 mai puțin de 3 săptămâni

pauză -8% -18%
(l/min) 25.2 peste 3 săptămâni pauză

Volumul 2,91 2,56

-12%
plamatic (l)
Frecveță 186
187
193 mai puțin de 3 săptămâni
pauză +4% +5%
cardiacă 197 peste 3 săptămâni pauză
(bpm)
Enzime -29% -32%
oxidative
Prag anaerob -7% -18%
(Wilmore, Costill, Kenney, 2008, și McArdle, Katch și Katch, 2014)
D. Specializarea - vârsta la care sportivii pot realiza o performanţă înaltă este
semnificativ mai mică în nataţie – înot, faţă de alte sporturi.
În sporturile ciclice, de rezistență cardiorespiratorie şi musculară, o
specializare timpurie, peste posibilităţile biologice reale, determină uzura
rapidă şi abandonul.
Filozofia pregătirii sportive
Specializarea timpurie Program multilateral
- îmbunătăţirea rapidă a - îmbunătăţire mai lentă a
performanţei performanţei
- cea mai bună performanţă - cea mai bună performanţă la 18 ani
realizată la 15-16 ani datorită sau mai târziu, la vârsta maturizării
adaptării rapide fiziologice şi psihologice

- performanţă inconstantă în - performanţă constantă în competiţii

competiţii
- pe la 18 ani sportivii se simt epuizaţi - viaţă sportivă îndelungată
şi abandonează sportul
- predispoziţie spre accidentări din - accidente puţine
cauza suprsolicitării forţate (T. Bompa)
1. Ce se înțelege prin adaptare în
activitatea sportivă?
2. Ce caracteristici are adaptarea
din perspectiva raportului
genotip / fenotip?
3. Dați exemple și explicați diferite
reacții de adaptare la efortul
din activitatea sportivă?
4. Care sunt caracteristicile
adaptării în activitatea
sportivă? Comentați fiecare
aspect!
5. Prezentați tipologia adaptării, și
dați exemple concrete!