1. Functiile psihosociale ale familiei.

1. Functiile psihosociale ale familiei.

Funcţiile familieiI Orice familie funcţionează ca un sistem in care membrii să i interacţionează după anumite
reguli prestabilite de generaţiile I anterioare sau construite şi adaptate in prezent.
Regulile familiale > sunt stabilite inconcordanţă cu regulile sociale sau comunitare din care face parte fiecare
familie.
Din acest punct de vedere, este foarte important să ne referim la funcţiile familiei şi, in consecinţă, să putem
să afirmă m că modul in care se realizează acestea ne conduce la a exprima prezumţii asupra funcţionalită ţii
sau disfuncţionalită ţii sistemului familial, in funcţie de caz. Aşadar, iată care sunt funcţiile i esenţiale ale
familiei:
1 . Funcţia de suport prin intermediul că reia membrii familiei se sprijină intre ei in vederea indeplinirii
unor nevoi, idealuri, planuri individuale sau familiale;
| 2 . Funcţia de comunicare presupune transmiterea, cu scopul asimilă rii, mai ales de că tre copii, dar şi de
toţi ceilalţi membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de
comportament caracteristice unui anumit grup social; i
3 . Funcţia de rezolvare a problemelor prin care \ membrii familiei adoptă strategii de rezolvare a
situaţiilor şi crizelor existenţiale;
4. Funcţia de asigurare a continuităţii grupului familial - funcţia sexualreproductivă - presupune
satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soţi şi aducerea pe lume a copiilor. Cele două componente ale
acestei funcţii sunt indeplinite diferit, in sensul că in unele familii accentul se pune pe implinirea sexuală , in
timp ce in alte familii se acordă o importanţă mai
mare aducerii pe lume a copiilor;
5. Funcţia de relaţionare, prin care se realizează diversele schimburi intersubiective şi schimburile familiei
cu exteriorul (comunitatea restransă sau lă rgită - societatea in ansamblul ei);
6. Funcţia de satisfacere a nevoilor, prin intermediul că reia membrii familiei işi satisfac o serie de nevoi, de
la cele bazale pană la cele superioare;
7.Funcţia economică - presupune asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare existenţei familiei,
planificarea bugetului familiei (locuinţă , hrană, haine etc.X Funcţia economică se realizează prin acumularea
unor venituri pentru întreg colectivul familial şi organizarea unei gospodă rii pe baza unui buget comun
(Voinea M., 1993, 1996). 
  Totdeauna această funcţie a fost considerată importantă, de realizarea ei depinzâ nd îndeplinirea celorlalte
funcţii ale familiei. Comuniunea soţilor – expresie deopotrivă a iubirii şi a fidelită ţii, dar şi a dobâ ndirii
înţelepciunii – se manifestă prin armonie, prin ordine şi prin ceea ce s-ar putea numi o diviziune familială a
muncii.
   ,,Creşterea economică după anul 2000 reduce să ră cia la valorile de la debutul tranziţiei. Să ră cia absolută
începe din nou să crească în 2009. Ruralul şi zona Nord Est, tradiţional să race, au fost mai grav afectate şi mai
puţin responsive la evoluţia economică de ansamblu. Deşi în Româ nia în ultimi ani s-a produs o creştere
importantă a venitului/consumului, totuşi în anul 2008, consumul pe cap de locuitor reprezenta doar 29%
din consumul mediu european” (Raportul social al Institutului de Cercetare a Calită ţii Vieţii, După 20 de ani:
opţiuni pentru Româ nia, Institutul de Cercetare a Calită ţii Vieţii, 2010)
      Decalajele de dezvoltare economică , tehnologică şi de bună stare care despart Româ nia de ţă rile cele mai
avansate au la bază şi carenţe culturale şi de educaţie. Nu ne referim la cultură ca ansamblu naţional al
faptelor de creaţie, ci la cultura şi educaţia muncii. Este vorba de capitalul social ca o componentă a
capitalului uman, care permite membrilor unei societă ţi să aibă încredere unul în altul şi să coopereze în
alcă tuirea de grupuri şi asociaţii.
    Fondul de încredere şi abilitatea de a face asociaţii funcţionale este o resursă creatoare de valori, care se
poate dobâ ndi începâ nd din familie. Seriozitatea, corectitudinea, respectarea înţelegerilor convenite, dorinţa
de a face din partener un client permanent se cristalizează începâ nd din familie (Coleman James S., 1987, p.
1024-1026).

8.Funcţia pedagogico-educativă şi morală sau funcţia socializatoare a familiei “vizează asigurarea

educaţiei şi învă ţă mâ ntului copiilor, socializarea primară a acestora”(Stă nciulescu E., 1997).       
Socializarea copiilor, “personalitatea de bază a individului, formată ca efect al socializă rii primare îşi
modifică greu caracteristicile sale fundamentale motiv pentru care, de cele mai multe ori, procesul de
asimilare a unor noi norme şi valori sau a unei alte culturi (socializare secundară ) implică conflicte şi
întâ mpină o serie de dificultă ţi” (Ravi B.,  Shirali K. A., 1992; Ră dulescu S., 1996).     În mă sura în care, prin
vieţuirea lor înţeleaptă, au devenit pentru fiii lor jaloane sigure pe drumul vieţii, dovedind capacitatea
discernerii valorilor consistente şi a bunei raportă ri faţă de lucruri, a-ţi cinsti pă rinţii, implică imitarea
faptei lor, a modului lor de a fi, aşa cum recomanda sfâ ntul Pavel (Evrei 13, 7). „Cinsteşte pe tată l tă u şi pe
mama ta, ca să -ţi fie bine şi să tră ieşti ani mulţi pe pă mâ ntul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da”
(Decalogul, Ieşire 20, 12). 

            Copilul are nevoie de familie, dar nu de orice fel de familie, ci de una înalt educogenă – slaba
autoritate parentală , relaţiile conflictuale între pă rinţi, modelul negativ al familiei de origine pot conduce
la adoptarea de că tre tineri a unor comportamente deviante, predelincvente sau delincvente.

           Familia face greu faţă bombardamentului mediatic ce prezintă bă rbaţi cuceritori ai unor
femei/obiecte sexuale, în care calită ţile morale şi intelectuale nu mai au, practic, nici o semnificaţie.

            Se exploatează astfel dorinţa copiilor de afecţiune şi aprobare, fapt pentru care aceştia se stră duiesc
să nu iasă din acest tipar ,,cultural” general. În familia modernă şi postmodernă resursele educative ale
pă rinţilor sunt relativ limitate, ca urmare a ritmului rapid de viaţă , a crizei de timp, a diminuă rii legă turii
între generaţii etc.

            Rolul pă rintelui este nu doar acela de educator, ci de partener, de asociat al copilului, impunâ ndu-se
asocierea acestuia la preocupă rile familiei, excluzâ nd astfel cele două forme extreme de atitudini
parentale: autoritarismul şi/sau protecţia nelimitată.

         Pe de o parte, în buna lor intenţie de educaţie, uneori pă rinţii îşi împing copii într-o maturitate
timpurie, obligâ ndu-i să -şi petreacă tot timpul liber învă ţâ nd, joaca fiind considerată ,,pierdere de vreme”.
Pe de altă parte în buna lor intenţie de a dispune de resurse materiale, copiii lor ajung să aibă mai mult
prieteni virtuali, trăind în universul jocurilor la PC.

            Atâ t copiii care nu au nevoile materiale bazale satisfă cute, câ t şi cei care nu au nevoile emoţionale
bazale satisfă cute, vor avea probleme în viaţa adultă.

            Tră irile negative din copilă rie – ca urmare a absenţei pă rinţilor sau a comportamentului neadecvat
al acestora – au consecinţe negative, de felul tulbură rilor de ataşament.

9. Funcţia maternă şi funcţia paternă

Din punct de vedere al studiului parteneriatului erotic şi al familiei, atunci cand ne referim la rolul matern sau
patern este mai potrivit să consideră m aceste roluri ca fiind expresia unor funcţii parentale, materne şi
paterne, aşa cum afirmă psihanalistul Albert Ciccone (2010).
Funcţiile parentale sunt vitale pentru dezvoltarea psihicului bebeluşului (copilului) permiţandu-i astfel să -şi
dezvolte propria subiectivitate. Calitatea dezvoltă rii propriei subiectivită ţi şi individualită ţi il va insoţi pe
individ de-a lungul intregii sale vieţi interrelaţionale. Ea va fi baza prin care acesta se va diferenţia de celă lalt
şi modalitatea prin care acesta va stabili legă turi intersubiective cu celă lalt, diferit de el. Pornind de la această
argumentaţie, o serie de psihanalişti de familie consideră că există un loc al mamei şi unul al tată lui, care
trebuie luate in considerare atunci cand ne referim la dezvoltarea copilului in cadrul grupului să u familial de
origine.
9.1.Locul şi funcţia maternă
Psihanaliza a considerat primordială funcţia maternă din punct de vedere a dezvoltă rii subiectivită ţii şi
dezvoltă rii instinctului supravieţuirii la bebeluş. Caracteristicile funcţiei materne sunt:
- Capacitatea mamei se a intra in contact cu anxietă ţile, angoasele şi nediferenţierea bebeluşului;
- Capacitatea mamei de a exercita o funcţie pe care psihanalistul neoldeinian Wilfred Bion o numeşte
FUNCŢIE AFLA, cea prin care mama conţine şi transformă angoasele şi tră irile nediferenţiate ale bebeluşului
şi copilului mic in tră iri cu sens;
- Capacitatea mamei de REVERIE MATERNĂ care acordează copilul in mod fantasmatic la prezenţa tată lui,
chiar şi atunci cand acesta nu este prezent fizic.
9.2.Locul şi funcţia paternă
Deşi iniţial neglijat in ceea ce priveşte importanţa sa comparative cu locul şi funcţia mamei, funcţia tată lui
poate fi caracterizată prin:
- Caracterul de FUNCŢIE DE SPRIJIN, tată l fiind cel care sprijină mama in investirea bebeluşului şi in
devotamentul ei prin PREOCUPAREA MATERNĂ PRIMARĂ. Tată l susţine prin sprijin relaţia mamă -bebeluş şi o
confirmă in sensul modifică rii narcisismului primar (dezorganizat, fragil şi bulversant din punct de vedere
matemal) al mamei intr-un neo-narcisism cu valenţă de criză mutativă necesară dezvoltă rii relaţiei parentale.
- Tată l indeplineşte FUNCŢIA DE PUNTE, DE SEPARARE şi SPRIJIN, DE CASTRARE, tată l asigurand totodată
condiţia intalnirii mamei cu bebeluşul să u, prin separare şi reunire in acelaşi timp.
- Funcţia paternă PERMITE LEGĂTURA HRĂNITOARE PRIN FUNCŢIA SUPRAEULUI
care permite separarea intre pă rţile eului permiţand astfel formarea funcţiei de autoconservare. Este
necesară o cenzură pentru ca copilul să se poată structura interior altfel ar fi la dispoziţia pulsiunilor şi
fantasmelor fă ră a mai face proba realită ţii obiective.
9.3.Funcţiile parentale
Funcţiile parentale imprimă astfel experienţe singulare pentru copil. Prin introiectarea lor, copilul va invă ţa
să le aprecieze şi să disceamă intre ele, lucru care ii va permite in interiorul psihismului să u o intalnire a
pă rinţilor să i ca şi cuplu. Cuplul va organiza raportul copilului cu alteritatea, cu diferenţierea dintre sexe şi
dintre generaţii, mai mult sau mai puţin armonioase. Aşa cum afirmă şi Ciccone, cuplul articulează funcţiile
paterne şi materne şi, totodată, articulează eroticul cu parentalul, constituind bisexualitatepsihică
(Roussillon, Ciccone, 2010, pp. 118-125).
Modurile in care vor fi „indeplinite” funcţiile parentale vor determina capacitatea de autoconţinere a
propriilor tră iri pentru copil şi viitorul adult, de metabolizare a lor, ceea ce echivalează cu capacitatea de a fi
singur şi de a tră i in sens creator. Capacitatea de a fi singur se
manifestă printr-o bună gestionare a trăirilor proprii şi excluderea nevoii de celă lalt, mai ales cand nu există
un partener dezirabil. Această capacitate elimină riscul angajă rii unei persoane in relaţii de risc sau cu
parteneri indisponibili afectiv.
10. Funcţia de luare a deciziilor sub aspectele esenţiale ale vieţii de familie (că sătoria, stabilirea spaţiului
unde vor locui partenerii de cuplu, decizia de a avea un copil, educaţia copilului, procurarea unor bunuri,
dezvoltare profesională etc.) (Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000, pp. 85-140).

11. Funcţia de coeziune şi solidaritate familială presupune ajutorul bazat pe sentimente de dragoste şi
respect între pă rinţi şi copii, între fraţi şi surori, faţă de bătrâ nii din familie, sau faţă de bolnavi şi infirmi.
Dumnezeu a zis: „nu e bine ca omul sa fie singur” (59 – Geneza 2, 18) şi a creat-o pe Eva din Adam, ca să -i
ferească de singură tate. Că să toria, ca legă tură naturală pe viaţă dintre un bă rbat şi o femeie, se întemeiază
pe faptul ca bă rbatul şi femeia alcă tuiesc numai împreună acea entitate existenţial-umană completă care
este familia (Geană Gh., 2005).

            Studiile arată că româ nii cred in puterea dragostei de a forma cupluri, dar se despart din cauza
violenţei, a alcoolismului şi a infidelită ţii. La baza ambelor situaţii se afla inteligenţa emoţională, suficientă
pentru a susţine formarea cuplurilor, dar insuficientă pentru a le putea menţine în timp.

            În perioada contemporană omul ajunge acasă tot mai rar, îşi gă seşte satisfacţia profesională şi
socială mai curâ nd la serviciu, sau în cluburi, decâ t acasă. Locuinţele unor astfel de yuppies parcă sunt
camere de hotel nelocuite, comunicarea reală cu familia este aproape nulă. Ei se că sătoresc şi fac copii din
ce în ce mai tâ rziu pentru că prioritară este cariera. Copiii lor cresc la after-school şi parcă nu au pă rinţi.
Uneori timpul petrecut cu propriul copil este din ce în ce mai scurt şi nu de calitate, pă rinţii au devenit
doar furnizori de resurse materiale de creştere.
            Experimentele în care s-au separat mâ ncarea de alinare au concluzionat că cel care a câ ştigat a fost
confortul. În plus, mama confortabilă de pluş, deşi nu oferea hrană , faţă de cea de sâ rmă care oferea hrană ,
prin faptul că era preferată câ nd apă rea un pericol, sugera că oferă o anumită siguranţă . ,,Mama - bază
sigură ” dă curajul şi confortul copilului pentru ca ulterior să se aventureze în explorarea mediului. Factorii
de mediu influenţează dezvoltarea emoţională declanşâ nd mecanisme genetice şi biochimice (Harlow H.
F., 1958, p.673–685; Suomi S., 1991). Totuşi scorurile prea scă zute sau prea înalte ale coeziunii între
membrii familiei pot fi la fel de dă ună toare.  Din perspectiva creştină deteriorarea relaţiilor sociale este, o
consecinţa imediată a dizolvă rii familiei, proces care se petrece atunci câ nd familia nu mai este unificată
de aceeaşi credinţă şi nici însufleţită de iubire (62 – Matei 24, 7, 12; 62 – Marcu 13, 8 şi 12).

12     Funcţia sexual-reproductivă. Funcţia biologică şi sanitară a familiei sau funcţia sexuală şi
reproductivă ,,constă în satisfacerea cerinţelor şi necesită ţilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal,
procrearea copiilor şi asigurarea necesită ţilor igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor
membrilor familiei”(Voinea, 1993, p. 45).

               a) Componenta igienico-sanitară vizează asigurarea stă ri de să nă tate a membrilor familiei, a

igienei alimentaţiei şi locuinţei (instalaţii sanitare, baie, canalizare sau alte forme de colectare a apelor
uzate).        b) Componenta sexuală . ,,Spre deosebire de animal, la care nu există o distincţie clară între
actul procreă rii şi senzaţia de plă cere, la om voluptatea poate constitui un scop în sine al conduitei
sexuale, separat de finalitatea sa biologică ’’ (Ră dulescu, 1996, p.7).

               Abstinenţa voluntară, renunţarea la satisfacţia sexuală nu are consecinţe grave dar individul
capătă unele caracteristici. Are loc o interiorizare a afectivităţii, o redistribuire a energiei spre
experimentarea unor diete, spre preocupă ri uneori exagerate legate de boli, sau au loc sublimă ri cum este
cazul că lugă rilor a că ror scop existenţial ră mâ ne iubirea de Dumnezeu. 

               Primul semn al activită ţii testiculelor la pubertate sunt poluţiile, elimină ri de spermă nocturne.
Poluţiile pot apare şi la persoane adulte care nu au activitate sexuală , după abstinenţa prelungită, în urma
unor visuri erotice ş.a. Practic la sfâ rşitul pubertăţii după menarhă , organele genitale permit reproducerea
la femeie. Perechea de adolescenţi care nu şi-a început activitatea sexuală caută să -şi provoace plă cerea
sexuală reciprocă printr-o serie de acţiuni excitante, fă ră contact sexual, care poartă denumirea de petting
ce nu trebuie confundat cu preludiul. Se evidenţiază o psihologie diferită sexelor privind debutul sexual.

- Bă iatul doreşte relaţii sexuale datorită erecţiilor frecvente, curiozită ţii, dorinţei de a dovedi bă rbăţia fapt
pentru care vrea mai multe partenere sexuale fă ră implicare sentimentală .

- Fata tinde să -şi înceapă viaţa sexuală câ nd se îndră gosteşte oferindu-se ca semn al iubiri pentru partener
şi pentru a-i demonstra că este femeie.

               Se recomandă fetelor începerea vieţii sexuale în jurul vâ rstei de 20 de ani deoarece mai devreme
mucoasa colului uterin nu este maturizată , riscul de cancer de col uterin fiind de două ori mai ridicat.
Conceperea unui copil cu partenera soţie este una din cele mai mari bucurii ale omului dacă are loc la
momentul optim din punct biologic şi social.

Riscurile procreă rii de timpuriu pot fi:

 dezvoltarea insuficientă a fă tului ca urmare a dimensiunilor încă reduse ale uterului,

 cancer de col uterin, deoarece mucoasa se maturizează în jurul vâ rstei de 20 de ani,
 risc de avort şi de naşteri premature,
 educaţie şi creştere inadecvată ca urmare a insuficientei maturiză ri psihice a fetei şi a tată lui (în
majoritatea cazurilor el însuşi un copil), şi a lipsei veniturilor,
 abandonul şcolar (Rada C., 2009 b).
         c) Componenta reproductivă . Deşi nu obligatoriu, locul preponderent al reproducerii este familia
întemeiată pe că să torie. Maternitatea a fost considerată de sociologi, demografi, medici, oameni de stat ca
o funcţie socială prin protecţia că reia naţiunile îşi asigură puterea numerică şi valoarea calitativă a
descendenţilor.

               La greci şi la romani gravidele erau menajate fizic şi psihic, maltratarea unei femei gravide era
pedepsită cu moartea, în cazul în care o femeie gravidă să vâ rşea o infracţiune, judecarea ei era amâ nată
după naştere. Încă din antichitate existau instituţii pentru adă postul gravidelor şi mamelor cu copii lipsite
de mijloace.

               În Evul Mediu aceste instituţii s-au dezvoltat. Sunt de remarcat organismele confesionale
ortodoxe, evanghelice, catolice, care au avut meritul de a oferi adă post şi orienta profesional mamele
aflate în dificultate.

               În perioada interbelică se vorbea de profesiunea de mamă, obiectivul fundamental al vieţii femeii
fiind considerat maternitatea, evidenţiindu-se necesitatea pregă tirii femeii printr-o adevă rată calificare
pentru această menire.

În prezent asistă m la urmă toarele fenomene:

 scă derea ratei nupţialită ţii cu afectarea natalităţii,

 preocuparea partenerilor pentru relaţiile emoţional-afective şi calitatea vieţii de familie,
 scă derea rolului averii, numelui, rangului social la că să torire şi procreaţie,
 modificarea rolului copiilor, creşterea importanţei acordate calită ţii descendenţilor,
 controlul fecundită ţii.

              S-a trecut de la familia axată pe copii, caracteristică societă ţii tradiţionale, la familia axată pe adulţi,
caracteristică societă ţii moderne, la modul de viaţă fă ră copii. Dorinţa de avea urmaşi nu mai este o
motivaţie atâ t de importantă pentru că să torie.

               Între cele două recensă minte din 1992 şi 2002 a crescut ponderea gospodă riilor cu un copil şi fă ră
copii şi a scă zut a celor cu 2 sau mai mulţi copii. Gospodă riile cu 3 copii, cu 4 copii şi peste deţin cea mai
mare pondere în mediul rural.

               În Româ nia, Decretul Lege nr.1/26 decembrie 1989 care permite avortul şi utilizarea legală a
mijloacelor de contracepţie moderne determină o scă dere considerabilă a ratei avorturilor şi  generează
într-un singur an o scă dere a sporului natural la 3‰ pe seama scă derii ratei natalită ţii de la 16‰ la
13,6‰, rata deceselor menţinâ ndu-se constantă (10,6‰). Din 1992 sporul natural devine negativ (-0,2).
Pâ nă în 2005 sporul natural creşte în valoare negativă . Rata generală de fertilitate scade în perioada 1989-
2004 cu 42,08% (de la 66,3‰ la 38,4‰). Într-o perioada de 16 ani (1989-2004) ratele de fertilitate scad
în medie la toate grupele de vâ rstă cu 1,72. În structură însă cea mai mare scă dere s-a produs la grupa de
vâ rstă 20-24 ani unde rata fertilită ţii a scă zut cu 2,19 (INS, 2010).  Cu toate acestea în comparaţie cu
spaţiul Vest European, fertilitatea româ nească ră mâ ne una timpurie, valorile cele mai mari înregistrâ ndu-
se la grupele de vâ rstă 25-29 şi 20-24 ani cu tendinţa de egalizare a ratei fertilită ţii la aceste grupe.

               Convenţional mişcarea naturală a populaţiei nu cuprinde numai naşterile şi decesele fiind incluse
de asemenea că să toriile şi divorţurile avâ nd în vedere incidenţa pe care o au acestea asupra familiei. Am
selecţionat ratele de mişcare naturală a populaţiei  din perioada 1930-2004  la anii în care s-au luat
mă suri legislative cu influenţă asupra funcţiilor familiei. Supunem analizei variabilele nă scuţi vii, decese,
spor natural, că să torii, divorţuri, nă scuţi morţi, şi analiză m corelaţiile semnificative statistic între acestea
pe cei 31 ani selecţionaţi din perioada 1930-2004. Sporul natural nu corelează cu numă rul total de decese
după cum probabil ne-am aştepta. Deci sporul natural este influenţat de nupţialitate şi natalitate. Numă rul
de divorţuri corelează negativ semnificativ statistic (p<0.01) cu nă scuţii vii, sporul natural şi la un p<0.05
corelează negativ cu nă scuţi morţi şi decese sub un an,  la 1000 nă scuţi vii.

Corelaţiile semnificative indică faptul că modelul de mişcare naturală ar putea fi explicat prin
interdependenţa factorilor şi din acest motiv am încercat să determină m un model explicabil prin regresie
liniară. Astfel considerâ nd variabila dependentă numă rul de nă scuţi vii şi variabile independente
divorţurile şi că să toriile construim urmă toarea o ecuaţie de regresie liniară . Pentru determinarea si
validarea coeficienţilor ecuaţiei de regresie am utilizat Programul SPSS şi am realizat:  Analiza de regresie
liniară, Testul ANOVA, Metoda bootstrap

Pe scurt ecuaţia modelului rezultat este:

NN = 4,714 + 3,049 x că să torii – 9,061 x divorţuri

În cazul pă stră rii contextului şi a tendinţelor de evoluţie a fenomenelor supuse analizei  ecuaţia relevă
urmă toarele: Nupţialitatea are o influenţă pozitivă asupra natalită ţii, Divorţialitatea are o influenţă
negativă asupra natalită ţii şi este de trei ori mai influentă decâ t nupţialitatea.  Mai mult putem afirma că
un divorţ scade cu ,,9” rata natalită ţii spre deosebire de faptul că o că să torie creşte  rata natalită ţii cu ,,3”
(Rada, Tarcea, 2010).

            Un studiu sociologic fă cut în Germania de UNICEF în 2010 pe 1500 de copiii despre dorinţele,
temerile, valorile morale şi atitudinea lor faţă de pă rinţi a evidenţiat că ,,familia este una dintre cele mai
importante valori pentru copii şi una dintre cele mai importante resurse ale bună stă rii lor”
(http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6309219,00.html).

5. Niveluri de funcţionare ale relaţiei de cuplu

Din punct de vedere al unui demers de analiză şi intervenţie psihoterapeutică este esenţial să luă m in
considerare palierele sau nivelurile pe care se desfă şoară psihodinamica relaţională , mai ales dacă ne
centră m pe intervenţia asupra relaţiei parteneriale şi a familiei. in acest sens, aşa cum afirmă psihanalistul
Alberto Eiguer (2006), relaţia de cuplu poate funcţiona pe patru niveluri distincte, ceea ce reprezintă modul
generic al legă turii in orice tip de relaţie (de cuplu, de familie, de prietenie):
1. Nivelul arhaic, unde se află gandurile şi tră irile cele mai primitive ale funcţionă rii psihice, acel originar
primordial in care • lumea există ca un tot unitar;
2. Nivelul oniric, exprimat prin tendinţa manifestă a unuia 5 dintre partenerii de cuplu de a gă si in celă lalt
posibilitatea de a sublima tră irile inconştiente;
5 3. Nivelul miturilor şi legendelor colective, care animă -credinţele şi gandurile comune ale celor doi
parteneri la nivel inter- şi transgeneraţional;
4. Nivelul legiferat, exprimand legea nescrisă că reia i se supun cei doi parteneri de cuplu (Eiguer,2006, p. 90).
Prin observarea nivelurilor in baza că rora poate funcţiona o relaţie de cuplu, Eiguer postulează posibilitatea
conştientiză rii ROLURILOR IDENTITARE (latente şi manifeste, bă rbat-femeie, soţ-soţie, mamă -tată ) in cadrul
relaţiei de cuplu, roluri pe care le vom exemplifica in cuprinsul capitolul 5.
Prin observarea dinamicii acestor nivele (ele fiind atat conştiente, cat şi inconştiente) şi prin rolurile pe care
le generează in cadrul relaţiei de cuplu şi in familie, autorul afirmă că intalnirea celor doi parteneri din
prezent nu face decat să asigure continuitatea antecesorilor, ceea ce echivalează cu partea moştenirii -
mandatul transgeneraţional.
Angajarea intr-o relaţie amoroasă reprezintă totodată o suprainvestire a partenerului.
Dimensiunea trangeneraţională a cuplului este I intotdeauna prezentă .
Este lesne de inţeles că partenerii cuplului conjugal nu au informaţii precise despre modul in care s-au
transmis conţinuturile psihice ale antecesorilor, aceste informaţii sunt pă strate in memoria afectivă a fiecă rui
partener şi reprezintă mobiluri care pot reinvia in viaţa cuplului, sub diverse
aspecte (latente sau manifeste) (Eiguer, 2004,2006, p. 90)
Caracteristicile biopsihologice care nu se gă sesc la nivelul primatelor cum sunt: limba, autocontrolul,
planificarea în colectiv, capacitatea de a învă ţa forme de comportament elaborate.

1. Realizarea actului sexual în poziţia faţă în faţă care creează o relaţie emoţional-afectivă .
2. Disponibilitate sexuală permanentă ceea ce permite interacţiunea continuă între femei şi bă rbaţi.
3. Raţiunea şi mediul socio-cultural care-i mediază relaţiile.
4. Cerinţele specifice postpartum considerate explicaţia principală a poliginiei.
5. Diviziunea pe gen a muncii se realizează cel mai bine în mariaj şi familie.
6. Necesitatea reducerii competiţiei sexuale, pentru a nu se risipii energia grupului
7. Valoarea practică şi aplicativă a cercetă rilor care studiază familia se evidenţiază prin faptul că
acestea primesc fonduri  pentru derulare (deşi insuficiente) chiar şi în ţă rile cele mai să race.

Importanţa investigă rii familiei şi a funcţiilor ei cel puţin urmă toarele beneficii:

1. Cunoaşterea concepţiei şi comportamentului sexual-reproductiv al grupului familial permite

prognoze şi politici demografice realiste.
2. Familia este cea mai importantă instanţă socializatoare, transmite valori fundamentale,
orientează şcolar şi profesional. Fenomenul de devianţă şi delicvenţă juvenilă , poate fi
preîntâ mpinat prin cunoaşterea mediului familial şi a reperelor axiologice ale acesteia.
3. Familia este cel mai important grup de sprijin în cazul unor afecţiuni grave sau nevindecabile a
unora din membrii ei.
4. Cunoaşterea structurii familiei, a constantelor ei de manifestare în timp permite optimizarea
relaţiilor intrafamiliale şi extrafamiliale.
5. Fertilitatea cea mai ridicată şi rata cea mai mare de divorţialitate se înregistrează în primii ani de
că să torie aşa încâ t familia tâ nă ră , în special, poate beneficia de strategii cu scopul consolidă rii şi
creşterii eficienţei eforturilor adaptative ale partenerilor.
6. Momentul oportun pentru că să torie, alegerea partenerului potrivit, reuşita mariajului au şanse
mai mari de realizare dacă individul are un înalt nivel de cultură maritală şi familială concretizat
în cunoaşterea variabilită ţii socio-culturale a familiei, a rezultatelor semnificative statistic privind
variabilele care intervin în viaţa de familie.

Subsistemele familiale

Subsistemele sunt unită ţi mai mici de familie. Ele se pot forma după criterii precum: generaţia că reia
membrii aparţin, sex, interese, funcţii. Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri, fie
de diade (exemplu mamă – copil, soţ – soţie). Integralitatea şi funcţionalitatea familiei sunt sprijinite de
aceste subsisteme.

            Subsistemul adulţilor – uneori acesta este denumit şi subsistemul marital sau al soţilor, deoarece
include, de regulă , diada soţilor. 

            Intimitatea, angajamentul, complementaritatea şi acomodarea sunt cuvintele cheie pentru echilibrul
familiei.  Diferiţi dar egali. Iubire în autonomie.

           Acest subsistem poate deveni un refugiu faţă de stresul extern, şi o matrice pentru contactul cu alte
sisteme sociale. El poate stimula învă ţarea, creativitatea şi creşterea reciprocă a partenerilor.

Subsistemul parental apare atunci câ nd se naşte primul copil şi de regulă cuprinde pă rinţii, dar poate
include şi membrii ai familiei extinse (exemplu – bunica). Responsabilitatea lor este mai ales de a creşte
copiii, de a-i ghida, de a stabili limitele şi de a-i disciplina. Menţinerea echilibrului între rolul conjugal şi
rolul parental este un deziderat. Câ nd o mamă se ocupă exclusiv de creşterea copiilor, ea îşi minimalizează
rolurile: conjugal, fratern, afectiv-sexual.

            Destabilizarea cuplului marital poate apare prin atragerea unui copil în interiorul acestui subsistem
sau la izolarea copilului de că tre cuplul marital (mai rar). Deasemenea orice influenţă exterioară asupra
copilului sau modificare în evoluţia acestuia va avea efecte şi asupra acestui subsistem, chiar şi asupra
celui marital.

            Subsistemul fratriilor include copiii din familie. Este primul grup social în care toţii membrii sunt
egali. În acest subsistem copiii învaţă negocierea, cooperarea, competiţia, submisivitatea, suportul
reciproc, ataşamentul faţă de prieteni. Copii preiau diferite roluri şi poziţii în familie şi de multe ori
acestea devin semnificative pentru evoluţia lor ulterioară în viaţă . În familiile cu mulţi copii există o
diferenţiere a rolurilor şi mai accentuată .

            Graniţele sunt reguli care definesc cine şi cum participă. Rolul graniţelor este de a proteja
diferenţierea subsistemelor familiale. Graniţa este un concept folosit în terapia structurală de familie
pentru a descrie barierele emoţionale care protejează şi intensifică integritatea indivizilor, subsistemelor
şi familiilor (Nichols P. Michael, Schwartz C. Richard, 2005).

            Indivizii, subsistemele si familiile întregi sunt demarcate de graniţe interpersonale. Graniţele sunt
bariere invizibile care reglementează contactul cu ceilalţi. Graniţele interpersonale variază de la rigide la
difuze.

            Graniţele rigide – interacţiunea şi comunicarea între subsisteme este minimală . Indivizii sunt izolaţi
sau forţaţi să acţioneze autonom Subsistemele (adică indivizii sau diadele) pot deveni astfel separate de
restul familiei.

            Graniţe clare – se promovează comunicarea deschisă şi intimitatea subsistemelor, astfel încâ t
acestea pot opera liber pentru îndeplinirea funcţiilor lor în cadrul familiei.

            Graniţe difuze – definirea vagă a funcţiilor şi a rolurilor membrilor care fac parte din subsisteme.
Intimitate minimă şi o interacţiune maximă . Nu este clar cine are responsabilitatea şi autoritatea; relaţiile
dintre membrii sunt suprapuse.

            Exemplu: Câ nd copiilor mici li se permite să întrerupă liber conversaţia pă rinţilor la masă atunci
graniţa dintre pă rinţi şi copii este erodată .

            Deasemenea intervenţia permanentă a pă rinţilor cu argumente între copii îi împiedică să se lupte
pentru propria lor bătă lie.

            Graniţele rigide sau restrictive au ca rezultat neimplicarea. Pe latura pozitivă neimplicarea creşte
autonomia, iar pe latura negativă limitează afecţiunea şi sprijinul. Sprijinul reciproc apare în familiile
neimplicate numai ca urmare a unui stres major.

            Subsistemele implicate oferă sprijin. Pă rinţii sunt iubitori, apreciativi, petrec mult timp cu copii lor
însă aceşti copii pot deveni dependenţi.

            Lyman Wynne (1923-2007), pionier al terapiei de familie, a avut un interes special pentru studierea
factorilor genetici şi de mediu în etiologia schizofreniei. El susţinea că trei aspecte ale mediului familial
pot fi responsabile în declanşarea schizofreniei:
- Pseudomutualitate. Faptul de a fi împreună este de faţadă. Se ascunde, maschează dezbină rile. Familiile
care au frică de despă rţire, separare şi care ascund publicului aceste situaţii.

- Pseudoostilitate. Conflictele mascate care reverberează în altă parte a sistemului. De exemplu soţul o
bate iar mama se ră zbună pe copil.

- Gardul de cauciuc. Graniţă a familiei care devine permisivă la aranjamente extrafamiliale obligatorii dar
închide graniţa la altele. De exemplu mama este permisivă cu copilul la orice are legă tură cu şcoala, dar
închide graniţele privind libertatea  la discotecă, vizite ale colegilor etc.
(http://www.nytimes.com/2007/01/27/obituaries/27wynne.html)

            Don Jackson a dezvoltat conceptul de homeostaziei a familiei pentru a descrie modul în care
familiile rezistă schimbă rii şi caută să menţină modele redundante de comportament. Toate sistemele
familiale tind spre echilibru. Chiar simptomul poate echilibra familia. De exemplu depresia mamei:

- Copilul este mulţumit că mama este depresivă pentru că nu îl întreabă nimic.

- Tată l este mulţumit că mama este depresivă pentru că deja are o relaţie extraconjugală .

            Aceasta presupune necesitatea terapiei de familie pentru a o pregă ti sa se împace cu vindecarea
mamei. Nu ne interesează cine a început, cauza ci să schimbam ce este aici şi acum. Nu ne interesează de
ce, cine este vinovat, cine a început. Nu îi lă să m să facă la terapie ceea ce fac acasă : cearta, reproşuri etc.

2. Rolul barbatului si cel al femeii in familia romaneasca astazi.

Rolurile maritale sunt un set de atitudini si comportamente care se asteapta de la sot/sotie in cadrul relatiilor
maritale. Ele sunt determinate cultural si prezinta diferente mari de la o societate la alta. Rolurile sunt
definite si reajustate in permanenta prin comunicarea dintre parteneri. Comportamentul defensiv poate
inhiba comunicarea si definirea rolurilor.

Principalele roluri sunt: ingrijirea gospodariei, aprovizionarea, parteneriatul sexual, ingrijirea si socializarea
copiilor, organizarea timpului liber, mentinerea relatiilor de rudenie, acordarea de sprijin, functionarea ca
prieten terapeut.

Rolurile sunt niste functii, nu sunt persoane. O persoana care creste singura copiii, va indeplini ambele roluri.

Rolurile traditionale ale femeii si barbatului in familie

Rolurile femeii  indeplineste functia materna si rolul femimin;  naste, alapteaza, iubeste, ingrijeste,
creste, educa si protejeaza copilul/copiii;  gestioneaza emotiile, ofera protectie emotionala si afectiune atat
copiilor, cat si sotului;  are grija de gospodarie;  creeaza si pastreaza o legatura cu membrii familiei,
transmitand niste emotii;  este un model de afectiune pentru copil

Rolurile barbatului  indeplineste functia paterna si rolul masculin;  are grija de familie;  ofera
siguranta fizica, sociala si financiara;  pune reguli, limite si norme;  ia decizii;  poarta raspundere
judiciara (isi asuma raspundere pentru orice);  studii, intelect;  este un model de putere si autoritate
pentru copil

Rolurile actuale ale femeii si barbatului in familie

Rolurile femeii  isi asuma niste activitati masculine;  femeia nu mai are timp pentru gestionarea emotiilor
pentru ca este angajata in full-time in campul muncii; acest rol nu mai este recunoscut social;  nu mai are
posibilitate sa ofere copiilor timpul necesar... acestia fiind educati de institutii sau alte persoane straine;  etc.
(propria viziune)

Rolurile barbatului  isi asuma niste activitati feminine;  etc. (propia viziune)

Din punct de vedere psihanalitic, mama este intermediarul dintre mine si mine iar tatal este intermediarul
dintre mine si lume. Copilul are nevoie de aceste doua roluri specifice si de cineva care sa le indeplineasca. La
nivel social ajung alte persoane sa indeplineasca acele roluri, cineva care este in stare (psiholog, preot, etc).
Daca sunt divortati, copilul nu mai are un model de unitate. Din punct de vedere social el va lua un model
patern din jur.

Într-o familie de trei persoane mamă , tata si copil sunt urmă toarele roluri: rolul de soţ; rolul de soţie; rolul
de tată ; rolul de mamă ; rolul de fiică a mamei; rolul de fiică a tată lui.           

            Fiecare rol are anumite coordonate emoţionale, afective, inconştiente. Disfuncţia la unul din roluri
afectează celelalte roluri.  Prima relaţie care se stabileşte în viaţa fiecă rui om este cea mamă -copil, chiar
daca vorbim de figură maternă . Urmă toarele aspecte sunt importante în îndeplinirea rolului de mamă : -
cum receptează rolul femeia respectivă ; - cum simte copilul; - care sunt temerile, fricile, - cum gâ ndeşte şi
care este ideaţia sa cu privire la acest rol.

            În contextul realită ţii care se referă de exemplu la "scutece, gră diniţe, biberon, manuale de scoală,
îmbră că minte, alimentaţia noului nă scut, etc. mama se raportează doar uneori la copilul din realitate. Ea
se raportează la un ceva care este al ei. Ca urmare mama oferă copilului cele necesare şi pentru nevoia ei
de siguranţă şi stabilitate.

            Dacă în plan imaginar mama are temeri exagerate comportamentul ei de îngrijire poate deveni
exagerat creâ ndu-se o tensiune între mamă şi copil. De exemplu hră neşte copilul mai mult decâ t are
nevoie el pentru a se simţi ea în siguranţa că îşi îndeplineşte rolul de mamă ; copilul nu mă nâncă iar mama
va crede că acesta are probleme de alimentaţie.

            Aşadar o problemă psihologica a mamei generează dificultă ţi în relaţia cu copilul.

            Distorsiunile de rol, amestecul de roluri conduce la tensiuni în cuplu. De exemplu partenerii sunt în
pat seara şi îşi joacă rolurile conjugale (rolul de soţ şi rolul de soţie) dacă în mintea ei este copilul care se
află în dormitor atunci apare o neconcordanţă.  Este ca şi cum ar simţi o insatisfacţie cu soţul pentru că se
gâ ndeşte la copil. Sau: să te gâ ndeşti la cumpă ră turi câ nd faci dragoste. Sau: observi că relaţia cu soţul nu
merge bine dar de fiecare dată câ nd vine el de la serviciu joci rolul ,,femeii nemulţumite”. 

            Femeile şi bă rbaţii nu au aceleaşi roluri, resurse, nevoi şi interese. Femeile şi bă rbaţii nu participă în
mod egal la luarea deciziilor. Valorile atribuite “muncii femeilor” şi “muncii bă rbaţilor” nu sunt aceleaşi.
Acestea sunt denumite  “diferenţe de gen”.

            Genul se referă la diferenţele sociale dintre femei şi bă rbaţi care sunt învă ţate şi care se schimbă în
timp. Genul este un concept cu ajutorul că ruia sunt analizate rolurile, responsabilită ţile, constrâ ngerile,
şansele şi nevoile bă rbaţilor şi femeilor în orice context. Rolurile şi nevoile de gen sunt influenţate de
clasă , vâ rstă , rasă şi etnie, cultură şi religie şi de mediul geografic, economic şi politic. În orice context
social, rolurile de gen pot fi flexibile sau rigide, asemă nă toare sau diferite, complementare sau în conflict.
Termenul de “sex” se referă doar la diferenţele biologice. 

            Rolul familial reprezintă setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl aşteaptă de la
fiecare celălalt membru în funcţie de poziţia pe care o ocupă în sistemul familial.

            Pentru cuplurile stabile s-au evidenţiat, în funcţie de etapa cronologică în care se afla cuplul, forme
diferite ale curbelor cooperă rii, competiţiei şi conflictualităţi după cum urmează :

- Între 0-5 ani predomină interacţiunea de tip competitiv, este perioada acomodă rii intramaritale;
intensitatea, durata, consecinţele disputelor sunt mici, semnificativă fiind în mai mare mă sura frecvenţa
lor;

- Între 6-10 ani se înlocuieşte treptat rivalitatea cu interacţiunea de tip cooperant, ceea ce aduce echilibru
cuplului;

- Între 11-15 ani cooperarea atinge maximul;

- Între 16-60,65 ani perioada de preclimacteriu şi climacteriu readuce modelul interacţional competitiv.
După depă şirea perioadei de criză reapare modelul cooperă rii însoţit relativ de sentimentul de rutină şi
inerţie, de tendinţa evaziunii din că min, preferinţa loisir-ului individual. 

3.Abordarea transgenerationala a familiei.

PROCESUL DE TRANSMITERE TRANSGENERAŢIONALĂ A FAMILIEI

            Ca să înţelegem mai bine caracteristicile relaţiilor dintre copii şi pă rinţi este necesară studierea
urmă toarelor teorii de referinţă : teoria lui E. Erikson, teoria lui S. Freud, teoria lui A. Bandura, teoria lui M.
Bowen.

         Numele central al abordă rilor transgeneraţionale este cel al lui Murray Bowen -  teoria şi terapia
boweniană . Esenţa teoriei boweniene este sistemul emoţional alcă tuit din opt concepte fundamentale
interrelaţionate (Bowen, 1975, p. 380).

           1. Diferenţierea sinelui. În contextul unui sistem emoţional, diferenţierea sinelui reprezintă gradul
relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi .
Aceşti indivizi pot transcede nu doar propriile emoţii, ci şi cele ale sistemului lor familial. Diferenţierea
sinelui presupune: manifestarea autonomiei în timp ce se pă strează relaţii semnificative cu alţii precum şi
maturitate emoţională .

            Indivizii cu nivele scăzute de diferenţiere tind să fie mult mai rigizi şi mai dependenţi emoţional de
alţii, comportamentul fiind direcţionat mai degrabă de emoţii. Ei sunt ghidaţi preponderent de pseudo-eul
(„pseudo-self”) lor. Acesta este un concept de eu care este negociabil cu alţii, sensibil la emoţii şi mai puţin
la judecă ţile raţionale. Murray Bowen apreciază că o persoană cu un eu nediferenţiat este imatură şi
dependentă de alte persoane.

           Persoanele care pă ră sesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu familiile
lor de origine tind să se că să torească cu persoane cu care vor putea, de asemenea, să fuzioneze. Două
persoane nediferenţiate tind să se gă sească unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emoţională de
familia de origine şi fuzionarea soţilor.
           În felul acesta, „procesele familiale neproductive trec de la o generaţie la următoarea prin astfel de
mariaje” (Becvar, D.S., Becvar, R.J., 1996).

           2. Procesul emoţional familial nuclear. Acest concept descrie gama de pattern-uri relaţionale
emoţionale din sisteme, dintre părinţi şi copii. Există patru mecanisme utilizate de familie pentru a face faţă
anxietă ţii câ nd aceasta devine prea intensă în familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi folosite,
dar, de regulă , o familie, mai ales dacă este fuzională , utilizează în mod predominant unul sau mai multe:

a. Distanţa emoţională. Într-un sistem familial fuzional cu nivele înalte de anxietate, un membru al familiei
poate mă ri distanţa interpersonală atunci câ nd nu mai poate face faţă reactivităţii emoţionale.

b. Conflictul marital. Cantitatea de conflict într-un mariaj este o funcţie a gradului de fuziune din relaţie şi
a intensităţii anxietă ţii corespunză toare.

c. Transmiterea sau proiecţia problemei către copil.

Exemplu: mama îşi concentrează o mare parte din energia sa emoţională pe un copil (ajungâ ndu-se chiar
la fenomenul de fuziune simbiotică între mamă copil), în timp ce tată l se distanţează   şi este evitat în
acelaşi timp. Copilul este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.  

d. Disfuncţia într-un soţ. În cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfuncţional, iar celă lalt în mod
deschis adecvat cu scopul de a compensa (în cazul unei  maladii cronice fizice sau mentale).

           3. Triunghiurile sau triangularea. Câ nd anxietatea într-o diadă atinge un nivel mai ridicat, o a treia
persoană va fi atrasă în câ mpul emoţional al celor doi.  De exemplu, naşterea primului copil determină
apariţia unui triunghi format din cei doi pă rinţi şi copil. Sau, atunci câ nd există un conflict între soţi, soţia
poate apela la mama sa pentru a-şi reduce anxietatea, implicâ nd-o şi pe aceasta în conflictele cu soţul.
Triunghiurile într-o familie pot fi latente (nu se manifestă în mod deschis). Triunghiurile pot fi activate în
timpul perioadelor de stres.

            4. Procesul proiectiv al familiei. Nivelul de diferenţiere al părţilor trece mai departe la unul sau mai
mulţi dintre copiii lor. În mod obişnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emoţională crescută cu
unul dintre pă rinţi. Această supraimplicare poate varia de la pă rintele care e în mod excesiv îngrijorat de
ce se întâ mplă cu copilul pâ nă la pă rintele care este extrem de ostil acţiunilor copilului. Dinamica aceasta
deteriorează capacitatea copilului de a funcţiona eficient în contexte sociale.

            5. Întreruperea (distanţarea) emoţională. În încercarea de a face faţă fuziunii şi absenţei

diferenţierii în relaţiile lor interne, membrii familiei sau segmente ale sistemului extins se pot distanţa unul
de altul şi pot deveni separaţi emoţional (Hall M., 1981). Individul care întrerupe poate pă rea că face faţă
relaţiei cu familia dar ră mâ ne mai vulnerabil la alte relaţii intense. Scade anxietatea asociată cu contactul
familial dar izolează indivizii care ar putea beneficia de contact. Disfuncţia consecventă se poate manifesta
şi în alte moduri, cum ar fi relaţii superficiale, boală fizică, depresie şi comportamente impulsive (Walsh
W., 1980).

            6. Procesul de transmitere multigeneraţională. Tendinţa puternică de a repeta pattern-urile

disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii succesive culminează cu nivele scă zute de diferenţiere
a eului pentru anumiţi membri ai generaţiilor mai tinere (Hall M., 1981).

           7. Poziţia de frate sau soră. Vâ rsta şi distribuţia pe sexe între fraţi în aceleaşi generaţii au o
puternică influenţă asupra comportamentului. Pattern-urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi
legate de rolurile indivizilor din familiile lor de origine.
            8. Procesul emoţional al societăţii (regresia socială). Anxietatea crescută şi stresul continuu
cauzate de crimă , şomaj şi poluare determină , o tendinţă socială că tre reactivitate emoţională şi o
probabilitate scă zută a individului de a-şi utiliza eficient procesele emoţionale.

In cadrul abordarilor transgenerationale, locul cel mai important il ocupa teoria lui Murray Bowen, dupa
numele sau, teoria (si terapia) boweniana.

Esenta teoriei boweniene este alcatuita din opt concepte fundamentale, care contruiesc “piatra de temelie” a
teoriei, si anume, sistemul emotional.

Sistemul emotional include “forta pe care biologia o defineste ca instinct, reproducere, activitate automata
controlata de sistemul nervos si autonom, stari emotionale subiective si sentimente si fortele care guverneaza
sistemele de relatii. In termeni largi, sistemul emotional guverneaza “dansul vietii” in toate lucrurile vii”
(Bowen).

Un alt termen cheie este masa de ego familial nediferentiat. Acesta se refera la uniunea emotionala intensa
intr-o familie care produce emotionalitate ce interfereaza cu gandirea si impiedica diferentierea individului
de familie (Bowen). Astfel, teoria boweniana face o distinctie intre indivizii care sunt fuzionati si cei care sunt
diferentiati. Caracteristica principala este cea de diferentiere.

Cele opt concepte esentiale ale teoriei boweniene sunt urmatoarele:

 Diferentierea sinelui - reprezinta gradul relativ de autonomie pe care un individ il pastreaza, in timp ce
ramane in relatie semnificativa cu ceilalti.

 Acesti indivizi pot transcende nu doar propriile emotii, ci si cele ale sistemului lor familial.  Astfel de
persoane sunt mai flexibile, adaptabile si mai autonome; isi traiesc propriile emotii si, desi nu sunt lipsite de
constiinta emotiilor celor din jurul lor, sunt capabile sa mentina un grad de obiectivitate si distanta
emotionala fata de problemele emotionale proprii sau ale altora.  Se considera ca indivizii inalt diferentiati
au un eu solid (“solid self”), mai integrat; eul solid este ghidat in principal de intelect, adica persoana poate
actiona sau lua decizii pe baza unor judecati rationale.

 Indivizii cu niveluri scazute de diferentiere sunt ghidati preponderent de pseudo-eu (“pseudo-self”);

pseudo-eul este un concept de eu care este negociabil cu altii, sensibil la emotii si mai putin la judecatile
rationale. Aceste persoane tind sa fie mult mai rigizi si mai dependenti emotional de altii, comportamentul
fiind directionat mai degraba de emotii, vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe principii logice, rationale.
Bowen descrie pseudo-eul ca un eu pretins, adica un eu fals, pe care persoana il poate simti ca fiind reali, desi
nu este.  In terapia de familie boweniana se urmareste gradul diferentierii sinelui la fiecare membru al
familiei si, in special al copiilor. De aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi cresterea gradului de
autonomie a membrilor familiei, unii fata de altii.  Conceptele de diferentiere si fuziune sunt foarte
importante in ceea ce priveste ipotezele intergenerationale sau transgenerationale. Bowen considera ca
persoanele care parasesc familia de origine tind sa se casatoreasca cu persoane cu care vor putea, de
asemenea, sa fuzioneze. Astfel, doua persoane nediferentiate tind sa se gaseasca unele pe altele. Rezultatul va
fi separarea emotionala de familia de origine si fuzionarea sotilor.

Asta presupune presupune ca pseudo-eul unuia dintre soti se va baza pe pseudo-eul celuilalt. In felul acesta
procesele familiale neproductive trec de la o generatie la urmatoarea prin astfel de mariaje.

 Procesul emotional familial nuclear – descrie gama de pattern-uri relationale emotionale din sisteme, dintre
parinti si copii. Exista patru mecanisme utilizate de familie pentru a face fata anxietatii cand aceasta decine
prea intensa in familia nucleu. Pot fi folosite toate cele patru mecanisme, dar, de regula, o familie, mai ales
daca este fuzionata, utilizeaza in mod predominant unul sau mai multe:
 Distanta emotionala. Intr-un sistem familial fuzional cu niveluri inalte de anxietate, un membru al familiei
poate mari distanta interpersonala atunci cand nu se mai poate face fata reactivitatii emotionale. Frecvent,
aceasta poate determina o distanta mai mare decat doreste, de fapt, individul.

 Conflictul marital. Cantitatea de conflict intr-un mariaj este o functie a gradului de fuziune din relatie si a
intensitatii anxietatii corespunzatoare. Poate avea loc un proces ciclic, in care conflictul este urmat de
distanta emotionala, o perioada de apropiere calda, apoi o crestere a tensiunii care precipita un alt conflict,
astfel, conflictul se perpetueaza.

 Transmiterea sau proiectia problemei catre copil. De multe ori, problemele dintre soti si anxietatea
acestora tind sa fie evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai multi copii. Cel mai comun pattern este ca
mama sa-si concentreze o mare parte din energia sa emotionala pe un copil 8ajungandu-se chiar la fenomenul
de fuziune simbiotica intre mama si copil), in timp ce tatal se distanteaza si este evitat in acelasi timp.

 Disfunctia intr-un sot. In cadrul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfunctional, iar celalalt in mod
deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri reciproce. Acest pattern poate lua amploare si
poate deveni solid daca un membru al familiei dezvolta o maladie fizica sau mentala cronica.

 Triungiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al proiectiei unei probleme asupra unuia
sau mai multor copii. Un triundhi este unitatea de baza a interdependentei in sistemul emotional familial.

 Pentru Bowen, o diada, adica un sistem de doua persoane, este stabila in timp cat ea este calma. Daca apar
factori stresori care determina cresterea nivelului de anxietate, diada poate ramane stabila, dar cand
anxietatea intr-o diada atinge un nivel mai ridicat, o a treia persoana va fi atrasa in campul emotional al celor
doi. De exemplu, nasterea unui copildetermina aoaritia unui triunghi format din cei doi parinti si copil. Sau,
atunci cand exista un conflict intre soti, sotia poate apela la mama sa pentru a-si reduce anxietatea, implicand-
o si pe aceasta in conflictele cu sotul.

 Triunghiurile intr-o familie pot fi latente si sa nu se manifeste in mod deschis. Totusi, aceste triunghiuri pot
fi activate (si se activeaza frecvent) in timpul perioadelor de stres. Nivelui stresului sau al anxietatii necesar
pentru destabilizarea diadei este in stransa legatura cu gradul de diferentiere al celor doi.

 Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se refera la faptul ca nivelul de diferentiere al partilor trece mai
departe la unul sau mai multi dintre copiii lor.

 In mod obisunit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emotionala crescuta cu unul dintre parinti.
Aceasta supraimplicare poate varia de la parintele care e in mod excesiv ingrijorat de ce se intampla cu
copilul pana la parintele care este extrem de ostil actiunilor copilului. Dinamica aceasta deterioreaza
capacitatea copilului de a functiona eficient in contexte sociale.  Gradul de diferentiere al parintilor si nivelul
de stres in familie determina intensitatea procesului proiectiv al familiei.  Intreruperea (distantarea)
emotionala. In incercarea de a face fata fuziunii si absentei diferentierii in relatiile lor interne, membrii
familiei sau segmente ale sistemului extins se pot distanta unul de altul si pot deveni separati emotionala.

 Desi individul care intrerupe legatura emotionala poate parea ca face fata relatiei cu familia, individul
ramane mai vulnerabil la alte relatii intense. Kerr (1981) sugereaza ca intreruperea emotionala indica o
problema (fuziunea dintre generatii), rezolva o problema (scade anxietatea asociata cu contactul familial) si
creeaza o problema (izoleaza indivizii care ar putea beneficia de contact). Ca rezultat al separarii emotionale,
individul ramane prins in sistemul emotional al familiei.  Disfunctia consecventa se poate manifesta si in alte
moduri, cum ar fi relatii superficiale, boala fizica, depresie si comportamente impulsive.

 Procesul de transmitere multigenerationala. Tendinta puternica de a repeta pattern-urile disfunctionale ale

conduitei emotionale in generatii succesive culmineaza cu nivelurile scazute de diferentiere a eului pentru
anumiti membri ai generatiei mai tinere.
 Indivizii la niveluri echivalente de diferentiere, deci, fie diferentiati, fie fuzionati, se gasesc unul pe altul si se
casatoresc si pot avea unul sau mai multi copii cu niveluri mai scazute de diferentiere.  Patternurile
repetitive detrmina in mod succesiv niveluri mai scazute de diferentiere la generatiile urmatoare, procesul
culminand cu un ultim nivel de disfunctie. Acest fapt determina aparitia diferitelor simptome care fac ca
persoana sau familia sa recurga la terapie.

 Pozitia de frate sau sora. Varsta mai mare si distributia pe sexe intre frati in aceleasi generatii au o
puternica influenta asupra coportamentului.

 Indivizii manifesta roluri diferite ca rezultat al pozitiei lor in familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai
mare, sora cea mai mica, cel mai mic copil.  Pattern-urile intercative dintre cuplurile maritale pot fi legate de
rolurile indivizilor din familiile lor de origine.

 Procesul emotional al societatii (regresia sociala). Procesele caracteristice familiilor pot fi observate si in
interactiunile la nivel social.

 Din pricina stresului cronic, atat societatea, cat si familia pierd contactul cu principiile sistemului lor
intelectual si vor actiona in virtutea sistemului emotional, pierzandu-si obiectivitatea.

“Sindromul aniversarii”, am descoperit-o si la mine in familie, de exemplu eu m-am nascut in luna in care
bunica mamei mele a decedat(eu fiind prima nepoata din neam), urmand mai apoi ca eu sa dau nastere
primului meu copil fix in ziua in care bunicul meu a decedat, doar ca s-a intamplat cu 1 an mai tarziu.

“Copilul substituit” sau “copilul reparatory

4. Alegerea partenerului de viaţă- explicaţii psihologice.

ALEGEREA  PARTENERULUI  MARITAL

           În societatea modernă , alegerea partenerului fiind considerată relativ liberă, fiecare din membrii
cuplului îl alege pe celalalt după ce îl consideră potrivit pentru a-i satisface anumite necesită ţi. În decursul
timpului, aceste necesită ţi se pot modifica adesea iar aşteptă rile pot deveni mai complexe decâ t ceea ce
este oferit.  Aşteptă rile partenerilor pot fi convergente sau divergente. Esenţială pentru menţinerea unor
relaţii de cuplu armonioase este capacitatea partenerilor de a evolua de la orientarea înspre nevoile şi
scopurile proprii la orientarea înspre scopurile familiei.

            Factori de atracţie: - stima şi afecţiunea reciprocă ; - dorinţa celor doi de a duce o viaţă în comun; -
existenţa unei locuinţe proprii; - armonia sexuală ; - nivelul de instruire, venit şi ocupaţie al fiecă ruia să fie
satisfă că tor pentru celă lalt.

            Atracţia interpersonală

           Diada amoroasă are la bază influenţe: - de ordin psihologic (simpatie); - de ordin moral (principiile
morale pe care dorim să le gă sim la celă lalt). Aceste „forţe psihomorale” sunt 

1. de atracţie: simpatie, dorinţă , interes, iubire, care intervin mai ales în constituirea cuplului;
2. de menţinere: susţinere reciprocă , încredere, acceptare, toleranţă, implicate de dezvoltarea intimită ţii
cuplului (Enă chescu C., 1996, 2003).

            Atracţia interpersonală are trei componente: - cognitivă , - afectivă , - comportamentală. Componenta
cognitivă presupune percepţia competenţei persoanei faţă de care suntem atraşi, aprecierea faptului că
avem credinţe similare sau evaluarea capacită ţii sale de a ne recompensa. Componenta afectivă se referă
la valoarea acordată calită ţilor partenerului, la plă cerea provocată de recompensele primite şi la
„dragostea la prima vedere”. Componenta comportamentală include setul nostru de reacţii (voluntare şi
involuntare) faţă de respectiva persoană , dorinţa de a o sprijini şi cuvintele pe care le folosim câ nd suntem
puşi în situaţia de a o descrie cuiva (Turliuc M. N., 2004)..  

            Elemente care susţin atracţia pentru o persoană

            - Recompensa primită prin diverse forme: susţinere, atenţie, tră să turi plă cute (frumuseţe,
inteligenţă , umor), bani, statut, informaţii (Lott A. J., Lott B. E., 1974, p. 171-192; Lott B., Lott, A. J., 1985, p.
109-135).

            - Întă rirea afectului. Atracţia pentru o persoană apare şi prin contrast cu o alta cu care am avut
experienţe neplă cute chiar şi în absenţa recompensei. Suntem atraşi în special de cei cu atitudini similare
cu ale noastre (Turliuc, 2004).

            - Consistenţa echilibrul  dintre gâ ndurile, sentimentele şi relaţiile lor sociale (Heider, F. 1958)
Schimbul de recompense echilibrat este perceput atractiv.

            - Proximitatea fizică . Aici există o dublă contribuţie. Pe de o parte schimbă rile pozitive la întâ lnire
întă resc dorinţa revederii. Pe de altă parte aşteptarea întâ lniri creşte probabilitatea simpatiei pentru
persoana respectivă .

          - Calită ţile fizice ale persoanei stimul. Un rol important îl are simetria facială şi corporală (Hatfield, E.,
Sprecher, S.,1986, Hatfield, E., Rapson, R.L., 2000, p.1203-1205).

            - Similaritatea. Teoria homogamică susţine că formarea cuplului şi a că sătoriei are loc între doi
parteneri cu tră să turi asemă nă toare (caracteristici socio-culturale: originea socială, nivelul de educaţie,
apartenenţa etnică şi religioasă , principii morale). „Cuplurilor asortate” sunt mai durabile comparativ cu
cele heterogamice. În plus este luată în considerare tendinţa  de a ne plăcea aceleaşi lucruri. Că să toriile
bazate pe similaritatea au o tendinţă mai mare spre aplatizare devitalizare.

            - Complementaritatea (heterogamia). Conform acestor teorii fiecare partener este atras de celă lalt
în mă sura în care acesta are o nevoie complementară cu a sa  (Winch,1958, citat de Leming Michael R.,
Sociological theory: a social science approace to the family,
http://www.stolaf.edu/people/leming/soc371res/theory.html). Cuplurile maritale formate prin
complementaritate psihologică sunt mai dinamice în evoluţie.

           Formarea cuplului este procesuală în timp, au loc atâ t evaluă ri afective, cât şi decizii raţionale.
Motivaţiile iniţiale ale opţiunii maritale atâ t cele socioculturale, câ t şi cele afectiv-senzitive necesită
transformarea în motive ale coexistenţei de tip familial. Ele pot fi surse  de  regenerare a capacită ţilor de
acţiune şi de devenire maritală (Mitrofan I. 1989, Mitrofan I., Mitrofan, N.,1994). 

            Fiecare utilizează o serie de filtre prin care evaluează dacă partenerul îndeplineşte caracteristicile
dorite. Unele din aceste caracteristici sunt diferite în funcţie de gen. Ca urmare este important să ştim care
sunt aşteptă rile bă rbaţilor de la femei şi invers. Cei care nu posedă caracteristicile dorite de celă lalt sex,
riscă să ră mâ nă în afara dansului împerecherii.
             Odată realizarea atragerii perechii mai este necesară pă strarea acestuia aspect poate chiar mai
important dacă este să ne gâ ndim numai la durata în timp mai mică a efortului alegerii faţă de dezideratul de
a ne pă stra câ t mai mult în timp partenerul marital.

Criteriul orientă rii sexuale a celor doi parteneri

Acest criteriu cuprinde două tipuri de familii, familiile heterosexuale și familiile homosexuale. Familiile
heterosexuale sunt acele familii în care ambii parteneri sunt heterosexuali, acestea fiind întâ lnite cel mai des
în lume. Familiile homosexuale sunt acele familii în care cei doi parteneri au aceeași orientare sexuală . Aceste
familii pot avea sau nu copii, aceștia fiind proveniți din că sători anterioare cu parteneri heterosexuali, prin
adopție sau prin fertilizare în vitro. Acest tip de familie se întâ lnește mai rar și a apă rut mai recent în tipologia
familială . În Europa există câ teva state care au acceptat că sătoriile dintre parteneri homosexuali dar în cele
mai multe cazuri cuplurile homosexuale sunt acceptate mai bine fă ră a fi legalizate într-o că să torie.
Homosexuali și lesbienele în cele mai multe cazuri preferă să ră mâ nă în cupluri fă ră a mai întemeia familii
punâ nd accent mare pe libertatea personală și a exprimă rii sexualită ții.
Criteriul apartenenței culturale a partenerilor
Sunt două tipuri de famili în acest criteriu, astfel întâ lnim familii în care partenerii aparțin aceleiași culturi,
fiind tipul cel mai frecvent întâ lnit și familii mixte în care partenerii aparțin unor culturi diferite. Acest tip de
familie capă tă din ce în ce mai mult teren datorită dezvoltă rii tehnicii de comunicare prin telefon, fax și
Internet.
Într-o familie mixtă apar numeroase provocă ri, în special acelea de a armoniza și diferențele de cultură ,
tradiții ală turi de cele personale ce există în orice familie. În Româ nia întâ lnim cele mai frecvente cazuri de
familii mixte că fiind realizate între româ ni și unguri, româ ni și nemți, între româ ni și rromi sau alte tipuri de
combinație. Partenerii acestor familii au o deschidere mentală și spirituală mai mare, fiind mai puțin afectați
de prejudecă ți, mai flexibili în gâ ndire și comportament.

Caracteristici comune prieteniei şi dragostei:

- plă cere reciprocă în compania celuilalt

- acceptare reciprocă a celuilalt aşa cum este el
- respect reciproc faţă de deciziile luate de celă lalt
- sprijin reciproc acordat în momente dificile
- înţelegere reciprocă a ceea ce este important pentru celă lalt
- spontaneitate reciprocă în prezenţa celuilalt
- împă rtă şire reciprocă a experienţelor şi sentimentelor.

Pe lâ ngă aceste caracteristici comune, dragostea include o altă categorie de aspecte, legate de pasiune:
fascinaţie,  exclusivitate, dorinţă sexuală .
4. Alegerea partenerului de viaţă- explicaţii psihologice.

Alegerea partenerului - punctul zero al naşterii cuplului

Alegerea partenerului este un moment esenţial, cu implicaţii profunde in constituirea unui parteneriat erotic,
fie in contextul unei că să torii, fie in contextul unor forme alternative de convieţuire in cuplu. Privind din
perspectivă psihodinamică , decizia de A ALEGE pe cineva ca partener de cuplu poate fi explicată pornind de la
O SERIE DE INDICATORI care sunt generali şi totodată specifici: nevoi, aşteptă ri, dorinţe, sentimente, modele
de sex-rol, scopuri, secrete de familie etc. intr-o analiză psihoterapeutică regă sim o serie de indicatori privind
aspectele particulare de manifestare ale partenerilor de cuplu, atat conştiente, cat şi inconştiente.
Prin analiza celor două aspecte de manifestare, ne situă m intr-o perspectivă psihodinamică familială atat in
plan orizontal (intergeneraţional – cuplul asistat şi pă rinţii acestora), cat şi in plan vertical (transgeneraţional
- cuplurile antecesorilor, bunicii, stră bunicii şi stră -stră bunicii).
După cum bine ştim, in trecutul indepă rtat, secolul XIX şi XX şi pană acum cateva decenii, pă rinţii şi biserica
aveau un rol foarte important in formarea şi menţinerea relaţiilor de cuplu. Pă strarea pă manturilor, a averii
acumulate in timp, precum şi a prestigiului de care se bucura o familie datorită legă turilor sociale şi mai ales
poziţia socială pe care o avea familia reprezentau repere foarte importante in alegerea unui partener.
Aranjarea că să toriilor ignora nevoile celor ce se că să toreau. Astfel, tinerii se că să toreau pe baza respectă rii
rangului şi mediului social din care proveneau, ţinand cont in primul rand de dorinţele pă rinţilor şi de ceea ce
societatea accepta ca fiind dezirabil. intr-o anumită mă sură , aceste moduri de alegere sunt valabile şi azi, insă
tinerii au posibilitatea să - şi exprime propria opţiune mult mai conştienţi de nevoile şi sentimentele lor.
1.1.Repere in alegerea partenerului - către o tipologie operaţională
Aşa cum afirmam anterior, este important să ne centră m pe REPERELE GENERALE şi, totodată, pe cele
PARTICULARE (SPECIFICE) care ne ghidează inţelegerea modurilor in care ne alegem un partener de cuplu.
in acest sens, cel al descoperirii, iată care sunt principalele intrebă ri de la care putem pomi:
> Există mai multe moduri sau criterii de a alege o anumită persoană ?
> Există indicatori generali valabili care „să traverseze proba timpului”?
> Există teorii general valabile, aplicabile unei analize „aici şi acum”?
> Există modele de relaţionare, in sensul unui parteneriat erotic, pe care le putem identifica şi utiliza atunci
cand intreprindem un demers de cercetare sau unul care vizează asistarea psihoterapeutică ?
> Care sunt mizele unei relaţii parteneriale?
> Care sunt mecanismele care participă la intenţia de a alege un partener?
> De ce depinde pă strarea alegerii parteneriale?
> Care este originea unei relaţii de cuplu şi cum se formează ea?
> Care sunt teoriile pe care ne putem baza argumentarea ştiinţifică ?
Acestea sunt in egală mă sură intrebă rile unui cercetător indră zneţ, curios şi pasionat, intrebă ri care devin
IPOTEZE DE CERCETARE sau IPOTEZE PSIHOTERAPEUTICE in funcţie de intenţia şi scopul procesului pe care
se hotă ră şte acesta să -l intreprindă .
Demersul de argumentare utilizat aici este acela care ne oferă o PERSPECTIVĂ PSIHODINAMICĂ, o
METAANALIZĂ a grupului familial, in ansamblul să u dinamic şi specific, un mod unic de interacţiune intre
membrii care-1 compun, acţiune intrapsihică (subiectivă ) şi interacţiune intersubiectivă , ce devine
transsubiectivă (transgeneraţională ), odată cu trecerea timpului.

1.2.Moduri - criterii de alegere a partenerului

• Alegerea partenerului conform unor factori impliciţi pe care ii putem considera deducţii cu caracter general:
- atracţie, manifestată conştient sau inconştient sub diverse aspecte;
- compatibilitate (emoţională , intimă , intelectuală etc.);
- nevoia de a avea pe cineva ală turi;
- manifestarea unor interese comune;
- teama de singură tate, corelată sau nu cu incapacitatea de a fi singur;
- nevoia de a impă rţi cu cineva dificultă ţile existenţiale legate de siguranţa financiară ;
- desprinderea de constrangerile sau presiunea familiei de origine;
- dorinţa de a fi important şi iubit de cineva.
• Alegerea partenerului pe baza unor ..filtre”. Potrivit teoriilor clasice (anii ’70-’80) alegerea partenerului
devine un proces de „filtrare”. Psihologii Davies şi Kerckoff in lucrarea VALUE CONSENSUS AND NEED
COMPLEMENTARY exemplifică :
- , FILTRUL PROXIMITĂŢII, operand in alegerile tradiţionale ale partenerilor, pe baza ingustă rii posibilităţilor
de prospectare (partenerii potenţiali la care eşti expus in mediul socio-geografic);
- FILTRUL SIMILARITATE-COMPLEMENTARITATE, bazat pe teoria asemă nă rii a lui Mowrer şi pe teoria
nevoilor complementare a lui R. Winch. Pe baza acestor teorii reunite s-a dezvoltat al treilea sistem de
operare in selecţia partenerului, numit mai frecvent filtrul complementarită ţii (Kellz şi Conlez, 1987);
- FILTRUL ATRACŢIEI PERSONALE şi al COMPATIBILITĂŢII, in care dragostea romantică , dorinţa sexuală ,
scanteia „biochimică” a atracţiei fizice, armonia bioenergetică dezvă luie pe rand secretele afinităţilor elective;
- FILTRUL ALEGERII, bazat pe conştientizarea motivelor de atracţie faţă de o persoană de sex opus,
cristalizandu-se prin alegerea partenerului” (Davies şi Kerckoff 1962 apud Mitrofan, Ciupercă , 2009, pp. 208-
215).
• Alegerea partenerului din perspectivă iungiană .
Plecand de la consideraţiile formulate de psihanalistul Carl Gustav Jung, cu privire la procesul individuaţiei,
fiecare persoană regă seşte in ea şi apoi in celă lalt (pe care il alege pentru a forma o că să torie), arhetipul
ANIMA sau ANIMUS. Pentru Jung structura psihică innă scută semnalează necesitatea reciprocă de completare
a bă rbatului şi a femeii, atat in ceea ce priveşte corpul cat şi in ceea ce priveşte spiritul.
Bă rbatul poartă in inconştientul să u o imagine a femeii numită ANIMA, iar femeia este determinată in
raportarea ei faţă de bă rbat de o imagine inconştientă , numită ANIMUS. ANIMUSUL se caracterizează prin
impuls, putere, orientează gandirea şi activitatea şi corespunde Logos-ului parental, principiul Yang al
aparenţei şi vieţii conştiente.
ANIMA se defineşte prin echilibru, ideal feminin neatins, character erotic-emoţional, principiul Yin. Fanteziile
femeilor şi ale bă rbaţilor se bazează pe proiecţia Animusului sau Animei. in ceea ce priveşte funcţionarea
psihologică , bă rbaţii sunt predominant Yang, dar au şi un aspect Yin, iar femeile sunt predominant Yin şi
conţin im aspect Yang.
Din punct de vedere psihologic, fiinţele umane sunt androgine, cu energii masculine şi feminine latente.
• Alegerea partenerului din perspectiva psihanalizei (clasicei freudiene.
Conform teoriei inconştientului elaborată de Freud, alegerea partenerului are la bază complexul Oedip şi
Electra, in baza că rora un adolescent sau un bă rbat poate manifesta atracţie şi ulterior alege o parteneră pe
baza asemă nă rii ei cu mama, iar o adolescentă sau o femeie poate alege după modelul tată lui.
• Alegerea partenerului conform teoriei legă turii
Este important aici să menţionă m că , inainte de relaţia de obiect, există ceaa ce psihanaliştii numesc TEORIA
LEGĂTURII. in cadrul Terapiei Familiale Psihanalitice (Ruffiot, Kaes, Anzieu, 1980) familia este privită ca
ANSAMBLUL TOTALIZATOR al legă turilor membrilor care o compun. in baza acestei consideraţii, alegerea
partenerului se bazează pe raporturile de „temelie” in constituirea relaţiilor de obiect ulterioare. „Teoria
legă turii se intemeiază pe interfuncţionalitatea inconştientă dintre două (sau mai multe) persoane. Pichon-
Riviere recuză definiţia clasică a relaţiei de obiect, afirmand că nu este posibilă imaginarea relaţiei de obiect
(intern) cu un altul (extern), fă ră a lua in considerare relaţia de obiect a acestui altul in raport cu primul. A-l
investi pe un altul, a fantasma sau a acţiona vizavi de acesta presupune o investire, o fantasmă şi o acţiune de
ră spuns, deoarece acesta il solicită . Rezultatul este o legă tură , suprapunerea ^totalizantă, nouă şi originală, a
acestor două relaţii de obiect. Aceasta presupune o reajustare permanentă ; erotismul poate fi transferat
altuia, orice fantasmă este influenţată de stimulii fantasmatici care vin de la celă lalt.
De exemplu, sugarul o investeşte (o iubeşte sau o ură şte) pemama sa, aceasta il investeşte pe copil, ba mai
mult, cu investirea sa ii aduce un adaos imaginar, care fasonează fantasma copilului şi o imbogă ţeşte, prin
ideea capacită ţii de reverie maternă , aşa cum a reuşit Bion să evidenţieze explicand rolul funcţiei alfa. Tată l
copilului este prezent in ecuaţie incă de la inceput, pentru că mama copilului se află in relaţie fantasmatică cu
tată l copilului. insă , in mă sura in care mama şi copilul nu se află doar intr-o „relaţie de obiect”, ci „in legă tură ”,
deci in reciprocitate, fiecare modificare in privinţa dorinţelor sau a recunoaşterii lor mutuale imbogă ţeşte
fiecare reprezentare pe care copilul şi-o va face despre tată l şi mama sa. in inconştient, lumea obiectelor
sfarşeşte prin a regrupa urmele a două tipuri de legă turi:
a) legă turile subiectului cu tată l să u şi cu mama sa, legă turi de iubire, respectiv ură ; şi
b) legă turile relaţionale intre obiectele inconştiente ca atare, prioritară fiind legă tura cuplului parental, dar şi
celelalte legă turi intrafamiliale.
Astfel, teoria legă turii permite sesizarea interacţiunii in cadrul imaginarului grupai (Eiguer, 1994). Pe
modelul acestor trasee de formare a legă turilor, explicate anterior, se formează şi legă turile de cuplu. Acest
lucru se realizează datorită schimbului reciproc, deci existenţei unei reciprocită ţi, in cadrul relaţiei de
investire a celor doi parteneri de cuplu. Aşa cum spune şi Eiguer (1994), „de indată ce un individ (membru al
familiei) se gă seşte in contact cu alţi indivizi, el relansează dinamica modelului propriu al legă turilor
inconştiente, reproducand diade multiple”. in sensul celor relatate anterior, putem vorbi DE TIPURI DE
LEGĂTURI FAMILIALE ŞI PARTENERIALE. Descoperirea legă turilor a permis dezvoltarea şi nuanţarea unor
tipuri de legă turi şi explicarea caracteristicilor ce le definesc in cadrul familial, fiind aplicabile şi relaţiei
de cuplu. Psihanalistul Alberto Eiguer s-a gandit să aplice modelul legă turilor la noţiunea de familie, lă rgind-o,
ilustrand astfel existenţa a două tipuri de legă turi: ....
a) LEGĂTURILE NARCISICE, in care se intalnesc aspecte nonindividualizate ale aparatului psihic, in care
Eul/non-Eul este cel mai nediferenţiat (deci nerecunoscut ca fiind propriu). Eiguer foloseşte, pentru a ilustra
acest tip de legă tură , situaţia copilului care „utilizează ” un autoerotism originar, ansamblul senzaţiilor sale
epidermice, spontane sau provocate de altcineva, pe care acesta le interpretează ca fiind autogenerate. Aceste
senzaţii se află la temelia unor reprezentă ri de neconceput, care abia dacă pot fi considerate ca reprezentă ri
ale unui lucru, avand totuşi funcţia de a consolida limitele identităţii, un fundal a ceea ce eşti, un „Eu-piele”
care delimitează „INĂUNTRUL” de „IN AFARĂ”. Intre membrii unei familii această ţesă tură a legă turilor
narcisice individuale contribuie la constituirea unei epiderme comune (un Sine identitar).
b) LEGĂTURILE OBIECTUALE simt legă turile purtătoare de alteritate. Ele se formează pornind de la alegerile
amoroase dintre partenerii unui cuplu, celă lalt fiind perceput după modelul obiectului intern, ceea ce face să
apară diferenţele de sex şi de generaţie, pe care pă rinţii le vor transmite mai tarziu copilului. Legă turile
reprezintă baza pe care se construiesc relaţiile de obiect.
Avand in vedere existenţa acestor tipuri de legă turi ce definesc o relaţie de obiect, ne intrebă m
care este raportul celor două (legă turi şi relaţia de obiect) şi cum se produce ansamblul totalizator, aşa cum
afirma Eiguer (1994)?
Eiguer afirmă că legă tura este stimulată de fantasmele provocate de celă lalt, de nevoia de a-1 face pe celă lalt
să se simtă APRECIAT, IUBIT şi RECUNOSCUT”
Prin natura sa, legă tura implică :
- reciprocitatea investirii partenerilor;
- dorinţe concordante;
- deplasarea unui obiect intern asupra altuia şi deplasarea reprezentă m relaţiei dintre obiectele
interne asupra legă turii;
- atenţia la ră spunsul partenerului după modelul de obiect al legă turii inconştiente;
- inducerea de conduite, emoţii şi reprezentă ri asupra celuilalt, acesta din urmă putand
să ră spundă inducerii produse;
- rezonanţa conduitelor şi fantasmelor interne ale partenerilor, ceea ce se numeşte ≪INTERFANTASMARE≫”
(Eiguer, 1984, 1994, pp. 31-45 apud Godeanu, 2011, pp. 50-53).
• Alegerea partenerului din perspectiva teoriei relaţiilor de obiect
Pornind de la teoria legă turii, expresia alegere de obiect aparţine unei abordă ri, teorii şi metode psihanalitice
numită teoria relaţiilor de obiect. Expresia ALEGERE DE OBIECT a fost j folosită pentru prima dată de Freud in
lucrarea TREI ESEURI ASUPRA TEORIEI SEXUALITĂŢII.
Teoria relaţiei de obiect are in centrul să u noţiunea de „relaţie de obiect”, care pune accentul pe viaţa
relaţională a subiectului, insă nu asupra relaţiilor reale ale subiectului cu anturajul; relaţia de obiect trebuie
studiată , in primul rand, la nivel fantasmatic, fiind de la sine inţeles că fantasmele pot modifica perceperea
realului şi acţiunile care il vizează , aşa cum reiese din studiile reprezentanţilor acestei teorii: W. Fairbaim, H.
Guntrip, Donald Wood Winnicott, Ivan Boszormeny-Nagy, Otto Kemberg, Heinz Kohut, Melanie Klein.
Teoria relaţiilor obiectuale ia in discuţie impactul relaţiilor individului cu lumea/mediul extern asupra lumii
psihice interne. Primele modele ale relaţiilor obiectuale (Ian Suttie, H.S. Sullivan, 1973) reprezintă o ruptură
de paradigma clasică a teoriei pulsionale, subliniind caracterul innă scut al nevoii de relaţii interpersonale, de
ataşament primar cu mama şi importanţa acestora in formarea psihicului şi a personalităţii. Prin definiţie,
obiectul este un corelativ al iubirii (sau urii), relaţia in cauză este cea a persoanei totale, sau a instanţei eului
ca obiect vizat el insuşi ca totalitate (persoană , entitate, ideal); desemnează ceea ce pentru subiect este
obiectul de atracţie, obiect de iubire şi, la modul cel mai general, o persoană . Aşadar, conceptul de obiect in
psihanaliză şi in psihologia relaţiilor de cuplu se poate inţelege nu doar prin referirea la pulsiune - obiectul şi
ceea ce pentru subiect este obiect de atracţie, obiect de iubire şi la modul ce^ mai general, o persoană . Se
vorbeşte astfel de tipuri de alegere de obiect, de diferite tipuri de obiecte: obiect parţial, obiect total, obiect
intern etc.
Teoria relaţiilor de obiect reprezintă o viziune nouă asupra teoriei clasice freudiene cu privire la pulsiune.
Sursa care are un substrat organic trece in plan secund. In lumina teoriei relaţiilor de obiect punctul focal il
reprezintă problematica incorporă rii şi semnificaţia obiectului incorporat, prevalent in toate relaţiile
subiectului cu lumea.
O relaţie este ceea ce copilul a vă zut la pă rinţii să i, interfuncţionalitatea lor, interacţiunile dintre aceştia şi
ceea ce o reprezintă .
Conform teoriei relaţiilor de obiect există două modalită ţi de alegere de obiect: alegerea de obiect narcisic şi
alegerea de obiect prin anaclisis.
Pentru ilustrarea modul in care se formează ataşamentul şi tipul de investire al partenerului de cuplu, ne vom
referi in cele ce urmează la modul in care se realizează relaţiile de iubire, prin intermediul unei investiri
narcisice a partenerului, mai precis a modului in care orice tip de alegere partenerială işi are originea in
alegerea de obiect.
Alegerea de obiect prin anaclisis se referă la faptul că obiectul iubirii este aids după modelul figurilor
parentale, in mă sura in care acestea ii asigură copilului hrana, ingrijirea şi protecţia. Alegerea de obiect prin
anaclisis, este un tip de alegere in sens secundar alegerii de obiect narcisice. Iniţial, copilul alege un obiect in
funcţie de satisfacţiile sexuale care apar cu ocazia funcţionă rii organelor care servesc conservă rii vieţii. Mai
tarziu, copilul invaţă să iubească celelalte persoane care il ajută in starea lui de neajutorare şi care ii satisfac
nevoile. Această iubire se formează in intregime după modelul şi in prelungirea raporturilor cu mama care il
ală ptează . in acelaşi mod, se va forma şi alegerea de obiect postpuberală , atat la adolescente, cat şi la
adolescenţi, aceasta realizandu-se in baza identifică rii sau contraidentifică rii cu modelele de sex-rol
parentale.
Este important de subliniat că relaţiile dintre subiect şi obiect sunt in egală mă sură rezultatul investirilor
narcisice ale pă rinţilor asupra copilului. in cadrul dezvoltă rii normale se produce investirea celuilalt şi astfel
pă rinţii il investesc narcisic pe copilul lor. Un copil este iubit prin narcisismul pă rinţilor care se mandresc cu
el. Prin orientarea mamei asupra tată lui, aceasta permite construirea narcisismului copilului, moment in care
copilul se repliază asupra lui insuşi; el se reinvesteşte şi ii investeşte pe ceilalţi.
• Alegerea partenerului din perspectiva teoriei ataşamentului
Ataşamentul reprezintă relaţia emoţională specială in care se realizează un schimb afectiv ce implică confort,
grijă şi plă cere.
Reprezentanţii teoriei ataşamentului, John Bowlby şi Mary Ainsworth au studiat problematica relaţiei de
confort şi grijă , relaţie pe care au incadrat-o in denumirea de ATAŞAMENT, care reprezintă ansamblul de
legă turi care s-au stabilit intre nou nă scut şi mama sa, incepand cu reacţiile senzoriale şi perceptibile ale
sugarului faţă de mama sa şi ale mamei sale faţă de el. Studiind problematica ataşamentului, Bowlby a pornit
de la concepţiile lui Freud privind iubirea. Potrivit lui Bowlby, ataşamentul este o relaţie evolutivă ce se
prezintă sub 4 forme distincte: 1. ATAŞAMENTUL SIGUR; 2. ATAŞAMENTUL AMBIVALENT; 3. ATAŞAMENTUL
EVITANT; 4. ATAŞAMENTUL DEZORGANIZAT. Aceste forme de ataşament se manifestă şi se pă strează de-a
lungul vieţii şi reprezintă , conform autorilor, modele de relaţionare interumană şi partenerială . Chiar dacă
numele lui John Bowlby este strans legat de teoria ataşamentului, in anii 1950-1960, Deush a fost primul care
a atribuit ataşamentului valoare de fundament al relaţiei mamă -copil. Contribuţia lui evidenţiază faptul că
relaţiei de ataşament i se atribuie un rol central in dezvoltarea individului: interioară , prin valoarea
motivaţională , şi relaţională , prin modelul reprezentaţional intern (Bowlby, 1969; Cassidy, Shaver, 2008).
Demersurile de cercetare in baza teoriei ataşamentului au fost derulate de Mary Ainsworth şi continuate de
Mary Main, focalizandu-se pe cercetarea stabilită ţii şi a reprezentă rilor mintale ale relaţiei de ataşament.
Ulterior, Peter Fonagy a identificat „relaţiile de ataşament intersubiective drept context-cheie, in care
capacită ţile umane vitale de insight şi empatie se pot dezvolta” (Wallin, 2010, p. 25).
Teoria ataşamentului susţine că ataşamentul este o legă tură afectivă a unei persoane cu o alta. Unul dintre
principiile acestei teorii este că fiecare individ are o tendinţă inscrisă genetic şi transmisă ereditar de a că uta
contactul cu un alt individ semnificativ din punct de vedere al raportului emoţional (Bowlby, 1969, Cassidy,
Shaver, 2008, Pines, 2011). Avand in vedere caracterul primar şi instinctiv, legă turile de ataşament trebuie
concepute ca fiind funcţionarea unui sistem şi nu a unui individ.
Ataşamentul se formează in urma unor interacţiuni semnificative, care satisfac nevoile ambilor indivizi,
stabile şi constante (Bowlby, 2011; Cassidy, Shaver, 2008; Papalia, Olds, Feldman, 2010, Pines, 2011).
Extrapoland asupra explică rii modului in care se realizează alegerile parteneriale, putem afirma faptul că ele
urmează unul sau mai multe din cele patru tipuri de ataşament formate in copilă rie, ataşament ce reprezintă
„O BAZĂ DE SIGURANŢĂ” (Bowlby, 1988, 2011) pentru formarea unei legă turi de investire emoţională , de
iubire.
• Alegerea partenerului din perspectivă psihogenealogică
Din punct de vedere psihogenealogic, alegerea partenerului se realizează in două
modalită ţi de alegere: INTERGENERAŢIONALĂ şi TRANSGENERAŢIONALĂ. in acest sens, analiza unei alegeri
parteneriale este un proces complex, care ne conduce spre menţiunea generală potrivit că reia fiecare individ
alege in funcţie de motivaţiile conştiente pe care le şi argumentează , dar de cele mai multe ori descoperim, in
cadrul unei exploră ri şi intervenţii psihoterapeutice transgeneraţionale, motive ce ţin indubitabil de dinamica
inconştientă a alegerii. Aşa cum afumam intr-un paragraf anterior, alegerea partenerului este un moment
esenţial, cu implicaţii profunde in constituirea unui parteneriat erotic bazat pe cunoaşterea şi satisfacerea
dorinţelor, nevoilor şi aşteptă rilor fiecă rui partener in parte.
Alegerea partenerului din perspectivă intergeneraţională (conştientă ) presupune
luarea in considerare a miturilor şi mitologiilor familiale, comunitare dar şi pe cele din massmedia, mitologii
care generează modele de rol-sex şi expectanţe conform existenţei modelelor. Mitologiile comunitare se
observă dacă ne gandim la faptul că, in fiecare comunitate şi in fiecare familie, există anumite transmiteri
legate de parteneriat, de sexualitate, de femei, de
bă rbaţi. Suntem puţin conştienţi de mă sura in care ne afectează aceste transmiteri intimitatea de cuplu,
nevoile, dorinţele şi aşteptă rile in raport cu partenerul. Aşadar, mitologiile familiale şi comunitare se referă la
toate miturile legate de că să torie, de alegerea unui partener, de tipul de bă rbat sau de tipul de femeie aleasă ,
de sexualitate şi de manifestarea ei, de naşterea copiilor sau de alegerea unei profesii. in practica
psihoterapeutică, MITOLOGIILE FAMILIALE se referă la modalită ţile transmise de fiecare familie de a fi in
lume ca femeie, ca bă rbat, ca şi cuplu că să torit, la sexualitate. Vorbind despre miturile lumii modeme Mircea
Eliade se referă la mituri ca la „...EXPRESIA UNUI MOD DE A FI IN LUME... ” (Eliade, 2008, p. 16).
Modul de analiză a mitologiilor familiale şi comunitare centrate pe parteneriatul erotic poate fi realizat cu
ajutorul unui instrument experienţial, pe care l-am denumit GRILA DE EXPLORAREA A INTERFERENŢEI
MITOLOGIILOR FAMILIALE ŞI COMUNITARE CU NEVOILE PERSONALE (vezi capitolul 13).
Existenţa mitologiilor familiale şi comunitare legate de parteneriat (aparţinand, de cele mai multe ori,
antecesorilor) generează aşteptă ri atat la transmiţă tor, cat şi la primitor, care influenţează alegerea
partenerială .
Pentru exemplificare menţionez faptul că este important să identifică m mitologia fiecă rui partener de cuplu
atunci cand aceştia reclamă dificultă ţi relaţionale ce privesc exercitarea sex-rolului. Manifestarea identită ţii
de rol-sex are la bază ansamblul modelelor identitare din familiile de origine ale celor doi parteneri. Din acest
considerent este important ca fiecare din parteneri să conştientizeze cum se activează mitologiile familiale şi
cum interferă acestea cu nevoile lor din prezent.
Iată deci cateva exemple din cadrul unei cercetă ri privind dinamica inconştientă a alegerii partenerului sub
forma identităţii de rol-sex care generează expectanţe (aşteptă ri) din partea celor doi parteneri, a unui faţă de
celă lalt.

5. Iubire şi sexualitate în cuplu.

Luată că definiție spunem despre iubire că , este sentimentul puternic de afecțiune, atracție și unire a celor doi
parteneri care formează cuplul(marital sau nu), ea fiind principala motivație de transformare a cuplurilor
erotice în cupluri conjugale (că să torie). Specialiștii în domeniu descriu cinci forme de manifestare a iubirii:
Epithumia – exprimă dorința fizică puternică, reciproc exprimată prin dragoste sexuală plină de satisfacție,
fiind și un indicator sigur al să nă tă ții că sniciei.
Eros – este formă de dragoste ce implică cel mai mult romantismul, ideea de contopire, unificare, fuziune cu
ființă iubita, dar nu în ultimul râ nd și dorința de a o posedă total atâ t din punct de vedere mental,fizic dar și
spiritual. Romantismul este mereu punctul de plecare în că să torie fiind o iubire pasională, sentimentală .
Storge – este o formă de dragoste, avâ nd o relație ce contopește o afecțiune naturală și sentimentul de
apartenența reciprocă , bazâ ndu-se pe loialitate mutuală și manifestâ ndu-se în relațiile dintre soți, pă rinți și
copii, frați și surori, dâ nd naștere sentimentului de apartenența la un anumit grup.
Fileo – un gen de iubire care prețuiește pe cel iubit, manifestâ ndu-se cu gingă șie, dar așteptâ nd întotdeauna
un ră spuns. Acest gen de iubire înseamnă prietenie, reciprocitate și creează prieteni foarte apropiați ce își
mă rturisesc și împă rtă șesc gâ nduri, planuri, visuri, sentimente, probleme intime pe care nu le-ar discuta cu
altcineva. Într-o că snicie lipsa lui fileo chiar dacă există pasiune duce la o relație de cuplu neinteresantă ,
neinplinita total
Agape – este dragostea completă lipsită de egoism, care are capacitatea de a oferi continuu, fă ră a aștepta ceva
în schimb, fiind modelul iubirii Christice, o dragoste a acțiunii, presupunâ nd ajutorare, a face bine, a avea
compasiune pentru celă lalt, fiind o atitudine, un comportament motivat spiritual și aproape deloc emoție.
Dragostea poate fi matură sau imatură. Prin dragoste imatură înțelegem o iubire cu intensitate mare, cu
amestec de dependențe dar și de așteptă ri că partenerul să satisfacă multe din nevoile personale, fiind
specifică adolescenților și tinerilor.
Dragostea matură este de intensitate mai mică, dar mult mai profundă , implicâ nd încredere, respect și
acceptarea partenerului așa cum este fă ră a avea tendințe de a-l schimbă, presupumand a te bizui pe partener
în orice situație, indiferent dacă este sau nu de acord cu ține, dacă îi place sau nu. Persoanele ce ajung la o
astfel de dragoste, sunt persoane ce se iubesc și pe sine, ce au un eu bine diferențiat, care pot să fie autonome
dar și implicate emoțional în relația cu partenerul. Trecerea de la o dragoste imatură la una matură nu este
deloc ușoară , ea implică conflicte, suferințe, adaptă ri. În viziunea lui Erich Fromm „iubirea este o artă, un mod
de a tră i în artă ”, el încurajează învă țarea acestei arte așa cum învă ță m oricare artă (muzică , pictură ,etc.).
După Fromm pentru a transformă iubirea imatură în iubire matură trebuie să fie:

o disciplină – angajarea responsabilă a timpului și eu-lui personal;
o concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaște și înțelege;
o ră bdarea – este nevoie de exerciții, în timp și treptat, pentru a învață să iubești;
o sensibilitatea – este legată de conștientizarea propriilor erori, fluctuații de sentimente și
autocontrol;
o depă șirea narcisismului – ieșirea din propriul eu, din propriile plă ceri, din egocentrism și egoism
manifestarea modestiei și a disponibilită ții în relație.
Intimitatea
Dennis Bagarozzi, doctor în psihologie și consilier, consideră că intimitatea este „un proces interactiv care
conține o serie de componente bine structurate și interrelaționate” ce au în centru „cunoașterea, înțelegerea,
acceptarea celuilalt și aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea”.(Bagarozzi, 2001, p. 56).
Nevoia de intimitate diferă de la o persoană la altă , de la un cuplu la altul, dar ea este nevoia umană de baza,
ce izvoră ște din nevoia fundamentală de supraviețuire, de atașament. D. Bagarozzi stabilește nouă
componente ale intimită ții:

 -intimitate emoțională
 -intimitate psihologică
 -intimitate intelectuală
 -intimitate sexuală
 -intimitate fizică (non-sexuală )
 -intimitate spirituală
 -intimitate estetică
 -intimitate socială recreațională
 -intimitate temporală .
Intimitatea emoțională  – este nevoia de a comunica și împă rtă și cu partenerul toate sentimentele, atâ t
negative câ t și pozitive. Această componentă poate fi limitată de credință că numai sentimentele pozitive
trebuie manifestate, sau dimpotrivă numai cele negative, sau numai anumite sentimente negative sau pozitive
pot fi exprimate (doar bucuria și iubirea, dar nu fericirea sau excitarea, sau doar tristețea și frustrarea, dar nu
și furia sau ura).
Intimitatea psihologică  – este nevoia de a comunica, de a împă rtă și și conecta cu o altă ființă umană, de a
dezvă lui caracteristicile propriului sine, cum ar fi visele, speranțele, aspirațiile, dar și propriile îndoieli,
nemulțumiri, conflicte interioare cu partenerul, implicînd o mare putere interioară a celui ce împă rtă șește dar
și a celui ce ascultă pentru a nu-și ră ni partenerul. Pentru acesta este nevoie de încredere reciprocă .
Intimitatea intelectuală  – este nevoia de a comunica și împă rtă și celuilalt ideile importante, gâ ndurile,
credințele, ea nepresupunand intelectualizare sau raționalizare, orgoliu sau demonstrarea superiorită ții,
recunoaștere sau adulație. Presupune capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt,
indiferent dacă acesta este sau de acord cu această perspectiva.
Intimitatea sexuală  – este nevoia de a comunica, împă rtă și și exprimă cu partenerul acele gâ nduri,
sentimente, dorințe și fantezii de natură sexuală și senzuală , ducâ nd la trezirea dorinței sexuale, dar nu
neapă rat la actul sexual. Această intimitate este conectată profund la dragostea erotică, nu la cea pă rintească,
fraternă , amicală sau narcisistă.
Intimitatea fizică (non-sexuală )- este nevoia de apropiere fizică de partener, fă ră a avea vreo tentă sexuală ,
presupunâ nd atingere sau simple îmbră țișă ri, mersul de mâ na, dans, etc.
Intimitatea spirituală  – este nevoia de a împă rtă și partenerului gâ ndurile, sentimentele, credințele și
experiențele referitoare la religie, supranatural, aspecte spirituale ale existenței cum ar fi viață, moartea,
valori morale etc. Pentru fiecare dintre cei doi parteneri este nevoie de o mare deschidere pentru atingerea
acestui tip de intimitate, deoarece spiritualitatea este ceva foarte personal.
Intimitatea estetică  – este nevoia de a împă rtă și cu partenerul sentimentele, gâ ndurile, credințele, valorile,
experiențele pe care persoană le consideră frumoase, la care sufletul vibrează sau inspiră. Exemple de astfel
de intimită ți pot fi: minunile naturii simple sau complexe, muzică , poezia, pictură , literatură , sculptură ,
arhitectură și alte forme ale expresiei artistice.
Intimitatea socială recreațională  – este nevoia de a se angaja în activită ți și experiențe plă cute și de joc cu
partenerul, incluzâ nd activită ți cum ar fi: schimbul de glume și povești haioase, împă rtă șirea evenimentelor
curente de viață , luatul meselor împreună, practicarea de sporturi, jocuri, dansatul de plă cere, etc. În aceste
activități partenerii pot include și prieteni sau rude.
Intimitatea temporală  – reprezintă timpul pe care fiecare partener va dori să -l petreca cu celă lalt zilnic pentru
activități intime. Acest timp diferă de la om la om astfel pentru unele persoane, 15-20 minute sunt suficiente,
în timp ce pentru altele nici două ore nu sunt suficiente.
Comunicarea poate stimula pozitiv sau negativ intimitatea cuplului, astfel comunicarea directă a nevoilor și
dorințelor fiecă rui partener este stimulativă dacă mesajele transmise sunt clare, directe și sincere, și
inhibitivă atunci câ nd mesajele sunt mincinoase, confuze, paradoxale, agresive și incongruente.

Cuplul

Este cunoscut faptul ca un cuplu erotic presupune doua persoane, de regula de sexe diferite (desi nu este
obligatoriu), care au pentru o vreme:  sentimente de afectiune unul pentru celalalt (iubire, atasament,
respect etc.);  atractie sexuala, care duce (sau nu) la relatii sexuale;  scopuri comune;  timp petrecut in
comun (unul pentru celalalt, dar si in sfera sociala);  dorinta de a fi impreuna pe o perioada mai indelungata.

Totusi, exista cupluri care nu indeplinesc una sau mai multe dintre aceste caracteristici. In cuplu invatam ce
este iubirea erotica, ce inseamna intimitatea cu o alta fiinta, total straina de noi, invatam ce este iertarea,
toleranta, dar invatam sa ne manifestam si emotiile negative: furia, mania, frustrarea, ura, dezgustul etc.

Din punct de vedere psihologic, cuplul este o structura bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe
indeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimuleaza, se dezvolta si se realizeaza ca individualitati
biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt).

Cand aceste elemente sunt statuate prin lege, atunci cuplul erotic se transforma in cuplu conjugal prin
intermediul casatoriei.

 Casatoria

Din perspectiva psihologica, casatoria inseamna o “relatie psihologica” intre doi oameni constienti, un proces
interpersonal al devenirii si maturizarii noastre ca personalitati, de constientizare, redirectionare si
fructificare a tendintelor, pulsiunilor si afinitatilor inconstiente, de autocunoastere prin intercunoastere. Cu
alte cuvinte, a trai in cuplu, fie casatorit sau necasatorit, implica manifestarea, dar si dezvoltarea noastra ca
fiinte. Scopul ei este cresterea personala prin existenta conjugalitatii si parentalitatii.

Casatoria inseamna o “relatie psihologica” intre doi oameni constienti, ea fiind “o constructie complicata,
alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand indiscutabil o natura eterogena£ (C.G.
Jung, 1994, p. 63). Cu alte cuvinte, casatoria este unuinea legala, liber consimtita intre doi parteneri, pentru
intemeierea unei familii. Ea mai este numita si mariaj. Casatoria este principalul mecanism de constituire a
familiei.
Casatoria poate fi:  legala - sanctionarea uniunii conjugale printr-o decizie luata de persoane autorizate; 
religioasa - sanctionarea uniunii conjugale de catre un cleric.

Casatoria legala (civila) este de data mai recenta. Mult timp, singura modalitate de oficializare a casatoriei a
fost cea religioasa. In societatile contemporane, doar casatoria civila are implicatii de ordin juridic.

In reglementarile juridice si sociale contemporane:  casatoria are ca scop intemeierea unei familii; 
casatoria are la baza liberul consimtamant al partenerilor;  casatoria este monogama (exceptie fac anumite
tari islamice);  are un caracter solemn;  se bazeaza pe egalitatea in drepturi a sotilo!!! Pe langa informatiile
invatate din carti sunt punctate si parerile personale argumentate.

5.Iubire şi sexualitate
Termenul de iubire şi cel de sexualitate a cunoscut o multitudine de aprecieri şi definiţii, de la cele mai comune
pană la cele mai aprofundate ştiinţific. A iubi, a fi iubit sau a uri o persoană, sunt expresii existenţiale care ne
marchează pe fiecare dintre noi sub aspectul importanţei noastre ca fiinţe. impărtăşită sau neimpărtăşită,
iubirea se inscrie in istoria personală identitară - psihogenealogică. Familia este locul in care s-au stabilit
primele traiectorii ale vieţii noastre in relaţionarea subiectivă şi intersubiectivă dintre noi şi membrii familie
noastre care ne-au sprijinit pentru a ne construi intr-o manieră unică, dar repetabilă.
Din punct de vedere al sexualităţii, aceasta devine exprimabilă in raport cu ceilalţi prin intermediul identităţi
noastre de rol-sex feminine sau masculină. Aşadar, alegerea unui partener de cuplu este o miză ce echivalează cu
un destin relaţional in care sunt puse in joc insăşi mizele
noastre identitare — cine suntem noi dincolo de măştile sociale.
EXPERIENŢA IUBIRE
Obiective:definire a principalelor tipuri deindră gostiţi;prezentarea principalelor forme de iubire;
*≫■cunoaşterea relaţiei dintre iubire şi sexualitate; **caracterizarea iubirii din perspectivă creştină
Introducere incercarea de a define iubirea a cunoscut o multitudine de variante şi conţinuturi, de la cele
filosofice la cele psihologice. Iubirea a fostdefinită ca fuziune, intalnire, pasiune, comuniune sexuală , bucuria
de a-1 intalni pe celă lalt, admiraţie, dezvoltare reciprocă a două persoane, experienţă de transcendere.
Sub raportul manifestă rii ei, care se incadrează intr-o serie de comportamente observabile psihologic, putem
vorbi de indră gostire (a experimenta, a trăi indră gostirea) şi mai précis de tipuri de indră gostire, precum şi
de capacitatea de a fi indră gostit de o anumită persoană .
1. A experimenta şi a tră i indră gostirea
A experimenta indră gostirea presupune o experienţă unică, ce cuprinde tră irea unor emoţii, stă ri,
sentimente şi comportamente mai mult sau mai puţin conştiente, asumate sau clar exprimate. Indră gostirea
presupune intotdeauna un tip de proiecţie ce poate avea urmă toarele mobiluri (conţinuturi): o persoană
proiectează o imagine ideală a unui membru din familie, o imagine idealizată a propriei persoane, o imagine a
ceea ce ar dori şi nu reuşeşte să fie sau o obsesie bazată pe tendinţe primitive care nu sunt conştientizate şi
acceptate; in cazul acesta putem vorbi despre o fixaţie pe o anumită persoană.
Literatura de specialitate (Michigan, 1980, Lee 1977 apud Pocs, 1989) menţionează existenţa unor moduri de
„a fi indră gostit” pe care le grupează astfel:
Forme de îndrăgostire:
> EPITHUMIA, care se referă la dorinţa fizică puternică , reciproc exprimată prin dragoste sexuală plină de
satisfacţie;
> BROS este forma de dragoste care implică cel mai mult romantismul;
> STORGE este o formă de dragoste, descrisă in că snicie ca relaţie confortabilă , care inglobează o afecţiune
naturală şi sentimental de apartenenţă reciprocă ;
> FILEO este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit, manifestandu-se prin
gingă şie, dar aşteptand intotdeauna un ră spuns;
> AGAPE este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de a oferi continuu, fă ră a aştepta
(aparent) nimic in schimb.
Tipuri de îndrăgostiţi:
> EROTICUL este un romantic care caută partenerul ideal şi crede că există numai unul singur, adevă rat
pentru el;
> LUDICUL este tipul de partener „infidel” cu „libido flotant”, preferand mai multe relaţii parteneriale;
> STORGICUL este, in mod surprinză tor, un partener afectiv, care se descoperă pe sine, treptat, prin
intermediul dragostei;
> MANIACUL este o persoană foarte dependentă emotional şi posesivă ;
> AGAPICUL este cel mai puţin posesiv şi cel care are capacitatea de a-1 iubi şi tolera pe celă lalt, aşa cum este
acesta, fă ră a simţi nevoia să -l schimbe;
> PRAGMATICUL este o persoană care procedează in dragoste ca şi cum şi-ar că uta unparteneriat care să -I
aducă foloase.
Aceste şase tipuri sunt, desigur, modele generalizate de comportament erotic şi afectiv, de obicei existand o
combinaţie intre cele şase tipuri (Mitrofan, Ciupercă , 2009, pp. 166-184).
2. Capacitatea de a fi îndrăgostit
Capacitatea de A FI INDRĂGOSTIT este pilonul de bază al relaţiei de cuplu. Ea presupune capacitatea de a lega
idealizarea cu dorinţa erotică şi potenţialul de stabilire a unei relaţii cu obiectul, in profunzime. Un bă rbat şi o
femeie care descoperă atracţia şi dorinţa reciprocă , care sunt capabili să stabilească o relaţie sexuală totală,
care implică intimitate emoţională şi un sentiment al implinirii idealurilor de apropiere de cel iubit işi
exprimă capacitatea lor nu numai de a lega inconştient erotismul şi tandreţea, sexualitatea şi idealul Eului,
dar şi de a pune agresivitatea in slujba iubirii. Un cuplu aflat intr-o relaţie de dragoste satisfă că toare sfidează
invidia mereu prezentă şi resentimentul celor excluşi şi a instituţiilor normative lă muritoare ale culturii
convenţionale in care tră iesc cei doi. Mitul romantic al indră gostiţilor care se regă sesc intr-o mulţime ostilă
exprimă o realitate inconştientă pentru ambii parteneri (Decherf, 2003 apud Godeanu, 2011, p. 108).
3. Forme de iubire Pe o scală a mă sură rii dragostei (Love Scale - Z. Rubin, in anii ’70, la Universitatea din
Michigan) sunt identificate două forme de dragoste:
> DRAGOSTEA PASIONALĂ. care este deosebit de intensă , acaparatoare, dominant emoţională şi se defineşte
ca „starea unei dorinţe intense pentru uniunea cu altul” (Hartfield, 1988 apud Meyers, 1990, p. 434); şi
> DRAGOSTEA PRIETENEASCĂ, care este o formă de relaţie profundă , de durată , cu mare incă rcă tură
emoţională, ce are tendinţa să menţină coeziunea cuplului mai mult timp (Mitrofan, Ciupercă , 2009, pp. 184-
186). intr-o altă ordine de idei regă sim explicaţie comprehensivă a sentimentului de dragoste. Dragostea este
tră ită ca o stare de absorbţie completă , fuziune cu celă lalt dar şi de o serie de tră iri confuze: tandreţe şi
sexualitate, veselie şi suferinţă ,
anxietate şi uşurare, altruism şi gelozie, aşa cum afirmă Atfield, Streher (Atfield, Streher apud Mitrofan,
2004). O altă tipologie explicativă o regă sim la psihologul Constantin
Enă chescu (2003), care surprinde mai multe forme de iubire:
IUBIREA SEXUALĂ NORMALĂ. reprezentată de dorinţa erotică şi de un complex de stă ri emoţionale precum
tandreţea, nevoia erotică , iubirea pasională , iubirea idealistă, mistică şi religioasă ;
IUBIREA - DORINŢĂ, reprezentată de tendinţa de posesiune a individului faţă de obiect;
IUBIREA - PASIUNE domină intreaga personalitate socială a individului şi reprezintă o emoţie ce durează in
timp;
IUBIREA CEREBRALĂ are un caracter raţional, bazandu-se pe interese, circumstanţe şi aprecieri;
IUBIREA IDEALISTĂ este detaşată de obiect şi are un character narcisic, admiraţie faţă de sine insuşi;
IUBIREA INSTINCT este legată de lunga perioadă de adaptare a partenerilor, care ţine cont de obişnuinţă
(Enă chescu, 2003, 2008, pp. 30- 80).
4. Miturile iubirii Existenţa unor tipuri de iubire şi de indră gostiţi, aşa cum am relatat intr-un paragraf
anterior a condus automat la explicitarea unor mituri care au legă tură cu acestea. in acest sens, Adrian Nuţă
exemplifică urmă toarele mituri, care reprezintă credinţe despre dragostea romantică ce ii impiedică pe
oameni să facă alegeri parteneriale bazate pe sentimente autentice:
- Mitul 1. Iubirea adevă rată invinge orice (chiar şi faptul că familia lui nu mă place, că e mult mai sociabil
decat mine, nu imi dă atenţie in public, e religioasă şi eu sunt ateu, viaţa sexuală e un dezastru);
- Mitul 2. Iubirea este recunoscută de la prima intalnire (iluzia că ştii de la inceput dacă e vorba despre iubire
adevă rată );
- Mitul 3. Există o singură persoană şi numai una pentru tine;
- Mitul 4. Partenerul perfect iţi satisface toate nevoile;
- Mitul 5. Dacă există o mare atracţie sexuală , atunci există şi o mare iubire (Nuţă , 2007, pp. 17-25).
5. Iubirea şi sexualitatea Iubirea in cadrul relaţiilor parteneriale nu poate fi desprinsă /disociată de
sexualitate, mai ales in analiza psihologică la timpul prezent. Cercetătorul Adrian Thatcer (1995) evidenţiază
asocierea dintre iubire şi sexualitate in cadrul unei cercetă ri privind perspectiva creştină a sexualităţii intr-un
studiu cu studenţi americani, evidenţiind urmă toarele elemente:
- intimitatea;
- pasiunea;
- implicarea inţeleasă ca hotă rare de a iubi pe un altul şi de a pă stra acea iubire;
- aspecte relevante din perspectiva partenerilor.
6. Iubirea sexuală matură Să iei in considerare manifestarea iubirii in sensul maturită ţi psihice inseamnă ,
potrivit psihanalistului Otto Kemberg (1992), să consideri că identitatea se construieşte prin identifică ri cu
RELAŢIA CU UN OBIECT, nu cu obiectul. Aceasta implică o identificare atat cu sine, cat şi cu celă lalt prin
interacţiune şi prin INTEMALIZAREA ROLURILOR RECIPROCE ale respectivei interacţiuni. Stabilirea identită ţii
esenţiale de gen - adică a unui concept integrat de sine, care defineşte identificarea individului cu un gen sau
altul - nu poate fi considerată ca separată de stabilirea unui concept integrat corespunză tor celuilalt ca obiect
sexual dorit.
Potrivit afirmaţiei autorului, IUBIREA SEXUALĂ MATURĂ este o dispoziţie emoţională complexă care
integrează urmă toarele elemente definitorii:
1. excitaţia sexuală transformată in dorinţă erotică pentru altă persoană ;
2. tandreţea care derivă din integrarea reprezentă rilor de sine şi de obiect investite libidinal şi agresiv, cu
predominanţa iubirii asupra agresivită ţii şi tolerarea ambivalenţei normale care caracterizează relaţiile
umane;
3. o identificare cu celă lalt, care include atat o identificare genital reciprocă, cat şi o empatie profundă cu
identitatea de gen a celuilalt;
4. o formă matură a idealiză rii, impreună cu o dedicare totală faţa de celă lalt şi faţă de relaţie;
5. caracterul pasional al relaţiei de iubire, sub toate cele trei aspect ale sale: relaţie sexuală, relaţie cu obiectul
şi investire a Supraeului in cadrul cuplului.
Din punct de vedere al CAPACITĂŢII PENTRU O RELAŢIE DE DRAGOSTE MATURĂ putem enumera cateva
caracteristici pe care le consideră m definitorii:
1. manifestarea atracţiei sexuale a partenerilor de cuplu;
2. stabilirea unei relaţii de obiect matură , ceea ce presupune identificarea inconştientă cu partenerul de viaţă ;
3* capacitatea de inţelegere mutuală , corespondentă capacită ţii de conţinere a partenerilor, aşa cum afirma
Bion;
4. capacitatea de stabilire a unor idealuri comune.
Evident, calitatea şi dezvoltarea unei relaţii de iubire depinde de natura potrivirii, implicit de procesul de
selecţie care ii uneşte şi care reprezintă inceputul consideră rii unei relaţii parteneriale.
Capacitatea de a obţine libertate in intimitatea de cuplu şi plă cere sexuală oferită de gradul crescut de
conţinere poate asigura continuitatea relaţiei de cuplu spre evoluţie şi creştere. Dezvoltarea capacită ţii
pentru relaţii cu obiectul total (celă lalt) sau integrat implică dobandirea unei IDENTITĂŢI definitorii pentru
fiecare in parte, echivalentul unei relaţii de obiect autentice, ceea ce va uşura selecţia intuitivă a unei
persoane care să corespundă propriilor dorinţe şi
aspiraţii. Vor exista mereu factori determinanţi inconştienţi ai alegerii parteneriale, dar „IN CONDIŢII
OBIŞNUITE, DISCREPANŢA DINTRE DORINŢELE ŞI FRICILE INCONŞTIENTE ŞI AŞTEPTĂRILE CONŞTIENTE NU
VA FI ATAT DE MARE INCAT SĂ FACĂ DIN DIZOLVAREA PROCESULUI DE IDEALIZARE DE LA INCEPUTUL
RELAŢIEI DE CUPLU UN PERICOL MAJOR" (Kemberg, 1995,2009, pp. 67-115).
7. Iubirea interculturală in prezent, uniunea dintre două persoane depă şeşte arealul cultural al unei singure
zone geografice. Azi vorbim de parteneri de cuplu care se intalnesc pe reţelele de socializare şi care provin
din medii culturale diferite sau foarte diferite. Din acest considerent putem vorbi de o mondializare a
parteneriatelor şi a familiilor şi de o convieţuire interculturală . Tocmai de aceea, in asistarea unui cuplu care
provine din culturi diferite este important să luă m in considerare in planul intervenţiei urmă toarele aspecte:
modalitatea in care s-au cunoscut partenerii de cuplu; gradul de conştientizare şi familiarizare a partenerilor
de cuplu in ceea ce priveşte zestrea culturală de apartenenţă . Zestrea culturală generează mituri şi mitologii
specifice care generează la randul lor modele şi expectanţe de rol-sex; dificultă ţile privind acomodarea cu
obiceiurile diferite ale partenerilor proveniţi din culturi diferite.
Din aceste considerente, este foarte important să surprindem contextul existenţial de origine al partenerilor
de cuplu şi modul in care două culturi se pot imbina in vederea coexistă rii funcţionale familiale.
8. Sacrul şi iubirea - taina iubirii - o perspectivă creştină asupra uniunii bărbatului cu femeia Erosul se
regă seşte in creştinismul istoric, in consecinţele spirituale ale monarhismului. Creştinismul a luptat pentru a
afirma transparenţa persoanei impotriva elanului orb al speciei şi idolatriei. S-a conturat astfel visul unei
condiţii „angelice” asexuate, teama de feminin, jena manifestată a atator Pă rinţi ai Bisericii in faţa textului
FACERII IN CARE SE CELEBREAZĂ INTALNIREA MINUNATĂ A BĂRBATULUI CU FEMEIA IN RAI, DECI INAINTE
DE CĂDERE. Ortodoxia tradiţională rusă a prefigurat sensul spiritual al erosului şi a inceput să se ridice
deasupra schismei fatale ce s-a produs intre iubirea umană şi creştinism (purtă torii iubirii hedoniste: Tristan
şi Isolda, Don Juan, Jivago - libertatea fă ră iubire sau iubirea fă ră libertate). in istoria mantuirii, pă rţi intregi
ale Sfintelor Evanghelii au fost uitate sau lă sate in umbră sau chiar negate: atitudinea liberă şi eliberatoare a
lui Iisus faţă de femeile cele mai „necurate” sau cele mai „pă că toase”, aminteşte de intenţia Creatorului de
„consubstanţialitate”, a bă rbatului şi a femeii „care vor fi un singur trup”. Acest lucru nu constituie o nouă
lege, ci un sens, un har.
Atat in Orient, cat şi in Occident, se invocă „situaţia pocă iţilor” privind interdicţiile ori pedepsirea femeii
adultere - „cel care nu a pă că tuit niciodată să arunce piatra asupra ei”. Astfel, putem inţelege revolta
impotriva a ceea ce a fost luat drept concepţia creştină despre sexualitate, aşa cum afirmă Paul Evdochimov.
După căderea in păcat, se face clar distincţia intre bărbat şi femeie, distincţie care sa transformat intr-un
„război al sexelor”, cu cat apropierea Paradisului e simţită ca pierdută, ceea ce fac ca femeia şi bărbatul să fie
decepţionaţi unul de celălalt. Doar Hristos poate reconcilia realmente bărbatul şi femeia, poate să permită
acordul intre eros şi persoană.
Taina Iubirii pune in stare de tensiune cele două cuvinte ale Apostolului: „in Hristos nu este nici bă rbat, nici
femeie” şi „in Domnul, nici femeia fă ră bă rbat, nici bă rbatul fă ră femeie”. Fiecare, dincolo de orice definiţie
funcţională , este vă zut in deplina sa demnitate de persoană . Astfel, consubstanţialitatea nupţială este
restabilită , cei doi poli işi au locul lor in deplină tatea chipului lui Dumnezeu.
Din această perspectivă , taina nunţii nu are nevoie să fie justificată , ea işi are propria evidenţă. „Din această
implinire copilul poate veni ca un fruct, dar nu procreaţia este cea care determină şi constituie valoarea
că să toriei” (Evdochimov, 1994, p.10). Adevă rata iubire este fecundă , această fecunditate nu se exprimă doar
prin copil, ea poate fi şi prin ajutorare, slujire, cateodată prin creaţie comună . Ea implică atat bă ratul, cat şi
femeia, chiar şi „monarhismul interiorizat”, „acea singură tate bună, pe care fiecare trebuie să o respecte in
celă lalt pentru a menţine viu sensul alterită ţii sale”. Numai distincţia permite să pre-simţim unitatea, singura
cunoaştere in care, cu cat celă lalt este mai bine cunoscut, cu atat se descoperă mai necunoscut, cunoaştere
care permite să adancim şi să reinnoim iubirea. Această asceză a iubirii işi află sensul ei deplin in noţiunea de
CASTITATE. Castitatea nu inseamnă numai abstinenţă, ea inseamnă integritatea duhului, a inimiiduh, care
poartă puterea vieţii, a erosului la intalnirea cu o persoană , fă cand din trup nu numai un obiect, ci poezia unei
tandreţi adevă rate. in acest sens, bă rbatul şi femeia angajaţi in această taină trebuie să ştie că nu vor face
niciodată mai mult decat să descifreze parţial iubirea nemă rginită care ii precede şi ii susţine, cea a lui Hristos
şi a Bisericii, cea a Comunită ţii Trinitare insă şi.
Psihologia modernă
Psihologia modernă foloseşte termenul de super-ego pentru a desemna conştiinţa colectivă şi, prin greutatea
acesteia, asupra conştiinţei individuale. in acest sens Super-egoul veghează asupra echilibrului aparent al ideilor
primite şi a normelor introiectate. El indepărtează cu dibăcie orice „metanoia” (răsturnare, convertire) incepută,
devenită susceptibilă să trezească angoasa şi conştiinţa dureroasă in faţa valorilor falsificate. Orice minte care
indrăzneşte să se opună conformismului sau care se intreabă asupra cuvantului lui Dumnezeu, este imediat
suspectată de credinţa sa, este ceea ce contravine "credinţei vechi", ori, ca atare, nu este niciodată un criteriu
valid, ea se poate indepărta de ceea ce era "la inceput", in gandirea lui Dumnezei - mereu actuală şi pură, prin
faptul că este dincolo de timp.
Pe de altă parte, „constrangerea repetiţiei” incearcă să reproducă mereu aceleaşi situaţii ce formează mituri,
cum ar fi de exemplu mitul masculin, cel al virginită ţii, al generatorului, al etalonului. in acest fel, de-a lungul
mileniilor, femeia a fost subordonată bă rbatului, cuplul necesită ţii speciei, iar iubirea procreaţiei. Scolastica
favorizează procreaţia, dar castrează iubirea.
Iubirea in sens biblic Vechiul Testament
in vremea Vechiului Testament, poligamia facilita repudierea femeii. Legea leviratului asigura continuitatea
rasei. Aşteptarea lui Mesia in vremea Vechiului Testament devine mesianismul colectiv al sfinţilor şi justifică
reproducerea conjugală . Sfantul Toma spune că procreaţia este esenţială in că să torie. Codul Dreptului canonic
al Bisericii Romane (canonul 1013) exprimă acelaşi lucru: primul scop al că să toriei este procreaţia şi
educarea copiilor, tot restul fiind subordonat acestui scop.
Deviza „creşteţi şi vă inmulţiţi” adresat deopotrivă lumii animale şi fiinţei umane ca „bă rbat şi femeie” a
pierdut cu totul din vedere faptul fundamental: cuvantul de instituire a că să toriei, adresat omului, ca bă rbat şi
femeie, superiori planului animal, nu menţionează procreaţia - el vorbeşte despre „singură tate” şi despre
comuniune conjugală (Fac. 2, 18-24), la fel ca invă ţă tura Sfantului Pavel (Efes, 5,31).
O altă idee directoare este cea a Sfantului Augustin, ră masă pană in zilele noastre. Specialist in teologia
pă catului originar, el vede senzualitatea ca fiind expresia pă catului originar, care intervine intotdeauna in
actul conjugal. Ascetic vorbind, că să toria este un paleativ al senzualită ţii, tolerat şi legitimat in vederea
binelui procreaţiei. Treptat, invă ţătura curentă a teologiei morale a incă rcat conştiinţa cu un complex de
vinovă ţie şi provoacă şi azi nenumă rate conflicte cu tentă psihiatrică legate de viaţa conjugală . Pesimismului
anthropologic al Sfantului Augustin i se opune afirmaţia lui Luther: că să toria este cu siguranţă mai bună decat
„virginitatea papistă ”, dar cu toate acestea ea ră mane pă tată de acest ră u al senzualită ţii care afectează tot
lucrul pă mantesc. Finalitatea care o arată ordonată spre binele cetă ţii terestre, şi este treaba statului să se
ocupe de asta, este o instituţie naturală . Calvin vede in că să torie o „stare onorabilă ”, nu o Taină, ră manand o
instituţie socială şi terestră . Din punct de vedere protestant, ceremonia religioasă nu adaugă nimic la
că să torie, dar este o necesitate in vederea integră rii cuplului in comunitatea credincioşilor.
Miturile biblice intr-o lume esenţialmente masculină , in care totul este pus sub semnul patriarhatului,
bă rbatul, inarmat cu raţiunea lui, raţionalizează fiinţa şi existenţa, işi pierde legă turile cosmice cu cerul şi
natura şi, de asemenea, cu femeia, ca taină complementară (harismă ) a propriei lui fiinţă.
Harismele femeii Prin harima sa, femeia, in modul ei propriu de existenţă, are darul de a-şi urzi intreaga
fiinţă din legă tura ei aparte cu Dumnezeu, cu alţii şi cu ea insă şi. De-a lungul istoriei, mediul social formează
sau deformează tipurile femininului. Cu toate acestea, femeia şi-a salvat in adancul ei taina fiinţei ei şi
harismele pe care Sfantul Pavel le desemna ca simbol al „vă lului” - acest vă l este taina care trebuie
„dezvă luită ”, descifrată pentru a inţelege destinul "conjugal” al femeii, in stransă legă tură cu cel al bă rbatului.
Femeia este, astfel, locul de intalnire intre Dumnezeu şi om - o stră veche rugă ciune liturgică cere Preacuratei
Nă scă toare de Dumnezeu: „cu iubirea Ta, leagă -mi sufletul”, din mulţimea stă rilor psihice, fa să iasă la lumină
unitatea sufletului.
Această integrare este singura capabilă să oprească lucrarea distrugă toare că reia i se dedică geniul masculin
modem. Femeia are, prin natura ei feciorelnică , această chemare a intregirii. Salvarea civilizaţiei depinde de
„eternul matern”. Se poate sesiza puterea ei tă mă duitoare, inţelegandu-se că Eva nu a fost ispitită ca sex slab
de Satana şi apoi ea a ispitit la randul ei, ci, dimpotrivă ea a fost ispitită pentru că reprezenta principiul
integrită ţii religioase a naturii umane: odată atins in inima ei, acesta a pierit imediat. Adam o urmează docil:
„femeia mi-a dat să mă nanc”. Bă rbatul este propriu prin verbul A ACŢIONA, IAR FEMEIA PRIN A FI.
Noul testament in viziunea Noului Testament, concepţia asupra că să toriei este aceea a sacralită ţii iubirii, un
„bine comun”, unde se poate sesiza valoarea celor ce se iubesc. Ceea ce este binecuvantat in Taină este acel
element intim, ascuns - iubirea, care constituie materia Tainei şi care primeşte darul Duhului Sfant
(Evdochimov, 1994, pp. 7-58).

Concepte clasice de bază în psihosexologie

Complexul este un ansamblu organizat de reprezentă ri şi amintiri intens afective, parţial sau total
inconştiente. Un complex se formează pe baza relaţiilor interpersonale din cursul istoriei infantile şi el
poate structura toate nivelurile psihologice: emoţii, atitudini, comportamente adaptate.

Complex Oedip la bă ieţi şi Electra la fete apare la copii in jurul vâ rstei de 3-5 ani şi se manifestă prin
atracţia faţă de pă rintele de sex opus şi respingerea celui de acelaşi sex. Copilul afirmă “vreau să mă
însor/mă rit cu mama/tata”, dorinţa de contact, de a dormi împreună , etc.
Complexele sunt încă rcate de gelozie agresivă faţă de pă rintele de sex opus şi-şi are ră dă cinile în dorinţa
de acaparare a afecţiunii totale a acestuia.

- Complexul Oedip reprezintă atracţia sexuală a bă iatului că tre mamă.

- Complexul Electra (Carl Gustav Jung , psihologie neofreudiană ) reprezintă fata în concurenţă
psihosexuală cu mama pentru a poseda pe tată . „Decepţia de a nu fi primit un penis de la mamă o face să
se îndepă rteze de aceasta; această schimbare a obiectului libidinal o conduce pe fetiţă că tre un nou scop:
să obţină de la tată ceea ce mama i-a refuzat; fetiţa renunţă la penis şi, caută să obţină de la tată o
despă gubire sub forma aducerii pe lume a unui copil. În raport cu mama, fetiţa dezvoltă o ură geloasă ,
foarte încă rcată de vinovă ţie” (D. Marcelli, 2003, p. 44 citat de Vasile D., 2008). Rezolvarea acestor
complexe se face treptat, prin reorientarea libidoului către alte obiecte de satisfacţie din grupurile din
care face parte copilul (socializare) şi prin investirea proceselor intelectuale. Identificarea copilului cu
pă rintele de acelaşi sex conduce la rezolvarea acestor complexe.

- Complexul eului reprezintă : eul feminin şi eul masculin conform sexului biologic.

- Complexul contrasexual se formează prin activarea arhetipurilor feminită ţii, numit Anima, şi al
masculinită ţii, numit Animus, în timpul experienţelor copilului cu pă rintele de sex opus. Astfel, fata va
avea un complex contrasexual masculin, format în urma experienţelor sale cu tată l, iar bă iatul va avea un
complex contrasexual feminin, construit în urma experienţelor sale cu mama. Acest proces de formare a
complexelor contrasexuale ră mâ ne în mare mă sură inconştient. 

Complexul castră rii sau complexul afirmă rii de sine, se concretizează în dificultatea individului în
afirmarea personală , responsabilă şi autonomă în plan sexual. De cele mai multe ori este consecinţa
relaţiilor cu pă rinţii; fetelor li se impune un ideal ireal de puritate şi blâ ndeţe feminină iar bă ieţilor
înfrâ narea manifestă rilor de virilitate. Un astfel de pă rinte se numeşte castrator.  

       Actul sexual se mai numeşte coit, intercurs, raport sexual. După F. Macnab (1997), actul sexual are 6
faze: dorinţa sexuală, trezirea sexuală, excitarea sexuală,  orgasmul, satisfacţia, postludiul.  Durata,
frecvenţa actului sexual este multifactorial determină una din variabilele cele mai importante fiind vâ rsta
ca urmare a modifică rilor hormonale. Avem în vedere cu precă dere declinul sexual care se înregistrează
începâ nd cam de la 55 de ani. Femeia intră la menopauză în jurul vâ rstei de 45-55 odată cu oprirea
activităţii ovarelor şi deci oprirea definitivă a menstruaţiei. Andropauza – descrie scă derea progresivă a
nivelului de testosteron corelată cu apariţia unor simptome ca fatigabilitate, astenie, depresie şi disfuncţii
sexuale. Testosteron în organismul masculin, este hormonul responsabil de libidou, formarea şi eliberarea
spermei în timpul actului sexual, precum şi de pă strarea forţei şi tonusului muscular. Controversele care
au apă rut in jurul acestei corelaţii se datorează faptului ca nivelul testosteronului scade cu vâ rsta la
majoritatea bă rbaţilor, însă andropauza ca atare nu este resimţită decâ t de o parte dintre aceştia.

Spre deosebire de femei, la care menopauza este un proces bine delimitat în timp, la bă rbaţi, aceasta
scă dere progresiva a nivelului testosteronului este cea care împiedică definirea exactă a andropauzei. Sunt
bă rbaţi care încă de la 50 de ani resimt o serie de neplă ceri de natură fizică şi psihică, în timp ce alţii sunt
capabili să producă sperma chiar şi la 80 de ani.     

Să nă tatea sexuală se referă la manifestarea firească a ciclului ră spunsului sexual, adică parcurgerea
completă a tuturor fazelor actului sexual. De cele mai multe ori, să nă tatea sexuală va fi însoţită şi de
sentimentul de împlinire relaţională , tocmai datorită legă turii puternice dintre sfera emoţională şi cea
sexuală . De asemenea, sănă tatea sexuală presupune şi o claritate a identităţii sexuale. La vâ rstele mici,
să nă tatea sexuală presupune parcurgerea firească a etapelor de dezvoltare psihosexuală , fă ră întâ rzieri
sau perturbă ri majore (Vasile D., 2008).

Tulbură rile psihosexuale. DSM-IV-R menţionează urmă toarele tipuri de tulbură ri psihosexuale:
disfuncţiile sexuale, tulbură rile de identitate sexuală , parafiliile şi tulbură ri sexuale fă ră altă specificaţie.

Disfuncţiile sexuale au la origină factori fiziologici şi psihologici. Este greu de stabilit care este
normalitatea la comportamentul sexual. Un comportament sexual poate fi considerat disfuncţional şi în
funcţie de: expectaţii, de comparaţiile cu dinamica sexuală din trecut, cu o altă parteneră . Iar aşteptă rile
depind de opinia prietenilor, mass-media, a unor medici. Tulburarea este primară dacă a fost prezentă
încă de la începutul activită ţii sexuale. Tulburarea este secundară dacă a debutat după o activitatea
sexuală satisfă că toare (Sadock J. B., Sadock A. V. 2001).

- Exibiţionismul - impulsul unui individ de a-şi ară ta organele genitale în locuri publice. Se manifestă
aproape exclusiv la bă rbaţi.
- Fetişismul - ataşamentul erotic faţă de un obiect (de regulă lenjerie intimă feminină , încă lţă minte etc.)
sau faţă de una din pă rţile corpului partenerului. Poate fi extins la parfumuri , bijuterii, etc. Apare cu
precă dere la bă rbaţi.

- Frotteurismul – atingerea şi frecarea organelor sexuale de o persoană care nu consimte la acest lucru. În
timpul acesta el îşi imaginează o relaţie afectuoasă cu acea persoană.

- Pedofilia - atracţie sexuală manifestă de un adolescent sau adult (peste 16 ani) pentru copii mici (de
regulă sub 13 ani), proprii sau ai altora.

- Sadismul – plă cerea sexuală este produsă de provocarea suferinţei, Sadicul doreşte să realizeze actul
sexual prin forţă , prin brutaliză ri , pentru că aceste scene corespund cu anomaliile lumii sale lă untrice.
Sadicul nu resimte excitaţia sexuală decâ t fă câ nd ră u unui partener.

- Masochismul –plă cerea sexuală intervine numai în urma unor dureri fizice, a unor lovituri sau maltrată ri
sau umiliri.

- Voyerismul – obţinerea satisfacţiei sexuale ca urmare a privirii unei alte persoane dezbră cate, în curs de
dezbră care sau angajată într-o activitate sexuală , dar care nu suspectează nimic.

- Fetişismul transvestic – fanteziile sexuale, pulsiunile sau comportamentele sexuale implică travestirea
unui bă rbat în îmbră că minte de femeie. „Articolele de îmbră că minte feminine sunt excitante în special ca
simboluri ale feminită ţii individului şi nu ca fetişuri cu proprietă ţi obiective specifice”. Această tulburare a
fost descrisă doar la bă rbaţii heterosexuali.

Tulbură rile de identitate sexuală (DSM-IV-R, 2003, p. 576-577) presupun identificarea puternică şi
persistentă cu sexul opus, adică dorinţa de a fi ori insistenţa subiectului că este de celă lalt sex, asociată cu
un disconfort persistent în legă tură cu propriul sex atribuit ori cu un sentiment de inadecvare în rolul
genului acelui sex. Identificarea cu celă lalt sex trebuie să nu constea doar dintr-o dorinţă de a avea
beneficiile culturale percepute din apartenenţa la sexul opus.

Intimitatea este „o relaţie personală apropiată, familială şi de regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă
persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o înţelegere profundă a celeilalte persoane, precum şi o
exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor ce oferă o bază pentru familiaritate” ;„un proces interactiv
care conţine o serie de componente bine structurate şi interrelaţionate” în centrul acestora stau
„cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea celuilalt şi aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea”
(Dicţionarul Random House al limbii engleze, citat de Bagarozzi D., 2001).

            Intimitatea este o nevoie umană de bază , ce derivă din nevoia fundamentală de supravieţuire, de
ataşament. Din punctul de vedere al dezvoltă rii, intimitatea este o manifestare mai matură , mai
diferenţiată şi mai avansată a nevoii biologice universale de apropiere, de contact cu o altă fiinţă umană. D.
Bagarozzi vorbeşte de nouă componente ale intimită ţii: - intimitate emoţională

- intimitate psihologică , - intimitate intelectuală, - intimitate sexuală, - intimitate fizică (non-sexuală ), -

intimitate spirituală , - intimitate estetică , - intimitate socială şi recreaţională

- intimitate temporală (Bagarozzi D.,2001, p. 6-14)

Iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care formează cuplul
(marital sau nu). Actualmente iubirea este principala motivaţie pentru transformarea cuplurilor erotice în
cupluri conjugale (că să torie).
            Iubirea imatură se caracterizează printr-o intensitate mare, printr-un amestec de dependenţe şi
deci de aşteptă ri ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzionară ,
despre care vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck, cel care a aplicat concepţia boweniană la relaţiile erotice
sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea imatură este specifică adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu
maturizarea emoţională , cu dezvă luirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în
partener, apare şi dragostea matură.

            Epithumia - se referă la dorinţa fizică puternică , reciproc exprimată prin dragoste sexuală plină de
satisfacţie (E. Wheat, 1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177)

            Dragostea matură este mai puţin intensă (nu îţi „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai profundă ;
implică încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (fă ră tendinţe de a-l schimba, a-l
controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este sau nu de
acord cu tine, dacă îi place sau nu; ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci; presupune şi admiraţie şi
valorizarea partenerului aşa cum este el. Iubirea matură a partenerului nu înseamnă : a-l influenţa subtil să
devină o persoană mai bună ci iubire de sine, respect, valorizare.

Psihologul John Lee a comparat tipurile de dragoste cu o roată a culorilor. Aşa cum există trei culori
primare, autorul sugerează trei tipuri de dragoste fundamentale: Eros (iubirea unei persoane ideale),
Ludos (dragostea ca un joc) şi Storge (dragostea ca prietenie). Aşa cum cele trei culori de baza pot fi
combinate rezultâ nd mai multe variante complementare tot aşa cele trei tipuri elementare de dragoste se
pot amesteca dâ nd naştere la alte nouă tipuri secundare de dragoste (Lee JA 1973). De exemplu din
combinarea tipurilor de dragoste Ludos şi Storge rezultă tipul Pragma care înseamnă dragoste realistă şi
practică.  

Robert Sternberg, care s-a ocupat cu precă dere de studiul inteligenţei, descrie un model al dragostei
format din 3 elemente aflate la vâ rfurile unui triunghi: intimitatea, pasiunea si angajamentul. Din
combinaţia acestora apar diferite tipuri de dragoste. Autorul apreciază că dragostea perfectă conţine toate
aceste trei elemente. Relaţiile construite pe doua sau mai multe componente sunt mai durabile decâ t cele
bazate pe o una singura (Wilks Frances, 2003 www.curteaveche.ro)

          

Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm sunt:

 Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal;

 Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;
 Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învă ţa să iubeşti;
 Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de sentimente şi auto-
control;
 Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plă ceri, din egocentrism şi egoism
şi a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie (Vasile D.,  2008).