Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Forma de învățământ ID

Anul II, Grupa 1

Disciplina: PSIHOLOGIA FAMILIEI

Tema nr. 1

REFERAT

"Funcțiile familiilor"

STUDENT

Cîrciumaru Elena Claudia


In Manual de psihologia cuplului şi a familiei, Alin-Sebastian Godeanu. (2015) face
referire la faptul că orice familie funcţionează ca un sistem în care membrii săi interacţionează
după anumite reguli prestabilite de generaţiile anterioare sau construite şi adaptate în prezent.
Regulile familiale sunt stabilite în concordanţă cu regulile sociale sau comunitare din care
face parte fiecare familie.

Din acest punct de vedere, este foarte important să ne referim la funcţiile familiei şi, în
consecinţă, să putem să afirmăm că modul în care se realizează acestea ne conduce la a
exprima prezumţii asupra funcţionalităţii sau disfuncţionalităţii sistemului familial, în funcţie
de caz. Godeanu vorbește de următoarele funcţii esenţiale ale familiei:

1. Funcţia de suport prin intermediul căreia membrii familiei se sprijină între ei în


vederea îndeplinirii unor nevoi, idealuri, planuri individuale sau familiale;

2. Funcţia de comunicare presupune transmiterea, cu scopul asimilării, mai ales de


către copii, dar şi de toţi ceilalţi; membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor,
modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social;

3. Funcţia de rezolvare a problemelor prin care membrii familiei adoptă strategii de


rezolvare a situaţiilor şi crizelor existenţiale;

Funcţia de coeziune şi solidaritate familială presupune ajutorul bazat pe sentimente


de dragoste şi respect între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, faţă de bătrânii din familie, sau
faţă de bolnavi şi infirmi. Dumnezeu a zis: „nu e bine ca omul sa fie singur” (59 – Geneza 2,
18) şi a creat-o pe Eva din Adam, ca să-i ferească de singurătate. Căsătoria, ca legătură
naturală pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie, se întemeiază pe faptul ca bărbatul şi femeia
alcătuiesc numai împreună acea entitate existenţial-umană completă care este familia (Geană
Gh., 2005).

4. Funcţia de asigurare a continuităţii grupului familial - funcţia sexual reproductivă -


presupune satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soţi şi aducerea pe lume a copiilor. Cele
două componente ale acestei funcţii sunt îndeplinite diferit, în sensul că în unele familii
accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii se acordă o importanţă mai
mare aducerii pe lume a copiilor.

Funcţia biologică şi sanitară a familiei sau funcţia sexuală şi reproductivă ,,constă în


satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procrearea
copiilor şi asigurarea necesităţilor igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor
membrilor familiei”(Voinea, 1993, p. 45)

5. Funcţia de relaţionare, prin care se realizează diversele schimburi


intersubiective şi schimburile familiei cu exteriorul (comunitatea restrânsă sau lărgită -
societatea în ansamblul ei).

Funcţia pedagogico-educativă şi morală sau funcţia socializatoare a familiei


“vizează asigurarea educaţiei şi învăţământului copiilor, socializarea primară a
acestora”(Stănciulescu E., 1997).

            Socializarea copiilor, “personalitatea de bază a individului, formată ca efect al


socializării primare îşi modifică greu caracteristicile sale fundamentale motiv pentru care, de
cele mai multe ori, procesul de asimilare a unor noi norme şi valori sau a unei alte culturi
(socializare secundară) implică conflicte şi întâmpină o serie de dificultăţi” (Ravi B.,  Shirali
K. A., 1992; Rădulescu S., 1996).

            În măsura în care, prin vieţuirea lor înţeleaptă, au devenit pentru fiii lor jaloane sigure
pe drumul vieţii, dovedind capacitatea discernerii valorilor consistente şi a bunei raportări faţă
de lucruri, a-ţi cinsti părinţii, implică imitarea faptei lor, a modului lor de a fi, aşa cum
recomanda sfântul Pavel (Evrei 13, 7). „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi
să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da” (Decalogul, Ieşire 20,
12). 

6. Funcţia de satisfacere a nevoilor, prin intermediul căreia membrii familiei îşi


satisfac o serie de nevoi, de la cele bazale până la cele superioare;

7. Funcţia economică - presupune asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare


existenţei familiei, planificarea bugetului familiei (locuinţă, hrană, haine etc.).

Funcția economică se realizează prin acumularea unor venituri pentru întreg colectivul
familial și organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun (Voinea M., 1993, 1996).

8. Funcţia de luare a deciziilor sub aspectele esenţiale ale vieţii de familie (căsătoria,
stabilirea spaţiului unde vor locui partenerii de cuplu, decizia de a avea un copil, educaţia
copilului, procurarea unor bunuri, dezvoltare profesională etc.) (Glick, Berman, Clarkin, Rait,
2000, pp. 85-140).
Bibliografie

Godeanu, Alin-Sebastian. (2015). Manual de psihologia cuplului şi a familiei, Editura SPER,


Bucureşti, p.77
Vasile, Diana, Lucia. (2007). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie. Editura
Fundaţiei România de Mâine București:, p.27.

S-ar putea să vă placă și