5.

CONSTRUCȚIA IPOTEZEI

5.1. Inducția și deducția ca sisteme metodologice de cunoaștere,

construcția ipotezei.
5.2. Tipurile de abordări în cercetare.

Obiectivele temei:
▪ diferențierea sistemelor metodologice de cunoaștere;
▪ clasificarea abordărilor în cercetare;
▪ formularea ipotezelor;
▪ aplicarea metodelor de deducție și inducție.

5.1. Inducția și deducția ca sisteme metodologice de

cunoaștere, construcția ipotezei
Inducția este demersul metodologic prin care se poate trece
de la premise individuale la concluzii generale. Drumul de la ipoteză
la lege (generalizare) și teorie (sistematizarea enunțurilor din
domeniu) se realizează prin abstracție științifică, construcția de
modele, furnizând concluzii cu caracter relativ și probabil, deoarece:
▪ se operează cu un număr de premise;
▪ informațiile disponibile nu acoperă integral procesul sau
fenomenul analizat.
Inducția presupune demersul de la premisele individuale la
concluzii generale prin abstractizare științifică, construcție de modele
pentru a parcurge drumul de la ipoteză la lege și teorie [4, p.33].
Se disting următoarele forme ale inducției pe care le
prezentăm în figura 5.1.

41
 Inducția completă: generalizarea unei propoziții pe baza unui
număr limitat și finit de cazuri care nu acoperă categoria sau
clasa respectivă de fapte sau obiecte; tehnici specifice:
interpolarea și extrapolarea

Inducția incompletă: asocierea unei anumite proprietăți a unui

element al unei colectivități și extinderea acesteia asupra tuturor
elementelor care fac parte din clasa respectivă

Figura 5.1. Formele inducției în cadrul cercetării științifice

Inducția furnizează inferențe nedemonstrabile, iar deducția

realizează inferențe demonstrabile.
Deducția permite deducerea de propoziții (enunțuri)
adevărate pe baze logice (deducție  concluzie).
Pentru realizarea unei deducții sunt necesare câteva condiții:
▪ noncontradicția: între axiomele teoriei nu pot exista și nu
pot fi deduse contradicții;
▪ completitudinea: axiomele din sistemul teoretic sunt
suficiente pentru a demonstra deductiv toate propozițiile
adevărate din domeniul respectiv;
▪ identitatea: axiomele din sistem nu produc și nu pot
produce denaturări sau sofisme;
▪ substituibilitatea uniformă: aceeași variabilă se folosește
la nivel de aceeași valoare sau cu același simbol; două
relații ce se pot deduce reciproc una din alta sunt reciproce
substituibile.
Procedeele deducției sunt axiomatizarea, formalizarea și
modelarea situate într-o poziție de complementaritate.
Deducția urmărește realizarea următoarelor procedee ale
cercetării (figura 5.2):

42
 Axiomatizarea

Formalizarea

Modelarea

Figura 5.2. Procedeele deducției în cadrul cercetării științifice

Axiomatizarea se bazează pe stabilirea de noțiuni și enunțuri

(axiomă) pe baza cărora pot fi deduse și aplicate toate celelalte enunțuri
ale teoriei, enunțuri rezultate din teoreme; regulile axiomatizării –
substituirea, detașarea și prestabilirea implicațiilor.
Formalizarea presupune recursul la simboluri abstracte și la
reguli pentru a realiza operațiile logice ale enunțurilor; semnalele
folosite au caracter general în respectiva teorie și semnificații strict
prestabilite.
Modelarea presupune construirea și folosirea de scheme
sintetice, abstracte și simplificatoare care pot fi folosite în
demonstrarea enunțurilor și care pot fi extinse în studiul altor
fenomene sau fapte decât cele considerate în explicațiile anterioare ale
respectivei teorii; un model este format din elemente, relații și condiții.
Cuantificarea sau măsurarea – stabilirea unei corespondențe
critice sau cantitative, apreciative sau calitative între caracteristicile
evenimentelor, faptelor sau proceselor ce fac obiectul cercetării.
Cuantificarea este suportul practic al realizării unui demers deductiv,
permițând formalizarea și modelarea și favorizând construcția unui
sistem axiomatizat.
Construcția ipotezei este un proces complex legat de
numeroase circumstanțe, dar mai ales de abilități specifice ale
cercetătorului. La baza construcției ipotezei stau două momente: teoria
și experiența. Teoria furnizează premise, iar experiența favorizează
diferite operațiuni de asociere, analogice - diferențiere prin care se
ajunge la ipoteză.

43
 Ipoteza este legată de teorie și poate lua forma unei soluții
anticipate sau a unei explicații pentru anumite stări, comportamente,
evoluții etc.
Ipoteza de cercetare se bazează pe o anumită teorie, care-i
furnizează suportul explicativ inițial, dar este construită în funcție de
scopul și obiectivele urmărite și de natura și caracteristicele datelor cu
care se va lucra la realizarea demersului.

5.2. Tipurile de abordări în cadrul cercetării

În cercetare sunt utilizate cel mai des două abordări: abordarea
cantitativă și abordarea calitativă.
Abordările cantitativă și calitativă sunt complementare în
aproape orice cercetare.
Abordarea cantitativă și calitativă sunt asociate, de regulă
fiecare în parte, cu domenii sau direcții de cercetare.
Principalele avantaje pe care le oferă abordarea cantitativă sunt
reflectate în figura 5.3 [4, p.34].
1. Economia de timp: cercetarea poate fi sistematizată, structurată și
dezvoltată pe baze raționale, prin recurs la măsurare și elemente
simbolice de exprimare, la sisteme de operatori logici și structuri
formale anterior construite

2. Oferă un suport puternic pentru acceptarea rezultatelor

obținute, a concluziilor sau consecințelor

3. Raportarea la teorie, la legi și legități ale acesteia face

posibilă aplicarea deducției și generalizarea pe această cale

4. Face posibilă axiomatizarea și, implicit, construcția sau

reconstrucția teoretică în domeniul vizat

Figura 5.3. Principalele avantaje ale abordării cantitative

în cercetare

44
 Abordarea cantitativă este rațională și recurge la măsurare,
cuantificare, exprimare cifrică, abstractizare și dezvoltare formală.
Abordarea cantitativă este considerată și recomandată pentru
cercetările în științele socioumane și economice. Aceste două tipuri
de abordări sunt însă complementare în aproape orice cercetare.
Abordarea cantitativă este rațională și recurge la măsurarea,
cuantificarea, exprimarea cifrică.
Abordarea calitativă este axată pe generalizare prin trecerea
de la individual la general, prin recurs la inducție și se realizează prin
colectarea de fapte diferite sau de materiale empirice din analiza
cărora se poate obține descrierea momentelor obișnuite sau a celor
deosebite privind starea sau evoluția fenomenelor analizate.
Abordarea calitativă se manifestă prin următoarele trăsături
(figura 5.4):

Interpretare

Abordarea
calitativă
Comprehen- Explicație
siune naturalistă

Figura 5.4. Tipologia unităților de măsură a indicatorilor

Abordarea calitativă presupune pătrunderea în interiorul

structurilor reale sau imaginare prin interpretare, explicație naturalistă,
înțelegere, comprehensiune. Este posibilă astfel generalizarea prin
trecerea de la individual la general prin recurs la inducție.

45
 Tabelul 5.1. Diferența dintre abordarea calitativă
și abordarea cantitativă în cercetare

Dimensiuni Abordare cantitativă Abordare calitativă

Orientare generală Fenomen logic și
Pozitivist-explicativă
(strategie) interpretativ
Realitatea Dominanță macro - global Micro - local, contextual
abordată și formal și concret
Poziția față de Statică și dinamică externă Procesuală, construită
domeniul cercetat în raport cu subiectul special de subiect
Discipline Sociologia, psihologia,
Statistica, econometria,
metodologice antropologia, teoria
matematica, fizica
implicate comunicarea
Relevarea Obiectivitatea dominată de
Subiectivism și înțeles
explicării și cunoștințele cercetătorului;
atribuit prin interpretare
înțelegerii accent pe etică
Relația cercetător- Subiectivă, dominantă,
Neutră, distantă
cercetat sentimentală și afectivă
Selecția unităților Eșantionarea statistică sau Eșantionarea teoretică
de cercetare distribuția naturală sau distribuția naturală
Timpul de Perioade scurte, la Perioade lungi de
colectare intervale determinate observare continuă
Dominanța inducției
Dominant deducția,
interpretarea fenomeno-
constructivismul formal,
logică
ancheta, analiza
Metode și tehnici Observația participativă
cantitativă, observația
folosite Observația naturală
sistematică, indicii
Interviul
statistici, corelația și
Studiul biografic
regresia, analiza factorială
Analiza calitativă
Verificate, validitate, de Complexă, bogate prin
Natura datelor
mare fidelitate semnificații, rafinate
Dominant, formând
Expunere prin apel la
Caracterul cantitativ comentarii
limbajul natural,
raportului de bazate pe argumentarea
descriptiv, interpretativ
cercetare logic formală, explicație și
și emoțional
rigoare metodologică

46
 Cercetarea calitativă se realizează prin colectarea de fapte
diferite sau materiale empirice (cazuri, experimente personale, relatări,
texte sau date etc.) din analiza cărora se poate obține descrierea
momentelor obișnuite sau a celor deosebite privind starea sau evoluția
entităților în cauză.
Premisa de la care se pleacă în abordarea calitativă constă în
aceea că faptele social-umane au caracter subiectiv și ireductibil și nu
pot fi analizate decât în contextul în care apar și evoluează. Acest
aspect obligă la pătrunderea în profunzime naturală a respectivelor
fapte, spre intimidarea structurilor și condițiilor în care funcționează
individul sau grupul colectiv.
Abordarea calitativă este folosită dominant în științele
socioumane și economice și se caracterizează prin 5 trăsături
particulare:
1. Este realizată într-o viziune dominantă comprehensivă.
2. Abordează obiectul de studiu într-o manieră deschisă și
cuprinzătoare.
3. Folosește metode de date colectate prin metode calitative.
4. Folosește analiza calitativă a datelor, recurgând la cuvinte
pentru a analiza alte cuvinte.
5. Finalizează într-o teorie sau o descriere de tip narativ și
nu într-o demonstrație.

Întrebări de verificare
1. Inducția ca și categorie (definiție) și formele inducției.
2. Deducția ca și categorie. Procedeele deducției în cercetarea
științifică.
3. Condițiile realizării deducției.
4. Avantajele principale ale abordării cantitative.
5. Trăsăturile principale ale abordării calitative.
6. Metode și tehnici folosite în abordarea cantitativă.
7. Metode și tehnici folosite în abordarea calitativă.

47