DESIGNUL CERCETĂRII, INFERENȚA DESCRIPTIVĂ.

COMPONENTE MAJORE ALE PROIECTULUI DE CERCETARE

Inferenţa descriptivă

Cercetarea poate fi desfăşurată fie în tradiţia calităţii, fie în cea a cantităţii

şi poate fi motivată de obiectivul dublu al descrierii şi explicaţiei fenomenului.
Unii cercetători, explică fenomenele, alţii le descriu. Atât descrierea, cât şi
explicaţia sunt importante pentru că nu putem formula explicaţii relevante fără o
descriere corespunzătoare.

Descrierea nu prezintă mare interes dacă nu e însoţită de o relaţie cauzală.

Descrierea ca proces e prima de obicei, pentru că e greu să formulăm

explicaţii fără să cunoaştem bine ceea ce urmează a fi explicat.

Relaţia dintre descriere şi explicaţie e dinamică pentru că descrierile pot

conduce şi la explicaţii cauzale.

Descrierea e departe de a fi o activitate mecanică, de rutină,

nonproblematică pentru că ea implică relaţia fenomenului care pot fi înregistrate
din o multitudine de alte fenomne.

Aspectele fundmentale ale descrierii ştinţifice

1) Descrierea presupune realizarea de inferenţe

50
 2) Descrierea presupune realizarea distincţiei dintre aspectele
sistematice şi cele nesistematice ale fenomenelor studiate

Descrierea are un rol central în orice explicaţie şi e importantă în realizarea

legăturilor între cauză şi efect.

Inferenţa fie cauzală sau descriptivă reprezintă scopul final al oricărei

cercetări.

Inferenţa=operaţia logică de trecere de la un enunţ la altul în care ultimul

enunţ e dedus din primul. Este procesul prin care ajungem să cunoaştem
fenomenele la care nu avem acces direct, ci numai folosind datele pe care le
avem din explicaţia anterioară. Fenomenele pe care nu le cunoaştem direct
reprezintă materialul de bază al cecetărilor, teoriilor. În logică, inferența e o
operaţie de derivare a unui enunţ din altul:

1) Inferenţa imediată - din primul enunţ (premisă) rezultă direct

cel de-al doilea (concluzia)
2) Inferenţa mediată (raţionamentul) - concluzia rezultă dintr-
un prim enunţ cel puţin prin intermediul unui al doilea (silogismul)
3) Inferenţa necesară - concluzia apare din premisă
4) Inferenţa probabilă - concluzia nu derivă cu necesitate din
premisă

Designul cercetării

Cercetarea calitativă cât și cea cantitativă pot fi întâlnite în practica din

institute de cercetare. Cercetările de calitate ştiinţifică pot fi calitative sau
cantitative ca stil.

51
 În ceea ce priveşte designul, cercetările ştinţifice trebuie să aibă
caracteristicile:

1) Obiectul cercetării îl constituie formularea de inferenţe.

Cercetarea ştinnţifică urmăreşte să producă inferenţe descriptive bazându-
se pe inferenţa empirică privind fundamentele proceselor. Descrierea
detaliată a fenomenelor e indispensabilă cercetării ştiinţifice, dar simpla
acumulare de fapte nu e suficientă. Trebuie încercat de a trage concluzii
mai generale privitoare la ceva care nu e direct observabil pornind de la
date corelate. Aceste concluzii pot presupune inferenţe descriptive,
utilizarea datelor disponibile pentru cunoaşterea cauzelor neobservabile
direct.
2) Metodele, procedurile, tehnicile sunt transmisibile şi
explicite. Cercetările ştiinţifice folosesc metode, tehnici explicite,
codificate, comunicabile, pentru a genera apoi analiza datelor.
Cercetătorii observă fenomenele, îşi pun întrebări, apoi formulează
inferenţe, ipoteze asupra cauzelor şi efectelor. Metodele folosite în aceste
cercetări nu pot fi utilizate de alţii, iar rezultatele nu pot fi reproduse. Nu
e un act ştiinţific. Contribuţia unei astfel de cecrcetări devine nulă pentru
ştiinţă.
3) Concluziile sunt incomplete. Nu pot fi exhaustive şi conţin
un grad de probabilitate. Prin definiţie, inferenţa este un proces imperfect
şi deci concluziile nu sunt perefecte. Scopul inferenţei este folosirea
datelor cantitative pentru a dobândi o cunoaştere ştiinţifică. Obţinerea de
concluzii din date incorecte e evident imposibilă. Incertitudinea e un
aspect central al oricărei cercetări şi în cunoaşterea lumii. ”Dacă
afirmaţiile noastre sunt sigure, ele nu spun nimic despre realitate, iar dacă
spun ceva, ele nu sunt sigure.”

52
 4) Caracterul ştiinţific al lucrării e determinat de metodele
folosite, de reguli şi standarde ,nu de obiectul de studiu.

Componentele majore ale proiectului de cercetare

Cercetarea în educaţie fizică şi sport, privind motricitatea omului e un

proces creativ de cunoaştere ce presupune pe lângă inferenţe şi intuiţii şi se
desfăşoară într-un cadru adecvat investigaţiilor ştinţifice.
Designul cercetării nu este un proces meanic, cercetarea trebuie să dea
dovadă de flexibilitate în gândire pentru a putea formula noi întrebări pentru a
revizui metodele existente, organizarea cercetării şi pentru a colecta şi alte tipuri
de date decât cele prevăzute iniţial în proiectul de cercetare stabilit. Pentru ca
rezultatele să fie valide şi acceptate de alţi cercetători, toate acestea terbuie să
se desfăşoare conform procedurii explicite şi în concordanţă cu regurile
inferenţei. Un proces dinamic de cercetare e posibil şi eficient numai dacă
respectăm anumite standarde, reguli.
Cercetătorii încep un proiect cu anumite ipoteze, colectează date conform
unui anumit tip de design şi trag concluzii. Acest proces nu este uşor, rareori
concluziile pot fi deduse imediat din datele colectate conform designului iniţial.
Cercetătorul trebuie să-şi îmbunătăţească proiectul de cercetare înainte de a
începe munca în teren, de recoltare a datelor.
În scopuri analitice, împărţim proiectele de cercetare în următoarele
componente:
1) Tema cercetării
2) Ipotezele şi teoriile ce stau la baza cercetării
3) Colectarea datelor
4) Modul de folosire a datelor în vederea realizării ipotezelor

53
 1) Ameliorarea temei, problemei de cercetare

Fiind dată sau aleasă o temă de cercetare, trebuie să pună întrebarea: care
sunt căile ce trebuie să le urmeze cercetătorul astfel încât să poată obţine
explicaţii solide în demersul său ştinţific?
În mod ideal toate proiectele de cercetare vizând teme din domeniu trebuie
să satisfacă două criterii:
1) să adreseze o întrebare care e importană pentru domeniul nostru. Tema ar
trebui să aibă impact asupra unui aspect semnificativ al domeniului;
2) să aducă o contribuţie specifică la literatura de specialitate.

Primul criteriu îndreaptă atenţia spre activităţi concrete, al doilea spre

literatura de specialitate din domeniul nostru spre enigmele intelectuale
nerezolvate încă. Al doilea criteriu presupune localizarea explicită a cercetării
noastre în domeniul nostru.

O contribuţie explicită la literatura de specialitate poate fi realizată astfel:

1) Cercetătorul alege o temă considerată importantă domeniului, care nu a

fost supusă unui studiu;
2) Cercetătorul formulează o ipoteză general acceptată, dar care ar putea fi
falsă şi verifică dacă aceasta e falsă sau dacă nu altă teorie e mai bună;
3) Cercetarea poate soluţiona sau să aducă dovezi pro/contra unei
problematici a literaturii de specialitate;
4) O cercetare poate urmării explicarea aspectelor implicite ale unei
discipline;
5) Cercetătorul poate demonstra că metodele folosie într-un domeniu pot fi
aplicate şi în alte domenii.

O temă care nu poate fi dezvoltată în formarea unui proiect de cercetare

care să permită formularea de inferenţe descriptive sau cauzale valide, trebuie

54
modificată sau abandonată. Dacă nu aduce nici o contribuţie domeniului trebuie
schimbată. După alegerea temei putem începe documentarea ştiinţifică, în
momentul în care putem porni efectiv cercetarea trebuie să fim familiarizaţi atât
cu literatura de specialitate cât şi cu regulile inferenţei.

DESIGNUL CERCETĂRII, INFERENŢA DESCRIPTIVĂ

Etimologia cuvântului design = model, plan, proiect, desen sau proiect, a

proiecta, a desena. În universităţi se vorbeşte foarte mult de complemetaritatea
dintre predare şi cercetare. Întradevăr, predarea şi cercetarea sunt foarte
asemănătoare prin faptul că ambele presupun dobândirea de cunoştinţe noi şi
comunicarea acestora către alţii. Întradevăr, atât în universiăţi cât şi în intituţiile
de cercetare se practică atât cercetarea calitativă cât şi cea cantitativă. Prin
urmare, cercetarea relevantă ştiinţifică poate fi ca stil calitativă sau cantitativă.
Dar în ceea ce priveşte designul, cercetarea ştiinţifică are 4 caracteristici:
obiectivul lucrării, al cercetării îl constituie formularea de inferenţe =>
cercetarea, lucrarea care este ştiinţifică, urmăreşte să producă inferenţe
descriptive – descrierea - sau explicative - explicarea cauzei, fenomenului
respective bazându-se pe informaţia empirică (cercetarea experimentală) despre
lume. Metodele, procedurile, tehnicile utilizate în lucrare, sunt comunicabile,
transmisibile şi explicite, prin urmare sunt ştiinţifice când duc la cunoştinţe
exacte, riguroase. Cercetarea ştiinţifică utilizează metode ce sunt explicite,
codificate, comunicabile şi transmisibile, pentru a genera şi analiza date către
finalitatea cercetării, a lucrării, a tezei care înseamnă validarea ipotezelor de
cercetare enunţate în lucrare. Metodele, tehnicile pot avea valori diferite, iar
valoarea lor poate fi determinată sau limitată. Cercetătorii observă anumite
fenomene, îşi pun o serie de întrebări, după care formuleză inferenţe asupra

55
proceselor, fenomenelor, comportamentelor şi asupra cauzelor şi efectelor şi
relaţia dintre ele.

3) Concluziile la care ajungem în orice cercetare, lucrare nu sunt

întodeauna certe, uneori sunt incerte şi incomplete. De aceea, concluziile la care
ajungem într-o cerectare deschisă nu sunt exhaustive, ci ele au un grad de
probabilitate. Prin urmare, noi nu operăm în ştiinţă cu adevăruri absolute, ci
numai cu adevăruri relative, aceasta pentru că prin definiţie inferența ca proces
logic este imperfectă. Scopul inferenţei este folosirea datelor calitative şi
cantitative pentru a dobândi cunoaşterea ştiinţifică. Obţinerea de concluzii
perfect sigure din date incerte este evident imposibilă.

4) Caracterul ştiinţific al lucrării este dat de metoda folosită. Caracterul

ştiinţific al lucrării este dat de principii, de tehnici, de reguli, nu de tema de
studiu. Aici intervine importanţa şi rolul metodologiei, metodei şi procedeelor şi
tehnicilor în cercetarea ştiinţifică. Designul cercetării şi inferenţa descriptivă,
cercetarea noastră, după cum am văzut, poate fi derulată fie în tradiţia calitativă,
fie în cea cantitativă şi poate fi motivată de obiectivul dublu al descrierii şi
explicării. Unii dintre noi îşi propun să descrie fenomene, procese,
compartamente, alţii să le explice, ambele direcţii fiind foarte bune, întrucât
descrierea şi explicarea sunt importante pentru că nu putem formula explicaţii
relevante fără o descriere adecvată a ceea ce vrem să explicăm. La rândul ei,
descrierea nu prezintă mare interes dacă nu este însoţită de o relaţie cauzală. De
obicei, descrierea este prima pentru că este greu să formulăm explicaţii înainte
de a cunosşte bine ceea ce urmează să fie explicat. Amintim că relaţia dintre
descriere şi explicaţie este dinamică, pentru că şi decsrierile pot conduce la
explicaţii cauzale. Atât descrierea cât şi explicarea trebuie să respecte regulile
inferenţei ştinţifice.

56
 Descrierea este departe de a fi o activitate mecanică algoritmică, de rutină,
neproblematică, pentru că ea implică selecţia fenomenelor care pot fi studiate şi
înregistrate dintr-o multitudine de alte fenome, procese.

Aspecte fundamentale ale descrierii ştinţifice sunt:

1. Presupune realizarea de inferenţe;

2. Presupune realizarea distincţiei între aspectele sistematice şi
nesistematice, cele importante şi cele neimportante ale fenomenelor
studiate. Astfel că, descrierea are un rol esenţial în orice explicaţie.
Inferenţa fie ea cauzală sau descriptivă, reprezintă scopul final al orcărei
cercetări, studiu, lucrări. Inferenţa este o operaţie logică de trecere de la
un enunţ la altul şi care ultimul enunţ este dedus din primul. Etimologic
provine de la infer care înseamnă a aduce, a introduce.

Inferenţa este procesul prin care ajungem să cunoaştem fenomenele la

care nu avem acces direct, folosind datele pe care le avem la dispoziţie. Prin
urmare, procesele, fenomenele, comportamentele pe care nu le putem cunoaşte
direct reprezintă materialul de bază al cercetărilor, teoriilor, ipotezelor.

În logică se cunosc mai multe inferenţe:

- Imediată. Aceasta se întâmplă când din primul enunţ (premisa)

rezultă imediat concluzia, adică al doilea enunţ al inferenţei.
- Mediată. (raţionamentul logic) ex. Silogismul logic - când
concluzia rezultă dintr-un prim enunţ (prima premisă) cel puţin prin
intermediul celui de al doilea enunţ.
Toţi A sunt B
Toţi B sunt C => Toţi A sunt C
- Necesară. Se întâmplă când concluzia rezultă cu necesitate din
termenii anteriori

57
 - Probabilă. Când concluzia nu derivă cu necesitate din premise şi
are un aspect de incertitudine.

DESIGNUL DE CERCETARE. CLASIFICARE. TIPURI.

CARACTERISTICI

Designul de cercetare poate fi: design descriptiv/design experimental.

Fiecare categorie dintre acestea permite alte clasificări în funcţie de tipul de

desfăşurare, numărul de subiecţi etc. Ex: putem spune despre un design că este
descriptiv, longitudinal şi monosubiect, sau design experimental, transversal şi
multi subiect. În cadrul unui design vom distinge:

1. Metodele de culegere a datelor care pot fi: teste, probe,

observaţii, experimente, anchete;
2. Metodele de prelucrare a datelor: pot fi de ordin statistic-
matematic sau calitativ;
3. Metodele de interpretare a datelor.

Clasificare

I. În funcţie de tipul de relaţie dintre cercetare şi subiecţi distingem:

1. cercetarea experimentală în care cercetătorul intervine provocând

apariţia unor reacţii;

2. cercetarea cvasiexperimentală în care cercetătorul nu intervine pentru a

provoca reacţii, deoarece se utilizează metode tip chestionar, anchetă;

3. cercetarea observaţională în care cercetătorul observă şi este necunoscut

subiecţilor - metoda tip observație, studiul obiectelor, al produsului activităţii.

58
 II. În funcţie de caracterul metodelor:

1. Cercetări cantitative care au caracterul riguros matematic al

metodelor, eşantionare fermă şi permit controlul rezultatului şi
generalizarea lor;
2. Cercetări calitative care nu apelează la metoda statistic-
matematică şi în acest caz concluziile nu pot fi generalizate.

III. În funcţie de scop:

1. cercetări descriptive care au drept scop descrierea evoluţiei unor

procese, fenomene. Ex: învăţarea dobândirii mersului la copiii mici ;

2. cercetări descriptive cu abordare nomotetică cu definirea

trăsăturilor unor grupuri mari de subiecţi

3. cercetări descriptive cu abordarea ideografică care sunt centrate pe

individ, pe caz ;

4. cercetări corelaţionale care au ca scop predicţia apariţiei unor

fenomene. Ex: modul cum performanţa şcolară condiţionează performanţa
universitară.

5. cercetări explicative care urmăresc să explice cauza apariţiei unor

procese, fenomene, comportamente.

IV. În funcţie de nmărul de subiecţi:

1. cercetări statistice care presupun un număr mare de subiecţi;

2. cercetări cazuistice care presupun un număr mic de subiecţi.

Designul descriptiv - acesta se clasifică în funcţie de criteriul temporal

astfel:

1. Cercetări transversale;

59
 2. Cercetări longitudinale;
3. Cercetări ale eşantioanlor succesive, independente.

Designul transversal - acest model de cercetare presupune analiza unui

eşantion o singură dată.

Designul longitudinal - presupune studiul evoluţiei fenomenului pe o

perioadă mai lungă de timp şi evaluarea aceluiaşi grup de subiecţi în momente
sau faze diferite de timp. Se lucrează cu acelaşi grup de subiecţi, iar în cea mai
mare măsură probele, testele rămân aceleaşi.

Designul eşantioanlor successive independente - acestea sunt o

succesiune de evaluări transversale, iar metodele sunt observaţia, testele,
probele şi se utilizează aparatura sau instrumente identice şi se fac măsurători pe
loturi successive de subiecţi. Ex: determinarea nivelului capacităţii de
performanţă pe parcursul a 5 ani la toţi sportivii de performanţă care au 20 de
ani, astfel se aplică în fiecare an o baterie de teste speciale. Observaţii! - a nu se
confunda cu designul longitudinal care presupune evaluarea caracteristicilor
aceluiaşi eşantion de subiecţi pe parcursul unei perioade mai lungi de timp.

Designul experimental - în cercetarea ştiinţifică se utilizează metoda

experimetală pentru a delimita un proces, o caracteristică prin construirea unei
situaţii controlate artificial. Tipuri: experimental multigrup/monogrup/complex.

1. Designul multigrup - în cazul acesta cercetătorii apelează la metoda

experimentală pentru a controla situaţii speciale de laborator, pentru a izola
procese, funcţii sau trăsături pe care vor să le cerceteze.

a) Designul grupurilor independente - avem de a face cu eşantionarea

aleatoare, randomizată. Aici se lucrează cu două grupe, cu respectarea a
două condiţii:

60
 - variabila independentă se aplică de 2 ori cu nivel diferit de
intensitate

- diferenţele de reacţie ale subiecţilor reprezintă măsura efectului

variabilei independente

Observație! Numărul subiecţilor să fie cât mai mare.

b) Designul grupurilor corespondente sau în perechi sau de aceeaşi

putere. Aici e necesară tehnica pretestării, deci a unui examen preliminar
care permite alegerea subiecţilor ce au obţinut performanţe asemănătoare,
privind o trăsătură sau alta.

Designul grupurilor corespndente este superior designului grupurilor

independente, în special atunci când numărul subiecţilor de care avem nevoie
pentru studiul nostru este mic.

c) Designul grupurilor naturale - aici se lucrează cu subiecți

neselecţionaţi într-un fel, ci aşa cum sunt în mod firesc.

2. Designul monogrup - se utilizează un singur grup de subiecţi, dar în

acest caz este o condiţie: pentru a putea fi validată ipoteza este necesar să existe
o testare iniţială şi o testare finală în care apare diferenţa.

3. Designul complex - acesta permite evaluarea simultană a două sau mai

multe variabile. Ex: cel mai simplu design complex este “design 2×2” -
presupune două grupuri de subiecţi şi două probe, sau pot fi ”design 2x3”,”3x3”
etc.

61