LP nr.

6 Biofarmacie

Sistemul de clasificare biofarmaceutic - BCS

Sistemul de clasificare biofarmaceutic (Biopharmaceutical Clasification

System - BCS, Amidon G. et al.) realizează cuplarea aspectelor critice de
solubilitate şi permeabilitate a substanţelor medicamentoase şi stabileşte
posibile corelaţii in vitro - in vivo.
Există patru clase biofarmaceutice:

Clasa Solubilitatea Permeabilitatea Corelaţia in vitro - in vivo

I Mare Înaltă Posibilă, dacă viteza de dizolvare
este mai mică decât viteza de
golire a stomacului; altfel
corelaţie limitată sau absentă.
II Mică Înaltă Posibilă, dacă viteza de dizolvare
in vitro este similară celei in
vivo; excepţie cazul dozelor
foarte mari.
III Mare Joasă Permeabilitatea este factor
limtant al vitezei procesului de
absorbţie; corelaţie limitată sau
absentă cu viteza de dizolvare.
IV Mică Joasă Corelaţie limitată sau absentă.
Sistemul de clasificare biofarmaceutic

Reprezentanţii generici ai acestor clase sunt:

Clasa I - metoprolol, antipirină, l-DOPA;
 Clasa II - naproxen, carbamazepină, cimetidină, ranitidină;
Clasa III - atenolol, terbutalină, enalaprilat;
Clasa IV - furosemid, hidroclorotiazidă.
Există cazuri de frontieră între aceste clase, în special în ceea ce
priveşte cazul compuşilor cu o solubilitate pH-dependentă (ex. piroxicam,
pKa=6.7, ketoconazol pKai=2.9, pKa2=6.5). Extinderea sistemului de
clasificare biofarmaceutică este reprezentată de detalierea noţiunii de
solubilitate

Solubilitatea pH=1-8 Volumul de soluţie

Mare Toate valorile pH < 250 ml
Intermediară Oricare valoare de pH < 250 ml
Mică Nici o valoare de pH > 250 ml
Detalierea criteriului Solubilitate în cadrul Sistemului de
Clasificare Biofarmaceutic

Clasa intermediară este reprezentată de compuşii cu valori ale pKa în

intervalul de variaţie a pH-ului fiziologic.

În ceea ce priveşte permeabilitatea în sensul prevăzut de BCS,

coeficientul de permeabilitate efectivă asociat include variabile precum
procesele de transport la nivelul membranei de absorbţie (permeaţie apoasă,
difuzională sau convectivă), permeaţia celulelor mucoasei (incluzând
fenomene de translocaţie membranară, transportul transcelular pasiv sau activ,
difuzia sau convecţia pasivă paracelulară), transportul la nivelul citosolului,
membranei basolaterale, fluidului interstitial şi peretelui vascular. Rezistenţa
majoră întâmpinată în cadrul acestui ansamblu este localizată la nivelul
membranei apicale (marginea în perie a intestinului subţire). Metabolismul
citosolic poate influenţa determinările de permeabilitate prin alterarea în
compartimentul acceptor - spaţiul intracelular - a condiţiilor sink. Un alt
factor de alterare a datelor legate de permeabilitatea efectivă este prezentă
unui transport activ de eflux, chiar în cazul unui transport difuzional
semnificativ ca viteză şi mărime. De menţionat că în cazul Metodei Perfuziei
Regionale Jejunale Umane datele furnizate sunt caracteristici ale unui sistem
aflat în stare de echilibru, astfel încât posibilele fenomene de adsorbţie la
interfeţele membranare să nu falsifice parametrii de absorbţie, iar fluxul
secreţiei biliare este deviat în regiunea jejunală perfuzată.