Sunteți pe pagina 1din 1

Compararea a două procese psihice

Percepția și Imaginația

Percepția este o reflectare primară, unitară și complexă a obiectelor și


fenomenelor în momentul în care acestea acționează direct asupra analizatorilor.

Imaginația este un proces psihic cognitiv superior de elaborare a unor imagini,


idei și proiecte noi prin combinarea și transformarea experienței.

Oferind și plecând de la definiție, putem observa că la baza celor două stă o


experiență anterioară: pentru percepție avem senzația, iar pentru imaginație avem
memoria. Pentru a ne putea folosi de procesele psihice, avem nevoie de un contact cu
elementul despre care dorim să discutăm. Aici găsim o asemănare care stă la baza
tuturor proceselor psihice. Totodată, ambele reflectă o imagine către conștient: una
reală (percepția) și una creată (imaginația).

Deși la bază par să aibă funcții comune, ele sunt foarte diferite. Percepția se
folosește de stimuli și de contactul lor direct cu obiectul de interes. Ea are 5 faze de
recunoaștere a unui stimul (Orientarea, Detecția, Discriminarea stimulului,
Identificarea și Interpretarea obiectului) și necesită întotdeauna senzații, pentru a
reproduce realitatea. Aceasta se folosește de organele de simț (văz, auz, miros, tactil
etc) pentru a putea realiza ce se află în jur.

Imaginația nu are rolul de a reproduce realitatea, ci de a adăuga ceva nou


acesteia. Permite elaborarea mintală a planului de desfăşurare a unei activităţi,
explorează necunoscutul, posibilul, viitorul și face legătura dintre trecut, prezent şi
viitor. Ea are mai multe procedee, însă cele mai cunoscute sunt: amplificarea sau
diminuarea, multiplicarea sau omisiunea, aglutinarea, diviziunea şi rearanjarea,
schematizarea etc.

Diferențele sunt clare: deși ambele reproduc imagini, utilizează procese


psihice; una din legăturile pe care le au percepția și imaginația este: imaginația nu își
poate îndeplini rolul fără percepție, deoarece, pentru a ne putea imagina ceva, avem
nevoie de o experiență anterioară cu elementul de interes, experiență pe care o
căpătăm din senzații și percepții.

Astfel, cele două procese psihice selectate au atât elemente comune, diferențe,
cât și legături între ele.

S-ar putea să vă placă și