(Curs) Microbiologie ALT TOT

MICROBIOLOGIE – CURS 01 – 05.10.
2020
Prof. Dr. Gabriela Băncescu & Conf. Gabriela Loredana Popa
LP de la 01.11.2020 hibrid
Se pierde cursul de pe 30.11.2020 – nu se recuperează, dar primim material scris
La LP:
Discutăm și aspectele de la curs (Dr. Defta Carmen)
Curs:
Se pot face 3 absențe (preferabil nu)
Când zice ”paranteză”, nu trebuie la examen.
Primim suportul de curs.
Bibliografie
1. Băncescu G. Note de curs de microbiologie pentru studenții Facultății de Medicină Dentară, București, 2020
[broșura/suport curs].
2. Băncescu G. Mic tratat de microbiologie a cavității orale. București: Ars Academica, 2012.
3. Băncescu G. Potențialul de patogenitate al bacteriilor orale. București: Ars Academica, 2012.
4. Băncescu G. Virusologie –Note de curs pentru studenții Facultății de Medicină Dentară. București: Cartea
Universitară, 2005.
5. Băncescu G. Îndrumar –Lucrări practice de virusologie. București: Cartea Universitară 2005.
6. Popa GL, Popa MI. Bacteriologie. Microbiologie medicală. București: Editura APP, 2008.
7. Popa GL. Carte de lucrări practice, microbiologie. București: Renaissance, 2014.
8. Popa GL. Parazitologie medicală. București: Editura Renaissance, 2014.
9. Lamont RJ, Burne RA, Lantz MS, LeBlanc DJ. Oral microbiology and „. Washington: ASM Press, 2006.
10. Marsh PD, Martin MV. Oral microbiology. Edinburgh: Churchill Livingstone Elsevier, 2009/2016.
LP: Cartea de LP, microbiologie, București, Renaissance, 2014, Popa Gabriela Loredana
Tot ce se predă la LP trebuie pregătit și pentru examenul final.
Examenul final min. 80% din nota finală (din Curs și LP)
- Ex: sterilizarea, diagnosticele (scheme) – doar la LP, dar intră la examen
- EXAMEN FINAL – GRILĂ DIN
o BACTERIOLOGIE o VIRUSOLOGIE
o PARAZITOLOGIE o MICOLOGIE: Candida albicans
Examen practic:
- 3 PROBE – ultima săptămână de LP (trebuie minim 5 la toate cele 3 probe)
o O probă de bacteriologie și micologie – examinare frotiu microbian, descriere și desenarea lor
o Efectuarea unei tehnici de laborator
o De citit și de interpretat o reacție (tip antigen-anticorp de diagnostic)
o Parazitologie
 examinare preparat proaspăt (coproparazitologic)
 examinare macroscopică un preparat formolat cu paraziți
o Virusologie
 Tratare teoretică, dar legată de partea practică
• Metode de cultivare a virusurilor
• Să citim și să interpretăm o reacție Ag-Ac de diagnostic pentru diagnosticul unor viroze din
programa de LP
Nota de stagiu (nota asistentului):
- Toată activitatea de la LP
o Activitate din materia de la curs/LP anterioare
o Însușirea manoperelor practice
- Cum ne-am pregătit pentru practic
Lucrare de control: din primele 6 cursuri (săptămâna 7 16-20.11.2020) ---- influențează nota finală a asistentului
- Un singur subiect dacă e redacțional
- Grilă 3-5 întrebări din curs (la LP lucrare sigur grilă din primele 6 ședințe de LP)
- PREZENȚĂ OBLIGATORIE
- NU SE ACCEPTĂ ABSENȚE ÎN SĂPTĂMÂNA 7, DECÂT PE MOTIV MEDICAL
LP: test grilă cu 5 întrebări din primele 6 ședințe de LP
DACĂ PICI ÎN IARNĂ NU POȚI DA ÎN VARĂ, CI DIRECT ÎN TOAMNĂ
Bonus o singură dată pe semestru pentru activitate deosebită (frecvent. Corect), comentarii pertinente! (DOAR la prof.
Băncescu) la nota finală + max. 1 punct
CERC MICROBIOLOGIE
- Maxim 3 ședințe Recompensă 0.5 puncte - 1 teoretică; 2 face-to-face
o Recoltare fiecare cu tamponul suprafața mâinii și să facem însămânțări pe medii de cultură ca să vedem ce
crește și să ștergem tastatura/ecranul telefoanelor; Sau frotiuri de colorat și examinat la microscop
- Mănuși, măști, viziere, halate de unică utilizare + FORMULAR
BACTERIOLOGIE
I. Introducere în microbiologie
Personalități microbiologie:
- Louis Pasteur
o boli ale viermilor de mătase
o a descoperit și a aplicat vaccinarea cu microorganisme inactivate
- Robert Koch
o Frotiuri
o medii de cultură solide
o Mycobacterium tuberculosis (Bacilul Koch/tuberculos, BK)
o Vibrio cholerae (Vibrionul holeric)
- Victor Babeș (a găsit în capetele bacilului difteric Corpusculii Babeș-Ernst = granule metacromatice, corpusculi Babeș
negri – animale decedate de turbare, protozoare Babesiella)
- Ioan Cantacuzino (BCG/Bacilii Calmette-Guerin vaccinare împotriva tuberculozei)
Studiul microbiologiei:
- Se ocupă cu studiul microorganismelor, cuprinde:
o Bacteriologia – studiul bacteriilor
o Virusologia/Virologia – pluralul corect considerat de virusologi: virusuri
 Virusurile – tipuri
• Cu material genetic ADN
• Cu material genetic ARN: Corona virus (nu există posibilitatea de a crea vaccin ARN; dacă ar
fi existat ar fi existat și vaccin anti-hepatită C, anti-SIDA)
 Dpdv. al definiției viului (o formațiune este vie atunci când are capacitatea de a face schimb de
substanțe cu mediul înconjurător și dacă se poate multiplica) virusul se află la granița dintre viu și
neviu. Și bacteriile au propriul lor virus, care se numește bacteriofag (Rusia - Tibilisi tratează
infecțiile cu bacteriofagi specifici care vizează un singur tip de bacterie și nu are efecte de distrugere
a florei. Nu luați probiotice în același timp cu antibiotice, ci faceți tratament înainte și după
tratament cu probiotice și inulină – hrana probioticelor).
• Virusul e viu când intră într-o gazdă și se înmulțește. Virusul ADN are în capsidă o enzimă,
care deturnează întregul echipament al celulei gazdă în folos propriu și celula ajunge să
replice ADN-ul viral și distruge celula eucariotă și atacă alte celule.
• Virusul în rest nu este viu.
 Zinc, Vitamina C 1000, Vitamina D 4000 UI – creșterea imunității împotriva corona virus
o Micologia
o Parazitologia
II. Definiția, morfologia și structurile obligatorii ale bacteriilor
Bacteriile
- Sunt organisme foarte mici
- nu pot fi observate decât cu ajutorul microscopului (MO/ME)
- sunt organisme unicelulare
- se divid prin SCIZIPARITATE (Denumire modernă pentru diviziunea directă/binară/simplă) (la grilă nu pică definiția
bacteriei, dar pică sciziparitate)
- nu au nucleu adevărat, fiind celule procariote. (Și arheele (Archaea) sunt tot bacterii procariote, dar nu sunt bacterii.
Erau considerate bacterii primitive.)
Structuri obligatorii ale bacteriei !!!

- Materialul nuclear (nucleoid) – NU AU NUCLEU ADEVĂRAT!!!
- Citoplasma
- Membrana citoplasmatică
- Peretele bacterian – La exteriorul membranei citoplasmatice
Există bacterii care din start nu au perete bacterian (Mycoplasma spp.-micoplasmele), dar ele totuși sunt considerate
bacterii.
PENTRU LUCRAREA DE CONTROL: DE STRUCTURAT MATERIA și pe compoziția și structura bacteriei!
MATERIALUL NUCLEAR
- Bacteria nu are un nucleu adevărat
- Nucleul primitiv: nu prezintă membrană nucleară și nucleoli
- Situat în centrul celulei
- ADN cromozomial/cromozomal
o Reprezintă unicul cromozom bacterian
o Molecula dublu catenară, helicoidală, circular închisă
o Bucle supraînfășurate, unite la bază
o Funcții:
 conține informația genetică necesară pentru organizarea structurală și funcțională + autoreplicare
CITOPLASMA
- Sistem coloidal
- 80% H2O
- Glucide, proteine, lipide, săruri minerale
- Incluzii și vacuole
- ARN ± ADN extracromozomial (plasmide)
- Bacteriilor le lipsesc organitele intracitoplasmatice, mai puțin ribozomii
- Ribozomi: 70S (subunități: mică 30S și mare 50S) – (GRILĂ)
o Sunt corpusculi sferici
o S = constanta de sedimentare
o Cele 2 subunități ribozomale au fracțiuni diferite
o Foarte mulți – pentru sinteză proteică
PLASMIDE
- Este ADN extracromozomial, dublu catenar, circular
- Nu sunt indispensabile pentru bacterii
- Se replică autonom (replicare autonomă) – GRILĂ Nu este condiționată multiplicarea lor de ADN-ul cromozomial.
(independent de propriul ADN)
- Poate codifica un factor de patogenitate sau poate deveni rezistentă la unele antibiotice
- Exemple (tipuri) GRILĂ
o Plasmidul F (factor de sex/factor de fertilitate)
• Bacterii F + (donatoare de material genetic) – de sex masculin
o Se numesc bacterii F+ (nu F pozitive)
o Cine este F+? Este bacteria donoare de factor F! De la bacteria F+ trece o copie a
plasmidului F la bacteria F- printr-un CANAL DE CONJUGARE/SEX și se transformă în
bacterie F+
• Bacterii F - (receptoare de material genetic) – de sex feminin
o Cine este F-? Este bacteria receptoare de factor F!
o Acceptă o copie a plasmidului F
o Plasmidul R (vine de la rezistență)
 Are gene responsabile de rezistența la antibiotice
o Plasmidul col (prima bacteriocină identificată = colicina la bacteria Escherichia coli)
 Are gene care codifică sinteza de bacteriocine
• Bacteriocine / colimicine (termen generic) = factori de natură proteică, care sunt sintetizați
de anumite tulpini bacteriene purtătoare de plasmide col și are proprietatea de ainhiba
anumite tulpini (acțiune antimicrobiană), dar nu și a celeia care le-a sintetizat
o Dacă sunt sintetizate de
 Streptococcus mutans se numesc mutacine
 Streptococcus salivarius se numesc salivaricine
 E un fel de factor de apărare a bacteriei
MEMBRANA CITOPLASMATICĂ
- Structura care învelește la exterior citoplasma
- ”Modelul mozaicului fluid”
o Dublu strat fosfolipidic în care flotează proteine globuloase, care străbat ambele straturi ale membranei
citoplasmatice
o Formează invaginații = MEZOZOMI --- pentru respirație
- FUNCȚII
o Barieră osmotică, semipermeabilă
o Sediul enzimelor implicate în respirația bacteriană și fosforilarea oxidativă
o Participă la diviziunea bacteriei
- Imagine la MO
PERETELE BACTERIAN (I)
- Structură rigidă (la spirochete), obligatorie pentru bacterie
 Bacterii care nu au perete bacterian = micoplasme
 Bacterii cu perete subțire = micobacterii
o Levuri = fungi unicelulari (au și ei perete bacterian)
- Clasificarea bacteriilor în funcție de grosimea peretelui bacterian:
o Bacterii Gram-pozitive
o Bacterii Gram-negative
o Bacterii acido-alcolo rezistente – dat de lipidoceruri
 cele care au un perete gros, dar care mai au în structura acestuia o cantitate mare de lipide -
lipidoceruri (mycobacterium tuberculosis / BK / Bacilul Koch– descoperită de Robert Koch)
 se colorează cu Colorația Ziehl– Neelsen (Z-N) când este suspectată prezența bacteriilor acido-alcolo
rezistente (cu albastru de metilen apar colorate în albastru)
o Bacterii acido-acolo nerezistente
- Bacterii Gram-pozitive (BGP):
o colorează în violet cu violet de gențiană DACĂ au perete gros
o NU au spațiul periplasmatic (e infim, putem să zicem că lipsește)
o Perete gros + structură simplă
 Peptidoglican (mureina)
• Glican: acid N-acetilmuramic+N-acetil-glucozamina
• Componenta peptidică: tetrapeptide + punți peptidice
 Acizi teichoici
 Acizi lipoteichoici
o Ex. Streptococcus mutans, Clostridiile
- Bacterii Gram-negative (BGN):
o colorează în roșu cu fucsină DACĂ au perete subțire
o Perete mai subțire + structură complexă
 Peptidoglican: un strat subțire – imediat sub membrană
 Spațiul periplasmatic
• Situat între membrana citoplasmatică și membrana externă
• Loc de stocare a unor enzime
o ex. dacă se administrează antibiotice din familia beta-lactamine, multe dintre bacterii
au posibilitatea să elaboreze niște enzime (beta-lactamaze) care vor inhiba acțiunea
beta-lactaminelor și se depozitează în spațiul periplasmatic/periplasmic
 Membrana externă
• Are fosfolipide, proteine matrice, lipoproteine și lipopolizaharide
o Lipopolizaharidele (LPS) = endotoxina
 factor de toxicitate
 eliberată prin liza bacteriană
 Structură:
• Lipidul A = toxic
• Core
• Unități repetitive PS=polizaharidice (antigen O = Ag O) – toate
bacteriile gram negative au Ag O
o Partea polizaharidică – lanțuri polizaharidice – lanțul O –
porțiunea liberă a lipopolizaharidului
o O vine de la Onehauh (germană = fără văl)
- BACTERII CU PERETE DEFECTIV Bacterii care nu au perete (au avut și l-au pierdut)
o Forme L
 protoplaști (din bacterii gram pozitive)
 sferoplaști (din bacterii gram negative)
o (Dacă asupra bacteriilor au acționat antibioticele (acțiune bactericidă-omoară bacteriile) și au inhibat sinteza
peretelui)
- Peretele Bacterian – Funcții: GRILĂ
o Asigură forma bacteriei și protecția osmotică
 Bacterii cu perete flexibil și nu rigid = spirochetele
o Participă la diviziunea celulară (și mezozomul și nucleoidul participă la diviziune)
o Conține structuri antigenice
 Antigen O (de la Onehauh)
• Ex: Bacteriile gram negative
 Antigen K
 Antigen H
o Prezintă receptori specifici pentru bacteriofagi și bacteriocine
 Bacteriocine
Tehnica Gram – colorează celulele umane (nu au perete pe când bacteriile îl au) în roșu. Dacă apar în violet înseamnă că s-a
făcut o greșeală de tehnică:
- Inversarea ordinii coloranților
- Dacă nu s-ar fi făcut decolorarea corespunzător și nu s-a eliminat complet culoarea violet.
MICROBIOLOGIE – CURS 02 – 12.10.2020
Forma bacteriei – dictată genetic (celula bacteriană maternă conține această informație genetică înmagazinată)
I. COC (la singular), COCI(la plural): formă sferică, rotundă

o Nu formează spori
o Perfect rotunzi: Stafilococii
o Ovali/Ovalari
o Lanceolați/Sâmbure de măr/Flacără de lumânare
o Reniformi/Cu aspect de rinichi/Boabă de fasole – au partea externă convexă și cea internă concavă
II. BACIL (la singular), BACILI (la plural): tija profilată, formă de bastonaș – descriși în funcție de capete/poli
o Doar bacilii prezintă ca formă de rezistență spori
o Dpdv. al extremităților
 Extremități filamentoase
 Extremități rotunjite
 Extremități retezate
o Ambele capete rotunjite – majoritatea din familia Enterobacteriaceelor (Salmonella, Shigella, Klebsiella,
Proteus, Escherichia coli)
o Ambele capete retezate/drepte – Bacillus Anthracis = bacilul Antraxului = bacilul cărbunos = Antrax
o Ambele capete rotunjite, dar foarte umflate (măciucate) - Corynebacterium diphtheriae (V. Babeș a găsit în
capetele bacilului difteric Corpusculii Babes-Ernst = metacromatici)
o Au doar un capăt măciucat - Corynebacterium spp. Cu excepția C. diphtheriae
o Au capetele filate, mijlocul mai umflat – aspect fusiform - Fusobacterium
o Au un capăt care se bifurcă – bifidobacterii (folosite ca probiotice)
o Mycobacterium tuberculosis – BK – stadii
 Tipic – sub formă de bacil subțire, drept sau ușor incurbat – datorită conținutului mare de lipidoceruri
pe care îl conține în perete, de cele mai multe ori la colorația Ziehl–Neelsen se observă sub aspect
granulat, deși nu e un lanț de coci, ci pentru că prinde neuniform colorantul
III. Spiralate: curbă, spirală sau răsucite
a. Cu spire rigide – SPIRILI (au puține spire, pot avea 2-3, max. 5-6 la excepții)
 Ex. Campylobacter, Wolinella – ESTE SPIRIL! Nu bacil
 Ex. Helicobacter
b. Cu corp flexibil – SPIROCHETE (3 genuri)
 Treponema (T. pallidum – în cavitatea orală)
• se diferențiază de restul spirochetelor pentru că au multe spirele mici, uniforme și capetele
drepte
 Leptospirele
• seamănă cu treponemele, doară că au capetele încurbate / în croșet
SUBIECT PRACTIC – Deosebiri între treponeme și spirochete (cred că voia să zică leptospire)
Boreliile – Genul Borrelia – au spire laxe neregulate (NU INTRĂ LA EXAMEN)
FORME INTERMEDIARE
- COCOBACILII
o Între coci și bacili
o Ex. la nivelul gurii: Haemophilus, Brucella, Pasteurella, Francisella
- VIRIONII
o Între bacili și forme spiralate
o bacili incurbați, cu aspect de virgulă
o Ex.: Vibrio cholerae (Vibrionul holeric) – nu intră la examen
- Actenomicete
o Bacterii filamentoase ramificate
o De multe ori din extremități se pot desprinde forme bacilare
o NU SUNT FUNGI! SUNT BACTERII!
o Aspect de raze de soare
Așezarea bacteriilor – dictată genetic, de intersecția planurilor de diviziune
- Unele nu se grupează și apar elemente individuale – ex. Shigella
- Cocii
o Nicio așezare caracteristică
o Grupați în ciorchine de struguri (Staphillos) / grămezi neregulate – Staphylococcus spp. – la desenul de la
practic trebuie făcute 2 grămezi
o Cocii ovalari așezați în lanțuri (in streptos) – Streptococcus spp.
o Cocii lanceolați așezați mereu în diplo – Pneumococcus spp.
o Cocii reniformi așezați în diplo – Neisseria spp.
o Coci dispuși în tetrade sau în formațiuni de câte 8 – Micrococcus spp., Sarcina spp.
- Bacilii
o Nu toți se grupează
o In diplo – Klebsiella spp. (din familia Enterobacteriaceelor); de multe ori se prezintă sub formă de bacil cu
capetele rotunjite și fără așezare caracteristică; uneori iau aspect de pișcot dispuse în diplo
o Bacilul Anthracis / Bacilul cărbunos – se dispune în lanț
o Clostridium difficile – bacil Gram pozitiv anaerob sporulat
o Bacilul difteric – se dispune sub forma literelor chinezești, cutie de chibrituri trântită pe masă
o Corinemorfii, difteromorfii – se așază în palisadă (ca lemnele unui gard)
o Bacilul Koch – sub forma literelor alfabetului latin
- Spirilii/Spirochetele
o Nu au așezări caracteristice
- Actenomicete
o Filamente bacteriene întretăiate cu aspect de rază de soare
CURS 02 - ÎNCEPUT
I. STRUCTURI FACULTATIVE (ANEXELE) ALE BACTERIILOR
o Capsula, glicocalixul (slime layerul *nu intră la examen, alcătuit dintr-o masă mare de polimeri bacterieni, dar
care se detașează complet de bacteriile care le-au produs)
o Cili (se numesc flageli în cazul bacteriilor)
o Pili
o Sporul bacterian
GLICOCALIXUL
- Nu e o structură bacteriană foarte bine definită
- Rețea regulată de subunități glicoproteice asamblate în structuri hexagonale / tetragonale
- Se observă la ME (microscop electronic), nu se observă la MO
- Elaborat în cea mai mare parte de bacterii: Streptococcus mutans (are potențial cariogen) poate să elaboreze enzime:
o glucosiltransferaza, fructosiltransferaza – participă la elaborarea de glicocalix (levani, dextrani)
- Polimerii exobacterieni
o sunt produși de enzimele de la nivelul suprafeței celulei procariote
o rol în aderarea de substrat
- Rol: în aderarea S. mutans la suprafața dinților pe smalțul dentar
- De glicocalix aderă și alte bacterii
CAPSULA
- Întâlnită la exteriorul bacteriei
- Structură bine definită la exteriorul peretelui corpului bacterian, alcătuită din polimeri polizaharidici (excepție:
bacilul cărbunos / Bacillus Anthracis: de natură polipeptidică / proteică)
- Bacteriile capsulate sunt cele care sunt capabile să elaboreze această structură extracelulară și care poate fi observată
la MO (se pare că sunt mult mai multe genuri bacteriene, care au capacitatea de a elabora capsulă, dar uneori
dimensiunea capsulei este foarte redusă și nu poate fi observată la MO, ci doar la ME)
- capsula se vede doar pe frotiuri din produs patologic, nu și dacă frotiul e făcut din cultură bacteriană
- Capsula în colorație Gram și albastru de metilen nu se colorează (apare transparentă)
Tehnici de colorare (3) folosite în microbiologie:
Gram Ziehl-Neelsen
a albastrului de metilen (colorație simplă, nu diferențială)
- Ex.: de bacterii capsulate: pneumococii (S. pneumoniae), Klebsiella spp., bacilul cărbunos / Bacillus Anthracis
o pneumococii
 coci lanceolați
 așezați în diplo
 gram pozitive (violet)
o PMN-polimorfonucleare (roșu intens)
o capsula în tehnica Gram nu se colorează – se observă în jurul diplococilor un
halou incolor, care e capsula.
 Capsula poate fi colorată prin tehnici diferențiale (tehnica His
colorează în roz închis)
o Klebsiella pneumoniae
 de cele mai multe ori nu are nicio așezare caracteristică, bacilii au capetele
rotunjite
 uneori, ca în imagine, pot avea aspect de pișcot
• bacili în formă de pișcot așezați în diplo cu o capsulă în jurul lor
(capsula este factor de virulență pentru Klebsiella)
o Bacilii cu capetele retezate așezați în lanțuri capsulați – bacilul
cărbunos / Bacillus Anthracis / Antrax (denumire generică)
- CAPSULĂ FUNCȚII:
o Protejează bacteria de factori nocivi/nefavorabili din mediu
o Apără bacteria de a fi fagocitată (rol antifagocitar) și îi conferă
virulență bacteriilor (bacteriile capsulate sunt patogene de regulă și au
factor de virulență)
 Bacteriile care au capsulă nu pot fi recunoscute de PMN
(virulența vine de la faptul că este antifagocitară)
o Rol:
 De antigen (Ag K) – conferă antigenicitate/antigenitate
 În aderarea bacteriilor la substrat
CILI (FLAGELII)
- Organite în mișcare
- se observă la suprafața peretelui bacterian
- Structuri filamentoase, subțiri, mai lungi decât pilii, spre deosebire de pili care sunt scurți, dispuse la suprafața unor
bacterii (bacterii triche)
o Excepție: endocilii spirochetelor – au 2 mănunchiuri de cili, care pornesc fiecare de la un capăt subpolar al
spirochetei
- Între membrana externă și peptidoglican
- toți cocii din programă sunt imobili, deci nu au cili!
- Toate spirochetele au cili, deci sunt mobile (2 mănunchiuri de cili) – Treponema spp.
- La bacili, trebuie reținut pentru grilă care sunt mobili și care nu
- Bacterii
o atriche – nu au flagel/cili – sunt imobile
o triche – au cili – sunt mobile:
 Mono-triche (1 cil așezat la un pol)
 Amfi- triche (1 cil așezat la fiecare pol)
 Lofo- triche (1 mănunchi/smoc de cili așezați la un pol/capăt/ambele capete)
• Treponema pallidum – are 3 flageli polari
 Peri-triche – cei mai mobili bacili (au cili/flageli de jur împrejurul peretelui bacterian, deci pe toată
suprafața peretelui bacterian)
• Ex. Proteus spp., toate enterobacteriile
- Structura proteică: unități monomerice proteice/ unitatea proteică = flagelină
o Corpusculul bazal (discuri + tija centrală), cârlig și filament
- FUNCȚII
o Conferă mobilitatea bacteriilor – bacterii triche
o Rol antigenic (flagelina reprezintă antigenul H = Ag H) – toate bacteriile flagelate au Ag H
 *** H vine de la Hauh (germană = văl)
PILI (PILUL BACTERIAN)

- Se aseamănă puțin cu flagelii pentru că sunt tot apendici filamentoși, drepți/ușor incurbați, doar că sunt mai scurți și
rigizi decât flageli (cili)
- Bacteriile cu pili au pe toată suprafața bacteriană pili (prezenți în număr crescut)
- Se observă numai la ME (se pot observa prin anumite colorații și pe MO, dar nu o să avem frotiuri colorate astfel)
- Sunt alcătuiți ca și cilii din unități proteice, DAR unitate proteică se numește pilină
- Există 2 tipuri de pili (Categorii)
o Pili somatici (fimbrii)
 Ex. gonococii dacă au pili aderă de suprafața uretrală și sunt foarte greu de îndepărtat, chiar și sub
acțiunea jetului urinar.
 Ex. Streptococcus mutans aderă cu ajutorul pililor somatici
o Pilii de sex (de conjugare)
 nu toate bacteriile cu pili pot avea și pili de sex
 se întâlnesc doar în cazul bacteriilor F+, care au factorul F, deci cele de sex masculin și acest factor F o
să codifice și transformarea unor fimbrii în pili de sex
 puține fimbrii pot fi transformate în pili de sex
- FUNCȚII
o Pili somatici (fimbrii)
 rol în aderența bacteriei de substrat
o Pilii pot prezenta, ca și flagelii, receptori pentru bacteriofagi (BF)
o Pilii de sex (de conjugare)
 rol în inițierea proceselor de conjugare
SPORUL BACTERIAN (SPORII BACTERIENI)
- se întâlnesc în interiorul corpului bacterian
- nu se colorează prin tehnicile obișnuite
- nu reprezintă forme de înmulțire ca la fungi, ci reprezintă forme de rezistență ale bacteriilor
- sterilizarea este realizată complet dacă nu mai există forme sporale
- apar când mediul nu este favorabil pentru bacteria respectivă
- Tipuri:
o Endospori
 în cazul bacteriilor din domeniul medical – sporul se păstrează în interiorul corpului bacterian (adică
în legat de corpul bacterian)
 Ex. bacterii sporulate - genuri: Bacillus (sporulează în condiții de aerobioză), Clostridium (bacterii
strict anaerobe)
o Exospori
- Formă: sferică/ovală
- Tipuri de spori după mărime:
o Deformant (sporii clostridiilor) – au grosimea sporului mai mare decât a corpului bacterian, deci deformează
bacteria
o Nedeformant (sporii bacilului cărbunos/Antraxului) – diametrul sporului mai mic decât al corpului bacterian,
deci nu deformează bacteria
- Localizare în celula bacteriană (după așezarea în corpul bacterian):
o Terminală
 ex. sporii Bacilului tetanic (Clostridium tetani)– la o extremitate/pol – comparați cu un ac cu gămălie/
rachetă de tenis / băț de chibrit
o Subterminală
 ex. spor. Bacilul botulinic/Clostridium botulinum, alte specii de Clostridium) – majoritatea, de
exemplu în cazul celor deformanți
o Centrală – (ex. Clostridium bifermentans – nu e în programă, e bacil, sporii nedeformanți – sporii bacilului
cărbunos – formațiune ovalară, centrală, care nu se colorează în tehnicile obișnuite, ci prin tehnica verdelui de
malahit – nu o să avem tehnica asta)
- Lipsit de metabolism
- Când bacteriile se transformă în forma de spori păstrează toate structurile corpului bacterian, în interiorul bacteriei.
Structura este:
o Protoplastul – nucleoidul cu tot aparatul de sinteză proteică se restrâng la nivelul protoplastului.
o Protoplastul este acoperit la exterior de peretele sporal, care va conține o parte din peptidoglicanul bacterian
o La nivelul peretelui o să se sintetizeze un nou peptidoglican special, cu mai puține legături încrucișate, care
va forma cortexul sporal
o Învelișurile sporale – sunt la exteriorul cortexului sporal – conțin o proteină asemănătoare keratinei, care
conferă rezistență
- FUNCȚIE – conferă rezistență prin (3 elemente indispensabile):
o Dipicolinatul de calciu
o Absența apei libere – conține apă legată!
o Un număr crescut (o augmentare a numărului) de legături disulfidice
- aspectul la ME al sporului bacterian.

- Nu toate bacteriile au capacitatea de a sporula.
- Bacteriile care pot sporula, sporulează doar când întâlnesc condiții vitrege în mediul înconjurător – când nu mai au
surse de carbon, azot. Există unele bacterii, care pot trăi în această formă chiar zeci/sute de ani în pământ.
- Când reîntâlnesc condiții bune nu mai au nevoie să fie sub formă de spor (formă dormantă a bacteriei, când
metabolismul este redus aproape la zero-absent) și se retransformă în forma lor vegetativă. Procesul de transformare
din spor în forma vegetativă = proces de germinare
II. ELEMENTE DE FIZIOLOGIE ȘI GENETICĂ BACTERIANĂ – FIZIOLOGIA BACTERIANĂ
- Bacteriile sunt celule procariote, microorganisme, adică organisme vii și au Funcții vitale
o Nutriția
o Respirația
o Înmulțirea
- ÎNMULȚIREA BACTERIANĂ
o Multiplicarea bacteriilor se realizează prin SCIZIPARITATE (diviziune directă/binară/simplă):
 Celula mamă ajunsă la punctul critic de creștere (dezechilibru între volum și suprafața bacteriei, cam
când se dublează volumul bacteriei) se divide în 2 celule fiice identice
o Există DIFERENȚE în diviziunea BGP = bacterii gram pozitive, cu perete gros (formare de sept transversal – de
la exterior spre interior derivat din membrană și creșterea centripetă a peretelui) și a BGN = bacterii gram
negative, cu perete subțire (invaginarea peretelui și a membranei se petrece concomitent cu strangularea
citoplasmei)
- RESPIRAȚIA BACTERIANĂ
o Membrana citoplasmatică este structura care este utilizată de bacterie în respirație, deoarece aici este sediul
enzimelor lanțului respirator și cum densitatea acestor enzime este mai mare la nivelul mezozomilor, se poate
afirma că și mezozomii participă în respirația bacteriană.
o Clasificarea bacteriilor în funcție de relația cu oxigenul molecular din mediu (O2)
 Bacterii strict aerobe – au nevoie de oxigenul molecular, ca unic acceptor de H
• În prezența OXIGENULUI
• Ex. Pseudomonas aeruginosa / piocianică – nu intra la examen – bacterie condiționat
patogenă implicată în multe infecții intra-spitalicești/nozocomiale/asociate cu asistența
medicală
• Ex. Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch, BK) – poate fi considerată la grilă bacterie strict
aerobă
• Ex. Bacillus Anthracis / Bacilul cărbunos – poate fi considerată la grilă bacterie strict aerobă
• Ex. Staphylococcus spp.
Bacterii facultativ anaerobe (aerob-anaerob facultative)
• Trăiesc și în prezența OXIGENULUI ȘI ÎN ABSENȚA LUI
• Majoritatea bacteriilor de interes medical/întâlnite la om
• Ex.: Staphylococcus spp., bacteriile din familia Enterobacteriaceae, enterobacteriile din tubul
digestiv
• Cresc atât în condiții de aerobioză cât și în condiții de anaerobioză (trăiesc în prezența/absența
O2)
 Bacterii strict anaerobe
• În prezența AZOTULUI
• Supraviețuiesc numai în absența O2 pentru că O2 este toxic pentru ele
• Le lipsesc unele enzimele lanțului respirator:
o catalaza/peroxidaza/unii citocromi
• Pentru a putea fi cultivate trebuie scos din mediul de cultură și din mediul de incubare O2
• Ex.:
o Clostridium spp. (ex. Clostridium botulinum, Clostridium tetani, Clostridiile
(Clostridium=fus mic) din gangrenele gazoase-Clostridium bifermentans)
o Antrax-ul
o Dintre bacteriile nesporulate – genuri întâlnite în cavitatea orală:
 Bacteroides
 Prevotella
 Porfiromonas
 Fusobacterium
 Peptostreptococii
 Veillonella – arată ca și Neisseria, doar că sunt strict anaerobe – sunt coci
reniformi gram negativi, se privesc cu părțile concave
 Microaerofile
• Cresc mai bine în atmosferă mai săracă în O2 și cu un raport de 5-20% CO2
• Bacterii care necesită pentru cultivare o atmosferă îmbogățită cu CO2 = Bacterii carboxifile
• Ex.:
o Neisseria (Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae – alias Meningococul,
Gonococul)
o Streptococcus mitis
o Campylobacter
o Helicobacter
o Brucella
o Actinobacillus - gen
o Aggregatibacter actinomycetemcomitans – face parte din genul Actinobacillus și
poate fi considerată microaerofilă/facultativ anaerobă – LA EXAMEN!
- NUTRIȚIA BACTERIANĂ – DATA VIITOARE!
- NUTRIȚIA BACTERIANĂ
o Modalitatea prin care bacteriile folosesc substanțele din mediu pentru creștere
- Bacteriile de interes medical sunt:
o Chemotrofe (chimiotrofe)
 Obțin energia din substanțele organice și anorganice, prin reacții de oxidare
o Heterotrofe
 Folosesc ca sursă de carbon substanțele organice
- Bacterii care nu sunt de interes medical
o Fototrofe – capătă energia prin intermediul radiațiilor solare
o Mixotrofe – folosesc CO2, substanțe organice
o Autotrofe – folosesc CO2
- CREȘTEREA ȘI METABOLISMUL BACTERIAN
o Bacteriile cresc prin sinteza de noi constituenți celulari, plecând de la substanțele nutritive din mediu
o Factorii de mediu care influențează creșterea bacteriilor:
 Substanțe nutritive
 pH
 Potențialul redox
 Osmolaritatea
 Temperatura
• Bacteriile întâlnite la om sunt mezofile (se dezvoltă la temperatură moderată 10-45oC)
o Metabolismul bacterian
 Reprezintă totalitatea reacțiilor biochimice prin care bacteriile preiau substanțe nutritive din mediu
pentru sinteza de compuși bacterieni și eliberează energie în urma procesului de catabolism
o Caracteristicile metabolismului bacterian
 Necompartimentat – pentru că bacteriilor le lipsesc organitele citoplasmatice
 Plasticitate – bacteriile pot utiliza diverse surse nutritive
 Flexibilitate – pot folosi același substrat nutritiv pe căi diferite
 Eficiență maximă – pentru că posedă mulți ribozomi (20000-40000)
 Intens - au metabolismul intens pentru sinteza proteinelor
 Restricționat genetic – limitat la informația genetică pe care o posedă bacteriile
o Curba creșterii și înmulțirii microbiene
- Curba urmărește logaritmul numărului de bacterii pe ordonată și pe abscisă timpul în care se obțin coloniile (timpul
variază în funcție de specia bacteriană cultivată) – (SUBIECT COLOCVIU)
 a = faza ”lag” (de latență), de adaptare
• a bacteriei la noul mediu
• durează 30 minute – 1 oră: numărul de bacterii scade (nu toate bacteriile se pot adapta la
condițiile de mediu)
 b = faza de înmulțire/multiplicare logaritmică (de creștere exponențială)
• numărul de bacterii crește exponențial (creștere vertiginoasă)
• predomină bacteriile tinere, cu caracterele bine exprimate
• predomină coloniile de tip S – se folosesc pentru diagnostic, profilactic
• se urmărește caracterul morfotinctorial (modul în care se colorează bacteriile) – colorație
gram (gram+ în violet, gram- în roșu), caractere biochimice, rezistența la antibiotice
 c = faza de staționare (de platou)
• numărul total de bacterii viabile este constant
• coloniile de tip S și R (bacterii tinere și bacterii îmbătrânite)
 d = faza de declin / descreștere
• numărul total de bacterii viabile scade
• se epuizează substratul nutritiv și se acumulează produși toxici
• predomină coloniile de tip R (bacterii îmbătrânite), iar unde există bacili o să avem și spori
 e = faza de autosterilizare / autoliză
• în timp, numărul bacteriilor scade la 0 (zero)
• la meningococi, gonococi – scurtă
• la mycobacterium tuberculosis - lungă
o COLONIA = ansamblul tuturor indivizilor identici dpdv. genetic și fenotipic și care rezultă din înmulțirea unei
singure celule, iar colonia este vizibilă cu ochiul liber
o Aspectul culturii în faza S (smooth):
 Pe mediul lichid se tulbură omogen – nu vorbim de
colonii
 Pe mediul solid se dezvoltă colonii S
• Margini regulate
• Suprafața netedă
• Bombate din profil
• Suprafața lucioasă
• Neaderente de mediu
• Produc suspensii omogene opalescente în
serul fiziologic (SF)
 Cultura în faza S este alcătuită din bacterii tinere (coloniile de tip S)
o Aspectul culturii în faza R (Rough):
 În mediul lichid, masa de lichid este limpede și formează sediment sau o membrană la suprafață
 Pe mediul solid se dezvoltă colonii R
• Margini neregulate – crenelate, etc.
• Suprafața rugoasă
• Aplatizate
• Fără luciu
• Sunt aderente de mediu
• Nu formează suspensii omogene în serul fiziologic
 Cultura în faza R este alcătuită din bacterii îmbătrânite
o Importanța pentru diagnostic, profilaxie și tratament:
 Să se lucreze cu culturi în faza S, când bacteriile au toate caracterele bine exprimate
o EXISTĂ ȘI BACTERII CARE PRODUC COLONII R din prima
 Mycobacterium tuberculosis (Bacilul Koch, BK) – colonie cu aspect conopidiformă
 Bacilul difteric – colonie cu aspect creponat
 Bacilul Anthracis – colonie în formă de meduză
GENETICA BACTERIANĂ – studiază:
- EREDITATEA – capacitatea bacteriilor de a transmite descendenților caracterele lor de bază/distinctive; se constituie
stabilitatea în populația bacteriană
- VARIABILITATEA! Se realizează prin fenomenele următoare:
o Mutația
o Transfer de material genetic și recombinare
- MUTAȚIA
o se transmite și descendenților bacterieni;
o mecanismul se bazează pe schimbarea unei secvențe de nucleotide din ADN-ul bacterian;
o baze azotate: Adenină, Timină, Citozină, Guanină;
o 3 baze azotate formează un codon și o să codifice sinteza unui anumit aminoacid;
o mai rar întâlnită;
o poate avea loc spontan / poate fi indusă – agenți fizici, radiații, căldură, agenți chimici
mutageni ca metrotrexatul)
o tipuri:
 INSERȚIE – se inseră o bază
 DELEȚIE – se dispare o bază
 SUBSTITUȚIE – se înlocuiește o bază
 INVERSIE – modificarea orientării unui segment ADN în raport cu segmentele vecine (poate fi
modificat 1/mai mulți tripleți de baze azotate)
- TRANSFERUL DE MATERIAL GENETIC ȘI RECOMBINAREA
o Se realizează prin 3 mecanisme posibile:
 TRANSFORMAREA
 CONJUGAREA
 TRANSDUCȚIA
o TRANSFORMAREA – are loc cu o frecvență mai redusă în lumea bacteriană (SUBIECT COLOCVIU)
 Mai mult la bacteriile gram +;
 Are loc cu o frecvență mai redusă;
 ADN-ul eliberat din mediu de către bacteria donoare este preluat de către bacteria acceptoare
 Experiența lui Griffith – 1928

– TREBUIE DESCRISĂ LA
TRANSFORMARE (SUBIECT COLOCVIU)
o Imagine dreapta - spiralele roșii (ADN-ul
eliberat de alte bacterii). Bacteriile receptoare capabile să preia ADN-ul altor bacterii
preiau ADN-ul și acesta poate rămâne în citoplasma bacteriană, dar uneori se poate
insera și în cromozomul bacterian. Bacteria receptoare primește material genetic
străin ei. Materialul genetic conține informație nouă codificată – ADN-ul codifică
proprietăți noi (de cele mai multe ori benefice).
• Griffith a inoculat un lot de șoareci cu o tulpină patogenă de pneumococ (Streptococcus
pneumoniae – coci lanceolați așezați în diplo, capsulați=patogeni) și toți șoarecii au murit
• La inocularea cu o tulpină de pneumococi necapsulați=nepatogeni șoarecii au supraviețuit
• Lotul 3 a fost inoculat cu o cultură de pneumococ patogen inactivată termic înainte la aprox.
60oC și aceștia au supraviețuit
• Lotul 4 de șoareci l-a inoculat cu un amestec de cultură patogenă de pneumococi inactivată
termic și o tulpină nepatogenă de pneumococ și șoarecii au murit
o Prin omorârea pneumococilor patogeni, au eliberat în mediu ADN-ul lor care
conținea gena patogenă și pneumococii nepatogeni au preluat din mediu gena și au
devenit patogeni
o CONJUGAREA
 Cel mai frecvent în lumea bacteriană – mult mai frecvent la bacteriile gram –
 Reprezintă transmiterea unei copii de plasmide de la bacteria F+(de sex masculin, donoare) către
bacteria F- (receptoare, acceptoare), dar care în urma conjugării
devine și ea F+
 Pili de sex – prin intermediul lor se transmit copiile de plasmide. La
bacteriile care au factorul F, o parte din pilii somatici sau unul singur
se poate transforma în pil de sex și ulterior în canal de conjugare.
 Contact direct dintre bacteria donor (F+) și bacteria receptor (F-)
 Plasmide conjugative – unele plasmide se pot integra uneori în
cromozomul bacterian și să plece și cu un fragment de material genetic
(dar rămâne să știm ca rămâne în citoplasma bacteriană)
 Orice plasmid se poate transmite prin conjugare (F, R, Col)
- TRANSDUCȚIA – BF (SUBIECT COLOCVIU)
o Transfer de material genetic realizat prin bacteriofagi
(BF)
o Bacteriofagul=fag bacterian=VIRUSURI, ce infectează
celulele procariote-bacteriile
 sunt mai mici decât bacteriile
 nu sunt celule
 au ca acid nucleic frecvent – ADN-ul
 celulele umane nu sunt infectate de
bacteriofagi!
o STRUCTURA
 Capsidă/Cap ! (nu capsulă)
• Conține nucleocapsida (ADN fagic) în interiorul capsidei
o este protejat la exterior de capsidă – alcătuită din capsomere, care sunt de natură
proteică (cu aspect hexagonal pe secțiune sagitală)
 Gât / Col cu guler
• Proteine contractile (12 straturi aprox.) – când se contractă micșorează coada bacteriofagului
până la jumătate
• De el este prins un guleraș
 Coada bacteriofagului
• Cilindru axial cu manșon din proteine contractile
• Aspect de manșon, goală pe interior
• Fimbrii
 Placa bazală (aspect hexagonal)
• Cu croșete și fibre, care pornesc din cele 6 unghiuri ale plăcii
o Când este inactiv (nu s-a atașat de receptorii bacterieni) are aspectul din imaginea din dreapta –
o Când găsește o bacterie cu receptori se atașează de această bacterie prin fimbrii, apoi prin croșete, apoi cu
întreaga placă bazală, iar apoi prin contracția cozii o să-și introducă printr-o breșă a peretelui bacterian pe care
o creează prin intermediul unei enzime, vârfurile fimbrilelor se prind de unghiurile hexagonale ale gulerului și
ia aspect de ”coșuleț”– muramidaza – creează un orificiu în peretele bacterian!! Prin care bacteriofagul
inoculează doar ADN-ul fagic
 STÂNGA: CICLUL LITIC al bacteriofagului – se distruge bacteria (lizează) – nu are legătură cu

variabilitatea!
• Dacă este vorba de un bacteriofag virulent (FAG LITIC, VIRULENT), bacteriofagul care a
infectat bacteria respectivă o să intre în ciclul litic.
o După aderare și inoculare, ADN-ul fagic va rămâne în ADN-ul bacteriei, care o să atace
metabolismul bacterian și ”obligă” bacteria să îi sintetizeze lui componentele. Bacteria
începe să sintetizeze componentele necesare capsidei, formează replici ale ADN-ului
fagic, în fiecare capsidă pătrunde o replică, sintetizează componentele proteice
pentru restul structurii bacteriofagului. Bacteria se umple de bacteriofagi, iar aceștia
sunt eliberați prin liza bacteriei.
 DREAPTA: CICLUL LIZOGEN – BACTERIE LIZOGENIZATĂ
• Dacă este vorba de un bacteriofag temperat (FAG TEMPERAT), bacteriofagul care a infectat
bacteria respectivă o să intre în ciclul lizogen.
o CONVERSIE FAGICĂ = modificarea unui caracter în urma transducției
o După aderare și inoculare, ADN-ul fagic intra la nivelul citoplasmei, dar nu va rămâne
în citoplasmă, ci se inseră în cromozomul bacterian. Bacteria va trăi și se va divide și
transmite descendenților genele (ex: din nepatogenă devine patogenă, iar
descendenții vor fi patogeni sau poate deveni rezistentă la antibiotice etc.). Se
transmite descendenților, iar la un moment dat se poate desprinde ADN-ul fagic sau
împreună cu o secvență de ADN în citoplasmă și bacteria v-a fi lizată.
o Ex.: Bacilul difteric (Corynebacterium difterie)
 bacil cu ambele capete măciucate
 gram + la limită (pierde violetul dacă se depășesc 10 secunde la colorația
gram)
 este nepatogen
 dar devine patogen în urma transducției cu un bacteriofag (când este
lizogenizat), care îi aduce informația pentru a sintetiza exotoxină difterică.
• Practic este patogen numai prin producere de exotoxină difterică.
• Produce boala numită difterie (este o toxiinfecție, dar nu e
alimentară)
o Ex. Bacilul tetanic (Clostridium tetani)
 în urma lizogenizării poate primi informația pentru a sintetiza exotoxina
tetanică (este o neurotoxină care acționează asupra sistemului nervos și a
plăcii neuronale) – TOXIINFECȚIE (nu alimentară)
o Ex. Bacilul botulinic (Clostridium botulinum)
 patogen prin elaborare de exotoxină botulinică în urma lizogenizării
 BOTULINISMUL * este o toxiinfecție alimentară
o Ex. Streptococii, Stafilococii
 Pot fi lizogenizați și pot produce exotoxine și pot deveni patogeni
 Au mecanism de patogenitate prin invazivitate
 Pot deveni patogeni prin lizogenizare (Streptococcus pneumoniae poate
deveni patogen prin producerea unei eritrotoxine)
 Streptococcus beta hemolitic de tip A
 Staphylococcus aureus
CURS 03 - ÎNCEPUT
- Factori și mecanisme de patogenitate bacteriană
- Noțiuni generale privind apărarea antiinfecțioasă a macroorganismului, în special la nivelul cavității orale
- Microbiocenoza cavității orale
RELAȚII MICROORGANISM-MACROORGANISM
- Patogenitate – când te referi la specii, un gen întreg
- Virulență – când te referi la tulpini
- Tipuri de grade de patogenitate diferite în cadrul tulpinilor – mai bine zis virulență (un grad al patogenității)
- Tipuri de bacterii – în funcție de relațiile pe care le au cu macroorganismul uman
o Bacterii saprofite
 nu sunt patogene
 pe care le întâlnim în mediul înconjurător, tranzitoriu la nivelul macroorganismului uman
 nu sunt dependente de macroorganismul nostru, de metabolismul nostru
o Bacterii comensale
 nu sunt patogene
 pe care le întâlnim în microbiom/microbiocenozei/florei normale a organismului sau în apropierea
macroorganismului uman
 care sunt dependente de macroorganismul nostru, de metabolismul nostru
o Bacterii patogene / bacterii strict patogene
 Nu ar trebui să fie în mod normal în macroorganismul nostru
 Pot produce o boală, o infecție simptomatică/asimptomatică/inaparentă/putem fi purtători sănătoși
al acestei bacterii, dar putem fi sursă de infecție pentru alte persoane
 Ex. Salmonella spp., Shigella spp.
o Bacterii condiționat patogene (bacterii oportuniste)
 Provin din primele 2 categorii (saprofite, comensale), care în anumite situații (când scade imunitatea
frecvent) pot produce îmbolnăviri
 Ex. pentru rolul bacteriilor oportuniste în SIDA – stadiu terminal al infecției cu HIV. Imunitatea
macroorganismului este prăbușită și pacienții pot face infecții cu virusuri (v. herpetic-citomegalovirus
etc.), bacterii din microbiocenoza proprie, fungi, protozoare
- Mecanisme de îmbolnăvire
o PATOGENITATEA, VIRULENȚA
 Invazivitatea – capacitatea unui microorganism de a pătrunde într-un macroorganism, de a se înmulți,
de a produce leziuni macroorganismului și uneori de a se răspândi
 Toxigeneza – Streptococii, Stafilococii
• Se referă la capacitatea bacteriilor de a îmbolnăvi prin intermediul
o Exotoxinelor
o Endotoxinelor – din peretele bacteriilor gram -
o INFECȚIA BACTERIANĂ – ETAPE:
 Aderarea bacteriană la substraturile macroorganismului
 Colonizarea – în urma înmulțirii
 Pătrunderea în epitelii – dau infecții localizate
 Diseminarea – pot da infecții sistemice/generalizate
- FACTORI DE INVAZIVITATE
o Factori structurali cu rol antifagocitar – țin de structurile bacteriei
Capsula – cei care au rol antifagocitar (bacteriile capsulate nu sunt fagocitate)
Antigen Vi (”se zice VEI”) – Salmonella Typhi – agent etiologic al febrei tifoide – boală specific umană
(au Ag. H, bacili gram- deci au și Ag. O, apărare împotriva fagocitelor - Ag. Vi)
 Proteina M – la Streptococcus pyogenes (Streptococcus beta hemolitic tip A)
o Enzime cu rol de agresiune – factori difuzibili/difuzabili; multe din enzimele acestea au și un rol toxic și pot fi
considerate toxine, dar nefiind exotoxine veritabile
 Hialuronidaza – Staphylococcus spp., Streptococcus pyogenes – depolimerizează acidul hialuronic și
bacteria se răspândește în organism
 Coagulaza – Staphylococcus aureus – coagulează plasma (transformă fibrinogenul insolubil în fibrină
solubilă) se înconjură cu această plasă de fibrină și stă la adăpost de factorii de apărare a
organismului
 Fibrinolizină – lizează ulterior trama de fibrină și bacteriile se răspândesc
 Hemolizine, leucocidine, proteaze – Streptococcus spp. Staphylococcus spp. (S. aureus – leucocidine
– atacă PMN, neutrofile) – hemolizinele lizează hematiile; proteazele atacă substraturile proteice ale
macroorganismului
 Colagenaze etc. – Clostridiile gangrenei gazoase atacă colagenul
- TOXIGENEZA – PATOGENITATE
o În ea participă
 EXOTOXINE
• Sunt produse și eliminate de bacterii (mai ales în urma lizogenizării)
• De natură proteică – LPS (lipopolizaharidice)
• Difuzează pe căi specifice (sanguină; limfatică, axonală – bacilul botulinic)
• Acționează pe țesuturi țintă
o Termoreglabile
o Antigenice
 Se pot transforma în anatoxine (vaccin) (prin căldură și acțiunea formolului
și prin tratare cu acizi se poate inactiva partea patogenă și să se lase intactă
partea nepatogenă și pot fi folosite pentru prepararea vaccinelor – se
transformă în exotoxine detoxifiate = toxoizi = reprezintă Antigenul și
stimulează producerea de Anticorpi)
• Ex.: exotoxine: difterică, tetanică, botulinică (Clostridiile)
• Ex. bacterii patogene doar prin producere de EXOTOXINE
o Bacilul tetanic (Clostridium tetani) – produce exotoxina tetanică și dă tetanosul (este
o toxiinfecție, DAR NU E ALIMENTARĂ)
 Tetanică – neurotoxină – pe cale sanguină și axonală
o Bacilul botulinic (Clostridium botulinum) – produce exotoxina botulinică și dă
botulismul (poate fi considerată o toxiinfecție alimentară)
 Botulinică – neurotoxină – pe cale sanguină și axonală
o Bacilul difteric – gram+ la limită! (nu prelungiți timpul de decolorare) devine patogen
în urma transducției și produce exotoxina difterică
 ENDOTOXINE
• Ex. toate bacteriile gram –, deci Există în peretele bacteriilor gram - (BGN)
• Reprezintă LPS = lipopolizaharide (lipid A – elementul toxic) – tine de corpul bacteriei și
devine toxică atunci când bacteria moare
• Termostabile
• Nu stimulează producerea de antitoxină – nu pot fi folosite pentru prepararea vaccinurilor
• Mecanism comun de acțiune – devin active decât când bacteria este distrusă și sunt eliberate
• Stimulează macrofagele să producă IL 1 (interleukină 1) – IL1 ajunge la centrul termoreglator
din hipotalamus și produc Febră – Hipoglicemie – Hipotensiune arterială, Șoc endotoxic (când
se administrează un antibiotic în cantitate mare pe bacteriile gram – și se eliberează o
cantitate mare de endotoxine), Coagulare intravasculară diseminată etc.
Tetanos – aspecte clinice (Clostridium tetani)

- Poziție caracteristică în tetanosul generalizat (formă foarte gravă)
- Importantă profilaxia: vaccinarea antitetanică (DITEP CLASIC cu anatoxină tetanică, difterică, Bordetella pertussis –
Bordetella nu mai este în vaccin pentru tusea convulsivă/măgărească)
- Imunitatea în urma vaccinării este de lungă durată
- Diagnosticare rapidă! Faze incipiente – mm. Maseteri contractați, apoi mm. Feței – risus sardonicus
- Contracții violente – fracturi de oase etc.
- Stoparea evoluției cu:
o Anticorpi anti-exotoxină difterică
o Vaccin – cu antigen – stimulează macroorganismul să producă anticorpi
o Miorelaxant
*BF se poate atașa și pe pilii de sex (au receptori și aici) și pilii somatici/fimbrii (au receptori pentru BF).
*Acizii teichoici – întâlniți în componența pereților bacteriilor gram+; conțin receptori pentru bacteriofagi
BF pot fi folosiți ca produse biologice în tratarea macroorganismului de anumite bacterii specifice – BF trebuie să fie în C. LITIC
*BF temperat – C. LIZOGEN
- APĂRAREA ANTIINFECȚIOASĂ A MACROORGANISMULUI
- Imunitatea studiază factorii de apărare ai macroorganismului
- Există 2 categorii
o APĂRAREA ANTIINFECȚIOASĂ / IMUNITATEA** NESPECIFICĂ (înnăscută, prima linie de apărare) – organismul
apără în mod nespecific față de orice agresor (**-Imunologii consideră greșită exprimarea)
 BARIERELE EXTERNE ANTIINFECȚIOASE
• TEGUMENTUL
• MUCOASELE
o Integritatea anatomică – Ex. Treponemele și în general spirochetele pot pătrunde prin
tegumente/mucoase intacte anatomic și prin mici excoriații ale tegumentului
o Descuamarea stratului cornos sau a epiteliilor de tip Malpighian – prin care
organismul nostru se debarasează zilnic de o cantitate mare de bacterii
o pH slab acid al tegumentului; pH foarte scăzut al stomacului
o Glicocalixul epiteliilor secretorii și secreții
o Microbiocenoza / Microbiom = microbiocenoză *-genomul tuturor
microorganismelor interne din macroorganism / Microbiotă /Floră normală /
HOLOBIONT (= o asociere de microorganisme nepatogene care colonizează
nepatogen (habitează în mod normal și nepatogen) și și între care se stabilește un
raport cantitativ și calitativ și se opun colonizării)
*Zone sterile: seroasele de la nivelul articulațiilor, LCR (lichid), sângele ar trebui să fie steril, dar chiar și în anumite situații
normale poate fi contaminat cu anumite bacteriilor (bacteriemie), virusurilor (viremie)
 Microbiocenoza cavității orale !
• Streptococii viridans !
 Microbiocenoza intestinală !
• Bacterii anaerobe nesporulate !Ex.: Bacteroides, Prevotella ,
Porphyromonas (predomină bacilii anaerobi nesporulați)
• Bacterii facultativ anaerobe: E. coli !
 Microbiocenoza vaginală !
• Lactobacilii (bacilii Doderlein) ! Bacili cu capetele drepte, BGP, de
dimensiuni mari, conferă pH scăzut în vagin și tolerează pH-ul scăzut.
Dacă nr. lor devine scăzut și flora este înlocuită cu coci reniformi
așezați în diplo (gonococi) sau apar protozoare, fungi, Levuri-
Candidele → disbioză vaginală → vaginită
 Microbiocenoza tegumentului !
• S. epidermidis ! predomină pe tegument
o FACTORII UMORALI AI APĂRĂRII NESPECIFICE – majoritatea sunt în sânge, iar alții în alte fluide biologice
 SISTEMUL COMPLEMENT /ALEXINĂ – cel mai important, de natură proteică
• P: C1q, C1r, C1s, C2-C9 – pot fi de la C1 la C9; fracțiunile q, r, s
• Activare în cascadă – poate fi o activare:
o Calea alternativă – șuntează primele elemente și practic se activează direct C3, iar
apoi în ordine
o Calea clasică – mai întâi se cuplează antigenul cu anticorpul complementar și se
dezvelește situs-ul receptorului de pe anticorp, iar apoi se activează restul
componentelor
• !!!! Efecte biocenotice – ex.:
o Chemotactism
o Opsonizare (rol principal îl are C3b)
o Liza bacteriană
 Alți factori umorali ai apărării nespecifice:
• OPSONINE – se atașează pe suprafața corpului microbian și semnalizează prezența bacteriei
• PROPERDINA – de natură proteică; ROL: activează pe calea alternativă a complementului
• LPS (lipopolizaharidul) din peretele BGN – nu mai este nevoie de formarea complexelor Ag-Ac
• LIZOZIMUL – o enzimă, cu rol antimicrobian și în special antibacterian; se întâlnește în
cantitatea cea mai mare în secreția lacrimală, salivă; clivează legătura dintre cele 2
componente ale lanțurilor de peptidoglicani – datorită cantității mari de lizozim, la nivelul
ochilor infecțiile sunt mult mai rare
• IFN (interferonii familie: alfa, beta, gama, omega etc.) – acțiune: antivirală,
imunomodulatoare, antiproliferativă
o Gama – antivirală, antibacteriană
o Administrați terapeutic în bolile maligne
• SPERMINA (în spermă; acțiune antimicrobiană asupra cocilor gram- ex: gonococii) etc.
o FACTORI CELULARI AI APĂRĂRII NESPECIFICE
 Fagocite: microfage (PMN neutrofile), macrofage (Mf)
 Cum apără? Prin FAGOCITOZĂ
• Chemotaxie
• Recunoașterea țintei de atac – Opsonizarea (microorganismele opsonizate sunt mai ușor de
recunoscut)
• Ingestia
o Fuziunea pseudopodelor
o înglobarea microorganismului și rezultarea unui Fagozom și în urma cuplării cu
lizozomul rezultă un fagolizozom
o Degranulare și ”explozie respiratorie”
• Omorârea și digestia microorganismelor
o INFLAMAȚIA ACUTĂ – NU INTRĂ LA EXAMEN
 = reacție a țesuturilor vii, vascularizate, față de o agresiune locală
 Mediatori ai inflamației
• C
• Prostaglandine
• Sistemul kalicrein-kinine
 Vasodilatație
 Încetinirea curentului sanguin, permeabilitate vasculară crescută
 Marginația PMN
 Diapedeza PMN
 Exudarea plasmei
 Activarea metabolismului PMN
 Degranularea fagocitelor
 Liza PMN omorâte cu eliberare de:
• Mieloperoxidază
• Acid lactic
• Lizozim
• Lactoferină
• Peptide bazice etc.
 Fenomene exudative și acumularea de PMN = PUROI (în urma fenomenului de fagocitoză, local apare
produsul patologic); conține: PMN distruse, PMN întregi, resturi bacteriene, detritusuri
 Macrofagele (Mf) fagocitează microorganismele și PMN distruse → vindecarea leziunii
 Semne clinice generale:
• Febră
• Frison
 Semne clinice locale:
• Tumor (exudat interstițial → tumefierea regiunii, edem)
• Rubor (vasodilatație)
• Calor (căldură locală, activitate metabolică intensă a PMN)
• Dolor (iritarea filetelor nervoase)
• Functio laesa
 Răspuns de fază acută
• Fibrinogen crescut
• Proteina C reactivă crescută etc.
 Leucograma:
• În general: Leucocitoză (leucocite crescute) cu neutrofilie
o INFLAMAȚIA CRONICĂ – NU INTRĂ LA EXAMEN
 Poate începe insidios, ca un răspuns inflamator torpid, cu expresie clinică foarte redusă
• Ex. persistența intracelulară a unor germeni patogeni
 BK (Mycobacterium tuberculosis) → reacția granulomatoasă (granulom)
 Alcătuit din:
• Celulele epiteloide înconjurate de o coroană de limfocite
• Celula Langhans (celula gigantă multinucleată)
 Necroza centrală cazeoasă
 Semne clinice generale:
• Subfebrilitate
 Leucograma:
• Discretă leucocitoză SAU
• Număr normal de leucocite + limfocitoză
o IMUNITATEA – APĂRAREA SPECIFICĂ (mereu dobândită)
 Mediată:
• Umoral
• Celular
 Dobândită:
• Natural – trecerea naturală printr-o boală (ex. virusul Rujeolic)
• Artificial – în urma inoculării vaccinului (ex. Hepatita B)
• Activ – în urma inoculării vaccinului (macroorganismul elaborează răspunsul)
• Pasiv – nou-născutul capătă de la mamă anticorpi în primele luni de viață (transplacentar, prin
laptele matern); introducerea ser imun în organism (ex. tetanos – conține anticorpi anti
exotoxină tetanică)
 Imunitatea umorală
• Efectorii = anticorpii (Ac)
 Imunitatea celulară
• Limfocite T sensibilizate + limfokine
 ANTIGENUL (Ag)
• = substanță recunoscută drept străină de către macroorganism, capabilă să inducă un
răspuns imun (umoral/celular) și să se unească cu efectorii cărora le-a indus formarea
• CONDIȚII DE ANTIGENITATE
o Substanță non-self – să nu fie recunoscută drept proprie organismului
o GM ≥ GM prag – să aibă o anumită greutate moleculară (GM) ca să poată induce
răspunsul imun (GM a substanței străine trebuie să fie mai mare sau egală cu a
pragului) – se exprimă în DALTONI
o Structura chimică
Proteine sau polizaharide – antigenele care au imunogenitatea cea mai mare
(pot induce răspuns imun); lipidele, acizii nucleici NU, doar dacă sunt lipiți de
proteine/polizaharide
 Complexă, stabilă – cu cât sunt mai complexe, cu atât sunt mai imunogene;
trebuie să aibă structura stabilă (cuaternară)
o Remanența – să persiste suficient timp în organism ca să poată realiza acest răspuns
imun
• STRUCTURĂ Ag
o Carrier = PROTEINĂ PURTĂTOARE
o Epitopi (suma acestora = valența) =DETERMINANȚI ANTIGENICI cu dimensiunea cea
mai redusă, partea specifică care se pot uni cu partea complementară ca structură de
pe anticorp
o Ex. Ag bacteriene
 Structurale
• Ag O – membrana externă a peretelui fiecărei BGN (Ag O=porțiunile
care proemină)
• Ag H – bacteriile triche
• Ag K – bacterii capsulate: pneumococii, Klebsiella, Bacillus
Anthracis/cărbunos (capsulează uneori)
• Ag Vi – Salmonela Tifi (fibră tifoidă)
 Difuzabile
• Unele enzime / toxienzime (ex. endotoxina SLO=Streptolisina O –
produsă de Streptococ; lizează în special hematiile) – nu sunt
exotoxine veritabile
• Exotoxinele – au și parte antigenică (ajută la formarea anatoxinelor)
 IMUNOGLOBULINELE (Ig) = Anticorpi
• Lanț greu de tip:
o Alfa, delta, gama, epsilon, miu
• 5 Clase de Ig:
o A, D, G, E, M
• Structura monomerului de Ig:
o 4 lanțuri polipeptidice (grele H x 2; ușoare la interior L x 2)
o Regiuni constante (CH1, CH2, CH3, CH4) / variabile (VL,VH)
 În fiecare regiune se distinge câte o buclă (cu legături intracatenare
disulfidice)
o Domenii
o Fragmente:
 Fiecare monomer de Ig are (brațele mobile) Fab x 2, (coada) Fc – rol
o Zona balama – ”hindge” + legături disulfidice

o Paratopii x 2 -conferă valența
• Când Ag se cuplează cu Ac complementar (are loc la nivelul regiunilor variabile de pe brațele
Fab = SITUS-UL DE CUPLARE AL Ac cu Epitopul = paratop)
• Receptorul pentru cuplarea complementului pe regiunea constantă CH2. (după alți autori ar
fi în regiunea balama)
• Receptorul pentru complement nu devine vizibil pentru complement decât atunci când Ac
este cuplat cu Ag
• CLASA IgG
o Ac. din clasa Ig G:
 Monomeri
 Bivalenți
 GM scade (greutatea moleculară mai mică)
 Transmiși de la mamă transplacentar la făt
 Viață lungă
 Apar după IgM
 Cresc în infecțiile bacteriene cronice; seroterapie; vaccinare
• CLASA IgM
o Ac. cu aspect de rozetă, alcătuiți din 5 monomeri, legați prin lanțul J (pentameri) ;
au 10 paratopi?; aspect de rozetă
o Decavalenți
o GM crește (greutatea moleculară)
o Nu trec transplacentar
o Ac. de urgență (apar primii)
o Viață scurtă
o Cresc în infecții bacteriene acute
• CLASA IgA
o IgA seric
 Monomer
 Bivalent
 GM scade (greutatea moleculară)
o IgA secretor
 Dimer
 Componenta (placă) secretorie
 Tetravalent
 GM mai mare (greutatea moleculară)
 Rol: apărarea mucoaselor
• Ex. IgA salivar
- FACTORI ȘI MECANISME DE APĂRARE ANTIMICROBIANĂ LA NIVELUL CAVITĂȚII ORALE
o APĂRAREA NESPECIFICĂ
 Rol de barieră antiinfecțioasă a mucoasei orale
• Integritatea mucoasei orale
• pH (pH salivar: 6,75 – 7,25)
• prezența mucusului care acoperă epiteliul asociat mucoasei orale
• microbiocenoza cavității orale
 Factori umorali din salivă și lichidul șanțului gingival cu rol în apărarea nespecifică:
• Lizozim
• Lactoferină
• Sistem sialoperoxidază
• Complement
• Opsonine
• Properdina
• IFN
• Polipeptide bogate în histidină
 Factori celulari cu rol în apărarea nespecifică
• Fagocitele → mecanism de fagocitoză
o APĂRAREA SPECIFICĂ (IMUNITATEA)
 Anticorpii: IgG, IgM, IgA secretor – IgA salivar: rol în apărarea locală!
 Limfocite T sensibilizate și limfokine
ORGANIZATORIC MICROBIOLOGIE:
Primește materiale de protecție pentru LP
Speră ca în prima săptămână decembrie să înceapă fizic LP-urile
cercul după ce facem însămânțările și examinarea microscopică la primele 2 LP-uri
săptămâna 3 din decembrie se face ONLINE pentru că au ei curs de perfecționare
ultima săptămână/a doua din decembrie
să ne cumpărăm pentru LP-uri ochelari de protecție incolori (se decontaminează cu soluție de cloramină)
vizieră putem să ne luăm pentru alte tehnici – că o să stăm 4 ore la LP !!!
continuăm online LP-urile momentan
examenele se dau FIZIC – deci o ședință 2 obligatoriu fizic
poate facem ceva și în ianuarie
de învățat din timp ce colorații etc. avem de făcut
LUCRARE DE CONTROL ONLINE SĂPTĂMÂNA 7
o Se dă separat de curs și LP
o 10 întrebări din CURS ȘI LP predat până data viitoare inclusiv (09.11-13.11)
o Trebuie ales cu colegii când să dăm lucrarea (să avem 30 de minute să facem prezența + recomandări și 10
minute lucrarea)
o Sistem mai dificil decât la final
 Multiplu cu 3 variante de răspuns, dar pot fi toate bune, niciuna bună sau diverse combinații
 Nu avem cum să ne întoarcem la întrebare – ca să nu putem comunica
 Nota nu intră într-un calcul la nota finală
 Poate influența nota asistentului (de stagiu) pozitiv
 Nu influențează negativ dacă e notă mică
 Prezența e criteriu de admitere în examen
 Încearcă să facă grilele clare (ex. aia cu S. orali=S. viridans)
 Știe că o să o urâm �)
o Examen final fizic – complement simplu cu 5 variante de răspuns din toată materia
Produse biologice cu rol în terapie și profilaxie și diagnostic la LP
Data viitoare cu dr. conf. Popa
16.11 – 2 cursuri de genetică – în loc de 1 genetică și 1 microbiologie –
23.11 – 2 cursuri de microbiologie – în loc de 1 – continuă cu parodontitele (C5) și cocii tot prof. Băncescu Gabriela
CURS 03 – CONTINUARE
- MICROBIOCENOZA/MICROBIOTA/FLORA NORMALĂ A/MICROFLORA CAVITĂȚII ORALE (MICROBIOMUL ORAL)
o Reprezintă o asociere de microorganisme nepatogene care colonizează cavitatea orală (habitat)
o MICROBIOTA / MICFOFLORA
 Comunitate microbiană asociată unui habitat
o BIOFILM
 Comunitate microbiană atașată de o suprafață (dură, moale) ex. în salivă bacterii planctonice (de sine
stătătoare)
 Poate fi (nu e lumea de acord cu astea, doar așa ca paranteză)
• 3D - Cu precădere la nivelul suprafețelor dure
• 2D - Cu precădere la nivelul suprafețelor moi
o În cavitatea orală – la nivelul mucoasei linguale
o ECOSISTEM
 Flora microbiană din habitat ↔ MEDIU – cavitatea orală joacă rol de ecosistem pentru că există
interrelații între flora microbiană care habitează această regiune anatomică și între mediul oferit de
cavitatea orală. Există și relații de tip antagonic (anumite bacterii pot produce bacteriocine, care vor
inhiba creșterea și dezvoltarea altor bacterii în cavitatea orală), primează cele simbiotice
o NIȘA
 Funcția microorganismelor în habitat/comunitate
 Pentru majoritatea microbiologilor nu reprezintă un situs din cadrul unei regiuni anatomice, ci funcția
pe care o au microorganismele într-un anumit habitat / comunitate
o Cavitatea orală este alcătuită mai multe habitate
- ECOLOGIA CAVITĂȚII ORALE – verigile între care se stabilesc interrelațiile
 Factori apărare gazdă – discutăm azi/data viitoare
 Salivă – complexitate
 Stil de viață – ex. fumători, adicții alimentare
 Microorganismele – verigă importantă – intră în alcătuirea MICROBIOTEI / MICROBIOCENOZEI
o BIOTIPURI VARIATE
 Buze, Dinți, Limbă, Mucoasă jugală, Palat, Crevase gingivale (șanțurile gingivale, din denumirea
anglo-saxonă), Salivă, lichidele crevicular (al șanțului gingival)
• Fiecare din aceste biotopuri oferă condiții de găzduire a microorganismelor, ce variază de la
un situs la altul în cadrul cavității orale
o CONDIȚII VARIABILE DE GĂZDUIRE A M (ce trebuie să ofere?)
 Nutrienți
 pH, Eh (= potențial redox)
 receptori pentru liganzi bacterieni (liganzii bacterieni = receptori ai bacteriilor, care se prind de
receptori întâlniți pe substraturile oferite de macroorganismul nostru sau alte bacterii)
 factori de îndepărtare a bacteriilor (de la biochimie, nu se insistă)
• masticație
• acțiunea abrazivă a alimentelor
• igiena orală
• salivă, fluidul crevicular
o MICROBIOTA ORALĂ (MBO) / FLORA NORMALĂ – macroorganismul tinde să echilibreze
 Variază de la un situs la altul
 Dinamică legată de vârstă
o HABITATE DISTINCTE – CONDIȚII ECOLOGICE – situsuri mai predispuse pentru colonizare bacteriană
 MUCOASE
• Buze, obraji, palat, limbă
 DINȚI
• Suprafețe distincte (fisuri, Suprafață netedă, Suprafață apoximală, fosete) – oferă condiții
favorabile pentru atașarea, înmulțirea și dezvoltarea bacteriilor
 SALIVĂ
• Conține factori care favorizează bacteriile și factori de apărare contra bacteriilor
• Sistem tampon: bicarbonat, fosfați, peptide, proteine – favorizează bacteriile
• pH: 6,75 – 7,25
• mucina – agregarea și atașarea microorganismelor
• substanțe nutritive pentru microorganisme rezidente: CH, aminoacizi, P
• agregarea + inhibarea creșterii unor microorganisme
• factori antimicrobieni – cică i-am discutat data trecută (nu prea cred, am verificat, a pus doar
slide-urile)
o umorali ai apărării nespecifice
 lizozim, lactoferină, sistem sialoperoxidază
 complement, opsonine, properdina, IFN (INTERFERON)
o imunoglobuline / anticorpi: IgAs (în salivă în cantitate foarte mare; s=salivar), IgG, IgM
o Polipeptide bogate în histidină (histatină) – în salivă: în special histatina are rol
antimicrobian mai ales asupra fungilor (Levurilor).
 FLUID CREVICULAR GINGIVAL (FCG)
• Lichidul crevicular = un transudat al plasmei de la nivelul chorionului gingival la nivelul
epiteliului joncțional - aduce un aport mare de proteine (albumine, care transportă fierul,
hemul);
o MICROBIOCENOZA CAVITĂȚII ORALE
 Cavitatea orală nu este sterilă – încărcătură foarte mare de bacterii + variabilitate foarte mare –
predomină bacteriile! Sunt și virusuri și protozoare și arhee (PARANTEZĂ – cel. Procariote – reduc CO2
la metan - Methanobrevibacter oralis, Methanobacterium, Methanosarcina – de regulă se asociază cu
bacterii sulfat reducătoare)
 ** cavitatea orală a fătului este sterilă - la nașterea naturală se contaminează cu bacterii de la mamă
– Lactobacilii (din lapte matern), apoi de pe tegumentul mamei, personalului de îngrijire, aer etc. Nu
toate bacteriile reușesc să colonizeze teritoriul
 Microorganismele (domină bacteriile) – se poate împărți didactic în 2 categorii
• Autohtone (rezidente)
• Alohtone (tranzitorii/flotante)
 Streptococii orali – multe tulpini în cavitatea orală (se pot numi Streptococi viridans – GRILĂ)
• Foarte multe tulpini pot fi nehemolitice
 Streptococii viridans (predomină în cavitatea orală (GRILĂ)– peste 95-98%; nu e corect să zicem
Streptococcus viridans pentru că sunt mai multe tipuri; viridans vine de la tenta verzuie pe care o are
hemoliza produsă de acești streptococi)
• Unii microbiologi NU consideră corectă egalitatea denumirilor între S. orali și S. viridans pentru
că în S. viridans există grupul bovis – S. bovis – floră alohtonă, S. equinus, S. alactolyticus, S.
gallolyticus, S. pasteurianus, S. lutetiensis, S. infantarius nu au drept habitat normal cavitatea
orală, ci în intestin, dar uneori pot fi și tranzitoriu în cavitatea orală, deci nu sunt streptococi
orali; S. anginosus – Streptococcus anginosus, Streptococcus constellatus, Streptococcus
intermedius – pot fi întâlnite tulpini beta-hemolitice
o STREPTOCOCII VIRIDANS – de învățat doar speciile subliniate (EXAMEN) – clasificare Facklam 2002
 GRUPUL
• Bovis o S. salivarius
• Mitis – conține S. orali o S. vestibularis
o S. peroris o S. thermophilus
o S. infantis o S. alactolyticus
o S. orisratti o S. hyointestinalis
o S. mitis o S. infantarius
o S. oralis • Mutans
o S. cristatus o S. mutans
• Sanguinis – multe școli EU includ o S. sobrinus
grupul Sanguinis în Mitis (Londra) – o S. criceti
conține S. orali o S hyovaginalis – nu e în
o S. sanguinis cavitatea orală; clasificat
o S. parasanguinis dpdv. genetic – izolat din
o S. gordonii vaginul scroafei
• Anginosus – conține S. orali o S. ferus
o S. anginosus o S. downei
o S. constellatus o S. macaccae
o S. intermedius o S. ratti
• Salivarius – conține S. orali
o COCI GRAM+ – de învățat doar genurile subliniate (EXAMEN)
 Streptococcus
 Staphylococcus  Micromonas – nu se mai folosește
 Gemella  Peptostreptococcus – importantă
 Finegoldia în sfera orală Parvimonas micra
 Parvimonas – coci gram+  Peptococcus
anaerobi; așa se numește în  Granulicatella
prezent  Enterococcus
 Actinomicetele/Actinomycetales  Abiotrophia
*unele – nu erau încadrate aici  Stomatococcus
o COCI GRAM- – de învățat doar genurile subliniate (EXAMEN) morfotinctorial au același aspect!
 Neisseria – reniformi, așezați în  Veillonella (se pronunță vaionela)
diplo și se privesc cu părțile  Megasphaera
concave  Anaeroglobus
 Moraxella – (Moraxella  Branhamella
catarrhalis)
o BACILI GRAM+ – de învățat doar genurile subliniate (EXAMEN) morfotinctorial au același aspect!
 Pseudoramibacter  Rothia
 Olsenella  Bifidobacterium
 Arcanobacterium  Propionibacterium
 Shuttleworthia  Lactobacillus – strict anaerobi
 Slackia  Eubacterium
 Solobacterium  Eggerthella
 Atopobium  Actinobaculum
 Corynebacterium – corinemorfi  Scardovia
întâlniți în cavitatea orală  Alloscardovia
 Parascardovia  Mogibacterium
 Cryptobacterium  Filifactor
o BACILI GRAM- FACULTATIVI ANAEROBI - carboxifile
 Aggregatibacter - Aggregatibacter  Cardiobacterium – așezare sub
actinomycetemcomitans !! formă de evantai
 Actinobacillus  Eikenella – produc colonii cu
 Capnocytophaga aspect pătat
 Haemophilus
o BACILI GRAM- ANAEROBI și BACTERII SPIRALATE
 Fusobacterium
 Prevotella
 Porphyromonas
 Tannerella
 Bacterioides
 Treponema – spirochete în
cavitatea orală; T. pallidum – dă
sifilis; în general sunt nepatogene
 Selenomonas
 Wolinella – formă tipică de spirili
 Desulfobacter – sulfat
reducătoare – emană compuși pe
bază de sulf – contribuie la halenei
 Desulfomicrobium
 Desulfobulbus
 Desulfovibrio
CURS 04 - ÎNCEPUT
- SUCCESIUNEA MICROBIANĂ ÎN CAVITATEA ORALĂ
o La scurt timp după naștere cavitatea orală este colonizată de bacterii
o Primele bacterii care colonizează cavitatea orală poartă denumirea de Specii pioniere (ex. specii de
streptococi viridans/orali: S. salivarius, S. oralis, S. mitis etc.)
o Modificarea mediului → succesiuni de specii cu stabilirea unei microbiocenoze în echilibru dinamic cu
condițiile de găzduire = COMUNITATE CLIMAX = asociere de specii microbiene care intră în alcătuirea
microbiocenozei orale între care se stabilește un echilibru dinamic și cu condițiile oferite de gazdă –
comunitate stabilă
o Succesiuni: Prima succesiune – prima colonizare de la naștere; când apar primii dinți și se conturează șanțurile
gingivale și se diversifică hrana (S. mutans, S. sanguinis); când erup dinții definitivi și se definitivează apare
comunitatea climax (specii de bacili anaerobi care colonizează cu precădere șanțurile gingivale); la bătrânețe
persoanele devin edentate și apare altă succesiune microbiană (predomină speciile facultativ anaerobe –
variabil
o Succesiuni disbiotice: cei care fumează, cei care mănâncă dulciuri multe, care nu respectă igiena orală, cei cu
proteze, cu aparate ortodontice, cu implanturi, cei care suferă de afecțiuni cronice sau tulburări metabolice,
cei care consumă anumite medicamente etc.
o Succesiunile microbiene
 frecvente
 de durată
 apar datorită
• vârstei
• modificărilor substratului nutritiv (dietă, igienă orală)
• intervențiilor stomatologice
o interrelațiile: floră orală ↔ gazdă = importante pentru înțelegerea etiologiei afecțiunilor stomatologice
(mecanismul etiopatogenic)
- PLACA DENTARĂ (PD/PD BACTERIANĂ/MICROBIANĂ, BIOFILM DENTAR – BD)
o Bacteriile sunt organizate în biofilme dentare – bacterii planctonice în salivă și lichidul crevicular
o Depozit moale
o Alcătuire complexă (constituind un ECOSISTEM)
o Include glicoproteine salivare + microorganisme (alcătuire)
o Aderent de dinți și alte suprafețe din cavitatea orală (dure/moi)
o Îndepărtat numai prin periere viguroasă a dinților (nu prin clătirea gurii)
o Forme:
 Supragingivală
 Subgingivală
- SUPRAFEȚE ASOCIATE BIOFILMULUI
o Dinții – Zone cu risc crescut de retenție
 Șanțuri și fosete coronare
 Interdentar
o Materiale de restaurare stomatologică
o Aparate ortodontice
o Implant dentar
o Mucoase orale
- PLACA DENTARĂ – MECANISM DE FORMARE
o = proces dinamic
o ETAPA I. FORMAREA PELICULEI DOBÂNDITE (după câteva ore de la periaj profesional)
 Glicoproteinele salivare:
• Aderă la dinți → depozit acelular
• Modificare conformațională (o serie de glicoproteine au altă conformație și când aderă pe
suprafețele dure se deformează și pot juca rol de receptori pentru bacterii) → se numesc
criptitopi
o ETAPA II. COLONIZAREA PELICULEI CU MICROORGANISME
 TRANSPORTUL + ATAȘAREA REVERSIBILĂ A BACTERIILOR PIONIERE
• Flagelii + transport pasiv
• F. van der Waals
• Microorganismele din salivă o să ajungă pe peliculă și se atașează inițial reversibil, iar apoi
ireversibil, fie prin transport pasiv (prin fluxul salivar) fie prin transportul activ (la bacteriile
triche). La atașarea ireversibilă participă și forțe electrostatice (F. van der Waals)
 ATAȘAREA IREVERSIBILĂ A BACTERIILOR PIONIERE
• Interacțiune stereochimică: adeziune ↔ receptori complementari
• Bacteriile pioniere se atașează cu liganzii lor/receptorii lor de receptorii cu conformație
complementară
o în cazul bacteriilor se pot denumi adezine
 ex.: la cocii gram +: acizii teichoici, lipoteichoici – rol de adezine
 la bacteriile gram – avem unitățile lipopolizaharidice care proemină la
suprafața corpului bacterian
• Adezinele se cuplează cu receptori complementari (criptotopi)
• Interacțiune specifică (tropism) – ex. S. mutans aderă preferențial de hidroxiapatită învelită
cu proteine bogate în prolină = PRP)
• Mecanisme de aderare bacteriană
o Alte bacterii, care nu au adezine pentru criptitopi se atașează pe receptorii altor
bacterii
 Prin proteine lectin-like
 Bacterii atașate (COADEZIUNE)
• Biofilmul dentar are aspect de știulete de porumb
o Cocii se atașează pe bacteriile filamentoase
 (cel mai des pe filamentele și ramurile speciilor de actinomycetes)
 Bacili filamentoși – fusobacteriile au mulți receptori pentru coci
 Corynebacterium atrucionia
 COAGREGAREA/COADERAREA SI SUCCESIUNILE MICROBIENE
• Interacțiunile complexe → modificarea PLĂCII DENTARE în timp:
• Creste procentul de Actinomyces (specii de actinomicete) și a altor bacterii gram pozitive
• Formarea corn-cobs (știulete de porumb)
• Colonizatorii timpurii ajută bacteriile pretențioase + bacteriile anaerobe (prin: metaboliți,
Eh = potențial redox etc.)
• Colonizatorii timpurii + tardivi coagregă cu Fusobacterium nucleatum (~punți) – nelipsit din
biofilmele din cavitatea orală (între ei nu coagregă, dar au receptori pentru alte bacterii cu
care coagregă) – joacă rol de indicatori ai vârstei biofilmului
o ETAPA III. FORMAREA BIOFILMULUI MATUR
 Succesiunile microbiene → creșterea confluentă a biofilmului (la nivelul dintelui este un biofilm 3D)
 Lipsa măsurilor de igienă orală timp de 14 zile (între 2-3 săptămâni de la începerea formării biofilmului
după ultima periere corespunzătoare a dinților) → avem de a face cu o placă matură:
• MATRICE intermicrobiană foarte bine reprezentată
• abundența spirochetelor & spirililor (pe lângă coci + forme filamentoase) ~ ne gândim la
actinomicete
 MATRICEA INTERMICROBIANĂ
• Alcătuire (complexă):
o metaboliți bacterieni
o exopolizaharide sintetizate de bacterii (glucan, fructan)
o compuși salivari + ai lichidului șanțului gingival (lichid crevicular)
• Trebuie privită ca o materie biologic activă
o reține: apa (în ea există și o cantitate mare de apă), enzime (frecvent enzime
bacteriene), nutrienți; molecule semnal (molecule prin care bacteriile comunică
unele cu altele: ex. cocii prin intermediul unor peptide; bacteriile gram- prin lactone
etc. )
o diversitate microbiană: diferite fenotipuri bacteriene
o interacțiuni bacteriene (sinergice + antagonice).
 EFECTELE BIOFILMELOR
• Transfer de gene facil între bacterii – poate apărea transformarea și transducția
• Activarea unor gene ale microorganismelor respective – la cele planctonice se puteau
dezactiva
• Rezistență bacteriană mai crescută la antibiotice la bacteriile biofilmelor decât la bacteriile
planctonice
o Bacteriile din cultură sunt mai sensibile la antibiotice decât bacteriile din biofilm
• Interacțiuni biochimice (sinergice/antagonice).
• Intercomunicare bacteriană prin molecule difuzibile (molecule chimice de semnalizare).
• Dezvoltarea unui biofilm complex, organizat spațial, funcțional, alcătuit din multe specii
interactive
o ETAPA V. DETAȘAREA UNOR FRAGMENTE DE BIOFILM ȘI COLONIZAREA ALTOR ZONE (eu nu am găsit etapa
4)
 Majoritatea sunt înghițite
 Forțe de forfecare – masticație
 Detașare activă
• Ex.: enzime ce clivează proteinele de suprafață (anumite tulpini de Streptococcus mutans
elaborează glicocalix și aderă pe suprafața smalțului dentar; pot elabora și enzime care să ajute
la detașare)
o PLACA DENTARĂ SUBGINGIVALĂ – descriere în mare a biofilmului supragingival (2 componente)
 A) Placa asociată dintelui foarte asemănătoare PD supragingivală
• prezența matricei intermicrobiene
• predomină bacteriile gram+; actinomicetele cu precădere
o (excepție zona apicală: predomină bacteriilor gram- ce colonizează suprafața
cementului radicular)
 B) Placa asociată țesutului moale de la nivelul șanțului gingival
• diferă de structura plăcii dentare supragingivale prin:
o absența matricei
o predomină bacteriile spiralate.
- ROLURI ALE PLĂCII DENTARE
o PLACA DENTARĂ supragingivală abundentă – rol în producerea cariilor dentare (CD).
o PLACA DENTARĂ subgingivală abundentă – rol în producerea bolilor parodontale – BP:
 gingivitelor
 parodontitelor
- TARTRUL DENTAR (calculoza dentară, litiaza peridentară, odontolitiaza)
o Mineralizarea plăcii dentare maturizate (depozit calcificat aderent la suprafața dintelui)
o Conferă aspect inestetic smalțului dentar
- MATERIA ALBĂ
o depozit moale, alb-gri, ce acoperă placa dentară veche
o poate fi îndepărtat prin clătirea gurii cu jet de apă
o alcătuit din:
 proteine salivare  celule epiteliale
 microorganisme  resturi alimentare
 leucocite deteriorate
- CARIA DENTARĂ
o = afecțiune dentară de natură bacteriană – poate fi considerată infecție
o proces complex fizico-chimic de distrugere a țesuturilor dentare dure (smalț, dentină) prin dezechilibrul creat
între
 MINERALIZARE-DEMINERALIZARE, în favoarea demineralizării
 într-un mediu puternic acidifiat DIN CAUZA activității metabolice intense a unor bacterii cariogene
 din PD în prezența dietei hipercalorice.
o Substanța cristalină din structura dintelui se dizolvă sub acțiunea acidului lactic (element principal) rezultat
în urma glicolizei anaerobe a bacteriilor din PLACA DENTARĂ supragingivală.
o netratate se extind la nivelul dentinei și camerei pulpare, iar bacteriile proteolitice distrug matricea de
colagen prin proteaze
o CLASIFICARE !! (EXAMEN)
 supragingivale - la nivelul coroanei:
• suprafețe netede
• fisuri ale smalțului
• eroziuni ale smalțului
 de colet
 radiculare
o BACTERII CARIOGENE
 Streptococii (au acțiune puternică de glicoliză anaerobă și în urma metabolizării zaharurilor conduc la
eliberarea de acizi organici – în special acid lactic) Streptococcus mutans + Streptococcus sobrinus
(EXAMEN)→ declanșarea leziunii
 Lactobacilii → progresia rapidă a leziunii
 Actinomyces (EXAMEN)→ caria radiculară (cementul este mai puțin mineralizat decât smalțul); apar
cu precădere la persoanele în vârstă
o S. mutans: FACTORI ȘI MECANISME DE VIRULENȚĂ
 Bacterie acidurică (tolerează pH scăzut) + acidogenă (produc pH scăzut) – ca și S. sobrinus
 Sucroza în exces: S. mutans → acizi organici (acid lactic!!!)
 Metabolizează rapid diferite zaharuri la acizi organici (acid lactic) → acidifică mediul (scad pH-ul la
suprafața dinților) → hidroxiapatita din smalț devine solubilă.
 Metabolizează zaharoza din alimente → polimeri insolubili de GLUCAN (din monomerii de glucoză
prin GLUCOZILTRANSFERAZA) + polimeri de FRUCTAN (din monomerii de fructoză prin
FRUCTOZILTRANSFERAZA).
 În stadiile precoce ale leziunii: pierderea = superficială și reversibilă.
 Creșterea aportului de glucide fermentabile favorizează și accelerează procesul cariogen → leziunea
devine CAVITATE (proces ireversibil).
 Lezarea smalțului se datorează acizilor, iar lezarea dentinei: acizilor și atacului enzimelor
proteolitice.
 GLUCOZILTRANSFERAZE
• polimeri de GLUCAN, cu rol in:
o aderarea la dinte + colonizarea suprafețelor solide
o acumularea în placa dentară.
o interacțiunea cu: alte bacterii, proteine salivare, resturi alimentare → crește
producerea de acizi + acumularea S. mutans în biofilm.
o rezerve nutritive.
• au și un situs de legare a glucanului.
 Elaborarea de GLICOGEN
• polizaharid de rezervă ce poate fi elaborat de S. mutans
• ce intensifică + prelungește acidifierea.
 PROTEINE DE LEGARE A GLUCANULUI
• rol de legare a glucanilor, facilitând aderența la dinte + acumularea de biofilm.
 SpaP
• la suprafața peretelui
• rol în aderența la dinte + în legarea de aglutininele salivare.
 FRUCTOZILTRANSFERAZA
• Atacă polimeri din fructoză (rezerve de carbohidrați)
• rol in aderență.
 FRUCTANAZA
• hidrolizează polimerii de fructan
• intensifică + prelungește acidifierea.
 DEXTRANAZA
• rol in clivarea și remodelarea glucanilor→ glucani insolubili in apă;
• rol in eliberarea glucozei din polimeri.
 FOSFOTRANSFERAZA (PTS)
• rol in producerea de acizi (catalizează preluarea zaharurilor)
 ATP-aza
• = complex enzimatic ce folosește ATP pentru pomparea protonilor din citoplasmă
• rol in toleranța + adaptarea la aciditate (aciduricitate).
CURS 05 – ÎNCEPUT – Considerații generale asupra biofilmului subgingival. Noțiuni generale privind etiopatogenia
parodontitelor – bacili Gram-negativi anaerobi, spirochete și bacterii facultativ anaerobe / microaerofile / carboxifile cu
implicare in boala parodontală.
- Parodontita (periodontita) se încadrează în categoria bolilor inflamatorii cronice.
o Afectarea țesutului de susținere a dintelui
o cauza principală a pierderii dinților
o se încadrează în categoria bolilor inflamatorii cronice
o afecțiune multifactorială asociată cu biofilmul/ placa disbiotică, în care este afectat aparatul de susținere a
dintelui și este cauza principală a pierderii dinților
o rezultatul acțiunii directe a bacteriilor și al răspunsului inflamator față de acumularea plăcii bacteriene
subgingivale (distrugeri la nivelul țesutului conjunctiv și resorbția osului alveolar)
o afecțiune multifactorială asociată cu placa disbiotică
o Element cheie: Epiteliul joncțional la baza șanțului gingival se retrage la rădăcina dintelui și se formează
punga parodontală. – se adâncește spațiul
NOTA DE LA LUCRARE CONTEAZĂ!
1. PRODUSE BIOLOGICE CU ROL ÎN DIAGNOSTIC, TRATAMENT ȘI PROFILAXIE
- Rol: pentru diagnosticul, tratamentul și profilaxia unei boli
A. Produse biologice cu rol în diagnosticul unei boli
- Rol: de diagnostic imunologic și de diagnostic bacteriologic
o antigen + anticorp - - complex antigen-anticorp
 Când pătrunde în organismul nostru un antigen avem o reacție față de antigen strict specifică, adică
se dă naștere unor proteine, care sunt niște imunoglobuline și care au o structură complementară
antigenelor (exemplu cheia în broască/mănușa pe mână). Când se regăsesc, anticorpii se vor cupla cu
antigenele care le-au dat naștere și vor forma niște complexe imune antigen-anticorp
o Discuție pe larg la LP – aplicații practice: reacția de precipitare, reacția de aglutinare, reacția de
seroneutralizare (ex. SLO), reacția de fixare de complement; când se face identificare și antibiogramă despre
situațiile ca aplicațiile în seroidentificare în care se cunoaște anticorpul și determinăm antigenul
o Produse ce conțin antigen
 ex. SLO – prescurtare de la streptolizină O
• = o hemolizină
• = enzimă care atacă hematii
• caracteristică Streptococului beta hemolitic de grup A, adică unui streptococ patogen
o produce boală
o trebuie tratat mereu pentru că face boli imediate și boli la distanță
 prin reacții de hipersensibilizare
 prin bacterii, deci
• prin componentele bacteriei în sine
• prin procesul infecțios – prin multiplicare și invazivitate
 dar face boli și prin toxinogeneză
• Aplicații de reacții de serodiagnostic – se folosește în reacții de serodiagnostic, adică reacții
în care se caută anticorpii
o Ex: pentru a căuta anticorpii anti-streptolizină O prin reacția ASLO
 Se face diagnostic
• Direct = bacteriologic: se ia exudat nazofaringian și se caută prin
cultivare și apoi prin identificare bacteria
• Imunologic: se caută și anticorpii pe care îi produce organismul în
aceste infecții = anticorpii anti-streptolizină O
• Este o reacție de seroneutralizare (RSN): pentru că i se neutralizează prin contactul cu
anticorpii efectul hemolitic
 Se cunoaște antigenul (SLO) și se determină prezența Ac = anticorpii anti-streptolizină O
o Produse ce conțin Ac (ex. seruri imune de diagnostic)
 Pentru diagnostic bacteriologic, adică se folosesc seruri preparate, adică cunoscute și determinăm
antigenele
 Importantă în schema diagnosticului direct de laborator în etapa de identificare (frotiuri, creșterea
germenilor pe mediile de cultură, Teste biochimice – ex. pentru enterobacterii, reacții de aglutinare
pe lamă între seruri preparate, cunoscute pe lamă și cultura pură – identificau structura antigenică a
bacteriei pe care o investigăm – se identifică specia în cadrul genului)
• De știut bine etapele diagnosticului direct bacteriologic
o Recoltare și transport
o Examen microscopic al produsului patologic
o Cultivarea prin dispersie ca să obțin colonii izolate pentru a putea obține o cultură
pură
o Identificarea din cultura pură pe baza caracterelor
 morfologice
 de cultură
 biochimice
 antigenice
o Antibiograma
 Aplicații în reacții de seroidentificare – nu e vorba de serul pacientului și anticorpi din serul
pacientului, ci pentru că se folosesc seruri cu anticorpi preparați cunoscuți ca să identificăm bacteria
(diagnostic bacteriologic)
 Se cunoaște Ac și se determină prezența Ag
B. Produse biologice cu rol în profilaxie
o Vaccinurile (conțin antigenele, bacteriile)
o Tipuri de imunizare umane
 Naturală
• Activă – îmbolnăvirile
• Pasivă – anticorpii din laptele matern
 Artificială
• Activă – vaccinare
• Pasivă – seruri imune: pentru difterie, botulism, tetanos (când nu e timp să aștept un răspuns
imun din partea organismului=boală gravă – se face seroterapie=seruri cu anticorpi gata
formați pentru o anumită boală)
o Tipuri principale de vaccinuri și Mecanisme de acțiune
 Mecanism de acțiune = clasic: omul vine în contact cu un antigen și în organism limfocitele T, care vin
în contact cu el prezintă antigenul limfocitelor B. acestea vor produce anticorpi și vor rămâne și sub
forma unor limfocite B mici cu memorie ca la un viitor contact să acționeze mai rapid)
o Vaccinul = un preparat biologic folosit în prevenirea bolilor infecțioase
 Acționează prin stimularea imunității adaptative, iar RIS=Răspunsul imun secundar duce la
prevenirea îmbolnăvirilor
o Clasificarea vaccinurilor
 În funcție de agentul microbian
• Vaccinuri antibacteriene – conțin:
o Bacterii
o Structuri bacteriene
• Vaccinuri antivirale – conțin:
o Virusuri
o Structuri virale (din virus)
 În funcție de modul de preparare:
• Vaccinuri corpusculare
o Corpi microbieni vii, dar atenuați (nu produc boala, dar stimulează răspunsul imun)
 BCG/Bacilii Calmette-Guerin, denumit după 2 cercetători, care au făcut treceri
succesive pe medii de cultură timp de mai mulți ani de zile pentru
Mycobacterium tuberculosis. Aceste micobacterii au ajuns să aibă virulența
mult antenuată, dar au o structură care permite organismului să răspundă
față de ei și răspunsul de apărare e și pentru tuberculoză și bacilul Koch, face
un răspuns imun umoral în anticorpi și celular (cel celular e de protecție; în
tuberculoză limfocitele Tss, adică specific sensibilizate la micobacteriile
acestea. Limfocitele T există în organism atâta timp cât există micobacteriile
în organism. Dacă bacteriile sunt îndepărtate, limfocitele T încep să dispară și
putem face tuberculoză. Persoanele cu risc de bacil tuberculos sunt verificate
prin IDR-uri = intradermoreacție pentru a verifica dacă mai au protecția
pentru suprainfectare, adică premuniția).
 Vaccinul antirujeolos etc.
o Corpi microbieni distruși
 Anti Bordetella pertussis = agent etiologic al tusei convulsive / ”tusea
măgărească”
 Antirabic = împotriva turbării
 Antihepatic A
 Antigripal etc.
• Vaccinuri subunitare
o Conțin fragmente din antigen
 antihepatitic B
 antiHPV
 antipertussis acelular = pentru Bordetella pertussis cu corpi acelulari, deci
sintetizați în laborator etc.)
• Vaccin: intranazal, intradermic, subcutanat, intramuscular, per oral
• Vaccin: obligatoriu sau facultativ
• Anatoxine
o Folosite pentru că în unele afecțiuni nu bacteria este cea care dă boala propriu-zisă,
bacteria poate rămâne la periferie, dă un proces local la poarta de intrare și cea care
produce boala este toxina acelei bacterii (ex. în difterie, tetanos, botulism). Pentru
apărare se fac anticorpi pentru componenta infecțioasă a acelei bacterii. Pentru unele
bacterii componenta infecțioasă este toxina
o = toxine detoxifiate prin anumite procedee chimice în care se reușește ca toxina
respectivă să nu mai producă boală, dar introdusă în organism prin faptul că își
păstrează structura, să determine un răspuns imun.
 Vaccin antitetanic
 Vaccin antidifteric
• Vaccinuri conjugate
o Conțin structuri bacteriene și anatoxine
o (anti Haemophilus influenzae tip b + toxoid etc.)
 Haemophilus influenzae = un cocobacil, adică un bacil mic la limita de a fi
numit coc, care poate da manifestări asemănătoare cu gripa
 În acest vaccin se folosește și un toxoid
• = tot o anatoxină = o toxină detoxifiată, care produce un răspuns în
anticorpi, dar nu produce boală
 În funcție de numărul componentelor antigenice:
• Vaccinuri monovalente = sunt vaccinuri care ne ajută să luptăm cu o singură entitate
o BCG/ Bacilii Calmette-Guerin – protecție față de tuberculoză, practic față de o singură
bacterie, adică Mycobacterium tuberculosis
o Antitetanic – protecție față de bacilul tetanic
o Antihepatitic B – față de virusul hepatitic B
o Antirujeolos – față de virusul rujeolos etc.
• Vaccinuri polivalente = vaccinuri în care avem asocieri
o DT-urile: DT, dT – diftero-tetanic
 În funcție de concentrația de anatoxină difterică sunt notate cu ”D” sau ”d”
o ”Diteper”: DTP – diftero-tetanos-pertusis (față de difterie, tetanos și tuse convulsivă;
combinație între anatoxină difterică, tetanică și corpi omorâți de bordetella pertussis)
o Antirujeolos-rubeolos
 În funcție de calea de administrare
• Vaccinuri pentru administrare injectabilă (majoritatea)
• Vaccinuri pentru administrare pe cale orală (antipoliomielitic Sabin/VPO)
o Schema de vaccinare în România – s-a mai schimbat puțin în ultima vreme
 HepB (antihepatitic B) – la naștere, la 2 și la 6 luni
 BCG/ Bacilii Calmette-Guerin (antiTBC) – 2-7 zile
• Foarte important pentru copii mici pentru că atunci când părăsesc maternitatea pot veni în
contact cu tulpini deosebit de virulente de micobacterii și pot muri la această vârstă de
meningită tuberculoasă
 DTaP (anti diftero-tetano-pertusis) 2,4,5,12 luni, 4 ani
• Constă în vaccinare la 2,4,11 luni pentru că acum s-a mai adăugat și vaccinarea pentru
Haemophilus influenzae tip B, hepatită B, poliomielită
• Se poate face și vaccinul pneumococic – vaccin conjugat – mai greu de găsit
 IPV (antipoliomielitic) – 2,4,6,12 luni, 9 ani
 HiB (anti Haemophilus influenzae tip B) - 2, 4, 6, 12 luni
 ROR (anti rubeolă, rujeolă, oreion) – 12 luni, 7 ani
• La 12 luni și la 5 ani se face rapelul pentru vaccinare
 DT – 14 ani
 dT – rapel din 10 în 10 ani
o Efectul programelor de vaccinare
 Dacă la început există un număr mic de persoane bolnave, contagiunea este majoră și se ajunge în
scurt timp ca populația să fie bolnavi și contagioși.
 Dacă se face imunizare, o să fie mai puțini oameni bolnavi
 Doar dacă marea masă e imunizată se poate obține o populație care să nu fie toată bolnavă
o Vaccinuri obligatorii vs. Facultative
 Nu există lege ca să te oblice să te vaccinezi
C. Produse biologice cu rol în terapie
 Seruri hiperimune – se obțin în momentul în care se injectează un animal în mod repetat și el produce
o cantitate tot mai mare de anticorpi și se iau anticorpii și se purifică și se folosesc pentru a imuniza
oamenii
 Imunoglobulinele umane specifice = donarea de plasmă
 Preparate cu bacteriofagi = folosite tot mai puțin
 Autovaccinuri – se izolează o tulpină proprie pentru că faci în mod repetat furuncule (Staphylococcus
aureus). Se izolează și se cultivă tulpina și se prepară un autovaccin.
1) Seruri hiperimune (conțin anticorpi)
 Trebuie să fie foarte bine purificate
 Toxinele nu pot fi eliminate după fixare
 Ex.:
• Ser anti-difteric
• Ser anti-botulinic
• Ser anti-tetanic
 Aplicații
• Tratament de urgență al bolilor grave produse prin EXOTOXINE (toxinele produse în cursul
vieții germenilor, de regulă germenilor gram+)
o Difterie
 Boală foarte gravă – la început afectează partea de intrare – deci se găsește la
nivel faringian cu multiplicare masivă, formarea unor false membrane cenușii
aderente, inflamație puternică, se poate ajunge la cropi difterici – sufocare și
trebuie făcut traheostom
 Procesul infecțios se poate opri administrând un antibiotic care să acționeze
asupra bacilului difteric, deci să-l omoare la poarta de intrare. Bacilul nu
pleacă, ci toxina difterică. Toxina difterică difuzează pe cale sanguină în
organism are tropism/afinitate pentru anumite structuri: suprarenale, SNP,
miocard. Fixarea ei este una ireversibilă. Când s-a fixat, acțiunea de
insuficiență de organ este ireversibilă. Este important să se pună un diagnostic
prin identificare, test de toxinogeneză și să se facă seroterapie cu anticorpii
antitoxină difterică și să se neutralizeze toxina înainte de a se fixa pe substrat
o Botulism
o Tetanos, etc.
o EXCEPȚII BACTERII GRAM- (la unele enterobacterii)
ÎNTREBĂRI DESPRE: ENDOTOXINĂ, ANATOXINĂ, EXOTOXINĂ, ANTITOXINĂ!!!!
EXOTOXINĂ = produsă cât bacteria este în viață și o elaborează
ENDOTOXINĂ = toxină eliberată din peretele germenilor gram- după moartea acestora
ANATOXINĂ = toxina detoxifiată, nu mai produce boală, dar produce răspuns imun
ANTITOXINĂ = anticorpul
2) Ig umane specifice
 AVANTAJ: Se elimină riscul reacțiilor de hipersensibilitate (”alergice”)
 Mai greu de obținut
 Mai costisitoare
 În cazul în care nu se testează perfect, pot conține elemente infecțioase (ex.: virusul HIV, hepatite
etc.)
 Trebuie administrate la timp (timpul este stabilit în protocoalele de tratamente în bolile infecțioase)
– dacă nu se dă într-un anumit interval cât timp toxina este liberă și poți acționa într-un fel. Toxina se
fixează și dai anticorpii, care poate nu vor mai avea pe ce să acționeze și omul va muri prin efectele
făcute de toxina ale cărei efecte sunt ireversibile
3) Preparate cu bacteriofagi (ex. se pot folosi în ITU=infecții de tract urinar, cu Escherichia coli = colibaciloze)
 Se utilizau în trecut
 S-a renunțat pentru mult timp la utilizarea acestora
 Reapar ca opțiune în contextul creșterii fenomenului de rezistență la antibiotice / infecții cronice
 Pot fi utilizate în cazuri dificile
 România producea seturi de bacteriofagi (Institutul Cantacuzino)
 Se pot cumpăra din Georgia sau din alte țări care produc bacteriofagi
• Se trimite tulpina pacientului
• Se prepară bacteriofagi specifici
• Sunt trimiși în România
4) Autovaccinuri
 La solicitarea pacientului și cu recomandarea medicului
 Din tulpina proprie se pot prepara autovaccinuri
 În cazuri dificile
 În cazuri în care tratamentul antibiotic nu dă rezultate
 Institutul Cantacuzino poate prepara autovaccinuri, din tulpina care produce infecția
• Escherichia coli
• Pseudomonas aeruginosa – bacil gram-, bacterie piogenă (piocianina – albastru, pioverdina –
verde), trăiește în mediul extern în materii în putrefacție, se poate selecta în condiții spitalicești,
pacienții sondați urinar pot face infecții cu acest germen, greu de distrus prin antibioterapie
• Staphylococcus aureus (în furunculite, piodermite, ITU recidivante) etc.
 Ex. în foliculite, ITU=infecții urinare: recidivante / cronice etc.
2. ANTIBIOTICE ȘI CHIMIOTERAPICE
o Conceptul de antibioză (dr. V. Babeș=microbiolog român, primul, care a modelat experimental antagonismul
bacterian-1885) = există bacterii antagoniste într-un mediu de cultură și una din ele poate fi inactivată de alta
probabil prin anumite substanțe produse de bacteria mai puternică – bacteriocine = au efect de destrucție pe
o altă bacterie, dar care nu pot fi folosite la om pentru că sunt toxice
o 1929 Fleming descoperă penicilina ”prontosil” – inserată în uz în 1949 (!)
 După 1-2 ani deja se selectaseră tulpini rezistente
• Bacteriile produc enzime (penicilina este inactivată prin penicilinază)
• Când izolăm un stafilococ din puroi, trebuie să punem pe antibiogramă și un disc de penicilină
pentru că dacă acel stafilococ este încă sensibil la penicilină, trebuie tratat cu penicilină pentru
că nu are efect la nivelul organismului uman, ci doar la nivelul peretelui bacterian. Dacă este
o tulpină producătoare de penicilinază atunci este contraindicat tratamentul cu penicilină
o Antibioticele (A) = metaboliți ai fungilor sau bacteriilor ce omoară bacteriile (B) sau inhibă creșterea
microbiană – naturale
o Chimioterapice antimicrobiene = substanțe sintetice ce omoară bacterii sau inhibă creșterea microbiană –
create în laborator
o CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR
 DUPĂ ORIGINE
• Compuși naturali ai unor fungi
o Penicilina (P) – o Oxitetraciclina
penicilinele clasice o Kanamicina (K)
o Eritromicina (EM) o Gentamicina (G)
• Compuși naturali ai unor baterii
o Bacitracina (BAC)
o Polimixinele (Px)
• Compuși de semisinteză – se pleacă de la un nucleu produs de natură și restul se sintetizează
în laborator
o Penicilina cu spectru lărgit
o Cefalosporinele (CS)
o Tetraciclinele (TE)
• Compuși de sinteză
o cloramfenicolul (CL)
 DUPĂ SPECTRUL DE ACȚIUNE (ACTIVITATE)
• Spectru îngust (tip penicilină), adică să acționeze pe:
o Coci gram+, coci gram-, bacili gram+
o Intră: Penicilină G, eritromicină, clindamicină, vancomicină
• Spectru îngust (tip gentamicină)
o Coci gram+, coci gram-, bacili gram-
o Intră: aminoglicozidele, polimixinele
• Spectru larg
o Coci gram+, coci gram-, bacili gram+, spirochete (Sp), chlamydii (Ch), rickettsii (Rk)
o Ampicilina, Cefalosporinele, Tetraciclina, cloramfenicolul
 DUPĂ FELUL ACȚIUNII
• Bactericide
o = omoară bacterii
o Penicilina, cefalosporinele; polimixinele
• Bacteriostatice
o = inhibă înmulțirea bacteriilor
o Eritromicina, clindamicină, Tetraciclinele, cloramfenicolul
 DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ
• BETALACTAMINELE – Peniciline:
o Naturale
 Penicilina G, Penicilina V, Penicilinele de depozit: Efitard, Moldamin
o Rezistente la betalactamaze
 Oxaciclina
o Aminopeniciline
 Ampicilina (AM), amoxicilina (AMX)
o Carboxipeniciline
 Carbenicilina
o Ureidopeniciline
 piperacilina
o Asocieri cu inhibitori de betalactamaze
 amoxicilină + acid clavulanic (AUGMENTIN)
 ampicilină + sulbactam (UNASYN)
 Piperaciclină + tazobactam (TAZOCIN)
o Cefalosporinele
o Monobactami
o Carbapeneme
 Imipenem
 Meropenem
 Ertapenem
• MACROLIDE
o eritromicină, azitromicină, claritromicină
o Ketolide (telitromicină)
• AMINOGLICOZIDE
o Gentamicină (G)
o Kanamicina (K)
o Streptomicină (S)
• TETRACICLINE
o Tetraciclină
o Doxiciclină
o Minocicline
• FENICOLI
o Cloramfenicol
• LINCOSAMINE
o Clindamicină
• POLIPEPTIDE
o polimixinele
• CHINOLONE – foarte folosite
o Acid nalidixic / Negram
o Fluorochinolone FQ
o Norfloxacină
o Ciprofloxacină
o Ofloxacină
• GLICOPEPTIDE
o VA
o Teicoplanin
• STREPTOGRAMINE
o Pristinamicină
• OXAZOLIDINONE
o Linezolid
• SULFAMIDE
• TRIMETOPRIM
• NEINCADRATE
o Nitrofuranii
o Imidazolii
 DUPĂ MECANISMUL DE ACȚIUNE – DE ÎNVĂȚAT BINE – COLOCVIU!!
• Inhibă sinteza peretelui bacterian
o Betalactamine
• Inhibă funcția membranei citoplasmatice
o Polimixinele
• Inhibă sinteza proteinelor la nivel ribozomal
o Macrolide
o Aminoglicozidele
o Tetraciclinele
o Cloramfenicol
o Linezolid
• Inhibă sinteza acizilor nucleici
o Quinolone
o Rifampicina
o Sulfamide
o Trimetoprim
o CLASA PENICILINELOR – dacă era fizic, picau subiecte gen Avantaje/Dezavantaje
 Peniciline clasice (penicilina: B, G etc.)
• Spectru de acțiune îngust, tip penicilină
 Peniciline semisintetice
• Spectru de acțiune larg
 Efect BACTERICID
 Mecanism de acțiune: Inhibă sinteza peretelui
• Inhibă acțiunea transpeptidazei prin legarea Penicilinei de PBP (Penicilin Binding Protein,
receptor proteic ce leagă penicilina)
• Liza bacteriei prin blocarea inhibitorului enzimei autolitice
 AVANTAJE PENICILINE
• Toxicitate scăzută – acționează numai pe bacterii, nu și pe celule umane
• Penicilinele clasice = antibiotice de elecție pentru infecții cu streptococi betahemolitici de
grup A
 DEZAVANTAJE PENICILINE
• Produc frecvent alergii (există persoane, care sunt alergice la penicilină și trebuie să le dăm
eritromicină)
o CLASA MACROLIDELOR – Spectru de acțiune, reprezentații
 Spectru îngust de acțiune ERITROMICINĂ, AZITROMICINĂ, CLARITROMICINĂ
 Efect BACTERIOSTATIC
 Inhibă sinteza proteică (fixare pe 50 S): interfera cu inițierea sintezei lanțurilor proteice
 Eritromicina
• = antibiotic de elecție în difterie
• se administrează frecvent în infecții cu streptococi betahemolitici de grup A, la pacienții
alergici la penicilină
o CLASA AMINOGLICIZIDELOR
 eritromicina, claritromicină
GENTAMICINĂ, KANAMICINĂ, STREPTOMICINĂ
 Spectru îngust de acțiune
 Efect BACTERICID
 Inhibă sinteza proteică (fixare pe 30 S): dezintegrarea poliribozomilor
 AVANTAJE
• Active pe bacteriile gram-
• Unele active pe BK/Bacilul Koch/tuberculos
 DEZAVANTAJE
• Ototoxice
• Nefrotoxice
o CLASA TETRACICLINELOR (cloramfenicolul era la clasa de fenicoli)
 Tetraciclina, cloramfenicol
DOXICICLINĂ, MINOCICLINĂ
 Spectru larg de acțiune
 Inhibă sinteza proteică (fixare pe 30 S): nu permit introducerea de noi aminoacizi într-un lanț
polipeptidic în curs de formare
 AVANTAJE
• Penetrare și difuziune foarte bună în țesuturi
 DEZAVANTAJE
• Se depozitează în oase, afectează mugurii dentari
• nu pentru preșcolari pentru că se acumulează în smalțul dentar!
• Administrare îndelungată = dismicrobisme! (pot apărea micoze)
o CLORAMFENICOL
 Spectru larg de acțiune
 Inhibă sinteza proteică (fixare pe 50 S)
 Antibiotic de elecție pentru febra tifoidă - Salmonella Typhi– bacil gram-, enterobacterii în genul
Salmonella, Ag Vi
 DEZAVANTAJE
• Toxicitate medulară (pancitopenie, sindromul de măduvă cenușie)
• De evitat la copii
• Controlul hemoleucogramei la adult
o SULFAMIDE
 Realizate integral în laborator
 Sunt chimioterapice
 Interacționează cu metabolismul acizilor folici, fiind analogi structurali ai acidului p-aminobenzoic
(PAB)
 Necesar PAS/PAB>1 (Acidul para-amino-salicilic/ acidul p-aminobenzoic)
 Determină apariția de analogi nefuncționali ai acidului folic = metabolismul bacteriei este inhibat
 Inhibă sinteza acizilor nucleici
 Administrate frecvent pentru infecții urinare
 În general acționează local
 Sulfamidele și trimetoprimul pot fi utilizate separat pentru a inhiba creșterea bacteriană, dar și
împreună producând o blocare dublă în secvența sintezei de ADN = SINERGISM
• Ex.:
o Cotrimoxazol = sulfametoxazol + trimetoprim pentru infecții urinare, digestive,
respiratorii
o SUBSTANȚE ANTI-MYCOBACTERIENE
 Tuberculostatice – mai multe odată în mai multe luni
• Acidul para-amino-salicilic (PAS)
• Hidrazida acidului izonicotinic (HIN)
• Rifampicina
• Etambutolul
• Pirazinamida
 Tuberculostatice de rezervă – pentru formele rezistente la tuberculostaticele de primă linie
• Aminoglicozide:
o Streptomicină
o Kanamicină
o Amikacină
• Fluorochinolone: Ofloxacină, Ciprofloxacină, levofloxacină
o REZISTENȚA BACTERIILOR LA ANTIBIOTICE (RA)
 = lipsa de sensibilitate a bacteriei la concentrația de antibiotic ce poate fi realizată în macroorganism
 CLASIFICARE:
• Rezistență la antibiotice naturală
o Respectiva specie bacteriană crește și se înmulțește în prezența antibioticului în
concentrația maximă tolerată de macroorganism
o Ex. Bacilul Koch are rezistență naturală la penicilină
• Rezistență la antibiotice dobândită
o Tulpina bacteriană aparținând unei specii natural sensibile la un anumit antibiotic
devine rezistentă după introducerea în terapie a acestui agent antimicrobian folosit
irațional
 Specia poate să fie sensibilă, dar uneori o tulpină poate deveni rezistentă
 REZISTENȚĂ LA ANTIBIOTICE DOBÂNDITĂ se poate obține la nivel
• CROMOZOMIAL prin:
o Mutații, Antibioticul poate să funcționeze ca un factor presor de selecție (la început
întreaga populație părea sensibilă, dar în zona de inhibiție găsim niște zone rezistente)
o Fenomene de transfer (de la o bacterie moartă la una vie) și recombinări
cromozomiale
o Integrarea în cromozom a unei gene plasmidice de rezistență
• EXTRACROMOZOMIAL, prin:
o Plasmide R (de rezistență) transferate prin
 Conjugare
 Transducție
 transformare
(flora microbiană intestinală este rezervor natural de plasmide R)
 MECANISME
• Inactivarea acțiunii antibioticului prin enzime
o Ex.: betalactamazele = enzimă care desface inelul betalactamic al penicilinei și o
transformă într-o formă inactivă – acid biopenicilinoic
• Modificarea țintei de acțiune a antibioticului
o Ex.: modificări la nivelul peretelui, membranei citoplasmatice, PBP=proteinele
receptoare de penicilină, ribozomilor, ARN polimerazei, ADN girazei
• Feedback biochimic (by pass):
o Ex.: acidului p-aminobenzoic în exces, folosirea altor căi metabolice, etc.
Placă Petri cu geloză Muller Hinton pe care sunt atașate mai multe microcomprimate de
diverse antibiotice cu distanță între ele și de marginea plăcii ca să se poată măsura diametrul
zonei de inhibiție (zona care în jurul comprimatului nu permite creșterea bacteriei pentru
că difuzează din comprimat o substanță care ține bacteria la distanță. Ce vezi albicios este
cultura – culturi pure + prezența antibioticului – o grămadă de antibiotice sunt inactive,
rezistente. Rămân doar 2 în care e o prezență a unei zone și microcomprimata divizată
antibioticului și a oprit cât decât creșterea microbiană. FOS – fosfomicină – nu poate fi
administrat – pe zona de inhibiție se observă niște punctulețe – colonii microbiene, deci în
totalitatea populației microbiene, care este sensibilă există și bacterii care sunt insensibile.
Deasupra – F – pentru a putea fi utilizat eficient trebuie verificat conform antibiogramei dacă
germenul este sensibil la el: se pune o riglă prin centrul microcomprimatului și măsurăm diametrul zonei de inhibiție. Se caută
numărul de mm în tabelul livrat de firma producătoare a microcomprimatelor pentru antibiogramă și vedem dacă mm
înseamnă Intermediar, Sensibil, Rezistent. Pot exista germeni multiplu rezistenți la antibiotice.
o ERORI ÎN PRACTICA ANTIBIOTICOTERAPIEI
 Antibioterapia se află în IMPAS!
 Principalele probleme:
• Un număr IMENS de prescrieri abuzive
• Folosirea IRAȚIONALĂ a unor antibiotice uzuale sau de excepție (60% = risipă inutilă)
 Rezultatul:
• Apariția de specii sau de tulpini ”mutante”
• Înmulțirea reacțiilor adverse
• Modificarea tablourilor clinice ”clasice” ale patologiei infecțioase + patologia iatrogenă
post-antibiotice
 Soluția
• Descoperirea de noi antibiotice
• Folosirea rațională a ”bateriei” de Ab existentă
• Evitarea frecventelor erori întâlnite în practică
 Este INCORECTĂ utilizarea antibioticelor:
• În lipsa diagnosticului clinic
• În orice stare febrilă
• În ”bănuiala unei infecții”
• În cursul unui tratament ”la întâmplare” sau ”pe încercate” nefundamentat pe criterii
raționale
 Febră <> Infecție <> Antibiotice (cu ”=” între: raționament greșit!)
• Utilizare fără a interpreta corect datele de laborator
o Noțiuni elementare de bacteriologie = anul al II-lea
o Recoltarea produsului patologic
o Efectuarea unor ex. paraclinice elementare (leucogramă, VSH, radiografie, sumar de
urină, etc.)
o Efectuarea de frotiuri (colorate Gram, cu albastru de metilen, Giemsa etc.)
o Interpretarea corectă a sensibilității la antibiotice (TSA)
o Evitarea ”tratamentului” unor germeni saprofiți
• Prescrierea nejustificată, spre exemplu în:
o Stări febrile neinfecțioase (boli cu mecanism alergic, boli de colagen, neoplazii etc.)
o În boli infecțioase cu agenți patogeni insensibili la antibiotice (absurd în
”tratamentul” gripei)
o În cazul unor supurații colectate neglijând sau temporizând incizia și drenajul
• Erori în alegerea antibioticelor, prin:
o Necunoașterea sau nerespectarea spectrului antimicrobian
o Necunoașterea antagonismului antimicrobian
o Necunoașterea reacțiilor adverse față de antibiotice
o Nefolosirea antibioticului de elecție
o Utilizarea de antibiotice nedifuzabile în focar
o Neconsiderarea situației clinice particulare a unui anumit pacient
• Utilizarea antibioticelor în scop profilactic
o În principiu, trebuie privită cu rezervare
o Există situații în care antibiotico-profilaxia este utilă și recomandabilă
o Ideea se poate reține încă din al doilea an de studiu!
• Necorelarea noțiunilor
• Lipsa colaborării
MICROBIOLOGIE – CURS 07+08– 23.11.2020
CURS 05 – CONTINUARE
- Biofilm dentar = placă bacteriană dentară – tipuri: sub/supra-gingivală
- ECOLOGIA ȘANȚULUI GINGIVAL /SPAȚIUL SUBGINGIVAL
o Se comportă ca un veritabil biotop oral pentru că la acest nivel au loc permanent interrelațiile verigilor
cunoscute: microbiota, factorii de apărare, factorii stilului de viață, fluxul lichidului crevicular
o Condiții de anaerobioză
o Prezența lichidului șanțului gingival (prescurtat GCF) – lichid crevicular
o Predomină bacteriile gram+ facultativ anaerobe: streptococi, actinomicete
o Bacilii gram- anaerobi (ANGNB) scad și spirochetele scad (dar aceste bacterii există în cantitate mai mare în
șanțul gingival, comparativ cu alte zone/situsuri din cavitatea orală, unde sunt în proporție foarte mică
(ANGNB) sau lipsesc (spirochetele)
o 30-36oC, pH 6,9, Eh = potențial redox +70 mV
- Modificări apărute la nivelul spațiului subgingival în boala parodontală (BP)
o Șanțul gingival se transformă în pungă parodontală
o Temperatură crescută! Până la 39 oC
o Eh scad mai mult -300 mV
o Fluxul GCF crește până la 30 de ori – vine cu un aport de substanțe nutritive proteice (favorizează bacteriile
proteolitice), imunoglobuline (G, M, A), fracțiuni de complement și factori de apărare ai organismului mai mare
o Se produce dezechilibrul florei normale subgingivale
- Placa dentară subgingivală: rol în producerea parodontitei
o Placa dentară subgingivală matură în lipsa igienei orale (>= 2 săptămâni) – acumulare excesivă, extindându-
se la nivelul șanțului gingival – placa dentară subgingivală – infecția gingiei
o Acumularea + maturarea plăcii subgingivale – declanșarea reacției inflamatorii la nivelul gingiei
o Gingivita acută netratată – gingivită cronică
- BOALA PARODONTALĂ – FORME CLINICE
o Boală gingivală
o Parodontita cronică: localizată/generalizată
o Forme necrozante de boală parodontală
o Parodontita agresivă: localizată/generalizată
o Parodontitele pot fi manifestări ale unor boli:
 Sistemice (ex.: leucemia)
 Genetice (ex.: sindrom papillon lefevre)
o Parodontitele cronice pot fi asociate cu: diabetul zaharat, fumatul, administrarea unor medicamente (ex.
persoane cardiace), infecția cu HIV, abcesele parodontale
o CLASIFICAREA RECENTĂ A PARODONTITELOR (2017) – nu o cere la examen, dar e bine să o știm pentru noi
 Parodontite
 Boala parodontală necrozantă
 Leziuni endo-parodontale
 Abcesul parodontal
- GINGIVITA
o Reversibilă, asociată cu acumularea de placă bacteriană
o Înlocuirea bacteriilor gram+ facultativ anaerobe (Streptococi orali, actinomicete) cu bacterii gram-
negative strict anaerobe.
o Precede parodontita
- PARODONTITE CRONICE
o Cele mai frecvente, clasice
o Șanțurile gingivale se adâncesc – pungi parodontale
o Leziuni tisulare ireversibile – pierderea dinților
o Fluxul CGF crește (până la 30 de ori) – factori de apărare ai gazdei + nutrienți care selectează bacteriile
anaerobe azaharolitice + proteolitice
o Floră bacteriană diversă, cu predominarea ANBGN
o S. Socransky a găsit Complexele colorate/Socransky (asocieri de specii bacteriene) + specii
necultivabile
- GINGIVITA NECROTICĂ ACUTĂ (gingivita ulcerativă necrozantă, boala Vincent)
o Infecție produsă de: bacterii fuziforme + Treponema spp.
(ex.: Fusobacterium nucleatum + Treponema vincentii)
oFormă severă de inflamație necrotică a papilelor interdentare: pseudomembrane gri, ce se desprind
ușor și sângerează, sângerare gingivală spontană, durere, halitoză (mai ales unde sunt implicate
bacterii strict anaerobe).
o Asociată cu: infecția HIV, stres emoțional, fumat
- PARODONTITA AGRESIVĂ
o Periodontita cu debut precoce / parodontita juvenilă
o Întâlnită la pubertate/adolescență
o Forme: localizată/generalizată
o Forma localizată: Aggregatibacter actinomycetemcomitans (serotip b) – Bacil gram negativ
 Factori de virulență: leucotoxina (atacă PMN-urile), producere de colagenaze, factori
imunomodulatori (afectează parodonțiul) și LPS (stimulează resorbția osoasă – Rapid loss of
attachment)
- CLASIFICAREA RECENTĂ A PARODONTITELOR (2017)
o Parodontite
o Boala parodontală necrozantă
o Leziuni endo-parodontale
o Abcesul parodontal
- TEORII (IPOTEZE) CU PRIVIRE LA ETIOPATOGENIA PARODONTITELOR – Niciuna din teorii nu explică de la A la Z
în mod clar producerea parodontitelor – trebuie avute în vedere elementele principale ale teoriilor
o Teoria ”plăcii nespecifice” – nu poate fi incriminată unei specii anume/ unor specii rolul principal în
producerea parodontitelor, ci întreaga floră bacteriană care intră în componența plăcii gingivale
o Teoria ”plăcii specifice” – atribuie anumitor specii de bacterii un potențial parodontal patogen mai
accentuat – complexele roșii descrise de Socransky – GRILĂ – complexul oranj/portocaliu întotdeauna
precede complexul roșu
o Teoria ”plăcii ecologice” mai recent în Olanda H. Shergalis a actualizat ipoteza plăcii nespecifice. Există
anumite bacterii, care au rol hotărâtor în inițierea leziunilor, dar care în mod normal există în cantitate
mică în biofilmul subgingival, dar prin modificările produse sunt esențiale – Porphyromonas gingivalis.
P. gingivalis ajută alte specii microbiene și se vor numi patobiopți.
o Teoria ”patogenilor cheie”
o Modelul sinergismului plomicrobian și al disbiozei (PSD)
- COMPLEXELE COLORATE – S. Socransky
o Complexele colorate asociate parodonțiului lezat
 Complexul roșu (există în pungile parodontale adânci)
• BGN strict anaerobi: Porphyromonas gingivalis, Tanerella forsythia; Spirochetă: Treponema
denticola
 Complexul portocaliu (precede întotdeauna complexul roșu)
• Prevotella, intermedia, Prevotella nigrescens, Parviromonas micra
• Fusobacterium nucleatum, Streptococcus constellatus,
• Campylobacter gracillis, Campylocbacter rectus
• Eubacterium nodatum
(Treponema socranskii, Filifactor alocis, Dialister pneumosintes,
Porphyromonas endodontalis)
 Neîncadrat în vreun complex: A. actinomycetemcomitans serotip b)
o Complexele compatibile cu gazda – asociate parodonțiului sănătos – de învățat pentru examen
 Complexul galben
• Eikenella corrodens – bacil gram- facultativ anaerob, carboxifil
• Predomină streptococi orali: Streptococcus oralis, S. mitis, S. gordonii, S. intermedius și alți
streptococi
 Complexul verde
• Capnocitophaga gingivalis, C. sputigena, C. ochraceae, Campylobacter concisus, E.corrodens,
Aggregatibacter actinomycetemcomitans (serotip a).
 Complexul violet
• Veillonella parvula, Actinomyces odontolyticus
 NEASOCIAT - Aggregatibacter actinomycetemcomitans (serotip b) – În formele de parodontite
agresive/juvenile, a fost depistat ca fiind microorganismul predominant în flora subgingivală a
persoanelor tinere.
- MECANISME PATOGENICE
o Distrugerea progresivă a țesutului de susținere a dintelui.
o Leziunea tisulară este mediată de: componente de suprafață ale bacteriilor și de produși extracelulari
bacterieni.
o MECANISM DIRECT: enzime + produși de metabolism citotoxici
o MECANISM INDIRECT: răspuns inflamator exagerat al gazdei
o FACTORI ŞI MECANISME DE PATOGENITATE BACTERIANĂ
 I. Colonizarea și înmulțirea la nivel subgingival
 II. Evitarea/inactivarea factorilor de apărare
 III. Inducerea de leziuni tisulare
 IV. Invadarea țesuturilor
o I. COLONIZAREA & MULTIPLICAREA BACTERIANĂ
 Colonizarea bacteriilor potențial patogene prin:
• aderare (prin adezine) la receptorii specifici de pe celulele epiteliului gingival & suprafața
rădăcinii dintelui.
• Agresina arginin-gingipaina produsă de Porphyromonas gingivalis expune reziduurile de
arginină numite criptitopi (receptori pentru fimbrii) → favorizează colonizarea.
• co-aderare cu bacteriile Gram-pozitive atașate anterior (streptococi se atașează pe receptorii
de pe actinomicete și formează formațiunile corn-cop sau în punte).
• Glicozidaze → obținere de nutrienți din catabolismul moleculelor gazdei
• Proteaze:
o arginin-gingipaina acționează pe kininogen→ activează pre-kalikreina – bradikinina→
permeabilitate vasculară → pătrund proteine plasmatice (nutrienți) în punga
parodontală. (NU SE CERE LA EXAMEN AȘA DETALIAT)
o lizin-gingipaina: rol în nutriție (obținere de hemină din hemoglobină → modificarea
mediului: creșterea pH și a concentrației de hemină în timpul tranziției de la șanțul
gingival normal la punga parodontală → activarea sintezei + acțiunii acestor enzime.
o II. ELUDAREA/INACTIVAREA FACTORILOR DE APĂRARE A GAZDEI
 Elaborează Leucotoxină: A. actinomycetemcomitans, Campylobacter rectus (A. a serotipul b produc
leucotoxină)
 Moduline: LPS
• induc citokine pro-inflamatorii → leziuni tisulare
• inhibă chemotactismul și fagocitoza
 Proteine de suprafață cu efect imunosupresor:
• A. actinomycetemcomitans
 Capsula: P. gingivalis
 Invazivitate: A. actinomycetemcomitans, T. forsythia, P. gingivalis.
 Arg-lys-gingipainele:
• rol în producerea stratului de pigment negru pe suprafața coloniilor de P. gingivalis, împotriva
leziunilor oxidative.
• degradează citokinele pro-inflamatorii (TNF-α, IL-1), induse de unele componente ale P.
gingivalis.
• inactivează: complementul, peptidele anti-bacteriene, inhibitorii de proteaze (α1-
antitripsina, macroglobulina).
• degradează: IgA, IgG, IgM.
• interferă cu respiratory burst a PMN neutrofile.
• reduc posibilitatea de opsonizare.
 Proteazele arginin-x specifice Є T. forsythia, T. denticola
• dereglează răspunsul imun, cu lezarea țesutului + aflux de nutrienți → favorizează selectarea
unor bacterii.
o III. INDUCEREA DE LEZIUNI TISULARE
 ENZIME CE LEZEAZĂ DIRECT ȚESUTURILE
• colagenaza
• hialuronidaza
• condroitin sulfataza
• glicil-prolil-peptidaza
• proteaze (ex. arginin-gingipaina, lizin-gingipaina)
 METABOLIȚI CITOTOXICI
• indol, amine, NH3, metil-mercaptan, acidul propionic, acidul butiric + H2S (e.g. F. nucleatum)
• pătrund prin epiteliul lezat și produc leziuni
 LPS, LTA, proteine de suprafață: induc resorbția osoasă.
o IV. INVAZIVITATEA
o Unele bacterii invadează țesutul gingival și se pot răspândi de la o celulă la celulă, așa cum se întâmplă în:
 Gingivita ulcero-necrotică: invazie superficială de spirochete
Parodontita agresivă localizată: A. actinomycetemcomitans
 Parodontita cronică avansată
 Boala parodontală asociată cu HIV.
o SINERGISMUL POLIMICROBIAN PATOGENIC (oarecum V.)
 BP = infecție polimicrobiană: bacteriile își combină forțele de patogenitate.
 Consorții complexe de bacterii (“complexele colorate”).
 Patogenii primari (ex. P. gingivalis, T. denticola) persistă în pungi și datorită altor bacterii, ce le oferă:
• receptori de co-agregare (streptococi, actinomicete);
• nutrienți (vitamina K, protohem, succinat etc.).
 Bacteriile ce ajută patogenii primari, necesită la randul lor, intervenția altor bacterii pentru
suprimarea/inactivarea factorilor de apărare ai gazdei + producerea de bacteriocine.
o IPOTEZA PLĂCII ECOLOGICE PRIVIND ETIOPATOGENIA BOLII PARODONTALE
 Boala parodontală = infecție endogenă, datorată dezechilibrului florei bacteriene normale și alterării
ecologice a habitatului local.
• Potențialii patogeni parodontali (de pe limbă, amigdale) sunt necompetitivi cu bacteriile din
flora subgingivală normală și rămân în cantitate ↓.
• Acumularea excesivă a plăcii bacteriene → răspuns inflamator.
• Fluxul lichidului șanțului gingival ↑ → pătrunderea în șanțul gingival a unor molecule
complexe (transferina, hemoglobina), ce pot fi catabolizate de bacteriile Gram-negative strict
anaerobe, care predomină în leziunile parodontale avansate → pH local ↑ + ↓ potențialul
redox → modificarea mediului → activarea factorilor de virulență → selectarea bacteriilor ce
s-au adaptat la modificări.
• Mediatorii inflamației locale → activează celulele să producă matrix metalloproteinaze →
adâncirea pungii parodontale + distrugerea țesutului de susținere a dintelui + pierderea
osului.
- Factori și mecanisme de apărare antimicrobiană la nivelul cavității orale
o Apărarea nespecifică
 Rolul de barieră antiinfecțioasă al mucoasei orale
• Integritatea mucoasei
• pH (ex.: pH salivar: 6,75 – 7,25)
• prezența mucusului
• microbiocenoza cavității orale
 Factori umorali (din salivă și lichidul șanțului gingival)
• Ex.: lizozim (GRILĂ – mult în secreția lacrimală și în cea salivară) , lactoferină, sistem
sialoperoxidază, complement, opsonine, properdina, IFN, polipeptide bogate în histidină etc.
 Factori celulari
• Fagocite – mecanism de fagocitoză
o Apărarea specifică (imunitatea)
 Anticorpii: IgG, IgM, IgA secretor – IgA salivară: rol foarte important în apărarea mucoasei orale
 Limfocite T sensibilizate și limfokine
CURS 07 – ÎNCEPUT – Cocii Gram-pozitivi: caractere generale și principalele infecții produse (Genul Staphylococcus, Genul
Streptococcus)
- Habitatul bacteriilor = locul în care se întâlnesc aceste bacterii (în macroorganismul uman)
- Genul Staphylococcus
o Habitat – numeroase specii sunt în flora normală a tegumentului și a multor mucoase. Există multe specii de
stafilococi, dar in cadrul microbiocenozei pielii/tegumentului, specia predominantă este Staphylococcus
epidermidis. Staphylococcus epidermidis este considerată bacterie comensală
o CLASIFICARE 1 – Coagulazo-pozitivi & Coagulazo-negativi
 Stafilococi coagulazo-pozitivi (produc coagulază)
• Staphylococcus aureus – condiționat patogen (implicat frecvent în patologie)
o Deși este considerată specie oportunistă, produce foarte des infecții
(intraspitalicești/nozocomiale/asociate cu asistența medicală)
 Stafilococi coagulazo-negativi (pot mult mai rar să producă infecții)
• Staphylococcus epidermidis – infecții legate de proteze
o Staphylococcus epidermidis uneori poate produce infecții la pacienții cu proteze (de
genunchi, de șold, valvulare), infecții de cateter.
• Staphylococcus saprophyticus – infecții urinare la femei tinere
o Face parte din stafilococii comensali, dar el produce frecvent infecții urinare la fetele
tinere. Pentru că infecțiile urinare sunt de etiologie bacteriană și acestea cel mai
frecvent sunt produse de bacterii din familia Enterobacteriaceelor (Escherichia coli
>90% dintre infecțiile urinare, Klebsiella, Proteus – TOP 3) și mulți alți germeni din
această familie – toți sunt bacili gram negativi facultativ anaerobi cu o frecvență mai
joasă decât cele din TOP 3. Mai este Pseudomonas aeruginosa (piocianicul / Bacil
piocianic) cu frecvență mai mare față de alte bacterii. Cocii dau mai rar infecții urinare
(Streptococii de grup D, B – mai rar, Enterococi - mai frecvent; dar dacă vorbim de
stafilococi, nu Staphylococcus aureus produce infecții urinare, ci Staphylococcus
saprophyticus)
o CARACTERE GENERALE – se poate discuta și de antibiotic, deci să caracterizăm tulpinile bacteriene în funcție de
sensibilitatea la antibiotice, dar pentru că e important se face un capitol separat de Terapie
 Caractere morfotinctoriale – morfologia (forma) și cum se colorează bacteriile + MOBILITATE
• Coci Gram-pozitivi în grămezi neregulate (în ciorchine)
o
 Frotiu din produs patologic – se observă
• PMN-urile (în cultură bacteriană nu cresc celule umane)
• Bacterii – formă de coci
o Stafilococi (toți cocii din programă sunt imobili - atriche)
• coci perfect rotunzi așezați în grămezi neregulate
(chiar dacă se văd în unele locuri lanțuri etc.) sau in
stafilo sau ciorchine de strugure
• au perete gros – se colorează în violet
• caractere de mobilitate – sunt imobili (nu au flagel -
atriche)
o PMN - roșu
• Frotiul e colorat gram
o
 Frotiu efectuat din cultură pe mediul lichid
• Coci perfect rotunzi așezați în grămezi neregulate gram pozitivi
 Caractere de cultură – ce aspect au culturile produse de bacterii pe mediul lichid (nu e timp de detaliat)
și pe mediul solid; caractere de metabolism (dacă sunt pretențioase/nu; de ce factori fizico-chimici au
nevoie)
•
• Nepretențioși – adică pot crește și pe medii simple (conțin doar ingrediente de bază care să
permită creșterea majorității bacteriilor) lichide (apa peptonată, bulionul simplu)/solide (geloza
simplă/agar simplu/geloză nutritivă)
• Colonii S, cu diametrul de 1-3 mm, opace, +/- zonă îngustă de hemoliză completă; +/- pigment
(auriu – produs de tulpinile patogene; alb; galben-gri) – colonii mari de tip S cu margini regulate,
suprafață netedă, opace, pot crește și pe medii complexe (geloză sânge) – pe ele se poate
observa dacă colonia este înconjurată de hemoliză (halou galben în jurul coloniei –
completă/totală/de tip beta)
o Stafilococii pot să nu producă hemolizine și să nu producă colonii hemolitice. Deci
hematiile nu sunt degradate și nu se observă acel haloul. Dacă coloniile sunt hemolitice
haloul poate fi:
 De tip alfa/viridans/verziu
 De tip beta/aureus/galben – când produce hemolizine Staphylococcus aureus –
produce hemoliză de tip complet
• Cresc pe medii hiperclorurate / Chapmann (au o cantitate mai mare de clorură de sodiu)
(GRILĂ) – medii selective pentru stafilococi – nu lasă să crească alte bacterii. Există medii
selectivo-diferențiale, care diferențiază S. aureus care produce și manitază (enzima
fermentează manita) de celelalte specii care nu produc manitază (sunt manitazo-negative).
Se introduce în mediul selectiv și manita. Adăugăm și un indicator de culoare. Dacă
stafilococul elaborează manitază, aceasta o să metabolizeze manita din mediu. Apar
metaboliți acizi și pH-ul virează înspre acid. Dacă avem un indicator de culoare, care modifică
culoarea mediului în funcție de pH, se observă că aceste colonii virează în altă culoare decât
culoarea mediului .
 Caractere biochimice – caractere de metabolism; spectrul enzimatic
• Stafilococii produc foarte multe enzime
• Cele care au rol în patogenitate (de reținut pentru examen)
o Pigmentul auriu
o Manitază
 Caractere antigenice – principalele antigene specifice genurilor sau speciilor microbiene care au valoare
de diagnostic sau profilactic
 Caractere de patogenitate – cele mai importante pentru că există și bacterii strict patogene (nu mai
trebuie să demonstrăm capacitatea lor de a produce îmbolnăvire), dar cele mai multe sunt condiționat
patogene (trebuie știut factorii de patogenitate ai respectivelor bacterii)
• Factori de invazivitate – Agresine – Staphylococcus aureus este patogen prin invazivitate
difuzibil de tipul agresinelor: (de reținut ce e mai jos)
o Coagulaza
 dacă e coagulazo-pozitiv Stafilococul este patogen și trebuie tratat
 există teste rapide pe lama de microscop în care se amestecă un fragment de
colonie cu o picătură de apă distilată și apoi se adaugă plasmă oxalatată de
iepure. În prezent se folosesc reactivi speciali
• dacă se formează grunji = test pozitiv pentru coagulază
• se lasă 4h la termostat și se examinează după fiecare jumătate de oră
o dacă testul este pozitiv se lasă până a doua zi la termostat și
dacă se observă liza coagulului – alt factor de patogenitate
pentru S. aureus – elaborarea de Fibrinolizină
o Fibrinolizina
o Lipaza
o Factori de toxinogeneză / Toxienzime: Exotoxinele, Endotoxinele – sunt de fapt
agresine dar sunt toxienzime
 Hemolizine – distrug și hematiile din mediul de cultură și organismul uman
 Leucocidine – au acțiune toxică asupra PMN umane
• EXOTOXINE (când e lizogenizat cu un bacteriofag și poate produce o exotoxină
o Enterotoxina – Staphylococcus aureus – toxi-alimentară de șoc toxic
o Toxina sindromului de șoc toxic (TSST)
o Toxina exfoliativă (epidermolitică) – sindromul pielii opărite
o INFECȚII PRODUSE – IMPORTANT (EXAMEN) – DE ȘTIUT SĂ ENUMERĂM principalele infecții sau cele mai
importante (fără tabloul clinic la examen pentru că se face la bolile infecțioase și alte specialități!)
 INFECȚII CUTANATE
• Foliculita – infecția la nivelul foliculului pilos
• Furuncul – dacă e prinsă și glanda aferentă foliculului pilos
• Carbuncul – când sunt mai mulți foliculi piloși atacați de stafilococ pe un teritoriu restrâns
• Flegmon
• Abces
• Celulită – infecție!
• Impetigo – infecție superficială la nivelul epidermului (produsă și de stafilococi și de
streptococi)
• Hidrosadenită – infecție la nivelul glandelor sudoripare
• Panarițiu – infecție periunghială (cel mai des produse la stafilococi)
• Ulciorul / Orjelet
 INFECȚII RESPIRATORII: la persoanele în vârstă bronhopneumonii, pneumonii
 OSTEOMIELITĂ
 SEPSIS = septicemie – boală sistemică
 ENDOCARDITĂ
• INFECȚIOASĂ – boală sistemică
• BACTERIANĂ – frecvent produsă de Streptococi viridans; Staphylococcus aureus (la drogați)
 TOXIINFECȚIE ALIMENTARĂ (TIA) de tip toxic produsă de exotoxina stafilococică
 SINDROMUL PIELII OPĂRITE - frecvent la sugari
 SINDROMUL ȘOCULUI TOXIC
o DIAGNOSTIC DE LABORATOR – LA LP (DAR TREBUIE ȘI PENTRU EXAMEN)
 DIAGNOSTIC INDIRECT
• De cele mai multe ori se face prin serodiagnostic
• Nu căutăm direct agentul etiologic, ci răspunsul macroorganismului față de antigenele
microorganismului
o Răspuns imun, care poate fi umoral și căutăm anticorpii (de multe ori se și titrează
pentru a vedea în ce cantitate sunt) – deci se pot face și teste cantitative și teste
calitative
• Agentul etiologic îl putem afla prin găsirea anticorpilor și apoi se face o reacție antigen- anticorp
de diagnostic, iar elementele cunoscute sunt antigenele. Se introduce în reacție produsele
biologice de la pacient, în care nu știm dacă există sau nu anticorpii specifici anti acelei bacterii.
Dacă reacția iese pozitivă (elementele s-au întâlnit) se depistează anticorpii specifici și se pune
indirect diagnosticul de boală.
 DIAGNOSTIC MICROBIOLOGIC (DIAGNOSTIC DIRECT)
• Suficient pentru stafilococ
• dacă vorbim de o boală bacteriană se zice diagnostic bacteriologic/direct; de o viroză –
diagnostic virusologic/virologic/direct; parazitologic; micologic pentru fungi
• Ne axăm pe depistarea microorganismului care a produs boala (agentul etiologic). Deci îl căutăm
în anumite produse biologice/patologice recoltate de la pacient. Produsele se aleg în funcție de
contextul epidemiologic, forma clinică a bolii, simptomatologia bolii etc. Ne gândim unde am
putea găsi mai frecvent și în cantitate mare agentul care a produs această îmbolnăvire. Deci
etapele diagnosticului microbiologic sunt:
1. Recoltarea + transportul produsului patologic (PP)
2. Examenul microscopic direct al produsului patologic – de cele mai multe ori nu este suficient
A. Frotiu (=etalarea materialului microbian pe o lamă de microscop în vederea examenului
microscopic. După etalare se lasă la uscat și apoi se fixează) colorat prin una din tehnicile
învățate
i. Cel mai frecvent – colorație gram
ii. Uneori și cu albastru de metilen
iii. Pentru bacterii acido-alcolo rezistente – Ziehl Niellsen
iv. Pentru spirochete – impregnare argentică sau tehnica Fontana Tribondeau
B. Un examen microscopic al unui preparat proaspăt/umed între lamă și lamelă (o picătură
din produs patologic în stare fluidă)
3. Însămânțarea produsului patologic pe mediile de cultură și izolarea tulpinii bacteriene
4. Identificarea microbiană pe baza (să vedem ce germene este)
A. Caracterelor morfotinctoriale – forma și felul în care se colorează cu tehnicile învățate
B. Caracterelor de cultură
C. Caracterelor biochimice
D. Caracterelor antigenice
E. Caracterelor de patogenitate (când bacteria nu este strict patogenă) ** Când este
vorba de o pandemie trebuie căutat și lizotipul și antibiotipul etc.
o PROFILAXIE
 Profilaxie nespecifică – se fac la igienă/LP
 Profilaxie specifică - vaccin
o TRATAMENT – nu toate infecțiile cu stafilococi necesită tratament cu antibiotice: tulpini de S. aureus
lizogenizate; toxiinfecția alimentară
 Leziuni supurative închise – tratament chirurgical: incizie și drenaj (cu puroi, decât dacă este o persoană
imunodeprimată)
 Antibiogramă pentru infecțiile ce necesită antibioterapie
 Producători de beta-lactamaze (>90% din tulpini – inactivează penicilinele, deci merge oxacilina care
e rezistentă la beta-lactamaze sau să folosim o asociere dintre un antibiotic beta-lactam și un inhibitor
de beta-lactamază – acid clavulanic/clavulanatul de potasiu și amoxicilină )
 Tulpini MRSA și multirezistente la antibiotice (izolate frecvent în spitale – tulpini meticilino-rezistente
de Staphylococcus aureus, care sunt rezistente la toate beta-lactaminele, mai puțin cefalosporinele de
generația a 5-a ; pot fi chiar tulpini multi-rezistente = rezistente la antibiotice din minim 3 clase diferite
de antibiotice. Tulpinile MRSA au fost izolate și în mediul comunitar, dar pun probleme de acum înainte)
 Infecții cronice / recidivante – autovaccin <> vaccin - se izolează tulpina de la pacient și se tratează
termic pentru a distruge bacteriile și rămân antigenele care se pot folosi în diferite diluții pentru
pacientul respectiv
- Genul Streptococcus
o Habitat: tractul respirator superior; diferite specii și la nivelul diferitelor mucoase și al tegumentului
o CLASIFICARE
 După aspectul hemolizei
• Alfa – Streptococcus viridans – produc hemoliză alfa/viridans – cu tentă verzuie
• Beta – Streptococcus pyogenes/Beta Hemolitic de Grup A (CEL MAI IMPORTANT)– produc
hemoliză beta/aureus – cu tentă galbenă
o Beta Hemolitic – pentru că produce beta hemoliză
o De grup A – pentru că aparține grupului Lancefield A
• Gamma hemolitici – NU sunt hemolitici – gama hemoliză = LIPSA hemolizei
 După antigenul carbohidrat de perete
• Rebeca Lancefield a clasificat după prezența acestui antigen streptococii în grupuri care îi poartă
numele – grupuri Lancefield – notate cu literele alfabetului latin de la A la W, lipsind doar I și J.
Există și streptococi negrupabili
o Grupul Lancefield: A-H, K-W
o Negrupabili
o CARACTERE GENERALE
 Caractere morfotinctoriale
• Coci ovalari așezați în lanțuri, Gram-pozitivi
• +/- capsulă (acidul hialuronic) – rar apar capsulați; când sunt capsulați
capsula este din acid hialuronic
• Imobili
o frotiu din cultură de streptococi coci ovalari grupați în lanțuri foarte lungi
 Caractere de cultură - pe dos față de stafilococi
• Pretențioși: geloză-sânge, bulion glucozat – au nevoie neapărat de mediu cu sânge. Pe astfel
de mediu se poate vedea dacă tulpina produce hemoliză
• Colonii mici, transparente
• +/- zonă de hemoliză parțială/totală – când produc hemoliză sunt înconjurate de o zonă largă
de hemoliză de 3-4 ori mai largă decât diametrul coloniei
• Mediul selectiv Picke – când ne interesează doar Streptococii
 Caractere biochimice
 Caractere antigenice – FOARTE IMPORTANTE: Streptococcus pyogenes este bacterie patogenă, deși
poate fi întâlnit și în organismele sănătoase
• Proteina M (există peste 100 de tipuri) = antigen de suprafață/înveliș; principalul factor de
invazivitate/virulență. Organismul uman nu s-a imunizat decât cu acelea cu care cu venit în
contact
• Antigen carbohidrat de perete
o Reacția antigen-anticorp de diagnostic (seroidentificarea de grup Lancefield)
 Se poate determina tipul de antigen carbohidrat de perete și să încadrăm
streptococul unui grup Lancefield și dacă acesta aparține unui grup A îi dăm cea
mai mare importanță dacă este și beta hemolitic. Se face acest lucru utilizând
reacția antigen-anticorp de diagnostic utilizând în reacție de data aceasta
anticorpii cunoscuți. Pe o lamă de microscop se amestecă picături din suspensia
tulpinii de cercetat, unde ne interesează să identificăm antigenul și adăugăm
picături din ser imun cu anticorpi anti-antigen de grup A, B, C. unde se formează
grunjii (la reacțiile de precipitare) . Cel mai frecvent se fac reacții de precipitare.
o Test la bacitracină (test += grupul A) - ca la antibiogramă.
• Antigen capsular – tulpinile de streptococul pyogenes de grup a poate să producă o
eritrotoxină
• Unele toxienzime: streptolizina O (SLO = streptolizina O) – reacții de seroneutralizare – reacția
ASLO
• Exotoxina: eritrotoxină – cele lizogenizate produc antigenul solubil / difuzabil/ difuzibil.
eritrotoxină – responsabilă de rush-ul cutanat din scarlatină. Tulpinile lizogenizate de
eritrotoxine produc exotoxină și scarlatină
 Caractere de patogenitate
• Factori de structură
o Proteine de suprafață (PM) – rol antifagocitar
o +/- capsulă – are rol antifagocitar
• Factori difuzibili
o Agresine
 Hialuronidaza
 Streptokinaza
 Streptodornaza
o Toxienzime
 Hemolizine: streptolizina S și O
o Exotoxine
 Toxina eritrogenă
o INFECȚII PRODUSE
 Infecții respiratorii
• Angina/Faringo-amigdalită – CEL MAI FRECVENT
• Scarlatina – rush micro-papulos – micro-papule foarte rugoase – aspre la pipăire – exantem
generalizat micro-papulos – dacă este lizogenizat; limbă zmeurie cu papile
linguale proeminente; Grozovici & Pastia – linii paralele și eritematoase la nivelul plicii cotului =
Semnul Grozovici-Pastia în perioada de convalescență tegumentul se descuamează la nivelul
mâinilor și picioarelor uneori excesiv și lambourile de epiderm care se descuamează iau aspectul
de șosete/ mănuși
 Infecții cutanate
• Erizipel (se tratează cu penicilină)
o = placard dermic, localizat la nivelul gambei frecvent sau la nivel facial; este mai reliefat;
forme foarte dureroase
• Impetigo
 Boli/sechele/complicații poststreptococice – anumite organisme sunt predispuse să facă aceste boli și
venind în mod repetat în contact cu antigenele Streptococului pyogenes devin alergice la acestea și se
produc reacții de hipersensibilizare de tip 1/2/3/4. Cele mai frecvente sunt:
• Reumatism articular acut (RAA) tabloul de angină = Streptococul beta hemolitic de grup
A/Streptococul pyogenes – amigdale hipertrofiate eritematoase; eritem la nivelul mucoasei
palatului, luetei și se picheteu hemoragic. Există angina pultacee
• Cardita reumatismală
• Glomerulonefrita acută post-streptococică
 Streptococul de grup Lancefield B – poate fi întâlnit în vaginul anumitor femei sănătoase. Poate produce
infecții urinare și la femei și la bărbați și la nou-născut în urma nașterii naturale (produce infecții grave,
sepsis)
• Infecții urinare
• Infecții la nou-născut: sepsis, meningită, pneumonie
 Streptococul de grup Lancefield C și D – tot beta-hemolitici, dau mai rar faringite
• Faringite
 Streptococul de grup Lancefield D
 Streptococii viridans – specii comensale, care aparțin florei normale în cavitatea orală sau alte
mucoase. Pot produce:
• Endocardită infecțioasă – boală diseminată, sistemică – poate fi produsă de: Streptococcus
mutans (rar); Streptococcus oralis, Streptococcus sanguinis
• Caria dentară – frecvent produsă de Streptococcus mutans și Streptococcus sobrinus
• Abcese OMF – streptococii din grupul anginosus
• Abcese ale organelor interne – streptococii din grupul anginosus
o DIAGNOSTIC DE LABORATOR – LA LP
 DIAGNOSTIC DIRECT (DIAGNOSTIC: MICROBIOLOGIC)
 DIAGNOSTIC INDIRECT (SERODIAGNOSTIC)
• Reacția de seroneutralizare – ASLO – cea mai frecventă reacție la care se apelează (reacție de
neutralizare) – vrem să aflăm Ac pe baza Ag cunoscut (SLO – streptolizina O) introdus în reacție
și determinăm și cuantificăm Ac anti-SLO = 200 unități ASLO/mL sau TODD/mL (200 sau 250).
Peste 250 titrul este considerat mare; deci suntem hipersensibilizați la antigenele streptococului
beta-hemolitic de grup A SAU am făcut o boală post-streptococică sau am făcut o infecție
recentă cu streptococ beta-hemolitic de grup A)
o PROFILAXIE
 Profilaxie nespecifică
o TRATAMENT
 În infecția cu Streptococ beta-hemolitic de grup A
• Penicilină – cea clasică cea mai activă
• Antibiogramă în caz de alergie la Penicilină (ATENȚIE: NU ÎNLOCUIȚI AUTOMAT CU
ERITROMICINA pentru că nu știți dacă tulpina nu e rezistentă la eritromicină)
• Boli post-streptococice – MOLDAMIN – 5 ani (tratament recomandat de ministerul sănătății:
preparate de penicilină clasică/naturală: G (la 6h), V (doar oral-mulți au intoleranță gastrică);
benzatin benzilpenicilină /Moldamin (1 la 7 zile); Efitard (1 la 12h) – ultimele sunt preparate
retard/de depozit)
o Streptococcus pneumoniae / PNEUMOCOCUL
 Caractere MORFOTINCTORIALE
• Coci lanceolați (au un pol rotunjit și unul ascuțit) in diplo, gram-pozitivi
• Au capsulă când sunt patogeni
• Imobili
 Caractere de CULTURĂ
• Pretențioși (au nevoie de sânge): geloză-sânge, geloză-chocolat, bulion, bulion-sânge, bulion
glucozat
• Necesită: o atmosferă îmbogățită în 5-10% CO2 (bacterie microaerofilă, carboxifilă, facultativ
anaerobă) la izolare, 37oC
• Colonii mici, transparente, S sau M (mucoide – mai bombate, mai lucioase, foarte vâscoase,
când încercăm să le ridicăm cu ansa se preling pe mediu ca picăturile de miere)
• MEREU Alfa-hemolitici
 Caractere BIOCHIMICE (EXAMEN – ca aspect cultural nu pot fi deosebiți de celelalte specii de streptococi
viridans și atunci apelăm la caracterele biochimice – TOATE CELE 3 TESTE POZITIVE pentru PNEUMOCOCI
și NEGATIVE pentru TULPINILE DE STREPTOCOCI VIRIDANS)
• Biloliza – tulpinile de pneumococi lizează bila de bou sau sărurile biliare (deoxicolatul de
sodiu).
• Sensibilitate la OPTOCHIN – Toate sunt sensibile la Optochin (substanță chimică, nu antibiotic)
– microcomprimat de Optochin și peste 24h se măsoară diametrul zonei de inhibiție (în RO: 18
mm pentru test pozitiv; în altele 14, 24 etc.) Dacă tulpina este sensibilă la Optochin este
pneumococ. Dacă este rezistentă nu este pneumococ ci tulpină de streptococi viridans.
• Fermentarea inulinei – pe medii diferențiale, introducând inulină și indicator de culoare (nu ne
interesează) – la tulpina de pneumococ se clarifică.
 Caractere ANTIGENICE – dacă tulpina e capsulată vorbim de antigen K
• Antigen capsulare – peste 90 de tipuri antigene capsulare
o Reacția de umflare a capsulei – detectarea tipului de antigen: reacție antigen-anticorp
de diagnostic cu anticorpi cunoscuți și identificăm antigenul = reacție de
seroidentificare (ne aflăm în diagnosticul direct pentru că identificând antigene
specifice bacteriei, identificăm direct bacteria respectivă), care diferă de reacția de
serodiagnostic (nu știm anticorpi și îi aflăm pe baza antigenului cunoscut)
 Caractere de PATOGENITATE – patogeni prin invazivitate
• Factori de structură
o Capsula – cel mai important factor de structură cu rol în invazivitate
• Factori difuzibili
o Agresine
o Toxienzime – Pneumolizina – mai nou descrisă în literatură
 INFECȚII PRODUSE
• Infecții respiratorii – cel mai frecvent
o Pneumonie francă lobară – cel mai frecvent
o Bronhopneumonie
o Traheită, bronșită
o Otită, sinuzită, mastoidită
• Meningită
• Sepsis
• Osteomielită, artrită
• Peritonită
• Colagenită
 DIAGNOSTIC DE LABORATOR – LA LP
• DIAGNOSTIC DIRECT (DIAGNOSTIC: MICROBIOLOGIC)
 PROFILAXIE
• Profilaxie nespecifică
• Profilaxie specifică: vaccin pneumococic
 TRATAMENT
• Penicilină
• Antibiogramă – dacă persoana e rezistentă la Penicilină se folosesc alte antibiotice
CURS 08 – ÎNCEPUT – Cocii Gram- negativi: caractere generale și principalele infecții produse (Genul Neisseria). Treponema
pallidum - caractere generale și infecția produsă. Alte specii de treponeme
- Cocii Gram-negativi: caractere generale și principalele infecții produse (Genul Neisseria)
o Genul Neisseria
 Neisseria meningitidis (meningococul) – Habitat: tractul respirator; există și purtători sănătoși
 Neisseria gonorrhoeae (gonococul) - există doar pacienți bolnavi de gonoree sau blenoragie
simptomatici (de obicei la bărbați evoluează ”zgomotos”) / asimptomatici (la femei de obicei; o transmit
frecvent)
o CARACTERE GENERALE
 Caractere morfotinctoriale și de mobilitate
• Coci reniformi in diplo privindu-se cu concavitățile, Gram-negativi (toate Neisseriile)
• +/- capsulă (uneori au capsule deci halou in jurul diplococilor; diplococii iau aspect de boabă de
cafea/fasole/rinichi)
• Imobili
 Caractere de cultură
• Foarte pretențioși: geloză-sânge, 37oC, (o atmosferă îmbogățită în CO2)+5% CO2
• Colonii mici față de cele de stafilococi, translucide (~ picături de rouă), nehemolitice,
nepigmentate
• Mediul selectiv: Thayer-Martin
 Caractere biochimice: Oxidazo-pozitivi (EXAMEN – TESTE DE FERMENTARE A ZAHARURILOR)
• Meningococcul: Glucoza +, Maltoza + (Meningococul fermentează și glucoza și maltoza)
• Gonococcul: glucoza +, Maltoza –
 Caractere antigenice
• (Antigen capsular)
• Antigen O – Ag O (pentru că sunt bacterii gram negative)
• Mecanisme de invazivitate
o (Capsula)
• Endotoxine – când sunt distruse eliberează endotoxine
o MENINGOCOCUL / Neisseria meningitidis
 INFECȚII PRODUSE
• Meningită – Semne (nu intră la examen):
o Febră, cefalee
o Grețuri, vărsături
o Redoare de ceafă + alte semne meningeale
o Poziție în cocoș de pușcă
o (Sindrom Waterhouse-Frederichsen – soldat cu deces)
• Faringită
• Artrită
o GONOCOCUL / Neisseria gonorrhoeae
 Infecția cu gonococ = gonoree / blenoragie
• Boală venerică cel mai frecvent; se mai poate transmite și de la mamă la făt la naștere
• Secreții purulente galben-verzui
• Forme clinice frecvente
o În cazul bărbaților: uretrită
o În cazul femeilor: endocervicita
o În cazul nou-născuților: conjunctivită / oftalmie gonococică cu secreție conjunctivală
purulentă galben-verzuie
o DIAGNOSTIC DE LABORATOR – LA LP
 DIAGNOSTIC DIRECT (DIAGNOSTIC: MICROBIOLOGIC)
• MENȚIUNE
o Se poate renunța la însămânțarea produsului patologic pe mediile de cultură atunci
când examenul microscopic indică: floră bacteriană monomorfă, reprezentarea de
diplococi reniformi Gram-negativi intraleucocitari / PMN cu aspect de celule burate,
în cazurile:
 Pacient mascul cu uretrită acută, netratat cu antibiotice
 Nou-născut cu secreție conjunctivală purulentă, galben-verzuie (pe cale
naturală)
o PROFILAXIE
 Profilaxie specifică și nespecifică pentru infecția cu meningococ
 Pentru gonococ e nespecifică
o TRATAMENT NU SE CERE
 Antibiotice
- SPIROCHETE – Treponema pallidum - patogenă – se colorează foarte palid cu coloranții de anilină – aproape că nu se
colorează – trebuie folosită impregnarea argentică sau Fontana Tribondeau
o Bacterii spiralate, cu corp flexibil
o Genul
• Treponema
• Leptospira
 Au spire mici, regulate + capete încurbate
o Genul
• Borrelia
 Au spire largi, regulate
o Treponema pallidum
 Caractere morfotinctoriale
• Spirochete, cu spire mici, regulate + capete drepte
• Frotiu colorat prin impregnare argentică/Fontana Tribondeau: negre
 Caractere de mobilitate
• Foarte mobilă: 2 mănunchiuri de flageli, inserate subpolar și răsucite în sens invers spirelor
(nu se vede mobilitatea pe frotiu, ci pe preparat proaspăt între lamă și lamelă când luam un
fragment din serozitatea din șanțul sifilitic – în prima etapă a bolii când punem pe o lamă de
microscop acoperită cu o lamelă – examinăm la ultramicroscop/M cu fund întunecat unde se
pot vedea morfologia și mișcările
• Examen microscopic (microscop cu fond întunecat, ultramicroscop): spirochete albe
strălucitoare, cu spire mici, uniforme și capete drepte, foarte mobile (mișcarea de flexie;
translație, rotație, înșurubare)
• Pe frotiu -
• Leptospirele – au capetele incurbate/în croșet –la ultramicroscop se văd mișcările

• Specie necultivabilă – strict anaerobă, dar foarte pretențioasă și nu a putut fi descoperit un
mediu pe care ea să fie cultivată până în prezent
 Caractere antigenice
• Antigen polizaharid
• Antigen lipoidic
• Antigen proteic
• Mecanisme de invazivitate – poate pătrunde prin excoriații ale tegumentului sau și prin
mucoase intacte
• Endotoxină – când sunt distruse spirochetele pun în libertate endotoxina (în urma unui
tratament în doză foarte mare de Penicilină/alt antibiotic – pacientul poate intra în șoc toxic )
 SIFILIS / LUES = BOALĂ VENERICĂ –transmisă prin contact sexual, specific umană – dată de Treponema
pallidum
• Sifilisul la adult – împărțire didactică
o Stadiul I (sifilis primar)
 Șancrul dur (sifilom primar)
 Adenopatie regională
o Stadiul II (sifilis secundar)
 Rozeola sifilitică
 Meningita, corioretinita, hepatita, nefrita
o Stadiul III (sifilis terțiar): leziuni distructive
 Neurosifilis, sifilis cardiovascular, gome
• Sifilis congenital
o Precoce – asemănător cu tabloul clinic din Stadiul II al adultului
o Tardiv - Stigmatele sifilitice care apar și în Stadiul III al adultului
• DIAGNOSTIC DE LABORATOR – LA LP
o DIAGNOSTIC DIRECT (DIAGNOSTIC: MICROBIOLOGIC) – restrâns în Stadiul I (primar)
pentru că avem șancrul sifilitic și când prelevăm serozitatea din șancrul sifilitic
examinăm la ultramicroscop și surprindem și mișcările de flexie ale spirochetei
 Produs patologic: serozitate din șancrul sifilitic
• Frotiu colorat prin impregnare argentică
• Preparat umed între lamă și lamelă – examinare la microscopul cu
fond întunecat (ultramicroscop)
o DIAGNOSTIC INDIRECT (SERODIAGNOSTIC) – de bază; se face în orice stadiu
 În orice stadiu al bolii
 Teste de screening
 Teste de confirmare – Ag-Ac de diagnostic (detectăm Ac pe baza Ag cunoscute)
VDRL, de fixare a complementului, de inhibare a mobilității
treponemelor/Testul Nelson, reacția de hemaglutinare pasivă
• PROFILAXIE
o Profilaxie nespecifică
• TRATAMENT NU SE CERE
o Antibiotice (Penicilină)
- Aggregatibacter actinomycetemcomitans
o Face parte dintre bacteriile gram negative
o Facultativ anaerobe
o Formă cocobacilară (există și pleomorfism = forme diferite) – bacterie sub forma unui bacil
mic
o Abces vertebral – cocobacili gram negativi găsiți la nivelul cavității bucale, sunt implicați în
patologia locală, DAR pot produce și afecțiuni la distanță !!!!
o 3621 articole prezentând informații cu privire la această bacterie – PubMed/Medline
o Scurt istoric
 1912 Bacterium actinomycetem comitans
• Bacterie de formă cocobacilară
• Asociată cu Actinomyces
 1929 numele a devenit Actinobacillus actinomycetemcomitans
 1985, Haemophilus actinomycetemcomitans
o Importanță
 Prezența acestei bacterii în parodontita agresivă
 Putând influența negativ evoluția
• Locală sau
• Chiar și la nivel general
 Izolată în 90% dintre cazurile de parodontită localizată agresivă și în 30-50% din cazurile de
parodontită severă la adulți
o În acest context
 Factorii săi de virulență au fost tot mai studiați, inclusiv în articolele foarte recente
• 162 articole publicate în 2020 (până în luna noiembrie)
o Factori de patogenitate (EXAMEN)
 Fimbriile
• Prezintă fimbrii care
• Pot atinge 2 μm grosime
• Favorizează aderența
 Leucotoxina (LtxA)
• Capabilă să distrugă leucocitele
o Prin activarea degranulării neutrofilelor
o Cu eliberare masivă de enzime lizozomale
o Rezultând inclusiv apoptoza limfocitară
 Toxina citoletală distensivă (Cytolethal Distending Toxin) (CDT)
• A fost descrisă o întreagă familie de toxine
• Pot fi elaborate de mai multe specii de bacterii gram negative
• Au efect de distrugere a celulelor
• Demonstrate pe modele experimentale
• Pot fi considerate genotoxine (acțiunea principală pare a fi cea de lezare a ADN în celulele
gazdei)
 Lipopolizaharidul (LPZ)
• Cu caracter de endotoxină
• Are efecte pro-inflamatorii
• Poate induce resorbție osoasă in vitro și in vivo
• Pe baza LPZ (care conține polizaharidul O) se poate realiza serotiparea Aggregatibacter
actinomycetemcomitans în șapte serotipuri diferite notate cu litere a-f.
• Există și tulpini care nu pot fi tipizate prin această metodă
 Producerea de biofilm
• Aggregatibacter actinomycetemcomitans este capabil să dezvolte
o Atât supragingival
o Cât și subgingival
• Zona supragingivală reprezintă un rezervor de unde bacteria poate invada sau poate produce
infecția subgingivală
• Este prezentă în țesuturile pacienților mai tineri cu parodontită agresivă dar și în parodontita
cronică a adulților
• Acolo unde bacteria a fost localizată a fost demonstrată și producerea de biofilm

• Probe luate din biofilmul subgingival în situația în care s-a pus diagnosticul de parodontită –
aspectul coloniilor
o A – pacient de vârstă mijlocie cu periodontită cronică generalizată – macroscopic pe
placă – varietate mare de colonii (au aspect diferit)
o B – pacient tânăr cu periodontită agresivă – predomină un singur tip de colonie
o C – colonii mărite de 50 de ori – identificare pe caracterizare genetică –
Aggregatibacter
 Boli în care s-a dovedit implicarea Aggregatibacter actinomycetemcomitans
• Patologia parodontală
• Alte infecții localizate în cavitatea bucală
• Infecții sau reacții (imunologice) la distanță
o Infecții ale tractului urinar
o Osteomielită
o Abcese cu diferite localizări
o Meningită
o Endocardită și
o Sepsis
o Au fost raportate cazuri de artrită reumatoidă în care factorul declanșator a fost
Aggregatibacter actinomycetemcomitans
 - trebuie să fie pe la 2
 Antibioterapie – concentrație minimă inhibitorie + chirurgical
- Actinomyces și aspecte legate de patologia dentară - Genul Actinomyces
o "actis" ramură
o "mykes" fung
o Dar sunt bacterii
 gram pozitive
 aerobe facultativ anaerobe (există și anaerobe ex. Actinomyces meveri)
 nu sporulează
 arată ca niște bacili lungi / ”hife” dar pot arăta și ca bacilii difterici
 produc colonii care seamănă celor produse de mucegaiuri
 există numeroase specii
o Habitat
 flora umană orală (la om sau la animal)
 multe dintre Actinomyces spp. au fost găsite în placa dentară
 Actinomyces israelii, Actinomyces gerencseriae – implicate în patologia umană
o ACTINOMICOZA
 Actinomyces spp. identificate și în alte infecții profunde
o Patogenitate?
 devin patogene în momentul în care se produce o traumă (ex. extracții laborioase cu multe resturi
celulare, sânge, iar plaga este profundă)
 fiind facultativ anaerobe, în zonele cu sânge mult și fără oxigen se înmulțesc și erodează în profunzime
actinomicoza cervico-facială
• edem în zona cervicală
• noduli care se ramolesc și abcedează
• puroiul are aspect grunjos, albicios
• stare generală alterată; febră, frison
o Actinomicoza
 boală cronică, supurativă (abcese/granuloame)
 leziunile sunt purulente și pline de microorganisme
 pe măsura cronicizării se formează ”granule de sulf” (pline cu actinomycete),
înconjurate de PMN
 Tipuri clinice
• Cervicofacială
• Toracică
• Abdominală
 Diagnostic
• pornind de la aspectul clinic
• produsele se examinează întâi pt. evidențierea granulelor
o dacă există, se prelucrează, disecă/sparg
o se colorează Gram
 frotiu din puroi (PP)
• bacili gram pozitivi, eventual cu filamente, sau pot să arate ca și
corinebacteriile (NU sunt AAR)
 cultivarea
• pe medii îmbogățite
• incubate anaerob și aerob + CO2
• se examinează la 24 ore și la 5-7 zile
• identificarea se face pe baza caracterelor
• morfotinctoriale (frotiu din cultură, colorat Gram)
• caracterelor de cultură (pufoase, mucoide, de tip S ...)
• caracterelor biochimice
• structură chimică (prin gaz-lichid cromatografie)
• structură antigenică (ex. folosind IF)
• multe tulpini sunt încă sensibile la betalactamice
 Profilaxie
• extracțiile să fie urmate de o curățare foarte bună a alveolei
• spălare cu apă oxigenată
• drenaj
- Enterobacteriaceae (Enterobacterales – denumire mai recentă!)
o Se numesc enterobacterii pentru că au în principal localizare la nivelul tractului digestiv. Există multe genuri.
o Escherichia, Klebsiella, Proteus, Shigella, Salmonella = bacili gram negativi (BGN) – au în perete LPZ
(lipopolizaharidul – au antigenul somatic O) → căutăm anticorpi anti-O = anti antigen O
o E. coli, Proteus, Salmonella – sunt mobile – de regulă au cili peritriche – pe toată suprafața corpului
 E. coli, Proteus, Salmonella – au antigen flagelar H – face împărțirea în tipuri serologice în cadrul
grupurilor
 Salmonella poate determina, când este vorba de o salmonelă invazivă, anticorpi anti-H, respectiv anti-
Vi
 Klebsiella nu are flageli, dar are capsulă – e mai greu de fagocitat. Are în capsulă antigen K – polizaharidic
– împarte în tipuri serologice
o Toate enterobacteriile se găsesc la nivel intestinal în principal. Sunt bacili gram negativi. Au antigen somatic O
în perete. Unele dinte ele sunt mobile. Toate enterobacteriile sunt nesporulate. Toate enterobacteriile sunt
glucozo-pozitive.
o Următoarele sunt genurile de interes și cele mai implicate în patologia umană:
 Condiționat patogene – produc afecțiuni în anumite situații, dar pot face parte din floră
• Escherichia (ex. Escherichia coli) – frecvent ITU (infecții urinare); poate produce și infecții
digestive; în imunitate precară (nou-născuți, vârstnici) poate da meningită și sepsis.
Urocultură/coprocultură. Este lactozo-pozitiv
• Klebsiella (ex. Klebsiella pneumoniae) – al doilea ca etiologie în ITU, poate produce infecții
digestive (consum de alimente cu acest germen) – toxiinfecție alimentară de tip infecțios; poate
produce o pneumonie destul de rară, dar gravă. Urocultură/coprocultură. Este lactozo-pozitiv
• Proteus (ex. Proteus mirabilis) – foarte răspândit în mediul extern, în materialele organice în
stare de putrefacție, la nivel tegumentar, în intestinele omului și a animalelor. Dă frecvent ITU.
Dacă consumăm alimente vechi cu un număr considerabil de germeni putem face TIA
(toxiinfecție alimentară cu germeni). Urocultură/coprocultură. Este lactozo-negativ
 Patogene – sunt lactozo-negativi
• Shigella (ex. Shigella dysenteriae) – produce dizenterie bacilară – stare generală alterată, febră,
scaune modificate numeroase cu mucus, puroi și sânge = muco-puro-sanghinolente. Shigella
rămâne la poarta de intrare, deci nu este un germen invaziv. Diagnosticul se face prin
COPROCULTURĂ. Nu stimulează răspunsul imun. Nu se face diagnostic imunologic. Nu are
flageli, nu e mobilă, nu are antigen H, nici antigen K. Are doar antigen O.
• Salmonella (ex. Salmonella typhi) – agentul etiologic al febrei tifoide (4 săptămâni de boală).
Conține specii comune atât omului cât și animalelor. Sunt imposibil de eradicat. Dau
gastroenterite/enterocolite – boli limitate la tractul gastrointestinal. Se face coprocultură.
o Există câteva specii mai speciale care au un antigen de virulență ”Vi”, care au
capacitatea de a fi invazive – Salmonella tifi și paratifi a, b și c. Aici se face atât diagnostic
direct bacteriologic, cât și diagnostic imunologic (căutăm anticorpi față de salmonelă).
o Mediul TSI (Tri-Sugar-Iron) - conține 3 zaharuri și fier

 Pentru identificarea genului în cadrul familiei
 Eprubete mai mici decât cele standard
 Eprubeta are geloză în coloană la bază și geloză în pantă în partea superioară = însămânțare prin
înțepare în coloană și în hașurare panta
 Mereu la baza eprubetei se citește fermentarea glucozei – toate enterobacteriile sunt glucozo-pozitive
= îngălbenește baza eprubetei
• Eprubeta 1 – roz uniform și pe pantă și coloană – exclude etiologia de enterobacterii
• Eprubeta 4 – enterobacterie condiționat patogenă lactozo-pozitivă = și baza și panta sunt
galbene
• Eprubeta 3 – Enterobacterii lactozo-negative sau glucozo-pozitive, Proteus
• Eprubeta 2 – situație rară – depunere de hidrogen sulfurat – depune sulfură de fier =
precipitat negru = caracteristic Salmonelelor – maschează fermentarea glucozei
o Definiție enterobacterii
 Bacilii gram-negativi, nesporulați, mobili/imobili, aerobi/facultativ anaerobi
 Fermentează glucoza cu producere de acid/acid + gaz
 Oxidază negativ, catalază pozitiv
 G+C = 49-59%
 Habitat
• Intestinul uman și animal
• Alte regiuni ale corpului
• Plante, sol, alimente
 Specii comensale, patogene, condiționat patogene
o (NEISSERIILE SUNT OXIDAZĂ POZITIVE – DAU CULOAREA MOV PE REACTIVUL DE OXIDAZĂ LA CONTACTUL
CULTURII CU OXIDAZĂ. LA ENTEROBACTERII TESTUL E NEGATIV. CATALAZĂ POZITIV AM ÎNTÂLNIT LA
STAFILOCOCI) – GRILĂ
o Morfologie
 Bacili gram negativi mici: 2-3 μ / 0,6 μ , cu lanțurile paralele și capetele rotunjite
 Există tulpini cu formă cocoidă, dar și tulpini cu aspect filamentos
 Nu pot fi diferențiate prin microscopie optică
 Au flageli peritriche majoritatea
 Multe enterobacterii sunt fimbriate, identificându-se 50-100 fimbrii pe celulă, cu rol în patogenitate
 Unele celule dezvoltă pili de ”sex” cu rol în conjugarea bacteriană
 Unele specii sunt capsulate și formează colonii M pe mediile solide ex. Klebsiella pneumoniae
 frotiu din cultură pură = doar cu bacterii (fără celule și floră de asociație)
• Bacili gram negativi cu capete ușor rotunjită
• Dispoziție necaracteristică – aleatoare
• Nesporulați
• (Klebsiella are capsulă veritabilă – o păstrează la cultivare. Stafilococii pot avea capsulă, dar la
cultivare o pierd)
 Proteus
• poate lua forme diferite = aspect polimorf;
• deosebit de mobil (cățărare, invazie)
o Cultivabilitate
 Cultivă cu ușurință pe medii nutritive simple
 În mediile lichide
• Tulbură omogen mediul, fără depozit, fără văl – colonii S
 Pe mediile gelozate simple
• Colonii rotunde, netede, bombate semitransparente
• Tulpinile ”R” dezvoltă colonii turtite, cu margine neregulată
 Pe mediile cu sânge unele specii produc hemoliză – aici nu e așa importantă ca la streptococi
 Mediile de cultură selective/diferențiale – utilizate în diagnostic - pentru a obține patogenii și a inhiba
flora de asociație (săruri biliare + Shigella/Salmonella se dezvoltă ”bine mersi”, dar flora intestinală nu)
• AABTL – conține agar albastru bromtimol (indicator de pH) lactoză
• Mac Conkey – mediul slab selectivo-diferențial
• ADCL – agar-dezoxicholat-citrat lactoză
• Mediul SS – conține săruri biliare. SS = Salmonella - Shigella. Mediul selectivo-diferențial
 Lactozo-negativi pe AABTL
• Placă cu geloză simplă
• Însămânțare cu tehnica dispersiei / a pentagonului deschis
• Shigella / Salmonella
o Nu descompune lactoza – lactozo-negativ
o Placa rămâne cu culoarea albastră dată de bromtimol
• Dacă se găsesc coloniile astea în fecale trebuie să le selectăm și să facem identificare
 Colonii de tip M
• Poate fi Proteus
o AABTL nemodificat
o Nu fermentează lactoza – lactozo-negativ
o Colonii mucoase cu tendință de confluare
 Wilson Blair – pentru Salmonella patogene – colonii negre rugoase cu halou metalic
o Caracterele antigenice ale enterobacteriilor
 Ag O – Endotoxină = Antigenul somatic O – polizaharid din structura peretelui, care se eliberează când
bacteria moare sub formă de endotoxină → împărțire serologică; e la toate enterobacteriile
 Ag H – de natură proteică; doar la enterobacteriile cu flageli → împărțire în tipuri serologice în cadrul
grupurilor
 Ag K capsular – caracteristic germenilor care au capsulă (Ex. Klebsiella)
 Ag Vi – doar în cazul Salmonelelor invazive, care pot depăși bariera de organ (tifi și paratifi a, b și c) –
dau boli sistemice, febrele enterale. Acest antigen e un înveliș suplimentar pseudocapsular, peste
peretele bacterian, ca un fel de capsulă neveritabilă (e predominant la capetele bacilului).
o Patogenitate
 Endotoxine – E în top �) – antigenul O eliberat după moartea naturală a antigenului/artificială dată
de un antibiotic după distrugerea germenului.
• Șocul endotoxic ... CID = coagulare intravasculară diseminată. Să nu abuzăm de antibiotice în
doză șoc pentru că pot duce la eliberarea bruscă a multor endotoxine și declanșarea unui șoc
endotoxic. Și endotoxina astfel poate duce la moarte prin CID.
• Febră
• Leucopenie = nr. foarte mici de leucocite = indice de agravare (apare când organismul nu mai
face față unei infecții)
• Hipotensiune arterială – prăbușirea până la colaps a tensiunii arteriale. La persoanele cu risc de
sepsis e bine să fie prinsă o linie venoasă cu cateter pentru că dacă apare colapsul este mai greu
să prinzi vena.
• Acțiune abortigenă – se poate pierde sarcina
Infecție = în hemoleucogramă, constatăm prezența leucocitozei (nr. crescut de leucocite) - preponderent
pe procentul de neutrofile în infecțiile bacteriene
 Exotoxinele – produse în cursul vieții germenilor
• Toxine care pot fi produse de germenii din genul Escherichia când devin patotipuri digestive
patogene = când avem de a face cu Escherichia coli endotoxigen – boli diareice prin eliberarea
unei exotoxine în timpul vieții
o Toxina termolabilă
o Toxina termostabilă
• Toxina Shiga – în situația germenilor din genul Shigella – produc dizenterie bacteriană –
serogrupul A, serotipul 1 – Shigella Shiga – dă dizenterie și fenomene neurologice (dificultăți de
a pune diagnosticul)
 Invazivitate – pentru unele (Escherichia – tulpini patogene, Shigella) întâlnim invazivitate locală, dar pot
depăși bariera de organ (trec din intestin în sânge) – Salmonella tifi, paratifi a, b și c – genera boli
sistemice și deci și răspuns imun – trebuie să căutăm și anticorpi pentru diagnostic
 Multiplicare intracelulară
o ESCHERICHIA COLI
 Definiție/Morfologie FACULTATIV ANAEROBĂ!!!!
• Bacili gram negativi, fermentativi (Glucozo-pozitivi, ca toate enterobacteriile), aerobi,
mobili/imobili(*atunci când devine patogen-digestivă pierde cilii sau flagelii și poate să-și
sintetizeze capsula și devine imobilă); lactozo-pozitivi
• G+C: 50-51%
• 1-3 μ X 0,4-0,7 μ
• Filamente / cocobacili
• Cili peritriche / capsulă / fimbrii
 Germeni comensali – ajută la sintetizarea vitaminelor B, K în tractul intestinal
 Patogeni digestivi – RARĂ
 Patogeni extraintestinali – produce infecții când părăsește tractul intestinal – toaleta locală după
fiecare scaun = FOARTE IMPORTANTĂ mai ales la femei pentru că se pot contamina mult mai ușor (au
orificiul uretrei în apropierea perineului unde pot rămâne germeni)
• Infecții urinare 90% din ITU (pe vremuri colibaciloze la femeile în vârstă) contaminarea uretrei
cu germeni de la nivel intestinal → UROCULTURĂ
• Meningite
• Septicemii / sepsis
 Metabolism
• Caractere + (pozitive)
o Catalază – toate enterobacteriile
o Gaz/glucoză – toate enterobacteriile
o Lactoză – toate enterobacteriile
o Beta-galactozidaza
o Indol
o Lizina
• Caractere - (negative)
o Oxidază – toate enterobacteriile
o Uree
o Citrat
o Malonat
o H2S
 Escherichia pe TSI
• glucozo-pozitiv (îngălbenește baza); lactozo-pozitiv

(îngălbenește panta)
o Dacă substanța e ridicată de la bază, adică mediul se ridică = fermentarea glucozei cu
producere de gaz
 Structura antigenică
• Antigenele somatice O – povestea cu LPS – enterobacteriile au Ag O
• Antigenele flagelare H – povestea cu antigenul flagelar H de natură proteică cu serotipurile –
este mobilă
• Antigene de înveliș K (L, A, B) – dacă pierde flagelii și sintetizează capsulă că devine patogen
digestiv o să aibă Ag K cu diverse fracții mai puțin importante
 Patogenitate
• Adezine de tip fimbrial și afimbrial – are fimbrii, deci are adezine cu care aderă
• Factori de colonizare – în orice proces infecțios, aderă și colonizează
• Antigenele somatice O – se multiplică și eliberează din perete Ag O, care este endotoxina
• Capsulă – când e patogen digestiv poate să aibă și capsulă
• Toxine – uneori E. coli enterotoxigen poate produce exotoxine (toxina termolabilă și toxina
termostabilă)
 PATOTIPURI DIGESTIVE
• E. coli enterotoxigen (ETEC = E=entero, T=toxigen*mecanism, E=Escherichia, C=coli) – nu ne
interesează tot, doar să știm că există și ele
o Elaborează 2 toxine (LT=toxina stabilă și ST=toxina labilă – ca mecanisme de
patogenitate)
o Produce un sindrom holeriform cu diaree apoasă abundentă atât adulților cât și
copiilor
o Factori de risc: călătorii în străinătate (când oamenii merg în alte zone cu alte tulpini
de coli decât sunt obișnuiți în mediul inițial)
o Infecția este cunoscută și sub denumirea de diareea turiștilor
• EPEC = E. coli enteropatogen
o Produce diaree la copilul mic
o Produce diareea ”malignă” a nou-născutului – foarte gravă, deshidratare gravă,
amenințătoare de viață
o Diaree apoasă, febră, vărsături, scaune mucoase
o Mecanisme de patogenitate reprezentate în principal de adezine și distrugerea
epiteliului intestinal
• EHEC = enterohemoragic
o Produce toxină Shiga-like → COPROCULTURĂ
o Produce diaree / crampe abdominale / scaune cu sânge / febră / SHU=Sindromul
Hemolitic Uremic → poate duce la moarte pentru că afectează filtrul renal: produce
hemoliză și blochează filtrul renal. (TV: show cu focar de copii mici infectați probabil din
consum de lactate; fabrica unuia care făcea lactate s-a desființat; copii au avut nevoie
de dializă pentru că au avut infecție cu EHEC, care producea o toxină răspunzătoare de
hemoliză)
o Afectează copii și persoanele tinere
o Factor de risc: consum de carne insuficient prelucrată
• EIEC = enteroinvaziv

• Când vrei să vezi ce tulpină a produs un anumit caz într-un studiu epidemiologic/focar – faci
reacții de aglutinare pe lamă: faci un control cu latex (punctul 5) și în același timp poți urmări
dacă apare aglutinare cu anticorpi anti-O157, anti-H7 (tulpină mereu patogenă la nivel
intestinal)
 Evidențierea în laborator a patotipurilor enterice – în funcție de diversele patotipuri digestive se face
management diferit (diagnostic ELISA – imunoenzimatice, PCR – pentru punerea în evidență a anumitor
gene care corespund unor tulpini agresive)
• EPEC
o Serologie O
o Adeziune pe linii celulare Hep-2 sau HeLa
o PCR pentru bfp (pilina) și eaeA (intimina)
• EHEC
o ELISA pentru detectarea toxinelor SLT1 și/sau SLT2
o Efect citotoxic pe linia celulară Y1
o PCR pentru eaeA (intimina)
o PCR pentru sit1 și sit2 (toxina shiga-like1 și shiga-like2)
• EIEC
o Serologie O
o Testul Sereny
o PCR pentru ipaH (invazina)
• ETEC
o ELISA pentru detectarea toxinelor LT și/sau ST
o PCR pentru st sau lt (toxina termostabilă/termolabilă)
• DAEC
o Adeziune de tip difuz pe linii celulare HEp-2 sau HeLa
o PCR pentru afa (adezine afimbriale)
• EAggEC
o Adeziune de tip agregativ pe linii celulare Hep-2 sau HeLa
o PCR pentru agg
o Genul Klebsiella
 Specii: K. pneumoniae (agentul etiologic al pneumoniilor rare, dar foarte grave, care netratate pot fi
mortale), K. ozaenae (produce ozena=afectarea mucoasei nazale cu formare de puroi cu cruste cu miros
fetid, care duc până la urmă la pierderea mirosului), K. rhinoscleromatis (destrucții pe porțiunile
cartilaginoase de la nivel nazal) și K. oxytoca
 K. pneumoniae
• Bacterie larg răspândită în natură (sol, apă)
• Intestinul omului și al animalelor
• În mediul spitalicesc se selectează tulpini multirezistente
• Cum arată?
o Bacili gram negativi
o Încapsulați (capsula are dimensiuni de 2-3 ori mai mari decât diametrul bacteriei) –
au capsulă veritabilă
o Imobili – nu au flageli
o Nesporulați – ca toate enterobacteriile
o Se pot dispune in diplo – singurii dintre toate enterobacteriile, care pot avea o
dispoziție caracteristică – câte 1 sau 2 sau 3 în lanțuri scurte cu capsulă comună
• Se cultivă cu ușurință pe medii uzuale
o Colonii de tip M pentru că are capsulă veritabilă (mari, lucioase, vâscoase, cu tendință
la confluare, aspect de hartă geografică sau în picătură de miere, ai impresia că vor
curge pe suprafața mediului)
o Lactozo pozitive → Placa de AABTL va fi galbenă
o ADCL = dezoxicholat citrat lactoză: lactozo pozitiv = culoare roșie (Escherichia,
Klebsiella); lactozo-negativi = colonii transparente (Shigella, Salmonella, Proteus)
• Structură antigenică
o Antigene somatice O (LPZ face împărțirea în serogrupuri) specifice de grup – fiind bacili
gram negativi au Ag O
o Antigene capsulare polizaharidice K – Ag K, dă specifice de tip
 pe baza acestor antigene capsulare se pot împărți în peste 80 de tipuri
antigenice
 Reacția de umflare a capsulei – în momentul în care se pun în contact Klebsiella
cu ser/anticorpi anticapsulari specifici, acești anticorpi se vor uni cu antigenul
și picătura de albastru de metilen va rămâne la o distanță mai mare față de
germen pentru că nu e numai capsula, ci și structura de anticorp fixată pe
capsulă și dă senzația că e mai mare capsula
• Caractere de patogenitate
o Microorganism condiționat patogen
o Poate fi implicat în patologia prin multiplicare și invazivitate
 Poate da infecții urinare, digestive, respiratorii. Cum e patogen? Prin
multiplicare și invazivitate din aproape în aproape în țesut pe baza factorului de
patogenitate
• Factori de patogenitate
o Capsula – îl ajută să pătrundă mai adânc în organism, să invadeze, să ajungă să dea
pneumonii
o Endotoxina (antigenul O – Ag O)
o Genul Proteus
 Germen condiționat patogen
 Specii tip:
• Proteus mirabilis, Proteus vulgaris
• Proteus morganii a devenit Morganella morganii
• Proteus rettgeri a devenit Providencia rettgeri
 Larg răspândit în natură (ubicuitar)
 Intestinul omului și al animalelor
 În mediul spitalicesc se selectează tulpini multirezistente
 Se pot identifica în materiile organice în putrefacție, în alimente
 Bacili gram negativi
 Foarte mobili (are cili peritriche)
 Nesporulați
 Cu accentuat polimorfism – poate avea forme cocobacilare până la forme filamentoase
 Cultivă cu ușurință pe medii uzuale
 Colonii de tip
 ”Fenomene” dă colonii izolate doar dacă adăugăm substanțe inhibitorii ca să blocăm fenomenele
• Fenomen de invazie – Proteus descărcat în spot în centrul mediului de cultură
și s-a autoînsămânțat pe placă – a invadat placa
• folosește pentru studii epidemiologice, atunci când nu se opresc și se

multiplică unul peste altul = tulpina comună = au aceeași sursă
o dacă se opresc apare fenomenul liniei de demarcație / Dienes =

sursele sunt diferite – folosit pentru studii epidemiologice – de la 2 pacienți se izolează
tulpini și se dorește a afla dacă este același Proteus sau sunt diferiți = aici sunt diferiți
 Boli produse
• Infecții urinare (ITU); digestive
 Probleme deosebite?
o Genul Shigella
 Agenții etiologici ai dizenteriei bacilare
 Definiție
• Bacili gram negativi
• Imobili – nu au nici capsulă, nici flageli
• Nesporulați – ca toate enterobacteriile
• Oxidază-negativi – ca toate enterobacteriile
• Fermentează glucoza fără producere de gaz
• Lactoză-negativi
o Nu utilizează citratul ca unică sursă de carbon
o Nu produc urează
o Nu produc H2S
o Nu decarboxilează lizina
 Creșterea culturii pe ADCL
• Lactozo-negativ
o Shigella, Salmonella
 apare cultură transparentă
 mediul este nemodificat
• Lactozo-pozitiv
o Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae
 colonii roșii
 Nomenclatură și taxonomie
• Shiga 1898: bacilul dizenteric
• Flexner 1901: bacilul pseudodizenteric
• Sonne 1915: Shigella sonnei
• Schmitz 1917: Shigella dysenteriae tip 2
• DE REȚINUT – denumirea pentru cele 4 grupuri pe baza antigenului somatic O (Ag O), avem:
Shigella dysenteriae Shigella flexneri
Lactozo-negativ Lactozo-negativ
Manită negativ Manită d
Shigella boydii Shigella sonnei
Lactozo-negativ Lactozo-pozitiv (tardiv)
Manită negativ/d Manită pozitiv
 Cultivabilitate
• Tulbură omogen mediile lichide
• Mediile solide:
o Geloza nutritivă – colonii de tip S cu diametrul de 1-3 mm
o Ușor translucide, convexe sau ușor aplatizate
o Cu suprafața netedă, cu margini regulate
• Medii solide diferențiate
o Colonii rotunde, convexe, semitransparente, cu margini regulate
o Lactozo-negativ

• Tabel cu reacțiile de aglutinare pe lamă pentru identificarea în cadrul genului tipul pentru că
pentru enterobacterii tipul este de fapt specia

• Reacție de aglutinare pe lamă – identificarea unei tulpini izolate din coprocultură – când e pusă
tulpina în contact cu anticorpii specifici, dacă apare aglutinarea – am identificat grupul/tipul –
tot așa apare, depinde de ce am folosit pentru aglutinare. Tulbure omogen = reacție negativă
(se face la LP)
 Diagnostic
• Produsul patologic analizat: materii fecale
o Coprocitogramă – examinare la MO a fecalelor, dar nu în frotiu, gram, ci pentru
celularitate (caut PMN-uri, nu germeni). În dizenterie, peste 75% celularitate în PMN
pune diagnosticul de dizenterie.
o Caractere de cultură
o Orientarea diagnosticului cu ajutorul mediilor diferențiale/selective – pentru studiul
caracterelor de cultură
o Proprietăți biochimice – colonii lactozo-negative supuse unor teste biochimice; pentru
a face încadrarea în gen
o Structură antigenică – reacții de aglutinare pe lamă; pentru a face încadrarea în cadrul
grupurilor serologice, adică pentru a afla specia
o Se fac doar în cercetare/epidemiologie:
 Patogenitate
• Testul Sereny
• PCR pentru ipaH
 Tipizare fagică
 Tipizare moleculară
 Scaun de dizenterie cu mucus și sânge
• numeroase, dar reduse cantitativ
• numulare cu aspect de monedă și foarte dese
o se datorează tenesmelor rectale (iritarea terminațiilor nervoase de la nivel sigmoid și
rect – pacientul are senzație imperioasă de scaun, dar fără a avea scaun)
 Alte simptome în dizenterie: febră, tranzit accelerat, colici abdominale
 La MO cu o picătură de colorant: PMN, hematiile, germenii
 Eprubete
• În mijloc – aspectul întâlnit în cazul Shigella, Salmonella (glucozo-pozitive, lactozo-negative)
• În stânga – neînsămânțat
• În dreapta – nu este însămânțat cu o enterobacterie pentru că baza eprubetei nu este galbenă
 Reacție de aglutinare pe lamă: aspect cu limpezire și formare de grunji = reacție pozitivă. În funcție de
serul cu care am făcut aglutinarea, înseamnă că am identificat o anumită tulpină
 Antibiogramă cu multiplă rezistență la antibiotice. Nu contează neapărat când obținem un diametru al
zonei de inhibiție, ci contează dacă într-adevăr pe acea zonă de inhibiție nu s-au dezvoltat și alte colonii
– dacă există avem de-a face cu niște mutante care pot să funcționeze ca presori de selecție – să
înlocuiască toată populația receptivă cu una rezistentă.
o Genul Salmonella
 Definiție
• Bacili gram negativi
• Mobili cu ajutorul flagelilor
• Aerobi, facultativ anaerobi
o Peste 2390 serotipuri în acest gen – adică de specii
• La ME cu mulți flageli și cili peritriche
 Habitat
• Rezervorul natural: animalele ... ... ...
o Majoritatea ... – om și animal
o Salmonella typhi – la om
• Transmitere
o Apă/alimente – apă sau alimente contaminate
o Persoană - - - persoană – transmitere interumană
 Circuitul alimentelor în natură
 Cultivabilitate
• Medii lichide: tulbură omogen mediul
• Medii solide: formare de colonii – colonii de tip S; nu sunt germeni capsulați
• Mediul Aspectul coloniei
Geloză nutritivă Colonii netede, bombate, lucioase, rotunde
Geloză sânge Colonii netede, bombate, rotunde, fără hemoliză
MacConkey Colonii incolore, semitransparente
Hectoen Colonii albastru închis, uneori cu centrul negru
ADCL Colonii necolorate, semitransparente, uneori cu centrul negru
WB Colonii negre, rugoase cu halou metalic
AVB Colonii roșii, mediul virează în roșu
 Metabolism
• Caractere pozitive
o H2S – producerea de hidrogen sulfurat – particulară pentru Salmonella
o Citrat Simmons
o Lizină
o Arginină
o Ornitină
o Manită
o Sorbită
o Maltoză
o Gaz / glucoză
o Catalază
• Caractere negative
o Uree
o Fenilalanină
o Indol
o Lactoză
o Zaharoză
o Adonită
o Oxidază
 Pe TSI (Triple Sugar Iron) – baza e galbenă = fermentarea glucozei, panta
roșie = lactozo-negativ; Salmonella probabil pentru că apare hidrogenul
sulfurat cu acea sulfură de fier precipitată
 Structura antigenică
• Avem 5 grupuri (A, B, C, D, E) – NU trebuie reținute denumirile (*la Salmonella erau 4 și trebuiau
învățate denumirile)
• Antigenele sunt O, H, Vi
 Diagnostic
• Există teste rapide – pentru suspiciunea infecției se poate face pe lamă prin reacții de aglutinare
 Patogenitate
o Activitatea endotoxică – endotoxina ca la orice enterobacterie
o Capacitatea de aderare la epiteliul intestinal – aderarea ca la orice bacterie
o Invazivitatea – particularitate: invazivitate la distanță pentru Salmonella typhi
o Multiplicarea intracelulară (doar Salmonella typhi)
• Afecțiuni
o Gastroenterite – salmoneloze minore – boli comune omului și animalelor
 Invadarea epiteliului intestinal
 Răspuns inflamator
 Diaree
o Febra tifoidă – germeni mai invazivi cu Ag Vi
 Invadarea epiteliului intestinal
 Răspuns inflamator
 Diaree
 Ulcerații
 Perforații – peritonită tifică
 Diseminare sistemică – diseminare pe cale sanguină
o Mecanismul febrelor enterice
 Salmonella typhi (febra tifoidă) – în poză: rozeole tifice/vasculite = depozite
ale imunocomplexelor la nivel vascular, la nivelul capilarelor
• Febră și starea generală, care poate să fie până la 8 nubilare?!
 Salmonella paratyphi A, B sau C (febrele paratifoide)
• Aderarea la mucoasa intestinală → multiplicare → internalizare în
formațiunile limfoide ale intestinului → ganglioni mezenterici →
diseminare → bacteriemie inițială (germenul e în sânge – facem
hemocultură) → invadează formațiunile limfatice, măduva, splina,
ficatul → bacteriemie secundară (există anticorpi care să se lupte cu
bacteriile)
o Clinic:
• Febră, alterarea stării generale, anorexie, dureri
abdominale, constipație alternată cu diaree,
peritonită tifică
o Perioada de incubație 10-14 zile
o Fatală dacă nu se instituie tratament
o Gastroenterita: celelalte serotipuri de Salmonella
 TIA (aliment, apă) – toxiinfecție alimentară de tip infecțios
 Anorexie, vărsături, diaree, febră, alterarea stării generale, cefalee, astenie
prelungită, deshidratare, șoc toxic
 Perioada de incubație: 6-48 ore
o Septicemiile / Starea de sepsis – chiar dacă e un serotip care dă salmoneloză minoră
 Copii, persoane tarate
 Localizări secundare la nivelul osteo-articular, părților moi, pulmonare,
meningeale
 Diagnostic
• Febre enterice
o Hemocultură/medulocultură (săpt. I-III)
o Coprocultură (săpt. II-IV)
o Urocultură (săpt. III-IV)
o Bilicultură (convalescență și la purtători) ...
 Reacția ”Widal” (în evoluție săpt. II-convalescență) (Diagnostic serologic) –
Anticorpi anti: Ag O, Ag H, Ag Vi
• Gastroenterite (TIA): coprocultură
o Identificare biochimică
o Identificare/confirmare serologică
o Tipizare fagică, moleculară
o Testarea sensibilității la antibiotice
• recoltarea pentru hemocultură
• cultivarea pentru Salmonella pe mediu Wilson Blair cu aspect de colonii cu halou negru
• izolarea germenilor
• teste biochimice
• reacții de aglutinare
• antibiograme
- Genul Mycobacterium
o Agentul etiologic al tuberculozei
o Se știe din cele mai vechi timpuri – s-a găsit în oase
o Transmiterea pe cale aerogenă
o Boală foarte gravă – grad mare de mortalitate
o Știați că
 În urma tuberculozei mor mai mulți copii și adulți decât în urma oricărei alte boli infecțioase
 În lume în fiecare 10 secunde moare un om de tuberculoză
 În fiecare 4 secunde se îmbolnăvește un om de tuberculoză
 Fiecare bolnav de tuberculoză netratată poate molipsi anual de la 10 la 15 persoane (și în primul rând
pe cei apropiați din familia bolnavului)
 80% de bolnavi de tuberculoză au vârsta de la 15 până la 45 ani
o Micobacterii tuberculoase
 Mycobacterium tuberculosis – corect spus: complexul Mycobacterium tuberculosis – cuprinde
următoarele variante:
• Sunt în România
o Hominis
o Bovis
o BCG
• Africanum
• Microti
 Mycobacterium tuberculosis = agentul etiologic al tuberculozei; bacilul Koch (descoperit de Robert
Koch)
 Mycobacterium leprae – au structuri asemănătoare; bacilul Hansen
o Micobacterii netuberculoase – Principalele specii de NTM (non tuberculous mycobacteria)
 Cu ritm lent de multiplicare, fotocromogene – Grupul I
• Mycobacterium kansasii, Mycobacterium marinum
 Cu ritm lent de multiplicare, scotocromogene – Grupul II
• Mycobacterium scrofulaceum, Mycobacterium gordonae, Mycobacterium szulgai
 Cu ritm lent de multiplicare, nefotocromogene – Grupul III
• Mycobacterium avium
 Cu ritm de multiplicare rapid – Grupul IV
• Mycobacterium fortuitum, Mycobacterium chelonae
 dau tot colinii de tip R (rugoase)

 Importanța mycobacteriilor non-TB (NTM) atipice – oportuniste: dau aspecte asemănătoare cu
tuberculoza la persoane imunosupresate (cu rezistența scăzută)
• Studiu realizat în SUA
o 32.000 de mycobacterii izolate – 30% NTM
 61% complexul MAC (complexul M. avium – intracelulare)
• 10% alte specii
• 19% M. fortuitum – M. chelonae
• 10% M. kansasii
 Principalele manifestări clinice în infecțiile cu NTM
• Dau leziuni pulmonare, limfoadenopatii,
leziuni cutanate, diseminare cum fac și
mycobacteriile ”adevărate”
o Tuberculoza în momentul actual
 La nivel mondial – circa 2 miliarde de persoane
infectate cu Mycobacterium tuberculosis
 Circa 10 milioane de cazuri noi de tuberculoză în fiecare an!
 2-3 milioane de decese prin tuberculoză în fiecare an
 Țări cu mare prioritate în tuberculoză – România pe poziția 12!
o Habitat
 Varianta hominis
• Om infectat
• De obicei la nivel pulmonar
• Spută
 Varianta bovis
• Animal infectat
• Lapte și alte produse animale – prin lapte nefiert poate transmite infecția omului
o Morfologie
 BAAR
• Bacili roșii pe fond albastru – bacili acid alcolo rezistenți
• Colorația ZIEHL-NEELSEN (ZN)
 Bacili galben verzui ...
• Colorația fluorescentă – colorație cu fluoresceină – la microscopul cu fond întunecat
o Caractere de cultură
 Mare varietate de medii de cultură
 Unele produse în mod special
• Medii de cultură lichide (bulion)
• Medii de cultură pe bază de ou, de exemplu Loewenstein (conține verde malahit; se
recunoaște foarte ușor; aspect R: rugos, aspru, margini și suprafață crenelată, conopidiformă,
galben-pai, sticlos, greu de spart și suspensionat)
• Medii de cultură bazate pe compoziția în agar, de exemplu 7 H 9
 Rata de diviziune: 12 – 17 ore ! (nu minute)
 Colonii de tip R (2-8 săptămâni)
• Germeni care DAU COLONII DE TIP R:
o Corynebacterium diphtheriae (agentul etiologic al difteriei);
o Mycobacterium tuberculosis/BK (factorul cord: face ca germenii să fie organizați ca
niște corzi și să se desprindă foarte greu – colonii dure, greu de luat cu ansa de pe
mediu);
 Frotiu cu bacteriile agregate din cauza factorului cord
o Bacillus Anthracis
 Este nevoie de CO2 pentru ca aceste culturi să crească (se obține prin introducerea unei lumânări într-
un vas special și se introduce la termostat pentru a urmări câteva săptămâni)
o Caractere biochimice
 Numeroase
 Unele au utilitate în identificare. De reținut următoarele:
• Testul producerii de niacină (Konno)
• Testul reducerii nitraților
• Testul catalazei
o Caractere de rezistență
 În strânsă legătură cu structura
 Care explică și
• Rata lentă de diviziune
• Rezistența intra-macrofagică
• Rezistența la numeroase Ab (antibiotice) și Ct (chimioterapice: tuberculostatice)
 NaOH și H2SO4 – utile în decontaminare
 Radiațiile UV – utile pentru distrugerea Mycobacterium tuberculosis
o Structura chimică și antigenică – de reținut ce e cu galben!
 Au de toate!!! Structură complexă
 Lipide
• Acizi mycolici
• Ceruri (ex. ceara D) etc.
 Polizaharide
 Glicolipide (ex. LAM)
 Proteine (ex. PPD= derivat proteic purificat/tuberculina = extract proteic; folosit pentru
intradermoreacții când vrem să studiem)
 - titrare în câmp electric – are multe fracțiuni

o Răspunsul imun (RI)
 Foarte complex
 Incomplet elucidat
 RIU = de tip umoral – nu s-a dovedit că RIU este de protecție
• Față de structuri proteice / glicolipidice
• ELISA
 RIC = de tip celular
• Premuniție
• Hipersensibilitate de tip IV
• Fenomenul Koch (istoric)
• Este esențial
o Inhalare – fagocitare de macrofagele alveolare – multiplicare intra-macrofagică –
formarea leziunilor caracteristice – multiplicarea germenilor se oprește și se reia
doar în caz de imunodepresie (ID). Reluarea duce la apariția unor noi leziuni cu
destrucție importantă a parenchimului cu lichefiere, eliminare prin spută a
bacteriilor. În urma lor rămân găurile, care se numesc caverne, erodarea în vase –
bacteriemie – diseminarea infecției – deces
 Omul se îmbolnăvește pe cale aerogenă prin particule de aerosoli, care pot
pătrunde până la nivel de alveolă, unde fac niște leziuni caracteristice =
granulomul
 Granulomul are în centru detritusul (destrucția produsă de bacterie cu formarea cazeumului = material
brânzos). La periferie limfocite, celulele Langhans
o Din 100 persoane infectate – 90 sunt asimptomatici
 În 5 dintre cazuri infecția produce boala
 În 5 dintre cazuri infecția produce boala în ceva timp
o Factori de risc
 Vârsta (copii foarte mici și adulți tineri)
 Sexul (masculin)
 Etnia (rromă)
 Un anumit status socio-economic
 Condiții improprii
 Anumite activități
• Mineri
• Muncitori – praf de siliciu
 Malnutriție
 Consumul cronic de: tutun, alcool, droguri
 Detenția
 Infecția cu HIV/SIDA
o Date clinice
 Incubația 3-12 săptămâni
 Semne care pot atrage atenția = stare de impregnare bacilară. Abia după apare tusea cu expectorație
în care se pot găsi mycobacteriile.
• Subfebrilitate (prelungită sau intermitentă)
• Transpirații nocturne
• Astenie
• Scăderea apetitului și a greutății corporale
• Alterarea lent progresivă a stării generale
o Diagnostic
 Clinic
 Epidemiologic
 Paraclinic (laborator, imagistic)
 Anatomopatologic
 Microbiologic
• Bacteriologic
• Imunologic
o Imunobiologic (IDR=intradermoreacție cu PPD) – se introduc intradermic 2 unități de
tuberculină (derivat purificat dintr-o cultură). Studiu după 72 ore – RIC (răspuns imun
celular) – se măsoară zona indurată: normal 9 mm în RO; 5 mm în SUA. Peste această
dimensiune – investigare, contraindicată vaccinarea!
o Serologic – căutarea de anticorpi
colorație Ziehl-Neelsen
(BAAR)
metode convenționale metode rapide
cultivare pe medii de cultură (un tub se 1: 2: 3:

împachetează în folie de aluminiu)
sonde BACTEC HPLC
crește în 5-10 zile crește după 10 zile nucleotidice
MGIT
tubul neacoperit se PCR
Testul Konno MB-BACT
expune la lumină
reducerea spoligotyping
nitraților fotocromogen scotocromogen ne-cromogen
testul catalazei reducerea reducerea Testul Konno

nitraților nitraților
reducerea nitraților
creștere la
30 -35 hidroliza testul catalazei
grade Tween BO
celsius sensibilitatea la TCH
testul
hidroliza ureazei sensibilitatea la PAS
Tween BO
testul aril- sensibilitatea la PNB
testul aril- sulfatazei
sulfatazei
 ! totul începe cu frotiul pe care se identifică bacili acid-alcolo-rezistenți – ZN

• Examenul microscopic – esențial
o Colorația Ziehl-Neelsen – metodă simplă, rapidă, ieftină și foarte utilă în diagnosticul
prezumtiv
 Identificarea prezumtivă
 Confirmarea prezenței BAAR în colonia izolată
 Aprecierea corectitudinii decontaminării
 ”monitorizarea” tratamentului
o Cuantificarea examenului microscopic al sputei (câți germeni se dezvoltă pe câmp)
 ++++ = intens contagios
• Antibiograma? Nu se face în mod obișnuit în tuberculoză, ci doar dacă există tulpini rezistente
o Tratament
 Linia 1 – DE ÎNVĂȚAT!
• HIN (hidrazida acidului izonicotinic)
• Rifampicină
• Pyrazinamidă
• Ethambutol
 Linia 2
• Ethionamidă
• Prothionamidă
• Cicloserină
• Amikacină
• Ciprofloxacină
 Medicamente în asociere (3-5)
• Timp de 6 luni
• Tratament strict supravegheat (TSS, DOTS-în SUA)
 Tuberculostatice
• Streptomicină 1945
• Izoniazidă 1952
• Pyrazinamidă 1952
• Ethambutol 1963
• Rifampicină 1967
o Prevenire și control
 Identificarea și tratarea surselor
 Vaccinarea (BCG) - Bacilii Calmette-Guerin vaccinare împotriva tuberculozei; se face în maternitate la
copii cu minim 3 kg; cu bacili liofilizați
 Chimioprofilaxie
 Măsuri speciale
• Pacienți infectați cu HIV
• În închisori
• Personal medical
• Situații epidemice
 Dacă nu se face prevenție și control
• Germeni cu rezistență multiplă la antibiotice (multidrug-resistant tuberculosis, MDR-TB) –
Mycobacterium tuberculosis este rezistent la:
o Izoniazidă (HIN)
o Rifampicină
• XDR-TB
o Formă mai rară de MDR-TB
o Mycobacterium tuberculosis este rezistent și la
 Antituberculostaticele de a 2-a linie, ex. Fluorochinolone
 Cel puțin unul din cele 3 medicamente injectabile (ex. Amikacină, kanamicină
sau capreomicină)
- Familia BACILLACEAE
o cuprinde bacilii gram pozitivi (particularitate: sunt germeni sporulați)
 Genul Bacillus Bacili aerobi
• Bacillus anthracis – agentul etiologic al antraxului)
 Genul Clostridium (anaerob – se dezvoltă doar în absența Oxigenului)
• Clostridium tetani – agentul etiologic al tetanosului
• Clostridium botulinum – agentul etiologic al botulismului
• Clostridiile gangrenei gazoase
o ANTRAXUL / Bacillus anthracis
 Agentul etiologic al antraxului.
 Majoritatea formelor de antrax sunt cele de antrax cutanat.
 Există și riscul unei forme viscerale/digestive – boala este deosebit de grav.
 Caractere generale
• Habitat – intestin de om/animal
• Morfologie
o bacili mari cu capete retezate drept, gram pozitivi (violet);
o dispoziție în lanț
o sporulați – particularitate, spor central cu diametrul sporului mai mic decât bacilul. Îi
fac pe microbiologic să spună că sunt spori care nu deformează bacteria;
o nu se colorează cu albastru de metilen sau colorația gram (colorații obișnuite) – apar ca
o lipsă de substanță în lungimea bacteriei, ca o discontinuitate. Se pot evidenția prin
colorații speciale (nu sunt în programă).
• Caractere de cultură
o pe mediu: colonie de tip R (există doar 3 genuri care cresc așa și sunt virulenți sub formă
R – colonii cu suprafață și margini neregulate: bacilul tuberculos, anthracis și difteric)
• Caractere biochimice
o În pdf-ul de pe drive-ul de micro: au un pachet proteolitic bogat – atacă/desfac
proteinele/un substrat proteic: lichefiază gelatina, hidrolizează gelatina
• Caractere antigenice
o Bacili gram pozitivi capsulați – AU ANTIGENE CAPSULARE
o Au antigene de perete, DAR NU AU ANTIGENUL SOMATIC O PENTRU CĂ NU SUNT BACILI
GRAM NEGATIVI
 Definiție și forme clinice
• Antraxul (cărbunele, dalacul) – boală infecțioasă acută afectând în mod primar animalele
(ierbivorele), transmisibilă și la om.
• Trei forme:
o Cutanată – tegumentară
 apare o leziune ca o crustă neagră din cauza enzimelor proteolitice care distrug
țesutul și apoi după ce că au la multiplicare la poarta de intrare (formează
leziune cu crustă neagră și un edem moale gelatinos important al membrului
afectat) au și enzime care le ajută la invazivitate și apoi la diseminare în
organism
 95-98% din totalul cazurilor umane de antrax
 La nivelul părților descoperite: față, gât, membru superior/inferior (zone de
poartă de intrare – leziune pe unde intră sporii, care în condiții favorabile se
transformă în forma vegetativă și se multiplică)
 Maculă (2-4 mm) se vede, dar nu se poate palpa → rapid devine papulă =
leziunea indurată/indurație, care este și denivelată → veziculă cu conținut
lichid sanguinolent – se denudează=îndepărtează tegumentul care acoperă
acea leziune – escară=rană brună-neagră în jurul țesutului necrotic – coroană
de vezicule confluente (zona Chaussier = escară tipică înconjurată de coroană
de vezicule)
 În jurul veziculelor – edem moale, gelatinos, cu limite care se pierd treptat în
țesut sănătos (pentru că infecția se propagă pe cale limfatică și sanguină)
 Regiunea își păstrează sensibilitatea la atingere, este nedureroasă spontan și
la palpare
 Ganglioni limfatici regionali tumefiați s
o FORMELE VISCERALE = CĂRBUNELE VISCERAL
 Pulmonară – forme grave de la început viscerale – CĂRBUNELE PULMONAR
• Pneumonie extrem de gravă, cu expectorație hemoptoică, vâscoasă –
apare sânge în spută
• Asociată frecvent cu pleurezie hemoragică (acumulare de lichid cu
hematii în pleură) – pentru că este o afecțiune sistemică
• Adenopatie mediastinală importantă – infecție rapid progresivă
• Evoluție letală – durează 2-3 zile; nu e timp de diagnostic și tratament
 Gastrointestinală – când se consumă alimente contaminate – CĂRBUNELE
INTESTINAL
• Enterocolită acută holeriformă, cu scaune sanguinolente frecvente,
hipertermie
• Stare generală profund alterată, evoluție letală
•
• Este o antropozoonoză = se poate transmite de la animale la om
• Infecțiile umane – de obicei profesionale (tehnicieni/medici veterinari; oameni care
prelucrează blana animalelor moarte găsite în pădure care au murit din cauza acestei infecții)
 Diagnosticul de laborator
• Este o urgență medicală, deci se limitează la diagnosticul bacteriologic cu: recoltarea de
produs patologic și identificarea germenului în produsul patologic
• produsul patologic = serozitate din leziune (puroi, fecale, spută sanghinolentă)
• schema la LP
 Tratamentul și profilaxia
• Antibioterapie cu:
o Ciprofloxacină, Doxiciclină
o Antibiotice de asociere: Rifampicină, vancomicină, penicilină,
ampicilină, cloramfenicol, imipenem, clindamicină
o Moderat sensibil la streptomicină
• Vaccin? Rezervat categoriilor de risc (armată) pentru că bacteria poate fi folosită ca armă
biologică
 Modul de răspândire al ANTRAXULUI (ANTRAX = ARMĂ BIOLOGICĂ?)
• De la bordul unui avion
o Teoretic: 100 kg aruncate deasupra orașului Washington ar putea ucide între 130.000
și 3 milioane de persoane.
o Modul de distribuire a sporilor este influențat de direcția vântului și ploaie
• Printr-o scrisoare
o În momentul deschiderii scrisorii, sporii de antrax ajung în contact cu aerul
o Este o metodă ușoară de a provoca panică, însă sporii trebuie să se răspândească în
aer ca să fie periculoși
 Netratat – rată de mortalitate 80%
 Ușor de izolat din sol – telurici
 Crește repede pe mediile simple
 Simptome flu-like – greu de diagnosticat – simptome asemănătoare virozelor
 Sporii de antrax pot rămâne viabili în sol zeci de ani
 Tratament profilactic amplu, proces de imunizare amplu
 Teste în acest sens
• 1942 – Marea Britanie – Insula Gruinard
• 1942 – SUA fabrică 5000 de bombe cu antrax ”pentru orice eventualitate”
 Epidemii
• 1979 – Sverdlovsk, Uniunea Sovietică (79 cazuri de antrax pulmonar – 68 morți)
• 2001 – NY, Washington, Florida: 6 scrisori puse la poștă, infectând cu spori de antrax 22 de
persoane
• România: 30 cazuri confirmate la om, 150 animale bolnave raportate, focar în Deltă –
morbiditate redusă (0.4/100.000 locuitori)
o Germeni sporulați anaerobi – Clostridium tetani
 Agentul etiologic al tetanosului
 Germeni
• strict anaerobi (lipsa completă a O2 pentru culturi)
• sporulați
• necapsulați
• mobili – cu cili peritriche pe toată suprafața corpului
• se pot identifica în sol (germeni telurici) – prin forma de rezistență (sporul)
• reprezintă o specie patogenă prin toxinele (exotoxinele) neurotrope elaborate – produse în
cursul vieții germenului (exotoxine), au afinitate pentru sistemul nervos (neurotrope)
 Habitatul – intestinul omului și al animalelor
 Sol – sub formă de spori
 Morfologic
• Bacili mari
• Capete rotunjite
• Gram pozitivi
• Mobili cu cili peritriche
• Sunt anaerobi – în prezența O2 sporulează – caracteristic sporul terminal (deformant), mai
mare decât diametrul celulei bacteriene – în băț de chibrit / rachetă de tenis
• Colonii de tip S pe medii simple în condiții de anaerobioză
 Structură antigenică
• Are antigene de perete somatice, dar NU ARE LPZ ȘI NICI Ag O (pentru că nu e gram negativ)
• Are antigene flagelare H (comparativ cu antraxul, care are antigene capsulare K)
• Colorație cu tuș de China – colorează fondul și lasă necolorate bacteriile. Preparat din cultură
(se văd doar germeni de un singur fel – cultură pură). Antrax
•
 B. Anthracis produce anumite enzime
• Tetanolizina – liza hematiilor
• Tetanospasmina – IMPORTANTĂ ÎN PATOGENIA BOLII
o Interferă cu activitatea sinapsei neuromusculare
o Inhibă neuronii spinali postsinaptici
o Blochează eliberarea unor mediatori inhibitori (ex. GABA)
o Determină spasme musculare generalizate (declanșate de lumină, zgomote – se
desprinde inserția mușchiului de pe os cu fragment de os – pacienții cu tetanos izolați
în camere cu întuneric și fără zgomote și trebuie vizitați rar ca să nu declanșeze alte
spasme), hiperreflexie și convulsii
 Paralizie spastică
o De regulă conștienta este păstrată până pacientul intră în comă.
 Există și Tetanos neonatorum – la nou-născuți când cordonul ombilical este secționat

cu obiecte nesterilizate, cu praf în care există spori de bacili tetanici și prin rană pătrund, se multiplică
la poarta de intrare și generează o exotoxină neurotropă tetanos plasmina – răspunzătoare de
simptomele din tetanos și starea de contractură spastică generalizată cu opistotonus (capul în flexie și
genol-pectorală)
• Debutează la nivelul extremității cefalice – semnul risus sardonicus (râsul ironic) – contractura
mm. Maseteri și nu se pot descleșta fălcile. O
 Prevenire?
• Prin vaccinare: Di-Te-Per – protecția față de boală
o Vaccinarea 1 + 2 rapeluri + când o persoană rămâne însărcinată
o Cam la 10 ani ar trebui să se facă revaccinarea
o Conține
 2 anatoxine = toxine detoxifiate (nu produc boala, dar produc imunizare):
• Anatoxina Difterică
• Anatoxina Tetanică
 Corpi omorâți de bordetella pertusis
o De ce se alege anatoxină? Pentru că și în difterie și în tetanos, bacteriile rămân la poarta
de intrare și nu produce boală în sine bacteria, cât toxina produsă de bacteria aflată în
stare de lizogenie și este capabilă să producă exotoxina difterică/tetanică.
 Atenție la plăgile cu risc tetanigen – plagă contaminată cu pământ cu spori cu Bacillus tetani
• Contaminate cu bacterii aerobe ... consumă O2
• Contaminate cu pământ
 Plăgi înțepate profunde / nu există suprafață de contact cu O2
 Plăgi traumatice mari, profunde, margini neregulate, resturi de țesuturi devitalizate care consumă
oxigenul din plagă și creează anaerobioză
 Plăgi postoperatorii – ex.: naștere pe câmp
 Obligatoriu? Toaleta chirurgicală a plăgii!!!
• Deschiderea largă a plăgii
• Desfacerea marginilor plăgii și tăierea ”franjurilor”
• Îndepărtarea resturilor tisulare
• Spălarea cu apă și săpun
• Substanțe oxidoreducătoare H2O2– aduc O2 în plagă; nu alcool – produce o coagulare a
proteinelor și sub proteinele coagulate apar condiții de anaerobioză și se pot dezvolta germenii
 Plus?
• Penicilină – pentru că toată familia bacilaceelor are sensibilitate la penicilină și derivați. Când
se administrează Penicilină se stopează procesul infecțios de la poarta de intrare și germenii nu
continuă producția de exotoxină, care este răspunzătoare pentru simptomatologie
• Vaccin – plagă cu risc tetanigen se face un rapel pentru vaccinarea cu Di-Te-Per = ATPA
(anatoxina tetanică purificată și adsorbită = fixată pe un suport mineral de unde se eliberează
treptat – stimulează răspunsul imun treptat și se formează o cantitate de anticorpi treptat
crescândă – neutralizează exotoxina de la poarta de intrare)
• Ser – ser cu antitoxină antitetanică – cu anticorpi gata formați dacă s-a ajuns la boală
•
o Germeni sporulați anaerobi – Clostridium botulinum
 Agent etiologic al botulismului = TIA (toxiinfecție alimentară) de tip toxic = omul consumă un aliment în
care există toxina botulinică preformată
 Germeni strict anaerobi
 Sporulați
 Necapsulați
 Mobili cu cili peritriche
 Se pot identifica în sol (germeni telurici)
 Specie patogenă prin toxinele (exotoxinele) neurotrope elaborate – când se înghite alimentul cu toxină
preformată, aceasta are afinitate pentru sistemul nervos periferic
 Urgență medicală – tratament: administrare ser cu anticorpi anti-toxină botulinică. La început se
administrează un ser polivalent (6-7 tipuri), iar apoi prin toxinotipie se află tipul de toxină care a produs
botulismul se administrează ser monovalent.
 Habitat:
• Intestinul omului și al animalelor
• Forma de rezistență în sol = spori
 Bacili mari cu capete rotunjite
 Gram pozitivi
 În prezența oxigenului sporulează – spor subterminal (aproape la capătul bacteriei, dar nu chiar în
capăt), mai mare decât diametrul celulei bacteriene
 Colonii de tip S pe medii simple, în condiții de anaerobioză – nu prea se face cultură în botulism pentru
că nu este un proces infecțios, ci o toxiinfecție de tip toxic – mai important: aflarea tipului de toxină care
a produs botulismul
 Structură antigenică? Sunt bacili gram pozitivi mobili, au antigene de perete somatice (fiind pozitivi nu
este corect să zicem că au LPZ sau Ag O, care sunt caracteristici doar la gram negativi) și antigene
proteice flagelare H.
 Tipuri de toxină? – Se află prin toxinotipie. Sunt variabile: 6-7 exotoxine (toxine produse în cursul vieții
germenului) difuzibile în organism când a pătruns odată cu alimentul
 Toxina botulinică – doză letală 1-2 μg
 Ingerarea – resorbția acesteia – circulație – ajunge la nivelul plăcilor neuromotorii (față de care are
afinitate)
• Împiedică eliberarea de acetilcolină – Determină paralizie flască (moale)
 Prevenire:
• Nu trebuie consumate conserve cu capacul bombat
o Germeni sporulați anaerobi – Clostridiile gangrenei gazoase
 Asociere de specii din care nu lipsește Clostridium perfringens
 Clostridium perfringens = o excepție: un bacil gram pozitiv mare, dar încapsulat. Față de restul speciilor
care sunt asociate și care sunt tot bacili gram pozitivi, dar cu flageli peritriche.
 În diagnosticul pentru Gangrena gazoasă este important să găsim pe Clostridium perfringens astfel:
• Se cultivă în condiții de anaerobioză strictă
• Identificare – testul plăcilor semineutralizate – se pune în evidență pe placă faptul că există o
bacterie care desface lecitina din mediu, adică este o bacterie producătoare de lecitinază.
Lecitina în mediu se obține prin adăugare de gălbenuș de ou
 Manifestarea bolii
• Destrucția țesutului afectat – multiplicarea germenilor prin eliberarea echipamentului
enzimatic (enzime histotrope toxice – distrug orice tip de țesut, tegument cu necesitatea
amputării)
 Pacientă în vârstă de 80 ani
• Carcinom al veziculei biliare (celule scuamoase)
• Suspiciune celulită membru inferior drept
 Recomandare
• Internare secție medicală
 Examen clinic
• Pacientă în suferință ”clinică”
• Hematom de culoare albăstruie / coapsa dreaptă
• Zonă eritematoasă de 6/6 cm medial
 Examen de laborator
• Hematologic
o 33.200 leucocite /mm3 (albe)
o Deviere la stânga a FL (formulei leucocitare)
 Deci infecție
 Tratament cu antibiotice (i. v. = intra venos) timp de 48 ore
 Evoluție?
• Starea generală nu se îmbunătățește
 Examen radiologic membru inferior
• Prezență de ”gaz” în țesuturile moi !!! – Clostridiile gangrenei gazoase produc leziune prin
infectarea unei plăgi contaminate cu pământ/praf în care există spori ale speciilor ce dau
gangrenă gazoasă și din cauza echipamentului enzimatic al clostridiilor (histotrop) lasă leziunea
limpede – fără puroi (distrug și leucocitele) și prin produșii de metabolism se observă prezența
de gaz la nivelul membrului – umflătura membrului la palpare are senzație de punguțe de aer
care se deplasează sub tegument (ca un edem dur crepitant)
 Ce se face?
• Transferată la chirurgie pentru
o Analiza de situație
o Debridare chirurgicală – înlăturarea țesuturilor afectate
o Amputare membru inferior – dacă nu mai e vital
 Ce se mai face?
• Recoltare de produs de la nivelul leziunii
o Identificare:
 Prezența unor rare PMN
 Bacili gram pozitivi, capete ușor rotunjite
o Ce ar mai fi putut fi evidențiat?
 Floră de asociație
 Resturi celulare
o Aspectul microscopic! Apare edem perilezionar dur crepitant
• Cultivare pe 3 medii diferite, în aerobioză – deficiențe de colaborare
o Nu a crescut niciun bacil gram pozitiv
 Starea generală s-a înrăutățit
• Pacienta decedează la 4 zile de la internare
 Cărui gen aparțin bacteriile care pot produce acest tip de infecție?
• Pacienta a prezentat gangrenă gazoasă
• Cel mai frecvent – Clostridium spp. (histotoxic)
 Listați câteva dintre speciile care pot fi implicate?
• Clostridium perfringens – nu lipsește
• Clostridium novyi, Clostridium fallax, Clostridium sordellii, Clostridium histolyticum,
Clostridium septicum etc
 De ce este prezent gaz în țesuturile moi?
• Clostridiile se dezvoltă în anaerobioză
• Gazul – produs final de metabolism al clostridiilor histotrope
 Care sunt factorii de patogenitate ai clostridiilor?
• Echipament enzimatic bogat
o Lecitinază – lizează diferite celule, țesuturi
o Protează, hialuronidază, colagenază, hemolizine
• Combinarea factorilor de patogenitate – diferă în funcție de tulpină
• ! Toate tulpinile de Clostridium perfringens produc lecitinază (alfa-toxină)
 Ce ar putea fi considerat caracteristic?
• Aspectul clinic ... macroscopic
• Lipsa creșterii în anaerobioză
• Rare PMN, multe bacterii gram pozitive
 De ce a fost indicată amputarea membrului inferior?
• Pentru a salva viața pacientei – leziunile produse la nivelul membrului sunt ireversibile
• Odată apărută, gangrena gazoasă este greu de controlat --- la antrax e pe dos
o Antibiotice
o Debridare – utilă la început. Altfel infecția se extinde în țesuturi. E important să
elimini țesuturile
• Apar
o Degradări tisulare masive
o Țesuturi devitalizate
o Circulație compromisă
o Antibioticele nu pot penetra în țesutul afectat
 Ce s-ar mai fi putut petrece (patogenic)?
• Stare toxică datorită alfa-toxinei
o Hemoliză intravasculară – coagularea intravasculară diseminată – duce la obstruarea
filtrului renal
o Insuficiență renală acută
o Deces
 Prevenibilă numai prin amputarea membrului afectat
 Cum a apărut această infecție?
• Contaminare cu o tulpină din tractul intestinal propriu – cel mai frecvent
o Clostridiile pot avea habitatul
 Intestinal
 Pe tegument (mai ales perirectal)
 Pe sol
o În condiția în care există
 Leziuni la nivel tegumentar
 Probleme legate de igiena personală
 Circulație diminuată în extremități
- Actinomyces și aspecte legate de patologia dentară. Genul Actinomyces
o ”actis” ramură; ”mykes” fung
o Dar sunt bacterii!
 Gram pozitive
 Aerobe facultativ anaerobe (există și anaerobe – ex. Actinomyces meveri)
 Nu sporulează
 Arată ca niște bacili lungi / ”hife”, dar pot arăta și ca bacili difterici
 Produc colonii care seamănă celor produse de mucegaiuri
 Există numeroase specii
o Habitat
 Flora umană orală (la om sau la animal)
 Multe dintre Actinomyces spp. au fost găsite în placa dentară
 Actinomyces israelii, Actinomyces gerencseriae – implicate în patologia umană – ACTINOMICOZA
 Actinomyces spp. identificate și în alte infecții profunde
o Patogenitate
 Devin patogene în momentul în care se produce o traumă (ex. extracții laborioase cu mai multe resturi
celulare, sânge, iar plaga este profundă)
 Fiind facultativ anaerobe, în zonele cu sânge mult și fără oxigen se înmulțesc și erodează în profunzime
→ actinomicoza cervicofacială
• Edem în zona cervicală
• Noduli care se ramolesc și abcedează
• Puroiul are aspect grunjos, albicios
• Stare generală alterată
• Febră, frison
 Actinomicoza
• Boală cronică, supurativă (abcese/granuloame)
• Leziunile sunt purulente și pline de microorganisme
• Pe măsura cronicizării se formează ”granule de sulf” (pline cu actinomycete), înconjurate de
PMN
• Tipuri clinice
o Cervicofacială
o Toracică
o Abdominală
 Diagnostic
• Pornind de la aspectul clinic
• Produsele se examinează întâi pentru evidențierea granulelor
o Dacă există, se prelucrează, disecă/sparg
o Se colorează gram
• Frotiu din puroi = produs patologic
o Bacili gram pozitivi, eventual cu filamente, sau pot să arate ca și corinebacteriile (NU
sunt AAR=acid alcoolo-rezistenți)
• Cultivarea
o Pe medii îmbogățite
o Incubate anaerob și aerob + CO2
o Se examinează la 24 ore și la 5-7 zile
• Identificarea se face pe baza caracterelor
o Morfotinctoriale (frotiu din cultură, colorat Gram)
o Caracterelor din cultură (pufoase, mucoide, de tip S ...)
o Caracterelor biochimice – truse API (așa se numesc)
o Structură chimică (prin gaz-lichid cromatografie)
o Structură antigenică (ex. folosind IF)
• Multe tulpini sunt încă sensibile la betalactamice
 Profilaxie
• Extracțiile să fie urmate de o curățare foarte bună a alveolei
o Spălare cu apă oxigenată
o Drenaj
- Fungi implicați în patologia umană – Candida albicans
o Există câteva mii de specii de levuri și mucegaiuri
o Peste 100 – implicate în patologie
o Fungii implicați în patologia umană sunt microorganisme de tip eucariot
o Placă Petri simplă lăsată pe masă deschisă – se poate contamina cu
 levuri (aspect cremos)
 mucegaiuri (aspect prăfos)
o structura fungilor
 corpul fungilor este format din
• partea vegetativă – thal
• partea reproducătoare – spori și aparat sporifer
 în funcție de partea vegetativă există două categorii de fungi
• thal cu celulă rotundă sau ovalară (globuloasă), cu diametrul de 3-10 μm (la levuri)
• thal din filamente foarte lungi, cu grosimea de 1-10 μm – hifă (filament micelian)
o hifele alcătuiesc prin împletire miceliul
 2
o Genul Candida (levuri)
 Peste 81 de specii
 7 specii implicate în patologia umană
 Candida albicans produce pseudomicelii
• În culturi
• În produse patologice sau la nivel tisular
 Habitat
• Izolate de la omul sănătos (tract respirator superior, digestiv și vaginal)
• Echilibrul între microorganism și gazdă poate fi modificat – apar problemele patologice
 Morfologie
• Levură ovalară, gram pozitivă
• 2-3/4-6 μm
• Cu posibilitatea apariției unor pseudohife
• Formă S
• Consistență cremoasă
• Ușor suspensionabile când vrem să facem frotiu din cultură
 Caractere generale
• Caractere morfotinctoriale
o În frotiurile realizate din produse patologice, Candida albicans apare ca o levură
ovalară, gram pozitivă cu dimensiuni de 2-3l/4-6 μm
o Cu posibilitatea apariției unor pseudohife
• Caractere de patogenitate
o Factorii de patogenitate ai Candida albicans sunt reprezentați de anumite enzime,
spre exemplu:
 Proteinaze
 Hidrolaze
 Esteraze
 Ribonucleaze
 Și anumite substanțe care inhibă răspunsul imun – ex. mananul (inhibă
proliferarea limfocitelor T)
• Caractere de cultură
o Pe mediul de cultură Sabouraud, la temperatura camerei sau 37oC
o Apar colonii de tip S, cu o consistență cremoasă și cu un miros caracteristic
 Factori implicați în apariția unei candidoze
• Factori intrinseci
o Vârsta (nou-născuți, vârstnici)
o Sarcină (începând cu luna a IV-a)
o Endocrinopatii (diabet zaharat, insuficiență suprarenaliană, insuficiență tiroidiană)
o Hemopatii maligne
o Anemii aplazice
o Agamaglobulinemie și hipogamaglobulinemie
o Infecția cu HIV și SIDA
o Alte cauze de imunodepresie
• Factori extrinseci
o Antibioterapia incorect administrată
o Terapia antituberculoasă și antiparazitară
o Terapia imunosupresivă
o Utilizarea (pe cale generală) a medicamentelor anticoncepționale
o Efectuarea anumitor manopere medico-chirurgicale (cateterisme, implante, etc.)
o Utilizarea radiațiilor ionizante
o Alte cauze de imunodepresie
 Formele clinice
• Bucale și peribucale
o Stomatita – mucoasa bucală eritematoasă cu depozite albicioase
o Glosită – limba netedă, depapilată sau prezintă depozite albicioase
o Amigdalită
o Cheilită – buze crăpate, scuamoase, sângerânde, leziuni la nivelul comisurii bucale
• Stomatita acută
o Poate fi un sindrom care însoțește SAU face parte din simptomatologia unei boli
infecțioase
 Rujeolă
 Varicelă
o SAU dermatologice
 Dermatita erozivă (sindrom Stevens-Johnson)
o Poate fi și entitate primară determinată de
 Virusul herpes simplex
 Candida albicans s
o Stomatita acută cu Candida albicans
 Apare la copii (mărgăritărel), dar și la toate vârstele (ex. după tratament
antibiotic abuziv)
 Apariția poate fi favorizată de
• Corticoterapie topică
• Fumat
• Igienă bucală defectuoasă
• Proteze dentare acrilice vechi adaptate defectuos
• Leziuni cronice ale mucoasei
• Scăderea pH-ului local
• Imaturitatea imunitară a nou-născutului
• Deshidratarea nou-născutului
• Afecțiunile endocrine (diabet, hipoPT – Addison)
• Sarcină
• Contraceptive orale
• Corticoterapie generală
• Cașexie (malnutriție)
• Imunosupresie (medicamentoasă, de boală)
• Chimioterapie / radioterapie
• Antibioterapie cu antibiotice cu spectru larg
 Manifestări clinice
• Arsuri
• Hiperemie
• Depozite albicioase aderente
• Glosită viloasă
• Esofagită (după extindere de la nivelul bucal)
o Disfagie
o Dureri retrosternale
o Genitale
 Vaginite
 Vulvite
 Balanoprostatite
o Cutanate și ale fanerelor

 Onixis și perionixis (dureri și tumefacții periunghiale)
 Intertrigo axilar, submamar, interfesier, interdigital, cu leziuni
• Exsudative
• Eritematoase
• Scame și uneori
• Vezicule cu lichid clar sau purulent (în cazul unor suprainfecții
bacteriene)
o Generalizate – cele mai grave
 Viscerale
• Bronhopneumonie
• Endocardită
• Meningită
• Infecții digestive
 Septicemii
• Tratament stomatitei cu Candida albicans NU SE CERE
• NU se tratează cu antibiotice antibacteriene – se dau antifungice
• Dacă a apărut ca o consecință a administrării de antibiotice cu spectru larg – TREBUIE
ÎNTRERUPTE
• Dacă tratamentul antibiotic al unei boli de fond este necesar (din cauza căruia a apărut
stomatita)
o Trebuie efectuat tratament țintit
o Cu spectru cât mai îngust
• Aplicări locale de NISTATINĂ (3-6 drajeuri pe zi – supte și nu înghițite!)
• NISTATINA se poate încorpora în GLICERINĂ pentru badijonări (la 3 ore interval – ex. la
comatoși)
• De alcalinizat mediul bucal (gargară cu ceai de mușețel/bicarbonat de sodiu)
• Se poate administra FLUCONAZOL
o 100 mg/zi, timp de 3 zile (la adult)
o 3 mg/kg/zi, oral sau i. v. la copil
PARAZITOLOGIE MEDICALĂ lore2007dana@yahoo.com ---- se continuă după vacanță ce nu apucă să predea
- Protozoare
o Amibe (2) Entamoeba histolytica, Entamoeba gingivalis
o Flagelate (3) Trichomonas vaginalis, Trichomonas stenax, Giardia duodenallis
Examen practic – oral (tematică pe site)
Examen scris: grilă bacteriologie (minim nota 5 și majoritară), 1 subiect scris din parazitologie (minim nota 5), 1 subiect scris
din virusologie (minim nota 5) – medie
- Definiția parazitologiei
o Știința care se ocupă cu studiul organismelor care trăiesc în alte organisme ale unor specii diferite care le
oferă adăpost și hrană
- Relațiile care se stabilesc între parazit și gazdă
o SIMBIOZĂ = atunci când cele 2 organisme s-au adaptat să trăiască împreună
o COMENSALISM = unul beneficiază, iar celălalt nu este dezavantajat net
o PARAZITISM = atunci când parazitul se dezvoltă în detrimentul gazdei
 Parazitism obligatoriu – parazitul nu poate supraviețui în afara gazdei (este total dependent de gazdă)
 Parazitism facultativ – parazitul poate supraviețui atât liber cât și la nivelul gazdei
o Tipuri de paraziți
 Ectoparaziți – trăiesc la nivelul tegumentului gazdei, relația numindu-se INFESTAȚIE (în această
categorie – majoritatea artropodelor parazite)
 Endoparaziți – se dezvoltă la nivelul tractului digestiv, în alte organe sau țesuturi și provoacă INFECȚII
- Paraziții sunt clasificați în
o Subregatul Protozoare
o Subregatul Metazoare
- Protozoarele sunt organisme eucariote, unicelulare, fiecare celulă îndeplinind funcțiile necesare vieții, de hrană,
înmulțire și locomoție
- Metazoarele sunt organisme pluricelulare și se divid în helminți și artropode
- Protozoarele
o Sunt împărțite în patru clase
 Rhizopoda – se deplasează cu ajutorul pseudopodelor (amibe)
 Mastigophora – se deplasează cu ajutorul flagelilor (flagelate)
 Infuzoare – se deplasează cu ajutorul cililor (ciliate)
 Sporozoare – protozoare exclusiv parazite, fără organite de mișcare, care se înmulțesc pe cale sexuată
(nu doar asexuată. Ex.: Plasmodium, Toxoplasma gondii)
o Morfologie
 Nucleul determină caracterul genetic al speciei, are membrană nucleară, nucleoplasmă și nucleol
(cariozom)
 Citoplasma are rol în ingestie și digestie (este sediul substanțelor de rezervă, de ex. glicogen), excreție
precum și rol în locomoție și respirație
 Membrană plasmatică este semipermeabilă având rol în ingestia hranei și excreția produșilor de
metabolism
o Nutriția se realizează în general prin endocitoză (fagocitoză – PARTICULĂ SOLIDĂ sau pinocitoză - LICHIDĂ) cu
ajutorul unor enzime lizozomale și mai rar prin endosmoză (pe toată suprafața corpului; Ex. Giardia )
o Mobilitatea este asigurată prin organitele specializate (ex. cili, flageli) sau organite nespecializate care de
regulă reprezintă prelungiri ale citoplasmei (ex. pseudopodele care apar ca răspuns la stimuli externi)
o Respirația poate fi
 Anaerobă
 Aerobă
 Facultativ aerobă/anaerobă
o Înmulțirea se poate realiza prin
 reproducere asexuată
• Diviziune simplă (sciziparitate)
• Diviziune multiplă a nucleului (schizogonie)
 Reproducere sexuată (la sporogonie), pentru unele protozoare (de ex. ciliate și sporozoare)
 În acest caz este necesar să existe celule diferențiate sexual (gameți) prin a căror unire rezultă
zigotul/oul; zigotul se transformă într-un sac cu spori numit sporochist, ce se rupe eliberând
sporozoiții (există o diferență esențială între sporii parazitari și sporii bacterieni)
o Protozoarele se pot întâlni sub 2 forme
 Forma vegetativă – trofozoit, în care protozoarul se hrănește, este activ, se deplasează
 Forma chistică – de rezistență, care apare în condiții neprielnice de viață și are un scop dublu
• De protecție în afara gazdei (asigură transmiterea infecției la o nouă gazdă) și
• De reproducere (după dechistare nucleul suferă o diviziune)
o AMIBE
 Se pot clasifica dpdv. al patogenității în
• Amibe parazite, întotdeauna patogene. Ex.: Entamoeba histolytica
• Amibe parazite, nepatogene / condiționat patogene. Ex.: Entamoeba gingivalis, Entamoeba
coli, Entamoeba hartmanni, Endolimax nana, Dientamoeba fragilis
• Amibe libere cum ar fi Naegleria fowleri, Acanthamoeba spp. etc.
 Entamoeba histolytica (Entamoeba DYSENTERIAE)
• Amibă intestinală, întotdeauna patogenă
• Amibă hematofagă (se hrănește cu hematii)
• Parazit invaziv, putând pătrunde în țesuturile intestinale, dar putând și disemina
extraintestinal pe calea sângelui
• Provoacă dizenteria amibiană / abioza cu anumite caractere care diferă de dizenteria
bacteriană, provocată de ex. de speciile de genul Shigella
• Trofozoitul
•
o are 20-30 μm
o Citoplasma
 Este structurată din
• ectoplasmă (periferică) – mai refringentă; emite UN PSEUDOPOD SPRE
HRANĂ
• endoplasmă (situată în jurul nucleului) – are structură mai granulară;
adăpostește nucleul, vacuolele și hematiile
 este lipsită de diferite organite care există la alte eucariote cum ar fi
• mitocondriile, aparatul Golgi, RER (reticul endoplasmic rugos),
microtubulii
 în schimb conține abundente vacuole, precum și lizozomi
o Nucleul este sferic, excentric, înconjurat de o membrană nucleară cu cariozom situat
central și cromatină situată periferic, dispusă regulat pe membrana nucleară
• Chistul
o
o Forma de rezistență din mediul extern și are o dimensiune de circa 8-20 microni
o Are o formă rotundă cu perete gros, refractil, conține 4 nuclei (la maturitate)
o În citoplasmă prezintă baghete siderofile, numite și corpi cromatoizi
o Chistul se formează în intestin atunci când condițiile de supraviețuire nu sunt prielnice
o Doar chiștii maturi, care conțin 4 nuclei (tetranucleat), sunt infecțioși – leziuni în buton
de cămașă
•
o Ce se întâmplă în organismul omului care
 ingeră chisturile tetranucleate (infecțioase) și face DIZENTERIE AMIBIANĂ
 nu se infectează cu trofozoiți!!!
 Face forma acută a bolii pentru că atunci când elimină trofozoiții nu sunt
infecțioși pentru că nu rezistă în stomac la aciditate gastrică
o Dacă avem o persoană bolnavă cronic (a fost bolnavă, nu a fost tratată și a rămas
purtător cronic de chisturi) = SURSĂ de infecție
o Dacă o persoană sănătoasă nu respectă reguli de igienă, bea apă infectată etc., va înghiți
chisturile, iar acestea se vor dechista la nivel intestinal și în jurul fiecărui nucleu care se
va divide în 2 se va individualiza citoplasma. Deci din 1 chist înghițit, de fapt înghițim
ceea ce va duce la 8 amibe tinere (ele formează leziuni tipice = ”în buton de cămașă”
pentru că la nivelul mucoasei colonului se vede, când se face examenul
rectosigmoidoscopic, ca un por, ca o leziune mică de intrare a amibelor, în schimb în
profunzime se strânge o colecție purulentă, ceea ce o face să fie asemănată cu ”bottle
shape”/ ”în buton de cămașă”. Se poate disemina și pe cale sanguină în alte organe și
acolo vor lua naștere abcese (complicații).
 Deci majoritatea oamenilor care se infectează fac forme intestinale (dizenteria
amibiană), însă o parte din ei vor dezvolta și abcese în alte organe (cel mai
frecvent hepatic, dar și transdiafragmatic la nivel pulmonar)
 Când omul este în fază acută, deci are scaune diareice, v-a elimina în mediu
trofozoiții (Formele vegetative, ce vor fi distruse în mediul extern). Pe măsură
ce boala se cronicizează v-a elimina chisturi pentru că apare o absorbție a apei,
ce va face să fie o condiție nefavorabilă pentru parazit care se va închista, deci
din formă de trofozoit va trece în formă de chist, și chistul inițial va avea 1
nucleu, apoi 2 apoi 4. Cât timp este un chist tânăr, uninucleat sau binucleat, nu
va fi infecțios, însă pe măsură ce se maturizează și ajunge să adăpostească 4
nuclei, devine infecțios și poate transmite boala altei persoane.
• Patogenie
o Acțiune invazivă
o Inițiată de atașarea trofozoiților de receptori (adezine)
o Atașare cu ajutorul enzimei amibo-porină – are acțiune citolitică și bactericidă și
produce necroză litică
o Leziunea primară intestinală = ”abces în buton de cămașă” (colonul afectat, în special
cec și sigmoid) – se lărgește în submucoasă
o Prin reunirea mai multor astfel de abcese din submucoasă va rezulta un aspect de
crater, care se poate ușor infecta cu bacterii enterice (piogene).
o
 332 – leziune rezultată prin confluarea mai multor leziuni primare, ce se poate
infecta cu mai mulți enterici patogeni
 Sub 332 marcat cu săgeata neagră – trofozoitul (amiba) în profunzimea
peretelui intestinal – caracteristica principala: invazivă, hematofag
 331 – piesă operatorie – bucată de colon extirpată pentru că în urma procesului
infecțios de fapt organismul încearcă să repare, dar repară cu țesut de
granulație, prin fibroză și zona respectivă are stricturi și tranzitul intestinal e
realizat cu dificultate. Astfel, intestinul dintr-un organ suplu și mobil, devine ca
un tub rigid.
o Poate rezulta și erodarea unui vas de sânge de vecinătate → diseminare hematogenă
a amibelor → pot ajunge în diferite viscere la nivelul cărora produc necroze și abcese
o Dacă este lezat întregul perete intestinal → perforații și hemoragii → peritonită
o Alte complicații
 Prin fistulizarea unui abces hepatic la piele, poate apărea o amibioză cutanată
 Transdiafragmatic – procesul se extinde la nivel pulmonar, în lobul inferior
drept și determinând o altă localizare a abcesului amibian (pulmonar)
• Manifestări clinice
o Există
 Amibiază intestinală
 Amibiază extraintestinală
o Amibiaza intestinală (2 variante clinice)
 1. Dizenteria amibiană (cel mai frecvent)
•
• Scaune relativ numeroase (circa 5 pe zi)
• În cantitate destul de redusă (mucus, puroi și sânge)
• Dureri abdominale moderate
• Tenesme rectale
 2. Colita amibiană fulminantă (foarte severă)
• Afectare importantă a colonului ca suprafață → manifestări mai grave
• Leziuni ulcerative
o 15-20 de scaune pe zi (inițial materii fecale și sânge, ulterior
mai ales sânge)
o Colici abdominale insuportabile și tenesme rectale
o Febră
o → mortalitate ridicată
 3. Apendicita amibiană
• Localizată la apendice
 4. Amebomul
• Modificarea importantă a structurii peretelui intestinal → tumoră
benignă.
• Necesită intervenții chirurgicale
o Amibiaza extraintestinală
 Cea mai frecventă localizare extraintestinală = hepatică
 Abcesul amibian hepatic
• Debut brusc
• Dureri în hipocondrul drept, cu iradiere în umărul drept /
interscapular, accentuate la inspir profund
• Febră (39-40 grade Celsius), frisoane, transpirații profuze
• Greață, vărsături, dureri intense la palpare
• Hepatomegalie
• Pot apărea complicații
• Diagnostic
o Diagnostic parazitologic (direct) – este baza
 Examenul coproparazitologic (de elecție, în amibioza intestinală)
• Preparate native (lamă-lamelă) – pentru trofozoiți – cu SER
FIZIOLOGIC se fac preparate umede pentru a observa structura și
mobilitatea amibelor
• Ex. coproparazitologic cu lugol – pentru chisturi – se colorează foarte
bine nucleii și peretele chistului. Nu mai sunt viabili trofozoiții
• Se pot realiza și preparate colorate
 Detectarea coproantigenelor (ELISA) – truse imunoenzimatice, ce permit
evidențierea antigenelor, adică a fragmentelor parazitare
 Cultivare – cu mediu special pentru amibe și flagelate (Loeffler modificat) –
folosit mereu pentru bacilul difteric. Mediul conține ser coagulat de bou și
geloză și când facem cultivarea pentru flagelate și protozoare mai punem
neapărat și o ansă de amidon de orez ca să hrănească amibele/flagelatele pe
care vrem să le cultivăm și punem și penicilină pentru a nu se dezvolta floră de
asociație
o Diagnostic imunologic (indirect) – în care se caută anticorpii se practică doar pentru
complicații (situația în care apar abcese – în care se tisularizează boala)
o Tehnici imagistice – ecografii, tomografii, rezonanță magnetică nucleară (RMN) – când
avem infecții cu paraziți e bine să fie cu administrare de substanță de contrast ca să
vedem dacă pătrunde sau nu substanța în interior. În paraziți substanța de contrast nu
va pătrunde în interior
chist
trofozoit
o
Chiști – Entameoba coli – au 8 nuclei (face
parte din flora normală a intestinului
o
• Tratament NU SE CERE
o Putem utiliza
 Amoebicide intraluminale
 Amoebicide tisulare
 Amoebicide mixte
o De ex. în tratamentul amibiazei intestinale asimptomatice – amoebicide
intraluminale de tipul iodochinolului (650 mg per os, de trei ori pe zi, timp de 20 de
zile)
o Uneori tratamentul medicamentos nu este suficient.
• Epidemiologie
o Răspândire în întreaga lume (circa 500 milioane persoane infectate, zeci de decese
anual) – destul de răspândită
o Sursa = persoanele care elimină prin materiile fecale chiști tetranucleați (infecțioși),
care își păstrează viabilitatea câteva zile în mediul extern (maxim 2 săptămâni)
o Transmiterea infecției
 Direct (fecal – oral)
 Indirect (prin apă și alimente contaminate cu chiști)
 Venerian (la homosexuali)
 Entamoeba gingivalis
• Amibă localizată la nivel bucal
• Face parte din microbiocenoza cavității bucale
• Este specifică omului
• Poate deveni patogenă în condiții de scădere a rezistenței locale, bucale, prin igienă deficitară
o Carii
o Placă dentară
o Tartru dentar
o Diferite forme de parodontopatie
• Aspecte morfologice
o Se găsește numai ca trofozoit
 10-30 μm
 Prezintă pseudopode – multiple, rapide, în toate direcțiile
 Ectoplasma e clară, bine diferențiată
 Endoplasma granulară conține vacuole digestive
 Nucleul este sferic, mai mic ca la E. histolytica
o
o Mai ușoare
 Halenă
 Puruit gingival
o Mai grave:
 Gingivita hemoragică
 Pioree alveolară
 Amigdalită criptică
 Semne generale asociate: Cefalee; Stare generală de indispoziție
o FLAGELATE (sunt tot protozoare, tot unicelulare ca și amibele)
 Se pot clasifica după mai multe criterii, de exemplu în funcție de localizare și de importanța pentru
patologia umană:
• Flagelate cavitare, intestinale
o Ex: Giardia duodenallis, Chilomastix mesnili, Enteromonas hominis, Trichomonas
intestinalis, Trichomonas tenax (bucalis)
• Flagelate cavitare, urogenitale
o Trichomonas vaginalis
• Hemoflagelate (flagelate care trăiesc în sânge)
o Leishmania spp., Trypansoma spp. – dau boli tropicale

 GENUL Giardia – Specia Giardia duodenallis
o Parazit eucariot, unicelular, care se deplasează cu ajutorul flagelilor care sunt
organizați în 4 perechi
o Are 2 forme de existență
 Vegetativă (trofozoit)
 De rezistență (chist)
o Trofozoitul
 Dimensiuni 10-20 μm / 5-15 μm
 Piriform
 Patru perechi de flageli
 Pe fața ventrală prezintă discul
adeziv – cu care parazitul se
atașează de mucoasa intestinală în
principal la duoden; formațiune ca o
ventuză
 Se hrănește prin osmoză, pe toată
suprafața corpului
• Chistul de Giardia lamblia
o Oval
o Cu perete gros
o Dimensiuni 11-14 μm / 7-10 μm
o Conține un număr par de nuclei (2-4, în funcție de
vârstă), câte 2 la fiecare extremitate sau grupați toți
împreună la o singură extremitate
o În zona mediană se pot observa prin transparență
structuri lineare, flexuoase, flagelii și discul adeziv
•
• Ciclul biologic al parazitului
o Contaminare: consum apă/alimente, mâini nespălate contaminate; prin apă
o Când este înghițit chistul trece de bariera gastrică și va ajunge să se dechisteze la nivel
duodenal (suferă o diviziune binară) și se mișcă cu ajutorul flagelilor și se atașează cu
ajutorul discului adeziv. Pe măsură ce boala evoluează sunt eliminați în mediul extern
formele vegetative (trofozoiții), dar ei nu rezistă în mediul extern și sunt dezintegrate.
Când boala se cronicizează și începe să se absoarbă lichidul de la nivel intestinal –
condiție nefavorabilă pentru parazit și se închistează – pacientul va elimina chiști și va
fi o sursă de infecție pentru el/cei din jur
• Patogenie
o Trofozoitul se fixează prin discul adeziv de enterocit în
 Zona duodenală și
 Proximal în jejun și ileon
o Prezența trofozoitului determină o iritație mecanică
 Distrugeri ale polului apical enterocitar
 Deficiențe enzimatice în principal dizaharidaze și lipaze → persoana infectată
va tolera greu dulciurile și alimentele grase pentru că îi vor lipsi enzimele cu
care să le proceseze
 Este accelerat ”turn-over-ul” celular → organismul va încerca să elimine
enterocitele, care sunt blocate de paraziți și va aduce enterocite imature
funcțional
o În infecția masivă
 Scăderea absorbției principiilor nutritive
 Produșii toxici inhibă enzimele pancreatice și pot determina deconjugări ale
sărurilor biliare
o Persoanele cu giardioză pot prezenta
 Scurtarea vilozităților intestinale
 Pierderea microvililor
 Un important infiltrat inflamator limfo-plasmocitar în ”lamina propria”
o Funcțional, bolnavul are:
 Intoleranță la lapte și derivatele acestuia
 Scaune steatoreice (păstoase, grase, unsuros)
 Sindrom de malabsorbție
 Fenomene toxice, alergice și neuropsihice
o Incubație 1-2 săptămâni (există forme asimptomatice / circa 30%)
o Majoritatea pacienților prezintă
 Tulburări nespecifice la nivel intestinal
 Manifestări extradigestive de tipul ”alergiilor” cutanate, respiratorii,
conjunctivale, rinite alergice
 Tulburări neuro-psihice (ex. insomnie, astenie fizică, scăderea capacității de
concentrare și memorare, scăderea randamentului școlar)
o Fenomene digestive (acute)
 Scaune diareice urât mirositoare, fără mucus, fără puroi sau sânge, scaune
grăsoase, steatoreice,
 Colici abdominale, flatulență
 Eructații sulfurice
 Greață, vomă, inapetență
 Stagnare staturo-ponderală
o În formele cronice (fenomene ceva mai estompate)
 Scaune în număr mai mic
 Diareea alternează cu constipația
 Pacientul acuză epigastralgii, greață, meteorism, deficiență de vitamine
anemii, poate prezenta intoleranță la lactoză
• Diagnostic
o Examenul lichidului duodenal și/sau al bilei (trofozoiți)
 Preparat proaspăt (lamă-lamelă) – pentru trofozoiți
 Frotiu colorat Giemsa – pentru chisturi
 Nu se face preparat cu lugol
o Examen coproparazitologic
 În ser fiziologic – preparat proaspăt (trofozoiți)
 Cu lugol (chisturi)
o Examinări microscopice repetate (4-5 la intervale de 7-10 zile)
o Detectarea antigenelor specifice (coproantigene) – prin ELISA
o Cultivarea pe mediul Loeffler modificat (cercetare)
o NU se face de obicei examen imunologic – pentru că nu e invaziv, nu pătrunde în sânge
o
o Chiar și în cazul pacienților asimptomatici (pentru că sunt purtătoare = sursă de infecții)
 Malabsorbția ”subclinică”
 Purtătorul prezintă sursă de infecție
o Metronidazol
o Tinidazol în priză unică (tratament ”minut”)
o Albendazol
o Este necesar să se efectueze controlul eficienței tratamentului
o Acest control trebuie făcut după 7 zile de la încheierea terapiei, prin examene
coproparazitologice (minim 2-3, la interval de 7-10 zile)
• Epidemiologie
o Omul reprezintă principala gazdă și rezervor de paraziți
o Giardioza face parte din parazitozele contagioase răspândită în toate țările lumii
o Evoluează endemic (copii sub vârsta de 3 ani), sporadic (la turiști) sau epidemic
(epidemii hidrice)
o Transmiterea chiștilor de Giardia are loc digestiv (fecal-oral) prin vegetale sau
alimente contaminate, apă de robinet, mâini murdare, artropode.
 Genul Trichomonas – Specia Trichomonas vaginalis
• protozoar flagelat
• patogen pentru aparatul uro-genital uman
• se găsește numai sub formă vegetativă (trofozoit)
• se transmite numai prin contact sexual
• produce tricomonoză uro-genitală (ITS)
• ITS poate “ascunde” și alte ITS !!! (ITS=infecție cu transmitere sexuală)
o aspect piriform
o dimensiuni de 18-26 μm
o citoplasmă granulară
o nucleu de dimensiuni mari situat în vecinătatea blefaroplaștilor din care pornesc 4
flageli liberi și un flagel recurent
o de la nivelul blefaroplaștilor pornesc axostilul și costa, care alcătuiesc citoscheletul
o Are capacitatea de a emite pseudopode, în scopul fixării de receptorii specifici de la
nivelul mucoasei tractului uro-genital uman.
o Trofozoit de Trichomonas vaginalis

 1. citoplasmă, 2. compuși cromatici, 3. nucleu, 4. grup blefaroplaștilor, 5.
flageli liberi, 6. flagel recurent, 7. axostil
• Ciclul de viață
o localizare la nivelul tractului uro-genital, strict uman
o se transmite prin contact sexual în peste 96% dintre cazuri
o ar mai putea fi transmis prin secreții (ajunse pe diferite obiecte, în apa din piscine
insuficient clorinată etc) ce conțin parazitul și vin în contact cu mucoasa vaginală
o poate să reziste în mediul umed câteva ore; este distrus rapid prin uscăciune și
datorită căldurii
• Patogenie
o aderă de receptori specifici ai celulei țintă (epiteliul vaginal) prin intermediul unor
adezine
o localizarea este favorizată de secreția de estrogeni, glicogenul din celulele epiteliului
vaginal și pH-ul alcalin, ceea ce explică exacerbarea simptomatologiei pre și post-
menstrual
o odată atașat se multiplică prin diviziune binară, simplă (longitudinală) și produce
enzime litice: proteine formatoare de leziuni sub formă de pori (ex. cistein proteinaze),
cu rol în virulență
o folosește hematiile ca sursă de fier
o are acțiune citotoxică și citolitică (perforarea membranei celulelor epiteliului vaginal
și prin eliberarea unor factori solubili)
o pH-ul alcalin favorizează multiplicarea Trichomonas vaginalis
o are loc descuamarea epiteliului vaginal, apariția unui infiltrat inflamator la nivelul
mucoasei însoțit de leziuni necrotice, hemoragice și chiar de proliferare aberantă
o această situație poate fi interpretată ca o stare premalignă
o la bărbat, paraziții se localizează la nivel uretral pentru câteva zile (în această perioadă
persoana e contagioasă), apoi, datorită condițiilor neprielnice (lipsa factorilor nutritivi
și energetici) dispar (se distrug) sau ajung să se cantoneze la nivel prostatic
o Persoanele de sex feminin, în proporție de 50-90% prezintă:
 leucoree (secreție vaginală abundentă) albă, spumoasă, aerată, cu miros fetid
 arsuri sau prurit vulvo-vaginal
 disurie (dureri la micțiune)
 dispareunie (disconfort/durere în timpul actului sexual)
 În unele cazuri, aspectul leucoreei este purulent (abundență de PMN și
paraziți).
 La examenul ginecologic:
• Eritem difuz vulvar
• Congestie
• Edem vaginal
• Ulcerații vaginale
• Prezența de hemoragii punctiforme la nivel exocervical (aspect de
”căpșună”)
• Leucoree spumoasă
 Pot apărea complicații (pe zona micului bazin):
• Salpingite
• Endometrite
• Sarcini ectopice
• Sterilitate secundară
o La bărbat infecția este adeseori asimptomatică (invers în comparație cu situația
întâlnită în infecțiile cu gonococ).
 Tabloul clinic ar putea să includă:
• uretrită (la 10-15% dintre bărbați), cu secreție fetidă, spumoasă
• prurit
• disurie
 În caz de cronicizare, parazitul se cantonează la nivel prostatic.
 Pot apărea complicații precum: prostatita și epididimita.
• Diagnostic
o punerea în evidență a parazitului în secreția vaginală (la femei) și uretrală (la bărbat)
 preparate proaspete (native, lamă-lamelă) umede – evidențiază trofozoitul
datorită mișcărilor de rostogolire, a membranei ondulate și a mănunchiului de
flageli
 frotiuri colorate Giemsa – pentru a păstra imaginea pentru examinare (mai
dificil din cauza abundenței celulei și a florei de asociație)
o produsele patologice suspecte (de la pacienți cu simptomatologie sugestivă), dar
sărace în paraziți sau cu rezultat neconcludent la examenul microscopic, pot fi
cultivate pe medii selective – mediul Loeffler modificat
• Tratamentul NU SE CERE
o Se poate administra metronidazol, în priză unică, 2 grame (nu și la femeile însărcinate)
o În perioada sarcinii se pot utiliza ovule cu clotrimazol, intravaginal, administrate zilnic,
timp de 6 zile
o Se mai poate administra tinidazol sau ornidazol, în priză unică, 2 grame
o Este strict necesar, ca și în orice altă ITS, să fie tratați ambii parteneri.
• Epidemiologie
o Parazit specific omului
o Patogen al tractului genital al femeii și bărbatului
o Se transmite pe cale sexuală
o Rezervorul de paraziți este reprezentat de femeile și bărbații cu sau fără manifestări
clinice
o Căi de transmitere
 În special veneriană 96%
 Căi extraveneriene
• Instrumentar nesteril
• Apa de piscine
• Scaunul closetelor publice
• Prosoape umede contaminate
 Genul Trichomonas – Specia Trichomonas tenax (T. bucalis)
• protozoar localizat la nivel bucal - T. bucalis
• coci gram+ și T. tenax
• PMN și T. tenax
• coci gram+ și T. tenax

• parte a microbiocenozei cavității bucale
• specific omului
• se hrănește cu microorganisme din biocenoza bucală
• nu supraviețuiește în tractul intestinal sau vaginal
o aspect piriform
o dimensiuni între 5-12 μm
o posedă 4 flageli liberi și un flagel recurent
o deține nucleu, axostil și costa
• Identificat în:
o tartrul dentar
o cavitățile dinților cariați
o celulele necrozate
o criptele amigdaliene
• nu fost dovedită implicarea directă în producerea tartrului sau a cariilor și nici în alte entități
patologice
• totuși T. tenax (bucalis) este de regulă întâlnit la persoanele care au o problemă patologică la
nivelul cavității bucale sau în proximitatea acestei cavități
• prezența T. tenax în cavitatea bucală – indică deficiențe de igienă
- METAZOARE
o I.Helminți
 Tipuri
• Încrengătura Plathelminți (viermi plați)
• Încrengătura Nemathelminți (viermi cilindrici)
 Plathelminți (viermi plați)
• au corpul turtit
• lipsit de cavitate generală
• sunt în majoritate hermafrodiți = au organe de
ambele sexe pe același segment
• au tub digestiv incomplet (sau nu au tub digestiv) – pentru că se hrănesc prin osmoză
• ciclul de viață cuprinde
o forme larvare în gazde intermediare
o adulți în gazda definitivă
• organele se află într-un țesut conjunctiv (parenchim)
• Tipuri
o 1.Cestode (viermi plați segmentați) – în programă doar ăștia
o 2.Trematode (viermi plați nesegmentați)
• CESTODE
o Cestodele sunt viermi plați, segmentați.
o Forma adultă este alcătuită din:
 cap (scolex), cu ventuze, cârlige – organe de fixare
 gât (dă naștere segmentelor corpului = proglote)
 corp (strobilă), alcătuit din totalitatea proglotelor
o Proglotele au aspect și vârste diferite:
 cele tinere sunt în apropierea gâtului, cu structură internă nediferențiată
 proglotele adulte sunt mai mari, au aparat reproducător bine diferențiat
 proglotele terminale („bătrâne”) au uterul plin cu ouă
• se desprind și se elimină odată cu materiile fecale în exterior
• gâtul generează noi proglote
o Cele mai importante cestode întâlnite în patologia umană sunt:
 Tenii care se găsesc ca adult în om
• Taenia solium – din carnea de porc contaminată, insuficient prelucrată
• Taenia saginata – din carnea de vită contaminată, insuficient prelucrată
• Diphyllobothrium latum – din carnea de pește răpitor contaminată,
insuficient prelucrată
• Hymenolepis nana (pentru care omul este gazdă definitivă, adăpostește
adultul iar boala poartă numele de tenioză)
 Tenie care se găsesc ca larvă în om = gazdă intermediară
• Echinococcus granulosus (pentru care gazda definitivă e reprezentată
de câine/feline, care adăpostește adultul; omul fiind gazdă
intermediară poate adăposti larva numită chist hidatic).
 Există și situații în care omul devine accidental gazdă pentru forma larvară.
o 1.Genul Taenia – 1.1.Specia Taenia solium
 Produce
• TENIOZA (adult în intestinul uman)
• CISTICERCOZA (forma larvară în țesuturile umane*în mod accidental)
 Tenioza este mai frecventă în Africa, Asia de Sud-Est, Europa de Est, America
Latină și nu apare în țările arabe (unde nu se consumă carne de porc)
 În țara noastră se pare că frecvența este mai mare în Moldova centrală, sudică
și în Banat
 Aspecte morfologice
• Adultul este un vierme plat, segmentat, cu dimensiuni până în 5 metri,
alb, cu aproximativ 1000 de proglote
• Are un scolex de circa 1 milimetru prevăzut cu 4 ventuze și 50 de cârlige
dispuse pe două rânduri
• Proglotele gravide au un raport lungime-lățime de 3/1. Uterul fiecărui
proglot gravid este situat median, nu are orificiu de comunicare cu
exteriorul, adăpostește aproximativ 50.000 de ouă
• Ramificațiile primare uterine sunt în număr de 5-10 și se descriu și
ramificații secundare, de tip dendritic
• Proglotele se elimină pasiv, odată cu scaunul în lanțuri mai scurte sau
mai lungi, la intervale neregulate de timp. Eliminările pot fi declanșate
de consumul de alcool sau de ingestia de condimente care pot
determina contracția spastică a viermelui.
• Proglotele de Taenia solium sunt imobile, au musculatură redusă.
• Oul de T. solium este rotund, are aproximativ 35-45 μm, cu o coroană
striată periferică și un embrion hexacant situat în interior
• Oul este embrionat în momentul eliminării și este infecțios atât pentru
porc cât și pentru om.
• Larva se numește Cysticercus cellulosae și are aspect de veziculă
translucidă, poate ajunge la o dimensiune de 2 centimetri, conține un
lichid cu aspect limpede și scolexul invaginat. Cysticercus cellulosae este
o larvă monochist, monocefală.
 Ciclul de viață
• Omul se infectează dacă va consuma carne de porc cu cisticerci,
insuficient prelucrată termic, în care larvele sunt viabile.
• Ajunsă în tubul digestiv uman, în urma digestiei, larva este eliberată,
scolexul se evaginează și se fixează de mucoasa intestinului subțire cu
ajutorul cârligelor și ventuzelor.
• După 60-70 de zile parazitul devine adult, ultimele proglote (care sunt
pline cu ouă) pot ajunge în mediul extern atunci când nu se respectă
regulile de igienă a defecației.
• Ajungând în mediul extern pot să fie consumate de porc (gazdă
intermediară) și în intestinul acestuia, din ou iese embrionul, care
difuzează pe calea torentului circulator și se poate fixa în musculatura
striată a gazdei intermediare, se transformă în larvă iar prin consumul
acestei cărni contaminate, ciclul se reia.
• Omul poate deveni și el gazdă intermediară, adică poate să
adăpostească larva parazitului (cisticercul) în diferite țesuturi. Larva are
tropism în special pentru sistemul nervos (neurocisticercoză), ochi
(cisticercoză oculară), mușchi, tegument și țesut subcutanat.
• Boala rezultată poartă numele de cisticercoză și apare prin consumul
ouălor de Taenia solium. Calea de infecție în acest caz este prin auto-
infectare exogenă sau endogenă (infectare de la parazitul propriu, T.
solium localizat în intestinul subțire)
o exogen, pe cale fecal-orală, în lipsa respectării regulilor de
igienă.
o endogen, prin unde antiperistaltice, care aduc proglotele să fie
digerate în stomac.
• În afară de această autoinfectare mai există și heteroinfecția, prin
consumul de legume, fructe nespălate, care sunt contaminate cu ouă
de o persoană bolnavă de tenioză.
 Patogenie
• Prin fixare la nivel intestinal, parazitul adult poate declanșa reacții
minime inflamatorii, poate determina senzație de plenitudine post-
prandială precoce, greață, dureri abdominale, modificări de tranzit
intestinal iar la copii poate determina spoliere de substanțe nutritive
care poate avea ca rezultat stagnarea staturo-ponderală.
• Mai pot să apară reacții prin mecanisme de hipersensibilitate datorită
produșilor toxici de metabolism ai viermelui (ex. alergodermii) și
fenomene nervoase precum astenie, cefalee, iritabilitate.
• În cazul cisticercozei, în funcție de țesutul uman în care cisticercul se
localizează, apar modificări mai mult sau mai puțin grave.
• Foarte grave sunt modificările produse în urma localizărilor:
o la nivel cerebral neurocisticercoză, cauză majoră pentru
epilepsie.
o la nivel ocular, cisticercoză oculară, apărând reacții
inflamatorii, degenerative (prin compresie), ischemice (prin
afectări vasculare) și granulomatoase. Se constată și faptul că
larvele moarte sunt calcificate.
• În tenioză adesea nu există simptome sau pot apărea acuze nespecifice
digestive. Pacientul constată eliminarea de proglote odată cu scaunul,
aceste sunt imobile, au dimensiuni variabile și apar la intervale
neregulate de timp.
• Bolnavul se poate plânge de epigastralgii, apetit capricios, foame
dureroasă, manifestări asemănătoare cu cele din colonul iritabil,
scădere ponderală, urticarie.
• Tabloul clinic în cisticercoză depinde de localizarea parazitului.
• Neurocisticercoza se manifestă diferit, în funcție de numărul de larve
care produce infecția și de localizarea acestora. Cea mai frecventă este
forma multiplă, diseminată în ambele emisfere cerebrale dar sunt
citate și cazuri în care localizarea se face la nivel ventricular, meningeal
sau medular. În această boală apar semne neurologice de focar,
sindrom pseudotumoral, hidrocefalie.
• Cisticercoza oculară este o boală gravă care poate duce la dezlipire de
retină și orbire (cecitate), când cisticercul este localizat în polul
posterior al globului ocular.
• Au fost identificate și situații în care larva era vizibilă cu ușurință, fiind
localizată în polul anterior al globului ocular.
• Cisticercoza cu localizare subcutanată sau la nivelul musculaturii este o
formă benignă cu apariția de tumorete ce nu dor.
 Diagnostic
• În tenioză, în circa 10% dintre cazuri, se pot evidenția ouă de T. solium
prin examen coproparazitologic
• Ouăle pot deveni vizibile datoriră ruperii accidentale a proglotelor în
momentul eliminării și contaminării scaunului. Pentru a crește șansele
de a evidenția ouăle în examenul coproparazitologic sunt necesare
metode de concentrare (ex. metoda Kato-Miura).
• Pentru diagnosticul teniozei cea mai indicată este metoda Graham
(“scotch-test”, amprenta anală), când recoltarea se face cu ajutorul
unei benzi transparente, de la nivelul pliurilor anale, dimineața, înainte
de scaun și de toaleta locală. Banda astfel obținută se pune pe o lamă
și se examinează la microscop. Se pot observa ouă de T. solium.
• Poate fi utilă în scop diagnostic și studierea proglotului eliminat pasiv,
această examinare ajută la stabilirea speciei.
• Diagnosticul în neurocisticercoză se face coroborând datele obținute
prin metode imagistice (computer tomografie, rezonanță magnetică
nucleară) cu datele obținute prin diagnosticul indirect, serologic,
căutând anticorpi anti-Cistercus cellulosae în LCR, prin tehnici de tip
ELISA și urmărind aceste date, în dinamică, pe parcursul tratamentului
bolii.
• Cisticercoza oculară beneficiază de aceleași tehnici imagistice
(tomografie cerebrală, RMN cerebrală) dar și de echografia oculară. În
acest caz, anticorpii se vor căuta în umoarea apoasă.
• Pentru formele musculare de cisticercoză se poate practica biopsia
musculară, cu realizarea de secțiuni histo-patologice care vor fi
examinate. Examenul serologic se face folosind sânge periferic. Pentru
completarea diagnosticului se pot face radiografii de părți moi, când se
vizualizează bine formele cu calcificări.
o 1.Genul Taenia –1.2.Specia Taenia saginata
 Boala produsă de Taenia saginata este răspândită în majoritatea țărilor unde se
cresc cornute mari, cu o prevalență de circa 10% în populația umană și circa
80% în populația de ierbivore, de exemplu în unele țări din Africa de Est.
 În majoritatea țărilor din Europa, prevalența în populația umană este mai mică
de 5%. Nu există studii cu reprezentativitate națională, pentru țara noastră.
• Adultul are o strobilă care poate atinge 6-8 sau chiar și 10 metri, are
aproximativ 2000 de proglote.
• Scolexul este prevăzut cu 4 ventuze, nu are cârlige, iar dimensiunile
acestuia sunt de aproximativ 2 milimetri.
• Proglotele terminale au raportul lungime-lățime de 5/1, o lungime de
aproximativ 3 centimetri și nu prezintă orificiu de eliminare ale ouălor.
• Uterul este median, are mai mult de 16 ramificații uterine primare care
se divid dihotomic și se termină în fund de sac.
• Fiecare proglot conține aproximativ 100.000 ouă.
• Proglotul este musculos, mobil, poate forța sfincterul anal și se poate
elimina în afara defecației.
• Oul este foarte asemănător cu oul de Taenia solium, are aproximativ 40
μm, o coroană striată periferică și în interior un embrion hexacant. Nu
se poate deosebi la examenul microscopic obișnuit de oul de T. solium.
Oul este infecțios pentru bovine (gazdele intermediare ale parazitului).
Gazda definitivă, care poate adăposti parazitul adult, este omul.
• Larva se numește Cysticercus bovis, are aproximativ 1 centimetru și
aspectul unei vezicule cu scolex invaginat. Cysticercus bovis este o larvă
monochist, monocefală.
• secțiune prin mușchi de vită cu Cysticercus

bovis (larva Taenia saginata)
•
• Omul se îmbolnăvește și face tenioză în cazul în care consumă carne de
vită, cu cisticerci, insuficient preparată termic (cisticercii rămân așadar
viabili).
• În urma procesului de digestie, din carnea contaminată se eliberează
cisticercul care evaginează, se atașează cu ajutorul celor patru ventuze
de mucoasa intestinului subțire (jejun superior), gâtul începe să
genereze proglote, iar după 60-70 de zile parazitul devine adult și poate
elimina proglote, izolat, între scaune, forțând sfincterul anal după care
se contractă și elimină ouăle în fluidul vitelin lipicios care se găsește în
proglot. Dacă proglotele ajung pe iarbă, contaminează iarba cu ouă
infecțioase iar cornutele mari le vor ingera o dată cu iarba. În tubul
digestiv al vitei se eliberează embrionul care ajunge în torentul sanguin
și ulterior în țesutul muscular striat unde se transformă în larvă.
 Patogenie și manifestări clinice
• Sunt asemănătoare cu cele menționate la infecția cu Taenia solium.
Excepția este reprezentată de faptul că proglotele nu apar odată cu
scaunul în fragmente mai lungi de strobilă ci între scaune, izolat,
forțând sfincterul anal, iar bolnavul le poate observa pe lenjeria intimă.
 Diagnostic
• examenul macroscopic al proglotului (musculos, mobil, cu raportul 5/1
între lungime și lățime)
• examenul microscopic al amprentei anale (metoda Graham), metodă
de elecție în tenioza cu T. solium și T. saginata
• mai rar prin examen coproparazitologic, când se examinează materiile
fecale prin metode de concentrare, indicată este metoda Kato-Miura
pentru că proglotele nu au orificiu de eliminare al ouălor și nu se vor
găsi în materiile fecale, ci mai degrabă când forțează sfincterul
o 2.Genul Diphyllobothrium – Specia Diphyllobothrium latum / botriocefal / „tenia cu
spină”
 Parazit care predomină în:
• zona temperată din Europa
• zona marilor lacuri din USA și Canada.
 În Europa există câteva focare endemice
• litoralul Mării Baltice
• lacurile din Elveția și Italia
• Delta Dunării
• Este un cestod de 13 metri, fiind cea mai lungă tenie umană.
• Are scolexul în formă de migdală, prezentând două fante laterale
numite botridii cu rol de ventuze, cu care parazitul se atașează de
mucoasa intestinului subțire. Strobila 4000 de proglote.
• Proglotele terminale au următoarele caracteristici: sunt mai mult late
decât lungi, au un uter median rozetat, lipsit de ramificații uterine
clasice care comunică cu exteriorul printr-un orificiu numit tocostom
(ORIFICIU DE ELIMINARE AL OUĂLOR), ouăle de Diphyllobothrium
latum pot fi ușor identificate la examenul microscopic al materiilor
fecale.
• Oul este oval:
o diametrul de 70 / 45 μm
o operculat la o extremitate = are un căpăcel la o extremitate
o la cealaltă extremitate prezintă un pinten numit carenă
o în interiorul oului există o masă de celule viteline și celula ou
o este neembrionat și neinfecțios în momentul eliminării
o Figură: 1-înveliș extern, 2-opercul, 3-masă de celule viteline
• Ciclul de viață
o Omul se infectează consumând carne de pește răpitor (ex.
știucă, biban, mihalț), insuficient prelucrată termic (uscată,
sărată, afumată etc.), ficat de pește crud, icre care nu au fost
congelate niciodată care conțin larve plerocercoide.
o În tubul digestiv uman, prin digerare, se eliberează larvele
infecțioase plerocercoide.
o Scolexul evaginează și se atașează prin intermediul botridiilor
la nivelul mucoasei intestinului subțire.
o După circa 1-3 luni de evoluție, viermele atinge stadiul adult și
prin fecalele bolnavului se vor putea elimina în mediul extern
(în condiții de lipsă de igienă a defecației) peste 1 milion de ouă,
zilnic.
o Pentru a-și continua evoluția, parazitul trebuie să ajungă în
mediu acvatic iar aici, în funcție de condițiile de mediu, oul
poate embriona în câteva săptămâni.
o Larva formată în interiorul oului va îndepărta căpăcelul și cu
ajutorul unor cili se va deplasa în mediul acvatic în căutarea
gazdei intermediare un crustaceu în organismul căruia se va
transforma în larvă procercoidă.
o După ce crustaceul contaminat este înghițit de un pește
răpitor, larva își continuă evoluția și devine larvă plerocercoidă
și se localizează în mușchii și în viscerele acestuia.
o Odată cu consumul cărnii infectate (de pește), omul înghite și
larvele plerocercoide și ciclul parazitului se reia.
• Patogenie
o Parazitul consumă vitamina B12 și acid folic și astfel poate
apărea anemie megaloblastică.
o Carența de vitamină B12 se datorează
• pe de o parte parazitului care absoarbe o cantitate
importantă și este amplificată de faptul că pot exista
mai multe exemplare la un singur pacient; parazitul
este localizat preponderent în porțiunea proximală a
intestinului subțire (unde se absoarbe mai bine
vitamina), iar
• în plus pot exista și carențe de vitamina B12 în
alimentație.
o Prin prezența sa, parazitul determină și apariția unor
manifestări nespecifice de tip digestiv, o enterită nespecifică
(dureri abdominale, apetit capricios, greață, tranzit intestinal
modificat, diaree cu mucus etc.) dar și astenie, cefalee,
urticarie cronică.
o Boala poate fi și asimptomatică, însă în momentul în care
anemia megaloblastică devine manifestă, la circa 3-4 ani de la
infecție, se constată apariția glositei, paresteziilor, tulburărilor
neurologice, edemelor (prin hipoproteinemie), hemoragiilor
retiniene, neuropatiilor optice, hipo sau aclorhidriei cu gastrită
atrofică.
• Diagnostic
o Diagnosticul se pune prin examenul coproparazitologic: ouăle
se elimină în mod constant și în număr mare în intestin.
o Proglotele se văd în situații rare, de exemplu dacă pacientul a
consumat condimente și astfel se stimulează contracția
viermelui. De obicei, după eliminarea ouălor, proglotul se
dezintegrează în intestin.
o Hemoleucograma evidențiază anemie macrocitară,
reticulocitoză, leucopenie cu neutropenie, trombocitopenie,
eozinofilie, VSH-ul este accelerat. Se constată
hipergamaglobulinemie și hipoalbuminemie.
o 3.Genul Echinococcus – Specia Echinococcus granulosus
 Parazit al câinelui care poate da hidatidoza, o boală cu potențial grav la om.
 Prevalența hidatidozei este destul de mare în țara noastră.
 De foarte multe ori pacienții ajung să se interneze în spital cu forme grave (ex.
cerebrale, chisturi hidatice multiple la nivel visceral) sau după apariția unei
complicații.
• Adultul este un cestod mic, de 4-6 mm
o scolex prevăzut cu 4 ventuze și o coroană dublă de cârlige
o gât – generează proglotele
o strobila (3 proglote)
• Primul proglot de lângă gât este tânăr, cu organe
genitale imature.
• Al doilea este un proglot matur, cu organe genitale
dezvoltate.
• Al treilea are uterul plin cu ouă embrionate, în număr
de 500-800; ouăle embrionate sunt infecțioase atât
pentru ierbivore cât și pentru om
 Parazitul adult este adăpostit de intestinul subțire al câinelui sau al altor
carnivore (lup, vulpe etc); pot exista mii de exemplare care pot supraviețui în
intestin de la câteva luni până la doi ani.
 Oul este rotund-ovalar, cu diametrul de aproximativ 40 μm, asemănător cu oul
de Taenia solium și Taenia saginata, cu o coroană striată periferică și un
embrion hexacant (cu 3 perechi de cârlige).
 Oul embrionat este infecțios pentru om și alte gazde intermediare.
 Larva este cunoscută sub denumirea de hidatidă sau chist hidatic.
 Este polichistică și policefalică, se dezvoltă în gazda intermediară “normală”
reprezentată de ovine, bovine, porcine; accidental se poate dezvolta și în
organismul uman, cele mai frecvente localizări fiind cea hepatică și cea
pulmonară, dar poate fi observată practic în orice organ.
 Are dimensiuni variabile în funcție de vârstă și de ritmul de creștere, între 1 și 5
centimetri pe an. Formarea protoscolecșilor necesită o durată mai mare de 1
an.
 Structura chistului hidatic
• Perete extern, cuticula, cu grosime variabilă, de la câțiva milimetri la un
centimetru; are aspect de albuș de ou coagulat, este multilamelară,
elastică (după secționare se răsucește “în cornet”) impermeabilă
pentru molecule mari.
• Peretele permite creșterea larvei datorită elasticității și se hrănește
prin difuziune, prin intermediul vaselor țesuturilor adiacente, neavând
circulație proprie.
• 1. membrană cuticulară, 2. Mb. Proligeră, 3. Veziculă proligeră, 4.
Scolex, 5. Veziculă fiică, 6. Membrană adventice
• Pe fața internă a cuticulei se află membrana germinativă (proligeră), cu
o grosime de 10-25 μm care este partea fertilă a larvei, dând naștere
veziculelor proligere, protoscolecșilor și fluidului hidatic (spre interior)
și membranei cuticulare (spre exterior).
• Veziculele proligere iau naștere prin înmugurire, au aspectul unor
boabe de strugure (translucide) și sunt legate de membrana proligeră
printr-un pedicul care se rupe la un moment dat și eliberează veziculele
fiice în interiorul chistului hidatic voluminos (semn de îmbătrânire).
• Protoscolecșii sunt viitoare capete de tenii, au aspect ovoid, o
dimensiune de maxim 200 μm, au 4 ventuze și o coroană de cârlige.
Sunt în număr de 10-50 în fiecare veziculă fiică și sunt legați de peretele
veziculei printr-un pedicul scurt și friabil, motiv pentru care se pot
desprinde ușor.
• În interiorul chistului hidatic se află secreția larvei, numită lichid hidatic
(“apă de stâncă”) cu aspect limpede.
• În interiorul lichidului hidatic se văd plutind vezicule fiice în cazul
chisturilor “vârstnice”, dar și un sediment numit nisip hidatic, care
rezultă din macerarea veziculelor fiice și a protoscolecșilor.
• La limita dintre chistul hidatic și organul afectat, apare adventicea sau
perichistul. Această structură ține de organul parazitat și nu de larvă;
este un țesut fibros produs de gazdă, pentru a limita agresiunea
parazitară.
• Omul se infectează pe cale digestivă, înghițind ouă de Echinococcus
granulosus, aflate pe alimente (ex. legume) contaminate, sau în urma
contactului cu câinele bolnav care are pe blană ouă embrionate.
• Alimentele se pot contamina prin intermediul apei, vântului, mâinilor
contaminate ale unei alte persoane. În orașe există câini fără stăpân,
nedeparazitați, care prin fecale pot elimina un număr important de ouă
și astfel contaminează mediul înconjurător.
• La stână există câini nedeparazitați care contaminează mediul extern,
inclusiv diverse produse lactate care sunt prelucrate fără respectarea
regulilor de igienă. În acest mod se explică și numărul mare de persoane
care au hidatidoză fără a avea câine sau fără a veni în contact cu câini.
• Câinele se infectează atunci când consumă viscere de oaie în care s-a
dezvoltat larva (chistul hidatic).În intestinul câinelui, gazdă definitivă
pentru acest parazit, larva se transformă în adult.
• În natură, ciclul se menține obișnuit între câine și oaie, omul
intervenind accidental în acest ciclu, în calitate de gazdă intermediară;
în acest caz ciclul parazitului se oprește.
 Patogenie
• Boala poartă numele de hidatidoză.
• Hidatidoza poate fi:
o Primară, atunci când omul înghite ouăle parazitului, iar
embrionul din interiorul lor diseminează pe calea torentului
sanguin în viscere, dând naștere larvei (hidatidei)
• cel mai frecvent la nivel hepatic (circa 70% din cazuri)
pentru că ficatul este primul filtru pe calea circulației
sanguine
• la nivel pulmonar (circa 20-30% din cazuri) pentru că
plămânul reprezintă un al doilea filtru
• dacă sunt traversate ambele filtre, embrionul poate
ajunge în orice alt viscer, la nivel osos, cerebral, la
nivelul orbitei etc.
o Secundară, atunci când apare în urma ruperii hidatidei primare
și diseminării protoscolecșilor în organism sau dacă se intervine
chirurgical pentru o hidatidoză primară iar Protoscolecșii se pot
răspândi hematogen, de la locul operației.
• În aceste situații, în organism se pot forma în timp mai
multe chisturi hidatice.
• În forma primară de boală, datorită toxinelor parazitare, pot apărea
manifestări prin mecanisme de hipersensibilitate, în special la nivel
cutanat iar valoarea eozinofiliei este moderată.
• Pacientul mai poate acuza astenie generală.
• Există și situații în care pacienții sunt asimptomatici, atâta timp cât
chisturile sunt de dimensiuni mici sau medii, sunt integre (nu eliberează
antigene în circulație, peretele cuticular fiind impermeabil) și nu
realizează o compresie la nivelul organului afectat.
• Pe măsură ce chistul hidatic se dezvoltă (pe parcursul unui număr
variabil de ani), datorită compresiei de organ, apare și
simptomatologia. Aceasta se instalează treptat sau apare brusc atunci
când chistul hidatic s-a fisurat.
• Dacă localizarea chistului hidatic este la nivel hepatic pot apărea
hepatalgii, dispepsii biliare iar dacă localizarea este pulmonară pot
apărea tuse iritativă sau uneori chiar și mici hemoptizii. Localizările
cerebrale se pot manifesta prin crize epileptice, crize Jacksoniene
motorii, sindrom de hipertensiune intracraniană, semne de focar.
• Complicațiile pot fi reprezentate de suprainfectarea chistului hidatic,
care se transformă în abces care trebuie neapărat drenat chirurgical.
• Cea mai de temut complicație este șocul anafilactic, prin mecanism de
HS de tip I, care apare după ruptură datorată unui traumatism, când se
descarcă brusc o cantitate mare de antigene parazitare.
• Bolnavul poate deceda în câteva minute datorită manifestărilor
specifice ale acestui tip de șoc, inclusiv colaps vascular și edem glotic cu
asfixie mecanică.
 Diagnostic
• Pentru precizarea diagnosticului de hidatidoză la om trebuie analizate,
coroborat, datele clinice, imagistice și serologice.
• Din punct de vedere imagistic pot fi utile:
o Radiografia cardio-toraco-pulmonară de față, completată
uneori cu imaginea de profil pentru localizările la nivel
pulmonar
o Ecografia abdominală pentru localizările viscerale abdominale
o Examenul computer-tomograf cu substanță de contrast în
special în formele peritoneale și retro-peritoneale, în
hidatidoza secundară sau în cazul recidivelor postoperatorii,
localizări cerebrale de orbită, osoase etc.
• 10% - 20% dintre bolnavi pot să aibă serologie “negativă” pentru
antigenele E. granulosus, majoritatea dintre aceștia având chistul
hidatic localizat la nivel pulmonar, la nivel cerebral sau la nivel ocular.
• Altă situație cu răspuns serologic “negativ” se poate întâlni la bolnavii
cu chisturi hidatice calcificate.
• De multe ori, examenul serologic este negativ la copii.
o Tratamentul bolii hidatice (hidatidozei) este atât medical cât și chirurgical. Trebuie ca
medicul specialist parazitolog în colaborare cu medicul chirurg să aleagă varianta
optimă pentru fiecare caz în parte.
o În general, chisturile mari, chisturile unice cu localizare superficială (risc de rupere după
un traumatism minor), chisturile suprainfectate, cu fistule, necesită cură chirurgicală;
adăugându-se tratamentul antiparazitar pre și post-operator scade semnificativ riscul
recidivei post-operatorii.
o Persoanele vârstnice, persoanele cu boli asociate grave, pacienții cu intervenții
chirurgicale repetate pentru hidatidoză, cei cu chisturi mici și medii pot beneficia de
tratament medicamentos.
o Sub 5 cm nechirurgical, adică medicamentos; peste 5 cm medicamentos și chirurgical
pentru a preveni recidivele
 NEMATODE / Nemathelminți (viermi cilindrici)
• Au:
o corpul cilindric
o cavitate generală în care se găsește un aparat digestiv complet
o corpul acoperit cu o cuticulă și cunosc fenomenul de ”năpârlire” pentru creștere și
maturizare
o sexe separate (femela mai lungă decât masculul)
 femela – capete drepte
 masculul – capăt terminal răsucit ”în cârjă”
o Exemple:
 Ascaris lumbricoides
 Enterobius vermicularis
 Toxocara spp.
 Trichinella spiralis
• 1.Ascaris lumbricoides (geohelmint)
o produce ascarioza (ascaridioza) / infecție foarte răspândită la nivel mondial / specifică
omului DAR nu se transmite de la om la om (necesară embrionarea pe sol)
o Morfologia ADULTULUI
 cel mai mare parazit nematod al omului
 femela 25 cm lungime / 7 mm lățime
 masculul 10-15 cm / 4 mm
 prezintă capsulă bucală prevăzută cu 3 buze cu margini dințate folosite pentru
atașarea de mucoasa intestinală
 durata de viață este de 1-2 ani
o OUL este de 2 tipuri
 nefertil
• produs de femele când nu există masculi în intestin
• are 90 microni, înveliș mamelonat, oval
• galben brun
• conține o masă de celule amorfe
 fecundat (fertil)
• are 75/50 microni, înveliș mamelonat, oval
• galben brun
• conține mai multe straturi protectoare pentru a proteja celula ou și
masa de celule viteline
o Elimină ambele tipuri de OUĂ odată cu materiile fecale.
o Cele nefertile sunt distruse, cele fertile embrionează pe sol deci devin infecțioase.
o Diagnostic
 Examen coproparazitologic (ou fertil, ou nefertil – cu condiția ca parazitul să fie
matur peste 60-70 zile de când au fost înghițite ouă)
 Examenul sputei (în pneumonia viermănoasă – larve) – sindrom Loeffler
 Adultul sau forme imature ce se elimină spontan sau sunt descoperite
intraoperator
 Tranzitul baritat (defect de umplere)
 EDS – ocazional
 Hemoleucograma – eozinofilie mare în ciclul perienteric și sub 10% în
localizarea intestinală
• 2.Enterobius vermicularis ”viermișor”
o Produce enterobioza (oxiuroza)
 boală parazitară foarte contagioasă
 prevalență mare în colectivitățile de copii (unde NU se respectă regulile de
igienă)
o Morfologie
 nematod mic de culoare albicioasă
 foarte subțire (ca un fir de ață)
 extremitatea anterioară se numește buton cefalic cu care se atașează de
mucoasa cecului
• femela are 1 cm, extremități drepte
o are porțiunea mediană mai groasă
o 2 utere pline cu ouă (circa 15.000)
o femela migrează nocturn și depune ouă în pliurile anale, apoi
moare
• masculul 3-5 mm, extremitate răsucită ”în cârjă” și 1 spicul terminal
 durată de viață 2-8 săptămâni
 OUL
• oval, plan convex, cu înveliș dublu transparent
• prin transparență se observă embrionul giriniform
• corp oval cu prelungire ca o coadă
• 50/30 microni
• în decurs de 1-4 ore embrionul evoluează spre forma de LARVĂ
infecțioasă
o Patogenie
 Atașarea parazitului de mucoasa intestinală provoacă inflamație locală, dureri
abdominale (mai ales în fosa iliacă dreaptă), scaune mucoase și diareice.
 Dacă migrarea este în apendice, poate apărea apendicită acută sau cronică.
 Paraziții ajunși la nivelul orificiului anal sau în zona perianală pot determina
leziuni de grataj (în urma pruritului, patognomonic pentru oxiuroză).
 Aceste leziuni se pot suprainfecta cu bacterii piogene din flora normală
tegumentară sau alte bacterii de contaminare și rezultă o dermatită însoțită de
eczeme (dermatită eczematiformă).
 Prin migrarea în regiunea vulvo-vaginală, paraziții pot determina vulvo-vaginite.
 Paraziții mai pot migra și în cavitatea peritoneală unde se vor forma granuloame
și chiar peritonită pelviană, existând și posibilitatea migrării în diverse organe
dând naștere la granuloame în respectivele viscere.
 Aceste granuloame pot pune de multe ori probleme de diagnostic (confuzie cu
tumori, tratament anti-neoplazic agresiv).
 Se consideră că, în cel puțin o parte dintre cazuri, fenomenul de enurezis
(micțiune în timpul somnului, la copil) ar putea fi determinat de infecția cu
Enterobius vermicularis pentru că în urma administrării terapiei etiologice
(antiparazitare), de multe ori enurezisul dispare.
 Oxiuroza poate fi o boală cronică (autoinfectare / reinfectare) fenomenul fiind
favorizat de supraaglomerare și nerespectarea regulilor de igienă personală (de
exemplu la membrii unor colectivități școlare sau familiale).
o Tablou clinic
 Boala este mai frecventă și cu un tablou mai spectaculos la copii, determinând
• insomnie (datorită pruritului anal nocturn) urmată de
• scăderea randamentului școlar
• nervozitate
• scăderea capacității de concentrare etc.
 Unele studii afirmă că Enterobius vermicularis ar avea un rol important în
transmiterea protozoarului Dientamoeba fragilis.
 Acest protozoar patogen al intestinului gros a fost descris în urmă cu 100 de
ani, dar până în prezent nu a fost elucidată modalitatea de transmitere.
 Prin folosirea metodei PCR pe probe prelevate de la pacienți ce erau infectați
concomitent cu cei doi patogeni s-a descoperit ADN aparținând D. fragilis în
ouăle de E. vermicularis.
o Diagnostic
 Examenul coproparazitologic – poate evidenția ouăle în 10-15% dintre cazuri.
 Se recomandă examenul amprentei anale (metoda Graham), respectiv
recoltarea cu o bandă de scotch transparent care se aplică în zona anală
dimineața, înainte de defecație și toaleta anală și se examinează ulterior la
microscop (așezăm banda de scotch pe o lamă) în preparat nativ (lamă-lamelă)
adăugând și o picătură de soluție salină fiziologică sau glicerină.
 Această metodă permite creșterea substanțială a procentului pentru
diagnosticul pozitiv, care ajunge după prima examinare la circa 50%.
 Repetarea examenului amprentei anale de două sau trei ori la intervale de 4-5
zile poate crește procentul diagnosticului pozitiv cu 10%, respectiv 17%.
• 3.Toxocara canis și T. cati – la câini și pisici
o Produc toxocaroza
 acest gen (Toxocara) cuprinde nematode care parazitează animalele
 parazitul adult se dezvoltă în intestinul animalelor
 în timp ce ouăle ajung accidental în organismul uman, după ce au embrionat pe
sol – din ele se eliberează larvele – iar larvele migrează prin țesuturi și produc
sindromul de larva migrans visceralis
 larvele nu ajung niciodată adulte în intestinul uman
 se află în ”impas parazitar”=migrează prin organism; nu își pot desăvârși ciclul
biologic
o Toxocara spp. (geohelmint)
 Morfologie
• ADULȚII
o au câțiva cm lungime / 1 mm grosime
o sunt foarte asemănători ca organizare internă cu Ascaris
lumbricoides DAR mai mici și la nivelul extremității cefalice
prezintă 2 aripioare laterale
• OUL
o oval, aproximativ 80 microni
o perete subțire
o în interior există o masă de celule viteline și celula ou
o este nembrionat și neinfecțios în momentul eliminării
o embrionează pe sol în 10-20 zile, în condiții favorabile
 Patogenie
• Datorită migrării prin țesuturi a larvelor de Toxocara spp. apar
o Microhemoragii
o focare de necroză
o infiltrate inflamatorii
o granuloame eozinofilice, în încercarea organismului gazdă de a
limita agresiunea parazitară.
• În granuloame, larvele sunt fie distruse, fie protejate (ar putea rămâne
viabile timp de ani de zile).
• Ar fi de menționat „predilecția” larvelor de Toxocara spp. de a se
acumula la nivel cerebral.
• Spre deosebire de situația întâlnită în cazul altor viscere, situație în care
larvele sunt izolate în granuloame, la nivel cerebral de regulă lipsește
răspunsul inflamator cu producere de granuloame.
• Formele clinice acceptate de majoritatea autorilor sunt discutate sub
forma a două sindroame majore și anume:
o Larva migrans visceralis (LMV)
o Larva migrans ocularis (LMO)
• Este luată în discuție, mai recent, o a treia formă clinică, manifestările
fiind nespecifice, respectiv „toxocaroza ascunsă” („covert
toxocariasis”).
 Diagnostic
• În toxocaroza viscerală, diagnosticul se face pe baza datelor obținute în
urma examenului clinic, aplicării riguroase a anamnezei, în urma
diferitelor tehnici imagistice și respectiv analizelor de laborator.
• Prin anamneză am putea afla dacă pacientul suspect a practicat
geofagia, dacă a venit în contact cu animale (în special câini și pui de
câine) sau dacă nu respectă reguli elementare de igienă personală și
alimentară.
• NU SE FACE COPROPARAZITOLOGIC
• În toxocaroza viscerală, diagnosticul se face pe baza datelor obținute în
urma examenului radiologic pulmonar necesar în pneumonia
verminoasă, în sindromul Loeffler, dar și prin ecografia abdominală și
tomografia computerizată cu substanță de contrast când se
vizualizează granuloame eozinofilice perilarvare.
• Diagnosticul indirect, serologic, identifică anticorpi anti-Toxocara cel
mai frecvent prin ELISA, dar și prin confirmare cu teste tip Western Blot
(WB).
• Leucocitoza cu eozinofilie, citoliza hepatică și musculară, SBI, hiper IgE.
• Toxocaroza umană e o parazitoză tisulară.
 Tratament NU SE CERE
• Tratamentul se face individualizat în funcție de forma clinică (de ex. 5-
7 zile în forme minore/asimptomatice care evoluează cu
hipereozinofilie).
• Tratamentul se prelungește până la 30 zile, de exemplu la cei cu
localizări oculare sau la nivelul sistemului nervos central, la care se
adaugă în mod obligatoriu și corticoterapie.
• Nu este necesar la cei cu infecții vechi, asimptomatici, fără
hipereozinofilie, descoperiți întâmplător.
MICROBIOLOGIE – CURS 12 – 11.01.2021 – VIRUSOLOGIE
- Virusologia studiază VIRUSURILE (V), entități biologice infectante acelulare, care ”parazitează” obligatoriu celulele vii
(ex. celulele procariote, levuri, celulele plantelor, celulele umane sau ale altor specii de animale).
- VIRION (de reținut! De folosit când virusurile există în afara celulelor pe care le infectează) = denumirea pentru aceste
particule elementare infectante, în scurtă perioadă de existență extracelulară, când se comportă drept particule inerte,
păstrând caracteristicile morfologice, structurale și biologice ale speciei respective.
- Virusurile fac parte din regnul Vira.
- Agenți subvirali infectanți (mai există și alți agenți infecțioși):
o Vibrioizii
 Molecule de ARN circular, care infectează celulele plantelor
o Transpozonii
 Elemente genetice transpozabile
o Virusoizii
 Agenți sateliți, care au nevoie pentru a se replica și de un virus helper (virusul hepatitei delta / virusul
hepatitei D, nu e virus adevărat pentru că nu are cele 2 structuri obligatorii oricărui virus adevărat,
respectiv nucleocapsida și genomul respectiv. Acest virus are nevoie de capsida virusului hepatitic B,
care face parte din altă familie de virusuri, decât cea a virusului hepatitei delta. De aceea este
considerat un virus defectiv. Virusul hepatitic B este un virus helper în situația aceasta.)
o Prionii !!!
 Proteine anormale, care provin din modificarea unor proteine ale membranei neuronilor și prin
acumulare, duc la apariția unor leziuni ale sistemului nervos central (SNC)
- PROPRIETĂȚILE VIRUSURILOR
o = structuri acelulare, ultrafiltrabile, cu dimensiuni între: 18-300 nm; **acelulare=nu sunt celule, au dimensiuni
mai mici decât bacteriile (1-5 micrometrii), în jur de nm
 Cele mai
• Mici virusuri care infectează celula umană aparțin familiei Picornaviridelor (au aspect de
icosaedru = corp geometric cu 20 de fețe toate fiind triunghiuri echilaterale. Dacă estompăm
unghiurile am putea vorbi de particule sferice)
• Mari virusuri care infectează celula umană aparțin familiei Poxviridelor și au formă de
cărămidă/paralelipiped (Ex.: virusul Pox vaccinia, virusul Variolic**a fost eradicat, nu îl mai
facem)
o = paraziți intracelulari obligatorii și se replică cu ajutorul celulei infectate

o Conțin un singur tip de acid nucleic !!! (la bacterii sunt și ADN și ARN; la virusuri, au doar ADN sau doar ARN)
 Virusuri ADN = dezoxiribovirusuri
 Virusuri ARN = ribovirusuri
o Nu au enzime producătoare de energie și nici metabolism propriu (pentru că nu sunt celule)
o Pot fi cultivate numai pe medii celulare (sisteme biologice):
 Ou embrionat de găină (OGE) – cel mai ieftin; pentru cultivarea virusurilor gripale
 Culturi celulare
 Animale de experiență – foarte scumpe
o Sunt sensibile la interferoni (INF), dar nu și la antibiotice
- INTERFERONII
o O familie de glicoproteine, cu efecte majore antivirale, antitumorale și imunomodulatorii, produse de celule
care sunt infectate cu un virus, ca urmare a derepresării unor gene de către respectivul agent viral
o IFN eliberați de celulele infectate viral sunt capabili să inducă și să transmită rezistența antivirală și altor celule,
aparținând aceleiași specii, însă acțiunea este virus-nespecifică, fiind inhibată replicarea oricărui virus.
o TIPURI de IFN
 IFN α – produs de leucocite
 IFN β – produs de fibroblaști
 IFN γ – produs de:
• Macrofage activate
• Limfocite T
• Celule NK
 ***mai există și IFN omega – nou descoperiți, dar nu îi cere la examen
o IFN se fixează pe receptorii specifici și au efecte biologice:
 Efect antiviral nespecific și acțiune inhibitorie asupra microorganismelor intracelulare
 Inhibă înmulțirea celulelor canceroase
 Activitate imunomodulatoare:
• Stimulează/Inhibă alte citokine
o Preparate de IFN – folosite în tratamentul unor:
 1. Infecții produse de herpesvirusuri și unele virusuri hepatitice
 2. Tumori benigne (papiloame laringiene/genitale)
 3. Cancere (leucemii, limfoame) / Tumori maligne
- MORFOLOGIA VIRUSURILOR
o Virusurile care infectează celulele umane pot fi:
 Sferice – ex: toate virusurile herpetice, virusurile hepatitei B/hepatitic B, virusurile imunodeficienței
umane, virusurile gripale (majoritatea virusurilor care infectează celulele umane au formă sferică)
 Cilindrice (formă de glonț) – unele virusuri care infectează celula umană. Ex.: virusul care produce
rabia = boală produsă de un virus, care se numește virusul rabic ”al turbării”
 Filiforme (formă filamentoasă) – Ex.: virusurile gripale, virusul hepatitic B (*uneori)
 Paralelipipedice – mai rare sunt cazurile cu forma asta. Ex.: virusurile din familia poxviridelor
- STRUCTURA VIRUSURILOR
o Orice virus adevărat are o nucleocapsidă, alcătuită din:
 1. GENOM VIRAL
• Reprezentat fie de:
o ADN (în cazul dezoxiribovirusurilor)
o ARN (în cazul ribovirusurilor)
• Conferă infecțiozitate
• Înmagazinează întreaga informație genetică specifică unei specii;
• Deviază metabolismul celulei infectate înspre sineza componentelor virale
 2. CAPSIDA
• Se formează prin asamblarea subunităților proteice numite capsomere
• Dimensiunile, numărul și modalitatea de asamblare al acestor subunități proteice identice = o
constantă de specie
• În funcție de modul de asamblare a capsomerelor, se disting 3 tipuri de simetrii:
o Icosaedrică – picornaviride, Papillomaviridae
o Helicală (helicoidală) – virusuri gripale
o Complexă – poxviride
• Stabilizează și protejează genomul virusului
• Conferă antigenitate virusului
• Rol în fixarea virusurilor neanvelopate (nu au nimic peste capsidă) pe receptorii de pe
membrana celulelor
- ALTE STRUCTURI ÎNTÂLNITE LA UNELE VIRUSURI
o PEPLOS (anvelopă, membrană externă, înveliș extern) – de reținut sinonimele!!! La majoritatea virusurilor; nu
e structură proprie virusului
 Învelește nucleocapsida și o stabilizează
 Este format din 2 straturi de fosfolipide (ce provin din anumite membrane – ex. membrana
citoplasmatică *virusul imunodeficienței umane*, membrana nucleară – ale celulelor infectate), în care
pot fi implantați SPICULI (structuri proteice/glicoproteice proprii virusului, codificate de genomul
virusului și care, în general, proemină la suprafața peplosului)
• Spiculii sunt structuri antigenice și de aderență a virusurilor anvelopate la receptorii membranei
celulare.
o În cazul virusurilor neanvelopate vor adera prin intermediul proteinelor de capsidă
(proteine capsidiale)
 **Coronavirus are și peplos și spiculi = aspect de coroană – NU AVEM DE PREGĂTIT
CORONAVIRUSURILE
o PROTEINA MATRIX (proteina M)
 La virusurile gripale, HIV, multe alte virusuri anvelopate
 Căptușește fața internă a anvelopei
o PROTEINA DE FUZIUNE (proteina F)
 Rol în fuziunea celulelor infectate viral și formarea de celule gigant/sinciții
 Ex.: virusul rujeolic
o TEGUMENT
 Este o structură proteică care se interpune între capsidă și peplos la unele virusuri (ex.: virusurile
herpetice) --- între nucleocapsidă și anvelopă
- NOȚIUNI DE TAXONOMIE VIRALĂ
o TAXONOMIA VIRALĂ se bazează pe nomenclatura latinească, exceptând speciile, care au denumiri anglo-saxone.
(ex.: virusurile gripale, virusul imunodeficienței umane)
 Genurile virale primesc sufixul: virus (ex.: Poliovirus/virusul poliomielitic, Influenza Virus)
 Familiile de virus primesc sufixul: viridae (ex.: Hepadnaviridae – toate virusurile herpetice sunt încadrate
în această familie)
 Unele familii cuprind subfamilii, care primesc sufixul: Virinae (ex.: Lentivirinae)

• Familia Adenoviridelor, Herpesviridelor, Poxiviridelor
• Virusul herpetic uman 1 = virusul herpes simplex
• Pentru examen: virusul herpetic 1, 2, 3 (Varicelo-zosterian), 4 (Epstein-Barr), 5
(Citomegalovirusul* dacă e timp) – DE REȚINUT TAXONOMIA (încadrarea în gen și specie)
• virusul herpetic 8 = virusul sarcomului Kaposi (produce această tumoră) – data viitoare
• Mulți pacienți care au infecție cu HIV în stadiul final de SIDA, fac infecții cu germeni
oportuniști, cel mai frecvent cu virusuri herpetice, citomegalic, dar și cu virusul sarcomului
Kaposi (are proprietăți oncogene)
• Molluscipoxvirus produce boala numită Molluscum contagiosum – se face la stomatitele
virale (data trecută)

• Polyomaviridae nu le avem în programă
• Papillomaviridae le facem data viitoare
• Hepadnavirusurile – de știut – avem Virusul hepatitei B și trebuie să știm să îl încadrăm în gen
și specie
o *virusurile hepatitice aparțin unor tipuri diferite de familii

• Nu trebuie la examen

• Din familia Caliciviridelor – virusul Norwalk – sindroame diareice – ”diareea călătorului”
• Virusul hepatitei E face parte din familia Hepeviridelor
• Picornaviride
• Virusurile poliomielitice fac parte din familia Picornaviridelor, la fel și virusul hepatitic A

• Familia Orthomixoviridelor – de știut genul și speciile
• Familia Paramixoviridelor – de știut virusul rujeolos (Measles virus) aparține genului
Morbillivirus
o virusul parotiditei epidemice (dă oreion sau parotidita epidemică) – NU e în programă
o virusul sincițial respirator – face parte tot din Paramyxoviridae

• Virusul hepatitei D – este virus defectiv și nu a fost încadrat într-o familie 😊😊)
• Virusul rabic din familia Rhabdoviridae
• Familia Bunyaviridae – nu le avem în programă!!!

• Familia Filoviridae – nu le avem în programă, dar știm de virusul Ebola, care a dat epidemia în
anii trecuți
• Familia Coronviridae – genul Coronavirus (se împarte în subfamiliile alfa, beta *SARS-COV2,
gamma, delta – NU TREBUIE ȘTIUTE ASTEA)
• Familia Togaviridae – virusul rubeolos (Rubeolla virus) din genul Rubivirus
• Familia Flaviviridae – virusul hepatitic C – nu ne trebuie taxonomia

• Virusul imunodeficienței umane tip 1, 2 – din familia Retroviridae – toate au
reverstranscriptază și în cazul genomului nu vorbim de un ARN dublu catenar, ci un ARN
alcătuit din 2 molecule de ARN identice
• Reoviridele cu specia Rotavirusul A – sindroame diareice la sugari
- CLASIFICAREA EPIDEMIOLOGICĂ A VIRUSURILOR:
o După calea de transmitere:
 Virusuri cu transmitere aerogenă/aeriană (virusuri respiratorii)
 Virusuri cu transmitere fecal-orală/digestivă (virusuri enterice)
 Virusuri cu transmitere sexuală (HIV-ul, virusul herpetic uman 2, papillomavirusurile)
 Virusuri cu transmitere prin sânge
 Virusuri cu transmitere verticală (virusul hepatitic B, C, HIV-ul) – pe cale parenterală
 Virusuri cu transmitere prin artropode etc. – prin vectori
- REPLICAREA (MULTIPLICAREA) VIRSURILOR
o Se multiplică doar în celulele pe care le infectează
o Ciclul replicativ al virusurilor citocide are 3 faze: - NU VĂ CER FAZELE, O SĂ LE CITIȚI ÎNSĂ, NU VI LE CER LA
EXAMEN
 1. FAZA DE ECLIPSĂ
• durează 10-20 minute, timp în care nu poate fi detectat.
• adsorbția virionului pe receptorii celulari specifici și internalizarea acestuia:
o virusuri nude (neanvelopate) pătrund în celulă prin viropexie (endocitoza virionilor);
o virusuri învelite (anvelopate), pătrund prin fuziunea anvelopei cu membrana celulară.
• Decapsidarea virionului
 2.FAZA DE CREŞTERE LINIARĂ
• Are loc sinteza de proteine timpurii (non-structurale), care inhibă sintezele proprii celulei gazdă,
dar participă la producerea acizilor nucleici virali progeni
• Are loc sinteza ARNm, genomul parental servind drept matriță
• Are loc traducerea ARNm și sinteza proteinelor tardive (structurale)
 3. FAZA DE PLATOU
• Are loc maturarea și asamblarea componentelor virusurilor și eliberarea vibrionilor progeni
• Posibilități:
o Asamblarea are loc în citoplasmă și virioni se eliberează prin citoliză (ex.:
picornavirusurile)
o Asamblarea are loc în membrana celulară și se eliberează prin înmugurire (ex.:
retrovirusurile)
o Asamblarea are loc în nucleu și se eliberează la nivelul membranelor intracelulare (ex.:
herpesvirusurile)
o
- PATOGENIE – LE CITIȚI DVS. PENTRU CĂ NU AM TIMĂ SĂ DISCUT ASPECTELE ACESTEA
o Patogeneza infecției virale: ansamblul mecanismelor rezultate din interacțiunea virus-macroorganism, ce duc la
starea de boală.
o Manifestările clinice și evoluția infecției depind de:
 Agentul viral (doza infectantă și gradul de virulență al acestuia);
 Susceptibilitatea macroorganismului (existența celulelor cu receptori specifici pentru virusul respectiv,
vârsta, sexul, terenul genetic, starea de nutriție, integritatea sistemului imun, existența unor factori
comportamentali de risc etc.)
 Existența unor factori favorizanți din mediul extern
o I. INTERACȚIUNILE VIRUS-CELULĂ
 Sunt hotărâtoare pentru inițierea infecției
• Virusurile pătrund numai în celulele permisive și determină sinteza componentelor virionilor,
fie la nivelul citoplasmei (ex.: Virusul rabic) fie la nivelul nucleului (Ex.: herpesvirusurile)
 Celulele infectate viral pot suferi transformări/pot fi lizate:
• Leziuni de tip citocid (necroza și degenerescența citoplasmei)
• Leziuni de tip sincițial (formare de celule gigante, balonizate și multinucleate)
• Incluzii virale intracitoplasmatice/intranucleare
• Modificările cromozomiale
• Citoliză din cauza acțiunii directe a virusurilor citolitice, dar și a factorilor de apărare ai gazdei:
o Anticorpi
o Limfocite T citotoxice
o Complement,
• Care sunt implicați în distrugerea celulelor ce exprimă antigene virale pe suprafața membranei
• Proliferări ce duc la formarea de tumori (acțiune oncogenă);
• Apoptoză
o II. INTERACȘIUNILE VIRUS-MACROORGANISM
 Modificările fiziopatologice datorate acestor interacțiuni, se pot exprima clinic prin starea de boală.
 STADIILE PATOGENEZEI VIIRALE:
• 1. Pătrunderea virusului în organism, prin intermediul unor porți de intrare, precum:
o A) Mucoasa tractului respirator *reține exemplele subliniate
 Pătrunderea pe cale respiratorie = calea unică/de elecție pentru virusurile
respiratorii (Ex.: rhinovirusuri, virusuri gripale, virusurile paragripale etc.)
 Pătrunderea prin mecanism:
• Direct (inhalarea picăturilor Flügge, nucleosoli și aerosoli încărcați cu
particule virale, eliminate prin tuse și strănut)
• Indirect, prin intermediul mâinilor/obiectelor contaminate cu secreții
cu virioni, ce ajung pe mucoasa rinofaringiană
o B) Mucoasa conjunctivală *reține exemplele subliniate
 Virusurile pot pătrunde direct prin aerosoli, dar și prin intermediul
mâinilor/obiectelor contaminate (Ex.: instrumentar oftalmologic) cu secreții,
sau prin scăldat în ape contaminate
 Ex.: adenovirusurile, virusurile Coxsackie, virusul rujeolic etc.
o C) Mucoasa orofaringiană și mucoasa intestinală
 Transmitere pe cale fecal-orală (enterală, digestivă), prin mecanism direct sau
indirect (mâini murdare, obiecte contaminate cu secreții, salivă, apă sau
alimente contaminate);
 = calea principală pentru:
• Virusul hepatitic A (HAV)
• Rotavirusuri
• Adenovirusuri
• Virusul Epstein-Barr (VEB)
• Virusul citomegalic uman (HCMV)
• Virusurile poliomielitice
o D) Mucoasa genito-urinară
 Transmitere prin contact sexual, prin secreții genito-uretrale contaminate
 Este favorizată de existența unor leziuni la nivelul mucoasei
 Ex.:
• Virusul imunodeficienței umane (HIV)
• Virusul herpes simplex tip 2 (HSV-2)
• Virusul hepatitic B (HBV)
• Unele papillomavirusuri
o E) Pătrunderea agentului viral pe cale cutanată, prin:
 Soluții de continuitate ale tegumentului (plăgi prin mușcătură, escoriații,
înțepături de: insecte, tatuaj, acupunctură etc.)
 Transcutan, cu pătrundere direct în sânge, prin transfuzii sau instrumentar
medical contaminat
 Ex.:
• Papillomavirusurile (pătrund prin epiderm)
• Poxvirusurile (pătrund prin derm)
• Bunyavirusurile (pătrund în derm, prin intermediul vectorilor).
• 2. Replicarea primară la poarta de intrare
o Unele virusuri produc infecții limitate la poarta de intrare (infecții locale)
o Ex.:
 Rhinovirusurile și virusurile paragripale (produc infecții localizate la nivelul
tractului respirator superior)
 Rotavirusurile (produc infecții la nivelul intestinului)
 Papillomavirusurile (responsabile de afecțiuni cu localizare tegumentară)
• 3. Diseminarea în macroorganism
o În cazul afectării unui teritoriu limitat, diseminarea infecției se face prin contiguitate, de
la celulă la celulă, cu replicare primară locală, putându-se extinde și la țesuturile din jur
o În cazul virozelor sistemice, diseminarea are loc pe cale
 Sanguină (viremie)
 Limfatică
 Axonală – în cazul rabiei
o Dacă virusul este introdus direct în circulația sanguină (transfuzii de sânge), se obține
viremie pasivă
o După replicarea la poarta de intrare se produce frecvent o viremie activă, virusul
ajungând în sânge prin căile limfatice și depășirea barierei ganglionare
o În ceea ce privește diseminarea pe cale nervoasă, virusul poate ajunge direct la nivelul
nervilor periferici, prin mușcătură (Ex.: Virusul rabic), prin intermediul circulației
sanguine (Ex.: V. poliomielitic, reovirusurile, arbovirusurile) sau al căii olfactive (Ex.:
HSV)
• 4. Replicarea secundară în organele și țesuturile țintă
o După ce pătrund în celulele țintă, virusurile își continuă ciclul replicativ, iar această a
doua multiplicare a virusurilor este sursa unei noi viremii
o Ca urmare a viremiei primare, virusul se răspândește în macroorganism, ajungând la
țesuturi și organe față de care prezintă afinitate selectivă (tropism) – aici celulele au
mai mulți receptori de care se poate atașa virusul, unde se replică din nou și determină
apariția semnelor de boală caracteristice.
o Tropismul se referă la afinitatea selectivă față de anumite organe și țesuturi, respectiv
față de celulele cu receptori specifici pentru virusul respectiv.
 Ex.: papillomavirusurile și poxivirusurile sunt dermotrope, Virusul rabic este
neurotrop, iar virusurile hepatice sunt hepatotrope.
o După ce se replică la nivelul organelor/țesuturilor țintă, virusul reajunge în sânge
(viremia secundară)
• 5. Inducerea de răspuns imun al gazdei
o TIPURILE DE INFECȚIE VIRALĂ
 Tipuri de infecții virale, în funcție de modalitatea evolutivă
• 1. Infecții asimptomatice (inaparente)
o Cele mai frecvente
o Se produc când virulența virusului este scăzută și răspunsul imun eficient
o Reprezintă o sursă importantă de infecție
o Nu se însoțesc de manifestări clinice
o Se practică diagnosticul indirect
• 2. Infecții acute simptomatice
o Însoțite de simptome subiective și obiective
o Stadii evolutive:
 Incubația, debutul, perioada de stare, convalescența
o Incubația
 Perioada de timp cuprinsă între contactul cu sursa de infecție, până la apariția
primelor semne clinice ale bolii
o Debutul
 Este asociat cu viremia primară și se caracterizează prin apariția primelor semne
ale bolii
o Perioada de stare
 Apariția/Manifestarea semnelor clinice specifice
 se asociază cu replicarea virală în organele țintă
o Convalescența
 Etapa de trecere a infecției autolimitante la vindecare
 Majoritatea infecțiilor virale acute se vindecă, dar sunt și forme clinice
supraacute (când virusul este foarte virulent și răspunsul imun este deficitar
(Ex.: febre hemoragice și formele fulminante de hepatite), care duc la deces
(exitus)
 Rabia (infecție a SNC cu Virusul rabic) este mereu letală
• 3. Infecții persistente
o Virusul/genomul viral persistă timp îndelungat în macroorganism
o Sunt surse importante de infecții
o Se reactivează în situația unei stări de imunosupresie
o Leziunile cronice evolutive pot duce la apariția neoplasmelor
o Sunt 3 categorii de infecții persistente:
 Infecții cronice
 Infecții lente
 Infecții latente
o Infecția cronică
 Produse de virusuri care nu sunt citopatogene (necitopatogene), se replică
independent de genomul celulei, iar eliberarea virionilor are loc continuu și în
cantități mici
 Efectorii răspunsului imun sunt incapabili să neutralizeze acțiunea agentului
viral
 Ex.: hepatita virală cronică și hepatita virală cronică de tip C
o Infecția lentă
 Persistența virusului, cu diseminare continuă și distrugere celulară lentă și
răspuns imun ineficient, incapabil să înlăture celulele infectate;
 Incubația este lungă, boală este progresivă, cu evoluție letală
 Celulele pot suferi transformări
 Ex.:
• Panencefalita sclerozantă subacută (PESS) – virusul rujeolic
• Panencefalita rubeoloasă progresivă (PRP) – virusul rubeolic
• Sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA) – HIV-ul
o Infecția latentă
 Genomul viral se inseră în genomul celulei, iar replicarea virală are loc cu
intermitență, în reactivare;
 Reactivările duc la apariția infecțiilor recidivante
 Ex.: infecțiile cu herpesvirusuri (în special din subfamilia α Herpesviridelor), dar
și virusul Epstein Barr și citomegalic
PARTEA SPECIALĂ A VIRUSOLOGIEI/VIROLOGIEI (știința care se ocupă cu studiul virusurilor)
- Virusuri cu poartă de intrare respiratorie
o Peste 90% din infecțiile respiratorii acute sunt produse de virusuri.
o Ex. de virusuri respiratorii:
 Rhinovirusuri
 Virusuri gripale
 Virusuri paragripale
 Coronavirusurile
 Adenovirusurile
 Reovirusurile
 Virusul respirator sincițial (RSV)
 Virusul rujeolic (V. rujeolos)
 Virusul rubeolic (V. rubeolos)
 Virusul urlian (V. parotiditei epidemice)
 Virusul varicello-zosterian (VZV) – α Herpes virusul uman 3
 Virusul variolic (agentul etiologic al variolei = boală eradicată)
o Aceste virusuri se transmit pe cale respiratorie (aerogen), prin picături Flügge
o Rhinovirusurile, virusurile gripale, virusurile paragripale, Virusul respirator sincițial: se replică și produc infecții
localizate la nivelul tractului respirator
o Virusul varicello-zosterian, virusul rujeolic, virusul rubeolic și virusul urlian, ca urmare a viremiei, ajung în diferite
țesuturi/organe și se replică din nou, dezvoltând boli sistemice.
o Unele virusuri respiratorii se transmit și pe alte căi, producând infecții cu localizări în afara tractului respirator
o Rinofaringita virală acută (guturai, răceală) = forma clinică cel mai frecvent întâlnită de infecție acută virală
limitată la nivelul tractului respirator superior
o Agenții etiologici ai guturaiului
 Rhinovirusurile (peste 120 serotipuri) – cea mai mare incidență datorită numărului de serotipuri
• = ribovirusuri neanvelopate, cu capsidă cu simetrie icosaedrică
 Virusurile paragripale (serotipurile 1-4)
• Ribovirusuri cu peplos cu spiculi, reprezentați de hemaglutinină și neuraminidază
 Virusul respirator sincițial (RSV)
• Produc și bronșiolită și pneumonie interstițială la sugar și infecții asociate cu asistența medicală
 Coronavirusurile
• Unele tulpini produc:
o Sindromul respirator acut sever (SARS)
o Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS)
o Infecția cu COVID-19
• Unele produc răceala, dar
o SARS-CoV produce SARS
o MERS-CoV produce MERS
o SARS-CoV-2 produce COVID-19
 Reovirusurile
• Se transmit și fecal-oral, producând sindroame diareice
 Adenovirusurile
• Se transmit pe mai multe căi, nu numai pe cale respiratorie
• Pot pătrunde prin mucoasa conjunctivală, de exemplu, prin intermediul instrumentarului
oftalmologic contaminat
• Au tropism pentru:
o Epiteliul respirator
o Epiteliul keratoconjunctival
o Țesutul limfatic
• Producând și adenite:
o Periauriculare, cervicale, etc.
• Produc:
o Guturai, faringită, febra faringo-conjunctivală, conjunctivita foliculară,
keratoconjunctivita epidemică, pneumonie interstițială, enterită acută, cistită
hemoragică la copii, uretrită, cervicită
• Infecțiile acute pot fi urmate de infecții persistente
• Unele tipuri de adenovirusuri sunt oncogene
o VIRUSURILE GRIPALE
 = virusuri sferice, dar se întâlnesc și sub formă filamentoasă
 Structură:
• Obligatorie
o Genom
 ARN monocatenar, compus din 8 segmente (fragmente)
 I se asociază o transcriptază
o Capsida
 Cu simetrie helicoidală
• Opționale
o Matrice
 Proteina M
o Peplos
 Dublu strat lipidic și spiculi glicoproteici transmembranari antigenici:
• Hemaglutinina (H)
o Are și rol în fixarea virusului pe receptorii celulelor cilindrice
ciliate ale epiteliului mucoasei tractului respirator și pe
receptorii mucopolizaharidici ai membranei hematiilor, ducând
la hemaglutinare
• Neuraminidaza (sialidaza) (N)
o Distruge receptorii de pe suprafața hematiilor, prin
depolimerizarea acidului N-acetilmuramic și are rol în
desprinderea virusului de pe receptori și eliberarea virusului
matur din celulă
o Favorizează infecția, fluidificând mucusul și dezvelind
receptorii celulari
Ce ne cere la virusuri din partea specială?
- Câteva noțiuni de taxonomie – să încadrăm virusurile gripale în gen și familie (tabel)
- Structura virusurilor gripale și factorii determinanți ai procesului epidemiologic
o Sursa de infecție – omul bolnav cu forme manifeste/nemanifeste
o Calea de transmitere
o Receptivitatea/susceptibilitatea - care persoane sunt vulnerabile să facă infecția
- Exemple de infecții/afecțiuni pentru virusurile gripale
- Profilaxie – dacă avem specifică (ce fel de vaccinare se face)/nespecifică
- FĂRĂ TRATAMENT ȘI TABLOUL CLINIC

• Clasificarea virusurilor gripale!
• Virusurile gripale aparțin familiei Orthomyxoviridae, iar speciile care infectează omul sunt:
Virusul gripal A, Virusul gripal B și Virusul gripal C (sau virusurile Influenza: A, B și C), care sunt
incluse în genurile: Influenzavirus A, Influenzavirus B și respectiv Influenzavirus C. Virusul gripal
A se întâlnește și la unele păsări (găini, rațe etc.) și la unele mamifere (porci, cai etc.).
• Virusul gripal A se clasifică în subtipuri, pe baza subtipurilor antigenice de hemaglutinină (H) și
neuraminidază (N). Se caracterizează printr-o mare variabilitate antigenică, care este de 2 tipuri:
o Majoră (antigenic shift)
 Rezultând recombinanți (subtipuri antigenice noi, ca urmare a reasortării unor
segmente de genom viral cu segmente provenite de la tulpini aviare, porcine,
etc.), responsabili de producerea pandemiilor;
o Minoră (antigenic drift)
 Rezultând tulpini noi de virus gripal (prin mutații spontane la nivelul genelor ce
codifică H/N) și selectându-se (sub presiunea imunologică a populației-gazdă):
variante antigenice ce produc epidemii
 GRIPA
• = boală infecțioasă acută, foarte contagioasă, produsă de virusurile gripale, cu evoluție clinică
sezonieră și multianuală, cu manifestări clinice generale și respiratorii și potențial de severitate
• Are o evoluție explozivă și mortalitate crescută în cazul bolnavilor cronici și a extremelor de
vârstă
• Sursa de infecție este umană și transmiterea se face pe cale respiratorie, prin contact direct
(picături Flügge), dar și indirect
• TABLOUL CLINIC – NU INTRĂ LA EXAMEN
o Incubația: 1-3 zile
o Debutul: febră, frisoane, cefalee, catar oculonazal, mialgii, poliartralgii
o Perioada de stare: febră, frisoane, cefalee, astenie, prostrație, inapetență, vărsături,
mialgii (curbatură*așa pentru noi – senzație de durere musculară asemănată cu
călcarea de tren), catar oculonazal, obstrucție nazală, strănut, tuse
 +/-: faringită / laringită / traheobronșită / pneumonie interstițială
o Convalescența (2 săptămâni): astenie, tuse
o Complicații: crup gripal, bronșiolită, pneumonie, miocardită, pericardită, miozită,
mioglobinurie, encefalită, nevrite, sindromul Guillain-Barre, sindromul Reye, astenie
prelungită, suprainfecții bacteriene
• TRATAMENT – NU INTRĂ LA EXAMEN
o Simptomatic (antitermice, dezobstruante nazale, antitusive etc.)
o Patogenic și etiologic (cu medicamente antivirale: Ribavirină, Amantadină,
Rimantadină, Oseltmamivir)
o Antibioticele se administrează NUMAI ÎN complicații bacteriene.
• PROFILAXIA: Nespecifică și Specifică
o Profilaxia specifică activă
 Se realizează prin vaccinare antigripală
 Se recomandă vaccinarea înainte de debutul sezonului gripal.
 Este indicată cu precădere pentru:
• Vârstnici, persoane cu dizabilități, persoane instituționalizate, bolnavi
cu boli cronice, personalul medical și auxiliar din unitățile sanitare,
membrii de familie + personalul medical și social care se ocupă cu
îngrijirea la domiciliu a persoanelor cu risc crescut de a face gripă cu
complicații, persoanele cu habitat în spații comune: elevi și studenți,
personalul din unitățile ce asigură servicii comunitare esențiale:
militari/polițiști/pompieri/vameși, pacienți infectați cu HIV, persoane
care urmează să călătorească în emisfera sudică a globului în aprilie –
septembrie sau la tropice (în orice perioadă). Gravidele pot fi vaccinate.
 Vaccinul este contraindicat în caz de:
• Hipersensibilitate la substanțe active sau la orice ingredient din vaccin
(Ex.: proteine de specie aviară, antibiotice etc.); infecții acute/boli
febrile.
• În aceste rare situații, se recomandă chimioprofilaxia cu antivirale
specifice, în caz de expunere cu risc crescut de contractare a infecției
gripale
 VACCINUL ANTIGRIPAL
• Tipuri
o trivalent (conține antigene H și N, provenite de la 2 tulpini de
V. gripal A și una de V. gripal B)
o tetravalent (antigene H și N de la 2 tulpini de V. gripal A și 2
tulpini de V. gripal B) *preferat
• Vaccinul gripal inactivat se administrează intramuscular (i.m.):
o La adult în mușchiul deltoid
o La copilul mai mic de 3 ani: i.m. sau subcutanat (s.c.), profund,
pe fața antero-laterală a coapsei. Există și preparate vaccinale
cu aplicare pe mucoasa nazală, cu ajutorul dermojetului.
o VIRUSUL RUJEOLIC – virus respirator
 Familia Paramoyxoviridae, genul Morbillivirus
 Structura:
• Genom: ARN monocatenar, liniar
• Capsidă: simetrie helicoidală
• Proteina matrix: proteina M
• Înveliș viral:
o Dublu strat lipidic derivat din membrana celulei
o Spiculi glicoproteici:
 Hemaglutinina
 Neuraminidaza
o Proteina F, cu rol în:
 Pătrunderea în celulă
 Fuziunea celulară (fuziunea celulelor infectate)
 Hemoliză
 Difuziunea infecției
 REPLICARE – NU INTRĂ LA EXAMEN
• Se replică în citoplasmă
• Induc efect citopatic (ECP) de tip sincițial in vitro/formare de celule gigant in vivo
• Produc incluzii eozinofile intranucleare
 PATOGENIE – NU INTRĂ LA EXAMEN
• Pătrunde în organism prin aerosoli, se replică bucal, în mucoasa respiratorie și conjunctivală și
este epiteliotrop și limfotrop
• Diseminează în ganglionii limfatici regionali, ajunge în sânge, apoi în țesuturi li organe, unde se
replică masiv
• Reajunge în sânge (viremie secundară) și diseminează în toate țesuturile și organele limfoide
• Efectul nu este mereu citocid și uneori se produce un echilibru virus-gazdă, ce poate duce la
dezvoltarea unei infecții persistente, cu afectarea sistemului nervos central (SNC): panencefalita
sclerozantă subacută (PESS)
•
o Din patogenie doar faptul că celulele infectate cu virusul rujeolos fuzionează și
formează sinciții/celule gigant (conțin atâția nuclei câte celule au fuzionat); Incluzii
eozinofile nucleare
• RUJEOLA (POJAR)
o Este boală eruptivă a copilăriei, foarte contagioasă, produsă de V. rujeolic
o Este o infecție sistemică acută
o Simptomatologie: - NU TREBUIE SEMNELE CLINICE, DOAR KOPLIC
 Stadiul preeruptiv:
• Febră, catar oculo-nazal, lăcrimare, facies de ”copil plâns”, fotofobie,
strănut, tuse seacă,
• Enantem bucal: hiperemia amigdalelor și a peretelui posterior al
faringelui; pete conjunctive/hemoragice (picheteu hemoragic);
• SEMN KOPLIK: apare precoce și este patognomonic: micropapule
albe/albăstrui, izolate sau în grupuri mici, situate pe o zonă roșie (cu
diametrul de câțiva mm, pe mucoasa jugală, în dreptul primului molar)
 Perioada de stare: rash cutanat generalizat, cu caracter descendent. Centrifug,
alcătuit din maculopapule catifelate, nepruriginoase, ce confluează.
o Complicații:
 Scade rezistența generală (anergie rujeolică)
 Suprainfecții bacteriene
 Malformații congenitale
 PESS = boală degenerativă a creierului, progresivă, cu sfârșit letal
• Afectează copii și tinerii, la 8-10 ani de la infecția primară
• Anticorpi anti-V. rujeolic ↑ în ser + LCR (lichidul cefalorahidian)
o Factorii determinanți ai procesului epidemiologic
 Sursa de infecție
• Bolnavii de rujeolă (nu există purtători sănătoși)
 Calea de transmitere, aeriană, prin contact:
• Direct
o prin: aerosoli, secreții nazofaringiene și conjunctivale
o prin: strănut, tuse
• Indirect
o Prin: obiecte proaspăt contaminate cu excreții ale căilor
aeriene superioare/secreții conjunctivale
 Receptivitatea (susceptibilitatea) generală. Toate persoanele ce nu au trecut
prin boală sau care nu au fost vaccinate
 Profilaxia – fără detalii la specifică, doar ce e subliniat
• Nespecifică
o Izolarea bolnavilor din colectivitățile de copii, etc.
• Specifică
o Singura metodă eficace de prevenire a rujeolei
• Ex.: VACCIN VIU ATENUAT, s.c., prima doză la 12-15
luni și revaccinare la 7-8 ani
 Tratamentul = simptomatic – NU INTRĂ LA EXAMEN
o VIRUSUL RUBEOLIC – virus respirator – de știut încadrarea, structura!!
 Familia Togaviridae, genul Rubivirus
 Structura:
• Genom: ARN monocatenar, liniar
• Capsidă: simetrie icosaedrică
• Înveliș viral:
o Dublu strat lipidic derivat din membrana celulei
o Spiculi glicoproteici, cu rol în:
 Fixarea virusului pe receptorii celulari
 Fuziunea celulelor
 Hemaglutinare
 Induce răspuns imun (anticorpi)
 Se transmite aerogen (prin picături Flügge) și produce rubeola
 Rubeola = una din virozele eruptive ale copilăriei
• Incubația = 18 zile
• Clinic: manifestări catarale respiratorii discrete, exantem (=erupție la nivelul tegumentului;
pentru la nivelul mucoaselor ar fi enantem – așa ca fapt divers) maculopapular ce confluează,
limfadenopatie: preauriculară și retroauriculară, occipitală, cervicală
• Complicații: poliartrită, panencefalita rubeoloasă progresivă (PRP)
• Virusul trece prin placentă și poate produce: avort, moartea fătului sau naștere prematură, iar
riscul teratogen este foarte mare. Nou-născutul suferă de rubeolă congenitală, caracterizată
prin existența unor malformații: cardiace și ale SNC, cataracta, retinopatii, glaucom, surditate
etc.. Nou-născutul excretă virusul timp de maxim 6 luni, prin secreții nazofaringiene și urină
• Profilaxie:
o Nespecifică
o Specifică (vaccin viu atenuat)
• Tratamentul: simptomatic
o SARS-COV2 (Coronavirus 2 (noul Coronavirus) al sindromului respirator acut sever)
 Familia Coronviridae, genul Betacoronavirus
 Structura:
• Genom: ARN monocatenar
• Capsida:
o Simetrie helicoidală
o Proteina N – proteină nucleocapsidică
• Anvelopă:
o Dublu strat lipidic
o Spiculi glicoproteici dispuși radiar (aspect de coroană)
o Glicoproteina S (proteina structurală a spiculilor
 SARS-CoV-2 este agentul etiologic al bolii COVID-19
 Cale de transmitere: respiratorie
- Familia Herpesviridae – de știut TAXONOMIA, STRUCTURA, enumerați afecțiunile produse de virusurile herpetice
o Are 3 subfamilii:
 1. α-Herpesvirinae, cu speciile:
• V. herpes simplex 1 (HSV 1) sau V. herpetic uman 1 (HHV 1)
• V. herpes simplex 2 (HSV 2) sau V. herpetic uman 2 (HHV 2)
• V. Varicello-zosterian (VVZ) sau V. herpetic uman 3 (HHV 3)
 2. β-Herpesvirinae, cu speciile:
• V. citomegalic uman (CMV) sau V. herpetic uman 5 (HHV 5)
• HHV 6, care produce exantemul subit al sugarului
• HHV 7, care produce exantemul subit-like al sugarului
 3. γ-Herpesvirinae, cu speciile:
• V. Epstein-Barr (EBV) sau V. herpetic uman 4 (HHV 4)
• V. sarcomului Kaposi sau V. herpetic uman 8 (HHV 8), care produce sarcomul Kaposi
o Structura
 GENOM: ADN dublu catenar
 CAPSIDĂ: simetrie icosaedrică
 TEGUMENT – doar la virusurile herpetice
 (sunt virusuri anvelopate, deci au și peplos) PEPLOS → derivat din membrana nucleară spiculi
glicoproteici
o Replicare intranucleară
o Infecția primară → infecție latentă ± reactivare
o HSV 1 → veziculele!!!! Nu maculopapulele ca la rujeolă/rubeolă
 Infecția primară
 Forme clinice
 La copil, cel mai frecvent: Gingivo-stomatita = forma comună a infecției
primare
• Frecventă la copii
• Incubația: 3-5 zile
• Debut: febră, anorexie, stare generală alterată, uscăciunea mucoasei bucale, senzație de arsură,
edem + eritem inițial → vezicule răspândite pe gingii, mucoasa jugală, mucoasa palatului, limbă,
buze
• Orofarinxul nu-i implicat!
• Adenopatie submandibulară
o Leziunile → eroziuni superficiale, albicioase, foarte dureroase; uneori ulcerează +
sângerări gingivale, stare generală alterată, febră, disfagie, inapetență
o Vindecare: 1-2 săptămâni
 La adult:
• Herpes labial
• Forme bipolare: buco-genitală, buco-periunghială
• Faringo-amigdalita herpetică (leziuni + simptome – stomatita)
• Keratoconjunctivita: secreții conjunctivale, ulcerație corneană de tip dendritic, erupție
veziculară pe pleoape
• Eczema herpeticum → dermatita veziculară generalizată
• Encefalita + meningoencefalita herpetică → duc la exitus
 Herpes secundar (herpes recurent, recidivant)
• În cursul infecției latente → HSV 1 se localizează în ganglionii senzitivi (cranieni + spinali) →
reactivare → reinfecție ↑
• Stres emoțional
• Expunere la radiații ultraviolete
• Traume locale, menstruație
• Boli febrile
• Reinfecțiile apar la același nivel cu leziunile inițiale→ forme mai ușoare
• Ex. Herpes labial → buchet de vezicule la joncțiunea cutaneo-mucoasă → ulcerații dureroase →
vindecare fără cicatrice.
• Tratament: Acyclovir (Zovirax): 200mg x 4/zi: 5 zile
o HSV 2
 Herpes genital
• Leziuni veziculo-ulcerative: penis, vulvă, vagin, col uterin, perineu
• Dureri (arsură), prurit febră, stare de rău, limfadenopatie inghinală
 Herpes neonatal – transmitere pe cale verticală
• Contaminare transplacentară → malformații
 Contaminare în travaliu → boală generalizată gravă sechele cerebrale + oculare
 Cancer vulvar și de col uterin – are proprietăți oncogene ca și papillomavirusurile
o VVZ (HHV 3)
 Primoinfecția cu VVZ = varicela (vărsat de vânt) = boală eruptivă a copilăriei; ocazional la adult
 = boală sistemică, febrilă, contagioasă cu evoluție epidemică, în perioada de iarnă-primăvară
 Sursa de infecție: bolnavul de varicelă
 Calea de transmitere: inhalare de picături Flügge→ replicare în epiteliul tractului respirator → viremie
→ localizări secundare: tegument, mucoase, sistemul nervos, plămâni
 Conjunctivală
 Incubația: 14-21 zile
 Debut: febră, stare generală alterată
• Exantem ce se extinde centripet (scalp → trunchi → extremități)
• erupția survine pe o perioadă de 2-4 zile în valuri succesive:
o maculopapule → vezicule → cruste și prurit
o contagiozitate: cu 1-2 zile înainte de erupție și 4-5 zile după.
• Enantem: mucoasa oro-faringiană, mucoasa genitală
o Stomatita veziculară (vezicule izolate: fața dorsală a limbii, bolta + vălul palatin)
 Profilaxie:
• vaccin viu atenuat
• pentru contacți: imunoglobuline umane specifice anti-VVZ.
 Infecție latentă cu VVZ → reactivare: HERPES ZOSTER (zona) = infecție locală cu leziuni unilaterale
 Infecția latentă cu VVZ din ganglionii senzitivi → reactivare la adulți → replicare în ganglioni →
diseminare de a lungul traseelor nervoase →
• tegument:
o erupție veziculară în dermatomul nervului afectat
o clinic: parestezii, durere
• stomatita veziculară: erupție veziculară cutanată + mucoasă, pe traiectul unui ram al nervului
trigemen
 Debut brutal: T0, cefalee, anorexie, erupție, durere, adenopatie regională ± necrozarea veziculelor →
edentație, osteomielite, necroza maxilarelor
 Terapie
• Acyclovir (Zovirax) 800mg x 5/zi: 7zile
• Analgezice (paracetamol)
• Alcool mentolat 1%
o Virusul Epstein-Barr (EBV) – Virusul herpetic uman 4 – de știut taxonomia
 EBV: EBV 1 și EBV 2.
 Transmitere: oro-faringiană (prin salivă), sanguină, sexuală și verticală
 Replicare în celulele epiteliale nazofaringiene, iar parte din virionii ajunși în salivă, străbat mucoasa și
infectează limfocitele B (care au receptori CD21) din formațiunile limfatice faringiene, dezvoltând o
infecție latentă.
 Limfocitele B:
• unele sunt distruse
• altele diseminează infecția pe cale sanguină în organism (țesuturi limfoide)
• unele rămân viabile (EBV persistă toată viața în stare de latență și poate trece rar în ciclul
productiv, în glandele salivare, orofarinx).
 Latența este asociată proliferărilor maligne limfocitare
 Afecțiuni produse de EBV să știm denumirile afecțiunilor doar!
• 1. Mononucleoza Infecțioasă (MNI)/ Boala Sărutului
o Apare la copii și tineri
o Debut: febră, cefalee, angină, rinofaringită, hepatosplenomegalie, icter, exantem,
erupție eritematoasă
o Vindecare: după 2-3 săptămâni
o Laborator:
 leucocitoză marcată + limfocitoză
 limfocite atipice: dimensiuni mari, citoplasma și nucleul = vacuolare
 serodiagnostic: IFI, reacția Paul Bunell Hănganuțiu Davidson (anticorpi
heterofili de clasă IgM)
o Complicații rare: sindrom de astenie cronică, ruptură de splină, necroză ficatului.
• 2. Limfomul Burkitt
o Localizare 70% în zona alveolară a maxilarelor→ dislocă molarii și premolarii → îi
expulzează → invadează maxilarele și nazofaringele, progresând spre orbită.
• 3. Carcinomul nazofaringian (cancer cu celule epiteliale)
o Frecvent: la băieți, în China
o Adenopatie latero-cervicală, obstrucție nazală, surditate, afectarea nervilor cranieni cu
paralizii, rigiditatea maxilarelor, metastaze
o Radioterapie
• 4 5. Boala Hodgkin și unele limfoame non-hodgkiniene
• 6. Leucoplazia / Leucoplakia păroasă (viloasă) a limbii
o Virusul citomegalic (CMV) – NU INTRĂ LA EXAMEN
 Infecția congenitală și perinatală
• 1. Mame cu primoinfecție → transplacentar → avort, naștere prematură → boală cu incluzii
citomegalice
o A) hepato splenomegalie, icter
o B) pneumonie, purpura trombocitopenică
o C) malformații SNC:
 Microcefalie
 Calcificări periventriculare atrofie optică
o Nou-născut aparent sănătos
 întârziere mentală și motorie;
 Surditate
 Virurie
• 2. Mame cu infecție latentă→ reactivare → eliminarea prin secreții de col uterin în trimestrul III
→ canal de naștere → nou-născutul îl elimină prin salivă și urină.
 Infecția în cazul adultului
• Transmitere: orală, prin mâini murdare cu urină și salivă contaminată, sexuală, transfuzii de
sânge, transplant de organe
• Sindrom de MNI atipică (fără faringită și anticorpi heterofili) infecții inaparente → infecții
latente → reactivare în caz de imunosupresie → manifestări: pneumonie, hepatită, infecție
Pentru examen:
- Partea generală fără ce a zis că scoate
- Din virusologia specială
o Taxonomia
o Structura
o Factorii determinanți ai procesului epidemiologic
 Calea de transmitere
 Receptivitatea
o Profilaxia specifică (?)/nespecifică
o Fără tabloul clinic, excepție:
 Semnul KOPLIK să știm că apare în RUJEOLĂ
o Tratamentul nu îl cere
 Pentru viroze este în general tratament simptomatic
 Pentru unele există și tratament specific
o Virusurile hepatitice – doar virusul hepatic B
 EXEMPLU DE SUBIECT: Structura virusului hepatitic B
• NU uitați să scrieți ce e cu *
• E dezoxiribovirus
• E virus anvelopat, dar are ADN dublu catenar, dar parțial monocatenar
• *Antigenul HBS, care ține de anvelopă; este antigenul de suprafață
• *Antigenul HBC (C vine de la de la core=miez), care ține de capsidă
• Antigenul HBE nu este un antigen de structură (el rezultă din clivarea enzimatică a antigenului
HBC; este un antigen solubil)
 EXEMPLU DE SUBIECT: semnificația markerilor antigen în hepatita de tip B
• De amintit toți cei 3 markeri antigenici: HBS, HBC, HBE + importanța lor
 EXEMPLU DE SUBIECT: markerii anticorpi
• Anticorpii HBS, HBC, HBE
 EXEMPLU DE SUBIECT: markeri imunologici
• Trebuie avut în vedere și markerii antigeni și markerii anticorpi
 Factorii determinanți ai procesului epidemiologic
• Sursa
• Căile de transmitere – 3 majore la virusului hepatitic B
o Parenterală
o Sexuală
o Verticală
 1 – transplacentar
 2 – intrapartum
 3 – postpartum – alăptare
• Căile de transmitere – 3 majore la HIV coincid cu căile de transmitere majore de la virusul
hepatitic B
o Parenterală
o Sexuală
o Verticală
 Taxonomie
 Profilaxie
• Specifică & Nespecifică – Hepatita de tip B
• Nespecifică – HIV
 Stadiul final al HIV = SIDA (sindromul imunodeficienței umane)
 FĂRĂ FORME CLINICE
 Virusul hepatitic B este agentul etiologic al hepatitei de tip B acută/cronică; cirozei posthepatitice B;
al cancerului hepatic
- GRILELE DE
o PARAZITOLOGIE – de conf.
o BACTERIOLOGIE, VIRUSOLOGIE – de prof. Băncescu
- Structura oricărui virus adevărat !!!
o Nucleocapsida
o Genomul
- Subiecte diferite
MICROBIOLOGIE – CURS 13 – 18.01.2021 – Stomatitele virale. Virusul imunodeficienței umane (HIV). Virusul hepatitic B (VHB)
- Stomatitele virale
o Stomatitele acute = eritem la nivelul cavității bucale, care poate fi fie într-un:
 Sindrom care însoțește sau face parte din simptomatologia unei boli infecțioase
• Ex.: stomatita rujeolică – în rujeolă
• Ex.: stomatita variceloasă – în varicelă
 Boală dermatologică
• Ex.: stomatita din cursul sindromului cutaneo-mucos
• Ex.: dermatita erozivă pluri-orificială (sindrom Steven Johnson)
 Entitate mono-etiologică primară, determinată de un virus bine precizat
• Ex.: stomatita herpetică cu virusul herpes simplex
 Etiologia nu poate fi precizată (diagnostic prezumptiv)
• Ex.: stomatita veziculoasă
• Ex.: stomatita aftoasă / veziculo-aftoasă
 Clasificarea stomatitelor acute
• pe criterii etiologice
o sigure / de siguranță
o prezumptive
• pe criterii patogenice (dpdv. al mecanismului care a declanșat stomatita respectivă)
o mecanism infecțios
o mecanism de hipersensibilitate („alergic”)
o mecanism mixt
• pe criterii clinice
o deseori sugerează etiologia
 Cele mai frecvent întâlnite stomatite în practică
• Stomatita aftoasă idiopatică a copiilor (etiologie plurivirală)
• Stomatita cu Candida albicans (muguet / mărgăritărel, la copii mici dar și la alte vârste – după
tratamente cu antibiotice) – cu fung!
• Stomatita herpetică (etiologie virusul herpes simplex)
o Stare generală alterată
o Febră
o Dureri
o Hiperemie
o Vezicule grupate, ulcerate rapid
o Halitoză
• Herpangina (etiologie virusuri Coxsackie)
o Seamănă cu stomatita herpetică
o De care poate fi deosebită prin cercetări virusologice
• Apare și stomatita printre alte manifestări
o Boala gurii-mâinilor-picioarelor (etiologie virusuri Coxsackie)
 Întâlnită frecvent la copii
 Febră
 Vezicule orale / pe mâini / pe picioare
o Febra aftoasă (zoonoză severă, etiologie virusul aftos)
 Stare generală proastă
 Febră
 Curbatură
 Stomatită veziculoasă
 Apar vezicule labial și palmo-plantar
o Stomatita aftoasă recidivantă
 pare de tip alergic
 după infecții dentare sau din cauza unor materiale protetice
 poate avea și etiologie virusul herpes simplex
o Stomatita ulcero-necrotică și stomatita gangrenoasă
 Apar la vârste extreme
 Apar la imunodeprimați
 Determinate de floră mixtă (etiologie bacteriană)
 Clasificare în funcție de aspectul clinic
• Stomatite eritematoase
o Înroșire (eritem) la nivel faringian, amigdale etc.
o Apar de exemplu în
 Rujeolă
 Rubeolă
 Mononucleoză infecțioasă
 Diferite alte viroze (ex. adenoviroze)
• Stomatite veziculare
o Se pot observa
 vezicule izolate
 vezicule grupate
o Apar de exemplu în
 Infecții cu virus herpes simplex (VHS1)
 Infecții cu virus varicelos
 Herpes zoster
 Infecții cu virus Coxsackie A
• Herpangina (infecție cu virusul Coxsackie A)
o Poate să apară vara sau toamna
o Debut acut cu
 Febră
 Durere de cap (cefalee)
 Dureri musculare (mialgii)
 Disfagie
 Vărsături
o Inițial apare enantem (erupție la nivelul mucoaselor), apoi apar vezicule la nivel:
 amigdalian
 palatin etc
o Ulterior acestea se ulcerează (și dor semnificativ de tare)
o Ulterior sunt înconjurate de o zonă roșie
o După circa 3-5 zile se vindecă
• Stomatite buloase (buloasă)
o Apar AFTE, care evoluează ca
 Macule
 Vezicule
 Zone de ulcerație însoțite de secreție albicioasă + dureri + hipersalivație +
adenopatii
 Se pot localiza la nivelul
• Limbii
• Buzei inferioare
• Șanțului gingivo-labial
o Stomatita aftoasă
 Afte în cavitatea bucală
 Edem lingual
 Adenopatii
 Febră, astenie, tulburări de somn
o Febra aftoasă (virusul febrei aftoase)
 Transmitere
• alimentară (lapte, produse din lapte neprelucrate în care virusul este
viabil)
• aerogenă
• de la animal bolnav
 CU
• Stare generală alterată, vărsături, diaree
• Afte linguale, gingivale, pe vălul palatin + adenopatii
• Aftele se ulcerează,
• Pot să apară și erupții cutanat, la mâini, la picioare, în spațiile
interdigitale
• Vindecarea poate să apară în 8-14 zile.
o Sindrom Behçet
 Boală autoimună, rară
 Pot să apară
• Afte bucale
• Ulcerații genitale
• Iridociclită = leziuni la nivel ocular
• Erupții cutanate
• Artrită
 Factori favorizanți
• Nutriționali, hormonali
• Tartru dentar, afecțiuni dentare netratate, fumat, consum de alcool /
condimente / exagerat de glucide
o Stomatite hiperplazice (pot mima tumori)
 Molluscum contagiosum (virusul Molluscum contagiosum)
• Identificat și în SIDA
• Transmitere prin contact direct (ex. la bazin de înot)
• Tumorete cu diametrul 1-5 mm
o Roz-palide
o Nedureroase
o Persistă luni, ani
o Se pot vindeca spontan
 Papiloame / veruci (virusul papilloma)
• Transmitere prin contact direct
• Tumorete cu dimensiuni mici
o Albicioase
o Eventual pediculate
o Consistență moale
o Nedureroase
o Localizate
• cavitatea orală
• cutanat
• Tratament
o Excizie chirurgicală
o Excizie cu ajutorul Laserului
- Virusul hepatitic B (VHB)
o Face parte din Familia Hepadnaviridae
o Are genom ADN dublu catenar
o Structură
 Genomul este alcătuit din
• Nucleocapsidă
o La nivelul căreia există antigenul central (core) = Ag HBc
• Anvelopă – peste nucleocapsidă, o protejează
o Ce conține antigenul de suprafață = Ag HBs
 În urma clivajului HBc se expune antigenul HBe
• Acest antigen (HBe) are structură proteică, care modulează răspunsul imun (proteină
secretorie)
o Antigenele HBV
 Sunt markeri ai infecției cu VHB
 Alături de antigene mai au utilitate
• anticorpii ce apar față de aceste antigene
• ADN polimeraza virală și ADN-HBV
 Antigenul HBs (ține de anvelopă, de suprafață) este
• primul marker depistat în ser și în lichide biologice
• de la debutul bolii acute
• în perioada de incubație
• înaintea semnelor clinice
• atinge valori mai mari în faza acută
• scade după circa 3-6 luni de la debut
• NB. Persistența Ag HBs peste 6 luni = purtător cronic de Ag HBs
• este prezent în
o hepatita B cronică persistentă
o hepatita B cronică agresivă
o carcinomul hepatic primar
 Antigenul HBe (apare ca urmare a clivajului enzimatic al antigenului HBc)
• apare în ser înaintea apariției manifestărilor clinice
• momentul detectării antigenului HBe este relativ rapid după ce are loc detectarea antigenului
HBs
• prezența antigenului HBe arată că virusul se replică activ
• De menționat că aceeași semnificație au și
o ADN-polimeraza HBV
o ADN-HBV (ADN-ul viral)
 (acestea apărând odată cu AgHBe)
• Ag HBe este prezent
o în faza acută a hepatitei cu VHB
o la purtătorul cronic de antigene HBS cu contagiozitate mare
o în hepatita cronică agresivă
• Detectarea antigenelor HBe indică
o prezența viremiei = virusul se multiplică
o severitatea bolii și
o riscul mare de transmitere a VHB (contagiozitate mare)
 Antigenul HBc (antigenul core, cel central)
• nu se pune în evidență în ser
• există în nucleii celulelor hepatice
• ca atare sunt necesare probe recoltate prin biopsie
• este marker de replicare a virusului hepatitei B
 ADN-HBV (ADN-ul viral)
• poate fi detectat în faza de incubație
• ca atare este marker de diagnostic al infecției cu VHB
• poate fi detectat și în
o faza acută a hepatitei cu VHB
o la purtătorul cronic de Ag HBS (cu contagiozitate crescută)
o la persoanele cu hepatită B cronică persistentă
o la persoanele cu hepatită B cronică agresivă și în
o carcinomul hepatic primar.

o Anticorpii anti-HBV
 Anticorpii anti-HBs
• au efect protector
• sunt anticorpi neutralizanți
• apar în următoarele situații:
o în convalescența infecțiilor care nu progresează
o la pacienții vindecați de hepatita cu VHB
o după vaccinarea din programul național de imunizare
• nu apar în următoarele situații:
o nu apar la purtătorii cronici de antigen HBS
o nu apar la pacienții cu hepatită B cronică persistentă
o nu apar la pacienții cu hepatită B cronică agresivă
o nu apar la pacienții cu carcinom hepatic (dat de VHB)
 Anticorpii anti-HBc
• de tip IgM
o apar la încheierea perioadei de incubație
o succed anticorpii anti-HBs (după anticorpii anti-HBs)
o reprezintă un „semn” de replicare virală activă, chiar în absența antigenului HBs
o absența lor infirmă diagnosticul de infecție acută
o Nu se identifică la persoanele vindecate
o Pot să apară în convalescență anticorpi anti-HBc (de tip Ig G)
• de tip IgG
o apar la sfârșitul perioadei de stare
o se întâlnesc în infecția acută și cronică
o persistă în titruri mici în toată viața
 indică trecerea prin boală (inclusiv vindecarea = statusul de vindecat post-
hepatită B)
o se găsesc la
 purtătorul cronic de Ag HBs – indiferent de contagiozitatea scăzută sau
crescută a acestuia
 hepatita B cronică persistentă
 hepatita cronică agresivă
 carcinomul hepatic primar
• Seroconversia are loc la scurt timp după dispariția antigenelor HBe (trecerea de la negativ la
pozitiv)
• Dacă am anticorpi anti-HBc sugerează oprirea multiplicării virale, un fapt prognostic favorabil
al bolii și scăderea contagiozității
• La majoritatea purtătorilor asimptomatici, ce rămân în general infecțioși, se constată în timp
seroconversia în anticorpi anti-HBe, însă cu persistența antigenelor HBs, a anticorpilor anti-
HBc și chiar un nivel foarte scăzut de ADN-HBV (ADN viral)
o ATENȚIE
ADN Ag Ag HBe Ac anti- Ac anti- Ac anti- Ac anti-
(produs de
viral HBs secreție) HBc IgG HBc IgM HBs HBe
Perioada de incubație DA DA
Hepatita virală acută de tip B DA DA DA DA
Pacient vindecat (post hepatită cu VHB) DA DA opțional
Hepatită cronică B persistentă opțional DA opțional DA DA
Purtător cronic de Ag HBs () scăzută DA DA DA
cu contagiozitate crescută opțional DA DA DA
Hepatită B cronică agresivă DA DA DA DA opțional
Carcinom/Cancer hepato-celular de etiologie HBV DA DA DA DA
o Patogenitate
 Pătruns în organism
• Pe cale sanguină și se îndreaptă spre ficat (sediul primar al multiplicării sale; are tropism
pentru ficat)
 Poate pătrunde și se poate multiplica în
• hepatocite
• monocite, limfocite, celule splenice
 Ciclul replicativ durează cam 10 zile, virusul se propagă prin contiguitate + sanguin în parenchimul
hepatic
 După circa 6 săptămâni poate fi detectat în sânge (apare viremia) – în infecție sunt 2 etape:
• viremie replicativă
o ADN-ul viral se multiplică masiv = hepatocitoliză prin necroză
 cu multiplicare hepatocitară și necroză
• viremie nereplicativă (cu integrarea genomului viral în genomul celulei infectate)
 Replicarea virală nu este citopatogenă în sine
• Leziunile hepatice se datorează RIC (răspunsului imun celular) al macroorganismului, care
țintește spre eliminarea celulelor infectate viral
o Dacă apare fenomenul de toleranță împiedică eliminarea virusului și crește citoliza
• Leziunile inflamatorii și necrotice se datorează activării limfocitelor T citotoxice
• Răspunsul imun umoral (RIU) elimină Ag virale și virusul circulant (indispensabile pentru
obținerea vindecării)
 Trebuie făcută investigarea în dinamică a prezenței și titrului
• Ac anti-HBs
• anti-HBc IgM și IgG
• anti-HBe
o sunt importanți pentru
 diagnosticul infecției
 stabilirea formei clinice
 prognosticului bolii
o Tabloul clinic al infecției
 Majoritatea cazurilor sunt subclinice
• Există forme asimptomatice
 Forme clinice:
• Inaparente, anicterice, cu risc de cronicizare și dezvoltare de portaj – rămân purtători de Ag
HBs
• Comune, autolimitante, cu evoluție spre vindecare – cu Ac anti-HBs
• Severe, fulminante cu evoluție rapidă spre exitus
• Prelungite, simple, colestatice, persistente, fără cronicizare, recidivante
 Pe perioade
• Incubația: 4-28 săptămâni
• Perioada preicterică
o Febră moderată
o Anorexie
o Grețuri, vărsături, artralgii, urticarie
• Perioada de stare
o Urini hipercrome, fecale decolorate
o Icter, hepato-splenomegalie, grețuri, vărsături, astenie etc.
• Perioada de convalescență după circa 4-6 săptămâni
 Evoluția infecției acute
• Risc de trecere în infecție persistentă
• Risc de cronicizare (până la circa 30% din cazuri)
 Evoluția infecției cronice
• Ciroză hepatică 20%
• Carcinom hepato-celular
• Risc de dezvoltare a stării de portaj de VHB
o Epidemiologie
 Sursa
 Bolnavul cu infecție acută sau cronică
• Purtători de VHB
 VHB se poate izola din:
• sânge, lichid seminal, secreții cervico-vaginale, salivă, colostru
 Cale de transmitere
• Parenterală
• Sexuală
• Verticală (de la mamă la făt)
 Calea de transmitere parenterală
• Transfuzii de sânge sau derivate de sânge
• Instrumentar și aparatură medicală (contaminate)
• Instrumentar tăios contaminat (în alte situații)
• Contactul unor fluide biologice cu soluții de continuitate de la nivelul tegumentelor și
mucoaselor
 Calea de transmitere verticală
• Mame cu serologie pozitivă HBs, HBe
• În timpul vieții intrauterin → transplacentar
• La naștere, ingerare de sânge matern
• Post partum, lapte matern
 Alte modalități
• Prin mușcătură
• În serviciul stomatologic (nosocomial)
• Prin obiecte contaminate ...
 Receptivitatea este generală, cu 2 excepții
• Persoane imunizate natural (prin infecție)
• Persoane imunizate artificial (prin vaccinare)
 Nu se mai infectează persoanele infectate
 Prevenirea are loc prin vaccinare (dacă titrul este corespunzător)
 Principalele grupe de risc
• Personal medico-sanitar
• Pacienți supuși dializei, transfuziilor, transplantului
• Pacienți cu afecțiuni cronice hepatice, boli hematologice neoplazii, ITS
• Nou-născuți din mame infectate
• Toxicomani, homosexuali, prostituate
• Persoane ce călătoresc în zone cu prevalență ridicată
 Contagiozitatea
• Începe cu câteva săptămâni înainte de debut
• Se menține pe toată durata bolii
• Se poate menține toată viața (portaj cronic)
• Crește atunci când în sânge există, în afară de Ag HBs
o Ag HBe
o ADN polimeraza
o ADN VHB (particulele Dane)
o Tratament
 Simptomatic
 În hepatita cronică
• Alfa-interferon (cu variate reacții adverse, care uneori duc la întreruperea tratamentului)
o stimulează citotoxicitatea limfocitelor T și Natural Killer – poate avea și reacții adverse
o inhibă replicarea virală
• Analogi nucleozidici
o inhibitori de reverstranscriptază – Lamivudina
o competiție cu ADN-polimeraza virală – Vidarabina
o Profilaxia
 Nespecifică
• Respectarea cu strictețe a normelor de precauție universală în unitățile medicale
o Ordinul nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și
control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare, cu modificările și completările
ulterioare
• Educație pentru sănătate
• Excluderea purtătorilor din sectoarele de activitate cu risc crescut (conform unui protocol
local, în linie cu legislația disponibilă)
 Specifică
• Pasivă
o Introducerea Imunoglobulinelor umane specifice anti-VHB (0,06 mL/kg corp)
 Înainte de expunere
 La scurt timp de la contactul infectant
• Primele 48 ore de la înțepare accidentală - chirurgi
• Maxim 2 săptămâni de la contact sexual neprotejat
o La nou-născuți din mame seropozitive
 100 UI
 În primele 12-24 ore de la naștere
 Simultan (dar în membre diferite) cu prima doză de vaccin
• Vaccinarea VHB
o de regulă vaccinuri recombinante obținute prin inserarea unui plasmid purtător al
genei ce codifică Ag HBs în celulele levurice de Sacharomyces cerevisiae)
o Sunt vaccinați nou-născuții
 Cu 3 doze (ex: 0-1-6 luni / 0-2-6 luni)
 Cu 4 doze (ex: 0-2-4-11 luni)
o În condiții de risc se pot administra 3 doze (0-1-2 luni) urmate de a 4-a doză la 12 luni
de la prima
- Alte virusuri hepatitice

o Virusul hepatitei A (VHA) – virus ARN
 Contaminarea este fecal-orală
• Foarte rar poate fi pe cale sexuală
• Rar poate fi și o transmitere parenterală.
 Incubația medie este 25 zile (15-45 zile)
 Pot fi
• Forme asimptomatice
• Forme icterice
• Foarte rar pot fi și forme fulminante (evoluție spre deces)
 Profilaxie
• Nespecifică (reguli de igienă)
• Specifică (vaccin HVA / vaccin HVA + HVB)
o Virusul hepatitei C (VHC) – virus ARN
 Contaminarea este parenterală
• Transfuzii de sânge / transplant de organe
• În secții de dializă / la persoane care se droghează intravenos
 Incubația medie este 50 zile (2 săptămâni - 6 luni)
 Pot trece 10-11 ani de la infecție la diagnostic
 Poate duce la
• Hepatită cronică
• Ciroză
• Cancer
 Tratamentul (în unele forme cu unele tipuri de VHC)
• Poate vindeca
o Virusul hepatitei delta (VHD)
 Nu se poate replica fără VHB
 Hepatita cu VHD apare doar dacă există infecția VHB
• Simultan cu infecția cu VHB
• Succesiv infecției cu VHB
 Prevenirea
• Prevenirea infecției cu VHB (vaccinare)
o Virusul hepatitei E (VHE)
 Transmitere fecal-orală
 Asemănător infecției cu VHA
o Virusul hepatitei G (VHG)
 Transmitere parenterală
o Există și alte virusuri cu tropism hepatic
- Virusul imunodeficienței umane (HIV/VIH)
o Taxonomie
o Structură
o Rol în patologie
o Tablou clinic al infecției
o Sursa de infecție
o Căi de transmitere
o Receptivitate
o Tratament
o Profilaxie
o În Los Angeles
 1967-1978 – au fost doar 2 cazuri de pneumonie cu Pneumocystis carinii
• Lavaj bronhoalveolar (colorație Giemsa) - Pneumocystis carinii în plămâni
 1979 – 5 cazuri de infecție cu Pneumocystis carinii la homosexuali
• Diseminare extrapulmonară cu calcificări intrarenale
 Până în 1981: 5 cazuri de sarcom Kaposi
 1981 – 26 cazuri de sarcom Kaposi în San Francisco și New York, toți homosexuali tineri
• Au decedat!
 Au descris
• Virusul: HIV = Human Immunodeficiency Virus
• Dă:
o AIDS = Acquired ImmunoDeficiency Syndrome - anglosaxonii
o SIDA = Sindrome d’ImmunoDeficience Aquise – francofonii
o Virusul se multiplică în ganglioni
 Dacă celulele T din nodulii limfatici sunt cultivați, pot duce la o replicare virală și or să poată depista
virusul la MET (microscopie electronică)
o Taxonomie
 Familia Retroviridae
 Subfamilia Lentivirinae
 Face parte dintre retrovirusuri
• Prezintă un mod particular de replicare
o transcrierea ARN viral în ADN proviral cu ajutorul enzimei REVERSTRANSCRIPTAZĂ
o Structură
 Mare variabilitate genetică
 Există 2 tipuri de HIV: HIV 1 și HIV2
 Fiecare are mai multe subtipuri
 Virionul are formă sferică (cca 100 nm)
 Genomul este alcătuit din
• 2 molecule identice de ARN monocatenar linear
 Se descriu 3 gene majore
• gag: codifică precursori polipeptidici
• pol: codifică reverstranscriptaza etc.
• env: codifică precursori glicozilați
 Există gene suplimentare
• reglatoare
• accesorii
 Asta e așa doar ca să le vedeți
 Capsida are formă trapezoidală
• Proteina P24 este marker al replicării
• Are echipament enzimatic propriu
o Reverstranscriptază (RT)
o Integrază (I)
 Matricea
• Proteina M și proteaza
 PEPLOS: dublu strat lipidic cu spiculi glicopeptidici (gp 120 și gp 41) – DE REȚINUT
o Ciclul replicativ
 Adsorbția și penetrarea virusului în celulă – așa începe orice infecție virală
 Sinteza ADN-ului proviral (RT=reverstranscriptază) și integrarea în genomul celular (I=integrază)
 Transcripția provirusului în ARN genomic
 Sinteza proteinelor
 Asamblarea și maturarea componentelor virale
 Eliberarea virionilor din celula gazdă (prin înmugurire)
o Rol în patologie / Patogeneză
 Sunt afectate
• celulele ce exprimă
o Receptor (CD4)
o Co-receptori (CxCR4, CCR5)
• Limfocitele T helper
• Monocite/Macrofage
• Alte celule prezentatoare de antigen (care reprezintă ȘI rezervor de HIV ȘI modalități de
răspândire HIV în organism) – REȚINEM!
 Replicarea HIV la nivel ganglionilor începe precoce și se însoțește de viremie
 Organele limfoide = rezervor de HIV în perioada asimptomatică a infecției
 Diseminarea se realizează în special prin celulele prezentatoare de antigen
 Replicarea virală este permanentă în faza asimptomatică și se asociază cu distrugerea continuă a
limfocite T CD4+
 Trecerea spre forma simptomatică are loc după 2-10 ani
 Depinde de mai mulți factori
• Tulpini virale cu virulență mai mare
• Apariția unor co-infecții (ex. HBV, herpes etc)
• Terenul genetic al gazdei
• Stilul de viață al gazdei
 Trecerea spre SIDA, implică mecanisme
• Distrugerea limfocitelor T CD4+
• Distrugerea celulelor hematopoietice (rezultă pancitopenie etc.) – lipsă pe toate liniile (albe,
roșii, trombocite)
• Alterări funcționale ale
o limfocitelor T CD4+
o limfocitelor B
o precursori ai limfocitelor T
o microglii
o astrocite
o oligodendrocite
• Hiperactivarea cronică a sistemului imun (ex. hiperinflamație) (așa cum se întâmplă și în
COVID-19)
o Tablou clinic al infecției
 Clasificarea actuală în funcție de criteriile clinice (A, B, C) și imusnologice (scăderea numărului
limfocitelor T CD4+ sub 200 limfocite T / m3)
 Categoria A
• Infecția asimptomatică
• Infecția acută
• Adenopatia generalizată persistentă
 Categoria B
• Infecția simptomatică
• Temperatură peste 38,5° C, peste 1 lună
• Sindrom diareic, durată peste 1 lună
• Candidoză oro-faringiană / vulvo- vaginală persistentă și/sau recidivantă
• Herpes zoster la mai mult de un dermatom și sau recurent
• Leucoplakie păroasă orală etc.
 Categoria C = SIDA
• Scădere marcată în greutate = emacierea
• Temperatură persistentă (de etiologie neprecizată)
• Infecții oportuniste (Bacteriene, Virale, Parazitare, Fungice)
• Neoplazii
• Tulburări neurologice (în stadii tardive) = encefalopatia HIV; wasting syndrome = emacierea
o
• Herpes facial diseminat
o
• Zona Zoster – eritem extins
o
• Infecția cu Citomegalovirus – apar retinite/encefalopatii
o
• Molluscum contagiosum
o
• Papillomatoza – virusul papilomatos
o
• Infecția cu Candida întinsă și coboară – este orofaringiană
o
• Leucoplazie viloasă (Leucoplakie păroasă) – infecție cu VEB (Virusul Epstein-Barr)
o
• Sarcomul Kaposi – HHV8
o
•
o Epidemiologie
• Persoanele cu infecție HIV/SIDA
 Căi de transmitere
• Sexuală
• Parenterală
o Transfuzii cu sânge sau derivate
o Transplant
o Manopere medico-chirurgicale cu obiecte tăietoare/înțepătoare contaminate
• Verticală (de la mamă la făt)
 Receptivitate – REȚINEȚI ASTEA
• Generală
• Grupe cu risc crescut
o Practicarea sexului neprotejat cu persoane necunoscute
o Prostituție
o Toxicomanie
o Nou-născuți din mame infectate
o Primitori de transfuzii/organe
o Tratament – NU INTRĂ LA EXAMEN

 Nu există tratament curativ
 Se urmărește ameliorarea stării bolnavului și prelungirea vieții
 Asocieri de 3 sau 4 preparate antivirale
• 2 inhibitori de RT
• Inhibitori non-nucleozidici
• Inhibitori de protează
 Se instituie în
• boala simptomatică
• infecția asimptomatică cu CD4 sub 350/mmc
• încărcătură virală mare
o Profilaxie – INTRĂ LA EXAMEN
 Depistarea surselor de infecție (ex. epidemiologic, serologic)
 Stoparea transmiterii pe cale sexuală – protejare
 Tratament post expunere
 Controlul sângelui și derivatelor
 Evitarea abuzului de transfuzii
 Excluderea de la donare a persoanelor infectate HIV și a celor din grupe la risc de a avea infecție HIV
 Sterilizarea echipamentului medical și nemedical
 Aseptizarea tegumentelor și mucoaselor înaintea manoperelor invazive
 A nu se utiliza în comun obiecte înțepătoare sau tăietoare (ex. lame de ras)
 Consilierea părinților înainte de sarcină
 Consilierea gravidei în primele luni de sarcină
 Consilierea femeii însărcinate pentru a preveni comportamentul la risc
 Aplicarea terapiei antiretrovirale
 Tratarea infecțiilor veneriene
 Tratarea infecțiilor oportuniste
 Nutriție corespunzătoare
 Evitarea unor manevre invazive obstetricale în scop diagnostic
 Cezariană înainte de ruperea membranelor la mamele seropozitive
 Evitarea alăptării nou-născutului la mamele seropozitive
• Chimioprofilaxia la mamă pentru prevenirea transmiterii HIV la nou-născut
 Respectarea cu strictețe a normelor de precauție universală în unitățile sanitare
 Chimioprofilaxie post expunere transcutanată

(Curs) Microbiologie ALT TOT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

(Curs) Microbiologie ALT TOT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MICROBIOLOGIE – CURS 01 – 05.10.

Structuri obligatorii ale bacteriei !!!

I. COC (la singular), COCI(la plural): formă sferică, rotundă

PILI (PILUL BACTERIAN)

- aspectul la ME al sporului bacterian.

 Experiența lui Griffith – 1928

 STÂNGA: CICLUL LITIC al bacteriofagului – se distruge bacteria (lizează) – nu are legătură cu

Tetanos – aspecte clinice (Clostridium tetani)

o Zona balama – ”hindge” + legături disulfidice

• Leptospirele – au capetele incurbate/în croșet –la ultramicroscop se văd mișcările

o Mediul TSI (Tri-Sugar-Iron) - conține 3 zaharuri și fier

• glucozo-pozitiv (îngălbenește baza); lactozo-pozitiv

• folosește pentru studii epidemiologice, atunci când nu se opresc și se

o dacă se opresc apare fenomenul liniei de demarcație / Dienes =

 dau tot colinii de tip R (rugoase)

 - titrare în câmp electric – are multe fracțiuni

metode convenționale metode rapide

cultivare pe medii de cultură (un tub se 1: 2: 3:

testul catalazei reducerea reducerea Testul Konno

 ! totul începe cu frotiul pe care se identifică bacili acid-alcolo-rezistenți – ZN

 Există și Tetanos neonatorum – la nou-născuți când cordonul ombilical este secționat

o Cutanate și ale fanerelor

o Trofozoit de Trichomonas vaginalis

• coci gram+ și T. tenax

• coci gram+ și T. tenax

• secțiune prin mușchi de vită cu Cysticercus

o = paraziți intracelulari obligatorii și se replică cu ajutorul celulei infectate

- Alte virusuri hepatitice

o Tratament – NU INTRĂ LA EXAMEN

S-ar putea să vă placă și