S8: Etiopatogenia generală psihiatrică: tipurile de patogeneză psihiatrică.

Vulnerabilitatea şi
factorii de risc în psihiatrie (factori de teren)

Patologia psihiatrică
1. Primară – afecţiunile sunte determinate de acţiunea nefavorabilă a factorilor
psihotraumatizanţi;
- pot rămâne cantonate la acest nivel sub forma reacţiei patologice, a nevrozelor, a
răspunsurilor comportamentale dezadaptative; în acest grup sunt incluse psihozele şi
psihopatiile
2. Secundară – consecutivă alterării funcţional-organice cerebrale.
Determinismul stărilor psihopatologice a fost comentat în 3 perspective:
- condiţionarea prin suferinţe organice cerebrale;
- condiţionarea endogenă;
- condiţionarea prin factori psihosociali.
Noxele patogene pot fi înpărţite în:
a. prenatale: acţiunea atât a factorilor genetici malformativi şi exogeni care afectează
organele materne; influenţa lor asupra embrionului depinzând de rezistenţa maternă,
starea ei de nutriţie, integritatea sistemului imunitar, vârsta, eventualele boli; afectările
din perioada prenatală duc la diverse malformaţii somatice şi cerebrale şi la deficienţe
psihice severe.
b. Perinatale: sunt posibile diferite traumatisme obstetricale, anoxia, icter neonatal,
infecţii ce pot determna suferinţe cerebrale care conduc la oprire în dezvoltare,
epilepsie, paralizie cerebrală, disfuncţii cerebrale minime.
c. Postnatale: acţionează mai ales în primii ani de viaţă prin intoxicaţii, traumatisme,
malnutriţie şi pot determina leziuni cerebrale care conduc la oprire în dezvoltare,
epilepsie, modificarea reactivităţii psihice.
La acestea se adaugă:
- factori psihosociali: situaţii psihotraumatizante, stresante, frustrante;
- factori socio-economici nefavorabili: au fost înregistrate variaţii semnificative în
incidenţa bolii psihice, cea mai pregnantă fiind corelaţia dintre gradul de dezvoltare
socio-economică şi frecvenţa crescută a bolilor psihice: de exemplu, manifestările
isterice zgomotoaessunt mai frecvente în ţările slab dezvotate, în Afrcia negră,
răspunsurile se caracterizează prin agresiune, vagabondaj. În Ungaria, Finlanda,
Danemarca creşte frecvenţa suicidului.
Noxele enumerate pot constitui factori de risc pentru persoane cu vulnerabilitate crescută.
Factori de risc - genetici
- câştigaţi - ce ţin de individ
- ţin de mediu - specifici: stresul
- nespecifici: zgomot excesiv etc.
În raport cu etiologia lor, se pot diferenţia 3 categorii de afecţiuni psihice: endogene, exogene
şi de etiologie mixtă.
I. Grupul afecţiunilor predominant endogene
- include o parte din oligofrenii, unele demenţe, psihopatiile de nucleu (vera), psihozele
endogene
- factorii de mediu - favorizează declanşarea
- modulează expresia
- influenţează evoluţia
- chiar şi în unele afecţiuni „genetice” ca schizofrenia, s-a putut demonstra intervenţia
factorilor sociali. Se pare că psihoticii schizofreni remişi, aflaţi în mediul familial
stabil, pot trăi în echilibru dacă nu sunt supuşi la solicitări emoţionale exagerate.
- Există 2 modele patogenice în cadrul afecţiunilor endogene:
a. organicitatea cerebrală:
o de tip malformativ: stă la baza unor oligofrenii specifice/nespecifice,
circumstanţiale sau poligenice ce produc sdr. Down sau microcefalia
o de tip evolutiv: caracteristica genopatiilor dismetabolice. Leziunile cerebrale
consecutive afectează psihismul, în special procesul cognitiv, ducând în final la
deteriorare.
b. alterarea biochimică fină:
o e plasată la nivelul sinapselor, poate exprima o disfuncţie tranzitorie sau
ireversibilă;
o e caracteristică scizofreniei, bolilor afective, delirurilor sistematizate;â
o se presupune existenţa a 100 mediatori chimici, cel mai bine fundamentate
clinic şi experimental sunt sistemele colinergic, adrenergic, dopaminergic,
serotoninergic, care prezintă punctul de impact al intervenţiilor chimice
terapeutice;
o bolile endogene pot fi prevenite numai indirect prin sfat genetic, amniocenteză
şi avort terapeutic.
II. Grupul bolilor predominant exogene
- cuprinde atât manifestările psihoorganice secundare diferitelor afecţiuni somato-
cerebrlae, cât şi grupul bolilor psihogene, reactive.
- Mecanismele patogene implicate sunt:
a. organicitatea cerebrală câştigată: consecinţa distrugerilor cerebrale, necrozei
neuronale,, dezorganizării tisulare, disfuncţiilor vasculare, proceselor reparatorii
sclero-atrofice. În primele luni post-agresiune, afecţiunile psihice evoluează stadial
pentru ca mai târziu, prin mecanisme compensatorii, simptomatologia psihică să se
atenueze. Pe plan psihopatologic: asemănătoare cu afecţiunile endogene: tulburări de
comportament psihopatoide, deteriorarea personalităţii, disfuncţii ce ating reglarea
emoţională, comportamentală sau capacitatea fină cogntivă.
b. Mecanisme psihogenetice: includ suprasolicitarea emoţională sau a activităţii nervoase
superioare, blocajul expresiei emoţionale, conflicte, izolarea, deprivarea, pierdera,
ameninţarea, frustrarea. Manifestările clinice a psihogeniilor depind şi de
particularităţile individuale; psihogeniile includ obligatoriu verigi de dezordine
biochimică.
- afectul unor situaţii nefavorabile afectează cu precădere afectivitatea şi funcţiile
vegetative.
- Interesul pentru exogenie porneşte de la considerente profilactice însă posibilitatea de
a preveni/combate factorii psihosociali e destul de scăzut datorită faptului că inevitabil
de-a lungul vieţii apar momente tipice.
III. Grupul bolilor de etiologie neclară
- include afecţiunile psihosomatice; aici predomină dezordinile fiziologice şi suferinţa
somatică, cea psihică trecând pe plan secundar.
- O teorie globală presupune că boala apare când expunerea e pe timp îndelungat la
evenimente emoţionale a unei personalităţi lipsite de posibilităţi adecvate pentru a-şi
modula reacţiile fiziologice şi care are tendinţe de a reacţiona la stresul emoţional cu
un model caracteristic de răspuns.
- Au fost definite mai multe tipologii comportamentale cu valenţe patogene:
o Tip A – favorizează afecţiunile psihosomatice
o tip B – protective pentru sănătatea mintală.