Incidente procedurale

Excepția de necompetenta reprezintă mijlocul procesual prin care se invocă

necompetența instanței sesizate, în cursul judecații în fond ori într-o cale de atac. În funcție
de norma încălcată necompetența poate fi de ordine publică și de ordine privată - art. 129
Cod proc. civ.
Modul de invocare și soluționare a excepției sunt reglementate de art. 130 Cod proc.
civ. și respectiv art. 132 Cod proc. civ.

Conflictele de competență – situația în care două sau mai multe instanțe se consideră
competente sau dimpotrivă necompetente să soluționeze o cauză care generează un conflict
de competență (art. 133 Cod proc. civ.).
Distingem între:
- conflictul negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au
declarat deopotrivă necompetente;
- conflictul pozitiv de competență, dacă cel puțin două instanțe s-au declarat
deopotrivă competente.
Soluționarea conflictului de competență se realizează conform dispozițiilor stabilite
de art. 135 Cod proc. civ.

Litispendența – potrivit art. 138 alin. (1) Cod proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în
judecata pentru aceeași cauza, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe
competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte.

Conexitatea – art. 139 alin. (1) Cod proc. civ. dispune ca pentru asigurarea unei bune
judecați, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași
parți sau chiar împreună cu alte parți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă
legatură.

Stramutarea pricinilor - art. 140 Cod proc. civ. prevede că strămutarea pricinilor, de
la o instanță competenta la o alta instanță de același grad, se poate cere pentru urmatoarele
motive:
- bănuială legitimă;
- de siguranță publică.

1
 Stramutarea se poate cere în orice faza a procesului; cererea pe motiv de bănuială
legitimă o poate face partea interesată, iar cea pentru siguranță publică se poate face numai
de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casație si Justiție.
Cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de
apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din
circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de
soluționare revine Inaltei Curti de Casație și Justiție.
Dacă cererea de strămutare se întemeiază pe motive de siguranță publică, competența
aparține întotdeauna Inaltei Curți de Casație și Jusiție.
Instanța competentă, poate, la solicitarea celui interesat, să ordone, dacă este cazul,
suspendarea judecații până la soluționarea cererii de strămutare, cu darea unei cauțiuni în
cuantum de 1.000lei. Incheierea asupra motivării nu se motivează și nu este supusă niciunei
căi de atac.
Cererea de stramutare se soluționează de urgență în camera de consiliu, fără
publicitate, dar cu citarea părților. Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este
definitivă.

Delegarea instanței – art. 147 Cod proc. civ prevede că atunci când, din cauza unor
împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai lung să
funcționeze, Inalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părții interesate, va desemna o altă
instanță de același grad care să judece procesul.

Prorogarea de competență intervine în cazul în care o instanță competentă să

soluționeze cererea introdusă de reclamant, devine competentă în temeiul legii, a unei
hotărâri judecătorești sau a unei convenții încheiate între părți să soluționeze și cereri, care
în mod normal nu intra in competența sa.
Din cele aratate rezultă că prorogarea de competență este:
- legală (intervine în cazurile expres prevăzute de lege, și anume art. 112. alin. (1), art. 123,
art. 139 Cod proc. civ);
- judecatorească (intervine în temeiul unei hotărâri judecătorești promulgate în baza unui text
legal; ex.: abținerea și recuzarea, strămutarea proceselor, delegarea instanței);
- convențională (intervine atunci când părțile se înteleg să deroge de la regulile de
competență, atunci când legea permite).