FABULA

Motto: „Cred că poezia este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sentimente frumoase şi nobile
care înalţă sufletul prin idei morale şi divine până la viitorul nemărginit şi în anii cei veşnici”. (Grigore
Alexandrescu)

Provenind din latinescul ”fabula” cu sensul de „povestire”, această specie literară a fost
creată de scriitorul antic grec Esop, fiind abordată de reprezentanți de seamă ai literaturii
române, precum: Dimitrie Țichindeal (primul fabulist român), Anton Pann, Grigore
Alexandrescu (cel mai însemnat fabulist român) și mulți alții.
Definită ca o scurtă povestire alegorică, fabula este o specie literară care aparține
genului epic, de obicei în versuri, în care autorul, personificând animalele, plantele,
fenomenele naturii și lucrurile, satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau
greșeli cu scopul de a le îndrepta.
În opinia mea, textul literar ”X”scris de marele fabulist Y, întrunește trăsături definitorii ale
fabulei: de dimensiuni reduse, având două părți: narațiunea alegorică –povestirea din
lumea animalelor (al plantelor…)- și morala –învățătura fabulei –; are ca scop
îndreptarea defectelor umane puse pe seama animalelor/plantelor/ obiectelor
personificate, predominantă ca figură de stil fiind astfel, personificarea, iar
personajele reprezintă tipologii umane aflate în antiteză.
În primul rând, din punct de vedere compozițional, acest text de dimensiuni reduse este
organizat în două părți: narațiunea alegorică –povestirea din lumea animalelor (al
plantelor…)- și morala –învățătura fabulei. În prima parte sunt relatate obiectiv
întâmplări la persoana a III-a, autorul în ipostază de narator exprimându-și indirect
ideile și gândurile sale prin intermediul acțiunii și al personajelor, aspecte ce imprimă
textului un caracter epic. Acțiunea este schematică, desfășurată linear și bazată pe un
conflict alegoric dintre două personaje: X și Y. (Se prezintă pe scurt subiectul operei)
Narațiunii, ca mod de expunere specific oricărei creații epice: ”…” i se alătură
dialogul, caracterizat prin oralitate, ce imprimă o anumită vioiciune și naturalețe întregii
acțiuni, precum și un aspect de scenetă textului: ”…”. Totodată, acest mod de expunere,
precum și unele scurte secvențe descriptive ”…” au menirea de a evidenția trăsăturile
specifice ale personajelor. Coordonatele spațio-temporale nu sunt clar precizate,
întâmplările dobândind caracter de generalitate: ”….” (exemple).
În al doilea rând, caracterul satiric și caracterul moralizator ale acestei fabule, sunt puse în
evidență prin atitudinea critică a scriitorului, menită a remedia defectele umane,
transmițând unele învățăminte regăsite în cea de-a doua parte a fabulei și anume
morala. În strânsă legătură cu narațiunea alegorică, morala este explicită, fiind
formulată concis și clar de autor și plasată la finalul textului : ”…..”(este implicită,
deoarece nu apare formulată în text, cititorul fiind implicat în descoperirea acesteia).
Astfel, aceasta prezintă intenția autorului de a critica ……….(parvenitismul/
demagogia/ lenea/ minciuna/ ipocrizia/ mândria/ lăudăroșenia/ viclenia).Prin
intermediul alegoriei, sunt satirizate defectele omenești puse pe seama personajelor din
regnul animal (sau vegetal/ categoria obiectelor) cu scopul de a fi îndreptate.
Animalele (plantele etc) prezente ca personaje sunt personificate , întruchipând
tipuri umane. Personajul X (exemplu din operă: bivolul/ vulpea/ ceașca etc),
reprezentant al oamenilor ….(puternici/ ipocriți/ vicleni/lăudăroși/ demagogi/snobi/
îngânfați sau infatuați/ parveniți)este ……,trăsături ce reies indirect din limbaj și
atitudine. În antiteză cu acesta, celălalt personaj Y, întruchipează tipul omului….
(naiv, lipsit de înțelepciune etc)care …(exemplifică situația din text). Acești eroi
simbolici ai fabulei reliefează contrastul dintre esență și aparență, satirizat în acest
text moralizator.
În concluzie, putem confirma apartenența textului ”X” la specia literară fabulă, deoarece prin
intermediul unei narațiuni alegorice au fost criticate defecte umane, precum…., cu
scopul de a fi îndreptate, desprinzându-se astfel o învățătură, iar personajele – animale /
plante /obiecte fiind personificate devin tipuri umane.