Capitolul I Facilităţi fiscale pentru stimularea investiţiilor

De cele mai multe ori, doar un procent relative mic din numărul din ce în ce mai mare de
investii guvernamentale în cadrul unei economii modern sunt orientate către investiţii în mod
specific. Chiar şi în aceste conditii, multe dintre acestea vor afecta atât deciziile de investiţii,
chiar într-un mod pozitiv, dar există şi situaţii care pot afecta într-un mod negative.
Un exemplu în acest sens este imposibilitatea absolută de punere în aplicare a unui
impozit pe venit cu adevărat cuprinzători ceea ce înseamnă că în cadrul unui sistem fiscal
generalizat există anumite sectoare sau activităţi care cu siguranţă vor avea parte de rate efective
mult mai mici, comparative cu altele. Fiecare cotă efectivă mai mică de impozitare crează un
stimulant pentru investiţiile în acele sectoare.1
Acest mix de taxe ar putea afecta în acelaşi timp şi deciziile de investiţii astfel: în
momentul în care există un sistem de impozitare care are o greutate efectivă mai mare asupra
forţei de muncă în comparative cu capitalul, acesta va încuraja toate investiţiile în activităţi de
capital-intensive, investiţii care nu ar putea fi făcute în nicio altă condiţie.2
Toate aceste stimulente fiscale pentru investiţii trebuie să aibă în vedere şi investiţiile
selective, care în mod clar şi selectiv au în vedere toate deciziile de investiţii sau de producţie în
diverse industrii, localităţi sau activităţi.

1.1.Tipuri de stimulente investiţionale

Putem identifica mai multe forme de stimulente fiscal pentru investiţii, dintre care putem
aminti:
1. stimulentele por fi furnizate în mod direct de către guvern, prin diverse forme de
stimulare fiscal, care implică diverse cote efective de impozitare din ce în ce mai mici sau
subvenţii în mod direct.
2. Pot include în locul subvenţiilor indirecte sau ale forme de ajutor indirect pentru
anumite activităţi

1
Tsai Shih-Chuan, Dynamic Models of Investment Distortion, Springer Science -Media Inc, Olanda, 2005, p. 10
2
Ibidem, p. 19
 Subvenţiile directe pot avea diverse avantaje comparative cu stimulentele fiscale pentru
că: sunt mai uşor de ţinut, sunt mai puţin probabil să aibă efecte colaterale imprevizibile asupra
întregului sistem de impozitare pe profil şi de planificare fiscală, pot oferi diverse beneficii în
ceea ce priveşte fluxul de numerar, permit identificarea destul de facilă a beneficiului cu
beneficiarul, sunt destul de uşor de controlat şi nu în ultimul rând este mai uşor să se facă
prognoza costurilor lor. 3
Chiar şi în aceste condiţii, subvenţiile directe, aici discutăm în mod special de cele care
au capital străin, pot pune diverse problem de natură politică ce sunt destul de evidentă. Toate
stimulentele pentru investiţii au nevoie de un ajutor foarte mare în cazul în care plătitorii
obişnuiţi de impozite se percep ca fiind incorect trataţi. Fiecare perceptive de nedreptate ar putea
duce la o pierdere a respectului pentru întreg sistemului de impozitare sau chiar pentru guvern,
cu implicaţii la o scară mai mare.

1.2. Definiţiile stimulentelor fiscal tipice

Vacanţele fiscale se pot defini ca fiind scutirea pentru o anumită perioadă a unei
organizaţii noi sau a unei investiţii de la diverse taxe specifice, de cele mai multe ori, este vorba
despre impozitul de profit. Există situaţii în care cerinţele administrative sunt, totodată ignorate,
în mod special dacă discutăm despre nevoia de a îndosaria declaraţiile fiscal. Oferta vacanţei
parţiale a redus în acest fel toate obligaţiile mai degrabă decât să există o scutire completă.4
Zonele speciale se pot defini ca fiind un număr foarte mic de zone geografice în care
organizaţiile calificate pot fi localizate iar, în acest fel, beneficiază de diverse beneficii precum
scutirea din diferite domenii de aplicare a impozitelor şi a cerinţelor administrative. Zonele sunt
adesea destinate exportatorilor şi sunt situate în apropiere de un port. Există tari în cadrul cărora
companiile de calificare ar putea fi numite zone, indiferent de locaţia pe care aceştia o au.

3
Niemann Rainer, Tax rate uncertainty, investment decisions, and tax neutrality, Kluver Academic Publishers,
Olanda, 2004, p. 24
4
Ibidem, p. 35
 Un credit fiscal pentru investii este o deducere a unei anumite ponderi din cadrul unei
investiţii de la obligaţia fiscal. Normele sunt diferite în ceea ce priveşte creditarea în exces şi
trebuie să include variant în care acesta să se poată pierde, raportate şi rambursate.5
Indemnizaţiile pentru investiţii sunt deducerea unei anumite părţi din cadrul unei
investiţii din profitul impozitabil. Valoarea unei indemnizaţii este produsul indemnizaţiei dar şi
rata de impozitare. În comparative cu un credit fiscal, valoarea acesteia va fi diferită de la
organizaţie la organizaţie şi este afectată de modificările aduse ratei de impozitare, cu scăderea
impozitelor ce duce la reducerea valorii indemnizaţiei.
Deprecierea accelerate are în vedere scăderea la un program mai mic şi mai rapid faţă de
cele disponibile pentru restul economiei. Acest lucru poate fi implementat în mai multe forme
diferite, aici discutând şi despre indemnizaţiile pentru deprecieri mai mari în primul an, sau
creşterea ratelor de depreciere. Plăţile fiscal în termini nominali nu trebuie să fie afectate în
niciun fel, dar valoarea lor din momentul de faţă, netă este redusă iar în acest fel lichiditatea
firmelor este îmbunătăţite.
Definirea cotelor reduse de impozitare are în vedere reducerea ratei de impozitare, de cele
mai multe ori, discutăm despre reducerea ratei impozitului pe venit corporative.
Scutiri de taxe diferite: Scutire de la anumite taxe, de multe ori cele colectate de la
frontieră, cum ar fi tarifele, accizele şi TVA-ul pe inputurile importate.
Stimulentele de finanţare: Reducerile ratelor de impozitare care se aplică furnizorilor de
fonduri, de exemplu, reţineri fiscale reduse asupra dividendelor.6
Fiecare politică de stimulare are costuri diferite şi beneficii diferite din punct de vedere
guvernamental. Aici discutăm şi despre stimulentele fiscal sunt definite ca orice deviere de la
sistemul fiscal general care are implicaţii la diverse tipuri de investiţii pentru a putea reduce
răspunderea lor fiscal. Totodată toate stimulentele nefiscale sunt cheltuielile directe dar şi alte
eforturi depuse de către autorităţi pentru a reduce în acest fel toate eforturile pentru investiţii.7
Atunci când se aleg politicile de stimulente, guvernele trebuie să echilibreze costurile lor
probabile şi beneficiile potenţiale. Factorii care se iau în considerare includ:
- Venituri mai mari din creșterea (posibilă) a investiţiilor;

5
Ibidem, p. 47
6
Ibidem, p. 49
7
James Sebastian, Incentives and Investments: Evidence and Policy Implications, The World Bank, 2009
 - Beneficiile sociale-crearea unor noi locuri de muncă, externalităţi pozitive, efecte
semnificative din creşterea investiţiilor;
- Pierderi de venituri din investiţiile care ar fi fost făcute şi fără stimulente.
- Costurile indirecte ale stimulentelor (cum ar fi costurile administrative şi de
scurgere).

Pentru facititatile fiscale, orice stimulant de investitie este foarte bine venit, in acest caz:

investitiile raspund puternic la pierderea veniturilor din investitiile

stimulente fiscale si veniturile cresc care ar fi fost facute si fara existenta
ca si rezultat stimulentelor fiscale

beneficii sociale din costurile indirecte ale

cresterea investitiilor stimulentelor fiscale

Altfel spus, reducerea taxelor pentru un anumit sector poate aduce şi diverse investiţii de
capital care creşte veniturile din acest sector şi cu siguranţă va aduce şi foarte multe beneficii
sociale, dar în acelaşi timp, se ajunge şi la reducerea veniturilor guvernamentale şi impun costuri
indirecte asupra întregii economii. Astfel, acest tip de politici de stimulare au succes în cazul în
care veniturile pierdute şi costurile indirecte sunt mult mai mici decât veniturile şi beneficiile
sociale ce pot fi generate de investiţiile suplimentare.8
Toată inegalitatea acesta despre care am discutat anterior în ceea ce priveşte costurile şi
beneficiile politicii de stimulare au toate la bază în mod clar toate considerentele economice. Din

8
House L. Cristopher, Shapiro D. Matthew, Temporary investment tax incentives: theory with evidence from bonus
depreciation, American Economic Review 2008, 98:3, 737–76,
motive politice, guvernele adopta de cele mai multe ori politici de stimulare care nu au în vedere
această inegalitate.

1.3. Impactul stimulentelor asupra investiţiilor

Specialiştii Hassett şi Hubbard pun la dispoziţie o foarte bună revizuire a literaturii de

specialitate în ceea ce priveşte eficienţa pe care o au toate politicile fiscal dar şi a stimulentelor
fiscal în promovarea investiţiilor. Aceştia discuta despre:
Politicile de taxe legate de investiţii: exista creşteri de 1% în cadrul costului de folosire al
capitalului, iar investiţiile vor scădea de la 0.5% până la 1% .
Taxele sunt cele care cresc costul de folosire al capitalului, iar în acest fel orice reducere
uniformă a acestui cost trebuie să încurajeze toate investiţiile în cadrul capitalul. Dar este puţin
probabil ca stimulentele vizate să reducă în linii mari toate costurile de capital.9
Cea mai mare parte din stimulentele pentru investiţii au în vedere concentrarea pe
cumpărarea de echipamente, pe crearea de distorsiuni interactive intre diversele tipuri de capital.
Toate aceste trebuie să aducă o depăşire a beneficiilor unor astfel de stimulente, fiind tocmai
rezultatul net reprezentând stimulentele ce atrag investiţii mai mici. Un exemplu în acest sens
este Thailanda, loc în care firmele au avut parte de stimulente financiare ce au avut rate destul de
slave comparative cu cele care nu au beneficiat. 10
Creşterea economică trebuie să fie mai mare în momentul în care exista investiţii
considerabile în echipamente, iar acest fapt se datorează lucrătorilor care învăţa mai bine
aptitudinile prin operarea cu diferite tipuri de echipamente. În acest fel, subvenţiile pentru
echipamente sunt bune pentru creştere, pentru că sunt generatoare de externalităţi foarte bune.
Stimulentele pentru investiţii nu sunt potrivite pentru orice organizaţie în special dacă
acestea se confruntă cu constrângeri financiare şi care nu se pot dezvolta pentru a putea profita
de stimulentele fiscal.
Inflaţia destul de mică, este şi aceasta rezultatul diverşilor factor decizionali de politica a
stimulentelor de atribuire şi are în vedere că fiecare subvenţie să fie satisfăcătoare pentru

9
Ibidem, p. 54
10
Ibidem, p. 58
investiţii. Stimulentele temporare trebuie să aibă impact foarte bun pe termen scurt comparative
cu cele permanente. 11
,,Bloom (2009) arată cum schimbările incerte asupra productivității viitoare pot afecta
reacția firmelor la stimulentele investiționale. Într-un model cu costuri ajustate fixe, o descreștere
a incertitudinii majorează nivelul productivității la care firmele doresc să realizeze noi investiții.
O descreștere a incertitudinii fac ca firmele să fie mai puțin pe marginea investiției și deci mai
puțin influențate de stimulentele fiscale. Este aproape imposibil că efectele estimate ale cash-
flow-ului să fie influențate de incertitudine având în vedere faptul că cash-flow-ul este scăzut
atunci când gradul de incertitudine este mare”.12
Utilizând Modelul Cererii de Capital, Chirinko și Wilson (2008) au descoperit că
formarea capitalului propriu este majorată substanțial de taxele care induc reducerea prețurilor
capitalului propriu și, și mai interesant descreșteri substanțiale datorate taxelor care induc
reduceri în prețurile capitalului în statele competitive. Efectul diferenţelor în preţurile capitalului
în diferite state este mic din punct de vedere economic, sugerând că unitățile sunt mai puțin
mobile decât capitalul global 13

1.4. Impactul stimulentelor fiscal asupra investiţiilor

Atragerea stimulentelor este extrem de variabilă în rândul investiţiilor. În cazul

investitorilor ce sunt foarte mobil aceştia sunt extrem de sensibili la stimulente precum cele
fiscale în mod special. Dar toate aceste au în vedere puţine legături pentru economiile locale. O
investiţie foarte mobile trebuie să fie localizată în cadrul sediilor financiare ale companiilor
multinaţionale în cadrul paradisurilor fiscal sau jurisdicţiilor cu fiscalitate redusă. Acest tip de
investiţii, în comparative cu sediile operaţionale, au în vedere acordarea unei valori adăugate
locale mai mici în ţara gazda. Exportatorii sunt, totodată şi aceştia sensibili la stimulentele
fiscale.
În comparative, investitorii care îşi doresc să investească în pieţele interne sunt mai puţin
sensibili la stimulente. O mare parte din cei care doresc să investească în pieţele de export nu ar
11
Killian Sheilla, Where’s the harm in tax competition? Lessons from US multinationals in Ireland, Elsevier B.V,
2005
12
Ibidem, p. 26
13
Edgerton Jesse, Investment incentives and corporate tax asymmetries, , Elsevier B.V, Washington, 2010, p. 43
dori să investească dacă nu ar exista stimulente în raport cu investitorii orientate spre pieţele
interne. 14
Şansele sunt mai mari ca firmele de operare din zonele libere, să dorească să facă export
şi să vrea stimulente fiscale. În Nicaragua 98 % din investitorii din interiorul zonelor libere nu ar
fi investit fără stimulente, comparativ cu doar 41 % din cei care operează în afara zonelor.

1.5. Folosirea stimulentelor fiscale

Bunurile publice
În momentul în care exista diverse niveluri publice şi acestea sunt foarte mici, beneficiul
marginal dintr-o anumită sumă suplimentară din bunul public este mai mare în comparative cu
costul marginal. Astfel, este ideal să se investească în diverse bunuri publice. Din alt punct de
vedre, un stimulant pentru investiţii ar putea crea investiţii private, care le rândul lor, generează
beneficii pentru economie. Scopul cel mai important este Acela de a compara costurile de
oportunitate ale fondurilor publice cu veniturile fondurilor folosire pentru stimularea investiţiilor.
Turism. Într-o ţară cu infrastructura rutieră slabă, un dolar cheltuit pe drumurile care duc
la şi de la o zonă turistică este de natură să creeze mai multe activităţi economice decât un dolar
în concesii fiscale prevăzute la o companie de turism.15
Producţie. Într-o ţară cu o infrastructură slabă şi mulţi lucrători necalificaţi, un dolar
cheltuit pe drumuri, porturi, telecomunicaţii, sau educaţie este de natură să atragă mai multe
investiţii decât un dolar în concesii fiscale prevăzute la o firmă de producţie. Un alt aspect este
faptul că unele bunuri publice nu vor fi furnizate de către piaţă sau, dacă vor fi furnizate, vor fi
insuficiente. În astfel de cazuri ar trebui să se acorde din nou stimulente fiscale dacă acestea pot
corecta eficient lipsa de bunuri furnizate.16

14
Ibidem, p. 48
15
Dr. Smelt Simon, Investment Incentives, Paper for the EOCD on Behalf of the New Zealand Treasury, 1998.
16
Ibidem, p. 92
1.6. Concurenta fiscal internaţional

Concurenta fiscal are în vedere formarea unei curse la partea de jos, în ţările care
concurează una împotriva alteia, pentru a oferi din ce în ce mai multe stimulente cât se poate de
mari. Exista studii care arată faptul că o concurentă fiscală ce are loc între ţările în curs de
dezvoltare are succes doar în momentul în care este vorba despre atragerea investiţiilor de tip
Footloose. Ţările care atrag astfel de investiţii pot suferi de aşa numitul blestem al câştigătorului,
adică au de dat prea mult în momentul în care atrag investiţii. În plus, în momentul în care o ţara
poate câştiga sau pierde o anumită investiţie, în concurenţă impozitul agregat scade veniturile
pentru toate ţările, în cazul în care investiţia ar fi fost făcută.
În cele din urmă, investiţiile footloose răspund la stimulente fiscale, dar de multe ori se
mută la o altă jurisdicţie fiscală favorizată după ce stimulentele fiscale au fost epuizate.
Mulţi investitori negociază, de asemenea, cu guverne diferite pentru a obţine cel mai bun pachet
de stimulente fiscale, şi, în general, guvernele acceptă. De exemplu:17
- O companie de textile internaţională extrem de mobilă este în căutarea ţării cu cele mai
mici costuri din care să își exporte mărfurile. O politică de stimulare ar putea oferi
facilităţi fiscale numai pentru exporturile acestei societăţi.
- Companiile miniere nu sunt mobile, deoarece acestea au nevoie de resursele naturale ale
unei ţări. Deci, chiar dacă aceştia exportă produsul lor, lor nu ar trebui să li se acorde
scutiri de taxe, deoarece acestea trebuie să fie în ţară pentru a accesa resursele naturale.
Prin urmare, atunci când analizează posibilitatea de a ,,corectă” eşecurile de piaţă,
guvernele nu ar trebui să se lase duse de val atunci când concurează cu ţările vecine. Există un
rol puternic pentru organismele internaţionale, precum FMI, Banca Mondială, şi OCDE pentru a
asigura coordonarea şi pentru a evita concurenţa fiscală dăunătoare, astfel încât toate ţările să
poată câştiga.

17
Coorporation taxes in the new EU member states: a survey and evaluation, De Economist 153, no 2, 2005,
Springer, 2005, www.springerlink.com
Costurile de gestiune şi de administrare a stimulentelor

Există diverse tipuri de costuri care nu pot genera venituri în viitor, iar acestea sunt:
1. Distorsiunile create prin încurajarea investiţiilor noi, care sunt în detrimentul celor
existente;
2. Timpul şi banii cheltuiţi de întreprinderi pentru influenţarea guvernării de a oferi
stimulente fiscale;
3. Timpul şi banii cheltuiţi de întreprinderi pentru calificarea în vederea obţinerii
stimulentelor fiscal;
Venituri pierdute din activităţi ilegale, cum ar fi de la companiile care nu se califică
pentru scutiri de taxe, dar falsifica informaţii pentru a obţine aceste scutiri, sau venituri indirecte
pierdute la societăţi care nu beneficiau de stimulente fiscale, dar utilizează ilegal entităţile scutite
de taxe pentru a obţine mărfurile.18
Costurile suplimentare pentru autorităţile responsabile de administrarea stimulentelor
fiscale. Chiar dacă toate aceste costuri sunt foarte greu de cuantificat, acestea ar putea depăşi
foarte mult costurile financiare ale stimulentelor fiscale. 19

Distorsiunile create în mod nejustificat prin favorizarea investiţiilor noi

Aşa cum am menţionat şi anterior, toate stimulentele pentru investiţii noi vor dezavantaja
toate investiţiile care exista până în acel moment. Scopul acestora este Acela de a crea investiţii
noi sau pentru a le extinde pe cele deja existente. Dar, pentru că există acesta nevoie de a atrage
noi investitori, făcătorii de decizie trebuie să nu neglijeze investiţiile existente. Este foarte
important ca fiecare câştig să fie dobândit cu ajutorul abordării problemelor cu care se confruntă
orice investitor existent în extinderea investiţiilor. Este un fapt Acela că în caul în care discutăm
despre investitorii deja existent aceştia ar putea să nu mai fie luaţi în considerare, este mai puţin
probabil ca investitorii noi să dorească să investească.20

18
OECD, Checklist for foreign direct investment incentive policies, OECD, 2003
19
Davies B. Ronald, Ellis J. Cristopher, Competition in taxes and performance requirements for foreign direct
investment, Elsevier B.V, 2006,

20
Ibidem, p. 52
 Pe lângă toate acestea, în momentul în care se oferă prea multe stimulente investiţionale
pot exista problem de erodare în baza impozitării pentru ca să vor exercita diverse presiuni
asupra veniturilor investitorilor existenţi, adică se va ajunge implicit şi la o creştere a sarcinilor
fiscal, dar şi crearea diverselor distorsiuni. Un răspuns la o astfel de presiune este Acela de a
evita toate taxele dându-se drept un nou investitor şiş a beneficieze de stimulente investiţionale.
Un exemplu în acest sens sunt toate vacanţele fiscal pe care le pot primi investitorii care se
reorganizează ca investitori noi în momentul în care toate beneficiile pe care le au vor expira.

Costurile de administrare a stimulentelor

Orice politică de stimulare necesită o monitorizare constantă pentru a preveni scurgerea,

impunând o povară suplimentară asupra autorităţilor fiscale. Utilizarea excesivă a stimulentelor
fiscale complică administrarea, facilitează evaziunea, şi încurajează corupţia. Aceasta costă, de
asemenea, întreprinderile timp şi bani pentru a se conforma cu cerinţele de audit. În unele ţări
afacerile renunţă la stimulente din cauza costurilor indirecte ridicate realizate pentru obţinerea
acestor stimulente. De exemplu, multe firme canadiene au renunţat la stimulentele fiscale pentru
cercetare şi dezvoltare, deoarece procesele de aprobare şi de audit au fost mult prea costisitoare.21
Referindu-se la introducerea unor vacanţe fiscale noi în zonele economice speciale din
India menite să încurajeze investiţiile noi, Raghuram Rajan, fostul economist șef al FMI a spus
că ,,Guvernul spune că numai noile investiţii vor beneficia, dar cine este el să judece ceea ce
reprezintă noile investiţii? Un inspector fiscal prost plătit?”El a adăugat că ,,Dacă se va crea
stimulente economice perverse şi apoi se vor baza pe birocraţi să stea în calea întreprinderilor
care le exploatează, rezultatul va fi ceva mai mult, şi un venit mult mai mic, dar birocraţii vor fi
mult mai bogaţi”22

Definirea subvențiilor și semnificația acestora

Subvențiile sunt o formă de ajutor nerambursabil acordat de către stat agenților

economici aflați în situații dificile. Prin intermediul subvențiilor se asigură o funcționare
normală, a acestor agenți atunci când activitatea lor se dovedește ineficientă. Ajutorul acordat

21
Edmiston D. Kelly, Mudd Shannon, Valev T. Nevent, Incentive Targeting, Influence Peddling, and Foreign
Direct Investment, Kluwer Academic Pubishers, Olanda, 2004, p. 11
22
Ibidem, p. 13
este unilateral și este fără contraprestație, având un ”caracter discreționar și reprezentând o
manifestare a puterii de a cheltui a autorităților publice, bazată pe existența unei comunități de
interese.”23 Aceste trăsături permit individualizarea subvențiilor de alte forme ale ajutoarelor
publice.
Caracterul discreționar este specific acestei categorii de ajutoare. Puterea discreționară
este mai mult sau mai puțin amplă deoarece nu există modalități standard de acordare a
subvențiilor, de cele mai multe ori apelându-se la arbitrariul administrativ. Nevoia de păstrare a
unei puteri discreționare vine de la limitele de ordin bugetar. Subvențiile trebuie să se încadreze
între anumite limite prevăzute de legea bugetului de stat, iar administrația trebuie să ia decizii cu
privire la beneficiarii efectivi ai acestor ajutoare deoarece cererea este mai mare decât nivelul
sumelor disponibile. Puterea discreționară este motivată și de finalitățile subvențiilor. Fiecare
ajutor este condiționat de comportamentul pe care administrația îl urmărește a fi obținut.
Subvenția poate fi privită și ca o manifestare a puterii de a cheltui a autorității publice. 24
Statul poate acționa asupra economiei prin cheltuielile pe care le face și prin normele impuse. La
baza subvenției stă alegerea liberă de a crea subvenția și de a o acorda de către autoritățile
publice, acestea ducând la îndeplinirea rolului guvernului de a cheltui.
În ceea ce privește semnificația conceptului, există diferite viziuni: unii autori consideră
subvențiile ca o categorie economică, iar alții ca pe o categorie juridică. Termenul de subvenție
implică instituții diverse sub aspectul naturii și a obiectului de activitate. Din acest motiv sunt
folosiți și alți termeni precum prime, ajutoare, donații, vărsăminte care au un înțeles apropiat de
cel al subvențiilor.
Semnificația financiară a subvențiilor este relativ insignifiantă, acestea reprezentând
sume mici cu caracter impozabil. Acest caracter nu le fac interesante pentru întreprinderile din
mediul economic. Subvenţiile pot avea un scop unic, suportând doar sarcini specifice unui nivel
de guvernare sau pot avea scopuri multiple, suportând activități din cadrul unei sfere mai largi
precum sănătatea.

Clasificarea subvenţiilor

23
Văcărel, Iulian, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2003, p. 299
24
Vâșcu, Barbu, Teodora, Bugetul statului și agenții economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, p.
41
 Desigur că o catalogare corectă a subvenţiilor va permite o mai bună înţelegere a zonei de
acţiune a acestora. Exista mai multe tipuri de subvenţii pe care le vom discuta în continuare.
Subvenţiile pentru instituţii publice. Acestea sunt acordate acelor instituţii publice care
obţin venituri proprii care nu ajung pentru a-şi acoperi toate cheltuielile. Este foarte important să
menţionăm faptul că nu orice tip de instituţie poate beneficia de acest fel de subvenţii. Toate
actele normative de înfiinţare a fiecărei instituţie publica trebuie să se precizeze în cazul în care
veniturile obţinute rămân la dispoziţia acestora şi se completează cu diverse subvenţii sau dacă
veniturile se pot transfera în mod integral către buget iar după asta, se fac alocaţii bugetare
pentru a asigura o bună funcţionare a instituţiei.
Subvențiile de exploatare se acordă întreprinderilor care au pierderi din activitate. Acest
tip de subvenție este foarte popular în multe țări ale lumii și sumele utilizate sunt importante.
Există multe păreri conform cărora acest tip de subvenții nu sunt echitabile și sunt cu adevărat
ineficiente, deoarece încurajează producția unor bunuri a căror prețuri nu acoperă costurile de
producție. Cele mai întâlnite subvenții din această categorie sunt indemnizațiile compensatorii
pentru insuficiența prețurilor de vânzare, sumele primite de la stat pentru crearea de noi locuri de
muncă, subvențiile destinate a face față cheltuielilor de exploatare25.
În cazul întreprinderilor de stat și a regiilor autonome care produc bunuri și servicii cu o
anumită utilitate publică (transport în comun, energie, gaze naturale), autoritatea națională
impune prețuri mai scăzute decât nivelul cheltuielilor de producție, pentru a asigura accesul
întregii populații la aceste bunuri și pentru a asigura o anume protecție socială. Diferența este
acoperită de subvențiile de exploatare.
Subvențiile pentru investiții reprezintă alocări bugetare pentru dezvoltarea sectorului
public sau a celui privat. Obiectivul acestora nu este cel economic, de maximizare a profitului, ci
cel de a satisface interesul general.
Acest tip de subvenții beneficiază de un tratament fiscal special. Dacă sumele obținute
sunt folosite pentru achiziționarea de imobilizări amortizabile, subvențiile sunt raportate la
rezultatul impozabil al exercițiilor ce urmează celui în cadrul căruia au fost efectuate achizițiile.
Dacă ele nu acoperă în totalitate imobilizările amortizabile atunci se apelează la eșalonarea pe
perioada de amortizare normală.

25
Vâșcu, Barbu, Teodora, Bugetul statului și agenții economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, p.
47
 Subvențiile pentru export:

Subvențiile se acordă atât pentru activitățile interne (subvenții de exploatare, subvențiile

pentru instituțiile publice, subvențiile de investiții), dar și pentru activitățile de export. Aceste
subvenții stimulează exporturile și măresc forța concurențială a produselor autohtone pe piețele
străine. Țările în curs de dezvoltare apelează la acest tip de subvenții pentru a pătrunde pe piețele
țărilor vecine sau pentru menținerea poziției actuale. Reglementările internaționale urmăresc
stoparea concurenței neloiale ce poate apărea ca urmare a folosirii acestor subvenții.”Acordul
General pentru Tarife Vamale și Comerț” este piatra de temelie în reglementările internaționale,
cuprinzând principiile ce trebuie respectate în acordarea de subvenții pentru export. Prin deciziile
acestui acord se urmărește eliminarea tuturor subvențiilor ce pot avea efecte negative asupra
economiilor țărilor importatoare. Principalele forme ale acestor subvenții sunt restituirea unei
părți din impozitele plătite de exportatori, acordarea unor facilități la transportul pe calea ferată a
mărfurilor destinate exportului, avantaje valutare26
. Restituirea unei părți din impozitele pe producţia exportată și reducerea tarifelor la
transportul pe cale ferată, se concretizează prin veniturile obținute din impozitele plătite în
perioadă anterioară, dar restituite de stat şi rămase la dispoziţia exportatorilor pentru finanțarea
activității.
Ajutoarele financiare se acordă de la bugetul de stat cu scopul de a difuza informații,
studii de marketing și pentru a organiza expoziții. Aceste subvenții reprezintă un mod indirect de
sprijinire a exporturilor. Întreprinzătorii pot participa la târguri și expoziții, beneficiază gratis de
anumite studii efectuate pe piețele străine de către organele abilitate ale statului. Ajutoarele
financiare sunt utilizate mai ales în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie unde există
fonduri puse la dispoziția exportatorilor pentru realizarea de campanii de promovare a produselor
la nivel internațional.
Împrumuturile cu dobândă subvenționată reprezintă o facilitate oferită de stat micilor
întreprinzători, în general din domeniul agriculturii pentru procurarea de utilaje agricole,
semințe, îngrășăminte. Dobânda reală plătită de întreprinzătorii privați este sub cea practicată de
băncile comerciale, diferența fiind suportată de buget. De asemenea, acest tip de împrumuturi au
perioade de creditare flexibile care le permit producătorilor să își aleagă perioada de rambursare
a creditelor.
26
Văcărel, Iulian, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2003, p. 300
 Există și subvenții care acționează la nivelul persoanelor fizice. Subvenţia fiscală de
venit a fost introdusă în anul 1975 și se aplică direct veniturilor din muncă, reprezentând o
modalitate de ajutor pentru familiile defavorizate. Nivelul acestei subvenții este ales cu atenție
astfel încât rezultatele să nu fie nedorite. Prin această subvenție se urmărește încurajarea muncii
și promovarea deschiderii de noi locuri de muncă.27

Diferențe între subvențiile instituțiilor publice și subvențiile economice

Subvențiile acționează pe două direcții principale: pe de o parte prin acordarea de

subvenții pentru instituțiile publice se urmărește menținerea în stare bună de funcționare a
instituțiilor care nu se pot autofinanța din veniturile proprii și pentru a asigura îndeplinirea
rolului fiecărei instituții în cadrul mecanismului financiar; pe de altă parte prin acordarea de
subvenții economice autoritățile publice urmăresc dezvoltarea economic prin încurajarea
anumitor categorii de activități și pentru intensificarea schimburilor internaționale.28
Subvențiile pentru instituțiile publice nu vizează obiective economice. Ele servesc drept
mecanism de echilibrare regiunile unei țări, prin alocarea de subvenții diferite pentru zonele mai
sărace față de cele cu mai multe venituri.). Subvenţiile sunt folosite de către guvernele naționale
pentru încurajarea cheltuielilor locale făcute în domeniul educației, sănătății sau culturii.
Subvențiile economice se fac din sumele prevăzute în bugetul de stat. Repartizarea
acestor sume se face analizând situația celor ce urmează să primească ajutorul de stat și a
destinației pe care sumele de bani urmează să le aibă. De aceste subvenții beneficiază
întreprinzătorii privați. În acest caz subvențiile acționează ca o pârghie financiară stimulând sau
inhibând anumite activități economice.

Aspecte specifice ale subvențiilor acordate în domeniul exploatării miniere în România:

27
Ibidem, p.
28
Vâșcu, Barbu, Teodora, op. cit., p.
 Sectorul exploatărilor miniere a fost un sector dezvoltat al țării noastre asigurând
necesarul de materii prime pentru industrie. În prezent acest sector s-a restrâns, dar subvențiile
acordate pentru acest domeniu continuă să asigure funcționarea acestor exploatații.
Majoritatea subvențiilor din acest domeniu sunt acordate pentru a acoperi diferențele de
preț pentru materiile prime obținute din exploatarea zăcămintelor de cărbune, metale feroase,
neferoase și rare. Legile în vigoare prevăd ca aceste subvenții să fie acordate în concordanță cu
cantitățile livrate, dar sunt prevăzute și subvenții unitare pe produs acordate trimestrial sau anual.
Acestea din urmă sunt rezultatul diferenței dintre costurile unitare și prețurile cu ridicată29.
Costul unitar are un rol fundamental în stabilirea subvențiilor. În costul unitar cea mai
mare pondere este deținută de cheltuielile cu munca, care reprezintă 85% din cost. Subvențiile
acordate de reprezintă aproximativ 90% din costul unitar 30. În concluzie statul participă într-o
mare proporție în susținerea activității de exploatare minieră. Acordarea subvențiilor se face
lunar prin acceptarea de către Ministerul de Finanțe a cererilor de deschidere de credite bugetare
din partea ordonatorilor principali de credite.
Subvențiile acordate de stat în acest domeniu au o importanță mare în susținerea zonelor
miniere. Prin subvenții nu se urmărește creșterea rentabilității economice a acestor întreprinderi,
ci asigură supraviețuirea agenților economici. În cazul în care statul nu își onorează plățile cu
subvenţiile la timp apar efecte negative precum incapacitatea de continuare a activității de
exploatare, incapacitatea plății salariilor minerilor etc. . Respectarea nivelului sumelor acordate
și a termenelor de plată, de către autoritățile publice, este vitală pentru bună desfășurare a
activității.

Impactul subvențiilor pentru agricultură

Tara noastră deține una dintre cele mai întinse suprafețe agricole din Europa, estimându-
se posibilitatea unor producții agricole competitive. Această ramură economică este supusă unor
riscuri apărute din cauza unor factori naturali precum inundațiile, seceta, grindină. Pentru a
diminua efectele negative domeniul agricol beneficiază de subvenții din partea statului.

29
Vâșcu, Barbu, Teodora, Bugetul statului și agenții economici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, p.
51
30
Ibidem, p.54
 Țările ce fac parte din Uniunea Europeană acordă subvenții pentru agricultură din două
surse: din bugetul național, din fondurile structurale de la nivel comunitar. Principalele forme de
subvenții acordate la nivelul Uniunii Europene și implicit în România, sunt:
§ ajutor financiar direct acordat la hectar pentru fiecare suprafață agricolă cultivată sau pentru
fiecare cap de animal crescut pentru carne sau lapte;
§ prime pentru producători ;
§ subvenţii pentru exportul de produse agricole;
§ subvenţii pentru depozitarea şi procesarea produselor agricole;
§ subvenţii pentru utilaje agricole, îngrășăminte și alte echipamente.31

Impactul subvențiilor pentru instituțiile publice

Impactul principal al subvențiilor pentru instituțiile publice este faptul că acestea permit
funcționarea normală a instituţiilor care nu-și pot acoperi cheltuielile din veniturile obținute din
activitatea proprie.
În cadrul fiecărei instituții publice subvenționate veniturile sunt formate din subvențiile primite
de la ordonatorii de credite și din veniturile obținute din activitatea desfășurată. Ca la orice altă
instituție public nivelul cheltuielilor trebuie să nu depășească nivelul total al veniturilor(fig. 1).

Fig.1.:Mecanismul de finanțare a instituțiilor publice

Venituri proprii Contul instituției publice

Cheltuieli de personal,
Subvenții bunuri, investiții

31
Filip, Gheorghe, op. cit., p.
Sursa: A. Gyorgy –Sectorul public românesc în context european:abordare bugetară și
instituțională, 2005
 La încheierea anului acest tip de instituții are obligația de a restitui ordonatorului de
credite sumele neutilizate. În cazul în care veniturile au fost mai mari decât cheltuielile se vor
returna doar subvențiile acordate, diferența putând fi folosită în anul viitor.
Regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat pot primi subvenții de la
ministerul de resort. Aceste ajutoare se acordă în conformitate cu normele metodologice urmând
următorii pași: în primul rând ministerele prezintă Trezoreriei dispoziția de plată împreună cu un
decont justificativ pentru fiecare instituție vizată, apoi se verifică existența disponibilităților
bănești necesare acoperirii ajutorului cerut în categoria creditelor bugetare pentru subvenții și
verificarea conformității documentelor justificative prezentate de către minister, ultimul pas este
reprezentat de transmiterea banilor în contul instituției publice.32
În România, regiile autonome de transport publice sunt beneficiare de subvenții
de la buget. Aceste regii nu s-au dovedit niciodată autosusţinerile, iar pentru a oferi călătorilor un
serviciu de calitate medie, subvențiile sunt necesare pentru aceste instituții.

Efectele subvențiilor în domeniul educației

Educația ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară din lume. Prin intermediul
educației se induce o creștere a PIB-ului, iar cu cât procesul de învățământ este mai eficient și
mai axat pe oferirea de profesioniști în domeniile care necesită forță de muncă specializată, cu
atât impactul asupra PIB-ului este mai semnificativ. Deci, pentru a obține o bunăstare socială la
un nivel ridicat, educația nu poate fi controlată de piață.
Impactul subvențiilor nu trebuie privit doar la nivel macroeconomic. Beneficiarii
subvențiilor pentru educație au drept avantaj posibilitatea de a avea un venit superior în
viitor( datorită calificării obținute în urma studiilor), dar și creșterea venitului altor indivizi
pentru care persoana cu studii prestează servicii.33

32
Bistriceanu, Gheorghe, op. cit., p.
33
Ghebremichael Asghedom, Potter-Witter Karen, Effects of tax incentives on longrun capital formation and total
factor productivity growth in the Canadian sawmilling industry, Elsevier B.V, 2008
 Subvențiile pentru educaţie sunt destinate spre a finanța costul de educaţie, iar în funcție
de nivelul acestora, nu toți indivizii au acces la acestea. Aceste subvenții au rolul de a crește rata
de școlarizare și de a scădea rata abandonului școlar. Subvențiile sunt direcționate spre indivizii
ce nu au venituri suficiente care să le permit urmarea cursurilor unei instituții de învăţământ. În
învățământul superior subvențiile pentru studii se practică prin oferirea unui număr limitat de
locuri bugetare pentru persoanele ce obțin rezultate bune. Prin această restricție se încurajează
studiul și se crește calitatea învățământului. Studenții beneficiază și de subvenționarea chiriilor
pe perioada studiilor. Această măsură are rolul de a reduce presiunile financiare determinate de
chiriile foarte mari din centrele universitare și le oferă posibilitatea studenților din localitățile
îndepărtate de universități să urmeze cursuri de licenţă la zi.34

Rolul subvențiilor de exploatare și a celor pentru investiții

Subvenţiile de exploatare sunt cele aferente veniturilor și au două modalităţi principale de

acordare și anumite: prin compensarea unor cheltuieli de exploatare( subvenții pentru materii
prime, energie etc.) sau prin subvenționarea producției care duce la înregistrarea unor venituri
suplimentare ( subvenționarea producției de cărbune).
Acest tip de subvenții produce efecte directe asupra contului de profit şi pierdere,
deoarece pe măsură ce consumul de bunuri subvenţionate duce la reducerea costurilor sau pe
măsura ce se realizează produse subvenționate care se vând se produce o creştere veniturilor.
Subvențiile de exploatare au rolul de a acoperi pierderile din activitatea de exploatare a
întreprinderilor. În general se consideră că aceste subvenții sunt aplicate greșit și că acestea nu
trebuie acordate producătorilor care vând producția la preţuri ce nu acoperă cheltuielile, ci
clienților acestor companii. Se preferă că prețurile să fie unele adevărate, iar subvenţia să fie
îndreptată spre cei ce nu pot face față prețului real. Procedând astfel se statul se poate asigura că
subvenția ajunge la persoanele pe care acesta încearcă să le protejeze.
Subvențiile pentru investiții fac parte din categoria subvenţiilor aferente activelor. Aceste
subvenții sunt acordate doar dacă sunt folosite pentru a achiziționa active imobilizate. Pentru a

34
Ibidem, p.
beneficia de subvenții întreprinderile trebuie să îndeplinească o serie de condiții care privesc
tipul de active ce pot fi achiziționate, amplasarea acestora și eficiența acestora.35
Subvențiile pentru investiții nu au un impact direct asupra profitului întreprinderii, rolul
acestora fiind de a sprijini modernizare întreprinderii, creșterea capacității de producție,
reducerea costurilor de producție. De asemenea, statul poate acorda aceste subvenții pentru a
sprijini dezvoltarea unor ramuri economice cu potențial sau de importanță strategică pentru țară.
De exemplu, în ramuri ale economiei care necesită investiții substanțiale ca siderurgia, se pot
acorda subvenții pentru deschiderea unui combinat siderurgic într-o zonă în care s-au descoperit
importante zăcăminte de fier.

Capitolul II Utilizarea privilegiilor fiscale și a subvenţiilor pentru stimularea

economiei europene

În momentul de faţă există un set de reglementări a fondurilor structural şi de investiţii pe

care le oferă Uniunea Europeană şi anume fondurile ESI. Aceste norme au drept scop acela de a
reuşi să stabilească o legătură între strategia de dezvoltare a Europei, strategia pentru stimularea
creşterii inteligente, durabile şi favorabile incluziunii UE, de la îmbunătăţi coordonarea, de a

35
Ibidem, p.
asigura consecventa punerii în aplicare şi de a simplifica pe cât posibil accesarea fondurilor pe
care aceasta le pune la dispoziţie.
Perioada de programare precedentă, respectiv 2014-2020 a avut în vedere un cadru
legislative nou pentru fondurile deja oferite de către uniune, ce şi-a dorit implementarea în zona
de politici de coeziune, a politicilor agricole comune în domeniul pescuitului la nivelul uniunii.
Fondurile despre care vorbim sunt:36
- fondul European de dezvoltare regional,
- fondul social European,
- fondul de coeziune,
- fondul European agricol pentru dezvoltare rurală,
- fondul European pentru pescuit şi afaceri maritime.
Noutăţile fac referire în mod deosebit la îmbunătăţirea cooperării şi coordonării între
toate aceste fonduri. Acest obiectiv nou şi extrem de important trebuie să fie realizat cu ajutorul
noilor Regulamente implementate de stabilire a diverselor dispoziţii comune în legătură cu
fondurile structural şi de investiţii europene. Pe lângă dispoziţiile din acest regulament, există şi
o serie de noi reglementări specific în funcţie de fiecare fond în parte. Pentru a putea asigura o
claritate maximă, Regulamentul a introdus o nouă terminologie în ceea ce priveşte fondurile ESI
astfel:
- fondurile ESI: astfel cum sunt descrise mai sus;
- fondurile structurale: FEDR și FSE;
- următoarele fonduri: cele trei fonduri din cadrul politicii de coeziune: FEDR,
FSE și Fondul de coeziune37
Regulamentele specifice fondurilor: stabilesc norme specifice privind fondurile ESI și
reglementează aspecte suplimentare care nu sunt acoperite de prevederile RDC, precum
domeniul de aplicare și prioritățile de investiții ale fiecărui fond sau normele privind
concentrarea tematică.

Obiectivele politicii şi principiile de intervenţie

36
Fonduri structural si de investitii europene, https://ec.europa.eu/regional_policy
37
Ibidem, p.
 Uniunea Europeană şi-a dorit formarea unui număr mare de locuri de muncă cu o calitate
înaltă dar şi o societate care să favorizeze incluziunea socială. Acestea sunt cele mai importante
obiective care au fost abordare în strategia Europa 2020. Scopul fondurilor ESI este tocmai acela
de a veni în întâmpinarea strategiei de menţinere, dar şi a misiunilor specific fondurilor, aici
discutăm despre coeziunea economică, socială şi teritorială.
Chiar dacă toate obiectivele fondurilor pe care le oferă uniunea sunt foarte clar trasate în
cadrul tratatelor, reformele în ceea ce priveşte politicile din perioada 2014-2020 au venit din
cadrul strategiei Europa 2020. S-au identificat două obiective foarte clare referitoare la coeziune:
- investiţii pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă,m un
obiectiv comun pentru toate categoriile de regiuni.
- Cooperarea teritorială, care trebuie să se acorde din FEDR.
În ceea ce privește FEADR, reforma politicii agricole comune a stabilit trei obiective:
• favorizarea competitivității agriculturii;
• gestionarea durabilă a resurselor naturale și a schimbărilor climatice, inclusiv
furnizarea de bunuri publice în
zonele rurale și conservarea peisajelor europene;
• dezvoltarea teritorială echilibrată a economiilor rurale și ocuparea forței de muncă.
FEPAM are în vedere efectuarea obiectivelor politicilor comune revizuite cu privire la
domeniul pescuitului şi ajuta la punerea în aplicare a politicilor maritime integrate. Totodată
acest fond are în vedere şi dezvoltarea durabilă în zona pescuitului şi acvaculturii, dar şi
promovarea creşterii şi creării de locuri de muncă în cadrul comunităţilor din fiecare tara
membră UE.
Putem identifica aici şi câteva dintre cele mai importante zone de investiţii, printre
acestea, putem identifica:
- Complementaritatea şi coerentă,
- Gestiunea partajarea şi coordonarea,
- Parteneriatul, proporţionalitatea şi subsidiartitatea,
- Conformitatea cu drepturile Uniunii şi legislaţia naţională,
- Egalitatea între bărbate şi femei,
- Nediscriminarea,
 - Dezvoltarea durabilă.38

Toate aceste elemente de natura generală au fost comprimate şi de eficacitate şi de o bună

gestiune din punct de vedre financiar dar nu în ultimul rând şi de reducerea sarcinii
administrative pentru beneficiar, în timp ce principiul aditionalitatii, care are în vedre doar zona
de politici de coeziuni, a fost mutat într-un alt capitol. Pentru a putea evidenţia în mod clar care
este important ape care o are principiul de parteneriat şi guvernanta pe mai multe niveluri, RDC
împuterniceşte Comisia Europeană să poată adopta actele necesare pentru a oferi un cod
European de conduită legat de parteneriate.

Abordarea strategică

Chiar dacă pentru perioada ce s-a terminat a existat obligaţia ţărilor membre de a venit cu
planuri strategice pe care mai apoi să le pună în practică asupra fondurilor ESI, acest proces
devine din ce în e mai simplu şi mai eficient. S-a implementat un nou cadru juridic ce ajută în
mod clar legăturile ce se stabilesc cu strategia Europa 2020 şi ajuta la creşterea eficacităţii
principiului de coordonare intre fondurile despre care discuta şi toate celelalte instituţii ale
Uniunii, în mod deosebit cu RDC:
instituie un cadru strategic comun cu rol de ghid strategic pentru fondurile ESI la nivel
european;
• solicită statelor membre să elaboreze un document comun pentru fondurile ESI la nivel
național: acordul de parteneriat;
• definește standarde comune pentru toate programele acestora.

Pentru a se realiza o direcţionare cât mai corectă a investiţiilor alocate don fondurile ESI
în direcţia realizării strategiilor propuse, articolul numărul 9 din Regulament are în vedere 11
obiective clare. Există şi alte instrumente ale uniunii care ajuta şi aceasta, pentru realizarea
obiectivelor menţionate şi totodată toate ţările membre trebuie să reuşească să ajungă la
stimularea sinergică şi la coordonarea în mod cât mai eficient cu putinţă între toate instrumentele
de finanţare pe care le au la dispoziţie din partea Uniunii şi nu numai. Pentru că toate ţările

38
Fonduri structural si de investitii europene, https://ec.europa.eu/regional_policy
membre trebuie să elaboreze şi să pună în aplicare planurile strategice care să aibă în vedere cele
cinci fonduri, exista posibilitatea de a complete resursele fondurilor ESI cu alte instrumente
oferite de uniune.

Reforma despre care vorbim, are în vedre maximizarea pe cât posibil a contribuţiilor
fondurilor la strategia propusă de Uniune. Aceasta face referire la trei obiective esenţiale
generale ce trebuie să fie urmărite astfel:
Creşterea durabilă,
Creşterea inteligenta
Creşterea favorabilă incluziunii
Aşa cum am menţionat mai sus exista un set de 11 obiective tematice, acesta definind
sectoarele şi ariile de investiţie în care sprijinul acordat de către uniune cu ajutorul fondurilor
ESI poate să genereze un nivel extrem de bun de valoare adăugată. La nivelul întregii Uniuni
Europene toate aceste obiecte trebuie să ajute şiş a fie folosite ca o referinţă în folosirea fiecărui
fond în parte şi sunt tocmai punctul de plecare pentru coordonarea în cadrul acordurilor de
partenerial şi al programelor.
Trebuie menționat faptul că, deoarece politica de coeziune în ansamblu este orientată spre
strategia Europa 2020, sfera intervenției fondurilor nu se mai diferențiază în funcție de
categoriile de regiuni, aceleași tipuri de investiții fiind disponibile în toate regiunile.
Cu toate acestea, regulamentele specifice fondurilor prevăd contribuția minimă din
fiecare fond ESI la o anumită zonă de investiții (de ex., sprijin pentru inovare, energie, TIC și
IMM-uri în cadrul FEDR și, respectiv, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei în
cazul FSE). Nivelul contribuției depinde uneori de categoria unei regiuni (pentru detalii
suplimentare, consultați secțiunile dedicate fiecărui fond ESI și regulamentele specifice
fondurilor).
De asemenea, regulamentele specifice fondurilor descriu mai detaliat modul în care
fiecare fond ESI poate contribui la obiectivele tematice prin priorități de investiții (în cazul
fondurilor) sau prin priorități ale Uniunii (în cazul FEADR și FEPAM), aliniate la obiectivele lor
specifice.

Vom prezenta in continuare obiectivele:

Cresterea inteligenta
Cresterea durabila
Cresterea favorizabila incluziunii
1. Consolidarea cercetării, dezvoltării
tehnologice și inovării;
2. Îmbunătățirea accesului și a utilizării și
creșterea calității TIC;
3. Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor,
a sectorului agricol (în cazul FEADR) și a
sectorului pescuitului și acvaculturii (pentru
FEPAM);
1. Sprijinirea tranziției către o economie cu
emisii scăzute de dioxid de carbon în toate
sectoarele;
2. Promovarea adaptării la schimbările
climatice, a prevenirii și a gestionării
riscurilor;
3. Conservarea și protecția mediului și
promovarea utilizării eficiente a resurselor;
4. Promovarea sistemelor de transport
durabile și eliminarea blocajelor din cadrul
infrastructurilor rețelelor majore;
1. Promovarea sustenabilității și calității
locurilor de muncă și sprijinirea mobilității
forței de muncă;
2. Promovarea incluziunii sociale, combaterea
sărăciei și a oricărei forme de discriminare;
3. Investițiile în educație, formare și formare
profesională pentru competențe și
învățare pe tot parcursul vieții;
4. Consolidarea capacității instituționale a
autorităților publice și a părților interesate
și o administrație publică eficientă.
 Regulamentul are în vedere toate fondurile pe care le oferă UE în perioada menţionată
anterior, ce este un ciclu de rapoarte, analiza şi luare de decizii cu privire la progresul înregistrat.
Fiecare semestru European trebuie să aibă în vedere câteva obiective ce trebuie să fie urmărite în
anul viitor în toate ţările membre şi furnizează un set de recomandări diferite de la ţară la ţară,
care abordează provocările socio-economice esenţiale din fiecare stat în parte.
În etapa de programare fiecare ţară membra trebuie să stabilească o legătură evidentă
între intervenţia fondurilor ESI şi strategia Europa 2020 cu menţiunea că trebuie o atenţie
deosebită asupra fiecărei recomandări în parte asupra fiecărei ţări.39
O schimbare semnificativă față de perioadele de programare anterioare este cerința ca
această legătură să fie menținută pe întreaga durată a etapei de punere în aplicare. În cazul în care
se emit noi recomandări relevante specifice fiecărei țări și acestea necesită sprijin din fondurile
ESI, Comisia poate solicita că statele membre să ajusteze corespunzător acordurile de parteneriat
și programele (a se vedea capitolul privind condiționalitatea legată de bună guvernanță
economică).
Rapoartele anuale de implementare pe care statele membre le vor prezenta pentru fiecare
program începând din anul 2016 se vor concentra într-o măsură mult mai mare pe progresul
înregistrat în atingerea acelor obiective ale programului care au legătură cu strategia Europa
2020.

Documente strategice pentru fondurile ESI

Cadrul strategic comun a fost făcut în acord cu anexa I la RDC şi este succesorul
orientărilor strategice în ceea ce priveşte comunitatea cu privire la politica de coeziune şi pentru
dezvotlarea rurala din perioadă anterioară, respectiv 2007-2013, dar are în vedere toate fondurile
pe care le oferă uniunea. Acest cadru oferă fiecărei ţări membre orientări strategice pentru
valorificarea cât mai bună a fiecărei oportunităţi de dezvoltate în parte pe care o oferă fondurile.

39
Fonduri structural si de investitii europene, https://ec.europa.eu/regional_policy
 Totodată cadru îşi doreşte să uşureze coordonarea şi complementaritatea intre investiţiile
sprijinite de fondurile ESI. Statele membre sunt încurajate să asigure cooperarea dintre
autoritățile de management responsabile pentru fiecare fond ESI în toate etapele de programare,
implementare, monitorizare și evaluare a sprijinului din partea acestora, atât la nivel
strategic, cât și la nivel operațional.
RDC oferă următoarele instrumente noi:
• combinarea fondurilor într-un singur program;
• investiția teritorială integrată (ITI)
• dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC);
• planurile de acțiune comune (PAC).
Aceste instrumente sunt promovate ca mijloace practice de coordonare între fondurile
ESI. Cadrul strategic comun oferă îndrumări suplimentare privind implementarea practică a
principiilor orizontale și a obiectivelor politice transversale, precum guvernanta pe mai multe
niveluri, nediscriminarea și atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.
Şi nu în ultimul rând, cadrul strategic îşi doreşte să definească şi toate formele practice cu
ajutorul cărora se constituie sinergiile intre fondurile ESI şi alte politici şi instrumente din cadrul
UE:
 politica
agricola
comuna

programele
Orizont
Fondurile ESI

Erasmus +

instrumentu
l de
asistenta
pentru
preaderare

Fondul
european de
dezvoltare

Dimensiunea teritorială în vedere sprijinului din fondurile ESI este evidenţiata în

comparative cu perioada de finanţare anterioară. Acesta are strânsă legătură cu obiectul derivate
din Tratat, acela de a face posibilă coeziunea economică, socială şi teritorială. Un exemplu în
acest sens, cadrul strategic comun care conţine o zonă specială pentru abordările provocărilor
teritoriale esenţiale: ţările membre UE trebuie să facă o analiza pe baza situaţiei întâlnite în teren
în ceea ce priveşte potenţialul şi capacitatea de dezvoltare şi provocările cele mai importante pe
care le identifica în fiecare ţară în parte. Deasemenea, statele membre trebuie să ia în considerare
strategiile relevante macroregionale și privind bazinele maritime și să asigure
complementaritatea între programele de cooperare teritorială europeană și programele specifice
fiecărei țări din cadrul obiectivului de investiții pentru creștere și locuri de muncă. La nivel de
implementare, statele membre sunt încurajate să utilizeze pe deplin instrumentele nou introduse
– ÎŢI și DLRC2 - care au scopul de a oferi soluții adaptate la provocările teritoriale specifice
fiecărei regiuni prin implicarea partenerilor locali în elaborarea și implementarea lor.

Acorduri de parteneriat și programe

Cadrul strategic național de referință (CSNR) aplicabil fondurilor și Planul strategic

național (PSN) aplicabil FEADR și FEP în perioada 2007-2013 au fost înlocuite cu acordul de
parteneriat. Acordul de parteneriat are rolul de document strategic
general oferind o prezentare de ansamblu a modurilor în care se vor utiliza fondurile ESI
în fiecare stat membru în perioada
de programare 2014-2020. Acordul de parteneriat a fost introdus pentru a reflecta noul
sistem de guvernanță îmbunătățit al strategiei Europa 2020, precum și reforma politicii de
coeziune, a FEADR și a FEPAM, menită să sporească eficacitatea și eficiența fondurilor ESI.
Schimbarea principală vizează domeniul de aplicare al acordului de parteneriat. În timp ce
documentele CSNR și PSN separate anterior conțineau doar informații de bază privind
complementaritatea fondurilor UE vizate, acordul de parteneriat prezintă o strategie
cuprinzătoare și coerentă ce acoperă toate cele cinci fonduri ESI.40
În momentul de faţă, toate ţările membre UE trebuie să definească cât mai clar cu putinţă
toate contribuţiile planificate din fondurile puse la dispoziţie pentru a ajunge la îndeplinirea
priorităţilor UE, în aşa fel în care sunt definite în cadrul strategiei, cu ajutorul programelor de
referinţă naţionale şi de recomandările specific importante în care se încadrează fiecare ţară în
parte. Pe lângă acest lucru, trebuie să mai adaugăm faptul că trebuie să existe o alocare
orientativă a fiecare contribuţii pe care o face UE în funcţie de programele şi de obiectivele pe

40
Fonduri structural si de investitii europene, https://ec.europa.eu/regional_policy
care le are fiecare ţară în parte. Trebuie totodată să existe şi un acord de parteneriat care să
include un rezumat general al modului în care s-au realizat toate cerinţele:
aplicarea principiilor orizontale și a obiectivelor de politică ale fondurilor ESI, inclusiv
principiul parteneriatului și obiectivele legate de schimbările climatice;
• alocarea rezervei de performanță defalcată pentru fiecare fond ESI și categorie de
regiune și modul în care se asigură consecvența în funcționarea cadrului de performanță;
• un rezumat al stadiului actual al condiționalităților ex ante aplicabile;
• o evaluare a capacității administrative a autorităților implicate în implementarea
fondurilor ESI, precum și, dacă este cazul, un rezumat al acțiunilor de îmbunătățire de întreprins;
• un rezumat al acțiunilor ce vizează reducerea sarcinii administrative pentru beneficiari;
• doar cu privire la fonduri, informațiile necesare pentru verificarea ex ante a respectării
normelor privind adiționalitatea;
• principalele domenii prioritare în materie de cooperare în cadrul fondurilor ESI, ținând
seama, după caz, de strategiile macroregionale și de strategiile privind bazinele maritime.
În cazul în care exista modificări ale elementelor în perioada de implementare acestea
este necesar să fie aprobate de către Comisie. Catalogul pentru perioada 2014-2020 a fost mult
mai mare decât cel din perioada precedent, atunci când Comisia a acoperit doar anumite părţi din
CSNR şi PSN referitoare la lista programelor şi alocarea anuală orientativă în funcţie de program
pentru fiecare fond în parte. Acest lucru arată faptul că există o îmbunătăţire majoră în ceea ce
priveşte legătura strategice ce se poate identifica intre acordurile de parteneriat şi programe.
Fiecare element din cadrul acordului, despre care am discutat anterior, trebuie să fie
transpus şi implementat în mod corect cu ajutorul programelor specific. Pentru că toate aceste
programe sunt conforme cu acordul, RDC a adus şi conţinutul de bază comun pentru fiecare fond
în parte.
Pentru că programele de finanţare europeană să funcţioneze aşa cum trebuie, fiecare ţară
în parte trebuie să ia în considerare câteva elemente, astfel:
- Programele naţionale de reformă,
- Cele mai recente recomandări specific fiecărei ţări în parte,
- Recomandările relevante ale Consiliului, chiar şi cele care au la baza pactul de
stabilitate şi de creştere şi pe programele de ajustare economică.
Instrumente financiare

Toate programele din cadrul fondurilor ESI ajuta pentru realizarea obiectivelor propuse
de investiţii cu folosirea mai eficientă a finanţărilor şi prin dublarea folosirii instrumentelor
financiare propuse în comparative cu programele anterioare. Ajungerea la aceste rezultate este
uşurată şi de toate noile norme propuse, ce sunt mai clare şi mai cuprinzătoare. Totodată, noul
cadru are în vedere şi combinarea instrumentelor financiare cu alte modalităţi de ajutor, aici
discutăm despre granturi, pentru că acesta vor ajuta în mod clar la elaborarea sistemelor de
asistenta foarte bine adaptate, care vin în întâmpinarea nevoilor speciale pe care statele membre
le pot avea.