Cuprins

1.Biografie............................................. 2 pag.
2.Catrenele lui Khayyam........................5 pag.
3. Citatul meu preferat.............................8 pag.

Arad 2023
 Biografie

Omar Khayam sau Khayyam a fost un poet, mathematician și astronom

persan.
Izvoarele cu emple la viața lui Khayam se contrazic adeseori. Numele ar putea
denota proveniența dintr-o familie de fabricanți de corturi, dar nici acest lucru nu
se poate afirma cu certitudine. Deși supranumele Khayam îl desemnează pe
meșteșugarul care face corturi, el este, în același timp, precum și alte denumiri de
meșteșuguri, tipic pentru tradiția sufistă. Conform acestei tradiții, care
interpretează denumirile cu ajutorul unei mistici a numerelor
asemănătoare cabalei din tradiția iudaică, numită abșad, numele învățatului s-ar
traduce cu ajutorul calculului poziției literelor prin Ghãqi, Risipitorul. Pentru un
sufi acest supranume desemnează disprețul pentru bunurile lumești[11]. Și-a petrecut
copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat
de învățații Șeic Mohamed Mansuri și, apoi, Imam Mowaffaq de Nișapur.
A avut o viață extrem de emple, dacă ținem cont că a empl în perioada formării
Imperiului Selgiucizilor. Învățații se aflau într-o situație precară, fiind dependenți
financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuși Khayam a scris, mai
târziu, că a fost, în perioada tinereții, „martor al nimicirii învățaților, din care nu a
mai rămas decât o mână de oameni, chinuită și puțin numeroasă. Asprimea soartei
din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecționării și adâncirii științei
lor”.
În lucrarea Discuții asupra unor probleme de emple (1070) se ocupă de
rezolvarea ecuațiilor cubice, fiind primul empletal care studiază acest subiect.
Ajunge chiar la rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecției
secțiunilor conice cu cercul. Khayam își pune problema rezolvării ecuației de
gradul III în mod asemănător celei de gradul II (deci, prin radicali), dar nu reușește
acest lucru. Totuși, el nu disperă și afirmă chiar că „acele forme” vor fi găsite de cei
care îl vor urma.

Arad 2023
 A studiat și Elementele lui Euclid, fiind, cu precădere, atras de
celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-I dea o demonstrație. Se ocupă și
de problema coeficienților binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal.
S-a ocupat și cu teoria fracțiilor analizând problema egalității a două rapoarte
prin fracții continue.
Lucrările lui Khayam vor fi cunoscute în Europa abia peste șapte secole.
În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să construiască, împreună cu alți mari
învățați ai vremii, un observator astronomic. Aceștia au determinat lungimea anului
solar cu o precizie de șase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). Se obținea
un calendar mult mai exact decât cel gregorian, adoptat în Europa patru secole mai
târziu.
Criticul literar empl Tudor Vianu spunea că Omar Khayam „...dă în rubayatele
sale expresia lirică foarte empleta de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate
asupra lumii”. Iată câteva expresii ale pesimismului lui Khayam:
„Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-I rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-I fumul?
Cercetarea filologică nu a căzut de acord în privința impactului curentului
sufist asupra operei literare a lui Khayam. Există, însă, evidente emple de tangență
cu sufismul; astfel, în catrenele sale sunt des invocate emple alegorice precum cea
a „bătrânului hangiu” sau cea a unui „Rend”, adică băutor, care se referă la marele
preot, emplet la adeptul cultului zoroastric, emple tipice pentru preluarea laturii
esoterice a vechiului cult emple de către mistica islamică[17]. Cercetarea a încercat
să stabilească o filiație a acestor idei prin intermediul teologului al-Ghazali, care
preda, din 1105, la universitatea din Nișapur. Acesta se interesa, ca teolog
consacrat, de posibilitatea apropierii de divinitate prin revelație și era, mai degrabă,
critic față de ortodoxia islamică.

Arad 2023
 Catrenele lui Khayaam

Khayyam a fost un adept şi un bun cunoscător al filosofiei lui Avicenna. A

emple decenii la rând filosofia marelui „părinte al emple emple”, în special Cartea
vindecării, în oraşul său natal Nishapur, pâna la moartea sa. Khayyam a studiat
filozofia la Naishapur. Unul dintre colegii săi scria despre el că era: …înzestrat cu
claritate de spirit şi cele mai mari puteri naturale…
Omar Khayyam a rămas însă cunoscut mai ales pentru catrelene sale, acestea
ilustrând viziunea sa filosofică faţă de secretul existenţei şi faţă de destinul omului.
Odată cu prima traducere europeană a Catrenelor, realizată de Edward Fitz
Gerald în 1859, poetul îl pune în empl pe savant. Cercetatorii cred că el a scris
peste o mie de catrene, numite rubaiyat. În empl, rubaiyat sau emple înseamnă
patru, cu o rimă distinctă, în sensul ca versurile 1, 2 şi 4 rimează între ele, iar
versul trei ramâne alb. Rubaiyatele sale, cu un conţinut profund mistic, au rămas
nemuritoare.
Referitor la religia lui Khayyam au fost opinii divergente. Unii cercetători îl văd
ca un agnostic hedonist (emple de vin şi de clipa prezentă), alţii îl emple un mistic
(în versurile căruia se ascunde o înţelepciune profundă, ferită de ochii neiniţiaţilor).
Dacă unii comentatori văd în vinul poetului licoarea uitării suferinţelor şi a
incertitudinilor, pentru alţii acesta nu e decât metafora extazului divin. Pentru
înţeleptul yoghin Paramahansa Yogananda, Omar Khayyam a fost cel mai greşit
înţeles poet. În cartea sa „Vinul misticului”, acesta dă o interpretare emple
catrenelor, care nu sunt o celebrare a vinului şi a plăcerilor pământeşti, aşa cum
profanii sunt tentaţi a crede, ci sunt adevărate imnuri închinate bucuriei
transcendente a Spiritului.
O, vinul mă inundă în marea lui emple
Se risipeşte ceaţa ce-a fost sau ce-o să vină.
Cad lanţurile grele de rob întemniţat
Şi într-un nimb de aur – renasc eliberat.
Acest vin în esenţa-I sub zeci de forme-apare:
Când pasăre, când emple, când stea, când nenufar
Să nu crezi că prin asta înseamnă că el moare.
Esenţa sa-I eternă. Doar formele dispar.

Arad 2023
 Întreaga operă a lui Omar Khayyam priveşte fuga necontenită a timpului,
neantul lucrurilor şi al oamenilor, zădărnicia sărmanei noastre existenţe, agitaţiile
omeneşti în veşnica goană după fericire.
Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ţine.
Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existenţa – vis.
Timpul este o piatră rară şi deosebit de preţioasă, a cărui valoare nu poate fi
comparată cu nimic altceva. Timpul este chiar viaţa omului, şi nicio altă bogăţie nu
este mai presus decât aceasta, cu condiţia să fie empletal dezvoltării şi evoluţiei
fizice şi spirituale. Altfel, aceasta nu mai este o bogăţie, ci o sursă a răului, adică
empletal răului şi al nefericirii.
Omar Khayyam este unul dintre gânditorii care, în catrenele sale, acordă o
atenţie emple la trei emple importante privind folosirea timpului: trecerea vieţii
(avertizează asupra ei), ocaziile ivite (şi folosirea lor) şi îmbătarea cu „vinul pur”
(metafore pentru asceză, meditaţie pentru scopul ultim – iluminarea).
emple l-a făcut pe Khayyam să vadă lumea ca fiind atât de întunecată, tristă şi
zadarnică, este faptul că plăcerile, bucuriile şi frumuseţile lumii sunt trecătoare.
O, vino cu batrânul Khayyam, şi vezi de-nvaţă
Înţelepciunea-I sfântă: ştim că această viaţă
E-un zbor înfrânt, iar restul atât e – o minciună
Corolele se-nvoaltă anume ca s-apună.
Mijlocul ales de Khayyam pentru a se bucura în cel mai înalt grad de clipă, nu
este altul decât „vinul”. „Vinul pur” al cunoaşterii pure pentru descoperirea
misterelor existenţei (după unii exegeţi). Sau vinul/beţia mistică, de fapt pacea
minţii dizolvate în Fiinţa divină.
În vin o moarte afli. Ci-n cupa o magie-i.
Căci neantul-acesta naşte o ramură-a veciei.
Mă reînvie suflul lui Dumnezeu pe cruce
Şi moartea cea carnală în hău de mine fuge.

Arad 2023
 O, inimă, te doare popasul pe pamânt
Aruncă de pe suflet al lutului emple.
Şi-astfel, desprins de tină, în sfânta curăţie,
Spre ceru-nalt să-ţi afli şi sens şi bucurie.
Eu vinu-l sorb nu pentru o mulţumire strâmtă,
Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu,
Nici pentru ca să tulbur morala cea mai sfântă. –
Ci, emp – respir o clipă, ieşind din strâmtul eu.
Spirit liber, din cauza slăbiciunii sale pentru vin, care contravenea puternic
dogmelor musulane ale epocii în care trăia, poetul savant a fost considerat de unii
critici un epicurean lipsit de credinţă în divin, tocmai datorită detaşării sale faţă de
dogma şi ritualul care, de multe ori substituie ardoarea credinţei adevărate.
Toţi idolii pe care atât i-am adorat /Mi-au sângerat credinţa cu răni ce nu se
vindec./ Mi-au înecat tristeţea în vinul parfumat / Şi mi-au vândut la urmă
renumele pe-un cântec.
Mă dojeniţi ca veşnic sunt beat. Ei bine, sunt! / Necredincios mă faceţi. empl dacă-
I aşa? / Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea. / Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt
emple sunt!
Spuneţi-mi, ce-I mai bine? Să mergi într-o tavernă,/ Sau să te tângui zilnic cu
sufletul pustiu, /Îngenunchind în emple? Dar eu nu vreau să ştiu / De-Alah şi altă
viaţă, căci stingerea-I eternă.
Khayyam ne învaţă să nu ne minţim pe noi înşine – putem citi oricât din cărţile
sfinte dar credinţa nu e adevărată în lipsa faptelor noastre spre binele „lumii-
ntregi”.
Eşti nefericit? Nu te gândi la durerea ta şi nu vei suferi.
Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nţelegi./ Eu beau, dar aminteşte-ţi că ai şi tu
păcate./ De vrei s-ajungi la pace şi la seninătate,/ Apleacă-te asupra durerii
lumii-ntregi.
„Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei, bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Ecouri din aceste versuri care proclamă ca unic principiu creator fidelitatea
artistului faţă de sine însuşi răsună şi în textul eminescian Eu nu cred nici în
Iehova. Dar nu numai cu Eminescu îşi găseşte Omar Khayyãm surprinzătoare
afinităţi. Catrenele sale dezvăluie o aventură interioară ce-i evocă cititorului de

Arad 2023
poezie română tribulaţiile metafizice ale unui spirit neliniştit, eul arghezian din
Psalmi. Omar Khayyãm se defineşte ca liber cugetător, ca spirit iconoclast,
dispreţuind promisiunea vieţii de după moarte, acuzând – cum o va face şi Arghezi
– Creatorul de nepăsare, cruzime şi chiar cinism faţă de viaţa omului, care nu este
altceva decât un firav interstiţiu, o paranteză între două neguri eterne
(„Un scurt incendiu-i viaţa. Văpăi de toţi uitate,/ Cenuşă spulberată-n vânt: un om
a fost”).
Un ton arghezian în avans poate fi întâlnit în toate catrenele revendicative:
„La orice pas, Părinte, ai pus câte-o capcană.
De-aş vrea ca să mă apăr, orice-ncercare-i vană.
Şi tu m-acuzi acuma zicând că-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci tu e păcat?”
Fără a nega existenţa acestui principiu universal, şi poetul persan imaginează
divinitatea ca un deus otiosus, a cărui menire s-a încheiat îndată după momentul
creaţiei:
„De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine,
Şi-apoi de mine însumi, de ce m-ai despărţit?
Şi dacă-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvârlit?”.
Să mai notăm că, în avans cu un mileniu, dar în buna tradiţie deschisă de Epopeea
lui Ghilgameş – expresie a aceluiaşi areal cultural –, poezia lui Omar Khayyãm
lansează temele de meditaţie ale existenţialismului: fiinţa şi neantul, percepţia
acută a vidului, azvârlirea în lume a omului, singurătatea sa ontologică, creaţia
damnată. Ca şi predecesorul său mitic, poetul se doreşte nemuritor în fiinţa sa
fizică şi nu e ispitit deloc de ideea vieţii de după moarte. Neasistată de divinitate,
de lege, neînscrisă într-un sistem al coerenţei universale, pentru Omar Khayyãm
viaţa se reduce la propria imanenţă şi nu poate fi suportată decât printr-o atitudine
poetică, ce îmbină tragica disperare cu scepticismul ironic. Poezia sa dă glas unei
concepţii materialiste, a eternei prefaceri în natură, a trecerii organicului în
anorganic, a unei ciclicităţi exasperante în imperiul lutului. De aici, o exaltare a
determinărilor omenescului, o glorificare a valorilor telurice perisabile, un imn al
clipei ce rămâne singura certitudine: „Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare./
Serbează orice clipă! Ia cupa cea mai mare!”. Ruptura ontologică a fiinţei
Atitudinile lirice definitorii pentru poezia lui Omar Khayyãm vor fi revolta şi

Arad 2023
resemnarea, tragica şi etern umana oscilaţie între apolinic şi dionisiac, între
reflexivitatea ce-i revelează omului limita (ontologică, gnoseologică) şi beţia
simţurilor, apologia trăirii, prin care, paradoxal, se dezvăluie taina vieţii în
simplitatea şi în imediatul ei. Căci nu 100 putem cunoaşte decât ceea ce trăim în
mod nemijlocit, spune poetul. Agnosticismul la care ştiinţa şi religia l-au condus îl
îndeamnă să îmbrăţişeze polul pământesc al existenţei şi naşte în consecinţă o
poetică a contingentului şi a imediatului. Lut, trup, ulcior, vin, roză, harfă, iubire –
o iubire momentană şi ea – acestea sunt substantivele-temă ale catrenelor sale, la
ele se reduce chintesenţa vieţii. Instanţele macrocosmice la care poetul nu are acces
capătă în poezia sa replici profane, aparţinând microcosmosului uman. Substituţii
de genul Demiurg – olar, roata olarului – roata Timpului, trup – ulcior sau sânge –
vin reflectă doar câteva dintre feţele acestei transsubstanţieri inverse, profanatoare,
indicând glisarea lumii metafizice spre cea fizică. Motivul omului-ulcior sau al
îndrăgostitului-ulcior reuneşte toate aceste corespondenţe tragice între micul şi
marele univers. Omul şi lumea sunt, în ultimă instanţă, lut, zgură, ţărână, trupul viu
e consubstanţial cu oala, ulciorul sau cupa modelate pe roata olarului:
„Sub cerul îndărătnic bea vin, căci locuieşti O lume a durerii. De la Principiu
până La ultima zi – ţărnă e tot. Tu să trăieşti Ca om care se află deasupra, – nu
sub tină”.
O materialitate grea cufundă toată diversitatea fenomenală în indistincţia lutului;
imaginarul poetic al lui Omar Khayyãm naşte o lume refuzată de „cerul surd”,
jucărie a „sorţii oarbe”, o lume definitiv aşezată „în valea lunii”, pe un vector
descendent, sub forţa gravitaţională a pământului, în 101 „ţara ceţii”. Prin această
percepţie acută, extrem de concretă a materialităţii fiinţei umane („Când am să trec
prin moarte, mi-oi desfrunzi atomii/ Precum de vânt şi ploaie se scutur’ toamna
pomii”), Omar Khayyãm se dezvăluie ca o sensibilitate modernă, depresivă, un
poet al descompunerii, al categoriilor negative ale imaginarului, exersându-se în
tonuri ce vor constitui esenţa poeziei putrefacţiei şi a fetidului, care se afirmă odată
cu poeţii postromantici. Înainte cu mult ca modernii – precum Baudelaire (Un hoit)
sau Bacovia (Cuptor) – să desacralizeze unul dintre subiectele-forte ale poeziei,
făptura iubitei, în plină epocă medievală, când în Europa se practica madonizarea
femeii, poetul persan citeşte în fiinţa ei eterică spectrul morţii: „... Să bem,
fermecătoare Făptură plămădită din rouă şi eter! Câte făpturi ca tine zeflemitorul
cer De mii de ori schimbat-a în cupe şi ulcioare?”. Ceea ce salvează totuşi lirica lui
Omar Khayyãm. de o „estetică a urâtului” e faptul că poetul nu insistă asupra
imaginilor morbide şi groteşti ale descompunerii, preferând să sublimeze artistic
fenomenul prefacerii universale. Pesimismul său rămâne la nota elegiacă,
profundul său estetism îl îndeamnă să eludeze reprezentările dezagreabile
restituind corporalitatea umană unor alte forme frumoase, minerale (oală, ulcior,

Arad 2023
cupă) şi vegetale (mac, iasomie, viorea, roză). Poetul cu oala cu vin în mână
reprezintă imaginea tragică a întreţeserii generaţiilor în 102 ciclicitatea eternă a
devenirii. Recipientele din poezia lui Omar Khayyãm sunt antropomorfe şi au glas.
Pe roata olarului ele cer îndurare şi vocea lor lansează un cutremurător Memento
mori!: „Priveam uimit olarul cum harnic modela. Deodată auzit-am bucata de
argilă: Rugându-l pe şoptite: «Frământă blând, ai milă! Un om la fel ca tine am fost
şi eu cândva»”. Poetul vorbeşte de „dulcea frunte” a cupei adorată „cu sărutări o
mie”, de şoldul vasului frământat din cranii mândre de sultani sau din ofilite mâini
de cerşetoare, de ornamentele de pe cupa delicată, ce sunt amintirea unor gene
dragi. Cel mai adesea vasul e feminizat potrivit unei fertile tradiţii mitico-
simbolice, preluate şi de psihanaliză, ce ia drept reper aspectul său concav,
evocator al pântecelui germinativ. „Vasul, ca simbol al corpului femeii, face parte
din zestrea imaginilor arhaice la popoarele din cele mai diferite părţi ale lumii”
spune Ivan Evseev60. Forma oalei poate revela uneori chiar şi tendinţa spre
originara alcătuire androginică, conservând fiorul dragostei nefericite: „Acest vas
fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. Iar toarta
era braţul ce mângâia tihnit Suavul gât cu-atingeri uşoare de mătase”. 60 Ivan
Evseev, Simboluri folclorice. Lirica de dragoste şi ceremonialul de nuntă,
Timişoara, Editura Facla, 1987, p. 30. 103 Beţia iubirii şi beţia bahică se culeg de
pe buzele unei copile-cupe într-o confuzie metaforică ce permite circulaţia de
identificări de la uman la mineral şi invers: „Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare!/
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!”; de aceea, poetul poate să declare:
„Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană”. În altă parte, vasele sunt sexualizate, iar
vinul devine filtrul magic ce-i înlănţuie pe îndrăgostiţi: „Cereasca boltă pare o
ceaşcă răsturnată. Sub ea-nţelepţii temniţi de teorii ocupă. Tu să imiţi iubirea dintre
ulcior şi cupă, Ce sorb stând gură-n gură licoarea fermecată”. Olarul, ca un alt
Demiurg, frământă „sfântul lut” din care odată a fost plăsmuit Adam. El
controlează eternul ciclu al prefacerii materiei, reiterând, de fiecare dată, traseul
Marii Geneze. Atât Olarul, cât şi Creatorul sunt agenţi ai demiurgiei, dar mai ales
ai eschatologiei, căci, pentru poetul persan, dimensiunea esenţială a lumii
plămădite din ţărână este perisabilitatea. Omul e sortit descompunerii, redevine lut,
lutul va căpăta formă de ulcior, ulciorul va fi spart în semn de revoltă împotriva
acestei ciclicităţi exasperante, pentru ca procesul să se reia din nou şi din nou.
Olarul şi Demiurgul sunt faţa profană şi cea sacră a aceleiaşi realităţi care este
Timpul, marele regizor, capricios şi iraţional, al existenţelor omeneşti: „Artistică e
cupa. Noi toţi am admirat-o Şi-am pus pe dulcea-i frunte săruturi mii şi mii. 104
Dar timpu’, – acest zănatec olar, ce-a modelat-o, Tot el o să se-amuze, spărgând-o
într-o zi”.

Arad 2023
 Omar Khayyam a murit în jurul anului 1123 la Nishapur, unde există şi astăzi
mormântul. Simţind că se apropia clipa finală, poetul şi-a chemat rudele, şi-a spus
testamentul, apoi a rostit o rugăciune care se termina prin cuvintele:
Doamne, Tu ştii că am căutat să Te pătrund cât am putut. Iartă-mă dacă această
cunoaştere de Tine mi-a fost singura cale spre Tine.

Arad 2023
 Citatul meu preferat

„Fiindcă nu știi ce te-așteaptă mâine, luptă să fii fericit

astăzi.”
- Omar Khayyam

Arad 2023