Creanţele curente în procedura insolvenţei

De Marcela Comșa

25 feb. 2022

1. Aspecte generale

În primele norme legale privind procedura insolvenței, emise după 1990, nu erau prevederi
referitoare la plata creanțelor născute după data deschiderii procedurii. Probabil că s-a apreciat că
debitorul își plătește cheltuielile pe măsură ce acestea apar. În practică s-a ajuns însă la situația
aberantă în care se finaliza planul de reorganizare și nicio creanță curentă nu era acoperită.
Creditorul curent nu putea fi înscris în tabelul de creanță și nici nu avea mijloacele procedurale
necesare pentru a-și valorifica creanța în procedura colectivă ori în afara ei.

În acest context, s-a impus completarea normei cu dispoziții speciale. Prin Legea nr. 277/2009[1],
la art. 64 din Legea nr. 85/2006[2], după alin. (5), se introduce un nou alineat, alin. (6), cu
următorul cuprins: „Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de
observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care
rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător
pentru creanțele născute în procedura de faliment”. Dispoziția a fost preluată și se regăsește
neschimbată în art. 102 din Legea nr. 85/2014[3], prin alin. (6).

Legiuitorul din 2014 s-a preocupat de situația creanțelor curente în mai multe texte.

Art. 5 pct. 21 definește creditorul curent, iar, prin art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, se
instituie procedura de urmat pentru plata creanțelor curente.

Prin alin. (6) al art. 102 se dispune în reglementarea actuală cu privire la creanțele născute după
data deschiderii procedurii de insolvență. Se precizează că acestea nu trebuie să se înscrie la
masa credală, fiind plătite în conformitate cu documentele din care rezultă.
Apreciem că această dispoziție ar fi trebuit să se regăsească într-un articol separat, și nu în cel ce
se referă la depunerea declarațiilor de creanță în vederea stabilirii masei pasive și admiterea
creanțelor în tabelul preliminar ce se întocmește ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței
împotriva debitorului.

În art. 133, privind cuprinsul planului de reorganizare, se indică obligația precizării modalității
de achitare a creanțelor curente. Dispoziția din art. 143, așa cum a fost modificată prin O.U.G.
nr. 88/2018[4], reglementează situația neplății creanțelor curente și opțiunile pe care le au acești
creditori.

2. Noțiunea de „creanță curentă”

Observăm că el nu este creditor îndreptățit să participe la procedură în sensul art. 5 pct. 19 din
Lege. În consecință, creditorul curent are atât avantaje, cât și dezavantaje în cadrul procedurii de
insolvență.Creditorul curent este definit la art. 5 pct. 21: „creditor cu creanțe curente sau
creditor curent este acel creditor ce deține creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul
procedurii de insolvență, și care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanța, conform
documentelor din care rezultă”. În reglementarea anterioară acest tip de creditor nu era expres
definit. Se indicau doar activitățile curente. Noțiunea actuală este în strânsă legătură cu cea de la
pct. 2 – activități curente, care reprezintă, în accepțiunea legii, acele activități de producție,
comerț sau prestări de servicii și operațiuni financiare ce se efectuează de debitor în cursul
normal al activității.

Art. 102 alin. (6) vine să sublinieze o dată în plus cele stabilite deja prin definiție: „creanțele
născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura
reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă”. Precizarea vizează
faptul că acest creditor nu trebuie să depună declarație de creanță pe parcursul desfășurării
procedurii și poate fi plătit imediat ce prezintă documentele justificative ale creanței sale născute
ulterior deschiderii procedurii de insolvență.

Totuși, acest creditor curent va formula o cerere de plată la administratorul judiciar însoțită de
înscrisurile doveditoare. În condițiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului,
administratorul judiciar exercită supravegherea activității acestuia. Debitorul efectuează plățile
cu avizarea prealabilă a administratorului judiciar. Dacă s-a dat un aviz prealabil pentru plățile
curente prin instrucțiuni generale, debitorul va achita sumele datorate conform facturilor de
utilități, de exemplu, ori cele pentru materii prime (aceste facturi sunt însoțite de dovada
recepționării mărfii), dar va ține o evidență strictă cuprinzând toate plățile efectuate.

În jurisprudență s-a pus problema calificării anumitor creanțe ca încadrându-se în această

categorie. Astfel, creanța constatată prin facturi reprezentând contravaloarea achiziției de marfă,
materii prime și materiale după data deschiderii procedurii de insolvență a fost apreciată ca și
creanță curentă. De asemenea, facturile ce cuprind obligații de plată a chiriei aferentă folosirii
bunurilor în perioada de observație s-a dispus a se plăti ca și creanțe curente[5].
În schimb, o creanță scadentă ulterior deschiderii procedurii, deși actul constatator nu era încă
emis, nu a fost încadrată în această categorie. Creanța născută anterior deschiderii procedurii cu
scadență ulterioară nu poate fi achitată ca o creanță curentă, ci trebuie înscrisă la masa credală în
temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014[6].

S-a arătat și că emiterea unui act de regularizare ori a unei facturi după deschiderea procedurii de
insolvență, dar având ca obiect datorii anterioare ale debitorului, nu transformă creanța
creditorului în una curentă[7].

Accesoriile calculate printr-o decizie de impunere ulterior deschiderii procedurii nu pot fi plătite
conform dispozițiilor
art. 102 alin. (6), acestea nu constituie creanțe născute în timpul procedurii, ci reprezintă taxe și
accesorii calculate la obligații bugetare, născute anterior deschiderii procedurii, nu sunt obligații
bugetare născute în procedură[8].

Reținem, ca o concluzie, că sunt creanțe curente doar cele născute după deschiderea procedurii
de insolvență și rezultate din desfășurarea activităților curente. Acestea se achită în baza actelor
doveditoare de către administratorul judiciar, iar în situația în care nu s-a ridicat dreptul de
administrare al debitorului de către acesta în temeiul avizului prealabil primit de la practicianul
în insolvență.

Toate aceste plăți curente se evidențiază.

3. Procedura plății creanțelor curente

Atunci când activitatea se desfășoară în condiții normale, plățile se fac în baza documentelor,
fără a fi necesară intervenția judecătorului sindic. În caz de neînțelegeri între părți se pot formula
cereri în instanță.

Prin art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 s-a reglementat și procedura de urmat pentru plata
acestor creanțe curente: „Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare
pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute
după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acțiuni se va putea formula, pe parcursul
perioadei de observație și de reorganizare, o cerere de plată ce va fi analizată de către
administratorul judiciar într-un termen de
10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod
corespunzător, fără ca aceste creanțe să fie înscrise în tabelul de creanțe. Împotriva măsurii
dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestație cu respectarea art. 59
alin. (5)-(7)”.

Termenul de 10 zile pentru răspuns s-a introdus prin O.U.G. nr. 88/2018.

Observăm că pentru a nu se încărca nejustificat rolul judecătorului sindic s-a prevăzut o

procedură obligatorie, respectiv creditorul căruia nu i s-a plătit o creanță curentă nu poate for-
mula direct acțiune, ci trebuie să formuleze o cerere de plată motivată cu dovada pretențiilor sale
către administratorul judiciar desemnat în procedura de insolvență a debitorului său. Dacă după
analizarea ei creanța nu îi este recunoscută, el se poate adresa judecătorului sindic. De asemenea,
poate formula acțiune la judecătorul sindic dacă nu i s-a răspuns în 10 zile de la data depunerii
cererii.

Reglementarea a pus două probleme: în primul rând, cui se adresează cererea, direct
administratorului judiciar ori trebuie înregistrată în prealabil la dosarul tribunalului, și, în al
doilea rând, cum se calculează termenul de 10 zile.

Apreciem că această cerere de plată se depune la administratorul judiciar, el are atribuția

conferită de lege de a analiza această cerere și de a-și exprima un punct de vedere. Tot el este cel
care poate efectua ori dispune plata către creditor. Despre această cerere de plată va face
mențiune și în raportul pe care îl întocmește și depune la dosarul cauzei.

Pentru o societate debitoare cu o activitate intensă depunerea de cereri de plată cu documentele

justificative la tribunal pentru fiecare creanță curentă ar însemna îngreunarea excesivă a
dosarului și o soluționare dificilă a aspectelor litigioase.

În ceea ce privește calculul termenului de 10 zile, acesta urmează dispozițiile art. 181 C. pr. civ.,
fiind un termen stabilit de lege. Creditorul trebuie să se asigure că documentele sunt recepționate
de practicianul în insolvență. Primește număr de înregistrare dacă le depune personal la acesta ori
le trimite prin poștă cu confirmare de primire.

Măsura administratorului judiciar cu privire la cererea de plată, ce se regăsește obligatoriu și în

raportul lunar ce cuprinde descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, poate fi contestată
la judecătorul sindic.

Subliniem că acești creditori titulari ai creanțelor curente beneficiază de o protecție specifică

acordată prin lege. Deoarece acești creditori nu fac parte din adunarea creditorilor, din comitetul
creditorilor, nu participă la adunările sau comitetele creditorilor și nu votează planul de
reorganizare, ei nu au la îndemână mijloace efective și eficiente de recuperare a creanțelor în
cadrul procedurii insolvenței, deci se impunea o procedură specială de plată.

Trebuie să precizăm că aceste creanțe, dacă nu au fost plătite imediat la cererea creditorului după
prezentarea înscrisurilor doveditoare, dar au fost recunoscute de administratorul judiciar sau,
după caz, judecătorul sindic, se înscriu în tabelul suplimentar la data începerii procedurii
falimentului.

4. Creanțele curente în procedura de reorganizare judiciară

Am abordat anterior modul în care se realizează plata creanțelor curente în procedura insolvenței
deoarece aceasta se aplică atât în perioada de observație, cât și în perioada de reorganizare
judiciară sau chiar în faliment.
În procedura de reorganizare judiciară se continuă activitatea debitorului, cu limitările asumate
prin plan și cele prevăzute de lege, precum și anterior deschiderii procedurii. Acesta, ca să-și
poată achita potrivit planului de reorganizare creanțele anterioare deschiderii procedurii, trebuie
să-și plătească creanțele curente și să obțină profit.

Ca principiu, cheltuielile curente, născute în perioada de observație, se impune a fi achitate

imediat ce devin exigibile, iar planul de reorganizare trebuie să asigure achitarea imediată a
creanțelor curente.

Art. 133 alin. (4) lit. e) din Lege prevede că planul de reorganizare trebuie să cuprindă
modalitatea de achitare a creanțelor curente. Lipsa acestei mențiuni poate conduce la respingerea
planului propus.

S-a pus în discuție și posibilitatea eșalonării creanțelor curente prin planul de reorganizare.
Această problemă a fost dezbătută și soluționată prin Decizia nr. 5/2019 din 14 ianuarie 2019
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept[9] care a decis că: „În interpretarea dispozițiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr.
85/2014, planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eșalonarea la plată a creanțelor
curente (inclusiv a celor bugetare)”.

Urmare a acestei decizii, prin interpretarea cuprinsului unui plan de reorganizare s-a ajuns la
infirmarea planului care prevedea că „creanțele curente vor fi achitate integral din fluxurile nete
de numerar generate pe toți cei 3 ani de reorganizare”. S-a reținut că, prin eșalonarea creanțelor,
s-a încălcat decizia ICCJ. În rejudecarea apelului, instanța a constatat că, în cauză, nu este vorba
de datoriile născute în perioada de observație și care sunt scadente, ci sunt cheltuieli viitoare
prognozate pentru desfășurarea activității debitoarei, iar aceste creanțe curente se vor plăti pe
măsură ce se vor naște[10]. Prin planul de reorganizare, este obligatorie menționarea modalității de
achitare a creanțelor curente.

În acest context, semnalăm o problemă ce se poate ivi în situația în care prin planul de reorga-
nizare se propune reducerea unor creanțe ale creditorilor (de regulă, chirografari) înscriși în
tabelul definitiv. Se creează astfel venit impozabil al debitorului care se impozitează. Aceasta
este o creanță curentă care trebuie plătită în baza deciziei de impunere. Raportat la Decizia nr.
5/2019 a ICCJ, care este obligatorie, la întocmirea planului de reorganizare nu se poate propune
plata eșalonată a acestei „creanțe curente”, deși această modalitate de plată ar fi și în avantajul
creditorului fiscal. Reținem că potrivit dispozițiilor art. 140 din Legea nr. 85/2014, în cazul
intrării în faliment se va reveni la situația stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanțelor
împotriva debitorului scăzându-se doar sumele achitate în timpul derulării planului, în
consecință, această creanță fiscală curentă nu este o creanță pură și simplă, ci ea depinde de reali-
zarea planului.

Obligarea debitorului să plătească de îndată această creanță va conduce cu siguranță la impo-

sibilitatea realizării unui plan de reorganizare viabil și ajungerea la faliment.

 
5. Opțiunile creditorilor în situația neplății creanțelor curente

Creditorul curent care deși a formulat cerere de plată și i-a fost recunoscută creanța nu i s-a
achitat suma respectivă poate formula cereri pentru a-și conserva drepturile.

Art. 143 din Legea nr. 85/2014, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, prevede că:

„(1) Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii
din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate
solicita oricând judecătorului- sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se
judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul
cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul- sindic în situația în care creanța nu este
datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenție de plată cu acest creditor. Pentru
datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile
se poate începe executarea silită.

(3) Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un
cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau
după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă
de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul
cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este
datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenție de plată cu acest creditor.”

Identificăm reglementarea a două opțiuni pentru creditorul cu creanțe curente care nu a fost
plătit: formularea unei cereri de intrare în faliment a debitorului sau începerea unei executări
silite.

Deschiderea procedurii falimentului poate fi cerută de creditorul care deține o creanță curentă,
certă, lichidă și exigibilă, mai veche de 60 de zile, care nu a fost achitată la cererea sa de plată.
Se impune ca, și la deschiderea procedurii generale de insolvență și un cuantum al acestei creanțe
peste valoarea-prag de 40.000 lei.

Subliniem că, pentru conversia reorganizării în faliment, creditorul curent trebuie să formuleze
cerere de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (3) din Lege, anterior solicitării de
deschidere a procedurii falimentului[11]. Nu este suficientă invocarea unei creanțe ce întrunește
cerințele anterior menționate (creanță certă, lichidă, exigibilă, peste valoarea prag, cu o vechime
mai mare de 60 zile).

Legiuitorul a prevăzut în 2018 și o altă modalitate de recuperare a creanței curente neplătite,

respectiv începerea unei executări silite. Această dispoziție din art. 143 alin. (1) teza finală a fost
aspru criticată în doctrină[12]. Apreciem că această executare silită este una specifică procedurii
de insolvență și prevederea legală trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale legii, inclusiv cu
principiile și scopul acestei proceduri.

 
6. Creanțele curente la intrarea în faliment

Situația plății creanțelor curente născute după deschiderea procedurii generale a insolvenței până
la trecerea în faliment solicitate după intrarea în faliment a debitoarei a fost subiect de dezbatere
în practica instanțelor de judecată. Au existat două opinii cu privire la plata acestor creanțe.

Într-o opinie, pe care ne-o însușim, s-a apreciat că plata creanțelor curente născute după
deschiderea procedurii generale a insolvenței și până la trecerea în faliment se face conform
documentelor din care rezultă, până la trecerea în faliment, iar după trecerea în faliment creanțele
curente urmând a fi trecute în tabelul suplimentar și plătite urmare a unui raport asupra
fondurilor și a unui plan de distribuție. Bineînțeles că plata se poate face dacă există fonduri în
patrimoniul debitoarei, în ipoteza lipsei fondurilor creditorul curent are posibilitatea de a solicita
trecerea în faliment dacă creanța sa depășește valoarea prag.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că plata creanțelor curente născute după deschiderea procedurii
generale a insolvenței și până la trecerea în faliment se face conform documentelor din care
rezultă, chiar și după trecerea în faliment, prioritar față de alte creanțe care ar putea fi înscrise în
tabelul suplimentar și tabelul definitiv consolidat.

În sprijinul primei opinii vin și dispozițiile art. 146, care prevăd că „în cazul intrării în faliment
în procedura generală, lichidatorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați
în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. e), ale căror
creanțe s-au născut după deschiderea procedurii, debitorului și registrului unde debitorul este
înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii. Dispozițiile art. 99 alin. (2) și (3) se aplică în mod
corespunzător”.

Din dispozițiile legale anterior citate reiese că este creditor curent acel creditor care deține
creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul procedurii de insolvență și care are dreptul de
a i se achita cu prioritate creanța, conform documentelor din care rezultă, în conformitate cu
dispozițiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, titularul unei creanțe curente poate cere plata acesteia în cursul procedurii, pe
perioada de observație sau de reorganizare, fără a fi înscris în tabelul de creanțe, în condițiile art.
75 alin. (3) ori poate solicita deschiderea procedurii de faliment în condițiile art. 75 alin. (4) din
Legea nr. 85/2014, dacă creanța sa depășește valoarea prag.

În situația în care creditorul curent nu a cerut intrarea în faliment ori cererea sa de plată a creanței
curente nu a fost soluționată până la momentul trecerii debitoarei la faliment, creditorul trebuie
să depună cerere de admitere a creanței în condițiile art. 146 și art. 147 din Legea nr. 85/2014.

Reținem faptul că dispozițiile art. 102 alin. (6) teza finală din Legea nr. 85/2014 permit plata
creanțelor curente născute după data deschiderii falimentului pe bază de cerere de plată, dar
această prevedere se referă strict la creanțele curente născute în perioada falimentului
debitorului. Achitarea creanțelor curente născute în perioada de observație sau de reorganizare
după deschiderea procedurii de faliment nu mai e posibilă fără înscrierea în tabelul suplimentar
de creanțe.
Pentru o soluție corectă este necesară analizarea caracterului curent al creanței prin raportare la
stadiul procedurii. O creanță este curentă în raport cu stadiul în care s-a născut, o eventuală
depășire a acestui stadiu fără ca creanța să fi fost achitată determină pierderea caracterului curent
și, în consecință, este obligatorie trecerea acesteia în tabelul suplimentar, pentru a putea fi plătită.
O creanță născută anterior începerii procedurii falimentului nu intră în concurs cu o creanță
născută ulterior trecerii în faliment, pentru aceste din urmă creanțe fiind necesară înscrierea în
tabelul suplimentar indiferent dacă este vorba de creanțe garantate sau de creanțe chirografare.

7. În loc de concluzii

Problema creanțelor curente în procedura insolvenței comportă ample dezbateri practice în

ultima perioadă de timp, care nu și-au găsit rezolvare în doctrină, unde se face o analiză sumară a
acestor prevederi legale referitoare la creditorul al cărui drept se naște după deschiderea
procedurii colective. Anton Pann spunea că „Grijile-s la creditori mai mult decât la datori”.
Afirmația își menține valabilitatea și în privința creditorilor curenți din procedura insolvenței.
Aceștia sunt protejați și nu prea. Executarea silită individuală nou introdusă, deși se dorește a fi o
protecție a creditorului curent, nu face altceva decât să răstoarne tratamentul echitabil stabilit
prin reglementarea inițială între creditori.

* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 71-72/2020 (ianuarie-iunie 2020).

Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 173/2008 pentru modificarea și
[1]

completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a art. 6
din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în M. Of. nr 486 din 14 iulie
2009.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie
[2]

2006.

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în

[3]

M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.

O.U.G. nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul
[4]

insolvenței și a altor acte normative, publicată în M. Of.  nr. 840 din 2 octombrie 2018.
[5]
C. Ap. Brașov, Dec. civ. nr. 408/R din 1 noiembrie 2017, nepublicată.
[6]
C. Ap. Brașov, Dec. civ. nr. 191/Ap. din 19 februarie 2019, nepublicată.
[7]
C. Ap. Brașov, Dec. civ. nr. 1460 din 22 octombrie 2019, nepublicată.
[8]
C. Ap. Brașov, Dec. civ. nr. 561/Ap. din 24 aprilie 2019, nepublicată.
 ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Dec. nr. 5/2019 din 14 ianuarie
[9]

2019, publicată în M. Of. nr. 237 din 27 martie 2019

[10]
C. Ap. Brașov, Dec. civ. nr. 1546/Ap din 6 noiembrie 2019, nepublicată.

În același sens, a se vedea N. Țăndăreanu, Codul insolventei comentat,  vol. I - art. 1-182, Ed.
[11]

Universul Juridic, București, 2017, pp. 507-508.

Pentru o analiză amplă, a se vedea N. Țăndăreanu, Executarea silită individuală – protecție a

[12]

creditorului curent în cadrul procedurii insolvenței sau executare paralelă?, în RDC nr. 1/2020,
pp. 61-81.