CENTRALIZARE ŞI

DESCENTRALIZARE ÎN
ADMINISTRAŢIA
PUBLICĂ

Iasi 2011
 Noţiuni introductive despre centralizare şi descentralizare

Centralizarea şi descentralizarea sunt tipurile de soluţii care stau la nivelul oricărui stat
în rezolvarea problemei organizării administrative.

Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică prezintă tendinţele politicii

administrative care se referă la evoluţia istorică,regimul constituţional şi cerinţele practicii.
Centralizarea se ocupă cu sarcinile administrative din interiorul unui stat, sarcini a cărora
îndeplinire şi-o asumă printr-o structură administrativă ierarhizata şi unificată. Prin
descentralizare , colectivităţile locale sunt îndreptăţite să-şi ia propriile decizii pentru a-şi rezolva
problemele.Între autorităţile publice locale şi autorităţile publice centrale există următoarele
raporturi: regimul administrativ de centralizare, regimul de deconcentrare şi cel de decentralizare
administrativă.

Principiile care stau la baza legăturii dintre autorităţile centrale şi cele teritoriale se realizează
prin grade diferite de dependenţă faţă de centru respectiv prin :centralizare, deconcentrare şi
descentralizare.1

Centralizare, descentralizare, autonomie în organizarea serviciilor publice

Privire globală

Centralizarea este acţiunea de a centraliza şi rezultatul ei: centralizaţie; proces de unire a mai
multor unităţi economice( mai mici) în mari unităţi economice.2

Descentralizarea este acţiunea de a descentraliza şi rezultatul ei; autonomie administrativă

acordată organelor locale.3

Ansamblul serviciilor publice într-o ţară este amenajat după un sistem de centralizare sau
descentralizare , autonomie sau subordonare.

1
Corneliu Manda-Stiinta Administratiei, Editia a-2a,Editura Lumina Lex,2007,pag.138
2
Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pag 161
3
Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Editia a II a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pag 283
În centralism, autoritatea vine de sus şi puterea de decizie este în mâna guvernului central şi a
reprezentanţilor săi. Nu există sau sunt prea puţine organe alese . Atribuţile autorităţilor
inferioare sunt restrânse.

Sistemul administrativ descentralizat acordă atribuţii largi pentru organele inferioare;

colectivităţile locale, de regulă , au în fruntea lor autorităţi alese; puterea de decizie aparţine în
majoritatea cazurilor acestora.

Sistemul francez , spre exemplu , a fost foarte centralizat, dar progresiv s-a procedat la o
descentralizare la fel s-a întîmplat şi în Italia şi în Spania. În Italia centralizarea s-a dezvoltat mai
ales în regim fascist.

Autonomia se afirmă mai ales în tările anglo-saxone; în anumite perioade însă,s-a restrâns şi în
Anglia.

Centralizarea şi descentralizarea se operează mai ales în profitul sau detrimentul colectivităţilor

locale, dar afectează şi modulează ansamblul aparatului administrativ, facându-se resimţit în
toate serviciile, cu o intensitate care diferă de la o ţară la alta şi de la serviciu la serviciu.4

Se poate aprecia că centralismul este încă regimul normal sub care a trăit şi trăieşte cea mai mare
parte a serviciilor administraţiei în Franţa şi în alte tări , acestea fiind sub autoritatea atăt
imediată a conducătorilor şi colectivităţilor de care depind, neavând personalitate distinctă de
aceea a acestor colectivităţi; ele sunt conduse de funcţionari numiţi şi puterea de decizie este
concentrată la vărf.

Descentralizarea , în ceea ce priveşte serviciile, constă în deteriorarea până la un anumit grad a

ansamblului administrativ din care fac parte, sustrăgându-le autorităţii directe a organelor
conducătoare ale colectivităţilor de care depind şi care nu păstrează asupra lor decât un anumit
control, funcţionând aproape complet sub autoritatea organelor proprii, acordându-le
individualitate financiară şi personalitate juridică. 5

4
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan- Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene, Editura Hamangiu
2008, Bucureşti, pag 83
5
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan- Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene, Editura Hamangiu
2008, Bucureşti, pag 84
Trebuie studiată cu grijă această mişcare de descentralizare a serviciilor lor şi consecinţele sale.
Această formă de descentralizare a luat în majoritatea ţărilor o mare amploare.

Autonomia serviciilor poate consta în largirea extremă a descentralizării dar ea poate exista fără
să fie precedată de o centralizare şi, prin urmare , fără să necesite descentralizarea. Ca şi
descentralizarea, autonomia comportă grade, ea fiind determinată de întinderea şi rigoarea
controlului care se exercită asupra serviciului, dar care trebuie să rămână în limite foarte reduse,
astfel nu poate exista autonomie. Serviciile administrative au întotdeauna prin ele însele , prin
însăşi existenţa lor, o tendinţă de autonomie. Aceasta rezultă din organizarea lor, din însăşi
misiunea pe care o au de îndeplinit. Bunăoară, în cadrul unui minister diferitele servicii caută să
fie distincte de altele. Individualitatea unui serviciu este determinată nu numai de specificul
obiectului său şi nevoii pe care o îndeplineşte, ci şi de tradiţiile sale, spiritul care îl animă, modul
de recrutare a personalului său, metodele pe care le practică şi tehnicitatea care îi este necesară.

Această individualitate , care decurge din natura lucrurilor, poate fi întarită şi afirmată, prin
aplicarea unui regim juridic special, care separă până la un anumit punct aceste servicii de altele,
dându-le o anumită alură indepedentă. Separaţia comportă anumite grade. După cum vom vedea
în mod detaliat, aceasta poate fi o separaţie de ordin financiar, când se grupează cheltuielile şi
veniturile serviciului şi într-un buget separat, sau prin acordarea personalităţii juridice, devenind
titular drepturi şi obligaţii, posedând un anumit patrimoniu.

Separaţia poate merge până la acordarea unei conduceri prin organe proprii. În sfârşit , se pot
folosi în organizarea acestor servicii reguli asemănătoare unor întreprinderi particulare, nu cele
obişnuit administrative.

Serviciile personificate beneficiază de un grad de libertate care nu este totdeauna identic.

Organele care sunt în fruntea lor sunt compuse din elemente desemnate după moduri variate,
care menajează mai mult sau mai puţin autoritatea statului sau colectivităţii de care depinde
serviciul. Regulile de gestiune pot fi simple, elimnându-se unele reguli administrative obişnuite;
pot fi însă şi reguli administrative distincte sau speciale. În ţările continentale, care disting net
dreptul public de dreptul privat , serviciile personificate pot funcţiona fie într-un regim de drept
public, fie într-unul de drept privat.
Datorită creşterii sarcinii administrative şi a complexităţii crescânde a acestei sarcini , s-a operat
în toate ţările o creştere a individualizării , o diversificare a statului acesteia, un proces de
personalizare a serviciilor . Pretutindeni a crescut numărul serviciilor descentralizate,a serviciilor
peronificate.

În acest sens, s-a ajuns la nescesităti şi preocupări de diferite naturi deci necesar a se asigura o
îmbunătăţire a competenţei tehnice a conducătorilor aflaţi în fruntea acestor servicii, apreciindu-
se că, datorită creşterii individualităţii financiare şi a personalităţii juridice, se vor obţine mai
bune rezultate în gestiunea serviciilor.

S-a considerat că prin descentralizare se va îmbunătăţi activitatea serviciilor, conducerea acestora

adaptându-se la specificul sarcinilor respective. S-a căutat , în sfârşit , o depolitizare a acestor
servicii, înlaturându-se influenţa parlamentarilor sau a localnicilor aleşi.6

În acelaşi timp, s-a căutat amenajarea lor prin imitarea societăţii industriale şi comerciale, sau
constituirea lor sub forma acestor societăşi. Întrucât s-a constatat o anumită obstrucţionare prin
regulile administrative, în administraţie serviciile de tip nou nu sunt cuprinse într-un corset de
definiţii şi proceduri pe care trebuie să le respecte şi care le-ar pune în poziţie de inferioritate faţă
de intreprinderile particulare. S-a dorit înlăturarea regulilor financiare în ceea ce priveşte bugetul,
creditele, conturile, făcând posibilă o gestiune de tip industrial.Astfel , se caută să se facă din
serviciile publice nişte servicii simple, asemănătoare intreprinderilor particulare cărora, în unele
cazuri, le urmează prin pragmatism.

Se pot distinge în aproape toate ţările două perioade, până la sfârşitul secolului al xix-lea , se
proceda la individualizarea financiară, uneori chiar prin acordarea personalităţii juridice, dar se
uza de regulile administrative obişnuite sau se foloseau parţial intreprinderile cărora le erau
concesionate serviciile.

După această perioadă a scăzut folosirea modalităţiilor concesiunilor, producându-se la o

accelerare a personoficării serviciilor, organizându-se servicii publice cu un regim asemănător
celui al intreprinderilor particulare, cu o înflorire a stabilimentelor publice cu caracter industrial
şi comercial, societăţii economice mixte, societăţii naţionale , corporaţii publice.

6
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile, Sisteme politico-administrative europene, Editura Hamangiu, 2008,
Bucureşti, pag 87
Astăzi suntem în prezenţa diferitelor categorii de servicii peronificate.În primul rând , o categorie
veche sunt stabilimentele publice de tip francez şi din ţările sub influenţa franceză, serviciile cu
presonalitate juridică autonome de tip italian, autorităţile sau agenţiile independente de tip
britanic. Serviciile constituite în această formă apăreau şi funcţionau în cadrul regulilor
administrativ ordinare.

Apar apoi serviciile pentru care s-au păstrat formele precedente, dar s-au înlaturat o bună parte
din regulile administrative ordinare; aceste sunt stabilimente publice cu caracter industrial şi
comercial.

Astfel, apar serviciile publice care utilizează statute juridice asemănătoare întreprinderilor
particulare şi care sunt în afara sistemelor administrative tradiţionale, cum sunt societăţile de
economie mixte, societăţi naţionale de tip francez sau apropiate de acest tip , corporaţii publice,
engleze şi americane,intreprinderi de stat şi trusturi de tip socialist(China, Mongolia,Federatia
Rusă). 7

Comparaţie între centralizare şi descentralizare

Centralizarea

a)Tipul de regim politico-administrativ:

 Centralizat

b)Organizarea vieţii:

 Statul este singura persoană publică pentru întreg teritoriul naţional,care asigură
singur,prin bugetul şi agenţii săi , satisfacerea(de fapt pseudo-satisfacerea ) tuturor
nevoilor de interes general.
 Un regim centralizat pur acceptă împărţirea teritoriului în circumscripţii (pentru a permite
implantarea naţională a serviciilor de stat pe întregul teritoriu), dar sunt recunoscute
comunităţile ce corespund asamblelor umane preexistente organizării centralizate.

7
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene, Editura Hamangiu,
2008, Bucureşti, pag 88
  Administraţia centrală are pretenţia să satisfacă toate interesele şi nevoi prin dispoziţii
legale, prin regulamente valabile pe întreg teritoriul.

c)Organizarea administraţiei.raporturile dintre administraţia centrală şi cea locală:

 Administraţia de stat este riguros ierarhizată.

 Numirile se fac în cea mai mare parte fără concurs ,în funcţie de preferinţele organelor
superioare şi nu există dreptul de stabilitate al funcţionarilor publici.
 Autorităţile administraţiei locale sunt numite de către puterea centrală şi sunt dependente
direct de aceasta.
 Puterea de decizie este concentrată la vîrful ierarhiei, la nivel local se pun în aplicare
hotărîrile autorităşilor.
 Nu este permisă o iniţiativă locală
 Resursele materiale necesare aplicării deciziilor sunt în totalitate în mîna organului
administraţiei centrale.

d)Controlul:

 Regimul centralizat este caracterizat printr-un puternic control ierarhic superior.

 Autoritatea centrală exercită control fără text legislativ.
 Controlul este general, întizîndu-se atît asupra tuturor actelor administrative, putînd duce
la anularea sau modificarea acestora, cît şi asupra funcţionarilor.
 În regimul centralizat, subordonatul nu are niciun mijloc de a-şi apăra în justiţie actul
împotriva exerciţiului puterii ierarhice.

e)avantaje:

 Centralizarea este mai economică căci permite raţionalizarea şi surprinderea activităţilor

administraţiei locale.
 Se dau sarcini administrative agenţilor specializaţi şi nu aleşilor locali, care, în cele mai
multe cazuri, nu sunt de specialitate.

f)dezavantaje:
  Încetineala de reactie,tergiversarea, suprasolicitarea administraţiei centrale.
 Uniformizarea solutiilor.
 Posibilitatea abuzurilor.
 Crearea unei birocraţii importante datorită lipsei controlului din partea comunităţilor
locale.8

Descentralizarea

a)tipul de regim politico-administrativ:

 Descentralizat

b)organizarea vieţii:

 Acest regim administrativ se bazează pe recunoaşterea prin lege a colectivităţilor locale

organizate în unităţile administrativ-teritoriale.
 Aceste colectivităţi au nevoi şi interese specifice care se disting de cele generale şi
naţionale(ex:aprovizionarea cu apă, salubritatea, construirea sau întreţinerea unor
drumuri, iluminatul stradal,etc).
 Colectivităţile respective trebuie să aiba mijloace materiale şi financiare proprii pe care să
le poată folosi la rezolvarea problemelor locale.

c)organizarea administraţiei.raportuile dintre administraţia centrală si cea locală:

 Autorităţile administraţiei publice locale sunt alese în mod liber .

 Colectivităţile nu pot să introducă modificări, ele trebuie să se supună eventualelor
modificări pe care are dreptul să le opereze numai statul.
 Colectivităţile componente nu sunt associate la exerciţiul puterii centrale.
 Colectivităţile nu au decît autonomie de ordin administrativ.
 Colectivităţile descentralizate rămîn totdeauna sub controlul statului, care verifică
legalitatea acţiunilor lor.

8
Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, 2008, Bucureşti, pag 331
d)controlul:

 Controlul exercitat de către organele puterii centrale asupra administraţiei locale este de
doua feluri:

1. Controlul ierarhic care se exercită asupra autorităţilor locale deconcentrate cum ar fi

controlul exercitat de guvern asupra prefecţilor, atît din punct de vedere al oportunităţii, cît şi din
punct de vedere al legalităţii actelor.

2.Control de tutelă administrativă.

e) avantaje:

 Din punct de vedere managerial, aduce o mai mare eficienţă , flexibilitate şi

preocupare pentru nevoile colectivităţilor , realizînd o apropiere între reprezentanţii
aleşi şi populaţie, ceea ce permite un control al electoratului asigurăndu-se în acest
mod o corespondenţă între politicile formulate şi dorinţele cetăţenilor.
 Din punct de vedere politic, aduce avantaje pe planul responsabilitaţiilor autorităţilor
şi a participării cetăţenilor la viaţa pulică locală , din punct de vedere economic,
procesul de descentralizare a puterii permite o mai mare diversitate şi largă
participare la activităţile locale.

f)dezavantaje:

 La inceput lipsa de experienţă a noilor autorităţi alese poate duce la apariţia unor
decizii sau măsuri care să nu satisfacă în totalitate nevoile colectivităţilor.
 Un alt aspect este că procesul de descentralizare a responsabilităţilor în promovarea
dezvoltării regionale pune zonelemai sărace în copmetiţie deschisă cu cele mai
bogate, motiv pentru care zonele dezavantajate trebuie să primească un ajutor la nivel
central.
 În acest sens , Guvernul este dator să adopte o politică de solidaritate naţională, care
să realizeze în practică o mai mare conciliere între conceptul de descentralizare şi cel
de dezvoltare echilibrată.9

9
Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, 2008, Bucureşti, pag 332
Principii de organizare a administraţiei publice teritoriale

Doctrina administrativă din ultimii ani stabileşte trei principii10 privind organizarea
administraţiei publice teritoriale şi anume:

1. Principiul centralizării;
2. Principiul deconcentrării ;
3. Principiul decentralizării;

Prin aceste principii se încearcă rezolvarea celor două tendinţe care se manifestă în guvernarea şi
administrarea unei ţări: unitatea şi diversitatea.

Tendinţa de unitate are caracter naţional şi este determinată de necesitatea de a trăi în

colectiv.Tendinţa de diversitate(descentralizatoare)corespunde diversităţii grupurilor sociale şi
este determinată de consideraţii de ordin geografic şi istoric.Ea necesită adoptarea de măsuri
particulare pentru fiecare grup social.

Principiul centralizării este principiul fundamental al organizării administraţiei publice locale şi

presupune exclusiv, dependenţa organelor locale de organele centrale.Din punct de vedere juridic
, organele centrale sunt singurile care adoptă decizii aplicabile în teritoriu, ia autorităţile locale,
au doar competenţa executării acestora.

Principiul desconcentrării este, în realitate , o formă a centralizării ,şi constă în recunoaşterea

pentru agenţii statului, repartizaţi pe întreg teritoriu al ţării , a unei anumite puteri de decizii.
11
Ceea ce o apropie de centralizare este faptul că titularii puterii locale nu sunt aleşi de electoratul
local,ci sunt numiţi de la centru.12

Principiul descentralizării printr-un regim administrativ admite,,..că îngrijirea intereselor locale

sau specifice să fie încretinţată la autorităţi ai căror titular aleşi din corpul electoral local, pot să
stabilească norme valabile pentru locuitorii din aceea localitate “.13

10
Iorgovan , A. –op. Cit. , Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, 1996, Bucureşti, pag 212
11
Mihaela Onofrei , Administraţia publică, Editura Universităţii,,Alexandru Ioan Cuza”, 2007, Iaşi, pag51
12
Grădinaru , N. Administraţia publică în România şi integrarea europeană, Editura Fundaţiei ,,Universitatea Pentru
Toţi”, 2001, Slatina, pag 139
13
Negulescu P., Tratat de drept administrativ, Volumul 1, Cartea I, Editia a-III-a, Editura Tipografiile Române Unite,
1925, Bucureşti, pag 610
Principiul descentralizării serviciilor publice se manifestă prin transferarea serviciilor de
la ,,centru” spre comunităţile locale, cu scopul satisfacerii nevoilor sociale. Literatura de
specialitate consideră că decentralizarea serviciilor publice este o decentralizare tehnică, prin
care i se conferă serviciului public personalitate juridică.14

14
Lucica Matei,Servicii Publice, Editura Economică, 2004, Bucureşti , pag 63
 Concluzii

Organizarea administrativă la nivelul oricărui stat se soluţionează prin aplicarea centralizării şi

descentralizării. Centralizarea se ocupă cu sarcinile administrative din interiorul unui stat, iar în
cazul descentralizării colectivităţile locale au dreptul de a-şi lua propriile decezii pentru a-şi
rezolva problemele.

Toate serviciile publice dintr-o ţară sunt amenajate după un sistem centralizat sau descentralizat,
aceste sisteme operează mai ales în profitul sau detrimentul colectivităţilor locale.

În regimul centralizat autorităţile administraţiei locale sunt numite de către puterea centrală, iar
în regimul descentralizat acestea sunt alese în mod liber.

În concluzie, aspectele care privesc centralizarea, descentralizarea şi autonomia locală în

administraţia publică, în general, şi în administraşia publică, în special, prezintă o importanţă
deosebită, teoretică şi practică, pentru buna organizare şi funcţionare a statului, în ansamblul său,
subliniind că această problemă se pune în orice stat indiferent de structura sa ( unitară sau
federală), indiferent de forma de guvernamânt (republică sau monarhie), ori de regimul politic
( democratic sau dictorial).

În orice stat va predomina, într-o etapă sau alta, latura centralizatoare sau descentralizatoare,
statul neputându-se guverna numai într-un regim exclusiv centralizat sau exclusiv descentralizat.