UNIVERSITATEA ,,............................” DIN ..............................

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE

EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA: PSIHOPEDAGOGIE
SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
.......................................................

STUDENT:
...................................

.........................
2022
 UNIVERSITATEA ,,........................” DIN .......................
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA: PSIHOPEDAGOGIE
SPECIALĂ

TRĂSĂTURI ALE IMAGINII DE SINE LA

ȘCOLARII CU TULBURĂRI DE RITM
ȘI FLUENȚĂ A VORBIRII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
....................................................................

STUDENT:
................................

............................
2022
 Cuprins

Introducere...................................................................................................................3

Capitolul I – Imaginea de sine....................................................................................5

I.1 – Particularitățile dezvoltării personalității în perioada școlară mică......................5

1.2.Imaginea de sine – apariție și evoluție...................................................................11

I.3 Imaginea de sine – rolul ei reglator în sistemul personalităţii................................12

I.4. Caracteristici ale imaginii de sine.........................................................................13

I.5. Factorii care influenţează imaginea sinelui la scolari............................................15

Capitolul II – Tulburări de ritm și fluneță a vorbirii.............................................16

II.1. Delimitări conceptuale.........................................................................................16

II.2. Etiologie și clasificare..........................................................................................17

II.3. Terapia bâlbâielii..................................................................................................22

II.4. Psihoterapia la bâlbâială.......................................................................................27

Bibliografie.................................................................................................................29
 Introducere

Sunetele limbii se dezvoltă treptat, începând cu primii ani de viață formându-se

structuri fonetice din ce in ce mai complexe, astfel că până la sfârșitul perioadei de
școlaritate toți copii ce prezintă o dezvoltare și o educație normală, ajung să articuleze
corect toate fonemele limbii. Însă, daca sunt prezente afecțiuni precum cele ale
sistemului nervos, ale auzului sau ale aparatului fono-articulator și rezonator, acestea
produc o serie de întârzieri în evoluția limbajului și a laturii fonetice, întârzieri ce sunt
produse sub formă de tulburări ale pronuției.
De regulă, aceste tulburări de limbaj au urmări grave privind dezvoltarea
personalității copilului deoarece acest fapt înfrânează dezvoltarea vorbirii, conducând la
un impediment în însușirea cunoștințelor specifice programei și pregătirii adecvate din
mediul școlar.
Copilul care prezintă astfel de simptome ale limbajului sau comunicării nu
trebuie tratat doar din punct de vedere al acestor probleme ci este nevoie de intervenția
asupra restabilirii echilibrului psiho-fizic și asupra dezvoltării întregii personalități.
Tulburările de limbaj se pot corecta, iar conform legislației naționale în vigoare,
acest lucru se realizează în cabinetele logopedice interșscoalre ori private, de către un
profesor logoped. Aceste activități de intervenții terapeutice sunt realizabile numai cu
acordul părinților ori aparținătorilor, șansele unui rezultat pozitiv crescând dacă mama
sau tatăl participă la procesul terapeutic de corectare.
Daca în perioada preșcolară sau șscolară copiii cu afecțiuni ale vorbirii nu
prezintă dezechilibre emoționale datorate acesti probleme, situația se schimbă odată cu
înaintarea în vârsă și în funcție de particularitățile temperale aceștia pot dezvolta
tulburări afectiv-emoționale. Aceste efecte negative pornesc de la dificultăți în adaptare
la colectivitatea școlară și socială și pot ajunge la manifestări precum reținerile în
vorbire, inhibări privind desfălurarea de activități, complexe de inferioritate, reducerea
stimei față de sine, anxietate, izolare față de cei din jur și cel mai grav, depresie.
Astfel, lucrarea de față este intitulată „Trăsături ale imaginii de sine la școlarii cu
tulburări de ritm și fluență a vorbirii”, fiind compusă din patru capitole împărțite în
cercetare teoretică și cercetare aplicativă. Cercetarea teoretică este formată din două
capitole „Imaginea de sine” și „Tulburări de ritm și fluență a vorbirii”. În primul capitol

3
voi aborda chestiuni teoretice referitoare la particularitățile de dezvoltare a personalității
în perioada școlară mică, apariții și evoluții referitoare la imaginea de sine, rolul reglator
în sistemul personalității ale acesteia, caracteristicile imaginii de sine și factorii ce
influențează imaginea de sine la școlari. Cel de-al doilea capitol prezintă delimitări
conceptuale privind tulburările de ritm și fluență a vorbirii, etiologia și clasificarea
acestora, terapia tulburărilor de ritm și fluență a vorbirii, precum și rolul psihoterapiei în
corectarea bâlbâileii.

4
 Capitolul I – Imaginea de sine

I.1 – Particularitățile dezvoltării personalității în perioada

școlară mică

Fiecare persoană este asemănătoare celorlalte, deosebirea fiind făcută de către

propriile trăsături, acestea făcând din om un exemplar unic, original.
În sensul larg al cuvântului, personalitatea reprezintă ființa umană, existența
socială și înzestrarea culturală, pe toate acestea personalitatea le integrează în sine
formând organismul individual, structurile psihice umane și toate relațiile sociale în care
omul v-a fi prins și prin care își va etala mijloacele culturale.
Personalitatea copilului își formează bazele în timpul vârstei preșcolarității,
moment în care sunt schițate trăsăturile stabile ale temperamentului și caracterului. Prin
intrarea în sistemul de învățământ, preșcolarul evoluează la o nouă formă de activitate și
la un nou regim de viață, acești factori influențând continuu formarea personalității
(Dragu, Cristea, 2003, p.14).
Odată intrat în acest mediu educațional, această perioadă contribuie la
dezvoltarea socială a copilului, pe durata celor patru ani structura personalității se
dezvoltă, fiind create concepții despre lume și convingeri morale.
Cunoștințele preșcolarului referitoare la obiecte și fenomene din jurul său devin
mai profunde, căpătând caracter științific. Totodată, dezvoltarea fizică intră într-o
perioadă de stagnare, fiind mai lentă decât perioada anterioară și cea care urmeză, fapt
ce anulează diferențele marcante între fete și băieți.
Ajunstându-se la acest mediu școlar, copilul se dezvoltă pe plan cognitiv, pe
plan social cât și din punct de vedere al personalității. Conceptul de sine capătă o
coerență mai mare, primordial devenind dezvoltarea sa socială. Grupul de prieteni și
colegii devin la fel de importanți precum familia, aceștia constituind surse de
comparație, de valori alternative, de securitate emoțională și de îmbunătățire a
performanțelor cognitive. Atât factorii parentali cât și cei de grup aduc un beneficiu
preșcolarului, contracarând eventualele efecte negative ce pot apărea asupra dezvoltării
personalității (Enăchescu, 2017, p.51).

5
 În încercarea de a obține o definiție a personalității, am observat multitudinea de
enunțări diferite, fapt ce se datorează abordării acestui subiect de către mai multe științe,
precum filosofia, antropologia, sociologia, culturologia sau pedagogia. Toate aceste
domenii oferă o abordare proprie a acestei definiții însă am putut identifica două
enunțări ce se încadrează domeniului meu de activitate.
Astfel, o primă definiție este de circulație familiară, fiind folosită de
nespecialiști și are un sens valoric. Această definiție prezintă personalitatea ca fiind o
serie de însușiri psihice precum cele morale, intelectuale sau aptitudinale, acestea fiind
deosebite și având o contribuție elementară în dezvoltarea științei, artei, tehnicii și a
culturii generale (Lindenfield, 2019, pag.58).
Așadar, statutul de personalitate este determinat de rolul deosebit pe care cel în
cauză îl dezvoltă în cadrul unuia dintre sectoarele vieții. Se înțelege de la sine că o astfel
de persoană reprezintă rezultatul însușirilor capacităților congenitale, însușiri ce au fost
cultivate prin intermediul unei educații adecvate.
Privind definiția specialiștilor din domeniu, personalitatea reprezintă sistemul de
structuri, procese și însușiri biopsihosociale și culturale ce au ca rol exprimarea în
conduita unei persoane în raportul cu celelalte, oferindu-i astfel o adaptare unică asupra
mediului (Magirescu, 2010, p.81).
Din această definiție putem extrage inclusiv caracteristicile personalității,
însemnând unitatea, originalitatea și deschiderea, înțelegându-se faptul că procesul de
formare este unul deschis influnețelor de ordin cultural și educativ, acest proces fiind
într-o continua transformare. Formarea personalității preșcolarului nu se manifestă
numai prin apariția unor noi trebuințe ci și prin schimbarea esenței celor dobândite în
trecut.
Tot în această perioadă este dezvoltată și perfecționată activitatea motorie
generală, cu precădere autocontrolul. Cea mai importantă trăsătură a dezvoltării
psihomotorii ce suferă modificări în această perioadă, este reprezentată de lateralizare.
Astfel, lateralizarea reprezintă repartiția funcțiilor ce au loc într-una dintre
emisferele creierului și anume stânga sau dreapta. Specializarea relativă a acestor
emisfere nu este realizabilă în mod simultan, ci este exprimată în perioada copilăriei
prin preferințe ce mai târziu se stabilizează. În decursul primului an de viață,
lateralitatea prezintă un specific oscilant, dominante fiind formele primare de
ambidextrie. După trecerea de această vârstă, majoritatea copiilor prezintă manifestații
ale asimetriei de dreapta. Prin această manifestare, lateralitatea devine dependentă de

6
 Bibliografie

 Antonovici Ștefania, Ciobotaru Melania, Educarea limbajului, Editura Aramis,

București, 2006;
 Binay Florence, Încrederea în sine. Caietul părintelui, Editura Litera, București,
2020;
 Camarata Stephen, Întârzierile de vorbire la copii – Un simptom sau o etapă?,
Editura Trei, București, 2018;
 Constandache Mirela, Profesionalism și competență în cariera didactică,
Editura Ex Ponto, Constanța, 2006;
 Dragu Anca, Cristea Sorin, Psihologie și pedagogie școlară, Editura Ovidius
University Press, Constanța, 2003;
 Enăchescu Eugenia, Comunicarea nonverbală în universul școlar, Editura
Universitară, București, 2017;
 Hațegan Carolina Bodea, Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschisei,
Editura Trei, București, 2016;
 Hațegan Carolina Bodea, Tulburările de voce și vorbire, evaluare și intervenție,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2013;
 Holan Liang, Parentajul pornește din interior. Cum să creștem copii puternici,
sădindu-le încrederea în sine, Editura Trei, București, 2019;
 Lindenfield Gael, Încrederea emoțională, exerciții și tehnici pentru gestionarea
emoțiilor și echilibru sufletesc, Editura Litera, București, 2019;
 Magirescu Viorica – Lenuța, Stimularea și dezvoltarea creativității prin
activități de dezvoltare a limbajului, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010;
 Santo Anna, Cusani Maurizio, Copilul meu are dificultăți de vorbire, Editura
Lizuka Educativ, Dolj, 2016;

7
8