Lucrare de control num.

4
O noapte furtunoasă este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale. A
apărut în Convorbiri literare, 1879, nr. 7 și 8 [3], cu o elogioasă prezentare a
lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de
muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut
un film omonim după această valoroasă piesă de teatru.[2]
Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, după
A. Parodi, a tragediei în versuri Roma învinsă, la Teatrul Național din București,
care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare
celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care
figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă
pe Eminescu, de curând redactor la Timpul, să-l introducă în cenaclul lui Titu
Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu
lectura Nopții furtunoase la ședința aniversară din 12 noiembrie1878 la Iași,
Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul
mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină
actualitate.
Fiecare operă,are părțile,care sunt scrise cronologice,așadar pot spune că
opera este împărțită în cele 5 momente ale subiectului.Începe cu un incipit,se
prezintă locul,acțiunea,personajele,intriga-acel moment care descrie acțiunea
operei,desfășurarea acțiunea-acțiunea ia o formă frumoasă sau urâtă a firului
său de activitate,punctul culminant,un moment sau mai multe în care cititorul
se va întreba de ce s-a produs acel lucru, sau ce va fi;și deznodământul-pasajul
care descrie finalul operei,fie fericit,fie trist.Activitatea operei evoluează pe
capitolele sale.Trebuie să fii atentă la modul de abordare a temei,atmosfera
creată,pentru a-ți seama de momentele subiectului.

Veta si sora sa Zita, singurele personaje feminine din comedia O noapte

furtunoasa de I.L. Caragiale, sunt doua ipostaze ale aceluiasi tip de
mahalagioaica, surprinse cu ironie de autor in mediul lor concret social. Zita
“ca mahalagioaica trebuie sa-i zica surorii sale tato”, dar si Veta este inca
tanara din moment ce “Jupan Dumitrache isi teme pe Veta, si acest lucru nu i
se pare nimanui din piesa nelalocul lui, ceea ce n-ar fi cazul, daca Veta ar fi o
femeie in varsta” (G. Ibraileanu).

Numai ca ea “se apropie de acea varsta la care, mai acum un secol, femeile
erau socotite ca trecute” (S. Cioculescu). Maritata de tanara cu Dumitrache,
dezamagita in casatorie, il insala senina cu tejghetarul Chiriac, “om de
incredere al sotului”, Veta fiind un element al triunghiului conjugal. Adulterul
se desfasoara simplu, fara probleme de constiinta. Personajul intra in scena in
actul I, scena 7: coase “galoanele la un mondir de sergent de garda civica (de
fapt a lui Chiriac), este obosita si distrata, vorbeste rar si incet, dupa cum
noteaza autorul in indicatiile scenice. O asculta cu atentie pe Zita, ii raspunde
cu indiferenta, ii comunica hotararea de a nu mai merge la “Iunion”. Chiriac, ca
si Jupan Dumitrache, o banuieste ca doreste sa se duca la “gradina” pentru a se
intalni “cu craiul ei”. 

Starea de melancolie e provocata de acuzele lui Chiriac, nicidecum de ale

sotului. In scena explicatiei cu Chiriac, intriga amoroasa dintre cei doi capata
accente mahalagesti. Veta ii marturiseste amantului ca nu e crezuta in
sentimente: “Dumneata crezi mai mult in prostiile si banuielile lui barbatu-meu
decat in juramantul meu, si gandesc ca trebuia sa ne cunosti destul de bine si
pe mine, si pe dansul (…). Eu sunt o femeie mincinoasa; n-am simtit nimic cand
ti-am spus ca nu stiu sa mai fi trait pana sa nu te cunosc pe dumneata…”, ca a
gresit punandu-si mintea cu un copil ca el [diferenta de varsta, n.n.], regreta ca
nu se poate muri din dragoste. Chiriac, la randul sau, o ameninta ca se
strapunge cu spada pentru a-si arata iubirea. Totul se va incheia cu impacarea
celor doi. Finalul scenei este marcat de comicul de situatie. Jupan Dumitrache,
facandu-si rondul, striga din strada: “Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii
cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tin cand e la o adica…”, “CHIRIAC
(strangand pe Veta cu putere): Lasa jupane, ma stii ca consimt la onoarea
dumitale de familist!”