Dizabilitatea intelectuală

 Dizabilitatea intelectuală se caracterizează prin deficite semnificative atât în

funcţionarea cognitivă cât şi la nivelul comportamentului adaptativ, exprimat prin
abilităţile conceptuale, sociale şi pragmatice .

 Deficitele în funcţionarea prezentă trebuie să fie luate în considerare în contextul

mediului comunitar specific vârstei individului, grupului de prieteni şi culturii din
care face parte.
 O evaluare validă are în considerare diversitatea lingvistică şi culturală , precum şi
diferenţele la nivelul comunicării, la nivel senzorial, motor şi comportamental.
 Scopul principal al identificării acestor deficite este alcătuirea unui profil al tipurilor
de suport şi asistenţă necesare.
 Oferirea unui suport corespunzător pe o perioadă determinată de timp va conduce la o
imbunătăţire vizibilă a funcţionării de zi cu zi a persoanei cu DI.

Persoanele cu dizabilități intelectuale au adesea la dispoziție o varietate de opțiuni de

ajutor și sprijin. În timp ce dizabilitățile intelectuale nu pot fi vindecate și nu există
medicamente specifice care să le trateze efectele, programele de educație specială și
instruirea pot începe asistarea unui copil chiar la începutul vieții prin programe de
intervenție timpurie. Odată ce o afecțiune a fost diagnosticată și evaluată de un specialist,
este necesar să se creeze un plan individualizat de servicii familiale (IFSP), care să
prezinte nevoile copilului și serviciile pe care copilul ar trebui să le primească.
 Când un copil atinge vârsta școlară, un plan de educație individualizat (IEP) va fi
elaborat de către personalul școlii și de părinții copilului. Programele de educație specială
și serviciile conexe sunt disponibile gratuit pentru fiecare copil cu dizabilități, iar aceste
programe sunt deseori capabile să îi ajute pe copii să își acceseze și să își dezvolte
potențialul pe deplin. Consilierea comportamentală poate fi, de asemenea, recomandată
în unele cazuri. Pe măsură ce copilul crește, abilitățile de adaptare specifice vârstei sunt
incluse în instruire, iar IEP-urile încep, în general, să includă informații despre
planificarea tranziției până la vârsta de 16 ani sau înainte. Metodele de intervenție sunt de
obicei adaptate individului și, în unele cazuri, mici modificări ale stilului de viață sau ale
îngrijirilor pot duce la îmbunătățiri. În altele, asistență medicală mai specializată,
consiliere sau terapie poate fi mai eficient. Cei cu dizabilități intelectuale ușoare, în
special, pot considera că terapia de vorbire este utilă. Medicamente psihotrope poate fi,
de asemenea, prescris în unele cazuri.
Gradele dizabilității intelectuale:
 Uşoară întârziere mintală nivelul QI 50-70
 Întârziere mintală moderată QI 35-50
 Întârziere mintală severă QI 20 până la 35
 Întârziere mintală profundă QI sub 20
În opinia mea, art-terapia este potrivită pentru dizabilitatea intelectuală, deoarece aceasta este
o metodă activă de stimulare multisenzorială, folosită ca şi modalitate, dar şi ca mijloc, în
procesul instructiv-educativ datorită impactului pe care îl are asupra:
 dezvoltării abilităţilor de exprimare verbalǎ şi nonverbalǎ a dorinţelor, sentimentelor,
trǎirilor;
 creşterii încrederii în propria persoană şi asupra creşterii nivelului stimei de sine;
 rezolvării unor probleme şi conflicte intra
 şi inter-personale;
 depăşirii blocajelor emoţionale;
 îmbunătăţirii abilităţilor de autocunoaştere
 şi autoacceptare;
 dezvoltării unor valori morale;
 dezvoltării tuturor proceselor cognitive;
 dezvoltării imaginaţiei şi creativitǎţii;
 eliberării de tensiuni, stres, frustrǎri şi
 sentimente negative;
 dezvoltării abilităţilor sociale;
 facilitării achiziţiilor şcolare;
 dezvoltării abilităţilor de învăţare