Teste de explorare a eficientei masticatorii

 Prin eficienţa procesării masticatorii se înţelege capacitatea sistemului stomatognat de

transformare într-un anumit interval de timp de la introducerea în cavitatea orală, a unui
fragment alimentar într-un bol alimentar complet prelucrat mecanic (avînd în final un
număr cât mai mic de fragmente netriturate sau cu fragmente alimentare de câţiva mm 3),
insalivat şi parţial atacat enzimatic şi pe care subiectul îl apreciază (conştient sau nu) ca
fiind gata pregătit pentru deglutiţie.
 Exista în prezent mai multe metode de evaluare cantitativă a eficienței masticatorii. O
metodă relativ exacta este reprezentată de evaluarea spectrofotometrica a unui material
alimentar colorat. Eficiența masticatorie se definește în acest caz ca fiind:

EM = E1 × 100/E

în care E1 reprezintă nivelul de densitate optică determinat spectrofotometric (530 nm) la

materialul alimentar colorat (beta caroten din 6 g morcov) dintr-un bol alimentar finalizat
pentru deglutiţie în urma a 20 de cicluri masticatorii iar E reprezintă nivelul de densitate
optică determinat spectrofotometric (530nm) la un fragment de morcov (6 g) strivit în
totalitate printr-o procedură standard.
 Frecvent pentru evaluarea eficienţei masticatorii sunt utilizate în practică testele
gravimetrice. Ele apreciază procentual prin cîntărire greutatea particulelor alimentare de
diferite mărimi prezente în bolul alimentar final pregătit pentru deglutiţie, bol obţinut după
secţionarea, sfărmarea, triturarea, măcinarea şi insalivarea fragmentului alimentar introdus
în cavitatea orală. Sunt supuse procesului masticator alimente de consistenţă fermă (pesmet,
morcovi, carne, nuci, alune, etc.) sau structuri artificiale standard (de exemplu gelatină
durificată).
 Testul Helman în care se acordă subiectului adult 50 secunde pentru masticaţia
completă a 5 gr de migdale (la copil 2,5 g). Conţinutul masticat se usucă, după care se
cerne prin o sită cu orificii avînd diametrul de 2,4 mm, cîntărindu-se apoi eventualele
resturi rămase în sită. Eficienţa masticaţiei în această probă se calculează ştiindu-se că
fiecare gram de migdale necernut corespunde unei eficienţe masticatorii mai mică cu
20% comparativ cu eficienţa ideală de 100%.
 Testul Dahlberg utilizează grăunţe de gelatină durificate prin tratare cu formalină şi
aduse în stare aplatizată/sfărmată prin mişcări masticatorii de strivire şi triturare (40 de
mişcări masticatorii). Se procedează apoi la cerneri ale conţinutului oral succesiv prin
site cu diametrul 1-10 mm numărându-se fragmentele reţinute pentru fiecare tip de sită.
Cu cât proporţia fragmentelor supuse trecerii prin sitele cu ochiuri mai mari este mai
ridicată cu atât performanţa masticatorie este mai bună. Cu alte cuvinte cu cît eficienţa
aplatizării (triturării) granulelor de gelatină este mai mare cu atât creşte mărimea
suprafaţei obţinută prin aplicarea presiunile verticale antagoniste dentare (masticatorii).
 Testul Rubinov foloseşte alimente de durităţi variabile cu masă şi volum standard şi
anume miez de nucă de pădure (în cantitate/masă de aproximativ 800 mg utilizat ca
aliment-etalon de duritate medie), pesmeţi (masa de 500 mg) sau pîine (masa de 1 g),
ultimele două avînd volumul egal cu cel al nucii. Se supune masticaţiei o cantitate de
aliment determinată, procesul masticator durînd pînă cînd va apărea reflexul deglutiţiei
(tehnică fiziologică). În acest moment bolul alimentar se depune într-un vas unde va fi
supus spălării după care conţinutul se cerne prin o sită cu găuri rotunde avînd diametrul
 de 2-4 mm. Dacă există reziduuri nefărămiţate şi netriturate complet, ele se cîntăresc şi
se exprimă prin diferenţă ca fracţie procentuală din masa iniţială a fragmentului
alimentar ingerat. Lipsa reziduurilor semnifică apaltizarea tuturor fragmentelor şi deci o
eficacitate masticatorie de 100%. Studii folosind această tehnică şi cuprinzînd loturi
extinse de subiecţi au arătat că timpii normali necesari masticaţiei complete (din
momentul cînd subiectul introduce alimentul în cavitatea orală şi începe masticaţia, pînă
cînd simte senzaţia necesităţii deglutiţiei) pentru diferite alimente de consistenţă
standard sunt: pentru miez de nucă = 14-25 sec, pesmeţi =11-17 sec, pîine = 9-13 sec.
 Testul Rohovski evaluează eficienţa masticaţiei cu ajutorul a doi cilindri standard de
gelatină (diametrul de 16 mm şi lungi de 10,5 mm trataţi cu formalină). Se efecuează un
număr de 20 de cicluri masticatorii de aceiași parte, după care bolul alimentar format şi
depus se trece succesiv prin site avînd ochiuri ce scad treptat în diametru cu cîte 2 mm.
In calcul se iau timpul necesar masticaţiei şi parametrii electromiografici ai muşchilor
masticatori.