JOC

DEFINITIE

Jocul este este cea mai semnificativa activitate a unui copil , adică forma de
activitate care determină dezvoltarea psihică prin antrenarea psihomotorie,
senzorială, intelectuală şi afectivă ,este perioada în care are loc o explozie a
achizițiilor psihocomportamentale care vor influența în mare măsură nivelul de
adaptare și integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui.
Este vârsta care se remarcă printr-o spectaculoasă dezvoltare și diversificare a
preocupărilor pentru joc, pe fondul achizițiilor majore ale copilului în planul
capacităților psihologice, vârsta în care se conturează primele elemente ale
conștiinței de sine, ale socializării, este perioada apariției competențelor, a
descoperirilor .

Jocul liber sau nedirijat este definit ca fiind un tip de joc practicat de copii în
absenţa îndrumărilor / dirijării adulţilor, în conformitate cu propriile lor opţiuni şi alegeri,
reprezintă principalul mijloc prin care copiii învaţă să-si controleze vieţile, să-si rezolve
problemele, să se înţeleagă cu cei de vârsta lor şi să capete rezilienţă emoţională.

Jocul didactic este definit ca o metodă folosită în scopul instruirii, educării şi

formării preşcolarilor şi şcolarilor mici, formă fundamentală de activitate didactică,
mijloc de realizare a educaţiei copiilor mici într-o atmosferă destinsă, relaxantă,
caracterizată de bună dispoziţie şi de bucurie. Specialiştii din domeniul educaţional
au fost interesaţi întotdeauna de această formă de activitate, cu multiple valenţe
formative .

Jocul didactic

 permite realizarea de obiective corespunzătoare educaţiei intelectuale, morale,

estetice, fizice, tehnologice etc.
 constituie un mijloc valoros de instruire şi de educare a copiilor deoarece rezolvă,
într‐o formă adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în
grădinița de copii.
 în funcție de scopul urmărit în educație și de subiecții asupra cărora acționează,
poate îndeplini diverse funcții în procesul pedagogic: mijloc de instruire, metodă
eficientă în procesul pedagogic, procedeu însoțind altă metodă de predare,
formă de organizare a activității și vieții copilului.
 Este subordonat unor finalități didactice de învățare de noi cunoștințe, de fixare
a unor cunoștințe predate, de aplicare a unor cunoștințe, de exersare a
priceperilor și deprinderilor.
1
  poate lua forme diferite în funcție de tipurile de lecție sau în funcție de obiectele
de învățământ .

Structura jocului didactic

Structura jocului didactic este următoarea:

Scopul didactic al jocului - scopul oricărui joc didactic se înscrie în rândul

obiectivelor operaţionale, comportamentale şi performative avute în vedere pentru
conţinutul respectiv.
Sarcina didactică a jocului urmărește fixarea cunoștințelor copiilor predate în
activități anterioare ,care precizează în termeni comportamentali ceea ce trebuie să
facă copiii în timpul jocului didactic pentru ca să realizeze scopul propus şi să finalizeze
eficient sarcina de învăţare.

Regulile jocului didactic sunt prestabilite şi obligatorii pentru toți participanții. Ele
reglementează conduita şi acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului
didactic.

Elementele de joc reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice,

constituind elementele de realizare a sarcinii de învățare. Ele pot fi cele mai variate
(întrecere, recompensă, aplauze etc.), alegerea lor făcându‐se în funcție de conținutul
jocului, de vârsta copiilor etc.

Materialul didactic utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat

conținutului activității, vârstei copiilor, fiind în acelaşi timp stimulativ şi diferit de
materialele folosite în activitățile obişnuite de învățare: jucării, fişe, jetoane, cartonaşe
etc.
Desfășurarea joculuiface referire la succesiunea de secvenţe prin care se
realizează punerea în practică a jocului: introducerea în joc, familiarizarea copiilor cu
acesta şi participarea efectivă şi afectivă la joc. Aceasta este etapa cea mai importantă
din joc, deoarece acum copiii desfăşoară activităţile prevăzute. Raportul dintre
implicarea şi performanţele obţinute de elevi la sfârşitul jocului demonstrează gradul de
înţelegere, nivelul de asimilare al conţinuturilor .
Complicarea jocului-introducerea de variante noi, introducerea unui element
surpriză pentru a complica sarcina jocului
Evaluarea

2
 Funcţii specifice activităţilor ludice

1.Funcţia de cunoaştere sau funcţia cognitivă, informativă

Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fără să conştientizeze neapărat acest

lucru, copilul învaţă; acumulează noi date, informaţii, cunoştinţe, îşi formează
şi exersează un set de deprinderi, priceperi şi obişnuinţe, sarcinile jocului orientând
procesul cunoaşterii. În cadrul jocului didactic, învățarea ca proces primește
atributul dirijării.

2. Funcţia de stimulare, dezvoltare complexă a personalității jucatorului

Prin joc, este stimulată prioritar componenta motoriea personalităţii copilului, sau o
altă dimensiunea acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanţii
sunt hotărâţi să o ia de la capăt, sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat, nu resimt
oboseala specifică învăţării sau muncii, având un tonus pozitiv.

3.Funcția adaptativă și formativ educativă

Jocul modelează dimensiunile eului, ale personalitatii autonome și creative ale

copilului, contribuie la formarea, constientizarea propriei persoane, diminuarea
egocentrismului și integrarea în mini-societatea de copii, dezvolta spiritul de
competitie si fair-play, de dreptate

4. Funcția cathartică de echilibrare si tonifiere

Viața tot mai zgomotoasă, imcarcata , stresanta are nevoie de momente de
reechilibrare fizica și psihica, de detasari si compensări care se pot obtine prin
practicarea unor activitati ludice

5. Funcția terapeutică
Orice actvitate ludica permite crearea unei lumi imaginare în care oamenii se
refugiaza, unde predomina visele iar dorintele sunt implinie, cu ajutorul jocul se
poate pastra echilibrul vietii psihice

6. Funcţia socială

3
 Jocul constituie cadrul specific al unui antrenament al spontaneitatii si al libertatii de
expresie, un stimul important în cultivarea receptivitatii si a sensibilitatii, a mobilitatii
si a flexibilitatii psihice

Tipuri de jocuri

O clasificare cu aplicații practice în învățământul preșcolar este preluată și

adaptată de A. Glava și C. Glava (2002) din literatura tematică după cum urmează.
După criteriul ariei psihofizice exersate (adapt. după J. Moyles, 1989), jocurile
didactice care urmăresc explicit dezvoltarea psihică pot fi:
A. Jocul psihomotor, pentru dezvoltarea mobilităţii generale şi fine
 jocuri de construcţie/dezasamblare;
 jocuri de manipulare/coordonare;
 jocuri de stimulare senzorială: de discriminare cromatică, muzicale;
 jocuri de mişcare creativă (dansul);
 jocuri de căţărare, escaladare.
B. Jocul de stimulare intelectuală
 jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultării, de
cuvinte;
 jocuri de cunoaştere a mediului: de explorare, investigaţie, rezolvare de
probleme;
 jocuri logico-matematice: cu numere şi numărare, de comparare, analiză,
descriere, clasificare, de perspicacitate;
 jocuri de creativitate: de imagerie mintală, de reprezentare estetică.
C. Jocul de dezvoltare socioemoţională
 jocuri de comunicare, cooperare;
 jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tăcere;
 jocuri de empatie: interpretarea unor poveşti, redarea unui personaj, imitaţie;
 jocuri de prezentare de sine;
 jocuri de competiţie;
 jocuri terapeutice.
Pentru clasificarea jocurilor din punct de vedere al influenței formative, se va
lua în considerare numai acea operație/însușire a gândirii pe care o solicită cu
precădere sarcina jocului:
1. jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;
2. jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză;
3. jocuri pentru dezvoltarea capacității de comparație;
4. jocuri pentru dezvoltarea capacității de abstractizare și generalizare;
5. jocuri pentru dezvoltarea perspicacității;
6. jocuri didactice pentru dezvoltarea imaginației;

4
 7. jocuri didactice pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a
autocontrolului (Savu, Nistor, Bărbulescu, 2015).

Categorii de jocuri didactice specifice învăţământului primar

Nr. Criteriul de Tipuri de joc Exemple
crt. clasificare
I Scopul Jocuri de mișcare „Ne pregătim de lecții”
educațional Jocuri de exersare a pronunției „Telefonul fără fir”
corecte „Atenție la comenzi!”
Jocuri de atenție și orientare „Acum îl vezi, acum nu-l
spațială vezi”
Jocuri de dezvoltare a memoriei „Descifrează mesajul!”
Jocuri de dezvoltare a gândirii
II Sarcina Jocuri pentru fixarea și „Adevărat sau fals?”
didactică sistematizarea
cunoștințelor „Roata timpului”
Jocuri de transmitere și însușire de
noi cunoștințe „Țări, orașe, ape, munți”
Jocuri de verificare și evaluare
III Conținut Jocuri didactice pentru cunoașterea „Descoperă drumul spre
mediului înconjurător comorile științei”
Jocuri didactice matematice „Reduceri de prețuri”
Jocuri didactice pentru educarea „Caută cuvinte!”
limbajului etc.
IV Locul în Jocuri organizate ca activitate de „Mingea complimentelor”
activitate sine stătătoare
Jocuri integrate în alte activități

 Jocul liber se înlocuieşte treptat cu alte forme, ca: jocul de rol,jocul de

interacţiune, jocul cu reguli şi/sau jocul sportiv.
 Ulterior, jocul strategic şi de gândire activează priceperile noţionale şi rezolvarea
de probleme în ciclul gimnazial, dând posibilitatea de apariţie a socio-şi
psihodramei şi chiar a jocurile scenice(care vizează anumite interpretări al
textelor literare sau actualizarea unor evenimente istorice).
 Interpretând rolurile unor personaje comune(părinţi, copii aflaţi în anumite situaţii,
personaje din poveşti, etc.) sau mai puţin obişnuite conform experienţeilor
(poliţişţi, judecători, directorul şcolii, condamnaţi, eroi din istorie, etc.) elevii vor
înţelege mai bine propriul rol şi rolurile celor din jur şi îşi dezvoltă capacităţile
empatice, gândirea critică,arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător,
putereade decizie.

Teoriile
5
 Privite dintr-o perspectiva cronologica, preocuparile pentru explicarea si
intelegerea naturii si scopului jocului au fost ilustrate in operele unor filozofi si
oameni de cultura renumiti din diverse epoci

Aristotel- a abordat problema fericirii si a considerat ca jocul poate constitui

pentru unii oameni sursa a fericirii, fiind privite ca dezirabile in sine jocurile in
care gasim pur si simplu placere, fara sa le practicam in vederea unui alt scop

1.Teorii bioantropologice
-fizice
-culturale
2. Teorii psihosociologice
-teorii afective
-teorii cognitiviste și socioconstructiviste
-teorii sociologizante

Teoriile bioantropologice plasează jocul in corespondenta cu continutul ideal specific

antropologiei, care studiaza evolutia omului in corelatie cu conditiile naturale,
biogenetice, social-culturale

Teoriile bioantropologice fizice sunt focalizate în special pe identificarea originii, a

cauzelor si a rolului practicarii jocului pe parcursul diferitelor etape de crestere.

Teoria surplusului de energie- Fr. Schiller H. Spencer

Fr. Schiller susține ideea ca fiintele tinere dețin o foarte mare cantitate de energie
nervoasa ce nu poate fi consumata prin activitati serioase. Astfel, surplusul de energie
se poate descarca prin miscari, dintre care unele mai utile si se repeta ori de cate ori
este nevoie si in aceeasi forma si devin deprinderi

H. Spencer împărtaseste ideea conform careia jocul semnifica doar o modalitate simpla
de consumare a surplusului de energie neutilizat în alte activitati

Aceasta teorie a fost criticata de Ed Claparede care sustinea ca, copiii se joaca chiar si
atunci cand sunt obositi, alt critic al acestei teorii este Ursule Schiopu

Teoria preexercițiului pregătitor (teoria exercițiului pregatitor)- K. Groos

K. Groos considera jocul drept un exercițiu pregătitor pentru viața serioasa. La nastere
instinctele mostenite nu sunt destul de dezvoltate, astfel, este necesar, ca aceste
instincte sa fie exercitate sau completate prin noi achizitii

6
Aceasta teorie a fost criticata de Patrick care sustinea ca jocurile nu seamana deloc cu
activitatea varstei adulte, cu exceptia jocului de imitatie, alti critici ai acestor teorii au
fost Hall și Rakic

Teoria jocului ca stimulent al cresterii- H. A. Carr

Autorul acestei teorii susține ca jocul procura printre altele, stimularea cresterii
organelor, inclusiv dezvoltarea sistemului nervos care in primii ani de viata nu au inca o
structura definitiva care sa le asiggure functionarea optima. Aceasta teorie a fost
criticata de Wund Ed. Claparede care sustine ca jocul este un preexercițiu, nu un
postexrcitiu

Teoria exercițiului complementar( teoria compensației)- K. Lange

Jocul are rolul de a trezi instinctele si tendintele latente din oameni atunci cand nu
exista trebuinte care sa i stimuleze, semnificand intr-o forma primara o activitate ce
facilitează procesul cresterii si al dezvoltarii somatice, jocul contribuind la adaptarea la
mediu, criticii acestei teorii sustin ca jocul reiese din sfera mai restransa a instinctelor

Teoria atavismului( Teoria recapitularii/ Teoria biogenetica)-G. S. Hall

Acesta sustine ca jocul este o repetare a instinctelor si a formelor de viata primitiva, in

ordinea cronologica aparitiei lor, dar si un exercitiu necesar diminuarii si disparitiei
functiilor rudimentare si inutile. Ed Claparede critica aceasta teorie sustinând ca jocul
manifestat constant nu para sa slabeasca activitatile care ii formeaa obiectul ci
dimpotria pare sa le mentina si sa le dezvolte

Teoria recreerii(odihnei)- J. Schaller, M. Lazarus

J. Schaller susține ideea conform careia jocul este o modalitate de recreere specifica
fiintelor vii, dar mai cu seama omului care contribuie la relaxarea si detensionarea atat a
corpului, cat si a spiritului. Practic, prin joc, organismul se incarca cu energie si elimina
starile de oboseala si plictiseala

M. Lazarus sustine ca prin joc organismul se reface, jocul fiind necesar mai cu seama in
urma unor activitati mai putin agreabile dar obositoare, pe care copilul trebuie sa le
realieze

Criticii acestor teorii sustineau ca oboseala nu indeamna la joc

Teorii bioantropologice culturale

7
Teoriile bioantropologice culturale au o perspectiva superioara de abordare a jocului,
acesta fiind analizat prin prisma impactului condițiilor socioculturale asupra dezvvoltarii
personalitatii si a evolutiei sociale a copilului, având puternice implicatii formative

Johan Huizinga- defineste jocul ca o actiune specifica libera, constienta si incarcata de

sensuri si tensiuni, situata in afara vietii obisnuite, dar care il poate sorbi cu totul pe
jucator. Huizinga percepe jocul ca un element de cultura si un factor creator de cultura
in acelasi timp, cu un loc deosebit in viata oamenilor

Roger Caillois- percepe jocul ca activitate umana extrem de importanta pentru

dezvoltarea in ansamblu a copilului, considera jocul o activitate libera, izolata, incerta,
neproductiva, fictiva, acestea fiind caracteristici de exterior, in realitate acestea fiind
guvernate de instincte si trebuinte specifice naturii umane și vieții comunitatilor

E.Erikson-propune o teorie referitoare la dezvoltarea umana bazata pe conceptul de

epigeneza, ceea ce semnifica faptul ca toti indivizii urmeaza anumite modele de
crestere si dezvoltare. În copilaria mica jocurile nu implica scopuri reale ci dorinta de
realizare a acestora, ceea ce le permite copiilor sa testeze diverse posibilitati prin care
sa-si rezolve conflictele. Adoptând scopuri practice in joc, copiii vor incepe sa se
comporrte conform modelelor realitatii oferite prin intermediul adultilor

Teorii psihosociologice( funcționaliste)

Teoriile psihosociologice asupra jocului aduc in prim-plan relevanta acestuia pentru

dezvoltarea psihologica si sociala a copilului, vizând planurile afectelor, cognitiei si
personalitatii. Din perspectiva psihologiei educatiei jocul este apreciat ca activitate
fundamentala la varsta copilariei cu efecte majore in dezvoltarea psihologica, prin joc
copii acumuleaza experienta, dobandesc noi informatii și asimileaza comportamente

Teorii afective

Jocul este un diagnostic al dezvoltarii, deoarece prin tipul si creativitatea jocului se

poate cunoaște dezvoltarea normala a copilului sau eventualele tulburari prin urmărirea
modul prin care se joaca copilul si a obiectelor folosie de acesta

Teoria plăcerii funcționale- K. Buhler

Prezinta o conceptie despre joc axata pe opinia ca prin joc copilul simte plăcere, motivul
principal pentru care acesta se joaca este starea de bine, dar si bucuria de a anticipa
rezultatul activitatii

Teoria sa a fost criticata pe motivul ca numeroase jocuri practicate de copii sunt

repetate si in condițiile in care provoaca neplaceri, durere, insatisfactie, oboseala

8
Sigmund Freud- Activitățile de joc permit explorarea, eliberarea și controlul emotiilor, la
fel ca exteriorizarea temerilor ori a starilor de anxietate. Consumându-si prin joc
tensiunile sau starile negative, copilul reuseste sa se elibereze de acestea si reduce
riscul de a dezvolta vreo nevroza specifica vârstei copilariei. Un alt aspect pe care
Freud il considera motivatie a jocului este dorinta copilului de a fi adult, de a avea
responsobilitatea sa se comporte ca un adult.

Susan Sutherland Isaacs-modalitatea optima de invatare la varsta copilariei ar fi

dezvoltarea independentei lor, libertatea de a explora si experimenta, lucru care se
poate realiza cel mai bine prin joc, adultii si educatorii avand rolul de a ghida jocul, de
asemenea se dezvolta afectivitatea iar prin jocul simbolic si manifestarea fanteziei copiii
si-ar putea elibera trairile afective negative

Margaret Lowenfel-Aceasta a stabilit câteva conexiuni intre activitatile ludice ale

copiilor cu materiale precum apa, nisipul, lutul si reproducerile simbolice ale interesului
fata de functiile sexuale. In directia nonfreudiana jocul este perceput ca un mijloc de
eliberare a conflictelor emotionale, ca modalitate de dezvoltare cognitiva, dar si ca
potentiala solutie in tratarea problemelor de comportament

Melenie Klein-Din perspectiva sa, jocul nu trebuie inteles doar ca o simpla distractie
sau activitate care produce placere, ci si ca o modalitate de protectie impotriva
fantasmelor care il sperie pe copil. Prin joc se pot exterioariza conflicte interne, care
devin mai usor de inteles si acceptat, ceea ce duce la diminuare anxietatii copilului.

Anna Freud-a utilizat terapia prin joc in activitatile cu copiii, completata de interpretarea
viselor si a desenului liber

A.Adler-El este de parere ca, copilul isi doreste sa detina putere si sa domine,
incluzând in acesta perspectiva conceptia sa mai larga conform careia viata psihica
este dominata de sentimente de inferioritate, el considera ca acest sentiment isi are
originea in copilaria mica, prin joc, copilul realizeaza un proces de compensare a
incapacitatilor sale intelectuale si sociale refugindu-se intr-o alta lume, unde poate sa fie
ceea ce isi doreste.

Teorii cognitiviste si sociocognitiviste

Aceste teorii sunt axate pe analiza mecanismelor psihice-cognitive, energizante și

integrative ale jocului, cu puternice implicatii formative in planu dezvoltarii psihice a
copilului, susținând rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii, teoriile
sociocognitiviste recunosc rolul jocului in dezvoltarea intelectuala, cognitiva a copilului
dar scot in evidenta si contributia factorului social in constructia mecanismelor psihice.

9
Jean Piaget

Teoria lui Piaget despre joc cunoaste doua etape in structurarea sa: prima etapa este
cea in care natura jocului la varsta copilariei a cunoscut conceptii influentate de
psihanaliza lui S. Freud, cea in care jocul este indisolubil conectat la dezvoltarea
intelectului copilului, natura si functiile jocului fiind analizate dintr-o perspectiva
cognitivista mult mai complexa, astfel, Piaget considera jocul drept o manifestare a
dorintelor nesatisfacute ale copilului, care apartine unei lumi iluzorii si cu posibilitati
nelimitate și substituie ceea ce pentru copil este inaccesibil in lumea reala. În cea de-a
doua etapa a analizei si explicarii jocului J. Piaget depaseste perspectiva psihanalitica
si se reorienteaza spre investigarea relatiei dintre evolutia jocului si dezvoltarea gandirii,
sustinând ca din activitatile ludice desfasurate de copii se poate deduce nivelul lor de
dezvoltare si se pot proiecta directii educative in scopul dirijarii evolutiei cognitive a
copiilor. Jocul este inteles ca mijloc prin care copilul reuseste sa integreze in maniera
personala si sa controleze reprezentarile, cunostintele si experienta referitoare la lumea
obiectiva. În concluzie J. Piaget întelege jocul ca pe un pol al exercitiilor functionale in
cursul dezvoltarii individului. Celalat pol este exercitiul neludic de invatare in care
contextul adaptarii este predominat cognitiv si nu de joc

Arnold Gessel- urmăreste evolutia copilului in functie de stadiile de crestere si de

maturizare a sistemului nervos , in corelatie cu procesul de achizitii in plan psihologic,
alaborând teoria maturizarii. În ceea ce priveste jocul, Gessel sustine ca acesta este
relevant pentru dezvoltare, dar aspectele sale fundamentale se refflecta in conduita de
joc si in particularitatile jocului, nu neaparat in rolul determinat asupra dezvoltarii
psihice. Desi este important pentru dezvoltarea cognitiva jocul reprezinta si un mijloc de
socializare

L. S. Vîgotski sustine ca invatarea se poate transforma in dezvoltare prin interactiunea

sociala, in care copilul si adultul coopereaza. „In conceptia lui Vîgotski, dezvoltarea
cognitiva e reultatul unei duble formari, externa si apoi interna, intr o miscare a carei
directie de la social la individual si nu invers„ (solovastru). Vîgotski a eleborat teoria
socioculturala a invatarii si sustine ca „dezvoltarea cognitiva se realizeaza prin
asimilarea continuturilor culturale in contextul colaborarii cu ceilalti„(Stanulescu). Prin
aceasta idee Vîgotski realizeaza o etapizare a varstelor de dezvoltare umana, apreciind
ca perioada aflata inte 2 si 7 ani corespunde stadiului de joc. Activitatea ludica ii ofera
copiului posibilitatea sa exerseze si sa opereze cu abilitati pe care inca nu le stapaneste
dar care treptat se vor perfectiona si il vor duce intr-un stadiu superior de dezvoltare,
jocul constituie un stimulent pentru dezvoltarea psihofizica a acestuia vizandu-se astefel
zona proximei dezzvoltari

10
A.N. Leontinev- reitereaza ideea conform careia jocul este o activitate de tip
fundamental, rezultat al interferentei dintre factorii biopsihosociali, ce presupune
formarea si dezvoltarea procedeelor de actiune cu rol hotarator in evolutia copilului. In
perioada care precede scoala, jocul este acivitatea principala a copiului, generat de
trebuinta cunoasterii, dar si de trebuinta de actiune, de reflectare si de reproducere a
vietii reale dintr-o perspectiva proprie. Prin joc, copilul isi transpune aspiratiile si
dorintele personale intr un plan imaginar, prelucreaza si adapteaza realitatea in
corespondenta cu trebuintele sale. In acest fel reuseste sa si exerseze viata psihica si
sa si experimenteze personalitatea

J. S. Bruner-considera ca jocul are ca scop principal pregatirea copilului pentru viata

adulta, motiv pentru care nu trebuie lasat sa se desfasoare lier, la intamplare, ci trebuie
sa fie dirijat de catre adult. Mai mult, adultul trebuie sa fie specializat in munca cu copiii
si sa fie capabil sa creeze un joc structurat, cu reguli precise.

Teorii sociologizante

Teoriile sociologizante sunt axate pe analiza impactului conditiilor sociale, culturale si a

factorilor de mediu asupra jocului, cu puternice implicatii formative in planul dezvoltarii
sociale si al personalitatii copilului

K. D. Ușinski- a considerat jocul ca o forma de activitate libera, cu puternic rol formativ,

prin care copilul isi cunoaste propriul potential si isi dezvolta capacitatea creatoare. Desi
a definit jocul drept manifestare a imaginatiei puse in fictiune de diferite tendinte
afective, Ușinski subliniaza rolul mediului social in influentarea jocului prin determinarea
continutului si a caracteristicilor sale. Importanta jocului pentru dezvoltarea copilului
este data de independenta pe care acesta o ofera. Doar printr un joc original, creat de
copil in baza propriei imaginatii, care provoaca si stimuleaza interesul, se creeaza
premisele dezvoltarii sale psihice.

G. V. Plehanov-are de asemenea o perspectiva sociala asupra jocului, pe care il

intelege ca fenomen social, generat de munca, activitate cu care se si aseamana. El
sustine ca atat continutul jocului, cat si caracteristicile sale sunt determinate de mediul
social care are o puternica influenta asupra acestuia

D.B. Elkonin- susține ca dezvoltarea copilului se subsemneaza conditiilor externe care

influenteaza subiectele, tipul, manifestarea si caracteristicile acivitatii ludice. Practic, el
aduce in discutie functia puternic formativa a jocului, care este tributara deschiderii spre
sfera activitatilor si relatiilor umane . Jocul afirma el, este in structura sa interna un
fenomen social, care ia nastere in conditiile vietii sociale ale copilului, in urma
procesului interiorizarii si al intelegerii normelor sociale.Prin joc , copiii isi dezvolta
capacitatea de intelegere a motivatiei activitatii umane, de rezolvare a unor probleme
11
create contextul social, de a colabora in cadrul activitatilor si altele, aspecte care
evidenteaza din nou caracterul social al jocului.

J. Chateau-apreciaza jocul drept o activitate fizzica sau mintala determinata de

placerea pe care o provoaca, care il ajuta pe copil sa se dezvolte. Astfel, jocul devine
necesar si il sprijina pe copil sa –si manifeste independenta si autonomia, copilaria fiind
ucenicia varstei adulte .Considera ca jocul reprezinta pentru copil o activitate foarte
serioasa, in care isi poate etala potentialul si afirma propria persinalitate prin
interpretarrea diverselor roluri

Ed. Claparede-specilist in psihologia infantila prezinta o teorie extinsa despre joc, cu

punct de plecare Teoria biologizanta a exercitiului pregatitor pe care o devolta si o
reorienteaza in directia devoltarii psihofizice, a cunoasterii realitatii si a manifestarii
personalitatii ciopilului, astefl, el imparte jocurile in doua categorii largi: jocuri cu functii
generale(senoriale, motorii, psihiceintelectuale si afective) si jocuri cu functii
speciale(lupta, vanatoare, familiale, soaviale, de imitatie). El afirma ca instruirea trebuie
sa se axeze pe nevoile si interesele copilului, sa se desfasoare ca un joc, cu caracter
atractiv, dar si cu respectarea legilor devoltarii naturale a copilului

12