SR EN ISO 13791 Referinte

ICS 91.120.
10
SR EN ISO 13791
Mai 2006
STANDARD ROMÂN
Performanţa termică a clădirilor

Calculul temperaturii interioare a unei încăperi în
timpul verii, fără climatizare
Criterii generale şi proceduri de validare
Thermal performance of buildings

Calculation of internal temperatures of a room in summer
without mechanical cooling
General criteria and validation procedures
Performance thermique des bâtiments

Température intérieure en été d’un local non climatise
Critères généraux et méthodes de calculs
APROBARE Aprobat Directorul General al ASRO la 31 mai 2006

Standardul european EN ISO 13791:2004 are statutul unui
standard român
CORESPONDENŢĂ Standardul naţional SR EN ISO 13791:2006 este identic cu

standardul european EN ISO 13791:2004
The national standard SR EN ISO 13791:2006 is identical to the

European Standard EN ISO 13791:2004
La norme nationale SR EN ISO 13791:2006 est identique à la

Norme européenne EN ISO 13791:2004
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88
Serviciul Redacţie-Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu
(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO
Ref.: SR EN ISO 13791:2004 Ediţia 1

Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN ISO 13791:2004.
Corespondenţa dintre standardele europene la care se face referire şi standardele române este următoarea:
EN 410:1998 IDT SR EN 410:2003

Sticlă pentru construcţii. Determinarea caracteristicilor
luminoase şi solare ale vitrajelor
EN ISO 6946:1996 IDT SR EN ISO 6946:1998

EN ISO 6946:1996/A1 :2003 SR EN ISO 6946:1998/A1:2004 SR EN ISO 6946:1998
Părţi şi elemente de construcţie. Rezistenţa termică şi
transmitanţa termică. Metoda de calcul

Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii

SR ISO 9251:1993/A99:2002
Izolaţie termica. Condiţii de transfer de căldură

Izolaţie termica. Transfer de căldură prin radiaţie. Mărimi fizice
si definiţii

Izolaţie termica. Transfer de masa. Mărimi fizice
EN ISO 10077-1:2000 IDT SR EN ISO 10077-1:2002

Performanta termica a ferestrelor, uşilor si obloanelor
EN ISO 10077-2:2003 IDT SR EN ISO 10077-2:2004

Performanta termica a ferestrelor, uşilor si obloanelor. Calculul
coeficientului de transfer termic. Partea 2: Metoda numerica
pentru profile de tâmplărie

Performanta termica a clădirilor transferului termic prin sol.
Metode de calcul
Simbolurile gradelor de echivalenţă (IDT - identic, MOD - modificat, NEQ - neechivalent), conform
SR 10000-8.
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene la care se face referinţă (respectiv
standardele române identice cu acestea).
În textul standardului cuvintele ”standard internaţional” se citesc ”standard european”.

STANDARD EUROPEAN EN ISO 13791
EUROPEAN STANDARD Noiembrie 2004
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM
ICS 91.120.10
Versiunea română
Performanţa termică a clădirilor

Calculul temperaturii interioare a unei încăperi în timpul verii, fără climatizare
Criterii generale şi proceduri de validare
(ISO 13791:2004)
Thermal performance of buildings Performance thermique des Wärmetechnisches Verhalten von

Calculation of internal bâtiments Gebäuden
temperatures of a room in summer Temperature interieure en ete Sommerliche Raumtemperaturen
without mechanical cooling d’un local non climatise bei Gebauden ohne
General criteria and validation Criteres generaux et methodes Anlagentechnik / Allgemeine
procedures de calculs Kriterien und Validierungsverfahren
(ISO 13791:2004) (ISO 13791:2004) (ISO 13791:2004)
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN ISO 13791:2004

Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea
CEN.
Acest standard european a fost adoptat de CEN la 7 iunie 2004.
Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în
care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe bază
de cerere de la Secretariatul Central sau de la orice membru CEN.
Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză şi germană). O versiune într-o altă
limbă, făcută prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională şi notificată
Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveţia,
Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia
şi Ungaria.
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

European Committee for Standardization
Comité Européen de Normalisation
Europäisches Komitte für Normung
© 2004 CEN - Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod
sunt rezervate în întreaga lume membrilor naţionali CEN
Ref.: EN ISO 13791: 2004 RO
Preambul.......................................................................................................................................... v
Introducere...................................................................................................................................... vi
1 Domeniu de aplicare..................................................................................................................... 1
2 Referinţe normative...................................................................................................................... 1
3 Termeni, definiţii şi unităţi de măsură...........................................................................................2

3.1 Termeni şi definiţii ...................................................................................................... 2
3.2 Simboluri şi unităţi de măsură.....................................................................................3
3.3…Indici........................................................................................................................... 4
4 Determinarea temperaturilor interioare......................................................................................... 4

4.1…Ipoteze........................................................................................................................ 4
4.2 Evaluarea temperaturilor relevante 5
4.3 Bilanţul termic al unei încăperi 9
4.4 Condiţii la limită 9
4.5 Termeni din ecuaţiile de bilanţ termic 14
5 Proceduri pentru efectuarea calculelor.......................................................................................26

5.1 Generalităţi 26
5.2 Date climatice de calcul/referinţă 26
5.3 Caracteristici geometrice şi termofizice ale elementelor unei încăperi 27
5.4 Aporturi interne de calcul/referinţă 27
5.5 Comportament de referinţă al ocupanţilor 28
5.6 Metode de calcul 28
6 Raport al calculelor..................................................................................................................... 29
7 Proceduri de validare.................................................................................................................. 29
7.1 Introducere 29
7.2 Validarea proceselor de transfer termic 29
7.3 Procedură de validare pentru ansamblul metodei de calcul 38
Anexa A (informativă) Exemplu de tehnică de rezolvare................................................................51

A.1 Introducere 51
A.2 Ipoteze de bază pentru metoda de calcul 51
A.3 Metodă de calcul 51
A.4 Bilanţ termic al încăperii 57
Anexa B (informativă) Transfer termic convectiv printr-un strat de aer ventilat..............................58

B.1 Introducere 58
B.2 Transfer termic convectiv pentru un strat de aer vertical 58
B.3 Transfer termic convectiv pentru un strat de aer orizontal 63
Anexa C (informativă) Umbrirea datorită ecranelor suspendate şi celor laterale............................64

C.1 Introducere 64
C.2 Schema de calcul pentru ecran suspendat 66
C.3 Schema de calcul pentru proiecţia verticală la extremitatea ecranului suspendat 67
C.4 Schema de calcul pentru un ecran lateral 68
C.5 Calculul ariei însorite datorită unui ecran lateral 69
C.6 Ecran exterior 70
C.7 Factor de însorire 72
Anexa D (informativă) Date climatice de calcul/referinţă în sezonul cald.......................................73
Anexa E (informativă) Calculul schimburilor radiative interioare de undă lungă în clădiri...............74

E.1 Introducere 74
E.2 Limite de aplicare 74
3
E.3 Metodă de calcul 74
Anexa F (informativă) Coeficienţi de schimburi termice radiative exterioare de undă lungă..........76

F.1 Introducere 76
F.2 Termeni şi metodă de calcul 76
Anexa G (informativă) Factori solari............................................................................................... 78

G.1 Introducere 78
G.2 Factor al aporturilor solară către aer 78
G.3 Factori de distribuţie 78
G.4 Factor de reducere solar 79
Anexa H (informativă) Aporturi interne........................................................................................... 81

H.1 Introducere 81
H.2 Clădiri de locuit 81
H.3 Clădiri cu altă destinaţie decât de locuit 82
Anexa I (informativă) Ventilarea aerului/schimburi de aer..............................................................83

I.1 Introducere 83
I.2 Metodă de calcul 83
I.3 Exemple de calcul a numărului de schimburi de aer pentru ventilare naturală pentru
clădiri simple 87
Anexa J (informativă) Rezultate detaliate asupra încercărilor de validare considerate în procedura

modelului global de validare........................................................................................................... 90
Bibliografie...................................................................................................................................... 92
4
Preambul
Acest document EN ISO 13791:2004 a fost elaborat de comitetul tehnic CEN/TC 89 „Performanţa
termică a clădirilor şi a elementelor de construcţie”, al cărui secretariat este deţinut de SIS, în
colaborare cu comitetul tehnic ISO/TC 163 „Performanţa termică şi utilizarea energiei în mediul
construit”, subcomitetul SC2, „Metode de calcul”.
Acest standard european trebuie să primească statut de standard naţional, fie prin publicarea unui
text identic, fie prin ratificare, cel târziu în mai 2005 şi toate standardele naţionale în contradicţie cu
acesta trebuie retrase cel târziu în mai 2005.
Acest standard face parte dintr-o serie de standarde privind metode de calcul pentru proiectarea şi
evaluarea performanţei termice a clădirilor şi a elementelor de construcţie.
Acest standard conţine o bibliografie.
Conform regulamentului intern CEN/CENELEC organismele naţionale de standardizare din ţările

următoare sunt obligate să aplice prezentul standard european: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca,
Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia,
Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.
5
Introducere
Acest standard este destinat a fi utilizat de specialişti pentru a le permite dezvoltarea şi/sau validarea
metodelor pentru calculul orar al temperaturilor interioare ale unei singure încăperi.
Exemple de aplicare ale unor asemenea metode includ:
a) evaluarea riscului de supraîncălzire interioară;
b) optimizarea aspectelor de proiectare ale unei clădiri (masa termică a unei clădiri, protecţia solară,
numărul de schimburi de aer pentru ventilare etc.) pentru a obţine condiţii de confort termic;
c) evaluarea necesităţii prevederii unui dispozitiv mecanic de răcire;
Nu sunt incluse criterii de performanţă ale unei clădiri. Ele pot fi luate în consideraţie la nivel naţional.
Prezentul standard poate fi, deasemenea, utilizat ca referinţă pentru dezvoltarea unor metode mai
simplificate pentru aplicaţiile susmenţionate sau similare.
6
1 Domeniu de aplicare
Acest standard stabileşte ipotezele, condiţiile la limită, ecuaţiile şi încercările de validare pentru o
metodă de calcul, în regim tranzitoriu orar, a temperaturilor interioare (ale aerului şi operative) în
timpul sezonului cald, a unei singure încăperi fără funcţionarea nici unui echipament de
răcire/încălzire. Prezentul standard nu impune nici o tehnică numerică particulară. Încercările de
validare sunt incluse în articolul 7. Un exemplu de tehnică de rezolvare este dat în Anexa A.
Acest standard nu conţine informaţii suficiente pentru definirea unei proceduri capabile să determine
condiţiile interioare ale zonelor speciale cum sunt spaţiile solare ataşate, atriumurile, elemente solare
pasive indirecte (pereţi Trombe, panouri solare) şi zonele în care radiaţia solară poate traversa
încăperea. În astfel de situaţii sunt necesare ipoteze şi soluţii mai detaliate (a se vedea Bibliografia).
2 Referinţe normative
Pentru aplicarea prezentului standard sunt indispensabile următoarele documente de referinţă.
Pentru referinţele datate, se aplică numai ediţia citată. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima
ediţie a publicaţiei la care se face referire (inclusiv modificările).
EN 410, Glass in building – Determination of luminous and solar characteristics of glazing.
EN ISO 6946, Building components and building elements – Thermal resistance and thermal
transmittance – Calculation method (ISO 6946:1996).
EN ISO 7345, Thermal insulation – Physical quantities and definitions (ISO 7345:1987).
EN ISO 9251, Thermal insulation – Heat transfer conditions and properties of materials – Vocabulary
(ISO 9251:1987).
EN ISO 9288, Thermal insulation – Heat transfer by radiation – Physical quantities and definitions
(ISO 9288:1989).
EN ISO 9346, Thermal insulation – Mass transfer – Physical quantities and definitions (ISO
9346:1987).
EN ISO 10077-1, Thermal performance of windows, doors and shutters – Calculation of thermal
transmittance – Part 1: Simplified method (ISO 10077-1:2000).
EN ISO 10077-2, Thermal performance of windows, doors and shutters – Calculation of thermal
transmittance – Part 2: Numerical method for frames (ISO 10077-2:2003).
EN ISO 13370, Thermal performance of buildings – Heat transfer via the ground – Calculation
methods (ISO 13370:1998).
3 Termeni, definiţii, simboluri şi unităţi de măsură
3.1 Termeni şi definiţii
Pentru utilizarea acestui standard se aplică termenii şi definiţiile din EN ISO 7345, EN ISO 9251, EN
ISO 9288, EN ISO 9346 şi definiţiile care urmează.
3.1.1 mediu interior

spaţiu închis delimitat de mediul exterior sau de spaţii adiacente prin elemente de construcţie ale
clădirii
3.1.2 element al încăperii

perete, acoperiş, tavan/plafon, planşeu, uşă sau fereastră care separă mediul interior de cel exterior
sau de un spaţiu adiacent
7
3.1.3 aer al încăperii
aer din spaţiul interior
3.1.4 temperatura aerului interior

temperatura aerului din încăpere
3.1.5 temperatura suprafaţei interioare

temperatura suprafeţei interioare a unui element al anvelopei
3.1.6 temperatură medie radiantă

temperatură superficială uniformă a închiderii unei incinte cu care un ocupant ar schimba aceeaşi
cantitate de căldură prin radiaţie ca şi în cazul unei incinte reale, neuniforme
3.1.7 temperatură operativă

temperatură uniformă a închiderii unei incinte cu care un ocupant ar schimba aceeaşi cantitate de
căldură prin radiaţie şi convecţie ca şi în cazul unei incinte reale neuniforme
8
3.2 Simboluri şi unităţi de măsură
Pentru utilizarea acestui standard se aplică următoarele simboluri şi unităţi de măsură:
Unitate de
Simbol Mărime
măsură
A arie m2
As arie însorită m2
C capacitate termică J/K
F factor de formă -
I intensitate a radiaţiei solare W/m 2
R rezistenţă termică m².K/W
T temperatură termodinamică K
U coeficient de transmisie termică W/(m² .K)
V volum m3
a difuzivitate termică m²/s
c căldură specifică masică J/(kg.K)
cd coeficient de descărcare -
cp căldură specifică masică a aerului la presiune constantă J/(kg.K)
d grosime m
fd factor de distribuţie solară -
fic factor intern convectiv -
fs factor de însorire -
fsa factor al aporturilor solare către aer -
fsl factor de reducere solar -
g flux termic pe volum W/m 3
h coeficient de transfer de căldură superficial W/(m² .K)
l lungime m
m masă kg
qa viteză de curgere a masei de aer kg/s
p presiune Pa
q densitate a fluxului termic W/m 2
t timp, durată s
v viteză m/s
9
Unitate de
Simbol Mărime
măsură
x,z,z coordonate m
 conductanţă termică a stratului de aer W/(m² .K)
 flux termic, putere termică W
J flux de radiaţie efectiv total W/m²
α coeficient de absorbţie a radiaţiei solare, al unei suprafeţe -
 emisivitate emisferică totală -
 temperatură, în grade Celsius o

C
 conductivitate termică W/(m .K)
 vâscozitate dinamică kg/(m.s)
 coeficient de reflexie solară -
10
3.3 Indici
a aer cd conducţie
b clădire ec plafon exterior
c convecţie ef plardoseală exterioară
D radiaţie solară directă eq echivalent
d radiaţie solară difuză ic plafon interior
e exterior if pardoseală interioară
g sol il secţiune de intrare
i interior lr radiaţie de undă lungă
l care iese din secţiune mr medie radiantă
n normal pe suprafaţă op operativ
r radiaţie sa aport solar către aer
s suprafaţă sk boltă cerească
t timp sr radiaţie de undă scurtă
v ventilare va ventilaţie printr-un strat de aer
4 Determinarea temperaturilor interioare
4.1 Ipoteze
Evaluarea temperaturii interioare a unei încăperi necesită rezolvarea unui sistem de ecuaţii de transfer
termic şi de transfer de masă, în regim nestaţionar, între mediul exterior şi cel interior, prin elementele
opace şi cele transparente care alcătuiesc anvelopa încăperii. Metodele definite în acest standard
permit utilizatorului să determine temperatura ca funcţie de timp pentru fiecare element, inclusiv
pentru aerul interior. Ipotezele admise pentru calculul temperaturilor interioare ale unei singure
încăperi în condiţii de regim nestaţionar, în absenţa oricărui dispozitiv de răcire, sunt următoarele :
– temperatura aerului este uniformă în întrega încăpere ;
– diferitele suprafeţe ale elementelor încăperii sunt izoterme;
– proprietăţile termofizice ale materialelor care alcătuiesc elementele încăperii sunt independente de
timp;
– conducţia termică prin elementele încăperii (exclusiv prin sol) este considerată unidimensională;
– conducţia termică spre sol, prin elementele încăperii, este considerată printr-un flux termic
unidimensional echivalent, conform cu EN ISO 13370;
– efectul punţilor termice este în general neglijat, dar în cazul în care este considerat, este ignorată
contribuţia acestora la stocajul termic;
– spaţiile de aer sunt tratate ca straturi de aer delimitate de două suprafeţe izoterme şi paralele;
– coeficienţii de transfer termic convectiv: la suprafaţa exterioară depind de viteza şi direcţia

vântului, la suprafaţa interioară depind de direcţia fluxului termic;
11
– fluxul termic prin radiaţie de undă lungă pe suprafeţele exterioare ale încăperii este legat de
un coeficient de transfer termic independent de timp;
– mediul radiant exterior (cu excepţia boltei cereşti) este la temperatura aerului exterior (a se
vedea 4.5.4.1);
– distribuţia radiaţiei solare în interiorul încăperii este independentă de timp;
– dimensiunile fiecărui element sunt măsurate în interiorul încăperii;
– temperatura medie radiantă este calculată prin ponderarea diferitelor temperaturi superficiale
interioare în funcţie de ariile corespunzătoare;
– temperatura operativă este o medie între temperatura aerului interior şi temperatura

superficială medie.
4.2 Evaluarea temperaturilor relevante
4.2.1 Temperatura aerului interior
Temperatura aerului unei încăperi, în orice moment dat, se obţine rezolvând ecuaţia (1), în care
fluxurile termice către aerul din încăpere sunt considerate pozitive:
(1)
în care
N este numărul de suprafeţe interioare care delimitează aerul interior;
A este aria fiecărui element de construcţie;
qc,i este densitatea fluxului termic prin convecţie (a se vedea 4.5.2.2);
v este fluxul termic prin ventilare (a se vedea 4.5.6);
i,c este partea fluxului termic convectiv datorită surselor interioare (a se vedea 4.5.5);
sa este fluxul termic prin aer datorită aporturilor solare (a se vedea 4.5.3.4);
va este fluxul termic datorat aerului care pătrunde în încăpere prin straturile de aer din
elementele de construcţie care o delimitează;
ca este căldura specifică masică a aerului;
ma,i este masa aerului interior;
a,i este temperatura aerului interior
t este timpul
NOTĂ - Partea din dreapta a ecuaţiei (1) poate fi considerată egală cu zero datorită valorii foarte mici a
termenului (ca . ma,I)
4.2.2 Temperatura superficială interioară
Temperatura superficială interioară a unui element j, se obţine rezolvând ecuaţia (2), în care fluxurile
termice către suprafaţa interioară, cu excepţia lui qc,i, sunt considerate pozitive:
12
(2)
în care
qlr este densitatea fluxului termic datorită schimburilor prin radiaţie de undă lungă cu alte
suprafeţe interioare (a se vedea 4.5.4.2);
qsr este densitatea fluxului termic conductiv (a se vedea 4.5.3.2);
qc este densitatea fluxului termic emis către aerul unei încăperi prin convecţie (a se vedea
4.5.2.2);
qcd este densitatea fluxului termic emis către aerul unei încăperi prin convecţie (a se vedea
4.5.1);
i,r este fluxul termic datorită componentei radiative a aporturilor interne (a se vedea 4.5.5);
N este numărul de suprafeţe care delimitează aerul interior;
A este aria unui element j al încăperii;
4.2.3 Suprafaţa care delimitează două straturi solide
Figura 1 – Suprafaţa care delimitează două straturi
Temperatura pe suprafaţa j care delimitează două straturi ale unui element (Figura 1) se obţine
rezolvând ecuaţia (3):
(3)
în care
qcd, j-1 este densitatea fluxului termic conductiv provenind de la suprafeţa j-1(a se vedea 4.5.1);
qcd, j+1 este densitatea fluxului termic conductiv provenind de la suprafeţa j+1(a se vedea 4.5.1);
qsr, j este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei solare absorbite de suprafaţa j.
13
4.2.4 Suprafaţa unui strat de aer
Legendă
1 Strat de aer
Figura 2 – Suprafaţa care delimitează un strat de aer
Temperatura pe suprafaţa j a unui strat de aer (Figura 2) se obţine rezolvând ecuaţia (4):
(4)
în care
qc este densitatea fluxului termic total provenind de la stratul de aer (a se vedea 4.5.2);
qlr este densitatea fluxului termic primit prin radiaţia de undă lungă prin stratul de aer (a se
vedea 4.5.4);
qcd este densitatea fluxului termic conductiv (a se vedea 4.5.1);
qsr este densitatea fluxului termic absorbit datorită unei surse exterioare (de exemplu: radiaţia
solară).
4.2.5 Suprafaţa exterioară a unui element al încăperii
Figura 3 – Suprafaţa exterioară a unui element
Temperatura pe suprafaţa j a unui element al încăperii (Figura 3) se obţine rezolvând ecuaţia (5):
(5)
în care
qlr este densitatea fluxului termic prin radiaţie de undă lungă pe suprafaţă (a se vedea
4.5.4.1);
14
qsr este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbită de suprafaţă (a
se vedea 4.5.3.1);
qc este densitatea fluxului termic prin convecţie cu aerul (a se vedea 4.5.2.2);
qcd este densitatea fluxului termic conductiv (a se vedea 4.5.1);
4.2.6 Temperaturi relevante pentru elemente de construcţie speciale
4.2.6.1 Tavan sub pod
Tavanul, spaţiul de aer şi acoperişul sunt considerate ca un element orizontal unic cu un flux termic
unidimensional. Volumul de aer este asimilat cu un strat de aer; tratat la 4.5.2.3 şi 4.5.2.4.
4.2.6.2 Placă pe sol
Planşeul şi solul sunt considerate ca un element orizontal unic cu un flux termic tratat în conformitate
cu standardul EN ISO 13370. Condiţiile la limită sunt specificate la 4.4.4.
4.2.6.3 Planşeu peste subsol
Subsolul este considerat ca fiind neîncălzit conform standardului EN ISO 13370. Condiţiile la limită
sunt specificate la 4.4.3.
4.2.6.4 Planşeu peste spaţiu tehnic
Planşeul, spaţiul tehnic şi solul sunt considerate ca fiind un planşeu peste spaţiu tehnic conform
standardului EN ISO 13370. Condiţiile la limită sunt specificate la 4.4.5.
4.2.6.5 Element vitrat
Un element vitrat se compune dintr-un anumit număr de planuri (panouri vitrate şi eventual obloane)
care se află în echilibru termic unele în raport cu celelalte. Evaluarea temperaturilor fiecărui plan se
face adoptând următoarele ipoteze:
- se neglijează efectele de înmagazinare a căldurii (capacităţii termice) a diferitelor planuri;
- fluxul termic convectiv prin straturile de aer dintre fiecare panou vitrat se calculează conform
4.5.2.3 şi 4.5.2.4;
- densitatea fluxului termic datorită radiaţiilor de undă lungă între diferite planuri se calculează
conform cu 4.5.4.3;
- densitatea fluxului termic datorită radiaţiilor de undă scurtă absorbite de fiecare plan este
tratat ca un termen sursă.
4.3 Bilanţul termic al unei încăperi
În fiecare ecuaţie de la 4.2 fluxurile termice funcţie de timp trebuie exprimate sub formă de operatori
care raportează fluxul termic la suprafaţa interioară a fiecărui element, la temperatura pe suprafaţa
interioară şi exterioară şi la cea a aerului interior, utilizând modele matematice ale proceselor de
transfer termic corespunzătoare. Temperatura aerului interior, împreună cu temperatura diferitelor
suprafeţe, trebuie să fie determinate prin rezolvarea sistemului global de ecuaţii, la fiecare pas de timp
considerat. O expresie generală a sistemului de ecuaţii este:
(6)
în care
N este numărul de elemente care delimitează încăperea, corespunzând suprafeţelor interioare

care delimitează aerul interior;
15
 desemnează coeficienţii temperaturilor necunoscute (  ) (de la 1 la N pentru suprafeţele
interioare, N+1 pentru aerul interior);
 desemnează coeficienţii termenilor cunoscuţi (de la 1 la N pentru suprafeţele interioare, N+1

pentru aerul interior);
 desemnează temperaturile necunoscute (de la 1 la N pentru suprafeţele interioare, N+1

pentru aerul interior);
Termenii “” şi “” se obţin prin rescrierea ecuaţiei (1) şi ecuaţiei (2) pentru a separa parametrii
necunoscuţi (temperatura aerului la timpul dat t pentru ecuaţia (1) şi temperatura superficială
interioară a fiecare componentă la timpul dat t pentru ecuaţia (2)) de parametrii cunoscuţi. Forma
acestor ecuaţii depinde de tehnica de rezolvare adoptată.
4.4 Condiţii la limită
4.4.1 O singură încăpere
Modelul unei singure încăperi necesită cunoaşterea condiţiilor din încăperile adiacente. Se iau în
considerare următoarele două situaţii:
- încăpere adiacentă cu aceleaşi condiţii (încăperi similare);

- încăpere adiacentă cu condiţii interioare definite.
Dacă condiţiile la limită sunt foarte diferite de cele enunţate mai sus, nu trebuie utilizat modelul unei
singure încăperi specificat în acest document şi este necesar calculul condiţiilor la limită reale printr-
un model multi-încăperi pentru a se putea ţine seama de schimburile termice între diferite încăperi.
Aceasta se poate realiza prin:
a) rezolvare simultană a sistemului global de ecuaţii pentru toate încăperile; sau
b) adoptarea unui procedeu iterativ prin considerarea temperaturilor determinate la pasul de timp
anterior, ca condiţii la limită pentru fiecare încăpere.
4.4.2 Încăperi similare
4.4.2.1 Perete despărţitor vertical
Cu referire la figura 4, se vor considera următoarele condiţii la limită.
Legendă
1 similar
2 interior
Figura 4 – Perete vertical despărţitor
a,e = a,i (7)

qsr,e = qsr,i
16
qlr,e = qlr,i
hc,e = hc,i
în care
a,e este temperatura aerului încăperii adiacente;

a,i este temperatura aerului încăperii;
qsr,e este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite la suprafaţa
exterioară a peretelui;
qlr,e este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă lungă schimbate cu alte
suprafeţe ale încăperii adiacente;
qsr,i este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţa
interioară a peretelui (a se vedea 4.5.3.2);
qlr,i este densitatea fluxului termic primit prin radiaţia de undă lungă la suprafeţa interioară a
peretelui, de la alte suprafeţe interioare (a se vedea 4.5.4.2);
hc,e este coeficientul de transfer termic convectiv la suprafaţa exterioară;
hc,i este coeficientul de transfer termic convectiv la suprafaţa interioară (a se vedea Tabelul
1);
4.4.2.2 Tavan/planşeu
Cu referire la figura 5, se vor considera următoarele condiţii la limită.
Legendă
1 încăpere similară
2 tavan
3 încăpere
4 planşeu
5 încăpere similară
Figura 5 – Tavan/planşeu adiacent la încăperi similare
a,e = a,i (8)

qsr,ec = qsr,if
qlr,ec = qlr,if
qsr,ef = qsr,ic
qlr,ef = qlr,ic
hc,ec = hc,if
hc,ef = hc,ic
în care
a,e este temperatura aerului încăperii adiacente;

a,i este temperatura aerului încăperii;
qsr,ec este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţa
exterioară a tavanului;
qsr,ic este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite la suprafaţa
interioară a tavanului (a se vedea 4.5.3.2);
17
qsr,ef este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite la suprafaţa
exterioară a planşeului;
qsr,if este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite la suprafaţa
interioară a planşeului (a se vedea 4.5.3.2);
qlr,ef este densitatea fluxului termic datorită schimburilor prin radiaţie de undă lungă schimbate
de la suprafaţa exterioară a planşeului cu alte suprafeţe exterioare;
qlr,if este densitatea fluxului termic datorită schimburilor prin radiaţie de undă lungă schimbate
de la suprafaţa interioară a planşeului cu alte suprafeţe interioare (a se vedea 4.5.4.2);
qlr,ec este densitatea fluxului termic datorită schimburilor prin radiaţie de undă lungă schimbate
de la suprafaţa exterioară a plafonului cu alte suprafeţe exterioare;
qlr,ic este densitatea fluxului termic schimburilor prin radiaţie de undă lungă schimbate de la
suprafaţa interioară a tavanului cu alte suprafeţe interioare (a se vedea 4.5.4.2);
hc,ec este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară a plafonului;
hc,if este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a planşeului (a se
vedea Tabelul 1);
hc,ef este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară a planşeului;
hc,if este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a tavanului (a se
vedea Tabelul 1);
4.4.3 Încăpere adiacentă cu valoare definită a temperaturii aerului
Pentru fiecare element al anvelopei (a se vedea figura 6), se vor considera următoarele condiţii la
limită.
Legendă
1 perete
2 tavan
3 planşeu
Figura 6 – Perete, tavan şi planşeu, adiacente la încăperi cu condiţii interioare definite
a,e = a,d (9)

qsr,e = 0
hc,e = hc,i
hc,ec = hc,if
hc,ef = hc,ic
în care
a,d este temperatura aerului încăperii adiacente;

qsr,e este densitatea fluxului termic datorită radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţa
exterioară;
hc,ec este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară a peretelui
vertical;
hc,i este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a peretelui vertical
(a se vedea Tabelul 1);
hc,ec este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară a tavanului;
18
hc,if este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a planşeului (a se
vedea Tabelul 1);
hc,ef este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa exterioară a planşeului;
hc,ic este coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară a tavanului (a se
vedea Tabelul 1);
4.4.4 Placă pe sol
Transferul termic între încăpere şi mediul exterior, prin pământ, se calculează ca o sumă de
componente în regim termic staţionar şi o componentă lunară în regim termic nestaţionar conform EN
ISO 13370. Componenta lunară în regim termic nestaţionar se consideră ca fiind unidimensională şi
perpendiculară pe suprafaţa planşeului. Metoda de calcul trebuie să asocieze acest flux termic cu
stocajul termic al planşeului şi cu un strat de pământ în grosime de 0,5 m sub acest planşeu.
NOTĂ – O modalitate acceptabilă este introducerea unei temperaturi la limită variabilă lunar, la o adâncime de
0,5 m sub planşeu. Această temperatură limită este definită de aşa manieră încât fluxul termic de la aerul
încăperii la temperatura sa medie lunară, către stratul de margine să fie egal cu fluxul termic către şi prin
pământ, conform cu EN ISO 13370.
4.4.5 Pivniţă sau spaţiu tehnic
O pivniţă este considerată ca subsol neîncălzit conform EN ISO 13370. Transferul termic se calculează
conform 4.4.4, incluzând o bandă de sol de 0,5 m lăţime de fiecare parte şi sub pivniţă. Un spaţiu tehnic se
consideră ca un planşeu suspendat peste acesta, conform EN ISO 13370. Condiţiile la limită sunt specificate la
4.4.3.
4.4.6 Planşeu sub pod
Conform ipotezelor de la 4.2.6.1, condiţiile la limită sunt reprezentate prin:
a,e este temperatura aerului exterior;

qsr,e este definită prin relaţia (17) în 4.5.3.1;
qir,e este definită prin relaţia (24) în 4.5.4.1;
4.5 Termeni în ecuaţii de bilanţ termic
4.5.1 Conducţia termică prin elemente
Pentru elementele cu conductivitate termică şi căldură specifică masică constante, densitatea fluxului
termic prin conducţie se determină cu ecuaţiile:
(10)
(11)
în care
 este temperatura elementului (în direcţia fluxului termic) la timpul t;

q este densitatea fluxului termic în direcţia n;
 este conductivitatea termică a mediului;
c este capacitatea termică masică a mediului;
 este densitatea mediului;
g este termenul sursei termice (fluxul termic pe volum);
x,z,y sunt coordonatele.
Aceste ecuaţii pot fi rezolvate prin orice metodă corespunzătoare care permite obţinerea de rezultate
în concordanţă cu procedeul de validare dat la 7.
NOTĂ – În anexa A este propusă o metodă corespunzătoare.
19
4.5.2 Transferul termic prin convecţie
4.5.2.1 Generalităţi
Transferul termic prin convecţie se produce pe suprafeţele limitate de fiecare element de construcţie
şi prin straturile de aer.
4.5.2.2 Fluxul termic convectiv la suprafeţele unui element
Densitatea fluxului termic convectiv la suprafeţele interioare şi exterioare ale unui element este dată
de:
qc = hc(s -a) (12)
în care
hc este coeficientul de transfer termic prin convecţie al suprafeţei;

s este temperatura superficială;
a este temperatura aerului;
La suprafaţa exterioară, valorile coeficientului de transfer termic prin convecţie, hc,e , se determină cu:
hc,e = 4 + 4v (13)
în care
v este viteza vântului în apropierea suprafeţei;
Viteza vântului în apropierea suprafeţei, v, depinde de datele climatice ale localităţii şi de

caracteristicile anvelopei. În afara specificaţiilor contrare, trebuie folosită valoarea de 1 m/s. Valorile
coeficientului de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară, hc,i, sunt date în tabelul 1.
Tabelul 1 - Coeficientul de transfer termic prin convecţie la suprafaţa interioară
Perete vertical Flux termic ascendent Flux termic descendent

W/(m 2.K) W/(m 2.K)
W/(m .K)
2
2,5 5,0 0,7

NOTĂ – Valorile indicate în tabelul 1 au fost determinate cu ajutorul relaţiilor din EN ISO 6946 pentru
următoarele condiţii:
- diferenţă de temperatură (s -a)  10 K;
- diametrul suprafeţei hidraulice = 4,5 m (4x arie/perimetru)
Temperatura aerului necesară în relaţia (12) este:

- pentru suprafeţele interioare: temperatura aerului încăperii;
- pentru suprafeţele exterioare: condiţiile indicate în Tabelul 2;
Tabelul 2 – Temperatura aerului
Elemente de construcţie Condiţii ale temperaturii aerului

Perete exterior, acoperiş Temperatură a aerului exterior
Perete despărţitor, tavan şi acoperiş pentru încăpere Temperatură a aerului interior
similară
20
Perete despărţitor, tavan şi acoperiş pentru încăpere Temperatură a aerului încăperii adiacente
adiacentă cu condiţii diferite
Placă pe sol Temperatură a aerului exterior, medie lunară
Planşeu peste subsol Temperatură a subsolului
4.5.2.3 Transfer termic prin convecţie prin straturi de aer neventilat
Densitatea fluxului termic convectiv printr-un strat de aer neventilat, qc, este dată de:
qc = a (14)
în care
 este diferenţa de temperatură între suprafeţele care delimitează stratul
a este conductanţa termică a stratului de aer.
Conductanţa termică a unui strat de aer neventilat se calculează conform:

- EN ISO 6946 între suprafeţele opace;
- EN ISO 10077-1 între suprafeţele transparente.
NOTĂ – În ce priveşte suprafeţele transparente, conductanţa termică a unui strat de aer neventilat se poate
calcula presupunând următoarele condiţii de referinţă:
-
densitatea aerului: 1,139 kg/m 3
-
vâscozitate dinamică: 1,861 x 10-5 kg/(m.s)
-
conductivitate termică: 0,0264 W/(m.K)
-
căldura specifică masică: 1008 J/(kg.K)
-
temperatură termodinamică: 300 K
-
diferenţă de temperatură: 5K
Tabelul 3 indică câteva valori ale conductanţei termice a pentru straturile de aer verticale şi orizontale
neventilate între elementele transparente. În privinţa altor grosimi, conductanţele termice pot fi
obţinute prin interpolare.
Tabelul 3 – Conductanţa termică convectivă a straturilor de aer neventilat
Grosime a stratului de aer Strat de aer vertical Strat de aer orizontal

m Conductanţă termică Flux termic ascendent Flux termic descendent
a a
W/(m 2K) W/(m 2K)
Conductanţă termică Conductanţă termică

a a
W/(m K) 2
W/(m 2K)
0,01 2,65 2,06 2,06
0,05 1,16 1,71 0,41
0,10 1,29 1,50 0,21
0,20 1,42 1,48 0,10
4.5.2.4 Transfer termic prin convecţie printr-un strat de aer ventilat
Fluxul termic convectiv printr-un strat de aer ventilat, va, depinde de debitul de aer din stratul de aer.
Fluxurile termice care trebuie considerate sunt următoarele:
a) fluxul termic convectiv, va, datorită aerului care trece prin stratul de aer şi intră în încăpere,
dat prin:
va = ma,v ca (l - a,i) (15)

21
în care:
ma,v este masa de aer care circulă prin stratul de aer;
l este temperatura aerului care părăseşte stratul de aer;
b) fluxul termic convectiv, cj, între suprafeţe şi aer, dat de:
c,j = haAc (j - eq) (16)

c,j+1 = haAc (j+1 - eq)
în care:
Ac este aria suprafeţei în contact cu stratul de aer;
ha este coeficientul de transfer termic prin convecţie pentru straturile de aer
ventilate;
eq este temperatura echivalentă a aerului în stratul de aer;
j şi j+1 se referă la suprafeţele care delimitează stratul de aer.
NOTĂ – Anexa B conţine o metodă de determinare a parametrilor din ecuaţia (15) şi (16).
4.5.3 Transferul termic prin radiaţie de undă scurtă
4.5.3.1 Transferul termic prin radiaţie de undă scurtă la suprafaţa exterioară a unui element
opac
Densitatea fluxului termic radiativ de undă scurtă la suprafaţa exterioară a unui element opac este
dată de :
qsr,e = sr(fsID +Id) (17)
în care:
sr este absorbtanţa solară;
fs este factorul de însorire;
ID este componenta directă a radiaţiei solare care ajunge la suprafaţă;
Id este componenta difuză a radiaţiei solare care ajunge la suprafaţă;
Valorile absorbtanţei solare a suprafeţelor exterioare opace, sr, depind de caracteristicile suprafeţei
exteruioare a elementului. Tabelul 4 indică valori ale absorbtanţei solare în funcţie de culoarea
suprafeţei exterioare, care pot fi utilizate în cazurile în care nu sunt disponibile valori specifice.
Tabelul 4 – Absorbtanţa solară a suprafeţelor exterioare opace
Culoare deschisă Culoare medie Culoare închisă

sr 0,3 0,6 0,9
Valorile componentei directe, ID, şi difuze Id, a radiaţiei solare care ajunge la suprafaţe cu orientări
diferite pot fi obţinute pornind de la datele naţionale.
Factorul de însorire, fs, este dat de relaţia:
fs = (18)
în care:
As este suprafaţa însorită a peretelui (definită la 4.5.3.5);
fs este factorul de însorire;
4.5.3.2 Transferul termic prin radiaţie de undă scurtă la suprafaţa interioară a elementelor
opace
22
Densitatea fluxului termic radiativ de undă scurtă la suprafaţa interioară a unui element opac este dată
de :
qsr,i = (1- fsa)(1 - fsl)(sr,D +sr,d)fd (19)
în care:
fsa este factorul de aport solar asupra aerului încăperii;
fsl este factorul de pierderi solare al încăperii;
fd este factorul de distribuţie a radiaţiei solare pe suprafaţa interioară a elementului;
sr,D este fluxul termic datorită componentei directe a radiaţiei solare care pătrunde în
încăpere;
sr,d este fluxul termic datorită componentei difuze a radiaţiei solare care pătrunde în
încăpere;
Fluxurile termice datorită componenteloe directă şi difuză a radiaţiei solare care pătrunde în încăpere,
sunt date de relaţiile (20 şi (21), respectiv:
sr,D = (20)
sr,d = (21)
în care:
J este numărul de elemente vitrate;
ID este componenta directă a radiaţiei solare care ajunge la suprafaţa exterioară a
sistemului j;
Id este componenta difuză a radiaţiei solare care ajunge la suprafaţa exterioară a
vitrajului j;
D este transmitanţa solară directă a vitrajului;
d este transmitanţa solară difuză a vitrajului;
As este suprafaţa însorită a vitrajului (vezi 4.5.3.5)
A este aria vitrajului.
Transmitanţa solară directă şi difuză a fiecărui vitraj D şi d trebuie să fie determinată conform cu EN
410. În absenţa valorilor specifice, D şi d trebuie să fie calculate la unghiul normal de incidenţă.
Factor al aporturilor solare către aer
Factorul aporturilor solare către aer, fsa, este fracţiunea de căldură solară care pătrunde în încăpere
prin vitraj, transferată imediat aerului interior. Această fracţiune depinde de cantitatea de elemente
interioare cu capacitate termică foarte scăzută cum sunt: covoarele şi mobila. Se presupune ca fiind
independent de timp.
Factor de reducere solar
Factorul de reducere solar, fsl, este fracţiunea de radiaţie solară care pătrunde în încăpere, reflectată
către spaţiul exterior. Acesta depinde de caracteristicile geometrice şi de proprietăţile solare ale
vitrajului, de expunerea vitrajului, de direcţia soarelui, de geometria încăperii şi de culoarea
suprafeţelor. Se presupune ca fiind independent de timp.
Factor de distribuţie
Factorul de distribuţie, fd, defineşte cantitatea de radiaţie solară absorbită direct pe arie, de diferite
suprafeţe interioare ale peretelui, plafonului, pardoselii etc. Depinde de direcţia soarelui, de
dimensiunile geometrice ale vitrajului şi încăperii, de reflectanţa de undă scurtă a elementelor şi
mobilierului. Se presupun ca fiind independente de timp.
NOTA – Dacă nu apar indicaţii contrare, pot fi utilizate valorile fsa, fsl şi fd date în anexa informativă G.
23
4.5.3.3 Fluxul termic radiativ de undă scurtă pentru elementele transparente (inclusiv storurile
şi draperiile)
Elementele transparente transmit, reflectă şi absorb parţial razele solare care ating suprafaţa lor
exterioară. În ceea ce priveşte elementele vitrate (de exemplu ferestrele cu dublu vitraj cu storuri
interioare şi/sau exterioare), se consideră următorii parametri solari:
- transmitanţa energiei solare directe şi difuze a sistemului, D şi d ;
- absorbtanţa energiei solare directe şi difuze echivalente a fiecărei componente a elementului
vitrat, ’sr.
Legendă
1 oblon exterior (eb)
2 vitraj exterior (ep)
3 vitraj interior (ip)
4 stor interior (ib)
Figura 7 – Vitraj dublu cu storuri interioare şi exterioare
Aceşti parametri solari trebuie calculaţi conform EN 410, luând în considerare transparenţa şi
reflectanţa solară a fiecărui element component. În absenţa unor date pentru diferite unghiuri de
incidenţă, pot fi considerate ca sigure valorile acestor parametri la unghiul de incidenţă normal.
Aşadar, densitatea fluxului termic pentru elementul j al sistemului de vitraj, datorită radiaţiei solare
absorbite se determină cu relaţia:
qsr,j = ’sr,,j (Idfs + Id) (22)
în care:
j este elementul sistemului de vitraj;
’sr,,j este absorbtanţa solară echivalentă.
În prezenţa perdelelor sau sorurilor veneţiene, pot apare următoarele situaţii:

a) draperia/storul este complet închis;
b) draperia/storul nu este complet închis;
În cazul a), componenta de vitraj şi draperia/storul sunt considerate ca un element unic de anvelopă,
având coeficienţi solari corespunzători.
În cazul b), trebuie considerate două componente diferite:

- porţiunea din aria vitrajului neacoperită de draperie/stor, cuprinzând numai componenta
vitrată;
- porţiunea din aria vitrajului acoperită de draperie/stor, tratată ca în cazul a);
4.5.3.4 Fluxul termic al aerului datorat aporturilor solare
24
Fluxul termic al aerului datorat aporturilor solare, sa, este fluxul datorat radiaţiei solare care
traversează sistemul de vitrare şi se transferă direct aerului interior. Se determină cu:
sa + fsa (1-fsl).( sr,D + sr,d) (23)
Parametrii din relaţia (23) sunt identici cu parametrii din ecuaţia (19).
4.5.3.5 Suprafaţa însorită a elementelor încăperii
În prezenţa ecranelor exterioare, aria unui element poate fi umbrită. Ecranele luate în consideraţie în
acest document sunt: reliefurile/protuberanţele orizontale, profilele laterale, decroşurile ferestrelor şi
construcţiile vecine. Se poate adăuga în relaţiile (16) şi (19) un factor de reducere pentru razele
difuze. Pentru asigurarea securităţii, se poate considera că:
- efectul de mască constă numai în reducerea componentei solare directe;
- efectul de reflexie reciprocă este neglijabil.
Evaluarea ariei însorite poate fi făcută prin orice metodă corespunzătoare care permite obţinerea unor
rezultate în concordanţă cu încercările de validare prevăzute la articolul 7.
NOTA – O metodă corespunzătoare este propusă în anexa C.
4.5.4 Transferul termic prin radiaţie de undă lungă
4.5.4.1 Fluxul termic la suprafaţa exterioară
Conform ipotezelor de la 4.1, densitatea fluxului termic radiativ net de undă lungă primit de o
suprafaţă exterioară, qlr,e, este dată de relaţia :
qlr,e = hlr,e(a,e +s,e) - qsk (24)
în care:
hlr,e este coeficientul de transfer termic prin radiaţie de undă lungă;
a,e este temperatura aerului exterior;
s,e este temperatura superficială exterioară;
qsk este termenul de corecţie care ţine seama de schimburile de radiaţii de undă lungă de
la element către cer;
Cu ajutorul temperaturilor termodinamice (T =  + 273,15), se aproximează valorile pentru hlr,e, cu

relaţia:
hlr,e = 4.. (25)
în care:
 este emisivitatea de undă lungă a suprafeţei;
 este constanta Stefan-Boltzmann;
Ta,e este temperatura aerului exterior;
Ts,e este temperatura superficială;
Conform ipotezelor de la 4.1, calculele trebuie efectuate cu o valoare fixă a lui hlr,e.
NOTA 1 – Termenii din relaţia (24) pot fi calculaţi cu următoarele condiţii:

- emisivitatea suprafeţei exterioare  Ir,e = 0,93;
- temperatura de referinţă Tm = = 303 K.
În aceste condiţii, valoarea lui hlr,e, pentru suprafeţele exterioare, este 5,5 W/(m 2K).
Termenul de corecţie pentru radiaţia de undă lungă emisă de element către bolta cerească qsk, este
dat de relaţia:
25
qsk = Fsk  . (Ta,e - Tsk) (26)
în care:
Fsk este factorul de formă de la element către cer (unghiul solid împărţit la 2);
Ta,e este temperatura aerului exterior;
Ts,k este temperatura cerului;
Temperatura boltei cereşti depinde de caracteristicile atmosferei şi de conţinutul său de vapori.

Valorile acestor parametri se stabilesc la nivel naţional.
NOTA 2 – În absenţa oricăror informaţii, procedura din anexa E poate fi utilizată pentru determinarea diferiţilor
parametri. Relaţia (F.2) (valabilă pentru un cer senin) poate fi utilizată pentru determinarea temperaturii bolţii
cereşti; Relaţia (F.5) poate fi utilizată pentru determinarea termenului de corecţie qsk.
4.5.4.2 Fluxul termic la suprafaţa interioară
Densitatea fluxului termic radiativ net de undă lungă, qlr, primit de suprafaţa interioară j, se determină
cu relaţia:
qlr,j = (27)
în care:
N este numărul de suprafeţe care delimitează mediul;
F j,k este factorul de formă de la suprafaţa j la suprafaţa k;
Jlr,j este radiozitatea de undă lungă a suprafeţei j;
Jlr,k este radiozitatea de undă lungă a suprafeţei k;
Fj,k este valoarea medie, pe suprafeţa j, a unui unghi solid pentru care suprafaţa k este
văzută pornind de la un punct al suprafeţei j, împărţită la 2;
Radiozitatea de undă lungă a unei suprafeţe este densitatea totală a fluxului termic emis şi reflectat de
acestă suprafaţă, toate suprafeţele fiind considerate aici corpuri gri. Astfel, radiozitatea de undă lungă
a suprafeţei j este următoarea:
Jlr,j = j  .Tj4 (28)
în care:
 este reflectanţa radiativă de undă lungă;
 este emitanţa radiativă de undă lungă;
 este constanta Stefan-Boltzmann;
Pentru calculul fluxului termic radiativ de undă lungă schimbat de N suprafeţe interioare diferite,
trebuie mai întâi determinată pentru fiecare suprafaţă, radiozitatea Jlr, prin rezolvarea de N ecuaţii
simultan. Relaţia (27) trebuie rezolvată pentru diferitele suprafeţe care delimitează încăperea.
Relaţia (27) poate fi rezolvată cu ajutorul oricărei metode corespunzătoare care permite obţinerea
unor rezultate în concordanţă cu procedeul de validare indicat la 7.
NOTA – O metodă corespunzătoare este propusă în anexa F.
4.5.4.3 Straturi de aer
Densitatea fluxului termic radiativ de undă lungă prin straturi de aer, se determină cu relaţia:
qlr = r  (29)
în care:
 este diferenţa de temperatură dintre suprafeţele care delimitează stratul de aer;
r este conductanţa radiativă de undă lungă a aerului;
26
Conductanţa radiativă de undă lungă este dată în:
- EN ISO 10077-2 pentru un strat de aer între suprafeţe vitrate;
- EN ISO 6946 pentru un strat de aer între straturi opace.
Pentru suprafeţe obişnuite, se iau în consideraţie următoarele valori:

- suprafaţă opacă ( = 0,93) r = 5,0 W/(m 2K);
- suprafaţă transparentă ( = 0,837) r = 4,4 W/(m 2K);
- suprafaţă opacă ( = 0,93) şi suprafaţă transparentă ( = 0,837) r = 4,6 W/(m 2K);
4.5.5 Aporturi interne
Aporturile interne derivă, în general, din iluminat, echipamente şi ocupanţi. Fluxul termic
corespunzător cuprinde o componentă convectivă, i,c şi o componentă radiativă de undă lungă, i,c,
care sunt cuprinse în relaţiile (1) şi respectiv în (2). Componenta radiativă totală, i,r, este considerată
repartizată uniform pe toate suprafeţele interioare care delimitează încăperea, inclusiv ferestrele.
NOTA – În afara indicaţiilor contrare, pot fi utilizate valorile fluxului termic indicate, pentru sursele interioare, în
anexa H.
4.5.6 Fluxul termic datorită ventilării
4.5.6.1 Generalităţi
Fluxul termic net către aerul unei încăperi datorită ventilării naturale şi mecanice, se calculează cu
relaţia :
v = ca qa(I,l +a,j) (30)
în care:
ca este căldura specifică masică a aerului care intră;
qa este debitul masic;
I,l este temperatura aerului care intră;
a,j este temperatura aerului interior.
Temperatura aerului care intră depinde de provenienţa sa (de exemplu, aerul exterior sau dintr-o
încăpere adiacentă). Debitul masic provine din ventilare naturală şi/sau forţată.
4.5.6.2 Ventilare naturală
Debitul aerului datorită ventilăriii naturale depinde de dimensiunile şi de tipul fisurilor şi

deschiderilor/orificiilor (inclusiv uşile şi ferestrele), de diferenţa de temperatură, ca şi de viteza şi de
direcţia vântului. Se calculează cu relaţia :
ma = c d  A (31)
în care:
cd este coeficientul de descărcare;
A este aria deschiderii/orificiului;
p este diferenţa de presiune între spaţiile interior şi exterior;
 este densitatea/masa volumică a aerului;
n este un coeficient între 0,5 şi 1.
Valorile coeficienţilor cd, n şi ariei A depind de poziţia şi de caracteristicile de curgere ale tuturor
deschiderilor. Se consideră că aerul din încăpere este amestecat bine.
NOTA – Anexa J cuprinde o metodă corespunzătoare care permite evaluarea debitului volumic al aerului prin
ventilare naturală.
4.5.6.3 Ventilare mecanică
Debitul masic al aerului datorită ventilăriii forţate depinde de caracteristicile sistemului

alimentare/extracţie.
27
5 Procedură pentru efectuarea calculelor
5.1 Generalităţi
Acest standard este utilizat pentru calculul temperaturilor interioare (ale aerului şi suprafeţelor
interioare) conform cu obiectivele specificate la 1. Totuşi, trebuie precizat că aceste “temperaturi
interioare prognozate” sunt determinate pe baza unui set de ipoteze descrise în diferite paragrafe ale
prezentului standard. Utilizarea unui set diferit de ipoteze, de exemplu condiţii la limită sau coeficienţi
superficiali, va conduce la un set diferit de “temperaturi interioare prognozate”. Mai departe, calculele
care permit determinarea unor “temperaturi interioare prognozate” trebuie să se efectueze conform
metodei şi valorilor de calcul ale datelor climatice, caracteristicilor geometrice şi termofizice ale
încăperii şi componentelor sale şi ale aporturilor interne de calcul aşa cum se definesc în continuare.
5.2 Date climatice de calcul
5.2.1 Generalităţi
Metoda de calcul utilizează valori pentru diferitele date climatice variabile în timp. Perioada de timp şi
tipul de date climatice utilizate au incidenţă asupra calculului temperaturilor interioare. Datele climatice
de referinţă pot figura intr-o anexa naţională la prezentul document, conform metodelor următoare:
 date climatice de calcul pentru o perioadă lungă;
 secvenţa caldă de calcul.
5.2.2 Date climatice de calcul pentru o perioadă lungă
Dacă temperaturile interioare sunt determinate pornind de la date climatice pentru o perioadă lungă,
sunt necesare pentru toată perioada considerată valorile orare ale elementelor următoare: valoarea
componentelor directă şi difuză a radiaţiei solare pe diferite faţade, temperatura aerului exterior, viteza
vântului şi direcţia sa dominantă. Datele climatice pot figura într-o anexa naţională la prezentul
document.
5.2.3 Secvenţa caldă de calcul
Trebuie aleasă o astfel de secvenţă de câteva zile încât aceasta să fie reprezentativă pentru condiţiile
cele mai calde pentru un climat dat. Deoarece condiţiile interioare cele mai calde nu coincid obligatoriu
cu condiţiile exterioare cele mai calde, poate să apară necesar de a se ţine seama de diferite situaţii
climatice pe perioada mai multor luni. Pentru fiecare lună, secvenţa caldă de referinţă trebuie să fie
definită prin:
 valori orare ale componentelor directă şi difuză (reflectate de bolta cerească şi de sol) ale radiaţiei
solare pe diferite faţade;
 valori orare ale temperaturii aerului exterior;
 valori orare ale vitezei vântului şi direcţia sa dominantă.
NOTA – Anexa D cuprinde o metodă pentru deducerea secvenţelor calde de calcul.
Condiţiile interioare iniţiale se calculează cu ajutorul valorilor medii lunare următoare:

 valori orare ale componentei directe şi difuze (reflectate de bolta cerească şi de sol) ale radiaţiei
solare pe diferite faţade;
 valori orare ale temperaturii aerului exterior;
 valori medii lunare ale vitezei vântului şi ale direcţiei sale dominante.
5.3 Caracteristici geometrice şi termofizice ale elementelor unei încăperi
Condiţiile la limită corespunzătoare sunt date la 4.4. Pentru fiecare element, trebuie furnizate
următoarele proprietăţi:
a) proprietăţi geometrice: lăţime şi înălţime (sau lungime şi lăţime) a fiecărei componente, măsurată
la suprafeţele interioare;
28
b) proprietăţi termofizice: conductivitate termică, densitate şi căldură specifică masică ale fiecărui
strat care constituie elementul multistrat, precum şi reziistenţa termică a straturilor de aer şi
caracteristicile termice ale ferestrelor/storurilor.
5.4 Aporturi interne de calcul
Aporturile interne sunt datorate, în general, ocupanţilor, echipamentului şi iluminării. Aceste aporturi
variază în funcţie de comportamentul ocupanţilor. Aporturile interne de calcul pot figura într-o anexă
naţională la prezentul standard.
NOTA – Anexa H cuprinde date care pot fi utilizate în cazul în care alte date nu sunt disponibile.
5.5 Comportamentul de referinţă al ocupanţilor
Comportamentul ocupanţilor modifică considerabil condiţiile în interiorul unei încăperi. Ocupanţii

modifică intensitatea surselor interioare de căldură, ventilarea naturală şi poziţia obloanelor ferestrelor.
Comportamentul de referinţă care urmează să fie introdus în calculul “convenţional” poate fi definit pe
baza datelor naţionale. Pentru un calcul convenţional, trebuie să se stabilească durata în care o
fereastră este închisă şi deschisă, aria deschiderii precum şi tipul de oblon.
Comportamentul de referinţă al ocupanţilor poate figura într-o anexă naţională la prezentul document.
5.6 Metodă de calcul
Determinarea temperaturilor interioare se efectuează cu ajutorul metodei de calcul prezentate la 4.4 şi

4.5 considerând datele climatice (vezi 5.2), caracteristicile geometrice şi termofizice ale elementelor
care alcătuiesc o încăpere (vezi 5.3), aporturile interne (vezi 5.4), comportamentul ocupanţilor (vezi
5.5), precum şi condiţiile iniţiale definite mai jos. Metoda de calcul implică două etape succesive:
a) evaluarea condiţiilor iniţiale;
b) evaluarea condiţiilor interioare de calcul.
5.6.2 Definirea condiţiilor iniţiale
Dacă se utilizează date climatice de calcul pentru o perioadă lungă, calculul trebuie să se efectueze
cel puţin pentru două săptămâni şi condiţiile rezultate trebuie utilizate ca condiţii iniţiale. Dacă se
utilizează secvenţa caldă de calcul, condiţiile iniţiale se obţin repetând calculul dat la 4.2 şi 4.3 pentru
valorile medii lunare ale datelor climatice definite la 5.2.3, până când temperatura aerului interior
prognozată pentru două zile consecutive, diferă cel mult cu 0,01 K. Aceste condiţii sunt apoi utilizate
drept condiţii iniţiale.
5.6.3 Prognozarea temperaturilor interioare
Temperaturile interioare sunt determinate utilizând, drept condiţii iniţiale, condiţiile interioare evaluate
la 5.6.1. Pentru date climatice de calcul pentru o perioadă lungă, temperaturile interioare se determină
oră de oră, luând în considerare datele climatice specificate la 5.2.2. Pentru secvenţa caldă de calcul,
temperaturile interioare se determină iterând procedeele menţionate la 4.2 şi 4.3, utilizând datele
climatice corespunzând secvenţei calde de calcul. Numărul de zile depinde de caracteristicile datelor
climatice locale. Valorile orare ale temperaturii interioare trebuie calculate ca medii pentru fiecare oră.
6 Raport de calcul
Raportul de calcul trebuie să includă datele de intrare adoptate şi rezultatele calculelor.
a) Date de intrare:
 date climatice (valori orare ale temperaturii aerului exterior şi intensităţii radiaţiei solare);
 caracteristici ale clădirii: descrierea clădirii şi încăperilor studiate;
 volumul încăperii;
 pentru fiecare element care delimitează încăperea:
elemente opace: arie, expunere, proprietăţi termofizice ale fiecărui strat;
29
elemente vitrate: arie, expunere, caracteristici termofizice şi solare ale fiecărui element vitrat.
Trebuie utilizată ora locală pentru toate datele de intrare dependente de timp cu excepţia datelor
climatice. Trebuie consemnat în scris dacă convenţia de timp relativă la datele climatice diferă în
funcţie de ora locală.
b) Rezultate:
 valori orare ale debitului de ventilare (număr de schimburi pe oră);

 valori orare ale fluxului termic datorită surselor interioare (watt pe metru pătrat de arie
construită);
 valori orare ale temperaturii aerului şi temperaturii radiative medii.
Temperaturile prognozate trebuie consemnate în scris pentru perioada de calcul şi nu pentru perioada
de pre-condiţionare.
7 Proceduri de validare
7.1 Introducere
Acest document nu impune nici o metodă numerică specifică pentru calculul temperaturilor interioare
ale unei încăperi. Anexele furnizează metode pentru calculul diferiţilor parametri necesari pentru
determinarea temperaturii interioare, conform ipotezelor incluse în acest document.
Toate soluţiile numerice existente sau noi care necesită conformitate cu documentul prezent trebuie
validate cu ajutorul încercărilor din acest capitol şi trebuie să respecte procedurile şi ipotezele făcute.
Rezultatele obţinute prin orice model de soluţii numerice, trebuie să se situeze în plaja indicată de
fiecare încercare. Procedurile de validare se referă atât la fiecare proces de transfer termic relevant,
cât şi pentru întreg modelul de rezolvare.
NOTA – Verificarea modelelor de rezolvare existente sau noi se poate efectua de producătorii de modele de
rezolvare numerică, ca şi de producătorii de programe informatice.
7.2 Validarea proceselor de transfer termic
Trebuie efectuate încercări pentru următoarele procese:

a) conducţia termică prin elementele opace;
b) schimburile termice radiative interioare de undă lungă;
c) evaluarea transferului termic radiativ de undă scurtă (calculul suprafeţei de umbrire pentru o
fereastră, datorită ecranelor exterioare).
7.2.2 Conducţia termică prin elementele opace
Această procedură necesită evaluarea temperaturii aerului interior al încăperii, definit mai jos la
diferite intervale de timp.
a) Caracteristicile încăperii:
- dimensiuni interioare 1 m x 1 m x 1 m;
- toate elementele, incluzând tavanul şi pardoseala, sunt identice şi beneficiazăde aceleaşicondiţii
la limită;
- transferul termic prin radiaţie de undă scurtă se consideră nul;
- debitul aerului datorită ventilăriii se consideră nul;
- coeficientul de schimb convectiv interior pentru fiecare element, incluzând tavanul şi pardoseala,
este hc,i = 2,5 W/(m2·K);
- coeficientul de schimb convectiv exterior pentru fiecare element, incluzând tavanul şi pardoseala,
este hc,e = 8 W/(m2·K);
30
- emisivităţile suprafeţelor interioară şi exterioară ale fiecărui element, incluzând tavanul şi
pardoseala, se consideră nule (transferul termic radiativ de undă lungă pe suprafeţele interioară şi
exterioară se consideră nul);
- căldura specifică masică a aerului încăperii se consideră nulă.
b) Condiţii la limită:
- temperatura aerului exterior este variabilă, conform figurii 8:
- t  0: a,e = 20 oC; pentru 0  t  1 (oră): variaţie liniară a temperaturii exterioare a,e de la 20 oC la
30 oC; t 1 h: a,e = 30 oC;
- temperatura aerului interior a,i este constantă la 20 oC pentru t  0.
Legendă
1 Variaţie liniară a temperaturii exterioare
Figura 8 – Variaţie a temperaturii aerului exterior
Date care trebuie calculate: temperatura aerului interior trebuie să fie determinată la următoarele
intervale de timp:
a) 2 h; b) 6 h; c) 12 h; d) 24 h; e) 120 h
Încercările trebuie realizate pentru elementele încăperii indicate în tabelul 5.
Tabelul 5 – Caracteristici ale elementelor încăperii
Încercarea nr. Grosime Conductivitate termică Densitate Căldură specifică masică

d   c
m W/(m·K) kg/m 3 kJ/(kg·K)
1 0,20 1,2 2000 1,0

2a 0,10 0,04 50 1,0
0,20 1,2 2000 1,0
3 a
0,10 0,04 50 1,0
0,005 0,14 800 1,5
4 a
0,005 0,14 800 1,5
31
0,10 0,04 50 1,0
0,20 1,2 2000 1,0
Straturile de material sunt listate pornind de la partea exterioară a elementului
Pentru fiecare încercare, diferenţele între valorile temperaturii aerului interior, pentru fiecare perioadă
de timp considerată şi valorile indicate în tabelul 6 trebuie să fie mai mici de 0,5 K.
Tabelul 6 – Valori de referinţă ale temperaturii aerului interior, în oC
Timp
Încercare
2h 6h 12 h 24 h 120 h
1 20,04 21,26 23,48 26,37 30,00
2 25,09 29,63 30,00 30,00 30,00
3 20,00 20,26 21,67 24,90 29,95
4 20,00 20,06 20,25 20,63 23,17
7.2.3 Schimburile radiative interioare de undă lungă
Procedura de validare se bazează pe calculul, în regim staţionar, al temperaturii aerului interior al

diferitelor încăperi cu geometrie diferită având pereţi opaci şi spaţii adiacente cu temperaturi diferite
ale aerului exterior. Pe baza diferitelor încercări indicate mai jos, conductanţa termică a suprafeţei nr.
2 (perete exterior) este  = 5,0 W/(m 2K); conductanţa termică a altor pereţi (pereţi despărţitori
verticali, tavan şi pardoseală) este  = 1,0 W/(m 2K). Geometriile încăperii pentru diferite încercări
sunt date în tabelul 7 şi figurile 9a, 9b, 9c şi 9d.
Tabelul 7 – Geometria încăperii
Încercare Suprafaţă nr.1 Suprafaţă nr.2 Suprafaţă Suprafaţă Suprafaţă Volum

nr. Perete Perete exterior nr.3a+3b+3c nr.4 nr.5
despărţitor vertical Perete Tavan Pardoseală
vertical despărţitor
vertical
m 2
m 2
m2 m2 m2 m3
1 1 1 2 1 1 1
2 18 12 30 24 24 72
3 9 90 99 90 90 270
4 18 6 36 24 24 72
Condiţiile la limită considerate în diferite încercări sunt idicate în Tabelul 8.
Tabelul 8 – Condiţii la limită
Suprafaţă Temperatură a Coeficient de transfer termic superficial Emisivitate

aerului exterior emisferică
totală
a,e hlr,e hc,e hc,i 
o
C W/(m 2·K) W/(m 2·K) W/(m 2·K) -
Suprafaţă nr. 2 30 5,5 8 2,5 0,9
Alte suprafeţe 20 5,5 8 2,5 0,9
Suprafaţa interioară a peretelui nr. 2 a fiecărei geometrii absoarbe o densitate a fluxului termic radiativ
de undă scurtă egală cu 100 W/m 2, independent de timp. Pentru alte suprafeţe, densitatea fluxului
32
termic radiativ de undă scurtă este nulă. Pentru încercarea nr. 4, suprafaţa nr. 2 (4 m x 1,5 m) este
perete exterior.
Figura 9a – Încercarea nr. 1: Geometrie cubică (1 m x 1 m x 1 m)
Figura 9b – Încercarea nr. 2: Geometrie non-cubică (3 m x 6 m x 4 m)
33
Figura 9c – Încercarea nr. 3: Geometrie non-cubică (3 m x 30 m x 3 m)
Figura 9d – Încercarea nr. 4: Configuraţie (6 m x 4 m x 3 m) cu o a şaptea suprafaţă
Valorile obţinute nu trebuie să difere cu mai mult de 0,5 K de cele indicate în tabelul 9.
Tabelul 9 – Temperatura aerului interior, în oC
Încercare nr. 1 Încercare nr. 2 Încercare nr. 3 Încercare nr. 4

Rezultat 34,4 30,4 38,5 25,5
7.2.4 Suprafaţa însorită a unei ferestre în prezenţa ecranelor exterioare
Procedura de validare necesită evaluarea factorului de însorire fs, definit cu relaţia (18) ca fiind
raportul între aria însorită a suprafeţei plane şi aria sa totală, pentru următoarele încercari:
Încercare nr. 1: Expunere sud (emisfera nord) – vezi fig. 10a: ecran suspendat
Încercare nr. 2: Expunere sud (emisfera nord) – vezi fig. 10b: ecrane laterale
Încercare nr. 3: Expunere sud (emisfera nord) – vezi fig. 10c: ecran suspendat + ecrane laterale
Încercare nr. 4: Expunere sud (emisfera nord) – vezi fig. 10d: ecran exterior
Încercare nr. 5: Expunere est – vezi fig. 10e: ecran suspendat + ecrane laterale
Încercare nr. 6: Expunere est – vezi fig. 10f: ecran exterior
Figura 10a – Încercare nr. 1: Expunere sud Figura 10b – Încercare nr. 1: Expunere sud
(emisfera nord) (emisfera nord)
34
Figura 10c – Încercare nr. 3: Expunere sud Figura 10d – Încercare nr. 4: Expunere sud
(emisfera nord) (emisfera nord)
Figura 10e – Încercare nr. 5: Expunere est Figura 10f – Încercare nr. 6: Expunere est
Unghiurile solare orare care trebuie utilizate pentru încercări se determină la fiecare 30 minute şi sunt
consemnate în tabelul 10.
Tabelul 10 – Unghiuri solare orare
Ora Înălţimea Azimutul/ Ora Înălţimea Azimutul/

soarelui la Unghi de soarelui la Unghi de
orizont/Unghi de azimut solar orizont/Unghi de azimut solar
altitudine solară altitudine solară
grade grade grade grade
4:30 2,9 120,6 8:30 40,16 74,97
5:00 7,25 115,06 9:00 44,73 67,82
5:30 11,70 109,61 9:30 49,05 59,80
6:00 16,31 104,22 10:00 53,02 50,64
6:30 21,04 98,79 10:30 56,4 40,10
7:00 25,83 93,26 11:00 59,15 28,01
35
7:30 30,65 87,54 11:30 60,19 14,46
8:00 35,44 81,49 12:00 61,51 0,0
Azimutul din tabelul 10 este către est în raport cu sudul (emisfera nord), adică la 0 o sud, valoare
pozitivă către est şi valoare negativă către vest.
Pentru fiecare încercare, factorul de însorire fs trebuie determinat la următoarele ore:

7:00 a.m; 7:3 a.m; 8:00 a.m; 8:30 a.m; 9:00 a.m; 9:3 a.m; 10:00 a.m; 10:30 a.m; 11:00 a.m; 11:30
a.m; 12:00 prânz.
Validarea necesită verificarea valorilor factorului de însorire la fiecare oră sau jumătate de oră,
conform cu caracteristicile modelului de rezolvare adoptat. Nici o valoare pentru fs nu trebuie să difere
cu mai mult de 0,05 de valorile indicate în tabelul 11. Nu se iau în considerare valorile negative.
Tabelul 11 – Valori ale factorului de însorire, fs, pentru diferite cazuri
Ora Încercare Încercare nr. Încercare nr. Încercare nr. Încercare nr. Încercare nr.
nr. 1 2 3 4 5 6
7:00 0,00 0,00 0,00 0,00 1,00 0,00
7:30 0,66 0,34 0,00 1,00 0,95 0,00
8:00 0,53 0,47 0,00 1,00 0,89 0,00
8:30 0,38 0,62 0,00 1,00 0,81 0,00
9:00 0,24 0,76 0,00 1,00 0,71 0,07
9:30 0,19 0,88 0,07 1,00 0,58 0,33
10:00 0,21 0,97 0,18 1,00 0,39 0,72
10:30 0,26 1,00 0,26 0,97 0,07 1,00
11:00 0,30 1,00 0,30 0,90 0,00 1,00
11:30 0,32 1,00 0,32 0,86 0,00 1,00
12:00 0,33 1,00 0,33 0,84 0,00 1,00
7.3 Procedură de validare pentru ansamblul metodei de calcul
Validarea globală a modelului constă în calcularea temperaturii operative în condiţii ciclice, pentru
câteva cazuri indicate mai jos şi în compararea acestor valori cu cele indicate în tabelele 21 şi 22.
Conform ipotezelor de la 4.1, temperatura operativă se calculează ca media dintre temperatura
aerului interior şi temperatura radiantă medie. Conform ipotezelor din acest document temperatura
operativă se calculează ca media dintre temperatura aerului interior a,i şi temperatura radiantă medie
mr a suprafeţei interioare a elementelor încăperii, calculată cu relaţia:
mr = (32)
unde
N este numărul suprafeţelor care delimitează mediul interior;
s,j este temperatura superficială interioară;
Aj este aria suprafeţei j
36
Caracteristicile geometrice ale încăperilor sunt indicate în tabelul 12.
Tabelul 12 – Date privind încăperea
Element Geometrie A Geometrie B

Arie (m2):
Perete exterior opac 6,58 3,08
Fereastră 3,50 7,00
Perete despărţitor (stânga) 15,40 15,40
(dreapta) 15,40 15,40
(în spate) 10,08 10,08
Planşeu 19,80 19,80
Tavan 19,80 19,80
Volum (m ) 3
55,44 55,44
Pentru determinarea capacităţii termice a aerului interior, se utilizează următorii parametri:

-
capacitatea termică masică a aerului: 1008 J/(kgK)
-
densitatea aerului : 1,139 kg/m 3
7.3.2 Geometria încăperilor de încercare
Configuraţiile diferite pentru încercări se referă la două geometrii diferite (figura 11 şi figura 12) situate
în două zone, cu trei tipuri diferite de anvelopă şi de ventilare.
Figura 11 – Geometrie A
37
Figura 12 – Geometrie B
7.3.3 Proprietăţile termofizice ale pereţilor opaci
Caracteristicile termofizice ale pereţilor, tavanului şi planşeului sunt date în tabelul 13.
7.3.4 Proprietăţile vitrajului
Caracteristicile solare ale panourilor de geam care alcătuiesc vitrajul şi măştile exterioare sunt date în
tabelul 4. Acest tabel trebuie utilizat pentru programele informatice care au nevoie de aceste date
pentru calculul valorilor din figurile 13 şi 14.
Specificaţiile privind ferestrele sunt date în figurile 13 şi 14; rezistenţa termică a panourilor de sticlă
ale ferestrei se consideră nulă.
Tabelul 13 – Proprietăţi termofizice ale elementelor opace
s   cp
Structura
m W/(mK) kg/m 3
kJ/(kgK)
Tipul nr.1 (perete exterior)
Strat exterior 0,115 0,99 1800 0,85
Izolaţie 0,06 0,04 30 0,85
Zidărie 0,175 0,79 1600 0,85
Tencuială interioară 0,015 0,70 1400 0,85
Tipul nr.2 (perete interior)
Tencuială din gips 0,012 0,21 900 0,85
Izolaţie 0,10 0,04 30 0,85
Tencuială din gips 0,012 0,21 900 0,85
Tipul nr.3 (tavan/pardoseală)
Strat de acoperire din plastic 0,004 0,23 1500 1,5
Şapă 0,06 1,40 2000 0,85
Izolaţie 0,04 0,04 50 0,85
Beton 0,18 2,10 2400 0,85
Tipul nr.4 (tavan/pardoseală)
Strat de acoperire din plastic 0,004 0,23 1500 1,5
Şapă 0,06 1,40 2000 0,85
Izolaţie 0,04 0,04 50 0,85
Beton 0,18 2,10 2400 0,85
Izolaţie 0,10 0,04 50 0,84
Dală acustică 0,02 0,06 400
Tipul nr.4 (acoperiş)
Strat exterior 0,004 0,23 1500 1,3
Izolaţie 0,08 0,04 50 0,85
Beton 0,20 2,1 2400 0,85
Tabelul 14 – Caracteristici solare ale elementului vitrat şi ecranului pentru toate unghiurile de
incidenţă
38
Element n n
Panou de geam 0,84 0,08
Ecran 0,2 0,50
Rezistenţele termice exterioare, ale stratului de aer şi interioare

Rse = 0,074 m2K/W
Rcav = 0,08 m2K/W
Rsi = 0,125 m2K/W
Legendă
1 Ecran exterior sau oblon
2 Geam
Figura 13 – Ferastră cu vitraj simplu
Rezistenţele termice exterioare, ale stratului de aer şi interioare

Rse = 0,074 m2K/W
Rec = 0,08 m2K/W
Ric = 0,173 m2K/W
Rsi = 0,125 m2K/W
Legendă
1 Ecran exterior sau oblon
2 Geam exterior
3 Geam interior
Figura 14 – Ferastră cu vitraj dublu cu dispozitiv exterior de umbrire
39
7.3.5 Parametri solari
Parametri solari care trebuie utilizaţi sunt următorii:
factor de aport solar al aerului fsa = 0,10;

factor de pierdere solară fsl = 0,00;
factor de repartiţie solară:
planşeu fd = 0,5;
tavan fd = 0,1;
ansamblul de pereţi verticali (cu excepţia ferestrelor) fd = 0,4;
tavan fd = 0,1;
ansamblul de pereţi verticali (cu excepţia ferestrelor) fd = 0,4;
absorbtanţa solară a tuturor suprafeţelor pereţilor sr = 0,6;
absorbtanţa solară a acoperişului sr = 0,9;
7.3.6 Condiţii la limită
Coeficient de schimb convectiv exterior

hc,e = 8,0 W/(m2K);
Coeficient de schimb convectiv interior
hc,i = 2,5 W/(m2K) (flux termic orizontal);
hc,i = 5,0 W/(m2K) (flux termic ascendent);
hc,i = 0,7 W/(m2K) (flux termic descendent);
Coeficient de transfer termic radiativ
hr,e = 5,5 W/(m 2K) (toate suprafeţele);
(valabil pentru  = 0,93 şi Tmr = 303 K)
Datele climatice sunt date:

- radiaţia solară:
Tabelul 15a – la latitudinea de 40o N corespunzând configuraţiei geometrice A;
Tabelul 15b – la latitudinea de 52o N corespunzând configuraţiei geometrice B;
- temperatura aerului exterior:
Tabelul 16a şi figura 15 pentru configuraţia geometrică A;
Tabelul 16b şi figura 16 pentru configuraţia geometrică B;
Tabelul 15a – Elemente de radiaţie solară pentru configuraţia geometrică A
Ora Latitudine de 40o N

Orizontal Vertical, expunere vest
direct direct direct direct direct direct
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
4 0 0 0 0 0 0
5 1 3 0 0 2 0
6 106 62 0 0 45 17
7 278 91 0 0 78 37
8 452 105 0 0 103 56
9 606 112 0 0 122 72
10 725 117 0 0 137 84
11 801 119 0 0 145 92
12 827 120 0 0 160 95
13 801 119 0 209 172 92
14 725 117 0 396 180 84
15 606 112 0 539 181 72
16 452 105 0 616 172 56
17 278 91 0 595 146 37
40
18 106 62 0 418 93 17
19 1 3 0 17 3 0
20 0 0 0 0 0 0
Tabelul 15b – Elemente de radiaţie solară pentru configuraţia geometrică B
Ora Latitudine de 40o N

Orizontal Vertical, expunere vest
direct direct direct direct direct direct
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m 2
4 0 0 0 0 0 0
5 35 34 0 0 15 7
6 153 73 0 0 33 23
7 295 93 0 0 42 39
8 435 104 0 0 47 54
9 558 110 0 0 50 67
10 654 114 0 0 51 77
11 714 116 0 0 52 83
12 735 117 0 0 64 85
13 714 116 0 204 78 83
14 654 114 0 387 94 77
15 558 110 0 529 107 67
16 435 104 0 609 115 54
17 295 93 0 606 111 39
18 153 73 0 492 89 23
19 35 34 0 223 41 7
20 0 0 0 0 0 0
Tabelul 16a – Temperatura aerului exterior pentru configuraţia geometrică A
Ora ao Ora ao Ora ao Ora ao

o
C o
C o
C o
C
1 23,6 7 22,8 13 32,7 19 29,9
2 23,0 8 23,9 14 33,6 20 28,4
3 22,5 9 25,8 15 34,0 21 27,0
4 22,1 10 27,3 16 33,6 22 25,8
5 22,0 11 29,3 17 32,8 23 24,9
6 22,2 12 31,2 18 31,5 24 24,2
Tabelul 16b – Temperatura aerului exterior pentru configuraţia geometrică B
Ora ao Ora ao Ora ao Ora ao

o
C o
C o
C o
C
1 14,1 7 13,1 13 26,2 19 22,6
41
2 13,3 8 14,6 14 27,5 20 20,5
3 12,6 9 16,6 15 28,0 21 18,7
4 12,2 10 19,0 16 27,5 22 17,1
5 12,0 11 21,8 17 26,4 23 15,8
6 12,3 12 24,3 18 24,6 24 14,9
Figura 15 – Temperatura aerului exterior pentru latitudinea 40 o, în oC
Figura 16 – Temperatura aerului exterior pentru latitudinea 52 o, în oC
Valorile temperaturilor şi radiaţiei solare din tabelele precedente corespund unor valori instantanee
pentru fiecare oră. Dacă intervalele de timp sunt mai mici de o oră, radiaţia solară trebuie determinată,
pentru ficare pas de timp, prin interpolare liniară între ora precedentă şi următoare (vezi exemplul din
figura 17).
42
Figura 17 – Exemplu de interpolare
7.3.7 Surse de energie interne
Fluxul termic total datorită surselor interne, exprimat in watt pe metru pătrat de suprafaţă de planşeu,
este dat în tabelul 17 şi în figura 18. Fluxul termic este transferat către încăpere prin convecţie şi
radiaţie în proporţii egale (50% pentru fiecare).
Tabelul 17 – Fluxul termic total datorită surselor interioare pe suprafaţă de planşeu
Ora i Ora i Ora i Ora i

W/m 2 W/m 2 W/m 2 W/m 2
0 la 1 0 6 la 7 0 12 la 13 10 18 la 19 15
1 la 2 0 7 la 8 1 13 la 14 10 19 la 20 15
2 la 3 0 8 la 9 1 14 la 15 10 20 la 21 15
3 la 4 0 9 la 10 1 15 la 16 1 21 la 22 15
4 la 5 0 10 la 11 1 16 la 17 1 22 la 23 10
5 la 6 0 11 la 12 10 17 la 18 1 22 la 24 0
Valoarea totală zilnică a aporturilor interne este 117 Wh/m 2.
Figura 18 – Aporturi interne
7.3.8 Ventilare
Sunt considerate trei scheme diferite de ventilare (tabelul 18):
a) schimburi de aer/h egal cu 1 h-1, constant;

b) schimburi de aer/h egal cu 0,5 h-1, constant de la 6:00 a.m până la 18:00 p.m. (inclusiv) – alte
schimburi de aer/h egal cu 10 h-1, constant;
c) schimburi de aer/h egal cu 10 h-1, constant.
43
Tabelul 18 – Schimburi de aer pe oră
Ora a b c Ora a b c
0 la 1 1 10 10 12 la 13 1 0,5 10
1 la 2 1 10 10 13 la 14 1 0,5 10
2 la 3 1 10 10 14 la 15 1 0,5 10
3 la 4 1 10 10 15 la 16 1 0,5 10
4 la 5 1 10 10 16 la 17 1 0,5 10
5 la 6 1 10 10 17 la 18 1 0,5 10
6 la 7 1 0,5 10 18 la 19 1 10 10
7 la 8 1 0,5 10 19 la 20 1 10 10
8 la 9 1 0,5 10 20 la 21 1 10 10
9 la 10 1 0,5 10 21 la 22 1 10 10
10 la 11 1 0,5 10 22 la 23 1 10 10
11 la 12 1 0,5 10 23 la 24 1 10 10
7.3.9 Descrierea încercărilor de validare
Se consideră următoarele încercări de validare.
Pentru geometria A (vezi figura 11), trebuie realizate trei teste aşa cum se observă în tabelul 19, unde
tipul elementelor se identifică prin numerele utilizate în tabelul 13 şi literele utilizate în figura 13.
Vitraj cu un singur panou de geam cu ecran exterior complet închis expus către vest.
Aria peretelui exterior opac 6,58 m2.
Aria ferestrei 3,5 m2.
Tabelul 19 – Cazurile A de încercări
Încercare nr. Perete Vitraj Perete Tavan către Planşeu Acoperiş

exterior despărţitor încăpere peste
opac vertical similară încăpere
către similară
încăpere
similară
A.1 1 dublu 2 4 4 -
A.2 1 dublu 2 3 3 -
A.3 1 dublu 2 5 3 5
Pentru geometria B (vezi figura 12), trebuie realizate trei încercări aşa cum se arată în tabelul 20,
unde tipurile de elemente sunt identificate prin numerele utilizate în tabelul 13 şi literele utilizate în
figura 15.
Vitraj cu două panouri de geam cu ecran exterior complet închis expus către vest.
Aria peretelui exterior opac 3,08 m2.
Aria ferestrei 7,0 m2.
Tabelul 20 – Cazurile B de încercări
Încercare nr. Perete Vitraj Perete Tavan către Planşeu Acoperiş

exterior despărţitor încăpere peste
opac vertical similară încăpere
către similară
44
încăpere
similară
A.1 1 dublu 2 4 4 -
A.2 1 dublu 2 3 3 -
A.3 1 dublu 2 5 3 5
7.3.10 Rezultatele validărilor
Pentru fiecare încercare, trebuie calculate următoarele date determinate în condiţii ciclice:
- valoarea maximă zilnică a temperaturii operative op, max
- valoarea medie zilnică a temperaturii operative op, av
- valoarea minimă zilnică a temperaturii operative op, min
Pentru fiecare caz comparaţia cu valorile din tabelul 21 pentru geometria A şi tabelul 22 pentru
geometria B, trebuie să indice o diferenţă mai mică de 0,5 K.
Tabelul 21 – Temperatura operativă pentru geometria A
op, max op, av op, min

Încercare Ventilare
o
C o
C o
C
a) 38,7 35,9 33,6
A.1 b) 34,1 29,4 25,5
c) 33,5 29,0 25,4
a) 37,6 35,9 34,4
A.2 b) 32,2 29,5 26,5
c) 32,4 29,1 26,4
a) 40,8 38,7 37,1
A.3 b) 35,4 31,6 28,0
c) 33,8 30,3 27,4
Tabelul 22 – Temperatura operativă pentru geometria B
op, max op, av op, min

Încercare Ventilare
o
C o
C o
C
a) 35,9 30,5 27,2
B.1 b) 29,9 21,3 16,4
c) 28,1 21,5 16,2
a) 33,7 30,8 28,5
B.2 b) 26,7 22,2 17,9
c) 26,4 21,7 17,7
a) 36,0 32,7 30,3
B.3 b) 29,6 24,2 19,2
c) 27,7 22,7 18,6
NOTĂ – Anexa K furnizează informaţii mai detaliate.
45
Anexa A
(informativă)
Exemple de tehnici de rezolvare
A.1 Introducere
Prezenta anexă dă o metodă numerică care permite calculul temperaturii interioare al unei încăperi, în
absenţa oricărui dispozitiv de răcire, bazată pe o metodă empirică implicită.
A.2 Ipoteze de bază ale metodei de calcul
Metoda se bazează pe ipotezele d la 4.1 din prezentul standard. Ea introduce ipoteze complementare
asupra fenomenelor fizice şi tehnicilor de rezolvare, în scopul obţinerii unui bilanţ energetic mai
simplu. Aceste sunt:
- fluxurile energetice datorită radiaţiei de undă lungă, în direcţia sau de la fiecare suprafaţă se
calculează prin referire la temperaturile radiante medii efective ale celorlalte suprafeţe, acestea
fiind calculate prin ponderare în raport cu suprafeţele. Nodul fictiv al Temperaturii Radiante Medii
se consideră ca fiind nodul central al reţelei tuturor transferurilor radiante de undă lungă.;
- diferenţa temperaturii aerului care influenţează curgerea aerului prin infiltraţie şi/sau ventilaţie se
presupune constantă în timpul intervalului de timp.
A.3 Metodă de calcul
A.3.1 Genaralităţi
Metoda se derulează după cum urmează:
a) se subdivizează sistemul în noduri plasate în anumite puncte de interes predeterminate de

ansamblul sistemului care trebuie simulat;
b) pentru fiecare nod, şi prin urmare în toate nodurile învecinate care sunt în contact termic, ecuaţia
diferenţială determinantă este înlocuită de o aproximare numerică implicită, pe baza faptului că
jumătate din suma fluxului termic net la începutul şi la sfârşitul unui anume increment de timp finit
este egal cu variaţia totală de energie internă în zona reprezentată de nodul în chestiune;
c) ansamblul ecuaţiilor astfel obţinute (o ecuaţie pentru fiecare nod) se rezolvă simultan pentru
fiecare pas de timp.
A.3.2 Evaluarea temperaturii fiecărui element de anvelopă
A.3.2.1 Generalităţi
Aşa cum se menţionează la 4, seturi de ecuaţii se scriu pentru toate nodurile care caracterizează
elementul. Pentru un perete opac, în care apare efecte de stocare de căldură, se introduce o
subdiviziune bazată pe tehnica diferenţelor finite. Pentru atingerea unei exactităţi de calcul mai mari,
elementele omogene pot fi subdivizate în mai multe părţi. Pentru elementele transparente pentru care
46
se pot neglija efectele de stocare a căldurii, nodurile se aleg în funcţie de caracteristicile elementului
analizat.
Pentru fiecare nod (de la n = 1, la suprafaţa exterioră, până la n = N, la suprafaţa interioră) ecuaţia,
derivată din bilanţul termic la momentul t + t, se scrie în forma generală următoare:
K1,n n-1, t+t + K2,n n, t+t + K3,n n+1, t+t = Dn (A.1)
Unde factorii K depind de caracteristicile elementului şi D depinde de starea sistemului. Temperatura

nodului n la timpul t + t se calculează astfel:
(A.2)
(A.3)
unde coeficienţii Cn (n = 1, N), Bn (n = 1, N) şi Dn (n = 1, N) se determină astfel:
(A.4)
cu B1 = K2,n
(A.5)
cu C1 =
Valorile Bn şi Cn se determină prin creşterea indicelui n pentru toate nodurile. Repartiţia temperaturii
cerută, se calculează cu indicele n descrescând. Nodurile de pe suprafaţa exterioară (n = 1) şi de pe
suprafaţa interioară (n = N) sunt incluse în perete.
A.3.2.2 Factorii din relaţia (A.1)
A.3.2.2.1 Elemente opace
Ţinând seama de exigenţele contradictorii legate, pe de o parte datorită căutării unei exactităţi bune,
pe de altă parte din nevoia unor calcule rapide şi puţin costisitoare, subdivizarea componentelor în
noduri va fi analizată cu grijă. Reprezentarea nodală minimală cuprinde trei noduri pe element (strat),
cu un nod amplasat la fiecare limită de element, şi altul în planul median. Pentru a obţine calcule mai
exacte, elementele omogene pot fi divizate într-un număr mai mare de părţi, după cum urmează:
a) prin limitarea distanţei dintre două noduri succesive (x) ţn funcţie de conductivitatea termică a
stratului:
dacă  0,5 W/(mK) xmax = 0,02 m

dacă  0,5 W/(mK) xmax = 0,03 m
b) incrementul de timp t se calculează cu: t = x2/(2a)
unde a = /(c) este difuzivitatea termică, în m2/s
47
c) pentru elementele multistrat, distanţele dintre două noduri succesive trebuie calculate separat
pentru fiecare strat. Incrementul de timp care trebuie utilizat pentru calcul corespunde
maximumului calculat pentru fiecare strat.
NOTĂ – Această schmă de reprezentare nodală implică că nodurile elementelor multistrat situate la limita dintre
diferite elemente omogene reprezintă zone dotate cu proprietăţi termice mixte. Mai mult, nodurile suprafeţelor
interioare şi exterioare, care reprezintă schimburi termice convective, radiative şi conductive, au asociate
capacităţi termice egale cu jumătate din capacitatea stratului superficial.
Pentru fiecare nod care interesează, factorii K şi D se calculează după cum urmează:
a) Nod în centrul elementului omogen
K1,n = - Fn K2,n = 2 ( 1 + Fn ) K3,n = -Fn (A.6)
(A.7)
cu
(A.8)
unde
t este incrementul de timp;

c este căldura masică a zonei;
x este grosimea zonei reprezentate de nodul n;
 este conductivitatea termică a elementului:
 este masa volumică a elementului;
q este densitatea fluxului termic generat în cadrul zonei.
b) Nod situat la limita dintre două elemente omogene diferite
K1,n = - Fn-1 ; K2,n = (2 + Fn-1 + Fn+1) ; K3,n = - Fn+1 (A.9)
(A.10)
unde indicii n –1 şi n + 1 se raportează la elementele omogene de o parte şi de alta a nodului n.
(A.11)
(A.12)
c) Nod situat la limita dintre două elemente omogene diferite şi un strat de aer
Nodul n – 1 este de partea opusă stratului de aer.
48
K1,n = - Fa K2,n = ( 3/4+ Fa + Fn ) K3,n= 1/4 - Fa (A.13)
(A.14)
cu
(A.15)
unde
x este distanţa dintre două noduri succesive;

lr este conductanţa radiativă de undă lungă a stratului de aer;
a este conductanţa aerului;
Indicele l se referă la stratul de aer.
În relaţia (A.15) conductanţa aerului se determină utilizând valorile din Tabelele 3 şi 4 pentru un strat
de aer neventilat, sau prin qc,n / (n – 1 - n) (vezi anexa B) pentru un strat de aer ventilat; conductanţa
radiativă a stratului de aer se calculează conform 4.5.4.3, relaţia (29).
d) Nod la suprafeţele exterioare ale unui element al încăperii (n = 1)
K1,1 = 0 K2,1 = 3/4 + F1 + Fe K3,1 = 1/4 - F1 (A.16)
(A.17)
cu Fe = hc,e t/(1 c1 x1) şi q1= qsre - qer
unde
ae este temperatura aerului spaţiului adiacent;
hc,e este coeficientul de transfer termic superficial exterior prin convecţie (vezi relaţia 14);
qsre este densitatea fluxului termic solar total absorbit la suprafaţa exterioară;
qre este densitatea fluxului termic radiativ de undă lungă către bolta cerească.
e) Nod la suprafeţele interioare ale unui element al încăperii (n = N)
K1,N = ¼ - FN K2,N = ( 3/4 + FN + Fi) K3,N = 0 (A.18)
(A.19)
cu Fi = hc,i t/(N cN xN) şi qN = qlri – qsri
unde
ai este temperatura aerului încăperii;
hc,i este coeficientul de transfer termic superficial interior prin convecţie (vezi tabelul 1);
qlri este densitatea fluxului termic net datorat radiaţiei de undă lungă primite de suprafaţa
interioară (vezi anexa E);
qsri este densitatea fluxului termic datorat radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţa
interioară (vezi relaţia 19).
A.3.2.2.2 Elemente transparente
Relaţiile care urmează se referă la un element transparent cu dublu vitraj. În acest element, fără a se
ţine cont de grosimea fiecărui geam, se observăurmătoarele noduri:
49
- nod situat pe geamul exterior (suprafaţă exterioară);
- nod situat pe geamul interior (suprafaţă interioară);
- nod situat în stratul de aer, între geamuri;
Situaţia se poate extinde, considerând storuri interioare şi exterioare. Poate fi luat în consideraţie un
singur panou fără oblon, considerând că valoarea coeficientului de transfer termic între fiecare geam
este foarte ridicată.
a) Nod (n = 1) situat pe suprafaţa exterioară
K1,1 = 0 K2,1 = hc,e + t K3,1 = - t (A.20)
D1 = hc,e e,t+t + (qsr,e - qer) t+t (A.21)
Nod (n = N) situat pe suprafaţa interioară
K1,N = - t K2,N = hc,i + t K3,N = 0 (A.22)
DN = hc,i a,t+1 + (qlr,i + qsr,i) t+1 (A.23)
unde
hc,e este coeficientul de transfer termic exterior prin convecţie (din relaţia 13);
hc,i este coeficientul de transfer termic interior prin convecţie (din tabelul1);
l este suma conductanţei gazului şi conductanţei radiative a stratului de aer;
qsr este densitatea fluxului termic datorat radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţă;
qlr este densitatea fluxului termic datorat radiaţiei de undă scurtă absorbite de suprafaţă;
b) Nod n situat între două straturi de aer
K1,n = - t,n-1 K2,n = t,n+1 + t,n-1 K3,n = - t,n+1 (A.24)
Dn = qn,t+t (A.25)
unde
t este suma conductanţei aerului şi conductanţei radiative de undă lungă ;

qn este densitatea fluxului termic datorat radiaţiei absorbită de suprafaţă;
A.3.2.3 Temperatura aerului
Temperatura aerului se determină prin rezolvarea următoarei relaţii:
(A.26)
cu
(A.27)
unde
N este numărul suprafeţelor anvelopei

hc,i,j este coeficientul de schimb prin convecţie al fiecărei suprafeţe interioare j;
50
A este aria fiecărei suprafeţe a fiecărei suprafeţe interioare j;
qn este debitul de aer masic prin ventilare naturală;
qm este debitul de aer masic datorită ventilării forţate (ventilare mecanică);
ca este capacitatea termică masică a aerului;
ae este temperatura aerului exterior;
ai este temperatura aerului interior;
v este temperatura aerului alimentat mecanic;
(A.28)
unde
a este masa volumică a aerului;
V este volumul anvelopei;
t este incrementul de timp.
Termenii a reprezintă totalul schimburilor energetice convective cu aerul încăperii, în fiecare moment
t şi t + t. Se obţine sub formă generală:
a = i,c + a + sa (A.29)
unde
i,c este fluxul termic datorat părţii convective a aporturilor interne;
air este fluxul termic datorat trecerii aerului prin stratul de aer interior;
sa este fluxul termic datorat părţii convective a radiaţiei solare care pătrunde prin fereastră-;
Fluxul termic datorat elementului convectiv al aporturilor interne intervine în nodul reprezentativ al
aerului încăperii (aer ambiant) se exprimă prin:
(A.30)
unde
m este fluxul termic datorită fiecărei surse interne j;
i este fluxul termic datorat fiecărei surse interne j;
fi,c este fracţiunea de flux termic total datorat fiecărei surse interne j;
Pot fi luate în considerare datele privind aporturile interne din anexa H.
Debitul de aer masic datorită ventilării naturale poate fi calculat conform metodei din anexa H.
Partea convectivă a radiaţiei de undă scurtă care traversează vitrajul este dată de relaţia (22):
(A.31)
A.4 Bilanţ termic al încăperii
Ecuaţia (A.1) scrisă pentru toate suprafeţele interioare, şi ecuaţie (A.26) scrisă pentru aerul interior,
sunt rezolvate simultan. Rezolvarea acestui sistem de ecuaţii permite determinarea temperaturii
superficiale interioare a fiecărui element, ca şi temperatura aerului interior. Repartizarea temperaturii
necesară pentru fiecare element este determinată utilizând relaţia (A.2) cu indicele n descrescător.
51
Anexa B
(informativă)
Coeficient de transfer termic prin convecţie printr-un strat de aer ventilat
B.1 Introducere
Metoda prezentată în această anexă permite utilizatorului să determine transferul termic convectiv
printr-un strat de aer vertical, ventilat prin exterior. Un exemplu este stratul de aer dintre un panou de
geam şi o draperie unde deschiderile sunt prezente în jurul draperiei iar drapria în sine poate fi parţial
permeabilă la trecerea aerului.
B.2 Coeficient de transfer termic prin convecţie printr-un strat de aer vertical
B.2.1 Generalităţi
Pentru un strat de aer vertical ventilat, transferul termic prin convecţie se efectuează:
- cu mediul datorită curgerii aerului prin stratul de aer;
- cu suprafeţele limită.
Este necesară o evaluare a vitezei aerului în stratul de aer.
B.2.2 Evaluarea vitezei de ieşire din stratul de aer vertical
Viteza medie a aerului din spaţiu este datorată în principal efectului de tiraj. Se neglijează convecţia
cauzată de presiunea vântului.
Viteza medie a aerului depinde de diferenţa presiunii motrice pm, şi de pierderea de sarcină totală
chiar în stratul de aer ventilat (figura B.1)
Legendă
1 Strat n-1
2 Strat n
3 Sus
4 Plan neutru
5 Jos
Figura B.1 – Exemplu de strat de aer vertical: înălţimea planului neutru depinde de rezistenţa
la curgere a orificiilor de intrare şi de ieşire
Diferenţa de presiune motrice rezultă din diferenţa de temperatură dintre stratul de aer şi aerul
ambiant. Se exprimă :
(B.1)
cu
52
(B.2)
(B.3)
(B.4)
(B.5)
unde
pm este diferenţa de presiune motrice, în Pa;

o este masa volumică a aerului la temperatura To, în kg/m3;
H este înălţimea elementului, în m;
To este temperatura de referinţă;
Teq este temperatura echivalentă a aerului în strat, în K;
Te este temperatura aerului ambiant, exterior sau interior, în K;
Tav este media temperaturilor suprafeţelor care delimitează stratul de aer, în K;
Tn-1, Tn corespund temperaturii straturilor de aer n-1 şi n;
Er este un parametru de ventilare;
cp este căldura masică a aerului la presiune constantă, în J/(kgK)
d este lăţimea stratului de aer între suprafeţele de delimitare, în m;
v este viteza medie în interiorul stratului de aer ventilat, în m/s;
hg este coeficientul de transfer termic prin convecţie pentru spaţiile închise, în W/(m 2K);
cv este coeficientul de viteză, în Ws/(m3K);
g este acceleraţia datorită gravitaţiei (constantă) 9,81 m/s 2.
Coeficientul hg se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
hg = [ A (Ra)n]/s (B.6)
unde, pentru spaţiile verticale : A = 0,035; n = 0,38 şi număru Rayleigh este:
(B.7)
unde
 este vâscozitatea dinamică a gazului în stratul de aer, în kg/(ms)
 este conductivitatea termică a gazului în stratul de aer, în W/(mK);
 este densitatea gazului în stratul de aer.
Coeficientul de viteză cv poate fi considerat egal cu 4 Ws/(m3K).
Pierderea de sarcină totală pT în stratul de aer ventilat se calculează :
(B.8)
unde
pv este pierderea de sarcină cinetică, în Pa;
pd este pierderea de sarcină datorită curgerii laminare constante, în Pa;
pio este pierderea de sarcină în orificiile de sus şi de jos, în Pa.
Termenii din relaţia (B.8) se dau prin:
(B.9)
53
(B.10)
(B.11)
unde
 este vâscozitatea dinamică a aerului, în kg/(ms);
v este viteza aerului în stratul de aer, în m/s;
H este înălţimea stratului de aer, în m;
d este lăţimea stratului de aer, în m;
Z1, Z2 sunt parametri aplicabili orificiilor de sus şi de jos.
Parametrii Z1, şi Z2, conform figurii B.2, sunt daţi de :
(B.12)
(B.13)
(B.14)
(B.15)
Legendă
1 Sus
2 Jos
Figura B.2 – Exemplu de strat de aer ventilat
54
unde
As este aria protejată a sistemului considerat, în m 2;

At este aria orificiului de sus, în m2;
Ab este aria orificiului de jos, în m2;
Al este aria orificiului din stânga, în m2;
Ar este aria orificiului din dreapta, în m2;
Ah este aria totală a orificiilor repartizate omogen în stor (o singură parte), în m 2;
Viteza v din stratul de aer ventilat se obţine rezolvând ce urmează:
pm = pT (B.16)
B.2.3 Evaluarea coeficienţilor de transfer termic prin convecţie pentru un strat de aer vertical
Fluxurile termic convective  se calculează astfel:

- datorită mişcării aerului:
v = mv  cp (Tout - Tin) (B.17)
unde
mv este curgerea aerului masic prin stratul de aer, în kg/s;
Tout este temperatura aerului care părăseşte stratul de aer, în K;
Tin este temperatura aerului care intră în stratul de aer, în K;
cu
qa = r vAa (B.18)
unde Aa este aria secţiunii transversale a curgerii aerului.
Tout = Tav – [Tav / Teq] e –1/Er (B.19)
- datorită schimburilor termice convective cu suprafeţele n -1 şi n care delimitează stratul de aer:
c, n-1 = hc  Ac (Tn-1 – Teq) (B.20)

c, n = hc  Ac (Tn – Teq) (B.21)
unde Ac este aria suprafeţelor adiacente.
B.3 Coeficient de transfer prin convecţie pentru un strat de aer orizontal exterior
B.3.1 Generalităţi
Se efectuează acelaşi calcul ca pentru stratul de aer orizontal exterior (figura B.3). În acest caz,
diferenţa de presiune motrice pw derivă din viteza vântului după cum urmează:
pw = Cpr v2 (B.22)

unde
Cpr este diferenţa coeficienţilor de presiune între intrarea şi ieşirea stratului de aer;
v este viteza vântului
Cpr poate avea valori de la 0 (nici o deschidere perpendiculară pe direcţia vântului) la 1.
Pierderile da sarcină totale pT se calculează conform relaţiei (B.8). Viteza v în stratul de aer ventilat
se obţine rezolvând ce urmează:
pw = pT
55
Figura B.3 – Exemplu de strat de aer orizontal
B.3.2 Evaluarea coeficientului de transfer termic prin convecţie pentru un strat de aer
orizontal
Coeficienţii de transfer termic prin convecţie se calculează ca în B.2.3:

- datorită mişcării aerului v, conform relaţiei (B.17);
- datorită schimburilor termice convective cu suprafeţele n-1 şi n care delimitează stratul de aer, c,
conform relaţiilor (B.20) şi (B.21).
56
Anexa C
(informativă)
Umbrire produsă de ecrane suspendate şi ecrane laterale
C.1 Introducere
Prezenta anexă cuprinde o metodă de determinare a ariei umbrite a unui element de construcţie în
prezenţa ecranelor agăţate sau laterale.
Ecuaţiile consideră cunoscute unghiul de azimut solar al peretelui  şi înălţimea soarelui  la orizont
(figura C.1). Alte dimensiuni pentru o fereastră de lungime L şi înălţime H sunt indicate în figura C.2
pentru un ecran suspendat şi în figura C.3 pentru ecrane laterale. În figura C.4 sunt reprezentate
diferite forme de umbră pe o fereastră. Umbrele pentru un ecran suspendat cu protecţie verticală la
extrmitate şi pentru ecrane laterale sunt separate pentru a simplifica ecuaşiile ţi metodele lor de
calcul. După ce au fost stabilite toate tipurile de umbră, metodaurmează să adauge toate ariile de
umbră pentru utilizare în contribuţia solară finală.
Legendă
1 Unghiul de altitudine solară (înălţimea soarelui la orizont) 
2 Unghiul de azimut al peretelui 
3 Normala la suprafaţa verticală
4 Unghiul de azimut solar 
5 Vest
6 Nord
7 Est
8 Sud
Figura C.1 – Unghiul de azimut solar  şi altitudinea solară 
57
Figura C.2 – Ecran suspendat, Figura C.3 – Ecran lateral,
dimensiuni principale dimensiuni principale
În această anexăsunt introduse următoarele calcule:

a) Schema de calcul pentru ecran suspendat;
b) Schema de calcul pentru proiecţie verticală la extremitatea ecranului suspendat;
c) Schema de calcul pentru ecran lateral;
d) Schema de calcul a ariei însorite datorită unui ecran lateral scurt.
C.2 Schemă de calcul pentru un ecran suspendat
Lăţimea ecranului suspendat se consideră egală sau mai mare decăt cea a ferestrei. Ecranul
suspendat se poate situa la buiandrugul ferestrei sau la o distanţă a deasupra acestuia. În figura C.4
se prezintă o umbră tipică proiectată de un ecran suspendat. Pe lângă dimensiunile fizice fixe ale
ferestrei în ansamblu L, H, a şi b, toate ecuaţiile se exprimă în termeni de adâncime a umbrei T şi de
decalaj de umbră M proiectată de ecranul suspendat, unde:
(C.1)
Figura C.4 – Forme de umbre ale ecranului suspendat
58
Ariile formelor de umbre proiectate de ecranul suspendat, referitor la figura C.4 de la SS01 la SS09, sunt
următoarele:
(C.2)
C.3 Schemă de calcul pentru proiecţia verticală la extremitatea ecranului

suspendat
Lăţimea proiecţiei verticale se consideră egală cu cea a ecranului suspendat. Ecuaţiile de arie pentru
formele umbrelor proiectate vertical la extremitatea unui ecran suspendat, arătate în figura C.5 de la
SSV1 la SSV9, sunt următoarele:
(C.3)
59
Figura C.5 – Forme de umbre ale proiecţiei verticale la extremitatea ecranului suspendat
C.4 Caracteristici ale clădirii
Pentru a include umbrele proiectate de un parasolar (dispozitiv de umbrire exterior costând dintr-un
ecran suspendat si ecrane laterale care acoperă numai partea de sus a ferestrei) sau de un balcon,
lateralele se consideră că au lungime mai mare, mai mică sau egală cu înălţimea ferestrei. Ele se pot
situa la marginea ferestrei sau la o distanţă b’ de aceasta (figura C.3). Dimensiunea a’ se consideră
pozitivă când lateralele se extind deasupra ferestrei şi negativă când se opreşte sub buiandrugul
ferestrei. Dimensiunea c’ se consideră egală cu zero în această parte de calcul. Orice suprafaţa
însorită care rezultă dintr-o laterală scurtă care se opreşte deasupra nivelului glafului ferestrei, va fi
dedusă din cea de a patra parte a calculului. Schema de calcul pentru ecranele laterale este foarte
asemănătoare cu cea a ecranului suspendat. Ecuaţia de arie pentru formele de umbră proiectate de
ecranele laterale, arătate în figura C.6 de la SSF1 la SSF9, sunt următoarele:
(C.4)
Figura C.6 – Forme de umbre ale ecranelor laterale
Trebuie menţionat că aceste ecuaţii au aceeaşi formă cu cele pentru ecrane suspendate, cu
variabilele T, M, H, L, a şi b înlocuite cu T’, M’, H’, L’, a’ şi b’ .
60
C.5 Calculul ariei însorite datorită ecranelor laterale scurte
Ecuaţiile ariilor de umbrire pentru diferite situaţii reprezentate în figura C.7 de la SF1 la SF4, sunt
următoarele:
(C.5)
Figura C.7 – Forme de arii umbrite datorită ecranelor laterale scurte
Semnele minus indică că aceste arii, dacă apar, trebuie să fie deduse din ariile umbrelor acumulate
anterior. Procesul de acumulare este acum necesar deoarece apar soluţii diferite. Algoritmul ghidat de
o serie de instrucţiuni de comandă, intră în procesul de evaluare a umbrei şi urmează o singură
schemă în schema operaţiilor (flow chart). În cadrul fiecărui segment de schemă, algoritmul
calculează şi acumulează un ansamblu specific de arii de umbre proiectate de ecranul suspendat,
proiecţia verticală şi ecranele laterale T’ şi umbra pentru utilizare în calculul contribuţiei solare.
Dispozitivele de umbrire considerate în acest algoritm sunt cele cu formele cele mai curent utilizate.
Alte forme pot fi introduse prin extindere.
C.6 Ecran exterior
În prezenţa ecranelor exterioare, poate fi utilizată metoda care urmează pentru determinareaaiei de
umbrire. Această metodă este aproximativă şi este aplicabilă când peretele sau fereastra sunt relativ
mici în comparaţie cu obiectul care este sursa umbrei. Peretele sau fereastra sunt considerate fie
complet umbrite, fie complet expuse la soare. Un perete sau o fereastră umbrite parţial pot fi
considerateca fiind total umbrite sau complet expuse la soare, în funcţie de amplasamentul punctului
de referinţă al peretelui. În figura C.8 se prezintă o relaţie tipică perete – obiect sursă de umbrire.
Trebuie menţionat că punctul de referinţă se poate situa în orice punct al peretelui sau al ferestrei.
Amplasarea punctului de referinţă la partea de sus a peretelui sau ferestrei, aşa cum se arată în figura
C.8 este destul de prudent în comparaţie cu punctul amplasat în centru peretelui sau ferestrei. Pentru
aplicarea metodei, sunt necesare următoarele date:
 unghiurile azimutale de umbră 1, 2, (dreapta +, stânga -)
 unghiurile limitei de altitudine a umbrei 1, 2
 unghiul azimutal al peretelui 
 unghiul de azimut solar 
 unghiul de altitudine solară 
 punctele limită ale ecranelor M, N
61
a) Plan
b) Elevaţie
Legendă
1 Perete
2 Sud
3 Unghiul de azimut solar 
4 Obictul sursă de umbră
5 Normal pe perete
6 Rază de soare
7 Punct de referinţă
8 Nord
Figura C.8 – Unghiuri şi puncte de referinţă
Metoda aceasta determină dacă peretele este însorit sau umbrit.
Pentru o poziţie dată a soarelui:

a) se determină unghiul perete – azimut solar  =  - 
b) dacă   1 sau   2 ferastra este în soare;
c) 2    1 A =  - 1 ; B = 1 + A(2 - 1)
d) dacă   B peretele este în soare, dacă nu este la umbră.
62
C.7 Factor de însorire
Ecuaţiile de arie de la C.2 la C.6 determină cantitatea de arie umbrită Ash a componentei.
Aria umbrită se exprimă prin :
As = A – Ash (C.6)
Factorul de însorire fs se determină astfel:
fs = 1 - As/A (C.7)
unde
As este aria umbrită

A este aria totală
63
Anexa D
(informativă)
Date climatice de calcul pentru sezonul cald

Condiţiile meteorologice de calcul pentru zilele calde (cer senin) nu apar decât câteva zile pe an în.
Dacă o proporţie mare din fluxul termic se datorează radiaţiei solare, este necesar să se calculeze
temperatura interioară pentru câteva luni diferite. În consecinţă, datele climatice de calcul trebuie , în
general, definite pentru toate lunile. În absenţa unui standard 1 cu date climatice, pot fi utilizate
următoarele caracteristici ale datelor climatice de calcul pentru calculul temperaturilor de calcul.
1) Pornind de la un set de date pe termen lung, se identifică pentru fiecare lună şi pentru fiecare an,
perioada de 4 zile consecutive cele mai calde. Acestea sunt definite ca o perioadă de 4 zile care
nu se suprapun cu media cea mai ridicată a temperaturii medii zilnice.
2) Pentru luna aleasă, se identifică perioadele discrete de 4 zile consecutive cu o perioadă medie
una pe an. Aceasta înseamnă examinarea datelor de temperatură zilnică pentru fiecare zi a lunii
alese, precum şi selectarea, de exemplu, a 20 de perioade cele mai calde pentru un set de date
pe 20 de ani.
3) Se exclud 50% din aceste perioade care prezintă o temperatură medie joasă (acele perioade de 4
zile a căror medie a temperaturilor zilnice medii este inferioară valorii medii, mediile pe 4 zile fiind
rotunjite la cca 0,5 oC).
4) Se exclud 50% din perioadele rămase care prezintă o plajă de temperatură diurnă ridicată (acele
perioade de 4 zile a căror medie a plajei de temperaturi zilnice medii este superioară valorii medii,
mediile pe 4 zile fiind rotunjite la cca 0,5 oC).
În felul acesta se obţine o selecţie definitivă de perioade de 4 zile care prezintă condiţii critice, cu o
perioadă de revenire de 4 ani.
5) Se calculează mediile orare ale temperaturii şi radiaţiei pentru fiecare oră din fiecare zi în perioada
selecţionată şi acestea se consideră ca valori de calcul.
6) Se calculează mediile vitezei medii zilnice a vântului pentru fiecare zi în perioda selectată şi
acestea se consideră ca valori de calcul pentru ziua corespunzătoare din perioada de 4 zile.
1
În curs de elaborare în cadrul CEN/TC 89
64
Anexa E
(informativă)
Calculul schimburilor prin radiaţie interioară de undă lungă, în clădiri
E.1 Introducere
Această anexă propune o metodă simplificată pentru evaluarea schimburilor interioare prin radiaţie de
undă lungă în clădiri.
E.2 Limite de aplicare
Metoda poate fi aplicată pentru situaţiile în care:

 emisivităţile diferitelor suprafeţe sunt similare;
 geometria încăperii este simplă (rectangulară).
Pentru situaţiile speciale trebuie să se facă referinţă la tehnicile de rezolvare propuse în literatura de
ştiinţifică (vezi bibliografia).
E.3 Metodă de calcul
Radiaţia totală netă de undă lungă pe suprafaţa interioară n, se calculează considerând că fiecare
suprafaţă n radiază în direcţia unei suprafeţe fictive f care are următoarele caracteristici:
 arie A= (N = numărul suprafeţelor interioare) (E.1)
 emisivitate (E.2)
 temperatură (E.3)
Densitatea fluxului termic radiativ qlri,k de la o suprafaţă k către altele, este:
(E.4)
unde
(E.5)
(E.6)
(E.7)
65
Anexa F
(informativă)
Coeficienţi de schimburi termice prin radiaţie exterioară de undă lungă
F.1 Introducere
Prezenta anexă specifică termenii care influenţează asupra schimburilor radiative de undă lungă la
suprafeţele interioare şi prevede o metodă de evaluare a coeficientului de schimburi termice
exterioare de undă lungă.
F.2 Termeni şi metodă de calcul
O radiaţie de undă lungă este emisă de toate solidele şi fluidele şi de majoritatea moleculelor
gazoase. Elementele exterioare ale unei clădiri schimbă radiaţie cu cerul, solul, clădirile învecinate şi
vegetaţia. Pentru bilanţul radiativ de undă lungă, factorul de formă F între fiecare element radiant al
mediul şi suprafaţa este foarte important. Presupunînd că toate elementele radiante înconjurătoare
sunt corpuri negre şi că suprafaţa considerată are o emisivitate , densitatea netă a fluxului termix
radiant de undă lungă qlr,e, pentru suprafaţa exterioară se calculează ca:
(F.1)
unde
Fsk este the factorul de formă cu cerul;

Fb este the factorul de formă cu alte clădiri;
Fg este the factorul de formă cu solul;
Tsk este temperatura absolută a cerului;
Tb este temperatura absolută a celorlalte clădiri;
Tg este temperatura absolută a solului;
Tes este temperatura superficială exterioară a peretelui;
 este emisivitatea suprafeţei;
 este constanta Stefan-Boltzmann.
Factorii de formă depind de orientarea suprafeţei şi de tipul de mediu. În tabelul F.1 sunt daţi factorii
de formă tipici pentru diferite situaţii.
66
Tabelul F.1 – Factori de forma pentru medii exterioare
Tip de "mediu" Suprafaţă verticală
Fsk Fb Fg
Centru de oraş 0,33 0,34 0,33
Zonă suburbană 0,41 0,18 0,41
Zonă rurală 0,45 0,10 0,45
Suprafaţă orizontală (acoperiş)
Fsk Fb Fg
Toate mediile 1,00 0,00 0,00
Temperaturile din ecuaţia (F.1) se aproximează după cum urmează:
(F.2)
Tb = Ta,e
Tg = Ta,e
unde Ta,e este temperatura aerului exterior, în kelvini.
Ecuaţia (F.1) poate fi scrisă ca:

qlr,e = hr,e (Ta,e-Tes) + qe,r (F.3)
cu
hr,e = 4 Tm3 (F.4)
qe,r = F'sk  (Tsk4 - Ta,e4) (F.5)
Tm = (Ta,e + Ts,e) / 2 (F.6)
67
Anexa G
(informativă)
Factori solari
G.1 Introducere
Prezenta anexă prezintă metode de determinare a factorilor solari prezentaţi la 4.5.3.2 din acest
standard.
G.2 Factor al aporturilor solare către aer
Factorul aporturilor solare către aer, fsa , este fracţuiunea de căldură solară care intră prin vitraj şi se
transferă imediat la aerul interior. Această fracţiune depinde de cantitatea de elemente interioare cu
capacitate termică foarte scăzută, cum sunt covoarele şi mobila. Valori tipice pentru factorul
aporturilor solare către aer sunt date în tabelul G.1 în funcţie de cantitatea de mobilă.
Tabelul G.1 - Factor al aporturilor solare către aer fsa
Cantitate de mobilă Factor al aporturilor

solare către aer
fsa
Fără mobilă 0
Cantitate mică de mobilă 0,10
Cantitate mică de mobilă 0,20
G.3 Factori de distribuţie

Factorii de distribuţie, fdf, reprezintă fracţiunea din radiaţia solară directă absorbită de aer pe arie de
diferite suprafeţe interioare ale pereţilor, tavanului, pardoselii etc. Ei depind de unghiurile solare,
dimensiunile geometrice ale vitrajului şi încăperii, de reflectanţa de undă scurtă a elementelor şi de
mobilier şi mobilare. Se presupune că sunt independenţi de timp. În tabelul G.2 se dau valori tipice ale
factorilor de distribuţie în funcţie de reflectanţa medie calculată prin ponderare în raport cu ariile
suprafeţelor, m, şi de aria elementelor de anvelopă.
Tabelul G.2 – Factori de distribuţie
Coeficient de Planşeu Pereţi verticali Tavan Vitraj

reflexie solară al
încăperii
  0,7 1/AT 1/AT 1/AT 1/AT
0,3    0,7 0,5/Af 0,4/Awa 0,1/Ac 0,0
 0,6/Af 0,35/Awa 0,05/Ac 0,0
unde
Af este aria planşeului, in m2;
68
Awa este aria tuturor pereţilor verticali opaci (exterior şi interior), in m 2;
Ac este aria tavanului/acoperişului, in m2;

AT este aria totală a anvelopei exclusiv vitrajul, in m 2.
Coeficientul de reflexie solară mediu, calculat prin ponderare în raport cu suprafeţele, se exprimă prin:
(G.1)
G.4 Factor de reducere solar
Factorul de reducere solar, flf , reprezintă fracţiunea din radiaţia solară care intră prin vitraj şi se
reflectă înapoi către mediul exterior. Acesta depinde de caracteristicile geometrice şi proprietăţile
dolare ale sistemului de vitrare, de expunerea ferestrei, de unghiul solar şi de culoarea şi geometria
încăperii. Se consideră independent de timp. Aplicarea unei metode de calcul detaliat şi exact pentru
radiaţia de undă lungă către fereastră, este mult prea complicată pentru scopul prezentului standard.
Totuşi, este posibil ca aici să se aplice o abordare simplificată considerând următoarele ipoteze:
1. nu sunt luaţi in considerare factorii de formă ai diverselor suprafeţe interioare;

2. factorul de reflexie solară pentru toate suprafeţele este acelaşi;
3. coeficientul de transmisie solară al sistemului de vitrare se referă la componenta de radiaţie
solară directă.
Factorul de reducere solar se exprimă prin:
(G.2)
unde
 este coeficientul de transmisie solară al sistemului de vitrare;
Aw este aria ferestrei;
At este aria suprafeţei totale a încăperii;
m este coeficientul de reflexie solară medie a suprafeţelor încăperii (definit în
ecuaţia (G.1)).
În tabelul G.3 sunt date example de factori de reducere solari pentru diferite geometrii de încăperi şi
coeficienţi de transmisie solară a elementelor de vitrare, pentru o încăpere având o reflexie solară
medie de 0,5 şi a cărei înălţime este de 2,7 m.
Table G.3 – Example de factori de reducere solari
 Sistemul de vitrare Aria ferestrei / aria planşeului

mare medie mică
> 0,375 0,25 < 0,125
0,8 Vitraj obişnuit clar 0,12 0,08 0,04
0,5 Vitraj obişnuit clar cu umbrire 0,07 0,05 0,02

exterioară (ecran)
69
Anexa H
(informativă)
Aporturi interne
H.1 Introducere
Prezenta anexă conţine valori tipice ale fluxului termic datorită surselor de energie interioare pentru
clădirile de locuit şi nclădiri cu altă destinaţie decât locuirea.
H.2 Clădiri de locuit
În tabelul H.1 se dau valorile fluxului termic total datorită surselor interioare, pentru diferite încăperi ale
clădirilor de locuit.
Tabelul H.1 – Fluxul termic pe suprafaţă de planşeu
Oră Bucătărie Cameră de zi Dormitor Baie

W/m 2
W/m 2
W/m 2
W/m2
1 5 0 5 0
2 5 0 5 0
3 5 0 5 0
4 5 0 5 0
5 5 0 5 0
6 5 0 5 0
7 10 1 2 3
8 10 1 2 3
9 7 1 2 3
10 7 1 0 1
11 7 10 0 1
12 10 10 0 1
13 15 10 0 1
14 15 10 0 1
15 10 1 0 1
16 5 1 0 1
17 5 1 0 1
18 15 15 0 1
19 15 15 0 3
20 15 15 0 3
21 10 15 0 3
22 5 10 2 3
23 5 0 5 0
24 5 0 5 0
70
H.3 Clădiri cu altă destinaţie decât locuirea
Pentru o clădire cu altă destinaţie decât locuirea efectul surselor interioare poate fi foarte important. In
tabelele următoare sunt propuse valori ale aporturilor interne atribuite metabolismului uman, iluminării
şi echipamentelor pentru birouri.
Tabelul H.2 – Aporturi sensibile ale ocupanţilor de birouri
Descriere Aport total Aport radiativ

W per person W per person
Birou de desen 100 55
Birou cu tehnologie avansată 80 50
Birou de direcţie 80 50
Sală de calculatoare 80 50
Sală de conferinţe 80 50
Arie de circulaţie 93 37
Grupuri sanitare 93 37
Restaurant 107 43
Tabelul H.3 – Aporturi datorită sistemului de iluminare al birourilor
Sistem Aport pentru suprafaţa de Fracţiune de radiaţie din

planşeu aportul total
W per m2 suprafaţă de W per m2 suprafaţă de planşeu
planşeu
Birou administrativ 15 6,8
Birou de desen 22 9,9
Birou cu tehnologie avansată 9 4,0
Birou de direcţie 12 5,4
Sală de calculatoare 9 4,0
Sală de conferinţe 9 4,0
Arie de circulaţie 5 2,3
Grupuri sanitare 7 3,2
71
Tabelu H.4 – Aporturi datorită echipamentului de birou
Descriere m2 pe Aport total Fracţiune de radiaţie

persoană din aportul total
W/m2 W/m2
Birou administrativ 6 16 4,9
Birou de desen 6 7 2,1

Birou cu tehnologie avansată 6 35 8,4
Birou de direcţie 33 7 1,9
Sală de calculatoare 20 350 77,0
Arie de circulaţie 2 5 0,0
Arie de circulaţie 2 5 0,0
72
Anexa I
(informativă)
Ventilarea aerului
I.1 Introducere
Această anexă prezintă o metodă pentru evaluarea debitului de aer datorită ventilării naturale prin
deschiderile/orificiile clădirii. În absenţa unui standard care să furnizeze un model detaliat bazat pe
bilanţul masei de aer, poate fi utilizată această anexă.
I.2 Metodă de calcul
I.2.1 Generalităţi
Cantitatea de aer care intră în clădire depinde de diferenţa de presiune dintre spaţiul interior şi cel
exterior şi de asemenea de rezistenţa diverselor deschideri la trecerea aerului. Diferenţa de presiune
se datorează acţiunii vântului în jurul clădirii şi diferenţei de densitate între aerul interior şi cel exterior.
Aerodinamica curgerii aerului este complexă, dar este posibilă definirea unor formule simple care
permit raportarea debitului la diferenţa de presiune, dacă se consideră deschiderile clasificabile în
două tipuri generale. A ceste categorii sunt:
a) fisuri sau deschideri mici cu o dimensiune tip mai mică decât cca 10 mm;
b) deschideri cu o dimensiune tip mai mare decât cca 10 mm.
I.2.2 Fisuri şi deschideri mici

Pentru fisuri, debitul de ventilare este dat de relaţia:
m =  k l (p)n (I.1)
unde
 este densitatea aerului;
k este coeficientul caracteristic fisurii
l este lungimea fisurii, în metri;
p este diferenţa de presiune aplicată, în Pa.
Tabelul I.1 indică o serie de valori ale lui k pentru fisurile care există în jurul tocurilor ferestrelor
închise, care pot fi utilizate în absenţa unor valori naţionale. O valoare corespunzătoare pentru n este
0,67. Diferenţa de presiune între spaţiul interior şi cel exterior se obţine prin adăugarea tirajului termic
pT şi acţiunii vântului pw.
p = pT + pw (I.2)
Contribuţia tirajului termic pT este dată de:
pT = (T  g H1 / Tm )0,5 (I.3)
unde
T este diferenţa de temperatură între mediile interior şi exterior;
Tm este temperatura de referinţă (300 K);
g este acceleraţia gravitaţională ( = 9,81 m/s 2);
 este densitatea aerului;
H1 este înălţimea între nivelul de sus şi cel de jos care determină tirajul.
Acţiunea vântului pw este dată de:
pw =  vr2 / 2 (I.4)
73
unde
 este densitatea aerului;
vr este viteza de referinţă a vântului.
Table I.1 – Valori ale lui k pentru ferestre (în litri pe secundă şi pe metru de lungime de fisură
pentru o diferenţă de presiune aplicată de 1 Pa)
Tipul de fereastră Valoarea lui k

medie domeniul
Culisantă 0,08 0,02 la 0,30
Pivotantă 0,21 0,06 la 0,80
Pivotantă (cu montant) 0,08 0,005 la 0,20
I.2.3 Deschideri mari
I.2.3.1 Generalităţi
Debitul de aer poate fi evaluat aproximativ cu relaţia:
m =  cd A (2 p / )0,5 (I.5)
unde
cd este coeficientul de descărcare;
A este aria deschiderii;
p este diferenţa de presiune;
 este densitatea aerului.
Valorile coeficientului cd şi aria A depind de poziţia şi de caracteristicile de curgere ale deschiderilor. În

mod obişnuit, se atribuie o valoare coeficientului de descărcare care corespunde unui orificiu cu
margini ascuţite pentru care aici se consideră 0,61. Valoarea lui A pentru alte tipuri de deschidere
devine deci aria echivalentă asociată acestui tip de deschidere. Presiunea generată de forţele datorită
vântului şi diferenţa de temperatură produce mişcarea aerului prin aceste deschideri guvernată de
faptul că debitul aerului total în spaţiul de circulaţie este egal cu debitul aerului care iese. Datorită
imposibilităţii de a obţine o rezolvare detaliată pentru clădirile existente, soluţia este dată pentru cazuri
simple.
Figura I.2 arată o reprezentare simplă bidimensională a unei clădiri fără compartimentări şi deci
constând într-o singură celulă cu deschideri ca cele indicate: două deschideri la nivelul de sus (A 1 şi
A3) şi două la nivelul de jos (A 2 and A4 ). Conform situaţiei în privinţa vântului şi temperaturii, debitul de
aer prin ventilare naturală se determină după cum urmează. Figura I.3 arată o reprezentare similară şi
pentru deschideri situate numai pe o singură parte şi numai la un nivel.
I.2.3.2 Clădiri simple: deschideri pe două faţade
I.2.3.2.1 Numai vânt
mw = cd Aw vr (cp )0,5 (I.6)
şi
vr = K za vf (I.7)
unde
K este un coeficient dat în tabelul I.3;
a este un exponent dat în tabelul I.3;
z este înălţimea clădirii, în metri;
74
vf este viteza vântului liber, în m/s.
(I.8)
unde cp este coeficientul de presiune diferenţială medie aplicată, calculat ca fiind diferenţa între
coeficienţii de presiunea superficială medie, extraşi din tabelul I.2 pentru pereţii opuşi, perpendiculari
pe direcţia vântului.
Legendă
 unghiul vântului
A, B, C, şi D precizează poziţia suprafeţelor exterioare ale unei încăperi, văzută în plan.
Figura I.1 – Număr de suprafeţe în raport cu direcţia vântului
75
Tabelul I.2 - Coeficientul cp ca funcţie de unghiul vântului şi dimensiunile clădirii
Raport Raport Unghiul cp

înalţime/lăţime lungime/lăţime vântulu
suprafeţe
a clădirii a clădirii i
h/w l/w 
A B C D
0 0,7 -0,2 -0,5 -0,5
1<(l/w)≤3/2
90 -0,5 -0,5 0,7 -0,2
(h/w)<1/2
0 0,7 -0,2 -0,6 -0,6
3/2</(l/w)<4
90 -0,5 -0,5 0,7 -0,1
0 0,7 -0,2 -0,6 -0,6
1<(l/w)≤3/2
90 -0,6 -0,6 0,7 -0,2
1/2≤(h/w)<3/2
0 0,7 -0,3 -0,7 -0,7
3/2<(l/w)<4
90 -0,5 -0,5 0,7 0,1
0 0,8 -0,2 -0,8 -0,8
1< (l/w) ≤3/2
90 -0,8 -0,8 0,8 -0,2
3/2≤(h/w)<6
0 0,7 -0,4 -0,7 -0,7
3/2< (l/w) <4
90 - 0,5 - 0,5 0,8 - 0,1
cu h înălţimea clădirii l lăţimea clădirii w adâncimea clădirii
Table I.3 - Coeficient K şi exponent a
Amplasament K a
Zonă plată, degajată rurală 0,68 0,17
Zonă rurală cu obstacole 0,52 0,20
dispersate
Zonă urbană periferică 0,35 0,25
Centru de oraş 0,21 0,33
76
I.2.3.2.2 Numai diferenţă de temperatură
mT = cd AT (2 g H1 / Tm)0,5 (I.9)
(I.10)
unde
cd este coeficient de descărcare;
mT este debitul masic datorită diferenţei de temperatură;
 este diferenţa de temperatură între mediile interior şi exterior;
Tm este temperatura de referinţă (300 K);
g este acceleraţia gravitaţională (= 9,81 m/s 2);
H1 este înălţimea între nivelul de sus şi de jos.
I.2.3.2.3 Vânt şi diferenţă de temperatură simultan
m = mT for vf /(T)0,5 < (0,26 ( AT / Aw)0,5 (H1/ cp)0,5)
m = mw for vf /(T)0,5 > (0,26 (AT / Aw)0,5 (H1/ cp )0,5) (I.11)
I.2.3.3 Deschideri numai într-un perete
I.2.3.3.1 Vânt
mw = 0,025 A vr (I.12)
unde vr este definit de relaţia (I.7).
I.2.3.3.2 Diferenţe de temperatură, cu deschideri la două niveluri
(I.13)
unde
AT se determină din relaţia (I.10);
cd este coeficientul de descărcare.
I.2.3.3.3 Diferenţă de temperatură cu deschideri numai la un nivel
(I.14)
unde H este înălţimea deschiderii.
77
I.3 Exemplu de calcul al numărului de schimburi de aer prin ventilare
naturală pentru o clădire simplă
Se consideră o clădire constând dintr-un singur spaţiu necompartimentat, de 25 m lungime, 10 m

lăţime şi 8 m înălţime.
Considerând că această clădire este situată într-o zonă urbană periferică, se calculează:
a) numărul de schimburi de aer prin ventilare naturală datorită vântului;
b) numărul de schimburi de aer prin ventilare naturală datorită unei diferenţe de temperatură de 6 K,
în absenţa vântului.
Nu există deschideri de ventilare pe pereţii mai scurţi. Pe fiecare din pereţii lungi există deschideri de
2,5 m2 la nivelul de jos, şi 5,0 m2 la nivelul de sus, separate de o distanţă verticală de 6,0 m, şi
repartizate regulat în lungul lungimii peretelui.
I.3.2 Vânt
Determinarea diferenţei între coeficienţii de presiune
Raportul înălţime/lăţime a clădirii = 0,8

Raportul lungime/lăţime a clădirii = 2,5
Astfel, din tabelul I.2, diferenţa între coeficienţii de presiune superficială medie a celor două faţade
lungi ale clădirii A şi C, pentru vânt perpendicular, este:
cp = 0,7 - (- 0,3) = 1,0
Determinarea lui vr
Din tabelul cu date climatice vr = 3,75 m/s
amplasament: rural cu obstacole dispersate :
Din tabelul I.3: K = 0,52 ; a = 0,20
Astfel, din relaţia (I.7şi pentru o înălţime de 8 m, vr = 3,75  0,52 (8)0,2 = 2,96 m/s
Determinarea lui Aw
Din relaţia (I.8):
1/(Aw)2 = 1/(5,0 + 2,5)2 + 1/(5,0 + 2,5)2
Aw = 5,3 m2
Determinarea numărului de schimburi de aer

Utilizând relaţia (J.6):
mw = (0,61  5,3  2,96  1)0,5 = 3,09 m3 /s
Volumul clădirii este V = 25  10  8 = 2000 m3
Numărul schimburilor de aer este 3600  3,09 / 2000 = 5,57 schimburi de aer/oră
I.3.3 Diferenţă de temperatură

Din informaţiile furnizate:
Diferenţa de temperatură  = 6 K
Înălţimea între deschideri H1 = 6,0 m
Astfel, din relaţia (I.10):
1/(AT )2 = (1/ (2,5 + 2,5)2 ) + ( 1/(5,0 + 5,0)2)
AT = 4,47 m2
Considerând Tm = 300 K and  = 1,2 kg/m3
Numărul de schimburi de aer este:

3600  1,183 / 2000 = 2,13 schimburi de aer/oră
78
Figura I.2 – Deschideri pe două părţi Figura I.3 – Deschideri pe o parte
79
Anexa J
(informativă)
Rezultate detaliate ale încercărilor de validare considerate în procedura

“model global de validare”
Această anexă dă valorile orare ale temperaturii operative pentru diferite încercări considerate în
“metoda de calcul global” inclusă în 7.3.
Table J.1 - Geometrie A: Valori orare ale temperaturii operative
Ore A1a A1b A1c A2a A2b A2c A3a A3b A3c
0 la 1 35,6 27,8 27,6 35,5 28,1 28,0 38,4 29,8 29,1
1 la 2 35,1 27,2 27,0 35,3 27,7 27,5 38,1 29,3 28,7
2 la 3 34,7 26,6 26,5 35,0 27,3 27,2 37,8 28,9 28,3
3 la 4 34,4 26,1 26,0 34,8 26,9 26,8 37,6 28,5 27,9
4 la 5 34,0 25,7 25,6 34,6 26,6 26,5 37,3 28,2 27,6
5 la 6 33,8 25,5 25,4 34,5 26,5 26,4 37,2 28,0 27,4
6 la 7 33,6 26,6 25,3 34,4 27,8 26,4 37,1 29,7 27,4
7 la 8 33,6 27,1 25,6 34,5 28,4 26,6 37,1 30,4 27,6
8 la 9 33,7 27,5 26,0 34,6 28,7 27,1 37,1 30,9 28,0
9 la 10 33,8 27,9 26,7 34,7 29,1 27,7 37,3 31,2 28,6
10 la 11 34,0 28,3 27,7 34,9 29,4 28,4 37,5 31,6 29,4
11 la 12 34,7 29,2 29,0 35,5 30,0 29,5 38,0 32,4 30,5
12 la 13 35,5 30,2 30,4 36,1 30,5 30,4 38,6 33,1 31,6
13 la 14 36,5 31,3 31,7 36,7 31,1 31,3 39,4 33,8 32,6
14 la 15 37,6 32,6 32,8 37,3 31,7 32,0 40,2 34,6 33,3
15 la 16 38,2 33,3 33,3 37,5 32,0 32,3 40,5 35,0 33,7
16 la 17 38,6 33,8 33,5 37,6 32,2 32,4 40,7 35,3 33,8
17 la 18 38,6 34,1 33,1 37,6 32,2 32,1 40,7 35,4 33,6
18 la 19 38,7 33,0 32,6 37,6 31,9 31,7 40,8 34,2 33,1
19 la 20 38,1 31,9 31,6 37,2 31,2 31,0 40,3 33,2 32,3
20 la 21 37,7 31,0 30,8 37,0 30,5 30,4 40,0 32,5 31,7
21 la 22 37,4 30,3 30,1 36,8 30,0 29,8 39,8 31,8 31,1
22 la 23 37,0 29,5 29,3 36,5 29,3 29,2 39,5 31,2 30,4
23 la 24 36,2 28,5 28,4 35,9 28,6 28,5 38,8 30,4 29,7
Medie 35,9 29,4 29,0 36,0 29,5 29,1 38,7 31,6 30,3
80
Table J.1.2 - Geometrie B: Valori orare ale temperaturii operative
Ore B1a B1b B1c B2a B2b B2c B3a B3b B3c
0 la 1 30,3 19,7 19,4 30,1 20,2 20,0 32,1 21,7 21,0
1 la 2 29,6 18,8 18,6 29,7 19,6 19,4 31,7 21,0 20,4
2 la 3 28,9 18,0 17,8 29,4 19,0 18,8 31,3 20,4 19,8
3 la 4 28,3 17,3 17,1 29,0 18,5 18,3 30,9 19,9 19,3
4 la 5 27,8 16,7 16,5 28,8 18,1 17,9 30,6 19,4 18,9
5 la 6 27,4 16,4 16,2 28,6 17,9 17,7 30,4 19,2 18,6
6 la 7 27,2 17,8 16,2 28,5 19,8 17,8 30,3 21,4 18,7
7 la 8 27,1 18,5 16,5 28,6 20,5 18,1 30,3 22,3 19,0
8 la 9 27,2 19,0 17,1 28,7 21,0 18,7 30,4 22,9 19,5
9 la 10 27,4 19,6 18,1 28,9 21,5 19,5 30,6 23,4 20,4
10 la 11 27,7 20,3 19,4 29,2 21,9 20,6 30,9 23,9 21,4
11 la 12 28,6 21,4 21,3 29,9 22,7 22,0 31,6 24,9 23,0
12 la 13 29,6 22,8 23,2 30,7 23,4 23,3 32,4 25,8 24,4
13 la 14 31,2 24,6 25,1 31,7 24,4 24,6 33,6 26,9 25,7
14 la 15 33,0 26,6 26,8 32,6 25,4 25,7 34,6 28,0 26,9
15 la 16 34,2 28,0 27,7 32,2 26,0 26,2 35,2 28,7 27,5
16 la 17 35,2 29,2 28,1 33,6 26,5 26,4 35,7 29,3 27,7
17 la 18 35,6 29,9 27,8 33,7 26,7 26,2 35,9 29,6 27,5
18 la 19 35,8 28,1 27,2 33,7 26,1 25,7 36,0 28,2 27,0
19 la 20 34,9 26,3 25,7 33,1 24,9 24,6 35,4 26,8 25,8
20 la 21 33,8 24,6 24,2 32,4 23,7 23,5 34,6 25,5 24,6
21 la 22 33,0 23,3 23,0 32,0 22,8 22,6 34,1 24,5 23,7
22 la 23 32,2 22,1 21,8 31,5 21,9 21,6 33,5 23,5 22,8
23 la 24 31,2 20,8 20,5 30,7 20,9 20,7 32,7 22,5 21,8
Medie 30,5 21,3 21,5 30,8 22,2 21,7 32,7 24,2 22,7
81
BiblIografie
- Passys Group. Document 033 89 Passys MVD-FP-017, 1990

- KEEBLE, E. and AHMED, Z. Commentary on methods of selecting climate data for assessing risk
of overheating in naturally ventilated buildings. BRE, Garston (UK), 1991
- CLARKE, JA. Energy Implications in Buildings Design: A thermal simulation design model.
Abacus Dept. of Architecture and Building Science - University of Strathclyde - Glasgow -
Scotland (UK)
- STEPHENSON, DG. and MITALAS, GP. Calculation of heat conduction transfer functions for
multilayered slabs. ASHRAE Transactions, Vol.77, Part II, 1971
- MC ADAMS. Heat transmission. McGraw Hill Book Ed., New York
- KUSUDA, T. NBSLD The Computer program for load determination. NBS BS 69, 1976
- HOTTEL, HC. Radiant Heat Transmission, in Heat Transmission. Ed W.H. McAdams, 3rd Edition,
Chap.4, McGraw Hill, New York
- STEFANIZZI, P., WILSON, A. and PINNEY, A. A comparative study of methods for calculating
internal long wave radiation exchanges in buildings. BRE Garston, Watford (UK), 1990
- MITALAS, GP. and STEPHENSON, DG. Fortran IV programs for calculating radiant energy
interchange factors. DBR Computer Program, NRC N.25, 1966
- WALTON, GN. A new algorithm for radiant interchange in room loads calculations. ASHRAE
Transactions, Vol. 86, part 2, 1980
- TSEN-YAO SUN. Shadow area equations for window overhangs and side fins and their
application in computer calculation. ASHRAE Semiannual meeting, OHIO (USA), Paper nr 2059,
1968
- CLARKE, JA. ESP A Building and plant Energy Simulation System. Abacus Publication University
of Strathclyde Glasgow - Scotland 10/1987
- ALAMDARI, F. and HAMMOND, GP. Improved data correlations for buoyancy driven convection
in rooms. Building services engineering research & Technology, Vol. 4, no 3, pp. 106 - 112, 1983
- CARSLAW, HS. et al. Conduction of heat in solids. 2nd Edition, Clarendon Press, London (UK),
1959
- BLAND, BH. and PINNEY, A. Conduction a review of theoretical treatments and validation of
thermal models. Vol.II, part 4 of the final report for the BRE/SERC, Garston (UK) - December
1988
- VOIT, P. Suggestions for the improvement of the external longwave radiation prediction by ESP.
ITW University Stuttgart, PASSYS doc n.88-MVD-9 4/1988
- BS 5925:1980. Design of buildings: Ventilation principles and describing natural ventilation. BSI
- ASHRAE Transactions 2002
82
(pagină albă)
83
Standardul european EN ISO 13791:2004 a fost acceptat ca standard român de către
comitetul tehnic CT 281 – Performanţa termică a clădirilor şi produselor pentru construcţii.
Membrii comitetului de lectură care au verificat versiunea română a standardului european

EN ISO 13791:2004:
Constanţa Institutul Naţional de Cercetare - Preşedinte al comitetului tehnic

dna
Marin Dezvoltare în Construcţii şi CT 281 – Performanţa termică a
Perianu Economia Construcţiilor – INCERC clădirilor şi produselor pentru
– Bucureşti construcţii
Horia Institutul Naţional de Cercetare - Membru al comitetului tehnic

dl
Petran Dezvoltare în Construcţii şi CT 281 – Performanţa termică a
Economia Construcţiilor – INCERC clădirilor şi produselor pentru
– Bucureşti construcţii.
Mihaela ASRO Expert ASRO

dna
Udran
Versiunea română a prezentului standard a fost elaborată de Dna. dr. ing. Mihaela
GEORGESCU de la IPCT - Institutul de Proiectare, Cercetare – şi Tehnică de Calcul în
Construcţii – Bucureşti.
PREŞEDINTE MEMBRU CT 281 ELABORATOR

Constanţa MARIN PERIANU Horia PETRAN Mihaela GEORGESCU
Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.
Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a
tuturor modificărilor.
Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în
Buletinul Standardizării.
84

SR EN ISO 13791 Referinte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR EN ISO 13791 Referinte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 91.120.

Performanţa termică a clădirilor

Thermal performance of buildings

Performance thermique des bâtiments

APROBARE Aprobat Directorul General al ASRO la 31 mai 2006

CORESPONDENŢĂ Standardul naţional SR EN ISO 13791:2006 este identic cu

The national standard SR EN ISO 13791:2006 is identical to the

La norme nationale SR EN ISO 13791:2006 est identique à la

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Ref.: SR EN ISO 13791:2004 Ediţia 1

EN 410:1998 IDT SR EN 410:2003

EN ISO 6946:1996 IDT SR EN ISO 6946:1998

EN ISO 7345:1995 IDT SR EN ISO 7345:2002

EN ISO 9251:1995 IDT SR EN ISO 9251:2002

EN ISO 9288:1996 IDT SR EN ISO 9288:2002

EN ISO 9346:1996 IDT SR EN ISO 9346:1998

EN ISO 10077-1:2000 IDT SR EN ISO 10077-1:2002

EN ISO 10077-2:2003 IDT SR EN ISO 10077-2:2004

EN ISO 13370:1998 IDT SR EN ISO 13370:2003

În textul standardului cuvintele ”standard internaţional” se citesc ”standard european”.

Performanţa termică a clădirilor

Thermal performance of buildings Performance thermique des Wärmetechnisches Verhalten von

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN ISO 13791:2004

Acest standard european a fost adoptat de CEN la 7 iunie 2004.

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

3 Termeni, definiţii şi unităţi de măsură...........................................................................................2

4 Determinarea temperaturilor interioare......................................................................................... 4

5 Proceduri pentru efectuarea calculelor.......................................................................................26

Anexa A (informativă) Exemplu de tehnică de rezolvare................................................................51

Anexa B (informativă) Transfer termic convectiv printr-un strat de aer ventilat..............................58

Anexa C (informativă) Umbrirea datorită ecranelor suspendate şi celor laterale............................64

Anexa D (informativă) Date climatice de calcul/referinţă în sezonul cald.......................................73

Anexa E (informativă) Calculul schimburilor radiative interioare de undă lungă în clădiri...............74

Anexa F (informativă) Coeficienţi de schimburi termice radiative exterioare de undă lungă..........76

Anexa G (informativă) Factori solari............................................................................................... 78

Anexa H (informativă) Aporturi interne........................................................................................... 81

Anexa I (informativă) Ventilarea aerului/schimburi de aer..............................................................83

Anexa J (informativă) Rezultate detaliate asupra încercărilor de validare considerate în procedura

Acest standard conţine o bibliografie.

Conform regulamentului intern CEN/CENELEC organismele naţionale de standardizare din ţările

Exemple de aplicare ale unor asemenea metode includ:

a) evaluarea riscului de supraîncălzire interioară;

c) evaluarea necesităţii prevederii unui dispozitiv mecanic de răcire;

EN 410, Glass in building – Determination of luminous and solar characteristics of glazing.

3 Termeni, definiţii, simboluri şi unităţi de măsură

3.1 Termeni şi definiţii

3.1.1 mediu interior

3.1.2 element al încăperii

3.1.4 temperatura aerului interior

3.1.5 temperatura suprafaţei interioare

3.1.6 temperatură medie radiantă

3.1.7 temperatură operativă

Pentru utilizarea acestui standard se aplică următoarele simboluri şi unităţi de măsură:

C capacitate termică J/K

I intensitate a radiaţiei solare W/m 2

R rezistenţă termică m².K/W

U coeficient de transmisie termică W/(m² .K)

a difuzivitate termică m²/s

c căldură specifică masică J/(kg.K)

cp căldură specifică masică a aerului la presiune constantă J/(kg.K)

fd factor de distribuţie solară -

fic factor intern convectiv -

fsa factor al aporturilor solare către aer -