UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Tehnologii Și materiale
textile
SUPORT DE CURS

prof. preuniv.ing. Maria Impingău

Pitești-2022

1
 CUPRINS
ISTORIC-DESIGN VESTIMENTAR 3
Capitolul I. ASPECTE PRIVIND MODA ŞI TENDINŢELE ACTUALE 9
I.1 Tendințele modei - prezent și viitor 16
I.2 Sunt hainele digitale viitorul în modă? 17
I.3 Universul cromatic 20
Capitolul II. FIBRE TEXTILE 23
Capitolul III. PRODUSE TEXTILE 31
III. 1. FIRE 31
III. 2. ŢESĂTURI 32
III. 3. TRICOTURI 38
III. 4. CONFECŢII TEXTILE 47
4.1. Clasificarea îmbrăcămintei 47
4.2. Funcțiile produselor vestimentare 48
4.3. Alegerea materiei prime necesară confecţionării modelului 48
4.4. Informaţii necesare constituirii bazei de date privind caracteristicile materiei prime 50
4.5. Identitatea caracteristicilor de confecţionabilitate pentru structurile textile plane 50
4.6. Materiale pentru îmbinarea şi prelucrarea reperelor croite. Implicaţii în proiectarea 52
tehnologică
4.7. Materiale utilizate pentru încheierea produselor. Implicaţii în proiectarea tehnologică 54
4.8. Articole de pasmanterie folosite în confecţionarea produselor. Implicaţii în proiectarea 55
tehnologică
4.9. Materiale folosite pentru confecţionarea costumelor populare 56
4.10. Stiluri vestimentare feminine 59
4.11. Stiluri pentru linia de confecţii bărbaţi 65
III. 5. CONFECŢII DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI 66
5.1 Clasificare 66
5.2 Caracteristici fizico-mecanice 66
5.3 Tăbăcirea pieilor 66
5.4 Sortimente de piei prelucrate 67
5.5 Principalele operații tehnologice ale procesului de prelucrare a pieilor 68
III. 6 ÎNLOCUITORI DE PIELE 71
III. 7. Funcțiile încălțămintei 72
III. 8 Clasificarea încălțămintei 72
III. 9 Modele de încălțăminte 73
Capitolul IV. FINISAREA PRODUSELOR TEXTILE 76
IV.1. Operații de finisare 76
IV.2. Clasificarea coloranților 78
IV.3. Mașini și prese de călcat 78
IV.4 Parametrii tehnologici de tratare umidotermica 79
Capitolul V. DOMENII ALE INDUSTRIEI UŞOARE ŞI TENDINŢE ECOLOGICE 84
Capitolul V.1 ECODESIGN ÎN DESIGNUL VESTIMENTAR “VEŞMINTELE VERZI” 85
Concluzii 86
Bibliografie 86

2
ISTORIC

DESIGN VESTIMENTAR
Design, ca şi civilizaţie, educaţie, management, este un cuvânt cu multiple înţelesuri profunde.
De fapt, ce este designul? Este artă, este ştiinţă sau câte puţin din fiecare?
Graniţa dintre design şi artă nu este întotdeauna clară. Multă lume confundă adesea
designul cu arta. Totuşi, între design şi artă se cer operate delimitări cât se poate de precise.
Cea mai importantă dintre acestea se referă la faptul că designul, în accepţiunile sale
contemporane, priveşte un sistem de obiecte funcţionale, ale căror calităţi estetice posedă
valoare, în măsura în care justifică sau evidenţiază caracterul lor practic.
Designul mai este asociat şi cu invenţia, inovaţia, dar, din nou, nici în acest caz nu se
poate face o diferenţiere netă.
În acest context pot fi menţionate doar câteva invenţii reale de-a lungul timpului în
îmbrăcăminte: separarea sutienului de corset, pantalonii fără curea sau bretele, ciorapii
pantalon care au apărut odată cu moda mini.
Designul vestimentar presupune „o gândire vizuală” tridimensională, care cuprinde
idei, elemente dezvoltate şi realizate în paralel şi nu separat.
Este posibil ca un designer să introducă într-un model vechi, ici şi colo, o notă bizară,
o scânteie de umor sau de sarcasm şi totuşi să-şi menţină creaţia în liniile armoniei culorilor,
formelor şi a stilului.
O garderobă care să conţină un amestec de interes şi frumuseţe este idealul fiecărui
purtător de îmbrăcăminte cu adevărat la modă.
Răspunsul la vechea întrebare „Este designul o artă sau o ştiinţă?” se conturează astfel
destul de clar. Majoritatea specialiştilor sunt de părere că designul nu trebuie confundat nici
cu arta, nici cu ştiinţa. Designul este o activitate hibridă al cărei succes depinde de îmbinarea
fericită a tuturor acestor „element” şi care are cele mai multe şanse de reuşită, atunci când se
rezumă în exclusivitate la una singură dintre ele.
Designul poate avea două semnificaţii: de produs şi de proces
Ca produs - designul este rezultatul final, un aşa numit „aranjament intenţionat” care
concretizat în urma unei activităţi de creaţie dirijată, planificată.
Ca proces - designul este din nou planificare şi organizare (în scopul atingerii unor
obiective, în concordanţă cu anumite aspecte particulare presupuse din fiecare categorie de
produse) dezvoltate şi, nu în ultimul rând, creaţie. Procesul de design începe cu prospectarea
pieţei şi continuă cu lansarea unor noi stiluri, dezvoltarea unor modele originale, atingerea
obiectivelor economice şi realizarea de noi produse care să aibă succes comercial. Sistemul

3
feed-back, conexat atât cu domeniul productiv, cât şi cu pieţele de
desfacere, trebuie să funcţioneze permanent, până când ultimul produs dintr-o anumită colecţie,
dintr-un anumit sortiment, s-a vândut.
Designerul este unul dintre angajaţii cei mai importanţi ai oricărei societăţi comerciale,
deoarece şi de calitatea muncii sale depinde soarta, renumele acesteia. În ţările dezvoltate, cu
experienţă în economia de piaţă, designerul este subordonat direct managerului şi coordonează
departamentul de design în cadrul căruia se concep şi se realizează noile produse(prototipuri).
Procesul de design trebuie aşadar, să fie un proces integrator, puternic încorporat în activitatea
productivă. Designul ca proces este foarte similar cu managementul şi parcurge următoarele
etape:
1. Fixarea obiectivelor - este o etapă în care se decid rezultatele finale ce trebuie atinse.
2. Factori externi de influenţă – designerul ce creează produse de îmbrăcăminte trebuie să
aibă în vedere anumiţi factori, cum ar fi:
✓ Vârsta purtătorului;
✓ Particularităţile de conformaţie;
✓ Preferinţele;
✓ Sezonul;
✓ Ocazia purtării;
✓ Bugetul etc;
Nici unul din aceşti factori nu se referă în mod direct la produsul ce urmează a fi
creat, însă determină caracteristicile acestuia prin influenţa puternică pe care o au.
3. Stabilirea unor cerinţe obligatorii - informaţiile despre utilizator şi mediul de purtare
sugerează cerinţele ce trebuie satisfăcute prin designul de produs.
4. Etapa de creaţie propriu-zisă – se dezvoltă în baza informaţiilor obţinute în etapele
anterioare, creatorul folosind mijloacele de exprimare ale designului vizual şi tactil.
❖ În domeniul vestimentaţiei, utilizarea corectă a materialelor textile, a formelor,
culorilor şi a altor elemente ale designului de produs, în concordanţă cu anumite principii, cu
factorii externi şi cerinţele stabilite va conduce la crearea unor produse ce pot avea succes pe
piaţă.

4
5. Evaluarea noilor soluţii - performanţele noii creaţii pot fi evaluate în concordanţă cu
setul de criterii prestabilit.
❖ În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, calitatea acesteia se verifică la purtare:
„se potriveşte bine?”
„este confortabilă ?“
„se poartă bine?“
„se întreţine uşor?“
„sunt formele şi culorile potrivite purtătorului?”
„materialele şi construcţia produsului sunt adecvate purtătorului?“ etc.

SCHIȚE VESTIMENTARE

5
6
7
8
Capitolul I. Aspecte privind moda şi tendinţele actuale

Continua dezvoltare a industriei de confecţii, determinată de gradul crescut de exigenţă

a consumatorilor, contă în elaborarea continuă de noi modele. Modele ce au ca principal
obiectiv câştigarea pieţei atât din punct de vedere estetic cât şi economic. Bazându-se pe aceste
nevoi continue de noutate, în lucrare se prezintă prelucrarea constructivă a modelelor de
mânecă, prezentând şi denumirea acestor elemente în mai multe limbi. În etapa următoare s-a
elaborat o colecţie care să conţină ca element de diversificare a modelelor clinii. Evidenţiindu-
se prin acesta permanentrul caracter de noutatea a acestor produse cu clini. Pentru rezolvarea
constructivă a modelelor elaborate s-au construit tipare de bază, unele cu anumite
particularităţi, ce au fost folosite ulterior la construcţia tiparelor de model. Metoda folosită
pentru obţinerea tiparelor de bază este metoda geometrică.
Întreaga lucrarea a avut ca fundament caracterul de repetabilitate al modei şi continua
inspirare a designerilor din istoria destul de bogată a modei. S-a început cu o scurtă prezentarea
a modei, încercându-se în acelaşi timp găsirea unor influenţe din trecut în tendinţele modei
actuale.
„Moda este o oglindă” Ludovic al-XIV-lea al Franţei. Definiţia dată de regele francez,
reprezintă cel mai simplu şi explicit mod de definire a acestui termen. Imaginea reflectată de
această oglindă poate fi a unei perioade istorice, cu stilul de viaţă şi vestimentaţia caracteristică,
sau a unui grup, chiar a unei persoane în particular. Moda este ceva cu care ne confruntăm în
fiecare zi. Chiar şi oamenii care spun că nu le pasă de ceea ce poartă, îşi aleg hainele în fiecare
dimineaţă, aceste haine „spun” o mulţime de lucruri despere ei şi despre cum se simt în aceea
zi. Fiecare persoană este descrisă de haina pe care o poartă; vestimentaţia separă oamenii în
grupuri, dezvăluind apartenenţa la o anumită clasă socială.
Moda este o limbă care spune o poveste despre persoanele care poartă hainele. Mesajul
transmis de haine poate fi unul înţeles şi acceptat de toată lumea sau poate crea păreri diferite
în rândul consumatorilor. Katherine Hamnett afirmă: „Hainele creează un tip de comunicare
fără cuvinte, comunicare pe care o înţelegem toţi”.
Sunt multe motivele care ne determină să facem o alegere vestimentară:
• Protecţia: împotriva frigului, ploii şi zăpezii;
• Atracţie psihologică: multe produse sunt purtate pentru că se declanşează o
atracţie între haină şi purtător;
• Emoţii: adoptăm o anumită ţinută când suntem fericiţi şi o alta cu totul opusă
atunci când suntem supăraţi;

9
 • Hainele sunt impuse de religie: femeile de religie islamică îşi acoperă toate
părţile corpului, excepţie făcând ochii.
Lume modei este într-o continuă schimbare, prin inovaţie, repetabilitate şi creativitate,
moda creionează stiluri de viaţă şi creează modele.
Urmând cursul istoriei, putem sublinia caracterul de repetabilitate al modei. De la
blănurile ce îmbrăcau corpul omul în era preistorică, până la cele mai complexe forme ce
compun produselor, au trecut multe secole încărcate de istorie şi descoperiri tehnologice care
au determinat diversificarea vestimentaţiei.
Pentru a observa mai bine repetabilitatea modei şi pentru a sesiza continua sursă de
inspiraţie a designerilor vom face o scurtă trecere în revistă a evoluţiei modei.
În antichitate femeile purtau bucăţi mari de material, din lână sau in, înfăşurate în jurul
corpului şi prinse în diferite moduri pentru a sta. În Roma antică vestimentaţia de bază era
tunica, prezentată în figura 1.1.

Figura 1.1 Îmbrăcămintea femeilor din Roma antică

Pentru evul mediu costumul ( figura 1.2 ) reflectă în mod direct condiţiile sociale şi
raporturile de clasă existente în acea epocă indiferent de spaţiul geografic ce poate fi luat în
discuţie. Transformările politice însoţesc modificările vesmântului astfel că „haina romană a
fost asimilată de caracteristicile hainelor bizantine şi afectată gradual de austeritatea costumului
purtat de migratorii“.
Pornind dintr-un ev mediu timpuriu, putem vorbi de existenţa unei tunici duble purtate
atât de femei cât şi de bărbaţi, sub care apare o cămaşă cu mâneci lungi, fixe pe corp şi gât
înalt. Tot atunci se purta şi mantaua. Evoluţia marchează costumul printr-o diversificare la
nivelul texturilor. Apariţia unor fabrici de textile conduce la ţesături diferite, apoi apar
modificări la nivelul croielii, astfel încât deja se poate vorbi de fenomenul modă. Se conturează
stiluri şi personalităţi, se dezvoltă o întreagă varietate vestimentară. Apare tunica lungă şi
strânsă pe corp (cotte), haina în două colţuri. Ornamentaţia evoluează, nasturii capătă şi rol

10
decorativ, hainele sunt pictate sau brodate cu blazoane. Corsajul este un element specific
perioadei. Tot atunci este semnalată şi apariţia reală a gulerului. Peste cămaşă sau corsaj se
poartă un tip de robă atârnată, cu gâtul în V, având la spate o trenă. Frumuseţea venerată în
perioada renascentistă este subliniată şi prin vestimentaţie. Apar faldurile mantiilor drapate, se
renunţă la colţuri, mânecile sunt exagerate şi agăţate. Din secolul al XVI-lea în vestimentaţie
apare corsetul cu talia în unghi. În secolul al XVII-lea linia determinantă a conturului uman
este curba largă, iar secolul al XVIII-lea menţine linia corsetului şnuruit care strânge talia
feminină. Decolteul este pătrat sau rotund, mâneca largă, iar fusta din două straturi suprapuse.
Toate clasele sociale din perioada medievală purtau haine de sărbătoare diferite de hainele
îmbrăcate zi de zi. Diferenţa de clasa era dată de calitatea ţesăturilor, de preţiozitatea şi
strălucirea acestora. Materialele folosite proveneau în special din producţia italiană: mătăsuri
florentine sau catifele elveţiene.

Figura 1. 2 Vestimentaţia reprezentativă a evului mediu

Începutul de secol este marcat de sintagma atribuită modernului „ frumos de dragul
frumosului”. Emblema modernului este irisul „cvasi-muribund”, fragil, care imploră salvare
prin atenţia celorlalţi. Şi în modă apare ideea femeii fragile. Materialele folosite pentru crearea

11
pieselor vestimentare sunt pastelate, fine, adesea cu dantelă. Fustele clopot sunt în mare vogă,
ceea ce alimentează apariţia unui nou standard al corpului feminin, acesta urmează liniile literei
„S”. Secolul XX are ca principală inovaţie în modă, crearea costumului pentru femei de către
Coco Channel. Prin creaţia sa Coco Channel dăruieşte femeilor care lucrează un nou tip de
eleganţă, cea practică. Cât de diferită este această nouă imagine a aşa numitei „business-lady”
de fiinţa semi-efemeră a începutului de secol. Apar modele în rândul actorilor şi al cântăreţilor,
ei creând stilurile vestimentare a unei anumite perioade. Evoluţia modei în această perioadă
este prezentată în figura 1. 3.

Figura 1.3 Vestimentaţia secolului al- XX-lea

Inspirându-se din trecutul atât de bogat al lumii modei, designerii actualizează,
elemente de produs sau stiluri vestimentarea ce au aparţinut unei epoci. Designeri prin creaţiile
lor actuale, încearcă să redescopere istoria, tradiţiile şi vechile valori. Privind spre trecut, ei
caută cărări, care să-i determine să meargă mai departe.
Tendinţele sezonului de primăvară - vară pentru anul 2006, readuc la lumină materialele
clasice, reprezentate de materialele uşoare, dantele sau materiale pe bază de bumbac– stretch.
Pentru cei care preferă culoarea, pot alege ceva luminos şi îndrăzneţ, iar pentru cei care preferă
stilul clasic sofisticat, pot opta pentru imprimeuri retro, pentru alb şi negru şi pentru forme
geometrice.
12
 Dungile sunt din nou un „must-have” al sezonului. Cu cât dungile sunt mai mari şi mai
depărtate, cu atât creează senzaţia de mare. Deci dacă se doreşte să se creeze senzaţia de mai
slab, se aleg dungi apropiate şi în doar două culori; şi liniile diagonale slăbesc cu condiţia să
fie înguste şi să se întâlnească în faţă. Culorile sezonului de primăvară sunt mai potolite şi mai
romantice. Pasteluri pudrate în piersică, galben palid şi nuanţe luminoase de verde asortate cu
clasicele negru şi alb, o să scoată în evidenţă feminitatea.
Sezonul acesta feminitatea este la mare preţ, primăvara şi mai ales vara fustele sunt la
mare căutare. Sezonul primăvară-vară 2006 aduce poate pentru prima dată o multitudine de
modele, oferind fiecărei femei posibilitatea să-şi aleagă modelul care o avantajează.
Sunt la modă atât fustele plisate, cât şi fustele tip lalea, fustele balon, fustele gipsy.
Sezonul acesta se simte influenţa anilor '50 în majoritatea colecţiilor. Culori fructate,
roz deschis, orange, galben purtate uni sau combinate sunt cele ce caracterizează acest sezon.
Noile nuanţe de bej, crem oferă o nouă abordare a clasicei siluete a anilor '50, în care accentul
cade pe talie şi mai puţin pe partea superioară. Curelele sunt la modă, iar talia înaltă conferă un
aspect elegant şi feminin. Îmbinând cele două tendinţe (culorile fructate şi talia înaltă) se obţine
cunoscutul look- tip lalea. Tendinţele modei în 2006 sunt prezentate în figura 1. 4.

Figura 1. 4 Tendinţele primăvară – vară 2006

13
 În 2007 tendinţele în modă sunt definite de următorii termeni: ispită, clasă, eleganţă şi
stil. Colecţiile prezentate la Milano Fashion Week definesc stilul pentru anul care va urma.
Astfel, au fost prezentări ce s-au încadrat în tendinţa generală: linii simple, dar cu detalii şi
ornamente baroce, jachete şi paltoane tricotate, cu talia subliniată de centuri late, multă blană
atât sub formă de gulere sau căciuli, cât şi ca mantouri impresionante prin volum. Alte
prezentări au preferat de asemenea aplicaţiile şi broderiile, dar şi blana în exces. Se remarcă,
ca şi parte componentă a vestimentaţiei din acest an bereta din blană, excesiv bridată, purtată
în stilul fanilor raggae. Ca propunerii pentru seară, au fost rochiile fluide de voal, asimetrice
sau urmărind linia corpului, purtate cu cisme fără toc sau care se opresc sub genunchi.
Creaţiile Gucci s-a înscris pe linia rock, designerul inspirându-se din discurile din vinil
şi glam - rock-ul lui David Bowie.
Imaginea creată de ultima colecţie prezentată la acest festin al modei a fost aceea că
femeia trebuie să devină din nou puternică, terminându-se cu dominaţia stilului lady. Colecţia
Prada a fost construită pe o idee foarte simplă: moda pentru jungla urbană. Este timpul să ne
reîntoarcem pe străzile lumii, să ne arătăm puterea, să fim pregătiţi, pentru a trăi. Noile
propuneri vestimentare Prada, aproape senzuale în sobrietatea lor, sunt pline de referinţe la
armurile medievale, ţinutele sport şi cele de inspiraţie japoneză. O colecţie şocantă care a
împărţit lumea modei în două tabere: conservatorii - adepţii unor schimbări uşoare şi a unei
direcţii în modă bazată pe eleganţa atemporală, aproape aristocratică şi inovatorii – cei care
simt nevoia unei schimbări radicale.
Colecţiile prezentate au fost în tonuri de gri, maron, negru, dar şi culori puternice şi
strălucitoare (multe dintre materiale sunt imprimate cu straturi de vopsea aurie pentru a reflecta
lumina).
Deci în iarna aceasta designerii ne propun o reîntoarcere către o modă cu broderii şi
materiale preţioase (foarte mult caşmir), cu rochii şi jachete tricotate, talii subliniate cu centuri,
cizme muschetar, cape din blană sau stofă, jabouri şi bluze realizare din dantelă şi foarte mult
vinilin negru strech folosit atât pentru accesorii, cât şi pentru ţinutele de seară.
Acceptate sau nu acestea sunt propunerile designerilor pentru iarna 2006-2007. Pentru o
realizarea unei imagini mai exacte a ceea se recomandă se vor prezenta în figura 1.5, câteva
din creaţiile prezentate la Milano Fashion Week.

14
 Figura 1. 5 Tendinţele toamnă – iarnă 2007
Mereu în căutare de noutate omul, încearcă, să descopere noi forme care să-i trezească
interesul. Acest lucru în modă este posibil prin lansarea în fiecare an a unei noi colecţii
vestimentare. Colecţii care aşa cum am observat din tendinţele pentru vara acestui an sau cele
pentru iarna anului 2007, îşi au sursa de inspiraţie în istorie. Sunt valorificate, stiluri ce aparţin
unor timpuri pe care mulţi din generaţia noastră nu le cunosc şi care datorită acestor creaţii
prind din nou viaţă. Se realizează o împletire a trecutului cu prezentul, prin folosirea
materialelor şi tehnologiilor avansate din secolul XXI şi sursa de inspiraţie a secolelor trecute.
Deci moda este o oglindă, în ea oglindindu-se trecutul şi prezentul.

15
I.1 Tendințele modei - prezent și viitor

Blana reprezintă una dintre principalele tendințe în moda anului 2021. Noutatea este aceea că
putem ieși din spectrul culorilor clasice cu care am fost obisnuiți până acum și să experimentăm
noi nuanțe puternice și vibrante. Și nu vorbim doar despre hainele de blană! Designerii (Oscar
de la Renta, Emilio Pucci, Christian Dior) au creat pentru acest sezon nu doar haine de blană
colorate, ci și diverse accesorii din blană precum: genți, fulare, pantofi, gulere, charm-uri,
mănuși. Astăzi vă propun o ținută eclectică care în centru această jachetă de blană ecologică
colorată. Pentru că în sezonul rece am o atracție pentru nuanțele de roșu, am contrastat culoarea
jachetei cu burgundy-ul rochiei midi și a genții.
Din fericire, moda este trecătoare. Să sperăm că și cea a pantalonilor cu turul foarte jos va fi la
fel. Chiar dacă par să prindă la publicul occidental, pantalonii în cauză
seamană cu un tricou tras pe picioare, iar experții îi cataloghează drept
odioși. Nu știm care sunt avantajele unui asemenea design, dar decizia de
a-i purta vă aparține în totalitate...
Dacă vrei să știi, cum va arăta moda peste 10 ani,
vorbește cu un om de știință. Nu, asta nu înseamnă că
halatul alb pe care-l poartă cercetătorii va deveni “noua
rochiță neagră”, ci doar că noile idei dezvoltate în
laborator ar putea schimba radical vestimentația pe care
o purtăm.
La fel cum regele Midas transforma în aur tot ce
atingea, omul tehnologic pare că și-ar dori și el să
transforme orice produs de care se apropie într-unul
"inteligent": După casa digitală, unde toate
electrocasnicele "dialoghează" între ele, tehnologia a
intrat adânc în șifonier, astfel că, moda viitorului ar putea deveni aceea a
"wearable computers" literalmente computere pe care să le...îmbraci.
Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să facem loc în
șifonierul nostru pentru tricourile cu fibre optice, dotate cu procesor și
microfon pentru a ne ține mereu sub control bătăile inimii și tensiunea
sangvină, sacourile conectate la internet, cămășile hi-tech studiate să ne
îmbunătățească memoria, cravatele cu telefon satelitar încorporat, paltoanele capabile să facă
traduceri în limbi străine, ceasurile de mână care ne monitorizează starea de sănătate și ochelarii
speciali cu care să vizionam dvd-uri fără televizor.
Fibra din inox, Bekaert Bekinox, este utilizată în îmbrăcămintea cu rol de protecție în industia
petrochimicăƒ și industria gazelor. Acționează ca un fel de împământare. Să ne imaginăm
însă, că energia statică, generată de mișcarea corpului și frecarea țesăturii, este înmagazinată.
Astfel faptul că te scarpini după ureche poate să-ți încarce telefonul!
Cu ajutotul biotehnologiei, în curând vei putea să-ți recoltezi hainele. Carole Colette, împreună
cu CETI (Centrul European pentru Țesături Inovatoare), dezvoltă proiectul Biolace, care
combină producția alimentară cu cea textilă. Potrivit acestui scenariu „eco-topian” în timp ce
te înfrupți din căpșune, rădăcinile plantei țes dantelă.
În același spirit, Wooden Textile Dress este rezultatul colaborării dintre Léa Peckre, designer
vestimentar, și Elisa Strozyk, care a brevetat o țesătură din lemn, flexibilă, atașând module
triunghiulare lemnoase pe o suprafață textilă.
Teoretic această țesătură ar permite plierea produsului după bunul plac al purtătorului.

16
Colecția LigtWear, a adus efectul stereoscopic cu fotografia lightpainting în imprimeuri care
vorbesc despre modul în care lumina influențează percepția asupra formelor.

Oare pentru a ne îmbrăca va trebui să apelăm la

un tehnician calificat?

I.2 Sunt hainele digitale viitorul în modă?

DRESSX oferă noi idei de ținute pentru imaginea ta online, cu o amprentă de carbon
redusă. de Poornima Apte. Dacă vrei o dovadă în plus că granițele dintre lumea digitală și cea
fizică se estompează, moda digitală e un bun exemplu. Avatarurile digitale sunt la modă de
ceva vreme, datorită rețelelor de socializare, iar giganți ai modei precum Ralph Lauren vând
haine pentru ele. Mai nou, startup-uri precum DRESSX, cu sediul în Los Angeles, invită
consumatorii să inverseze scenariul: să-și îmbrace sinele lor fizic real în haine exclusiv digitale
și să le poarte în lumea digitală, creând o garderobă „meta”. Fondatoarele Daria Shapovalova
și Natalia Modenova spun că startup-ul are ca scop încurajarea oamenilor să se răsfețe cu moda
pe rețelele de socializare. Îi are ca public țintă, de asemenea, pe cei care ar putea dori să

17
„încerce” o ținută de designer pentru mai puțini bani. DRESSX arată ca un site standard de
comerț electronic care oferă opțiuni de îmbrăcăminte. Clientul cumpără o reprezentare digitală
a unei ținute de designer din creațiile a peste 100 de designeri prezentați și încarcă o fotografie
proprie de înaltă rezoluție. În loc să expedieze hainele reale, angajații DRESSX suprapun
digital ținuta peste fotografie folosind o soluție dezvoltată intern. Rezultatul final este trimis pe
email și clientul poate să îl împărtășească pe rețelele de socializare sau pe forumuri. Designerii
lucrează în moda exclusiv digitală sau creează atât pentru lumea fizică, cât și pentru cea
digitală.
Tehnologia a progresat suficient de mult pentru ca imaginile digitale de fashion, finale, să arate
foarte realist. Cu toate acestea, imaginile trimise de clienți trebuie să îndeplinească anumite
criterii pentru ca îmbrăcămintea digitală să se încadreze eficient. De exemplu, deocamdată,
clienții nu pot purta părul lung, deoarece ar putea interfera cu ținuta, iar lumina trebuie să fie,
de asemenea, adecvată. Sunt preferate imaginile cu corpul în întregime. Pe măsură ce
tehnologia se îmbunătățește în timp, așteptați-vă ca aceste limitări să fie mai puțin stricte, spune
Modenova. Clienții pot alege între imagini statice și imagini în mișcare, asemenea unui GIF.
Prețul hainelor digitale de la DRESSX variază de la câțiva dolari pentru accesorii până la câteva
sute de dolari pentru creații mai somptuoase. O mișcare spre durabilitate. Creațiile somptuoase
în viața reală nu numai că ar costa mult mai mult decât plătesc clienții pentru echivalentul
digital, dar ar fi totodată, mai mari consumatoare de resurse. Shapovalova și Modenova susțin
că moda digitală duce industria spre sustenabilitate. La urma urmei, o haină mai puțin
cumpărată în viața reală înseamnă o amprentă de carbon mai mică în general. Cercetările
interne ale DressX au arătat că purtarea unui articol de modă digitală are o amprentă de carbon
cu 97% mai mică decât cea a echivalentului fizic. „Uneori, oamenii cumpără o ținută și o poartă
doar de câteva ori pentru a face o fotografie. Apoi o returnează”, spune Modenova. Amprenta
de carbon chiar și în cazul acestei returnări nu este nesemnificativă, subliniază ea. În timp ce
amprenta de carbon a modei digitale ar putea fi redusă, avem încă de-a face cu o nișă prea
specifică pentru a reduce semnificativ emisiile de carbon ale industriei în general, spune Neil
Saunders, director general al diviziei de retail a firmei de cercetare și consultanță GlobalData.
„Persoanele care cumpără modă digitală vor trebui în continuare să poarte haine în viața reală”,
subliniază Saunders. Shapovalova este de acord. Moda digitală nu va elimina toată moda fizică,
dar fiecare contribuție în domeniul sustenabilității ajută. De exemplu, influencerii din rețelele
de socializare care încheie înțelegeri pentru a promova branduri ar putea fi de acord să poarte
o reprezentare digitală a lucrurilor reale în loc să li se trimită o ținută și apoi să o returneze.
„Oferim un mod de utilizare diferit în care se consumă moda; ambele modele pot coexista”,
18
spune Shapovalova. Acest mod de utilizare diferit se extinde la un tărâm digital în care moda
poate fi mai creativă decât în lumea reală. Sneakerșii cu flăcări sau o rochie asortată picături
de apă sunt doar câteva dintre posibilitățile oferite de moda digitală. În timp ce moda digitală
permite distracția pe rețelele sociale, unii se tem că aceasta va amplifica vanitatea care este deja
un dezavantaj semnificativ al acestor platforme. Un studiu realizat în 2020 pe 4.000 de tineri
americani a constatat că aceștia petrec mult timp online; cei cu vârste cuprinse între 16 și 29 de
ani petrec în medie 514 minute online în fiecare zi. Aproape jumătate dintre ei simt că sunt
judecați de ceilalți și aproape la fel de mulți se percep ca izolați și singuri. „Totul pe rețelele de
socializare se referă la aparențe și la o realitate alterată”, spune Lena Derhally, psihoterapeut
licențiat și autoarea unei cărți în curs de apariție, „Facebook Narcisist: Cum să vă identificați
și să vă protejați pe dumneavoastră și pe cei dragi de narcisismul din social media”.
„Dependența creată de social media și obținerea validării pentru modul în care arătăm sunt o
pantă foarte alunecoasă, în special pentru tineri”, spune Derhally. Saunders este de acord. Chiar
dacă „nu poți învinui o companie pentru că furnizează ceea ce cer oamenii”, spune el, „intervine
o presiune socială de a apărea în mod constant în lucruri noi”. Cu toate acestea, Shapovalova
vede social media ca pe un instrument de comunicare cu prietenii. „Poți folosi un instrument
în rău sau în bine”, spune ea. „Noi oferim un mod de utilizare creativă pe tema cum te poți
distra cu moda fără să plătești prea mulți bani.” Care sunt avantajele pentru designer, moda
digitală ca instrument de socializare creează, de asemenea, un flux de venituri suplimentar –
chiar dacă mic – pentru designeri. Mulți artiști proiectează pentru spațiul exclusiv digital, iar
aceștia găsesc un parteneriat reciproc avantajos cu platforme precum DRESSX. În unele cazuri,
designerii pun la dispoziție anumite versiuni ale creațiilor lor pentru moda digitală. Ralph
Lauren, de exemplu, vinde modă pentru avatarele digitale în metaversul emergent. În astfel de
cazuri, motivația ține de marketing, spune Saunders. Dar faptul că designerii creează astfel de
modă pentru ca oamenii reali să o „poarte” este o chestiune complet diferită. „Unul dintre
echilibrele care trebuie păstrate în moda: deși îți dorești ca brandul tău să beneficieze de
promovare, nu vrei ca disponibilitatea să fie prea omniprezentă”, spune Saunders. „Una dintre
modalitățile prin care multe case de design gestionează această echilibristică este prin prețuri
ridicate. Or, dacă este purtat de toată lumea, designerii pierd acea exclusivitate.” Și aici, moda
digitală are o soluție: Jetoane ne-fungibile (NFT) tranzacționate cu ajutorul blockchain. Atunci
când o ținută digitală este creată (tokenizată) ca NFT, aceasta poate fi salvată sau revândută la
fel ca o altă piesă de îmbrăcăminte. Deoarece activele digitale sunt mai ușor de copiat și de
tranzacționat, aceste NFT-uri vor trebui să trăiască pe un registru blockchain, ceea ce înseamnă
că fiecare tranzacție va fi înregistrată permanent și va putea fi verificată. DRESSX este
19
pregătită să lanseze unele dintre ținutele sale digitale de modă sub formă de NFT-uri. „Acum
aveți posibilitatea nu numai să le colecționați și să le purtați, ci și să le revindeți ca în lumea
reală”, spune Shapovalova. Brandurile preocupate de exclusivitate pot lansa câteva piese
digitale NFT în ediție limitată, care rulează pe o platformă blockchain. Clienții pot apoi să
cumpere și să liciteze pentru aceste piese, ceea ce creează un buzz de marketing. NFT-urile și
blockchain sunt, într-adevăr, direcția spre care se îndreaptă moda digitală. În momentul în care
le intervievam, Shapovalova și Modenova se aflau la New York pentru a participa la
NFT.NYC, un eveniment anual NFT. Moda digitală este calea spre viitor, spun cele două
fondatoare. „Împărtășim o viziune a lumii în care oamenii își vor alcătui dressing-uri digitale
care nu vor fi mai puțin semnificative decât garderoba fizică”, spune Modenova. Shapovalova
este de acord. „Cred că fiecare brand din lume va avea o categorie de modă digitală”, spune ea.
„Șifonierul meta este viitorul”.

I.3 Universul cromatic

Culoarea şi vestimentaţia
▪ Culoarea este primul lucru remarcat la un produs de îmbrăcăminte.
Decizia designerului în ceea ce priveşte alegerea culorilor este influenţată, printre mulţi
alţi factori, şi de:
❑ „tendinţa comercială” a culorilor;
❑ modul în care o culoare se potriveşte unui anumit client sau este
considerată a fi încântătoare de către acesta.
În ceea ce priveşte alegerea cromaticii îmbrăcămintei; astfel persoanele blonde se pot
îmbrăca cu produse de culoare gri, în general griuri deschise, acestea (galbenul şi griul) fiind
două culori complementare, ce se află într-un acord înalt şi care, prin juxtapunere, nu se resping
cromatic ci, dimpotrivă, se exaltă reciproc, până la crearea unui contrast puternic, cu efect de
strălucire. Nu se recomandă roşul, poate fi înlocuit cu o culoare analogă din grupa nuanţelor
deschise, apropiate de culoarea portocalie, sau cu albastru-deschis.
Pentru persoanele brunete se recomandă, în general, toate culorile închise sau
pastelate, deoarece pot fi create multiple combinaţii armonioase. Persoanelor cu părul castaniu
li se recomandă roşul, ruginiul şi griul. Specialiştii care studiază relaţiile cromatice grupează
oamenii în patru mari categorii:
➢ Grupa de primăvară - persoanele din această grupă roşesc uşor şi sunt cu precădere
blonde, cu ochii verzi sau albaştri; ele pot purta culorile clare ale primăveri, care sunt
nuanţe de albastru, de turcoaz şi de auriu, roşuri calde, alb crem.
20
 ➢ Grupa de vară - persoanele din această grupă au culoarea părului oricare de la blond
la brun întunecat, iar culoarea ochilor variază; sunt recomandate culorile blânde,
dulci, ceţoase ale verii, cum ar fi cele ce conţin albastru sau nuanţe din zona rece a
hărţii culorilor, precum şi nuanţe dulci de alb.
➢ Grupa de toamnă - pielea are o nuanţă estompată aurie şi, adeseori prezintă pistrui;
părul este auriu sau roşcat, iar ochii căprui sau verzi. Se recomandă culorile pe care
le au frunzele toamna, bleul şi albul blând.
➢ Grupa de iarnă - tenul este întunecat, ochii şi părul sunt de culoare închisă; se
recomandă culorile dramatice, accentuate, este singurul grup care poate aborda albul
pur.
În continuare sunt prezentate câteva dintre iluziile optice ce pot fi create cu ajutorul
culorilor:
Un produs de îmbrăcăminte într-o singură culoare creează iluzia de
„înălţime”, mai ales când lungimea acestuia este foarte mare (rochii, fuste
sau pantaloni lungi);
Plasarea culorilor întunecate mai sus de linia şoldurilor şi a celor mai
luminoase sub această linie, tinde să scurteze o siluetă;
Culorile întunecate „scad” vizual sau micşorează, pe când cele luminoase,
strălucitoare, „măresc” sau scot în evidenţă; astfel, o femeie care are bustul
prea mare comparativ cu şoldurile, poate să poarte pantaloni sau fuste în
culori deschise şi bluze în culori închise, pentru „echilibrarea” siluetei;
Culorile luminoase pun în evidenţă faţa; de obicei, ochii descoperă sau
„caută” culorile luminoase, mai ales când acestea contrastează cu culorile
întunecate ale produsului de îmbrăcăminte; astfel, un guler alb pe o rochie
întunecată accentuează, subliniază faţa;
Culorile strălucitoare concentrează, captează atenţia asupra anumitor zone
ale corpului; ele pot fi utilizate pentru a crea senzaţia de „mai lung”, „mai
înalt” sau pentru a accentua „o trăsătură pozitivă” (de exemplu o curea
strălucitoare pe o talie subţire);
În ceea ce priveşte vestimentaţia nu trebuie să uităm că negrul este întotdeauna sobru,
elegant, oricând în actualitate, iar asocierea între alb şi negru rămâne o combinaţie de bun gust,
rafinată, ca şi cea dintre bej şi maro; legat de alte combinaţii de culori se poate spune că:
• Bleumarin şi roşu-este o combinaţie foarte tinerească;

21
 • Verde închis şi bej-foarte rafinată;
• Negru şi bej-de o delicateţe căutată;
• Grejul şi culoarea argilei coapte-este o combinaţie încântătoare;
• Turcoaz cu galben, roz deschis cu verde închis sunt combinaţii
curajoase;
Exemplu: Un pulover bej, asortat la o fustă maro, nu este indicată o jachetă maro, în aceeaşi
nuanţă cu fusta, ci una verde închis sau de culoarea argilei arse, dacă nu chiar grena, pentru a
evita monotonia cromatică şi pentru a pune în evidenţă fiecare componentă a vestimentaţiei;
pantofii pot fi aleşi în culoarea jachetei sau a puloverului. O jachetă turcoaz se asortează foarte
bine cu o fustă şi pantofi bleumarin.
Contrastul închis-deschis
Contrastul de clarobscur sau dintre deschis şi închis este frecvent folosit pentru a crea
iluzii optice care să mascheze „anumite deficienţe”. Ariile sau zonele întunecate par mai mici
la nivelul percepţiei vizuale, astfel încât o parte a corpului care este disproporţionat de mare
poate fi „echilibrată” sau minimizată prin acoperirea cu un produs de îmbrăcăminte în culori
închise sau chiar negru. Culorile luminoase, care ies în evidenţă, fac ca zonele respective să
pară mai mari decât sunt în realitate, mai ales când contrastează cu arii mai întunecate.

Figura 1. 6 Efectele contrastului de clarobscur în percepţia lăţimii

Prima rochie creează iluzia unei siluete mai înguste, datorită jocului dintre închis şi deschis
(dintre negru şi alb), comparativ cu cea de a doua (albă) care conduce la impresia unei siluete
mai late.

22
 Figura 1. 7 Efectele contrastului de clarobscur în percepţia înălţimii
Analizând imaginile de mai sus se constată că atunci când corsajul sau bluza sunt mai
întunecate decât fusta sau pantalonii, umerii şi bustul sunt ,,minimalizaţi”, silueta va părea,
totodată, mai scurtă deoarece valoarea întunecată domină zona inferioară mai luminoasă.
O fustă sau pantaloni în culori închise micşorează şoldurile şi, alături de o bluză în
culori luminoase, creează iluzia că silueta sau persoana este mai înaltă.
Cromatica îmbrăcămintei ridică, în ultimul timp, probleme tot mai complexe, de la
estetică, modă, confort, funcţionalitate, tip de activitate, conjunctură, tradiţie, ceremonie etc.,
până la utilitate şi igienă, aspecte ce nu vor putea fi epuizate niciodată.
Preferinţele oamenilor faţă de culori sunt extrem de importante; aceste preferinţe pot
avea caracter:
- individual;
- colectiv;
- general;

Capitolul II. FIBRE TEXTILE

Din cele mai vechi timpuri, fibrele textile au fost folosite ca materie primă de bază în
Industria Uşoară, în scopuri utilitare umane, ca urmare a proprietăţilor ce le caracterizează.
Fibrele textile sunt corpuri solide, de origine vegetală, animală, minerală sau obţinute pe cale
chimică şi folosite în realizarea produselor textile cum sunt: fire, sfori, pâslă etc.
Dezvoltarea vieţii umane l-a determinat pe om să-şi confecţioneze îmbrăcăminte. La început a
folosit în acest scop, scoarţa copacilor şi pielea animalelor, apoi foloseşte părul animal, mai
întâi părul de capră, apoi părul de oaie după care s-a extins utilizarea fibrelor de mătase.
Cu timpul, la acestea se adaugă fibrele vegetale ca: inul, cânepa, bumbacul şi apoi fibrele
chimice.

23
✓ alte fibre industriale (sticlă, metalice etc.)

Figura 2.1. CLASIFICAREA FIBRELOR TEXTILE

Metoda organoleptică pentru determinarea caracteristicilor fibrelor textile

24
 Analiza organoleptică constă în determinarea unor caracteristici ale materiilor prime/
produselor cu ajutorul simţurilor (văz, miros, etc) şi al senzaţiilor. Unele caracteristici ale
fibrelor textile pot fi analizate cu ajutorul văzului şi a pipăitului.
Între aceste caracteristici pot fi amintite:
- culoarea;
- luciul (mat, slab, plin, puternic, foarte puternic);
- lungimea ( fibre scurte, medii, lungi, filamente);
- fineţea (mică, medie, mare);
- ondulaţiile (fără ondulaţii, slab ondulate, normal ondulate, cu ondulaţii dese);
- conţinut de impurităţi (conţin/nu conţin impurităţi)
- tuşeul ( moale, aspru) etc.

PROPRIETĂŢI FIZICE ALE FIBRELOR TEXTILE

25
Fineţea se exprimă prin indici direcți și indirecți
M(g) M(g) L(m)
Ttex = Tden = Nm =
L(1.000 m) L(9.000 m) M(g)

Ondulaţiile

Fibrele textile, în funcţie de natura lor, prezintă un număr mai mare sau mai mic de ondulaţii.
Fibrele ce prezintă ondulaţii sunt fibrele de lână şi fibrele chimice, fabricate special pentru a
imita şi înlocui lâna.
Numărul de ondulaţii variază după rasa oii şi fineţea lânii. Astfel:
✓ fibrele de lână fină prezintă un număr mai mare de ondulaţii (12-14 ondulaţii/cm),
✓ fibrele de lână semifină sunt normal ondulate (7-8 ondulaţii/cm),
✓ fibrele de lână groasă sunt uşor ondulate (2- 4 ondulaţii/cm).
Bumbacul prezintă până la 2 încreţituri/cm, deşi este considerat drept, fără ondulaţii.

BUMBACUL

Caracteristicile fizico-chimice ale fibrei de bumbac

Bumbacul (Fig. 2. 2) este o fibră vegetală ce provine din fructele (capsulele) plantei de
bumbac. Sunt fibre celulozice cu un conţinut de 96,13% celuloză pe lângă care se mai află
substanţe pectice 1,92 %, substanţe proteice 0,87%, ceruri şi grăsimi 0,63%, şi conţinut mineral
0,45%.

26
 Figura 2. 2
Conţinutul de celuloză conferă fibrelor de bumbac supleţe şi rezistenţă, elasticitate, capacitate
de finisare şi proprietăţi chimice specifice.
Bumbacul este protagonistul producției de îmbrăcăminte: este cel mai folosit material, atât
pentru femei, cât și pentru bărbați, dar și pentru copii, deoarece este cel mai bun material pentru
piele.
Poate fi țesut în cămăși, dar poate fi și tricotat în tricouri, ceea ce îi sporește flexibilitatea. De
asemenea, trebuie remarcat faptul că multe dantele sunt fabricate din bumbac.

LÂNA

Lâna (Fig. 2. 3) este fibra de origine animală cea mai utilizată, care din punct de vedere
chimic este cea mai complexă, având în structură mai mult de 21 aminoacizi, ei însăşi
complexi, dispuşi într-o ordine formând lanţuri lungi; între lanţuri vecine sunt legături
transversale de hidrogen, sare, cistin-disulfidice. Ea conţine cinci elemente chimice de bază
dintre care carbonul între 49,4 - 54,5 %, oxigenul 22 - 25%, azotul 15,4 -17% hidrogenul 6,8
- 7,5 % şi sulful 3 - 4% , în funcţie de diferiţi autori. Această organizare chimică explică o
parte din proprietăţile lânii, cum ar fi recuperarea elasticităţii instantanee şi întârziate.

Figura 2.3
Datorită bunei izolări termice se foloseşte pentru îmbrăcăminte călduroasă, pardesiuri, articole
de tricotaje şi cuverturilor.
Aspectul, neşifonabilitatea naturală, rezistenţa la uzură, se recomandă pentru costume bărbaţi
şi femei.
Capacitatea de împâslire se indică pentru obţinerea de pălării, pături etc. Se foloseşte cu succes
la stofe de mobilă, covoare, mochete.

27
MĂTASEA NATURALĂ
Mătasea naturală (Fig. 2. 4) – proprietăți și caracteristici fizico-mecanice și chimice ale
mătăsii

Mătasea naturală este produsă sub forma unui filament de către larva viermelui de mătase,
care aparţine ordinului Lepidoptera. Cea mai mare cantitate de mătase este produsă de specia
Bombyx mori, o insectă care se hrăneşte cu frunze de dud.
Există şi alte insecte care produc filamente, dar, în afară de Bombyx mori, numai larvele
fluturelui Tussah şi Anaphae produc gogoşi care pot fi utilizate pentru fibre.
Rasa Bombyx mori este considerată a fi o rasă domestică, sericicultura fiind ramura economică
al cărui obiect este creşterea viermelui de mătase.
Se deosebesc următoarele rase de viermi de mătase domestici (de dud) din specia Bombyx mori:
– rase europene;
- rase asiatice;
- rase din Orientul Apropiat.
Firul de mătase se obţine dintr-un lichid vâscos, produs în corpul larvei. Glanda care produce
soluţia de proteine constă dintr-o parte posterioară, sub formă de tub, lung de circa 30 cm, un
rezervor scurt, cu un diametru de 3–4 mm şi o secţiune anterioară foarte subţire, care duce la
orificiul sau filiera din capul larvei. Prin acest orificiu este extras filamentul de mătase. Imediat
înainte de acest orificiu, cele două ramificaţii ale glandei se unesc, şi în acest punct are loc
secreţia unei glande speciale. Fibra, aşa cum este produsă de insectă, se compune din două
filamente de proteine, reunite la nivelul sistemului de filare al insectei, şi anume fibroina,
cimentată şi înconjurată de o altă proteină, denumită sericină. Sericina formează o reţea în jurul
fibroinei.
Îmbrăcăminte: rochii, bluze, jachete, pantaloni, eşarfe, cravate. Se foloseşte pentru lenjerie de
corp pentru schiori şi alpinişti. Se poate amesteca cu fibre de lux, precum mohair, caşmir,
alpaca, păr de cămilă. Mătasea poate fi amestecată şi cu in, bumbac sau fibre acrilice pentru
obţinere de fire pentru tricotat. Articole casnice: perdele, draperii, tapiţerii.

Figura 2.4

28
FIBRELE POLIACRILINITRILICE
Fibrele acrilice sunt în general substanţe copolimere. Conform ISO (International Organization
for Standardization), atunci când acrilonitrilul (AN) reprezintă mai mult de 85% din masa
copolimerului, fibrele rezultate se numesc acrilice, iar când conţinutul este între 35 şi 85%, se
numesc modacrilice (sau acrilice modificate).
Prima fibră acrilică a fost obţinută, în 1950, de firma Du Pont, cu denumirea comercială Orlon.
Datorită proprietăţilor sale specific, asemănarea cu lâna, ca aspect şi tuşeu; costul este scăzut.
– fibra acrilică şi-a mărit producţia an de an, răspândindu-se în toată lumea, sub diferite
denumiri comerciale: Dralon, Acrilan, Exlan, Courtelle, Zefran, Creslan, Leacril, Beslon,
Vonnel, Nitron etc., ajungând, în 1995, la peste 2,5 milioane tone, existând peste 70 de unităţi
de producţie în întreaga lume.
La noi în ţară, fibra poliacrilnitrilică se produce din 1962, cu denumirea comercială ,,melena”.
Fibrele acrilice reprezintă principala materie primă textilă, fiind pe locul al treilea, după fibre
poliesterice şi poliamidice. De asemenea, fibrele acrilice reprezintă precursori pentru fibre
carbon şi grafit, fibre mult folosite în tehnică, în principal la realizarea materialelor compozite.

Destinații ale fibrelor poliacrilnitrilice

Se utilizează preponderent în filatura de lână, în stare pură sau în amestec cu alte tipuri de fibre,
pentru obținerea de fire voluminoase destinate produselor tricotate de îmbrăcăminte exterioară.
Se folosec și la obținerea de țesături pentru draperii, pături, cuverturi, covoare, blănuri
artificiale.

POLIAMIDELE

Poliamidele se prezintă sub formă de fire multifilamentare sau sub formă de fibre. Gama
titlurilor este foarte întinsă, de la 12 la 330 dtex pentru PA 6.6 standard. Pentru PA 6 standard,
gama de titluri este de 17 până la 220 dtex. Fibrele de poliamidă sunt comercializate sub formă
de cablu de 11 până la 22 ktex şi sub formă de puf tăiat la 80-150 mm. Titlul fibrelor este
cuprins între 1,7 şi 22 dtex.

FIBRELE DE POLIESTER- PES

Poliesterul se prezintă sub formă de fire multifilamentare şi fibre. Aspectul longitudinal
reprezintă o suprafaţă netedă cu aspect omogen şi uniform. Secţiunea transversală este, de
obicei, rotundă şi netedă, dar există şi secţiuni multilobate. Fineţea firelor se întinde de la 50 la
300 dtex pentru articole vestimentare. Fibrele de poliester sunt tăiate de la 40 la 120mm şi au
fineţea de la 1,4 la 6,7 dtex. Poliesterul se prezintă sub diferite aspecte: strălucitor, mat, semimat
şi vopsit în masă.

CELOFIBRA (Vâscoza)

Celofibra reprezintă fibrele obţinute din transformarea chimică a celulozei în xantogenat de

celuloză, iar viscoza (mătase artificială) este de aceeaşi natură, însă sub formă de fire
filamentare. Celofibra poate fi normală (grad de polimerizare 300 - 350), polinozică (cu grad
mărit de polimerizare 900 - 1000), lyocell, tencel fibre cu caracteristici îmbunătăţite şi obţinute
prin tehnologii ecologice. Aspectul longitudinal reprezintă o suprafaţă cu striaţii longitudinale,
iar secţiunea transversală este zimţată, pentru celofibra normală, dar poate fi netedă şi rotundă

29
pentru alte categorii de celofibră. Fineţea firelor este de la 60 la 300 den pentru articole
vestimentare. Fibrele de celofibră sunt tăiate de la 32 la 38 mm cu fineţea de la 1,2 la 1,8 den
pentru fibre tip bumbac şi de la 60 - 150 mm cu fineţea de 2,5 - 4,2 den pentru fibrele tip lână
destinate articolelor vestimentare şi de 8-25 den pentru covoare şi tapiţerie. Celofibra are aspect
mat, semimat şi lucios, culoare natur, albită sau vopsită în masa.

FIBRA DE STICLĂ

Proprietăți și caracteristici ale fibrei de sticlă

Fibrele de sticlă (Fig. 2.5) au fost produse de sticlarii veneţieni, care foloseau filamentele de
sticlă colorată la includerea lor într-o masă de sticlă incoloră, pentru a obţine efecte decorative
speciale. În secolul al 18-lea, filamentele de sticlă erau folosite pentru diverse broderii şi pentru
fabricarea perucilor.
În 1893, la Expoziţia din Columbia, E.D. Libbey expunea articole realizate din amestecuri de
filamente de sticlă cu mătase naturală.
Producerea acestor filamente era limitată, datorită mai ales rezistenţei lor slabe la îndoiri
repetate, motiv pentru care se foloseau în scopuri tehnice, ca material de izolare şi filtre pentru
industria chimică.

Figura 2.5
Lipsa de azbest în timpul primului război mondial a făcut ca să se dezvolte producţia de fibre
din sticlă în Germania, fibre utilizate mai ales ca material de izolare.
Producţia de fibre de sticlă cu utilizări în textile a căpătat importanţă în 1931, când un grup de
ingineri americani a întreprins studii susţinute, iar din 1939 se realizează fibre în aproape toate
ţările lumii, în principiu având aceleaşi elemente tehnologice de bază.

Capitolul III. PRODUSE TEXTILE

30
III. 1. Fire
Firele textile se obţin în urma proceselor de prelucrare în filaturi, în faza finală a fluxurilor
tehnologice, prin torsionarea înşiruirii fibroase.
Torsiunea înşiruirii fibroase poate fi de la stânga spre dreapta şi firul are torsiune (S), sau de la
dreapta spre stânga şi firul are torsiune (Z), (fig.3.1).

Figura 3.1

Proprietățile fizico-mecanice

Principalele proprietăţi ale firelor şi care se transmit şi produselor de tipul ţesături şi tricoturi,
sunt:

a) Torsiunea ce asigură rezistenţa firului şi este definită de raportul dintre numărul de torsiuni
pe unitatea de lungime;

b) Alungirea firelor asigură rezistenţa şi durabilitatea produselor textile şi se exprimă în %;

c) Gradul de umiditate al firelor este legat de higroscopicitatea fibrelor, componentă care se

transmite cu fidelitate firelor;

d) Fineţea se determină prin intermediul indicilor:

titlul în tex (Ttex), respectiv, numărul metric (Nm), iar în cazul firelor de natură chimică se
foloseşte titlul în denier (Tden).

31
 Figura 3.2 Clasificarea firelor textile

III. 2. Ţesături
Definiţie:
Ţesăturile sunt produse textile obţinute prin încrucişarea în unghi drept a două sisteme de
fire: unul longitudinal, numit urzeala, iar celălalt transversal, numit bătătura.

32
 Fire de urzeală

Fire de bătătură

Clasificarea
țesăturilor:
 După natura
materiei prime

TIPUL DE CARACTERISTICI UTILIZĂRI

ŢESĂTURI
- se obțin din fire de bumbac 100%
Ţesături din sau bumbac în amestec
bumbac - sunt ușoare, subțiri
- au rezistenţă bună la purtare
- sunt igienice
- au un grad ridicat de
higroscopicitate
- se realizează în culori pastel,
imprimate, cu dungi, carouri sau
numai albite
- se obțin din fire de lâna 100% sau
Ţesături din lână lâna în amestec
- se realizează în culori uni, cu dungi,
cu carouri, cu desene
- pot fi : subțiri, groase si semigroase
- au o higroscopicitate bună
- au capacitate de izolare termică
- se pot modela prin călcare
- au rezistenţă mare, elasticitate și
capacitate de împâslire, comoditate la
purtare
-au moliciune si flexibilitate
- au stabilitate dimensională redusă
* Articole de îmbrăcăminte : rochii,
bluze, fuste, pantaloni, lenjerie de
corp
* Articole pentru decorațiuni
interioare: lenjerie de pat, feţe de
masă, prosoape, stofe de mobilă
* Articole sanitare : pansamente,
tifon
* Articole de îmbrăcăminte : bluze,
rochii, costume, pantaloni, sacouri,
pardesie, paltoane, jachete, pălării
* Articole pentru decorațiuni
interioare : pături, covoare, stofe de
mobilă, cuverturi, draperii
*Articole tehnice : pâsla, curele de
transmisie

- se obțin din fire de in 100% sau tip * Articole de îmbrăcăminte :

Ţesături din in şi in și fire de cânepă 100% sau tip rochii, bluze, pantaloni, cămăşi
cânepă cânepă * Articole decorative: fețe de masă,
- au luciu slab prosoape, draperii, huse, cuverturi
- sunt rigide

33
 - au rezistenţă bună la purtare *Articole tehnice : saci, prelate,
- se realizează în culori diferite, cu pânze de vele, curele de transmisie
dungi, carouri, imprimeuri - Țesăturile din cânepă se folosesc la
- ţesăturile din cânepă sunt aspre articole care nu necesită călcare.

Ţesături din - se obțin din fire de mătase 100% sau
mătase în amestec
- sunt subțiri, fine, ușoare, alunecă
ușor, au drapaj bun
- au capacitate de izolare termică
redusă
- prin frecare se încarcă cu
electricitate statică
- se realizeaza în culori uni, cu dungi,
carouri, cu diverse imprimeuri
* Articole de îmbrăcăminte:
rochii, bluze, pantaloni, cămăși,
fuste, cravate, eșarfe, lenjerie,
panglici
* Articole decorative: cuverturi,
draperii
*Articole tehnice: parașute, benzi
pentru mașini de scris
- se pot folosi și cu rol de căptuşeli

Ţesături din fire - se obțin din fire sintetice * Articole de îmbrăcăminte :

sintetice - au rezistență mecanică ridicată - rochii, bluze, cămăşi, jachete,
- sunt impermeabile, ușoare, au luciu costume pentru sport, lenjerie,
placut panglici
- au elasticitate mare și rezistență la * Articole decorative: cuverturi,
șifonare draperii, huse
- sunt ușor de întreținut – se spală *Articole tehnice: filtre, prelate,
ușor, se usucă repede, călcatul este suport pentru mase plastice, parașute
facultativ - se pot folosi și cu rol de căptușeli
- au rezistență bună la intemperii
- nu sunt igienice (au higroscopicitate
redusă)
- se încarcă cu electricitate statică
- sunt impermeabile la aer (datorită
densității porilor în țesătură)- produc
fenomenul de transpirație și sufocare
care îngreunează purtarea
-în procesul de prelucrare a
îmbrăcămintei, nu se pot modela prin
călcare, iar temperatura de călcare
trebuie să fie redusă și riguros
respectată
- la coasere, acele mașinilor se
încălzesc ușor și pot perfora țesătura
34
 - au aspect frumos și se pot realiza în
modele variate

 După destinație
 ţesături pentru îmbrăcăminte
 ţesături pentru prosoape, halate de baie
 ţesături decorative şi pentru tapiţerie
 ţesături pentru acoperiri de pardoseală
 ţesături pentru furnituri/ tehnice
 ţesături pentru ambalaje/ articole de camping

 După aspect

Ţesături crude nu sunt finisate

au fost supuse operaţiei de albire
Ţesături albite
Ţesături uni se prezintă într-o singură culoare
au desene complicate, cu un contur delimitat precis şi cu un
Ţesături imprimate colorit variat

sunt obţinute din fire colorate în urzeală şi bătătură, cu dungi,

Ţesături cu efecte de culori carouri sau diferite figuri

Ţesaturi cu bucle
Ţesături scămoşate
Ţesături cu două feţe
Ţesături Jacard
firele formează bucle pe o parte sau pe ambele părţi a ţesăturii
prezintă un strat de fibre omogen, pe o parte sau pe ambele părţi
nu există diferenţă de aspect între faţă şi dos, putând fi folosite
pe ambele feţe
ţesături cu desene foarte complicate, realizate prin modul de
legare a firelor, combinat cu efecte de culori

Toate legăturile ţesăturilor derivă sau sunt combinaţii a trei legături principale, (fig.3.2.1):

35
 c- legătura atlaz
Fig.3.2.1

a) Legătura pânză, care după compoziţia fibroasă a ţesăturii este cunoscută de:
- legătură pânză, în domeniul bumbacului şi este caracterizată prin aceea că firul de bătătură
trece în mod alternativ peste sau pe sub fiecare fir de urzeală şi reciproc.

- legătura diagonal, este cunoscută şi de legătură serj. Este caracterizată prin faptul că legătura
firelor are o direcţie oblică faţă de marginea ţesăturii.

- legătura atlaz, este cunoscută şi de legătură saten, este caracterizată prin luciu şi este întâlnită
la ţesăturile pentru feţe de plapumă, cravate, căptuşeli.

Proces tehnologic de ţesere

36
Bobinarea, realizează curăţarea firelor de scame, impurităţi vegetale, noduri
necorespunzătoare şi transpune firele pe formate mari.

37
Reunirea şi răsucirea, oferă firelor un anumit număr de torsiuni pe metru liniar, în scopul
creşterii rezistenţei.
Urzirea, aşează firele de urzeală paralel pe un suport, numit sul de urzeală, într-o anumită
lăţime, lungime, desime şi număr.
Incleierea, acoperă firele de urzeală cu o peliculă subţire de apret, pentru a evita scămoşarea şi
ruperea firelor în procesul de ţesere.
Năvădirea, constă în trecerea firelor de urzeală prin cocleţii iţelor, după o anumită regulă, prin
căsuţele spetei şi prin lamelele pentru controlul urzelii, în vederea obţinerii ţesăturii.
Canetarea, are rolul de a aşeza firele de bătătură pe formate special (ţevi, canete), pentru a fi
uşor introduse în suveică.
Ţeserea, constă în încrucişarea perpendiculară a firelor de bătătură cu firele de urzeală.

III. 3. Tricoturi

TRICOTURI DIN BĂTĂTURĂ

Tricoturile sunt produse textile obţinute pe cale mecanică şi sunt

constituite dintr-un ansamblu de ochiuri legate elastic între ele,
produse prin buclarea unui fir sau a unui sistem de fire.
Ţinând cont de diversitatea tricoturilor, clasificarea acestora se poate face pe baza mai multor
criterii: destinaţie, materie primă, formă, structură.

1. După destinaţie, tricoturile se clasifică

în :

a)Tricoturi pentru îmbrăcăminte: lengerie, îmbrăcăminte exterioară, ciorapi,

mănuşi, băşti, fulare, fesuri etc

b) Tricoturi pentru uz casnic şi articole decorative: perdele, dantele, draperii,

cuverturi, feţe de masă, prosoape, tapiserii etc
38
c) Tricoturi cu destinaţie tehnică, în domenii ca: transporturi, agricultură,
industrie etc. Ex: suport pentru înlocuitor din piele, filtre, plase

d) Tricoturi pentru articole medicale:

-implantabile: poteze vasculare, valve cardiace, înlocuitor de
meninge, tendoane, plase de susţinere a muşchilor abdominali,
pavilion pentru ureche etc.
-neimplantabile: bandaje, halate,pansamante etc

Pansament elastic Proteză vasculară Gleznieră

2. După materia primă utilizată,

tricoturile pot fi:
39
 a) Tricoturi din fire de bumbac şi
tip bumbac

b)Tricoturi din fire de lână şi tip

lână

c) Tricoturi din fire tip mătase

3. După formă, tricoturile

pot fi:

40
 a) Metraj

plane tubulare

b) În panouri

-dreptunghiulare - semiconturate - conturate

c)Produse complexe, conturate spaţial

Ciorapi, mănuşi

4. După structură,
tricoturile se impart în două mari
categorii:
41
 a) Tricoturi din bătătură
Sunt obţinute prin tricotare pe direcţie transversală din unul sau mai multe fire.
În structura tricotului, firele evoluează pe direcţie transversală, a rândului de
ochiuri. Aceste tricoturi sunt constituite din ochiuri formate prin buclarea
succesivă a unui fir sau a mai multor fire alimentate în paralel aceloraşi organe
de formare a ochiurilor.

b)Tricoturi din urzeală

Sunt obţinute prin tricotare pe direcţie longitudinală, dintr-un sistem sau mai
multe sisteme de fire de urzeală (firele evoluează pe direcţie longitudinală, a
şirului de ochiuri). Aceste tricoturi se obţin prin buclarea simultană a unuia sau
a mai multor sisteme de fire alimentate simultan la maşina de tricotat.

Elementele tricoturilor
Ochiul de tricot reprezintă elementul de bază al structurii oricărui tricot şi se formează prin
buclarea firului.
Tipurile de ochiuri existente în tricoturi determină diversitatea acestora din punct de vedere
structural.

Elementele de structură ale unui ochi normal din structura tricoturilor din bătătură sunt:
-bucla de ac: b.a. 3-4
-bucla de platină: b.p. compusă din porţiunile 1-2 şi 5-6, care face legătura dintre două ochiuri
alăturate din acelaşi rând.
-flancurile: f.l. – 2-3 şi 4-5 , care determină, prin lungimea lor, înălţimea ochiului.

42
Aspectul de faţă sau de spate al unui ochi este
determinat de poziţia flancurilor ochiului
în raport cu cele două bucle.

Faţa ochiului este partea pe care flancurile

se plasează în prim plan, trecând peste bucla
de ac a ochiului cu care se înlănţuie .

Spatele ochiului este partea pe care buclele

de ac şi de platină apar în prim plan, trecând
peste flancuri.

Numărul de ochiuri pe direcţia rândului de ochiuri

după care evoluţia se repetă reprezintă
raportul pe orizontală.
Numărul de ochiuri pe direcţia şirului de ochiuri
după care evoluţia se repetă reprezintă
raportul pe verticală.
În cuprinsul oricărui tricot poate fi delimitat
un raport care se va caracteriza prin lăţimea
raportului b, în număr de şiruri de ochiuri
şi înălţimea raportului h, în număr de
rânduri de ochiuri.

Imagini reale ale tricoturilor cu legături de bază sunt prezentate în figurile următoare

43
 Tricotul cu legătură glat

Aspect faţă Aspect spate

Tricotul cu legătură
patent

Patent 1:1 Patent 2:2

Tricotul cu
legătură lincs

Lincs 1:1 Lincs cu desene lincs

44
Proprietăţi

Proprietăţile tricoturilor, sunt influenţate de structură şi de materia primă folosită. Principalele

proprietăţi sunt:
a) Deformarea (alungirea) tricoturilor, apare în lăţime, în lungime şi depinde de punctele de
legare, de compactitatea tricoturilor şi legătura acestora. La tricoturile simple, deformaţiile sunt
mai mari decât la tricoturile urzite.
b) Permeabilitatea la aer, permite circulaţia aerului între corp şi mediul exterior.
c) Higroscopicitatea este proprietatea materialelor fibroase de a absorbi umiditatea.
Această proprietate depinde de higroscopicitatea materiei prime din care este realizat tricotul,
de porozitatea tricotului şi de tratamentele chimice aplicate acestuia.
d) Contracţia tricoturilor, constă în modificarea lungimii sau a lăţimii sub acţiunea deformaţiilor
elastice ale firelor care formează ochiurile tricoturilor.
e) Rularea la margini a tricotului este o proprietate negativă care îngreunează procesul de
confecţionare a acestuia. Rularea este influenţată de natura şi caracteristicile firului, iar pe de
altă parte, de desimea de lucru.
f) Deşirabilitatea este influenţată de desimea tricotului, de coeficientul de frecare între fire
şi de întinderea tricotului în lungime, lăţime sau în ambele sensuri.

Proces tehnologic de tricotare

➢ Recepţionarea firelor, constă în verificarea din punct de vedere calitativ şi cantitativ a

firelor.
➢ Bobinarea firelor, constă în trecerea firelor de pe ţevi sau sculuri pe bobine de diferite
forme, în cazul tricoturilor simple, firele bobinate trec direct în secţia de maşini de
tricotat, iar în cazul tricoturilor urzite, firele trec în secţia de urzit.
➢ Urzirea, este specifică tricoturilor urzite şi constă în înfăşurarea simultană pe un singur
format a mai multor fire cu o anumită lungime stabilită prin calcul potrivit legăturii şi
desenului pe care urmează să le aibă tricotul.
➢ Repasarea, este operaţia de înlăturare a unor defecte (găuri mici, ochiuri scăpate). Se
poate realiza manual sau mecanizat.
➢ Tricotarea, constă în transformarea firului în ochiuri cu ajutorul organelor producătoare
de ochiuri.

45
Destinaţia produselor tricotate:

- tricotaje pentru îmbrăcăminte exterioară (pulovere, veste, jachete, costume pentru copii, fuste,
rochii, pardesie, paltoane etc.);
- tricotaje pentru lenjerie de corp, formate din lenjerie pentru copii(cămăşi, flanele de corp,
pantaloni etc.), lenjerie pentru bărbaţi(cămăşi, maieuri, flanele de corp etc.);
- ciorapi şi şosete pentru copii, femei şi bărbaţi;
- mănuşi tricotate în întregime (cu cinci degete sau cu un deget) şi mănuşi confecţionate din
tricot (cu cinci degete);
- fulare, basmale, eşarfe, broboade etc.;
- articole medicinale (articole de corsetărie, ciorapi medicinali etc.);
- perdele;
- articole pentru sport;
- articole tehnice.

AVANTAJE TRICOTURI - ȚESĂTURI

În comparație cu țesăturile, tricoturile prezintă o serie de avantaje, printre care

enumerăm:
• consum de materie primă mai redus. Pentru aceeași suprafață de produs finit, tricotul
conține cu 30% mai puține fire decât țesăturile;
• reducerea ciclului de producție prin eliminarea unor operații tehnologice ca:
încleierea, urzirea, năvădirea, unele operații de finisare, etc. Timpul necesar pentru obținerea
unui produs tricotat este în majoritatea cazurilor de 2 ori mai scurt.
• randamentul ridicat al utilajului folosit. Mașinile de tricotat au un randament mai
mare decat războiul de țesut, randament care se exprimă prin numărul de rânduri pe minut.
• adaptarea mai ușoară la linia modei. Utilajele de tricotat pot realize produse variate,
cu întrebuințări diferite și în desene și poziții coloristice diverse;
• posibilitatea de valorificare superioară a firelor indigene. Firele chimice și în special
cele sintetice, își găsesc mai mare utilizare în industria de tricotaje deoarece structura specifică
a tricotului conferă proprietăți igienico-sanitare si de confort superioare;
• preț de producție mai scăzut, determinat de reducerea consumurilor de materii prime,
reducerea proceselor de producție și a utilajului necesar precum și de reducerea timpului de
obținere;
• proprietăți superioare țesăturilor ca: elasticitate, extensibilitatea, proprietăți igienico-
sanitare și de confort.

46
III. 4. CONFECŢII TEXTILE
4.1. Clasificarea îmbrăcămintei
În clasificarea îmbrăcămintei se ţine seama de o serie de criterii ce sunt influenţate de poziţia
geografică a unei ţări:
1. în funcţie de vârsta purtătorului, îmbrăcămintea poate fi:
- îmbrăcăminte pentru copii de vârstă preşcolară şi de vârstă şcolară;
- îmbrăcăminte pentru adulţi (femei, bărbaţi).
2. în funcţie de materia primă folosită:
- îmbrăcăminte din ţesături;
- îmbrăcăminte din tricoturi;
- îmbrăcăminte din blănuri naturale şi imitaţii de blănuri;
- îmbrăcăminte din piele şi înlocuitori;
- îmbrăcăminte din textile neţesute.
3. în funcţie de sex:
- îmbrăcăminte pentru bărbaţi;
- îmbrăcăminte pentru femei.
4. în funcţie de anotimpul în care se poartă:
- îmbrăcăminte subţire pentru vară;
- îmbrăcăminte groasă pentru primăvară, iarnă.
5. în funcţie de punctele de sprijin pe corpul omenesc:
- îmbrăcăminte cu punct de sprijin pe umeri (sacou, pardesiu, palton, rochie, pelerină etc.);
- îmbrăcăminte cu punct de sprijin în talie (fustă, pantalon, etc.).
6. în funcţie de destinaţie:
- îmbrăcăminte exterioară (clasică, fantezii, sport, de protecţie, pentru diferite ocazii, pentru
diverse uniforme).
Îmbrăcămintea de protecţie cuprinde sortimentele: salopetă, salopeta-combinezon,
costumul pentru mineri, halate pentru medici, pantalonul cu pieptar, impermeabile, fulgarine,
pelerine etc.
Un alt mod de clasificare divizează îmbrăcămintea în două clase:
a) îmbrăcăminte uzuală;
b) îmbrăcăminte de protecţie.
Îmbrăcămintea uzuală este cea mai numeroasă şi cuprinde, subclasele:
- îmbrăcăminte exterioară (pantaloni, pardesie, sacouri, vestoane etc.);
- îmbrăcăminte uşoară (rochii, bluze, cămăşi, fuste etc.), cunoscută şi de îmbrăcăminte
intermediară;
- lenjerie de corp (pijamale, cămăşi de noapte, slip, costume de baie etc.);
- lenjerie de pat (cearceafuri de plapumă, pat, feţe de pernă etc.);
- corsete(centura elastică cu scop medical);
Îmbrăcămintea uzuală, ţine seama de model şi este determinată de: siluetă, forma detaliilor,
aplicarea de buzunare, garnituri, borduri, mâneci etc.

47
4.2. Funcțiile produselor vestimentare
Funcţiile produselor vestimentare sunt condiţionate de forma volumetrică, de materialul din
care se realizează, de culoare şi de forma constructivă.
Funcţiile vestimentaţiei sunt:
- utilitare;
- social-estetice.
A. FUNCŢIILE UTILITARE depind de modul de utilizare practică şi sunt:
- funcţii utilitare de protecţie;
- funcţii utilitare practice.
1. Funcţiile utilitare de protecţie ale îmbrăcămintei protejează omul de influenţele negative:
- ale mediului fizic (elcctricitate statică, praf, supraîncălzire, apă fierbinte etc.);
- ale mediului fiziologic-psihologic (suprasolicitări statice, dinamice, hipodinamice,
emoţionale);
- generate de leziuni mecanice (lovituri, incizii etc.).
2. Funcţiile utilitare practice, sunt de destinaţie şi asigură procese pozitive de lucru, odihnă etc.,
sunt caracteristice unor grupe de îmbrăcăminte (corsete, sutiene etc.) şi au rolul de a fixa
anumite părți ale corpului într-o stare bine definită sau pentru a le atribui o anumită formă.

B. FUNCŢIILE SOCIAL - ESTETICE ale vestimentaţiei sunt dependente de latura spirituală,

adică însuşirea îmbrăcămintei de a oglindi utilitatea sa naturală şi socială, frumuseţea şi
perfecţiunea şi de a transmite o anumită informaţie.
Funcţiile sociale evidenţiază concordanţa confecţiilor cu necesităţile sociale şi rolul acestora.
Această grupă include funcţii moral-estetice, informaţionale, educative, vizual-comunicative şi
funcţia de stimulare a activităţii psihice.
Funcţiile estetice au rolul de a crea omului satisfacţii emoţional-senzuale prin expresivitate,
design şi armonia sa cu mediul înconjurător, cu aspectul exterior al omului, etc.
Fiecare model de îmbrăcăminte de un anumit fel, îndeplineşte nu toate funcţiile, ci doar câteva,
dintre care una sau două sunt principale, iar celelalte auxiliare.
Exemplu: funcţiile principale ale paltoanelor, scurtelor, costumelor: izolaţia termică mare,
protecţia omului de influenţele nefavorabile ale mediului natural şi designul acestora.

4.3. Alegerea materiei prime necesară confecţionării modelului

Stabilirea cerinţelor impuse materiei prime

Alegerea corectă a materialelor pentru un produs de îmbrăcăminte determină în mod

hotărâtor calitatea produsului, economicitatea produsului şi posibilităţile de utilizare a
tehnologiilor moderne de execuţie.
La alegerea materialelor pentru un anumit tip de produs este necesară o evaluare
complexă a caracteristicilor materialelor necesare construcţiei şi realizării formei modelului, a
comportării materialelor în procesul de confecţionare şi respectiv de exploatare a produsului.
O mare importanţă are definirea proprietăţilor caracteristice ale produsului şi
formularea cerinţelor impuse acestuia în funcţie de destinaţia şi condiţiile de exploatare
concrete.

48
 Exemplu: Jacheta pentru femei este destinată pentru purtarea în ocazii speciale dar si
in timpul zilei.
Datorită destinaţiei precizate funcţia prioritară a produsului este cea estetică, igienică,
rezistenţa la solicitări mecanice, chimice şi funcţia estetică.
Trebuie să permită un schimb moderat de căldură între corp şi mediu.
Materialul trebuie să aibă grosime medie şi să prezinte o anumită porozitate.
Pentru a menţine stabilitatea dimensională, aspectul exterior, trebuie ales un material
cu o stabilitate dimensional corespunzătoare, cu desimea medie, cu un drapaj bun, să poată fi
întreţinut uşor.
Este foarte important să se aleagă un material care are în compoziţie fibre scurte, pentru
a evita efectul pilling, la care se poate ajunge datorită frecărilor la care este supus produsul în
timpul purtării.
O importanţă deosebită o are precizarea proprietăţilor igienice cum ar fi:
1. permeabilitatea la aer;
2. permeabilitate la vapori, la apă, la praf;
3. capacitate de udare;
4. proprietăţi termoizolatoare;
5. masa produsului;
Produsul trebuie să asigure izolaţie termică mai bună, faţă de produsele destinate
purtării în sezonul cald, permeabilitate la aer mai redusă, permeabilitate la vapori de asemenea
mai mică.
Produsul, indiferent de anotimp, trebuie să aibă masă redusă, şi căptuşeala şi întăritura
trebuie să aibă permeabilitate la vapori mare ca să asigure transferul de umiditate spre
exteriorul produsului.
Masa materialului folosit pentru confecţionarea jachetei trebuie să fie cu valori mici sau
medie, alese astfel încât să nu creeze starea de disconfort.
Materialul din care se confecţionează un asemenea produs trebuie să aibă o bună
rezistenţă la întindere, la frecare, să aibă stabilitate dimensională la călcare, la curăţire chimică,
şi rezistenţă a materialului la factorii externi, capacitate de murdărire redusă.
Alegerea materialelor necesare realizării produsului impune consultarea cataloagelor
ce conţin cartele de mostre şi valori pentru nivelul dimensional al caracteristicilor de
confecţionabilitate.
Adoptarea variantei optime pentru proiectul tehnologic, presupune consultarea de:
- cataloage cu variante de constituire tehnologică a structurii morfologice
tridimensionale a produsului;
- nomenclatoare de faze tehnologice necesare fabricării unui anumit sortiment,
structurate pe procese tehnologice şi microprocese pe elemente de produs;
- cataloage privind nivelul performanţelor tehnice şi tehnologice ale utilajelor, care să
reflecte disponibilităţile întreprinderii, ofertele constructorilor şi posibilităţile de achiziţionare;
- materiale informative privind nivelul dimensional al costurilor tehnologice şi de
investiţie şi al timpului de execuţie.

4.4. Informaţii necesare constituirii bazei de date privind caracteristicile materiei prime

Prin prisma definirii tehnologiei de fabricaţie a confecţiilor textile, evidenţierea

49
informaţiilor referitoare la materiale, necesare în proiectarea tehnologică impune necesitatea
identificării:
 caracteristicilor materialelor implicate în dimensionarea programelor tehnologice
specifice diferitelor procedee utilizate în procesele de fabricaţie, cât şi în adoptarea
variantelor de constituire tehnologică a structurii morfologice pentru produsele
confecţionate;
 modificărilor suferite de aceste caracteristici, generate de solicitările specifice
procedeelor tehnologice adoptate;
 implicaţiilor concrete ale acestor modificări asupra tehnologiilor de fabricaţie.
În fabricaţia confecţiilor textile se identifică patru categorii de materiale, în funcţie de
rolul îndeplinit în constituirea structurii morfologice a produselor:
1. Materiale textile plane (materiale de bază, căptuşeli, întărituri), din care se realizează
componentele primare de produs;
2. Materiale pentru îmbinarea şi prelucrarea componentelor primare (aţă, adezivi);
3. Materiale pentru închiderea produselor (nasturi, fermoare, capse, copci, şnururi, bandă
Velcro);
4. Materiale pentru ornamentarea şi finisarea produselor (dantele, articole de pasmanterie,
paiete, ştrasuri, mărgele etc.).

4.5. Identitatea caracteristicilor de confecţionabilitate pentru structurile textile plane

 Caracteristici determinante, care sunt implicate în mod direct în derularea proceselor

fizico-mecanice specifice tehnologiei de confecţionare. Având în vedere specificul
fenomenelor dezvoltate în cadrul proceselor de fabricaţie (solicitări mecanice, fenomene fizice
de transfer si tranziţii de fază,), se propune tratarea distinctă a tipurilor de caracteristici
determinante, propusă prima data de prof. Solinger:
- Caracteristici de deformabilitate, cu rol decisiv în dimensionarea programelor la
nivelul operaţiilor de recepţie, şpănuire, tăiere, coasere şi în adoptarea variantelor tehnologice
de îmbinare a contururilor reperelor componente.
Gradul de deformabilitate a materialelor si de stabilitate în timp a dimensiunilor şi a
formelor, sunt dependente în mod direct de caracteristicile mecanice (rezistenţa si alungirea
la sarcini inferioare celor de rupere, rigiditatea la încovoiere, rezistenţa la frecare,
compresibilitatea, flexibilitatea, şifonabilitatea etc.).
- Caracteristici cumulative de transfer si asimilare (permeabilitatea la aer, apa, vapori,
agenţi chimici, praf, agenţi patogeni, permitivitatea electrică, conductibilitatea termică, căldura
specifică, higroscopicitatea, încărcarea cu electricitate statică, gradul de contaminare
radioactivă etc.), exprima capacitatea de conductie - convecţie termică, higrică, hidrică sau
barică, precum si capacitatea de asimilare de energie şi masă.
 Caracteristici implicite, care condiţionează nivelul dimensional al celor determinante şi
modul concret de implicare a acestora în dimensionarea programelor tehnologice la nivelul
operaţiilor tehnologice. Aceste caracteristici fiind definite prin structura fizico-chimică şi
mecanică a polimerilor fibroşi, a celor din peliculele de acoperire cât şi din structura agenţilor
de impregnare, vizează structura superficială si de volum a materialelor textile.
Cele două categorii de caracteristici pot fi considerate ca descriptori ai comportării
suprafeţelor textile plane la solicitările specifice proceselor de fabricaţie a produselor
vestimentare.
In acest context caracteristicile implicite definesc identitatea materialului textil ca
obiect fabricat (compoziţia fibroasă, parametrii de structură şi geometrici ai suprafeţelor
textile, culoarea, luciul, transparenţa, compoziţia straturilor de acoperire etc.) condiţionează în
primul rând parametrii tehnologici ai proceselor de obţinere. În mod concret, dimensiunea

50
acestora se înregistrează în fisele tehnice ale materialelor, fiind uşor accesibile pentru
producătorul de îmbrăcăminte.
Prin prisma dimensiunilor caracteristicilor determinante, devine posibilă evaluarea
comportării structurilor textile plane în procesele de confecţionare si purtare ale produselor
vestimentare si pot fi considerate ca funcţii ale materialelor textile.
Evaluarea caracteristicilor determinante presupune laboratoare specializate, cu dotare
adecvată, care în mod frecvent depăşeşte posibilităţile majorităţii producătorilor de
îmbrăcăminte. Valorile caracteristicilor determinante ale materialelor textile stau la baza
dimensionării performanţelor tehnice si a domeniilor de reglare pentru echipamentele
tehnologice din confecţii si ale instalaţiilor anexe de furnizare a agenţilor tehnologici.
O tehnologie de fabricaţie eficientă, a confecţiilor textile competitive, presupune
asigurarea unui grad maxim de adecvanţă a programelor tehnologice la caracteristicile
materialelor. Adecvanţa programelor poate fi evaluată prin capabilitatea acestora de a
materializa nivelul planificat al obiectivelor tehnologice în condiţii de eficienţă economică şi
modificări minime ale caracteristicilor materialelor în limite admisibile.
În acest context pot fi nominalizate caracteristicile, care definesc confecţionabilitatea
materialelor textile plane:
1. Caracteristici geometrice – lungimea, lăţimea, grosimea, masa specifică, starea
suprafeţei,
2. Caracteristici mecanice – alungirea, rezistenţa la rupere, rigiditatea la încovoiere,
rezistenţa la frecare, rezistenţa la comprimare,
3. Caracteristici de permeabilitate – permeabilitatea la aer, vapori şi apă,
4. Caracteristici termice – termostabilitatea, rezistenţa termică, conductibilitatea termică,
5. Caracteristici optice – culoarea, luciul, transparenţa,
6. Caracteristici electrice – încărcarea cu electricitate statică, permitivitatea electrică.
Din cele prezentate anterior se desprinde concluzia că toate suprafeţele plane utilizate
în confecţionarea produselor de îmbrăcăminte sunt definite prin aceleaşi caracteristici,
remarcându-se doar o diferenţiere a nivelului dimensional al acestora.
Diferenţierea nivelului dimensional al caracteristicilor reprezintă sursa de diversificare
a însuşirilor materialelor şi factorul determinant al modului de comportare în cadrul proceselor
de fabricaţie a confecţiilor textile.
În acest context pentru materialele speciale, diferenţierea nivelului dimensional al
caracteristicilor, implicate în proiectarea şi derularea tehnologiilor de fabricaţie a confecţiilor
textile, este mai accentuată.
Se consideră utilă o clasificare a suprafeţelor textile şi identificarea categoriilor de
caracteristici modificate pentru materialele speciale în raport cu cele tradiţionale şi a sensului
de variaţie a acestora.
Pe acest considerent au fost identificate patru categorii de materiale textile plane:
1. Structuri textile plane clasice, diferenţiate prin procedeul de obţinere (ţesături, tricoturi,
materiale neţesute)
2. Structuri textile plane clasice, tratate prin impregnare cu diferite substanţe chimice,
caracterizate prin creşterea rigidităţii la încovoiere, a rezistenţei la rupere, străpungere, a masei
specifice, a stabilităţii dimensionale şi reducerea capacităţii de tranzitare a fluxurilor hidrice,
higrice, barice şi de particule dispersate (praf, microorganisme etc.)

51
 3. Structuri textile plane clasice acoperite cu pelicule poromerice sau neporomerice, din
polimeri sau metale, caracterizate prin modificări sensibile privind starea suprafeţei, gradul de
încărcare cu electricitate statică, ale capacităţii de tranzitare pentru diferitele fluxuri cât şi
diferenţierea acesteia în funcţie de sens, de creşterea masei specifice, a stabilităţii
dimensionale, a grosimii şi reducerea gradului de destrămare şi deşirare şi a anizotropiei. În
cazul peliculelor metalice se evidenţiază creşterea rigidităţii, a capacităţii de ecranare termică,
a rezistenţei la rupere, a stabilităţii dimensionale şi reducerea capacităţii de tranzitare şi
asimilare pentru fluxurile hidrice, higrice şi barice. Pentru peliculele polimerice se remarcă o
creştere a capacităţii de alungire, a flexibilităţii, reducerea capacităţii tranzitorii iar pentru cele
poromerice numai într-un singur sens.
4. Structuri textile plane obţinute din materii prime neconvenţionale (azbest, fibre de sticlă,
carbon sau grafit) sau fabricate prin procedee noi (modificări fizico-chimmice ale structurii
morfologice la nivel de fibră), caracterizate prin creşterea rigidităţii, a masei specifice, a
grosimii, a stabilităţii dimensionale şi reducerea capacităţii de asimilare energetică (energie
termică, electrică, radioactivă) şi de masă (umiditate, praf, microorganisme, etc.)

4.6. Materiale pentru îmbinarea şi prelucrarea reperelor croite. Implicaţii în

proiectarea tehnologică

Pentru prelucrările tehnologice în scopul diversificării estetice, asigurării aspectului şi

a ţinutei, a stabilităţii formei şi dimensiunilor şi a integrării reperelor croite în structura
produsului, prin procedee de coasere şi termolipire, se utilizează aţa de cusut şi materialele
termoadezive.
Implicaţiile utilizării acestor categorii de materiale, în proiectarea tehnologică se
manifestă în:
- stabilirea criteriilor de alegere a acestora în funcţie de caracteristicile materialelor de
bază;
- definitivarea criteriilor de alegere a utilajelor necesare şi a echipamentelor auxiliare;
- dimensionarea parametrilor programelor tehnologice pentru procesele de coasere şi
termolipire;
- structurarea proceselor tehnologice de confecţionare şi finisare.

Criteriile de alegere a aţei de cusut vizează compoziţia fibroasă, culoarea, fineţea şi

procedeul de obţinere a acesteia.
1. Compoziţia fibroasă a aţei se corelează cu cea a materialului şi se adaptează scopului
tehnologic al cusăturii şi la performanţele utilajelor de coasere. Astfel, pentru realizarea
broderiilor se foloseşte aţa din vâscoză pentru ac, aţa de bumbac sau aţa termoadezivă, la
apucător, aţa cu miez sintetic şi înveliş din bumbac pentru maşinile rapide de cusut, aţa sintetică
pentru asamblarea materialelor din fibre sintetice şi pentru cele din fibre naturale, în zonele de
produs cu solicitări intense în procesele de purtare.
2. Culoarea aţei, se va adapta la culoarea materialului, iar pentru cusături cu rol ornamental
(broderii, tighele), se va avea în vedere concepţia estetică a produsului. În acest context,
culoarea aţei de cusut fiind implicată şi în dimensionarea normei de timp pentru fazele de
coasere, în special a timpului auxiliar (schimbarea aţei).
3. Procedeul de obţinere a aţei, condiţionează domeniul de utilizare a acesteia:
✓ aţa filată din fibre scurte se utilizează pentru îmbinarea materialelor şi pentru
cusături ornamentale (tighele şi broderii);
✓ aţa sintetică polifilamentară, se utilizează pentru cusături de surfilare şi de
acoperire, asigurând un grad mai mare de protecţie a marginilor tăiate şi o mai

52
 bună aplatizare a cusăturilor, diminuându-se profilarea rezervelor pe faţa
produsului;
✓ aţa monofilamentară transparentă, se utilizează pentru cusături ascunse.
4. Fineţea aţei de cusut, se corelează cu fineţea firelor din structura materialului, cu grosimea
şi rigiditatea materialului, rolul cusăturii în produs, de îmbinare sau de ornament.

Dimensionarea parametrilor tehnologici la coasere, în funcţie de aţa de cusut vizează:

tensiunea aţei, presiunea picioruşului, pasul cusăturii.
Nivelul dimensional ridicat al alungirii instantanee pentru aţele sintetice, implică
reducerea tensiunii la coasere în scopul asigurării integrităţii paşilor de cusătură şi a lungimii
paşilor pentru prevenirea încreţirii pe linia de coasere.
Rigiditatea mare a aţei monofilamentare transparente, impune reducerea tensiunii în fir
şi a presiunii picioruşului de presare în scopul asigurării integrităţii acesteia.

Criteriile de alegere a materialelor termoadezive vizează tipul acestora, diferenţiat prin

forma de prezentare caracteristicile termice (termostabilitatea, temperatura de topire a
adezivului), vâscozitatea, grosimea, masa specifică, stabilitatea dimensională în condiţii de
temperatură şi umiditate, care se vor corela cu materialul de bază şi rolul tehnologic în produs.
Tipuri de materiale termoadezive utilizate în producţia confecţiilor textile: întărituri cu
suport textil plan şi strat de termoadeziv, benzi de întărire cu suport textil şi adeziv, benzi
termoadezive, fire termoadezive, materiale termoadezive reticulare, libere sau pe suport de
hârtie, pastă sau praf termoadeziv.
Suportul textil al întăriturilor poate fi o ţesătură din bumbac, vâscoză, lână, poliester,
păruri sintetice cu masa specifică 70-280 g/m2, tricot din urzeală cu fir de bătătură din vâscoză
sau PES cu masa 50-120 g/m2, material neţesut din bumbac, vâscoză, PES, PA cu masa 20-50
g/m2.
Stratul de adeziv poate avea o dispunere continuă de tip pelicular, sau discontinuă –
particule distribuite uniform sau neuniform.
În marea lor majoritate criteriile menţionate furnizează informaţii necesare în
proiectarea constructivă şi termofiziologică a produselor, cu implicaţii semnificative şi la
nivelul proiectării tehnologice.

Implicaţiile la nivelul structurării proceselor tehnologice

1) pentru întăriturile plane cu suport textil este necesară includerea fazelor
tehnologice specifice secvenţelor procesului tehnologic de pregătire - croire;
2) utilizarea firelor termoadezive la coasere asigură etanşeizarea îmbinărilor prin
operaţiile de finisare umidotermică finală şi în consecinţă eliminarea fazelor
suplimentare de sudură;
3) utilizarea benzilor adezive, a reţelelor tip Viledon, a produsului şi a pastelor
termoadezive implică includerea fazelor de depunere a acestor materiale pe
reperele de bază, rezultând eliminarea fazelor de finisare a rezervelor prin
cusături ascunse şi transferul acestor obiective către fazele de finisare
umidotermică finală.

4.7. Materiale utilizate pentru încheierea produselor. Implicaţii în proiectarea

tehnologică
Din această categorie de materiale fac parte: nasturii, fermoarele, copcile, capsele,
şnururile şi banda Velcro. Implicaţiile în proiectarea tehnologică vizează:
- alegerea utilajelor;

53
 - dimensionarea programelor tehnologice;
- structurarea proceselor tehnologice de confecţionare şi finisare.

Nasturii cu rol funcţional, presupun existenţa butonierelor sau a bridelor, fiind diferenţiaţi prin:
- material (os, metal, fildeş, materiale plastice, sticlă, ceramică, lemn, care la rândul
lor pot fi îmbrăcate cu material textil);
- parametrii dimensionali (diametru 7-30 mm) şi de formă (late, bombate, cu
picioruş, etc.);
- numărul de orificii (2, 3, 4, 6);
- modul de fixare pe produs (cu picioruş sau fără).
Elementele de diferenţiere menţionate se constituie în factori de influenţă ai proiectării
tehnologice:
- adoptarea utilajelor pentru coaserea butonierelor şi a nasturilor a dispozitivelor
de fixare a nasturilor fiind condiţionată de modul de fixare a nasturilor pe produs;
- dimensionarea parametrilor tehnologici (amplitudinea deplasării laterale la ac sau
transportor, a deplasării longitudinale a mesei transportoare, deschiderii clemelor
de fixare) fiind determinate de parametrii dimensionali şi de formă şi numărul de
orificii;
- parametrii de formă ai nasturelui, condiţionează adoptarea dispozitivului de
recunoaştere şi poziţionarea nasturelui la maşinile automate;
- implicaţiile la nivelul proiectării structurale vizează includerea fazei manuale
pentru însemnarea poziţiei nasturilor şi integrarea fazei de coasere a acestora în
cadrul procesului de confecţionare sau de finisare în funcţie de materialul din care
sunt realizate şi de parametrii de formă.

Fermoarele se fixează prin coasere şi pot fi cu dinţi de metal sau material plastic, fixaţi
pe suport textil din tricot sau ţesătură, detaşabile pentru închideri plasate pe toată lungimea
produsului sau nedetaşabile prin închideri limitate, de lungime determinată cu limitatori şi
cheiţe integrate, sau metraj, cu limitatori şi cheiţă livrate separat.
Caracteristicile menţionate condiţionează implicaţiile la nivelul proiectării
tehnologice:
- alegerea utilajelor de coasere cu un ac sau cu două ace pentru aplicarea succesivă
sau simultană a celor două laturi a fermoarelor, fiind condiţionată de varianta
tehnologică a sistemului de închidere cu margini suprapuse sau alăturate şi de tipul
de fermoar, detaşabil sau nedetaşabil;
- varianta de prezentare a fermoarului, metraj sau de lungime determinată,
condiţionează configuraţia topografică a locului de muncă şi adoptarea
dispozitivelor de alimentare şi conducere a acestuia în timpul coaserii;
- implicaţiile la nivelul proiectării structurale a procesului tehnologic de
confecţionare vizează includerea fazelor de fixare a limitatorilor şi a cheiţelor,
ulterior coaserii în cazul fermoarelor metraj şi diferenţierea amplasării în timp a
fazelor de fixare a celor două laturi ale fermoarului, la sistemele de încheiere a
pantalonilor, pentru fermoarele metraj şi respectiv cu lungime determinată.

Copcile, utilizate la produsele de corsetărie, din blană şi pentru închiderea beteliei la pantaloni,
se realizează din metal cu strat protector din material plastic sau vopsea.
La nivelul proiectării tehnologice implică adoptarea procedeelor şi a utilajelor pentru
aplicarea pe produs:
- maşini semiautomate şi automate de cusut în cazul produselor de corsetărie;
- dispozitive pneumatice de aplicare prin presare la pantaloni şi produse din blană.

54
Capsele, metalice cu strat acoperitor folosite la produsele tip sport, se realizează în mai multe
variante, diferenţiate prin numărul de elemente componente şi modul de îmbinare a acestora.
Alegerea variantei constructive a capselor se realizează în funcţie de sortimentul de produs,
numărul de straturi, grosimea acestora şi de frecvenţa solicitărilor în zona de închidere. Pe acest
considerent capsele trebuie să reziste la 400-600 cicluri de închidere-deschidere, iar forţa de
închidere-deschidere ia valori de 2-20 cN.

Implicaţiile la nivelul proiectării tehnologice, vizează alegerea procedeului şi a utilajului de

aplicare, maşini de cusut semiautomate sau dispozitive pneumatice de presare şi dimensionarea
parametrilor tehnologici specifici: distanţa între împunsături, numărul de împunsături şi
respectiv forţa de presare.

Banda Velcro, folosită pentru încheierea produselor de îmbrăcăminte exterioară tip sport este
o ţesătură din PA cu bucle, se aplică prin coasere şi în consecinţă condiţionează alegerea
utilajelor de coasere; maşini simple sau automate de coasere pe contur; dimensionarea
programului tehnologic. Cele două componente se diferenţiază prin forma buclelor, tăiate şi
respectiv netăiate, care se întrepătrund.

Utilizarea şnururilor pentru încheierea produselor presupune realizarea orificiilor şi bordarea

acestora prin coasere sau cu inele metalice. În acest context prin proiectare tehnologică se va
adopta procedeul de realizare şi finisare a artificiilor necesare şi implicit utilajul necesar şi vor
fi dimensionaţi parametrii tehnologici specifici.
Aplicarea pe produs a materialelor folosite pentru încheiere, impune includerea în structura
procesului tehnologic de confecţionare a fazei de însemnare a poziţiei acestora.

4.8. Articole de pasmanterie folosite în confecţionarea produselor. Implicaţii în

proiectarea tehnologică
Această categorie de materiale obţinute prin ţesere sau tricotare, se utilizează pentru:
- diversificarea estetică a produselor (dantele, şnururi, panglici);
- asigurarea stabilităţii dimensionale a formelor şi a fiabilităţii produsului (banda de
confecţii);
- susţinerea şi ajustarea produsului pe corp (şnur, elastic, rejansă).
Implicaţiile la nivelul proiectării tehnologice vizează:
- adoptarea utilajelor specifice;
- configurarea locurilor de muncă, prin echiparea cu dispozitive pentru alimentarea
continuă şi tăierea acestor materiale;
- proiectarea structurală a proceselor de confecţionare;
- adoptarea variantelor adecvate în structurarea produselor.
Dantelele, panglicile, se utilizează în finisarea marginilor tăiate, pentru îmbinarea
reperelor croite sau se aplică pe suprafaţa acestora. Condiţionează adoptarea maşinilor de cusut
în zig-zag a maşinilor cu dispozitive de încreţire.

Banda de confecţii cu lăţimi cuprinse între 0,3-2,3 cm are următoarele domenii de utilizare:
- ca şiret apărător la terminaţia pantalonilor;
- bordarea rezervelor turului, a şliţului şi a pungilor de buzunar la produsul pantalon;
- acoperirea deschiderii pensei orizontale la sacoul cu buzunare aplicate;
- fixarea răscroielii mânecii;

55
 - stabilizarea dimensională a îmbinărilor de sprijin a produselor, pe linia umărului şi
pe linia taliei la rochiile tăiate în talie.
Din punct de vedere al proiectării tehnologice este condiţionată adoptarea utilajelor
(maşini de cusut cu un ac sau două ace).

Şnururile prezintă implicaţii diferenţiate în proiectarea tehnologică, în funcţie de

funcţia îndeplinită de produs.
În cazul aplicării şnururilor pe diferite contururi pe suprafaţa produsului, în scop
ornamental, se impune adoptarea maşinilor de brodat şi echiparea cu dispozitive de alimentare
continuă şi tăiere.
Pentru realizarea cusăturilor ornamentale cu aspect reliefat, pe suprafaţa produsului,
fixarea şnurului impune utilizarea maşinilor cu două ace, la care picioruşul de presare este
prevăzut cu un canal longitudinal.
Şnurul cu rol de ajustare a produsului presupune includerea în structura produsului de
faze tehnologice suplimentare pentru:
- realizarea “tunelului” de susţinere prin aplicarea unei benzi de material de pe spatele
materialelor de bază cu maşina de cusut cu două ace;
- realizarea orificiilor de introducere a şnurului pe maşini de brodat prin festonare,
sau cu dispozitive pneumatice de presare prin fixarea de inele metalice;
- fixarea manuală a opritorilor în scopul menţinerii şnurului în produs.

Elasticul, condiţionează adoptarea tipului de utilaj şi includerea de faze tehnologice

specifice în funcţie de modul de fixare pe produs:
- fixarea directă a elasticului pe material pe lungime impune adoptarea maşinilor de
cusut în lanţ cu mai multe ace sau pentru cusături de acoperire cu transportor
suplimentar, echipate cu dispozitive de preformare a materialului;
- introducerea elasticului în tunelul format în zona de sprijin, presupune realizarea
unui artificiu special şi fixarea extremităţilor elasticului în coasere.

Rejansa, folosită în realizarea dosului de betelie pentru fuste şi pantaloni, impune

adoptarea de variante tehnologice specifice pentru integrarea acesteia în structura elementului
de produs.

4.9. Materiale folosite pentru confecţionarea costumelor populare

Materiale din fire tip lână

Haina din lână albă naturală era de fineţe medie şi de densitate şi compactitate
considerabile. Adăugând părul de capră îi conferea materialului un grad mare de
impermeabilitate.
Cânepa şi in
Materialele din cânepă erau folosite pentru tot felul de cămăşi şi pentru realizarea
pantalonilor bărbăteşti de vară şi iarnă; aceste materiale au fost înlocuite de in în majoritatea
zonelor, la mijlocul sec. XIX, mai întâi pentru cămăşile ce se purtau în zilele festive,după care
au devenit parte din îmbrăcămintea de fiecare zi.
Ţesăturile de in se albeau prin aşezarea materialelor în apele râurilor. Fineţea hainelor
de in varia în funcţie de regiuni. In mai subţire se obţinea în Transilvania, in şi mai fin se
obţinea în sudul României. Inul s-a folosit de asemenea în compoziţie cu cânepa, iar mai târziu
şi în amestec cu bumbacul.
Bumbac

56
 Hainele din bumbac produse în România erau făcute dintr-o pânză netedă (“pânza
limpede”) ce aveau dungi făcute din fire de bumbac mai subţiri, ce au fost introduse în urzeală.
Acest bumbac rustic uşor pliat era adesea folosit la realizarea cămăşilor în Dobrogea şi în sudul
Munteniei în sec. XIX - XX.
La sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX în Oltenia şi Muntenia bluzele erau făcute
adesea din tipuri variate de material, în special din mătase şi bumbac, sau organza; aceste
materiale erau foarte delicate şi aveau o suprafaţă fină.
Borangic
A fost ţesut şi folosit în anumite costume populare precum marama, mai ales în sudul
României. Cei ce ţeseau aceste materiale erau din Muscel, fiind foarte bine cunoscuţi pentru
fineţea maramelor de borangic pe care le lucrau. Mătasea era de asemenea folosită pentru a
decora piesele costumelor populare.
Găitan
Se realiza din bumbac, borangic sau lână, era folosit la decorarea hainelor, vestelor şi a
pantalonilor în multe zone. Era realizat din multe culori diferite şi fie era făcut în casă (în S-V
României), fie de sumanari, sau era cumpărat de la comercianţii ce veneau din sudul Dunării.
Găitanul făcut în casă era mai subţire şi avea lână în componenţa fibroasă, pe când cele făcute
în fabrică erau mai fine, realizate din bumbac sau borangic. Găitanele folosite în Dobrogea erau
realizate din două culori, alb şi negru. Cele făcute în casă (în Moldova) se numeau şarad şi
aveau în compoziţia fibroasă un amestec de lână şi par ce era vopsit, tors şi împletit. În general,
la decorarea unui găitan era folosită o lungime de 200-300 metri.
Păr de capră
Se folosea într-o tehnică specială de împletire a accesoriilor pentru costume, precum
genţi sau portofele.
Catifea
Este o ţesătură realizată în fabrica din bumbac sau mătase, cu ajutorul unui cuţit, astfel
că ţesătura prezintă o suprafaţă din capete de fibre. Se folosea la costumele folclorice din sec.
XIX pentru şaluri sau eşarfe, iar originalitatea constă în folosirea panglicilor la terminaţia
catrinţelor sau a jachetelor şi mai târziu la folosirea ilicelor sau a şorţurilor.
Caşmir
Era un material importat, realizat în fabrică, la care se folosea lână fină. Se folosea la
costumele populare din sec. XIX pentru şaluri sau eşarfe, iar în sec. XX pentru fuste, şorţuri şi
bluze din zonele Maramureş, Ţara Oaşului, Bihor, Banat, Făgăraş.

Proces tehnologic de confecționare a îmbrăcămintei

ETAPE OPERAŢII
1. Pregătirea
materialelor - călcarea: asigură netezimea, luciul şi uniformitatea;
- controlul materialelor: poate fi cantitativ şi calitativ;
- sortarea: constă în gruparea pe lăţime a baloturilor de material;
- şablonarea: constă în trasarea conturului şabloanelor pe suprafaţa materialului textil;
- calculul loturilor: constă în determinarea numărului de foi de şpan dintro bucată de
material astfel încât să nu rezulte cupoane neraţionale.

57
2. Croirea
- şpănuirea: constă în aşezarea materialului în straturi suprapuse cu lungimi şi lăţimi
materialelor
egale;
- secționarea şpanului și decuparea reperelor: este realizată cu ajutorul unor maşini de
tăiat care pot fi cu disc sau cuţit vertical;
- controlul şi formarea pachetelor: se realizează prin aşezarea reperelor decupate şi
controlate în pachete pe mărimi croite.
a. - operaţii de pregătire;
Prelucrarea - operaţii de coasere;
3. Confecționarea

detaliilor - operaţii de tratare umidotermică.

semifabricatelor

b. - operaţii de pregătire;
Asamblarea - operaţii de coasere;
detaliilor - operaţii de tratare umidotermică.
c. Finisarea - curățarea de ațe și scame;
produsului - călcarea finală;
- controlul tehnic de calitate;

4. Înmagazinarea - ambalarea și transportul;

produselor textile - înmagazinarea produselor.

Bluză pentru femei

Produs cu sprijin pe linia umerilor, are ca repere (detalii):
- principale: piepţi, spate, mâneci, guler
- secundare: manşete

Pantaloni pentru femei

Produs cu sprijin pe talie, are ca repere (detalii):
- principale: feţe, spaţi, betelie sau cordon fixat în talie.
- secundare: găici.

58
4.10. Stiluri vestimentare feminine

STILUL CLASIC-ȘIC

Caracteristica de bază a stilului clasic-șic este naturalețea. Laitmotivul întâlnit cel mai
des este rochia elegantă și clasică, accesorizată cu multă finețe. Stilul respectiv avantajează
inclusiv femeile plinuțe, prin adoptarea ținutelor cu tăieturi drepte în partea de sus: rochii
strânse în jurul sânilor, cu banda în talie și lărguțe în partea de jos, fuste lungi și largi, fuste
drepte, cu lungime sub genunchi, curele, pantofi cu toc.
Adepta stilului clasic șic se va axa întotdeauna pe calitate și va căuta să se îmbrace în haine
din materiale fine: stofă moale, mătase, cașmir, tweed scoțian. Îi plac pantofii și accesoriile
și își asortează mereu ținutele. Adoră jachetele, sacourile, tunicile, rochiile și fustele până la
genunchi, eșarfele. Nu tinde să experimenteze prea mult și de aceea nu face mai deloc greșeli
vestimentare. Nuanțele sale preferate sunt albastru, bleumarin, negru, culorile închise, dar și
culori deschise, precum crem, alb, culoarea untului. Exemple: Angelina Jolie, Victoria
Beckham.

59
 STILUL
MODERN

Femeia cu un stil modern alege haine care captează atenția. De multe ori, adoptă look-ul
androgin. Este excentrică, fashionistă, îi place să se joace cu texturile și nuanțele,
experimentează și încearcă tot felul de combinații, uneori reușite, alteori aparent ciudate. Poartă
ziua costum roșu cu sandale elegante sau denim cu piele, iar seara o vezi într-o rochie sexy,
accesorizată cu multe, foarte multe bijuterii.
Neconvențională și avangardistă, reprezentanta stilului modern se va diferenția întotdeauna de
adeptele stilului clasic nu neapărat prin ce poartă, ci mai ales prin cum poartă și ce asortări îi
trec prin minte. Adoră pielea și imitațiile de piele, materialele sintetice, lycra, blănurile
artificiale și culorile puternice. Uneori, alege multe culori contrastante într-o singură ținută.
Pune mare preț pe accesorii, care nu trebuie să fie neapărat realizate din cele mai fine materiale,
ci să dea accente moderne look-ului său. Se joacă cu geometriile, imprimeurile și animal print-
urile, dându-ți impresia că este desprinsă dintr-un tablou suprarealist sau futurist.

60
 STILUL
ROMANTIC

Este eleganța întruchipată. Această femeie poartă rochii, rochii și iar rochii. Din materiale
fluide, din pânză moale, din mătase sau dantelă, hainele sale arată mereu impecabil și sunt
asortate cu bun-gust. Pare desprinsă din filmele de la Hollywood din urmă cu câteva decenii.
Preferă țesăturile naturale precum bumbacul, mătasea, stofa fină, șifonul, pânza topită și
materialele creponate.
Imprevizibilă în alegerea ținutelor, se va feri mereu de hainele ostentative. Nu o vei vedea
purtând fuste scurte și mulate, decolteuri excesive și pantaloni de piele. Îi plac suprapunerile:
tunici feminine și pantaloni, rochii și blazere, fuste și bluzițe brodate. În garderoba ei vei găsi
și haine cu motive florale sau desene de inspirație japoneză.

STILUL SOFISTICAT

61
Are un stil extravagant, plin de eleganță, pe care îl etalează cu multă mândrie. Este adepta
suprapunerilor de materiale și piese vintage. Avem de-a face cu femeia "couture", care știe să
se joace cu artificiile vestimentare, rezultatul fiind o alură în stil baroc, cu elemente
împrumutate din mai multe culturi și trenduri.
Se concentrează pe piesele vestimentare confecționate din lână
densă, stofe multicolore, mătase transparentă, santung, catifea,
cașmir, piele de căprioară, dantele, broderii, haine cu motive
orientale sau africane și, în general, piese provenind din culturi
diferite. Adoră bijuteriile, care trebuie să fie originale, mari și
de calitate. Exemple: Sarah Jessica Parker.

62
STILUL FUNKY
Îi place să se distreze. Adepta stilului funky face din îmbrăcăminte un mod de amuzament, de
divertisment, este pusă pe șotii și o mai dă în bară din când în când. Se îmbracă în funcție de
starea sa sufletească, uneori o poți vedea cu fuste scurte peste colanți în nuanțe stridente, iar
alteori, cu fuste lungi cu volane și teniși. Îi plac hainele contrastante, care pentru multe persoane
nu se potrivesc în aceeași ținută.
Se îmbracă în salopete, pantaloni scurți, fuste scurte, fuste gipsy, pantaloni țigareta, veste cu
fermoar, veste de blană, topuri și maieuri. În ceea ce privește materialele, poartă mai de toate:
naturale (bumbac, mătase, crep, in), țesături din microfibre, satin sau voal.
Adoră să facă impresie bună, să iasă în evidență și de aceea apelează la imprimeuri, inserții de
materiale suprapuse, dungi, broderii, accesorii în păr, pantofi colorați și genți multicolore.

63
STILUL CASUAL
Femeia care iubește acest stil este simplă, naturală. Deseori se îmbracă sport sau casual.
Folosește haine din materiale naturale, bumbac, tercot, in, lână. Se îmbracă în blugi, pantaloni,
veste și cămăși din denim, bluze largi, tricouri, bluze din ochiuri de plasă, pulovere, sacouri
sport. Ii plac imprimeurile și desenele jucause, mozaicurile, eșarfele, încălțămintea
confortabilă, balerinii, saboții și sandalele de tip gladiator.

STILUL ELEGANT-FEMININ

64
Femeia elegantă apreciază stilurile contrastante și imprimeurile, precum și combinațiile de
culori potrivite într-o ținută. Îmbină feminitatea cu
modernismul, iar hainele sale oferă un rezultat
artistic: de la simplitate la eleganță sofisticată, este
la fel de sexy când etalează o rochie vaporoasă sau
când poartă blugi și tricou. Îi plac materialele fine,
subțiri: mătase, voal, lurex.
Seara, se îmbracă în rochii de tafta și șifon, lame
auriu sau argintiu, iar ziua adoptă o gamă largă de
ținute, simple sau sofisticate, dar mereu feminine.
Are un aer natural și deseori se remarcă prin
îndrăzneală: rochii scurte și pantofi cu toc foarte
înalt, decolteuri (dar nu exagerate), deux-pieces.
Pune accent pe machiaj și pe coafură.

STILUL TRENDY-CONFORTABIL

65
Ține foare mult la ecologie și protejarea mediului înconjurător. Este îndrăgostită de spațiile
deschise, îi plac plimbările în aer liber și îi place îmbrăcămintea confortabilă. Poartă cizme de
cowboy, cizme de echitație, jachete army, jachete de piele și mult, mult verde. Nu este chiar
adepta culorilor puternice. Îi plac materialele primare: lâna tricotată manual, bumbac, pânză,
piele, catifea, fetru. Poartă blugi și pantofi lejeri sau botine și tunici închise cu două rânduri de
nasturi, de preferat în culoarea mușchiului verde. Uneori, ai impresia că parcă pleacă la
vânătoare.

4.11. Stiluri pentru linia de confecţii bărbaţi

Îmbrăcămintea masculină se concentrează asupra STILULUI FUNCŢIONAL, este o temă de
modă sport, practică şi multifuncţională, inspirată din îmbrăcămintea de lucru a Americii de
Vest din anii 40. Prezintă multe buzunare burduf şi tighele ornamentale, embleme aplicate pe
materiale reversibile.

66
Articolele de bază includ: salopeta şi vesta, cămaşa şi articole de lenjerie retro realizate din
tricoturi simple şi patent. Materialele sunt grosiere, de lucru, diagonal pe suport de bumbac şi
denim.

III. 5. CONFECŢII DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI

5.1 Clasificare
Pieile pot fi:
- naturale tăbăcite, după înlăturarea părului, grupate la rândul lor în piei flexibile şi piei rigide;
- naturale tăbăcite cu păr, folosite pentru blănuri şi cojoace.
În grupa pieilor, sunt incluşi şi înlocuitorii sub diferite forme care prezintă caracteristici
flexibile asemănătoare pieilor.

5.2 Caracteristici fizico-mecanice

Dintre caracteristicile fizico-mecanice, importanţă deosebită prezintă:
- caracteristicile geometrice (aria şi grosimea) pieilor;
- densitatea;
- permeabilitatea pieilor la vapori şi apă;
- absorbţia apei.
Aria pieilor este cuprinsă între 60 şi 400 dm2, după mărimea pieilor brute şi după sortiment.
Grosimea variază în limite foarte mari, după provenienţa pielii şi vârstă.
Densitatea pieilor este diferită în funcţie de felul tăbăcirii şi al gresării.
Permeabilitatea la vapori reprezintă cantitatea de vapori care trece prin epruveta de piele.
Permeabilitatea la apă, reprezintă capacitatea pielii de a permite apei să străbată prin ţesutul ei.
Absorbţia apei este specifică pieilor tăbăcite vegetal şi care sunt folosite pentru talpă.

5.3 Tăbăcirea pieilor

Prin procesul de tăbăcire se înţelege introducerea de substanţe tanante (vegetale şi minerale),
grăsimi, săruri minerale, substanţe colorante, substanţe peliculogene, în piei cu scopul unei
prelucrări facile.

Sisteme de tăbăcire

Procedeele de transformare a pieilor brute în piei fabricate sunt diferite, în funcție de destinația
finală a produsului, cerințele clienților, moda etc.
Cea mai importantă operație în procesul de prelucrare al pieilor este tăbăcirea prin care, pielea
gelatină, putrescibilă, se transformă într-un material neputrescibil, și anume pielea tabacită. În
funcție de tipul și cantitatea de agent de tăbăcire utilizat, se obțin diferite sortimente de piei
tăbăcite (piei cromate – tăbăcite cu săruri bazice de crom, piei vegetale – tăbăcite cu tananți
vegetali, piei wet-white – tăbăcite cu polimeri/rășini tanante etc.).
Industria chimică a realizat agenți de tăbăcire folosind caracteristicile materialelor naturale.
Această diversitate a metodelor de tăbăcire a condus la o diversitate de sortimente de piele și
implicit la o diversificare a posibilelor aplicații ale acestora.
Tăbăcirea cu săruri de Crom

67
Cromul III este larg utilizat ca agent tanant, aproximativ 85% din pieile produse astăzi în lume
fiind tăbăcite cu crom.
Tăbăcirea vegetală
Tăbăcirea vegetală este o formă de tăbăcire foarte veche, datând de cel puțin 4.000 de ani, ea
fiind practicată tradițional prin folosirea metodei bazinelor.
Există o serie de articole la care se cere o anumită plinătate, comportare bună la presare,
menținerea formei, cât și rezistența la purtare, inclusiv a celor din clasa free of Crom (fără
crom), tăbăcirea vegetală rămâne de neînlocuit.
În funcție de nevoile sortimentale, prescripțiile tehnologice, ecologice, cât și din rațiuni de cost,
la nivel industrial se practică tot mai mult tăbăcirile combinate la care se intervine și cu alte
clase de materiale, toate tăbăcirile gravitând însă în jurul proprietăților conferite de cele două
sisteme.

5.4 Sortimente de piei prelucrate

Denumirile purtate de piei provin de la scopul căruia îi sunt destinate, de la proveniența materiei
prime, de la modul de prelucrare sau de la localitatea sau țara unde au apărut pentru prima data
sau, mai rar, de la numele fabricilor și mărcilor, existând la nivel mondial peste 85 de
sortimente.
Piei blanc
Se prelucrează de obicei prin tăbacire vegetală, dar o tăbăcire ușoară, care să nu încarce prea
mult fibrele colagenice. Ungerea se face după uscare, finisare pe față, pieile primind astfel un
luciu mecanic. Se folosesc în special pentru harnașamente, curelărie, marochinărie,
încălțăminte.
Piei nubuc
Se obțin prin tăbăcire în crom, vopsire în adancime și finisare printr-o polizare fină a feței. Au
aspect catifelat și își deschid sau închid culoarea la ștergerea suprafeței cu mâna. Se folosesc
la încălțăminte sau marochinărie.
Piei Anilin
Sunt piei cu moliciune deosebită, finisaj transparent, plăcute la atingere. Aceste piei prezintă
un finisaj special, satinat, lavabil. Piei semi-anilin, se pot încadra între pieile anilin și nappa,
combinând calitățile celor două sortimente.
Piei nappa
Piei tăbăcite cu crom, vopsite, finisate pe față (porii sunt închiși), dar pot fi și presate, moi,
suple. Au o bună rezistență la umezeală și la murdărire.
Velurul
Spalt obținut din piei de bovină, tăbăcit mineral (cu crom), finisat velurat (vârfurile fibrelor
ridicate îi dă aspectul țesăturii textile – velur), destinat fețelor de încălțăminte.

Conservarea pieilor brute prin sarare

Dupa ce pielea a fost jupuită de pe animal, este supusă degradării de către enzimele celulare
din piele și de către enzimele produse de bacteriile din mediul înconjurător. Scopul conservării
pieilor crude este de a stopa toate tipurile de activitate a enzimelor degradante.
68
Dintre metodele de conservare existente, sărare, uscare, refrigerare etc., cea mai folosită este
conservarea cu sare.
Conservarea cu sare este o metodă în care pieile crude sunt tratate cu sare, iar conservarea se
obține prin reducerea conținutului de umiditate al pieilor, care la rândul ei induce inhibarea
dezvoltării și activității bacteriilor și, prin urmare, prevenirea producției de enzime degradante.

5.5 Principalele operații tehnologice ale procesului de prelucrare a pieilor

Producția de piele este un proces tehnologic complex, ce cuprinde atât procese chimice,
enzimatice, cât și fizice și mecanice.
Depozitarea și sortarea pieilor brute conservate sunt depozitate într-un loc răcoros, fiind sortate
pe calități și tipuri de greutate înainte de introducere în fluxul de fabricație.

Înmuierea - este operația prin care se realizează rehidratarea pieilor conservate și eliminarea
murdăriei.

Descărnarea- prin această operație sunt înlăturate resturile de carne sau de grăsime rămase pe
suprafața pieilor, cu ajutorul unei mașini. Descărnarea tradițională era făcută cu un cuțit special
și un suport din lemn. (caslău).

Cenușărirea- constă în imersarea pieilor într-o soluție alcalină de deparare care face posibilă
degradarea cheratinei din păr și a epidermei. În timpul acestui proces sunt degradate și alte
componente ale pielii, care sunt eliminate prin spălare în flotă.

69
Decalcificarea, piclarea și tăbăcirea

Decalcificarea are ca scop principal reducerea graduală a alcalinității pieilor înaintea piclării.
Piclarea are două funcții importante, ca etapă de prelucrare care pregătește pielea pentru
tăbăcire și ca etapă intermediară, în care pieile piclate pot fi comercializate și depozitate.
Tăbăcirea este operația cheie a întregului proces tehnologic prin care pielea gelatină
putrescibilă este transformată într-un material neputrescibil, denumit piele tăbăcită.

Stoarcerea- pieile umede sunt apoi introduse în mașina de stors pentru eliminarea excesului de
apă.
Unele mașini realizează în același timp și întinderea pieilor – mașini de stors-întins.
Despicarea (spălțuirea)

Se execută, la majoritatea pieilor, în stare de gelatină sau tăbăcită, pentru obținerea grosimii
dorite pe întreaga suprafață a pielii, acest lucru realizându-se cu ajutorul unei mașini prevazută
cu un cuțit bandă.
Subprodusul rezultat este spalțul, folosit pentru realizarea unor sortimente de piele ca velur,
marochinărie, branț.
Neutralizarea, vopsirea și ungerea

70
Neutralizarea- scopul acestei operații este de a îndepărta din pielea tăbăcită cu săruri bazice de
crom, a sărurilor solubile de crom sau de metale alcaline și a acizilor liberi, a căror prezență
influențează negativ operațiile ulterioare.
Vopsirea - înfrumusețează aspectul pielii fabricate, modul de execuție și materialele folosite
fiind în funcție de sortimentul dorit.
Ungerea - se face cu scopul de a lubrifia fibrele pielii tăbăcite, pentru a reduce frecarea internă,
pentru a da moliciune și suplețe pielii și pentru a micșora indicele de absorbție al apei și
permeabilitatea pentru aer.

Uscarea

Uscarea pieilor după tăbăcire și după efectuarea operațiilor de pregătire în vederea finisării este
o operație necesară pentru eliminarea excesului de apă. Fără aceasta, operațiile următoare nu
pot fi efectuate. Utilajele folosite sunt:
- uscătorul cu vid – reduce durata uscării, contribuind și la o oarecare creștere a suprafeței;
- uscătoare pe sticlă sau pe rame – duc la un randament mai mare în suprafață și se utilizează
pentru piei tăbăcite mineral;
- uscătoare - tunel cu bandă transportoare – se folosesc în special pentru piei tăbăcite vegetal.
Umezirea se face cu scopul de a reda parțial umiditatea pielii, pierdută la uscare, în vederea
executării în bune condiții a unor operații mecanice și pentru ca pielea să primească o serie de
proprietăți – moliciune, elasticitate.

Finisarea
Procedeul de finisare a pieilor constă în efectuarea unei mari varietăți de operații, într-o
succesiune și intensitate specifică fiecărui semifabricat.
Prin finisarea pielii, suprafeței acesteia i se conferă:
A. Protecție împotriva contaminanților (apă, ulei, murdărie);
B. Culoare, fie pentru a modifica, fie pentru a înfrumuseța culoarea obținută la vopsire, fie
pentru a uniformiza culoarea;
C. Modificarea tușeului, a luciului și a performanței fizice;
D. Calitate ameliorată prin ascunderea defectelor de suprafață;
E. Efecte atractive de modă și ornamentale. Arta finisajului constă în executarea diferitelor
operații mecanice (întindere, stoluire, șlefuire, deprafare, lustruire, călcare și presare, vălțuire
etc) și aplicarea diverselor produse de acoperire fără a diminua caracteristicile naturale ale
pielii, atât pe cele vizuale, cât și pe cele de suplețe și “respirație” ale pielii.

71
Controlul calității- Calitatea este parametrul de bază în fiecare etapă a fluxului tehnologic.
Controlul final este cel care asigură îndeplinirea standardelor de calitate specifice fiecărui
sortiment, pe tot parcursul procesului de fabricație a pieilor.

Măsurare, ambalare- Pielea este acum măsurată electronic, ambalată și gata de vânzare.

Depozitarea pielii finite

Unele dintre însușirile importante ale pieilor finite, cum este elasticitatea, suplețea și
capacitatea de a se plia, depind de conținutul de umiditate al acestora, motiv pentru care trebuie
să se acorde o atenție deosebită condițiilor de depozitare. Aceasta ar trebui să se facă într-un
loc răcoros, nu foarte uscat, ventilat, la temperaturi situate între 10-15°C, cu un nivel de
umiditate relativă de 50-75%. Dacă nivelul de umiditate scade prea mult atunci pielea se
întărește și are tendința de crăpare a feței. Dacă umiditatea crește prea mult, pielea poate
prezenta pete de mucegai. De asemenea, lumina directă a soarelui ar trebui evitată, deoarece în
caz contrar poate apărea pericolul decolorării sau pot apărea pete de grăsime.
O depozitare corespunzătoare se poate realiza în dulapuri sau pe rafturi, raftul de jos având o
distanță de cel puțin 10 cm de la podea, iar înălțimea stivei de piei nu trebuie să depășească 1
m.

III. 6 Înlocuitori de piele

Înlocuitorii de piele pot fi:
- înlocuitori rigizi;
- înlocuitori flexibili.
Înlocuitorii rigizi sunt folosiţi pentru partea de jos a încălţămintei, cum sunt: talpă şi tocuri de
cauciuc, tocuri din mase plastice, ţesături impregnate pentru detalii rigide, cartoane, talpă
artificială, etc. Din grupa înlocuitorilor rigizi fac parte:
- înlocuitori de tip cauciuc (cauciuc compact, cauciuc microdur, cauciuc microporos,
cauciuc natural, nevulcanizat cu desene antiderapant, cauciuc poliuretanic, cauciuc
termoplastic);
- înlocuitori de tip mase plastice (policlorura de vinil pentru tălpi, polistiren, polipropilena
pentru tocuri).
Din grupa înlocuitorilor flexibili fac parte:
72
- GUTIPLASTUL, înlocuitor flexibil realizat prin depunerea de policlorură de vinil pe un
suport textil;
- CLAROMUL, obţinut dintr-un văl de fibre sintetice poliesterice, poliamidice,
polipropilenice, în amestec cu fibre de celuloză, legate între ele prin lipire, iar pe suprafaţa
acestora este depusă o peliculă de cauciuc poliuretanic.
- ÎNLOCUITORI FĂRĂ SUPORT. Din această grupă fac parte foliile din policlorură de
vinil, de cauciuc poliuretanic (pormitul) sunt utilizaţi în confecţionarea articolelor de
marochinărie, papetărie, respectiv la fabricarea feţelor de încălţăminte.

III. 7. Funcțiile încălțămintei Funcţiile încălţămintei sunt legate de funcţiile specifice

picioarelor. Astfel încălţămintea trebuie:
- să asigure izolare termică, având scop de protejare contra frigului şi a căldurii;
- să asigure izolare contra apei;
- să asigure transmiterea transpiraţiei la nivelul pielii în exterior.
- să evite deplasarea nepermisă a unui os în raport cu celelalte oase, asigurând menţinerea
nealterată a poziţiei acestora;
- să asigure posibilitatea realizării mişcărilor, în zona articulaţiilor şi în special a articulaţiei
genunchiului, a articulaţiei dintre gambă şi picior, si a articulaţiilor degetelor.
Unele produse de încălţăminte au şi funcţii de protecţie şi de ajutorare a picioarelor, fie contra
unor agenţi nocivi la locul de muncă, fie la asigurarea unor mişcări complexe (în dans sau în
sport)

III. 8 Clasificarea încălțămintei

1. Încălţămintea se clasifică după criteriile:
După gradul de îmbrăcare a piciorului:
- cizme;
- ghete;
- bocanci;
- pantofi;
- sandale;
2. După modul de confecţionare:
- încălţăminte realizată cu mijloace mecanizate;
- încălţăminte realizată cu mijloace automatizate;
- încălţăminte realizată manual.
3. După sistemul de confecţionare:
- încălţăminte realizată prin coasere;
- încălţăminte realizată prin prindere;
- încălţăminte realizată prin lipire.
4. După destinaţie şi mărime, încălţămintea poate fi:
- încălţăminte pentru baby, a cărei mărime este de 1 l,5...14cm;
- încălţăminte pentru copii(14,5; 16,5; 17,0; 19; 19,5; 20,5; 21; 23,5 );
- încălţăminte pentru adolescent (te) 24,0...26,0;

73
- încălţăminte pentru femei 22...28;
- încălţăminte pentru bărbaţi 25,5...31,5.
5. După componenţa părţii de jos, încălţămintea poate fi:
- încălţăminte cu talpă simplă, cu sau fără ramă;
- încălţăminte cu talpă şi pingea;
- încălţăminte cu talpă dublă cu sau fără ramă.
6. După felul materialelor folosite:
- încălţăminte cu talpă din picle (bovine, porcine, cabaline);
- încălţăminte cu talpă din cauciuc (compact, translucid, microdur, microporos, spongios,
crep);
- încălţăminte cu talpă din policlorură de vinil;
- încălţăminte din diverşi înlocuitori (lemn, sfoară, împletituri);
- încălţăminte cu feţe din piele de bovine (naturale, finisate prin presare, velurate);
- încălţăminte cu feţe din piei de cabaline, caprine, ovine, reptile;
- încălţăminte cu feţe din înlocuitori din piele, înlocuitor pe suport textil, piei sintetice;
- încălţăminte cu feţe combinate (piele şi înlocuitori).
7. După model:
- după forma vârfului calapodului (rotund, pătrat, ascuţit);
- după înălţimea tocului (jos, mijlociu, înalt);
- după forma ansamblului inferior (talpă cu toc, talpă monolit);
- după desenul tălpii (cu desen antiderapant, fără desen).

III. 9 MODELE DE ÎNCĂLȚĂMINTE

În acest an designerii au creat noi modele de pantofi care impresionează prin calitatea
materialelor, aspectul deosebit, original și forma confortabilă. Mari creatori internaționali au
prezentat deja colecțiile lor de modele de pantofi și dintre aceștia s-au remarcat branduri de
renume mondial – Dolce&Gabbana, Derek Lam, Versage etc.
În anul 2014, an al diversității, sunt la modă pantofii comozi și tocuri de doar câțiva
centimetri, până la curele ce încătușează întreg piciorul, decupaje extravagante și suprafețe din
materiale variate precum suprafețele metalice, pielea, blana, catifeaua, dantela, pielea de
căprioară, etc. Se poartă un stil de încălțăminte care este o combinație între pantofi și ghete. De
asemenea sunt la modă pantofii cu toc înalt, gros, masiv, care oferă posibilitatea să
îți menții cu ușurința echilibrul când ești încălțată cu ei. Sunt la modă pantofii cu vârf
ascuțit, de forma triunghiulară și în nuanțe de culori luminoase.

Încălțămintea colorată

Această tendință este întâlnită la pantofii cu toc, dar și la încălțămintea cu talpă

plată. Atunci când încalți o astfel de pereche de pantofi, trebuie să ai grijă ca ținuta
să nu fie încărcată. Dacă ai o pereche de sandale în culori aprinse, atunci trebuie să
iasă cel mai mult în evidență, așa că este recomandat să îmbraci o rochie uni, într-o
nuanță pastelată sau în nonculori. Dacă alegi o pereche de balerini pastelați, atunci poți opta
pentru încă o pată de culoare, dar și aceasta ar trebui să fie pastelată.

74
 Sandale cu baretă pe gleznă

Sandalele ale căror baretă susțin perfect piciorul, exprimă eleganță și

sunt extrem de versatile. În funcție de model, sandalele cu baretă pe
gleznă pot fi purtate atât la ținutele casual, cât și la outfituri elegante.
Păstrează piesele metalizate sau cu aplicații prețioase pentru seara, și
integrează sandalele colorate, cu un design cât mai simplu, în ținutele
tale de zi. Nu uita: nu purta încălțăminte cu baretă pe gleznă daca
picioarele tale nu sunt suficient de lungi și tonifiate. Dacă ești mignonă,
încearcă să alegi modelele cu barete cât mai subțiri sau chiar nude, astfel
încât să nu îți taie din înălțime.

Încălțăminte cu kitten heels

Pantofii cu tocuri mini, care nu măsoară mai mult de 5 cm,

au acaparat podiumurile de modă sezonul acesta. Pantofii
kitten heels aduc o ușoară influență retro întregului tău look,
sunt ideali pentru ținutele de zi. De asemenea, încălțămintea
cu tocuri minuscule avantajează în special femeile înalte, care
de multe ori, se simt stânjenite atunci când încalță niște pantofi
cu tocuri de 10 cm.

Perechea de pantofi cu toc înalt

Fie că alegi sandale, pantofi sau cizme, încălțămintea
cu diverse aplicații (paiete, perle, accesorii metalice)
face parte din tendințele modei în 2014.
În acest sens, stilul pantofilor feminini în 2014 pune
accent pe originalitate și creativitate, dar și pe culoarea
albă accentuată de culorile metalice.
Vârfurile metalice aurii, cât și pantofii în nuanțe
argintii și ivorii sunt în mare vogă, iar dacă la aceste
modele de pantofi cu toc înalt sau platformă adaugi
câteva pietre sau alte aplicații trendy, deja poți fi
considerată o adevarată fashionista!
Alte modele pe care le putem purta de-a lungul anului 2014 sunt modelele de pantofi stil
balerini, dar și pantofii stil british cu toc lat sau subțire. Acest model pus în valoare de
materialele textile nu se va demoda niciodată, mai ales că poți purta pantofi cu toc britanic atât
în mediul profesional, cât și la o întâlnire de grup cu amicii.

O pereche de pantofi cu toc înalt, vor oferi grație și stil mersului. De asemenea, pantofii cu
toc, te fac să arăți mai înaltă și mai slabă. În funcție de ocazie poți opta și pentru o pereche de
sandale joase sau cu talpă ortopedică.

Pantofi nude

75
 Orice femeie ar trebui să aibă în garderobă cel puțin o pereche de pantofi nude, cu vârful
ascuțit, atât de versatili și feminini. Pe lângă faptul că aceștia se potrivesc oricărei ținute,
indiferent de anotimp sau eveniment, atunci când culoarea lor este cât mai apropiată de nuanța
pielii tale, pantofii nude îți alungesc picioarele. Combinăi cu o pereche de boyfriend jeans
pentru un strop de feminitate, iar la birou, asorteazăi
cu o fustă tip creion. Seara poartăi cu o rochie uni,
într-o culoare neon.

Balerinii

Sunt anumite piese ce nu vor ieşi niciodată din

modă, indiferent de capriciile vremelnice ale
tendinţelor. Una dintre acestea este reprezentată de
balerinii clasici, model de încălţăminte adorat de
femeile de pretutindeni, la orice vârstă.
Extrem de comozi şi versatili, purtabili în probabil 80% dintre ţinute , aceştia nu pot lipsi în
anotimpul cald, indiferent de stilul vestimentar.
Noutăţile în sezonul de primăvară/vară în materie de modele de balerini nu sunt cele mai
spectaculoase, pentru că vorbim despre un tip de încălţăminte clasic. Astfel, designerii s-au
orientat mai degrabă către jocurile cromatice, accesorizările surprinzătoare sau combinaţiile de
texturi inedite.
Urmând linia generală a tendinţelor acestui sezon, balerinii se împart în două mari categorii.
Simpli şi neutri sau trendy şi spectaculoşi. În prima categorie regăsim balerinii simpli, fără
niciun accesoriu decorativ sau maxim cu o fundiţă discretă aplicată spre vârf. Nuanţele sunt şi
de această dată neutre: nude, negru, bej, etc.
Din zona balerinilor trendy, bineînțeles că primul criteriu îl reprezintă culorile specifice ale
sezonului. Pastelurile fermecătoare transformă şi încălţămintea în piese diafane, de poveste.
Texturile inedite sunt cele metalizate sau sclipitoare (glitter-ul încă se poartă) sunt extrem de
actuale şi merg de minune pe un model de pantofi cuminte, oferindu-i exact doza necesară de
îndrăzneală.
O altă propunere care s-ar putea să te tenteze este denimul. Revenit în forţă în propunerile
sezonului de primăvară/vară 2014, a cucerit rapid moda stradală – sau mai corect spus, a
recucerit – şi se impune iar şi în zona încălţămintei. Ideali pentru ţinutele de zi cu zi, balerinii
din blug vor completa perfect o ţinută integrală din denim, în acord cu tendinţele actuale.

Cizme de călărie

Cizmele de călărie sunt foarte comode, pot fi purtate cu

jeansi sau cu fuste și sunt de nelipsit în sezonul rece.

Încălțăminte sport

76
 Medicii nu recomandă purtarea zilnică a tocurilor, așa
că trebuie să ai la îndemână și o pereche de încălțăminte
sport, comode și potrivite pentru ținutele sport-casual.
Un trend care a căpătat tot mai multă popularitate
primăvara aceasta este redat de pantofii sport. Designerii
au decis să readucă în peisajul modei aerul relaxat și lejer
al anilor '90, creând cele mai spectaculoase modele de
pantofi sport. Astfel, adidașii au devenit acum piesele de
rezistență ale sezonului cald.

Pantofi cap toe

Pantofii cap-toe (cu varful evidențiat printr-un alt material) au cucerit

catwalk-urile încă din toamna anului 2012. Grație eleganței pe care o
denotă, pantofii cu vârf metalizat au rămas preferații femeilor care vor să
emane un rafinament aparte în orice moment din zi.

Pantofi cu aspect prețios

Pantofii cu aplicații prețioase te scot mereu din încurcătură atunci când vrei să obții cea mai
elegantă ținută de seară. Mizează pe niște pantofi complet acoperiți de aplicații prețioase,
pentru a conferi un plus de
strălucire unei ținute all-black.
Desigur, există opțiuni și
pentru iubitoarele unui stil
clasic. Poți opta cu ușurință
pentru pantofii cu ținte discrete
doar pe toc sau pe vârf.

Capitolul IV. FINISAREA PRODUSELOR TEXTILE

IV.1. Operații de finisare

Finisarea produselor textile constă într-un ansamblu de tratamente chimice, fizice şi mecanice
diferenţiate în funcţie de natura fibrelor sau a amestecului fibros.
Operaţiile de finisare pot fi grupate în:
1. Operaţii de pregătire a materialelor textile(operaţii de curăţare, albire, mercerizare);
2. Vopsire şi imprimare;
3. Apretare şi finisare finală (apretare, uscare, scămoşare, tundere, periere şi aburire, netezire).
Principalele operaţii de curăţare sunt:
PARLIREA, realizată în scopul înlăturării capetelor de fibre, a pufului şi a fibrelor aderente.
Principiul pârlirii constă în arderea acestor capete, prin trecerea ţesăturii deasupra unei suprafeţe
încălzite.
DESCLEIEREA, este o operaţie de curăţare preliminară fierberii şi are ca scop înlăturarea
substanţelor de încleiere de obicei amidon), cu substanţe care scindează amidonul.

77
CURAŢAREA ALCALINĂ, constă în înlăturarea cerurilor, grăsimilor şi a altor impurităţi
naturale de pe fibrele de bumbac.
ALBIREA, are ca scop distrugerea coloranţilor naturali ai fibrei prin utilizarea de substanţe
oxidante (hipoclorit de sodiu, clorit de sodiu sau compuşi peroxidici - apă oxigenată).
MERCERIZAREA, tratarea cu NaOH, are ca scop obţinerea unui luciu accentuat, a unui tuşeu
plin şi moale, creşterea rezistenţei şi îmbunătăţirea posibilităţilor de vopsire.
Mercerizarea se poate realiza după pârlire, după fierbere, după albire, cât şi după vopsire.
CARBONIZAREA, este specifică materialului fibros din lână şi constă în eliminarea
impurităţilor vegetale (scaieţi, pleavă, etc.). Pentru lână sub formă de fibre se foloseşte acid
sulfuric, iar pentru zdrenţe se foloseşte acidul clorhidric.
FIXAREA MATERIALELOR DIN LÂNĂ, are ca scop înlăturarea tensiunilor din fibre şi fire,
obţinerea de luciu permanent, stabilitate dimensională. Operaţia constă în tratarea materialului
cu apă fierbinte.
PIUAREA, este specifică materialelor din lână, se face în scopul modificării aspectului şi a
îmbunătăţirii calităţilor termoizolatoare. Se bazează pe proprietatea fibrelor de lână de a se
împâsli sub influenţa umidităţii şi a acţiunilor mecanice de frecare-presare. DEGOMAREA, este
specifică mătăsii naturale şi constă în înlăturarea sericinii din masa fibrelor. Prin tratarea cu
soluţii dc săpun la temperaturi ridicate, sericina se dizolvă şi în acelaşi timp are loc o îndepărtare
a uleiurilor, cerurilor şi a altor impurităţi ce însoţesc sericina precum şi îndepărtarea
pigmentului colorat.
VOPSIREA, este procesul prin care suportului textil, i se oferă o anumită culoare cu ajutorul
coloranţilor în anumite condiţii.
IMPRIMAREA, este o vopsire locală a materialului textil, sub forma unor desene şi poate fi:
1. Imprimare directă, care constă în aplicarea unei paste de colorant pe ţesătura albită sau
vopsită în culori deschise.
2. Imprimarea prin corodare, se face pe ţesături vopsite şi constă în decolorarea locală a
colorantului cu ajutorul unor paste de imprimare.
3. Imprimarea prin rezervare, constă în tratarea materialului cu o pastă de imprimat, care va
împiedica fixarea colorantului cu care materialul va fi ulterior vopsit.
4. APRETURA, este ultima secţie de finisare prin care trece materialul textil.
Apretarea, poate fi de natură chimică, în care efectele de finisare se obţin cu ajutorul
substanţelor chimice sau de natură mecanică, în care efectele de finisare se obţin prin acţiuni
fizico-mecanice (călcare, scămoşare, tundere etc.).
Operaţiile de apretare chimică oferă materialului textil, tuşeu plăcut, rezistenţă la uzură,
rezistenţă la foc, la apă, la şifonare, la putrezire, în general se foloseşte amidonul.
Pentru efecte de moliciune, supleţe, flexibilitate, sunt folosite substanţe ca: ceruri, grăsimi,
săpunuri, alcooli graşi sulfataţi, glicerina etc.
SCĂMOŞAREA, are ca scop, obţinerea pe suprafaţa materialului a unui strat de fibre, care dau
acestuia un aspect plăcut şi îl fac mai moale, mai călduros.
Efectul de scămoşare se obţine prin scoaterea capetelor de fibre din firele ţesăturii, cu ajutorul
unor scaieţi sau a acelor unor garnituri de cardă.
TUNDEREA, este operaţia contrară (opusă), scămoşării. Are ca scop îndepărtarea prin tăiere a
fibrelor de pe suprafaţa materialului, pentru a da contexturii un aspect mai clar.

78
CĂLCAREA - materialele textile devin mai netede, lucioase, compacte, cu tuşeu mai plăcut. Se
realizează sub acţiunea umidităţii, căldurii şi a presiunii.
OPERAŢII DE SANFOR1ZARE, sunt operaţii finale de finisare şi au ca scop scurtarea forţată a
ţesăturilor cu ajutorul unor rame de uscat sau a maşinilor de sanforizare. În această operaţie
ţesătura este redusă în lăţime şi intră în lungime.

Factorii de influență a vopsirii materialelor textile

Factorii care influenţează vopsirea materialelor textile sunt:
- TEMPERATURA, influenţează viteza de vopsire;
- HIDROMODULUL BĂII, cantitatea de flotă (soluţie apoasă), necesară vopsirii unui kilogram
de suport textil.
- ADAOS DE ELECTROLIŢI, au rolul de a micşora bariera de potenţial electrostatic (în cazul
în care sistemul tinctorial prezintă colorant ionizat în soluţie, cu acelaşi semn ca şi al fibrei ce
trebuie colorată). PH -ul băii, ţine seama de duritatea apei.
- ADAOS DE AUXILIARI, aceştia pot fi de egalizare (Romopal, Romegal) şi influenţează
capacitatea de migrare a colorantului, dar pot fi şi de dispersie, având rolul de a înlesni trecerea
colorantului în fază solubilă etc.

IV.2. Clasificarea coloranților

Coloranţii se clasifică:
a) După cum se comportă în procesul de vopsire (din punct de vedere tinctorial):
- coloranţi solubili: anionici (coloranţi acizi);
- cationici (coloranţi bazici);
- coloranţi insolubili: coloranţi de sulf, de cadă, de dispersie;
- coloranţi formaţi pe fibră: azoici, de oxidare;
- coloranţi pigmenţi.
b) După natura materialului fibros:
- coloranţi pentru vopsirea suporturilor textile celulozice (coloranţi direcţi, de sulf, de cadă,
cuvosoli, azoici, reactivi, ftalocianinici;
- coloranţi pentru vopsirea suporturilor textile proteice (lână şi mătase) - coloranţi acizi, metal
complexi şi complexabili, coloranţi de cadă, bazici şi direcţi;
- coloranţi pentru vopsirea suporturilor textile sintetice şi acetat (coloranţi de dispersie, acizi,
metal complexi şi cromatabili).

IV.3. Mașini și prese de călcat

Cunoscut sub denumirea de călcare, tratamentul umidotermic reprezintă procesul de

fixare a confecțiilor textile în condiții de temperatură, umiditate și presiune. Acesta se
desfășoară pe parcursul prelucrării, al asamblării detaliilor și al finisării produsului. Procesul
umidotermic reprezintă între 10 și 30% din totalul timpului destinat confecționării unui produs,
în funcție de complexitatea acestuia și de materia primă utilizată.
Operațiile tratamentului umidotermic

79
 Procesul umidotermic cuprinde operații de netezire, de descălcare a cusăturilor, de
presare și subțiere a detaliilor, de modelare și formare a detaliilor, precum și operații de aburire
sau decatare.
➢ Netezirea, ca operație de călcare, se aplică atât materiilor prime și
semifabricatelor cât și produsului finit. Ea are ca scop uniformizarea suprafeței materialului și
eliminarea denivelărilor determinate de șifonare.
➢ Descălcarea cusăturilor are ca scop fixarea prin călcare a rezervelor cusute
mecanizat. Cusăturile se descalcă cu mașina de călcat manual, aplicată direct pe fața interioară
a produsului sau a detaliului ce se prelucrează.
➢ Presarea și subțierea produselor. Prin călcare și presare, produsele sau
detaliile lor se subțiază. Operațiile de presare se aplică la detaliile îmbrăcămintei îmbinate prin
cusături, care se dublează formând margini îngroșate. Aceste margini, ca și detaliile în general,
se subțiază prin presarea cu mașina de călcat manual sau cu prese speciale de călcat. Astfel de
operații se întâlnesc la presarea gulerului, a reverelor, a buzunarelor, a marginilor, a mânecilor,
etc.
➢ Modelarea este operația de tratare umidotermică prin care produsele și detaliile
îmbrăcămintei se modelează prin călcare. Modelarea se realizează prin tensionarea și scăderea
detaliilor îmbrăcămintei, datorită proprietăților fizico-mecanice ale materialelor textile ce se
prelucrează. Astfel de operații se întâlnesc la tensionarea gulerului, la scăzutul piepților, al
pantalonilor, la scăzutul umerilor, etc.
➢ Aburirea constă în umezirea prin calcare a detaliilor și a produselor
confecționate. Aburirea se aplică îmbrăcămintei în faza finală, cu scopul de a definitiva forma
și aspectul final al produsului. Aburirea asigură produsului un tușeu plăcut, elimină tensiunile
și luciul apărut la operațiile anterioare de călcare. Aburirea se aplică la operațiile de călcare
finală a confecțiilor din țesături și tricoturi.

IV.4 Parametrii tehnologici de tratare umidotermica

Atingerea obiectivelor tehnologice, prin modificările de formă ale produselor, se

realizează prin intermediul următorilor parametrii tehnologici:
-temperatura
-umiditate
-forțe de deformare, cel mai adesea de presare
-timp
Stabilirea parametrilor tehnologici are în vedere proprietățile fizico-mecanice ale
materialelor textile, obiectivul tehnologic urmărit și particularitățile utilajelor.

Temperatura

Majoritatea materialelor textile au în structură polimeri amorfi, care în funcție de

temperatură se pot găsi în una din următoarele 3 stări fizice: sticloasă, înalt elastică și curgere
vâscoasă.
Starea sticloasă se caracterizează în general prin stabilitate dimensională, dar sub
acțiunea unor forțe mecanice mici apar deformații elastice, legate de schimbarea formei
moleculelor. La înlăturarea acestor forțe deformarea elastică este reversibilă.
Starea înalt elastică este o stare de dezechilibru. Prin creșterea temperaturii peste
temperatuta de vitrifiere Tv, scade coeziunea intermoleculară iar polimerii și materialele textile
devin ușor prelucrabile. La temperaturi peste valoarea Tv sub acțiunea forțelor de deformare
se conferă o nouă formă materialului textil. Temperatura de lucru maximă, T1 trebuie să fie

80
mult mai mică decât temperatura de topireTt și cea de curgere Tc. Până la această temperatură,
T1 se obține valoarea limită a deformărilor reversibile, care rămân aproximativ constante până
la temperatura de topire Tt, astfel că intervalul de temperatură Tv – T1 (100 - 120ºC) este cel
recomandat pentru tratamente umidotermice.
Domeniul curgerii vâscoase (temperaturi mai mari de Tc) determină modificarea
caracteristicilor inițiale ale materialelor textile, astfel că trebuie evitat, modificările fiind
ireversibile.
Trecerea materialelor din starea de instabilitate termomecanică (intervalul Tv – T1) într-
o stare stabilă, care să fixeze noua formă spațială, se realizează prin răcire sub valoarea
temperaturii de vitrifiere Tv, respectiv revenirea în stare sticloasă.
Mărimea deformației și temperaturii de trecere în starea înalt elastică depind de
umiditatea materialului, de prezența plastifianților si de caracteristicile polimerului din
structura materialului textil.
Prezența umidității scade valoarea temperaturii de vitrifiere Tv cu influențe favorabile
asupra deformabilității materialelor (scad forțele de deformare, durata procesului TUT și
consumul energetic).

Valori ale temperaturilor importante pentru tratamentele umidotermice

Tip de material Higroscopicitate Temperatura Temperatura Temperatura

% de călcare ºC de înmuiere ºC de topire ºC
Polipropilena - 90 130 158 – 172
Poliamida 3,8 – 8 93 170 215 – 250
Lâna 18 110 130 (se -
degradează)
Bumbac 7 – 8,5 120 150 (devine -
maro)
Polyester 0,4 – 0,6 120 230 255 – 260
Poliacrilonitril 0,5 - 5 130 200 se degradează

Intervale de reglare a temperaturii la diferite tipuri de utilaje

Tip de utilaj Interval de reglare a temperaturii, ºC

Prese cu perne 90 – 230
Manechine gonflabile 80 – 105
Tunele de finisare 120 – 150
Fier de călcat 80 - 180

Stabilirea temperaturii în procesele de tratare umidotermică trebuie să țină cont, pe

lângă comportarea termică a polimerilor materialului textil, de o serie de factori cum ar fi:
temperatura suprafeței de încălzire, parametrii aburului tehnologic, capitonajul preselor, durata
operației.

Umiditatea

Umiditatea reprezintă cantitatea de apă necesară materialului textil în timpul

tratamentului umidotermic și poate fi:
81
 -umiditate chimică, ce se găsește în compoziția chimică a fibrelor și care are rol
secundar în procesul umidotermic;
-umiditate fizico – chimică, absorbită de materialul textil din mediul înconjurător, în
funcție de natura fibrelor, higroscopicitatea acestora și umiditatea mediului ambiant; este o
umiditate higroscopică caracterizată prin legături fizico – chimice ale vaporilor.
-umiditate mecanică, ce se adaugă în timpul operațiilor de tratare umidotermică și are
rol activ în modelarea materialelor, îndepărtarea ei realizându-se pe cale mecanică sau termică.
Umiditatea mecanică este de capilaritate, sub formă lichidă, influențată de dimensiunea și
forma capilarelor materialului textil.
În procesele umidotermice umiditatea poate fi furnizată materialului textil în diferite
moduri: prin pulverizare cu apă, prin intermediul unei pânze umede, prin intermediul aburului
tehnologic.
Prin contactul cu suprafața încălzită a utilajului, umiditatea din materialul textil se
încălzește, la temperatura de 100 ºC transformându-se în vapori, care vor fi îndepărtați treptat,
în sensul fluxului termic, până la uscare. Aburul tehnologic utilizat ca agent de umidificare,
datorită presiunii sale, scurtează perioada de umidificare și uscare, iar transferul termic se
realizează mai rapid.
Conținutul de umiditate al materialelor influențează rezistența, alungirea, tușeul,
coeficientul de frecare, încărcarea electrostatică și masa acestora. Ca urmare a interacțiunilor
dintre umiditate și materialul textil se realizează modificarea proprietăților materialului. Cele
mai durabile legături se stabilesc la nivelul microscopic al structurii amorfe a moleculelor.

Presiunea / forțele de deformare

Forțele de deformare sunt dependente de particularitățile utilajului, obiectivele

tehnologice și caracteristicile materialului textil.
Ca urmare a acțiunii forțelor de presare se realizează în general reducerea grosimii
materialului. Aproximativ 80% din deformarea materialului textil se realizează în primele 1-2
secunde de la aplicarea forțelor, după care creșterea deformației se realizează lent și nu
depășește 2-5%. Deformația crește semnificativ în prezența temperaturii și a umidității.

Modul de transmitere a forțelor de presare este dependent de tipul utilajului folosit.

♦ În cazul utilizării fierului de călcat, forțele de presare sunt distribuite relativ uniform
pe suprafața tălpii acestuia și pentru majoritatea obiectivelor tehnologice se deplasează
tangențial pe suprafața materialului sau a produsului.
♦ La presele cu perne și presele manechin rigide, forțele de presare acționează din
exterior, pe fața materialului sau a produsului, iar valorile lor relativ mari pot modifica forma
spațială a suprafeței, prin modificarea unghiului dintre firele de urzeală și cele de bătătură.
Valorile prea mari ale presiunii pot determina aplatizarea firelor de la suprafața materialului
textil și apariția luciului, sau pot favoriza imprimarea rezervelor de coasere.
Un caz particular îl reprezintă presarea cu vacuum, specific căreia perna superioară
coboară fără a presa produsul, între cele două perne creându-se o diferență de presiune prin
conectarea pernei inferioare la o sursă de vacuum. Produsul este
traversat de curenți de aer, astfel că se evită apariția luciului sau
aplatizarea flaușului la catifele sau la materiale scămoșate.

82
 ♦ La presele cu manechine gonflabile sau cu autoformare, forțele de presare
acționează în interiorul produsului, au valori dependente de presiunea agenților tehnologici și
nu afectează negativ aspectul suprafeței feței produsului. Însă, valorile relativ mici ale presiunii
nu permit modificarea formei spațiale a produsului, utilajele respective fiind folosite pentru
operații finale de conferire a unui aspect estetic corespunzător pentru produsul finit.

♦ In tunele de finisare finală, presiunea aburului are valori relativ mici, scopul
principal fiind redarea aspectului inițial al suprafeței materialului.

Utilaj Presiune, daN/cm2

Fier de călcat 0,01 – 0,03
Materiale din bumbac Fine 0,01 – 0,015
și tip bumbac Medii și groase 0,015 – 0,020
Materiale din lână și Fine 0,015 – 0,020
tip lână Medii și groase 0,025 – 0,039
Materiale tip mătase 0,01 – 0,015
Materiale tip in 0,015 – 0,020
Presa 0,15 – 0,35

De asemenea, la stabilirea presiunii necesare tratamentului umidotermic trebuie să se

țină cont și de felul operației, netezire, modelare, aburire, presare, astfel:

83
 Felul operației Presiunea, N/m2
Operații de netezire (0,1-0,5)105
Operații de modelare (0,5-1) 105
Operații de aburire (0,5-1) 105
Operații de presare (1,1-10) 105
Timpul

Timpul reprezintă un parametru important prin prisma asigurării calității și

productivității. Durata operațiilor de tratare umidotermică este o sumă a timpilor
corespunzători fazelor și stadiilor componente. Dacă durata fazelor auxiliare de alimentare și
de îndepărtare a semifabricatelor sau produselor poate fi redusă fără a afecta calitatea
operațiilor (prin creșterea gradului de mecanizare sau automatizare, prin introducerea
sistemelor de transport interoperațional și prin optimizarea metodelor de muncă), pentru faza
de tratare umidotermică propriu-zisă, durata stadiilor trebuie corelată cu ceilalți parametri
tehnologici, astfel încât să fie realizate obiectivele tehnologice.
Structura duratei fazei de tratare umidotermică propriu-zisă include diferite categorii de
timpi:
-timp de aburire;
-timp de presare / tratare;
-timp de vacuumare;
-timp de furnizare a aerului cald pentru uscare;
-timp de furnizare a aerului comprimat pentru răcire.

Durata aburirii (ta) asigură temperatura și umiditatea, necesare repartizării și propagării

uniforme a căldurii pe toată suprafața și în toate straturile de material. Această durată depinde
de o serie de factori cum sunt: parametrii aburului tehnologic, caracteristicile umidotermce ale
capitonajului, timpul operației tehnologice, compoziția fibroasă, grosimea, desimea, legătura
și culoarea materialului.
Timpul de presare (tp) poate fie gal, mai mic sau mai mare față de (ta), deoarece aburirea
la formele de călcat poate avea loc simultan cu presarea .
Timpul de vacuumare (tv) se compune din timpul aferent uscării (tu) și timpul necesar
fixării (tf).
Transmiterea intensivă a căldurii prin material, scurtează timpul de prelucrare, dar poate
duce la fenomene nedorite legate de distrucția fibrelor de suprafață, contracții, modificarea
culorii și chiar fenomene care se extind asupra tuturor grupelor de caracteristici (valoare de
prezentare, durabilitate și confort).

Vacuumul

Vacuumul sau depresiunea (D) se măsoară în mm. În general, prin noțiunea de vid sau
depresiune se înțelege starea de rarefiere a unui gaz închis, căreia îi corespunde o presiune mai
mică decât presiunea atmosferică. Vacuumul (absorbția) determină fixarea rapidă a
deformațiilor materialului textil provocate prin aburire și presare.
Dacă aburul creează mediul umed necesar procesului umidotermic, vacuumul este
factorul care înlesnește procesul uscării convective a materialului textil. Uscarea, fixarea prin
vacuumare reprezintă urmatoarele avantaje:
- Umezeala penetrează rapid și egal în straturile materialului textil deoarece prin
aspirare aerul spațiului poros este înlocuit cu aburul condensat;
- Absoarbe surplusul de umezeală, evitându-se pericolul apariției microorganismelor în
straturile textile ale produselor ambalate în pungi de polietilenă;

84
- Reduce posibilitatea absorbției aleatorie a umidității din incinta umidotermică de către
amestecurile de fibre higroscopice;
- Uscarea, fixarea se efectuează forțat sub acțiunea perpendicular a absorbției și în sensul
termodifuziei de la locul mai cald spre locul mai rece.
Mecanismul uscării – fixării materialului prin vacuumare constă în îndepărtarea apei aderente,
a apei capilare, a apei de condens și a amestecului abur – aer, concomitent cu refacerea de noi
legături de hidrogen în urma dezumflării fibrelor.
Vacuumarea se realizează în trei trepte:
♦ În prima treaptă este vorba de o vacuumare intermediară concomitent cu aburirea și
presarea
♦ În faza a 2-a are loc îndepărtarea intensă a umidității
♦ În ultima etapă temperatura materialului scade, acesta răcindu-se, încât îndepărtarea
umidității tinde către echilibrul higroscopic (repriza) al fibrelor componente.
Prin urmare, pentru intensificarea transferului de masă și căldură, cât și a reducerii timpului de
uscare – fixare a materialului textil umidificat și presat, se adoptă sistemul uscării în regim de
vacuum.

Capitolul V. DOMENII ALE INDUSTRIEI UŞOARE ŞI TENDINŢE

ECOLOGICE
Industria uşoară prezintă numeroase sectoare economice, în care materia primă utilizată
apare într-o gamă sortimentală diferită, începând de la fibre - materie primă folosită în Filaturi,
fire utilizate în Ţesătorii şi Tricotaje, deşeuri de fibre rezultate din procesele de prelucrare şi
efiloşeul obţinut din materiale recuperabile ce constituie materia primă a neţesutelor; ţesăturile
şi tricoturile - materii prime folosite în confecţii textile până la pielea naturală şi înlocuitorii de
piele -materii prime folosite în unităţile de confecţii din piele.
Actualmente, perioada de tranziţie, evidenţiază o revoluţie industrială ce este însoţită de
solicitări intense a resurselor naturale şi a capacităţii mediului de a se menţine în limitele
echilibrului ecologic.
De asemeni, implicaţiile politico-sociale ale protecţiei mediului, generează analize şi evaluări
specifice, vizând dimensiunile, conţinutul şi evoluţia raportului complex dintre om şi mediul
său înconjurător, în vederea unei relaţii adevărate la nivel social şi individual, prin construirea
unor valori şi atitudini corespunzătoare faţă de mediu şi problemele degradării și ocrotirii sale.
Degradarea mediului, înglobează poluarea şi desemnează alterarea caracteristicilor
fizicochimice şi structurale ale componentelor diversităţii biologice din ecosistemele naturale,
afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii, cauzate în principal de poluarea solului, apei
şi atmosferei, exploatarea deficitară şi amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.
Problemele ecologice generează raporturi de interacţiune dintre om şi mediul său, prin factori
naturali şi artificiali (creaţi prin activităţi umane), în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă
pentru om, faună şi floră încât prezintă interes premizcle dezvoltării industriale şi transferului
de tehnologie în viitor şi în domeniul textil.
Reînnoirea tehnologiilor în domeniul textil, are în vedere protecţia mediului prin participarea
culturilor ecologice de “bumbac” şi probabil liberiene în special “in” şi “cânepă”.
Culturile ecologice la bumbacul textil se practică în fază de proiecte de la începutul anilor 1990
şi presupun eliminarea îngrăşămintelor şi insecticidelor sintetice ce pot genera probleme
complicate, afectând sănătatea omului şi în general mediul înconjurător.

85
În momentul de faţă, bumbacul ecologic cultivat la nivel de proiect experimental este susţinut
de: Bo Weevil (Olanda) în Turcia, Paraguay, India; G.T.Z., în Germania; Sekem în Egipt;
Alanatura în Germania, Austria şi Peninsula Scandinavă.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere la reînnoirea tehnologiilor dependent de protecţia
mediului este pregătirea fibrelor tehnice liberiene, operaţie ce este realizată prin tratamente
fizice, chimice sau biologice, fiind posibil o alterare a mediului şi sănătăţii omului, în urma
modificărilor aduse prin activităţi umane.
Preocuparea crescândă a umanităţii în faţa degradării mediului, vizează de asemenea vopsitul
natural cât şi confecţiile textile.
Aşadar, în momentul de faţă firma “Natural Cotton Colours Inc.”, comercializează librc
de bumbac colorat natural, sub denumiri de FOXFIBRE, în şase varietăţi; (OYOTE
FOXFIBRE; BUFFALO FOXFIBRE; NEW BROWN; GREEN FOXFIBRE; PALO verde
FOXFIBRE; NEW GREEN FOXFIBRE. Toate aceste fibre îşi intensifică culoarea după
spălare.
Privind aceste aspecte, ideea de produs ecologic a fost abordată şi în modă. Aspectul de produs
natural, s-a remarcat prin minimalizarea materialelor dăunătoare conţinute de produsele textile
ce a condus la utilizarea de ţesături de “in”, fibre din fructe de ananas, rafie, sisal şi paie, până
acum marginalizate. Dc asemenea, nuanţarea de culori, creează aspecte cu efecte inspirate din
natură (împletituri de coş, găuri, reţele, grile).
Accentul de culoare este oferit de nuanţele de miere, caisă şi culorile pastel, iar culorile închise,
de seminţe, sunt folosite cu economie, în timp ce negrul rămâne important.
Preferinţele pentru anumite game de culori, sunt diferenţiate. Unii şi-au concentrat atenţia
asupra nuanţelor naturale, alegând nuanţele medii de oranj şi roşu pe lângă cele de gri, culorile
pastel fumurii şi nuanţele noi de albastru. La acestea se adaugă, kaki -ul şi alte nuanţe deschise
de verde și brunul deschis. Alţi creatori de modă, preferă gama de galben de la cel mai deschis
la cel mai susţinut, trecând prin oranj, ocru, aur, pâine arsă, alături de un albastru cerneală şi
gama de roşu.
Aşadar, apreciind valorile fundamentale ale societăţii industriale, se poate favoriza promovarea
unei civilizaţii ce acordă prioritate creşterii şi progresului calitativ în scopul ocrotirii sănătăţii
umane, ca element fundamental, iar bunăstarea naţională, ar putea fi apreciată nu numai prin
fluxul monetar ci şi prin starea de sănătate şi speranţă de viaţă a populaţiei, accesul la
cunoaştere, starea mediului precum şi a patrimoniului natural.

Capitolul V.1 ECODESIGN ÎN DESIGNUL VESTIMENTAR

“VEŞMINTELE VERZI”

Un produs "bio" ar putea fi descris astfel: origine exclusiv naturală, lipsa pesticidelor,
îngrăşămintelor şi orice alt adjuvant chimic, tratamente naturale ale fibrei şi textilelor (exclus
chimicale, metale grele, etc.). Atributul ecologic are în vedere respectarea mediului pe tot
parcursul ciclului de fabricare al acestuia, mergând până la reciclare. Un eco-designer se luptă
cu o întreagă serie de provocări pe care nu le întâmpină alţi designeri: sursa de ţesături,
inventarea de noi procese, conştient fiind de problemele sociale sau de mediu. Designerul
Linda Loudermilk, are un stil care se defineşte prin îmbinarea luxului cu ecologia; linia de
îmbrăcăminte şi accesorii foloseşte produse durabile realizate din materiale exotice, plante,

86
inclusiv bambus, soia şi sasawashi. Aceasta din urmă este o pânză confecţionată din frunzele
unei plante japoneze, care are proprietăţi antialergenice şi anti-bacteriene.

Concluzii
• Hainele pe care le purtăm, materialele din care sunt fabricate pot provoca adevărate
dezastre.

• Singura soluţie este ca industria modei să adopte normele ecologice.

• Conceptul de eco-fashion reprezintă ansamblul acţiunilor care urmăresc protejarea

mediului înconjurător, a sănătăţii consumatorilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru
pentru muncitorii din industria textilă.

Bibliografie

1. HOREANGĂ Mihaela, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară ,Focşani, auxiliar curricular,

2005
2. IANC Georgeta , Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Baia Mare, auxiliar curricular, 2005
3. ILIEŞIU Felicia, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Baia Mare, auxiliar curricular, 2005
4. MOISA Vica, MOISA Gh., Urmărirea programată a calității produselor obținute prin
tehnologii textile, Editura Arvin Press, București, 2004
5. MOISA Vica, NICULA Gh., Tehnologii textile și design vestimentar, Editura Arvi,
București, 2002
6. IACOBEANU, Gh., COCIU, V., Materii prime și materiale folosite în industria ușoară,
București, 1994
7. IOSIF, E, Tehnologii textile și de confecții, E.D.P., București, 1984.
https://transformation-experts.ro/sunt-hainele-digitale-viitorul-in-moda/
www.modacustil.com
http://www.mayra.ro/moda/sesiuni-de-stil/10-rochii-pentru-femei-plinute
http://www.eva.ro/moda/colectii/jean-paul-gaultier-prezentare-socanta-la-paris-articol-
32763.html

87