Sunteți pe pagina 1din 2

TVA 2015 - mai mult decat o problema fiscala

de Jean-Marc Cambien EY Romania

Vineri, 23 mai 2014, 11:19 Actualitate | Opinii

Jean-Marc Cambien_Partner EY Romania

Foto: Hotnews

Incepand cu 1 ianuarie 2015, companiile care furnizeaza servicii pe cale electronica, servicii de
telecomunicatii, radiodifuziune si televiziune, denumite in continuare BTE (broadcasting,
telecommunications, electronic services), catre consumatori finali vor colecta TVA din Statul
Membru in care este stabilit beneficiarul. Aceasta este consecinta modificarii regulilor privind locul
prestarii acestor servicii catre consumatori finali (B2C), atat de catre prestatorii stabiliti in UE, cat si
de catre prestatorii stabiliti in afara spatiului European.

Astfel, orice companie care vinde catre consumatorii din UE produse digitale cum ar fi ziare, muzica,
software, jocuri, e-books, filme online, televiziune, telefonie sau e-banking va fi vizata de noile reguli
din pachetul TVA 2015.

Dar, cei mai afectati de noile reguli vor fi prestatorii stabiliti in UE, care in prezent aplica TVA din
Statul Membru in care sunt stabiliti, indiferent de locul unde este localizat consumatorul in cadrul
UE. Luand un exemplu practic, un cetatean german care achizitioneaza in anul 2014 un antivirus pe
cale electronica din Romania suporta un cost cu TVA de 24%, nivelul TVA din Romania (chiar daca
rata aplicabila in Germania este de 19%), insa, din anul 2015, costul pentru acest cumparator va fi de
19% TVA, ca in Germania.

In noul context, comerciantii de produse digitale, care au ales jurisdictii ce au cote scazute de TVA
pentru a reduce costul cu TVA (si pentru a obtine, astfel, un avantaj competitiv), se vor afla in situatia
in care jurisdictia aleasa nu mai prezinta interes din acest punct de vedere. Pe de alta parte, pentru
prestatorii stabiliti in tari cu o cota ridicata a TVA, pachetul de TVA 2015 ar putea reprezenta o
oportunitate de extindere a vanzarilor in regiuni in care nivelul TVA este mai scazut.

Din punct de vedere administrativ, noile reguli presupun inregistrarea in scopuri de TVA in pana la 28
de State Membre (27 de inregistrari suplimentare) si aplicarea a tot atatea cote de TVA pentru
operatiunile prestate. Pentru a simplifica intregul proces, Ghiseul Unic2 va permite prestatorilor
comunitari de servicii BTE depunerea unui singur decont de TVA, consolidat, pentru declararea
tuturor serviciilor si plata TVA intr-un singur Stat Membru.

Dar, desi sistemul permite o oarecare simplificare a procesului de declarare a operatiunilor si a platii
TVA, nu elimina obligatia prestatorilor de a raspunde in fata autoritatilor din fiecare Stat Membru
pentru neconformarea cu obligatiile fiscale ce le revin, ceea ce ar putea genera o serie de implicatii
adverse (obligatii suplimentare de TVA, amenzi pentru nedeclararea/ declararea cu intarziere a
operatiunilor sau pentru neinregistrare, penalitati de intarziere). In acest moment, este, totusi,
destul de neclar modul in care vor fi desfasurate controale fiscale incepand cu anul 2015 asupra
comerciantilor de produse digitale.
Insa, impactul noilor prevederi depaseste sfera fiscalitatii, afectand intregul lant operational al
companiilor de profil. Astfel, am identificat, printre altele, urmatoarele arii de impact:

1. Nivelul preturilor si canalul de distributie a produselor: companiile vizate trebuie sa revizuiasca


strategia de vanzari pe termen lung (mentinerea preturilor neschimbate in conditiile modificarii
marjei de profit aplicabile, fata de modificarea preturilor). Prestatorii romani s-ar putea afla in
situatia de a putea scadea preturile produselor digitale sau de a pastra preturile in conditiile cresterii
imediate a profitabilitatii. O intrebare care apare este ce se intampla cu acei clienti care la 1 ianuarie
2015 vor avea deja abonamente incheiate pe vechile preturi (din perioadele anterioare);

2. Parti terte: companiile vor fi nevoite sa revizuiasca contractele aferente intregului lant de
distributie, luand in considerare si aspectele legate de protectia datelor cu caracter personal;

3. Sistemele IT: vor juca un rol important, fiind necesara adaptarea proceselor si procedurilor IT
pentru a putea capta toate informatiile necesare, determinand in mod corect locul in care este
stabilit consumatorul si cotele de TVA aplicabile, oferind o evidenta clara a TVA datorata catre
autoritatile fiscale din fiecare Stat Membru;

4. Experienta de cumparare a clientilor: comerciantii de produse digitale ar trebui sa evalueze


impactul schimbarii preturilor asupra deciziilor de cumparare, precum si masura in care
complexitatea modului de stabilire a preturilor in diverse tari ar putea produce confuzie in randul
clientilor;

5. Riscul valutar: ar trebui luat in considerare in special in tarile in care nu a fost adoptata moneda
euro (cum ar fi, Romania), in situatia in care vanzarile in cadrul UE sunt realizate in euro.

Desi, pana in acest moment, nu avem detalii cu privire la modul de aplicare practica a pachetului de
TVA 2015 (modul de functionare a Ghiseului Unic, inregistrarea in scopuri de TVA si plata TVA) de
catre comerciantii romani de produse digitale, acestia trebuie sa fie pregatiti din punct de vedere
operational pentru a face fata noilor reguli la 1 ianuarie 2015.

In acest scop, prestatorii de servicii BTE trebuie sa ia in considerare toate aspectele implicate si sa
abordeze schimbarile necesare dintr-o perspectiva holistica, a intregului mod de operare. Procesul
de implementare a schimbarilor necesare va cere resurse importante. Cu toate acestea, ele nu sunt
optionale, iar neimplementarea lor va atrage consecinte importante care pot fi mult mai mari decat
costurile implicate.

S-ar putea să vă placă și