Universitatea SPIRU HARET

Facultatea de Stiinte Economice

Master Audit Financiar Contabil

Disciplina Activitate de cercetare-proiectare

CERCETARI PRIVIND
DETERMINAREA PRAGULUI DE
SEMNIFICATIE IN MISIUNEA DE
AUDITARE A SITUATIILOR
FINANCIARE ANUALE

-Lucrare de Disertatie-
Titular disciplină: Lector Univ. Dr. Cristian Uta

Masterand: Doinita Dobreanu (Baciu)

2019

1
 CUPRINS

II.1.- Pragul de semnificaţie în auditul statutar........…………………....……......3

II.1.1. Conceptul de prag de semnificaţie......................................……...............3
II.1.2. Stabilirea nivelului pragului de semnificaţie global şi a erorilor tolerabile
pe elemente ale bilanţului.....................................…………………………...............4
II.1.3. Evaluarea efectului denaturărilor de informaţii ...................……….........6
II.1.4. Relatia dintre pragul de semnificatie si riscul de audit…………………..7

2
 II.1. PRAGUL DE SEMNIFICATIE IN AUDITUL STATUTAR
II.1.1. Conceptul de prag de semnificatie

Informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau denaturarea lor ar putea

influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare.
Auditorii colectează probe de audit astfel încât să obţine o asigurare rezonabilă cu
privire la reflectarea imaginii fidele prin intermediul situaţiilor financiare, în
conformitate cu un referenţial contabil identificat. Aşa cum am văzut, conceptul de
asigurare rezonabilă admite existenţa unui risc de audit, adică a unui risc ca opinia
auditorilor referitoare la situaţiile financiare să fie necorespunzătoare. Datorită
limitelor controlului intern din entităţile auditate (riscurile inerente şi riscurile de
control) şi datorită limitelor oricărei misiuni de audit (riscul de nedetectare) există,
uneori, riscul ca anumite denaturări de informaţii, datorită erorilor sau fraudelor, să
rămână nedepistate.
Asigurarea rezonabilă este obţinută atunci când, în urma aplicării procedurilor de
audit, sunt colectate probe de audit suficiente şi adecvate necesare pentru reducerea
riscului de audit până la un nivel acceptabil de scăzut. Auditorii răspund numai dacă
nu detectează denaturările semnificative de informaţii referitoare la clasele de
tranzacţii, soldurile conturilor şi prezentările de informaţii, precum şi la afirmaţiile
(aserţiunile) aferente.
Pragul de semnificaţie se stabileşte în corelaţie directă cu riscul de audit
acceptabil, adică în corelaţie cu mărimea riscului pe care auditorul este dispus să îl
accepte, după încheierea misiunii şi după emiterea unei opinii fără rezerve.
Cu ocazia planificării misiunilor de audit, atunci când stabilesc natura, momentul
şi aria de cuprindere a procedurilor de audit pe care le va folosi, auditorii iau în
considerare relaţia inversă dintre pragul de semnificaţie şi nivelul riscului de audit,
„cu cât este mai înalt pragul de semnificaţie, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi
invers.” Astfel, dacă nivelul pragului de semnificaţie este stabilit la un nivel mai
scăzut, creşte probabilitatea ca denaturările de informaţie descoperite să depăşească
acest nivel şi, ca urmare, creşte riscul de audit. În această situaţie, auditorii sunt
obligaţi fie să reducă riscul de denaturare semnificativă a informaţiilor prin extinderea
„testelor asupra controalelor interne”, fie să reducă riscul de nedetectare prin

3
modificarea naturii, momentului şi a ariei de cuprindere a procedurilor de fond pe care
le vor aplica. Ca urmare, asistăm la creşterea costului auditului efectuat, cost care
poate să nemulţumească pe conducătorii entităţii auditate.
Nivelul pragului de semnificaţie se stabileşte cu ocazia planificării iniţiale a
misiunilor de audit şi este revăzut pe parcursul misiunii, în urma cunoaşterii mai
aprofundate a entităţii şi a mediului său.
Pragul de semnificaţie este luat în considerare de către auditor:
1. cu ocazia planificării misiunii, când determină natura, momentul şi aria de
cuprindere a procedurilor de audit pe care le va folosi;
2. cu ocazia evaluării efectului denaturărilor de informaţii descoperite pe parcursul
misiunii.
Nivelul pragului de semnificaţie se stabileşte: atât la nivelul situaţiilor financiare
în ansamblul lor, cât şi la nivelul claselor de tranzacţii, solduri ale conturilor şi
prezentărilor de informaţii.

II.1.2. Stabilirea nivelului pragului de semnificatie global si a

erorilor tolerabile pe elemente ale bilantului

La nivelul de ansamblu al situaţiilor financiare se stabileşte un nivel global al

pragului de semnificaţie, pe baza raţionamentului profesional al auditorilor, în funcţie
de cinci factori esenţiali:
a) mărimea entităţii auditate. O denaturare de informaţii de o anumită mărime,
datorată omisiunilor sau erorilor, poate fi semnificativă, adică poate influenţa deciziile
utilizatorilor de informaţii într-o entitate mică, dar poate să nu fie semnificativă într-o
entitate mare. Astfel, o eroare de 18.000 lei este semnificativă dacă cifra de afaceri
este de 300.000 lei (6%) şi este nesemnificativă dacă cifra de afaceri este de 900.000
lei (2%).
b) baza de referinţă aleasă. Pragul de semnificaţie (materialitatea) este o mărime
relativă, peste care auditorul apreciază că o inexactitate poate influenţa
comportamentul unor utilizatori raţionali de informaţii contabile. Nivelul cantitativ al
pragului de semnificaţie se stabileşte prin raportarea efectului denaturărilor de
informaţii, ca urmare a unor omisiuni sau erori, la o bază de referinţă.

4
 Baza de referinţă se alege de către auditori pe baza raţionamentului profesional,
luând în considerare importanţa acesteia pentru utilizatorii de informaţii şi stabilitatea
ei în timp (comparabilitate). Astfel, profitul este un indicator important pentru
utilizatorii de informaţii, dar dacă înregistrează variaţii importante de la o perioadă la
alta, auditorii pot alege alte baze de referinţă, cum sunt: cifra de afaceri, total activ,
capitaluri proprii, etc. sau baza de referinţă poate fi profitul mediu pe un număr de ani.
Normele minime de audit (Secţiunea F0) recomandă următoarele niveluri ale
pragului de semnificaţie:
• între 1% şi 2% faţă de Total activ;
• între 0,5% şi 1% faţă de Cifra de afaceri;
• între 5% şi 10% faţă de Rezultatul brut.
a) natura sau calitatea denaturărilor de informaţii. O denaturare de informaţii poate să
fie sau să nu fie semnificativă şi în funcţie de natura sau cauzele acesteia, astfel:
• denaturările de informaţii datorate fraudelor manageriale, ori fraudelor cu asocierea
salariaţilor sunt semnificative indiferent de valoarea lor. Dacă managerii determină
„ajustarea” rezultatelor obţinute sau dacă angajaţii maschează delapidările de active,
prin denaturarea informaţiilor, auditorii sunt obligaţi să extindă aria de cuprindere a
procedurilor de audit şi să dea dovadă de scepticism profesional. Astfel, auditorii
verifică integral toate operaţiunile referitoare la remunerarea directorilor executivi sau
extind aria de cuprindere a procedurilor de audit pentru tranzacţiile între părţile
afiliate şi tranzacţii cu numerar.
• descrierea inexactă a politicilor contabile referitoare la evaluarea sau clasificarea
elementelor din situaţiile financiare, încălcarea deliberată a principiilor contabile
(prudenţa contabilă, independenta exerciţiului, intangibilitatea bilanţului de
deschidere etc.) sau încălcarea normelor legale şi a procedurilor stabilite etc. sunt
considerate denaturări calitative semnificative, deoarece ele pot duce la dezinformarea
utilizatorilor de informaţi.
b) riscul de denaturare semnificativă evaluat pe baza cunoaşterii entităţii, a mediului
de control şi a celorlalte elemente ale controlului intern (riscul inerent şi riscul de
control). Cu cât acest risc este mai mare, cu atât auditorii stabilesc un prag de
semnificaţie mai redus şi ca urmare, extind aria de cuprindere a auditului.
c) riscul de audit acceptabil de către auditor. Dacă entitatea auditată este deţinută de
un număr redus de acţionari şi dacă are un grad redus de îndatorare, ori dacă entitatea
nu activează într-un sector cu risc de afacere mare, auditorii pot accepta un risc de

5
nedetectare mai ridicat şi, ca urmare, stabilesc un nivel mai înalt al pragului de
semnificaţie.
Auditorii trebuie să ia în considerare posibilitatea ca unele denaturări de
informaţii de valori mici să aibă o influenţă semnificativă, prin cumularea lor sau prin
efectul lor contagios, asupra altor categorii de conturi contabile.
Întrucât, probele de audit se colectează pe categorii de tranzacţii, solduri ale
conturilor sau prezentări de informaţii, este necesar ca nivelul global al pragului de
semnificaţie, stabilit pentru ansamblul situaţiilor financiare, să fie repartizat pe cicluri
contabile sau pe posturile din bilanţ. Această repartizare permite auditorilor să
stabilească aria de cuprindere a procedurilor de audit pentru fiecare ciclu contabil şi să
reducă costul misiunii de audit, evitându-se testarea elementelor nesemnificative, dar
obţinându-se o asigurare rezonabilă. Nivelul pragului de semnificaţie global repartizat
pe cicluri contabile sau pe posturi din bilanţ este denumit „eroare tolerabilă” sau „prag
de semnificaţie individual”.

II.1.3. Evaluarea efectului denaturarilor de informatii

„Pentru a evalua dacă situaţiile financiare au fost întocmite, sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil, auditorul
trebuie să aprecieze dacă totalul denaturărilor necorectate (s.n.) care au fost
identificate pe parcursul auditului este sau nu este semnificativ. “
Totalul denaturărilor necorectate cuprinde:
a) efectul informaţiilor eronate şi necorectate identificate de către auditori în
exerciţiul curent şi în perioadele precedente, în urma testelor asupra detaliilor
categoriilor de tranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentărilor de informaţii;
b) b) alte informaţii denaturate care nu au fost identificate, în urma testelor
aplicate, dar care pot fi estimate de către auditori prin extrapolare.
Valoarea estimată a denaturărilor necorectate se determină de către auditori după
parcurgerea a trei etape:
a) se efectuează testele asupra detaliilor şi se consemnează în „foile de lucru”
erorile, omisiunile sau alte denaturări identificate;

6
 b) se extrapolează denaturările de informaţii identificate la nivelul întregii
populaţii auditate (obţinându-se valoarea erorilor extrapolate la nivelul întregii
populaţii –VEE);
c) la valoarea denaturărilor extrapolate la nivelul întregii populaţii auditate se
adaugă valoarea erorilor de eşantionare (obţinându-se valoarea totală estimată a
denaturărilor de informaţii –VTE). Erorile de eşantionare sunt determinate după
metode statistice, în funcţie de metodele selecţie folosite şi în funcţie de mărimea
eşantioanelor.

II.1.4. Relatia dintre pragul de semnificatie si riscul de audit

Când planifică auditul, auditorul ia în considerare aspectele care ar putea face ca

situaţiile financiare să fie denaturate în mod semnificativ. Evaluarea de către auditor a
pragului de semnificaţie, în relaţie cu soldurile specifice ale conturilor şi clasele de
tranzacţii, ajută auditorul să se decidă asupra unor aspecte cum sunt cele referitoare la
ce elemente trebuie examinate şi dacă să folosească proceduri analitice şi de
eşantionare. Acestea permit auditorului să selecteze procedurile de audit care,
combinate, se estimează că reduc riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.
Evaluarea de către auditor a pragului de semnificaţie şi a riscului de audit la
momentul iniţial al planificării angajamentului poate să fie diferită de cea din
momentul evaluării rezultatelor procedurilor de audit. Acest lucru se poate datora unei
modificări a circumstanţelor sau unei modificări survenite în cunoştinţele acumulate
de auditor, ca urmare a auditului. De exemplu, dacă auditul este planificat înainte de
terminarea perioadei, auditorul va anticipa rezultatele operaţiunilor şi poziţia
financiară. Dacă rezultatele efective ale operaţiunilor şi poziţia financiară diferă în
mod semnificativ, evaluarea pragului de semnificaţie şi a riscului de audit se poate, de
asemenea, modifica. În plus, atunci când planifică auditul, auditorul poate să
stabilească în mod intenţionat nivelul acceptabil al pragului de semnificaţie la un nivel
mai scăzut decât cel ce se intenţionează a fi utilizat la evaluarea rezultatelor auditului.
Acest lucru se poate face cu scopul de a reduce probabilitatea existenţei de denaturări
semnificative şi de a oferi auditorului o marjă de siguranţă atunci când se evaluează
efectul denaturărilor descoperite pe parcursul auditului.

7
 Auditorul trebuie să ia în considerare dacă totalul denaturărilor necorectate este
semnificativ. Dacă auditorul ajunge la concluzia că denaturările pot fi semnificative,
auditorul trebuie să ia în considerare reducerea riscului de audit prin extinderea
procedurilor de audit sau să ceară conducerii să ajusteze situaţiile financiare. În
oricare situaţie, conducerea poate dori să ajusteze situaţiile financiare în funcţie de
denaturările identificate.
În cazul în care conducerea refuză să ajusteze situaţiile financiare şi rezultatele
procedurilor extinse de audit nu permit auditorului să ajungă la concluzia că totalul
denaturărilor necorectate nu este semnificativ, auditorul trebuie să ia în considerare
modificarea corespunzătoare a raportului auditorului.
Dacă totalul denaturărilor necorectate pe care auditorul le-a identificat se apropie
de nivelul pragului de semnificaţie, auditorul va lua în considerare dacă există
probabilitatea ca denaturările nedetectate, împreună cu totalul denaturărilor
necorectate, să depăşească nivelul pragului de semnificaţie. Astfel, cu cât totalul
denaturărilor necorectate se apropie de nivelul pragului de semnificaţie, auditorul va
lua în considerare reducerea riscului, aplicând proceduri suplimentare de audit sau
cerând conducerii să ajusteze situaţiile financiare în funcţie de denaturările
identificate.