“Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat

(Tradiţionalismul liric)

Tradiţionalismul este o tendinţă literară care presupune valorificarea temelor şi motivelor

referitoare la universul rural, mit, istorie, credinţă, folclor. Tendinţa tradiţionalistă se remarcă prin
întoarcerea spre trecut –paseismul-, preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii
autohtone, cultivarea aspectelor tradiţionale româneşti –sărbători, obiceiuri, muzică-, valorificarea
temei religioase. Din punct de vedere al formei, poeziile tradiţionaliste sunt organizate strofic şi au
ritm, rimă şi măsură constante. Limbajul poetic utilizează registrul stilistic arhaic şi popular.

Tradiţionalismul românesc, „curent umbrelă”, presupune repartizarea pe cel puţin alte patru
curente: sămănătorismul, poporanismul, gândirismul şi „noua generaţie spiritualistă”. Personalităţile
culturale ale epocii se grupează în jurul unor reviste, „Sămănătorul”,”Gândirea”,”Viaţa românească”.
Sămănătorismul şi poporanismul, apărute la sfârşitul secolului al XIX-lea, se caracterizează prin
atitudinea idilică, paseistă, a universului rural. Ţăranul român este prezentat pozitiv, în armonie cu
natura. Nostalgia, încercarea de recuperare a trecutului, se manifestă prin critica la adresa
prezentului, a oraşului, a tehnologiei. Este promovată ideea conform căreia intelectualul,
„sămănătorul”, are misiunea de a educa masele spre cultură. Gândirismul, promovat de Nichifor
Crainic, adaugă perspectiva ortodoxiei româneşti.

Dintre scriitorii tradiţionalişti români menţionez M. Sadoveanu, L. Rebreanu, V.Voiculescu,

I. Pillat. Poezia “Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, (din volumul “Pe Arges in sus”) ilustrează
tradiţionalismul în lirica românească.

Tema poeziei poate fi trecerea timpului, o temă clasică, asumată aici tradiţionalismului.
Trecerea timpului este demonstrata prin tema iubirii in planuri temporale diferite. Titlul poeziei este
alcătuit dintr-o propoziţie care redă ideea centrală a poeziei: apropierea până la identificare a
trecutului cu prezentul. Titlul este format din adverbul “aci”, verbul la timpul perfect compus ”sosi”
şi locuţiunea adverbiala ”pe vremuri”, cuvinte din registrul popular si arhaic, ceea ce susţine
tradiţionalismul.

Structura compoziţională este tripartită si biplană, cu două poveşti de iubire din planuri
temporale trecute diferite - unul îndepărtat şi unul apropiat, despărţite de meditaţia asupra trecerii
timpului, din al 11-lea şi al 12-lea distih. Poezia are structură simetrică, poveştile de iubire sunt în
oglindă, ceea ce sugerează ciclicitatea iubirii şi caracterul repetabil al existenţei. Simetria poeziei
este susţinută şi de refrenul “Şi cum şedeam…departe, un clopot a sunat/De nuntă sau de moarte, în
turnul vechi din sat”. La prima apariţie a acestor versuri, verbul de persoana a treia, “şedeau”,
evidenţiază un plan neasumat subiectiv.

În prima poveste de iubire, eroii lirici sunt bunicul şi bunica, iar lirismul este obiectiv.
Titlul poeziei se regăseşte în al treilea distih şi face apel la trecerea timpului, la amintire, la evocare.
Termenii din registrul popular (“pridvor”, ”se urzea”) şi arhaic (“poteri”,”haiduc”,”crinolină”,
”berlină”,”ciubuc”) sugerează o poveste de iubire dintr-un trecut îndepărtat.

1
 Valorificarea perfectului simplu fixează registrul popular şi contribuie, prin puterea
evocatoare a perfectului simplu narativ, la apropierea de prezent a poveştii, la dramatismul secvenţei
lirice.
Numele bunicii, Calyopi, ilustrează o epocă trecută, asociată, din punct de vedere artistic,
paradigmei romantice. Trimiterea la curentul literar romantic este evidenţiată prin cele două aluzii
livreşti, poezia “Le lac”, de A.Lamartine şi “Sburătorul”, de Ion Heliade Rădulescu, şi confirmată
ulterior, prin emistihul “Şi totul ce romantic”. Motivul lacului, cadrul nocturn sugerat prin motivul
lunii, ochii albaştri asociaţi motivului femeii-înger susţin paradigma romantică. Această parte a
poeziei sugerează iubirea ideală, împlinită. Imaginea auditivă a clopotelui, motivul nunţii şi al morţii,
punctele de suspensie şi adverbul de loc “departe” marchează paralelismul dintre timpul iubirii,
veşnic, şi timpul real, care curge ireversibil.

Partea mediană conţine meditaţia pe tema trecerii timpului şi reprezintă esenţa, climaxul
liric al poeziei. Meditaţia introduce motivul efemerităţii, al alterităţii prin adresarea către un “tu”
autoreferenţial, generic. Ideea succesiunii generatiilor, oglindirea în portretele strămoşilor susţin
perisabilitatea condiţiei umane, dar şi repetabilitatea, ciclul existenţei. Lirismul subiectiv pronunţat
este marcat prin verbe, pronume şi adjective pronominale posesive de persoana a doua (“te vezi”,”te
recunoşti”,”ta”,”tău”) şi prin exclamaţii retorice (“Ce straniu lucru: vremea!”).

Ultima parte, un monolog liric adresat iubitei, prezintă cea de-a doua poveste de iubire,
cea asimilată trecutului personal subiectiv. Povestea de iubire este construită în oglindă, prin
paralelism sintactic. Simetria este accentuată prin valorificarea aceloraşi deictice de spaţiu (“secară”,
“scară”, “pridvor”).
Eroii lirici aparţin unui plan subiectiv trecut, dar mai apropiat, care se desfăşoară într-o altă
paradigmă, cea simbolistă. Simbolismul este sugerat prin cele două aluzii livreşti, Francis Jammes şi
Horia Furtună, prin motivul amurgului şi prin motivul pietrelor preţioase (“ametist”). Aceste două
motive literare pot fi o trimitere la poezia bacoviană “Amurg violet”. Curentul literar este numit
propriu-zis prin sugestia pendulării romantism-simbolism, “Şi ţi-am părut romantic şi poate
simbolist.”. În această parte a poeziei, limbajul atinge registrul neologic
(“ametist”,”naiv”,”simbolist”). Tonul pesimist sugerează faptul că iubirea asociată trecutului mai
apropiat este neîmplinită, în concordanţă cu paradigma simbolistă.
Ultimul distih al poeziei, refren de tip simbolist, amplifică tristeţea asociată efemerităţii umane.

Poezia “Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este asimilată tendinţei tradiţionaliste prin
tematică şi prin valorificarea modalităţilor prozodice tradiţionaliste - organizare strofică, ritm, rimă
şi măsură constante. Simetria, limbajul cu elemente populare şi arhaice, opţiunea pentru cadrul
pastoral, idilic, rural sunt, de asemenea, trăsături tradiţionaliste. Totuşi, poezia are valenţe
moderniste; structura complexă, îmbinarea tipurilor de lirism, analiza propriei paradigme, refrenul
de tip simbolist, adresarea către un alter ego şi trimiterile livreşti sunt elemente moderniste. Poezia
poate fi interpretată şi ca artă poetică, prin prezentarea celor două paradigme, romantică şi
simbolistă.