Sunteți pe pagina 1din 4

Curs: Operator de dană

METODOLOGIE DE REALIZARE A PROIECTULUI


Conţinutul cadru al proiectului (cuprinsul).
Absolvenţii vor particulariza conținutul cadru prezentat în continuare în funcţie de
specificul temei de proiect; de asemenea se va avea în vedere prezentarea unei situaţii de operare /
manipulare / depozitare / expediţie concrete (efective).
În continuare este prezentat conţinutul cadru cu menţionarea numărului minim şi maxim de
pagini şi problematica ce trebuie abordată în fiecare capitol al proiectului.
Încadrarea în numărul de pagini este opțională iar în problematica prezentată este
obligatorie; orice excepţie privind adaptarea conţinutului cadru în funcţie de specificul temei alese
va fi aprobată de coordonatorul de proiect.
CAPITOLUL I (3 - 8 pag.) Principalele caracteristici, proprietăţi fizico – chimice şi de
transport ale (denumirea mărfii).1
Se vor prezenta principalele proprietăţi fizice şi chimice ale mărfii menţionată în
tema de proiect care condiţionează transportul, manipularea, stivuirea la navă sau în spaţiul de
depozitare, modul de ambalare, furnizorii şi beneficiarii mărfii conform documentelor de
transport2, utilizare. Dacă marfa este o marfă periculoasă se vor prezenta elementele conținute în
lista mărfurilor periculoase din codul IMDG.
CAPITOLUL II (3 - 8 pag.) Principalele caracteristici ale navei3 / depozitului4,
mijloacelor de transport5.
a) pentru navă vor fi specificate şi prezentate cel puţin următoarele caracteristici
principale: numele navei, numărul IMO, LOA (L), B, d (T), Dwt, nr. hambare (bay-uri),
dimensiunile gurilor de hambar, tipurile şi capacităţile instalaţiilor de încărcare/descărcare ale
navei6, înălţimea coridoarelor, existenţa unor elemente constructive care pot influenţa operarea
navei (conform anexei 2 a REPPMR7), prezentarea spaţiilor nedestinate în mod obişnuit mărfurilor
şi care au fost eventual folosite pentru marfă pe nava menţionată în tema de proiect.
b) pentru spaţiul de depozitare a mărfii menţionate în proiect vor fi specificate şi
prezentate cel puţin următoarele caracteristici principale: dimensiunile magaziei (lungime, lăţime,
înălţime), numărul şi dimensiunile uşilor de acces, înălţimea maximă de depozitare permisă,
sarcina admisibilă pe pardoseală, existenţa unor elemente de construcţie care condiţionează
depozitarea şi manevra utilajelor (stâlpi, instalaţii diverse), organizarea magaziei (amplasarea şi
dotarea zonei de gestiune, primire / livrare, boxe, căi de acces, zone de depozitare, eventual
specializarea acestora).
În ambele cazuri se recomandă ataşarea unui plan general (al navei sau al
magaziei, cu specificarea zonelor de depozitare).
c) pentru activitatea de expediere se vor prezenta principalele caracteristici
tehnice şi de transport ale mijloacelor de transport cu care s-a făcut expedierea.

1
Marfa manipulată / depozitată menţionată în tema de proiect.
2
Se recomandă menţionarea standardelor (în care sunt prevăzute şi ambalajul, condiţiile de depozitare şi transport),
schiţe, figuri, fotografii ale mărfii respective ambalate / unitizate şi încărcate pe mijloacele de transport terestru cu care
a sosit / pleacă marfa în / din port.
3
Pe care a fost încărcată / descărcată marfa menţionată în tema de proiect.
4
În care a fost depozitată marfă menţionată în tema de proiect.
5
Cu care a fost expediată marfa menţionată în tema de proiect.
6
Dacă aceste instalații au fost folosite pentru manipularea mărfurilor la nava respectivă.
7
REPPMR = Regulamentul de exploatare a porturilor maritime româneşti, ediţia 2003
CAPITOLUL III (3 - 8 pag.) Prezentarea generală a (operării navei, a depozitării sau a
expedierii mărfii menţionate în tema de proiect).
a) pentru navă se vor prezenta cel puţin: datele de referinţă ale operării (sosit
radă, acostat dană neoperativă, acostat dană operativă, depus notice, acceptat notice, început
operare, terminat operare, plecat din dană operativă, acostat dană neoperativă, plecat din port,
manevrele efectuate <început, terminat, dana de plecare, dana de sosire>, cargoplanul final8 (se
ataşează), numărul de hambare puse la dispoziţie, cantitatea de marfă operată în port, norma de
operare contractuală, staliile calculate la norma contractuală, categoria navei, grupa de marfă
menţionată în proiect şi norma de operare conform anexei 2 a REPPMR .
Se vor prezenta principalele evenimente apărute în operarea mărfii respective,
principalele cauze de întreruperi, alte aspecte ale operării considerate semnificative de absolvent.
b) pentru depozitare se vor prezenta cel puţin: cantitatea de marfă depozitată,
locaţia în magazie, modul de stivuire (în blocuri, pe rânduri, individual, pe rafturi etc.), înălţimea
de depozitare, suprafaţa ocupată de marfă, sarcina pe pardoseala magaziei, data de început a
depozitării, data de sfârşit a depozitării (sau cantitatea rămasă în magazie la data încheierii
evidenţei), cantităţile primite / livrate săptămânal pe perioada evidenţei (în săptămâna 1, 2, 3 etc.),
viteza medie zilnică de primire / livrare pe perioada evidenţei, alte aspecte ale depozitării
considerate semnificative de absolvent (ex.: măsuri de conservare a mărfii, separarea faţă de alte
mărfuri depozitate etc.).
c) pentru expediţia de mărfuri se vor prezenta cel puţin: datele de început şi sfârşit
a expedierii, repartiţia cantităţii expediate pe mijloace de transport (dacă marfa a fost expediată cu
mai multe tipuri de mijloace de transport), viteza medie zilnică de livrare a mărfurilor expediate,
evenimente şi / sau situaţii deosebite apărute pe parcursul expedierii, alte elemente considerate
semnificative de absolvent (ex.: prevederi ale contractului de livrare, restricţii sau elemente
specifice de stivuire în mijloacele de transport etc.) .
CAPITOLUL IV (5 - 12 pag. text + toate documentele necesare ataşate în copie)
Prezentarea generală a
a) pentru navă: etapei (I / II / III) de operare a navei din data…….. la hambarul
(podul) ……;
b) pentru depozitare: primirirea şi depozitarea / livrarea mărfii în schimbul (I / II
/ III) din data……….;
c) pentru expediere: exedierea mărfii în schimbul (I / II / III) din data ……;.
În funcţie de specificul temei alese se vor prezenta cel puţin:
 resursele umane folosite pentru desfăşurarea activităţii în etapa / schimbul
respectiv (structura generală a personalului de la locul de activitate – stivatori, operatori dană
exploatare operatori dană expediţii, expeditori, echipe de docheri, mecanizatori, alt personal:
gestionari, personal al altor societăţi ce colaborează la activitate).
În cazul navei se va prezenta pe lângă resursele generale şi resursele specifice folosite pentru hambarul
ales: nr. docheri în echipă / formaţie navă, formaţie teren, număr conducători utilaje (macaragii - podari,
conducători de utilaje la navă, conducători de utilaje la teren, vincieri etc.).
 resursele materiale folosite: utilaje, scule şi dispozitive cu prezentarea
caracteristicilor principale ce influenţează manipularea mărfurilor (SWL, capacitatea de transport
etc.) + schiţe, figuri, fotografii, scurtă prezentare pentru dispozitivele / sculele speciale folosite.
 procesul tehnologic folosit (descrierea modului de operare, primire, livrare,
depozitare, expediere (exemplu: scos manual marfa din stivă, formare sarcină pe palet <5 saci a 50
kg pe rând, 6 rânduri întreţesute, total 30 saci = 1,5 t / palet>, transportat în lumina gurii de
hambar pe distanţa de 8 – 12 m cu autostivuitor de 2t, transferat cu macaraua de cheu şi încărcare
directă în 2 remorci de 4t, transportat la magazie pe distanţa de 185 m, preluat paleţii cu
autostivuitorul de 1,5 t, depozitat pe 2 rânduri şi 3 straturi de paleţi).
 întreruperi, întârzieri în activitate: (ex.: hambar reţinut de navă – la
operarea navei, defecţiune autostivuitor – la stivuirea în depozit, lipsă mijloace de transport pentru
expediere – la expedierea mărfurilor etc.).

8
În cazul navelor portcontainere se vor prezenta 3 – 6 bay-uri semnificative
 condiţii speciale de operare, depozitare, expediţie (condiţia specială,
cantitatea manipulată în condiţia specială, durata condiţiei speciale (de la ora, min – la ora, min =
…. ore, min).
 documentele folosite şi / sau generate în activitate (se ataşează copii) cu o
scurtă prezentare a datelor specifice completate de operatorii portuari (stivatori, operatori de
dană, expeditori, gestionari etc.); se va menţiona circuitul documentelor (locul de folosire /
generare, numărul de exemplare <originale şi copii>, semnatarii, distribuţia documentelor =
circuitul).
 evenimente deosebite apărute pe parcursul activităţii – avarieri de mărfuri,
modificări ale procesului tehnologic, timpul total nefolosit pe cauze de întârziere, întreruperi ale
activităţii etc., soluţii / modalităţi de soluţionare folosite pentru eliminarea neajunsurilor
constatate.
 fişa de post / principalele atribuţii ale absolventului privind activitatea
desfăşurată în etapa / schimbul respectiv.
 alte aspecte semnificative din cursul activităţii desfăşurate considerate
relevante de către absolvent.

CAPITOLUL V (1 – 3 pag.) Norme specifice de securitate și sănătate în muncă


Se vor prezenta numai normele aplicabile / aplicate situaţiei respective (şi nu norme
generale) şi modalităţile folosite pentru aducerea la cunoştinţă participanţilor la
activitate, prezentarea unor eventuale nerespectări sau neaplicări ale acestor norme în
cursul etapei / schimbului analizat.

CONCLUZII (1 –3 pag.)

Se vor prezenta concluziile absolventului.

BIBLIOGRAFIE (1 – 2 pag.)
Se vor indica sursele de documentaţie / informare care au servit la elaborarea
proiectului (nr. curent, autor, titlu, editura, anul apariţiei, autorul va fi menţionat mai întâi cu
numele de familie şi apoi cu prenumele, în cazul publicaţiilor periodice autorul se va înlocui cu
***, iar în cazul când există mai mulţi autori se va menţiona primul autor după care se va specifica
„ş.a.” – şi alţii).

Proiectul va conţine un număr minim de 17 pag. şi de maxim de 44 pag text (exclusiv


planuri, scheme, schiţe şi documente separate).

TEHNOREDACTARE

Ansamblul proiectului va avea următoarea alcătuire:


1. Pagina de titlu (vezi anexa 1)
2. Cuprinsul (vezi anexa 2)
3. Introducere, Capitolele I – V, Concluzii, Bibliografie
4. Pagina de încheiere (vezi anexa 3)
5. CD cu fişierul *.pdf conţinând proiectul ( + eventual prezentarea *.ppt)
 Copiile documentelor folosite / generate vor fi incluse la capitolele în care se
face referire la aceste documente, în ordinea folosirii / generării lor (nu se ataşează separat).
 Proiectul va fi îndosariat (dosar plastic).
 Toate paginile vor fi numerotate în colţul din dreapta jos, electronic sau manual
(inclusiv toate planurile, schiţele, documentele etc. ataşate) începând cu pagina de titlu, care va
avea numărul 1, însă neînscris pe pagină (vezi anexa 1).
 Pentru pagina de titlu, cuprins şi pagina finală se va respecta întocmai modelul
anexat (cu excepţia titlului proiectului, numelui absolventului şi eventual titlurile şi numărul
capitolelor)
 Proiectul poate fi listat și fața/verso.
 Reguli de tehnoredactare:
 marginile paginii: 2 cm – sus, jos, dreapta; 2,5 cm - stânga
 font: Times New Roman;
 înălţime font: titluri capitole; 16 pct, text 14 pct;
 spaţiere între rânduri: la 1,5 rânduri;
 pagina de titlu, cuprinsul, toate capitolele şi pagina finală vor începe
pe pagină nouă.

COMUNICARE SI PREDARE PROIECT

Programul activității de îndrumare și data limită de depunere a proiectului sunt stabilite de


furnizorul de formare profesională, Fundația Școala Portuară. În vederea finalizării proiectului cu
succes, aceste date vor fi comunicate în timp util formatorului și cursanților. Cursantul are obligația
de a participa la minim 4 ședințe de îndrumare din 5. Documentele care conțin date privind
prezentarea generală a mărfii manipulate și a navei, respectiv capitolele I, II și III vor fi prezentate
formatorului în primele 2 ședințe de îndrumare.
Cursantul are obligația să transmită proiectul în format electronic, atât pe adresa
formatorului – chivuamarian1965@gmail.com, cât și pe adresa Fundației Școala Portuară -
scoalaportuara@yahoo.ro și să predea proiectul în format fizic, nu mai târziu de data stabilită de
depunere a proiectului.

S-ar putea să vă placă și