Capitolul 2

De ce mă căsătoresc ?

E important să mă căsătoresc ? De ce să fac pasul acesta ? “Pentru a intra în rândul lumii ?”

Pentru că “la mijloc a apărut un copil care ar trebui să aibă ambii părinţi alături de el ?” Sau pentru
a urma planul lui Dumnezeu, care a creat căsătoria încă din grădina Edenului ?
Contează foarte mult să ştiu de ce trebuie să fac pasul acesta ; fac asta pentru că “aşa am apucat”,
sau “pentru că în ţara în care trăiesc, oamenii obişnuiesc să se căsătorească” ? Dar dacă m-aş fi
născut într-o ţară musulmană, în care unui bărbat îi este permis să-şi ia mai multe neveste ? Sau voi
accepta căsnicia “modernă”, în care locuim împreună ani de zile ca soţ – soţie, dar nu ne căsătorim,
deoarece “un petic de hârtie” nu este capabil să certifice sau nu dragostea noastră. Am auzit deseori
cuvinte de genul :”pe mine nu mă leagă o foaie de hârtie !”. Aşa să fie oare ?
Sau voi alege o variantă tot “modernă”, în care locuim împreună “de probă” vreo 2–3 ani, să
vedem dacă ne potrivim şi-n cele din urmă eventual ne căsătorim, sau ne despărţim, în funcţie de
rezultatul “probei”.
Pentru a şti cum trebuie să procedez, este cazul să mă întorc “la început”, încă din grădina
Edenului, unde Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam şi pe Eva.
Astfel, după ce au fost create cerul şi Pământul, marea şi toate vieţuitoarele, în ziua a VI-a a luat
fiinţă omul – Adam – care-a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Întreaga creaţiune
era perfectă, iar Dumnezeu a adus toate vieţuitoarele la părintele nostru Adam, iar el le-a pus tuturor
un nume. Toate fiinţele create erau pereche, “parte bărbătească şi parte femeiască”(Geneza 6,19).
Ele s-au perindat prin faţa lui Adam în întreaga lor splendoare, dar omul era singur, fără pereche.
Cel care a remarcat acest lucru a fost chiar Creatorul, care a spus : “nu este bine ca omul să fie
singur ; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”(Geneza 2,18). Soluţia a fost repede găsită, iar
“Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat
una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul
Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om”(Geneza 2,21-22).
Deci ceea ce-i trebuia omului era tocmai un ajutor potrivit pentru el. Nu era bine ca omul să
rămână singur (iar dacă omul ar fi avut nevoie de mai multe ajutoare, iar fi fost create mai multe
femei, dar Dumnezeu a considerat că-i este suficientă doar una !).
De-asemenea, Eva a fost creată din coasta lui Adam, pentru a-i fi egală. Nu a fost creată dintr-un
os al capului, pentru a-i fi superioară şi să ia decizii în locul lui, dar nici din vreo mână, sau din
vreun picior, ca să-i fie inferioară şi să fie ţinută “sub papuc”, întru totul sub stăpânirea lui. Astfel
omului i-a fost creată o parteneră egală., atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual, cu
aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi bărbatul. Intenţia Creatorului a fost ca nici unul dintre cei doi să
nu fie şef într-o căsnicie şi nici unul să nu stăpânească peste celălalt, ci amândoi să conlucreze
împreună spre binele şi fericirea celuilalt.
Principiul acesta, al egalităţii într-un cuplu este foarte important, stând la baza unei căsnicii
armonioase. Fiecare recunoaşte meritele şi locul pe care-l ocupă partenerul de viaţă şi nu va încerca
să-l ţină pe celălalt în stăpânire. Atâtea căsnicii au eşuat datorită faptului că bărbatul a dorit cu orice
preţ să-i arate soţiei “cine este şeful”, verbal sau fizic, dacă aceasta nu a înţeles. Unele soţii au
încercat ele să pună stăpânire peste soţii lor ţinându-i “sub papuc”. Dar nici acest din urmă caz nu a
reprezentat un succes pentru căsnicia respectivă.
De fiecare dată când procedăm altfel decât a rânduit bunul nostru Părinte ceresc şi dorim să
schimbăm ordinea şi firea lucrurilor, rezultatele vor fi dezastruoase. În această categorie intră şi
homosexualitatea, condamnată categoric de Biblie. Este păcatul pentru care au fost distruse în
antichitate cele două cetăţi faimoase, Sodoma şi Gomora. În acelaşi timp, acesta a fost şi unul dintre
păcatele pentru care lumea antedeluviană a fost distrusă prin potop.
Dacă anumiţi prelaţi au ajuns să căsătorească astăzi până şi homosexuali în biserici mai mult sau
mai puţin “creştine”, acest lucru contravine flagrant Cuvântului Scripturii.
Un bărbat şi o femeie, este modelul Biblic ilustrat încă de la întemeierea lumii şi care va rămâne
valabil pe toată durata existenţei acestei planete.
Aşadar, de ce mă căsătoresc ? Pentru a avea un ajutor potrivit pentru mine ! Cineva care să-mi fie
alături la bine şi la rău, cineva cu care să împart bucuriile, dar şi necazurile ; cineva care să mă
sprijine în tot ceea ce fac, să mă încurajeze, să-mi dea un sfat la momentul potrivit. Alături de o
astfel de persoană îmi voi întemeia o familie, în care copiii, rodul dragostei noastre, vor creşte într-
un climat de pace şi linişte, de afecţiune, pentru a ajunge la rândul lor stâlpi ai societăţii. S-au putut
lesne remarca de-atâtea ori, problemele psihice şi labilitatea emoţională pe care le au copiii crescuţi
în orfelinate, sau în familiile divizate, cu un singur părinte. Familia este esenţială pentru dezvoltarea
armonioasă a individului, dar şi a societăţii, pe drept cuvânt fiind numită “celula societăţii”. Dacă
distrugi familia (ceea ce nici comuniştii atei n-au făcut-o !), societatea se dezechilibrează, iar
oamenii devin dezorientaţi şi nu mai ştiu încotro s-o apuce. Spitalele de psihiatrie devin
neîncăpătoare, iar fiinţele umane vor căuta soluţii disperate, pe care doar divinitatea le are de oferit.
Cât de bine este ilustrat principiul acesta, al ajutorului reciproc, dintr-o familie, în Sfânta Carte :

“Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci dacă se
întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul ; dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul
care să-l ridice. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se
încălzească dacă e singur ? Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă ; şi
funia împletită în trei nu se rupe uşor.”(Ecleziastul 4,9-12)

Însă primordial, pentru ca această celulă a societăţii (familia) să funcţioneze, este ca cei doi să
aibă alături şi o altă Persoană, iar acesta este Dumnezeu. El este cel care a binecuvântat căsătoria în
ziua a VI-a de la creaţiune. “Funia împletită în trei nu se rupe uşor”. Dacă cei doi pornesc în viaţă
alături de Dumnezeu şi-l vor păstra ca tovarăş pe tot parcursul căsniciei, acea căsnicie va prospera şi
nu se va ajunge niciodată la divorţ. Divinitatea va turna râuri de dragoste de-asupra lor, iar
minciuna, adulterul, gelozia, invidia etc. nu-şi vor avea locul.
Ţinând cont de acest principiu, cel / cea cu care doresc să mă căsătoresc, va trebui să mă apropie
de Dumnezeu şi nu să mă îndepărteze sau (mai grav), să mă despartă de El. Va trebui să fie o
persoană credincioasă, în adevăratul sens al cuvântului, cu o credinţă reală, în inimă şi nu doar pe
buze, de faţadă. Ştiind că doar “funia împletită în trei” nu se rupe, voi porni la drum numai alături
de un creştin autentic, care nu cunoaşte numai teoretic, ci şi respectă Cuvântul Scripturii şi-l pune-n
practică în toate aspectele vieţii.
Motivaţia căsătoriei va fi cea Biblică, aceea de a pregusta Edenul lui Dumnezeu. Orice altă
motivaţie va duce, mai devreme sau mai târziu, la ruina mea spirituală şi / sau fizică.
Dacă ajung să “o / îl iau pentru că-mi place”, fără o motivaţie coerentă şi corectă, lăsându-mă dus
de valul dragostei fulgerătoare, va fi un dezastru.
La fel a gândit şi faimosul personaj Biblic – Samson -, care s-a lăsat înrobit de “dragoste” pentru
frumoasa Dalila. Cel mai puternic om de pe Pământ, care fusese înzestrat de Creator cu o forţă
fizică extraordinară, a fost slab tocmai la capitolul dragostei. S-a lăsat prins în mrejele dragostei
pentru Dalila şi şi-a încălcat legământul său cu Dumnezeu. Orbit de “dragoste” şi-a pierdut raţiunea,
a început să se “joace” cu păcatul şi nu numai că a comis adulter, dar a mers până acolo încât a
divulgat secretul puterii sale deosebite. Şi astfel, odată cu tăierea părului (simbolul legământului său
de nazireu = dedicat / consacrat Domnului), devine un om de rând şi cade în mâinile filistenilor,
care i-au scos ochii şi l-au aruncat în temniţă. În cele din urmă, Samson moare, după ce a doborât
coloanele de rezistenţă ale locaşului, unde toţi domnitorii filistenilor sărbătoreau prinderea şi
încarcerarea sa. Astfel, datorită necugetării el şi-a pierdut nu doar capul, ochii, legământul cu
Dumnezeu, ci şi viaţa, acest dar nepreţuit.
Orice altă motivaţie (de exemplu, căsătoria din interes) îmi va fi fatală. Dacă mă căsătoresc pentru
bani, situaţie materială (casă, maşină etc.), voi constata că nu-mi voi găsi fericirea. O veche zicală
afirmă că “banii nu aduc fericirea”, lucru verificat adeseori. Banii îmi pot procura o bunăstare
materială, care nu e de neglijat, dar nu vor fi în stare să-mi umple golul sufletesc, lăsat în urmă de
lipsa dragostei. Am cunoscut persoane care aveau din punct de vedere material, tot ceea ce un om
şi-ar fi dorit : case, maşini, conturi bancare, dar care tânjeau după un strop de dragoste ; iar pentru
aceasta ar fi dat tot aurul din lume, dac-ar fi fost de găsit.
Dar dragostea nu se cumpără cu bani. Poţi avea femei o mie, dar să nu o iubeşti pe nici una !
Amorul ieftin este de vânzare, fiind oferit de femeile “uşoare” de la colţul străzii, dar sufletul tău va
rămâne veşnic gol.
Fiecare dintre noi tânjim după un strop de fericire. Dar care să fie secretul fericirii ? Din
experienţa mea personală am ajuns la o concluzie : secretul fericirii este să te mulţumeşti cu ceea
ce ai ! Biblia afirmă textual : “dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de-
ajuns (sau “să fim mulţumiţi”)”(traducerea GBV). Contează foarte mult să apreciezi ceea ce
Dumnezeu ţi-a oferit, atât din punct de vedere material, cât şi-n ceea ce priveşte familia, cariera etc.
Poţi avea totul, însă să fii un veşnic nemulţumit şi să nu guşti niciodată fericirea.
Cea mai înţeleaptă persoană a tuturor timpurilor – împăratul Solomon -, în acea perlă a
înţelepciunii sale (Ecleziastul), afirmă la capitolul 1 : “Am văzut tot ce se face sub soare ; şi iată că
totul este deşertăciune şi goană după vânt”(Ecl. 1,14). Acest om, care a fost simultan şi cel mai
bogat din lume, având 300 de neveste şi 700 de ţiitoare, acest om care-a gustat efectiv din toate
plăcerile pe care viaţa i le-a oferit, având la picioarele lui bogăţii imense, afirmă totuşi că “ totul
este deşertăciune”. Ciudat, nu ? De ce este totul deşertăciune ? Pentru că tot ceea ce este clădit de
mâini omeneşti (case, maşini etc.), este trecător, chiar şi noi suntem fiinţe efemere pe acest Pământ.
Singurul lucru care rămâne şi va dăinui veşnic este dragostea şi mai presus de toate este dătătorul
dragostei – Dumnezeu – “singurul care are nemurirea”(1 Timotei 6,16).
Tatăl nostru ceresc doreşte ca noi să cunoaştem împlinirea pe care o dă dragostea, încă de pe
Pământul acesta. Totul este să ne supunem planului Său referitor la fiecare dintre noi şi să facem
alegerea corectă, în special a partenerului de viaţă.