PLANTE MEDICINALE FOLOSITE IN TRATAREA SISTEMULUI CIRCULATOR CAPITOLUL I - EVOLUTIA SI IMPACTUL BOLILOR CARDIOVASCULARE (BCV).

- O treime din numarul total de decese la nivel mondial este cauzata de Bolile Cardio Vasculare (BCV), care constituie astfel principala cauza de deces pe plan mondial. Mai mult, BCV sunt responsabile de mai multe decese in lume decat cancerul, insuficienta respiratorie cronica si diabetul zaharat cumulate. - Pe langa impactul pe care il au asupra tarilor si populatiei ca factori de deces, BCV constituie totodata o cauza majora de handicap si afectiuni cronice, reprezentand o povara considerabila pentru sistemele medicale si economie. Pana in 2020, se estimeaza ca BCV vor deveni principala cauza de handicap, devansand bolile infectioase. - BCV afecteaza tot mai multe persoane de varsta medie, reducandu-le veniturile si potentialul de economisire. In 2003, BCV au costat Uniunea Europeana 169 miliarde de euro, in vreme ce costul anual in Statele Unite a fost estimat la 403 miliarde de dolari pentru 2006. O reducere a mortalitatii si morbiditatii prin BCV ar avea un efect benefic major asupra costurilor in crestere ale ingrijirii medicale, si ar favoriza dezvoltarea socioeconomica a comunitatilor si natiunilor. Impactul bolilor cardiovasculare - Se estimeaza ca 17 milioane de oameni mor anual din cauza BCV. - La fiecare doua secunde survine un deces ca rezultat al BCV, un atac de cord la fiecare cinci secunde si un atac cerebral la fiecare sase secunde. - Dintre cele 17,5 milioane de decese cauzate de BCV in 2005, s-a estimat ca 7,6 milioane au fost determinate de cardiopatie ischemica si 5,7 de atacuri cerebrale. - Din cele 10 miloane de oameni care supravietuiesc anual unui accident vascular cerebral, peste 5 milioane raman cu dizabilitati permanente, devenind o povara pentru familii si comunitati. - Numarul total de decese cauzate de BCV se estimeaza sa ajunga la aproximativ 25 milioane pana in 2020.

Cauze - Evenimentele acute precum infarctul miocardic si accidentele cerebrale sunt predominant cauzate de ateroscleroza, adica de depunerea progresiva a materialului gras (ex. colesterol, trombocite si reziduuri celulare) pe peretele arterial al vaselor de sange ce iriga inima sau creierul. Acumularile reziduale determina formarea leziunilor sau a ateromatozei. in timp, aceste leziuni se maresc si se dilata, ingustand artera si astfel limitand cantitatea de sange ce circula prin vase. Vasul de sange se poate astfel intari si pierde din flexibilitate. - Deoarece inima si creierul nu sunt irigate corespunzator, aceste limitari ale fluxului sangvin, asociate aterosclerozei, pot cauza probleme cardiovasculare precum angina. Limitari mai accentuate pot degenera in evenimente cardiovasculare serioase, inclusiv atacuri de cord si accidente cerebrale. - Dilatate, arterele se pot rupe, dezvoltand cheaguri de sange ce pot bloca complet vasele, cauzand atacuri de cord si accidente cerebrale. Semne si simptome Nu exista simptome caracteristice BCV, primul semn fiind, in majoritatea cazurilor, un infarct de miocard sau un accident cerebral. Acest lucru probeaza importanta constientizarii de cate indivizi a riscurilor si luarea de masuri pentru prevenirea BCV. Cu toate acestea, unele persoane prezinta anumite simptome. Diferitele forme de boli cardiovasculare - Cardiopatie ischemica (CI), o afectiune a vaselor de sange ce iriga inima. Implicatiile CI cuprind: - Infarctul miocardic (IM, sau atac de cord) - Angina (dureri ale pieptului) - Unele aritmii (ritmuri anormale ale inimii).

- Bolile cerebrovasculare, afectiuni ale vaselor de sange ce iriga creierul. Implicatiile bolilor cerebrovasculare includ:

- Accidentele cerebrale (afectiuni ale celulelor creierului cauzate de insuficienta irigare cu sange) - Atacul ischemic tranzitoriu (alterare temporara a vederii, vorbirii, simtului tactil sau miscarii) - Boala arteriala periferica (BAP), o afectiune a vaselor de sange ce iriga bratele si picioarele, ce poate rezulta in dureri intermitente sau crampe, mai ales in timpul exercitiului fizic, la nivelul muschilor picioarelor. - Cele mai comune simptome ale atacului de cord cuprind dureri sau disconfort resimtit in mijlocul pieptului, brate, umarul stang, coate, maxilare sau spate. Alte simptome includ dispneea (dificultatea de a respira) sau insuficienta respiratorie, starea de rau, voma, apatia sau lesinul, transpiratia rece, paliditatea. - Cel mai frecvent intalnit simptom ale accidentului cerebral este senzatia brusca de slabiciune a fetei si membrelor, cel mai adesea pe o parte a corpului. Alte simptome cuprind declansarea rapida urmatoarelor: atrofierea fetei si membrelor, cel mai adesea pe una dintre partile corpului; confuzia; dificultate in vorbire sau intelegere; dificultate in vederea cu unul sau ambii ochi; dificultate in deplasare, ameteala, pierdere a echilibrului sau coordonarii; migrene pronuntare fara cauza precisa; lesin sau stare de inconstienta. Factori de risc in bolile cardiovasculare - Exista un numar de factori de risc bine definiti, ce pot fi impartiti in doua categorii principale: modificabili (cei care pot fi influentati) si nemodificabili (aceia care nu pot fi influentati sau tratati). - Principalii factori de risc modificabili sunt responsabili de aproximativ 80% dintre cardiopatiile ischemice si afectiunile cerebrovasculare. Factori de risc modificabili - Hipertensiunea - Dislipidemia (niveluri anormale ale colesterolului) - Diabetul/perturbari ale tolerantei la glucoza - Fumatul - Obezitatea (IMC 30)

- Lipsa activitatii fizice - Microalbuminuria sau RFG <60 mL/min (boala a rinichiului diabetic) Factori de risc nemodificabili - Varsta (>55 ani pentru barbati, >65 ani pentru femei) - BCV premature in istoria familiei Bolile cardiovasculare o preocupare mondiala Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), exista peste 300 de factori de risc asociati cu BCV si accidentul vascular cerebral, iar factorii de risc pentru BCV afecteaza in prezent oamenii din intreaga lume. Contrar unei convingeri generale potrivit careia BCV afecteaza in special barbati din tarile dezvoltate, peste 80% din decesele produse de BCV au loc in tari cu un nivel mediu si scazut de viata, aproape in mod egal in randul barbatilor si al femeilor. Tratarea bolilor cardiovasculare
-

Interventiile farmacologice pot contribui in tratarea aproape tuturor tipurilor de BCV, inclusiv hipertensiune, colesterol ridicat si a diabetului/ perturbarilor tolerantei la glucoza. Tratamente cu plante medicinale,prezentata pe larg in continuare.

CAPITOLUL II. RECOLTAREA ,USCAREA SI PREPARAREA REMEDIILOR DIN PLANTELE MEDICINALE

1. RECOLTAREA PLANTELOR MEDICINALE Deoarece la baza eficientei terapeutice a plantelor medicinale sta relatia substanta activa - actiune farmacodinamica, de prima importanta este calitatea plantelor din care vom prepara retetele din plante medicinale. In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, cit mai indepartate

de unitatile industriale, de asezamintele omenesti si cai de acces dintre localitati (margini de drumuri, cai ferate, sosele etc.) Al doilea element pentru obtinerea unui material de buna calitate il constituie cunoasterea organului de planta cu continutul cel mai ridicat in substante active (radacini, rizomi, parti aeriene, scoarte, frunze, flori, fructe, seminte). Acesta se va deduce din insasi formularea data pentru fiecare planta, ceai medicinal, tinctura, extract sau alta forma farmaceutica din aceasta lucrare. Al treilea element important, legat tot de continutul in substante active, este momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optim de recoltare este conditionata de stagiul de vegetatie a plantelor (inainte de inflorire, in stadiul de boboc, in timpul infloririi etc.) si de anotimp. Tot in legatura cu momentul de recoltare sint de retinut si perioada din zi si conditiile meteorologice cind se face recoltarea. In general, plantele medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata dupa ce s-a ridicat roua sau dupa amiaza, pina la apusul soarelui. Plantele medicinale continind uleiuri volatile se vor recolta in special pe timp noros sau dimineata, inainte de rasaritul soarelui. Al patrulea element, de ordin tehnic, este metoda cea mai corecta de recoltare. In special pentru protectia plantelor medicinale perene si pentru asigurarea perpetuarii speciei la recoltare trebuie sa se tina seama de anumite reguli nelegiferate, dar de mare importanta pentru viitorii ani. A valorifica rational o zona geografica bogata in plante medicinale spontane nu inseamna a extermina plantele din zona respectiva. In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi se vor lasa in zona respectiva suficiente plante care sa asigure materialul de inmultire pentru anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se va utiliza foarfece. In nici un caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru valorificarea florilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi. Recoltarea mugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatare forestiera de primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazul valorificarii fructelor se vor lasa suficiente fructe care sa asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetateneasca este ca in zonele de unde s-au recoltat plantele sa se insaminteze terenurile cu material de inmultire din aceleasi specii care au fost valorificate. Radacinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte partile subterane ale plantelor, se recolteaza primavara timpuriu, inainte de formarea mugurilor sau lastarilor vegetativi sau toamna tirziu, dupa vestejirea frunzelor aeriene. La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorita lipsei partilor

aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atentie deosebita identificarii botanice a speciilor respective. Partile aeriene (Herba) ale plantei impropriu numite de unii iarba prin vulgarizarea termenului latin herba (in limba romana iarba se refera la iarba pe care o pasc animalele, iar in stare uscata se numeste fin) se recolteaza, de obicei, cu putin inainte de inflorirea completa sau in timpul infloririi. Momentul optim de recoltare a plantelor in acest caz este foarte diferit, in functie de specie, altitudini si zona geografica unde creste planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera si nici intrun caz prin smulgere. De exemplu specia Fierea pamintului este din ce in ce mai rara, pe cale de disparitie, datorita faptului ca se recolteaza citeva exemplare macar pentru a se inmulti prin seminte. Mugurii foliari se recolteaza primavara devreme inainte ca ei sa se desfaca. Asa cum am mai subliniat, se recomanda sa se valorifice din parchetele de exploatare forestiera. Scoarta sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau radacinilor se valorifica in special primavara la inceputul vegetatiei, cind se desprinde mult mai usor. Si in acest caz se vor lasa suficiente ramuri nedecojite pentru refacerea arbustului sau arborelui. Frunzele se recolteaza dupa ce au ajuns la maxima dezvoltare, manual, dar nu prin strunjire, pentru a nu se zdrobi, marind astfel suprafata de contact cu aerul si prin aceasta pierderi mari in special in cazul plantelor continind uleiuri volatile. Recoltarea florilor pentru unele specii se recomanda sa se faca in stadiul de boboc (Salcimul galben japonez), iar pentru altele la inceputul infloririi sau in timpul infloririi, inainte de ofilire. Fructele se recolteaza unele in pirga (macese) cind contin maximum de vitamine, fie cind au auns la coacere (afinele, ienuperele, porumbele). Semintele se recolteaza cu putin inainte de maturizare, apoi se intind imediat pentru uscare in straturi subtiri. 2.USCAREA PLANTELOR MEDICINALE Toate materiile prime vegetale se usuca imediat dupa recoltare. In scopuri industriale sau in cazul timpului nefavorabil uscarea se face in solarii sau in uscatorii speciale. Pentru utilizarea plantelor in farmacia casei plantele se taie in bucati mici imediat dupa recoltare si se pot usca in poduri bine aerisite, puse pe coli de hirtie, rogojini sau prelate curate. Inainte de uscare se va proceda la conditionarea partilor de planta intelegind prin

aceasta indepartarea corpurilor straine, a altor specii de plante, parti innegrite sau atacate de insecte. Dupa uscare, plantele vor fi ambalate in pungi de hirtie sau saculeti de pinza sau in cutii de carton, in nici intr-un caz in ambalaje din material plastic. Se pastreaza la temperatura camerei, in locuri curate, protejate de lumina directa solara, fara umiditate mare, ferite de insecte si rozatoare.

3. PREPARAREA REMEDIILOR DIN PLANTE MEDICINALE Plantele medicinale pot foi folosite intern sau extern.Aplicarea externa se poate face sub diferite forme:cataplasme (prisnite), bai unguente, care inglobeaza principiile active provenite din plantele medicinale.Mai frecvent, plantele medicinale se folosesc intern sub forma de infuzie, decoct, macerat (toate acestea cunoscute sub numele generic de solutii extractive apoase sau, in termene mai nepretentiosi, ceaiuri), ori sub forma de tincture sau extracte alcoolice.Se mai cunoaste forma de utilizare solida, sub forma de pulberi, comprimate sau capsule. Pentru utilizarea plantelor medicinale ca atare sau ca plante medicinale, tincturi, extracte, ele trebuie sa aiba o puritate cit mai ridicata. Nu se vor folosi plante medicinale provenind din zone industriale sau de pe terenuri unde s-au combatut daunatorii cu mijloace chimice. Inainte de folosire sub forma de infuzii, decocturi, tincturi, extracte sau alte forme farmaceutice destinate in special uzului intern, plantele se vor spala cu apa rece la fel ca fructele sau legumele. Unele din formele farmaceutice cele mai simple sint pulberile (Pulvis), inglobate in miere sau ambalate in casete sau capsule operculate sau sub forma de comprimate. Reprezinta avantajul ca nu sufera actiunea termica si nici actiunea unor solventi care pot sa le schimbe calitatea. Infuzia se prapara din partile mai fine ale plantelor (flori,frunze).Partile de planta maruntite, de regula uscate in prealabil, se pun intr-un vas si se oparesc cu apa in fierbere. Se acopera vasul imediat si se mentine asa 15-30 minute,de la caz la caz. Dupa acest interval, lichidul se strecoara. Nu se pastreaza mai mult de o zi.

Maceratul este solutia extractiva cea mai simpla obtinuta din plante la temperatura mediului ambiant. Acest procedeu este indicat pentru speciile de plante care contin substante active care se extrag la rece, ca de exemplu: nalba mare, inul, viscul s.a. Materia prima vegetala fragmentata sau intreaga se mentine in contact cu cantitatea de apa potabila prescrisa un timp de 2-12 ore, agitand din cind in cind. Se filtreaza prin tifon si se administreaza in aceeasi zi. Infuzia se recomanda de obicei sa fie preparata din flori sau din partile de planta cu tesuturi fragile (frunze, muguri, parti aeriene). Materia prima fragmentata se umecteaza cu 3 parti apa calduta. Dupa 5 minute se introduc intr-un vas preferabil din portelan care a fost incalzit in prealabil cu apa clocotita. Peste plante se toarna apa clocotita si se acopera vasul. Se lasa in repaos 10-15 minute. Se filtreaza prin tifon, care se stoarce usor. Decoctul este tot o solutie extractiva apoasa obtinut la cald din materia prima vegetala fragmentata, umectata la fel ca in cazul infuziei, dar mentinind la fierbere cu cantitatea de apa prescrisa. Prepararea decoctului dureaza timp de 15-30 minute la foc domol, in cazul in care nu se prescrie alt timp. Solutia extractiva apoasa astfel obtinuta se filtreaza fierbinte, apoi peste plantele ca atare sau in amestec se mai aduce o cantitate de apa pentru a completa apa de evaporare. Acest procedeu se intrebuinteaza in special in cazul materiilor prime vegetale cu consistenta dura: radacini, scoarta (coji), unele fructe si seminte. Toate aceste tipuri de solutii extractive se prepara maximum pentru o zi, se pastreaza la frigider, apoi se aduc la temperatura camerei, se indulcesc cu zahar si miere, ciclamat de sodiu sau aspartam in cazul diabeticilor, in cazuri de diaree sau nu se indulcesc deloc daca se prescrie aceasta. Tinctura este o solutie extractiva hidroalcoolica obtinuta la temperatura camerei prin percolare (in industrie) sau prin macerare in farmacia casei. Timpul de macerare dureaza 7-10 zile si se foloseste alcool 40-70 grade in cazul in care nu se prescrie alta concentratie. Pentru plantele medicinale cu actiune blinda se folosesc 20 la suta plante, iar pentru cele cu actiune puternica 10 la suta. Dupa aceea se filtreaza si se lasa sa se sedimenteze la loc rece. Se pastreaza in sticle brune. Se administreaza sub forma de picaturi. Siropul face parte din categoria solutiilor extractive apoase si se obtine din macerate, decocturi sau sucuri de plante la care se adauga 64 la suta

zahar pentru a-i asigura o buna consevare in timp. In sirop se pot adauga tincturi sau alte substante medicamentoase, pentru a le mari eficienta. Vinul medicinal este o forma farmaceutica obtinuta din materii prime vegetale fragmentate, dar macerate in vin de buna calitate. Este destinat uzului intern, in special pentru stimularea apetitului, in care scop se administreaza cu jumatate de ora inainte de masa. Nu se recomanda celor cu gastrite acide, hipertensivilor, in hepatite, gravidelor, mamelor care alapteaza, copiilor. Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in cantitate de 50-100 g, plante maruntite la 1 litru otet. Macerarea dureaza 7-8 zile dupa care se filtreaza prin tifon, iar la sfirsit continutul se preseaza. Se utilizeaza sub forma de frictiuni. Uleiuri medicinale se obtin prin macerarea plantelor in ulei comestibil, timp de 4-6 saptamini. Astfel se prepara uleiul de sunatoare, musetel sau din alte plante. Se folosesc pentru ingrijirea unor plagi greu vindecabile, in arsuri sau in degeraturi. 4.RECIPIENTE SI PASTRARE Vasele folosite pentru obtinerea ceaiurilor sau tincturilor trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic,de preferinta din portelan sau din sticla termorezistenta. Multe ceaiuri contin substante prielnice pentru dezvoltarea microbilor.De aceea, solutiile extractive apoase nu se pastreaza mai mult de 24 ore. In acest interval de timp,ceaiurile se vor pastra la racoare. Daca nu s-a consaumat toata cantitatea preparata,restul se va arunca pur si simplu si se va prepara o noua cantitate.Tincturile si extractele uscate au termen de pastrare mai lung, cu conditia sa fie pastrate in vase inchise ermetic. 5. PRINCIPALELE FORME TERAPEUTICE DE UZ EXTERN: Inhalatia - se obtine din plante medicinale bogate in uleiuri volatile sau chiar din amestec de uleiuri volatile care se pun in vase smaltuite si cantitatea de apa clocotita prevazuta. Vaporii de apa saturati in uleiuri volatile actioneaza prin inhalare patrunzind in caile respiratorii.

Gargarismele se prepara sub forma de infuzie sau decoct din plante si se utilizeaza sub forma de gargara in stomatite, gingivite, afte bucale, amigdalite, abcese dentare etc. Cataplasmele sau prisnitele sau compresele sint destinate uzului extern si se obtin din solutii extractive apoase sau hidroalcoolice cu care se imbiba o bucata de tifon sau pinza curata si se aplica direct pe piele pentru a obtine un efect revulsiv, emolient sau antiinflamator. In acelasi mod se aplica si unele masti cosmetice din plante. Baile fitoterapeutice sint forme de utilizare a plantelor medicinale si aromatice destinate uzului extern. Pentru a obtine un amestec de plante pentru bai (Ceaiuri balneologice), plantele fragmentate se introduc intr-un saculet de tifon dublu. Dupa umectare, saculetul cu plante se fierbe, conform indicatiei 10-30 minute, la foc domol, in 3-5 litri apa. Totul se toarna in cada de baie cu apa la o temperatura potrivita. Baile locale se prepara la fel ca baile de plante, dar in cantitati mai mici de lichid si se recomanda in cazul unor traumatisme locale, plagi purulente, hemoroizi etc. Exista numeroase alte forme de prelucrare si administrare a plantelor, dar care apartin domeniului industriei farmaceutice.

CAPITOLUL III- NOTIUNI GENERALE DESPRE APARATUL CARDIOVASCULAR 1. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI CARDIOVASCULAR. Aparatul cardiovascular este format din: -inima -vase de sange Inima este localizata in cavitatea toracica intre cei doi plamani. Are forma de para, cu varful indreptat in jos si usor spre stanga; cantareste aproximativ 300 g. Ca urmare executa o activitate uriasa, zilnic contractandu-se de peste o suta de mii de ori, pompand 7200 litri de sange.

Inima este alcatuita din patru incaperi: -doua atrii,drept si stang; -doua ventricule,drept si stang; Atriul drept comunica cu ventriculul drept,iar atriul stang comunica cu ventriculul stang. Orificiile de comunicare se numesc orificii atrio-ventriculare si sunt astupate de valvule atrioventriculare,care se deschid numai dinspre atrii spre ventricule. Functional, inima este o pompa dubla,fiecare deservind o circulatie,complet separate: -marea circulatie(circulatia sistemica) -mica circulatie(circulatie pulmonara) Marea circulatie: -sangele porneste din vetriculul stang,prin artera aorta,ajunge in tot corpul si se reantoarce la inima,prin venbele cave,in atriul drept. Mica circulatie: -se desfasoara astfel:sangele porneste din ventriculul drept prin artera pulmonara,spre plaman; aici se realizeaza schimbul de gaze si incarcat cu oxigen, se va reantoarce la inima, prin cele patru vene pulmonare in atriul stang. Un circuit complet al sangelui,cuprinde marea si mica circulatie. 2. STRUCTURA HISTOLOGICA A INIMII Inima este alcatuita din trei straturi concentrice,de la interior spre exterior sunt: -endocardul; -miocardul; -pericardul(epicardul); In peretele miocardului,exista formatiuni de tesut embrionar(tesut nodal), care are capacitatea de a declansa si a conduce impulsurile de contractie. Rolul conducator in declansarea impulsurilor ,il are nodulul sinoatrial,care prezinta cel mai rapid ritm de descarcare si anume 70 contractii/minut.In cazul lezarii nodulului sinoatrial, rolul de centru de comanda, este preluat de nodulul arioventricular, cu doar 40 impulsuri/min. Cand se intrerupe legatura acestor noduli, cu fasciculul Hiss, frecventa contractiilor, ajunge la 20-25 contractii/minut, fiind generate de fasciculele Hiss. Lezarea sistemului de conducere a impulsurilor, duce la tulburari ale activitatii cardiace, denumite blocuri: -bloc total; -bloc partial;

-bloc de ramura; 3. VASCULARIZATIA INIMII Se realizeaza prin arterele coronare,care se desprind de la baza arterei aorte.Obstructia uneia dintre ramurile artererelor coronare determina ischemia si necroza teritoriului respective, producand infarctul miocardic acut.Bioxidul de carbon,din teritoriul inimii,va fi colectat de venele coronare,care se varsa intr-un sinus coronarian,care se deschide in atriul drept. 4.ACTIVITATEA MECANICA A INIMII Inima functioneaza prin contractii si relaxari.Contractiile se numesc sistole,iar relaxarile se numesc diastole.Succesiunea unei sistole si a unei diastole,poarta numele de revolutie cardiaca, si are durata de 0,8 secunde. Intr-un minut sunt 70 contractii pe minut. La fiecare revolutie cardiaca,inima este in repaus 0,4 secunde. 5. ZGOMOTELE INIMII Atriile in distola,s-au umplut cu sange,adus de; -venele pulmonare pentru atriul stang; -venele cave pentru atriul drept; Urmeaza sistola atriala,in urma careia valvele atrioventriculare vor fi deschise si sangele trece in ventricule.Ventriculele intra in sistola datorita presiunii,exercitate asupra sangelui,valvele atrionventriculare se inchid si mai bine; acesta este primul zgomot al inimii,prelugit si de tonalitate joasa. Datorita presiunii exercitate in timpul sistolei ventriculare,se vor deschide valvele de la baza arterelor mari sisangele este aruncat in acestea. Coloana de sange aruncata are tendinta de e se reintoarce in ventricule, lucru care nu se-ntampla,deoarece,valvele se deschid numai dinspre ventricule spre artere.Tendinta coloanei de sange de a se reintoarce in ventricule,va inchide si mai bine valvulele de la baza arterelor; acesta este al doilea zgomot al inimii care este scurt si ascutit. Inscrierea grafica a oscilatiilor sonore,determinate de activitatea mecanica a inimii,reprezinta fonocardiograma,iar inregistrarea grafica a variatilor de potential electric,din timpul revolutiei cardiace, reprezinta electrocardiograma. Pulsul arterial este de 70 contractii/minut. In sistola ventriculara,sangele este expulzat brusc in artera aorta,unde se ciocneste de coloana de sange,din aceasta rezultand, o unda, care se propaga prin toata coloana de sange, pana la periferia organismului. Aceasta unda provoaca dilatarea peretilor arterelor, care se manifesta sub

forma unor zvacnituri,a unor unde pulsatile,de numit puls. Pulsatiile se simt foarte bine,la arterele situate superficial, pe un plan osos,asa cum este artera radiala.Pulsul normal este de 60-70 contractii/minut.Daca este mai mare de 70 contractii/minut,se numeste tahicardie, iar sub 70 contractii/minu se numeste bradicardie. Tensiunea arteriala: -sangele este impins de ventricule in artere cu o anumita forta si exercita o apasare asupra peretilor acestora. Rezistenta pe cere o opune peretii arterelor mari,arteriolelor si capilarelor,la acesta apasare precum si elasticitatea peretilor mari,fac ca sangele,sa se gaseasca in interiorul vaselor de sange,sub o anumita presiune,sub numele de tensiune arteriala sau presiune arteriala. Tensiunea se masoara cu ajutorul tensiometrului: TA normala -110 -130 mm Hg 60-85 mm Hg Tensiunea variaza in functie de mai multi factori: - varsta; - sex; - pozitia corpului; - intensitatea efortului fizic etc; Cresterea peste limitele normale(tensiune arteriala peste 140 mmHg) determina hipertensiunea, iar scaderea sub limita inferioara (tensiunea arteriala sub 100 mm Hg) determina hipotensiunea. 6.. PRINCIPALELE VASE DE SANGE Sunt trei categorii de vase de sange: -artere; -vene; -capilare; Prin artere, sangele circula intotdeauna de la inima spre corp. Prin vene, sangele circula dinspre corp spre inima. Capilarele,fac legatura intre artere si vene. Principala artera,artera aorta,cea mai mare artera a corpului,porneste din ventriculul stang si are trei componente: -artera aorta ascendenta; -carja sau arcul aortic; -artera aorta descendenda; Artera aorta descendenta se intinde pana la vetebra lombara L 4, unde se ramifica in doua artere iliace comune. Din artera aorta, se desprind ramuri,spre toate organele corpului.

Din artera ascendenta,se desprind arterele coronare,care iriga muschiul inimii. Din arcul aortic,se desprind trei ramuri: -trunchiul brahiocefalic,care se va bifurca in artera carotida,comuna dreapta si subclaviculara dreapta; -carotida comuna stanga; Arterele carotide externe,asigura vascularizatia pentru glanda tiroida,laringe, muschiul limbii, buze, faringe si muschiul cefei, tegumentele fetei, gat si cap. Artererele carotide interne asigura vascularizatia ochilor, glandelor lacrimare,portiunea anterioara si laterala a encefalului. Artera pulmonara,porneste din ventriculul drept si dupa ce paraseste inima se bifurca in doua artere pulmonare: dreapta si stanga, fiecare patraunzand in plamanul drept, respectiv stang. Contin sange incarcat cu dioxid de carbon. Venele merg paralel cu arterele,avand acelasi nume;in final venele din partea de sub inima, dreneaza sange, in vena cava inferioara, care se deschide in atriul drept. Venele de deasupra inimii, dreneaza sangele in vena cava superioara, care se deschide tot in atriul drept. In atriul stang,se deschid cele patru vene pulmonare, cate doua de la fiecare plaman, care aduc la inima, sangele incarcat cu oxigen. Capilarele fac legatura dintre artere si vene. Au calibru foarte mic si formeaza o vasta retea in organism si au rol in realizarea schimburilor nutritive dintre sange si tesuturi.

CAPITOLUL IV.

INCURSIUNE IN FITOTERAPIE

La nceput, oamenii au folosit cu totul la ntmplare plantele medicinale. Cu timpul ns le-au identificat pe cele care aduceau vindecare i au transmis din generaie n generaie observaiile lor, crendu-se astfel medicina popular. Cele mai vechi date asupra plantelor medicinale le avem din China. mpratul Sen Nung, care a trit cu 3 000 ani . e. n., era preocupat de studiul plantelor medicinale, fiind considerat ntemeietorul medicinei chineze. Tot n China s-a descoperit o carte scris cu 2 600 ani . e. n., n care snt indicate sute de plante medicinale cu ntrebuinarea lor. n Asia Mic, arheologii au scos la iveal 22 000 tblie de lut, vechi de 4-5 000 ani, dintre care 33 reprezint un adevrat dicionar al plantelor medicinale.

n Egiptul antic, plantele medicinale erau, de asemenea, mult preuite, fapt dovedit de papirusurile vechi de mii de ani, care cuprind numeroase reete cu plante medicinale. Toate aceste cunotine au fost preluate de medicina greac reprezentat prin cel mai mare medic din antichitate, Hippocrat, apoi de ctre romani. i la noi n ar, plantele medicinale au fost cunoscute nc din timpuri ndeprtate. Documente din secolul al XIII-lea arat c n acea epoc brbierii tratau bolnavii cu "buruieni de leac." Domnitorul Alexandru Lpuneanu (1558), fiind bolnav de ochi, a fost ngrijit de un brbier din Ardeal cu nite "herbarius". Pravila lui Matei Basarab (1640-1652) arat c "vraciul are nevoie s studieze ierburile i s descopere leacurile mpotriva otrvurilor". Psaltirea schian descrie scorioara, isopul i o gum denumit itacta, iar lexiconul slavo-romn (1694) vorbete de izm i mutar. Mult vreme, oamenii au crezut c "buruienelde leac"au puteri misterioase, ascunse, nsoind folosirea lor de vraji i discntece. Treptat, oamenii de tiin, studiind puterea vindectoare a diferitor plante folosite de popor, au dezvluit "tainele" ascunse ale acestora. Ei au dovedit c nsuirele vindectoare ale plantelor medicinale se datoresc unor substane chimice numite principii active. Aceste substane chimice, numite alcaloizi, glucozici, vitaminele, taninuri, uleiuri, volatile etc., au fost studiate n laboratoare i clinici, stabilindu-se proprietile lor terapeutice. Totodat, oamenii de tiin, nlturnd plantele nefolositoare, au fcut cunoscute adevratele nsuiri vindectoare ale plantelor. Desigur c tiina a fcut progrese imense n ultimii ani; se cerceteaz care snt bolile, care snt organele atinse, care snt cauzele bolilor i apoi leacurile pentru vindecarea lor. Dar ntr-o boal, nu se poate afirma c un singur organ este atins. Acel organ reacioneaz poate mai mult, dar el nu este izolat. "Eu-l" nostru formeaz un tot, n care prile se sprigin unul pe altul, dei fiecare organ are misiunea lui special. Tubul digestiv aduce alimentele, sngele le transform i le transport, nervii transmit ordinele la creier i de acolo la muchi. n bolile cronice, nu este bolnav un singur organ. Sngele duce elementele otrvitoare spre toate organele i astfel se altereaz seva vieii, care regleaz organizmul nostru. Remediul acestor boli este n sucul plantelor, n seva florilor, n frunze i n rdcini.

Vremea cand interesul pentru plantele medicinale era considerat o simpla moda a trecut de mult. Potrivit unor sondaje de opinie publica, peste 50 % din populatie prefera, in caz de imbolnavire, un medicament vegetal, in timp ce mai putin de 25 % s-au pronuntat in favoarea medicamentelor de sinteza. Realitatea arata ca stiinta si cercetarea medicala, ca si companiile farmaceutice dovedesc o preocupare crescanda fata de resursele medicinale oferite de regnul vegetal. Adevratul remediul al tuturor bolilor este medicina vegetal. Strmoii notri culegeau plante n pduri, n livezi, n muni i n cmpii, unele aromatice, altele amare, le uscau i fceau din ele ceauri. Dar ei nu tiau n mod precis care pri din plante erau mai active, care erau vtmtoare cum s le pstreze i cum s le admininstreze. Cu metodele moderne privitoare la culegerea i ngrijirea plantelor, punem la ndemn bolnavilor un elixir al vieii mult mai eficace dect acel extras din regnul animal i dect preparatele chimice sau amestecuri de sruri. Tendina de ntoarcere la NATUR n toate ramurile de activitate omeneasc este ceva normal. NATURA care a creat omul, a creat odat cu el i tot ce va fi necesar pentru via, pentru ntreinerea, pentru sntatea lui. PLANTELE, acele mici vieti ginge, pe care le ntlnim la tot pasul, ni le-a druit NATURA pentru ntreinerea sntii noastre. De la Hippocrat i pn n zilele noastre, cutarea sntii cu plante, a fost la locul de cinste. A intervienit apoi tiina. Chimia medical i rafinamentul oamenilor de tiin au scos din plante principiile active i le-au combinat n diverse preparate farmaceutice: prescripii medicale preparate n farmacie. Evoluia acestor amestecuri i spiritul mercantil ne-au adus specialitile. Dar cu specialitile am ajuns deja prea departe. S-a abuzat de ncrederea suferinzelor n reclame i astfel s-a trecut dincolo de apogeu. Este momentul s ne oprim i cu toat convingerea s ne ntoarcem napoi la natur. Paracelsius a spus c adevrul cel mai mare n cutarea sntii este planta, i acest adevr este azi recunoscut de multe somiti medicale.

Planta, a fost, i va rmne leacul adevrat, ideal, al omului deoarece conine elementele naturii cele mai complexe. Oamenii de tiin care studiaz fiziologia i au ocazia de a compara felul cum asimileaz i cum reacioneaz celulile noastre, fie n prezena medicamentelor chimice (sintetice), fie n prezena medicamentelor naturale (plante), rmn uimii de uurina cu care snt complet i repede asimilate cele naturale, fa de cele chimice. Putem spune c adevratul leac este cel vegetal, planta, cu att mai mult, cu ct ea nu produce n organizm nici o alterare. ns pentru ca o plant medicinal s fie eficace, s rspund cerinelor aa cum ne ateptm, este necesar: 1. S fie culeas ntr-o perioad cnd ntrunete maximum de elemente active i radioactive. 2. S fie conservat n anumite condiii pentru stabilirea ei. 3. S fie aplicat exact la suferina la care aciune ei este perfect stabilit. Dac aceste trei condiii snt ndeplinite, nici un guturai nu va deveni bronit, nici o diaree nu va deveni enterit, nici o congestie, chiar hepatic, nu va deveni leziune. Boala este expresia forrii ntreprins de fiina vie pentru a nvinge i a se lepda de rul care o invadeaz. Leacul consist deci n a ajuta aceast forare, a o face mai puternic, mai eficace. Dar pentru c nu poate exista remediu real dect atunci, cnd osmoza se face repede i asimilarea total, planta este remediu ideal. Ea este asimilat integral i numai astfel se explic ameliorrile surprinztoare la bolnavi unde medicaia chimic sau specialitile au euat complet. Fitoterapia (medicaia cu plante), aceast tiin nou, dei veche decnd lumea, i face mereu loc mai mare n medicin.

Fitoterapia - cea mai curat i mai natural tiin aplicativ

Fitoterapia (phyton = plant + therapea = tratament) este o tiin strveche, care folosete plantele medicinale, numite i oficinale, n scopul vindecrii. Odat cu descoperirile tiinifice ale secolului XX, fitoterapia a ieit din empirism, punndu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze tiinifice, lundu-se n studiu principiile active din vegetale. Nu mic le-a fost ns mirarea cercettorilor, cnd pe baza analizelor chimice i a testelor clinice, au confirmat n proporie de peste 80%, proprietile farmacodinamice ale plantelor, ntocmai cum erau prescrise de ctre intuitiva medicin popular. Dei fitoterapia azi se bazeaz pe efectele curative ale unor compui bio prezeni n plante sau n alte organisme vegetale, substane care poart denumirea de principii active, aceast veche tiin a tmduirii, i respect regulile originare, valorificnd materialul vegetal fr a extrage selectiv anumite substane sau principii din esuturile plantelor, aa cum fac alte tiine care valorific vegetalele, ca farmaceutica sau aromaterapia. Din acest motiv, se poate spune, c fitoterapia a rmas cea mai curat i mai natural dintre tiine. Principiile active din plantele medicinale se sintetizeaz la nivelul celulelor vegetale. Pentru ca aceste substane naturale, cu aciune biologic asupra omului, s poat fi valorificate corespunztor de ctre organism, n diferite dereglaje i tulburri, ele trebuie s se regseasc n diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice). Formele fitoterapeutice, pe care le vom aborda n continuare, se ntrebuineaz (administreaz) intern sau extern (gargar, splturi, comprese, bi, etc.). Forme fitoterapeutice simple

Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea n care anumite pri ale plantelor se mestec sau se consum ca atare, fie crude, fie uscate i mcinate - sub form de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc n stare crud, apar primvara, fiind uor de consumat prin frgezimea lor (vezi curele de primvar). De cele mai multe ori, ns, fitoterapia recurge la extragerea, ns neselectiv, a principiilor active din plante prin diferite metode, obinnduse preparate numite extracte fitoterapeutice. Extractele fitoterapeutice Extractele folosite n fitoterapie, sunt acele preparate obinute din plante medicinale, n care se regsesc principiile active din organele vegetale, dup ce acestea au prsit materialul vegetal i s-au dizolvat n anumite medii (ap, alcool, ulei vegetal sau alte grsimi, etc.). n cazul acestor preparate, plantele medicinale devin o materie prim care poart denumirea de drog.

Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) i extractele hidroalcoolice (tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzual de ceaiuri. Infuzia Infuzia este un extract apos obinut printr-un procedeu simplu, la ndemna oricui, numit infuzare. Infuzarea const n turnarea unei cantiti prestabilite de ap clocotit peste materialul vegetal aflat ntr-un vas (pahar, can, vase de lut), dup care recipientul se acoper 15-20 de minute cu o farfurioar, perioad numit timp de infuzare. Dup scurgerea timpului de infuzare, lichidul (soluia) se strecoar, se ndulcete (de preferin cu miere) sau nu, i se administreaz dup indicaii (rece, cald, naintea meselor, dup mese, etc.). Este recomandat ca imediat dup strecurare, s se scurg cteva picturi de lmie peste infuzie, pentru stoparea reaciilor de oxidare. Infuzarea se realizeaz cel mai bine n recipiente de sticl, de ceramic sau de porelan (cni, pahare, etc.). Se recomand evitarea contactului dintre infuzie i obiectele metalice, folosindu-se strecurtori din plastic sau din materiale textile igienice (tifon), lingurie de plastic, lemn ori ceramice, sau n cel mai ru caz, materiale din metale inoxidabile (inox). O metod mai puin corect de preparare a infuziei, const n adugarea materialului vegetal n vasul n care a fiert apa, dup ce focul a fost oprit. n acest caz, extracia principiilor active se realizeaz cu un randament mai sczut, iar procesele oxidative sunt mai puternice. Dei infuzia, prin ceaiul obinut, se realizeaz cu uurin, eficiena ei este foarte ridicat, fitoterapia sprijinindu-se, n cele mai multe cazuri, pe ea. Decoctul Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decocie. Materia prim vegetal (plante medicinale, legume, cereale, leguminoase), adugat unui lichid (de obicei ap), se fierbe ntr-un vas, depindu-se momentul n care apa a dat n clocot. Timpul de decocie ncepe atunci cnd apa fierbe (d n clocot) i continu nc o anumit perioad, care se stabilete fie n minute, fie dup cantitatea de lichid care se evapor. Decocia ntotdeauna trebuiete realizat la foc mic. Dup ce fierberea a fost ncheiat, compoziia se strecoar i se administreaz dup indicaii. n fitoterapie, decoctul se realizeaz n cazul organelor vegetale (rdcini, rizomi, scoar, etc.) din care principiile se extrag mai greu.

ATENIE ndulcirea infuziilor sau a decocturilor cu miere, se realizeaz doar dup ce temperatura lichidului extractiv a sczut suficient de mult. Mierea devine toxic atunci cnd este adugat lichidelor mai calde de 40C (Gh. Mencinicopschi). Maceratul la rece Maceratul la rece este un extract hidric rezultat n urma unui proces numit, maceraie. Maceraia const n extragerea principiilor active din plante, n ap, la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceraie este de 4-8 ore. n timpul procesului de maceraie, materialul vegetal aezat ntr-un vas cu ap nenclzit, se mbib cu ap iar substanele active trec n soluie. Maceratul la cald pe baia de ap Extragerea principiilor din plante prin aceast metod este foarte eficient n cazul vegetalelor fr principii volatile valoroase, dar cu compui bio de alt tip, utili sntii. Metoda se utilizeaz i pentru obinerea uleiurilor, alifiilor i unguentelor din plante. Maceratul la cald pe baia de ap este de asemeni, o metod sntoas de preparare a unor alimente sau chiar a apei de but. Metoda mai este util, dar nu prea sntoas, n cazul n care se dorete revenirea la starea lichid a mierii cristalizate. Pentru obinerea bii de ap, cunoscut i sub denumirea de bain marin, se folosesc dou vase metalice, de mrimi diferite. Vasul mai mic trebuie s fie emailat. El se scufund n recipientul mai mare, care va fi umplut n prealabil, pe jumtate, cu ap. n vasul mic se introduce lichidul cu materia prim din care urmeaz s se extrag principiile active. Dup improvizarea bii, cele dou vase se pun la foc domol. Dei apa va da n clocot n recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va nclzii treptat, i nu va fierbe, astfel nct, principiile active pot trece n soluie ncet, fr a fi degradate de temperatura prea nalt sau de nclzirea brusc. Fitoterapia utilizeaz aceast metod n cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obinuite (principii semitermolabile). Dup un anumit timp de la aezarea bii pe foc, perioad stabilit de reet, lichidul se strecoar i se utilizeaz mai departe, conform prescripiilor.

Baia de ap (bain marin) Siropul Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obinute prin stoarcere, infuzii, decocturi, macerate) la care se adaug mult zahr. Adaosul de zahr este de 640 g la 360 g lichid (Ovidiu Bojor, Octavian Popescu). Rolul zahrului din sirop este acela de a corecta gustul i mai ales de a conserva produsul, deoarece la concentraia enunat mai sus, microorganismele nu pot supravieui. Siropurile naturale prezint valoare alimentar sau terapeutic. Fitoterapia folosete aceste extracte i pentru proprietatea lor de a corecta gustul unor ceaiuri, n special al acelora destinate copiilor. Dezavantajul acestor produse, const n prezena n componena lor a zahrului rafinat solubilizat. Prepararea la cald a siropurilor ndulcite cu miere, este nerecomandat, rezultnd chiar produse toxice. Site-ul descrie n amnunt unele siropuri valoroase din punct de vedere terapeutic, dietetic sau alimentar, ca: siropul de siropul de coarne. muguri de brad sau de molid,

Tinctura Tinctura este o formul fitoterapeutic sau homeopat, mai rar farmaceutic, obinut prin extragerea substanelor active din plante, de obicei proaspete, n soluii hidroalcoolice. Concentraia alcoolului, a materiei prime ce se macereaz, i timpul de desfurare a procesului se aplic conform reetei. Tinctura se obine n recipiente de sticl prevzute cu capac etan, compoziia agitndu-se mcar o dat pe zi, pe tot parcursul macerrii. Dup scurgerea perioadei de tincturare, se execut decantarea, soluia hidroalcoolic rezultat, trgndu-se n sticlue colorate mici, cu capac nurubabil. Principalul avantaj al tincturii const n faptul c n soluie se extrag toate principiile din planta proaspt, substane active care pot fi conservate o perioad lung de timp.

Prepararea tincturilor homeopate este mai elaborat, desfurndu-se n mai multe etape succesive, n scopul obinerii unor diluii precis dozate. Alte extracte Materia prim vegetal mai poate fi extras n vin, n oet sau n ulei gras. Din unele plantele utilizate de ctre fitoterapie sau din unele fructe care posed proprieti fermentescibile (fructe care prin fermentare formeaz alcool) se pot obine cidrurile medicinale, numite impropriu vinuri (vinul se obine numai din struguri). Cele mai cunoscute cidruri sunt cele obinute din: fructe de coacze negre, mcee, fructe de ctin, flori de soc. Utilizarea i proprietile formelor fitoterapeutice Ceaiurile Cea mai utilizat form fitoterapeutic de uz intern este ceaiul, termen generic care desemneaz orice fel de extract hidric (mai multe despre ceaiuri). Bile cu plante medicinale Bile cu plante medicinale (fitobalneologia) constituie o alt metod natural de ameliorare a funciilor organismului (mai multe despre bile cu plante medicinale). Curele de primvar Consumul de verdeuri proaspete i naturale - ca atare sau sub form de suc, provenite de la plantele care dezvolt frunze comestibile primvara specii spontane sau cultivate, aduce servicii deosebite corpului uman, constituind un eficient mijloc de cur (mai multe despre curele de primvar). Efectele exercitate de ctre plantele medicinale Asupra omului, substanele active din plantele medicinale, exercit diferite efecte favorabile (mai multe despre efectele exercitate de ctre plantele medicinale). Dereglaje, tulburri i afeciuni care rspund la tratamentul cu plante Plantele medicinale precum i alte vegetale, acioneaz favorabil ntr-o

serie de afeciuni (mai multe despre dereglaje, tulburri i afeciuni care rspund la tratamentul cu plante). . CAPITOLUL V. PLANTE MEDICINALE FOLOSITE IN TRATAMENTUL BOLILOR CARDIOVASCULARE 1.CARDIOPATATIA ISCHEMICA Se manifesta in principal sub forma anginei pectorale sau a infarctului miocardic,boli caracterizate prin dureri de mare intensitate aparute brusc la nivelul inimii, cu o durata mai scurta in cazul anginei, sau mai prelungita, in cazul infarctului. Urmatoarele plante au utilitate dovedita fara a fi insotite de riscuri: talpagastii, paducelul, valeriana,degetelul rosu, lacramioara. TALPA- GASTII Denumiri populare: Cione, coada-leului,creasta-cocosu-lui, iarba-flocoasa, somnisor. Descriere: Planta erbacee cu tulpina puternica, cu flori mici, roz, care creste pe terenuri necultivate, in majoritatea zonelor tarii. Se folosesc: Partile aeriene si inflorite ale tei Herba Leonuri, care contin un principiu amar, ulei volatil, o saponina si un alcaloid. Indicatii terapeutice: Reglarea dereglarilor cardiace de origine nervoasa, linistirea starilor de sufocare in astma, scaderea tensiunii arteriale, stari de excitatie nervoasa. Denumirea stiintifica a tei indica faptul ca aceasta era cunoscuta de multa vreme pentru efectele ei in afeepunile cardiace, avand proprietati asemanatoare valerianei. Mod de administrare: Se recomanda in toate starile in care organele corpului sunt antrenate de o excitatie nervoasa, datorita principiului amar, care are o actiune stomahica. Se foloseste pentru reglarea batailor inimii de origine nervoasa, linistirea starilor de sufocare in astm, pentru reglarea presiunii sangelui, facand sa scada tensiunea arteriala. Se poate folosi sub forma de ceai (15 g ta maruntita la 200 ml apa), din care se iau 3-5 linguri pe zi. in anumite stari nervoase urmate de balonarea stomacului, ceaiul se recomanda a se prepara dintr-un amestec de talpa-gastii, chimion, valeriana si fenicul (din fiecare cate 20 g); se infuzeaza o lingura de amestec cu o ceasca de apa. Dupa 15 minute, ceaiul se strecoara si se indulceste cu zahar. Se beau 3 ceaiuri caldute pe zi. Talpa-gastii se poate folosi si sub forma de tinctura, care se prepara din 20 g la la 100 ml alcool

de 70", care se macereaza timp de 7-8 zile. Se iau 2040 picaturi, de 2-3 ori pe zi. Talpa-gastii intra in compozitia ceaiurilor sedativ, calmant, anti-astmatic, a ceaiului impotriva tulburarilor Intra in compozitia granulelor SEDINSTANT, a comprimatelor NERVOSEDIN, SEDOCALM. PADUCELUL Crataegus monogyna Jacq si Crataegus oxyacantha L. Descrierea speciei. Arbusti, mai rar mici arbori (3-10 m inaltime) cu lemn tare si cu ramuri spinoase. Frunzele la Crataegus oxycantha au 3-5 lobi, putin adanci, mai mult sau mai putin obtuzi, iar cele de C. monogyna 3-7 lobi mai danci si de un verde mai inchis, ascutiti nedintati pe toata marginea. Florile pentamere, hermafrodite, regulate, dispuse in corimb, de culoare alba sau slab rozee, au caliciul format din 5 sepale persistente, corola din 5 petale libere, androceul din 15-20 stamine cu antene rosii; fructul ovoid, rosu, carnos contine 2-3 samburi la C. oxycantha si un singur sambure la C. monogyna. Infloreste in lunile mai si iunie. Produsul vegetal folosit. De la aceste doua specii de paducel terapeutica utilizeaza frunzele (Folium Crataegi), florile (Flores Crataegi cum floribus); toate aceste organe se recolteaza in timpul infloririi; de asemenea se mai intrebuinteaza si fructele (Fructus Crataegi) recoltate la completa lor maturitate. Principii active: in frunze si flori: flavonoide si proantocianidine, acizi triterpenici (acidul crategic din tratatele de specialitate mai vechi), acizi clorogenic si cafeic, colina si derivati purinici (adenina, guanina). In fructe: flavonoide, antocianidina si acizi triterpenici, insa in cantitate mai mica decat in frunze si flori. Actiune farmacologica. Sedativa, antispasmodica, vasodilatoare in special la nivelul vaselor coronariene, hipotensiva, de intarire si rarire a contractiilor inimii bolnave. Intrebuintari: infuzia 1-2 % (2-3 g in 24 de ore, echivalent cu o cana de ceai) se administreaza in dereglarile cardiovasculare, in anghina pectorala, ca sedativ nervos, vascular si hipotensiv.

Extractul de paducel intra in compozitia drajeurilor CRADIL,a granulelor AQUA-SEDIN, SEDINSTANT, a siropului EFICARDIN, a comprimatelor FITOLIP, IMUNOVIT, SEDOCALM, NERVOSEDIN. Contraindicatii,precautii Nu se administreaza la bolnavii cu cardiopatii valvulare,la cei cu edeme cardiace,la pacientii cu afectiuni cardiace in stadiu avansat. Pentru folosirea preparatelor din paducel,se recomanda consultarea in prealabil a medicului. VALERIANA Factorul curativ: rizomii cu radacini Afectiuni pentru care se recomanda: afectiuni cardiace cu substrat nervos (aritmii, palpitatii); stari de nervozitate, anxietate; insomnii; colici stomacale de natura nervoasa; stari de astm; voma. Mai "grea" decat sunatoarea, cu efecte sedative mai puternice, valeriana este indicata in simptomele mai dure ale debutului menopauzei, cum ar fi starile de anxietate (teama fara motiv aparent), de nervozitate, de iritabilitate psihica, de furie etc. Este unul dintre cele mai bune leacuri si in diferitele tipuri de insomnie, foarte frecvente in perioada premenopauzei, dand un somn adanc si linistitor. In fine, valeriana este pe termen lung un ajutor pretios pentru tratarea aritmiei cardiace, a hipertensiunii si, in general, a problemelor cardiovasculare care apar pe fond nervos in aceasta perioada. Prezentare generala Denumirea uzuala: Valeriana alternative: odoleanul. Scurta descriere: Valeriana este o specie ierbacee perena, din flora spontana, dar care este mai ales cultivata, initial cu o rozeta de frunze, apoi cu o tulpina erecta, neramificata, cu frunze tulpinale opuse, paroase mai ales la baza si pe spate, si cu flori in inflorescente terminale dense, asemanatoare cu o umbrela, avand culoarea de la rosu-liliachiu pana la alb. Calitati curative si actiune farmaceutica: (lat. Valeriana officinalis), denumiri

Ulei volatil, alcaloizi, acid cafeic si clorogenic, sescviterpene. Sedativ de baza al sistemului nervos central, ca si al celui autonom al inimii; antispastic; antivomitiv. Recomandari: - tinctura pentru tratarea problemelor emotionale, pentru tinerea sub control a apetitului si contra problemelor cardiovasculare: se iau 50 de picaturi de valeriana de patru ori pe zi. - tinctura pentru tratarea insomniei: se iau 1-2 lingurite diluate in jumatate de pahar de apa, cu 15-20 de minute inainte de culcare. - pulbere impotriva starilor de nervozitate, a colicilor stomacale: se ia cate un varf de cutit, de 3 ori pe zi. - infuzie impotriva problemelor cardiace: se bea treptat in cursul zilei sau seara la culcare. Preparare Tinctura Se obtine la fel ca si cea de lemn-dulce. Pulbere Se macina cu rasnita de cafea. Infuzie Se pune 1 lingurita de planta macinata la o cana de apa (250 ml). Precautii, contraindicatii si alte comentarii Tratamentul cu tinctura de valeriana poate da, mai ales la inceput, stari de somnolenta in timpul zilei, precum si o anumita incetineala mentala. Farmacistii atrag atentia ca intreruperea brusca a tratamentului cu valeriana nu este benefica pentru echilibrul emotional. Din acest motiv, dozele de valeriana se reduc treptat atunci cand se doreste incheierea tratamentului. Intra in compozitia comprimatelor EXTRAVERAL, HEPATOBIL, NERVOSEDIN, a granulelor AQUA-SEDIN, SEDINSTANT, a solutiei antitusive TUSIMIN.

DEGETELUL ROSU (digitalis purpurea) Degetelul rosu este planta medicinala originara din Europa Centrala si America de Nord, In Romania este intalnit ca flora spontana in poieni, la margini de paduri sau in raristi, dar este si cultivat pentru extragerea digitalinei.Planta formeaza in primul an de vegetatie o rozeta bazala de 1520 frunze din care va iesi in al doilea an tulpina inalta de pana la 1,5 m. Frunzele de pe tulpina sunt dispuse altern, cele de la baza sunt petiolate, pe cand cele de pe tulpina sunt sesile, au nervuri proeminente si sunt mai deschise la culoare pe parte inferioara. Florile au forma de degetar, cresc grupate in ciorchine si au o placuta culoare rosu - purpurie. Planta contine: heterozidecardiotonice, flavonozide, saponozide de natura steroidica, saruri minerale (cupru, mangan, crom, nichel. bariu si strontiu), vitamina C, coline, acetilcoline si mucilagii. Calitatile sale terapeutice principale sunt: de cardiotonic - creste puterea de contractie a cordului, amelioreaza circulatia sangelui, creste oxigenarea tesuturilor, inlatura stazele si edemele. In fitoterapie sunt utilizate frunzele, ce pot fi recoltate si in primul an de vegetatie, dar si in cel de-al doilea. Uz intern: - diverse afectiuni cardiace - sub forma de pulbere de planta titrata biologic in comprimate sau maceratul la rece preparate numai in farmacii. Efecte adverse: Administrarea trebuie facuta sub stricta supraveghere medicala. Ca si din degetelul lanos, si din aceasta planta se extrage digitalina, care poate produce moartea atunci cand nu este respectata foarte riguros doza.

LACRAMIOARA Denumirea plantei: Lacramioara (Convallaria majalis) Fam. Liliaceae Denumiri populare: cercelus, clopotele, clopotei, coada-cocosului, curpina de padure, dumbravioara, floarea turcului, flori domnesti, geogite, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margaritarului, lacramita, lilion bun, margarit, margaritare, margea, paharute, suflete, umbravioara.

Ecologie si raspindire: Lacramioara o intilnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufisuri, lunci, in regiunile de cimpie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata. Perioada de vegetatie: Este o planta erbacee, perena. Infloreste incepind din luna aprilie si pina in iunie. Perioada de recoltare: Se recolteaza frunzele in perioada infloririi, dar mai ales in lunile aprilie-mai, pina la coacerea frctelor.Cel mai mare continut in principii active avindu-l inainte de deschiderea florilor.Este indicat ca frunzele sa se recolteze pe cit posibil fara petiol pe timp uscat si se usuca in strat subtire, prevenindu-le de ingalbenire. Bolile in care se utilizeaza: afectiuni cardiace, migrene de natura nervoasa, nevralgii, dureri de cap, ameteli. Retete: Infuzie din 6-10 g la 180 ml apa. Se ia cite o lingura de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseste numai cu avizul medicului. Utilizari populare: Contra durerilor de piept, sub forma de ceai realizat din tulpinile florifere in spalarea copiilor slabi, avind convingerea ca-i intareste.Ceaiul de flori se folosette ca leucoree. Supradozarea duce la aparitia fenomenelor toxice manifestate prin ameteli,greturi,varsaturi. 2 PALPITATIILE Palpitatiile sunt batai de inima neregulate care pot surveni in numeroase situatii: abuz de cafea, ceai, alcool sau in diverse boli de inima, organice sau cu substrat nervos. Plantele medicinale recomandate in palpitatii sunt urmatoarele: paducelul,talpa-gastii,valeriana sau odoleanul (prezentate la Cardiopatia ischemica), teiul, roinita, cicoarea. TEIUL Utilizari interne: Ceaiul de tei calmeaza nervii si are gust placut.

Utilizari externe: De la tei se intrebuinteaza atat florile cat si frunzele. Teiul contine numeroase substante chimice ca mucilagii, flavonoide, zahar, acetil colina. Preparatele fitoterapeutice din flori de tei sunt utilizate in insomnii,in starile de tensiune psihica si in tulburarile cardiace pe fond nervos. In tratamentele cosmetice infuzia de tei (500 ml apa si 6o g tei) e indicata sub forma de comprese pentru catifelarea si intretinerea frumusetii, tineretii si prospetimii tenului, dar si tratamentul tenurilor iritate ca urmare asupra solicitarilor sistemului nervos. Compresele cu infuzie de flori de tei in amestec cu flori de albastrele sunt recomandate in cazul cearcanelor; tinandu-se pe pleoape 10-15 minute inainte de culcare. Pentru hranirea si inviorarea tenurilor ofilite se aplica urmatoarea masca compusa din: 4 linguri infuzie de tei, 1 lingura rasa de lapte praf, 1 lingura rasa de tarate de grau. Se amesteca pana se obtine o pasta care se mentine pe fata 10-15minute, scotandu-se cu infuzia de tei. In tara noastra cresc mai multe specii de tei. In scopuri me-dicinale se folosesc insa numai florile impreuna cu bracteele lor de la speciile indicate mai sus. Proprietatile vindecatoare ale teiului sunt cunoscute inca din vechime, cand se foloseau in scopuri me-dicinale coaja, frunzele si seva, iar mai tarziu au inceput sa fie intrebuintate si florile. Teiul rosu este cel mai raspandit in tara noastra. Creste bine pe solurile brune, este o specie de semiumbra. Teiul alb are pretentii mai ridicate fata de temperatura. Este destul de rezistent la seceta. Teiul cu frunza mare este mai rar, mai pretentios fata de caldura si lumina. Se intalneste in limita dintre campie si deal, pe soluri fertile. Toate speciile se cultiva pe marginea soselelor, in parcuri, gradini si curti. Contine mucilagii care prin hidroliza dau: acid poliuronic, hexoza si metilpentoza, acid galacturonic, ulei volatil; flavonoide, gume, tanin, zahar, colina si acetilcolina. In uleiul volatil se gaseste un alcool alifatic - farnesolul -r care imprima florilor de tei mirosul caracteristic.

Utlizare Intern, actiune sudorifica, antitermica, emolienta, expectoranta si sedativa. Datorita uleiului volatil cu actiune neurosedativa si antiseptica, florile de tei sunt utilizate ca seda-tive in insomnii, stari anxioase si iritabilitate. Ceaiul de flori de tei contribuie la vindecarea racelii si gripei, stimuland transpiratia abundenta, facand sa scada temperatura crescuta a corpului. Florile de tei au o actiune linistitoare si ajuta la eliminarea secretiilor bronhice. Asociate cu musetel si menta, florile de tei usureaza digestia si tonifica mucoasa gastrica. Extern: calmant general, sub forma de bai si deconges- tiv. Fiind calmant general si decongestiv, florile de tei sunt folosite sub forma de bai in linistirea copiilor nervosi si bolnavilor de tuse convulsiva. Ceaiul de flori de tei, la care se adauga bicarbonat de sodiu, este utilizat sub forma de gargara in inflamatii ale amigdalelor, este indicat pentru combaterea cearcanelor, tinandu-se pe ochi timp de 15-20 minute. Intern - se utilizeaza sub forma de infuzie: o lingurita de flori la 250 ml apa clocotita; se beau 3-4 ceaiuri pe zi indulcite cu miere de albine sau cu zahar Extern, pentru gargara, infuzie din 25 g de flori la 250 ml apa clocotita, la care se adauga 5 g de bicarbonat de sodiu. In amigdalite, gargara se face cu ceaiul cald. Pentru bai: infuzie din 600 g produs uscat la 3,5 litri de apa clocotita; dupa strecurare, lichidul rezultat se amesteca . Intra in compozitia comprimatelor SEDOCALM,a granulelor AQUASEDIN,SEDINSTANT, a lotiunii antiseboreice HEBE, a lotiunii nutritive HEBE. ROINITA (MELISSA OFFICINALIS) E o planta inalta de aproape un metru, cu flori albe-liliachii si cu frunzele de un verde deschis. Dar ceea ce o distinge printre suratele ei din natura e mireasma pe care o raspandeste si care seamana cu lamaia. Roinita (Melissa officinalis) este una din cele mai folosite plante medicinale din lume (germanii au un cult pentru ea). Zeci de studii facute pe tot mapamondul pun in evidenta extraordinara ei valoare terapeutica, cu efecte multiple, atat ca remediu simplu cat si combinat.

Raspandire Cunoscuta in popor si sub numele de melisa, mataciune sau iarba de alamai, roinita creste mai ales in sudul si in vestul tarii, unde prefera coastele pietroase si insorite din padurile de stejar, de salcam sau din rariturile de fag. Infloreste acum, la sfarsit de mai - inceput de iunie, si poate fi gasita cu precadere in vestul tarii - Arad, Timisoara, Caras Severin, in Bihor, dar si in zonele sudice ale Olteniei si Munteniei. Recoltarea De la roinita se culege partea aeriana (tulpina, frunze, flori), prin taierea cu grija, pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara vant (vantul favorizeaza evaporarea uleiurilor volatile din planta, care sunt un principiu activ foarte important). Imediat dupa culegere, tulpinile de roinita se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata, rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, frunzele de roinita pot fi folosite ca adaos in salatele de cruditati, carora le dau o aroma si o savoare deosebite. Sapte retete de preparare a roinitei 1. Pulberea Se obtine prin macinarea cat mai fina, cu rasnita electrica de cafea, a tulpinilor uscate de roinita. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, tinute in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol. 2. Tinctura Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat, vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate 50-100 de

picaturi

diluate

in

putina

apa,

de

patru

ori

pe

zi.

3. Vinul de roinita Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de roinita si se lasa la macerat vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul de roinita stimuleaza digestia, combate dispepsia, previne aparitia spasmelor tubului digestiv. 4. Mixtura de roinita Era foarte mult folosita de catre calugarii benedictini, care o considerau un panaceu pentru memorie si pentru reintinerire. Iata reteta sa de preparare: se combina doua galbenusuri de ou cu doua linguri de miere si cu 2-3 lingurite de tinctura de roinita, la care se adauga jumatate de lingurita de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obtinut se consuma pe stomacul gol, dimineata, ca reintineritor si revigorant. 5. Infuzia combinata Se pun 3-4 linguri de roinita maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai. 6. Uleiul de roinita Se pun intr-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga jumatate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de masline. Se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un recipient inchis ermetic, dupa care se filtreaza, iar preparatul rezultat se pune intr-o sticla inchisa la culoare. Remediul se poate folosi atat intern, ca ulei alimentar pus in salate (are efect digestiv, reintineritor), cat si extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor de cap. 7. Cataplasma cu roinita

O mana de frunze maruntite de roinita se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, si se lasa vreme de o ora. Utilizarile terapeutice Roinita si sistemul nervos Probabil cea mai importanta categorie de efecte a roinitei este cea asupra tulburarilor cardiace si digestive pe sistem nervos. In doze mici si luata ocazional, roinita este un excelent calmant nervos, fiind recomandata contra durerilor de cap, care apar pe fond de stres si de suprasolicitare, contra insomniei, contra tulburarilor digestive care apar pe fond nervos. In toate aceste afectiuni, se administreaza cate o lingurita de tinctura diluata intr-un pahar de apa, in doza unica, atunci cand este nevoie. Roinita este si un excelent remediu pe termen lung contra Alzheimerului (reduce starea de agitatie si imbunatateste memoria), contra tulburarilor de memorie post-traumatice, precum si contra tulburarilor de memorie produse de problemele vasculare cerebrale. In aceste afectiuni se administreaza cate o lingurita de tinctura de roinita de 4 ori pe zi, in cure de minimum 4 luni. Roinita si psihicul Rezultatele experimentale privitoare la folosirea roinitei in tratarea unor tulburari cum ar fi depresia, anorexia psihica (cu reversul sau - bulimia), angoasele de tot felul au fost mai mult decat incurajatoare. Administrarea unor doze medii de roinita, 6 lingurite de tinctura pe zi sau 4 lingurite de pulbere pe zi, are efecte invioratoare asupra psihicului, antidepresive, favorizand gandirea optimista, amplificand tonusul psihic si mental. Aproximativ 40% dintre cei care au urmat tratamentul cu aceasta planta contra tulburarilor emotionale mentionate au resimtit o ameliorare clara a starii lor psihice. Un rezultat foarte bun, daca este sa ne gandim la faptul ca roinita este un remediu practic nenociv si care poate fi luat in cure de lunga durata, fara a da dependenta. Exista insa si un... "daca": pentru a obtine rezultate notabile, prin tratamentul cu melisa, este necesar sa "simpatizati" sau, cu alte cuvinte, sa vi se potriveasca aceasta planta. Oricum, merita sa incercati. Roinita si glanda tiroida Studii facute la un important institut american de endocrinologie au aratat ca extractele din roinita pur si simplu inhiba puternic actiunea in organism

a hormonului tiroidian (Tsh). Este o descoperire extraordinara, care va duce in curand la aparitia pe piata a primului medicament natural, cu adevarat eficient impotriva hipertiroidiei. Deocamdata, puteti folosi contra afectiunilor tiroidei, infuzia combinata de roinita, din care se bea cate un litru pe zi, in 3-4 reprize, in cure de doua luni, cu doua saptamani de pauza. Acest remediu este valabil si in cancerul de tiroida, pentru ca aceasta planta are si efecte antitumorale dovedite. Roinita si tulburarile hormonale la femei Cercetari clinice facute in Germania au aratat ca administrarea tincturii de roinita are efecte de reglare a ciclului menstrual, fiind un remediu excelent contra unor probleme cum ar fi starile de nervozitate si de disconfort de dinaintea menstruatiei, menstrele neregulate insotite de dureri abdominale, spasme sau dureri de cap. Va recomandam o combinatie in proportii egale de tinctura de roinita si tinctura de cretisoara (Alchemilla vulgaris), din care se iau cate 6 lingurite pe zi, in cure de patru saptamani. Roinita si reumatismul Un litru de infuzie combinata de roinita consumata zilnic ajuta la combaterea majoritatii formelor de reumatism, avand o actiune antiinflamatoare articulara, antialgica, incetinind sau chiar oprind procesele degenerative. Extern, se ung articulatiile afectate cu ulei de roinita, la care se adauga un pic de ulei volatil de menta (il gasim in Plafaruri) - 3 picaturi de ulei volatil de menta la o lingurita de ulei de roinita. Roinita si bolile gastro-intestinale In colita de fermentatie, roinita este unul din cele mai puternice remedii vegetale, avand darul de a inhiba dezvoltarea excesiva a bacteriilor de fermentatie in colon, de a combate spasmele, de a diminua inflamatia. Se administreaza sub forma pe care pacientul o simte cea mai eficienta, in cazul sau: pulbere (4-6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata (1 litru pe zi). Acelasi tratament este valabil contra colonului iritabil si a colonului spastic, precum si contra enteritei. Vinul de roinita luat inainte de masa este un remediu excelent impotriva indigestiei, a dispepsiei si a atoniei digestive. Roinita si afectiunile hepatobiliare

Infuzia combinata de melisa este un excelent leac pentru diskinezia biliara (fiere lenesa), pentru colecistita si un adjuvant contra litiazei biliare. Studii preliminare arata o actiune favorabila a extractelor de roinita contra hepatitei virale. Se pare ca aceasta planta este un adevarat inamic al virusurilor, asa cum vom vedea in continuare: Roinita si herpesul Virusurile care produc herpesul de tip I si de tip Ii sunt distruse de un complex de substante secretate de aceasta planta. Intern, se face cura cu tinctura (6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata de roinita (1 litru pe zi). Extern, se pun vreme de doua ore pe zi comprese cu infuzie combinata sau, mai eficient, cataplasme cu roinita, pe locurile afectate de herpes. La cinci minute dupa incheierea aplicatiei, se pune tinctura de propolis pe leziunea herpetica, pentru a grabi vindecarea. Roinita si... tineretea fara batranete Anterior, vorbeam despre efectul favorabil al roinitei impotriva unei boli a varstei a treia, greu de combatut la ora actuala, si anume Alzheimerul. Efectele acestei plante nu se opresc insa aici: pe langa faptul ca melisa imbunatateste considerabil memoria si intreaga activitate a sistemului nervos, ea are un puternic efect antioxidant. Cu alte cuvinte, ea ajuta la mentinerea tineretii tuturor celulelor din organism, anihiland radicalii liberi (molecule din sange care sunt responsabile de imbatranirea tesuturilor). Precautii In cazul persoanelor care utilizeaza sedative si calmante de sinteza, se recomanda evitarea utilizarii in paralel a roinitei. Contraindicatii Aceasta planta nu se va administra, mai ales pe termen lung si in doze medii sau mari, in cazul pacientilor care sufera de hipotiroidie. . Scurt istoric Originara din Asia Mica si din tarile mediteraneene, roinita era folosita de arabi ca intaritor pentru inima.

Dioscoride o elogia ca remediu contra muscaturilor de scorpioni si de caini, si drept calmant contra durerilor de dinti. Pliniu recomanda roinita pentru intarirea vederii si, preventiv, impotriva albetei (cataracta), administrata sub forma de picaturi obtinute din sucul plantei, combinat cu miere. Sfanta Hildegard van Binger scria: "Cine mananca melisa in salate, rade din suflet, pentru ca spiritul ei incalzeste inima". "Melisa are proprietati exceptionale de intarire a inimii, mai ales noaptea, cand ea bate neregulat si produce frica." "Purifica sangele, alungand tristetea si melancolia." Herboristul medieval Valentino spunea sa melisa da vise frumoase si induce somnul usor, daca e mancata imediat dupa cina. In 1611, calugarii carmelitani au inventat o licoare miraculoasa, "spirtul de roinita", a carui reteta a fost tinuta secreta pana tarziu. Astazi se stie ca leacul era preparat cu frunze de roinita, bucati de lamaie, scortisoara, nucsoara rasa, coriandru si vin alb. Astrologia asociaza roinita (numele vine de la roiurile de albine atrase de mirosul ei) cu Soarele si planeta Jupiter. Cicoarea Denumirea plantei: Familia: Asteraceae cicoarea (Chihorium intybus)

Denumiri populare: cicoara, cicoare de cimp, andiva, cicoare de vara, cicoare amara, cicorie amara, cocita, dorulet, dudau, floarea secarei, incingatoare, mestica, scai voinicesc, scaluset de casa, sporis. Ecologie si raspindire: este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in cimpie, prin pagisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are cerinte mari fata de umeditate si luminozitate, prefera suolrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogaten humus, profunde cu reactie neutra. Perioada de vegetatie: creste din luna mai pina in luna octombie, inceputul lunii noiembrie. Perioada si organul de recoltare: in scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cind tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie.

Boli in care se utilizeaza: in furunculozasi acnee (sub forma de cceai,in aasociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice. Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree. Uz iextern: vindecarea ranilor si taieturilor. Retete: Decoct 2 lingurite de radacina maruntite in 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut in 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales in cazul consumatorilor de alcol. Intra in compozitia comprimatelor CORTELAX, RHAMNOLAX, NORMOPONDEROL, a lotiunii nutritive HEBE, a extractului de cicoare prajita CICORELA,a granulelor DIETT. 3.ARTEROSLEROZA

Arterosceloza consta in ingrosarea peretilor vaselor de sange,ceea ce ingreuneaza curgerea sangelui in teritoriile respective;pe masura ce arterele se infunda ca urmare a dezvoltarii arteroscerozei,organele afectate sufera tot mai sever si in cele din urma pot ceda. Exista plante medicinale a caror actiune favorabila asupra colesterolului sanguin(principalul factor incriminant pentru aparitia si agravarea bolilor cardiovasculare) a fost observata,astfel: faina din seminte de in,schinduful,ginseng-ul,uleiul de citronela (Cymbopogon citratus),uleiul de luminita (Oenothera biennis), extractul de flori de tei, extractul de pin maritim, catina alba, cimbrisor, arnica. INUL Linum usitatissimum Descrierea speciei. Inul - planta erbacee, originara din cate se pare din Caucaz - se cultiva la noi pe suprafete intinse, in scopuri industriale. Aceasta specie anuala, are o tulpina inalta pana la 1m, care in treimea superioara se ramifica in ramuri subtiri ce se termina cu cate o frumoasa floare albastra, regulata, pe tipul 5, cu corola dialipetala si androceul

format din 5 stamine fertile si 5 stamine sterile. Fructul la maturitate este o capsula cu 5 loji, in fiecare loja gasindu-se cate 2 seminte ovale, comprimate lateral, de culoare bruna stralucitoare; semintele au gust uleios si mucilaginos. Produsul vegetal folosit. In scopuri terapeutice se folosesc numai semintele ajunse la maturitate completa (Semen Lini). Principii active: mucilagii, saruri de potasiu si de magneziu. Actiune farmacologica: datorita mucilagiilor semintele de in au actiune purgativa (de natura mecanica), emolienta si revulsiva. Intrebuintari. Semintele de in ingerate intregi, cate 2 linguri pe zi, sunt folosite in tratamentul dispepsiei si constipatiei. Sub forma de infuzie 4% se administreaza ca bautura emolienta si racoritoare contra inflamatiilor tubului digestiv. Extern se utilizeaza faina de in, singura sau asociata cu faina de mustar negru sub forma de cataplasme ca emolient si usor revulsiv.,cu actiune favorabila asupra colesterolului sanguin. Cataplasma de faina de in se prepara din faina de in care se amesteca cu apa calda in portiuni mici pana la consistenta dorita; in cazul cand se asociaza si cu faina de mustar se foloseste apa care are temperatura camerei. SCHINDUF (trogonella foenum-graecum) Schinduf (Trigonella foenum-graecum) este o plant iubitoare de cldur, care la noi crete doar cultivat n sudul i sud-estul rii. Din punct de vedere fitoterapeutic, valoroase sunt seminele (boabele) care se formeaz n pstile plantei. Proprieti, recomandri Fina de schinduf, rezultat din mcinarea boabelor, luat ca atare sau infuzat (o linguri zilnic ntr-o can cu ap) este: hipocolesterolemiant, hipotrigleridemiant, hipoglicemiant, secretolitic, estrogenic, tonic general, antiastenic, galactogog, spermicid (inhib viabilitatea spermatozoizilor), antistreptococic, uor laxativ. Datorit acestor proprieti, fina de schinduf se folosete ca tonic muscular i ca stimulent metabolic, fiind recomandat n special n astenie, surmenaj, debilitate fizic, digestie i metabolism lent. Schinduful mai stimuleaz lactaia, scade colesterolul ru i nivelul trigliceridelor circulante i micoreaz glicemia. De asemeni, seminele mcinate ale acestei plante, uureaz respiraia i ajut la eliminarea mucozitilor pulmonare,

mai ales n cazul formelor de bronit cu tuse seac. Att efectul hipoglicemiant, ct i cel hipocolesterolemiant este semnificativ, schinduful fiind recomandat diabeticilor i celor care sufer de ateroscleroz. Fina de schinduf n contact cu apa sau cu lichidele digestive (saliv, suc gastric, etc.) duce la formarea unor mucilagii cu rol curativ i protector asupra mucoaselor, administrarea sa fiind recomandat n gastrit i n constipaii. Se poate recurge la schinduf, ca la un supliment, att n cura de ngrare ct i n aceea de slbire, mai ales cnd greutatea corporal inadecvat este asociat sau cauzat de tulburri ale glandei tiroide. Deoarece n compoziia seminelor de schinduf se gsete mult niacin, aceste boabe sunt recomandate n hipovitaminoza i avitaminoza PP (pelagr). Ca adjuvant, schinduful se utilizeaz n tratamentul cancerului. Este recomandat n urmtoarele forme (dup A. Duke, M. J. BogenschutzGodwin, J. duCellier, P. A. K. Duke): - cancer de gt, - cancer abdominal (de stomac, de colon, al intestinului subire, de ficat, de splin), - cancer de sn, - cancer genital (testicular, vulvar, uterin), - cancer renal, - Cancer de rect. Extern, prin aciunea antiinflamatoare local, fina de schinduf, sub form de comprese, se aplic pe zonele afectate de abcese, furuncule GINSENGUL

Capsulele de Ginseng combat oboseala, astenia si starile de convalescenta, fiind solutia perfecta pentru intarirea tonusului general, dupa perioada de iarna. Suntem tot mai obositi, mai nervosi si mai stresati. Suferim de boli pe care parintii si bunicii nostri le-au avut la o varsta mult mai inaintata. Ne trezim prinsi tot mai mult in rutina celor cinci zile de serviciu, intre 09:00 si 17:00. Suntem irascibili si alocam tot mai putin timp satisfacerii propriilor placeri. Studiile realizate la nivel mondial desemneaza stresul ca fiind ucigasul numarul unu in lume, el fiind responsabil de aparitia a numeroase boli si chiar a unor comportamente deviante. In acest context, medicina naturista a castigat tot mai mult teren in detrimentul medicinii clasice. Dintre produsele naturiste apreciate de sute

de ani pentru proprietatile sale curative se numara Ginsengul. Capsulele de Ginseng recomandari si beneficii Ginsengul este recomandat de specialistii naturopati pentru capacitatea de a ajuta organismul sa treaca prin perioadele dificile. Ginsengul actioneaza asupra organismului, imbunatatind metabolismul energetic, motiv pentru care este recomandat in caz de oboseala, astenie sau convalescenta. De ce specialistii recomanda Ginsengul:

Ginsengul are actiune anti-stres. Studiile au relevant faptul ca anumite ginsenoide existente in compozitia Ginsengului au o actiune similara diazepamului. Ginsengul stimuleaza si actiunea sistemului imunitar. Astfel, administrarea de capsule de Ginseng ne intareste organismul in fata racelilor si a gripei. Ginsengul s-a remarcat si ca remediu impotriva problemelor cardiace si chiar impotriva diabetului de tip 2. Cercetarile realizate pana in prezent au evidentiat de asemenea eficienta Ginsengului in potentarea eficientei antibioticelor si a vaccinului antigripal.

Ce stim despre Ginseng: Ginsengul este o planta cultivata de mii de ani in Corea, China si Siberia. Ambele tipuri de ginseng, alb si rosu, care se comercializeaza in prezent, provin de la plante de 4-6 ani. Partea activa a plantei este radacina. Aceasta are o forma cilindrica sau fusiforma, uneori ramificata, cu o lungime de 20 de cm. Chiar daca studiile specializate despre ginseng sunt recente, aceasta planta se foloseste de sute de ani. Americanii nativi cunosteau proprietatile vindecatoare ale ginsengului si s-a dovedit ca atunci cand parcurgeau, alergau sau calatoreau pe o distanta mare nativii mestecau radacina de ginseng ca sa reziste oboselii. Radacina de ginseng provine din China si America de Nord. De cand populatia Americii s-a departat de medicina populara, ginsengul este folosit mai mult in estul Asiei. Majoritatea ginsengului cultivat in SUA este exportat in China.

In chineza cuvantul ginseng inseamna chintesenta unui barbat (gin barbat; seng - esenta). In China nu se gaseste reteta prescrisa de medic care sa nu contina si ginseng. Ce este cu aceasta planta pe care unii o numesc minunea lumii? Cei care au folosit-o cu secole in urma nu au avut nevoie de studii medicale sau documentari ca sa confirme ceea ce stiau deja. Multi ani ginseng a fost cunoscut ca un remediu pentru oboseala si pentru revitalizare. Radacinile erau mestecate de oamenii care se confruntau cu efectele imbatranirii. Atat in prezent cat si in trecut era folosita pentru problemele inimii. Cu trecerea timpului s-a marit lista de boli tratate cu ginseng. Se spune ca ginseng fortifica organismul. Aceasta afirmatie este intarita de faptul ca mareste vitalitatea persoanelor batrane, mareste rezistenta la oboseala, facandu-i mai activi. In afara de cresterea energiei, ginseng contine steroizi. Acestia sunt la fel ca cei pe care ii secreta corpul uman si de aceea ginseng este folosit de atleti. S-a spus ca ginseng poate sa ajute sistemul imunitar in rezistenta la boli. O substanta din ginseng numita saponina contine antioxidanti care ajuta la incetinirea procesului de imbatranire si la intarirea sistemului imunitar. Biologic, ginseng poate sa ajute la echilibrarea metabolismului si la previnirea migrenelor. Saponinele regleaza glicemia, colesterolul si tensiunea arteriala. Studiile clinice au sustinut ceea ce deja se stia despre ginseng. Multi ani sa spus ca ginseng este un afrodisiac si s-a dovedit stiintific ca intr-adevar imbunatateste virilitatea si ajuta in disfunctiile sexuale ale barbatilor si femeilor. In cultura occidentala ginseng este un tonic digestiv si un stimulant digestiv cand stresul mental sau nervozitatea au efecte asupra sistemului digestiv. Este folosit mai mult in China decat in America. Cu toate dovezile favorabile ginsengului, de ce nu este folosit? Multi doctori cred ca inca nu s-au realizat destule studii asupra efectelor ginsengului in timp ce unele studii au avut rezultate diferite. In timp ce unele studii sustin ca ginseng calmeaza nervii, elibereaza stresul si reduce tensiunea arteriala alte studii arata efectele inverse: tensiune arteriala ridicata, nervozitate excesiva si somnolenta.

Cum pot sa existe rezultate atat de diferite? Raspunsul se afla in saponine. Saponinele se gasesc in radacinile de ginseng si studiile arata ca sunt 29 de specii. In aceste saponine se afla remediile pentru oboseala si alte boli. Unele studii arata ca aceste saponine nu sunt aceleasi si nu in aceiasi proportie in toate radacinile de ginseng. Studiile sunt atat de diferite pentru ca radacinile de ginseng se cultiva in locatii geografice diferite din nordul Asiei pana in Vietnam. Experimentele au aratat ca in timp ce plantele cresc, saponinele care mai sunt numite adaptogene, se adapteaza si isi dezvolta rezistenta la schimbarile fizice, biologice si chimice. Aceasta ar determina ca adaptogenele sa aiba diferite proportii in plante. Unii spun ca ginsengul chinezesc este stimulator in timp ce ginsengul american este un calmant. Daca doriti sa incercati ginseng fiti atenti cum il consumati, consultati in prealabil medicul de familie, sau procurati-l din surse sigure, respectiv magazine specializate, de la producatori certificati pentru calitate. Produse naturiste pe baza de ginseng: - capsule cu pulbere de ginseng Indicatii: Activeaza metabolismul cerebral, creste rezistenta naturala a organismului, creste metabolismul celular, creste rata de metabolizare a alcoolului, imbunatateste activitatile fizice si mentale, indeparteaza starea de oboseala si slabiciune. - ceai ginseng C (ginseng, maces si mar) Indicatii: Produsul se recomanda in astenie, fatigabilitate, efort fizic si intelectual prelungit, hipovitaminoze, adjuvant in terapia hepatopatiilor cronice, adaptogen, antioxidant (incetinirea proceselor de imbatranire, efecte profilactice). - capsule ginseng rosu Indicatii: Se recomanda in stari de astenie, fatigabilitate, efort fizic si intelectual prelungit, anemie, cresterea rezistentei organismului la infectii virale si bacteriene, disfunctii sexuale masculine. - capsule ginseng siberian

Indicatii: Se recomanda in stari caracterizate de scaderea rezistentei organismului, imbunatatirea performantelor fizice si intelectuale, prevenirea afectiunilor in care sunt implicati radicalii liberi, adjuvant in diabetul zaharat tip II, afectiuni inflamatorii, hepatopatii cronice, tulburari de dinamica sexuala (cresterea libidoului). - capsule cu ginseng si laptisor de matca Indicatii: Produsul se recomanda ca adjuvant in tratamentul regenerator al parului si unghiilor, stari postinfectioase, postvirale, afectiuni hepatice, prevenirea si combaterea senescentei. - capsule cu ginseng si sunatoare Indicatii: Produsul se recomanda in stari depresive, sindrom psihovegetativ, pavor nocturn, cure de dezalcoolizare, ulcere, afectiuni biliare, arsuri, infectii virale. - capsule cu ginseng si usturoi Indicatii: Produsul se recomanda in convalescenta, oboseala fizica, mentala si sexuala, stari caracterizate prin scaderea imunitatii organismului, antiaterosclerotic si hipotensor.

ULEI ESSENTIAL CITRONELLA Uleiul esential de citronella se foloseste in industria parfumurilor a sapunurilor si cosmeticelor putand insa fi folosit in felinare si lumanari carora li se da foc in gradina pentru a elimina in special tantarii. Administrarea pe cale interna a uleiurilor aromatice In anumite afectiuni, uleiurile volatile folosite intern sunt cel mai rapid remediu al aromoterapiei si al fitoterapiei. Aceste afectiuni sunt cele infectioase, dezechilibrele hormonale, dezechilibrele psihice, boli cauzate de stress, de un mod de viata necorespunzator etc. Vom vedea acum care sunt avantajele utilizarii interne a uleiurilor esentiale: - sunt rapide (in multe cazuri s-au dovedit mai rapide chiar decat medicamentele de sinteza);

- sunt puternice (un gram dintr-un ulei volatil este obtinut din zeci sau ute de grame de planta, constituind un adevarat concentrat natural, eficient si in doze mici - de ordinul a catorva picaturi). In anumite afectiuni, cum ar fi de exemplu cistitele, o combinatie simpla de uleiuri volatile (cimbru+busuioc+menta) este mai eficienta de cateva ori decat antibioticele de sinteza, care, de altfel, raman adesea fara efect (in cazul cistitei); - sunt bine asimilate de organism si nu necesita administrare in doze mari; - datorita volatilitatii lor se raspandesc dupa adminstrare in intregul aparat digestiv si caile respiratorii, ceea ce le potenteaza considerabil efectul; - sunt simplu de administrat si manipulat; Precautii ce trebuie luate in cazul administrarii pe cale interna a uleiurilor volatile: - trebuie sa se respecte strict doza prescrisa in anexa ce studiaza fiecare ulei in parte. In aceasta privinta merita amintita celebra afirmatie a lui Paracelsus: "Totul este otrava, ceea ce conteaza este doza". O planta a parent banala, cum ar fi menta, supradozata produce moartea prin asfixie. Pentru a nu avea neplaceri este bine, deci, sa fim atenti, pentru ca asa cum se afirma anterior, uleiurile volatile sunt prin excelenta puternice; - trebuie sa ne asiguram ca nu avem reactie alerqica la un anumit ulei esential, aceasta se face prin marirea progresiva a dozei pornind de la o doza mai mica (1/5 din doza normala); - trebuie avut grija ca uleiul sa nu fie contrafacut, caz in care pot aparea fenomene nedorite - imediate sau manifestate in timp. Practica acestei metode de tratament in Occident a cunoscut numeroase acciderite produse de asemenea contrafaceri, accidente manifestate prin iritatii, hemoragii interne, tulburari digestive, etc. Numarul de doze care se administreaza pe zi este variabil, fiind in medie de 3/zi, in bolile cronice 4/zi, iar in fazele acute ale unor boli ca astmul, bronsita, viroze grave, s.a. se ia jumatate de doza din ora in ora. La copii si la constitutiile mai fragile numarul trebuie adaptat (de exemplu, o jumatate de doza pentru copii sub 10 ani, o treime de doza pentru copii sub 5 ani). Este de preferat ca uleiurile sa se administreze simplu, fara miere sau apa, deoarece sunt mai usor asimilate de organism si se disperseaza mai usor o data ajunse in organism. Exceptie fac persoanele care sufera de arsuri la

stomac sau care sunt usor alergice la uleiul respectiv, care este bine sa fie luat in acest caz pe o lingurita cu rnjere si cu putina apa. Este bine de stiut ca admistrarea de 3-4 ori pe zi a unui ulej volatil cu proprietati-antiseptice puternice (cum ar fi pinul, cimbrul, busujocul sau menta) confera o imunitate, cel putin partiala, la epidemiile de gripa. In timpul unei asemenea epidemii, mai ales atunci cand simtim ca suntem obositi, slabiti sau ca avem o rezistenta mai scazuta, putem sa ne ferim de neplaceri avand in permanenta o sticluta de esenta la noi si folosind-o de cate ori este cazul. Chiar primele simptome aparute, putem opri procesul bolii administrandu-ne din ora in ora cate una sau doua picaturi din uleiul volatil ales. Modul de intrebuintare externa uleiului esential pur in aromaterapie: Inhalatiile Inhalatiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a racelilor, gripei si pentru pregatirea tenului in vederea unui tratament cosmetic. Pemtru aceasta, se toarna intr-un vas 1 L de apa clocotita si se adauga 3-4 picaturi de ulei. Vaporii degajati se inspira stand aplecat peste vas, cu capul acoperit cu un prosop mare. O metoda mai simpla si rapida de a face o inhalatie este aceea de a stropi un servet cu 2-3 picaturi de ulei si a-l mirosi cateva momente. Inhalatiile sunt contraindicate persoanelor care sufera de astm sau epilepsie, deoarece pot declansa o criza. Masajul Masajul este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor esentiale. Masajul din cadrul aromaterapiei aduce benificii atat uleiurilor cat si pe cele ale masajului in sine. Pentru o sedinta de masasaj se adauga 4-6 picaturi de ulei esential (sau de amestecul de uleiuri pe care il preferati) in aproximativ 10 mL ulei de masaj. In nici un caz nu se va depasii cantitatea recomandata de ulei, deoarece la doze mari de ele sunt foarte iritante pentru piele.

Dupa un masaj in cadrul aromaterapiei, uleiul nu trebuie indepartat prin spalare, evitandu-se baia sau dusul timp de 6-8 ore. Astfel se asigura o absorbtie completa a uleiului volatil. Baia Baia este o cale foarte placuta si totodata eficienta de a folosi uleiurile prin relaxarea care o induce apa calda si prin faptul ca porii se dilata, pemitand uleiului sa patrunda prin tegumente. Uleiurile se adauga inainte de a incepe baia si nu mai devreme, deoarece datorita caldurii ele se evaporeaza foarte usor. Este important de retinut ca baia nu se face niciodata cu uleiul ca atare pentru ca nu se dizolva in apa si nici nu trebuie depasita doza deoarece in cantitati mari sunt iritante pentru piele si mucoase. Astfel, pentru o baie se pun 4-6 picaturi de ulei esential (sau 4-6 picaturi de amestec) in 2-3 linguri de lapte nedegresat sau 2 linguri de ulei de baza, apoi se toarna in cada si se amesteca bine. Baia va dura 10-20 minute. Comprese O compresa fierbinte este un mod eficient de a trata multe probleme ale pielii, ca de exemplu injectiile, sau durerile mulsculare de natura reumatica. Pentru a pregati o compresa se toarna apa fierbinte (cam o jumatate de litru) intr-un bol, si se adauga ulei esential. Cantitatea de ulei depinde de suprafata pielii pe care aplicati compresia: 2 picaturi pentru suprafete mici, 6-8 picaturi pentru suprafete mari. Se agita bine, apoi se inmoaie o bucata de tifon sau un servet de bumbac, se stoarce bine si se aseaza pe piele. Deasupra se aplica o folie de plastic si un prosop, pentru a mentine compresa calda. Procedeul se reia dupa 20 de minute. In total, timpul de tratament cu comprese este de cel mult 1 ora, de maxin 2 ori pe zi. Candela (lampa) odoranta Candela (lampa) odoranta se foloseste pentru a aromatiza camera, pentru a genera o stare de spirit pozitiva, tonica, sau dimpotriva de relaxare, sau pur si simplu pentru a crea o atmosfera speciala. Pentru aceasta, se pune apa calduta in farfuria candelei, se adauga 3-5 picaturi de ulei si se aprinde lumanarea. Se va avea grija ca atata timp cat lumanarea este aprinsa, farfurioara sa nu ramana fara apa.

PINUS MARITIMA Pycnogenol este o marca inregistrata pentru proantocianidina, un complex de bioflavonoizi extras din scoarta arborelui Pinus Maritima care creste pe coasta maritima a Frantei. Este un antioxidant puternic studiat in tratarea unor afecrtiuni produse de radicalii liberi precum: Alzeimer, Cancer, Degenerare Maculara, Glaucoma si Senilitate. Pycnogenolul nu trebuie confundat cu Extractul din Samburi de Strugure care este Proantocianidina Oligomerica (OPC). Ele au o compozitie chimica distincta si sunt antioxidanti sinergici (sinergici = pot fi combinati pentru a se completa sau potenta reciproc) Pycnogenol este absorbit in organism foarte rapid (aproximativ 20 minute) si actioneaza timp de pana 72 de ore (cu efecte diminuate pe masura ce trece timpul). Pycnogenol este foarte util in special pentru repararea organelor afectate de radicalii liberi care sunt cele mai succeptibile la procesul de imbatranire: vedere, functia cerebrala, elasticitatea pielii. Pycnogenol are de asemenea un efect de protectie a AND-ului celular impotriva actiunii radicalilor liberi. Deteriorarea AND-ului conduce la accelererea proceselor de inbatranire, aparitia cancerului sau a bolilor cronice. Exista o evidenta clara ca Pycnogenol poate sa imbunatateasca sistemul circulator prin intarirea capilarelor si venelor. S-a dovedit util in preventia si tratarea Insuficientei Venoase Cronice, o afectiune care se manifesta prin mancarimi, unflare (in special a picioarelor), ulceratii, endema, vene varicoase. In plus, Pycnogenol previne agregarea plachetara care poate conduce la formarea de cheaguri de sange. Unele studii indica eficienta Pycnogenolului si in usurarea simptomelor cauzate de alergii sau procese inflamatorii. Pycnogenol actioneaza bine in asociere cu Vitamina C, E, A (Beta Caroten), Coenzima Q10, Zinc si Seleniu. Si bineinteles ca se asociaza sinergic cu Extractul din Samburi de Strugure (OPC) COMPOZITIE:

Extract de Pin Maritim (85% Proantocianidina)..2.000 mg Apa distilata, Alcol Etilic excip. Potenta: 12 picaturi contin 20 mg de Pycnogenol. Flaconul de 30 ml contine 2.000 mg de Pycnogenol (echivalnetul a 400 capsule de Pynogenol 5 mg ADMINISTRARE:

Primele 2-3 zile: 30 mg/zi (18 picaturi) pentru fiecare 10 Kg de greutate corporala administrate in 3 prize cu mancare. (De exemplu: la o greutate de 60 Kg se vor administra 6x18= 108 picaturi/zi adica 108/3= 36 picaturi de 3 ori pe zi) Urmatoarele zile: 60 mg/zi ( in total 36 picaturi) => cate 12 picaturi de 3 ori pe zi administrate cu mancare.

Se poate administra sublingual unde se tine timp de 20-30 secunde dupa care se inghite cu apa sau se poate adauga intr-o bautura racoritoare. RECOMANDARI: Se asociaza bine sinergic cu EXTRACT DIN SAMBURI DE STRUGURE sau SUPER-OPC precum si cu ACE (Ester C cu Vit A, E si Seleniu) CATINA-ALBA Denumirea plantei: Catina-alba (Hippophae rhamnoidas) Fam. Elaeagnaceae Denumiri populare: catina cenisie, catina de riu. Ecologie si raspindire: Arbusti spinosi ce cresc in pilcuri sau tufarisuri pe malurile riurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiunilor geologice salinifere. Perioada de recoltare: se recolteaza fructele catinei in decursul lunilor august-septembrie.Se recomanda a fi recoltate pina la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Boli in care se utilizeaza:

Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica,ateroscleroza, anemie. Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Retete: Infuzie - 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de min; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar dupa racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros) CIMBRISORUL Denumirea Fam. Lamiaceae plantei: Cimbrisor (Thymus serpillum)

Denumiri populare: balsama, buruiana de balsam, cimbrisor de cimp, cimbrisor salbatic, cimbru pasaresc, cimbru tirlit, cimbrul ciobanului, iarbacucului, lamiita, pimou, sarpunel, schinduf, simbru, sumuduc, serpunel, tamiita, timian, timisor, timbrisoare. Ecologie si raspindire: Un subarboret mic cu flori albe sau rosii-purpurii, cu tulpinile ascendente, inaltimea carora variaza de la 5-30 cm. Este raspindita prin pasuni si finete uscate, pe coline si pe marginea padurilor, pe soluri aride, pietroase si nisipoase, formind mici tufe. Perioada de vegetatie: Infloreste din luna mai pina in septembrie. Perioada de recoltare: In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat. Boli in care se utilizeaza: Uz intern: rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tusa convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroza in placi, trofie musculata), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese. Uz extern: rani si ulceratii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale si menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale).

Retete: Infuzie: una sau doua lingurite de planta taiata marunt la 250 ml apa clocotita. Acest ceai se consuma in decursul unei zile, de trei ori, cite o ceasca inaintea meselor principale, dar se poate consuma si mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de planta la 250 ml apa clocotita. Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot inaintea meselor principale Intra in compozitia granulelor AQUA-ALGIN ,AQUA-SEDIN. Sirop: Florile si tulpinile acestei plante, asezate intr-un vas de sticla peste care se toarna (in straturi) zahar, se lasa sa stea la un loc insorit timp de 20 de zile. Se filtreaza dupa acest timp siropul realizat punindu-se la foc mic fara a-l lasa sa fiarba.Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de raceli si raguseli. Tinctura: se recolteaza inflorescentele atit cit sa poata incape intr-o sticla de un l, in care se introduce floarea fara a se indesa si peste care se toarna alcool pur. Aceasta sticla se aseaza linga o sursa de caldura sau la soare si se lasa sa se macereze planta timp de 2 saptamini. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltati in scopul unei fortificari a membrelor. Uz extern: In cazul durerilor abdominale, dureri de menstra, crampelor abdomonale, se recomanda bai: 200-250 g planta la o baie completa. Planta se pune in apa si se tine aproximativ 3 ore, dupa care se face baia obisnuita in care se sta 15-20 de minute. Din planta culeasa si uscata timp de 24 ore, se umple o pernita confectionata dintr-o bucata de pinza, care este extrem de relaxanta daca se aplica pe fata crispata de insomnii sau dureri. ARNICA Intr-o dimineata de iunie, pe o pajiste alpina inundata de soare, vom putea vedea intinderea verde insufletita de galbenul vesel al unei flori numite Arnica Montana. Inalta de 30-50 de cm, ea si-a concentrat frunzele la nivelul solului intr-o rozeta, cu frunzele dispuse perechi in cruce. Frunzele au forma lanceolata, sunt usor paroase, aspre, iar culoarea lor este de un sobru verde-argintiu. Din mijlocul frunzelor tasneste o tulpina solitara, zvelta si rezistenta, acoperita de mici perisori. Pe la mijlocul ei uneori apar doua mici tulpini laterale purtand un boboc imbracat in sepale paroase.

Ascetismul frunzelor si al tulpinii deghizeaza de fapt intreaga forta a plantei, care este transmisa exploziei florale. Unul sau 3-5 mici sori galbeni-portocalii radiaza in varful tulpinii. Coroana radianta este formata din flori liguliflore, iar centrul este format de o multitudine de flori tubuliflore, mici tuburi care poarta atit organe de reproducere masculine, cat si feminine (stamine si pistil). Deoarece capitulul floral este format de fapt dinr-o multitudine de mici flori, Arnica face parte din familia Compositelor. In mod aparte in cadrul familiei, la Arnica, Calendula si floarea soarelui, intalnim un echilibru perfect al distributiei florilor intre centru si periferie, intre inima si periferie. Dupa timpul florilor (iunie-iulie) vine timpul semintelor, iar acum capul globular al plantei este un soare argintiu aerat, ca si la papadie, format din mici tije ancorate la centru in saminta, iar la capatul liber avand o rozeta fina gata de zbor. Rizomul creste in pamant la mica adancime. In prima parte a anului capitalul de forta al plantei este investit in sustinerea impulsului floral, iar in cea de a doua jumatate a anului, in dezvoltarea rizomului. Din rizom pornesc mladite care vor trimite spre lumina un mugure ce va forma o noua rozeta de frunze. Aceasta rozeta va da nastere doar in anul urmator unei noi tulpini cu flori. Dupa cativa ani, radacina mama este centrul unei retele subterane de radacini interconectate (ca o retea neuronala), iar la suprafata avem o mare familie de tije florale. Cele 4 elemente sunt prezente intr-un mod aproape egal in Arnica, in radacina mineralizata predomina pamantul, frunzele au caracter de apa, in floare predomina caldura si lumina, iar semintele apartin aerului. Aceasta observatie goetheanista a morfologiei plantei ne indica 2 elemente in care planta isi trimite pe rand intreaga forta: pe de o parte floarea si bobocii cu frunze, iar pe de alta parte radacina. In aceste 2 elemente ale plantei se concentreaza virtutile terapeutice. Gestul plantei este o alternanta ritmica intre dezvoltarea la suprafata pamintului si dezvoltarea subpaminteana. Conform observatiei functionale facuta de Rudolf Steiner asupra plantei arhetipale si asupra omului, in domeniul terapiei radacina corespunde capului, frunzele sistemului de mijoc, ritmic (inima, plamani, circulatie), iar floarea si semintele corespund sistemului metabolic si locomotor. Extractele din radacina se vor folosi in afectiuni ce vizeaza polul cefalic, iar

cele din floare si boboci in sistemul metabolic-locomotor, in partea "metabolica" a sistemului ritmic, inima. Efectele Arnicai sunt diferite, in functie de forma farmaceutica sub care se foloseste. 1. Folosita in cantitati ponderale, sub forma de infuzie, decoct, tinctura, ulei, unguente, sau dilutii homeopatice joase (D3-CH5), datorita componentelor fizico-chimice, Arnica are urmatoarele efecte: Prin uleiurile eterice: rol antiinflamator asupra inflamatiilor; dezinfectant; regenerare celulara. Prin flavonoide, cholina, procyanidina: stimularea activitatii cardiace si a circulatiei coronariene si generale; trofic al celulei miocardice distrofice sau degenerative, actionand in special pe inima oamenilor in varsta nedigitalizati sau cu o afectiune cardiaca (insuficienta cardiaca NYHA 1 sau 2, infarct miocardic, miocardita); stimuleaza circulatia in vasele coronariene sclerozate; amelioreaza conducerea cardiaca; normalizeaza hipertensiunea; normalizeaza tulburarile de ritm in bradicardii usoare. Alte componente: siliciu, pe care planta il aduce intr-o forma "vitalizata"; camfor; substante gumate; kaliu, calciu; taninuri, etc. [Efectele acestor constituenti, ca si numerosi alti constituenti sunt inca putin cunoscute.] Administrarea interna a extractelor din planta poate da tulburari de ritm, afectiuni ale stomacului si intestinului, din acest motiv recomandandu-se in uz intern doar dilutii homeopatice. Prin metode experimentale s-a observat ca actiunea de electie a Arnicai este in traumatisme, planta avand efect pe sange, nervi, mucoase, articulatii, organe digestive:

 sange: in special pe circulatia venoasa, unde sunt prezente fenomene de staza, hemoragii. Ca urmare poate fi vorba de o simpla echimoza, sau de o hemoragie interna (ca urmare a unui accident vascular cerebral hemoragic, sau dupa nastere, dupa operatii, revarsat sanguin, hematurie, hemoragie retiniana, epistaxis, hematemeza, etc), tromboze, spasm sau scleroza a vaselor de singe (angina pectorala, hipertonie); nervi: in paralizii sau dureri ca urmare a unui traumatism, sensibilitate dureroasa a intregului corp; muschi: febra musculara; degenerare musculara cu emaciere; dureri, zdrobire, intindere musculara. mucoase: fenomene septice, abcese care nu se matureaza; articulatii, oase: dureri bruste, radiare la celelalte articulatii; degenerere, distructii; fracturi, entorse, luxatii; reumatism, in special la nivelul umerilor, spatelui; dureri dupa suprasolicitare. 2. Folosirea unor dilutii homeopatice mai mari de CH5 implica luarea in consideratie a simptomelor generale si emotional-mentale caracteristice. Persoanele care necesita Arnica Montana ca remediu de constitutie au o aparenta fizica puternica, sunt musculosi, pletorici, cu corpul rece si capul cald, cu secretii corporale mirosind uneori a oua stricate. O asemenea persoana este de regula un conducator singuratic, care poate fi dictatorial in comportament, si care are probleme in delegarea de sarcini. Are o mare forta de munca, harnic, lucreaza din greu cu angajament si gaseste bucurie in asta, asumandu-si raspunderea pentru ceea ce face. Este corect, hotarat, entuziast, radical. Mentalul este puternic, insa emotional este foarte sensibil, orice remarca incisiva facandu-l sa sufere, desi nu o arata. Dupa atatea rani suprapuse, mecanismul compensator de protectie l-a transformat in conducatorul care vrea sa faca totul singur. Intregul comportament are o radacina: teama de a fi ranit brusc. Acest tipar comportamental se manifesta la nivelul fizic printr-un simptom cheie: simte ca patul e tare (nu poate parasi controlul nici in locul unde ar trebui sa fie odihna), ceea ce duce la o cautare continua a unui loc mai moale (simptom cu reflectare la nivel mental). Este strict cu el insusi si aceasta duritate se poate reflecta si asupra oamenilor din jurul sau. Trebuie sa controleze totul, constient de obligatiile sale. Chiar daca ajunge la capatul puterilor, epuizat, cand se simte "batut ca un caine", isi va ignora starea (sau boala, sau durerea) si se va autodepasi, trimitand doctorul acasa.

In momentul in care se decompenseaza ca urmare a unui traumatism, suprasolicitare, suferinta, pierdere financiara brusca, va trece in indiferenta, prostratie, apatie. Este morocanos, critic, neincrezator, cu senzatia ca nu e bun de nimic, vrea sa fie lasat singur pretinzind ca nu are nimic, dar de fapt ii e frica de a nu fi ranit din nou. Aceasta frica se traduce printr-un simptom concret: nu vrea sa fie atins. Tema viselor ii reflecta starea interioara: vise cu munca, circumstante socante, periculoase, fulgere. Intreaga viata pare sa stea sub semnul urmatoarelor notiuni: MUNCA, SOC, DUR, TRAUMATISM, LOVITURA, DURERE, CALDURA, SANGE. Cuvintele cheie pentru Arnica ar putea fi LOVITURA, BRUSC. Supradozarea a dus in numeroase cazuri la accidente grave,manifestate prin gastroenterite severe,hipotonie musculara,colaps si chiar cazuri de deces,motive pentru care adminstrarea pe cale interna este contraindicata. Admnistrarea externa a preparatelor din arnica poate avea efecte iritante,cu aparitia unor eruptii si vezicule Luminita de seara - Evening primrose (Oenothera biennis, familia Onagraceae) Originara din America de Nord, Luminita de seara a fost adusa in Europa acum mai bine de doua secole, astfel ca astazi este raspandita atat pe coastele mediteraneene cat si pe cele atlantice. La ora actuala, aceasta planta este mult cultivata in Anglia si in alte tari europene, pentru productia de seminte din care, prin presare la rece, se obtine un ulei cu o compozitie deosebit de valoroasa (EPO - evening primrose oil). Semintele de Luminita de seara se bucura de un interes deosebit din partea terapeutilor deoarece contin pana la 25% ulei gras bogat in acizi grasi nesaturati, in special acid linoleic si acid gama-linolenic. Acesti acizi, dupa parcurgerea mai multor etape, cresc sinteza de prostaglandina E1 (antiinflamatorie, antiagreganta plachetara, vasodilatatoare) in defavoarea prostaglandinei E2 (proinflamatorie). Cercetari recente au aratat ca mai multe specii de Oenothera au un continut ridicat de acid gama-linolenic dar principala specie care se cultiva este Oenothera biennis. Prezentare botanica

Luminita de seara este o planta bienala, ce poate atinge inaltimea de un metru, cu flori de culoarea lamailor si cu 4 petale, care infloresc din iunie pana in octombrie dar numai la lasarea serii (de aici si denumirea). Florile raspandesc un parfum delicat pe timpul noptii iar dimineata se ofilesc, urmand ca alta serie de flori sa infloreasca la apus. Compozitia chimica a uleiului de Luminita de seara (EPO) 8-14% acid gama-linolenic 65-80% acid linoleic 6-15% acid oleic, palmitic, stearic Actiuni ale uleiului de Luminita de seara (EPO) antiinflamator hipocolesterolemiant asigura elasticitatea pielii previne aparitia ridurilor Utilizari EPO Administrat oral, singur sau asociat cu alte substante (ex. capsulele Lady4 ale companiei PHARCO) uleiul de Luminita de seara este benefic in sindromul premenstrual, dureri mamare (mastodinie, mastoza fibrochistica), acnee, eczeme, psoriasis, artrite reumatoide, hipercolesterolemie, neuropatii diabetice. Uleiul de Luminita este utilizat si extern, intrand in compozitia a diverse produse cosmetice. Toxicitate si efecte secundare Nu au fost raportate reactii alergice Efectele secundare sunt rare si includ episoade diareice si cefalee dar care apar cu aceeasi frecventa si la placebo. Nu se cunosc interactiuni cu alte medicamente. Nu se cunosc contraindicatii.

 Nu au fost efectuate studii clinice sau de evaluare a sigurantei administrarii la copii mici. Sarcina si lactatie: non-teratogenic. Nu a fost evaluata siguranta administrarii in sarcina dar este aprobat ca sigur in 30 de tari. Rolul in organism al acizilor grasi polinesaturati Acizii grasi esentiali sunt acei acizi grasi polinesaturati indispensabili vietii, care fie nu pot fi sintetizati de organismul uman (ex. acidul linoleic), fie nu se formeaza in cantitati suficiente (acidul arahidonic). Prin urmare, este de dorit sa se asigure un aport extern optim din acesti acizi esentiali. De exemplu, necesarul de acid linoleic este estimat la 6-8% din ratia calorica zilnica. Acidul linoleic face parte din familia acizilor grasi esentiali de tip omega-6 si este punctul de plecare in formarea celorlalti acizi de tip omega-6 (ex. acid gama-linolenic, acid arahidonic). Rolurile biologice ale acizilor grasi din uleiul de Luminita de seara sunt importante: precursori de prostaglandina E1 (care este implicata in fenomenele inflamatorii, agregarea plachetara, medierea intercelulara) constituenti ai membranelor celulare (precursori de fosfolipide esentiale) reglarea fractiunilor lipidice plasmatice reglarea functiei glandelor sebacee Carenta acizilor grasi esentiali se manifesta sub forma de eriteme cutanate, eczeme, intarzieri in crestere, hipoagregare plachetara, hipertensiune arteriala, nervozitate, dureri mamare periodice si altele. Cauzele carentei sunt: deficit de aport sau malabsorbtia lipidelor; scaderea activitatii enzimelor implicate in lantul sintezei acidului arahidonic: insuficienta hepatica, stress, senescenta, menopauza, alcoolism, fumatul, diabetul In asemenea conditii, creste necesarul de acizi grasi esentiali si uleiul de luminita de seara isi dovedeste utilitatea continand atat acid linoleic cat si acid gama-linolenic.

4. HIPERTENSIUNE ARTERIALA

Hipertensiunea arteriala se defineste a fi cresterea tensiunii arteriale maxime (sistolice) ,peste 160 mmHg si a tensiunii arteriala minime (diastolice) peste 95 mmHg. In formele usoare si moderate,pot fi utile plante cum sunt paducelul,talpagastii prezentate la Cardiopatia Ischemica. Pentru mentinerea in limite normale a valorii tensiunii arteriale,se utilizeaza ca plante si produse fitoteraputice: frunzele de mesteacan,papadia, ,anghinarea,cozile de cirese,preparatele din afin (protectoare pentru vasele sanguine),vascul, leurda, nemtisorul de camp, coacazul negru, sulfina. MESTEACANUL Mesteacnul e numele copacilor din genul Betula, n familia Betulaceae, nrudit cu familia fagului/stejarului, Fagaceae. Acetia sunt n general copaci sau arbuti de talie mic spre medie, cu o coaj alb caracteristic, care cresc mai ales n clima temperat nordic. Inca din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii". De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza. Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc. Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului. Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.

Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului. Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice. Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic. Intra in compozitia comprimatelor FITODIAB,FITOLIP, a cremei HEBEBIORELAXIN, a comprimatelor NORMODIAB, NORMOPONDEROL, PROPRIN. PAPADIA Denumirea plantei: Papadia (lat. Taraxacum officinale) Familia: Compositae Denumiri populare: Cicoare, Floarea-malaiului, Flori-galbene, Laptuca, Lilicea, Papa-gainii, Pui-de-gasca. Ecologia si raspandirea: Aceasta planta este vazuta pe pajisti, pasuni, fanete, poieni, livezi, terenuri necultivate. Planta evita locurile foarte ude. Perioada de vegetatie: Infloreste in aprilie-mai si continua pana in septembrie.

Perioada de recoltare: Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile, iar tulpinile in timpul infloririi. Uscarea frunzelor si tulpinilor se

face la umbra, intinse in straturi subtiri, iar radacinile si rizomii se spala sub jet de apa si se usuca la soare sau in locuri si bine aerisite. Dupa uscare, plantele au gust amarui. Calitati curative si actiune farmaceutica: Colagoge, coleterice, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, depurative sanguin, antidiabetice, antireumatice, anticanceroase, astringent, antibiotice, antitumorale, antiinflamatoare. Afectiuni pentru care se recomanda: Afectiuni stomahice, gastrite hiperacide, hepatita cronica, insuficienta hepatica, ciroza, elimina calculii biliari, dischinezie biliara, colecistita, constipatie, afectiuni cardiovasculare, combate cancerul de san, afectiuni renale, reumatism, guta, dezechilibru hormonal, combate anemia la copii, combate afectiunile dermatice, cataracta, conjunctivita. Mentiuni: Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.

Mod de administrare: uz intern Hepatita cronica: se mananca tulpini proaspete de papadie - 5-6 pe zi Diabet zaharat: se mananca pana la 10 tulpini pe zi, atat timp cat papadia este inflorita. Se spala tulpina cu flori cu tot, abia dupa aceea se indeparteaza floarea si se mesteca incet tulpina. Aceasta are la inceput un gust amarui, este acrisoara si zemoasa si se aseanana cu andivele. Tulpinile proaspete ne scapa de mancarimi, eczeme si eruptii, imbunatatesc sucul gastric, pot dizolva fara dureri calculul biliar, ele stimuleaza activitatea hepatica si biliara Datorita efectului sau depurativ, ajuta si in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pana la sfarsit cura de 34 saptamani cu tulpini proaspete. Radacinile de papadie, mancate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare digestiei, sudorific si diuretic. Ele fac sangele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sangelui ingrosat - infuzie din 1-2 lingurite la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi.

Aterioscleroza: infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi, 2-3 saptamani. Eczeme: infuzie (sau decoct din radacini) din 1-2 lingurite frunze la o cana apa, 2-3 cani zi. Stimularea diurezei: infuzie din frunze si din planta intreaga si decoct din radacini 1-2 lingurite la o cana apa, se beau 2-3 cani pe zi. uz extern Se poate folosi ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii. Preparare: Ceai: Se pune peste noapte 1 lingurita (cu varf) de radacini in 1/4 litru de pa rece, se incalzeste a doua zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu inghititura, 1/2 ora inainte si 1/2 ora dupa micul dejun. Salata: Din frunze si radacini crude, proaspete. Tulpini: A se mesteca bine si a se manca zilnic 5-10 tulpini crude, spalate. Sirop: Se pun de 2 ori cate 2 maini pline de flori de papadie intr-un litru apa rece. Se pune la foc mic pana incepe sa fiarba, se lasa sa dea in cateva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa totul sa stea peste noapte. A doua zi, se goleste continutul intr-o sita, se scurge, iar florile se storc cu ambele maini. Sucul se amesteca cu 1 kg de zahar nerafinat, la care se adauga jumatate de lamaie taiata felii (coaja se arunca daca a fost tratata cu substante chimice). Oala se pune pe foc fara capac. Pentru a se pastra toate vitaminele, se da la foc mic. Astfel lichidul se evapora fara a fierbe. Siropul se pune la racit o data, max. de doua ori, ca sa i se poata stabili adevarata consistenta. N-are voie sa devina prea gros, caci s-ar zaharisi dupa o pastrare mai indelungata, dar nici prea subtire, caci atunci ar incepe sa fermenteze dupa un timp. Trebuie sa devina un sirop adevarat, vascos, care, uns pe chifla sau painea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios. Contraindicatii: A nu se consuma planta dupa inflorire.

Intra in compozitia tabletelor ANTITOX,a granulelor INSTAMIXT,DIETT,a comprimatelor anormoponderol. Precautii Hipertensiunea arteriala si bolile cardiace,in mod special in faza decompensate,necesita o atenta supraveghere medicala. Anghinaria Denumirea plantei: Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.) Fam. Asteracee Denumiri populare: anghina, angina Ecologia si raspandirea: creste in toate zonele, mai des intilnita in sudul tarii, la poalele padurilor Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie Perioada si organul de recoltare: Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie pina-n septembrie. Bolile in care poate fi utilizata: Are un spectru extrem de vast de actiune, se utilizeaza in tratarea unor boli ca nefrite cronice, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipatii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datoreaza continutului bogat de cinarina, oxidare, polifenoli, flavone, insulina, saruri de potasiu si magneziu. Aceste substante au o actiune de excitatie asupra secretiei biliare, ajuta la scaderea zaharului in sange, regenereaza celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizeaza in cazul lipsei poftei de mincare. Retete: Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea in inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese. Intra in compozitia granulelor INSTAMIXT, a comprimatelor HEPATOBIL, ANGHIROL.

Cozi de cirese Dincolo de faptul ca sunt foarte gustoase, datorita continutului de saruri de potasiu, saponine, flavonoide, tanin, ciresele au actiune detoxifianta si diuretica, remineralizanta si depurativa, de normalizare a tranzitului intestinal, favorizand digestia. Datorita proprietatilor curative, ciresele sunt recomandate reumaticilor, persoanelor care sufera de guta sau constipatie, artriticilor, celor cu litiaze renale si biliare. De asemenea, consumul lor este indicat in caz de edeme si persoanelor cu insuficienta cardiaca si renala usoara, avand actiune diuretica datorita continutului bogat in vitamina K. Ciresele sunt o sursa foarte buna de vitamine: provitamina A, vitaminele C, B si K, minerale precum Ca si Mg stimuland imunitatea naturala a organismului. Acestea sunt utile in prevenirea infectiilor respiratorii care pot aparea in perioada de tranzit primavara-vara. Indicatii terapeutice

Cura de cirese se recomanda persoanelor cu afectiuni hepatobiliare, pentru ca regleaza functionarea ficatului si favorizeaza eliminarea bilei. Sucul de cirese favorizeaza eliminarea resturilor alimentare si a toxinelor din organism si reglarea fermentatiei naturale intestinale, fiind recomandat persoanelor ce sufera de reumatism si guta. Sucul poate fi consumat cu moderatie si de diabetici, zaharul predominant fiind levuloza, perfect asimilabila de catre acestia. Alte indicatii: persoanele anemice, astenice, copiii cu deficiente de crestere, cei cu afectiuni nervoase, pentru ca medicina moderna recunoaste efectul sedativ al acestui fruct remarcabil. Pentru ca au o valoare calorica scazuta, ciresele pot fi consumate si de cei care tin cura de slabire, dar nu in cantitati mari. Se poate urma o cura cu cirese in scopul detoxifierii si purificarii organismului.

Atentie! Oricare ar fi fructul ales, o cura exclusiva reclama intotdeauna la inceperea ei o anumita prudenta, cu cresterea progresiva a cantitatii, pentru a nu risca anumite tulburari digestive. Cura cu cirese Exista doua moduri de a urma un tratament fitoterapeutic cu cirese: minicura si cura exclusiva.

Minicura: dimineata, pe stomacul gol, se incepe cu o doza minima de 100 g. Se creste progresiv doza pentru a ajunge la sfarsitul celei de-a treia saptamani la 500 g. De la doza de 300 g, se imparte cantitatea in trei prize pana la pranz si nu se mai consuma niciun alt aliment. In timpul curei nu este recomandat abuzul de grasimi animale, zahar rafinat sau alcool. Pranzurile si cinele vor fi usoare si vor contine alimente usor digerabile. Cura exclusiva - se face timp de trei sau patru zile, perioada in care se mananca doar cirese; aceasta cura se poate relua in fiecare luna. Intre o priza si alta este recomandat sa se bea apa minerala. Cantitatea de cirese este cuprinsa intre doua si trei kilograme pe zi. Aceasta cantitate de fructe se consuma in mai multe prize in timpul zilei.Cireasa este excelenta in cazul tenurilor uscate si obosite: o mana de cirese curatate de samburi se dau prin mixer; aplicati aceasta pasta pe fata si relaxati-va intins la orizontala. Masca are efect daca este lasata sa actioneze circa 20 de minute. Se clateste fata cu apa minerala (sau necalcaroasa).

Cozile de cirese, efect diuretic recunoscut Cozile de cirese contin saruri de potasiu, saponine, flavonoide, tanin, uleiuri volatile. Ceaiul din cozi de cirese are o excelenta actiune antiinflamatorie si diuretica, actionand favorabil, prin indepartarea excesului de lichide din organism. Se recomanda:

in caz de infectii urinare (cistite, pielite) si litiaza urinara - prin cresterea diurezei; afectiuni ale aparatului cardiovascular: insuficienta cardiaca, HTA, edeme - prin scaderea volumului sangvin circulant; afectiuni metabolice: obezitate, guta, uremie - prin favorizarea eliminarii urinare a acidului uric si a altor compusi azotati.

Ceaiul se poate folosi ca atare sau in diferite amestecuri, pentru accentuarea efectului diuretic. Ceaiul simplu: se prepara un decoct din 1 lingurita de planta la o cana cu apa. Se beau 2-3 cani de ceai pe zi. Amestecuri de ceaiuri

Ceai diuretic 3 (Plafar): contine cozi de cirese, coada-calului, matase de porumb, coada-soricelului, cu actiune diuretica si antiseptica

urinara. Se face infuzie: 1 lingura de ceai la 1 cana cu apa; se beau 2-3 cani pe zi. Alt amestec cu aceeasi actiune: coada-calului, cozi de cirese, radacini de osul-iepurelui, macese, fructe de ienupar, toate in parti egale. Se face o infuzie din 1 lingurita de amestec la 1 cana cu apa; se beau 2-3 cani pe zi.

Ceaiul din cozi de cirese se poate bea pe perioade de 20-30 zile, cu o pauza de 7-10 zile, dupa care se poate relua cura sau se poate face o pauza de 1-2 zile pe saptamana.

AFINUL (Vaccinium myrtillus) Denumire stiintifica: Vaccinum myrtillus Fam. Ericaceae. Denumiri populare: afene, afin de munte, afine -negre, afinghi, asine, coaca, cucuzie, pomisoare In traditia populara: este pretuit pentru fructele sale dulci-acrisoare, la culesul carora in iunie-iulie, se folosesc in multe parti piepteni speciali. Din afine se prepara bauturi racoritoare si alcoolice (sirop si afinata) si produse alimentare (gem, marmelada) Sucul din fructe se folosea la colorarea vinurilor, iar in trecut se folosea la vopsitul firelor si tesaturilor. In zonele montane, fructele uscate sau plamadite in rachiu se intrebuintau in mod curent contra diareei. Din ramurile cu frunze, lasate sa se usuce, uneori in amestec cu alte plante, se preparau ceaiuri nu numai pentru diaree, dureri de stomac, crampe ci si in boli de piept si de inima. In unele parti contra diareei se faceau turte din afine si faina din samburi de masline, care se dadeau bolnavului sa le manance, fierte in amestec cu frunze de mesteacan, laur (Datura stramonium) si traista ciobanului, se foloseau contra diabetului. Compozitie chimica: frunzele contin arbutina, tanin, derivati flavonici, derivati antocianici, hidrochinona, mirtilina, ericolina, neomirtilina, etc; fructele- tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina B1, B2, C, E, PP, acizi: citric, benzoic, malic, oxalic, tartric, succinic, malic, lactic, principii bacteriostatice. Actiune farmaceutica; are proprietati astringente, antiseptice, bacteriostatice, scade zaharul din sange, antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, creste acuitatea vizuala, adjuvant al diabetului. Fructele antidiareice, antiseptic intestinal, antihelintic, creste acuitatea vizuala, antiseptic urinar, adjuvant in tratarea diabetului.

Se pot folosi la urmatoarele afectiuni: Fructele- afectiuni buco-faringiene, afectiuni coronariene, afte, anorexie, arsuri, ateroscleroza, azotemie, balonari, bronsite, cancer (preventiv), candidoze, cicatrizarea ranilor, cistite, colesterol marit, colibaciloza, convalescenta, cosmetica (tratamente), cuperoza, dermatite (diverse), diabet, diaree, dizenterie, eczeme, edeme, enterocolite de fermentatie si putrefactie, faringite, guta, hemoroizi, hepatita, hipertensiune, imunitate scazuta, infectii urinare, insuficienta biliara, metroragii, micoze, obezitate, oftalmologie, oxiuraza, prurigo, rectocolite, retinopatii, reumatism, stomatite, febra tifoida, tulburari de circulatie, tuberculoza pulmonara, ulceratii cronice, uremie, uretrite, varice, viroze. Preparare: Frunze - 2 lingurite de frunze maruntite se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara, se bea in cursul unei zile. -2 lingurite de frunze maruntite se vor pune la 250 ml apa si se fierb apoi timp de 15 minute. Se folosesc la tratarea diareei, antiseptic urinar si usor diareic. Fructele- 2 lingurite de fructe se vor pune la 500 ml apa. Se va fierbe la foc mic 30 minute. Se va bea caldut in decursul unei zile. -2 lingurite de fructe zdrobite se vor pune la 500 ml de apa de seara pana dimineata la temperatura camerei. A doua zi se va bea in decursul zilei. -2 lingurite de fructe uscate se vor pune la 250 ml apa. Se fierb timp de 10 minute. Se strecoara si se pot consuma 3 cani pe zi. -1 kg de afine zdrobite se vor pune cu 1 kg de zahar la fiert. Se tin timp de 30 minute, dupa care se pun in sticle cu gura mai larga. Se inchid bine si se pot folosi in tot cursul anului. -1 litru de suc de afine se va pune cu 700 g de zahar. Se fierb apoi pana se leaga siropul. Se pot folosi in tot cursul anului la diferite bauturi racoritoare. -Fructe uscate se vor transforma in praf cu ajutorul rasnitei de cafea. Se va lua un varf de cutit de 3 ori pe zi sub limba. Se va tine timp de 10 minute, dupa care se inghite. -Gemuri si dulceturi se pot face conform retetelor traditionale. Se iau cate o lingurita de 3 ori pe zi. -Tinctura (se poate face si din frunze la diabetici) se folosesc fructele proaspete- o parte de fructe zdrobite si 5 parti alcool alimentar de 70?. Se

tine 15 zile, apoi se vor strecura. In timpul celor 15 zile se va agita des si se tine la temperatura camerei. Se va lua cate 20 picaturi-o lingurita de 3 ori pe zi diluata cu putina apa. -Vin- la 1 litru de vin de struguri de buna calitate se vor pune 50 g de fructe proaspete zdrobite. Se lasa timp de 8 zile la temperatura camerei agitand des. Du aceia se va strecura si se complecteaza lichidul obtinut tot cu vin la un litru. Se va putea consuma copii cate o lingurita de vin, iar adulti pana la un paharel de 50 ml de 3 ori pe zi. Se prefera sa se consume inainte de mese cu 15 minute. -Lichior- la 500 ml de votca de 40? se va pune 50-100 ml tinctura de afine. Se va putea consuma cate un paharel (50 ml) de 3 ori pe zi. -Afinata.(nu se va consuma de diabetici) peste fructele de afine zdrobite se va pune zahar. La 1 kg de afine se va pune 1 kg de zahar. Se tin in damigeana sau o sticla mai mare timp de 7-8 zile. Se va agita vasul zilnic de 2-3 ori. Se leaga la gura doar un tifon pentru a nu intra mustele sau alte insecte. Se va pune dupa 8 zile 1 litru de alcool alimentar de 80. Se mai lasa apoi cu alcool timp de 10 zile, dupa care se va scurge sucul dar nu in totalitate. Lichidul rezultat va fi pus in sticle ermetic inchise. Lichidul, acesta se poate pastra foarte mult si cu cat trece timpul va primi o savoare mai deosebita. Peste fructele lasate se mai poate pune votca la 40? si se mai lasa timp de 20 de zile dupa care se poate filtra si se pune in sticle inchise ermetic. Se poate folosi cate un paharel la nevoie de 3 ori pe zi. Este foarte eficient. Se poate folosi si diluat. Administrare pe afectiuni. Afectiuni buco-faringiene: Avand in vedere faptul ca in aceste afectiuni apar de obicei leziuni foarte dureroase si cu alte produse de asemenea se produc dureri, se va face o cura cu fructe proaspete, care pe langa faptul ca vindeca afectiunea pot si sa intareasca imunitatea organismului, avand in vedere ca fac acest lucru fara dureri. Se va consuma pentru aceasta cate 100 g de fructe de 3 ori pe zi, (15-30 zile). Se mai poate folosi-dar rezultatele sunt mai modeste- ceaiul, pudra din fructe sau frunze. Se va cauta ca in aceste cazuri sa se tina ceaiul cat mai mult in gura. La fel se va proceda si cu praful (din frunze sau fructe). Se mai poate combina cu ceaiul de busuioc si se indulci cu miere poliflora. La

aceasta afectiune este foarte utila mierea care se va consuma cat mai des in cursul zilei luata sub diferite forme. Afectiuni coronariene. Indiferent de tipul afectiunii este foarte util consumul fructelor proaspete sub forma de cura, sau pulbere care se va obtine din fructe. Se pot combina in aceste cazuri cu ceaiuri sau alte forme (tincturi, praf, etc) din urmatoarele plante: traista ciobanului, paducel, roinita, vasc. Se poate face un tratament de lunga durata in functie de tipul afectiunii si de vechimea bolii, dar si de medicamentele care se consuma. Combinatia aceasta de plante poate sa faca inutila folosirea altor medicamente sintetice. In toate cazurile cand este vorba despre o afectiune cronica, se va incerca si aplicarea unui tratament naturist care s-ar putea foarte bine sa aduca o imbunatatire a starii de sanatate sau chiar vindecarea, mai ales daca se face cu toata seriozitatea. Infuzia din frunze se va bea fractionat cate 500 ml pe zi. Este un protector al vaselor capilare, foarte util in toate afectiunile inimii. Se poate lua si in diferite combinatii cu alte plante. Plante care ajuta sistemul nervos: talpa gastei, roinita, rozmarin, valeriana, sunatoare. Plante cu actiuni cardiotonice: traista ciobanului, paducel, vasc, lacramioare. Antocianinele din fructele de afine se folosesc in industria de medicamente pentru obtinerea medicamentelor care au actiune venotonica si mai ales de reglare a permeabilitatii capilare, lucru foarte util in toate afectiunile coronare. Afte: vezi afectiunile bucale (are acelasi tratament). Arsuri: principiile active atat din frunze cat si din fructe sunt astringente si antiseptice. Inseamna ca ajuta la strangerea tesuturilor, contribuind la vindecare si cu atat mai mult avand si principii antibiotice fac sa se distruga o serie de microbi. Pentru uz extern se vor folosi cantitati duble la ceaiuri in comparatie cu tratamentul intern. Tinctura se poate dilua cu apa in functie de sensibilitate. Se prefera maceratul sau infuziile care sunt foarte utile. Anorexie: fructele consumate crude o perioada cat mai lunga ajuta la refacerea poftei de mancare. Se poate in afara sezonului sa se foloseasca insa tinctura sau chiar afinata. Se mai poate asocia insa la aceasta afectiune si o serie de plante amare din plante ca : gentiana, tintaura,

pelin, etc. Cu acestea se vor face ceaiuri care vor ajuta la o mai puternica eliminare de sucuri gastrice si biliare si prin aceasta vor mari pofta de mancare. Ateroscleroza: aceasta afectiune este foarte greu de tratat fara un regim alimentar adecvat. Afinele insa sub orice forma, se pot administra pentru ajutorul pe care-l pot da in reusita unui tratament si implicit pentru vindecare. Afinele sunt renumite pentru faptul ca scad zaharul din sange. Scad de asemenea nivelul colesterolului rau. Tot ele mai ajuta la curatirea arterelor si venelor sau al capilarelor, lucru ce va face ca locul afectat sa fie mai bine irigat cu sange si in acest fel contribuind la o vindecare mai rapida. Se mai poate folosi si ardeiul iute sub forma de frectii in dureri pentru intensificarea circulatiei sangelui. De asemenea ceaiuri de castan, vasc, sulfina, paducel pot ajuta si ele. Azotemie: infuzii, decocturi, suc, sirop, dulceata, afinata in cantitati de cate 2 ceaiuri pe zi sau cate o lingurita de sirop sau dulceata sau cate 10 ml de tinctura luat de 3 ori pe zi in functie de ce aveti la indemana. Se va face o cura de 30 de zile timp in care se va lua concomitent si tratamentul instituit de medicul curant. Mentionam faptul ca afinele sub orice forma sunt un bun antibiotic pentru agentii patogeni de la nivelul renal. Balonari: in acest caz fructele sub orice forma, proaspete sau praf sunt foarte utile. In cazul fructelor proaspete se vor consuma 100 g de fructe de 3 ori pe zi. Praful din fructe uscate se poate lua cate o lingurita de 3 ori pe zi. Toate acestea sunt utile in cazul balonarilor. Mai mentionam si alte ceaiuri care se pot face din : chimion, fenicul, busuioc, etc. Pe abdomen se pot pune in acest caz comprese calde pentru calmarea durerilor. Bronsite: in aceste afectiuni se folosesc fructele pentru ca sunt bactericide si antiseptice. Se vor folosi sub diferite forme care va sunt la indemana. Se mai poate sa va fie de ajutor ceaiuri de: cimbru, brusture, ciubotica cucului sau lichenul de Islanda cu care se vor face ceaiuri indulcite cu miere si se consuma calde. Tot mierea in combinatie cu suc de lamaie si apa este indicata, pentru a marii cantitatea de vitamina C care poate ajuta la aceste afectiuni. Se mai pot face inhalatii sau bai cu esente de brad, menta, etc. Notam de asemenea foarte util ceaiul de scai vanat, cu o lingurita de tinctura de afine, sucul de la o jumatate de lamaie cu miere. Se pot bea 3 astfel de ceaiuri pe zi alternand intre ele insa este preferabil sa se consume inainte de mese.

Candidozele- apar frecvent la cei care au facut perioade lungi de tratament cu antibiotice. Aceste afectiuni trec cu ajutorul curei de fructe de 100 g de 3 ori pe zi- se va tine aceasta timp de 30 de zile. In lipsa fructelor proaspete se pot lua infuzii din frunze sau decocturi din fructe. Se poate de asemenea lua praf de fructe dupa masa sa se tina in gura pentru 10 minute, apoi sa se inghita cu apa. Daca nu aveti puteti sa faceti infuzii si din frunze, cate un ceai de 3 ori pe zi. Atentie insa la constipatie pentru ca toate acestea sunt constipante si ar fi foarte bine sa va alimentati in timpul acestui tratament cu o alimentatie laxativa. Cancer: -preventiv- toti cei care au in familie pe cineva suferind de cancer, sau chiar sunt suspectati de anumite forme de cancer, este bine sa consume fructe de afine sub forma de cura timp de 20 de zile pe an. In acest caz se va consuma cate 100 g de 3 ori pe zi. Cicatrizarea ranilor: ceaiul din frunze sau chiar frunzele cu care s-a facut ceai (cataplasme) ajuta la o mai rapida cicatrizare a ranilor. Aici notam faptul ca din 10 g de praf care se vor amesteca cu 50 g de grasime ( unt fiert clarificat, untura, etc) fiert pe baia de apa timp de 3 ore, apoi strecurat, da o buna alifie care este mai eficienta daca se aplica de 2 ori pe zi, mai ales daca aveti posibilitatea sa puneti in ea si putin propolis brut (se incalzeste apoi pe baia de apa) sau rasina de brad, caz in care va trebui sa fie strecurata deoarece rasina de brad poate sa aiba impuritati. Cistite: se pot face infuzii sau alte forme galenice din frunze cu concentratie dubla. Cu acestea se vor face spalaturi vaginale de 2 ori pe zi. Intern se va consuma de asemenea ceai de cel putin 2 ori pe zi. Notam aici combinatia care se poate face cu flori de galbenele sau cu flori de coada soricelului- caz in caz in care se pot lua intern si sa se foloseasca si in spalaturi, combinatia fiind mai eficienta. Se mai pot folosi de asemenea ovule de propolis de la Apicola) se de asemenea se va feri de frig si umiditate. Se va intari de asemenea imunitatea organismului. Colesterol marit: pe langa faptul ca fructele curata peretii arterelor ajuta si la eliminarea colesterolului rau din organism. Se pot consuma in orice cantitate si sub orice forma. Curele in special de fructe nu strica nimanui, in afara de cele cu alcool care nu se vor lua in cantitati mari. Restul se poate folosi oricat de mult. Fructele contin foarte mult potasiu si au foarte putine calorii, lucru care trebuie cunoscut de cei care fac tratament cu acest produs. Colibaciloza: ori care din preparatele din fructe sau chiar din frunze sunt utile la combaterea acestei afectiuni. De fapt prima actiune este la nivelul stomacului si intestinelor, ori daca vom analiza folosirea acestei plante, in istoricul ei vom constata ca prima data a fost folosita pentru actiunea ei

asupra stomacului si intestinelor. Abia dupa ce s-a analizat cu atentie compozitia chimica, s-a descoperit ca planta poate fi utilizata si in alte afectiuni. Intr-adevar aceasta afectiune trece relativ repede (10 zile) cu oricare din tratamentele cu afin. Indiferent ca avem o afectiune acuta sau chiar cronica ea va trece cu aceasta planta. Bine-nteles ca este indicat sa se consume in timpul tratamentului si iaurt, care contribuie foarte mult la refacerea florei microbiene utile intestinelor si in acest fel boala va trece mai repede. Notam si la aceasta afectiune ca in cazul folosirii si a preparatelor din farmacia stupului (propolis, miere, pastura, laptisor de matca, apilarnil, etc) aceasta afectiune va trece mult mai repede si in plus se va intarii imunitatea organismului. Convalescenta: dupa orice afectiune indiferent de natura localizarii sau de alte considerente, este foarte util sa se faca un tratament cu fructe de afine care vor contribui la disparitia a o serie de efecte secundare care pot sa fie dupa tratamentele aplicate cu medicamente. Se va face o cura de minimum 10 zile cu oricare din preparatele din fructe pe care le aveti la indemana. Cosmetica: se pot folosi atat frunzele cat si fructele sub diverse forme (masti, comprese, cataplasme, spalaturi, etc) in special pentru efectul astringent si antibacterian la toate tipurile de ten. Se amesteca in functie de tipul de ten cu smantana, lapte, o parte de plante cu 2 parti din acestea din urma, se tine o parte pe fata timp de 20 de minute, apoi se va spala cu apa calda. Este foarte eficient in special pentru riduri. Se mai poate combina cu tarate, caolin, argila, etc, in functie de afectiune sau de tipul tenului. In cazul tenului uscat insa nu se va folosi in nici un caz tinctura care usuca si mai tare tenul. Tinctura este insa foarte potrivita la tenurile grase. Tratamentele acestea cosmetice se vor putea face atat la centrele specializate cat si la domiciliu. Cuperoza: in acest caz se vor folosi frunzele din care se va face un ceai (4 lingurite maruntite la 250 ml apa clocotita), dupa strecurare se vor pune comprese pe locurile afectate, de 2 ori pe zi. Este foarte utila in acest caz aplicarea uleiului de Ricin cald local. De asemenea se mai pot folosi cu mare succes o serie de ceaiuri din: vasc, paducel, sulfina. Diabet: se recunoaste ca aceasta planta este indispensabila celor care sufere de aceasta afectiune. De fapt afinul este denumit insulina vegetala. Fara aceasta planta nu se poate efectua un tratament corect al diabetului.

Notam doar faptul ca se poate folosi absolut orice forma de preparat care nu contine zahar sau miere. Se vor combina insa si cu ceaiuri de: cozi de cirese, pastai de fasole, brusture, mesteacan si alte plante care pot contribui la diminuarea zaharului din sange si la o mai buna functionare a pancreasului. Diaree: cu ajutorul fructelor sau al frunzelor se poate scapa foarte usor de acest simptom destul de frecvent. Notam doar faptul ca si in cazul in care este vorba despre o infectie sau chiar o toxiinfectie alimentara este util tratamentul cu afin deoarece acesta poate sa distruga eventualii germeni patogeni. Se va folosi orice forma de preparat aveti la indemana, atat timp, pana se restabileste normalizarea scaunului. In cazul diareei, de foarte multe ori o singura lingurita de tinctura poate sa rezolve rapid acest simptom atat de neplacut. In cazurile in care este perturbata grav flora sau exista o serie de agenti patogeni mai puternici, se va face un tratament de mai lunga durata, caz in care este indicat sa se foloseasca si tinctura de propolis si de asemenea se poate consuma iaurt care ajuta la refacerea florei microbiene utile a aparatului digestiv. Dizenterie: in aceasta afectiune sucul din afine sau tinctura sunt foarte utile. Se va lua doar cu aprobarea medicului curant care trateaza aceasta afectiune. Eczeme: in acest caz compresele cu frunze fierte sau chiar cu fructe sunt de mare ajutor. Se pot face creme care sa ajute la o serie de eczeme sau alte afectiuni dermatologice (50 g grasime cu 10 g de planta maruntita indiferent ca sunt fructe sau frunze) se fierb pe baie de apa, se strecoara, se aplica de 2 ori pe zi dupa o prealabila spalare. Edeme: datorita faptului ca afinele si preparatele din afine curata arterele si capilarele sunt foarte indicate. Suplimentar mai putem spune ca aceste fructe contin mult potasiu si deci sunt indicate in tratarea oricaror edeme. Tratamentul extern se poate face cu cataplasme de frunze de afine sau de brusture. Remarcam de asemenea ca scoarta de soc (ceai din 2 lingurite de coaja maruntita la 250 ml apa. Se fierbe 15 minute) este foarte util atat intern cat si extern. Se poate combina foarte bine cu afinele. Enterite- indiferent ca sunt de fermentatie sau de putrefactie se pot vindeca prin folosirea afinelor sub orice forma. Se va face tratament pana la deplina vindecare indiferent ca este vorba despre o afectiune cronica sau una acuta.

Faringita: ceai din frunze sau fructe se va consuma caldut cu inghitituri mici. Se poate combina la aceasta afectiune cu ceaiuri de lichen de Islanda si nalba. Primul pentru efectul antibiotic si al doilea pentru efectul emolient. Se vor putea de asemenea face bai sau inhalatii cu esenta de brad si comprese sau cataplasme din frunze de afin. Guta: oricare din preparatele din afin ajuta. Se va folosi insa ceai de lamaie, frunze de mesteacan, frunze de fragute, frunze de frasin, etc. Hemoroizi: o cura cu produse din afin sub orice forma. De asemenea se vor face bai locale cu ceai concentrat don frunze de 2 ori pe zi, sau cel putin dupa fiecare scaun obligatoriu. Intern ajuta pentru ca regleaza activitatea venelor contribuind la curatirea lor. Hepatita: afectiunile hepatice de orice natura sunt influentate in bine deoarece actiunea acestei plante este una de curatire a sistemului sanguin si prin aceasta implicit una de curatire a ficatului. Hipertensiune: potasiul din fructe mentine echilibrul fluidelor din organism, lucru care ajuta foarte mult celor cu aceasta afectiune. Se mai pot insa folosi si alte preparate sau solutii. Imunitate scazuta: o cura cu fructe de 20 de zile este foarte indicata, in aceasta afectiune. Indiferent insa daca se vor folosi sub forma de tinctura sau alta forma toate sunt utile mai ales daca se va combina si cu Echinaceea si cu o serie de produse ale stupului. Insuficienta biliara: in acest caz este indicata cura de 20 de zile cu afine proaspete cate 100 g de trei ori pe zi, fiind cea mai utila. Metroragii: se vor consuma ceaiuri din afine cate 3 ceaiuri din afin pe zi. Este foarte util ca sa se combine aceste ceaiuri cu coaja de stejar sau cretusca. Micoze: fructe sau frunze si sub orice forma este util oricare din produsele cu afine. Aceasta planta este foarte utila la vindecarea acestei afectiuni. Obezitate: unii vor crede ca glumim recomandand afine in obezitate. Intradevar afinele pot sa constipe si se cunoaste ca in majoritatea cazurilor pentru obezitate se dau tocmai tratamente laxative. Ei bine exista si cazuri cand este perturbat grav sau mai putin grav tranzitul intestinal. Afinele sunt cele care refac cel mai rapid traficul intestinal reglandu-l atat in constipatie cat si in cazul diareei. In plus afinele reduc zaharul din sange, ori majoritatea obezilor sunt mari consumatori de dulciuri. Oxiuraza: fructele de afine consumate pe stomacul gol cate 100 g pe zi, in

cure de mai multe zile la rand constituie cea mai usoara metoda de a scapa de oxiuri. Se poate combina cu clisme facute cu pelin. Oftalmologie: mirtilina este responsabila de o mai buna functionare a muschiului ocular. Deci consumul fructelor de afine care contin aceasta substanta pot ajuta prin aceasta si alte substante care le contin la foarte multe afectiuni oculare. Se va consuma in aceste cazuri cu cat mai multi morcovi consumati impreuna cu afine. Se pot consuma cruzi, sub forma de suc sau rasi. De asemenea afinele sunt un bun antibiotic natural. In cazurile de afectiuni ale pleoapelor se vor pune comprese cu ceaiuri caldute pe ochii inchisi de 3 ori pe zi. Prurigo (mancarimi): In toate cazurile se va face un macerat in otet. La 1 litru de otet preferabil de mere si miere, se vor pune 50 g de frunze maruntite de afine. Se lasa acoperit pentru 8 zile apoi se strecoara. Se vor tampona zonele cu mancarimi cu o vata imbibata in acest otet asa cum este sau in cazul in care ustura se va aplica diluat. Rectocolite: indiferent de forma sub care se prezinta sunt indicate fructele de afine sub orice forma. Se pot face insa si bai cu infuzii din frunze de afine care sunt foarte utile atat in bai cat mai ales in clisme. Retinopatii: vezi oftalmologie. Reumatism: ceaiul din frunze de 2 ori pe zi cate o cana se bea intern. Pentru dureri se va folosi ardeiul iute. Stomatita: vezi afectiunile buco-faringiene. Febra tifoida: aici este vorba despre o afectiune foarte grava, care poate fi tratata la spital insa se pot folosi si fructele de afine sub orice forma, pentru ca distrug microbii si refac flora intestinala. Tulburari de circulatie: se va face o cura cu fructe de afine sub orice forma ar fi de minimum 30 de zile. Se mai poate adauga insa si o serie de plante care au actiune puternica asupra sistemului sanguin: arnica, sulfina, castan, etc. Se pot face bai, cataplasme sau chiar luat intern. Tuberculoza pulmonara: consumul fructelor cate 150-200 g de 3 ori pe zi o perioada mai lunga contribuie la o mai rapida vindecare, daca se face concomitent cu tratamentul medicamentos si cu o hranire corespunzatoare a organismului, plus odihna care este foarte importanta

la aceasta afectiune. In trecut cand nu erau atatea medicamente puternice se baza tratamentul doar pe odihna si hrana. Ulceratii cronice: in cazul ulceratiilor cronice se poate folosi foarte bine cataplasma din fructe proaspete. Acestea se zdrobesc, se aplica local apoi se panseaza peste aceste fructe. In cazul leziunilor trebuie totusi sa se puna o fasa intre fructe si rana, pentru a nu intra fructe in rana, mai ales daca ranile sunt mari. Se vor schimba o data pe zi dupa o temeinica spalare cu apa calduta din ceaiuri medicinale. Uretrite: acelasi tratament ca in cistite. Viroze: se va face tratament cu fructe de afine timp de 30 de zile zilnic fie fructe fie ceai sau sirop. Se poate folosi chiar tinctura. Intra in compozitia comprimatelor DIFABIOL, DIFEBION, FITODIAB, NORMODIAB, a comprimatelor antidiareice (PLANTAVOREL) VASCUL ( Viscum album) Vascul este o planta vesnic verde, din care cauza i s-au atribuit calitati mistice: era cunoscut in mitologia unor popoare antice (celti si greci), precum si de poporul nostru, care-i acorda o importanta deosebita. Vascul este de fapt un arbust ale carui ramuri se divid totdeauna cate doua, cu frunze verzi, care nu cad iarna. Acest arbust paraziteaza ramurile unor pomi, cum este marul de exemplu (cel mai bun vasc din punct de vedere calitativ). Apoi, in ordine descrescatoare, valoarea terapeutica a vascului scade, dar creste din punct de vedere al toxicitatii, la par, mesteacan, trandafir si frasin. Pentru evitarea erorilor, procurarea vascului se face prin magazinele de specialitate. In medicina populara, vascul se foloseste sub forma de infuzie (decoct) preparata la rece, mai ales pentru tratamentul astmului, emfizemului, tuberculozei sau deficientelor circulatorii cerebrale, simplu sau amestecat cu alte plante, dintre care, nelipsit este usturoiul, mai ales in cazurile de hipertensiune arteriala. Compozitia chimica a vascului Planta are o compozitie chimica variata si foarte activa. De aceea, preparatele cu vasc se manipuleaza cu mult a atentie in ceea ce priveste doza administrata, iar acolo unde este cazul, se cere avizul medicului. Dintre compusii chimici ai vascului, pot fi amintiti: acetilcolina (cu efect antiseptic, ce este indicata si pentru combaterea sughitului spastic, persistent), acidul oleanolic (imunostimulator), vitaminele C si E etc. Scheme de tratament

Vascul se foloseste sub forma de decoct preparat la rece. Se pun 2 lingurite de planta (frunzele si ramurelele maruntite) intr-un vas cu o cana de apa rece si se lasa la macerat timp de 8 ore. Se administreaza dimineata si seara cate o jumatate de cana de solutie indulcita. Se mai poate folosi si sub forma de pulbere, cate 3 grame pe zi - un g. dupa fiecare masa. Vascul este indicat pentru cazurile de sughit spastic persistent, astm, tuse, hipertensiune (ca adjuvant). In cazul hipertensiunii se asociaza cu cantitati egale de paducel, coada calului, cimbrisor si coada soricelului. Se prepara o infuzie cu o lingurita de amestec la o cana de apa. Se beau treptat cate 2 cani pe zi. Pentru tratamentul hipertensiunii se mai foloseste urmatoarea schema: in prima saptamana se bea zilnic cate o cana de infuzie in doua reprize, in a doua saptamana cate 2 cani pe zi, iar in cea de-a 3-a saptamana cate 3 cani pe zi. Incepand cu saptamana a 4-a se inverseaza dozajul: se scade cate o cana pe zi, pana se ajunge la o singura cana si se tine timp de un an. Tratamentul va fi insotit de consumarea de usturoi. Vascul se foloseste ca declorurant si hipotensiv in stari de arteroscleroza si hipertensiune. Datorita saponizidelor si alfa si beta viscolilor, colinei, acetilcolinei, vascul are proprietatea de a influenta circulatia sanguina, facand sa scada tensiunea. Usturoiul, introdus in alimentatia zilnica, mareste actiunea hipotensiva a vascului. De asemenea vascul are actiune antispasmodica , calmand astmul, tusea convulsiva si sughiturile persistente. Important Dozele indicate se vor respecta cu strictete si sub supraveghere medicala, deoarece depasirea lor poate produce intoxicatii manifestate prin incetinirea pulsului, aritmie si tahicardie. Preparare si utilizare: Macerat la rece 8-12 ore din 1-2g frunze si tulpini fragmentate la 100g apa, din care se beau zilnic 2-3 cesti. Pulbere: 1-1,5 g in 24 de ore . Se recomanda de asemenea respectarea indicatiilor date de medic. LEURDA Denumirea plantei: Leurda (Allium ursinum) Fam.Liliaceae

Denumiri populare: ai-ciorasc, ai-de-padure, ai-salbatic, aiuti, aliu, aliu de iunie, leoarda,leorda. Ecologie si raspindire: Leurda creste numai pe cimpii bogate in humus si umede, sub tufisuri, in paduri de foioase si alpine. Perioada de vegetatie: Frunzele leurdei rasar din pamint in lunile aprilie si mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin insa vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Perioada de recoltare: Frunzele tinere se aduna in aprilie si mai, deci inainte de inflorire, iar bulbii la sfirsitul verii si toamna. Bolile in care se utilizeaza: Uz intern: hipertensiune arteriala, ateroscleroza, hematurie, diaree acuta si cronica, balonari si colici, tuberculoza pulmonara, hidropizie, helmintiaze, constipatie. Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloza, rani. Este indicata in curele depurative de primavara si ajuta la vindecarea bolilor cronice de piele. Retete: Sub forma de condiment: Frunzele proaspete de leurda se maruntesc ca patrunjelul sau ceapa si se presara pe piine, in supe, sosuri, salate si mincaruri cu carne. Tinctura de leurda: Frunzele sau bulbii taiati marunt se introduc intr-o sticla pina la git fara a se indesa, se toarna deasupra rachiu de secara, sau orice alt rachiu de 38-40 % facut in casa si se lasa 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. Se iau de 4 ori pe zi cite 10-15 picaturi in putina apa. Vin de leurda: Se ia 1 pumn de frunze taiate marunt, se lasa sa dea citeva clocote in 1 litru de vin alb, se indulceste dupa gust cu miere sau sirop si se bea din acest vin peste zi, incet, inghititura dupa inghititura. NEMTISOR DE CAMP Denumirea plantei: nemtisor de cimp (Consolida regalis) Familia Ranunculaceae

Denumiri populare: albastrioare, buruiana de facut copii, ciocanasi, cioculberzei, ciocul-ciocirliei, cizma-cucului, cirligei, clontul-nagitului, clontulcocostircului, coada-rindunicii, cornul-plugului, creasta-cocosului, cununioare, doselnica-mica, floare domneasca, gheata catanei, gilceava, marariul cimpului, pintenasi, somnoroasa, surguci, toponinnnisi, tatnici, tataneasa, toporasi de cimp. Ecologie si raspindire: este initilnita ca buruiana practic in toate regiunile tarii, fiind o planta nepretentioasa la umeditate. Pentru dezvoltare normala necesita multa lumina si deaceea nu poate fi vazuta in locurile umbrite si-n paduri. Prefera cimpiile si creste in culturile de griu, cartofi, ccreste si-n zonele stincoase si pe solurile nisipoase. Perioada de vegetatie: creste din luna mai pina-n august. Perioada si organul de recoltare: pentru prepararea infuziilor se utilizeaza florile care trebuie colectate din luna iulie pina-n august. Boli in care se utilizeaza: uz intern: guta, astm bronsic, afectiuni renale, tensiune, combaterea sterilitatii. COACAZUL NEGRU (Ribes nigrum) Coaczul este un arbust fructifer, ramificat, avnd frunze cu 5 lobi i flori galben verzui, atingnd o nlime de pn la 1,5 m. Crete n regiunile montane dar este cultivat de ctre oameni. Acesta este originar din Asia fiind cultivat i n Europa, calitile lui terapeutice fiind cunoscute nc din antichitate. Denumirea popular: strugurei negri, struguri negri, smordin, agri negru, pomisoar neagr. Prile utilizate: att frunzele ct i fructele. Compoziia chimic: Conine tanin, vitamina C, rutozid, sruri de potasiu, ulei volatil. Utilizri terapeutice: Aciunea farmacologic: diuretic, hipotensor cu aciune antiaterosclerotic. Indicii terapeutice: se recomand n tratarea reumatismului, hipertensiunii arteriale, ateroscleroz, afeciuni renale, edeme cardiorenale, ajut la eliminarea toxinelor din organism si gut.

Tratamente naturale: ceaiul de coacz negru, consumul de fructe proaspete de coacz negru i utilizarea terapeutic a frunzelor de coacz negru. Ceaiul de coacz negru: se prepar din 2 lingurie de frunze mrunite de coacz negru, oprite cu 250 ml de ap clocotit. Se beau 3 cni pe zi, ntre mese, n cure de lung durata (5-6 luni). Consumul de fructe coapte de coacz negru: deoarece este bogat n vitamina C consumul acestora este recomandat n tratarea oboselii, surmenajului i scorbutului. Frunzele de coacz negru: frunzele de coacz negru se pot utiliza contra inepturilor de insecte prin frecarea locului respectiv cu frunze de coacz negru. Anticii considerau coacza neagr un fruct care favorizeaz longevitatea. Acest interes era justificat, deoarece coacza neagr este bogat n vitamine i minerale i are, prin urmare, proprieti terapeutice. Coaczele negre dezintoxic n profunzime. Nu trebuie s v temei s consumai un castronel (sau mai mult) cu coacze negre dimineaa, pe stomacul gol, apoi n timpul zilei, n mai multe reprize. Cura de coacze negre este de folos persoanelor care sufer de artrit, de reumatism, de gut. Coaczele negre faciliteaz digestia, stimuleaz funcionarea ficatului, a pancreasului, a splinei i a rinichilor. Elibereaz organismul de deeuri i toxine ,i contribuie la scderea acidului uric i a colesterolului. Persoanele suferind de oligurie vor apela la coaczele negre, pentru c aceste fructe au virtuii diuretice recunoscute. Astringent, acest fruct este util n egal masura n diaree i dizenterii. Vitamina C pe care o conin are o particularitate ce merit a fi menionat: rezist la caldur i la oxidare (cercetri efectuate de Beauquesne i Fournier). Se pot deci pregti, n perspectiva iernii, delicioase dulceuri remineralizante de coacze negre. n cazul dermatozelor i eczemelor, ajutorul coaczelor negre ca medicament adjuvant este preios.

SULFINA (melilotus officinalis) Planta medicinala bienala,intalnita in livezi, fanete, culturi din zona de campie pana in zona alpina. Tulpina sulfinei poate atinge o inaltime de 200 cm. Frunzele au marginea dintata. Florile sunt de dimensiuni reduse, au culoare galbena si sunt asezate in forma de spic. Gustul sulfinei este amar. In scop fitoterapeutic se utilizeaza inflorescentele fara frunze, sau tulpini cu ramuri inflorite si frunze.Planta infloreste din luna mai pana in luna august. Se recolteaza in timpul infloririi. Sulfina contine glucozide cumarinice, melilotida, tanin, glucoza, saponide, flavone, ulei volatil, alantoina, colina, mucilagii, acid uric. Se foloseste si in industria cosmetica, farmaceutica si a parfumeriei ca aromatizant, dar si pentru confenctionarea tigarilor asmatice. Uz intern: - tromboze, varice, astm bronsic, tulburari gstrointestinale, afectiuni ale aparatului respirator, migrene, cevalee, nevralgii, stari de iritabilitate, epistaxis, insomnii, colici renale, disurie, retentii urinare, enterite, dizenterii, tulburari de menopauza, boli hepatobiliare, hipertensiune arteriala, flebita, embolii - sub forma de infuzie, decoct. Uz extern: - orjelet, conjunctivita, blefarita, abcese dentare, afte bucale, boli reumatismale, guta, ulceratii cutanate, herpes - sub forma de bai locale, gargara, comprese, cataplasma. Contraindicatii: - Nu se recomanda consumul sulfinei sub orice forma in tulburari ale hemostazei sanguine, hipersplenism. Efecte adverse: In caz de supradozaj apar echimoze, hemoragii.

5. BOALA VARICUASA SI HEMOROIZII

Boala varicuasa se caracterizeaza prin aparitia unor dilatatii permanente si neregulate la nivelul vaselor de sange venoase. Folosirea de plante medicinale si a preparatelor obtinute din acestea,poate fi considerat ca untratament adjuvant.Se vor folosi preparatele pe baza de: -castan salbatec -preparat Variterpul -frunzele arborelui templier(Ginkgo biloba)-preparate cu troxerutinVenoturon sau Troxevasin -preparate orale cu troxerutin: Ginkor fort Hemoroizii sunt dilatatii ale venelor hemoroidale)situate la nivelul partii terminale a intestinului gros), manifestate prin dureri si hemoragii,care apar mai ales la persoanele constipate,la sedentari si la femeile gravide.Ele pot fi si un semn de debut in cancerul rectal. Principalele plante cu utilitate in tratamentul varicelor,hemoroizilor,flebitelor si a altor afectiuni ale vaselor de sange venoase sunt: -castanul salbatic; - ginko biloba; -tataneasa; -urzica ; -hamamelis; -nalba mare; -salvia; -coada soricelului; - gorunul; - macesul; - musetel; -galbenele; CASTANUL SALBATEC Denumire stiintifica: Aesculus hippocastanum Fam. Hippocastanaceae Denumiri populare: aghistin, castan de cai, castan de India, castanulcalului, castanul-porcului, ghistin

In traditia populara: scoarta se intrebuinta la acit si vopsit. Castanele, pisate sau taiate marunt si plamadite in spirt denaturat ori fierte in apa pentru baie, se intrebuintau contra reumatismului. In acest scop se folosea si floarea, pusa in petrol, cu care se faceau frectii. In tinutul Bacaului, se introduceau 6 inflorescente intr-o sticla de un litru cu benzina. Sticla se ingropa in pamant, unde se tinea trei saptamani, iar dupa aceia se ungeau partile dureroase. Fructele se foloseau contra frigurilor si contra loviturilor, ca si ramurile tinere si scoarta. Ca sa nu se imbolnaveasca de erizipel unii purtau o castana invelita in panza, la gat. Compozitie chimica: semintele contin amidon, saponozide triterpenice care imprima gustul neplacut si amar al semintelor, grasimi, albumine, tanin, esecina, afrodescina, argirescina, criptoescina, flavonoide, oxicumarine (esculozida si fraxinozida si agliconii lor esculetina si frasetina), vitamine din grupul B, C, K si D-catecol, substante amare. Scoarta contine: esculina, cvercitrina, fraxina, oxicumarina, celuloza, rezine, substante minerale. Proprietati: datorita prezentei saponozidelor, in special a escinei si Dcatecolului, extractele de castan au actiune flebotonica moderata; escina are actiune antiinflamatoare diminuand fragilitatea capilarelor, are proprietati antiedematoase, fotoprotectoare, hemostatice. Capilar protector, reducator al fragilitatii capilare, soconstrictoare. Mod de folosire: Tinctura: la 200 g de frunze maruntite se adauga 1 litru de alcool de 70 alimentar. Se inchide bine sticla si se tine timp de 15 zile la temperatura camerei agitand des. Se strecoara apoi si se pune in alte recipiente mai mici. Se pot lua intern cate 10 picaturi diluate in 100 ml de trei ori pe zi. Unguent: a) 25 ml de tinctura se amesteca cu 75 g de lanolina de la farmacie sau cu untura proaspata nesarata. b) castane se curata de coaja se usuca bine apoi se maruntesc transformate in praf cu rasnita de cafea. Se pot amesteca cu: miere, smantana, ulei, untura, etc in proportie de 1\1. Se pun pe locul afectiunii in strat subtire sau dupa un masaj usor. Se leaga fasa elastica daca este vorba despre rice. c) Se fierb castanele dupa ce au fost curatate de coaja. Se transforma in pasta prin pasare si apoi se amesteca cu orice grasime in proportii de 1\1. Vin:

Se lua o mana de frunze de castan sau coaja ( 4 linguri) de pe ramuri tinere. Se maruntesc bine, apoi se vor pune intr-un litru de vin de buna calitate. Se vor tine timp de 10 zile agitand des. Se pot si umezi inainte frunzele sau coaja cu alcool alimentar de 70 pentru 12 ore, ca sa se elibereze mai multe substante active. Se strecoara si se lua cate o lingura dimineata pe tulburari ale stomacului" class="alin2">stomacul gol. Se ia timp de 14 zile, dupa care se vor lua 2 linguri, una dimineata si una seara, timp de alte 14 zile. Se iau apoi 3 linguri cate 14 zile una dimineata una seara si una la amiaza. Se scadea apoi la 2 linguri timp de 14 zile, apoi la 1 lingura 14 zile si se termina aceasta cura. Se pot folosi castanele la urmatoarele afectiuni: accident cerebral, contuzii, cuperoza, degeraturi, edeme cerebrale, edeme postoperatorii, edeme traumatice, flebite, cangrena, hemoroizi, hernie de disc, inflamatie venoasa, impetigo, luxatii, parkinson, plagi infectate, procese exudative intracraniene, sciatica, sechele dupa fracturi, spondiloza, tulburari circulatorii, ulcer ricos, rice. Intra in compozitia unguentului VARITERP, a granulelor AQUA-VENOL si a gelului STIMUVEN. GINKGO BILOBA 1. Prezentarea generala a plantei Ginkgo biloba, arborele care a supravietuit bombei atomice, este originar din China si Japonia. Este cunoscut ca fantana vietii, arborele celor 40 de steme sau arborele templier japonez, datorita aspectului sau deosebit: ramurile sugereaza nervurile din acoperisul pagodelor, in timp ce frunzele capata in timpul toamnei o coloratie auriu, stralucitoare. 2. Afectiuni si remedii Frunzele arborelui isi gasesc din ce in ce mai multe aplicatii in domeniul medico-farmaceutic. Compozitia frunzelor de Ginkgo biloba este bogata in ginkgoflavoglucozide si terpene lactonice (ginkgolidele A,B si C si bilobalide). La nivel cerebral actioneaza prin imbunatatirea fluxului sanguin dar si ca neurotonic, prin stimularea metabolismului neuronal, gasindu-si aplicatii in tulburari de memorie si concentrare, sechele dupa accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene. De asemenea, la nivelul circulatiei periferice, principiile active ale frunzelor de Ginkgo biloba au efect vasodilatator, cu indicatii bune in terapia sindromului Raynaud, a arteropatiei periferice obliterante necomplicate a membrelor inferioare. Are actiune de antioxidant, prin captarea radicalilor liberi. 3. Produsele prezentate

Laboratoarele Medica ofera urmatoarele produse cu frunze de Ginkgo biloba: Ginkgobil are in compozitie extract de frunze de Ginkgo biloba dar si frunza ca atare. Este indicat in insuficienta circulatorie cerebrala si periferica, tulburari de concentrare si memorie, deficiente retiniene . Royal tonic geriatric contine pe langa extract din frunze de Ginkgo biloba, apilarnil, radacina de ginseng, propolis, drojdie de bere seleniata. Aceasta compozitie recomanda produsul in prevenirea si combaterea fenomenelor senescentei manifestate prin tulburari trofice, dementa senila, ateroscleroza sistemica, tinitus si hipoacuzie de cauza vasculara, depresii imunologice. Produsul este recomandat persoanelor care prezinta afectiunile prezentate, dar si persoanelor sanatoase incepand cu varsta de 45 ani, datorita puternicului efect antioxidant. Memo Tanalec are in compozitie lecitina si frunze de Ginkgo biloba. Este indicat in tulburari de concentrare si memorie, pentru cresterea performantelor intelectuale (elevi si studenti aflati in perioade de examene). TATANEASA Factorul curativ: radacinile Afectiuni pentru care se recomanda: bronsite, ulcer stomacal, arsuri, ulcer varicos, hemoroizi, cancer de piele, alunite, plagi; entorse, luxatii, fracturi; arsuri cu gravitate mica; rani pe colul uterin; dureri de gat, bronsita. Prezentare generala Denumirea uzuala: Tataneasa (lat. Symphytum Oficinale), denumiri alternative: barba tatei, iarba intaritoare, gavat, lutatina, mierea ursului, madar, tacin, tatana, tataneata. Scurta descriere: Planta ierboasa perena, robusta, cu peri aspri pe intreaga suprafata, tulpina cu muchii aripate, frunze opuse, mari, alungite, ce se prelungesc pe tulpina, foarte aspre, flori rosii-violacee, cu 5 petale, tubuloase, grupate sub forma unor cozi de scorpion. Calitati curative si actiune farmaceutica: Alantoina, mucilagii, glicozide, tanin, colina, ulei volatil. Cicatrizant, antiinflamator, expectorant, antodiareic, antohemoragic. Recomandari: - decoct din pulbere pentru cancerul de piele, plagi si alunite cu risc de malignizare

Se aplica tinctura de tataneasa de 3-4 ori pe zi pe locul afectat. Pentru a spori aderenta acestui extract pe tesutul tratat, se adauga in el cateva picaturi de tinctura de propolis. Tinctura se picura cu o pipeta, de mai multe ori, pana ce pe locul afectat se formeaza o pelicula groasa. Ranile de pe colul uterin: cu ajutorul irigatorului se fac spalaturi zilnice cu decoct de tataneasa. Dupa introducerea decoctului, bazinul se tine mai ridicat decat trunchiul, asa incat lichidul sa ajunga in profunzime. Pentru o mai mare eficienta, la decoctul obtinut dupa metoda prezentata mai sus se adauga doua linguri cu iarba de coada-soricelului. Tratamentul dureaza timp de doua saptamani. In tratamentul bolilor venerice - tataneasa este un ajutor pretios, deoarece grabeste vindecarea si favorizeaza actiunea altor plante. De exemplu, tataneasa are o actiune potentatoare pentru rostopasca, aceasta fiind un remediu pretios in tratamentul vegetatiilor veneriene (produse de papilomavirusuri) si al herpesului. Pentru igiena obisnuita a organelor genitale, decoctul de tataneasa este de preferat altor solutii, deoarece nu distruge flora normala. Decoctul de tataneasa este si un anticandidozic puternic. Tataneasa este un adjuvant pretios pentru mai multe forme de cancer, cum ar fi cancerul la intestin, prostata si stomac, in care s-au obtinut rezultate spectaculoase. Se administreaza decoctul, 1-3 cani pe zi, pe stomacul gol, in 3-4 reprize, din care una obligatoriu dimineata, la trezire, inainte de a manca sau a consuma altceva. In tratamentul cu tataneasa al cancerului este strict necesar sa nu se consume carne, zahar, alimente cu conservanti, prajeli. Regimul alimentar va fi compus din minimum 50% cruditati. Se fac cure de patru saptamani, cu 12 zile pauza. Pe ansamblu, tratamentul dureaza sase luni. Acelasi tratament este valabil pentru cancer la ficat, fibrom uterin, polipi stomacali. tinctura din radacina pentru entorse si luxatii Se aplica comprese cu tinctura de tatanesa sau se face un masaj foarte usor cu alifie de tataneasa. Prin acest tratament facut zilnic, vreme de macar o saptamana, perioada de vindecare se scurteaza cu pana la jumatate. - alifie din radacina impotriva hemoroizilor si a arsurilor Se aplica pe locul afectat de doua ori pe zi alifia de tataneasa, al carei mod de preparare a fost descris mai sus. Arsurile de gravitate mica, ranile, ranile vechi ori care se vindeca greu, cicatricele inestetice: se trateaza eficient prin pensulari cu tinctura sau, cand nu este suportat alcoolul, cu decoct de tataneasa, facute de doua ori pe zi pe locul afectat. - pulbere din radacina pentru gastrita hiperacida si ulcer In aceste afectiuni, un tratament intern de 2-4 saptamani cu pulbere de tataneasa este cu adevarat miraculos. Principiile active ale tatanesei

protejeaza si ajuta la refacerea peretilor stomacului, alina durerea si reduce frecventa puseelor de gastrita, pana la vindecarea completa. Se ia o lingurita de pulbere de radacina de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Daca vreti sa obtineti rezultate si mai bune, puneti la fiecare doza de tataneasa cate o jumatate de lingurita rasa, dintr-o planta calmanta, cum ar fi florile de tei sau de salcam. - bomboane din radacina de tataneasa pentru vindecarea durerilor de gat, a bronsitei, a bolilor pulmonare trenante. Se tine in gura o bucatica de radacina de tataneasa, sugand-o ca pe o bomboana (pentru o eficienta mai mare, poate fi folosita direct pulberea de tataneasa care este mult mai solubila). In acest fel, se extrag principii active care regenereaza epiteliul, calmeaza tusea, favorizeaza expectoratia si grabesc vindecarea. Acelasi tratament este deosebit de eficient in tusea seaca si iritanta, in faringite si amigdalite acute si cronice. Preparare Pulbere Radacinile uscate se macina fin cu rasnita de cafea. Daca mai raman bucati nemacinate, acestea se cern. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de trei ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 2 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul intern cu tataneasa se face vreme de maximum doua luni, dupa care se face o pauza de 14-21 de zile. Maceratul la rece La o cana de apa se pun 2 lingurite de radacina de tataneasa macinata cu rasnita electrica de cafea. Se lasa 8-10 ore la macerat, dupa care se filtreaza. Se obtine un lichid usor vascos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante si calmante gastrice, expectorante deosebite. Se beau 2-3 cani de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol. Decoct Se fierb 2 lingurite de pulbere de tataneasa intr-o jumatate de litru de apa (doua cani) timp de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se amesteca jumatate de litru de decoct astfel obtinut cu inca jumatate de litru de macerat la rece. Preparatul obtinut se bea in 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol. O lingurita radacina la 250 ml de apa rece; se fierbe 20-30 de minute; se beau 2-3 ceaiuri pe zi. O lingurita de

radacina se utilizeaza sub forma de comprese, bai, bai de sezut, clisme. Tinctura Se pun 20 linguri rase de pulbere de tataneasa (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas. Se adauga apoi alcool de 75 de grade (trei parti alcool alimentar de 96 de grade si o parte apa), atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 4-5 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Se tine in sticlute mici, inchise la culoare. Alifie Cea mai buna alifie de tataneasa se obtine casnic, pe suport de unt si ceara de albine. Se pune un pachet de unt intr-o oala si se fierbe pe foc de intensitate medie, inlaturandu-se spuma din cand in cand. Dupa 15-20 de minute, niste sedimente inchise la culoare se depun pe fundul cratitei, iar untul ramane limpede. Atunci se ia de pe foc si se trece untul incins, limpede (fara vreun sediment de pe fund), intr-o alta oala curata, in care se adauga si un bob de ceara de albine de marimea unei alune (se gaseste la apicultori), dupa care se amesteca bine. Atunci cand amestecul de unt limpezit si ceara este gata sa se intareasca, se adauga 3-4 linguri cu varf de pulbere de tataneasa, obtinuta prin macinare, urmata de cernere cu sita pentru faina alba. Se amesteca pana la omogenizarea completa, dupa care se lasa sa se raceasca si se pastreaza in frigider. Cu aceasta alifie se ung locurile afectate de 2-3 ori pe zi. Precautii, contraindicatii si alte comentarii Prin continutul de alcaloizi,tataneasa administrata intern in doze mari poate produce intoxicatie generalizata cu paralizie centrala sau la aparitia de leziuni hepatice severe;cercetarile experimentale,atrag atentia asupra faptului ca simfitina,un compus prezent in planta,ar putea induce tumori canceroase. URZICA (URTICA DIOICA) n pmnt are un rizom trtor, tulpina aerat, nalt pn la 1.50 m, cu frunze opuse, oval lanceolate, dinate pe margini i cu peri urticani rigizi. Florile dioice, de culoare verzuie, sunt dispuse pe indivizi diferii, cele femele alctuite dintr-un ovar super, nconjurat de 4 petale, iar cele mascule dintr-un perigon patru-foliat i 4 stamine, ele sunt reunite n panicule, la subioara frunzelor superioare. Cuvntul Urtica provine de la latinescul urere= a arde fcnd aluzii la perii urticani ce acoper planta.

Locuri de cretere Urzic: Este o plant erbacee, peren, ce crete pe lng case, garduri, magazii, n locuri gunoite cu mult azot, pe malul apelor, n tieturi de pdure. Se ntlnete n ntreaga ar din zona de cmpie pn n cea montan. nflorete din iunie pn toamna trziu. Recoltarea Urzicii: n scopuri medicinale sunt folosite frunzele. Recoltarea frunzelor se face n lunile mai-octombrie prin strunjirea direct de pe plant a acestora cu mna protejat de o mnus groas sau o crp. Uscarea se face n strat subire, la umbr, n locuri bine aerisite. Uneori se recolteaz i rdcine toamna trziu. Principii active: Substane de natur proteic, avnd un numr mare de amino-acizi, substane de natur glucidic, amine, steroli, ulei volatil, provitamina A, vitaminele B2, C i K, acid folic, sruri de calciu, fosfai. Aciune farmacologic:

Datorita vitaminei K are proprieti hemostatice. Datorit mucilagiilor fluidific secreiile bronice. Datorit flavonoidelor au aciune diuretic. Activeaz circulaia sngelui cu eliberare de histamine, elimin acidul uric, este astringent i antiseptic , antimicrobian i antidiareic. Vitaminizeaz i scade zahrul din snge. Are aciune depurativ i galactogag. Extern este cicatrizant i stimuleaz refacerea esuturilor.

ntrebuinri Urzic: Utilizare interna, sub form de ceai, influeneaz n bine bronitele, iar n stri de avitamonoz (anemia de primvar), o cur de urzici aduce o nviorare a ntregului organism. Datorit substanelor proteice i a vitaminelor este folosit ca aliment. Se administreaz n bronite ca

expectorant i calmant al tusei i n hemoragii uoare ca hemostatic. Datorit vitaminei K se recomand i n menstruaii abundente i neregulate, hemoragii uterine dup natere. n diaree i dizenterie are rolul de a micora flora microbian care a provocat afeciunea , mergnd pn la vindecare. Prin diureza pe care o produce, contribuie la reducerea apei acumulate n esturi. Ceaiul din frunze de urzic mai este utilizat n obezitate, anemie, (datorit fierului pe care l conine). Sub form de ceai, cu aciune diuretic, frunzele de urzic sunt folosite n bolile de rinichi, dizolvnd nisipul din acest organ i influennd favorabil combaterea reumatismului i a gutei, prin eliminarea clorurilor i a acidului uric. n diabetul zaharat, ceaiul de urzic n amestec cu frunzele de dud, nuc i teci de fasole, face s scad zahrul din snge. Extern se recomand n tratamentul hemoroizilor hemoragici, a rnilor greu vindecabile, a ulcerului varicos i n supuraii. Sub form de bi, decoctul din frunze i rdcina de urzic , mpreun cu rdcina de brusturi se folosete pentru ntrirea rdcinii prului, combaterea seboreei i a mtreei.

Preparate i utilizare Urzic Infuzie: o lingur de frunze la 250 ml ap clocotit, se beau 3 ceaiuri pe zi. Extern: infuzie din 20 g frunze la 200 ml ap clocotit, se folosete sub form de bi i comprese. n hemoroizi cu hemoragii: 20 g frunze de urzic, 20 g flori de coada oricelului, 60 g coaj de crun, din acest amestec se ia o lingur i se oprete cu 2 pahare de ap clocotit, dup 10 minute se strecoar, se bea un pahar seara la culcare. Acest ceai ajut i la tonifierea stomacului. Tratamente din tradiiile populare Ceaiul din frunze i vrfurile florifere, ndulcit cu miere sau zahar, se folosea contra tusei, nduelii i dureriloe de piept. Unii amestecau floarea de urzic cu miere i fagure alb, lund din ea cte o linguri, ca leac de tuse i dureri de piept. Unii amestecau floarea de urzic cu miere i fagure alb, lund din ea cte o linguri, ca leac de tuse i dureri de piept. Decoctul rdcinii i al frunzelor se mai lua la tuse cu snge, hidropizie i

hemoragii. Decoctul frunzelor se lua pentru greutate la inim i lein, iar al rdcinilor contra constipaiei. HAMAMELIS Denumirea plantei: Hamamelis virginiana din Familia Hamamelidaceae. Descrierea plantei: Hamamelisul este un arbore de origine nordamerican care se caracterizeaz prin aezarea n forma unui pienjeni a florilor i frunzelor sale. Frunzele sunt mari i ovale, iar florile sunt glbui i cresc n timpul iernii n mnunchiuri, la unirea ramurilor cu frunzele. Fructele plantei sunt sub forma unor capsule mici, maronii, care se deschid i elibereaz seminele. De la hamamelis se utilizeaz n tratamentele naturiste frunzele (care se culeg n timpul verii nainte de a cpta culoarea maronie) i scoara (care se recolteaz toamna sau primvara). Ele se folosesc pentru prepararea de infuzii, pulberi, extracte, tincturi, ape de gur, geluri i unguente. Compoziia: Cel mai mare procent din compoziia hamamelisului (frunze), i anume nu mai puin de 10%, l constituie taninii, substane care ofer plantei caliti antiinflamatorii i vasoconstrictoare. Alturi de tanini se mai ntlnesc flavonoide (care sunt i ele antiinflamatoare i n plus tonice vasculare) i ulei esenial. Utilizrile medicinale ale hamamelisului: - n tratamentul problemelor circulatorii i al hemoroizilor - studiile i experimentele efectuate pe o serie mare de pacieni au artat c extractul de frunze de hamamelis tonific venele, reduce permeabilitatea vaselor capilare i are efect antiinflamator i vasoconstrictor. De asemenea hamamelisul reduce roeaa pielii datorat dilatrii vaselor sangvine superficiale (aa-numitul eritem) i este un tratament eficace n caz de hemoroizi. se mai poate folosi n caz de flebite, varicocel sau ulcere varicoase. Pentru tratarea afeciunilor de mai sus se recomand infuzia de hamamelis. Punei 10 g de frunze la 1 litru de ap clocotit, lsai s infuzeze 5-10 minute i bei apoi 1-2 cni pe zi. Putei opta i pentru capsulele de hamamelis (se gsesc la magazinele de produse naturiste), cte 2 g de 3 ori pe zi (consultai prospectul pentru a vedea cte grame conine o capsul). - pentru tratarea varicelor - folosii un unguent cu hamamelis (masnd zona afectat o dat pe zi) sau tinctur de hamamelis. Tinctura o putei prepara astfel: 50 g frunze de hamamelis i 250 ml alcool alimentar de 70 grade se pun ntr-un borcan ermetic nchis i se las la temperatura camerei. Se agit de 3-4 ori pe zi. Se strecoar apoi i se pun n sticlue

de capacitate mai mic la rece. Amestecai 20 ml de tinctur cu 100 ml de ap i aplicai pe venele varicoase. - pentru igiena cavitii bucale - punei 2 g de frunze uscate de hamamelis ntr-o can cu ap clocotit. Lsai la infuzat 10 minute, apoi strecurai. Cu infuzia preparat cltii gura, apoi nghiii sau folosii pentru gargar, de 12 ori pe zi. - Hamamelisul mai este eficient i n tratarea afeciunilor provocate de Stafilococul auriu i de ciuperca Candida albicans. - Tinctura de hamamelis oprete scurgerea de snge la femei. - Extractul de hamamelis contine numeroase ingrediente bio-active i are actiune astringenta si hemostatica. In cosmetica traditionala este recomandata asocierea sa cu extractul de castan in creme si lotiuni pentru depigmentarea pielii. De asemenea este utilizat ca aditiv in produse deodorante si antiperspirante. NALBA MARE Denumirea plantei: Nalba Mare (althaea officinalis) Familia Malvaceae Denumiri populare: nalba alba, nalba buna, nalba de cimp, nalba de lunca, nalba de padure, ruja. Ecologie si raspindire: prefera solurile umede si creste in cimpie, finete, pe linga apele curgatoare si balti. Mai poate fi vazuta pe ziduri vechi, pe linga drumuri si pe terenurile parasite sau si in vecinatatea celor locuite de om. Este utilizata si la colorarea otetului aromatic, vinurilor,siropurilor. Perioada de vegetatie: creste si vegeteaza in perioada lunilor martie pina-n noiembrie. Perioada si organul de recoltare: de la aceasta planta se utilizeaza in scopuri curative frunzele, florile, radacinile care se recolteaza respectiv in lunile iunie-august, iulie-septembrie, martie-mai pina-n noiembrie. Florile, frunzele si tijele se culeg pina la uscarea lor, adica pina in septembrie, deoarece prin uscare mucilagiul se pierde si este mai bine sa se utilizeze nalba cit mai proaspat culeasa. Bolile in care se utilizeaza: uz extern laringite, traheite, spalaturi vaginale, ten uscat, furunculosa, fond antiinflamator, amigdalite, leucoree, hemoroizi.

uz intern tuse, bronsita, laringita, traheita, boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afectiuni digestive. Retete: macerarea la rece o lingura de radacina la 250ml apa la temperatura camerei, timp de 30min, dupa strecurare se adauga putin bicarbonat de sodiu, pentru a nu se produce iritatii gastrice. Lichidul obtinut se bea in 3-4 reprize pe zi. Infuzie: 2 linguri de frunze in 250ml apa clocotita, care se utilizeaza sub forma de cataplasme in furunculoza. SALVIA In Asia, este considerata un remediu pentru hemoroizi. .Salvia este utilizata si pentru sngerarea gingiilor prin gargara sau clatire.Salvia este de asemenea luata pentru balonare, diaree si inflamatii intestinale. Extern trateaza rani usoare si inflamatii ale pielii. Eficienta pentru toate aceste probleme raman neverificate. Salvia (in latina:Salvia officinalis) este o planta remediu pentru intarirea memoriei si limpezirea ideilor. In Asia si nu numai, salvia era considerata o planta sacra, avand efecte benefice asupra creierului, a nervilor, a ochilor si a glandelor. Salvia contine ulei volatil, rasina, tanini si un principii amare. Frunzele contin A si C. Amintim ca vitamina A este, in general, considerata 'vitamina ochilor' datorita efectului sau binefacator asupra ochilor. Salvia mareste capacitatea de concentrare, pentru intarirea memoriei si limpezirea ideilor, in cazurile de oboseala, facilitand relaxarea, in cazurile de hipersensibilitate generalizata. Mai are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mancare si combate tulburarile intestinale si diareea. Ceaiul de salvie se prepara dintr-o lingurita de planta uscata la 250 ml de apa clocotita, in care se lasa sa stea cateva minute. Pentru febra: 25 grame frunze prospete de salvie se amesteca impreuna cu 50 grame de miere de rozmarin si 3 linguri de suc de lamaie. Turnati peste acest amestec 1 litru de apa clocotita. Lasati sa se raceasca. Se consuma intre 3 si 5 pahare pe zi.

Gargare: Pentru faringita, se infuzeaza 10 grame de salvie cu 1 litru de apa clocotita. Lasati sa se raceasca, dupa care se face gargara de cateva ori pe zi.

Ceaiul de salvie fortifica organismul, previne atacurile de apoplexie si are un efect favorabil asupra inlaturarii paraliziilor. Salvia este utilizata in combaterea transpiratiei nocturne. Ceaiul de salvie are efect curativ in caz de spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor. Are un efect benefic si asupra ficatului, inlaturand balonarile si indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului. Extern, sub forma de comprese, ceaiul concentrat sau otetul de salvie sunt foarte bune in tratarea amigdalitelor si bolilor de gat, iar sub forma de gargarisme in cazul abceselor dentare, inflamatiilor faringelui si cavitatii bucale. Salvia mai este utilizata ca planta aromatica (mirodenie). Se intrebuinteaza, in portii foarte mici, asemanator cimbrului, la mancaruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gasca sau de curcan. Pentru otetul de salvie, se umple o sticla pana la gat (fara a o indesa) cu flori de salvie de camp, peste care se toarna deasupra otet natural, in asa fel incat sa acopere florile si se lasa sticla sa stea 14 zile la soare sau COADA SORICELULUI Denumirea mellifolium) Familia Asteraceae Denumiri populare: alunele, bradatel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba oilor, iarba stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina, coada hirtului, cricalic, sorecie. Ecologie si raspindire: este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intilnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atit in poieni, finete, margini de padure, cit si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, plantei: Coada-soricelului (Achillea

in regiuni stincoase sau de cimpie. Florile sint albe sau trandafirii si au in soare un parfum aromatic, acrisor. Perioada de vegetatie: creste din luna aprilie pina la sfirsitul lunii septembrie. Perioada si organul de recoltare: se recolteaza inflorescentele si partea aeriana a plantei in perioada de inflorire. Preferabil ca florile sa fie colectate separat de frunze, fiindca au o utilizare diversa. Florile trebuie culese in soare puternic, caci atunci le creste continutul de uleiuri volatile. Boli in care se utilizeaza: este foarte binevenita in tratamentul ciclului neregulat, amelioreaza starea femeilor aflate in menopauza, probleme in privinta sanatatii organelor pelviiene, inflamatii ale ovarelor. Uz intern: stimularea poftei de mincare, anorexie, bronsite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliara, balonari, cistite, ascaridioza, ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor, pelviene, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoza, hemoragii stomacale. Uz extern: afectiuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, rani purulente, ulceratii, hemoroizi, fisurile sinilor, abcese dentare, astm bronsic, mincarimi vaginale, leucoree, prolaps uterin. Retete: infuzie: o lingurita de plante maruntite se opareste cu 1/4 litru de apa, se lasa putin in repaos. Tinctura: florile culese pe timp insorit se introduc, fara a fi indesite, intr-o sticla pina la git, se toarna rachiu de secara sau fructe de 38-40%, se lasa sa stea 14 zile la soare. GORUNUL Denumirea Fam. Fagaceae plantei: Stejar (Quercus robur)

Denumiri populare: brumat, cretar, gorin, goron, gradin, gradun, gurun, jip, stejar, stejar alb, stinjer, slodun, trajor, tufan. Ecologie si raspindire: arbori inalti pina la 50 m, cu coroana larga, frunze alterne lobate,flori dispuse monoic in amenti, fructul - o ghinda. Il puteti

intilni pe dealurile mijlocii si inalte, formind arborete pure sau arborete in amestec cu altele. Perioada de vegetatie: este o planta multianuala. Perioada de recoltare: se recolteaza scoarta neteda a ramurilor tinere de 3-5 ani, cu grosimea de pina la 10 cm, recoltata in perioada optima din martie-aprilie, cind scoarta se desprinde usor datorita inceperii circulatiei sevei. Recoltarea consta in taieri inelare la distante de 10-30 cm care se unesc apoi printr-o taietura in lung, astfel fragmentele desprinse in forma de tub se usuca la soare in aer liber, in strat subtire. Bolile in care se utilizeaza: Uz intern: diaree, hemoragii interne, ciclu menstrual abundent, colici abdominale. Uz extern: amigdalite, rani purulente, stomatite, dureri de dinti, faringita, hemoragii nazale, hemoroizi, transpiratii la picioare. Retete: Intratamentul intern aplicatiile cu aceasta planta se realizeaza printr-un decoct preparat din:2 lingurite coaja maruntita la 200 ml apa rece care se fierbe 20-30 min din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Extern: un decoct din 3 lingurite la 200 ml apa rece care se fierbe tot 2030 min si care se utilizeza la gargara de 3-4 ori pe zi ca si pentru comprese si bai de sezut. Fructele de stejar contin amidon, uleiuri, saruri minerale, vitamine. Pentru a fi folosite se pulverizeaza ca antidiareic sub forma de decoct - o lingurita de ghinda la o cescuta de apa, care se bea dimineata, pe stomacul gol. Cafeaua de ghinda este indicata si in tratarea anemiilor si a rahitismului. MACESUL Denumirea Fam. Rosaceae plantei: Maces (Rosa Canina)

Denumiri populare: cacadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine, maracinele cioarei, maracinele cotofanei, macies, rasura, rug de maces, rug salbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe, scochin, scorus nemtesc, sipica, suies, trandafir, trandafir de cimp, trandafir salbatic, tufa de rug, zgorghin.

Ecologie si raspindire: Este foarte raspindit in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu expunere insorita, in pasuni si finete, pe vaile si luncile riurilor, pe marginea drumurilor. Perioada de vegetatie: planta multianuala. Perioada de recoltare: Fructele se recolteaza in lunile august-septembrie, inainte de caderea brumei, cind macesele capata culoarea rosu-inchis. Bolile in care se utilizeaza: se recomanda in avitaminoze, enterocolite, calculoza renala, tulburari de circulatie periferica, antihelmintic, litiaza biliara, helmintiaza, deschinezie biliara, sedativ. Retete: a) Decoct-2 lingurite de fructe zdrobite la 500 ml apa, se fierb 10 min. Fructele se introduc in momentul cind apa incepe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara printr-o pinz si se indulceste dupa gust. Se bea caldut sau rece, in decursul unei zile. b) Sub forma de bautura racoritoare obtinuta prin amestecarea a 100 g macese spalate si zdrobite, cu un litru de apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin pinza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pina la un l. Se pastreaza la rece. c) Fructele de maces, din care s-au eliminat simburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine, se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. d) Pulpa maceselor, suculenta si dulce, mai ales dupa caderea brumelor, se utilizeaza pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomanda tuturor, mai ales convalescentilor. MUSETEL Denumirea Familia Asteraceae plantei: musetel (Chamomilla recutita)

Denumiri populare: mamorita, marariul ciinelui, matricea, moruna, mositel, musatea, musetel de cimp, ochiul boului, poala sfintei Marii, roman, romanita, romasca, romanit. Ecologie si raspindire: este o planta originara din sudul si sudestul Europei, raspindita astazi pe toate continentele. La noi creste in locuri

insorite si mai umede, prin sate pe linga garduri, drumuri si cai ferate, pe linge locuintele oamenilor, prin lanuri, pe pagisti, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare. Aproape des e intilnita in cimpie pe solurile saraturoase. Este cultivata in toate zonele tarii. Uneori poate fi confundata cu alte plante. Perioada de vegetatie: infloreste din luna aprilie pina la sfirsitul lunii august. Uneori infloreste de 2 ori pe an, a doua oara in septembrie. Perioada si organul de recoltare: se utilizeaza florile acestei plante ce se cultiva din mai pina-n august. Boli in care se utilizeaza: e utilizata ca antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante, gastrice, actiune emolienta, tonic capilar. Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, diaree, gripa, guturai, menstre cu dureri, astm bronsic, insomnii. Uz extern: gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, ulcere, hemoroizi, furunculosa, rani purulente, ulceratii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite. GALBENELE Denumirea plantei: galbenele (Calendula officinalis) Fam. Compositae Denumiri populare: boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craite, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujulita, rosioara, rusculite, salomie, salunii, sinilii, stincuta, tataiasi, vizdoage. Ecologie si raspindire: O planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem intilni in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a cailor ferate si pe linga garduri. Perioada de vegetatie: planta anuala care infloreste din luna mai pina in septembrie. Perioada de recoltare: Se recolteaza florile fara codite cind sint complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pina seara se usuca in straturi subtiri, la umbra. Boli in care se utilizeaza: Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani

purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sinilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, asteoporoza. Retete: Infuzia: 2 lingurite cu virf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa.O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi; pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cite 30 picaturi de tinctura in putina apa. Tinctura: se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pina se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamini. Alifie: se infierbinta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa sfiriie la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pina a doua zi cind se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi. Baile de sezut: 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga la apa de baie din cada la nivelul de 25-30 cm, atit cit sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile. Perna de flori: se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme. Intra in compozitia granulelor AQUA-FEMINA,a cremei ARMON,HEBERADEX,a unguentului HEBE-CAVIS,a unguentului cu propolis HEBEPROVO, a tabletelor GASTROVIT, UROPLANT, a comprimatelor GALOVG,PROPRIN. CAPITOLUL VI CONCLUZII VNTUL SCHIMBRII Dup ce timp de milenii, fitoterapia a fost singura furnizoare de "medicamente", dezvoltarea modern exploziv din secolele XIX-XX a

fcut din acest strvechi domeniu, o cenureas a medicinii, o alternativ oferit de o rud srac. Uriaa amploare a medicamentelor de sintez i marile promisiuni legate de ele, au aruncat fitoterapia ntr-un con de umbr. ns natura are legile ei, iar marile succese ale farmaceuticii moderne, de necontestat, au fost presrate cu destule eecuri, unele uriae. Statisticile actuale arat c, n mod oficial, a patra cauz a decesului la om rezid din administrarea produselor industriei farmaceutice. Fitoterapia cunoate un nou avnt pe plan mondial n ultimii 20 de ani. "Relansarea" ei a aprut ca o tendin de combatere a totalitarismului i conservatorismului tiinific. Fitoterapia mpreun cu celelalte domenii naturopate i rectig locul pierdut. ntr-un viitor nu foarte ndeprtat, cu siguran c fitoterapia se va mbina armonios cu realele cuceri farmaceutico-medicale moderne, ntr-o abordare schimbat, n spiritul naturii.