Desecări-drenaje - 2

CAPITOLUL I

BAZELE PROIECTĂRII LUCRĂRILOR DE DRENAJ

SUBTERAN (continuare)
Proiectarea amenajării de drenaj subteran trebuie să aibă în vedere
procesele hidrologice care se produc în solurile saturate în care sunt pozate
elemente de colectare a excesului de apă şi care trebuie definite pentru o
rezolvare tehnică corectă a funcţiei de regularizare a umidităţii solului.

1.4. Pătrunderea apei în drenurile tubulare subterane

1.4.1. Reţeaua hidrodinamică de curgerea apei spre dren.

Într-un lichid aflat într-un mediu poros, fiecare particulă are o sarcină
hidraulică proprie, h:
p
h= +Z
ρg

Particulele de apă, care au aceeaşi sarcină hidraulică se dispun pe o

suprafaţă echipotenţială, concentrică cu drenul tubular. Mişcarea particulelor de
apă se face pe direcţia gradientului hidraulic maxim, pe o direcţie normală la
suprafaţa echipotenţială, formată din liniile de curent.
Suprafeţele echipotenţiale şi liniile de curent formează reţeaua
hidrodinamică de curgere a apei spre dren. Caracteristicile acesteia depind de
relieful terenului, sursa de exces de umiditate, litologia şi aşezarea drenului.
În cazul drenurilor ideale (fig.1.7.a), permeabile pe întreaga
circumferinţă, aşezate într-un mediu de curgere omogen, suprafeţele
echipotenţiale sunt circulare, concentrice cu drenul, liniile de curent
materializând razele acestor cercuri.

15
 Fig.1.7. Reţeaua
ţeaua hidrodinamică de curgere a apei spre drenuri
Reţeaua hidrodinamică este şi ea ideală.
Faţă de această situaţie
ie în practică apar două modificări:
- apa nu pătrunde în drenuri pe toată suprafaţa drenului ci prin
perforaţiile practicate pe aria lor laterală;
lateral
- terenul din jurul drenului nu este omogen, atât din cauza
za tranşeei în
care se pozează drenul şi care se umple cu material mai afâânat cât şi a
prezenţei filtrului în jurul tubului.
Aceste condiţii modifică
modific reţeaua hidrodinamică de curgere a apei spre
dren.
Pătrunderea apei în drenuri prin anumite spaţii practicate în peretele
tubului face ca liniile de curent să-şi schimbe traseul rectiliniu în apropierea
tubului de drenaj, apărând nişte suprafeţe echipotenţiale suplimentare ceea ce
modifică aspectul circular al suprafeţelor
suprafe echipotenţiale normale, care se
apropie de elipsă, (fig.1.7.b).
.7.b). Cre
Creşterea densităţii liniilor de curent în jurul
drenului face ca rezistenţaa care se opune scurgerii să crească, micşorînd
şorînd debitul
preluat din sol, de dren.
Colectarea apei din sol în condiţii hidraulice mai bune impune aşezarea în
jurul drenului a unui material mult mai permeabil decât solul, numit material
filtrant, care să determine o cât mai mică rezistenţă la circulaţia apei în zona
limitrofă drenului.
În acest caz, reţeaua hidrodinamică
hidrodinamic are un aspect mai apropiat de reţeaua
ideală (fig.1.7.c). Deşi în materialul filtrant din jurul drenului lungimea liniilor
de curent este mai mare decât drenul ideal, rezistenţa scăzutăă care se opune
scurgerii face ca circulaţia apei să se facă în condiţii bune, (fig.1.8.).
.8.). Reţeaua
Re
hidrodinamică reală la funcţţionarea mai multor drenuri se corelează cu distan
distanţa
dintre drenuri, (fig.1.9.).

16
 Fig.1.8
.8 Linii de curent în filtrul Fig.1.9. Reţeaua hidrodinamică
hidrodinami la
drenului - detaliu un sol omogen

1.4.2. Rezistenţaa la intrare a apei în dren

În apropierea drenului real, liniile de curent îşi schimbă direc
direcţia radială,
îndepărtându-se spre cel mai apropiat orificiu. Concentrarea mai multor linii de
curent spre acelaşi orificiu duce la creştereare
cre rezistenţei
ei care se opune scurgerii
deci şii a pierderii de sarcină necesară asigurării scurgerii.
Această rezistenţă suplimentară
suplimentar se numeşte rezistenţă la intrare şi depinde
de conductivitatea hidraulică a solului şii de tipul de dren. Deoarece la aceeaaceeaşi
conductivitate a terenului,, rezistenţa
rezisten la intrare depinde numai de tipul de dren se
mai numeşte constantă de intrare a apei în dren.
Rezistenţaa de intrare se exprimă
exprim prin relaţia: (fig.1.10.)
hi h
We = = i ( zile / m) ,
q S⋅ L

în care: q – debitul pe unitatea de lungime a drenului, m2/zi

S – debitul pe unitatea de suprafaţă,
suprafa m/zi
L – distanţa dintre drenuri, m
hi – diferenţaa de sarcin
sarcină hidraulică în tranşeea drenantă şşi tubul
de dren, exprimată în m; se poate determina prin două
metode:
- direct, prin piezometre amplasate în tranşeea drenantă
drenant şi în
dren;
-indirect,
indirect, în funcţie de poziţia apei freatice.

17
 Fig.1.10.
.10. Evidenţierea
Eviden rezistenţei de intrare a apei în dren

Rezistenţaa de intrare este invers proporţională cu K din apropierea

drenului:
a
We =
K

în care: a – factor dependent de tipul de dren

Rezistenţa de intrare depinde şi de modul în care solul vine în contact cu
perforaţiile tubului, având valori mai mari dacă pământul pătrunde în perforaţii
decât dacă în jurul acestora se
s formează o mică cavitate. Se consider
consideră că solul
formează o interfaţă planăă cu perforaţiile,
perfora ceea ce simplifică mai mult problema.
În cazul tuburilor din mase plastice, rezistenţa
rezisten de intrare depinde nu
numai de suprafaţa perforaţiilor
iilor dar şi de forma şi repartizarea lor (fig.1.11.).
(fig.

Fig.1.11.
.11. Caracteristicile geometrice ale tuburilor de drenaj

18
 Rezistenţele
ele de intrare determinate prin metoda directă au dat următoarele
urm
rezultate (tabelul 1.2.):
Tabelul nr.1.2.
Rezistenţele
ele de intrare determinate prin metoda directă
Nr.
Tipul de tub Tipul de filtru Rezistenţaa de intrare
crt.
1 Tub ceramică,, ø 80 mm pietriş 1,5 zile/m
2 Tub PVC, ø 50 mm pietriş 4,6 zile/m
3 Tub ceramică,, ø 80 mm fără filtru 5,2 zile/m
4 Tub PVC ø 50 mm fără filtru 12,8 zile/m

Constanta de intrare impune o sarcină

sarcin suplimentară care înseamnă
înseamn că la ½
distanţei dintre drenuri, sarcina hidraulică, deci nivelul freatic, este mai ridicată
(fig.1.12.) ceea ce micşorează
orează norma de drenaj (tabelul nr.1.3.).

Fig.1.12.
.12. Influen
Influenţa rezistenţei de intrare a supranivelului freatic
Tabelul nr.
nr.1.3.
Rezistenţaa de intrare şi sarcina hidraulică suplimentară
la tuburi cu şi fără filtru
Conductivitatea Rezistenţa
Rezisten de intrare Sarcina suplimentară
suplimentară,cm
hidraulică
Fără
ără filtru cu filtru Fără filtru cu filtru
0,5 1,80 0,18 25 2,5
0,75 0,14 11 2,0
0,2 1,00 0,18 63 6,3
0,75 0,14 26 4,9

19
 Efectul rezistenţei de intrare constă în micşorarea normei de desecare la
½ distanţei dintre drenuri, cu o valoare ∆h, mai mică decît ∆ho , care se
înregistrează pe verticala drenului.
În funcţie de condiţiile de execuţie şi funcţionare a drenurilor subterane
condiţiile de intrare a apei în dren au efecte diferite asupra pierderilor de sarcină
(fig. 1.13).

Fig. 1.13 Efectul rezistenţei de intrare asupra sarcinii hidraulice la

scurgerea apei spre drenuri
a– h0 - pierderi de sarcină în cazul drenului ideal;
b– hi – pierdere de sarcină suplimentară datorate rezistenţei de intrare, la
un dren fără filtru;
c–hic – pierdere de sarcină suplimentară la un dren cu zona exterioară
colmatată;
- hif - pierdere de sarcină la un dren real, cu filtru faţă de un dren ideal.

Efectele condiţiilor de intrare a apei în dren se cumulează pe o zonă mai

extinsă din vecinătatea drenului, datorită curburii liniilor de curent, determinată
de prezenţa fantelor pe suprafaţa drenului.
Pierderile de sarcină convenţionale (hif, hic) în complexul dren-filtru,
reprezintă diferenţa dintre pierderile totale de sarcină în cazul unui dren real şi
pierderile de sarcină în cazul unui dren ideal, determinate în aceeaşi zonă. Deci
hif reprezintă numai efectul suplimentar al prezenţei filtrului şi a fantelor în
condiţiile neomogenităţii create de materialul filtrant.
Prezenţa unui filtru cu Kf>K0 asigură pierderi de sarcină convenţionale
mai mici decât în lipsa filtrului (hif<hi), acestea putând avea chiar valori
negative, ceea ce înseamnă că se realizează o pierdere de sarcină cumulată mai
mică chiar decât în cazul drenului ideal:
h0 – hif<h0

20
 În absenţa filtrului, hif = hi.
Pierderea de sarcină totală, hm se poate exprima prin suma:
hm = h0 + hif
Pentru calculul efectelor hidraulice locale, adică a pierderilor de sarcină
în complexul filtru-intrare dren se poate utiliza o expresie completă de tipul:

h m Hm − D0  q L d0 df Kf b B 
= = f  , , , , , , , n 
d0 D0  K 0 D0 D0 d 0 K 0 d 0 1 
iar,
qL
h if = ξ if
K

în care: ξif = coeficientul de rezistenţă convenţională locală

 
 
ξ if = α ln
1
 sin nb
+
1− x
2x
( )( )
ln A 1 + A 12 + 1 A 2 + A 22 + 1  +

 2d 
 0 
 
 
β ln
1
+
1− x
2x
( )( )
ln B1 + B12 + 1 B 2 + B 22 + 1 
 sin πl 
 2B 

- pentru orificii, cu fante practicate în lungul generatoarei tubului:

2B 2B
α= , β= 2
πnl π d0

- pentru orificii, cu fante practicate pe circumferinţa tubului:

2 2B
α= , β=
πn πnb

21
 n 2n
 df  df 
  − 1   − 1
A1 =  d0  A2 =
 d0 
n/2 n/2
 df  nb d  nb
 
2  sin 2 f  sin
 d0  2d 0  d0  2d 0

π (d f − d 0 )
sh
2B Kf
B1 = x=
πl K
sin
2B

 
2
π(d f − d 0 )   π(d f − d 0 ) 
2 
  sh   ch  
1 2B 2B
B2 = 1 + 4    − 1
2  sin πl   sin πl  
     
  2B   2B  

în care: l = lungimea fantelor în lungul generatoarei (lăţimea fantelor pe

circumferinţă);
b = lăţimea fantei în lungul generatoarei (lungimea fantelor
pe circumferinţă);
B = distanţa dintre fante în lungul generatoarei;
n = numărul fantelor pe circumferinţă;
d0 = diametrul exterior al tubului de drenaj;
df = diametrul exterior al filtrului;
Kf = coeficientul de filtraţie al materialului filtrant;
K = coeficientul de filtraţie al solului.

În cazul drenurilor din ceramică:

 
2B  
ξ if = 2 ln
π d0 
1
πl
+
1− x
2x
( 2 2
)(
ln B1 + B1 + 1 B 2 + B 2 + 1  )
sin 
 2B 

22
 1.5. Forma suprafeţei libere a apei freatice între două
şiruri de drenuri subterane

Determinarea celor doi parametri de bază ai drenajului subteran –

adâncimea de pozare şi distanţa dintre drenuri – depinde de forma suprafeţei
libere a apei supusă influenţei drenurilor. O primă realizare în acest sens a
constat în asimilarea suprafeţei libere a apei cu o suprafaţă cilindrică a cărei
direcţie este o elipsă din care se deduce relaţia următoare (fig.1.14):

În care: L – distanţa dintre drenuri,m;

H – adâncimea de pozare, m;

Z – norma de drenaj, m;
Λ – înălţimea ascensiunii capilare,m;
K – conductivitatea hidraulică, m/s;
q – debitul specific de drenaj, în m3/şi
m2 de teren.

Fig. 1.14 Suprafaţa liberă a apei freatice între drenuri

23
Limitele acestei teorii sunt următoarele:
- rezultă că debitul colectat de drenuri provine din stratul de sol
superior planului drenurilor, situaţie corectă doar dacă drenurile
sunt pozate pe stratul impermeabil. Ori, în celelalte situaţii apa
circulă şi în zona de sub dren, ceea ce modifică forma suprafeţei
libere a apei freatice;
- se consideră că suprafaţa liberă a apei freatice nu variază în timp,
ceea ce înseamnă un regim permanent de curgere, rezultat din aceea
că debitul infiltrat, care alimentează pînza de apă, în orice moment,
este egal cu debitul evacuat prin drenuri.
Analiza fenomenelor hidraulice care au loc în timpul şi după o
perioadă ploioasă arată că regimul de scurgere variază în funcţie de timp,
fiind vorba de un regim tranzitoriu.
O corecţie la prima observaţie asupra formulei elipsei a adus-o
Hooghoudt care introduce scurgerea radială în zona de sub planul drenurilor,
acestea fiind alimentate atît de deasupra cât şi dedesubtul lor.
Pentru a doua observaţie, referitoare la regimul de scurgere a apei
freatice spre drenuri, se consideră că în cazul regimului variabil, în funcţie de
poziţia planului drenurilor faţă de stratul impermeabil se disting situaţiile:
- drenuri aşezate pe stratul impermeabil, suprafaţa apei freatice este o
elipsă dată de relaţia:

a)

N = 4,8

24
 - drenuri situate la o distanţă oarecare faţă de stratul impermeabil,
cândsuprafaţa liberă a apei este o parabolă cu ax vertical dată de
relaţia:

b)

Fig. 1.15 Suprafaţa liberă a apei freatice între drenuri, după poziţia lor faţă de
stratul impermeabil
a. drenuri aşezate pe stratul impermeabil
b. drenuri aşezate la distanţa D0 de stratul impermeabil

25