CURSUL 11

SCURGEREA PRIN DEVERSOARE

Deversoare. Noţiuni fundamentale

Deschiderea practicată la nivelul coronamentului unei lucrări hidrotehnice transversale prin
care trece un lichid în curgere cu suprafaţă liberă poartă denumirea de deversor, construit și folosit
pentru a limita frontul de scurgere al apelor și pentru a dirija de fapt curentul lichid spre direcția
dorită.
Din punct de vedere geometric, la un deversor se disting:
- creasta sau pragul deversorului, adică porțiunea din coronamentul lucrării (BC) peste care se
scurg apele, şi
- umerii deversorului (AB şi CD) care încadrează şi mărginesc de o parte şi de arta lama deversantă.

Fig. nr. 1 – Elementele geometrice și hidraulice ale unui deversor

a) Elevație; b) secțiunea I-I

Din punct de vedere hidraulic, sunt caracteristici următorii parametri:

- forma deversorului, în planul lucrării transversale;
- lățimea pragului deversorului fiind egală cu grosimea lucrării la coronament în zona deversată (a);
- sarcina în deversor H și sarcina totală H0 care este înălţimea lichidului în amonte de deversor
măsurată de la creasta deversorului până la suprafaţa liberă, la o distanţă practic neinfluenţată de
curgerea peste deversor (d  3 H);

- lățimea deversorului, b, măsurată după direcţia muchiei peste care se produce scurgerea apelor;
- înălţimea pragului deversorului, Ym, măsurată pe verticală între pragul deversorului şi nivelul
natural al terenului, în momentul execuţiei lucrării.
Pentru lucrările hidrotehnice transversale din domeniul amenajării torenţilor, raportul H/Ym -
care defineşte înălţimea relativă a deversorului - este cuprins frecvent între 0,5 şi 2,5; la
deversoarele marilor construcţii hidrotehnice acest raport este mult mai redus, din cauza înălțimii
mari a lucrărilor.
 Deversoarele se clasifică după criterii diferite, care pun în evidenţă factorii mai importanți
care influenţează scurgerea prin deversor. Astfel:
- în raport cu forma conturului, se pot distinge deversoare poligonale (trapezoidale, dreptunghiulare
şi triunghiulare), care sunt întâlnite, în general, la traversele, pragurile şi barajele din zidărie de
piatră cu mortar de ciment sau din beton, şi deversoare curbilinii (în formă de arc de cerc, de elipsă
sau de parabolă), care se întâlnesc în cazul pragurilor din zidărie de piatră uscată, al cleionajelor etc.
- după felul contracţiei, deversoarele pot fi cu sau fără contracţie laterală, după cum b < B sau b =
B, B reprezentând lăţimea albiei la nivelul suprafeţei libere, în amonte de deversor;

Fig.nr. 2 - Deversor cu contracţie laterală

- după nivelul apei din bieful aval, se disting deversoare libere sau neînecate - atunci când nivelul
apei este situat mai jos decât pragul deversorului şi nu influenţează scurgerea prin deversor şi
deversoare înecate (total sau parţial), când nivelul apei din aval influenţează scurgerea prin
deversor.
- după dispoziţia în plan orizontal, deversoarele pot fi normale pe direcţia curentului sau pot fi
înclinate faţă de această direcţie. Cea de-a doua soluţie permite o mărire a frontului de deversare;
aceasta înseamnă evacuarea debitului maxim sub o sarcină mai redusă, cu diminuarea
corespunzătoare a pericolului de eroziune (afuiere, subminare).
- raportul a/H, dintre grosimea pragului şi sarcina deversorului, constituie criteriul principal de
clasificare; el determină caracteristicile scurgerii prin deversor sau, după cum se mai spune
determină regimul hidraulic de funcţionare a deversorului. După acest criteriu se disting trei tipuri
de deversoare ale căror limite au fost stabilite experimental:

Fig. nr. 3 - Deversoare cu prag subtire în care raportul a/H ≤ 0.67

 Fig. nr. 4 - Deversoare cu prag gros în care raportul 0.67 < a/H ≤2.5

Fig. nr. 5 - Deversoare cu prag subţire în care raportul a/H > 2.5

La deversoarele cu prag subţire lama de apă se desprinde din dreptul muchiei amonte a
pragului deversorului, pe care nu-l mai atinge în timpul deversării. Condiţia de îngustare a pragului
se poate asigura fie printr-o teşire corespunzătoare a acestuia, fie prin încastrarea, în masa de
zidărie/beton a barajului, a unei creste metalice ascuţite care vine în contact direct cu lama
deversantă. Această ultimă soluţie este uzuală pentru lucrările hidrotehnice transversale ale căror
deversoare servesc şi ca instrumente de măsură a debitului..
La deversoarele cu prag gros - denumite şi deversoare cu profil practic - pânza inferioară a
lamei deversante atinge, dar numai instantaneu, suprafaţa orizontală a pragului, iar la deversoarele
cu prag lat apa curge un anumit interval de timp pe această suprafaţă, ceea ce face ca lama
deversantă să se subțieze mult din cauza creşterii vitezei în zona de deasupra pragului.
Datorită debitelor relativ mari care se scurg prin albiile torenţilor, dar şi datorită coborârii
grosimii lucrărilor transversale la coronament - de la peste 2-3 metri în cazul barajelor cu profil
„clasic”, la aproximativ 0,5 metri în cazul barajelor „subdimensionate” - raportul a/H, amintit mai
sus, înregistrează valori relativ mici. în general, aceste valori sunt cuprinse între 0,25 şi 1,50 şi
corespund deversoarelor cu prag subţire sau cu prag gros, dacă se ia în considerare momentul
culminant al viiturii torenţiale, respectiv debitul de vârf.
Evident, atât în prima parte a viiturii torenţiale, când nivelul apelor este în creştere, cât şi în
partea a doua a viiturii torenţiale, când acest nivel coboară, raportul a/H poate fi mai mare de 2,5 și
în consecinţă se poate realiza şi condiţia ca deversorul să funcționeze în regim de prag lat, dar, din
punct de vedere practic, această condiţie nu mai prezintă astăzi interes.
 Bazele teoretice ale studiului scurgerii prin deversoare

Studiul teoretic ai scurgerii prin deversoare se bazează pe relaţiile vitezei şi debitului pentru
orificiile (mici şi mari) în regim permanent. Acest mod de abordare este justificat din moment ce
însuși deversorul se poate defini ca un orificiu mare cu perimetrul incomplet. Să considerăm,
aşadar, un orificiu mic liber, în regim permanent, practicat într-un perete vertical ca în figura de mai
jos:

Fig. nr.6 - Schemă pentru stabilirea vitezei și debitului la orificii mici, neînecate, în perete subțire

Cu elementele din figura de mai sus, ecuaţia lui Bernoulli aplicată între secţiunile 0-0 şi C-
C, va avea expresia:

în care:
V0 - viteza de acces în rezervor;
V - viteza medie a jetului în secţiunea contractată (Ac);
p0 şi p - presiunea la nivelul liber în rezervor, respectiv la nivelul secţiunii contractate;
α0 şi α - coeficientul lui Coriolis în secţiunile de calcul 0-0 şi C-C;
Σhro-c - pierderea de sarcină între aceste secţiuni.
Dacă se consideră p0 = p = pa (presiunea atmosferică) şi dacă se admit distribuţii uniforme
ale vitezelor în secţiunile de calcul (α0 şi α =1), cu înlocuirea:

cunoscută de la pierderile de sarcină, se obţine:

în care:
V - viteza reală a jetului în secţiunea contractată;
ξl - coeficientul rezistenţei locale la trecerea jetului prin orificiu;
Vt - viteza teoretică a jetului care trece prin orificiu, dată, în forma generală, de relaţia:

φv - coeficientul de viteză , cu care se corectează viteza teoretică Vt

În sfârșit, dacă factorul cinetic calculat cu viteza de acces este:

atunci viteza reala va avea următoarea expresie:

Pentru exprimarea debitului volumic evacuat de orificiu se pot scrie egalităţile:

în care produsul dintre coeficientul de contracţie și coeficientul de viteză reprezintă coeficientul de

debit al orificiului. Practic, pentru un orificiu mic, circular, practicat într-un perete vertical, pot fi
folosite valorile: ε = 0,60 ... 0,64 (valorile mici sunt valabile pentru sarcini mari şi invers) şi φ v =
0,96 ... 0,99, rezultând ca limite uzuale: μ = 0,59 ... 0,63. în medie, se poate lua: μ = 0,60. La sarcini
foarte mici, μ poate creşte până la 0,70. Pentru calcule mai precise, se pot folosi tabele cu valori
stabilite experimental.

La orificiile mari practicate în pereţi verticali, debitul se calculează altfel decât la orificiile mici,
deoarece vitezele în diferite puncte ale secţiunii contractate variază sensibil în funcţie de sarcina z.
Pentru un orificiu dreptunghiular debitul poate fi calculat ca sumă de debite evacuate de orificiile
elementare dreptunghiulare de arie, dAor = b  dz, având:

Respectiv:
 Fig. nr. 7 - Orificiu mare, dreptunghiular, neînecat, în peretele vertical

Coeficientul de debit  se poate admite că este constant (de fapt el variază cu sarcina z) și
atunci se obține:

Respectiv:

Formula generală a debitului printr-un deversor

Dacă la un orificiu mare, dreptunghiular, suprafaţa liberă a lichidului coboară până la
muchia superioară a orificiului atunci orificiul respectiv se transformă într-un deversor
dreptunghiular cu prag subţire având sarcina H = H2 (H1 devenind egal cu zero).

Fig nr.8 - Asimilarea deversorului cu un orificiu

 În consecinţă, formula debitului printr-un orificiu mare în regim permanent, devine:

unde:
b - lungimea pragului deversorului
H - sarcina în deversor.
2/3  = m - coeficientul de debit al deversorului (m) şi dacă se ţine seama de aria deversorului în
plan vertical, calculată cu sarcina H, se obţine:

care reprezintă formula generală a debitului prin deversor.

Această formulă este riguros valabilă numai pentru praguri şi baraje, lucrări la care pragul
deversorului este situat deasupra talvegului natural al albiei torentului. În cazul traverselor, pragul
deversorului fiind amplasat la nivelul talvegului, debitul se poate calcula cu formula utilizată la
canalele de evacuare a apelor de viitură, care, însă, se corectează cu un coeficient ε datorat
contracției curentului de către umerii deversorului. Dacă mişcarea este uniformă, capacitatea de
evacuare a deversorului unei traverse este, deci, egală cu:

în care:
Q - debitul de calcul,
ε - coeficientul contracției laterale (se poate calcula cu diferite formule empirice),
A - suprafaţa secţiunii deversorului,
C - coeficientul de viteză (Chezy) pentru secţiunea udată a albiei nebarate luând în considerare şi
gradul de încărcare a apei cu aluviuni,
R - raza hidraulică a curentului în albia naturală nebarată,
i - panta albiei în amonte de traversă.
Factorii care condiționează capacitatea de evacuare a unui deversor sunt: coeficientul de
debit m, sarcina deversorului H şi lățimea deversorului b.
În calculele curente de proiectare, pentru coeficientul de debit se poate lua m = 0,40; în
realitate, m depinde de coeficientul de formă al deversorului (m0), de viteza de acces a apelor la
deversor (mv), de contracţia laterală (ε) şi de gradul înecării deversorului (σ). Influenţele acestor
factori pot fi reunite într-o formulă generală de tipul:
m = m0 • mv • ε • σ
Experimentele efectuate şi formulele de calcul elaborate de diverşi cercetători au arătat că
m0 poate varia între 0,30 şi 0,60 în funcţie de: înălţimea pragului deversorului, sarcina în deversor,
grosimea barajului la coronament, profilul şi rugozitatea coronamentului, forma muchiei etc.
Influențele și efectele acestor factori pot fi caracterizate astfel:
1 - Creşterea înălțimii pragului (Ym) reduce coeficientul m0, care este maxim pentru Ym/H = 0 şi
minim pentru Ym/H  3; altfel spus, capacitatea de evacuare a unui deversor creşte în paralel cu
reducerea înălţimii utile a pragului său. Acest efect se explică atât prin creşterea vitezei de acces a
apelor la deversor (ca urmare a reducerii secţiunii vii a curentului, debitul rămânând constant), cât şi
prin atenuarea vârtejurilor care se formează pe prag. Deducem, de aici, că valoarea minimă a
coeficientului m0 se înregistrează la primele viituri care au loc după execuţia barajului, când
sedimentarea aluviunilor în bieful amonte se află, încă, într-un stadiu incipient. Pe măsură ce
procesul de colmatare avansează, înălţimea pragului, Ym , şi raportul Ym/H scad continuu, ceea ce
antrenează o majorare a capacităţii de evacuare a deversorului.
2 - Influenţa sarcinii în deversor (H) diferă în raport cu regimul hidraulic de funcţionare al
deversorului. Astfel, la deversoarele cu prag subţire creşterea sarcinii H antrenează o oarecare
micşorare a coeficientului m0, iar la cele cu prag gros o creştere a acestui coeficient. La
deversoarele cu prag lat influenţa este, practic, neglijabilă.
3 - între anumite limite, creşterea grosimii pragului (a) duce la micșorarea coeficientului m0. În
consecinţă, adoptarea unei grosimi reduse (în limite admisibile) a coronamentului barajului poate
avea ca efect, pe lângă reducerea volumului specific al barajului, şi majorarea coeficientului de
debit al deversorului.
4 - Forma muchiei amonte a pragului deversorului poate influenţa şi ea capacitatea de evacuare a
debitului. O muchie vie (ascuțită) va micșora coeficientul m0 iar o muchie rotunjită îl va mări, dar
numai în perioada în care barajul nu este complet colmatat. După colmatare, acest efect devine,
practic, nul.
Capacitatea de evacuare a unui deversor mai poate fi influențată de: înclinarea deversorului
faţă de direcţia curentului, rugozitatea pragului deversorului, volumul şi granulometria aluviunilor
transportate de viituri etc.

Deversoare cu prag subţire

Deversorul dreptunghiular
Cu adaptările constructive care sunt detaliate în figura următoare (creasta şi flancurile, din
platbandă metalică ascuțită), deversorul dreptunghiular cu prag subţire poate fi folosit ca dispozitiv
de măsură a debitului în bazine torenţiale cu caracter experimental atunci când valorile de măsurat
depășesc, în general, 1 m3/s.

Fig.nr. 9 – Deversor dreptunghiulare cu prag subțire

a) elevație; b) secțiunea I-I;
 c) detaliu creastă metalică

Dacă nu se ţine seama de viteza de sosire a apelor la deversor (viteza de acces), debitul (Q,
în m /s) printr-un deversor dreptunghiular cu prag subţire se poate calcula cu formula:
3

în care:
m - coeficientul de debit al deversorului ;
b (m) - lungimea crestei deversorului;
g = 9,81 m/s2 - acceleraţia pământească,
H (m) - sarcina în deversor, măsurată cu ajutorul limnigrafului (aparatul se amplasează la o distanţă
cel puţin egală cu 3H, măsurată de la creastă în amonte).
𝛼0 ∙ 𝑣02
𝐻0 = 𝐻 +
2𝑔
În cazul în care se ia în considerare şi influenţa vitezei de acces (V0), în locul sarcinii H se
introduce sarcina totală H0 şi coeficientul lui Coriolis α = 1,1.
Pentru deversoarele dreptunghiulare cu prag subţire, neînecate şi fără contracţie laterală
(lăţimea albiei din amonte este egală cu lungimea crestei deversorului), coeficientul de debit se
poate calcula cu relaţia stabilită de Bazin în anul 1898 (de aici şi denumirea de „deversor Bazin”) și
care ia în considerare şi influenţa vitezei de acces a apelor la deversor, si care are următoarele limite
ale domeniului de aplicabilitate:

b = 0,5 – 2; H = 0,1 – 0,6; Ym = 0,2 – 2.

Pentru viteze de acces mici (V0 < 1 m/s), coeficientul de debit depinde, practic, numai de
sarcină, respectiv:

În cazul deversoarelor dreptunghiulare cu prag subţire neînecate, care prezintă însă

contracţie laterală, în expresia coeficientului de debit intervine, pe lângă coeficientul de formă al
deversorului, şi coeficientul contracției laterale. Dintre formulele clasice, folosite în mod curent,
amintim formula lui Hegly:
în care factorul de formă suplimentar (b/B) introduce efectul contracției laterale (b este lungimea
pragului deversorului; B - lăţimea albiei în amonte de deversor, în secţiunea de măsură a sarcinii H;
Ym - înălţimea pragului deversorului).

Deversorul triunghiular
Construit cu flancurile din platbandă metalică, după forma şi dimensiunile arătate în figura
următoare, deversorul triunghiular cu prag subţire este folosit în activitatea de cercetare ştiinţifică
pentru măsurători de debite (în laborator sau în natură), atunci când acestea au valori mici (în
general, sub 1 m3/s). Debitul va avea forma:

Fig.nr. 10 – Deversor triunghiular cu prag subțire

a) elevație; b) secțiunea I-I;

c) detaliu creastă metalică

Pentru calculul hidraulic, secţiunea deversantă, A, se descompune într-o infinitate de

secţiuni cu arii elementare, dA, asimilabile din punct de vedere al scurgerii cu orificiile mici în
regim permanent. Debitul va lua următoarea formă:
în care:
μ - coeficientul de debit corespunzător unui orificiu mic;
A - unghiul făcut de umerii deversorului cu verticală,
H - sarcina în deversor (măsurată cu ajutorul limnigrafului).
Pentru cazul particular, 2α = 90°, frecvent întâlnit în practică (deversorul Thompson)
formula de calcul devine:

- După Thompson (1861), care a determinat experimental valoarea: μ = 0,5926; acestei valori îi
corespunde: m = (8/15)  μ = 0,316 şi respectiv

De fapt, C = 1,42 - 1,38 când H = 5 - 25 cm.

- După Hegly (1921), care a propus o formulă mai exactă, ce ține seama atât de influenţa sarcinii în
deversor cât şi de influenţa vitezei de acces:

unde:
H - sarcina deversorului (în metri), H = 0,1 – 0,5;
Ad - aria deversorului măsurată până la nivelul sarcini H,
Am - suprafaţa udată a albiei în amonte de deversor.

Deversorul trapezoidal
Pentru o sarcină H dată, dacă se însumează debitul evacuat de un deversor dreptunghiular
având lungimea pragului b, cu debitul evacuat de un deversor triunghiular cu unghiul la vârf de 2,
se obţine debitul pentru un deversor trapezoidal divergent cu creasta de lungime b şi umerii înclinaţi
cu unghiul  faţă de verticală.

Fig. nr. 11 – Deversor trapezoidal

 Atunci când deversorul este neînecat şi fără contracţie laterală, iar influenţa vitezei de acces
poate fi neglijată (V0 < 1 m/s) , formula pentru calculul debitului devine:

după ce s-au introdus egalităţile: m = 2/3  μ și 8/15  μ = 4/5 m. În cazul în care intervine şi
contracţia laterală, coeficientul de contracţie (ε = 0,9) corectează lungimea pragului. Pentru
deversoarele folosite în mod curent în exploatare, la barajele de pe rețeaua hidrografică a torenţilor,
este uzuală secţiunea trapezoidală cu înclinarea umerilor α = 45° (tg α = 1)

Un alt tip de deversor trapezoidal, utilizat destul de frecvent în practică, este cel cu umerii înclinaţi
în raportul 1/4, cunoscut şi sub denumirea de deversorul Cipoleti. Pentru un astfel de deversor (tg α
= 1/4), coeficientul de debit este practic constant (m = 0,418 indiferent de sarcină) iar capacitatea de
evacuare este dată de relaţia:
Q = 1,86  (b • ε + 0,2H) • H3/2
valabilă în cazurile în care deversoarele prezintă contracţie laterală, iar influenţa vitezei de acces
poate fi neglijată (V0 < 1 m/s). Fiindcă lungimea activă a crestei deversorului este aici:
b • ε = 1 - 0,2 • H
relaţia de calcul a debitului poate fi adusă la expresia
Q = 1,86 • b • H3/2
Q = 1,86 • b • H03/2
după cum se neglijează sau se ia în considerare influenţa vitezei de acces la deversor.
Dacă sunt respectate condiţiile: b  3 H , H < 0,6 m şi Ym > 2 H (Ym fiind înălţimea utilă a
barajului), deversorul Cipoleti poate fi folosit şi ca instrument de măsurare a debitului.

Deversoare cu prag gros

Pentru calculul deversoarelor cu prag gros (0,67 < a/H  2,5) s-au stabilit formule care sunt
asemănătoare (ca tip) formulelor prezentate anterior la deversoarele cu prag subţire. Problema
principală se reduce la adoptarea coeficientului de debit, ale cărui valori variază, în cazul de faţă,
între limite foarte largi (0,30 ... 0,60) şi sunt nesigure din cauza numărului mare de parametri care
influenţează scurgerea prin deversor. în activitatea curentă de proiectare, pot fi folosite valorile
(M.D.Certousov, 1966): m = 0,40 ... 0,43 în cazul deversoarelor la care profilul pragului este
dreptunghiular sau trapezoidal, şi m = 0,45 ... 0,49 pentru deversoarele la care profilul pragului este
curbiliniu.
Coeficientul de debit se poate stabili şi cu ajutorul unor formule empirice. Spre exemplu, în
cazul deversoarelor frontale (dispuse normal pe direcţia curentului), neînecate, coeficientul de debit
se poate pune sub forma m = m0 • ε, în care m0 este coeficientul formei deversorului, iar ε -
coeficientul contracției laterale.
Pentru calculul primului coeficient este uzuală formula lui AR. Berezinski (1951), care - în
cazul deversoarelor cu prag trapezoidal (cu muchia de intrare în unghi drept), neînecate şi fără
contracţie laterală - este de forma:
m0 = 0,32 + 0,05 • (2,5 - a/H)
în care:
a - grosimea pragului,
H - sarcina în deversor.
Coeficientul contracției laterale, ε, se poate calcula, după acelaşi autor, cu formula:

în care:
ξ - un coeficient cu valoarea 0,19 pentru deversoarele cu muchia amonte ascuțită şi valoarea 0,10
pentru deversoarele cu muchia amonte rotunjită;
H - sarcina în deversor;
Ym -înălţimea pragului deversorului ;
b - lungimea crestei deversorului;
B - lăţimea apei la nivelul suprafeţei libere, în amonte de deversor.
Influenţa vitezei de acces a apelor la deversor poate fi neglijată în calcule dacă valorile
acesteia sunt V0 < 0,75 ... 1,00 m/s sau dacă Am > 3  Ad, unde Am este suprafaţa udată a albiei în
amonte de deversor, iar Ad - aria deversorului măsurată până la nivelul sarcinii H.

Proiectarea deversoarelor
A proiecta un deversor înseamnă a-i stabili forma, profilul, dimensiunile geometrice şi
poziţia pe coronamentul barajului. Până la efectuarea acestei operaţii se presupune că au fost
precizate amplasamentele şi alte elemente ale lucrărilor hidrotehnice transversale (înălţime,
deschidere etc), că au fost efectuate studiile hidrologice şi că au fost stabilite clasele de importanţă
ale lucrărilor, inclusiv asigurările debitului maxim.
Potrivit Normativului de proiectare în vigoare (1995), deversoarele folosite la lucrările de pe
rețeaua hidrografică a torenţilor (care nu sunt prize de canale) se dimensionează la debitul maxim
de calcul (Qd), adică la debitul până la care secţiunea deversorului poate asigura o funcţionare în
condiţii normale a lucrărilor. Cu alte cuvinte, evacuarea apelor prin deversoare nu implică, în cazul
acestui debit, apariţia unor perturbații sau avarii. Verificarea deversoarelor se face faţă de debitul
maxim de verificare (Qv > Qd), la care lucrările funcţionează în condiţii excepționale. Aceasta
înseamnă că, la evacuarea debitului maxim de verificare este admisă apariţia unor perturbații sau
producerea unor avarii de mică amploare, care pot fi remediate fără scoaterea din funcțiune a
lucrărilor.
Pentru a înţelege mai bine conţinutul prescripțiilor de mai sus, să privim figura următoare şi
să observăm că debitul maxim de calcul (Qd) trebuie să fie evacuat integral prin deversorul barajului
(sub sarcina Hd), iar debitul maxim de verificare (Qv) parţial prin deversor şi parțial peste aripile
barajului (sub sarcina Hv = Hd + AH).

Fig. nr. 12 – Deversor trapezoidal simetric la o lucrare transversală care nu este priză de canal
 Fiindcă grosimea lamei deversante în zona de deasupra aripii (AH) nu poate depăşi 10 ... 30
cm, coronamentul barajului se va înclina spre maluri cu circa 10% (5-15%). Pentru o formă dată şi
un debit maxim prognozat, dimensiunile geometrice ale deversorului se pot stabili admițând
cunoscută fie deschiderea b a deversorului fie cealaltă dimensiune urmând a fi obținută prin
rezolvarea formulei de calcul a deversorului.
Se poate proceda, de exemplu, prin încercări: se admite o anumită deschidere b a
deversorului şi un anumit coeficient de debit m, cu ajutorul cărora se aproximează sarcina
deversorului; apoi, prin câteva încercări succesive, se obțin dimensiunile b şi H la care deversorul
poate evacua debitul maxim dat. Este de dorit ca valoarea sarcinii de calcul a deversorului, H = Hd,
să fie un multiplu de 0,25 m (0,50 m; 0,75 m; 1,00 m etc.) pentru a putea fi folosite fără interpolări
tabelele şi graficele de dimensionare a barajelor, elaborate de diverși autori.
De asemenea, este necesară găsirea unui raport H/b cât mai apropiat de raportul optim
economic, cel puţin la lucrările de volume mari. Într-adevăr, între geometria deversorului, pe de o
parte, şi geometria barajului, pe de altă parte, există o strânsă interdependenţă deoarece:
- Odată cu sarcina H a deversorului se măresc: suprafaţa secţiunii transversale a barajului, prin
majorarea momentului de răsturnare; lungimea radierului şi a zidurilor de gardă, prin mărirea
lungimii de bătaie a lamei deversante; înălţimea zidurilor de gardă; înălţimea dinților disipatori de
energie; lungimea confuzorului, etc,
- Odată cu lungimea crestei deversorului b se măresc: lăţimea radierului, lăţimea pâlniei de
racordare etc. Numai analizând, în fiecare caz dat, cum influenţează înălţimea şi respectiv
deschiderea deversorului asupra volumului întregii construcţii, se poate găsi raportul H/b optim din
punct de vedere economic (R. Garspar, 1958).
Cu alte cuvinte, mărimea sarcinii în deversor condiționează atât mărimea secţiunii
transversale a corpului barajului, cât şi dimensiunile deversorului şi ale disipatorului de energie, în
condiţiile în care parametrii hidrologici, geotehnici şi ai materialului de construcţie sunt cunoscuți.
Fiindcă volumul de zidărie pe metru liniar de baraj creşte odată cu înălţimea apei în
deversor, pentru barajele neprevăzute cu disipator în bieful aval se poate spune (de la început) că
deversorul ar trebui să aibă deschiderea cea mai mare posibilă în condiţiile date (în funcţie de
geometria albiei şi a culoarului de scurgere, de poziţia şi importanţa obiectivelor periclitate de
viiturile torenţiale etc), fără ca, prin această soluţie, să se ajungă la coborârea sarcinii H sub 50 cm
(s-ar crea pericolul trecerii apelor peste aripi, în afara deversorului, în special pe torenţii cu
transport masiv de aluviuni grosiere şi flotanţi).
La barajele care sunt prevăzute cu disipator hidraulic de energie în bieful aval, geometria
optimă a deversorului este mai greu de găsit, fiindcă în timp ce volumul de zidărie al corpului
barajului, Vzb, creşte odată cu sarcina în deversor, volumele de zidărie ale disipatorului de energie,
Vzd, variază nemonoton cu sarcina în deversor, prezentând un punct de minim. Problema este, aici,
una de optimizare şi se reduce la minimizarea funcției obiectiv:
F (Hd) = cz • (Vzb + Vzd)
care exprimă efortul financiar total de realizare a lucrării (Cz fiind costul unitar, în RON/ m3).
În final, după ce s-a dimensionat deversorul în funcţie de debitul maxim de calcul Qd
(găsindu-se sarcina Hd) se trece la determinarea sarcinii Hv = Hd + ΔH în cazul trecerii debitului
maxim de verificare; pentru aceasta se iau în considerare şi deversoarele triunghiulare care se
formează de o parte şi de alta a deversorului central.
Lungimea de bătaie a lamei deversante
Construcţiile care alcătuiesc disipatorul hidraulic de energie (radierul, dinții disipatori,
zidurile de gardă şi pintenul terminal) şi cele cu care disipatorul se racordează în bieful aval se
proiectează pe baza unei serii de calcule hidraulice care privesc: lungimea de bătaie a lamei
deversante; adâncimea curentului în secţiunea contractată pe radier; lungimea radierului; elementele
pâlniei de racordare dintre radierul unui baraj de priză şi canalul de evacuare aferent.
Prin lungimea de bătaie a lamei deversante se înţelege lungimea, măsurată pe orizontală, de
la creasta deversorului şi până la punctul în care lama deversantă atinge radierul (în cazul când
lucrările transversale sunt prevăzute cu radier) sau fundul albiei naturale din bieful aval (în cazul
lucrărilor neprevăzute cu radier).

Fig. nr. 12 – Schemă pentru deducerea relației de calcul a lungimii de bătaie a lamei deversante

Fiind vorba de un jet care deversează liber peste coronamentul barajului, abordarea teoretică
poate porni de la ecuaţia traiectoriei balistice a unei particule de lichid. Să considerăm, în acest
scop, barajul din figura anterioara şi să presupunem că, la un moment dat, o particulă de lichid se
găseşte în punctul O de pe muchia aval a pragului şi că ea se deplasează pe pânza inferioară a lamei
deversante, până într-un punct M (x, y). Dacă deplasarea s-a făcut în intervalul de timp t cu viteza v,
cele două coordonate ale particulei (în sistemul xOy din schemă) vor putea fi scrise sub forma:
x = v • t şi y = (1/2) • g • t2,
de unde, prin eliminarea timpului t, rezultă:

care poartă denumirea de ecuaţia parabolei de cădere.

Dacă se face substituţia y = Ym se găseşte expresia lungimii de bătaie a pânzei interioare a lamei
deversante:

unde Ym este înălţimea utilă a barajului.

În realitate, traiectoria unei lame de apă diferă de aceea a unei particule izolate, în practică
mărimea lb se calculează cu ajutorul unor formule empirice (deduse pe cale experimentală). Aşa
sunt, spre exemplu, formulele propuse de către M.D. Certousov (1966), care ţin seama de regimul
hidraulic al deversorului.

Fig. nr. 13 – Schemă pentru ilustrarea semnificației termenilor din formulele lui Certousov

Pentru deversoarele cu prag subtire:

Pentru deversoarele cu prag gros:

în care:
lb - lungimea de bătaie a lamei deversante (pânza exterioară),
H0 - sarcina totală a deversorului, iar
Y'v - înălţimea pragului deversorului deasupra punctului în care lama deversantă atinge radierul sau
patul albiei naturale, după caz.
Lungimea lb calculată cu relaţia anterioara se raportează diferit în plan orizontal, ţinându-se
seama de muchia din dreptul căreia se produce desprinderea lamei deversante;
Astfel în cazul deversoarelor cu prag subţire, lungimea de bătaie lb se măsoară de la muchia
amonte a pragului (lama de apă se desprinde din dreptul acestei muchii şi nu mai atinge suprafaţa
orizontală a pragului), iar în cazul deversoarelor cu prag gros, de la muchia aval a pragului.
În vederea eliminării calculului bazat pe încercări succesive, înălţimea Y'v s-a putut exprima
în funcţie de: panta radierului (egală, în general vorbind, cu panta albiei din aval de baraj, i a),
lungimea de bătaie a lamei deversante (lb), înălţimea utilă a barajului (Ym) şi, după caz, grosimea la
coronament a barajului în zona deversată (a). Procedându-se astfel, s-au găsit următoarele ecuaţii de
gradul doi în „lb” din a căror rezolvare se obţine, în mod direct, lungimea de bătaie a lamei
deversante:
- pentru deversoarele cu prag subţire:
lb2 - lb • Ho • (0,66+1,90 • ia) - Ho • (1,90 •Ym + 0,75 • H0) = 0
- pentru deversoarele cu prag gros:
lb2 -1,77 • lb • H0 • ia - Ho • (1,77 • Ym + 1,77 • a • ia + 0,53 • H0) = 0
Adâncimea contractată a lamei deversante
Adoptarea soluțiilor de proiectare cu privire ia amplasarea şi la dimensiunile dinților
disipatori de energie, precum şi calculul lungimii radierului în cazul barajelor de priză, presupun
cunoaşterea adâncimii curentului în secţiunea contractată pe radier. Pentru deducerea formulei de
calcul, se consideră schema din figura următoare şi se aplică ecuaţia lui Bernoulli între secţiunea O
- O', care este situată imediat în amonte de baraj, şi secţiunea C – C’ care coincide cu secţiunea
contractată a lamei deversante.

Fig. nr. 14 - Schema unui baraj cu elementele care interesează în determinarea adâncimii apei în
secţiunea contractată pe radier şi în determinarea lungimii radierului. Schema este aplicabilă in
cazul unui deversor cu prag subţire (dacă deversorul este cu prag gros, lungimea de bătaie se
raportează de la muchia aval a pragului).

Rezultă:

unde:
T0 - energia specifică a curentului în secţiunea de control O – O’
hc - adâncimea în secţiunea contractată C – C’
Vc - viteza medie a curentului în secţiunea contractată C – C’

Fiindcă, în cazul luat în studiu, pierderile de sarcină liniare pot fi neglijate (preponderente
fiind pierderile locale), pierderea totală de sarcină se poate aproxima cu relaţia:

Ca urmare, faţă de planul de comparaţie PC, bilanțul de energie (T0) se defineşte prin expresia:
În care:
Q - debitul,
αc φc şi Ac sunt respectiv coeficientul lui Coriolis (c = 1,1), coeficientul de viteză (0,80 ... 0,95) şi
suprafaţa udată, toate aceste elemente referindu-se la secţiunea contractată.
În cazurile în care această secţiune este dreptunghiulară iar lăţimea radierului, b r, este egală
cu lungimea crestei deversorului (b), adâncimea contractată se poate stabili prin încercări din
relaţia:

în care:
q = Q/br reprezintă debitul specific (m3/s•m).
La prima încercare se introduce sub radical hc = 0 şi rezultă din calcule hc1; la a doua
încercare se introduce sub radical hc1 şi rezultă din calcule hC2 ş.a.m.d.; aproximarea se consideră
satisfăcătoare dacă hcn = hcn+1.
Când br > b, se produce o evazare a lamei deversante, respectiv o reducere a adâncimii
curentului în secţiunea contractată. Ca urmare, se recomandă ca debitul specific să fie calculat cu
formula (M.D. Certousov, 1966):

în care lb reprezintă lungimea de bătaie a lamei deversante

Pentru eliminarea calculului bazat pe încercări succesive, care este relativ laborios, poate fi
utilizată nomograma elaborată în acest scop de către Radu Gaspar. Odată determinată, adâncimea h c
se ia în considerare te proiectarea disipatorului hidraulic de energie. Studiile efectuate pe modele de
laborator, au demonstrat că efectul de disipare a energiei cinetice suplimentare este maxim dacă
sunt respectate următoarele condiţii referitoare la amplasarea, geometria şi dimensiunile dinților
disipatori de energie:
- Condiţia ca rândul de dinți din amonte sa fie amplasat la o distanţă egală cu dubiul adâncimii
contractate (măsurată în aval de secţiunea contractată), iar înălţimea fiecărui dinte să fie egală cu
adâncimea contractata;
- Condiţia ca rândul de dinți din aval să se amplaseze la o distanţă egală cu de patru ori adâncimea
contractată (măsurată de la rândul din amonte), iar înălţimea să fie cu 25... 30 % mai mare decât a
dinților situați în rândul din amonte.