MASO

TERAPIE

1
Cuprins:
- Masajul
- Tehnica masajului
- Acţiunea fiziologică a masajului
- Tehnici şi metode de executare a masajului
- Masajul aparatului cardio-vascular şi nervilor periferici
- Masajul reflexogen (segmentar)
- Bazele clinice ale masajului reflexogen (segmentar)
- Corelaţiile sistemului nervos vegetativ
- Alte manevre de masaj

2
 MASAJUL

Prin noţiune de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate, aplicate

sistematic la suprafaţa organismului în scop terapeutic sau igienic.
Originea cuvântului „masaj” este în limba arabă unde cuvântul arab „mass” înseamnă a
frământa.
La început masajul era aplicat în mod empiric, fără o explicaţie fiziologică, fiind bazat numai
pe observaţiile şi experienţa celor care practicau masajul.
Medicina modernă, bazată pe cunoaşterea profundă a anatomiei şi fiziologiei pielii, a
circulaţiei tegumentare, a reflexelor superficiale şi profunde cu punct de plecare la nivelul
pielii, a rolului pielii şi anexelor ei în elaborarea anumitor substanţe, între care unele de tip
hormonal, a dat explicaţii ştiinţifice din punct de vedere anatomic şi fiziologic masajului, care
a devenit astfel o metodă terapeutică preţioasă.
Masajul se compune dintr-o suită de prelucrări mecanice manuale la suprafaţa organismului,
manipulări care se succed într-o anumită ordine, în funcţie de regiune asupra căreia acţionăm,
de scopul urmărit şi de starea pacientului.
Aceste manevre de masaj poartă diferite denumiri ca: netezire, apăsare, frământare, stoarcere,
fricţiune, vibraţie, batere etc. care vor fi descrise fiecare în parte.

Condiţii şi reguli de practicare a masajului

Pentru ca masajul să fie aplicat corect, cu rezultate bune este nevoie :
- de o stăpânire corectă a tehnicii şi metodologiei masajului
- de o cunoaştere profundă a tehnicii masajului
- de asigurare a unor condiţii optime de lucru
- de respectare a tuturor condiţiilor igienico-sanitare de practicare a masajului

Locul şi mobilierul necesar

În săli special amenajate :
- pe lângă servicii de consultaţii şi tratamente
- pe lângă bazele sportive
- în cadrul serviciilor de C.F.M. (cultură fizică medicală)
- în sanatorii şi staţiuni balneare
- în săli speciale mari împărţite cu paravane
- la domiciliul pacientului sau maseurului
Aceste săli obligatoriu să fie :
- curate perfect
- luminoase
- încălzite (max. 20° – 24° C)
- aerisite
- pereţii din faianţă sau vopsiţi în ulei ( sau materiale ce pot fi uşor curăţite şi
dezinfectate)
- pardoseala să fie din gresie sau linoleum
Mobilierul să fie simplu, un strict necesar de :
- banchetă de masaj
- scăunel

3
 - măsuţă cu substanţe pentru masaj
- un dulap
- un cuier
- o chiuvetă cu apă caldă şi rece
- duşuri şi instalaţii sanitare separate pentru personal şi pacienţi
- spaţiu de odihnă pentru personal
- eventual un vestiar şi o sală de aşteptare pentru pacienţi
Masajul se execută pe :
- banchete de lemn sau metal tapisate cu material impermeabil
- pe un cearşaf curat
- în saloane la patul bolnavului
- în aer liber (masajul sportivilor înainte sau în timpul competiţiilor)

Reguli pentru cel ce masează :

- să fie dotat cu oarecare forţă musculară
- să aibă suficiente cunoştinţe despre forma şi structura organismului
- să cunoască temeinic tehnica, metodica şi efectele masajului
- să efectueze masajul cu o curăţenie corporală şi a echipamentului perfectă
- înainte şi după masaj să-şi spele mâinile
- să aibă unghiile scurte şi bine îngrijite
- fără inele, ceasuri, brăţări sau alte bijuterii ale mâinilor sau antebraţelor
- fără parfumuri sau pomezi cu miros puternic
- să nu fumeze în sălile de masaj
- să nu consume alcool
- îşi va îngriji în mod deosebit mâinile
- nu va masa în condiţii de oboseală
- va respecta cu stricteţe sentimentul de pudoare al pacienţilor
- va da dovadă de tact, înţelegere, seriozitate, conştiinciozitate
- va fi bine dispus întotdeauna
- va fi comunicativ, cuviincios, discret
- nu va dezbrăca pacientul mai mult decât este necesar
- va acoperi părţile masate cu un cearşaf
- va păstra o poziţie comodă relaxată fără încordări fizice şi psihice
- va urmări reacţiile subiective şi obiective ale celui masat

Reguli pentru cel masat :

- să se prezinte cu nevoile fiziologice satisfăcute
- să facă masajul cu două ore înainte sau după masă
- să fie curat corporal
- să fie relaxat fizic şi psihic
Mâna maseurului nu trebuie să fie niciodată rece şi umedă, iar pentru ca masajul să fie mai
uşor, se vor întrebuinţa materiale alunecoase, îndeosebi pudra de talc, care lasă pe piele o
unsoare sidefie strălucitoare care nu se alterează, aceasta favorizând alunecarea mâinilor pe
piele şi face posibilă, şi mai uşoară apăsarea, asigură un contact uşor şi regulat al mâinilor
cu tegumentul, iar pentru aceasta se mai pot utiliza glicerina, vaselina, lanolina sau mai nou
diferite creme concepute special pentru masaj cu extracte din plante medicinale, sau
medicamente uşor absorbabile prin piele.
Este important ca, înainte de a începe masajul, să se controleze starea tegumentului
bolnavului, urmărindu-se în special, eventual unele infecţii ale pielii care contraindică

4
aplicarea masajului, precum şi eventualele echimoze care denotă că şedinţele anterioare de
masaj nu au fost efectuate corect.

Indicaţii generale
În ceea ce priveşte durata şedinţelor şi durata tratamentului, ele nu pot fi determinate
precis dinainte, ci sunt în funcţie de boala pentru care este tratat pacientul, de evoluţia
acesteia, de regiunea la care se aplică masajul, de sensibilitatea lui şi de starea sa generală.
Frecvenţa este de obicei de una şedinţă pe zi, uneori la două zile, mai rar de două ori pe zi,
durata unei şedinţe variază între 5’ – 25’, iar în cazuri excepţionale 30’ – 40’.
În afecţiunile recente şi dureroase se aplică şedinţe scurte de 3’ – 5’, masajul local al
membrelor în jur de 10’, masajul unor regiuni mai întinse 5’ – 20’, iar un masajul general
între 20’ – 30’ de preferinţă dimineaţa.
Durata şedinţelor, repetarea lor, genul de masaj aplicat vor fi recomandate totdeauna de către
medicul curant, durata tratamentului poate fi variabilă în funcţie de afecţiune şi poate fi între
2 – 4 – 6 săptămâni, uneori chiar mai mare, ca în cazul afecţiunilor ortopedice sau
reumatismale.
Ordinea în care se face masajul se va arăta concomitent cu prezentarea manevrelor de masaj,
în general se începe masajul în jurul regiunii bolnave, se masează mai întâi părţile periferice
apoi trunchiul.

Contraindicaţii
a) generale
- definitive
- temporare
b) parţiale
Contraindicaţiile generale definitive
- cancer
- debilitate accentuată
- stări nevrotice grave
- anchiloze
Contraindicaţiile generale temporare
- stări febrile
- fracturi
- inflamaţii
- infecţii
Contraindicaţii parţiale
- hipertensiunea arterială
- septicemia
- abcese, furuncule
- stări cu dureri acute abdominale

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

5
MANEVRE DE MASAJ

6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
 TEHNICA MASAJULUI

Numeroasele şi variatele mişcări ce stau la baza procedurilor de masaj impresionează

prin diversitatea şi complexitatea lor, iar comparând elementele lor comune le putem grupa în
categorii distincte.
Manevrele de masaj au căpătat denumiri sugestive după felul mişcărilor executate sau
influenţa lor asupra ţesuturilor.

Manevrele masajului sunt :

A) manevre principale (fundamentale)
- netezirea (efleurajul)
- fricţiunea
- frământatul (petrisajul)
- baterea (tapotamentul)
- vibraţiile
B) manevre secundare (ajutătoare)
- cernutul
- rulatul
- presiunile
- tracţiunile
- tensiunile
- scuturările
- procedee diverse – pensări, ciupiri, ridicări

Manevre principale (fundamentale)

Netezirea (efleurajul) – constă din alunecări uşoare şi ritmice asemănătoare cu mângâierile

ţesuturilor, în realitate sunt acţiuni de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafeţe mai mult
sau mai puţin întinse ale pielii cu o anumită apăsare, cu un sens bine determinat şi cu un ritm
ce variază după necesităţi.
Tehnica – se execută cu faţa palmară sau dorsală, cu degetele apropiate sau depărtate, cu o
mână pe suprafeţe mici sau cu două pe suprafeţe mai întinse.
Presiunea – variază, pentru piele alunecări uşoare, pentru ţesutul subcutanat cu o mână peste
alta, pentru ţesuturile profunde cu rădăcina mâinii, cu marginea cubitală sau chiar cu pumnii
închişi, iar când se execută cu dosul mâinii sau cu nodozităţile articulare efectul este în
profunzime.
Intensitatea apăsării – pentru piele, nervi şi vase o apăsare redusă, pentru ţesutul subcutanat
apăsare medie, pentru ţesutul profund o intensitate mare.
Sensul – este determinat de circulaţia de întoarcere a sângelui prin vene şi de scurgerea limfei
în spaţiile interstiţiale şi vasele limfatice, iar pentru a nu stânjeni circulaţia arterială este
indicată manevra sacadată.
Viteza – să depăşească cu puţin viteza de scurgere a sângelui prin vene.
Întinderea – manevre lungi şi foarte lungi, manevre medii, manevre scurte şi foarte scurte.
Ritmul – este determinat de timpul de umplere şi golire a vaselor cu limfă şi sânge.
Direcţia – în linie dreaptă de-a lungul membrelor, grupelor de muşchi sau vase sau acolo
unde configuraţia ţesuturilor determină sensul, forma şi întinderea manevrelor.

Efectele netezirii (efleurajului) sunt :

- mecanice – prin activarea circulaţiei sanguine în capilare şi venele superficiale,
accelerarea circulaţiei limfatice în spaţiile intercelulare şi pe căile limfatice

25
 - reflexe - efecte rezultate din acţiunea asupra terminaţiilor receptoare ale nervilor
periferici determinând reacţii vasomotoare umorale şi nervoase care reglează
circulaţia în întregul organism, efecte persistente cu vasodilataţie (hiperemie) de
durată
Netezirea influenţează şi alţi nervi periferici senzitivi şi motorii, executată lent şi ritmic
însoţită de vibraţii linişteşte, scade durerile şi contracţia musculară ceea ce o indică ca
manevră introductivă pentru masaj, obţinându-se o toleranţă mai bună şi mai eficace a lui.
Reducerea sensibilităţii duce la o scădere a încordării psihice pe care o întâlnim în practica
masajului la persoane emotive, copii fricoşi sau cei ce fac pentru prima oară un masaj.
Stimulând circulaţia şi funcţiile nervii periferici, netezirea activează schimburile nutritive şi
favorizează funcţiile multiple ale pielii.
Executată viguros şi insistent, apăsând în profunzime spaţiile dintre muşchi (spaţii cu vase
mari şi trunchiuri nervoase) influenţează circulaţia de adâncime, funcţiile şi ţesuturile
organelor locale.
În muşchi ajunge sânge oxigenat şi substanţe energetice şi se elimină rapid şi complet
reziduurile toxice, se combate astfel oboseala şi se refac proprietăţile funcţionale ale
ţesuturilor.
Netezirile lente, ritmice şi profunde au asupra muşchilor efect relaxant, cele scurte şi energice
excită nervii şi stimulează întregul organism.

Fricţiunea – se adresează ţesuturilor profunde de sub piele şi constau din apăsarea pielii şi a
ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur osos şi prin deplasarea
lor circulară sau liniară atât cât permite elasticitatea proprie.
Tehnica – cu vârful degetelor indicator, mijlociu şi inelar sau cu întreaga mână cu marginile
sale, cu pumnul închis sau rădăcina mâinii.
Porţiunile mai sensibile se prelucrează cu partea cubitală a palmei, regiunile mai cărnoase cu
faţa dorsală a mâinii pumnul fiind închis, suprafeţele reduse cu o mână cele mai întinse cu
ambele mâini, simultan şi simetric, concentric şi excentric şi alternativ cu mâinile relaxând
câte un braţ.
Sensul – este de sus în jos, mai ales în masajul recuperator când după executarea fricţiunii
sunt indicate câteva neteziri pentru a introduce în circuitul lichid (sânge, limfă) rezultatele
fricţiunii.
Direcţia – circular, liniar, dute-vino pe porţiunile sărace de ţesuturi moi, în jurul articulaţiilor,
în lungul ligamentelor şi tendoanelor, în lungul spaţiilor inter- osoase şi intra-musculare.
Fricţiunea „în cleşte”, cutele de piele şi ţesuturi fiind cuprinse şi comprimate între degetul
mare (police) şi restul degetelor sau între marginile cubitale ale palmelor, în zigzag de-a
lungul coloanei de la ceafă spre regiunea fesieră.
Pentru a obţine efecte favorabile indiferent de tehnică fricţiunile vor avea un caracter
continuu.
Presiunea – variază după necesităţi
Intensitatea – poate fi superficială, medie sau profundă şi se reglează prin unghiul de atac al
degetelor sau mâinii.

Efectele fricţiunii sunt :

- mecanice – prin mobilizarea ţesuturilor moi, mărindu-le supleţea şi redându-le
elasticitatea
- reflexe – prin activarea circulaţiei locale, stimularea schimburilor nutritive, încălzirea
până la roşire (eritem) a pielii
Executată lent şi prelung scade sensibilitatea locală, reduce contractura şi diminuează
încordarea generală, iar executată viguros stimulează sistemul nervos central şi periferic.

26
Această manevră de masaj este indicată în sechelele posttraumatice sau postoperatorii pentru
stimularea proceselor de vindecare prin :
- regenerarea ţesuturilor
- activarea nutriţiei locale
- dezagregarea formaţiilor fibroase sau grăsoase
- dislocarea infiltratelor şi depozitelor patologice
- desprinderea şi îndepărtarea produselor post inflamatorii şi a reziduurilor seroase
- desfacerea aderenţelor cicatriciale
- favorizează dezvoltarea unor ţesuturi noi
Nu este necesară utilizarea substanţelor alunecătoare, dar atunci când dorim pătrunderea unor
substanţe medicamentoase, le folosim.

Frământatul (petrisajul) – constă din prinderea sub formă de cută a muşchilor şi ţesuturilor,
ridicarea lor atât cât permite elasticitatea proprie, stoarcerea prin comprimare între degete şi
palmă sau prin presiune pe planul profund.
Tehnica – cu o mână sau cu două mâini, variază după regiune, segment sau scop, pe regiunile
întinse prin ridicarea şi prinderea între degete şi rădăcina mâinii a unei cute care este stoarsă
prin ducerea înainte a mâinii spre degete, prin comprimarea acesteia cu partea cărnoasă a
rădăcinii mâinii precum şi prin apăsarea ei pe planul dur profund.
Pe membre, ambele mâini se aplică în arc sau brăţară la acelaşi nivel pentru coapse sau etajat
pentru gambe, braţe şi antebraţe, muşchii sunt prinşi şi strânşi între degete şi palme apoi sunt
presaţi pe planul profund, iar după fiecare presiune muşchii se relaxează.
Forţa – este mijlocie şi mică după rezistenţa muşchilor
Sensul – pe regiunile plane în lungul muşchiului, iar pe membre se preferă de la rădăcină spre
extremităţi şi se urmăreşte ca presiunile să se orienteze în sensul circulaţiei de întoarcere a
sângelui şi limfei.
Presiunile – se fac strângând ţesuturile cu ambele mâini deodată sau alternativ.
Pe marile mase cărnoase frământatul se execută formând o cută lungă de muşchi care este
prinsă între degete şi podul palmei, strânsă ca într-un cleşte ridicată şi apoi presată pe planul
profund fără a o scăpa din mâini şi fără a desprinde palmele de pe piele.
După ce se prelucrează o porţiune, mâinile se deplasează încet din aproape în aproape pe
toată regiune sau segmentul ce trebuie masat.
În regiunea abdominală frământatul se execută numai dacă sunt ţesuturi grase abundente, în
cută sau val care constă dintr-o mişcare de ridicare şi stoarcere a ţesuturilor, ori de ducere
înainte şi înapoi a cutei din ţesuturile grase prinse între degete şi palme.
Manevra de frământare a cutei abdominale se aseamănă cu mişcările pe care le fac
gospodinele când spală şi storc rufele.

Efectele frământatului sunt :

- mecanice – ridicarea ţesuturilor cărnoase stimulează vitalitatea celulelor şi circulaţia
profundă, stoarcerea muşchilor dezvoltă elasticitatea, presiunile şi stoarcerile
comprimă vasele profunde, activând circulaţia, îmbunătăţind schimburile nutritive,
eliminând substanţele toxice, produsele de uzură din ţesuturi rezultate din procesele
inflamatorii sau catabolice
- reflexe – stimulează contractibilitatea, excitabilitatea, conductibilitatea nervoasă,
funcţiile muşchilor, iar excitarea motorie provoacă contracţii fibrilare în undă
Frământatul este indicat în atonii musculare, atrofii, insuficienţe musculare după imobilizări
prelungite posttraumatice.

27
Baterea (tapotamentul) – sunt cele mai intense şi mai excitante manevre de masaj ce se
execută cu degetele palmele şi pumnii.
Forme – tocatul, cu partea cubitală a mâinii sau cu degetele „mănunchi de nuiele” pe
porţiunile cărnoase, percutatul sau ciocănitul cu vârful degetelor uşor îndoite care cad
perpendicular pe regiunea masată, plescăitul cu suprafaţa palmelor sau palmele în „cupă”,
bătătoritul, cu palmele şi degetele întinse şi apropiate de suprafaţa corpului cu palma
„ventuză” sau pumnul incomplet închis.
Intensitatea – este dată de greutatea mâinii şi înălţimea de la care cade.

Efectele baterii (tapotamentului) sunt :

- mecanice – creşte elasticitatea şi supleţea ţesuturilor, stimulează vitalitatea celulelor şi
circulaţia periferică şi profundă
- reflexe – excitant puternic, aplicat îndelungat, ritmic şi uniform influenţează ramurile
periferice ale nervilor senzitivi în sensul reducerii sensibilităţii
Prin excitarea firişoarelor motorii se produce o creştere a tonusului muscular şi chiar o
contracţie locală a miofibrilelor, iar lovirile uşoare determină o contracţie parţială fără efecte
mecanice, stimulează proprietăţile fiziologice specifice ale muşchiului sporindu-i
funcţionalitatea, în timp ce lovirile puternice, cu ritm intens şi durată mare determină
contracţia unui număr mare de fibre musculare tot fără efect mecanic, şi acţionează asupra
nervilor vasomotori provocând un aflux crescut de sânge, stimulând funcţiile nutritive locale.

Vibraţiile – constau din mişcări oscilatorii ritmice şi intermitente executate foarte frecvent şi
uniform cu ajutorul mâinilor sau a unor aparate speciale numite vibratoare.
Aceste mişcări realizează deplasări mici, milimetrice şi presiuni ondulatorii ale pielii şi
ţesuturilor.

Manual – se execută cu vârful degetelor sau faţa lor palmară, cu podul palmei, cu toată palma
cu degetele întinse, cu pumnul închis sau deschis, manevră greu de executat, foarte obositoare
şi care necesită un exerciţiu îndelungat, mâna fiind instrumentul ideal pentru că este caldă,
moale şi se adaptează perfect după forma regiunii masate.

Mecanic – mişcările sunt mai rapide, mai uniforme, perfect ritmice şi se pot menţine ritm
îndelungat, aparatele pot fi mici, mari sau chiar mese vibratoare care permit reglarea
frecvenţei şi amplitudinii oscilaţiilor, contactul cu pielea se face prin dispozitive speciale din
metal, ebonită, cauciuc, material plastic sau benzi din pânză tare, piele.

Tehnica – depinde de regiune şi necesităţi, presiunea vibratoare se poate aplica pe un singur

punct sau deplasa liniar, la rădăcina sau traiectul unui nerv, la inserţia unui tendon sau
muşchi, în jurul unei articulaţii, de-a lungul unei vene.
Când aceste oscilaţii sunt executate cu amplitudine şi intensitate mare se numesc trepidaţii, şi
pot fi executate manual sau mecanic.

Efectele vibraţiilor sunt :

- mecanice – încălzirea pielii, activarea circulaţiei locale, calmant relaxator şi
decongestiv
- reflexe – acţiune liniştitoare de redare a sensibilităţii nervoase de relaxare a pielii şi
ţesuturilor superficiale
Manevre secundare (ajutătoare)

28
Aceste manevre se intercalează printre cele principale sau se adaugă la sfârşitul şedinţelor cu
rol de a întregi acţiunea manevrelor principale de a îmbogăţi tehnica masajului şi sunt :
- cernutul
- rulatul
- presiunile
- tracţiunile
- tensiunile
- scuturările
- procedee diverse – pensări, ciupiri, ridicări

Cernutul – se aplică la membrele superioare după procedee puternice ca baterea,

frământatul sau în masajul liniştitor după netezire şi fricţiune, se execută cu ambele mâini, de
jos în sus prin ridicări şi presiuni alternative în ritm viu şi insistent, din aproape în aproape, în
sus şi în jos de-a lungul segmentului cu efect relaxator asupra muşchilor, măreşte supleţea
ţesuturilor şi activează funcţiile locale.

Rulatul – se execută într-un fel asemănător cu cernutul, dar cu degetele întinse şi cu palmele
apăsând pe ţesuturile moi tare ca la cernut, masa de ţesuturi moi se prinde între palme sub
diverse unghiuri şi se rulează în ritm foarte viu în toate sensurile cu efecte asemănătoare
cernutului, manevre ce se pot combina între ele,

Presiunile – procedee vechi ce se folosesc în masajul periostal, în masajul general, care

întăresc acţiunea netezirii, fricţiunii şi frământatului, iar în mod independent se aplică pe
spate de-a lungul coloanei (nu se aplică la femei şi copii), se aplică palmele cu degetele
întinse de o parte şi de alta a coloanei, se apasă o dată sau de mai multe ori în acelaşi loc, apoi
se deplasează palmele în sus sau în jos din aproape în aproape şi au o eficacitate crescută
când sunt însoţite de trepidaţii executate cu precauţie fără schimbări bruşte de intensitate, dau
o senzaţie plăcută de destindere.
Procedeele pe periost şi pe nervi sunt speciale, masajul periostal constă din aplicarea unor
presiuni simple sau vibrante foarte puternice pe anumite puncte sau porţiuni mici din periost,
manevra trebuie să producă o durere cel puţin egală cu cea acuzată, durează 2’ – 3’ şi se
repetă de câteva ori până ce durerile si simptomele de contractură au cedat, efectele se obţin
după 2 – 3 şedinţe.

Tracţiunile – acţionează asupra articulaţiilor şi periarticular, se execută la sfârşitul masajului

segmentar sau articular, ele se fac în sensul axei lungi şi se urmăreşte realizarea unei întinderi
şi alungiri în limite fiziologice a elementelor articulare şi periarticulare precum şi o degajare
de sub presiune a elementelor intraarticulare, au indicaţii în prevenirea şi combaterea
redorilor articulare, a îngroşărilor patologice în ţesuturile periarticulare, în procesele
articulare degenerative sau proliferative.

Tensiunile – sunt mişcări active sau pasive ce întregesc mişcarea metodică a articulaţiilor şi
care dau o senzaţie de căldură locală.

Scuturările – constau din mişcări oscilatorii ample executate pe regiuni ale membrelor, pe
membrul întreg sau pe întreg corpul, scuturarea spaţiilor interosoase la mâni şi picioare
înlocuiesc frământatul, au efect relaxant când sunt executate cu blândeţe sau de înviorare
când sunt executate energic.

29
Procedee diverse – pensările – se apucă o cută de piele şi ţesut subcutanat, se ridică atât cât
permite elasticitatea, se eliberează priza şi se face alta, au efecte excitante, ciupirile – se
adresează în special pielii, ridicările – se adresează pielii, ţesutului subcutanat şi muşchilor
cu efecte excitante.

ACŢIUNEA FIZIOLOGICĂ A MASAJULUI

Efectele masajului sunt multiple, acestuia atribuindu-se efecte locale şi efecte
generale.
Efectele locale sunt :
- acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sau articulare
- acţiune hiperemiantă locală
- îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin încălzirea şi înroşirea
tegumentului asupra căruia se exercită masajul
- înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu accelerarea proceselor de resorbţie în
regiunea masată
Efectele generale sunt :
- stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator
- creşterea metabolismului bazal
- efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului,
îndepărtarea oboselii musculare
Toate aceste efecte se explică prin acţiunea exercitată de masaj asupra pielii îndeosebi, organ
bogat vascularizat şi mai ales inervat, în piele existând numeroase terminaţii nervoase
(exteroreceptori) punct de plecare a unei serii de reflexe.
La cestea trebuie adăugate şi efectele excitante pe care le exercită masajul asupra
terminaţiilor nervoase din muşchi, ligamente şi tendoane (proprioceptorii).
Cel mai important mecanism de acţiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul
reflex.
Acesta pleacă de la exteroreceptorii din tegument şi proprioceptorii din muşchi şi tendoane la
nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi, care pornesc spre sistemul nervos
central.
Aceste reflexe explică efectele generale ale masajului, precum şi o parte din acţiunile lui
locale.
Trebuie adăugat de asemenea că organele interne în suferinţă se manifestă prin senzaţii
dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecărui organ
corespunzându-i o anumită zonă cutanată.
Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilită de Head şi de aceea poartă
numele de „zone Head”
Cunoaşterea acestor zone este necesară maseurului care, acţionând asupra lor, influenţează pe
cale reflexă starea funcţională a organelor profunde în suferinţă ( acest tip de masaj constituie
un capitol deosebit, care face obiectul de studiu al anumitor specialişti).
Concomitent cu acţiunea nervoasă reflexă pe căile rahidiene, manevrele de masaj determină o
serie de reflexe neurovegetative, îndeosebi vasculare.
Cum vasele cutanate conţin mai mult de un sfert din cantitatea totală de sânge din organism,
pielea fiind un adevărat organ-rezervor de sânge, masajul exercită o influenţă considerabilă
asupra circulaţiei superficiale şi indirect profunde a organismului.
Un alt mecanism de acţiune a masajului este reprezentat de apariţia în urma compresiunilor,
ciupirilor, frământărilor sau baterii a unor reacţii întinse în piele, cu formarea în cadrul
metabolismului pielii a unor substanţe metabolice care trec în circulaţia generală.

30
Unii autori au descris „substanţa H” asemănătoare histaminei, cu acţiune vasodilatatoare
capilară, alţi autori susţin că iau naştere substanţe asemănătoare colinei care stimulează
peristaltismul, iar alţi autori pun aceste efecte vasodilatatoare pe seama unor substanţe acide
care iau naştere în ţesuturi în timpul masajului.
Un alt mod de acţiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstiţiale.
Când acest lichid este în exces în spaţiile şi interstiţiile ţesutului conjunctiv, masajul poate să
intervină favorabil, ajutând la resorbţia lui în sânge, pentru a fi eliminat.
Rezultă o îmbunătăţire a condiţiilor circulatorii şi o reducere a muncii inimii, care are de
mobilizat o masă de lichid mai mică.
Toate aceste acţiuni ale masajului explică indicaţiile largi într-o serie de afecţiuni, precum şi
utilizarea lui în scop igienic, ca şi în viaţa sportivă (masajul sportiv).
Indicaţiile terapeutice vor fi făcute numai de medici, pentru asistenţii de fizioterapie fiind
necesară cunoaşterea contraindicaţiilor masajului, ca să nu se comită greşeli.

Contraindicaţiile masajului sunt :

- bolile infecţioase acute
- furunculoze
- piodermite
- eczeme
- psoriazis
- boli parazitare
- periostite
- osteite
- osteomielită
- artrite infecţioase acute
- tuberculoza pulmonară
- tuberculoza osteo-articulară
- arteroscleroza (fragilitatea arteriolelor)
- flebitele
- tromboflebitele
- bolile hemoragipare
- hemoragiile recente
- inflamaţiile acute ale organelor abdominale
- ulcerul gastric sau duodenal
- toate tipurile de cancer

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

TEHNICI ŞI METODE DE EXECUTARE A MASAJULUI ŢESUTURILOR

Ţesuturile au structuri şi funcţii deosebite, sunt dispuse neuniform la suprafaţă sau

profunzime, iar grosimea şi constituţia variază de la o regiune la alta.
Sensibilitatea şi reacţiile la acţiunea masajului sunt inegale pentru că circulaţia sângelui şi a
limfei, precum şi dispoziţia reţelei nervoase sunt de asemenea variate şi inegale.
Aceste particularităţi determină adaptări tehnice şi metodice ale masajului, pentru a obţine
efectele maxime şi îndeplinirea scopului urmărit.

31
Masajul pielii
Pielea cu o suprafaţă de 1,5 mp şi în care se găseşte ¼ din cantitatea de sânge din
organism este primul ţesut ce realizează protecţia şi relaţia cu mediul înconjurător, are o
importantă funcţie în termoreglare, secreţie şi captare a excitanţilor mediului.
Pielea reprezintă ţesutul de contact în orişice formă de masaj.
Masajul influenţează acest ţesut şi prin intermediul său ţesuturile şi organele interne, fiindu-i
indicate manevre uşoare superficiale ca netezirea, fricţiunea, dar şi baterea, vibraţiile, pensări
şi ciupiri.
Netezirea – se execută cu scop de a activa circulaţia, de a mări cantitatea de sânge circulant la
suprafaţa corpului obţinându-se o degajare a circulaţiei profunde, stimulează schimburile
nutritive locale contribuind la reglarea circulaţiei limfei şi umorilor, iar ca sens se orientează
după dispoziţia reţelei vasculare superficiale venoase.
Viteza şi ritmul vor fi adaptate scopului, manevrele mai repezi pentru circulaţia venoasă,
încete sau întrerupte pentru circulaţia limfatică şi pentru a nu stânjeni circulaţia arterială.
Apăsarea depinde de grosimea pielii, de profunzimea reţelei vasculare, iar întinderea de
suprafaţa dorită a fi masată.
După scopul urmărit netezirile se împart în excitante sau stimulatoare şi se execută viguros şi
rapid cu durată relativ scurtă, iar cele calmante sau relaxante se execută uşor şi lent cu o
durată prelungită.
Fricţiunea – mobilizează pielea în raport cu straturile profunde atât cât permite elasticitatea ei
sunt circulare, semicirculare, liniare şi se execută cu vârful degetelor sau faţa palmară cu o
presiune uşoară pentru a nu depăşi straturile profunde ale pielii, ritmul este viu sau lent în
funcţie de scopul urmărit,
Fricţiunea solicită mecanic elasticitatea şi mobilitatea pielii atunci când vrem să desfacem
aderenţele formate între piele şi straturile profunde şi se execută energic, iar durata este în
funcţie de scopul urmărit, mai scurtă când sunt încadrate într-un complex de manevre de
masaj şi mai lungă când se execută ca manevră singulară.
Baterea (tapotamentul) – se execută sub forma percutărilor uşoare sau a plescăitului
tangenţial, care influenţează terminaţiile senzitive motorii şi mai ales trofice, cu efect
persistent de încălzire a tegumentului.
Vibraţia – se foloseşte ca manevră independentă sau se asociază cu alte manevre, are ca
efecte încălzirea pielii, scăderea sensibilităţii, iar aplicarea îndelungată a vibraţiilor mecanice
au ca rezultat o senzaţie particulară asemănătoare cu amorţeala ( parestezie).
Pensările şi ciupirile – se folosesc pentru efectul lor excitant prin prinderea şi ridicare unei
mici cute în ritm rapid.

Efectele masajului asupra pielii sunt :

- îmbunătăţeşte calităţile pielii ca : elasticitatea, consistenţa, legătura cu ţesuturile
profunde
- ajută la îndepărtarea celulelor cornoase pe cale de descuamare
- stimulează creşterea celulelor tinere
- favorizează deschiderea canalelor de excreţie a glandelor sudoripare şi sebacee
- stimulează introducerea în curentul circulator general a unei bune cantităţi de sânge
din piele prin dilatarea capilarelor venoase şi arteriale
- sângele din profunzime este atras la periferie, contribuind la păstrarea echilibrului
dintre circulaţia profundă şi periferică
- activează circulaţia internă pentru toate ţesuturile ceea ce duce la o intensificare a
schimburilor nutritive

32
Prin masarea unor zone sau regiuni cutanate bine delimitate ale pielii, putem influenţa în sens
fiziologic sau curativ ţesuturile şi organele profunde, acest tip de masaj se numeşte masaj
segmentar sau masaj reflexogen şi se aplică în tratamentul unor afecţiuni ale aparatului
circulator, respirator sau digestiv, cărora le corespund pe piele şi în ţesuturile subcutanate
puncte sau zone de sensibilitate maximă.

Masajul ţesuturilor conjunctive

Ţesuturile conjunctive sunt formate din celule dispuse în straturi, irigate de sânge cu
numeroase terminaţii nervoase care desăvârşesc funcţia de protecţie a organismului şi
contribuie la realizarea funcţiei de sprijin şi mişcare.
Din punct de vedere fiziologic asigură apărarea organismului de agenţii patogeni fizici,
chimici, biologici, contribuie la vindecarea ţesuturilor după leziuni traumatice, intervenţii
chirurgicale afecţiuni inflamatorii fiind şi locul de bază pentru formarea depunerilor grase.
Netezirea – se execută puternic folosindu-se procedeul „în pieptene”
Fricţiunea – se execută în funcţie de regiune cu degetele, palmele, cu partea cubitală a mâinii,
cu rădăcina mâinii sau chiar cu pumnul închis fiind indicată pentru combaterea aderenţelor,
dezagregarea şi dezorganizarea formaţiunilor patologice.
Frământatul – se face în cută şi este indicat în special pentru depozitele grase.
Vibraţiile – se execută ca atare sau asociate cu alte manevre şi au efecte calmante,
relaxatoare.

Efectele masajului asupra ţesuturilor conjunctive sunt:

- acţiune mecanică directă de întreţinere şi refacere a elasticităţii şi elementelor sale
- acţiunea asupra circulaţiei contribuie la menţinerea echilibrului circulator în organism
- stimulează schimburile nutritive şi excreţia
- grăbeşte evacuarea reziduurilor metabolice
- contribuie alături de exerciţiile fizice la resorbţia şi scăderea depozitelor grase din
ţesuturi
- combate manifestările patologice locale de fibrizare, sclerozare, cicatrizare prin
stimularea resorbţiei infiltratelor din jurul leziunilor ajutând la refacerea rapidă a
ţesuturilor lezate
- combate retracţiile şi redorile cicatriciale
- în cadrul masajului reflexogen influenţează favorabil evoluţia spre vindecare a
organelor suferinde
- s-au găsit în structura ţesutului conjunctiv subcutanat modificări ca simptom al
îmbolnăvirii organelor interne, fapt ce a pus bazele masajului reflexogen (segmentar)

Masajul elementelor aparatului locomotor

Muşchii aparatului locomotor pot fi masaţi pe regiuni, grupuri, segmente sau lanţuri
musculare.
Netezirile – sunt puternice executate în lungul fibrelor de la o inserţie la alta apăsând mai uşor
pe porţiunile tendinoase şi mai tare pe partea musculară, fasciile şi aponevrozele sunt
prelucrate cu vârful degetelor şi cu palmele, formaţiunile profunde cu partea dorsală a
mâinii, partea cubitală sau nodozităţile pumnului.
Fricţiunile – se adresează atât muşchiului cât şi formaţiunilor aponevrotice, tendoanelor,
tecilor, inserţiilor tendoanelor, joncţiunilor tendo-musculare şi se fac liniare pe tendoane şi
circulare pe inserţii şi joncţiuni.
Cernutul şi rulatul – se fac datorită efectelor lor relaxante.
Vibraţiile – se folosesc simple sau asociate cu fricţiuni când dorim un efect liniştitor.
Baterea, plescăitul, ciupitul, scuturările – executate viguros au efecte excitante.

33
Efectele masajului asupra aparatului locomotor
- îmbunătăţesc proprietăţile muşchilor – elasticitate, excitabilitate, contractibilitate
- activează circulaţia sângelui şi limfei în profunzimea muşchilor
- favorizează adaptarea muşchiului la efort
- combate atonia, atrofia şi contractura musculară
- combate sechelele posttraumatice
- are aplicaţii largi în reumatologie combătând durerea

Masajul articulaţiilor
Este o formă de masaj ce capătă caracteristici de masaj special datorită structurii
funcţionale a articulaţiilor.
Netezirea – folosim forme scurte circulare sau liniare, adaptate la forma anatomică a
articulaţiilor, executate cu intensitate medie şi mică.
Fricţiunea – este manevră de bază, se execută insistent prelucrând ţesuturile articulare,
capsula articulară precum şi elementele peri-articulare.
Vibraţiile – se execută manual cu neteziri şi fricţiuni vibrante.
Tensiunile şi tracţiunile – se execută la articulaţiile mici şi mijlocii
Efectele masajului asupra articulaţiilor sunt :
- activează circulaţia sângelui şi nutriţia locală
- întreţine supleţea ţesuturilor peri-articulare
- contribuie la resorbţia şi repunerea în circulaţie a lichidelor seroase sau serului
sanguin din articulaţii
- ajută la împrăştierea infiltratelor patologice din ţesuturile peri-articulare
- previne şi combate aderenţele, retracţiile, redorile, cicatriciile vicioase, depozitele
patologice peri-articulare şi alte urme ale accidentelor şi afecţiunilor articulare

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

MASAJUL APARATULUI CARDIOVASCULAR ŞI NERVILOR PERIFERICI

Masajul a fost considerat ca o metodă de activare a circulaţiei periferice a sângelui şi

limfă pentru că aceste manevre exercită asupra capilarelor arteriale, venoase şi limfatice
acţiuni directe cu caracter mecanic şi efecte stimulatoare.
Procedeele de masaj acţionează diferenţiat asupra circulaţiei în diferitele ţesuturi astfel :
- vascularizaţia pielii şi a ţesuturilor superficiale este stimulată prin manevre de netezire
- în ţesuturile mai profunde circulaţia este activată prin fricţiuni
- în muşchi circulaţia este activată mai mult prin frământat
- efecte vasomotoare produc şi baterile uşoare şi ritmice, vibraţiile, cernutul sau rulatul
Prin masaj urmărim să activăm circulaţia de întoarcere de la periferia corpului spre cord,
efectele locale sau superficiale se răsfrâng şi asupra circulaţiei profunde şi mai ales asupra
cordului uşurându-i activitatea.
Prin evacuarea rapidă şi completă a vaselor de la suprafaţa corpului, se golesc mai rapid şi
vasele profunde, lăsându-se loc liber sângelui pompat de inimă, în acest mod se
îmbunătăţeşte circulaţia în întreg organismul.
Prin aceste efecte masajul indicat şi executat corect a fost socotit pe bună dreptate, ca o
„inimă periferică”, acţiunea de favorizare a circulaţiei a fost explicată iniţial prin aceste efecte
mecanice, fapt care a influenţat foarte mult şi tehnica principalelor manevre.

34
Prin apăsare şi împingere a undei sanguine în sens centripet (de la periferie spre inimă)
manevrele de netezire golesc vasele de sânge şi de limfă, fricţiunea creşte şi scade alternativ
presiunea asupra ţesuturilor şi vaselor acţionând ca o pompă de refulare, iar frământatul
stoarce ritmic conţinutul vaselor profunde.
S-a constatat că efectele masajului se menţin şi după ce manevrele au încetat, activarea
circulaţiei în profunzime, în regiunile vecine sau simetrice nu poate fi explicată numai prin
efectele mecanice, iar activarea circulaţiei prin manevre de masaj ca: tocatul, plescăitul,
vibraţiile nu pot fi explicate numai prin acţiunea mecanică a masajului.
Fără a exclude cu desăvârşire acţiunea mecanică a masajului asupra vaselor, astăzi o serie de
efecte sunt explicate prin mecanisme reflexe nervoase şi umorale, efectele de durată
atribuindu-se acestora, iar cercetările recente au arătat că manevrele de masaj declanşează o
serie de reacţii în sistemul de reglare biodinamică nervoasă a circulaţiei.
Secreţiile hormonale din piele şi din ţesutul conjunctiv subcutanat, declanşate de masaj,
acţionează asupra sistemului nervos vegetativ cu rol vasomotor, aceste efecte nu se limitează
la efecte locale, ci pot contribui prin mecanisme derivative la reglarea circulaţiei din întreg
organismul.
Masajul are şi efecte de echilibrare a circulaţiei superficiale şi profunde, procedeele de masaj
produc la începutul aplicării o reacţie de vasoconstricţie de scurtă durată (ca reacţie de
apărare), urmată de o vasodilataţie de durată, reacţiile vasomotoare stau sub controlul
permanent al funcţiilor de coordonare a sistemului nervos.
Influenţele masajului se răsfrâng şi asupra conţinutului vaselor, cercetările privind compoziţia
sângelui după o şedinţă mai lungă de masaj au scos în evidenţă modificări în sensul creşterii
uşoare a hemoglobinei şi a numărului de globule roşii şi albe.
Aceste modificări se explică prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice dar şi prin
mobilizarea sângelui din organele în care se află în rezervă (splina).
În condiţii fiziologice normale circulaţia în capilarele venoase şi limfatice se face mai greu ca
în capilarele arteriale, de acest lucru ne dăm seama în condiţii patologice când este stânjenită
şi încetinită circulaţia (stază şi edeme), iar masajul este unul din mecanismele cu care se
înlătură aceste tulburări.
Prin masaj putem combate tumefierile din ţesuturile aflate la extremităţi, putem obţine o
intensificare a circulaţiei într-o anumită regiune şi decongestionarea alteia.

Masajul nervilor periferici

Masajul modern se aplică pe nervi în anumite zone sau puncte de excitaţie situate la
nivelul rădăcinilor sau a locului de trecere prin diverse ţesuturi, pe traiectul lor sau la nivelul
ramificaţiilor în ţesuturile superficiale.
Netezirile uşoare şi superficiale sau alunecările întinse şi ritmice aplicate pe regiunea
sensibilă şi încordată au scopul de a reduce durerea şi contractura musculară, de a pregăti
ţesuturile pentru manevrele următoare.
Se execută în continuare alunecări apăsate pe traiectul nervilor pentru a activa circulaţia şi a
decongestiona teaca lor, de a combate infiltratele şi stazele ţesuturilor conjunctive interesate.
Fricţiunea se aplică fie pe toată zona dureroasă, fie numai pe trunchiul nervului şi atunci are
un aspect liniar de intensitate mică sau medie, iar ca efect se activează circulaţia şi
schimburile locale, reducând în acelaşi timp sensibilitatea.
Presiunile se aplică sub forme şi intensităţi variate, uneori este continuă şi uniformă timp de
1’ – 2’, alteori se aplică în acelaşi loc deplasându-se pe nesimţite din aproape în aproape,
poate fi intermitentă cu intensităţi variate căpătând chiar un aspect vibrator.
Baterile ritmice se aplică pe zone sensibile sau chiar pe traiectul nervilor mari şi acoperiţi de
ţesuturi protectoare, ca de exemplu regiunea sacrată sau de-a lungul nervului sciatic, ele
exercită la început o acţiune de excitaţie, care depinde de sensibilitatea nervilor şi de

35
intensitatea manevrelor, iar după atingerea unui anumit nivel al excitaţiei sensibilitatea scade
treptat, uneori până la dispariţie.
Manevrele mai puternice şi de durată lungă produc o vasodilataţie reflexă, caracterizată prin
încălzirea şi înroşirea pielii, iar aplicate asupra nervilor motorii pot provoca contracţii
fibrilare fără efecte mecanice.
Aceste efecte funcţionale şi trofice sunt foarte utile în tratamentul muşchilor atonici şi cu
atrofie sau parestezici.
Vibraţiile manuale sau mecanice aplicate timp îndelungat scad sensibilitatea, repetate
metodic ele activează circulaţia în teaca nervului favorizând nutriţia şi stimulând activitatea
funcţională şi se folosesc în combinaţie cu netezirea şi fricţiunile.
Vibraţiile sunt indicate în scop terapeutic fie ca tonic şi stimulent în atonii, atrofii sau
insuficienţe funcţionale ale muşchilor, fie ca relaxant şi calmant al crampelor musculare şi
durerilor.
Dacă până nu de mult masajul era considerat benefic numai datorită influenţelor sale asupra
circulaţiei şi nutriţiei, astăzi el este definit ca „arta de a produce reflexe de intensitate dorită
într-o zonă bine determinată a corpului”, fiind vorba şi de efectele reflexe ale masajului
aplicat pe segmentele reflexogene ale pielii.
Acţiunea reflexă a masajului constituie baza fiziologică a efectelor sale, manevrele de masaj
acţionând diferenţiat asupra terminaţiilor nervoase periferice.
Manevrele de masaj executate cu energie şi într-un ritm viu produc efecte stimulatoare,
executate lent şi uşor au efecte liniştitoare, iar reacţiile determinate se produc atât la nivel
senzitiv cât şi motor.
Masajul general sau chiar masajul regional pe zone mai întinse provoacă atunci când este
bine executat efecte subiective traduse în cazul masajului stimulator printr-o senzaţie de bună
dispoziţie, de încărcare energetică, iar masajul liniştitor printr-o stare de relaxare, destindere,
deconectare.
Aceste efecte psihice rezultă mai ales din reflexele vegetative realizate de masaj, cel
stimulator indicat persoanelor astenice, obosite, inhibate iar cel liniştitor indicat persoanelor
încordate, agitate.

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

MASAJUL REFLEXOGEN (SEGMENTAR)

Prin masarea unor zone sau regiuni cutanate bine delimitate, putem influenţa în sens
fiziologic sau curativ ţesuturile şi organele profunde, acest tip de masaj se numeşte masaj
reflexogen sau masaj segmentar şi se aplică în tratamentul unor afecţiuni ale aparatului
circulator, respirator sau digestiv, cărora le corespund pe piele şi în ţesuturile subcutanate
puncte şi zone de sensibilitate maximă.

Bazele ştiinţifice ale masajului reflexogen

Organismul uman constituie o unitate, un „tot” fizico psihic.
Toate componentele sale şi acest „tot” se influenţează reciproc într-o interdependenţă ce se
bazează pe relaţii inter-funcţionale şi sisteme de dirijare ale organelor şi nici o maladie nu
este local limitată, ci afectează întreg organismul.
Fiecare proces patologic condiţionează apariţia unor fenomene reflexe la nivelul ţesuturilor şi
organelor, strâns legate între ele, cu predilecţie în segmentele inervate de aceleaşi zone
medulare.

36
Aceste modificări, reflexe condiţionate, pot acţiona asupra focarului primar sau pot să se
transforme în focare patologice, întreţinând ca atare stări morbide.
Înlăturarea lor de la nivelul pielii, ţesuturilor conjunctive, muşchilor şi periostului prin masaj,
contribuie la reglarea proceselor fundamentale, constituind un factor important în cadrul
fiecărui tratament local.
Aceste noţiuni fiziopatologice formează baza ştiinţifică a masajului reflexogen, cunoaşterea
corelaţiilor existente reprezintă condiţia esenţială pentru indicare corectă şi dozarea
masajului, pentru aplicarea unei tehnici manuale optime.

Bazele anatomice şi fiziologice

Un mijlocitor al tuturor corelaţiilor de mai sus îl reprezintă sistemul nervos deoarece este
prezent în cele mai mici părţi ale organismului.
Sistemul nervos din organism se împarte în :
- sistemul nervos central
- sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos central este compus din :

- creier
- măduvă
- nervii periferici motorii şi senzitivi
şi serveşte la perceperea impresiilor senzoriale, la inervaţia musculaturii striate adică asigură
relaţia dintre organism şi mediu.

Sistemul nervos vegetativ – autonom sau trofic coordonează funcţiile vegetative ca :

- respiraţie
- digestie
- circulaţie
- metabolism
- secreţia glandelor endocrine
- funcţia de reproducere
reglând activitatea acestora şi funcţionare lor involuntară şi necondiţionată de activitatea altor
formaţiuni nervoase.
La rândul său sistemul nervos vegetativ se împarte în :
- sistem nervos simpatic
- sistem nervos parasimpatic
- sistemul nervos vegetativ periferic
- centrele supraordonate ale sistemului nervos vegetativ
Sistemul nervos simpatic – marele simpatic se compune din 22 – 25 ganglioni nervoşi legaţi
între ei prin fibre nervoase în forma unei scări din funie.
Lanţul ganglionilor simpatici paravertebrali se întinde de la baza craniului până la osul
coccigian şi se grupează în regiunea cervicală 1 (C1) până la dorsal 12 (D12) şi sacrată (S),
iar numărul lor corespunde în general numărului nervilor rahidieni ce părăsesc măduva
spinării.
Mai mulţi ganglioni se pot contopi formând un plex, acest fapt se remarcă la nivelul regiunii
cervicale unde celor opt nervi spinali le corespund trei ganglioni simpatici, de asemenea în
regiunea lombară celor cinci nervi spinali le corespund trei ganglioni simpatici.
Ambele lanţuri simpatice paravertebrale comunică la nivelul regiunii lombare şi sacrate prin
intermediul unor ramuri, şi prin ele trunchiul simpatic comunică cu sistemul nervos central.
Astfel fibrele ce părăsesc măduva prin cornul lateral ajung sub forma ramurilor comunicante
albe până la trunchiul spinal.

37
Zona de origine a sistemului nervos simpatic se limitează totdeauna la segmentul mijlociu al
măduvei spinării de la C7 sau D1 până la L2 sau L3, deoarece numai în această porţiune s-a
dezvoltat coloana inter-medio-laterală.
Ramurile comunicante ajung nu numai până la ganglionii de la acelaşi nivel ci şi la ganglionii
de deasupra sau imediat inferiori, fiecare ganglion conţine fibre provenind din mai multe
segmente medulare.
Deoarece de la nervii cervicali nu pornesc ramuri comunicante ganglionii cervicali sunt
inervaţi de nervii simpatici a căror traiectorie se îndreaptă dinspre D1.
Ramurile comunicante cenuşii leagă trunchiul marelui simpatic cu nervii spinali, însoţindu-le
până la periferie unde inervează vasele musculaturii netede, striate şi ganglionii, fibrele
izolate ale unei ramuri comunicante cenuşii merg până la periostul vertebrelor, vase şi teaca
dura-mater a măduvei.
Intestinele şi vasele de sânge sunt inervate de ramuri foarte lungi cu originea în diferiţi
ganglioni ai marelui simpatic, iar imediat după emergenţa lor aceste fibre constituie plexuri
peri-arteriale, iradiind aproape întotdeauna în aşa numiţii ganglioni pre-vertebrali.
Fibrele nervoase ce părăsesc aceşti ganglioni pre-vertebrali ajung până la intestine şi vase
intercalându-se pe traiectul lor cu plexuri şi ganglioni nervoşi mici.
O parte din fibrele simpatice ce se îndreaptă spre periferie nu se alătură arterelor ci formează
un sistem de inervare propriu „nervii splanhnici”, aceştia constituie continuitatea nemijlocită
a ramurilor comunicante albe străbătând ganglionii trunchiului simpatic ajungând până la
ganglionii pre-vertebrali sau cu localizare periferică.
Fibrele nervoase simpatice cu origine în trunchiul simpatic, în ganglionii vegetativi de la
periferie sau în ganglionii spinali se întorc la măduvă constituind astfel „centrul reflex”.
Sistemul nervos parasimpatic – este strâns legat de cel simpatic intervenind în reglarea
activităţii vegetative la aceleaşi organe, iar unitatea morfologică este mai puţin evidentă
decât cea a sistemului nervos simpatic cu excepţia nervului pneumogastric şi cel pelvian.
Fibrele nervoase ale sistemului parasimpatic nu au o traiectorie independentă, ci utilizează
aceeaşi cale cu a nervilor cranieni şi medulari pentru a ajunge la intestine, vase, glande,
musculatura netedă a vaselor şi tegument.
Sistemul nervos parasimpatic se subdivide în trei grupe :
- cefalică
- spinală
- sacrată
Celulele de origine ale porţiunii cefalice se află în mezencefal şi encefalul posterior, fibrele
nervoase urmează calea nervilor cranieni III, VII, X , inervând musculatura pupilei,
ganglionului lacrimal, salivar şi vasele din regiunea feţei.
Nervul vag inervează viscerele toracelui şi abdomenului restul nervilor organele capului.
În porţiunea spinală pătrund din toate regiunile măduvei fibre parasimpatice prin rădăcinile
anterioare şi posterioare însoţind nervii spinali până la organul efector, nucleul lor de origine
se presupune a fi localizat în zona intermediară.
Celulele de origine ale porţiunii sacrate se află în unghiul dintre cornul posterior şi anterior,
care pornesc de la S2 ajungând până la porţiunea terminală a măduvei spinării
Fibrele lor traversează doar rădăcinile până la plexul condensator de unde merg la nervii
pelvieni, la plexul pelvian inervând viscerele bazinului.
Sistemul nervos vegetativ periferic – ramurile lui periferice nu se mai separă din punct de
vedere anatomic în fibre simpatice şi parasimpatice, ambele componente formează o reţea de
neurofibrile numită reţea terminală neurovegetativă care atinge toate celulele corpului
pierzându-se în ramificaţii foarte fine delimitate foarte slab de plasma celulară.
Centrele supraordonate ale sistemului nervos vegetativ – deşi zonele periferice sunt
autonome, există la nivelul creierului centre de dirijare supraordonate.

38
Ele sunt localizate mai ales la baza diencefalului, în zona hipotalamică, în partea superioară a
celui de-al treilea ventricul cerebral şi în substanţa cenuşie mezencefalică.
Aceste zone constituie centrul de coordonare a tuturor reacţiilor vegetative, ele reglează
uniform respiraţia, circulaţia normală a apei, substanţelor minerale şi reglarea termică.
Sistemul nervos vegetativ se află în permanenţă sub influenţa scoarţei cerebrale, existând de
asemenea o corelaţie strânsă între centrele vegetative ale diencefalului şi sistemul hormonal
(în special glanda hipofiză).
Căile principale prin care acţionează sistemul nervos vegetativ sunt :
- pe calea vaselor al căror lumen este dirijat de nevul vag şi simpatic
- pe cale musculaturii netede a organelor cavitare a căror tonus poate fi modificat pe
cale vegetativă
- pe calea metabolismului, care este influenţat cantitativ prin modificările de
vascularizaţie şi calitativ prin substanţele active specifice
- pe calea influenţelor trofice generate de modificările vasculare metabolice, eliminarea
sensibilităţii dureroase şi prin fibre nervoase trofice speciale
Tulburările funcţionale ce se instituie astfel pot fi neînsemnate, dar pot fi declanşate şi leziuni
organice foarte grave.
Activitate organelor interne, a vaselor, a musculaturii netede se desfăşoară involuntar, în
timp ce secţionarea unui nerv spinal anulează funcţia organului efector, secţionarea unui filet
vegetativ nu modifică activitatea pasivă a organului supus coordonării sale :de exemplu
cordul izolat continuă să bată în condiţii artificiale de vascularizaţie.

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

BAZELE CLINICE ALE MASAJULUI REFLEXOGEN (SEGMENTAR)

Pe baza datelor anatomice vom alege anumite zone de pe suprafaţa corpului, înţelegând
şi ţesutul subcutanat, musculatura, sistemul vascular, sistemul osos şi ţesuturile conjunctive,
Ele sunt strâns legate prin sistemul nervos de anumite organe interne, participând astfel în
general la fiecare proces patologic ce se desfăşoară la suprafaţa corpului, iar la rândul lor
procesele patologice ale organelor interne cointeresează şi ţesuturile zonei reflexogene
periferice.

Simptome morbide reflexe (segmentare) la nivelul suprafeţei corpului în maladiile

organelor interne
Modificări ale tegumentului
- afecţiunile biliare produc o hiperestezie cutanată localizată la nivelul toracelui
superior în dreptul D7 – D8
- angina pectorală dă dureri la atingere în porţiunea laterală stângă a toracelui ce
iradiază în tot braţul stâng
- afecţiunile pancreasului dă zone hiperalgice în D7 – D9 cu valoare de diagnostic
- procesele inflamatorii la nivelul coloanei determină atrofii cutanate circumscrise ce
apar sub formă de pete sau dungi în regiunea vertebrală
- afecţiunile pulmonare şi hemiplegiile dau fenomene de transpiraţie unilaterală
- pneumoniile, pleuritele şi tuberculoza pulmonară determină temperaturi cutanate
crescute pe partea afectată
Tulburări de vascularizaţie
- afecţiunile pulmonare sunt însoţite de dilataţii vasculare la nivelul coastelor D2 – D3

39
 - afecţiunile stomacului dau modificări profunde evidenţiate prin examen capilar
microscopic la nivel D5 – D9
Modificări ale ţesutului subcutanat
- în afecţiunile abdomenului şi pleurite s-au constatat edeme ale ţesutului subcutanat
localizate în segmentele respective
Modificări musculare
- apendicita acută produce contracţia circumscrisă a peretelui abdominal în partea
dreaptă abdominală
- afecţiunile pulmonare dau modificări ale tonusului muscular la nivelul centurii
scapulo-humerale
- angina pectorală este însoţită întotdeauna de hipertrofia muşchiului pectoral
- colecistitele dau o hipertonie accentuată a muşchiului psoas şi musculaturii spaţiilor
intercostale D7 – D9
Modificări ale ţesutului conjunctiv
- afecţiunile reumatice şi vasculare dau retracţii şi tumefieri ale ţesuturilor conjunctive
Modificări nervoase
- pielonefritele determină modificări în ganglionul aortico renal
- în ulcerul ventricular au fost descrise modificări accentuate grave la nivelul celulelor
ganglionare şi fibrelor nervoase simpatice
Modificări osoase
- afecţiunile pulmonare sunt însoţite de devieri laterale ale apofizelor spinoase pe partea
afectată corpurile vertebrale rămânând intacte
- calculozele renale sunt însoţite cu regularitate de scolioze
- afecţiunile pulmonare determină tumefieri claviculare deasupra plămânului afectat
- afecţiunile cronice biliare sau ulcerul gastric produc tumefieri dureroase ale
periostului arcurilor costale
- afecţiunile cardiovasculare produc îngroşări la nivelul coastelor
Modificări ale organelor interne
- afecţiuni acute ale organelor interne sunt însoţite de vărsături reflexe, colici renale ,
biliare, apendicite
- angina pectorală primară poate declanşa reflexe abdominale, meteorism, vărsături,
retenţie urinară
- afecţiunile abdominale pot condiţiona reflex apariţia sindromului de angină pectorală

Simptomele morbide reflexe ale organelor interne în afecţiunile diferitelor ţesuturi

reflexogene (segmentare)
Afecţiunile dermatologice
- procesele purulente la nivelul pielii localizate în zonele D7 – D8 pot da puternice
dureri gastrice
- furunculoza poate determina apariţia durerilor dentare
- vezicule de arsură din segmentele D12 – L1 determină deseori tulburări ale vezicii
urinare
- o lovitură puternică pe torace poate declanşa un stop cardiac
- pe de altă parte se poate aplica un stimul moderat în scop terapeutic
Modificări ale ţesutului conjunctiv
- induraţiile în ţesutul conjunctiv ale zonelor segmentare sunt o cauză a crizelor
cardiace, iar tratamentul local al acestor modificări înlătură fenomenele patologice
cardiace
Modificări musculare
- mialgiile şi zonele hipertone în al II lea spaţiu intercostal determină tulburări cardiace

40
 - contracţiile musculaturii fesiere şi şoldului sunt însoţite de constipaţii rebele
Modificări vasculare şi ale circulaţiei sanguine
- afecţiunile vasculare de origine organică şi funcţională au influenţă asupra altor
ţesuturi segmentare a organelor lor aferente
- arterita obliterantă care determină apariţia claudicaţiei intermitente
Afecţiunile sistemului osos
- leziunile coloanei vertebrale la nivelul discurilor constituie cauza tulburărilor cardiace
pseudo-anginoase, a unor afecţiuni organice ale miocardului, hipertensiune, cefalee,
periartrită
- spondiloza şi artrozele pot determina apariţia unor tulburări gastro-intestinale,
modificări de tonus la nivelul stomacului şi intestinului subţire, tulburări secretorii,
nevralgii de plex şi atalgii, lumbago şi tulburări vasculare
Modificări nervoase
- poziţia dominantă a sistemului nervos face ca excitarea sau inhibarea lui, sau a
nervilor în parte, să aibă influenţă asupra ţesuturilor şi organelor segmentare aferente
- sistemul nervos formează prim verigă a oricărui lanţ patologic
Observaţii clinice
Din antichitate se cunosc şi se utilizează posibilităţile de influenţare a organelor interne prin
măsuri terapeutice aplicate la suprafaţa corpului.
Efectele metodelor de fizioterapie se bazează pe corelaţiile funcţionale strânse ce există între
toate sistemele şi organele corpului uman.
Efecte terapeutice obţinute pe calea influenţării :
tegumentelor
- prin dilataţie vasculară segmentară stric delimitată la nivelul plămânului, prin
cataplasme, fricţiuni, aplicaţii locale de substanţe revulsive
- prin influenţă benefică asupra diferitelor procese morbide ca astmă, sciatică prin
aplicarea razelor ultraviolete în doză eritem, pe tegument
ţesutului subcutanat
- prin anestezia terapeutică cu novocaină în zonele hiperalgice corespunzătoare au dat
rezultate în cele mai diferite afecţiuni în decursul a numai câteva secunde în colici
biliare, afecţiuni renale, angină pectorală
vaselor
- prin efectuarea stazelor active şi pasive în afecţiuni reumatice, afecţiuni purulente şi
inflamatorii
sistemului nervos
- prin medicaţie ce acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, – histamina – asupra
parasimpaticului, – adrenalina şi atropina – asupra simpaticului injectate în plexul
nervos vegetativ aferent sau prin operaţii de rezecţii asupra sistemului nervos
vegetativ în tulburări vasculare, afecţiuni digestive, pulmonare, neurologice
sistemului osos
- prin masajul periostal, elongaţiile coloanei cervicale sau lombare pot înlătura durerile
şi modificările patologice periferice, sciatalgii, brahialgii, periartrite
Efecte obţinute prin masaj
În cadrul acestui proces reflex, masajul are diferite puncte de atac, astfel a apărut masajul
punctelor dureroase sau nevralgice în diferite boli, masaj ce cuprindea fricţiuni circulare şi
vibraţii, mişcări de rulare, apăsări vibrante, stoarceri puternice pe tegument, părţile mai
profunde şi periost până la dispariţia durerii.
Unele afecţiuni abdominale localizate în zone delimitate au fost tratate prin fricţiuni şi
vibraţii fine.

41
Un rol important revine masajului, după descrierea fenomenelor şi modificările musculare,
prin faptul că masajul anatomic a contribuit la îmbunătăţiri evidente terapeutice, în hipertonia
musculară determinată de tulburările funcţionale la nivelul organelor interne.
Masajul muscular se practică prin rulări puternice şi fricţiuni cu caracter punctiform, de
asemenea în cazurile de hipertonii musculare s-a putut obţine un tonus normal prin
manipulări relaxante, vibraţii, frământări, scuturări şi gimnastică activă.
Un loc important îl ocupă şi masajul periostal ce constă din apăsări punctiforme executate
ritmic, ce se aplică pe periostul suprafeţelor corespunzătoare.
Acesta influenţează afecţiunile periostului, oaselor, articulaţiile şi în mod reflex procesele
patologice şi fiziologice ce se desfăşoară la nivelul altor organe.
Practica terapeutică a dovedit că dinspre fiecare verigă a lanţului segmentar (sau
supraordonat) se pot obţine efecte terapeutice.
Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post
Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

CORELAŢIILE SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

Procesele vitale interne sunt dirijate practic de inervaţia vegetativă simpatică şi

parasimpatică, în timp ce simpaticul accelerează, excită parasimpaticul diminuează, inhibă.
Sistemul nervos simpatic mobilizează funcţiile vitale, determină desfăşurarea proceselor
catabolice şi de apărare a organismului, stimulează dezvoltarea energiei, activitatea
organelor, are efecte mai mult generale putând fi stimulat ca un „tot unitar”.
Sistemul nervos parasimpatic are o acţiune discretă, uneori difuză comparativ cu cea a
simpaticului, intervenind în reglarea activităţii vegetative a vieţii obişnuite.
Sistemul nervos vegetativ favorizează digestia şi absorbţia intestinală ca urmare a stimulării
activităţii de secreţie a glandelor digestive, a intensificării motilităţii intestinale, inhibă
activitatea organelor, efortul şi consumul energetic, iar în codiţii normale ambele componente
tind să menţină un echilibru funcţional optim denumit şi „tonus vegetativ”.
Acesta caracterizează reactivitatea fiecărui organ în parte, reprezintă o constantă şi punct de
plecare pentru toate capacităţile vegetative.
Coordonarea anumitor activităţi se efectuează împreună cu alte sisteme de reglare
influenţându-se reciproc, existând o corelaţie strânsă între sistemul nervos vegetativ şi
procesele umorale.
Nervii simpatici şi parasimpatici sunt capabili să producă neurohormoni, iar pe de altă parte
reacţionează la alte substanţe cum ar fi : acetilcolina, histamina, adrenalina.
Substanţele umorale reprezintă deseori pentru centrele vegetative un excitant specific, astfel
cantitatea mai mare de acid carbonic din sângele circulant stimulează centrul respirator,
temperatura sângelui reglează centrul termic, metabolismul mineral exercită influenţe asupra
simpaticului şi parasimpaticului.
Există o strânsă îmbinare între funcţiile sistemului nervos vegetativ şi glandele cu secreţie
internă (endocrine), acestea primind o inervaţie vegetativă foarte bogată, legătura funcţională
apare pregnantă la nivelul diencefalului, hipofizei, iar la periferie conexiunea este constituită
de suprarenale şi sistemul celulelor deschise.
Eliminarea hormonilor se poate produce pe baza unui stimul nervos, hormonii la rândul lor
acţionează asupra sistemului nervos vegetativ astfel încât se constituie un circuit funcţional şi
chiar după secţionarea traiectului nervos hormonul poate acţiona asupra organului efector, la
fel cum aceasta s-ar produce la excitarea sistemului vegetativ, prin acest lucru cercul neuro
hormonal este dublu asigurat.

42
Pavlov a demonstrat că şi procesele involuntare sunt influenţate de scoarţa cerebrală,
emoţiile, frica, teama declanşează reacţii vegetative, modificări ale tensiunii arteriale şi
secreţiei gastrice.
Echilibrul psihic, dispoziţia noastră sunt influenţate nu numai de acţiune mediului extern ci şi
de senzaţiile proprii, foame, durere, iar starea vegetativă a centrilor encefalici are influenţă
asupra dispoziţiei şi a întregii stări psihice.
Afecţiunile organice grave dezechilibrează psihic bolnavul, procesele de reglare se desfăşoară
nu numai de la periferie la centru ci şi de la centru la periferie, în acest fel viaţa internă a
organismului este legată nemijlocit de mediul înconjurător.
Se constată corelaţii strânse nu numai în cadrul sistemului nervos, dar şi între acesta şi
sistemul endocrin, metabolismul mineral, echilibrul acido bazic şi procesele fizico chimice de
la nivelul organelor, în toate împrejurările existând o influenţă reciprocă între centru şi
periferie.

Zonele inervate de diferite segmente ale măduvei spinării

Segment Piele
coloană
C1
C2 – C3 occipit, ceafă, gât
C4 ceafă, partea inferioară a
gâtului, deasupra
claviculei
C5 ceafă, claviculă, omoplat,
faţa palmară a braţului şi
antebraţului până la
regiunea carpiană
C6 ceafă, omoplat extern,
braţ extern, latura radială
antebraţ inclusiv police
C7 partea posterioară umăr,
braţ, antebraţ, porţiunea
palmară şi dorsală a
degetelor II şi III, oblic
deasupra omoplaţilor,
porţiunea cubitală a
braţului şi antebraţului
inclusiv degetele IV şi V
D1 oblic faţă axilă, dorsal
anterior aproape de
orizontal, subclavicular,
zona palmară a braţ şi
antebraţ până la regiune
carpiană
Muşchi Organe
m. mică a cefei C3 – C4 – pulmon
m. cefei, m. trapez -
m. scaleni, m.diafragm, m. C3- C4 – stg. cord,
ridicători ai scapulei, pancreas, splină,
m. romboid, stomac, duoden
m. supra şi inter spinos C3 – C4 – dr. ficat,
vezică biliară,
intestin
m. deltoid, biceps, coraco
brahial, brahial, brahio
radial, supinator, pectoral
mare şi mic, supra şi
intraspinos
m. pectoral mare şi mic,
marele dorsal, rotundul
mare, subscapular, deltoid,
marele dinţat, pronator şi
triceps
Extensorii mâinii, flexorii,
extensorul lung
m. mici ai mâinii şi D1 – D5 – cord
degetelor

43
 D2 – D6 teg. spatelui oblic, cranial D2 - D12 – m. spatelui şi D8 – D11 – dr.
medial, spre craniul intercostali ficat, vezică biliară
lateral, anterior aproape D – D9 – stg.
orizontal Stomac
D7 – D9 vertebre 7 – 9 oblic spre m. spatelui şi abdominali D7 – D10 – dr.
extern în jos, iar în faţă duoden
de la coasta a VII a până
deasupra ombilicului
D10 – D12 dorsal de la v. 10 – 12 D3 – D5 – pulmon
oblic în direcţia dorsală D7 – D9 – stg.
caudală, în faţă de la pancreas
ombilic până la D8 – D10 – stg.
ligamentele inghinale Splină
L1 oblic spre exterior şi în m. abdominali inferiori, D9 – D12 – intestin
jos regiune inghinală, pătratul lombar D10 – L2 – rinichi
regiunea vezicii urinare paravertebral, croitor D12 – L2 – ovare
L2 pe creasta iliacă, pe m. iliopsoas, cvadriceps
coapsă lateral spre femural
medial jos, deasupra
croitorului
L3 de la L3 - 1/3 superioară m. psoasoiliac, cvadriceps
a ilionului, continuă femural, adductori coapsei,
traiectul spre regiunea pronatorii coapsei
medială a genunchiului
şi gambă medial
L4 spre vârful trohanterului m. cvadriceps femural
mare, 1/3 mijlocie
laterală a coapsei,
suprafaţa anterioară a
articulaţiei genunchiului,
1/3 internă a gambei
L5 regiunea fesieră latero m. fesier mijlociu şi mic,
posterioară spre regiunea semimembranos, biceps
laterală a genunchiului, femural, tensorul fasciei
oblic peste gambă până lata, tibialul anterior
la dosul piciorului,
continuă de la degetul
piciorului 1 – 4 la talpa
piciorului cuprinde doar
marginea internă inclusiv
primul deget
S1 partea cranială a sacrului m. marele fesier, pătratul
şi reiunea fesieră, 1/3 femural, extensorul
medie a coapsei dorsale, piciorului, tibialul anterior,
fosa poplitee, ½ lateral extensorul lung al halucelui
posterior a gambei, talpa
piciorului, degetele 2, 5
plantar, dorsal numai
degetul 5 şi marginea

44
 laterală a feţei plantare
S2 porţiune medie a m. fibularis, flexor şi vezica urinară şi rect
sacrului, regiunea extensor al halucelui, tibial
fesieră, suprafaţa intern posterior şi muşchii mici ai
post. a coapsei şi gambei piciorului
până la maleola internă
S3 porţiunea medială a m. popliteu, m. striată a
regiunii fesiere perineu uterului, rectului şi
sacrat şi penis organele genitale
S4 – S5 regiune rectală şi m. voluntari ai urinării şi
perineală defecaţiei

Nervul cranian trigemen

Ramura Piele Muşchi Organe
I frunte, creştet, pleoapă m. masticatori Cornee, conjunctivă,
superioară dorsală nas faringe, mucoasa
bucală şi nazală
II buza superioară şi partea m. articulari ai gurii
superioară a obrajilor
III partea inferioară a m. maseter
obrajilor, tegumentul
deasupra osului
temporal, bărbia

Inervaţia segmentară a organelor interne

Organele Segmente medulare
Plămânii C2 – C3, D3 – D9
Cord, aortă C3 – C4 maxim C5, D1 – D8
Esofag D3 – D5 bilateral
Stomac C3 – C4 stg., D5 – D9
Intestin subţire C3 – C4, D9 – L2
Colon ascendent D9 – L1, D10 – L1
Apendice C3 – C4, D11 – D12 dr.
Colon descendent C3 – C4, L1 – L2 – S2 – S5
Ficat, vezică biliară C3 – C4, D6 – D10 dr.
Pancreas C3 – C4, D7 – D9 stg.
Rinichi, ureter C4, D10 – L2
Vezica urinară D11 – L3

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. N. Teleki Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974

Bibliografie : „Curs de hidroterapie şi balneoterapie” Dr. E. Berlescu Şcoala Sanitară Post

Liceală Pitar Moş BUCUREŞTI 1974,

45
 ALTE MANEVRE DE MASAJ

Pe lângă manevrele fundamentale și secundare de masaj manual folosite în mod obișnuit de

către masorul care aplică procedura sau de către persoana care se automasează, există o serie
de alte procedee care cuprind:
1. masajul reflex,
2. hidromasajul,
3. masajul instrumental,
4. masajul cu jet de aer cald,
5. masajul cu bule gazoase în apă,
6. masajul cu gheață.

1. Masajul reflex
Masajul reflex se bazează pe influența reflexă, de la distanță, după aplicarea acestuia pe zone
de proiecție dureroase, tegumentare sau periostale, în afecțiuni ale aparatului locomotor sau
viscerale.
În aceasta categorie intră:
- masajul periostal,
- masajul pe zone reflexogene Head,
- presopunctura.
- masajul transversal profund

Masajul periostal
Masajul periostal este o tehnică aplicată de autorii germani Volger și Krauss.
Ea constă în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a mediusului, în
puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de părți moi.Punctele de presiune
se aleg după gradul de sensibilitate la apăsare.
Presiunea se exercită timp de 2ʼ-3ʼ pe fiecare punct, fiind însoțită de fricțiuni
circulare.Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte
dureroase la palpare.Pentru a obține efecte de durată se execută 3-4 sedințe.Masajul periostal
combate fenomenele congestive, de contractură și le atenuează pe cele dureroase, prin
aplicare pe zona de proiecție periostală învecinată zonei afectate.
Dezavantajul metodei constă în faptul ca pacientul are dureri pe durata aplicării
presiunii.Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor dupa afecțiuni traumatice
ale aparatului locomotor, interesând țesuturile ligamentare și musculare.

Masajul pe zone reflexogene Head

Această modalitate de masaj se bazează pe faptul că un anumit segment medular inervează,
prin fibre nervoase vegetative, o arie viscerală și în același timp inervează, prin fibre nervoase
somatice, un dermatom, ce reprezintă o suprafață delimitată a tegumentelor.
Dupa Mackenzie și Head, în cazul unui viscer bolnav, impulsurile plecate de la acest nivel
sunt proiectate de centrii superiori talamici pe zone somatice de la tegumente.Așa se explică,
în cazul viscerelor abdominale, senzațiile de hiperestezie sau de durere proiectate pe
tegumentele abdomenului din dreptul viscerului subiacent sau pe zone tegumentare situate la
distanță.
Zonele reflexogene principale ale abdomenului pentru masajul diverselor organe sunt
următoarele:
- epigastru pentru stomac,
- hipocondrul drept pentru ficat, vezică biliară,
- flancul drept pentru colonul ascendant,

46
- flancul stâng pentru colonul descendent,
- fosa iliacă stânga pentru colonul sigmoid,
- zona ombilicală pentru intestinul subțire,
- hipogastru pentru vezica urinară.
Pentru masajul acestor zone pacientul stă în poziția culcat pe spate cu genunchii
depărtați.Masajul zonei stomacului se aplică pe epigastru și hipocondrul stâng.Se începe cu o
manevră calmantă, efleuraj circular al peretului abdominal, în sensul acelor de ceasornic, apoi
se execută neteziri circulare în zona epigastrică.
Masajul zonei ficatului și a vezicii biliare începe tot cu o manevră calmantă, neteziri circulare
în sens orar al peretelui abdominal, apoi se execută efleurajul, începând de la linia mediana în
epigastru, pe sub rebordul costal drept până în partea laterala a hipocondrului drept.Se mai
pot efectua vibrații cu degetele sau cu palma în timpul fazei expiratorii.
Masajul intestinului subțire se efectuează în zona ombilicală, cu efect calmant, începând cu
neteziri circulare ale peretelui abdominal în sens orar și continuate cu neteziri circulare în
jurul ombilicului, în acelasi sens.
Masajul colonului se face cu scopul de a-l stimula pe segmente începând din flancul drept,
continuând în mezogastru și până în flancul stâng.Inițial se execută un efleuraj al peretelui
abdominal, după care se trece la executarea unor neteziri cu ambele mâini, una în continuarea
celeilalte, în sensul acelor de ceasornic.Manevrele încep din zona iliacă dreapta, de la nivelul
cecului, de-a lungul colonului ascendent, până la unghiul hepatic, apoi spre stânga, de-a
lungul colonului transvers până la unghiul splenic.De aici netezirea se face în jos, pe flancul
stâng până la fosa iliacă stânga, de-a lungul colonului descendent și sigmoid.Se poate aplica
percutarea efectuată cu vârful degetelor pe același traseu și în același sens.
Masajul pe diferite zone ale abdomenlui favorizează normalizarea funcțiilor motorii și
secretorii ale aparatului digestiv, absorbția, precum și funcțiile de evacuare pe căile biliare și
intestinale.Este indicat în dischineziile biliare, tulburările de mobilitate gastrică, constipații
atone și ptoze viscerale.

Presopunctura
Presopunctura reprezintă un procedeu terapeutic derivat de la acupunctură.
Ea constă în efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe punctele
folosite în acupunctură.Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase,
micșorarea tonusului muscular, realizarea relaxării musculare.
Presopunctura se folosește în:
- afecțiuni musculare – ex. miozitele de effort,
- în contracturile musculare din artroze – PSH,
- în afecțiuni ale sistemului nervos periferic – ex. nevralgiile,
- în afecțiuni ale tendoanelor - ex. tendinitele.
Eficiența acestui procedeu nu atinge în aceeași masură gradul de eficiență realizat prin
acupunctură.

Masajul transversal profund

Masajul transversal profund (procedeu perfecționat de James Cyriax – ortoped englez) constă
în utilizarea fricțiunii pentru a realiza mobilizarea țesuturilor moi, tegumentelor, fasciilor,
fibrelor musculare, tendoanelor între ele.Metoda se bazează pe diagnosticul exact al leziunii,
prin palparea cu 2 degete a zonei traumatizate și evidențierea punctului dureros.Se execută o
fricțiune profundă transversală cu 2 degete, perpendicular pe direcția fibrelor musculare sau
ligamentare, interesate de traumatism.Presiunea rămâne constantă în tot timpul sedinței,
degetele păstrând contact permanent cu pielea.Durata procedurii este de 10ʼ, ea putându-se
repeta la interval de 1-2 zile.Masajul transversal profund realizează înlăturarea aderențelor

47
fibroase după traumatisme ale aparatului locomotor.Prin mobilizarea transversală a țesuturilor
moi se refac zonele de clivaj și alunecare fiziologică a mușchilor și tendoanelor.Are o acțiune
trofică locală producând hiperemie și analgezie la locul de aplicare.
Procedeul Cyriax se folosește în:
- tratamentul tendinitelor,
- peritendinitelor,
- miotendinitelor,
- leziunilor musculare cicatrizate,
- în sechele dupa entorse.
Nu se recomandă în stadiul acut al afecțiunilor amintite și în afecțiunile inflamatorii ale
aparatului locomotor.

2. Hidromasajul
Procedeul constă în asocierea în același timp a manevrelor de masaj cu o procedură de
hidroterapie.Există două metode de aplicare a hidromasajului și anume:
- Duș masaj (duş Vichy)
- Duș subacval
Duș masaj
Procedura constă în executarea unui masaj manual pe o anumită parte a corpului, care se află
sub jetul unor dușuri calde ce acționează vertical. Pacientul, dezbrăcat, se află așezat în
decubit dorsal sau decubit ventral, pe o masă de masaj, deasupra căreia există 4 - 6 dușuri
rozetă din care cade, în ploaie, apă la o temperatură de 38º, de la o înălțime de 60 cm.Durata
proceduri este de 5ʼ-10ʼ și de obicei se face parțial (pe spate, pe torace, pe abdomen sau
membre).În cazul duș masajului, pe lângă efectele mecanice ale masajului și a dușului rozetă,
se adaugă și cele ale agentului termic reprezentat de apă.El produce o vasodilatație puternică
favorizând procesele de resorbtie, relaxarea musculaturii și calmarea fenomenelor dureroase.
Această procedură este folosită în tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau
membrelor, în diferite forme ale reumatismului abarticular, în diverse sechele după
traumatismele aparatului locomotor și în masajul sportiv.

Dușul subacval
Este o altă formă de aplicare a hidromasajului și constă în aplicarea unui duș cilindric asupra
unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se află sub apă, într-o baie la temperatura de
37º-38º. Presiunea dușului, care se proiectează pe zona de masat, poate fi reglată la 1 - 6
atmosfere, în funcție de sensibilitatea regiunii tratate.Această presiune se realizează cu
ajutorul unei pompe electrice, care printr-un furtun cu sorb absoarbe apa din vană, după care
o proiectează printr-un furtun prevăzut la capăt cu o duză cilindrică (aceste duze pot fi cu
diametrul variabil), asupra zonei de tratat.Duza este plasată sub apă, la 30 cm de corp, jetul
cilindric de apa se proiectează la un unghi de 35º față de suprafata tegumentelor, iar la nivelul
articulațiilor se poate proiecta perpendicular.
Durata procedurii este de 5ʼ - 15ʼ, iar sensul de aplicare este centripet.Se începe cu partea
posterioară a unui membru inferior (gamba, coapsa, fesă, ajungându-se în regiunea lombară și
inter scapula vertebrală), se trece la celălalt membru inferior, apoi la membrele superioare, tot
în sens centripet.Pe partea anterioară a corpului se procedează la fel, exceptând abdomenul,
unde se folosește sensul orar și presiune mai mică.Nu se aplică pe zonele mamare și genitale.
Avantajele dușului subacval sunt:
- permite o relaxare optimă a musculaturii sub acțiunea factorului termic și a presiunii
hidrostatice,
- realizează un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apă fiind mai agreabilă,
deoarece aceasta este reglabilă în funcție de sensibilitatea zonei tratate,

48
- permite un masaj mai eficient, în profunzime, decât prin masaj manual, în zone ale corpului
cu straturi mari de țesut celuloadipos și muscular, cum sunt lombele, fesele și articulațiile
șoldurilor,
- este mai puțin obositor pentru persoana care execută.
Dezavantajele procedurii constau în faptul că necesită măsuri de protecție deosebite:
- o instalație perfecă a pompei electrice (priza în pământ) și a vanei,
- echipament de protecție (mănuși, cizme de cauciuc pentru persoana care aplică procedura,
dar instalațiile moderne au înlăturat acest inconvenient).
Dușul subacval are următoarele efecte:
- realizează o hiperemie profundă în zona de aplicare ce favorizeaza procesele de
resorbție,
- produce relaxarea musculară,
- favorizează înlăturarea proceselor aderențiale după afecțiuni inflamatorii sau traumatice
ale aparatului locomotor și stimulează activitatea motorie a unor viscere abdominale.
Procedura este indicată în:
- tratamentul edemelor,
- tratamentul proceselor aderențiale,
- tratamentul redorilor articulare după traumatisme ale aparatului locomotor,
- în revenirea supleții cicatricelor dureroase după leziuni musculare,
- în contracturile musculare antalgice din artrozele dorsale, lombare și cele
coxofemurale,
- stimularea peristaltismului intestinal în constipațiile atone,
- procesele de celulită,
- obezitate.

3. Masajul instrumental
Masajul instrumental mecanic se efectuează cu ajutorul aparatelor producătoare de vibrații,
denumite aparate de vibromasaj.Aplicarea pe zonele de tratat a vibrațiilor mecanice se face
prin două modalități:
1. Aparate cu banda vibratoare,
2. Aparate portabile cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme.

Unele aparate din a doua categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilațiilor, care la
valori minime permit efectuarea și a efleurajului.Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:
- unele aparate oferă posibilitatea reglării frecvenței și amplitudinii oscilațiilor,
- produc vibrații mecanice ritmice și cu amplitudine uniform,
- dispensează pacientul de serviciile persoanei specializate,
- durata ședintei poate fi mai mare față de aceea în care vibrațiile se execută manual (care
sunt obositoare pentru persoana care le efectuează).
Dezavantajele aparatelor de masaj sunt:
- oferă numai două manevre, efleuraj și vibrații, în comparație cu masajul manual, care
efectuează o gamă mult mai largă de manevre fundamentale și secundare,
- vibrațiile mecanice sunt mai puțin agreabile decât vibrațiile manuale, executate de
masor, care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferită a diverselor segmente ale corpului,
realizându-se un confort mai bun pentru pacient.
Vibrațiile mecanice fine, cu amplitudine mică, au efecte sedative, descongestive și de
relaxare musculară.Sunt folosite în tratamentul fenomenelor dureroase și a contracturilor
musculare de la nivelul aparatului locomotor, dar și în fenomene dureroase viscerale
abdominale.

49
Vibrațiile mecanice de amplitudine mai mare și frecvență mai ridicată produc o stimulare a
circulației sanguine în zona de aplicare, cu apariția unei hiperemii a pielii, precum și o
acțiune de împiedicare a depunerii adipocitelor, prin mobilizarea lor din țesuturile
celuloadipoase subcutanate.

4. Masajul cu jet de aer cald

După cum rezultă și din denumire, acesta reprezinta un masaj efectuat cu un jet de aer cald,
produs de un aparat generator tip Föhn, proiectat pe zona de tratat.Este o procedura care
asociază factorul mecanic, presiunea jetului de aer, cu factorul termic, căldura, cu efecte
hiperemiante, de favorizare a resorbției și de relaxare musculară.
Durata aplicării este de 4ʼ - 5ʼ.Se poate folosi în tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor
în stadiul cronic, periartrite scapulohumerale, artroze, spondiloze, sechele dupa traumatisme
articulare sau musculare, miozite, tendinite.

5. Masajul cu bule gazoase în apă

Reprezintă o procedură în care se folosesc bulele gazoase pentru efectuarea masajului
tegumentelor pacientului.Pe lângă masajul fin exercitat de bulele gazoase se mai asociază
efectele produse de temperatura apei și de presiunea hidrostatică.Pentru băile cu bule gazoase
se folosește oxigenul, bioxidul de carbon sau aerul comprimat.
Băile cu bule de oxigen și CO2 constau în efectuarea unei băi în cadă, în care se degajă
oxigenul sau CO2 (dintr-un generator de bule gazoase, așezat pe fundul acesteia, care vine
printr-un tub de cauciuc, de la o butelie de oxigen, CO 2, cu o presiune reglată la 1-2
atmosfere).Temperatura apei de baie este de 34°-35°, iar durata procedurii este de 10ʼ - 15ʼ.
Băile cu bule gazoase au o acțiune calmantă asupra sistemului nervos și efecte asupra
sistemului cardiovascular, producând o hiperemie la nivelul tegumentelor prin vasodilatatie
capilară și arterială. Aceste proceduri se folosesc în tratamentul hipertiroidismului, a stărilor
nevrotice, a tulburărilor neurovegetative de climateriu și a stărilor de supraantrenament la
sportivi.

6. Masaj local cu gheață

Acesta este un procedeu care îmbină una din manevrele fundamentale de masaj, netezirea, cu
crioterapia.Aceasta constă în folosirea cuburilor de gheață cu care se face efleuraj pe zona de
tratat timp de 3ʼ-7ʼ, manevră care se repeta la interval de 2 ore.
Efectele procedurii constau în:
- producerea unei vasoconstricții locale cu scăderea consumului de oxigen și a
metabolismului,
- diminuarea extensibilității colagenului cu prevenirea formării edemului,
- realizarea unei miorelaxări cu reducerea contracturii,
- diminuarea conducerii nervoase (acțiune analgezică).
Masajul cu gheață se folosește în diverse afecțiuni ale aparatului locomotor de natură
traumatică, cum sunt contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare.Eficacitatea
tratamentului este condiționată de aplicarea sa cât mai promptă.

Masajul anticelulitic
Masajul anticelulitic este asociat de obicei cu: impachetări, apă și o alimentație adecvată.
În literatura de specialitate, celulita este definită pe scurt, ca „o inflamație a țestului
subcutanat”, sufixul „ită” adăugat cuvântului celulă- subliniind acest aspect.
Totuși celulita nu se tratează cu medicamente antiinflamatorii, de unde deducem ca acest
aspect inestetic al pielii e mai mult decât o simplă inflamare.Celulita se formează la limita

50
dintre stratul subcutanat al pielii și derm, pe măsura ce celule grase care formează stratul
subcutanat al pielii invadează dermul.
O prezentare scurtă a ceea ce se întâmplă de fapt:
Pielea este formată din două tipuri de straturi: straturile cutanate (epidrem și derm) și
straturile subcutanate.Epidermul este stratul cutanat în contact direct cu mediul
exterior.Dermul este format din structuri de colagen și elastină penetrate de terminațiile
sangvine, limfatice și nervoase și presărate cu glandele sudoripare și foliculii pieloși.Imediat
sub drem se află o structură subcutanată formată în cea mai mare parte din grăsimi.În tinerețe
acest strat subcutanat de grăsimi este subțire.În plus dermul este ferm și dens, cu o structură
compactă.Linia de delimitare între cele două structuri este netedă și bine delimitată.Pe măsură
ce înaintăm în vârstă, dermul se subțiază ca urmare a scăderii producției de colagen, își pierde
aspectul compact, iar grăsimile din stratul subcutanat îl invadează într-un mod neregulat,
producându-se astfel aspectul de coajă de portocală.În prezent acest fenomen se întâlnește la
femei de la o vârsta tot mai fragedă.Se pune astfel o întrebare:
Ce putem face pentru a încetini acest proces de deteriorare a dermului?
Cel mai important factor este controlul greutății.Masa grasă (adipoasă) poate reprezenta în
totalul masei corporale un procent de 25%.Restul de 75% din masa corporală îl reprezintă
mușchii, oasele și lichidele (sânge, limfă).
Pe măsură ce acest raport se modifică în favoarea grăsimilor, acestea se depun în cea mai
mare în straturile subcutanate, îngroșându-le.Prin îngroșarea stratului subcutanat acesta pune
presiune pe derm. Rezultă deci că în tratarea celulitei trebuie să punem accentul pe subțierea
stratului subcutanat.Acestă subțiere se poate realiza prin:
- Stimularea circulației limfatice în organism,
- Respectarea unor programe de detoxifiere – de cel puțin 2 ori pe an, recomandabil
primavara și toamna,
- Consumul regulat și susținut de apă (minim 2l pe zi), prin intermediul căreia se vor
elimina toxinele din organism,
- Stimularea circulației sangvine în general și în zona tratată în mod special.Aceast fapt
duce la intensificarea arderilor în organism,
- Hrănirea dremului cu elemente care stimulează producția de colagen și elastină și
determină îngrășarea și tonifierea acestuia.
Deci, una din cauzele majore ale celulitei este obezitatea incipientă care duce la apariția
celulitei și o întreține.În consecință, dietele moderate și la recomandarea unui nutriționist au
efect în scăderea în greutate, ajutând și la estomparea celulitei.
Principala metodă de combatere a celulitei deja instalate, dar și de prevenire a acesteia este
masajul anticelulitic și masajul vacuumatic.
Masajul anticelulitic este un masaj ferm, care încălzește țesutul stimulând circulația sangvină
și limfatică în zona tratată.În felul acesta dermul este mai bine hrănit prin nutrienții
transportați de sistemul sangvin, iar toxinele din stratul subcutanat sunt mai eficient
eliminate.
Orice masaj anticelulitic corect efectuat trebuie să conțina și mișcări specifice masajului
limfatic.Prin aceste mișcări de masaj, ganglionii limfatici sunt goliți de eventualele toxine
blocate în zona tratată.
Tot în scopul eliminarii toxinelor se recomandă ca, pe pentru a mări efectul masajelor
anticelulitice s se consume zilnic apă în cantități suficiente (minim 2l de apă/zi).Apa va ajuta
la transportul toxinelor mobilizate prin masajul anticelulitic și eliberat din ganglionii limfatici
prin miscările de drenaj.

51
Masajul vacuumatic este masaj anticelulitic efectuat cu ajutorul unui aparat ce produce efect
de vacuum la contactul cu pielea.Masajul vacumatic este mai profund și poate fi perceput mai
dureros în comparație cu masajul anticelulitic efectuat manual, de aceea se recomandă
începerea tratamentului cu 2-3 sedințe de masaj anticelulitic după care se pot efectua și
ședințe de masaj vacuumatic.Eficiența masajului vacuumatic este crescută în raport cu
masajul anticelulitic manual în condițiile în care este efectuat la o intensitate a aparatului
peste medie.În final, pe lângă reducerea stratului sucutanat de grăsimi avem nevoie și de
refacerea structurii fine, ferme și elastice a dermului.Pentru aceasta împachetarile la cald fac
minuni.Ele tonifică și hrănesc în profunzime pielea, substanțele aplicate pe suprafața pielii
ajungând în profunzimea straturilor cutanate și chiar mai în profunzime.Sunt recomandate
împachetările cu parafango, ciocolată, ceai verde, spirulină sau laminarie (alga folosită în
preparate cosmetice).Toate au efect tonifiant, regenerant și detoxifiant.
Dintre cauzele care conduc la pierderea aspectului ferm al pielii, umflarea și spargerea
cutanata a celulelor cele mai importante sunt:
- Circulația defectuoasă a sângelui în zonele respective,
- Acumularea în exces de apă în tesuturile adipoase,
- Prezența excesivă de toxine în lichidele reținute subcutanat,
- Acumularea excesivă unor mase adipoase subcutanate,
- Dezechilibrul hormonal prin exces de estrogeni și foliculită,
- Sedentarismul și mișcarea fizică insuficientă,
- Stresul emoțional, unele obiceiuri alimentare, obezitate.
Cu toate că celulita nu este același lucru cu obezitatea (există foarte multe femei supple, care
au celulită), în tratarea celulitei inestetice masajul este cea mai bună și mai eficientă metodă.
Trebuie să spunem totuși că, oricât de corect și profesional este efectuat un masaj
anticelulitic, eficiența acestuia este mult diminuată în absența unor stimuli
suplimentari.Dintre acești stimuli amintim:
1. Masajul anticelulitic profesional, însoţit de împachetări termice.Împachetările se pot face,
acasă, folosind o cremă în zonele cu probleme, şi înfăşurate apoi cu folie de plastic pentru 30ʼ
- 40ʼ.
2. Duşurile - alternante, este una dintre cele mai bune metode, şi mai ales este la îndemâna
oricui.Circulaţia sângelui este stimulată iar ţesuturile adipoase încep să dispară.
3. Reduceţi consumul de sare.Sarea în exces favorizează reţinerea apei în ţesuturi, sprijină
acumularea toxinelor şi face vizibil aspectul de coajă de portocală.
4. Consumaţi multe lichide.Beţi cât mai multă apă şi consumaţi foarte multe ceaiuri de plante
neîndulcite.Hidratarea este esenţială în lupta cu celulita.
5. Menţineţi un regim sănătos.Trebuie un echilibru constant în meniul, dar şi în activităţile
zilnice. Consumaţi cât mai multe legume şi fructe, produse sănătoase şi bineînţeles, nu
abuzaţi de alcool şi nicotină.
6.Faceți sport.Mişcarea este foarte importantă! Indiferent dacă mergeţi la sală, faceţi mişcare
acasă sau pur şi simplu să alergaţi în parc, puţin sport nu trebuie să lipsească.Tonifierea şi
stimularea musculaturii ajută la combaterea celulitei.

52