7.

ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI

Şuruburile, ca mijloc de îmbinare, au apărut înaintea niturilor. Ele au fost utilizate la

asamblarea elementelor din fontă, fier pudlat şi mai târziu la asamblarea elementelor
realizate din oţel. Sunt utilizate pentru montarea construcţiilor metalice, la îmbinări de
montaj, dar şi la îmbinări provizorii ale diverselor elemente în vederea fixării definitive a
acestora.
Detaliile de execuţie ale îmbinărilor cu şuruburi sunt de o mare diversitate, funcţie
de natura şi mărimea solicitărilor pe care le preiau şi le transmit, de forma şi dimensiunile
elementelor structurale îmbinate, de poziţia şi gabaritele pieselor.
Şuruburile utilizate la alcătuirea îmbinărilor podurilor metalice sunt de două tipuri:
a) Şuruburi obişnuite, nepretensionate, fabricate din oţel carbon, din oţel carbon
de calitate sau din oţel slab aliat;
b) Şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (S.Î.R.P.) fabricate din oţeluri
aliate cu caracteristici mecanice superioare, supuse unor tratamente termice de
îmbunătăţire.

7.1 ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI OBIŞNUITE, NEPRETENSIONATE.

7.1.1 Domeniul de utilizare

Şuruburile obişnuite sunt utilizate în următoarele situaţii:

- pentru asamblarea pieselor metalice înainte de execuţia îmbinărilor cu nituri, cu
şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate sau a îmbinărilor sudate;
- pentru îmbinările construcţiilor metalice provizorii (demontabile), caz în care sunt
utilizate ca şuruburi de rezistenţă (păsuite). În acest caz trebuie să fie îndeplinită
condiţia:

d g  d t  0.3 mm (7.1)

d g fiind diametrul găurii, iar d t diametrul tijei şurubului.

- în locul niturilor atunci când lungimea de strâns a pieselor îmbinate depăşeşte
lungimea de strâns admisă pentru nituri (în cazul podurilor ls  4.5d , d fiind
diametrul găurii);
- în situaţiile în care, din acţiunile exterioare care solicită îmbinarea, forţele de
intindere în tijă rezultă cu valori mai mari decât cele pe care le pot prelua niturile;
- ca şuruburi de ancoraj (Fig.1);
Pentru îmbinările provizorii se utilizează şi PREZOANE (Fig.2). Acestea sunt piese
metalice cilindrice cu filet la ambele capete.

7.1.2 Oţeluri utilizate pentru fabricarea şuruburilor obişnuite

Oţelurile sunt clasificate în grupe de caracteristici mecanice notate prin două cifre.
De exemplu: 4.6 pentru îmbinările elementelor structurale realizate din oţel OL37, 5.6 şi
6.6 pentru îmbinările elementelor structurale realizate din OL44, respectiv OL52.

1
 Produsul dintre cele două cifre reprezintă limita de curgere convenţională în
daN/mm2 ( R0.2 ) a oţelului din care este confecţionat şurubul.
Prima cifră reprezintă circa 10% din rezistenţa de rupere a oţelului din care sunt
c
confecţionate şuruburile, iar a doua cifră produsul 10  (  este limita de curgere a
r c
oţelului, iar  r este rezistenţa de rupere). În tabelul 1 sunt prezentate valorile limitei de
curgere convenţionale pentru grupele de caracteristici mecanice prezentate anterior.

Fig.1 Şuruburi de ancoraj utilizate pentru fixarea elevaţiei unui turn provizoriu de
fundaţie

Fig.2 Exemplu de utilizare a prezoanelor pentru îmbinări provizorii

Tabelul 1

Oţeluri pentru şuruburi din

Oţelul corespunzător în
grupa de caracteristici R0.2 [daN/mm2]
elementul structural
mecanice
4.6 24 OL37
5.6 30 OL44
6.6 36 OL52

2
 7.1.3 Clasificarea şuruburilor obişnuite, nepretensionate
a) După precizia de execuţie pot fi:
- şuruburi grosolane (Fig.3a,b), utilizate doar ca şuruburi de montaj pentru
îmbinările provizorii;
- şuruburi semiprecise (Fig.3c), utilizate pentru îmbinări de rezistenţă ale
elementelor structurilor aflate preponderent în regim static de solicitare;
- şuruburi precise (Fig.3c), utilizate pentru îmbinări de rezistenţă ale ementelor
structurilor aflate preponderent în regim dinamic de solicitare.

Fig.3 Şuruburi grosolane, semiprecise şi precise

Filetul acestor şuruburi este metric, capul este hexagonal, iar piuliţa este tot
hexagonală. Filetul este prevăzut numai pe o porţiune a tijei sau pe toată lungimea
acesteia. Există două moduri de realizare a filetului:
- prin tăiere la strung, pentru piese unicat;
- prin presare (rolare) pe maşini speciale, care presează la rece şanţul elicoidal pe
tijă.

Prin tăiere la strung, diametrul exterior al filetului rezultă în general egal cu cel al
tijei (Fig.3a). Prin presare (rolare), diametrul exterior al filetului rezultă mai mare decât
diametrul tijei (Fig.3b) fiind necesare găuri cu diametre mai mari cu câţiva milimetri faţă
de cele ale tijelor.

b) După rolul şuruburilor în îmbinări:

- şuruburi de asamblare, pentru care diferenţa dintre diametrul găurilor şi diametrul
tijei este de cel mult 3mm;
- şuruburi de rezistenţă. Pot fi utilizate numai şuruburi păsuite (calibrate) pentru
care trebuie respectată condiţia dată de relaţia (7.1). La îmbinările cu şuruburi
calibrate transferul de efort de la o piesă la alta se face la fel ca la îmbinările cu
3
 nituri, adică prin rezistenţa la forfecare a tijei şuruburilor, prin rezistenţa la presiune
locală între tijele şuruburilor şi pereţii găurilor şi prin rezistenţa la întindere a tijelor
şurburilor.

7.1.4 Calculul îmbinărilor cu şuruburi obişnuite nepretensionate

Pentru piesele care transmit eforturi nu se admite decât utilizarea şuruburilor

păsuite. Transmiterea efortului se face prin contactul dintre peretele găurii şi tija şurubului.
La diferenţe de diametru sub 0.3mm (între diametrul găurii şi cel al tijei), deplasările tijei
sunt foarte mici şi şuruburile lucrează la fel ca niturile.
Rezistenţele şuruburilor se calculează astfel:
- la forfecarea tijei:
d 2
Rsf  n f  a (7.2)
4
- la presiune pe gaură (pe tijă):
Rspg  d   tmin   la (7.3)
- la întindere în tijă:
d1
2

Rsf   ta (7.4)
4
În relaţiile de mai sus intrevin următoarele notaţii:
n f este numărul secţiunilor de forfecare;
d este diametrul tijei şurubului;
 a este rezistenţa admisibilă la forfecare a oţelului din care sunt realizate şuruburile;
t min
reprezintă suma cu valoare minimă a grosimii pieselor îmbinate care au
tendinţa să se deplaseze în aceeaşi direcţie sub acţiunea eforturilor;

 la este rezistenţa admisibilă la presiune pe tija şurubului sau pereţii găurilor

pieselor îmbinate când se utilizează MRA;

d1 este diametrul tijei şurubului la baza filetului;

 ta este rezistenţa admisibilă la întindere în tija şurubului.

Valorile  a ,  la ,  ta sunt precizate în prescripţiile de proiectare în funcţie de grupa

de caracteeristici mecanice a oţelurilor din care sunt confecţionate şuruburile şi de
gruparea de acţiuni în care se face calculul.

Ca şuruburi păsuite se utilizează şuruburile semiprecise şi precise realizate prin

strunjire. Şuruburile de solidarizare sunt şuruburi brute realizate prin forjare.

Şuruburile obişnuite păsuite lucrează la fel ca niturile, transmiterea eforurilor

făcându-se prin rezistenţa la forfecare a tijei şi cea la presiune pe pereţii găurii, dintre

4
cele două considerându-se pentru capacitatea şurubului valoarea cea mai mică. Singura
deosebire faţă e îmbinările cu nituri este aceea că la şuruburile nepretensionate se
utilizează în calcule diametrul nominal al tijei.

Distribuţia şuruburilor păsuite într-o îmbinare se face după aceleaşi reguli detaliate
la îmbinările cu nituri.

Calculul eforturilor în şuruburile păsuite ale unei îmbinări sub efectele acţiunilor se
face pe baza aceloraşi ipoteze simplificatoare adoptate la îmbinările cu nituri.

7.2 ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI DE ÎNALTĂ REZISTENŢĂ

Între îmbinările cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (S.Î.R.P.) şi cele cu

şuruburi obişnuite nepretensionate există anumite diferenţe şi anume:
- oţelurile din care sunt realizate S.Î.R.P., cât şi şaibele şi piuliţele au caracteristici
mecanice superioare (limita elastică ridicată) obţinute prin tratamente termice de
îmbunătăţire. Pentru acest tip de şuruburi există trei grupe de caracteristici
mecanice: 8.8 cu limita de curgere convenţională R0.2  64 daN/mm2, 10.9 cu
R0.2  90 daN/mm2 şi 12.9 cu R0.2  108 daN/mm2. Pentru structurile de poduri din
oţel se folosesc şuruburi de înaltă rezistenţă fabricate din oţeluri cuprinse în grupa
de caracteristici mecanice 10.9;
- transmiterea eforturilor în îmbinările cu S.Î.R.P. se face prin frecare între piesele
care sunt în contact (Fig.4). Controlul acestei forţe de frecare se face prin strângerea
şuruburilor cu o cheie dinamometrică (valoarea momentului de strângere este
cunoscută şi controlată), iar suprafeţele pieselor în contact se prelucrează prin
diverse procedee si se protejează.
- strângerea piuliţelor se face controlat cu ajutorul cheilor dinamometrice, prin
stângere generându-se eforturi de întindere in tijele şuruburilor (Fig.4). Tijele
şuruburilor nu sunt în contact cu pereţii găurilor, transferul de efort făcându-se
numai prin forţele de frecare între piesele aflate în contact. Diferenţa între diametrul
găurii şi diametrul tijei este de 1…2mm;

Fig.4 Schema unei îmbinări cu S.Î.R.P.

5
 Forţa de pretensionare din tija şurubului N t se determină cu relaţia:

Ms
Nt  (7.5)
d k
în care:

M s este momentul de strângere;

d este diametrul tijei şurubului;

k este un coeficient determinat experimental care ţine seama de frecările care apar
între filetul piuliţiei şi filetul şurubului, respectiv între piuliţă şi şaibă. Acest
coeficient are valori cuprinse între 0.16 şi 0.20.

- frecarea este controlată prin prelucrarea suprafeţelor în contact. Prelucrarea se

poate realiza în mai multe moduri: prin sablare, sablare şi metalizare, ardere cu
flacără, periere cu peria de sârmă, tratare cu substanţe chimice. Pentru structurile
de poduri se utilizează operaţiile de sablare şi metalizare. Sablarea este operaţia
de curăţare cu alice de fier sau cu jet de nisip sub presiune a suprafeţelor ce
urmează să fie în contact. În acest mod se crează o rugozitate optimă ce asigură
un coeficient de frecare mai mare. Metalizarea constă în aplicarea unui strat de
aluminiu sau vopsea pe bază de silicat de zinc şi are rol de a proteja împotriva
coroziunii suprafeţele prelucrate. Stratul de substanţă de metalizare reduce
coeficientul de frecare de aceea verificarea grosimii aplicate (care este de ordinul
micronilor) este necesară.
Şuruburile, piuliţele şi şaibele sunt de tip special. Standardele în care sunt indicate
proprietăţile acestora au indicativul IP (pretensionate). Şaibele se realizează dintr-un oţel
cu duritate mare pentru a împiedica defomarea lor în momentul strângerii.

7.2.1 Calculul îmbinărilor cu S.Î.R.P. conform standardelor româneşti

Există ca şi la imbinările cu nituri două etape:

a) dimensionarea ecliselor;
b) stabilirea numărului de şuruburi.

Pentru dimensionarea ecliselor sunt valabile aceleaşi reguli ca şi în cazul îmbinărilor

cu nituri. Pentru stabilirea numărului de şuruburi, trebuie verificat dacă efortul ce rezultă
în şurub din solicitări exterioare nu depăşeşte capacitatea unui S.Î.R.P. Efortul pe care-l
poate transmite un S.Î.R.P. se stabileşte pe baza relaţiei:

f  Nt
N1  m  (7.6)
c2

în care:

m este numărul suprafeţelor de frecare;

6
 f este coeficient de frecare în funcţie de modul în care au fost prelucrate
suprafeţele. Aceste are următoarele valori:

- pentru periere f  0.40 ;

- pentru ardere cu flacăra f  0.35 ;
- pentru sablare f  0.45 ;
- pentru sablare şi metalizare f  0.40 ;

N t este forţa de pretensionare din tija şurubului ce se stabileşte cu relaţia:

N t  Ac  R0.2  c1 (7.7)

  d1
2

Ac  (7.8)
4
este aria de calcul a şurubului determinată pe baza diametrului tijei la baza filetului d1 .

c1 este un coeficient de siguranţă al şurubului care pentru poduri are valoarea 0.70;

c2 este un coeficient de siguranţă al şurubului în funcţie de natura solicitării şi de

gruparea de acţiuni. Pentru gruparea I şi solicitări dinamice c2  1.60 . Pentru
gruparea a II-a şi solicitări dinamice c2  1.40 . Pentru gruparea a III-a (specială)
c2  1.25 .

Forţa axială pe care o poate transmite o îmbinare realizată cu S.Î.R.P. este:

N  m  n  N1 (7.9)

în care:

m este numărul suprafeţelor de frecare;

n este numărul de şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate;
N 1 forţa pe care o poate transmite un S.Î.R.P. pe o singură suprafaţă de frecare.

În cazul structurilor reale cu îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate

se întâlnesc frecvent alcătuiri constructive cu una sau două suprafeţe de frecare (Fig.5).

7
 Fig.5 Exemple de îmbinări cu S.Î.R.P. cu una, respectiv două suprafeţe de frecare

7.2.2 Eforturi în S.Î.R.P. din solicitări excentrice

Cel mai simplu exemplu de îmbinare în care apar solicitări excentrice este cel al
unei console fixată de un stâlp şi supusă unei forţe verticale P (Fig.6).
Sunt valabile aceleaşi ipoteze de calcul acceptate în cazul îmbinărilor realizate cu
nituri/şuruburi păsuite.
- forţele axiale şi forţele tăietoare se consideră distribuite uniform la toate şuruburile;
- momentele încovoietoare se consideră proporţionale cu distanţa de la centrul de
greutate al îmbinării până la şurubul analizat;
- forţele generate în fiecare şurub ca urmare a acţiunii forţelor axială şi tăietoare au
direcţiile acţiunilor exterioare, în timp ce forţele din moment încovoietor sunt
perpendiculare pe raza vectoare ce uneşte centrul de greutate al îmbinării cu
punctul teoretic unde se află şurubul analizat.

8
 Fig.6 Prindere cu S.Î.R.P. a unei console de un stâlp

Conform celor precizate anterior se pot scrie relaţiile:

T P (7.10)
M  Pe (7.11)
Întinderile apărute în tijele şuruburilor reduc forţa de pretensionare N t şi deci se
reduce şi capacitatea fiecăruia dintre şuruburi. Această capacitate redusă N1 ' se
determină în acest caz cu relaţia:
f  N t  Tmax 
N1 '  (7.12)
c2
NOTĂ: Conform noilor norme europene EUROCODE, forţa tăietoare se
notează cu V. Întrucât explicaţiile prezente se referă la calculul îmbinărilor cu
S.Î.R.P. în conformitate cu normele româneşti, s-a păstrat vechea notaţie
pentru forţa tăietoare, respectiv T.

În relaţia (7.12) Tmax este forţa maximă de întindere in tijă (în şurubul cel mai
solicitat). Ea trebuie să îndeplinească condiţiile:

Tmax  0.6  N t , pentru acţiuni dinamice (7.13)

Tmax  0.8  N t , pentru acţiuni statice (7.14)

7.2.3 Verificarea elementelor îmbinate cu S.Î.R.P.

Verificarea se face în zona îmbinării. Dacă solicitarea exterioară este de

compresiune se consideră secţiunea brută pieselor, iar în cazul în care solicitarea este
de întindere se consideră secţiunea netă a pieselor, dar forţa axială ce solicită îmbinarea
este redusă şi depinde de poziţia secţiunii în care se face verificarea (Fig.7).

9
 Fig.7 Verificarea la forţă axială redusă a unei îmbinări cu S.Î.R.P. supusă la forţe de
întindere

Valoarea forţei axiale reduse se stabileşte cu relaţia:

 r a
N '  N 1   0.4  (7.15)
 n n
unde:
N este forţa de întindere exterioară;
N ' este forţa axială de întindere redusă;
n este numărul total de şuruburi de înaltă rezistenţă;
r este numărul de S.Î.R.P.din secţiunea situată înaintea celei ce se verifică;
a este numărul de S.Î.R.P.din secţiunea ce se verifică.

Exemplu de verificare
Secţiunea A-A
 2
r  0; a  2; n  10  N ' A A  N 1  0.4    N 1  0.08  0.92 N
 10 
Secţiunea B-B
 2 4
r  2; a  4; n  10  N ' B B  N 1   0.4    N 1  0.36  0.64 N
 10 10 
Secţiunea C-C
 6 4
r  6; a  4; n  10  N 'C C  N 1   0.4    N 1  0.76  0.24 N
 10 10 
7.2.4 Comportarea la acţiuni statice a îmbinărilor cu S.Î.R.P.

Comportarea până la rupere a unei îmbinări cu S.Î.R.P. supusă acţiunilor statice

trece prin trei faze distincte (Fig.8,9,10).
10
 În zona 1 forţa axială în îmbinare N  N f şi transferul de eforturi în îmbinare se
face prin frecare, tijele şuruburilor nefiind în contact cu pereţii găurilor. Distribuţia
eforturilor unitare în piese este conform figurii 9.

Momentul producerii lunecării pieselor corespunde situaţiei N  N f în care

rezultantele forţelor de frecare dintre piesele în contact sunt egalate de forţele axiale
exterioare şi se produce lunecarea dintre piese permisă de diferenţa de dimensiune între
diametrul găurii si diametrul tijei şuruburilor (1…2mm).

În zona 2 forţa axială în îmbinare N  N f şi îmbinarea se comportă până la cedare

în acelaşi fel cu o îmbinare cu nituri sau cu şuruburi păsuite, transmiterea de efort
făcându-se prin forfecarea tijelor şuruburilor, respectiv prin presiunile apărute la contactul
dintre pereţii găurilor şi tijele şuruburilor (Fig.10).

Fig.8 Fazele de comportare ale unei îmbinări cu S.Î.R.P. până la rupere

Fig.9 Distribuţia eforturilor unitare în piesele îmbinării – zona 1, N  Nf

11
 Fig.10 Distribuţia eforturilor unitare în piesele îmbinării – zona 2, N  N f
7.2.5 Dispoziţii constructive pentru îmbinările cu S.Î.R.P.

Valoarile maxime şi minime admise între S.Î.R.P., respectiv de la S.Î.R.P. la

marginile pieselor îmbinate sunt conform figurii 11 şi tabelului 2.

Fig.11 Distribuţia S.Î.R.P. într-o imbinare

Tabelul 2
Min Max
e 3d 5d
e1 2d 3d
e2 1.5d 3d

Valorile maxime ale distanţelor între S.Î.R.P. sunt mai reduse decât la îmbinările cu
nituri deoarece se urmăreşte ca presiunea apărută la strângerea piuliţelor să se transmită
pe toată suprafaţa de contact a pieselor. Eclisele se prelucrează la colţuri pentru a nu se
depăşi valorile maxime ale distanţelor admise.

12
 Distanţele minime sunt stabilite din condiţii de rezistenţă. În situaţiile în care piesele
sunt decalate datorită diferenţei de grosime acest inconvenient se poate elimina prin
introducerea unor piese de umplutură numite FURURI (Fig.12). La grosimi ale fururilor
mai mari de 10mm fururile se prelungesc cu încă un şir de şuruburi.

Fig.12 Fururi dispuse într-o îmbinare cu S.Î.R.P.

7.2.6 Calculul îmbinărilor cu S.Î.R.P. conform SR EN 1993-1-8

În SR EN 1993-1-8 îmbinările cu şuruburi sunt clasificate astfel:

a) Îmbinări solicitate la forfecare ce includ trei categorii de şuruburi:

Categoria A – îmbinări care lucrează la forfecare pentru care nu este necesară

pretensionarea şuruburilor sau prelucrarea suprafeţelor de contact dintre piese.
Nu se utilizează la poduri metalice pentru îmbinări ce transmit efort.

Categoria B – îmbinări rezistente la lunecare în starea limită a exploatării

normale. În această categorie intră îmbinările cu şuruburi pretensionate. Aceste
îmbinări trebuie să respecte următoarele condiţii:
- lunecarea nu trebuie să se producă în starea limită de exploatare normală;
- forţa de forfecare de calcul la starea limită de exploatare normală nu
trebuie să depaşească rezistenţa de calcul la lunecare;
- forţa de forfecare ultimă de calcul nu trebuie să depăşească rezistenţa de
calcul la forfecare şi nici forţa capabilă la presiune pe gaură.

Categoria C – îmbinări rezistente la lunecare în starea limită ultimă. În această

categorie intră îmbinările cu şuruburi pretensionate. Aceste îmbinări trebuie să
respecte următoarele condiţii:
- lunecarea nu trebuie să se producă la starea limită ultimă;
- forţa de forfecare ultimă de calcul nu trebuie să depăşească rezistenţa de
calcul la lunecare şi nici rezistenţa la presiune pe gaură;
- pentru ȋmbinările care sunt supuse la intindere se verifică suplimentar
rezistenţa plastică de calcul ȋn secţiunea netă la găurile pentru şuruburi
N net ,Rd , la starea limită ultimă.
b) Îmbinări solicitate la întindere ce includ două categorii de şuruburi:

Categoria D – îmbinări cu şuruburi nepretensionate. Nu se utilizează la poduri

metalice pentru îmbinări ce transmit efort.

13
 Categoria E – îmbinări cu şuruburi pretensionate cu strângere controlată din
grupele de caracteristici mecanice 8.8 şi 10.9.

Toate aceste categorii de şuruburi sunt prezentate in tabelul 3 de mai jos (tabelul
3.2 din SR EN 1993-1-8.

Tabelul 3

Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupele de

caracteristici mecanice 8.8 sau 10.9 se determină astfel:
ks  n  
Fs ,Rd   Fp ,C (7.16)
 M3
în care:
ks este un coeficient ale cărui valori sunt date în tabelul 4 (tabelul 3.6 din SR EN
1993-1-8);

Tabelul 4

n este numărul secţiunilor de frecare;

 este coeficientul de frecare ale cărui valori sunt date în tabelul 5 (tabelul 3.7 din
SR EN 1993-1-8);
 M 3  1.25 pentru starea limită ultimă;

14
  M 3  1.1 pentru starea limită de serviciu.

Tabelul 5

Forţa de pretensionare de calcul Fp ,C se determină cu relaţia:

Fp ,C  0.7  f ub  As (7.17)

în care:

f ub este rezistenţa la rupere a oţelului din care este confecţionat şurubul conform
tabelului 6 (tabelul 2.1 din SR EN 1993-1-8);

Tabelul 6

As este aria netă a tijei şurubului conform tabelului 7.

Tabelul 7

Forţa capabilă la forfecare pentru un plan de forfecare se determină astfel:

 v  f ub  A
Fv ,Rd  (7.18)
 M2
în care:

A este aria netă As în porţiunea filetată dacă planul de forfecare trece prin porţiunea
filetată, repsectiv aria brută a tijei şurubului dacă planul de forfecare trece prin
porţiunea nefiletată. În acest caz  v  0.6 ;

 v  0.6 pentru şuruburi din grupa de caracteristici mecanice 8.8;

15
  v  0.5 pentru şuruburi din grupa de caracteristici mecanice 10.9.

Forţa capabilă la presiune pe gaură se determină cu relaţia:

k1  ab  f u  d  t
Fb ,Rd  (7.18)
 M2
în care:

f ub
ab =min(  d ; ;1);
fu

 M 2  1.25 ;

 d şi k1 se determină conform figurii 13 şi precizărilor de mai jos.

Fig.13 Simboluri pentru distanţele între şuruburi conform SR EN 1993-1-8

În direcţia de transmitere a efortului:

e1
- pentru şuruburi de capăt: d  ;
3d 0
p1 1
- pentru şuruburi înterioare: d   .
3d 0 4

Perpendicular pe direcţia de transmitere a efortului:

 e2 
- pentru şuruburi de margine: k1  min( 2.8  1.7 ;2.5) ;
 d0 
 p2 
- pentru şuruburi interioare: k1  min(1.4  1.7 ;2.5) ;
 d0 
Pentru îmbinările din categoria C rezistenţa plastică de calcul în secţiunea netă la
găurile pentru şuruburi N net ,Rd (tabelul 3) se determină conform precizărilor din SR EN
1993-1-1 paragraful 6.2 astfel:

16
 Anet  f y
N net ,Rd  (7.19)
 M0
în care:

Anet este aria netă a piesei îmbinate în secţiunea verificată;

f y este limita de curgere a oţelului din care sunt confecţionate piesele îmbinate;

 M 0  1.
Forţa capabilă la întindere în tijă se stabileşte cu relaţia:

k 2  f ub  As
Ft ,Rd  (7.20)
 M2

cu coeficientul k 2  0.9 .

Pentru şuruburile la care din acţiuni exterioare apar eforturi suplimentare de

întindere în tijă rezistenţa de calcul la lunecare se determină cu relaţiile:

k s  n    Fp ,C  0.8Ft ,Ed 

Fs ,Rd  pentru îmbinări din categoria C (7.21)
 M3

k s  n    Fp ,C  0.8 Ft ,Ed ,ser 

Fs ,Rd ,ser  pentru imbinări din categoria B (7.22)
 M 3,ser

În relaţiile de mai sus Ft , Ed şi Ft ,Ed ,ser sunt forţele axiale de întindere ce apar în tija
şurubului din solicitări exterioare.

17