Nume: Dinu Denisa-Adriana

Specializare: Jurnalism
Anul: I

Sărăcia.. un cuvânt crunt

La câțiva kilometrii de oraș, școli și magazine există o mică casa. Un loc parcă uitat de lume.
Un petic de pământ care nu ai crede că este locuit, dar unde totuși, locuiește o familie fără a
avea accesul cel puțin la electricitate. Sunt imagini greu de privit, care îți taie respirația și îți
umple ochii de lacrimi.
Aici am întâlnit copii minunați. Copii care își doresc să aibă parte de o educație, de un trai
decent.
În ochii acestor copii se vede durere, suferința, dar și dorința de a avea o copilărie normală și
plină de momente fericite.
În câteva momente, toți copii se așeză lângă mama lor, pe pat, acolo unde le este și loc de
odihnă, dar și loc în care iau masa. Niciunul dintre ei nu mănâncă mai mult decât știe că le
este porția. Fiecare fărâmă de pâine contează pentru mama și cei mici.
Primul cu care am stat de vorbă este Andrei, un tânăr de 10 ani, desculț și îmbrăcat cu haine
rupte. Andrei locuiește alături de mama sa, bolnavă și de cei 4 frații. Fiind cel mai mare
dintre toți, el este cel care face aproape toată treaba din jurul gospodăriei.
„ Merg să aduc lemne și să am grijă de animale pentru a o ajuta pe mama mea și pe frații
mei.” Acestea sunt cuvintele pe care le-am auzit de la cel mic, cu ochii plini de lacrimi.
În ceea ce privește mâncarea și căldura, familia se descurcă foarte greu, întrucât, din cauza
problemelor de sănătate mama nu poate muncii. Copii sunt averea sărmănei femei. Nu are
nimic să le ofere, decât dragostea care se multe ori e mult mai importantă decât toată averea
din lume.
„ De multe ori ne băgăm la somn fără căldura și fără mâncare.” Îmi spune mama celor 5 copii.
Casa acestora este formată dintr-o singura camera. O cameră dărăpănată, unde se afla un
singur pat și o sobă care nu ține de cald din cauza crăpăturilor din pereți.
-„ Unde dormiți toți?” i-am întrebat.
- „ Aici, în acest pat. Ne înghesuim și ne ținem de cald unul altuia” îmi spune mama. „ Atunci
când soțul meu a aflat că am leucemie a ales să ne părăsească. Îmi este greu, trebuie să mă
descurc doar cu alocațiile celor mici, pe care nu știu cum să le împart. Am datorii.”
 Cei 5 copilași merg la școală, respectiv la grădiniță. Nu au bani pentru rechizite sau chiar
îmbrăcăminte nouă. Cu toate acestea, sunt elevi conștiincioși și învață bine, iar atunci când se
lasă seara își fac temele la lumânare.
Fiecare își dorește să devină cineva în viață. Pompier, polițist, doctor sau chiar profesor. Sunt
dornici să își schimbe viitorul, iar la o vârstă fragedă, aceștia au înțeles că munca și învățatul
este singura cale.
Din păcate, aceasta este situația multor familii din România. Familii care trăiesc de pe o zi
pe alta și nu au altceva de făcut decât să se roage la un viitor mai bun.