Sunteți pe pagina 1din 2

Numele: Data:

TEST DE EVALUARE
 Toate subiectele sunt obligatorii.
 Se acordă 10 puncte din oficiu.
 Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute.
SUBIECTUL I 60 de puncte
Citește textul de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.
„La vremea de care vorbesc, era însă pace în țară și între oameni bunăvoire. Porțile stăteau deschise
ca la Domnie. Și prin ele, în zile line de toamnă, puteai vedea valea Moldovei cât bătea ochiul și pâclele
munților pe păduri de brad până la Ceahlău și Hălăuca. Iar după ce se cufunda soarele înspre tărâmul celălalt
și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre
ale ușilor și ferestrelor zăbrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile.
Stătea stâlp acolo, în acele zile grase și vesele, un răzăș străin, care mie îmi era drag foarte, închina
oala cătră toate obrazele, asculta cu ochii duși cântecele lăutarilor și se lua la întrecere până și cu moș Leonte
la tâlcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta. Era un om înalt, cărunt, cu fața uscată și adânc brăzdată, în
jurul mustății tușinate și la coada ochilor mititei, pielea era scrijelită în crețuri mărunte și nenumărate.
Ochiul lui era aprig și neguros, obrazul cu mustața tușinată părea că râde cu tristeță.
Îl chema Ionită comisul. Dumnealui Ioniță comisul avea o pungă destul de grea în chimir, sub straiele
de șiac sur. Și venise călare pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu
jar. Numai pielea și ciolanele! Un cal roib, pintenog de trei picioare, cu șaua naltă pe dânsul, neclintit într-un
dos de părete, cu mănunchiul de ogrinji sub bot.”
(Mihail Sadoveanu, Iapa lui Vodă)

A. Scrie răspunsul pentru cerințele de mai jos cu privire la textul dat.

1. Precizează patru trăsături ale comisului Ioniță, existente în text. 4p


……………………………………………………………………………………….

2. Scrie patru indicii spațiali din textul dat. 4p


……………………………………………………………………………………………….
3. Personajele din text se află la: 4p
a. Ceahlăul
b. Valea Moldovei
c. Hanul Ancuței
4. Întâmplările din al doilea plan narativ sunt relatate de: 4p
a. Naratorul 1
b. Comisul Ioniță
c. Moș Leonte
5. Ce semnificație are faptul că hanul este asemenea unei cetăți? 4p
a. Hanul este o construcție trainică
b. Hanul este un loc închis
c. Hanul este un loc al comunicării de sine
6. Notează X în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informașiile din text. 6p

ENUNȚUL CORECT INCORECT


Întâmplările de la han se petrec vara.
Comisul Ioniță este personaj în povestea sa.
Naratorul 1 îl admiră pe comisul Ioniță.
Comisul Ioniță este un răzăș din Iași
Comisul Ioniță este darnic și sociabil
Atmosfera prielnică spunerii poveștilor este dimineața.
7. Menționează tiparul textual din fragmentul de mai jos: 4p

„ Era un om înalt, cărunt, cu fața uscată și adânc brăzdată, în jurul mustății tușinate și la coada
ochilor mititei, pielea era scrijelită țn crețuri mărunte și nenumărate. Ochiul lui era aprig și neguros,
obrazul cu mustața tușinată părea că râde cu tristeță.”

…………………………………………………………………………………………………….

B. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.

1. Subliniază dintre cuvintele date, pe cele care îndeplinesc în text funcția sintactică de atribut
adjectival: „ deschise”, „line”, „ lăutarilor”, „ grase”, „ negre” 3p

2. Sunt atribute substantivale toate cuvintele din seria: 4p


a. De toamnă, Moldovei, munților, de piatră
b. Line, de piatră, străin, lăutarilor,
c. Munților, roib, vesele, Ioniță

3. Rescrie enunțul următor astfel încât să realizezi expansiunea atributului.


„ Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor.” 5p

…………………………………………………………………………………………….

4. Transcrie din fragmentul de mai jos trei atribute diferite și precizează felul lor: 6p

„ Iar după ce se cufunda soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și
lunecau în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor
zăbrelite.”
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….

5. Transcrie din primul paragraf al textului o propoziție subordonată atributivă. 6p

………………………………………………………………………………………………..

6. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul „comisul” să aibă funcția sintactică de


atribut substantival genitival. 6p

………………………………………………………………………………………….................

SUBIECTUL AL II- LEA 30 de puncte

Imaginează-ți că ai ajuns la Hanul Ancuței. Redactează un text narativ de cel putin 100 de cuvinte în
care să relatezi întâmplarea povestită de comisul Ioniță, dar având un alt final. Compunerea ta trebuie să
cuprindă indicii spațio- temporali, succesiunea logică a evenimentelor și prezentarea unui sentiment.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel:


 Conținutul compunerii - 22 de puncte
 Redactarea compunerii - 8 puncte

S-ar putea să vă placă și