CĂTĂLIN DÎRŢU

Unitatea de învăţare 1.
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE: SPECIFICUL PSIHOLOGIEI PERSONALITĂȚII ȘI
CONCEPTUL DE PERSONALITATE

1. SPECIFICUL PSIHOLOGIEI PERSONALITĂŢII

Afirmaţia că obiectul psihologiei este psihicul uman este o banalitate. Ea serveşte comodităţii
noastre, deoarece, în realitate, ceea ce numim generic psihologie se referă la un corpus mai mult sau
mai puţin omogen ce cuprinde o multitudine de discipline psihologice. Complexitatea psihicului uman
este cea care permite, mai bine zis impune existenţa acestor multiple abordări. Puşi în faţa acestei
complexităţi cercetătorii s-au văzut nevoiţi să-şi decupeze o arie specifică de interes şi, nu în ultimul
rând, să adopte o anume atitudine, adică să-şi construiască o grilă proprie de interpretare a realităţii
polimorfe şi dinamice numită psihic. Astfel, în spatele unor denumiri precum: psihologie socială,
psihologie a dezvoltării, psihologie şcolară, psihologie a muncii, neuro-psihologie etc., se ascund
atitudini diferite, deseori concurente.
Fără să facă excepţie, psihologia personalităţii, ca disciplină ce face parte din trunchiul comun
al ştiinţelor psihologice, şi-a definit o anume atitudine, un specific propriu. Spre deosebire de o mare
parte a disciplinelor psihologice care au adoptat o atitudine analitică în studierea psihicului, psihologiei
personalităţii îi este specifică o atitudine sintetică. Cu alte cuvinte, dacă majoritatea psihologilor preferă
să cerceteze separat diferitele "componente" ale psihicului, (precum senzaţia, percepţia, imaginea,
emoţia, deprinderea, etc.), pentru a încerca ulterior să asambleze informaţiile obţinute în teorii coerente,
dar limitate la fenomenele psihice cercetate, psihologul personalităţii îşi propune din start să abordeze
psihicul ca organizare totală, ca personalitate, pentru a-şi pune abia după aceea problema structurilor
sau nivelurilor care compun acest întreg. Se poate observa astfel cu uşurinţă că, în cercetarea tainelor
psihicului, psihologii personalităţii evită pe cât posibil demersul inductiv, (al cărui specific este
cercetarea pornind de la parte la întreg, de la particular la general), preferând demersul deductiv, (care
coboară de la întreg spre parte, de la general spre particular).
Rezultatele unei astfel de abordări a psihicului, ca totalitate, se concretizează în teorii cu grad
de elaborare deosebit de sofisticat, teorii care încearcă să explice modul în care se desfăşoară procesul
de construire a personalităţii pornind de la anumite principii generale de organizare. Astfel, în
elaborarea influentelor lor teorii Freud a pornit de la definirea conceptului de libido, Jung de la cel de
arhetip, Allport de la trăsătură, Kelly de la construct, etc. Pe de altă parte, gradul înalt de generalitate al
acestor teorii şi dorinţa autorilor lor de a explica arhitectura întregului psihic mergând până la amănunt a
făcut ca pentru multe din afirmaţiile conţinute de teoriile personalităţii să lipsească suportul empiric.
Astfel, mai toate teoriile se dovedesc a fi deosebit de vulnerabile la critici, psihologii personalităţii fiind
deseori acuzaţi că, din dorinţa lor de a asigura coerenţa internă a teoriilor lor, ignoră faptele reale
preferând deducţia pură, (speculaţia).

ÎNTREBARE
Care este specificul psihologiei personalității ca disciplină, comparativ cu specificul psihologiei sociale
sau al psihologiei dezvoltării?

2. CONCEPTUL DE PERSONALITATE
Este îndeobşte bine cunoscut că etimologia termenului de personalitate îşi are originea în
cuvântul latin persona, cuvânt care se referea în antichitate la masca pe care o purta pe scenă actorul,

304
 PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

cu timpul acest termen ajungând să se refere la individul însuşi, cu referire directă la însuşirile
caracteristice şi stabile ale acestuia. Cu toate că la prima vedere personalitatea ar părea uşor de
încadrat într-o definiţie, în realitate suntem departe de realizarea unui consens în definirea personalităţii.
Omul obişnuit foloseşte termenul de personalitate în scop evaluativ. Pentru el, personalitate este acel
individ ale cărui calităţi sau trăsături pozitive le eclipsează pe cele ale indivizilor de nivel mediu.
Psihologi precum behavioriştii definesc personalitatea ca pe o colecţie de deprinderi acumulate prin
modelarea comportamentului individului de către societate. Alţi psihologi, de orientare biologistă privesc
personalitatea prin prisma zestrei ereditare cu care copilul vine în lume, iar psihologii umanişti susţin că
principalul factor determinant al personalităţii este propria noastră conştiinţă ce face ca omul să fie o
fiinţă liberă, procesul de construire a personalităţii fiind în fapt unul de auto-construcţie.
Există sute de definiţii ale personalităţii, fapt care poate să-l uimească şi să-l descurajeze pe cel
care face primii paşi în înţelegerea personalităţii. În realitate, marea diversitate a acestor definiţii provine
aşa cum s-a mai spus din complexitatea naturii psihicului uman şi, în consecinţă, a gradului înalt de
generalitate al conceptului de personalitate. Gordon Allport, psihologul al cărui efort de definire a
psihologiei personalităţii ca disciplină a fost unul decisiv, afirma că datorită dificultăţii de înţelegere a
omului în general, personalitatea trebuie abordată din două perspective oarecum distincte. Pe de o
parte trebuie cercetat omul concret, cu trăsăturile lui stabile şi cu modul unic în care interacţiunea
acestor trăsături se manifestă în comportament, iar pe de altă parte trebuie studiate acele trăsături
generale, comune tuturor oamenilor. Altfel spus, efortul psihologului de înţelegere a personalităţii
presupune necesitatea pendulării între persoana concretă şi persoana abstractă, între ceea ce ne
diferenţiază şi ceea ce ne apropie de ceilalţi oameni.
Într-o altă formulare, C. Kuckhohn şi H.A. Murray au subliniat că problemele de definire a
personalităţii îşi au originea în faptul că "fiecare om este în anumite privinţe: a) ca toţi ceilalţi oameni,
b) ca unii oameni, c) ca nici un alt om". Personalitatea se prezintă astfel, în concepţia acestor autori, ca
o realitate tridimensională guvernată de trei tipuri de legi: legi generale, legi de grup şi legi individuale.
Tot ca realitate tridimensională concep personalitatea şi psihologii existenţialişti care consideră că omul
reacţionează la provocările lumii externe atât în: 1) calitatea lui de fiinţă biologică, cât şi în 2) calitatea
lui de fiinţă socială aflată în continuă interacţiune cu semenii săi, dar mai ales în 3) calitatea lui de fiinţă
liberă, singura care se poate judeca pe sine însăşi, planificându-şi şi dând sens propriului viitor.
Dar posibilităţile nelimitate de abordare a personalităţii umane par a fi sugerate şi mai plastic de
figura numită de psihologi "fereastra Johari", după numele celor doi autori (Joe Luft şi Harry Ingram,
1966) care au propus-o.
Cunoscută de Eu Necunoscută de Eu
Cunoscută de ceilalţi Zonă publică Zonă invizibilă
Necunoscută de ceilalţi Zonă secretă Zonă inconştientă

Compartimentul numerotat cu nr. 1 al "ferestrei Johari" sugerează faptul că fiecare persoană

joacă în mod conştient, aşa cum subliniază şi psihologii sociali, un anumit rol, adoptă o anumită mască,
(pe care Jung o numea persona), încearcă să lase să fie văzute de către ceilalţi doar acele trăsături pe
care le consideră compatibile cu statutul social la care doreşte să acceadă.
Cel de-al doilea compartiment cuprinde acele trăsături de personalitate de care noi suntem
conştienţi, dar nu-i lăsăm pe ceilalţi să le cunoască. Aceasta nu însemnă că ceea ce ascundem de
ceilalţi sunt neapărat trăsături negative. Unele trăsături de personalitate pot fi cerute într-un context
social, dar pot fi incompatibile într-un alt context. Spre exemplu, dacă dorim să fim promovaţi într-un
post de conducere care cere fermitate şi rapiditate în decizii nu-i putem lăsa pe ceilalţi să vadă că în
realitate suntem lenţi în luarea deciziilor, (poate datorită unui temperament flegmatic), şi nici că suntem
emotivi. Vom încerca să disimulăm aceste trăsături incompatibile cu postul vizat.
Pe de altă parte al treilea compartiment al ferestrei atrage atenţia că nici un om nu este un actor
perfect şi că nu putem să ne ascundem cu totul adevăratele gânduri şi sentimente. Există astfel

305
CĂTĂLIN DÎRŢU

caracteristici profunde ale personalităţii noastre de care noi nu suntem conştienţi, dar pe care ceilalţi
reuşesc să le citească mai mult sau mai puţin bine.
Ultimul compartiment al ferestrei se referă la o zonă ipotetică a personalităţii dar a cărei
existenţă este foarte probabilă, şi anume la una care ar cuprinde acele trăsături de personalitate care nu
pot fi observate de nici un observator dar care, măcar pentru o perioadă nici nu sunt conştientizate de
posesorul lor. Această zonă ar putea fi considerată o zonă de latenţă întrucâtva asemănătoare, (dar nu
identică), cu zona în care Freud considera că pot fi localizate procesele psihice refulate.
Nu putem încheia această secţiune fără a atrage atenţia aspra faptului că, deşi sunt foarte
numeroase, nu există definiţii greşite ale personalităţii ci doar mai mult sau mai puţin complete sau mai
mult sau mai puţin adecvate. Scopul fiecărei definiţii este să servească unor interese de cercetare sau
teoretice şi atât timp cât o definiţie răspunde acestor scopuri ea este utilă. În final vom consemna două
definiţii ale personalităţii care nouă ni s-au părut a fi mai adecvate cu viziunea pe care o avem despre
subiectul acestui curs. O primă definiţie este una clasică şi aparţine lui G. Allport care vedea
personalitatea ca fiind: "organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină gândirea şi comportamentul său caracteristic". Cea de a doua definiţie pentru care am optat
este mai recentă şi este complementară primei definiţii. Ea aparţine lui L. Pervin care consideră că
"personalitatea reprezintă acele proprietăţi structurale şi dinamice ale individului sau indivizilor care-i
reflectă pe ei înşişi în răspunsurile caracteristice pe care aceştia le dau diferitelor situaţii".

APLICAŢIE
Utilizând indicaţiile bibliografice de la sfârşitul cursului şi nu numai, selectaţi cât mai multe definiţii ale
personalităţii şi apoi, încercaţi să le clasificaţi în funcţie de orientarea teoretică pe care o reprezintă.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Nu există decât o singură modalitate de definire a personalității care este adevărată. Restul sunt fie
false, fie incomplete.
a. Adevărat
b. Fals
2. Orice încercare de definire a personalității răspunde unor:
a. interese de cercetare
b. interese estetice
c. interese teoretice
d. interese financiare
e. interese politice
f. interese sociale
3. După Allport, efortul psihologului de înţelegere a personalităţii presupune necesitatea pendulării între
persoana concretă şi persoana abstractă.
a. Adevărat
b. Fals

Referinţe bibliografice
 Allport, G.W., 1991, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti

306
 PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

 Funder, C. D., 1997, The personality puzzle, W.W. Northon & Company.
 Pervin, L.A, 1996, The science of personality, John Wiley and Sons Inc., New York.
 Ryckman, R.M., 1993, Theories of personality, Wadsworth Inc., California.

Bibliografie obligatorie pentru cursanţi

Referinţe principale:
 Dîrțu, Cătălin, 2013, Psihologia personalității, Manual pentru Învăţământul la distanţă, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Referinţe suplimentare:
 Avram, E., 2009, Psihologia personalității, Editura Universitară, București
 Matthews, G., Deary, I. J., Whiteman, M.C., 2012, Psihologia personalității. Trăsături, cauze,
consecințe, Polirom, Iași.
 Opre A., 2012, Inconștientul cognitiv: modele teoretice, suport experimental și aplicații, Polirom, Iași

307