CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

Unitatea de învățare 5.
COGNIȚIA – CARACTERISTICI GENERALE ȘI TEORII EXPLICATIVE ALE
PROCESELOR COGNITIVE

Gândirea şi limbajul ne fac unici, probabil mai mult decât alte aspecte ale naturii umane. Deşi
maimuţele, de exemplu, pot gândi, gândirea lor este limitată deoarece ele pot învăţa doar un limbaj
rudimentar. Abilităţile noastre de a gândi şi vorbi au reprezentat piatra de temelie pentru civilizaţia
modernă. Generaţiile anterioare au găsit soluţii la multe dintre probleme şi le-au comunicat prin
intermediul limbajului. Noi am construit plecând de la cunoştinţele lor, dar în acelaşi timp noi vom
rezolva problemele noastre şi le vom comunica generaţiilor următoare. Mai mult decât alte specii avem
puterea de a controla lumea şi de a ne construi un loc mai bun pentru a trăi. Ironic, tocmai aceste
abilităţi ne-ar putea fi fatale, pentru că le-am folosit pentru înarmare şi devastare.

DEFINIŢIE
Cogniţia poate fi definită ca un proces intelectual (la fel ca şi percepţia, memoria, gândirea şi
limbajul) prin care informaţia este obţinută, transformată, stocată, reactivată şi utilizată.

Prezentăm în continuare câteva aspecte importante ale cogniţiei:

IMPORTANT
1. Informaţiile sunt prelucrate de cogniţie. Informaţiile prelucrate reprezintă materialul cogniţiei:
materialul este preluat, transformat, păstrat şi folosit. Multe dintre informaţii sunt legate de categorii şi
concepte.
2. Cogniţia este activă. Informaţiile preluate din lumea externă sunt schimbate, păstrate şi folosite în
procesul cogniţiei. În cogniţie informaţia obţinută are un sens, este transformată prin procesul de
interpretare al percepţiei şi gândirii, stocată şi reamintită prin intermediul memoriei, folosită în procesul
de rezolvare de probleme şi limbaj.
3. Cogniţia este utilă, foloseşte unui scop. Gândim când nu înţelegem ceva, folosim limbajul pentru a
comunica ceva celorlalţi, creăm când avem nevoie de ceva care nu există. Oamenii folosesc cogniţia
pentru a supravieţui din punct de vedere fizic şi pentru a trăi în lumea socială.

GÂNDIREA

DEFINIŢIE
Gândirea se referă la utilizarea percepţiei, combinaţiilor mentale şi a reprezentărilor simbolurilor,
obiectelor sau conceptelor.

Când ne imaginăm ceva, rezolvăm probleme mentale, utilizăm limbajul intern, de fapt noi
gândim. Manipularea mentală a obiectelor este independentă de acţiunea fizică musculară.

52
 
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

Conceptele: unităţi de bază ale gândirii

DEFINIŢIE
Conceptele sunt definite drept categorii de idei, evenimente sau calităţi care sunt legate între
ele prin anumite trăsături comune, în ciuda diferenţelor dintre ele

EXEMPLU
Dacă luam conceptul “barcă”, fiecare dintre noi recunoaşte o barcă chiar dacă arată diferit de
alte bărci pe care le-am văzut până atunci. A barcă nouă poate fi inclusă în concept pentru că are
calităţi comune cu întreaga clasă de obiecte pe care noi o denumim bărci. Bărcile aparţin unei categorii
conceptule mai largi, şi anume vehicule de transport. Existenţa unor concepte, cum ar fi barcă, clădire,
câine este foarte utilă. Multe dintre obiectele şi ideile cu care ne intersectăm zilnic aparţin unor categorii
familiare, deşi ele pot să ne apară ca fiind diferite.

Aplicând conceptele putem să înţelegem imediat noile idei sau obiecte, pentru că putem să le
legăm de clase de obiecte similare cu care suntem familiarizaţi. Noi ştim la ce să ne aşteptăm de la un
obiect chiar dacă îl întâlnim pentru prima dată. Astfel economisim o mare cantitate de efort pe care ar
trebui să-l cheltuim de fiecare dată pentru a învăţa ce este fiecare obiect.
Iată şi un alt exemplu.

EXEMPLU
Fiecare act de generozitate este diferit de la o persoană la alta, dar ele pot fi grupate deoarece
împart o calitate comună, generozitatea. Când dăm o definiţie a termenului de generozitate, definiţia va
fi o afirmaţie care include toate actele de generozitate şi le exclude pe cele de negenerozitate.

IMPORTANT
Unele concepte se bazează pe o singură trăsătură comună, cum ar fi conceptul de “roşu”. Acestea sunt
considerate ca fiind concepte simple.

Dacă un lucru este roşu, el aparţine conceptului de “roşu” fără a ţine seama de alte
caracteristici. Merele roşii, mingiile roşii şi tricourile roşii sunt exemple ale conceptului de roşu, în ciuda
altor aspecte care fac ca aceste obiecte să fie diferite. Alte concepte sunt mai complexe.

DEFINIŢIE
Conceptele conjunctive sunt definite prin prezenţa simultană a două sau mai multe caracteristici
comune.

Conceptul de “mătuşă domnişoară (necăsătorită)” este un exemplu de concept conjunctiv

pentru că are trei caracteristici simultan (femeie, necăsătorită şi sora unuia dintre părinţi).

53
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

IMPORTANT
Conceptele disjunctive sunt definite prin prezenţa uneia sau alteia dintre caracteristicile comune
sau a ambelor.

EXEMPLU
O persoană poate fi considerată schizofrenă dacă are permanent experienţe senzoriale
distorsionate sau are permanent idei false (crede că este rege sau agent CIA) sau pe ambele.
Conceptul de “persoană schizofrenică” este un concept disjunctiv deoarece este definit de prezenţa fie
a uneia fie a alteia dintre caracteristici sau de prezenţa ambelor.

Formarea conceptelor: învăţarea de noi concepte

Formarea conceptelor a fost studiată în laborator folosindu-se concepte arbitrare.

EXPERIMENT
Subiecţilor le erau prezentate o serie de cartonaşe, fiecare dintre ele conţinând câte o figură
geometrică. Figura putea fi un cerc sau un triunghi, putea avea culoare neagră sau cărămizie. Figurile
erau prezentate câte una pe fiecare cartonaş sau în pereche şi puteau fi mici sau mari. Fiecare cartonaş
era prezentat subiectului cu precizarea că numai unele dintre ele aparţin unei anumite categorii iar alte
nu. Subiectul trebuia să înveţe ce concept era. După ce subiectul vedea un cartonaş trebuia să
ghicească dacă acesta era sau nu membru al conceptului, experimentatorul precizând corectitudinea
răspunsului. Conceptul ilustrat în acest exemplu este un triunghi mare. Cercetările în domeniul formării
conceptelor au evidenţiat mai multe aspecte ale cogniţiei. De exemplu, conceptele cu mai multe
dimensiuni irelevante (număr şi culoare irelevante ca în exemplul anterior) sunt mai greu de învăţat.

Experienţa umană şi contextul joacă un rol foarte important în formarea conceptelor.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Gândiți-vă la un exemplu în care contextul a a avut un rol important în formarea unui concept.

Noi dezvoltăm concepte prin clasificarea obiectelor în acord cu asemănările cu alte obiecte,
clasificările putând să apară chiar când asemănările sunt foarte abstracte. Tindem să clasificăm
obiectele şi ideile care par să fie similare într-un singur concept. Aceleaşi obiecte pot să împartă mai
multe categorii conceptuale, care se bazează pe cunoştinţele persoanei despre asemănările şi
diferenţele dintre obiecte.
Concepte naturale
Rosch (1973) a sugerat că nu toate conceptele sunt la fel de uşor de învăţat. Unele sunt mai
naturale decât altele. Suntem biologic pregătiţi să învăţăm mai uşor anumite lucruri. Din această
perspectivă suntem pregătiţi să învăţăm mai uşor anumite concepte în comparaţie cu altele. Din punctul
de vedere al lui Rosch conceptele au două caracteristici primare, sunt concepte de bază şi prototipice.

54
 
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

DEFINIŢIE
Un concept de bază are un grad mediu de cuprindere. Cuprinderea se referă la numărul de
membri care sunt incluşi într-un concept.

IMPORTANT
Rosch distinge trei nivele de cuprindere:
1. Conceptele supraordonate, care sunt foarte cuprinzătoare şi au un număr foarte mare de membri.
De exemplu, vehicul este un concept supraordonat care conţine foarte mulţi membri (maşini,
biciclete, atelaje etc.).
2. Conceptele de bază care au un grad mediu de includere. Maşina este un exemplu de concept de
bază deoarece are o cuprindere mai mică decât conceptul supraordonat de vehicul, dar include
mulţi membri.
3. Conceptele subordonate au cel mai mic nivel de cuprindere. De exemplu, conceptul subordonat de
“Dacia” include mult mai puţini membri în comparaţie cu conceptul supraordonat de vehicul sau
conceptul de bază, maşină.

APLICAŢIE
Descrieți un concept de bază la alegere, specificând conceptele supraordonate și subordonate.

Conceptele de bază sunt mai naturale şi de aceea mai uşor de învăţat şi folosit. Acest aspect
este demonstrat de modul în care copii învaţă conceptele. Copiii, în general, învaţă mai întâi conceptele
de bază cum ar fi maşină şi apoi conceptele supraordonate (vehicul), sau conceptele subordonate
(Dacia). Explicaţia acestui aspect este legată de caracteristicile conceptelor de bază care se potrivesc
mai bine intelectului uman.

IMPORTANT
Caracteristicile conceptelor de bază sunt:
1. Conceptele de bază posedă atribute comune. De exemplu, toţi membrii conceptului de bază
şurubelniţă sunt folosiţi pentru a răsuci şuruburile şi au un capăt metalic iar la celălalt capăt un
mâner. Membrii categoriei supraordonate de unealtă au mai puţine caracteristici comune. Membrii
categoriei subordonate de şurubelniţă din crom au multe caracteristici comune, doar unele dintre
acestea nefiind comune cu cele ale membrilor conceptului de bază şurubelniţă.
2. Membrii conceptelor de bază au forme similare. Toate şurubelniţele au aceeaşi formă, dar nu se
poate spune acelaşi lucru despre unelte. Formele şurubelniţelor din crom sunt asemănătoare, ele
distingându-se de alte şurubelniţe prin materialul folosit în construcţia lor.
3. Membrii conceptelor de bază presupun folosirea aceloraşi mişcări motrice. Mişcările motrice
asociate membrilor conceptului de bază sunt aceleaşi, răsucirea şurubelniţelor. Nu acelaşi lucru se
poate spune despre conceptele supraordonate, fiecare membru din această categorie presupune
mişcări motrice diferite. Membrii conceptului subordonat şurubelniţă din crom presupune aceleaşi
mişcări musculare cu cele ale membrilor conceptului de bază.
4. Conceptele de bază sunt uşor de denumit. De exemplu, dacă se cere unei persoane să
denumească obiectele dintr-o încăpere atunci cele mai multe cuvinte folosite se referă la conceptele

55
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

de bază cărora aparţin obiectele. La vederea unei şurubelniţe din crom persoana va spune
şurubelniţă şi nu unealtă sau şurubelniţă din crom.

Aceste patru caracteristici ale conceptelor de bază le fac mai naturale, adică mai uşor de
învăţat şi folosit în sistemul uman de procesare a informaţiei.
A doua caracteristică a conceptelor naturale se referă la faptul că acestea sunt exemple bune
pentru o categorie sau prototipuri. Dacă cerem unei persoane să dea un exemplu pentru categoria
supraordonată “jucărie”, există o probabilitate mai mare ca persoană să spună “păpuşă sau maşinuţă”
decât “găletuşă de nisip”. La fel pentru categoria supraordonată “fruct” răspunsul prototipic este “măr”.

REZOLVAREA DE PROBLEME

O modalitate de utilizare a conceptelor este rezolvarea de probleme.

DEFINIŢIE
Rezolvarea de probleme este definită ca un proces cognitiv în care informaţia este folosită
pentru atingerea unui scop blocat de anumite obstacole.

Cercetătorii consideră că există trei tipuri principale de operaţii cognitive implicate în rezolvarea
de probleme, operaţii care se desfăşoară într-o anumită ordine. Mai întâi trebuie să percepem şi să
formulăm problema, pentru a stabili cu ce tip de problemă ne confruntăm. Apoi trebuie să evaluăm
elementele problemei pentru a decide care sunt informaţiile şi instrumentele necesare rezolvării
problemei. În final trebuie să elaborăm o listă de soluţii şi să le evaluăm.

Formularea problemei
Înainte de a rezolva o problemă trebuie să o definim. Uneori problema este evidentă. De
exemplu, ce fac dacă doresc să ajung la Suceava şi nu am bani de benzină. Alteori problema nu este
prea clară. De exemplu, dacă o persoană doreşte să avanseze la locul de muncă ea are mai multe
posibilităţi: să muncească mai mult şi mai bine, să se pună bine cu superiorul sau să ceară insistent
promovarea.
Posner (1973) evidenţiază importanţa acestei etape în rezolvarea de probleme.

EXEMPLU
În cazul problemei din fig. 1 se dă raza cercului şi se cere să aflăm lungimea segmentului “BD”

A  D  A D 

B  C  B C 

FIG. 1 FIG. 2
Nu trebuie să gândim rezolvarea problemei prin implicarea triunghiului “ABD”. Formularea problemei în
acest fel blochează găsirea soluţiei. După cum se vede în fig. 2, problema poate fi uşor rezolvată dacă

56
 
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

considerăm segmentul “BD” ca diagonală a dreptunghiului “ABCD”. Raza cercului, care este cealaltă
diagonală a dreptunghiului, este cunoscută. Pe baza principiilor geometriei, diagonalele unui dreptunghi
sunt egale (AC = BD), iar diagonala “AC” este raza cercului. Deci “BD” este un segment egal cu raza
cercului. Observăm că este important să trecem de la o formulare la alta pentru a găsi o formă care ne
poate duce spre soluţia corectă.

Înţelegerea elementelor problemei

După formularea problemei trebuie să facem un inventar al elementelor problemei, a
informaţiilor şi resurselor utile. Adesea rezolvarea efectivă a problemei solicită o interpretare flexibilă a
semnificaţiei şi utilităţii acestor elemente. Multe dintre problemele cotidiene necesită o reorganizare a
elementelor problemei. Lipsa de flexibilitate în evaluarea elementelor problemei poate duce la eşec.

EXPERIMENT
Într-un experiment, s-a cerut subiecţilor să-şi imagineze că au la dispoziţie trei vase de diferite
mărimi (A=18 ml, B=43 ml, C=10 ml). Aceştia trebuiau să obţină o cantitate de apă care nu era egală cu
volumul nici unui vas. De exemplu, li s-a cerut să obţină într-un vas 5 ml. Rezolvarea acestei probleme
presupune parcurgerea următoarelor etape. Din vasul B de 43 ml se umple vasul A de 18 ml. În vasul B
rămân 25 ml de apă. Apoi se umple de două ori vasul C de 10 ml, în acest fel în vasul B rămân 5ml.
Soluţia poate fi exprimată algebric astfel B - A - 2C. După ce subiecţii au rezolvat încă cinci probleme
folosind vase de mărimi diferite, dar care implicau acelaşi algoritm de rezolvare, subiecţilor li s-a dat o
altă problemă. Măsuraţi 20 ml când vasul A are 24 ml, vasul B are 52 ml, iar vasul C 4 ml. Subiecţii au
încercat să rezolve problema folosind acelaşi algoritm. Soluţia corectă era mai simplă, A - C. Explicaţia
acestui comportament constă în faptul că subiecţii au folosit în rezolvarea acestei probleme rutina
mentală formată atunci când au rezolvat problemele anterioare.

IMPORTANT
Concluzia este că atunci când evaluăm elementele unei probleme facem apel la rutine mentale
sau seturi cognitive. Termenul de set cognitiv se referă la o modalitate obişnuită de abordare sau
percepere a problemei. Acest set cognitiv împiedică utilizarea flexibilă a elementelor unei probleme.

Generarea şi evaluarea soluţiilor alternative.

Deseori o problemă are mai multe soluţii posibile. În acest caz sarcina este de a genera o listă
de soluţii posibile, prin evaluarea fiecărei soluţii încercăm să prevedem efectele sau consecinţele
acestora, alegerea celei mai bune soluţii şi apoi dezvoltarea unei modalităţi de implementare a acesteia.
Nu este posibilă o rezolvare ideală a problemelor care apar, dar există strategii de îmbunătăţire a
capacităţilor de rezolvare care cuprind mai multe etape:
1. Identificarea problemei este etapa în care situaţia problematică trebuie precizată cât mai exact.
2. Generarea tuturor opţiunilor posibile. În această etapă variantele posibile nu trebuie evaluate critic
deoarece pot să apară variante neobişnuite. Este indicat să se producă cât mai multe variante
posibile, acceptându-se combinarea acestor variante.
3. Eliminarea variantelor evident inconvenabile.
4. Examinarea opţiunilor rămase. Se procedează la realizarea unei liste care să cuprindă toate
consecinţele negative posibile pentru fiecare opţiune. Acelaşi lucru se va face şi pentru consecinţele
pozitive ale opţiunilor. Apoi se elimină opţiunile care au consecinţe preponderent negative şi în final
se compară opţiunile rămase şi se alege opţiunea care are cele mai multe efecte pozitive.
5. Generarea tuturor modalităţilor posibile de implementare a opţiunii.

57
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU

6. Implementarea unei strategii pentru rezolvarea problemei.

Algoritmica şi euristica
Strategiile de rezolvare a problemelor pot fi algoritmice sau euristice.

DEFINIŢII
Algoritmii sunt modele sistematice care garantează rezolvarea unei probleme. Rezolvarea
algoritmică a unei probleme implică căutarea sistematică a fiecărei modalităţi posibile de soluţionare.
Euristicile sunt strategii care măresc probabilitatea de a găsi o soluţie corectă. Deoarece nu
evaluează sistematic toate soluţiile posibile, euristica nu garantează găsirea soluţiei corecte.

Se pare că oamenii folosesc mai mult strategiile euristice decât pe cele algoritmice. Explicaţia
ţine de dificultatea elaborării algoritmilor, dar şi de faptul că nu s-au realizat algoritmi pentru multe
situaţii problematice.
Tversky (1973) a identificat două euristici frecvent utilizate în rezolvarea de probleme:
reprezentativitatea şi utilitatea.

IMPORTANT
Euristicile reprezentative fac predicţii bazate pe asemănarea dintre informaţiile pe care le
avem şi rezultatele pe care le putem obţine. Putem face predicţii asupra profesiei unei persoane pe
baza trăsăturilor de personalitate specifice, necesare profesiunii respective. Aceasta poate fi o bună
strategie, dar nu avem posibilitatea folosirii altor informaţii utile (preferinţa profesională, nivelul de
şcolarizare, motivaţie etc.).
Euristica utilă presupune luarea deciziilor pe baza utilităţii sau valabilităţii informaţiilor din
memorie. În acest caz vom utiliza informaţiile pe care ni le reamintim. Astfel predicţia profesiei unei
persoane se va face reamintindu-ne trăsăturile de personalitate ale unui subiect care exercită deja
profesiunea respectivă, trăsături pe care le posedă şi persoana pentru care facem predicţia. Această
strategie este eficientă din punct de vedere al efortului depus, dar nu duce întotdeauna la rezolvarea
efectivă a problemei.

Rezolvarea creativă a problemelor

A fi creativ înseamnă a produce ceva nou în opoziţie cu ceea ce este vechi, uzual, banal.
Aspectul de noutate trebuie evaluat după gradul de originalitate. Originalitatea se referă la distanţa
dintre produsul nou şi ceea ce există deja, este cunoscut şi uzual în domeniul respectiv.
Psihologii au asociat frecvent creativitatea cu inteligenţa. Practic se observă o legătura între
acestea, în sensul că subiecţii creativi posedă un nivel de inteligenţă ridicat. Dar s-a observat că nu
întotdeauna acest lucru este valabil, unii subiecţi creativi având un nivel de inteligenţă mediu, vorbindu-
se chiar şi despre creativii imbecili. Guilford (1950), interesat de rezolvarea acestei probleme, face
distincţia dintre gândirea convergentă şi cea divergentă.

DEFINIŢIE
Gândirea convergentă presupune elaborarea unor inferenţe pornind de la aspecte particulare
pentru a ajunge o singură soluţie. Demersul gândirii divergente parcurge un drum invers, de la un
aspect particular al realităţii spre cât mai multe soluţii diferite.

58
 
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE II

S-a considerat că subiecţii la care nivelul gândirii divergente este mai ridicat sunt mai creativi.
Cercetările ulterioare au demonstrat că gândirea divergentă este importantă pentru rezolvarea creativă
a problemelor, dar în combinare cu gândirea convergentă nivelul creativităţii este mai ridicat.

APLICAŢIE
1. Care este diferenţa dintre conceptele simple şi cele conjunctive?
2. Care sunt caracteristicile conceptelor de bază ?
3. Care sunt nivele de cuprindere ale unui concept?
4. Diferenţiaţi euristica reprezentativă de euristica utilă.

59