FILOSOFIA MINȚII ȘI PROBLEMELE CONȘTIINȚEI

Trușe Lorenzo

Problemele conștiinței sunt complexe și persistente, dar abordarea lor este crucială pentru a înțelege
natura minții și a experienței umane. În această lucrare am examinat definiția și funcțiile conștiinței, precum și
problemele sale majore, cum ar fi problema fenomenului subiectiv și problema relației dintre minte și corp. De
asemenea, am explorat și teoriile conștiinței, relevante acestui subiect. Sper că această lucrare va oferii o imagine
de ansamblu a problemei conștiinței și a abordărilor filosofice.

The problems of consciousness are complex and persistent, but addressing them is crucial to
understanding the nature of the mind and human experience. In this writing I have examined the definition and
functions of consciousness, as well as its major problems, such as the problem of subjective phenomenon and the
problem of the relationship between mind and body. Also, I explored theories of consciousness relevant to this topic.
I hope that this writing will give you an overview of the problem of consciousness and philosophical approaches.

Cuvinte cheie: cunoașterea personală, conștiința ca unealtă, puterea minții

1.Ce este constiința și filosofia minții

Filosofia minții este o ramură a filosofiei care se concentrează asupra studiului minții și a
proceselor mentale. Problemele conștiinței sunt unele dintre cele mai importante probleme din
această ramură de filosofie, deoarece se referă la capacitatea noastră de a experimenta subiectiv
lumea și de a fi conștienți de noi înșine și de lumea noastră. În această lucrare științifică, vom
explora problemele conștiinței și cum filosofia minții le abordează.

Conștiința este capacitatea de a fi conștient sau de a avea o experiență subiectivă. În

termeni mai simpli, este capacitatea noastră de a fi conștienți de noi înșine și de mediul
înconjurător. Conștiința este strâns legată de procesele cognitive și de creier și se referă la
capacitatea noastră de a procesa informații, de a simți, de a percepe și de a avea experiențe
subiective.

Conștiința este o problemă complexă și încă există multe dezbateri și cercetări în

domeniul științific despre cum funcționează și ce o determină. Unele teorii sugerează că
conștiința este produsul activității neuronale și că este strâns legată de procesele din creier, în
timp ce altele susțin că există o componentă non-fizică sau spirituală a conștiinței.

1. Daniel Dennett, " Conștiința explicată ", 2011

1
1.1.Formele conștiinței.

Formele conștiinței sunt modurile în care experiențele noastre subiective sunt organizate
și integrate în mintea noastră. Aceste forme sunt studiate în filozofie, psihologie, neuroștiințe și
alte domenii. Iată câteva exemple de forme ale conștiinței:

a) Percepție - modul în care simțurile noastre preiau informația din mediul înconjurător și o
transformă în experiențe conștiente.

b) Atentia - modul în care suntem capabili să ne concentrăm asupra anumitor experiențe și să

ignorăm sau să excludem altele.

c) Memoria - modul în care informația este stocată și accesată în mintea noastră.

d) Gândirea - procesul prin care utilizăm informația și cunoștințele pentru a lua decizii, a rezolva
probleme și a crea noi idei.

e) Limbajul - modul în care comunicăm cu ceilalți prin cuvinte și alte semne convenționale.

f) Conștiența de sine - capacitatea de a fi conștient de propria existență și de a gândi despre

propriile gânduri și sentimente.

g) Imaginația - capacitatea de a crea imagini mentale și de a vizualiza lucruri care nu există în

realitate.(2)

Acestea sunt doar câteva exemple de forme ale conștiinței, iar studiul lor poate oferi o
înțelegere mai profundă a modului în care mintea noastră funcționează și cum putem îmbunătăți
calitatea vieții noastre. În orice caz, conștiința este o parte importantă a experienței noastre
umane și a ceea ce ne face unici ca indivizi.

1.2.Funcțiile conștiinței.

Funcțiile conștiinței sunt multiple și complexe. Acestea includ:

 Integrarea informațiilor - Conștiința ne permite să integrăm informațiile din diferite surse,

cum ar fi simțurile și experiențele anterioare, pentru a construi o înțelegere coerentă a lumii.
 Planificarea și luarea deciziilor - Conștiința ne permite să planificăm și să ia decizii bazate pe
informațiile pe care le avem.

2
2.Douglas Hofstadter și Daniel Dennett " Eu și cu mine. Fantezii și reflecții despre sine și
suflet", 2011

 Reglarea comportamentului - Conștiința ne ajută să reglăm comportamentul și să acționăm în

moduri care sunt adecvate contextului social și cultural.
 Monitorizarea și ajustarea emoțiilor - Conștiința ne ajută să monitorizăm și să ajustăm
emoțiile noastre, astfel încât să putem să reacționăm adecvat la diferite situații sociale.
 Auto-reflecție și introspecție - Conștiința ne permite să fim conștienți de propria noastră
experiență și să reflectăm asupra gândurilor, emoțiilor și comportamentului nostru.(3)
 Creativitate - Conștiința ne permite să generăm idei noi și să găsim soluții neașteptate la
probleme.
 Învățarea și dezvoltarea - Conștiința ne permite să învățăm și să ne dezvoltăm în timp prin
integrarea experiențelor anterioare într-o înțelegere mai largă a lumii și a sinelui nostru.

Aceste funcții sunt interconectate și se influențează reciproc. De exemplu, reglarea

emoțiilor poate afecta planificarea și luarea deciziilor, iar auto-reflecția poate duce la o mai bună
integrare a informațiilor.

1.3.Probleme ale conștiinței.

Numeroase probleme ale conștiinței rămân nerezolvate și sunt subiectul cercetărilor în

filozofie, psihologie, neuroștiințe și alte domenii. Unele dintre aceste probleme includ:

a) Problema calității experiențelor conștiente - cunoscută și sub numele de problema calității

senzațiilor sau a calității fenomenale - se referă la faptul că există anumite aspecte ale
experiențelor conștiente, cum ar fi percepția culorilor sau a sunetelor, care par să nu poată fi
explicate în termeni strict fizici sau neuronali.

b) Problema unității conștiinței - se referă la faptul că avem o experiență unitară a lumii, dar
creierul nostru este format dintr-o mulțime de părți separate și distincte. Această problemă se
concentrează pe modul în care creierul integrează informația din diferite părți ale sale într-o
experiență conștientă unitară.

c) Problema relației dintre conștiință și creier - se referă la faptul că există o legătură strânsă între
conștiință și activitatea cerebrală, dar nu se știe exact cum se întâmplă această relație și cum
poate fi explicată din punct de vedere științific.(4)

3.Antonio Damasio, " Sentimentul ceea ce se întâmplă: Corpul și emoțiile în formarea

conștiinței", 2002

3
4.David J. Chalmers, "The Conscious Mind: In Search of a Fundamental Theory", 1996

d) Problema subiectivității conștiinței - se referă la faptul că experiențele noastre conștiente sunt

subiective și nu pot fi observate sau măsurate direct de către alți oameni sau de instrumente
științifice. Această problemă se concentrează pe modul în care putem înțelege sau explica
experiențele subiective ale altor persoane.

e) Problema liberului arbitru - se referă la faptul că avem impresia că suntem liberi să luăm
decizii și să acționăm în mod voluntar, dar în același timp, știm că creierul nostru este supus unor
procese fizice și biologice care pot influența deciziile și comportamentul nostru.

1.3.1. Problema relației dintre minte și corp.

Problema relației dintre minte și corp se referă la încercarea de a explica modul în care
activitatea mintală și procesele psihologice interacționează cu activitatea fizică a corpului.
Această problemă este una dintre cele mai vechi și mai importante din filosofia și științele
cognitive.

Pe de o parte, există teorii dualiste care consideră că mintea și corpul sunt entități
separate, distincte și independente, care interacționează într-un mod misterios și inexplicabil.
Această perspectivă este susținută, de exemplu, de filozofi precum René Descartes, care a propus
că mintea și corpul sunt două substanțe distincte și că interacțiunea dintre ele se realizează prin
intermediul glandei pineale. Problema relației dintre minte și corp este una dintre cele mai vechi
și mai importante probleme din filozofia și psihologia occidentală.

Pe de altă parte, monismul susține că mintea și corpul sunt două aspecte diferite ale
aceleiași entități. Există diferite forme de monism, cum ar fi monismul fizicalist sau materialist,
care susține că toate fenomenele mentale pot fi reduse la procese fizice și că mintea este, în
esență, un produs al creierului.

Există și alte teorii care încearcă să explice relația dintre minte și corp, precum teoria
identității mentale și teoria emergenței. În general, problema relației dintre minte și corp rămâne
una dintre cele mai dificile și mai controversate probleme în filozofie și psihologie, iar
cercetările actuale continuă să exploreze și să dezvolte diferite teorii pentru a înțelege mai bine
această relație complexă.

1.3.2. Problema identității personale.

Problema identității personale se referă la modul în care o persoană este capabilă să

rămână aceeași persoană de-a lungul timpului, chiar și atunci când se schimbă sau se dezvoltă în
diferite feluri. Aceasta este o problemă importantă în filozofie, psihologie și în alte domenii,
4
deoarece are implicații semnificative pentru modul în care oamenii se înțeleg pe sine și se
raportează la ceilalți și la lumea înconjurătoare.

Una dintre teoriile majore ale identității personale este teoria identității numerice, care
susține că o persoană este aceeași în întregime într-un moment dat și în alt moment, dacă și
numai dacă, este identică în toate privințele relevante. Aceasta presupune că există o continuitate
fizică sau psihologică între stările mentale și fizice ale unei persoane de-a lungul timpului.

O altă teorie importantă este teoria identității narrative, care se concentrează pe modul în
care oamenii își construiesc identitățile prin intermediul poveștilor pe care și le spun despre sine.
Aceasta sugerează că identitatea personală este mai degrabă o construcție socială și culturală
decât o entitate statică și constantă.

2. Teorii ale conștiinței.

În urma lecturii a două cărți, "Consciousness: An Introduction", autoare fiind Susan

Blackmore și "The Conscious Mind: In Search of a Fundamental Theory" de David J. Chalmers
am ajuns la concluzia că există numeroase teorii ale conștiinței, iar cercetările actuale continuă să
exploreze și să dezvolte aceste teorii pentru a înțelege mai bine natura și funcționarea conștiinței
umane. În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre cele mai importante teorii ale conștiinței:

a) Teoria reducerionistă: această teorie susține că conștiința poate fi redusă la procese fizice sau
biologice, cum ar fi activitatea cerebrală sau funcționarea neuronilor. Această teorie consideră că
conștiința este o simplă rezultantă a activității creierului și că poate fi explicată complet prin
procesele fizice și biologice.

b) Teoria emergenței: această teorie sugerează că conștiința apare ca o proprietate emergentă a

creierului și nu poate fi redusă la activitatea neuronală. Această teorie consideră că conștiința
este mai mult decât suma componentelor sale fizice sau neuronale, ci este un fenomen nou și
emergent.

c) Teoria globalistă a conștiinței: această teorie susține că conștiința este o proprietate a

întregului creier și nu poate fi localizată într-o anumită zonă a acestuia. Această teorie consideră
că conștiința este un proces global, care implică interacțiunea întregului creier.

d) Teoria informațională: această teorie sugerează că conștiința este legată de modul în care
creierul procesează informația. Această teorie consideră că conștiința apare atunci când
informația este integrată în mod coeziv în creier.

5
 Acestea sunt doar câteva dintre teoriile majore ale conștiinței, iar cercetările actuale
continuă să exploreze și să dezvolte aceste teorii pentru a înțelege mai bine natura și funcționarea
conștiinței umane.

2.1.Dualismul.

Este o teorie filozofică care afirmă că există două realități fundamentale, una materială și
una spirituală, care sunt total diferite și separate. Această teorie se opune monismului, care
susține că există o singură realitate sau substanță fundamentală.

În dualism, corpul și mintea sunt văzute ca două entități distincte și separate. Aceasta
înseamnă că există o separare între aspectele fizice ale organismului și gândurile, emoțiile și
conștiința noastră.

Există diferite forme de dualism, inclusiv:

a) Dualismul substanței, care afirmă că există două substanțe fundamentale: una materială și una
spirituală.

b) Dualismul proprietăților, care afirmă că aceeași substanță poate avea proprietăți fizice și
mentale.

c) Dualismul interacțiunii, care afirmă că corpul și mintea interacționează într-un mod misterios
sau inexplicabil.

2.2.Materialismul

Este o teorie filozofică care afirmă că toate fenomenele mentale, inclusiv conștiința, sunt
produse de procesele fizice din creierul nostru. Astfel, materialismul susține că nu există o
realitate spirituală sau non-fizică separată de lumea fizică. Potrivit acestei teorii, toate
fenomenele mentale pot fi explicate prin procesele neuronale și biochimice din creier, fără a fi
necesar să recurgem la explicații non-fizice sau metafizice.

Materialismul ca teorie a conștiinței a fost dezvoltat în special în secolul al XX-lea, odată

cu progresele înregistrate în neuroștiințe și psihologie. Cercetările în domeniul neuroștiințelor au
arătat că anumite regiuni ale creierului sunt implicate în procesele cognitive și emoționale.
Această teorie susține că toate fenomenele mentale, inclusiv gândirea, emoțiile și experiențele
subiective, sunt produse de activitatea creierului și a sistemului nervos. Conform acestei teorii,
mintea este considerată un produs al materiei, iar fenomenele mentale sunt explicabile prin
procese fizice și chimice care au loc in creier.

6
2.3.Idealismul

Idealismul este o teorie a constiintei care sustine ca experientele subiective, inclusiv

perceptiile, gandurile si emotiile, sunt produse de minte si nu de activitatea creierului sau de
procese fizice si chimice din lumea materiala.

Conform idealismului, constiinta este o caracteristica fundamentala a universului si este

independenta de lumea materiala. Aceasta teorie sugereaza ca ceea ce percepem ca fiind
realitatea fizica este, de fapt, o constructie a mintii noastre si ca tot ceea ce exista in afara
constiintei noastre nu poate fi cunoscut sau experimentat direct. Idealismul se bazeaza pe ideea
ca experienta subiectiva este singura forma de cunoastere autentica si ca lumea materiala nu
poate fi cunoscuta in sine, ci numai prin intermediul experientei subiective. Aceasta teorie a fost
dezvoltata in special in filosofie, dar a fost aplicata si in domenii precum psihologia si
neurostiinta.

3. Cercetările neuroștiințifice și problemele conștiinței.

Cercetările neuroștiințifice au adus o serie de contribuții importante la înțelegerea

conștiinței și a proceselor mentale care o însoțesc. În ultimele decenii, cercetătorii au făcut
progrese semnificative în identificarea zonelor creierului implicate în diverse aspecte ale
conștiinței, inclusiv percepția, atenția, memoria și decizia. există încă o serie de probleme
nerezolvate în studiul conștiinței. Cu toate acestea, există încă o serie de probleme nerezolvate în
studiul conștiinței. Una dintre acestea este problema explicației procesului de conștientizare,
adică cum și de ce anumite tipuri de activitate neuronală produc experiențe subiective, cum ar fi
senzații, percepții și gânduri.

Deși cercetările neuroștiințifice au adus o mai mare claritate asupra proceselor neuronale
care sub-tind conștiința, există încă multe întrebări care rămân fără răspuns. Cercetătorii continuă
să exploreze aceste probleme și speră că înțelegerea lor va duce la o mai bună înțelegere a naturii
conștiinței umane.

3.1.Metodele de cercetare

Există o serie de metode de cercetare utilizate în studiul conștiinței și a proceselor mentale.

Acestea includ:

 Neuroimagistica: Această metodă implică utilizarea tehnologiei de imagistică pentru a

obține imagini ale creierului în timp real, astfel încât cercetătorii să poată observa
activitatea creierului în timp ce subiecții sunt supuși diferitelor stimuli sau sarcini.

7
  Electroencefalografia (EEG): Această metodă implică utilizarea electrozilor plasați pe
scalp pentru a înregistra activitatea electrică a creierului. Această metodă este utilă pentru
a examina legăturile dintre activitatea cerebrală și starea de conștiență.
 Stimularea magnetică transcraniană (TMS): Această metodă implică aplicarea unui câmp
magnetic la nivelul scalpului pentru a perturba temporar activitatea cerebrală. Această
metodă poate fi utilizată pentru a examina rolul diferitelor zone ale creierului în procesele
cognitive.
 Studii de comportament: Acestea implică observarea și înregistrarea comportamentului
subiecților în timpul unor sarcini cognitive sau perceptive. Aceste studii pot oferi indicii
cu privire la mecanismele cognitive și neurale implicate în diverse procese mentale.
 Interviuri și chestionare: Aceste metode implică obținerea de informații de la subiecți
despre propriile experiențe subiective, percepții și emoții.
 Modelarea computatională: Această metodă implică utilizarea computerelor pentru a
simula procesele cognitive și pentru a testa diferite ipoteze despre modul în care
funcționează creierul.

Aceste metode sunt utilizate în mod frecvent în cercetările asupra conștiinței și a proceselor
mentale și au condus la o mai bună înțelegere a acestora. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste
metode nu este perfectă și, în general, cercetarea în acest domeniu implică utilizarea mai multor
metode și abordări pentru a obține o imagine mai precisă și completă a naturii conștiinței umane.

3.2. Descoperirile importante.

În ultimele decenii, cercetările asupra conștiinței și a proceselor mentale au condus la o

serie de descoperiri importante. Unele dintre acestea includ:

a) Identificarea mecanismelor neuronale implicate în diverse procese cognitive, cum ar fi

procesarea informațiilor senzoriale, luarea deciziilor și memoria.

b) Descoperirea unor anomalii neuronale în anumite boli mentale, cum ar fi schizofrenia și

depresia.

c) Descoperirea unor conexiuni între procesele mentale și starea fizică a organismului, cum ar fi
relația dintre stresul psihologic și sănătatea fizică.

d) Identificarea zonelor creierului implicate în diverse aspecte ale conștiinței, cum ar fi percepția,
atenția, memoria și decizia.

8
e) Descoperirea unor legături între starea de conștiență și activitatea creierului, cum ar fi faptul
că anumite zone ale creierului sunt mai active în timpul stării de veghe și mai puțin active în
timpul somnului.

Aceste descoperiri au adus o mai mare claritate asupra naturii conștiinței și a proceselor
mentale și au deschis noi perspective în cercetarea și tratamentul unor boli mentale. Cu toate
acestea, multe dintre aceste descoperiri sunt încă la început și este nevoie de mai multe cercetări
pentru a obține o înțelegere mai profundă și completă a acestor procese.

3.3. Implicațiile pentru filosofia minții

Există multe implicații ale cercetării moderne în domeniul neuroștiințelor și al inteligenței

artificiale pentru filosofia minții. Iată câteva dintre cele mai importante implicații

A. Identitatea mentală: Cercetările din neuroștiințe pot arăta cum procesele mentale și fizice
sunt corelate, adică cum activitatea neuronală corespunde cu evenimentele mentale, cum
ar fi gândurile, senzațiile și emoțiile. Acest lucru poate arăta că nu există o separare
strictă între aspectele mentale și fizice ale unei persoane, iar identitatea mentală poate fi
identică cu identitatea fizică.
B. Intenționalitatea: Filosofii minții au dezbătut mult timp despre capacitatea minții umane
de a avea intenții sau scopuri. În prezent, inteligența artificială poate fi programată să
acționeze cu un anumit scop sau să aibă un anumit obiectiv, ceea ce sugerează că
intenționalitatea nu este o caracteristică exclusiv umană.
C. Conștiința: Cercetările din neuroștiințe pot ajuta la înțelegerea naturii conștiinței și la
identificarea proceselor neuronale care o sub-tind. De asemenea, dezvoltarea inteligenței
artificiale poate duce la crearea de sisteme capabile să "simuleze" conștiința, făcând
filosofii să se întrebe dacă mașinile pot dezvolta o formă de conștiință.
D. Libera alegere: Filosofii minții s-au întrebat de mult timp dacă avem sau nu libertatea de
a face alegeri conștiente și autonome. În prezent, cercetările neuroștiințifice pot sugera că
alegerile noastre sunt determinate de evenimente fizice și de activitatea neuronală din
creierul nostru. De asemenea, dezvoltarea inteligenței artificiale poate ridica întrebări
privind capacitatea acestora de a face alegeri libere.

Cercetările moderne din neuroștiințe și inteligența artificială pot ajuta la răspunsul la unele
dintre cele mai importante întrebări ale filosofiei minții, dar pot crea și noi întrebări și provocări
în acest domeniu de cercetare.

4. Implicațiile filosofice ale problemelor conștiinței

9
 Problemele conștiinței au implicații filosofice profunde în domeniul epistemologiei,
ontologiei și eticii. Iată câteva dintre cele mai importante implicații:

a) Epistemologie: Una dintre cele mai importante probleme legate de conștiință este
problema cunoașterii subiective sau a calităților subiective. Cum poate fi explicată
experiența subiectivă a unei culori sau a unei senzații de durere, și cum putem avea
cunoștințe despre aceste experiențe? Această problemă poate avea implicații
semnificative în epistemologie, adică în filosofia cunoașterii, care se ocupă de întrebări
despre cum putem cunoaște și înțelege lumea din jurul nostru.
b) Ontologie: Problemele conștiinței pot avea implicații în ontologie, adică în filosofia
ființei. Există diferite teorii despre natura conștiinței, cum ar fi teoria dualistă care susține
că există o distincție clară între minte și corp, și teoria fizicalistă care susține că procesele
mentale sunt identice cu procesele fizice din creier.
c) Etică: Problemele conștiinței pot avea, de asemenea, implicații importante pentru etică,
adică pentru filosofia moralității. De exemplu, dacă considerăm că animalele sau mașinile
ar putea avea o formă de conștiință, cum ar trebui să le tratăm sau să le respectăm
drepturile lor? Aceste întrebări pot avea implicații semnificative pentru etica noastră și
pentru felul în care ne raportăm la alte ființe.

5.Înțelegerea de sine și a altora

Înțelegerea de sine se referă la cunoașterea de sine, la capacitatea de a recunoaște, accepta

și gestiona propriile emoții, gânduri, comportamente și trăsături de personalitate. Înțelegerea de
sine poate fi dezvoltată prin auto-reflecție, introspecție, meditație și terapie psihologică. Aceasta
este importantă pentru că ne permite să ne cunoaștem mai bine, să ne îmbunătățim calitățile și să
ne confruntăm cu defectele noastre.

Înțelegerea celorlalți se referă la abilitatea de a recunoaște, respecta și gestiona emoțiile,

gândurile, comportamentele și trăsăturile de personalitate ale altora. Înțelegerea celorlalți poate fi
dezvoltată prin empatie, ascultare activă, comunicare eficientă și interacțiuni sociale pozitive.

Înțelegerea celorlalți este importantă pentru a ne putea conecta cu alți oameni, pentru a
construi relații sănătoase și pentru a evita conflictele și neînțelegerile.

6. Bibliografie

Antonio Damasio " Sentimentul ceea ce se întâmplă: Corpul și emoțiile în formarea conștiinței",
editura Trei, anul 2002

10
David J. Chalmers "The Conscious Mind: In Search of a Fundamental Theory", editura Oxford
University Press, anul 1996

Daniel Dennett "Conștiința explicată", editura Trei, anul 2011

Douglas Hofstadter și Daniel Dennett "Eu și cu mine. Fantezii și reflecții despre sine și suflet",
editura Humanitas, anul 2011

Mariano Sigman " Viața secretă a minții: Cum gândim, simțim și luăm decizii", editura
Humanitas, anul 2018

Susan Blackmore "Consciousness: An Introduction", editura Trei, anul 2015

11