Semiologia conduitei motorii

Simptoamele caracteristice ce implică procesele

psihologice afectate:

1.Conținutul gândirii
2.Percepția
3.Sfera afectiva
4.Sfera volițională ( activitatea)
5.Discernământul
6.Relațiile cu lumea înconjurătoare
7.Comportamentul ( tulburările psihomotorii)
• Fiecare persoană în cauză pe parcursul evoluției
este obligată să desfășoare o serie de acțiuni
automate și voluntare pentru a se adapta
condițiilor impuse dinamic de mediul fizic și
social. Cunoașterea fenomenelor care l înconjoară,
setea de a pătrunde în tainele lumii înconjurătoare,
dorință de a se transformă și adaptată nevoilor sale
contribuie la desfășurarea de către om a unei
activități multiple și complexe, individuale sau
colective. Din aceste considerente ne vom opri
asupra aspectelor caracteristice personalității
umane și în special asupra aspectelor
psihopatologice ale conduitei motorii.
• Ținuta (aspectele vestimentare)
• Privirea (conținutul afective)
• Mimica ( tonalitatea afectivă)
Ținuta sau aspectul vestimentar ne oferă prima informație despre
starea psihică a individului

• Aspect vestimentar delăsat : poate crea suspiciuni

asupra unei stări confuzionale a unei oligofreni,
demențe sau a unei psihoze, mai des schizofrenice.
• Rafinament vestimentar exagerat : ne formează impresia
despre o personalitate psihopatică, isterică,
homosexuală sau despre o bizarerie schizofrenică.
• Excentricitate vestimentară: ( diferite decorații pe haină,
flori, fardul exagerat) exprimă tendințe de
supraapreciere, megalomanie ( grandoare) de note
paranoice, stări de excitație maniacală.
• Folosirea obiectelor vestimentare ale sexului opus: ne
vorbește despre o tulburare de personalitate ce poartă
numele de transvestism. Folosirea hainelor sexului
respectiv dar nepotrivit vârstei - cisvestism
• Conținutul afectiv al vieții psihice în cele mai dese
cazuri se redă prin privire. Se consideră că privirea
fixă, imobilă, încruntată constituie expresia urii,
agresivității, cruzimii.
• Privirea hipermobilă, fugace persistă la stările de
excitații maniacale și hipomaniacale. La depresivi
privirea este stinsă, hipomobilă, fixă sau absentă.
Tonalitatea afectivă a omului este tradusă nu numai prin
privire dar și prin mimică
Mimica exagerată ( hipermimia) se caracterizează
prin intensitatea, rapiditatea și variația mișcărilor
faciale. ( stările maniacale, excitații psihomotorii din
intoxicațiile ușoare)
Hipomimia – diminuarea mobilității și expresivității
mimice. Hipomimia accentuată se descrie în stările
confuzionale ( stupoare), în deficitele intelectuale
( oligofreni sau demențe), în paralizia generală
progresivă ( masca paralitică).
Amimia – imobilitatea mimică se întâlnește la
melancolici, în stările de inhibiție psihomotorie ,
impregnație neuroleptică.
 Paramimiile
• Sau expresii mimice neconcordante cu conținutul
stării timice. ,, Mimica de împrumut,, la isterici –
folosită în scopul atragerii atenției ambianței.
Ecomimia – imitarea mimicei interlocuitorului la
catatonici cu caracter extrem. Reflectare în oglindă în
stările de demență profundă.
• Hemimimie – persistență unilaterală a unui gest mimic.
• Neomimie – mimica bizară, asemănătoare neologismelor
din vorbirea bolnavilor de schizofrenie.
• Iargonomimie – expresii bizare neinteligibile.
Paramimile fac parte din seria parakineziilor, care reprezintă
tulburări ale conduitei motorii. Din tulburările parakinetice
fac parte :
1. Manierismul
2. Bizareria
3. Stereotipiile de poziție și mișcare.
• Manierismul - mersul devine artificial (saltă,
dansează, merge pe degete sau pe călcâi),
gesturile comportamentale devin puerile,
caricaturale ( nu păstrează distanța, etichetul,
oferă un deget la salutare ș.a)
• Bizareria – reprezintă un grad accentuat de
comportare manieristă, caracterizat prin
pierderea trăsăturilor logice și inteligibile ale
gesturilor și mișcărilor.
 Stereotipiile se caracterizează prin tendința de repetare a
uneia și aceleiași manifestări, de obicei bizare în planul
mimico-pantomimic al atitudinii, limbajului și scrisului
Acestea se împart în :
• Stereotipii de atitudine • Stereotipii de mișcare
(akinetice)
Bolnavii păstrează timp îndelungat poziții (kinetice sau parakinetice)
bizare și incomode ( stau într-un picior,
pe vârful degetelor sau pe călcâi, Se caracterizează prin repetarea
culcați în pat mențin capul ridicat unui gest, unei acțiuni, a unui
deasupra pernei - semnul perna de aer
sau poziția de cocoș de pușcă cu capul cuvânt, a unor propoziții și fraze
plecat trunchiul încovoiat iar membrele indiferent de inutilitatea lor sau
inferioare fixează genunchi la nivelul
abdomenului. Uneori membrul ridicat aspectul lor ilogic.
de noi în mod pasiv este coborât din
cauza flexibilități i ceroase Stereotipiile se întîlnesc în
( contractura cataleptică).
forma catatonică a schizofreniei
cum și în schizofrenie în
general, în demențe senile și
presenile, în oligofrenii
profunde în fazele finale ale
delirurilor cronice, precum și în
afecțiuni neurologice ca boala
Parkinson.
 Exagerarea activități psihomotorii
( hipekinezia sau tahikinezia)
• Se caracterizează prin prezența unei
mimici expresive, mobile plus o
pantomimică rapidă și continuă. Când
pe acest fondal apare o stare de
neliniște cu o dezorganizare a actelor
motorii atunci noi vorbim de excitația
psihomotorie. La manifestarea sa
extremă excitația psihomotorie se
numește (sau poartă numele) de
agitație psihomotorie, care la rândul
său e determinată de doi factori
importanții: gradul de claritate a
conștiinței și conținutul stării afective.
 Agitația psihomotorie poate fi întâlnită
în demențe senile, vasculare, presenile, paralitice,
traumatice, postencefalitice – poartă un caracter
stereotip, uneori cu manifestări agresive față de cei
din jur, în cele mai dese cazuri predomină agitați
verbală și psihomotorie fără acțiuni directe și
concrete, pe fonul lipsei capacității de apreciere a
gravității lor.
• Agitația din schizofrenie - apare imprevizibil sau
spontan, fără excitanți din mediul extern,
vorbirea și actele bolnavului sunt dezordonate,
poartă un caracter simbolic, se întâlnește în
stările hebefrenice și catatonice.
• Agitația din stările maniacale - se mai numește
,,furia maniacală,, este precedată de o stare
prodromală cu irascibilitate și impulsiuni de a
face ceva predominant este motorie și
polipragmatică, poartă un caracter degajat.
• Agitația din stările depresive de aspect
endogen - se dezvoltă la bolnavii aparent liniștiți
până atunci, hipomobili, care fără nici un motiv
dezvoltă o stare de neliniște și dezordine motorie
de mare violență, uneori cu lovituri, omucideri sau
impulsiuni de autoliză - poartă denumirea de ,,
raptus melancolic,,.
• Agitația din epilepsie – ating o intensitate extremă
datorită caracterului automat a manifestării
psihice și tulburării conștiinței - ,, furor
epilepticus,, În așa situații bolnavii comit acte
violente de o mare cruzime urmate de amnezia
momentului respectiv.
• Agitația din stările reactive – conștiința rămâne
lucidă, bolnavii sunt neliniștiți nu și păstrează
poziția, merg dintr-o parte în alta fără un
oarecare scop, oftează, își frâng mâinile, rup
hainele, smulg părul, acuză sau cer compasiune.
• Agitația din psihopatii – are la baza labilitatea
afectivă și slăbirea volițională caracteristice
acestor bolnavii. Se manifestă prin crize de
mânie și disperare, uneori cu o alură teatrală, cu
tendința de a impresiona și de a șantaja, frecvent
însoțită de acuzații și înjurături.
 Diminuarea activități motorii
(hipokinezia)
• Se caracterizează clinic printr-o stare de inhibiție
psihomotorie cu mișcări lente, prin încetinirea
cursului ideativ, prin mobilitatea scăzută a mimicii și
uneori prin inexpresivitate sau sărăcia expresivității
acesteia.
Lentoarea generală a mișcărilor se numește
bradikinezie.
Lentoarea mobilității mimicii – hipomimie
Încetinirea marcată a vorbirii – bradilalie.
Se întâlnește în encefalopatiile traumatice, ca sechele
a meningoencefalitelor, în epilepsie, în sindrom
parkinsonian organic sau neuroleptic.
 Întreruperea activității motorii
(akinezia)
• Sunt stări particulare caracterizate printr-o inhibiție psihomotorie
extremă cu diverse aspecte clinice:

a) Barajul motor – oprirea bruscă a oricărei mișcări inclusiv a

actului vorbirii.

b) Fading-ul motor – de la o diminuare treptată până la

dispariția amplitudei oricărui gest sau act.

c) Stupoarea – imobilitatea completă sau aproape completă,

bolnavii sunt inerți, nu răspund solicitărilor celor din jur, sau
reacționează cu întârziere, mimica rămâne împietrită cu o
expresie de durere sau anxietate( în depresii), complet
inexpresivă (amimie) în stările din catatonie sau în stările de
tulburări de conștiință ( stupor,comă)
• În funcție de intensitatea tulburărilor psihice
stupoarea poartă aspecte particulare ( nevrotice,
psihopatice, psihotice, confuzive, neconfuzive).
Stupoarea nevrotică și psihopatică – se întâlnește în
special în isterie unde survine brusc, în urma unor
situații conflictuale puternice. Se manifestă printr-o
,,atitudine de refuz a realității,, bolnavii se prezintă
ca și cum ar fi drogați – ,,pseudonarcotism isteric,,
Mimica exprimă anxietatea sau poate prezenta
aspectul unei hipomimii sau amimii însoțite de
hipertonie și tremur al extremităților. Pacientul
reacționează la psihoterapia prin sugestie.
În stupoare de intensitate psihotică – tabloul clinic
variază în dependență de entitatea nosologică și de
tulburare lucidității conștiinței.
• Stupoarea melancolică - se caracterizează prin
faciesul melancolic cu expresie de tristețe, colțurile
gurii coborâte, pliurile fetei căzute.
• Stupoare schizofrenică – faciesul amimic, bolnavul
rămîne akinetic, uneori pacienții prezintă hipertonii
localizate și variabile, uneori o atitudine cataleptică.
În aceste stări bolnavii par atrași și detașați de
realitate, dar participă pasiv la activitatea
anturajului.
• Stupoarea confuzivă – ( de origine somatică, toxică,
infecțioasă) – activitatea psihică este suspendată sau
aproape suspendată. Sunt caracteristice stările
confuzive delirios- oneiroide .
• Stupoare epileptică se întîlește după criza
convulsivă sub formă de stupoare confuzională.
Totala inerție motorie însoțită de o ușoară
hipertonie musculară în timpul căruia bolnavul
păstrează vreme îndelungată poziția în care se
află sau atitudinea imprimată de examinator este
cunoscută în psihopatologie sub denumirea de
catalepsie. Se mai numește flexibilitate ceroasă –
deoarece corpul bolnavilor își păstrează mult
timp poziția imprimată și poate fi modelată
asemenea unui obiect de ceară.
• Examenul electromiografic nu evidențiază nimic
specific, rezultatul ne indică la o contractură
musculara voluntară. Catalepsia se întâlnește în
catatonie în stările de sugestie hipnotică, și în
isterie unde realizează ,,criza cataleptică,, sau
,,somnul cataleptic,, - o stare brusc instalată,
însoțită de îngustarea conștiinței și caracterizată
prin hipertonie în hiperextensie ( atitudinea
în arc de cerc).
• Somnul cataleptic – inhibiție motorie completă,
( fără hipertonus muscular), face impresia de
moarte starea are o durată îndelungată,
respirația este imperceptibilă.
• Catatonia – este o stare complexă, cu etiologie și
manifestări multiple, a fost definită ca un
ansamblu de tulburări psihomotorii pe un fond de
inerție și catalepsie sau ca o stare de fixare
tonică,perisitentă a corpului în anumite poziții.
• Catatonia poate fi manifestată pe un fond de
claritate a conștiinței (catatonia lucidă) sau pe
un fond confuziv (catatonia oneiroidă).
 Catatonia cuprinde: stereotipiile, sugestibilitatea și
negativismul.
• Sugestibilitatea în catatonie este extremă, se
caracterizează prin faptul, că bolnavul acceptă
cu ușurință recomandările interlocutorului și
execută în mod automat ordinele
examinatorului, poartă un caracter imitativ
( ecomimie – imitarea mimicii, ecolalie –
cuvintelor, ecopraxie – gesturilor) execuția
este automată și imediată lipsită de critică a
oricărui ordin. Cele sus numite alcătuiesc
sindromul ecopatic.
• Negativismul se caracterizează prin tendința
bolnavilor de a opune rezistență activă sau
pasivă la orice stimul extern, ajungând uneori și
față de satisfacerea propriilor nevoi fiziologice.
Bolnavii refuză să se ridice din pat, sa meargă,
să mănânce ( negativism alimentar), să
vorbească să-și relaxeze sfincterele. A fost
vorba de negativism pasiv.
Negativismul activ orice recomandare sau ordin
se execută în mod opus. Negativismul se
întâlnește în schizofrenia hebefrenă și catatonică,
în melancoliile stupuroase în paranoie, în
debilitate mintală.
• Catatonia mortală (Stauder) sau catatonia
pernicioasă (Weitbrecht) sau catatonia cu
periculozitate vitală (Pauleikhoff) , se
caracterizează printr-o evoluție stadială conține
următoarele:
- Debut brusc cu delir, halucinații, tulburări
vegetative
- Raptusuri, agitație motorie continuă, tendința
la autodistrugere, negativism alimentar,
deshidratare, febră, cianoză.
- Stadiul terminal cu stupoare, tulburări de
conștiință și eventual sfârșit letal.
• Catatonia tardivă ( descrisă de Kraepelin) are
numeroase forme clinice cu fenomene
catatonice ( stereotipii, incoerență, negativism
și stupoare) dispoziție depresivă sau expansivă
și pronostic defavorabil. Aparține nozologic
după unii – demențelor presenile, după alții –
schizofreniei.
Sindromul catatonic poate apărea în : boli
infecțioase acute ( febră tifoidă, colibaciloză,
gripă, septicemie) și cronice ( tuberculoză),
encefalite epidemice, sifilis nervos
meningovascular și demență paralitică, tumori și
traumatisme cerebrale.
 Ticurile
• Ticurile reprezintă o categorie specială de
tulburări a activității motorii. Ele apar în cadrul
nevrozelor mixte sau în psihastenie fiind
definite ca mișcări cu caracter rapid și repetat,
scăpate de sub controlul volițional, dar
accesibile conștiinței. Ticurile se prezintă ca
niște mișcări parazitare repetate de pacienți
fără nici o necesitate obiectivă( întoarcerea
capului, mișcarea umerilor ș.a)
• În cadrul ticurilor pot fi descrise :
Onicofagia – tendința de ași roade unghiile
Tricolomania - smulgerea unor smocuri de păr
de pe pielea capului.
• Ticurile apar frecvent în copilărie și au
tendința de a dispărea în adolescență.
• Mișcările se agravează în stările emoționale
sau la oboseală și dispar în somn.
• Mișcările apar în formă de imitație , fixare sau
a unei reacții de apărare. Mai frecvent la copii
de vârsta 4-7 ani.
 CIM 10 tulburări ale obiceiurilor și
impulsurilor ( F.63)
• Acte repetate, fără motivație rațională clară,
ce dăunează propriilor interese ale persoanei,
precum și altora. Sunt acțiuni ce nu pot fi
controlate.
Joc de noroc patologic- domină viața
subiectului, e în detrimentul valorilor și
obligațiunilor sociale, ocupaționale, materiale și
familiale. Aceste preocupări cresc mai ales în
momentele psihostresante..
 F(63.1) Incendierea patologică
(piromania)
• Se caracterizează prin multiple acte de
incendiere a proprietății și altor obiecte fără
motiv, având o preocupare persistentă la
subiectele corelate cu focul și arderea.
 F (63.2) Furt patologic (cleptomania)
• Lipsa controlului individului la apariția
impulsurilor de a fura obiecte.
- Nu sunt dobândite pentru uz personal sau
câștig bănesc . De obicei obiectele furate sunt
aruncate, se dau în schimb sau sunt stocate.
 Schizofrenia catatonică criterii de
diagnostic DSM-5
• 1 Stupor / descrește la reactivitate + reducerea
mișcărilor și activității spontane /și mutism.
• 2 Excitație /activitate motorie crescută, aparent
fără scop, neinfluențată.
• 3 Posturing / menținerea voluntară a unor poziții
inadecvate și bizare.
• 4 Negativism
• 5 Rigiditate, menținerea posturii
• 6 Flexibilitate
• 7 Automatism la comandă/ repetarea cuvintelor,
frazelor.
Importantă dominația unui sindrom clinic.
Mulțumesc pentru atenție
Semiologia sferei voliționale

Conf.univ.,D.Ș.M.,Dr.Oprea Valentin
VOINȚA -reprezintă o
activitate psihică
prin care se
realizează un
scop (act
voluntar)
conştient.

-este latura reglatorie a

este o activitate constiintei,la baza careia sta
intenționată a unei intentia si decizia subiectului:ea
persoane, capacitatea reprezinta activitatea psihica
de a stabili obiective.
orientata spre atingerea unor
O mare importanță în scopuri propuse constient
formarea actelor pentru a caror realizare trebuie
volitive este sfera
motivațională a depasite anumite obstacole
omului, care este o interne sau externe,care apar in
combinație de dorințe, calea indeplinirii actiunilor..
motivații, nevoi.
• Printre trăsăturile sferei volitive a unei persoane,
sunt evidențiate:
• sugestibilitatea
(susceptibilitatea la influența altor persoane),
• independența,
• indecizia
(întârzierea actului volitiv la etapa luptei motivelor),
• obstinație
(acțiuni contrare cuiva sau la ceva),
• instabilitate
(incapacitatea de a restrânge acțiunile neaprobate de persoana în sine)
 PATOGENEZA
• Baza neurofiziologică a tulburărilor volitive este o schimbare a
interacțiunilor complexe ale diferitelor structuri ale creierului. Dacă
părțile frontale sunt deteriorate sau subdezvoltate, există o încălcare a
focalizării, o scădere a capacității de a planifica și controla acțiuni
complexe.
• Un exemplu îl reprezintă adolescenții care au multe dorințe, nevoi,
energie pentru satisfacția lor, dar nu au suficientă perseverență.
• Patologia căii piramidale se manifestă prin incapacitatea de a efectua
acțiuni arbitrare - există paralizie, pareză, tremor. Acesta este nivelul
fiziologic (nu mental) al schimbării aleatorii.
• Baza neurofiziologică a actelor
volitive o reprezintă interacțiunile
complexe ale diferitelor structuri
ale creierului, dintre care
principalele sunt centrele corticale
ale lobilor frontali (focalizare),
celulelor piramidale (mișcări
voluntare) și formarea reticulară
(furnizarea de energie a structurilor
corticale).

• Baza fiziopatologică a tulburărilor

de voință poate fi disfuncția sau
deteriorarea formațiunii reticulare,
asigurând furnizarea de energie
structurilor corticale. În astfel de
cazuri, prima etapă a actului volitiv
este încălcată - formarea motivelor
și a motivației
• La pacienții cu depresie și
leziuni organice ale sistemului
nervos central, componenta
energetică este redusă, nu vor să
acționeze, nu au obiective și
nevoi care încurajează
activitatea. Dimpotrivă, pacienții
maniacali sunt excesiv de
încântați, ideile se succed rapid
si reciproc, iar planificarea și
controlul activităților se
dovedesc a fi insuficiente.

• În schizofrenie, o ierarhie a
motivelor este denaturată, o
schimbare a percepției și a
gândirii face dificilă
planificarea, evaluarea și
controlul acțiunilor. Procesele
energetice sunt reduse sau
crescute.
 • Principala caracteristică a acțiunilor controlate voluntar este
că acestea sunt generate din interior și că generarea lor
necesită preexistența unei stări interne (o reprezentare) prin
care pot fi codificate, stocate și în cele din urmă efectuate
independent de influențele externe.

• Astfel, ele nu pot fi contabilizate prin mecanisme

automate de senzori, unde poate fi identificată o
relație de cauzalitate între o cauză imediată
(senzorială) și un comportament vizibil.

• În schimb, acțiunile voluntare trebuie

considerate, nu ca simple răspunsuri la un
stimul, ci ca expresia generată de sine a stărilor
cognitive conștiente.

• Această problemă cuprinde o gamă largă de

probleme tehnice, precum și teoretice în
neuroștiință, psihologie și chiar filozofie.
 MOTIVE:

• Tulburările volitive ușoare sunt considerate caracteristici ale sferei emoțional-

personale, datorită tipului de activitate nervoasă superioară, condițiilor de
educație, naturii relațiilor interpersonale.
• Tulburări depresive. La depresia endogenă se observă o scădere a voinței până la o
lipsă completă de motivație. Cu forme nevrotice și simptomatice, intenția este
păstrată, dar implementarea acțiunii este inhibată.
• Schizofrenie. Slăbirea operațiilor volitive este o trăsătură caracteristică a unui
defect schizofrenic.
• Pacienții cu schizofrenie sunt sugestibili, se încadrează într-o stupoare catatonică,
sunt predispuși la stereotipii și ecolalii.
• Tulburări psihopatice.Tulburările de voință pot fi rezultatul unei îmbunătățiri
necorespunzătoare, a trăsăturilor caracterului.Dependența de ceilalți,
incertitudinea și subordonarea sunt determinate la indivizi cu trăsături anxioase-
suspecte, histeroide, predispuse la alcoolism și dependență de droguri.
• Stari maniacale. O dorință crescută de activitate, o viteză
mare de luare a deciziilor și implementarea lor este
diagnosticată la persoanele cu tulburări afective bipolare în
faza maniei. Simptome severe se dezvoltă și cu atacuri
isterice.

• Patologia organică a creierului. Deteriorarea sistemului

nervos central este însoțită de o scădere a tuturor
componentelor activității volitive.

• Hipobulia, abulia se găsesc în encefalită, consecințele

leziunilor la cap și intoxicației.

• Motivele de acțiune ale unei persoane formează un anumit

sistem ordonat - o ierarhie a motivelor - de la nevoia de
hrană, îmbrăcăminte, adăpost de căldură și frig până la cele
mai înalte motive asociate cu experiența sentimentelor
morale, estetice și intelectuale.

• În cazul în care, în numele motivelor superioare, cele

inferioare, inclusiv cele vitale, sunt inhibate și restrânse,
acest lucru se datorează manifestărilor voinței.
Momentele sau etapele esențiale ale
procesului volitiv sunt:
Formularea scopului:(apariția
motivației și stabilirea obiectivelor)

Etapa discuției și lupta motivelor;

Adoptarea hotaririi (luarea

deciziilor);

Executarea (indeplinirea) actiunii.

 Formularea scopului
La acţiunea unui anumit stimul are loc
activarea unei trebuinţe, in legătură cu
care se declanşează o tendinţă.
Această tendinţă este trăită ca o dorinţă,
care in planul conştiinţei devine motiv.
Poziţia subiectului nu este definită numai
de un scop, ci de un sistem de scopuri cu
valoare parţială; prin ele se planifică şi se
organizează strategia şi tactica condiţiilor
in vederea realizării motivului.
Adoptarea hotăririi
- hotărirea nu constă numai in
sancţionarea scopului, ci şi in
pregătirea căilor de realizare a
acestuia.
Marcind debutul efortului volutiv,
hotărirea are aspect de debut care
constă in definirea scopului şi
pregătirea acţiunii
Lupta motivelor
- odată apărut motivul nu are un destin
uşor; оn drumul spre realizare el se
confruntă cu alte motive potenţiale sau
active.
Cind scopul este unic sau cind scopurile au
o ierarhizare unitară,această luptă a
motivelor poate fi tranşată spontan. In
situaţii mai complicate sau mai puţin
evidente, lupta motivelor constituie arena
de pe care se vor contura direcţiile
ulterioare ale voinţei, in funcţie de scopul
şi de motivul dominant.
Executarea acţiunii.
Trecerea la acţiune
implică efortul volitiv.
Probabil in această
etapă predomină
aspectul cantitativ al
procesului volitional.
 Patologia voinței.

Cele mai importante dereglări de voinţă

Patologia sferei volitive sunt:
este reprezentată de -hiperbulia,
amplificarea, slăbirea, -hipobulia,
-abulia,
lipsa și perversiunea
-parabulia,
activității volitive. -disbulia.
 Hiperbulia
• Hiperbulia este o activitate volitivă dureros
crescută. Pacienții găsesc o determinare
dureroasă în care orice idee este imediat
realizată, posibilitatea unei discuții adecvate
este redusă și acțiunile sunt grăbite.
• Hiperbulia este un simptom caracteristic al
sindromului maniacal. În plus, pacienții
deliranti pot detecta hiperbulia în timpul
punerii în aplicare a ideilor lor delirante.
 Hipobulia
• este o scădere dureroasă a voinței, în care forța motivelor și impulsurilor
este redusă și este dificil de determinat și de menținut .
• Pacienții nu fac nimic, sunt pasivi,stau în aceeași poziție cu o expresie
facială indiferentă.
• Gradul extrem de hipobulie se numește abulia (lipsa de voință) și se
manifestă printr-o lipsă de motivație, pierderea dorinței, indiferență și
inacțiune completă, limitarea aproape completă a comunicării.
• Scăderea de voință este adesea combinată cu o epuizare a emoțiilor
(până la apatie) și determină clinica sindromului apato-abulic (de
exemplu, cu schizofrenia) .
• Abulia se găsește și în psihoze senile, depresie, astenie.
• Parabulia este o perversiune a voinței, reprezentată de diverse
simptome catatonice.
• stupoare - retardare generală a motoricii, amorțeală, însoțită de
pierderea oricărui contact cu ceilalți;
• mutism - pierderea contactului vorbirii cu ceilalți în timp ce se
menține aparatul de vorbire, respingerea nemotivată a vorbirii;
• negativism - opoziție fără sens, refuzul pacientului nemotivat de a
efectua orice acțiune, uneori sub forma acțiunii opuse (negativitate
activă);
• stereotipuri - o repetare constantă, monotonă a unei acțiuni
(stereotipuri motorii) sau o repetare ritmică, monotonă a unui
cuvânt, expresie, nume uneori lipsit de semnificație de fraze, cuvinte
sau silabe care sunt similare în sunet (stereotipii verbale -
verbigerare);
• subordonare pasivă - pacientul nu poate confrunta ordinele celorlalți și
le îndeplinește pe deplin, indiferent de conținut;
• echopraxia - pacientul repetă complet toate acțiunile unei alte
persoane;
• echolalia - repetarea discursului întreg sau parțial al celorlalți, în timp
ce pacientul răspunde la întrebarea adresată acestuia repetând
întrebarea sau ultimele cuvinte ale întrebării;

• Catalepsie (flexibilitatea de ceară) - se manifestă printr-o creștere a

tonusului muscular (acest fenomen se dezvoltă treptat, începând cu
mușchii gâtului, umerilor și apoi acoperă întregul corp), ca urmare a
faptului că corpul pacientului își poate menține poziția mult timp, chiar
dacă postura este extrem de incomodă.
• Pacientul însuși nu face mișcări, dar nu rezistă să-și schimbe postura și
se imobilizeaza pe mult timp.
 Sindroame in tulburari de vointa:
• Catatonia este un complex simptomatic al
tulburărilor mentale în care predomină
tulburările motorii sub formă de akinezie
(stupoare catatonică) sau sub formă de
hiperkinezie (agitație catatonică).

• Stuporul catatonic se caracterizează prin

prezența unui tonus muscular crescut, care se
dezvoltă de sus în jos (mușchii mestecători,
colul uterin și occipital, apoi mușchii umerilor,
antebrațelor, mâinilor și, nu în ultimul rând,
mușchii picioarelor).

• Hipertonicitatea poate apărea ca o stupoare sau

ca o flexibilitate ceroasă (catalepsie).

• În plus, cu negativismul de stupoare

catatonică, se dezvăluie mutismul,
subordonarea pasivă.
În conformitate cu
gravitatea și prevalența
anumitor tulburări
motorii, se disting mai
multe tipuri de stupoare
catatonică, care se pot
succeda reciproc:

a) stupoare cu flexibilitate
de ceroasa;
b) stupoare de
negativitate;
c) stupoare cu amorțeală
musculară.
 În funcție de prevalența anumitor tulburări, se
disting mai multe tipuri, care sunt etape
succesive ale dezvoltării excitației catatonice:
• emoție confuză și patetică cu exaltare, entuziasm, patetici în comportament și
vorbire;
• hebefreno-catatonic cu grimase, glume nepoliticoase și cinice, schimbări de
dispoziție (de la înflăcărare la furie);
• excitare impulsivă sub formă de acțiuni active subite, adesea agresive ( sfâșie
haine,rup obiecte, etc.).Poate fi „mut” sau cu strigăte;
• Stuporul și excitația pot apărea izolat, dar se pot înlocui reciproc.
• În acele cazuri în care conștiința rămâne neclintită, catatonia este numită
lucidă. Cu această opțiune, catatonia poate fi sub formă de monosimie sau
poate fi combinată cu tulburări de delir (sindrom catatonic-delirant),
halucinații (catatonice-halucinatoare), afective (sindromul catatonic-depresiv).
• Printre stările de stupoare de conștiință a catatoniei, de obicei, este asociată
stupoarea oneirică (catatonia oneirică) .
• Sindromul catatonic se găsește cel mai des în schizofrenie.
 Cu un curs prelungit și
absența tratamentului,
tulburările volitive pot
deveni periculoase
pentru sănătatea și viața
pacientului.
Hiperbulia este uneori
cauza unor fapte, ca urmare
a cărora pacienții sunt Simptomele
aduși la răspundere hipobulice
administrativă și penală. împiedică
Printre parabulii, cea mai desfășurarea
periculoasă este Complicatii activităților
perversiunea instinctului de profesionale,
autoconservare. Se
manifestă în anorexie devin baza
severă, dezvoltarea unui concedierii.
comportament suicid și este
însoțită de un risc de deces.
Abulia duce la
pierderea în
greutate,
epuizare și boli
infecțioase.
 Diagnostic:
• Principala metodă de examinare a pacienților cu tulburări
volitive este analiza clinică și anamnestică.
• Un psihiatru trebuie să afle prezența bolilor neurologice
(studiul fiselor de ambulator, extrase de la neurologi), tulburări
mentale și povara ereditară.
• Informațiile sunt colectate în prezența rudelor, deoarece
pacienții înșiși nu sunt întotdeauna capabili să mențină un
contact productiv. În timpul diagnosticului, medicul
diferențiază tulburările arbitrarului cu trăsăturile caracteristice
tipului psihastenic și excitabil / hipertimic. În aceste cazuri,
abaterile reacțiilor emoțional-volitive sunt rezultatul educației,
încorporate în structura personalității.
 Metodele de cercetare a sferei
volitive includ:
1) Conversație clinică:
• În contact direct cu pacientul, psihiatrul determină
siguranța unei atitudini critice față de boală,
capacitatea de a stabili contact, menține subiectul
conversației.Hipobulia se caracterizează prin sărăcie
de vorbire, pauze lungi; pentru hiperbulie - solicitare
din nou, o schimbare rapidă în direcția conversației, o
vedere optimistă a problemelor. Pacienții cu parabulie
oferă informații distorsionate, motivul comunicării lor
este diferit de motivele medicului.
2)Observarea și experimentarea:
• Pentru a obține informații mai diverse, medicul
sugerează pacientului să îndeplinească sarcini simple
și complexe - ia un creion și o foaie,închide ușa,
completează formularul.
• Modificările expresivității, exactității și vitezei
mișcărilor, gradului de activitate și motivației atestă
tulburările de voință.
• În cazul tulburărilor hipobulice, executarea sarcinilor
este dificilă, abilitățile motorii sunt încetinite; cu cele
hiperbulice - viteza este mare, dar concentrarea este
redusă; cu parabulie, răspunsurile și reacțiile
pacientului sunt neobișnuite, inadecvate.
3)Chestionare specifice:
• În practica medicală, utilizarea metodelor
standardizate de cercetare a abaterilor volitive
nu este larg răspândită. În contextul
examenului psihiatric medico-legal, sunt
utilizate chestionare care fac posibilă
obiectivarea datelor obținute într-o anumită
măsură.
• Un exemplu de astfel de tehnică este scara
normativă pentru diagnosticul tulburărilor
volitive. Rezultatele ei indică caracteristicile
abaterilor volitive și afective, gradul de
severitate al acestora.
 Tratamentul tulburărilor volitive
• Încălcările funcțiilor volitive sunt
tratate în combinație cu boala de bază,
care a servit drept cauza apariției lor.
• Selecția și numirea măsurilor
terapeutice sunt efectuate de un
psihiatru și un neurolog. De regulă,
tratamentul se realizează conservator
cu utilizarea de medicamente, în unele
cazuri, psihoterapie. Rareori, de
exemplu, cu o tumoră cerebrală,
pacientul are nevoie de intervenție
chirurgicală. Regimul general de
tratament include următoarele
proceduri:
Tratamentul
medicamentos.
• Odată cu scăderea voinței,
un efect pozitiv poate fi
obținut prin utilizarea de
antidepresive,
psihostimulante.
• Hiperbulia și unele tipuri de
parabulie sunt corectate cu
ajutorul antipsihoticelor,
calmantelor, sedativelor.
• Pacienților cu patologie
organică sunt prescrise
medicamente
vasculare,nootrope.
 Psihoterapie:
• Ședințele individuale și de grup sunt
eficiente în patologia sferelor volitive
și afective datorate tulburărilor de
personalitate,psihopatice și nevrotice.
• Pacienților cu hipobulie li se arată
direcții cognitive și cognitiv-
comportamentale, psihanaliză.
Manifestările hiperbulice necesită
dezvoltarea relaxării, autoreglarea
(auto-instruire), abilități de
comunicare sporite și capacitatea de a
coopera.
Fizioterapie:
• În funcție de simptomele
predominante, se folosesc proceduri
care stimulează sau reduc activitatea
sistemului nervos. Terapie aplicată cu
curenți de frecvență joasă, masaje.
 Profilaxie și prevenire:
• Cu o vizită la timp la medic și punerea în aplicare
strictă a programărilor sale, prognosticul tulburărilor
volitive este favorabil - pacienții revin la stilul lor de
viață obișnuit, capacitatea de a regla propriile acțiuni
este restaurată parțial sau complet. Respectarea unui
stil de viață sănătos, întocmirea regimului corect al
zilei ajută să devină mai stabil în termeni psiho-
emoționali.
• O altă modalitate de prevenire a tulburărilor este
examinarea periodică cu scopul depistării precoce a
bolii și medicația profilactică.
BIBLIOGRAFIE:
• Manual de Psihiatrie (N.Oprea,A.Nacu,V.Oprea)
• Psihiatrie-sub redacția V.Predescu Vol.I
• Расстройства воли и влечений (В.И. Крылов)
• Encyclopedia of Consciousness,2009, Pages 111-120
• The Neuropsychiatric Spectrum of Motivational Disorders (Jane Epstein, M.D.,
and David Silbersweig, M.D.)
• The World Journal of Biological Psychiatry
(Volume 10, No 4: Section 3, 2009),(10(4): 1016_1029)
• Volitional disorders: A proposal for DSM-V (LEONARDO F. FONTENELLE1,2,
MAURO V. MENDLOWICZ2 & MARCIO VERSIANI1)
Mulțumesc pentru atenție!!!