Temă

(Ritualul povestirii în Fântâna dintre plopi, relația incipit-final)

2. Identifică mărci lexico-gramaticale ale prezenței naratorului. Cine este acesta?

Alege dintre următoarele variante: a. un narator auctorial, neimplicat, obiectiv; b.un
narator colportor (care aude povestea de la cineva și o transmite mai departe); c. un
narator-martor (prezent la han ca ascultător).

Tehnica povestirii în ramă presupune duplicarea instanțelor narative, astfel fiecare

narator relatează din diferite perspective și au rol de personaje în narațiunea-cadru
și, pe rând, de ascultători ai celorlalți povestitori. Mărcile lexico-gramaticale care
reflectă prezența naratorului sunt formele verbale la persoana a I-a ( uitam;
așteptam) și pronominale ( noi: spre noi; ne). Acest lucru subliniază faptul că există
un povestitor al narațiunii-cadru, o ipostază auctorială proiectată în text, un drumeț
neindividual prin nume propriu. Acesta este reprezentantul unei colectivități care
poposește la han și ascultă relatările celorlalte personaje. El este un narator-martor
care ascultă poveștile din cadrul mirific al hanului, iar după ce acestea s-au
sedimentat în mintea sa are să le transpună artistic. În textul suport mai există și
forme verbale la persoana a III-a ( nu începu; vedea; venea; ajunse; scoase) și
pronominale ( îi; își; se; -și). Acestea sunt folosite pentru a descriere cadrul mitic,
introducerea noului povestitor și pentru continuitatea povestirilor. Toate textele au
câteva elemente care conferă acest caracter de continuitate prin prezența Comisului
Ioniță care îi stimulează creativ pe ceilalți (comisul Ioniță de la Drăgănești nu-și
începu povestea) și prezența Ancuței cea tânără care asigură buna dispoziție a celor
de la han, mediază între viitorii povestitori și auditori în jurul focului (Ancuța cea
sprâncenată ațâța iar focul în covrul vechi de spuză). Astfel, naratorul textului
Fântâna dintre plopi din volumul Hanu Ancuței de Mihail Sadoveanu este unul
martor care participă la acțiune și care ascultă poveștile tuturor celor veniți la han.
1. Analizează în ce măsură finalul povestirii căpitanului Isac este în acord cu
elementele care compun cadrul prezentat în primul paragraf al fragmentului.

Incipitul este dat de atmosferă călduroasă de la han, când lăutarii se sculaseră, iar
Ancuța cea sprâncenată atâta iar focul. Cu toții așteaptă nerăbdători o nouă
povestire. Finalul constituie aceeași atmosferă călduroasă din incipit, gestul lui
Neculai de a o lua de mână pe hangiță denotă bucuria lui, deoarece a reușit să se
confeseze, simțindu-se în siguranță și eliberat, dorind să se serveasă cu vin vechi în
oale nouă.

3. Orice nou-venit la han este supus unui ritual al integrării în cercul povestirilor, care
presupune:
a. recunoașterea sa de către cineva deja prezent la han;
b. participarea călătorului la acțiunile care întrețin atmosfera din han (mâncatul și
băutul vinului adus de Ancuța);
c. identificarea nou-venitului cu o povestire pe care o va relata mai departe.
Urmărește în volum continuarea fragmentului de mai sus și extrage citate care
ilustrează aceste etape ale ritualului.

A. Secvența-ramă îl aduce pe Neculai Isac în prim-plan care este întâmpinat de

Comisul Ioniță și introdus în grupul celorlalți povestitori. Comisul Ioniță este un
mediator între povestitori și auditori, îi stimulează creativ pe ceilalți promițându-le o
poveste mult mai interesantă.
(...) comisul Ioniță îl cunoscu și se și repezi din locul lui, înălțând bfrațele și strigânf cu
mare glas:
-Oare mă-nșel? Nu esti domnia ta prietenul meu Neculai Isac, căpitan de mazâli? (...)
-Da, răspunse el cu glas moale și blând; eu sunt Isac. Acuma te cunosc și eu.
Dumneata ești Ioniță, de la Drăgănești.

B. Hangița, care are același nume ca mama sa, aceleași ocupație, fiind la fel de
ospitalieră cu călătorii, știe să le împartă bucate alese și sa întrețina atmosfera
sărbătorească a momentelor împreună. Aceasta asigură buna dispoziție a
povestitorilor și a ascultătorilor și stabilitatea de la han, moștenind o îndeletnicire
străveche cu implicații puternici sufletești.
Ca și cum ar fi știu ce dorește, Ancuța ieși ca o șerpoaică pe gura gârliciului, aducând
în dreapta cofăiel plin și-n stânga ulcică nouă. Cu obrajii rumeni și gâfăind, se opri
lângă foc și întinse mazâlului ulcica.

C.
Iar noi am rămas tăcuți, căci am înteles că mazâlul vrea să ne spuie întâmplarea lui
de demult.
-Domnilor și fraților, a vorbit căpitanul Isac de la Bălăbănești,- ascultați ce mi s-a
întâmplat pe-aceste meleaguri, când eram tânăr. De-atunci au trecut ami peste
douăzeci și cinci.