Sunteți pe pagina 1din 2

CEALALTA ANCUTA M.

Sadoveanu Povestire Text narativ apartinand lui M Sadoveanu ( scriitor canonic) Opera de referinta in proza romaneasca,Hanu Ancutei da dimensiune talentului de povestitor al lui Mihail Sadoveanu. Volumul cuprinde noua povestiri, narate de noua povestitori, in care se face elogiul cuvantului maiestrit. Actiunea tuturor povestirilor se petrece in trecut, exceptie facand povestirea Negustor lipscan, a carei actiune se desfasoara intr-un trecut apropiat. Cea de-a cincea povestire, Cealalta Ancuta, are ca tema iubirea si cuprinde doua mari secvente, potrivit tehnicii compozitionale care defineste intreaga opera: povestirea in rama. Prima, povestirea-rama, care ofera detalii despre oamenii participanti la ritualul povestirii, despre atmosfera, primeste conotatii metatextuale. Este o povestire despre arta de a povesti si despre functia povestirii intr-o comunitate umana. Coodonatele spatio-temporale se disting de cele ale realitatii, chiar daca uneori se interfereaza cu aceasta. Timpul, cu determinari magico-mitice (timpul povestirii) are rolul de a plasa povestirea pe coordonatele fantasticului: ...s-a intamplat intr-o departata vreme...si spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri, deasupra puhoaielor Moldovei. Spatiul istorisirii este hanul, o cetate ale carei ziduri primesc valentele simbolice ale granitei dintre lumea realului si lumea povestirii. Este un spatiu ocrotitor pentru cei care poposesc aici si participa la ceremonialul povestirii. Dintre acestia, se evidentiaza comisul Ionita, om cu o bogata experienta de viata si complice al povestitorului, Mos Leonte care, prin harul de a interpreta semnele zodiacale, este reprezentant al intelepciunii si Ancuta (cea din prezent si cealalta Ancuta) care sugereaza ereditatea, perpetuarea. Povestirearama este prezenta in incipitul si finalul operei si confera iluzia autenticitatii. Ienache coropcarul, naratorul intamplarilor, este prezent la han intr-o toamna aurie (timpul povestirii), cand s-au auzit multe povesti la Hanul Ancutei. Este firesc ca un calator, care a vazut si a auzit multe in drumurile sale, sa fie incitat la povestire. Deprins cu arta povestirii, Ienache coropcarul stie sa-si pregateasca auditoriul pentru cele ce urmeaza a fi relatate. Prologul povestii se structureaza pe o enumeratie comparativa care are rolul de a diferentia trecutul de prezent. In planul constructiei narative, aceasta enumeratie are un dublu rol. Pe de o parte, ea proiecteaza evenimentele care urmeaza a fi rostite intr-un timp trecut, specific povestirii. Pe de alta parte, capteaza atentia auditoriului care devine curios in aflarea evenimentelor. Totodata, curiozitatea este incitata mereu, prin gesturi sau vorbe care intrerup povestirea: va rog numai oleaca sa in ingaduiti pana ce... Cea de-a doua, povestirea in rama, este introdusa prin procedeul insertiei si prezinta povestea de dragoste a razesului Toderita Catana cu duduca Varvara, fiica de boier. Timpul povestirii spuse de Ienache coropcarul (timpul povestit) nu este determinat: candva in vremea tineretii lui (s-a intamplat ca eu sa fiu tanar, sa traiesc pe atuncea, in vremurile de demult).

Coordonatele spatiale sunt mai bine precizate, chiar daca nu exista unitate spatiala. Actiunea se desfasoara in Iasi, dar si la han, avand o derulare alerta. Tehnica narativa este cea a inlantuirii cronologice si cauzale a secventelor narative. Traind o iubire neacceptata, Toderita Catana, un razes si duduca Varvara, fiica unui mare boier, incerca sa fuga impreuna, dar sunt prinsi de catre oamenii domniei. Catana este legat si inchis la Golia in turn, in timp ce duduca urma sa fie trimisa la manastire. Razesul scapa si ia urmele domnitei lui. Ienache coropcarul, din narator-martor devine personaj al actiunii in momentul cand se intalneste cu Catana si este obligat sa-l duca la hanul Ancutei, unde urmau sa poposeasca si oamenii lui Costea Caruntu, care o duc pe duduca Varvara la manastire. Finalul, fericit pentru cei doi indragostiti, care reusesc sa fuga in tara ungureasca, sta sub semnul magiei. Nu se stie sub ce imprejurare Catana a reusit sa o rapesca pe domnita, nici cum oamenii care o insoteau au ajuns legati, caci acestia nu vroiau sa spuna nimic. Personajul principal al intamplarii, Toderita Catana, este si eroul faptelor. Asa cum il prezinta celelalte personaje (caracterizare directa), el ilustreaza cu adevarat tipul uman deosebit, regasibil numai in vremurile trecute: i-a speriat si pe nemti....si are pe el crestaturi de gloante si de sabie. Calul fuge in goana si el sta in picioare in sa. Ridica sacul de orz cu mana dreapta. Bate ca un berbec cu capul... Portretul evidentiaza forta si curajul personajului, calitati rar intalnite in lumea obisnuita si care proiecteaza eroul in sfera exceptionalului. Prezentarea unor astfel de fapte remarcabile, realizate de eroi avand calitati neobisnuite, apropie povestirea de basm. Pe de o parte, personajele si faptele lor sunt hiperbolizate cu scopul incitarii auditoriului,iar pe de alta parte, povestirea trebuie sa prezinte fapte veridice, dar exceptionale. Relatarea la persoana I din perspectiva povestitorului implicat, mai intai martor si apoi personaj al intamplarii, stabileste o relatie speciala intre acesta si ascultatori, care se concretizeaza intr-un adevarat ceremonial al povestirii: aparitia care starneste interesul, pretextul care declanseaza povestirea, formulele de adresare, ritmul alert al povestirii, crearea suspansului etc. Trasatura fundamentala a stilului este oralitatea, iar expresivitatea limbajului este data de hiperbole, epitete sugestive si comparatii. Consider ca, Cealalta Ancuta este o povestire in rama, pentru ca spatiul, timpul si personajele se regasesc in toate povestirile. Ele alcatuiesc rama intamplarii narate de Ienache coropcarul. Raportata la tema (iubirea), aceasta povestire surprinde o frumoasa poveste de dragoste, atat in planul real al faptelor intamplate (doi indragostiti care reusesc sa treaca peste barierele sociale), cat si in sfera exceptionalului, daca ne referim la calitatile neobisnuite ale eroului protagonist, care o apropie de basm.