Sunteți pe pagina 1din 3

Recapitulare clasa a VI-a

„Şi, după atâta cultură generală, aş putea să nici nu vă mai duc la şcoală. Să vă las să
treceţi glonţ pe lângă ea şi să vă continuaţi viaţa la cinema. Sau să vă dau un certificat din
care să reiasă, clar, că sunteţi mai deştepţi decât, la un loc, un cal şi un ţânţar. Că ştiţi
că răsare o stea doar atunci când n-are nor pe ea. Că aţi primit nota zece la mare şi aţi ajuns cu
lecţia dincolo de ninsoare. Totuşi, este o chichiţă: toate astea le-aţi învăţat ca pe «Unde eşti,
Chimiţă?».
E nevoie de o cretă, de nişte caiete şi de cerneală, din care, dacă ţi le aruncă cineva
înainte, iese o şcoală. Iat-o: dacă vă uitaţi bine peste jucării şi păpuşi, se şi văd două
sau trei uşi. Printre coarnele de melci se mai zăresc încă douăzeci. Fiecare seamănă cu o
carte. Trebuie să le deschizi şi să le închizi tu singur pe toate.
În clasă stau copii atenţi şi se fac premianţi ori repetenţi. Primii clipesc din gene la
tabla neagră, pe care sunt făcute fel de fel de desene. Ceilalţi se uită mai pe îndelete la burete.
Îşi aduc aminte că buretele l-au mai văzut undeva, aşa că ei se gândesc la mare în continuare.
Copii, aici o să aflaţi o mulţime de poveşti foarte frumoase despre munţi, şi terase şi case.
Totul e să ascultaţi tăcând şi să vorbiţi în gând. Când veţi auzi un clopoţel, după un ceas, să
ştiţi că vi s-a dat drumul şi la glas. Puteţi da fuga afară şi acolo vă puteţi juca. Ora este pentru
învăţat, iar recreaţia pentru uitat. Dacă voi n-aţi uita aşa de repede cunoştinţele folositoare,
recreaţia cred c-ar fi de o zi. Dar iată, sună după zece minute şi trebuie să alergaţi la locurile
voastre foarte iute. Că urmează cine ştie ce socoteală cu cine ştie care portocală. Cu cât creşte
un om când se ridică în picioare? (Asta se numeşte adunare.) Unde se duce ursul după ce nu
găseşte miere? (Asta se cheamă scădere.)
Şi, tot aşa, venind şi plecând, învăţând şi uitând şi iar învăţând, o să vă pomeniţi că
ştiţi pe dinafară şcoală după şcoală. Asta puteţi s-o observaţi singuri, uitându-vă nu în alte
părţi, ci în cărţi.
Cărţile or să fie tot mai mari, iar pozele lor tot mai mici, întâi ca nişte păpuşi, apoi ca
nişte furnici.
Când nu veţi mai vedea nicio poză în nicio carte, să ştiţi că aţi ajuns cu învăţatul şi cu
uitatul foarte departe.“
Marin Sorescu, La şcoală, dar nu rămânem acolo,
din volumul Unde fugim de-acasă

1. Citește textul de pe pagina anterioară. Care este tema acestuia? Alege dintre următoarele
variante sau propune tu alta, justificându-ți alegerea:
a. cartea;
b. copilăria;
c. școala;
d. vacanța.
2. Cui îi aparține vocea care vorbește în textul dat? Unui adult sau unui copil?
3. Cui i se adresează această voce?
4. Modul de adresare a celui care comunică în text este:
a. familiar;
b. glumeț;
c. indiferent;
d. sobru.

5. Selectează litera corespunzătoare răspunsului corect și motivează alegerea făcută.


7. Formulează ultima idee principală a textului.
8. Transformă propoziția „Copii, aici o să aflați o mulțime de povești foarte frumoase despre
munți, și terase și case.“ în:
a. propoziție simplă;
b. propoziție negativă.
9. Precizează dacă afirmațiile de mai jos sunt adevărate sau false.
a. „În clasă stau copii atenți și se fac premianți ori repetenți.“ A F
este un enunț imperativ.
b. „Unde se duce ursul după ce nu găsește miere?“ este un A F
enunț interogativ.
10. Construiește un enunț asertiv, un enunț interogativ, un enunț exclamativ și un enunț
imperativ în care să folosești verbul a asculta.
11. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte,
evidențiate cu verde în text: răsare, folositoare și recreați.
12. Caută, în text, trei perechi de cuvinte care sunt antonime.
13. Notează, din text, șase cuvinte din câmpul lexical al școlii.
14. Ordonează alfabetic următoarele cuvinte: melc, mulțime, miere, munte, mare, minut.
15. Precizează litera corespunzătoare răspunsului corect.
A. În cuvântul continuare, litera u transcrie:
a. o vocală;
b. o consoană;
c. o semivocală.
B. Literele i și u din cuvântul iute transcriu, pe rând:
a. o vocală și o semivocală;
b. o semivocală și o vocală;
c. două vocale.
C. În cuvântul recreație există:
a. trei vocale;
b. patru vocale;
c. cinci vocale.
D. Sunetele care alcătuiesc cuvântul stea sunt, pe rând:
a. consoană, consoană, vocală, vocală;
b. consoană, consoană, semivocală, vocală;
c. consoană, consoană, vocală, semivocală.
E. În cuvântul chichiță există:
a. opt litere, opt sunete;
b. opt litere, șase sunete;
c. opt litere, patru sunete.

16. Asociați cuvintele de mai jos cu cifra corespunzătoare numărului de silabe.


cinema ceas
recreaț
socotea
țânțar ie

1 2 3
4 5
17. Scrie în caiet modul, timpul, persoana și numărul următoarelor verbe din text:
■ ați primit
■ clipesc
■ o să aflați
■ veți auzi
18. Trece verbele din enunțurile de mai jos la timpul precizat între paranteze.
„Că ştiţi (imperfect) că răsare (perfect simplu) o stea doar atunci când n-are (perfect simplu)
nor pe ea. Că aţi primit (mai-mult-ca-perfect) nota zece la mare şi aţi ajuns (mai-mult-ca-perfect) cu
lecţia dincolo de ninsoare.“
19. Identificați în ultimul enunț al textului cele două verbe auxiliare, precizând timpul pe
care îl formează.
20. Separă substantivele articulate de cele nearticulate, precizând în cazul primelor felul
articolului.
școal
un certificat mare coarnele o carte
ă
niște
ursul cărțile poză
păpuși
21. Identifică, în cele două enunțuri de mai jos, substantivele care îndeplinesc rolul de
subiect, respectiv de atribut, precizând felul, genul și numărul acestora.
■ „Că ştiţi că răsare o stea doar atunci când n-are nor pe ea.“
■ „Printre coarnele de melci se mai zăresc încă douăzeci.“
22. Selectează A dacă enunțul este adevărat și F dacă este fals.

a. În propoziția „În clasă stau copii atenţi.“ există un adjectiv. A F


b. Adjectivul din propoziția „Copii, aici o să aflaţi o mulţime de A F
poveşti foarte frumoase despre munţi, şi terase şi case.“ este la gradul de
comparație superlativ relativ de superioritate.
c. În propoziția „Printre coarnele de melci se mai zăresc încă A F
douăzeci.“ există un numeral ordinal.
d. În propoziția „Primii clipesc din gene la tabla neagră“ există un A F
numeral cardinal.

S-ar putea să vă placă și