PROCEDEE BAZATE PE CRESTEREA SI SCADEREA

INTENITATII EFORTULUI FIZIC

Sistematizând exerciţiile, procedeele şi metodele de gimnastică
medicală după intensitatea efortului fizic, raport cu mişcarea liberă activă,
le împărţim în două mari grupe: în prima grupă sunt cuprinse cele ce se
bazează pe creşterea efortului fizic, în cea de-a doua grupă fiind cuprinse
cele ce se bazează pe scăderea acestui efort.

1. EXERCIŢII, PROCEDEE ŞI METODE DE KINETOTERAPIE

BAZATE PE CREŞTEREA EFORTULUI FIZIC

Exerciţiile active libere de gimnastică fac să se dezvolte volumul şi

lungimea muşchilor.
În mişcările cu autorezistenţă se foloseşte pentru îngreuiere
contracţia muşchilor antagonişti, ca formă nouă de exercitare a
musculaturii.
Efortul fizic poate fi crescut executând mişcări îngreuiate cu
ajutorul unor obiecte grele sau aparate portative de gimnastică: bastoane,
măciuci, haltere, mingi medicinale şi altele.

Gravitaţia, factor de îngreuiere a mişcărilor

Gravitaţia este procedeul cel mai simplu de îngreuiere a exerciţiilor
de gimnastică.
Ducerea unor segmente ale corpului departe de suprafaţa de sprijin,
menţinerea lor timp îndelungat în aceste poziţii excentrice sau mişcarea lor
în sensul lungirii braţelor de pârghie înseamnă, după cum am arătat mai
sus, folosirea forţei gravitaţiei în scopul măririi greutăţii periferice şi deci al
creşterii efortului de contracţie muscular static şi dinamic.
Poziţia culcat cu faţa în jos pe o banchetă înaltă de gimnastică
medicală nu cere nici un efort; dacă trunchiul este însă tras mult în afara
suprafeţei de sprijin, poziţia fiind asigurată prin fixarea coapselor şi
gambelor de bancheta prin două chingi, menţinerea ei cere un efort
apreciabil al muşchilor spatelui, fesieri şi posterior ai membrelor inferioare,
pentru a lupta împotriva forţei gravitaţiei, care trage trunchiul in jos.

Lucrul muscular în afara segmentului de contracţie

 Exerciţiile fizice executate din poziţii în care muşchii sunt puşi în
situaţia de a lucra în afara segmentului lor de contracţie (adică in afara
distantei dintre punctele lor de inserţie) sunt foarte grele, deoarece
segmentele se depărtează de baza de sprijin şi solicita foarte mult forţa şi
rezistenta muşchilor astfel întinşi.
Exerciţiile cu autorezistenţă
Exerciţiile cu autorezistenţă sunt mişcări active libere, cărora
executantul însuşi le opune rezistenta prin contracţia simultană a muşchilor
antagonişti.
Prin adăugarea autorezistenţei, efortul muscular este mult îngreuiat.
Mişcările cu autorezistenţă se aplică în reeducarea neuromotoare,
pentru recuperarea proprietăţilor muşchilor şi articulaţiilor.
- Exerciţii cu bastoane
- Exerciţii cu măciuci
- Exerciţii cu haltere
- Exerciţii cu mingea medicinala
- Exerciţii cu cercuri, platouri, coarde de frânghie
- Exerciţii la aparate fixe de gimnastica

2. EXERCIŢII, PROCEDEE ŞI METODE DE KINETOTERAPIE

BAZATE PE SCADEREA EFORTULUI FIZIC

În cazul când aplicam un tratament funcţional unor bolnavi,

convalescenţi sau deficienţi lipsiţi de energie şi fără posibilităţi normale de
mişcare, trebuie să folosim exerciţii, procedee şi metode de gimnastică
medicală care cer din partea lor un efort muscular minimal sau nu. Se
executa fără nici o cheltuială de energie şi fără oboseală. De aceea trebuie
să folosim toate condiţiile care uşurează executarea mişcărilor, căzând
rezistenţa periferică sau înlocuind forţa musculară. Aceste condiţii pot fi
create prin folosirea gravitaţiei şi a ajutorului manual sau mecanic.

a) Gravitaţia, factor de uşurare a mişcărilor

Forţa gravitaţiei nu poate fi folosită numai în sensul îngreuierii
exerciţiilor, aşa cum am văzut mai sus, ci şi pentru uşurarea lor, atunci când
mişcarea se desfăşoară în sensul forţei de atracţie a pământului. În
mişcările de sus în jos sau pe plan înclinat, în exerciţiile de pendulare a
membrelor, în mişcările de circumducţie şi în toate situaţiile în care corpul
sau segmentele sale coboară direct sau oblic în jos. Aceste exerciţii sunt
deosebit de utile atunci când muşchii sunt lipiţi de forţă şi incapabili să
mişte segmentele respective (ca în cazul sechelelor de poliomielită).

b) Ajutorarea şi dirijarea mişcărilor slabe şi necoordonate

În tratamentul unor pareze sau contracturi musculare, al tulburărilor
de coordonare şi al altor stări patologice în care mişcările active se execută
greu, fără forţă, fără sens şi cu o amplitudine scăzută, specialistul în
gimnastică medicală contribuie la efectuarea lor corectă prin impulsuri
uşoare, prin dirijarea fermă a segmentelor în sensul dorit şi prin ducerea lor
până la capăt.
Ajutarea şi conducerea mişcărilor slabe şi dezorientate se face
metodic, prin apucarea corectă a segmentelor şi participarea la deplasarea
lor după axul mişcării sau sensul ei utilitar, fără tendinţa de a înlocui efortul
activ sau de a-l frâna.
Mişcările ajutate contribuie la recuperarea rapidă a mobilităţii
articulare şi la scurtarea timpului de reeducare funcţională.

c) Dispozitive mecanice de uşurare a executării mişcărilor

Aceste aparate constau, în principal, dintr-un cadru demontabil,
construit din lemn sau metal uşor, din câteva suporturi sau chingi care
suspendă segmentele şi articulaţiile pentru a le pune în poziţii favorabile
mişcării şi dintr-un număr de scripeţi şi sfori care pun în mişcare
segmentele suspendate.

d) Contracţii şi relaxări voluntare ale muşchilor, fără

deplasarea segmentelor articulare
Necesitatea de a păstra sau reface tonusul, forţa şi elasticitatea
muşchilor de la nivelul segmentelor sau regiunilor imobilizate în aparate
fixatoare, grija de a preveni atonia şi atrofia muşchilor sau alte tulburări
fizioterapeutice determinate de imobilizare, precum şi dorinţa de a grăbi
vindecarea clinică şi funcţională au favorizat dezvoltarea procedeului
contracţiilor şi relaxărilor voluntare ale muşchilor, fără deplasarea
segmentelor sau a părţilor imobilizate ale corpului. Aceste contracţii şi
relaxări permit un joc amplu al tensiunilor din muşchi şi ţesuturi, care
activează circulaţia locală a sângelui şi a schimburilor nutritive, menţinând
forma şi volumul muşchilor. Încordările neuromusculare voluntare măresc
tonusul şi contracţia fibrelor fără să producă oboseală, dacă sunt urmate de
relaxări complete. Aceste exerciţii se învaţă destul de uşor, mai ales în
cadrul pregătirii preoperatorii.
Aceste exerciţii statice sau izometrice au nu numai o valoare
profilactică şi curativă, ci şi una educativă, pentru că exercită voinţa,
concentrează atenţia şi întreţin un control permanent al funcţiilor motoare.
Ele sunt indicate în cazul imobilizărilor prelungite, după accidente sau
intervenţii chirurgicale, după fracturi, leziuni articulare, musculare sau
nervoase; în aceste cazuri, exerciţiile se adresează muşchilor de deasupra şi
de dedesubtul leziunii. În cazul imobilizării corpului întreg, se fac exerciţii
de contracţie şi relaxare voluntară, fără deplasarea segmentelor, cu toate
grupele mari de muşchi, prelucrând pe rând fiecare segment şi regiune
imobilizată.

e) Exerciţii de gimnastică sub apă caldă

Executarea mişcărilor sub apă este mult uşurată în virtutea
principiului, cunoscut din antichitate, ca un corp care se scufundă îşi pierde
o parte din greutatea sa, egală cu volumul de apă dislocuit. Ca urmare a
scăderii greutăţii corpului şi a segmentelor sale, efortul muscular necesar
pentru efectuarea mişcărilor se va reduce mult, iar cei care afară din apă îşi
mişcă membrele foarte puţin sau foarte greu, constată cu bucurie că în apă
pot să execute cu uşurinţă mişcări ample şi complexe.
Căldura este al doilea element care favorizează mişcarea, pentru că
scade durerile şi reduce contractura musculară, făcând să dispară două
cauze serioase care împiedică mişcarea activă.

f) Mişcări pasive
Mişcările pasive nu reprezintă pentru pacient un lucru muscular sau
o cheltuială de energie, deşi el simte efectele mişcării. Executate amplu şi
cu tensiuni finale, aceste mişcări produc variaţii de presiune în ţesuturi şi
umori, care favorizează circulaţia interstiţială şi schimburile nutritive,
exercită elasticitatea ţesuturilor şi previn stazele, edemele, redorile şi
atrofiile.
Pentru sistemul nervos periferic şi central, mişcările pasive
reprezintă un exerciţiu analog cu mişcările active, întrucât sunt exercitaţi
atât exteroceptorii, cât şi centrii nervoşi corespunzători.