PROCESELE PSIHICE COGNITIVE SENZORIALE

SENZAȚIILE
I. CARACTERIZARE GENERALĂ
A. DEFINIȚIE:
Senzațiile sunt cele mai elementare procese psihice cognitive care semnalizează, în
mod separat, sub forma unor imagini simple, primare, prezența unor stimuli, în
condițiile interacțiunii directe a acestora cu organele de simț.
Imaginile senzoriale se formează la nivel cortical, îmbrăcând forme diverse: culori,
gusturi, mirosuri, senzații de atingere, de foame, de sete, etc..
Stimulii care provoacă senzațiile pot fi:
a) externi:
 proprietățile fizice ale lucrurilor precum: undele electromagnetice (radiațiile
luminoase), care provoacă senzații de culoare (culorile); undele sonore
(vibrații ale aerului), care provoacă senzații sonore (sunetele), etc..
 proprietățile chimice ale substanțeor conținute în alimente, sau emanate în
atmosferă de anumite corpuri, care produc gusturile și mirosurile;
 proprietățile mecanice cum ar fi netezimea sau duritatea unei suprafețe
etc.;
b) interni:
 scăderea concentrației de substanțe nutritive din organism, care provoacă
senzația de foame;
 scăderea concentrației de oxigen, concomitent cu creșterea concentrației
de bioxid de carbon, care provoacă senzația de asfixiere.
 încordarea sau tensiunile din sistemul osteomuscular (mușchi, tendoane,
articulații), etc..
Producerea senzațiilor se realizează doar în condițiile interacțiunii stimulilor cu
organele de simț corespunzătoare, denumite și analizatori.
B. STRUCTURA ANALIZATORULUI
Analizatorul este o structură nervoasă ce are în alcătuirea sa următoarele patru
componente:
1. Receptorii: sunt celule periferice specializate în transformarea acțiunii unui
stimul în influx nervos. Ei sunt răspândiți în întreg corpul: pe suprafața pielii, pe
retină, în cavitatea bucală și pe suprafața limbii, în fosele nazale, pe organele
interne, în mușchi tendoane și articulații etc.

1
 2. Calea de conducere: este numită și calea ascendentă sau aferentă, find
reprezentată de fibre nervoase ce au rolul de a transmite (conduce) influxurile de
la receptori spre cortex.
3. Veriga centrală, sau zona de proiecție corticală, reprezintă un segment al
cortexului propriu fiecărui analizator, cu o localizare precisă. De exemplu:
pentru văz, veriga centrală este localizată în lobii occipitali; pentru auz, în lobii
temporali, etc. Ea realizează operația de decodificare, prin care impulsurile
nervoase sunt transformate în senzații conștiente: culoare, gust, sunet, etc..
4. Conexiunea inversă, denumită și calea eferentă sau descendentă, este alcătuită
din fibre nervoase care au rolul de a transmite comenzi, sub formă de influxuri,
de la cortex spre periferia analizatorului (receptori, segmente osteomusculare),
în scopul autoreglării (modificării comportamentului. De exemplu, senzația de
durere, declanșată de înțepătura unei albine, declanșează instantaneu reacția de
ducere a mâinii spre zona vătămată.
C. ÎNSUȘIRILE SENZAȚIILOR
1. Calitatea: reprezintă acea însușire prin care senzațiile se deosebesc unele de altele,
în funcție de specificul organului de simț și de natura stimulului cu care acesta
interacționează. Această însușire constituie și un criteriu de diferențiere a
senzațiilor. Astfel, după specificul analizatorului, senzațiile pot fi: vizuale, auditive,
gustative, olfactive etc.; după natura stimulului, în cadrul aceleași categorii de
senzații se pot face diferențieri. De exemplu, senzațiile gustative pot fi: dulce, acru,
amar, sărat; senzațiile vizuale pot fi cromatice (roșu, portocaliu, galben etc.) sau
acromatice (alb, negru, cenușiu) ș.a.m.d..
2. Intensitatea: semnifică tăria sau puterea senzațiilor, fiind proporțională cu
intensitatea stimulului. De exemplu, o concentrație mai mare de zahăr într-un
aliment determină o senzație de dulce mai intensă.
Există însă și factori subiectivi care pot condiționa această însușire:
a) sensibilitatea organului de simț, care poate fi influențată de starea organismului
(oboseala, foamea, starea de sănătate). De exemplu, când ne este foame, simțim
mult mai intens mirosul cozonacilor calzi, atunci când trecem pe lângă o brutărie.
b) atitudinea subiectului față de stimul. Pentru cel căruia îi este frica de injecție,
senzațiile de durere sunt mult mai intense.
3. Durata reprezintă persistența unei senzații, depinzând de durata interacțiunii
stimulului cu analizatorul. De pildă, senzația de atingere se menține doar atâta timp
cât palma noastră este în contact cu un obiect. Cercetările întreprinse au pus în
evidență două fenomene:
a) latența, care evidențiază că senzația apare după un interval de timp,
neconștiinzat de subiect, de aprox. 100-150 de miimi de secundă după încetarea

2
 stimulării; acest interval este necesar transmiterii impulsului spre cortex și
transformării lui în senzație. De exemplu, atingerea unui obiect nu provoacă
instantaneu senzația tactilă. Deși nu putem conștientiza, acest fapt se produce
după fracțiuni de secundă,
b) postefectul (postacțiunea), se manifestă prin persistența senzației, miimi de
secundă, după întreruperea contactulului cu stimulul. De exemplu, dacă privim
mai mult timp un bec aprins, iar apoi comutăm rapid privirea pe un perete, vom
observa pe acesta conturul luminos al becului respectiv.
4. Tonalitatea afectivă se referă la starea afectivă de plăcere, sau neplăcere, asociată
senzației. Ea depinde de o serie de factori, precum:
a) natura stimulului, ca de exemplu: particulele emanate de un cadavru în
putrefacție provoacă o tonalitate negativă, la fel ca și bâzâitul țânțarilor, mai ales
atunci când vrem să dormim; mirosul de trandafiri, dimpotrivă, o tonalitate
pozitivă;
b) modul în care stimulul satisface trebuințele subiectului. De exemplu, pentru un
bolnav de ulcer, sensibil la condimente, gustul intens de iute îi poate displace; nu
și în cazul unui mexican, obișnuit cu o anumită gastronomie.
Tonalitatea afectivă se manifestă în forma preferinței sau reacției de
respingere a subiectului față de anumite culori, gusturi, mirosuri etc.
5. Valoarea informațională se referă la proprietățile stimulilor, pe care le cunoaștem
prin intermediul senzațiilor. În funcție de originea acestora, senzațiile au fost
grupate în următoarele trei categorii:
a) senzațiile exteroceptive, care reflectă proprietăți ale stimulilor proveniți din
realitate. Din această categorie fac parte senzațiile:
- vizuale;
- auditive;
- gustative;
- olfactive;
- cutanate (tactile și termice).
b) Senzațiile interoceptive, care reflectă modul de satisfacere a trebuințelor, starea
organismului generată de schimbări interne, precum: scăderea concentrației de
substanțe nutritive, de apă, de oxigen, distrugerea unor țesuturi, funcționarea
defectuoasă a unor organe, etc. Din această categorie fac parte senzațiile:
- de foame;
- de sete;
- de asfixiere;
- de durere, etc.

3
 c) Senzațiile proprioceptive, care reflectă tensiunea (gradul de încordare)
musculară de la nivelul sistemului osteomuscular (mușchi, tendoane, articulații)
atunci când corpul este în repaos sau în mișcare, schimbându-și poziția. Din
această categorie fac parte senzațiile:
a) de poziție (somatoestezice);
b) de echilibru;
c) de mișcare (chinestezice).
6. Caracterul conștient constă în capacitatea de a interpreta și acorda semnificații
propriilor senzații. Este o caracteristică specifică omului, dobândindu-se între 1 și 3
ani, pe măsura dezvoltării memoriei, gândirii și limbajului. De exemplu, în funcție de
miros, dar și de culoare, ne dăm seama dacă un aliment este „obosit” (alterat).
D. IMPORTANȚA SENZAȚIILOR
Omul nu are senzații în stare pură decât în anumite situații: în primele săptămâni de la
naștere, în condiții de laborator, sau în cazul unor tulburări, precum agnozia.
Deși reprezintă cea mai simplă legătură informațională a omului cu realitatea,
senzațiile au un rol important, întrucât:
1) sunt condiția necesară a formării percepțiilor și reprezentărilor;
2) stau la baza dezvoltării psihice. Absența din naștere a văzului și auzului poate crea
dificultăți în dezvoltarea intelectuală a copilului, dacă acesta nu primește o educație
specializată, compensatorie;
3) culorile și sunetele pot semnaliza reguli sociale. Să ne gândim la culorile semaforului,
sau la avertizările sonore de la trecerea peste calea ferată.
4) mirosurile și gusturiles timulează apetitul alimentar, dar au și o funcție de protecție.
Evităm alimentele alterate, neplăcute la miros sau gust, care ne-ar putea îmbolnăvi.