BIOCHIMIE

Prof.habil. dr.ing. CameliaTulcan

Sef lucrari dr. biol. Oana- Maria Boldura

Sef lucr. Dr. Popescu Iuliana

As. Mitroi Cristina

Drd. Cugerean Marius

 Forma de evaluare: (%)

Stabilirea Examen 60
notei finale Grila 45 intrebari- intranet
* prezentarea la
colocviu este
conditionata de
frecventa 100% , de
existenta caietului de
laborator complet a
temelor din sem 1
restante si a celor
din sem 2)
Teste intermediare lucrări 20
practice (teste, teme, caiet LP)

Examen lucrări practice 20

CONSULTAŢII
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. LUCIA OLARIU, CAMELIA TULCAN- Biochimie veterinara,
Editura Eurostampa, Timisoara, 2010
2. TULCAN CAMELIA, OLARIU LUCIA,IULIANA CHIŞ BUIGA,
Noţiuni de chimie şi biochimie generală, Ed. Eurostampa,
Timişoara, 2008;
3. A.X. LUPEA – Biochimie - Fundamente I, Ed. Academiei
Române, Bucureşti, 2007
4. E. CRISTEA-POPA, A. POPESCU, E. TRUŢIA,V. DINU-
Tratat de Biochimie medicală, Ed. Medicală, Bucureşti,1991;
5. CIURDARIU V. – Biochimie, procese metabolice in organismele
animale, Ed. Albastra, Cluj Napoca, 1997
VITAMINE
VITAMINE - descoperiri
Anul descoperirii Sursa
⚫ 1909 Vitamin A (Retinol) ficat de cod
⚫ 1912 Vitamin B1 (Thiamin) coji de orez
⚫ 1912 Vitamin C (Ascorbic acid) lamai
⚫ 1918 Vitamin D (Calciferol) ficat de cod
⚫ 1920 Vitamin B2 (Riboflavin) oua
⚫ 1922 Vitamin E (Tocopherol) ulei din germeni de grau, ficat
⚫ 1926 Vitamin B12 (Cyanocobalamina)ficat
⚫ 1929 Vitamin K (Phylloquinone) alfalfa (lucerna verde - numai
frunze) provine din limba araba -\"al-fac-facah\"- si insemna \"parintele
tuturor alimentelor\" , nu seminte- f.toxic- L- canavaina- Aa),
⚫ 1931 Vitamin B5 (Pantothenic acid) ficat
⚫ 1931 Vitamin B7 (Biotin) ficat
⚫ 1934 Vitamin B6 (Pyridoxine) coji de orez
⚫ 1936 Vitamin B3 (Niacin) ficat
⚫ 1941 Vitamin B9 (Folic acid) ficat
 VITAMINE

⚫ vitamina A: caise, lamai, portocale,

ananas, mandarine, mere, pere,
migdale, nuci;
⚫ vitamina E - nuci, migdale, masline
⚫ vitamina B1 - struguri, portocale,
mandarine, mere, pere, migdale, nuci;
⚫ vitamina C – macese, lamai, portocale,
caise, mere, pere, afine, coacaze
Consideraţii generale
DEFINITIE
⚫ Vitaminele sunt compuşi organici exogeni,
necesari în cantităţi minime (catalitice) creşterii,
dezvoltării şi reproducerii tuturor vieţuitoarelor.
⚫ boli -se datorează unor deficienţe alimentare,
hrănirea timp îndelungat cu alimente conservate,
cu alimente prea purificate sau prea mult
prelucrate, determină apariţia unor boli grave, ca
scorbutul, beri-beri, etc.
⚫ Lipsa vitaminelor din alimentaţia animalelor sau un
aport insuficient de vitamine produce tulburări grave,
cunoscute sub denumirea de boli prin carenţă
AVITAMINOZE.
VITAMINE
⚫ hipovitaminoze- cantităţi insuficiente de vitamine în
alimentaţie, determină tulburări - fenomene de carenţă
specifice vitaminei respective.
⚫ hipervitaminoze - un aport prea mare de vitamine,
tulburări
⚫ provitamine - precursori - substanţe care în
organismul animal pe baza unor reacţii simple se
transformă în vitamine propriu-zise
⚫ antivitamine - substanţe care au acţiune
antagonistă cu cea a vitaminelor, producând
simptomele carenţei vitaminei respective
Antivitaminele

⚫Analogi structurali - compuşi cu

structură analoagă vitaminelor, dar fără
activitate biologică (ex. PAB -
sulfamide).
⚫ Heterologi structurali - compuşi care
nu au nici o asemănare structurală cu
vitaminele- le inactiveaza (ex. tiaminaza
asupra vitaminei B1 sau avidina asupra
biotinei).
Nomenclatura şi clasificarea
vitaminelor
⚫ Kazimir Funk în 1912 - a introdus termenul de vitamină
Criterii pt.denumirea vitaminelor
1. Pe baza acţiunii fiziologice, ex. vitamina antirahitică,
antiscorbutică, antipelagroasă etc.
2. În ordinea descoperirii lor au fost notate cu literele alfabetului
A, B, C, D, E, etc.
- mai multe forme ale aceleasi vitamine, s-au notat cu indice
numeric ex. A1, A2, B1, B2, B12, D1, D2 - etc.
3. Denumiri uzuale - pe lângă denumirea sistematică
4. In functie de solubilitate
a. în apă şi solvenţi polari - vitamine hidrosolubile
b. în lipide şi solvenţi organici - vitamine liposolubile
5.după mecanismul lor de acţiune :
a. vitamine cu funcţie de coenzimă: B1, B2, B3, B6, PP, H`,etc.
b. vitamine fără funcţie de coenzimă
ATP
 Vitaminele hidrosolubile
Vit. B1 - Vit. anti - beri-beri. Tiamina
⚫ Tio-vitamine (cu continut de S)
⚫ Extractie: din cojile de orez, K. Funk -1912
⚫ Răspândire. mg/100g – semintele cerealelor: 2,5-
5,6, drojdia de bere:1,8-3, leguminoase: 0,5-3,0, ficatul
animalelor: 0,1-0,4, gălbenuş de ou: 0,05-0,13,
muşchi: 0,04-0,1, lapte: 0,04-0,07
⚫ Necesar zilnic: 1.2 mg /zi- adulti masculi, 1.1 mg/
zi- femele
⚫ Structura: 2,5 dimetil 4 amino pirimidină
condensată cu 4` metil, 5` hidroxietil tiazol
VIT B1
 Vitamina B1

Propr. fizice si chimice:

⚫ substanţă cristalină de culoare albă,
⚫ solubilă în apă, alcool şi glicerină
⚫ se descompune la radiaţiile UV
⚫ uşor oxidabilă - KMnO4, K3Fe(CN)6- in solutie
alcalina- subst. cu fluorescenţă albastră-
tiocrom -inactiv d.p.v. vitaminic
⚫ activitatea vitaminică se datorează gr. NH2
libere
 Vitamina B1- forma activata
⚫ unele microorganisme din flora intestinală sunt
producătoare şi altele consumatoare de tiamină -
la stabilirea necesităţilor de vitamină B1.
⚫ Absorbţia - la nivelul intestinului subţire;
pirofosforilarea în % mare
⚫ Excretia: urina, fecale
⚫ Sângele - tiamină ( 7-15 g / 100 ml) - 90 %
fosforilată
⚫ Rol biochimic: forma activă, tiaminpirofosfat (
TPP )- în celule nucleate (intestin, ficat, rinichi ) sub
acţiunea tiaminkinazelor în prezenţă de ATP şi
Mg2+; decarboxilare
Vitamina B1- rol de coenzima
⚫ Mecanismul de acţiune: se condensează cu gr. carbonil în
poziţia C2, a nucleului tiazolic, formând “aldehida activă”
Coenzima enzimelor:
1. Complex piruvat-dehidrogenază: Piruvat → Acetil-CoA +
CO2
2. Piruvat decarboxilaza: Piruvat →Acetaldehidă + CO2
3. Complex  cetoglutaratdehidrogenază: Cetoglutarat→
Succinil-CoA+CO2
4. Transcetolază: Xilulozo 5P + Ribozo-5P  Sedoheptulozo-5P
+ aldehida 3P glicerică
Actiune: Stimuleaza
1. biosinteza lipidelor din glucide
2. reglarea metabolismului glucidic
3. inhibă activitatea colinesterazei, favorizând transmiterea
influxului nervos
4. sinergism cu riboflavina (vit. B2) şi acidul ascorbic (vit.C)
Enzime
CURS 2
08.03.2022
 Vitamina B1- forma activata
⚫ unele microorganisme din flora intestinală sunt
producătoare şi altele consumatoare de tiamină -
la stabilirea necesităţilor de vitamină B1.
⚫ Absorbţia - la nivelul intestinului subţire;
pirofosforilarea în % mare
⚫ Excretia: urina, fecale
⚫ Sângele - tiamină ( 7-15 g / 100 ml) - 90 %
fosforilată
⚫ Rol biochimic: forma activă, tiaminpirofosfat (
TPP )- în celule nucleate (intestin, ficat, rinichi ) sub
acţiunea tiaminkinazelor în prezenţă de ATP şi
Mg2+; decarboxilare
Vitamina B1- rol de coenzima
⚫ Mecanismul de acţiune: se condensează cu gr. carbonil în
poziţia C2, a nucleului tiazolic, formând “aldehida activă”
Coenzima enzimelor:
1. Complex piruvat-dehidrogenază: Piruvat → Acetil-CoA +
CO2
2. Piruvat decarboxilaza: Piruvat →Acetaldehidă + CO2
3. Complex  cetoglutaratdehidrogenază: Cetoglutarat→
Succinil-CoA+CO2
4. Transcetolază: Xilulozo 5P + Ribozo-5P  Sedoheptulozo-5P
+ aldehida 3P glicerică
Actiune: Stimuleaza
1. biosinteza lipidelor din glucide
2. reglarea metabolismului glucidic
3. inhibă activitatea colinesterazei, favorizând transmiterea
influxului nervos
4. sinergism cu riboflavina (vit. B2) şi acidul ascorbic (vit.C)
TPP
Avitaminoza B1

Se manifestă prin:
1. anorexie
2. anemie
3. atrofie musculară
4. dereglări în reproducţie şi lactaţie
5. insuficienţă cardiacă
6. mişcări necoordonate
7. oboseală fizică şi intelectuală
8. scăderea secreţiei gastrice
9. slăbire
Avitaminozele grave duc la
boala numită beri-beri;
Se manifestă prin:
1. tulburări nervoase (ale membrelor)
2. tulburări cardiace
3. atrofie musculară
4. tulburari de reproductie, lactatie- la femele
 Avitaminoza B1

⚫ Specii afectate mai frecvent

1. Suine- sensibile la carenta de B1-
dispnee, anorexie, vomismente
2. Pasari- contractii musculare,
tulburari de mers
⚫ Specii neafectate- rar
Rumegatoarele: - microflora din rumen
sintetizeaza vit. B1
Riboflavina. Vitamina B2

⚫ În 1932 Keihn- pigment galben din albuşul

de ou- ovoflavina
⚫ Răspândirea: drojdie -(5 mg%);
ficat(3mg%), rinichi(2mg%), ou (0.4mg%) -
lapte (lactoflavina) (0.2mg%), cereale,
plante (verdoflavina) (0.2 mg%)
⚫ Necesar zilnic: 1.3 mg /zi- adulti masculi,
1.1 mg/zi femele
⚫ Structura: ciclu de izoaloxazină metilat şi un
rest de ribitol;
⚫ 6,7 dimetil 9 D ribitol - izoaloxazina
Vitamina B2

Propr. fizice si chimice:

⚫ substanţă cristalizată, de culoare galbenă,
termostabilă,
⚫ sensibilă la acţiunea hν
⚫ in soluţii apoase bazice, hν, lumiflavină
⚫ în soluţii acide, hv, lumicrom
⚫ – ambii compusi nu mai prezintă activitate
vitaminică
Vitamina B2
⚫ D ribitolul conferă moleculei stabilitate,
solubilitate, activitate optică şi activitate
vitaminică
⚫ prin înlocuirea D ribitolului cu L ribitol sau
galactil, se pierde activitatea vitaminică
⚫ prin înlocuirea radicalilor metil din poziţiile
6,7 cu radical etil, brom sau clor- compuşi cu
rol antivitaminic.
⚫ R. de oxido- reducere: are loc în poziţiile N1
şi N10.
Vitamina B2
⚫ Absorbţia se face la nivelul intestinului
subţire- are loc şi o fosforilare.
⚫ În organism se găseşte liberă în plasmă, urină,
lapte, retină, iar sub formă combinată (enzime
flavinice) în diferite ţesuturi ( ficat, rinichi ).
⚫ Eliminarea se face prin urină.
⚫ Rol biochimic. În celulele vii riboflavina intră
în structura a 2 cofactori enzimatici (FMN şi
FAD). Fosforilarea riboflavinei necesită
prezenţa flavinokinazei, ATP-ului, Mg
2+(ficat, mucoasa intestinala)
FMN
FAD
Vitamina B2
Rol biochimic.
FMN- coenzima pt. LDH, NADPH - oxireductaza,
lactatoxidaza
FAD: FMN + acid adenilic in prezenta flavin-
pirofosfatazei, Mg 2+
⚫ Coenzima- NADH - dehidrogenaza; Fe, Mo –
xantinoxidaza
⚫ B2 şi coenzimele - metabolismului intermediar- r.
redox
⚫ B2 este factor de creştere pentru microorganisme şi
mamifere
⚫ B2 intervine în procesul vederii (alături de retinoli), în
fosforescenţa unor viermi şi insecte, în biosinteza Hb
Vitamina B2

Carenţa în B2 se manifestă prin:

1. tulburări la nivelul gurii şi tractului digestiv:
crăparea şi umflarea buzelor (cheiloză), ragade
dureroase, stomatite angulare sau zăbăluţe,
2. tulburări oculare, oboseală vizuală, fotofobie,
senzaţia de ”nisip în ochi”, scăderea acuităţii
vizuale, conjunctivită infecţioasă (bovine)
3. leziuni dermice, cu leziuni umede, alterarea unor
glande, afectarea SN, cu astenie, oboseală,
tremurături
⚫ Vit. C ameliorează carenţa în vit. B 2
⚫ creşte necesitatea de vit. PP
⚫ sinergism cu vit. A şi vit. B 12
Avitaminoza B2

⚫ Specii afectate mai frecvent

1. Suine adulte-inapetenta, diaree, fatari
premature
2. Purceii- debili, neviabili
3. Pasari-reducerea productiei de oua,
scaderea nr. de oua ecluzionate
4. Puii de gaina – incetiniri si opriri din
crestere, tulburari locomotorii ( rasucirea
degetelor, paralizii)
Nicotinamida ( vitamina PP )-
vitamina B3
⚫ Răspândire: drojdie de bere-10-60mg%, ficat-
10-27 mg%, rinichi-6-10 mg%, gălbenuş de
ou-1.0 mg%, lapte de vacă-0.1-0.5 mg%,
tărâţe-30-35 mg%, orz-5.5 mg%, grâu-2.8-5.0
mg%, ovăz-0.9 mg%, porumb-0.7-1.5 mg%
⚫ Necesar zilnic: 16 mg- adulti masculi, 14 mg-
femele, 17-18 mg gestatie
⚫ Structura. Vitamina PP - acidul nicotinic sau
niacin se transforma “in vivo” in amida sa,
nicotinamida sau niacinamida; au în structură
heterociclu piridina
⚫ Sinteza poate avea loc în ficat şi în intestin.
Amina-Amida-Nitril
Acid nicotinic-Nicotinamida
Nicotinamida ( vitamina PP )
Activitatea vitaminică :
1. Prezenţa celor trei duble legături este obligatorie;
2. prin hidrogenarea nucleului parţială sau totală,
dispare activitatea vitaminică
3. înlocuirea hidrogenului din gruparea amidică cu
radicalul metil sau etil rezultă produşi cu activitate
vitaminică pentru om şi câine.
4. înlocuirea gruparii amino din gruparea amidică cu
radical metil rezultă acetil piridina, care este toxică
pentru câinele carenţat, dar protejează câinele
adult.
⚫ Prin substituirea hidrogenului din poziţia 6 cu gruparea
amino rezultă 6 amino-nicotinamida care este o
antivitamină puternică
Nicotinamida- coenzima- NAD+ si
coenzima fosforilata NADP+
Rol biochimic. coenzime nicotinamid
adenindinucleotidice (NAD+ şi NADP+) ale
oxidoreductazelor
⚫ Nicotinamid adenindinucleotida, NAD+ : 1
nicotinamidă, riboză şi un radical al
acidului fosforic, a 2-a este AMP.
⚫ Cele două nucleotide sunt legate între ele prin
intermediul a 2 resturi ale acidului fosforic.
⚫ Nicotinamid adenindinucleotida fosforilată,
NADP+ conţine în plus faţă de NAD+, un rest
de acid fosforic legat la C2 din riboză
NAD+, NADP+
Rol in reactii redox
Nicotinamida- ( vitamina PP )

Coenzimele pot fi uşor reduse şi din nou

oxidate, cu ajutorul unor enzime specifice,
sau
⚫ sub acţiunea unor agenţi oxidanţi sau
reducători
⚫ în toate tipurile de celule din organism
Nicotinamida- ( vitamina PP )-
vitamina B3
Carenţa în vitamina PP duce la scăderea conc. vit. B1,
B2, B6.
la om - boli grave: pelagră (boala celor trei D),
1.dermatite - pelagra (piele aspră), specific ,
2. dereglări ale tractului gastro-intestinal (diaree),
inflamaţii ale mucoasei cavităţii bucale şi ale limbii,
3.demenţă în cazuri grave, tulburări ale SNC
Administrarea simultana cu acizii folici- efecte superioare
⚫ ficat şi muşchi- scăderea coenzimelor - valoarea de
diagnostic a coenzimelor hepatice
⚫ sângele, creierul, rinichiul păstrează pentru un timp
mai îndelungat concentraţii normale ale coenzimelor
PELAGRA- MANIF. CUTANATA
Nicotinamida- ( vitamina PP )-
vitamina B3
Efecte:
Ac. Nicotinic
⚫ Anti-inflamator – tratarea afectiunilor inflamatorii ale pielii
(include acneea vulgaris)
⚫ Anti-anxietate (act. Similara benzodiazepinelor)
⚫ vasodilatator, act. gastrointestinala, hepatica, hipolipemiant
Nicotinamida- nu are efectele ac. nicotinic;
⚫ refacerea atentiei la bolnavii de Alzheimer (Green, Steffan-
2008- J. of Neuroscience)
⚫ Refacerea pigmentatiei normale in urma UV (Hakozaki, 2002-
Br. J. Dermatol)
⚫ are efect toxic asupra ficatului la doze > 3g/zi
⚫ Rareori prezinta efecte colaterale fiind considerat un bun aditiv
alimentar, component al prod. cosmetice si medicatie
Acidul pantotenic- vitamina B5
Răspândire. Surse bogate -sunt drojdia de bere şi
tărâţele de orez
⚫ gălbenuş de ou-50-100 mg%, ficat şi rinichi-
25-90 mg%, lăptişor de matcă- 13.8-51.1 mg%,
drojdie-14.0- 35.0 mg%, legume şi fructe-1-5
mg%
Necesar zilnic: 5 mg/zi – adulti masculi, 6-7 mg/zi-
femele
Structură:
⚫ acidul , dihidroxi - dimetilbutiric şi -
alanină
, dihidroxi -
dimetilbutiric şi -alanină
Acidul pantotenic
⚫ Denumirea: cuv. grec “pantothen” = pretutindeni
⚫ Propr. fizice si chimice
⚫ o substanţă uleioasă-vâscoasă de culoare galbenă,
⚫ solubil în apă
⚫ sub formă de sare de Ca este cristalizată
⚫ are 1 C*, izomerul natural - dextrogir.
⚫ sensibil la acţiunea oxidanţilor în mediu alcalin la cald.
⚫ gr. - SO3H în locul – COOH - antivitamină.
⚫ microorganisme -are loc integral biosint. ac. pantotenic
⚫ om - acidul pantotenic trebuie asigurat prin hrană
Coenzima A
Acidul pantotenic
⚫ Acidul pantotenic legat cu cisteamina formează
pantoteina care intră în structura unei proteine
transportoare de grupări acil (PTA-SH )- biosinteza
AG
Rol biochimic. Acidul pantotenic este un constituent al
coenzimei A ( HSCoA ) care are un rol important în
metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor
Coenzima A : AMP, acid pantotenic, cisteamină şi
H3PO4
⚫ participă la reacţiile de transfer a grupărilor “acil”.
Acidul pantotenic- EFECTE
⚫ factor de creştere pentru multe microorganisme
⚫ Carenţa. Toate speciile de animale, inclusiv omul,
depind de aportul de acid pantotenic şi sunt
sensibile la lipsa acestuia
⚫ Tulburari gastrointestinale, musculare, apetit
scazut, leziuni cutanate, dermatite
⚫ La puiul de găină - hiperkeratinizarea epidermei
în jurul ochilor, ciocului, tulburări de penaj,
încetarea creşterii, scăderea CoA, infiltrarea
gravă a ficatului, anemie
⚫ La suine- dermatite, dereglari in reproductie,
avorturi, mortalitate intrauterina, resorbtie
embrionara
⚫ La câine apar depigmentarea blănii, leziuni
hepatice şi renale, tulburări ale ritmului cardiac,
hipoglicemie
Acidul pantotenic- EFECTE
Efecte hipolipemiante in sange si ficat:
in ser si in ficat-
1. scad valorile LDL, TAG, colesterolul liber
2. scade semnificativ nivelul LDL- colesterolului,
descreste riscul atacului de cord
Naruta- Experimental and Toxicologic Pathology, 2001

Vindecarea ranilor- “in vitro” proliferarea celulelor

dermice
Weimann, International Journal for Vitamin and Nutrition Research, 1999
Vitamina B 6. Piridoxina
⚫ Extractie: din coji de orez şi din drojdii
(1938)
⚫ S-a obţinut şi sintetic
⚫ Răspândire: ficat-2 mg%, muşchi cardiac-
1.6mg%, muşchi scheletic-1 mg%, lapte-0.16
mg%
⚫ Flora microbiană din intestin constituie o
sursă imp. de vitamină B6 pentru organism
⚫ Necesar zilnic: 1.3- 1.7 mg/zi – adulti
masculi, 2 mg/zi- femele
⚫ Structura: Piridoxalul: 2metil.3 HO,4formil,
5HOmetilpiridina
37
Vitamina B 6
⚫ Structurile se transformă unele în altele, în
cursul proceselor metabolice.
Rol biochimic - coenzime: sub formă fosforilată
în poziţia 5 devin active
⚫ enzime cu rol în metabolismul Aa ca:
transaminarea, decarboxilarea, racemizarea
⚫ În participarea piridoxalfosfatului drept
coenzimă se leagă prin gruparea aldehidică de
lizil-enzima

39
Vitamina B 6
⚫ Absorbţia are loc la nivelul intestinului subţire sub formă liberă.
⚫ După absorbţie, la foarte scurt timp, piridoxina ajunge în hematii
unde este oxidată la piridoxal şi fosforilată trece în plasmă
⚫ acţionează antagonist cu B1 (tiamina)
⚫ O serie de derivaţi înrudiţi structural cu vitamina au acţiune
antivitaminică.
⚫ Antivitaminele produc crize epileptiforme care pot duce la moartea
animalelor şi inhibă creşterea microorganismelor vitamin B6
dependente
⚫ Carenţa în piridoxină produce dermatite, anemii, tulburări ale SNC,
hipercolesterolemie, creşterea în greutate a unor organe (ficat,
rinichi, suprarenale).
⚫ suine- incetarea cresterii, anemie, apetit redus
⚫ păsări- diminuarea procesului de ouat

41
Vitamina B 6 - Importanta
Vit. B6 este implicata in:
1.Met. protidic
⚫ Cofactor al r. de catabolizare a Aa prin transaminare
⚫ Decarboxilare: His- histamina, Trp- serotonina, diOHPhe-
dopamina
2.In glucogeneza- participa la formarea Aa glucoformatori
⚫ Coenzima enzimei: glicogen fosforilaza (in glicogenoliza)
3.In met. lipidic- comp. enzimei care faciliteaza bios.
Sfingolipidelor (a ceramidei)
4.Participa la biosinteza a 4 neurotransmitatori: serotonina,
epinefrina, norepinefrina, ac. gama aminobutiric (GABA)
5.Ajuta la sinteza hemului
6.Implicata in expresia anumitor gene

42
CURS 3 15.03.2022
 Biotina. Vitamina H. Bios II-
protecţie a pielii ( H- Haut = piele)
⚫ Răspândire. Se găseşte în microorganisme şi
organisme vegetale şi animale; ou, în 1936 
biotină iar în 1940 din ficat - - biotina
⚫ lăptişor de matcă 400 g%, ficat-100-250 g%,
gălbenuş de ou -50-100 g%, lapte vacă -10-40
g%
⚫ Structură: 2 cicluri condensate: un ciclu de
tetrahidroimidazol şi un ciclu tetratiofenic
substituit.
⚫ -biotina- acid izovalerianic (ac. izopentanoic), iar
- biotina - acid valerianic (ac. pentanoic).

2
Biotina. Vitamina H.
În organism biotina se găseşte:
⚫ liberă sau
⚫ legată de lizină formând biocitina ( N
biotinil L lizina).
⚫ biocitina manifestă efecte similare biotinei
⚫ În organismul animal, biotina se sintetizează
sub acţiunea florei bacteriene din intestinul
gros

4
Biotina. Vitamina H.
⚫ Absorbţia are loc la nivelul intestinului subţire şi
necesită separarea biotinei din complexele în care
se găseşte, ex: biotinavidină - o mucoproteidă din
albuşul de ou
⚫ Complexul biotinavidină este inactiv biologic,
1. nu este absorbit la nivelul tubului digestiv
2. rezistent faţă de enzimele proteolitice.
3. este nedializabil
4. este termolabil
⚫ Avidina se găseşte în albuşul de ou crud, se
sintetizează în oviductul păsărilor. Oul fiert este
sursă de biotină, deoarece avidina este inactivată.

6
Biotina. Vitamina H.
Rol biochimic- coenzimă la reacţiile de
carboxilare şi decarboxilare - deci la
transportul CO2 sau HCO3 -.
⚫ Biotina ca şi gruparea prostetică se leagă de
apoenzimă prin intermediul unei legături
peptidice prin intermediul lizinei.
⚫ În reacţiile de carboxilare, CO2 se fixează la
nucleul de tetrahidroimidazol, procesul este
endergonic necesitând prezenţa ATP-ului.
⚫ De pe HOOC-biotin enzima, CO2 se poate
transfera pe alt substrat

7
Biotina. Vitamina H/ vitamina B7
Procese importante pentru organism ca:
biosinteza AG, a colesterolului, în
procesele de interconversiune ale Aa,
ureogeneză, biosinteza bazelor azotate
⚫ acţiune sinergică cu acidul folic şi cu
vitamina C.
Carenţa - rar
⚫ Simptome careţiale s-au semnalat la om
şi animale hrănite cu ouă crude; avidina
din oul crud blochează biotina
⚫ pasari- dermatite
⚫ purcei, leziuni cutanate la, căderea
părului, dermatoză seboreică, uneori
paralizii, tulburări neuromusculare,
miscari necoordonate
8
Aplicatii - Tehnici de laborator

http://www.mds-usa.com/avidbiomethods.html
Mezoinozitolul. Factor Bios I

⚫ Răspândire: muşchi, frunzele tinere, creier, gălbenuş de

ou. Este constituent al inozitolfosfolipidelor.
⚫ Structură: hexahidroxiciclohexan
Este sintetizat în organism pe seama glucozei.
⚫ Absorbtie: la nivelul intestinului sub formă de inozit
monofosfat. De aici trece în circulaţie, se depune în diferite
organe: creier, ficat, rinichi, muşchi, etc.
⚫ Eliminare prin urină în cantităţi mici, deoarece la nivelul
tubilor renali se poate reabsorbi.
⚫ În cazuri patologice - “diabetul inozitolic”, ca de exemplu
în diabetul zaharat, în diabetul renal, în nefrite cronice şi
nefroze. Valori scăzute se înregistrează în diabetul insipid
(imposibilitatea rinichiului de a concentra urina, determina-
poliurie; sete intensa-polidipsie)

10
Mezoinozitolul. Factor Bios I
Rol biochimic:
⚫ factor de creştere pentru microorganisme, levuri, plante şi
animale.
⚫ intră în structura unor enzime ca: amilaza pancreatică,
chimotripsină, fosfataza alcalină, renina.
Acţiune:
⚫ lipotropă
⚫ împiedică degenerescenţa gravă a ficatului
⚫ stimulează funcţiile cardiace
⚫ creşte diureza şi creatinuria
⚫ creşterea normală a părului
Carenţa:
⚫ căderea părului la unele animale (alopecie - ochi cu monoclu la
şoareci),
⚫ încetinirea creşterii şi anemie la păsări

12
Acidul para aminobenzoic. PAB
vitamina H`/ vitamina B10
Răspândire. PAB prezent în ţesuturile animale,
plante şi în drojdii;
⚫ Ficat, rinichi, gălbenuşul de ou.
⚫ flora microbiană intestinală sintetizează
întreaga cantitate de PAB de care
organismul are nevoie
Propr. fizice:
⚫ cristale incolore sau pulbere albă
⚫ fără miros cu gust acru-amar
⚫ solubil în apă la cald, puţin solubil în
cloroform
Structura:

13
Acidul para aminobenzoic. PAB

Rol biochimic- este component al acizilor folici,

⚫ protejează AGE şi vitaminele E de oxidare, protejază
pielea de radiaţiile solare.
⚫ Este factor de creştere pentru unele microorganisme
(E coli).
⚫ Favorizează utilizarea şi transportul fierului
⚫ acţiune antagonistă cu sulfamidele cu care se
aseamănă structural.
Sulfamidele se comportă ca antivitamine- au un efect
bacteriostatic inhibând creşterea bacteriilor, deoarece
ele înlocuiesc PAB în structura acizilor folici.
⚫ Proprietatea sulfonamidelor de-a se comporta ca
antivitamine stă la baza utilizării lor în combaterea
bolilor infecţioase.
15
Acizii pteroglutamici (acizii folici )
/ vitamina B9
⚫ izolat din drojdia de bere- factor antianemic
⚫ Răspândire. în plantele verzi, ficat, spanac
⚫ Se sintetizează în intestinul gros şi în rumen sub
influenţa microflorei bacteriene.
⚫ Structura: ciclu pirimidinic + ciclu pirazinic=
pterina
⚫ ciclul pteridinei + PAB = acidul pteric
⚫ acidul pteric + acid glutamic(1,3,7) = acidul
pteroilglutamic (ac. folic)

16
TEMA nr 2 – Acid pteroilheptaglutamic ( + FH2, FH4)
Acizii pteroilglutamici (acizii folici )

Absorbţia este rapidă dacă în prealabil are loc o

deconjugare (o îndepărtare a resturilor de Glu) la nivelul
intestinului subţire.
⚫ În mucoasa intestinală acidul folic şi acidul dihidrofolic
sunt convertiţi în CH3-FH4 (metil tetrahidrofolic).
⚫ 1/3 din totalul de acizi folici (70 mg)- în ficat de unde se
aprovizionează toate ţesuturile.
Eliminarea: fecale, urina (mai putin)
Vehicularea are loc sub formă de CH3-FH4 legat de
proteine din sânge
⚫ În timpul eritropoezei, acizii folici sunt incorporaţi în
eritrocite şi degradaţi la un derivat aldehidic al pterinei

19
Acizii pteroilglutamici (acizii folici)

Rol biochimic.
⚫ factor indispensabil pentru creşterea unor
microorganisme
⚫ rol de coenzime derivaţii hidrogenaţi
respectiv acidul dihidrofolic (FH2) şi acidul
tetrahidrofolic (FH4)
⚫ Transformarea acidului folic în acizii folinici
activi coenzimatic are loc în ficatul omului şi
animalelor şi necesită acid ascorbic.

20
Acizii pteroilglutamici (acizii folici) - 5
⚫ în prezenţa ATP-ului, radicalul formil se
fixează pe FH4 rezultând N10-formil FH4 -
transportă fragmentul cu 1 C
⚫ sinergic cu vitamina B12 ,
⚫ scade conc ac. folici- scade vitamina B2 şi
vitamina C
⚫ Carenţa - dereglări în hematopoeză cu
apariţia anemiei megaloblastice

23
H
SINERGISMUL AC. FOLICI cu B12

⚫ rolul esential al vitaminei B12 (sub forma de

metilcobalamina) in transformarea homoCis in Met
⚫ In deficit de vitamina B12, folatii sunt blocati sub
forma de N5-metiltetrahidrofolat, forma sub care ei
difuzeaza prin membrana celulara spre fluxul
plasmatic;
⚫ nu mai pot fi convertiti in tetra-hidrofolat
⚫ apare anemia megaloblastica ce raspunde partial la
administrarea unor doze mari de folati, mascand astfel
deficitul inital de vitamina B12 si neafectand
manifestarile neurologice
PROCESE METABOLICE facilitate
de prezenta AC.FOLICI
⚫ interconversiunea reciproca dintre homoCis si Met,
intervenind astfel in metabolismul folinei, betainei si
sarcozinei;
⚫ sinteza bazelor purinice din structura AN (ADN si
ARN);
⚫ biosinteza timinei din uracil;
⚫ transformarea Gli in Ser;
⚫ metilarea colaminei la colina;
⚫ metilarea nicotinamidei si formarea N-
metilnicotinamidei
⚫ biosinteza proteinelor (etapa formarii ARNt-Met);
⚫ hidroxilarea Phe si formarea Tir;
⚫ transformarea Val in Tir.
Corionidele. Vitaminele B12

⚫ Izolare-1948 - formă cristalină

⚫ Răspândire. ficat, rinichi, cord
⚫ Nici plantele, nici animalele nu pot sintetiza
vitamina B12, ci doar câteva microorganisme
au această capacitate.
⚫ Microorganismele din rumen şi intestinul
gros - sursă importantă de vit. B12
⚫ factor de creştere - pentru microorganisme

26
Corionidele. Vitaminele B12- 1
Structură. Vitamina B12 sau ciancobalamina are:
⚫ O componentă corionică asemănătoare nucleului
porfirinic :
⚫ 4 nuclee pirolice (I-IV), 3 unite prin 3 punţi metinice
⚫ 2 nuclee pirolice se leagă direct (I cu IV).
⚫ 5 duble legaturi
⚫ Cei 4 atomi de N din ciclurile pirolice se leagă coordinativ
de un ion de Co 3+.
⚫ Ciclurile pirolice sunt parţial reduse, pe ei grefându-se
diferiţi substituenţi ca: 8- metil, 3- acetamidă (poz. 1,3,8)
sau 4 - propioamidă (poz. 2,4,6,7)
⚫ o ribonucleotidă, care are drept bază azotată 5,6
dimetilbenzimidazolul sau metiladenina,
metilhipoxantina, etc.

27
Corionidele. Vitaminele B12

28
Corionidele. Vitaminele B12- 2
⚫ ciancobalamina cu gr. CN
⚫ hidroxicobalamina cu o gr. HO (vit. B12b)
⚫ nitrocobalamină cu gr NO
Propr. fizice: cristale roşii, romboedrice, solubile în apă
şi alcool,
⚫ insolubile în solvenţi nepolari
⚫ levogiră şi instabilă în mediu alcalin sau puternic
acid.
⚫ descompusă de radiaţiile UV
⚫ Coenzima B12 diferă structural de vitamina B12
prin faptul că în locul gr. CN la Co3+ se leagă 5`
dezoxiadenozina.

29
Corionidele. Vitaminele B12- 3
Absorbţia la nivelul intestinului subţire.
⚫ Nivelul absorbţiei este condiţionat de prezenţa “factorului
intrinsec” (o mucoproteină), de vârstă, stare patologică.
Rol biochimic.
⚫ în sinteza de Hb, hematopoeză, previne anemia
⚫ in transmetilări alături de acizii folici
⚫ la vehicularea sulfului în organism prin legarea grupării -SCN
pe care o poate lega de Co
⚫ indispensabilă sintezei dezoxinucleotidelor- ADN
⚫ Acidul folic asigură metilarea uracilului deci trecerea lui în timină
⚫ vitamina B12 este factorul necesar transformării timinei în
dezoxitimidina deci lipsa vitaminei B12 produce încetarea
sintezei ADN deci a diviziunii celulare.
⚫ Vitamina B12 favorizează utilizarea fructozei, glicerinei şi a
glicogenului hepatic
Carenţa în vitamină B12, la om, poate fi anihilata prin administrarea
de triptofan din care se poate forma B12
30
CH3 –FH4 +Enz – B12-Co+ ⎯→ Enz – B12-Co- CH3 + FH4
Corionidele. Vitaminele B12- 4
Carenţa - anemie pernicioasă sau megaloblastică – la animalele
hrănite cu furaje cultivate pe soluri sărace în Co
⚫ se manifestă prin deficit în sinteza eritrocitelor şi apariţia în sânge de
granulocite gigante (macrocite)
⚫ păstrează capacitatea de transport a O2 nu pot îndeplini
corespunzător această funcţie deoarece au o viaţă mult mai scurtă
faţă de eritrocitele normale
⚫ alte simptome: astenie, paloare, atrofia mucoaselor digestive,
aclorhidrie la histamină, afecţiuni neurologice.
⚫ Instalarea anemiei pernicioase se datorează unor defecte de
absorbţie, în special lipsei factorului intrinsec (o glicoproteidă
elaborată de mucoasa gastrică) care formează cu vitamina B12
(factor extrinsec) un complex. Sub formă de complex
cobalaminele pot fi transportate şi absorbite.
⚫ Ovine - nu pot metaboliza acidul propionic.
⚫ Suine, - anemie, stomatite, tulburări musculare, oprirea creşterii
purceilor.
⚫ Păsări - anemie, încetinirea creşterii, scăderea ouălor
ecluzionate
32
 Acidul lipoic

Izolare: în 1953 din ficat

Răspândire: în ficat şi drojdii
Structură. Acidul lipoic are în structură 8 C şi 2
S.
2 forme:
⚫ una oxidată ca disulfură ciclică şi
⚫ una redusă, cu două grupări sulfhidril sau
acid dihidrolipoic.

33
Acidul lipoic
Rol biochimic. reacţii redox- coenzimă -
lipotiaminpirofosfat, participa la
decarboxilarea oxidativa a piruvatului şi a
altor -cetoacizi.
⚫ Enzimele cu acid lipoic catalizează
transferul de grupări acil, proces în care
acidul lipoic se leagă amidic cu gruparea -
amino a unui rest de Liz din enzima
dihidrolipoil transacetilaza.

35
Acidul pangamic

⚫ Răspândire: în plante şi în ţesutul hepatic.

⚫ Structura: acidul gluconic şi dimetilglicocol
⚫ Coenzima: participă la reacţii de metilare şi
transmetilare. Intervine în activarea
respiraţiei celulare.
⚫ este considerat o pseudovitamină alături de
colină şi alţi compuşi.

37
Acidul ascorbic ( vitamina C )

⚫ izolare - în 1932- din sucul de lămâie.

⚫ Vitamina antiscorbutică - vindecă scorbutul
Răspândire: măceşe -250-1400 mg%, lapte
proaspăt- 0.3-8 mg%, portocale -50-100 mg%,
lămâi -50 mg%, varză- 30-200 mg%, tomate15-
25 mg%, spanac-20-30mg%
Absorbţia - prin mucoasa bucală, stomacală şi p
superioară a intestinului.
Excreţia se face prin urină.
⚫ Structura:

38
Acidul ascorbic ( vitamina C )-1
⚫ Activitate vitaminică prezintă numai izomerul L
⚫ Substituirea în ciclu lactonic micşorează act. vitaminică ( ex. prin
înlocuirea OH din C2 cu NH2 - activitatea vitamincă dispare )
⚫ Caracterul acid este dat de gr. endiol care disociază cu punere în
libertate de ioni H+, trecând din formă redusă în formă oxidată.
⚫ acid dehidroascorbic are act. vitaminică - dar mult mai redusă
⚫ În organism acidul ascorbic predomină sub formă redusă, fiind protejată
de oxidare de către Glu, Cis şi acid adenilic.
⚫ Factori care oxideaza ac. ascorbic: hv, O2 şi unele Me
⚫ Sinteza :
⚫ excepţia omului, maimuta si cobai şi încă câteva alte specii (absenta
enzimei Lgulonolactona oxidaza), celelalte organisme pot sintetiza ac.
ascorbic pe seama ozelor
⚫ Plantele sintetizează de asemenea vitamina C.
⚫ Acidul ascorbic nu se găseşte în microorganisme şi nici nu pare a fi
necesar acestora.

40
Acidul ascorbic ( vitamina C )-2
Rol biochimic.
⚫ în hematopoeză, în metabolismul şi funcţiile creierului, ficatului,
glandelor endocrine.
⚫ Sistemul redox acid ascorbic / acid dehidroascorbic este implicat în
o serie de reacţii din organism.
⚫ transportor biologic de hidrogen.
⚫ hidroxilarea Aa aromatici şi heterociclici, ex. a fenilalaninei şi
tirozinei.
⚫ stimulează formarea hormonilor 17 cetosteroizi sau acidul 
cetoglutaric
⚫ stimulează glicogenogeneza hepatică şi musculară.
⚫ biosinteza mucopoliglucidelor
⚫ biosinteza colagenului întrucât transformă prolina în hidroxiprolină.
⚫ la formarea ţesutului osos şi asigură buna funcţionare a
osteoblaştilor
⚫ la biosinteza hormonilor sexuali şi corticosuprarenali
⚫ protecţia oxidării altor vitamine
⚫ creşte nivelul vitaminei A; ameliorează parţial carenţa în biotină
⚫ efectul favorabil in prevenirea infecţiilor, în formarea anticorpilor
după infecţie şi în general în reacţiile imunitare 41
Acidul ascorbic ( vitamina C )-3

⚫ Carenţa -provoacă boala numită scorbut.

⚫ se caracterizează prin sângerări ale gingiilor,
modificări în structura fibrelor de colagen şi a
ţesutului conjunctiv, leziuni osoase, sângerări ale
pielii. Boala era răspândită în trecut la navigatori
(consum de alimente conservate).
⚫ Avitaminoza C duce la anemie ce se manifestă
prin scăderea hematiilor, a hemoglobinei şi a
fierului.
⚫ La animalele hrănite necorespunzător poate
apărea hipovitaminoza C care favorizează
avorturile spontane, involuţii uterine, retenţii
placentare

42
Acidul ascorbic ( vitamina C )-4
⚫ HIPERVITAMINOZA C
⚫ vitamina C nu are nici o influenţă directă asupra virusului gripal,
acţiunea sa profilactică asupra gripei, răcelii comune şi a oricăror
infecţii în general fiind nespecifică, explicată prin stimularea
proceselor anabolice.
Ingerarea excesivă de vitamina C (prin suplimentare
medicamentoasă) poate antrena agitaţie şi insomnii, dar ea nu
este periculoasă,
⚫ excesul fiind eliminat prin urină şi fecale.
Doze egale sau mai mici de 1000 mg/ zi, nu există nici un fel de
contraindicaţii.
Doze mai mari nu trebuie administrate în caz de
⚫ hemocromatoză (boala consecutivă acumulării de fier în ţesuturile
organismului),
⚫ de litiază renală oxalică,
⚫ de deficit în gluco-6-fosfat dehidrogenază sau
⚫ de insuficienta renala
Megadozele: necroze tumorale hemoragice letale
Bioflavonoide sau vitamina P
(citrine)
SURSA: substanţe de origine vegetală, în
cantităţi mai mari se găsesc în citrice şi în
ardei; condimente, mirodenii, extracte de
plante ; Legume, fructe (struguri)
⚫ Structură. Vitaminele P sunt glicozizi în care
agliconul este un polifenol din grupa
pigmenţilor flavonici: quercitină, hesperitina
şi rutina
⚫ Glucida este reprezentată de glucoză,
ramnoză sau ambele

44
Bioflavonoide
Efecte: Epuratori directi ai RL , inactivarea Me prooxidante
⚫ Puterea AO- direct proportionala cu nr. gr. OH
⚫ Nu r. asa usor ca si vit. E, C si GSH
⚫ Inhibitori puternici ai oxidarii LDL
⚫ Efecte citoprotectoare asupra hepatocitelor
⚫ Capacitate antiinflamatoare: inhiba ciclooxigenaza,
lipooxigenaza
Eficienta mare: quercitina, rutina, miricetina, kemferol- inhiba O2• −
Quercitina
⚫ Efecte citostatice (nu si rutina)
⚫ Inhiba sinteza proteinelor de soc termic
⚫ Induce apoptoza multor celule tumorale, etc.
Resveratrol (vinul rosu- conc de fenoli de 10x > vinul alb, arahide):
⚫ Inhiba peroxidarea LDL cu 95%
⚫ Inhibitia agregarii plachetare si a coagularii
⚫ Efect antimutagen,etc
resveratrol
Bioflavonoide sau vitamina P
(citrine)
Absorbtia- la nivelul intestinului.
Rol biochimic.
⚫ protecţie a vitaminei C în menţinerea sistemului redox acid ascorbic
/ acid dehidroascorbic.
⚫ măresc tonusul miocardului, măresc rezistenţa la rupere a
vaselor sangvine.
⚫ Bioflavonoidele au şi alte proprietăţi prin care se explică efectul lor
asupra permeabilităţii capilare, de ex. acţiune antihialuronidazică
şi antihistaminică.
⚫ în metabolismul apei şi electroliţilor ( creşterea diurezei ), în
metabolismul glucidic (scăderea lactacidemiei), în metabolismul
proteinelor (reechilibrarea raportului albumine / globuline).
⚫ sinergic cu vitamina C
Carenţa - creşterea permeabilităţii capilare cu apariţia purpurelor
hemoragice (creşterea fragilităţii vaselor).
⚫ alături de vitamina C în boli vasculare, în cazuri de rezistenţă
fizică scăzută.

47
DEGRADAREA AEROBA A GLUCOZEI – SECVENTA 2

S
O
OH L CS
S TPP L
H C TPP HS
CH3 CH3
hidroxietil TPP acetil dihidrolipoic

FADH 2 + NAD + ⎯
⎯→ FAD + NADH + H +

CO2
O O
CH3 C COOH + HSCoA CH3 C
NAD+
NADH+H+
SCoA
acid piruvic acetil - SCoA
 CURS 4
VITAMINE LIPOSOLUBILE

VITAMINELE
A, D, E, K, Q 10, F

2
Vitaminele A
⚫ Retinol- Vitamina A - este precursorul a doi
metaboliti activi importanti:
⚫ retinal, cu rol important in procesul vederii
⚫ acidul retinoic, cu rol important ca mesager
intracelular care afecteaza transcriptia unui
numar de gene
⚫ Vitamina A nu se formeaza in plante, dar multe
plante contin carotenoizi cum ar fi beta-
carotenul care pot fi transformat in vitamina A
atat in intestin cat si in diverse tesuturi.

3
ACIDUL RETINOIC

Funcţiile non-vizuale ale vit.A sunt esenţiale în:

⚫ funcţiile imunologice
⚫ functiile reproductive
⚫ dezvoltarea embrionara a vertebratelor –
La populaţiile care primesc cantităţi mai mici decât optim de
vitamina A din dietă:
⚫ creşterea insuficientă,
⚫ susceptibilitatea la infecţii şi
⚫ defectele congenitale
Retinoli (vitamine A)
⚫ 2 vit. A : vitamina A1 (retinolul)- vit. antixeroftalmică; vit. creşterii
vitamina A2 sau dehidroretinolul.
Răspândire. ficat, inimă, creier, lapte, gălbenuş de ou, ulei de peşte
⚫ Retinolii nu sunt sintetizaţi de către plante, se formează în organismul
animal din provitamine (carotenoide).
Structura carotenoidelor: (pigmenţi naturali) -au o str. poliizoprenică
de culoare galben-portocalie până la roşu- data de nr. = conjugate
Provitaminele: 40 atomi de C, lanţ polienic cu 18 C, 9 =, ciclu de 
iononă
⚫  carotenul - un ciclu de  iononă şi un ciclu de  ionona;
⚫  carotenul conţine 2 cicluri de  iononă
⚫  carotenul un ciclu de  iononă şi un ciclu deschis de  iononă.
⚫ Absorbţia - prin peretele intestinal în prezenţa lipazelor şi a
sărurilor biliare.
⚫ Absorbtia -însoţită de reacţii de oxidare cu formare de retinoli şi
retinali - în prezenţa enzimei carotinaza din peretele intestinal-
scindează leg.dubla din poziţia 15-15` .

5
Vitaminele A1 si A 2
⚫ Vit. A1- alcool - Gr. OH se află în poziţia
trans
⚫ cu un ciclu  iononic,
⚫ o catenă laterală cu 9 C
⚫ 5 duble legături conjugate (1,7,9,11,13)
⚫ 5 CH3 - (2, 6,6, 9,13 pentametil).
⚫ Vit. A2 - + 1 = (C3-C4) (1, 3, 7,9,11,13)6 -
duble legaturi conj.

8
 Vitaminele A
Absorbţia: la nivelul intestinului subţire - carotenii nedegradaţi şi vit. A sub
formă de esteri cu AG (lipidele alim favorizeaza abs)
Retinolul este reţinut de chilomicroni sub formă de esteri
⚫ aceste particule mediază transportul spre ficat.
⚫ Hepatocitele păstrează vitamina A ca ester, iar când este nevoie de
retinol în alte ţesuturi, este hidrolizat şi eliberat în sânge ca alcool.
⚫ Retinolul se ataşează apoi de o moleculă de transport, proteină de
legătură pentru retinol, pentru drumul spre ţesutul ţintă
⚫ Biodisponibilitatea carotenoizilor variază între 1/5 şi 1/10 din cea a retinolului.
Carotenoizii sunt mai bine absorbiţi când sunt ingeraţi în cadrul unei mese cu
multe grăsimi.
⚫ Eficienta absorbtiei în traiectul digestiv - prezenţa mineralelor: Ca, Mg, P, Se,
Zn
Depozitare în diferite organe, în special în ficat şi ovare
Excreţia: fecale

10
Vitaminele A - rol BIOCHIMIC

Rol biochimic:
⚫ în procesul de creştere la animalele tinere; previne apariţia unor leziuni a ţesutului
epitelial şi încetinirea diviziunii celulare.
⚫ Stimulează biosinteza mucopoliglucidelor
⚫ Stimulează biosinteza bazelor purinice şi a acizilor nucleici
⚫ Stimulează sinteza eritrocitelor şi a Hb.
⚫ Protejează ţesuturile epiteliale -previn keratinizarea epidermei şi mucoaselor
⚫ Activitate antiinfecţioasă - conferă rezistenţă organismului.
⚫ Asigură funcţionarea normală a aparatului genital- biosinteza hormonilor sexuali
⚫ Sinergic cu vit E si vit C
⚫ Reglează metabolismul bazal
⚫ Menţin funcţionarea normală a ochiului
ANIMAL Culorile percepute
PAIANJENI(paianjeni saritori) ULTRAVIOLET SI VERDE
INSECTE (albine) ULTRAVIOLET, ALBASTRU, GALBEN
CRUSTACEE (crabi) ALBASTRU SI ROSU
CEFALOPOZI ALBASTRU
MAJORITATEA VAD DOAR DOUA
PESTI
CULORI
MAJORITATEA VAD CATEVA
AMFBIENI (broaste)
CULORI
REPTILE (serpi) CATEVA CULORI SI INFRAROSU
PASARI CINCI PANA LA SAPTE CULORI
MAMIFERE(pisici) SLAB, DOUA CULORI
MAMIFERE(caini) SLAB, DOUA CULORI
MAMIFERE(iepuri) ALBASTRU SI ROSU
MAMIFERE (veverita) ALBASTRU SI GALBEN

MAMIFERE (primate) LA FEL CA OAMENII

MAMIFERE(maimute africane) LA FEL CA OAMENII

MAMIFERE(maimute sud americane) VAD ROSU FOARTE BINE

http://askabiologist.asu.edu/explore/seeing-color
 Vitaminele A - în procesul vederii
⚫ Procesul vederii rezultă din acţiunea hv asupra celor două formaţiuni anatomice ale retinei,
bastonaşe şi conuri.
⚫ Ambele conţin câte un pigment fotosensibil (cromoproteidă); gruparea prostetică este 11 cis
retinalul.
Bastonaşele - la periferia retinei;
⚫ sunt receptorii care mediază vederea în lumină slabă (crepusculară); afectati de carenţa în vit A
RODOPSINA, abs max la 500 nm, f. puţin -350 nm
⚫ realizeaza adaptarea secundară (lentă)
⚫ Senzaţia vizuală, mediată de bastonaşe, ia naştere în urma absorbţiei cuantelor hv - rodopsină =
opsină +11 cis retinal
⚫ 11 CIS retinal se izomerizează la 11 TRANS retinal;
⚫ Izomerizarea are loc cu viteză mare la lumină şi viteză foarte mică la întuneric.
⚫ R. chimica (izomerizarea) este convertită în mişcare atomică, care fiind amplificată de hv - generează
impulsul nervos.
Conurile mediază vederea în lumina plină şi perceperea culorilor.
IODOPSINA, abs max 555 nm.
⚫ realizeaza adaptarea rapidă
⚫ La proces participă ionii de Ca2+.

15
Vitaminele A - în procesul vederii

Regenerarea rodopsinei din opsină + 11 trans retinal -

izomerizare în sens invers
⚫ are loc la întuneric, în straturile profunde ale
bastonaşelor
⚫ 2 enzime: retinal reductaza şi retinal izomeraza si
coenzimele NAD+ si NADH+H+
⚫ o parte din trans retinal este transformat în vitamina
A1 care trece în sânge, deci refacerea rodopsinei
va depinde de cantitatea de vitamina A din circulaţia
din organism.
⚫ sinteza rodopsinei este afectată in deficit de vit. A

18
Vision process
(Simple
presentation)

Gavril Neamţu,
Vitamine, Ed.Ceres,
Bucureşti, 1996
Vitaminele A- efecte benefice si negative-1
⚫ 250,000-500,000 copii dezvolta orbire in fiecare an la deficienta de vit.
A cu prevalenta ridicata in Asia de sud-est si Africa (2008)
Carenţa - apare la tineret si adulti care nu consuma vegetale si fructe de
cul. galbena si verde, ficat
Se datoreaza:
⚫ alimentaţie săraca în provitamine
⚫ defecte de absorbţie a vitaminelor şi provitaminelor
⚫ imposibilitatea trecerii provitaminelor în vitamine
Simptomatologie:
⚫ Unul dintre primele semne ale deficienţei de vitamina A este
orbirea de noapte, urmată de acuitate vizuală scăzută.
⚫ încetinirea creşterii,
⚫ leziuni şi keratinizarea epiteliilor,
⚫ hiperkeratoză foliculară (uscarea şi asprirea pielii),
⚫ xeroftalmie (uscarea conjunctivei, sclerozarea corneei),
⚫ hemoralopie (incapacitatea ochiului de a se acomoda la
întuneric - “orbul găinilor”)
⚫ tulburări ale aparatului genital
Vitaminele A- efecte benefice si
negative-2
Efecte negative in carenta de vit. A:
Cauze: Păstrarea necorespunzătoare a furajelor - oxidarea şi
degradarea provitaminelor
1. La bovine- infertilitate, retenţii placentare, avorturi,
naşteri de produşi neviabili.
2. La păsări - scăderea producţiei de ouă şi a
procentului de ouă ecluzionate, infecţii, scăderea în
greutate.
⚫ Necesarul de vitamine A pentru org. animal se
exprimă în UI ( UI = 0,6 g  caroten pur ) în funcţie de
vârstă,specie, de masa corporală etc.
⚫ Masculi adulti: 900 g /zi; max. 3000 g /zi
⚫ Femele adulte: 700 g /zi; max. 3000 g /zi

22
HIPERVITAMINOZA A
Simptomatologie in exces de vit. A
Peste 18.500 UI (1 UI= 0.3ηg):
⚫ Iritabilitate,
⚫ anorexie,
⚫ stari de voma,
⚫ vedere in ceata,
⚫ dureri de cap,
⚫ caderea parului
⚫ dureri si slabiciune a muschilor
⚫ stare mentala alterata
⚫ hepatomegalie
⚫ osteoporoza
HIPERVITAMINOZA A
⚫ Primul deces documentat - 1913 din cauza excesului de vitamina A
⚫ Xavier Mertz un om de ştiinţă elvetian
⚫ expediţia în Antarctica, când proviziile de mâncare au fost pierdute şi
⚫ s-a ajuns la sacrificarea şi mâncarea câinilor care trăgeau săniile.
⚫ Mertz a consumat cantităţi letale de vitamina A prin ingestia de ficat de
câine.
⚫ Ficatul ursului polar are, de asemenea, suficientă vitamina A pentru a
omorî un om, sau pentru a îmbolnăvi grav câinii de sanie
Vitaminele A- efecte benefice si
negative-2
⚫ Procesul vederii.
⚫ Rezistenta la boli infectioase: aproape in toate bolile infectioase a
fost determinata insuficienta in vit A ; deficienta creste cu intensitatea,
frecventa si severitatea bolii
⚫ Reducerea mortalitatii datorate infectiilor bacteriene- prin
administrarea de vitamina A
⚫ Procesele inflamatorii - reactii la lipsa de vitamina A, conduc la
incetinirea sintezei proteinelor ce leaga retinolul, reduc cantitatea
circulanta a vitaminei A
⚫ Integritatea celulelor epiteliale pentru intretinere si buna functionare
a ac. – necesita vit A.
⚫ lipsa de vitamina A - keratinizarea pielii, supresia secretiei de mucus.
- se datoreaza reglarii defectoase a transcriptiei
⚫ Remodelarea osoasa: Functionarea normala a osteoblastilor si
osteoclastelor
⚫ Reproductie: cantitati normale de vit. A sunt necesare pt. producerea
spermei (necesitatea in vit A in dezv. celulelor epiteliale
spermatogenetice respectiv in ciclul reproductiv normal la femele.
25
Antivitaminele A

⚫ compuşi obţinuţi prin oxidarea 

carotenului cu grupări OH în catena
laterală au acţiune antivitaminică.

26
Vitaminele D (Calciferolii)
⚫ Vitaminele D – sunt steroli – provitamine
⚫ Răspândire : piele, ficat, gălbenuşul de ou,
ulei de peşte, drojdia de bere.
⚫ Structura: steran; -OH în poziţia 3;
⚫ 2 = leg. în ciclul B
⚫ R- cu cel puţin 8 C în poziţia 17
⚫ sub acţiunea UV provitaminele se
transformă în vitamine;
⚫ deschiderea ciclului B şi formarea de =
conjugate în poziţiile 5-6, 7-8;
⚫ rotire cu 180 a ciclului A
Vitaminele D2 si D3

⚫ Vit. D2 are provitamina ergosterolul (22 = 23), R = 9C

⚫ vitamina D3 provine din 7 dehidrocolesterol, R = 8 C
Vitaminele D4, D5, D6

⚫ Alte vitamine D – difera prin R:

22

24
24 24

CH3 C2H5 C2H5

Provitamina: Provitamina:
Provitamina:
7 dehidrositosterol 7 dehidrostigmasterol
22dihidroergosterol
Vitamina: Vitamina:
Vitamina:
Dihidroergocalciferol Dehidrositocalciferol Dehidrostigmacalciferol
D4 D5 D6
Transformarea provitaminelor D în vitamine
Reabsorbţia provitaminelor şi a vitaminelor D - la nivelul intestinului
subţire in prezenţa bilei şi a lipidelor alimentare
Activare primară- sub acţiunea razelor UV –provitaminele trec in
vitamine - în stratul bazal al pielii
⚫ Vitaminele D nu sunt însă formele active în organism ci ele necesită
activări “secundare” - procese de hidroxilare în ficat şi în rinichi.
Activare secundară implică 2 etape: - prima etapă - în ficat -
vitamina este hidroxilată rezultând 25-hidroxicolecalciferoli,
⚫ etapa a doua - în rinichi, unde 25 hidroxicolecalciferolul este
hidroxilat în poziţia 1 rezultând
⚫ produs biologic activ- 1,25 dihidroxi colecalciferolul se
comportă ca un hormon
⚫ intestin- stimulează absorbţia Ca
⚫ oase - eliminarea Ca
Mecanismul activării secundare

7- Dehidrocolesterol
piele iradiere cu UV
Colecalciferol ( D3)
ficat
25- Hidroxicolecalciferol
rinichi
1, 25- Dihidroxicolecalciferol

1
OH
CH2
25 25

OH
HO
Vitaminele D- efecte
Rol biochimic.
⚫ acţiunea antirahitică - controlul şi asigurarea procesului normal de osificare.
la nivelul intestinului măresc absorbţia ionilor de calciu
⚫ stimulează biosinteza unei proteine transportoare a Ca 2+
⚫ influenţează calcifierea matricei osoase - necesită prezenţa ionilor citrat.
la nivelul rinichiului
⚫ favorizează eliminarea calciului şi reabsorbţia fosforului.
Rezultă că vitaminaD nu este factor de fixare a calciului, ci este
factor de reglare a calciului, -acţiune asemănătoare cu a
parathormonului.
⚫ stimulează glicogenogeneza şi secreţia hormonilor hipofizari.
Vitaminele D- efecte-2
Carenţa (Hipovitaminoza D) provoacă:
⚫ la organismele tinere rahitism
⚫ la adulţi osteoporoză şi osteomalacie.
⚫ determină o creştere a activităţii PA
⚫ o scădere a P din ser;
⚫ raportul Ca / P este mult modificat
⚫ avitaminoza D provoacă la adult, tetanii.
la animalele de ferma afectează fertilitatea,
provocând dereglări ale ciclului sexual, retenţii
placentare, etc.
⚫ Pe timp de iarnă alimentaţia se completează cu
drojdie de bere -bogat în vitamină D2.
⚫ Antivitamine D - substanţe prezente în
ovăzul verde, ca de ex. acidul inozitol
hexafosforic sau acidul fitic.
 Tocoferolii sau vitaminele E
Răspândire : în frunzele verzi, în uleiuri vegetale,
uleiul de germeni de grâu şi de porumb, miocard,
ficat, suprarenale
Structură. Tocoferolii derivă de la heterociclu
croman (benzopiran), mai precis de la tocol (2
metil, 2 izoprenoid 6-hidroxicromanul).
⚫ Prin substituirea H din poziţia 5,7 sau 8 cu CH3 -
tocoferolii naturali: -tocoferolul (5,7,8, trimetil
tocol), -tocoferolul (5,8 dimetil tocol), 
tocoferolul (7,8 dimetil tocol) şi  tocoferolul (8
metil tocol).
HO 5 4
6 3 CH3

7 2 CH3 CH3 CH3

O CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 CH CH3
8 1

tocolul

CH3 CH3
HO HO HO HO
CH3 CH3 CH3 CH3

H3 C O C 16 H33 H3 C O O
O R R R
CH3 CH3 CH3
CH3

-tocoferol -tocoferol -tocoferol -tocoferol

Vitaminele E-1
Proprietati fizica si chimice
⚫ substanţa uleioasa de culoare galbenă,
termostabila,
⚫ instabila în prezenţa oxigenului,
⚫ solubila în lipide
⚫ prezintă activitate optică, C2 - asimetric
⚫ absoarbe în UV - identificare şi dozare
⚫ Absorbţia se realizează la nivelul intestinului
subţire, fiind favorizată de acizii biliari.
⚫ Rolul biochimic- influenţează buna funcţionare a
organelor genitale (vitaminele antisterilităţii sau
vitaminele fertilităţii).
⚫ Acţiunea antisterilică se manifestă diferit în funcţie
de natura vitaminei, sex şi specia animală.
⚫ Activitatea vitaminică variază în ordinea
.
⚫ La femele, efectele sunt mai slabe decât la masculi.
Vitaminele E-2- transportori de hidrogen
⚫ antioxidanţi - AG nesaturaţi, retinoli, carotenoide
etc. datorită OH fenolic.
⚫ Reacţia de oxidare a tocoferolilor - deschiderea
ciclului piranic şi
⚫ croman (  tocoferol ) la chinonă (-tocoferil
chinonă- f. inactivă )
⚫ Activitatea antioxidantă cea mai puternică o are 
tocoferolul.
 CH3 CH3 CH3
HO HO O

R + H2O R - 2H R

O - H2O +2H O
H3C CH3 H3C OH OH CH3 H3C OH CH3
CH3 CH3 CH3

alfa-tocoferol alfa-tocoferilhidrochinonã alfa-tocoferilchinonã

Vitaminele E-3
Rol biochimic:
⚫ metabolismul intermediar - AN, a biosintezei proteinelor, a creatinei şi a
creatinfosfatului.
⚫ metabolismul hemului, a hemoporfirinelor şi a enzimelor cu structură
heminică şi deci în hematopoeză.
⚫ măresc rezistenţa organismului faţă de infecţii.
⚫ Sinergism cu vitaminele A şi vitamina C
Carentă : se manifestă asupra aparatului reproducător, a sistemului muscular, a
aparatului cardiovascular, a hematopoezei.
Tulburările în funcţia de reproducţie :
⚫ ierbivore prin degenerări testiculare, degenerări ale uterului, pierderea
motilităţii spermatozoizilor.
⚫ Scroafe - se manifestă prin scăderea fecundităţii, avorturi spontane, resorbţia
fetusului;
⚫ viţei, purcei şi miei apar distrofii musculare
⚫ păsări are loc diminuarea ouălor ecluzionate
⚫ În hipovitaminoză E se administrează  tocoferol în asociere cu Se
Antiviamina E. Substanţă cu rol de antivitamină E este considerată -
tocoferilchinona. Peroxizii au de asemenea acţiune antivitaminică.
Vitaminele K ( antihemoragice )
⚫ Se cunosc 2 vitamine K naturale şi mai multe
sintetice
Răspândire. lucerna, varza, conopida,
spanacul, frunzele de castan, ficat, gălbenuş
de ou, lapte
Structură. 2 metil 1,4 naftochinonă
Activitatea vitaminică –benzen nesubstituit,
radicalului CH3 din C2 şi a unui radical alifatic
în C 3. K1- C20H39, K2- R= C30H49
 O
CH3
1
2
3
4

R
O
vitamina K
Vitaminele K
⚫ Sinteză în organismul animal de către flora microbiană
intestinală.
⚫ Absorbţia are loc în intestin şi necesită prezenţa bilei.
⚫ Depozitarea acestor vitamine se face în ficat.
⚫ Eliminarea se face prin lapte, urină, fecale.
Vitaminele K sintetice sunt numerotate K3, K4 etc.
O
CH3

CH3 CH3 CH3

CH2 CH C CH2 (CH2 CH2 CH CH2)2CH2 CH2 CH CH3
O

O vitamina K1
CH3

CH3
(CH2 CH C CH2 )n H
O

vitamina K2 (n= 6,7,8,9 sau 10)

 O O COR O
CH3
CH3 CH3

NH2
O O COR

vit amina K3 vit amina K4 vit amina K5

(monadiona) (diester de monadiol)

Vitaminele K
Rol biochimic. Vitaminele K intervin în momentul coagulării sângelui,
ele participă la sinteza unei enzime ( preconvertină ) care
catalizează sinteza protrombinei la nivelul ficatului.
⚫ Rol de transportori de hidrogen, datorită sistemului chinonă -
hidrochinonă.
⚫ participă în mecanismul lanţului respirator, între dehidrogenazele
cu NADH şi citocromi
⚫ activează osteocalcina o proteină -rol în metabolismul de sinteză a
tes. osos
⚫ la plante - rol important în procesul de fotosinteză
O OH
CH3 CH3
+2H
-2H
R R
O OH

chino na hidrochinona
Vitaminele K
Carenţa în vitaminele K se manifestă prin:
⚫ creşterea timpului de coagulare a sângelui, din cauza scăderii protrombinei
elaborată de ficat
⚫ prin hemoragii spontane
Hipovitaminoza K se datorează tulburărilor de absorbţie - afecţiuni
gastrointestinale sau hepatice şi nu aportului alimentar insuficient sau la
administrarea prelungită de sulfamide.
Administrare in: boli hepatice, intoxicaţii sau intervenţii chirurgicale
Antivitamine K. dicumarolul (previne coagularea sângelui în tromboza venelor) şi
diftiocolul.

O O
OH OH
CH 2
CH 2

O O O O OH OH
O O
Dicumarolul Diftiocol
Ubichinone - UQ 10
⚫ înrudite structural cu tocoferolii- au structura
chinonica. Răspândire: în plante cât şi în organismul
animal.
⚫ Macrou (tesut rosu- 67μg/g, tesut alb- 15μg/g); hering-
15-24μg/g; Conc. depinde de diferiti factori: sezon(2007)
⚫ Nu sunt propriu - zis vitamine deoarece organismul
animal le poate sintetiza din fenilalanină şi tirozină.
⚫ Structură. derivă de la benzochinonă cu o catenă
izoprenică
⚫ cea mai întâlnită în ţesuturile vertebratelor este UQ 10
(10=nr.mol de izopren)

53
 O
H3 CO CH3
n= 5-10
H3 CO (CH2 CH C CH2)nH
O CH3
Ubichinone- CoQ
Doza: regula generala: cu cat cant. administrata de CoQ este mai mare cu
atat mai putin se absoarbe ( Bhagavan, Chopra-2006)
Metabolism: nu este pe deplin elucidata (2008)
Excretia: bila si fecale
Factorii care influenteaza conc. CoQ
⚫Statinele si beta-blocantii, scad CoQ >40%
⚫Varsta -peste 20 ani- CoQ scade cu varsta, in tesuturi
⚫Radiatiile UV
Efecte benefice:
⚫Scaderea hipertensiunii
⚫Scaderea efectelor negative ale UV asupra tegumentelor
⚫Creste media de viata a sobolanilor Wistar (2008)
Insuficienta studiilor asupra consecintelor administrarii

55
Ubichinone
⚫ Rol biochimic. Ubichinona UQ 10 în
membrana interna a mitocondrii se
asociază cu o proteină şi funcţionează
ca o coenzimă ( CoQ );
⚫ participă alături de coenzimele purinice
şi flavinice în lanţul respirator-rol în
transportul electronilor.
⚫ rol important în metabolismul
colesterolului, precum şi în secreţia
hormonilor corticosuprarenali.

56
 O OH
H3 CO CH3 H3 CO CH3
+
+2H ,+2e-

H3 CO -2H+,- 2e-
R H3 CO R
O OH
Ubichinona Ubichinona
(forma oxidata) (forma redusa)
 Vitaminele F (AGE )
⚫ Sursa: ulei din :cereale, nuci, seminte, soia, alune ,
susan, floarea soarelui, avocado, carne, peste: somon,
macrou, ton
⚫ Omega-6 se gaseste in nuci, seminte, legume, ulei din
samburi de struguri;
⚫ Omega -3: peste, ulei de canola, ulei de alune
⚫ Pentru mentinerea structurii trebuie evitata caldura si
lumina in timpul procesului de extractie
⚫ Caldura produce transformarea AGE in radicali liberi-
toxici
⚫ Stocarea uleiului obtinut prin presarea la rece la
intuneric
⚫ indispensabile organismului, trebuie asigurate prin
hrană în cantitate mare
⚫ Sinergic cu nicotinamida, vit 58C si vit. B6 (piridoxal)
Vitaminele F (AGE )
⚫ nu sunt propriu-zis vitamine, (vitamine antidermatitice).
⚫ AGE intervin în metabolismul lipidelor (în special a grăsimilor
neutre şi a steridelor).
⚫ îndeplinesc funcţia de efector biologic, rol structural şi
energetic
⚫ În natură se găsesc sub formă de izomeri cis
⚫ Sunt instabili în aer fiind autooxidabili
⚫ AGE: acidul linoleic- ω6 (C18 2Δ9, 12), linolenic - ω3 (C183Δ9, 12, 15)
şi arahidonic (C204 Δ5, 8, 11,14)

C H 3 (C H 2 )4 C H C H C H 2 C H C H (C H 2 )7 C OOH
acid linoleic
C H 3 C H 2 C H C H C H 2 C H C H C H 2 C H C H (C H 2 )7 C OOH
acid linolenic
C H 3 (C H 2 )4 C H C H C H 2 C H C H C H 2 C H C H C H 2 C H C H (C H 2 )3 C OOH
acid arahidonic

59
 Vitaminele F (AGE )- EFECTE

⚫ este necesar pt. dezvoltarea normala, un nivel hormonal bine

structurat, sistem imunitar puternic
⚫ esentiali pt sinteza lipidelor din tesuturi
⚫ mentine nivelul colesterolului
⚫ sunt precursori ai prostaglandinelor
⚫ mentine supletea epidermei
⚫ stimuleaza cresterea microorganismelor
⚫ efecte benefice asupra artritei
⚫ imbunatatirea transmiterii influxului nervos
Carenta
⚫ Caderea parului
⚫ Eczeme
⚫ Disfunctii renale, cardiace, hepatice
⚫ Perturbari comportamentale
⚫ Susceptibilitatea la infectii
60
CURS 5 HORMONI
 HORMONI
Noţiuni generale
• 1775 - Bordes- efectele extractelor testiculare
• 1851 - Claude Beanard - funcţia glicogenetică a ficatului -glicogenul
este vărsat de ficat direct în sânge
• 1855 - Thomas Adison descrie simptomele bolii care-i poartă
numele, arătând legătura directă dintre această boală şi glanda
suprarenală
• 1899 - Brown-Sequard arată că
• toate ţesuturile au o valoare secretorie pentru sânge
• prin intermediul sângelui, diferite părţi ale organismului nu sunt
coordonate printr-un mecanism diferit de sistemul nervos
• 1902 - Takamian şi Aldrich izolează adrenalina
• - Starking şi Bayliss izolează secretina
• Starking propune termenul de hormon (greaca: hormao = a
stimula)

2
 HORMONI
Noţiuni generale
• Spre deosebire de sistemul nervos unde informaţiile de la centru
(creier sau măduva spinării) impusurile nervoase se propagă prin
prelungirile axonice sau dentritice cu o viteză mare ce durează
fracţiuni de secundă,
• informaţiile transmise pe cale hormonală - mai lente, de exemplu:
• în cazul adrenalinei care durează secunde
• în cazul celorlalţi hormoni durează zile, până ce informaţiile ajung la
organul sau ţesutul ţintă
• De la această regulă fac o excepţie hormonii tisulari (produşi de
ţesuturi), hormoni ca: histamina, serotonina, sau prostaglandinele,
care sunt produşi direct de parenchimul organului ţintă.

3
 DEFINITIA
• Hormonii sunt substanţe chimice specifice elaborate şi secretate
de către glandele endocrine şi de către unele ţesuturi, fiind
transportaţi de către sânge sau limfă spre diferite organe şi
ţesuturi ale organismului animal, unde îşi exercită acţiunea lor
specifică, numite organe sau ţesuturi ţintă
Raspandire:
• nevertebrate
• plante
• vertebrate superioare
Trăsătură caracteristică : biocatalizatori
• pot influenţa viteza reacţiilor biochimice la nivel celular, dar
• nu pot declanşa reacţii biochimice asemănător enzimelor

4
 EXEMPLE DE REGLARI PE CALE
HORMONALA
• Glicemia (concentraţia de glucoza din sânge) este reglat prin
insulină produs de pancreasul endocrin - (insulele Langerhans)
• Lipemia (Concentraţia în grăsimi prin activitatea ficatului şi
pancreasului)
• Senzaţia de foame (Centrul foamei fiind activat la scăderea valorii
glicemiei)
• Activitatea sexuală la masculi sau femele şi reglarea ciclului
menstrual
• Dezvoltarea sistemului osos
• Adaptarea la stress
Activitatea hormonală este dirijată prin:
• o axul Hipotalamo-Hipofizar printr-un sistem Feedback

• o sistemul nervos vegetativ (parasimpatic şi ortosimpatic)

5
• o prin concentraţia în sânge a calciului, glucozei etc.
 Elaborarea hormonilor
în celule specializate- glande endocrine - biosinteză
intracelulară-
La vertebrate sistemul cuprinde –
glande cu secreţie internă:
• hipotalamus-hipofiză
• epifiză
• tiroidă
• paratiroidele
• timusul
• pancreasul endocrin,
• suprarenale
• gonadele sau glandele sexuale se diferenţiază f. sex:
- la masculi - testicule
- la femele - ovare şi placentă
Reglarea funcţiilor glandelor endocrine se face pe cale
nervoasă şi umorală. 6
7
 Hormonii- Caracteristici
• sintetizaţi şi secretaţi permanent
• acţiune fiziologică rapidă după care sunt
inactivaţi-catabolizaţi şi eliminaţi
• perioada de înjumătăţire foarte scurtă, de la
câteva min la câteva ore
• structural, sunt: substanţe foarte heterogene,
pot avea structură peptidică, steroidică etc.
• asigură echilibrul vital participând decisiv în
etapele intermediare ale principalelor
metabolisme: protidic, glucidic, lipidic, hidric şi
mineral.

8
1. Reglarea nervoasă

• Centrul reglării neuro-endocrine îl constituie

axa hipotalamo-hipofizara.
• Activitatea multor glande endocrine (tiroida,
corticosuprarenale, gonade) se desfăşoară
sub controlul adenohipofizei care elaborează
hormonii tropi (tireotrop, adenocorticotrop,
gonadotropi).
• La rândul său hipofiza se află sub controlul
hipotalamusului care secretă “hormonii de
eliberare” care declanşează sinteza hormonilor
tropi în adenohipofiză.
• Se realizează o reţea de reglare în cascadă
9
 STIMULI EXTERNI

INFLUX NERVOS

HIPOTALAMUS

FACTORI SAU HORMONI FACTORI SAU HORMONI OCITOCINA , VASOPRESINA

DE ELIBERARE DE INHIBITIE
NEUROFIZINA I+ II
STOCARE
HIPOFIZA OCITOCINA
VASOPRESINA

HORMON HORMON HORMON HORMON HORMON HORMON HORMON HORMON

SOMATOTROP ADRENOCOR TIROTROP FOLICULOSTIM. LUTEINIZANT LUTEO MELANOCITO BETA -LIPOTROP
TICOTROP TROP STIM.

( STH) ( ACTH) ( TSH) ( FSH) ( LH ) (LTH) (MSH) (BETA - LPH )

CORTEXUL GLANDA GLANDE SEXUALE GLANDE CELULE TESUT

GLANDELOR TIROIDA CORP GALBEN CEL.SPERM. MAMARE MELANO ADIPOS
SUPRARENALE C. GALBEN FORE

HORMONI HORMONI HORMONI HORMONI HORMONI

CORTICO TIROIDIENI ANDROGENI ESTROGENI GESTAGENI LIPOLIZA

PIGMENTATIA CONTRACTIA
TEGUMENTELOR UTERULUI
METABOLISM
HIDROMINERAL

PROCESE ANABOLICE SI CATABOLICE. DEZVOLTAREA GLANDELOR

ENDOCRINE, MENTINEREA CARACTERELOR SEXUALE, TRANSMITEREA
INFORMATIEI GENETICE, REPRODUCEREA SPECIEI

10
Reglarea nervoasă a glandelor cu secreţie internă
 Reglarea nervoasă-2
• Factorul de eliberare secretat de hipotalamus, acţionează
asupra adenohipofizei provocând elaborarea unui hormon trop
care stimulează eliberarea unui hormon într-o glandă endocrină
terţă.
• hormonul eliberat de glanda terţă are :
• o acţiune periferică, dar acţionează în acelaşi timp şi asupra
hipotalamusului şi a adenohipofizei printr-o legătură inversă de
tip “feedback”.
• activitatea tiroidei, suprarenalelor şi gonadelor se află sub controlul
adenohipofizei (care nu este de origine nervoasă), toate se află sub
dependenţa sistemului nervos.
• Unele glande, regiuni glandulare au origine nervoasă: lobul
posterior al hipofizei şi medulosuprarenala.
• Hormonii neurohipofizei, ocitocina şi vasopresina sunt de fapt
hormoni secretaţi de hipotalamus şi depozitaţi în neurohipofiză.
• Medulosuprarenala secretă adrenalină în proporţie de 80% şi
noradrenalină 20%, în timp ce sistemul nervos simpatic secretă
la nivelul terminaţiilor 10% adrenalină şi 90 % noradrenalină
11
 Reglarea nervoasă-3
• hormonii influenţează
activitatea creierului
• adrenalina are acţiune
sensibilizantă asupra sistemului
nervos
• Hormonii tiroidieni ioduraţi
cresc excitabilitatea tuturor
etajelor creierului, în primul
rând a scoarţei cerebrale
• hormonii sexuali influenţează
puternic dezvoltarea creierului
la om şi animalele superioare https://quizlet.com/14586783/exss276-
endocrine-overview-pituitary-and-
hypothalmus-flash-cards/
 2. Reglarea umorală
• Unele glande endocrine nu se găsesc sub control nervos, ci
activitatea lor depinde de nivelul diferiţilor parametri sanguini,
aşa de exemplu:
1. nivelul calciului seric, stimulează secreţia glandelor
paratiroide ( eliberarea parathormonului )
2. nivelul crescut al glicemiei va declanşa creşterea secreţiei de
insulină de către celulele  ale pancreasului.
3. modificările hidro-electrolitice din organism, suprarenalele
răspund prin producţia de hormoni minerali corticoizi.
Capacitatea de reglare endocrină este diferită în funcţie de
• specie
• individ
• zestrea ereditară
• factorii de mediu

13
 Vehiculare şi eliminarea hormonilor
• Hormonii eliberaţi de glandele endocrine sunt transportaţi la
nivelul celulei ţintă prin intermediul sângelui, limfei şi a
lichidelor interstiţiale.
Transportul hormonilor poartă numele de
• Hemocrinie - pe cale sanguină,
• Limfocrinie - cu ajutorul limfei ,
• Hidroencefalocrinie - cu ajutorul lichidului cefalorahidian
• Neurocrinie - de-a lungul fibrelor nervoase,
• Topocrinie - prin lichidul interstiţial (din aproape în
aproape -mai ales pentru hormonii cu mase moleculare mici )
• calea majoră de transport a hormonilor, pentru mamifere, o
reprezintă calea sanguină şi nervoasă

https://quizlet.com/14586783/exss276-endocrine-
overview-pituitary-and-hypothalmus-flash-cards/

14
 Vehicularea şi eliminarea
hormonilor -1
• Hemocrinie hormonii sunt transportaţi cu ajutorul proteinelor
plasmatice (fracţiuni  sau )
Proteina transportoare - leaga hormonul - mai strânsă sau mai labil
• - albuminele serice - legături slabe - aproape toţi hormonii,
• - globulinele leagă puternic- numai hormoni steroizi.
• Ex: Transcortina ( globulină) - leagă şi transportă cortisolul,
corticosteronul, progesteronul şi testosteronul.
• Thyroxine binding globulin (TBG) leagă puternic tiroxina şi foarte
slab tritul.
• Dacă legătura este puternică, compusul proteină-hormon este inactiv
şi pentru eliberarea hormonului este necesară intervenţia enzimei
specifice.
Hipohormonia se datorează:
1. scăderii conc. proteinelor transportoare sau
2. lipsei enzimei specifice pentru scindarea complexului proteină-
hormon.

15
 Vehiculare şi eliminarea hormonilor-2
Eliberarea hormonului din complexul proteină-hormon se realizează
numai în ţesutul ţintă.
• Hormonul este activ în formă liberă
• Nu se cunosc proteine plasmatice care să transporte hormoni
polipeptidici.
Inactivarea - după acţiunea lor în organul ţintă
• fie în ţesutul respectiv
• fie în ficat unde majoritatea hormonilor sunt catabolizaţi
Eliminarea lor se realizează
1. prin urină sub diferite forme (cuplaţi în forme inactive, catabolizaţi
sau liberi) - (se pot stabili bolile endocrine prin determinări
biochimice şi biologice.
2. prin salivă
3. prin transpiraţie in cantităţi extrem de mici

http://arbl.cvmbs.colostate.edu/hbooks/pat
hphys/endocrine/thyroid/pth.html 16
 Clasificarea hormonilor
1. După glanda secretoare hormonii sunt:
• hipofiziari
• tirodieni
• medulo suprarenali
• corticosuprarenali etc.
Există o serie de substanţe cu rol hormonal fără a fi secretate de
glandele endocrine.
• sunt sintetizate de diferitele ţesuturi şi poartă numele de hormoni
tisulari.
2. După procesele asupra cărora acţionează se împart în:
• hormoni metabolici
• hormoni morfogenetici
• hormoni cinetici sau organotropi
3. După structura chimică hormonii se împart în:
• hormoni cu structură de peptide şi proteine
• hormoni cu structură de aminoacizi
• hormoni cu structură steroidică
• hormoni cu structură de acizi graşi ( prostaglandine ).
17
 Mecanismul de acţiune al
hormonilor
Hormonii acţionează diferit asupra celulelor ţintă în
funcţie de structura lor chimică.
• Acţiunea lor nu se exercită direct ci prin intermediul
unor receptori specifici; preiau mesajul hormonilor şi
acţionează în consecinţă
Receptorii sunt proteine specializate care se află:
• fie pe membrana celulară – pt. hormonii cu structură
peptidică şi derivaţi ai Aa - fiind hidrosolubili,
traversează mai greu membrana
• fie în citoplasmă – pt. hormonii cu structură steroidică
se vor găsi în citoplasmă deoarece aceştia sunt
liposolubili, pot traversa mai uşor membrana celulară.

18
CURS 6 HORMONI
 Mecanismul de acţiune al
hormonilor
Hormonii acţionează diferit asupra celulelor ţintă în
funcţie de structura lor chimică.
• Acţiunea lor nu se exercită direct ci prin intermediul
unor receptori specifici; preiau mesajul hormonilor şi
acţionează în consecinţă
Receptorii sunt proteine specializate care se află:
• fie pe membrana celulară – pt. hormonii cu structură
peptidică şi derivaţi ai Aa - fiind hidrosolubili,
traversează mai greu membrana
• fie în citoplasmă – pt. hormonii cu structură steroidică
se vor găsi în citoplasmă deoarece aceştia sunt
liposolubili, pot traversa mai uşor membrana celulară.

2
SCHEMA MECANISMULUI DE
ACTIUNE A HORMONILOR
Membrana
Spatiu extracelular celulara Spatiu intracelular

ATP

Receptor specific
HORMON
Acid pirofosforic
HORMON Adenilat-ciclaza
mesager
primar AMP ciclic

al 2-lea
mesager

Enzime, permeabilitatea celulara,etc. 3

 Caracteristici ale receptorilor
hormonali
• au o afinitate mare faţă de hormonul specific; aşa se explică
capacitatea lor de a lega anumiţi hormoni, deşi concentraţia acestor
hormoni în sânge este foarte mică;
• numărul receptorilor în celula ţintă este variabil, ei variază în funcţie
de starea metabolică a celulei ţintă;
• se cuplează cu hormonii pentru a forma complexul receptor-
hormon numai în prezenţa unor enzime specifice;
• legarea hormonului la receptorul membranar este influenţată de
valoarea pH-ului şi de concentraţia ionilor de Ca 2+ din mediu
extracelular.
Acţiunea hormonilor asupra celulelor ţintă se poate manifesta:
• la nivelul membranelor celulare (se modifică permeabilitatea
membranei sau activitatea unor enzime membranare),
• la nivelul biosintezei proteinelor şi
• la nivelul sistemelor enzimatice intracelulare ( efectori hormonali).
Răspunsul hormonal înseamnă modificarea în sens specific a r.
enzimatice sau a proceselor metabolice desfăşurate în celulele
ţintă 4
 1. Mecanismul de acţiune al
hormonilor de natură peptidică şi
proteică-1
• În 1965 E. Sutherland a studiat mecanismul glicogenolizei în
ficat, sub acţiunea adrenalinei şi glucagonului - a observat
creşterea în hepatocit a unui factor termostabil, care s-a dovedit a
fi acidul adenozin- 3`, 5` monofosforic ciclic - AMP c.
• hormonii trebuie consideraţi ca mesageri primari care fixaţi pe
receptorii membranei induc în zona membranei formarea unui
mesager secund ( sau al doilea mesager ) reprezentat de AMP c.
NH2
N N
5`
N N CH 2 O
O
1` P O
3`
O OH

AMP ciclic 5
 Mecanismul de acţiune al hormonilor de
natură peptidică şi proteică-2- AMPc
1. receptor membranar pentru majoritatea hormonilor este îndeplinit de
adenilat ciclaza - enzimă formată din 2 subunităţi:
• una catalitică (C) şi
• una reglatoare (R).
• Ca urmare a sesizării hormonului de către receptor, adenilat ciclaza
este activată.
2. adenilat ciclaza activată va acţiona asupra moleculei de ATP pe care
o transformă în AMP c şi P-P în prezenţa ionilor de Mg.
3. Acţiunea principală a AMP c este activarea proteinkinazei
Proteinkinaza enzimă fosforilantă care reprezintă:
• receptorul intracelular al AMP c.
• îndeplineste rolul celui de al treilea mesager care determină:
• 1. intensificarea sintezei de proteină, prin creştere de ARN m,
• 2. pătrunderea glucozei şi a acizilor graşi în celulă
• 3. nu este specific hormonului care a indus sinteza- “celulele vor face
ceea ce le permite echipamentul lor enzimatic să facă”- vor reacţiona în
mod diferit la unul şi acelaşi stimul AMP c
6
 Mecanismul de acţiune al hormonilor de
natură peptidică şi proteică-3-
• AMP c este scindat de către o fosfodiesterază specifică în AMP-5`
în prezenţa Ca 2+
• AMP c (al doilea mesager) prezent în toate organismele: bacterii
-mamifere.
Hormonii ce acţionează prin intermediul AMP c :
• hormonul adenocorticotrop, hormonul tireotrop, glucagonul, insulina,
vasopresina, ocitocina, hormonul melanocitostimulator, calcitocina,
adrenalina, noradrenalina, hormonul luteotrop şi hormonii
hipotalamici sau factorii de eliberare.
• Raspandire: adenilat ciclaza (receptor membranar) a fost pusă în
evidenţă la o serie de specii animale: bovine, suine, ovine,
şobolani, păsări, insecte, bacterii
• influenţata de Ca +2, Mg +2, Mn +2
• sistemul adenilat ciclazei - din mai multe componente
moleculare, inclusiv din lipidele membranare - poate fi explicat un
răspuns biologic specific

7
 2. Mecanismul de acţiune al
hormonilor de natură steranică
• 1966 - Toft şi Gorski - primele dovezi asupra mecanismului de
acţiune al hormonilor steroizi
• Hormonii steroizi pătrund în celulă unde interacţionează cu receptorii
formând un complex hormon-receptor (H-R). - primul răspuns al
celulei
• Complexul format (H-R) migrează spre nucleul celulei.
• Complexul H-R pătrunde în nucleu şi se combină cu o structură
cromatiniană, existentă în cromozomii celulei modificând procesul
de transcripţie.
• Ca urmare a sintezei ARN m sinteza de proteine este declanşată în
ribozomii citoplasmei.
• 1975- Eltzen - ajunge la concluzia că receptorii hormonilor steroizi
sunt proteine allosterice ce interacţionează cu cromatina
nucleară, modificând procesul transcripţiei şi activând un set de
gene care stimulează sinteza proteinelor şi a ARN m.
• Receptorii allosterici se mai numesc şi organe-competente şi trec
dintr-o formă inactivă într-o formă activă sub influenţa hormonului
ce joacă rol de inductor.
• Un mecanism de acţiune asemănător cu al hormonilor steroizi îl au
hormonii tiroidieni ioduraţi (Titrul T3 şi tiroxina T4 ). 8
 H. cu structură peptidică şi proteică
1. H. hipotalamusului(Factori de eliberare)
Biosinteza şi eliberarea h. se află sub controlul:
• h. adenohipofizari
• glandelor periferice şi
• ai unor mediatori chimici nervoşi ca: acetilcolina,
serotonina, noradrenalina, dopamina etc
Sunt denumiţi factori :
de eliberare (releasing factors) sau
de inhibare (inhibiting factors ) a secreţiei h.
adenohipofizari

10
 H. Hipotalamusului
(Factori de eliberare)-1
• 1. Factorul somatotrop sau factorul de eliberare a
somatotropinei GRF (Growth Hormone Releasing =
factor de eliberare a hormonului de creştere ).
• Este de natură polipeptidică. Se mai numeşte
somatoliberină - STH.
• 2. Factorul de inhibare a hormonului de creştere
poartă numele de somatostatina (RIF)
• 3. Factorul de eliberare al corticotropinei CRF
(Corticotropin Releasing Factor)
• Este o peptidă ce derivă de la vasopresină (8-Liz-
vasopresină sau 8-Arg-vasopresină).
• Din hipotalamus s-au izolat două peptide: 1 CRF şi 2
CRF, peptide care au aceeaşi secvenţă de Aa ca şi 
MSH. aceste peptide stimulează secreţia hormonului
adrenocorticotrop ACTH.
11
 H. Hipotalamusului
(Factori de eliberare)-2
• 4. Factorul de eliberare a tireotropinei TRF (Tyretrop
Releasing Factor), stimulează secreţia hormonului tireotrop
(TSH).
• 5. Factorul de eliberare a hormonului foliculostimulant
FRF (Follicule-Stimulating Hormone Releasing Factor). FRF
este de natură polipeptidică în structura căruia intră şi unele
poliamine.
• 6. Factorul de eliberare a hormonului luteotrop, LRF
(Luteinising Hormone Releasing Factor). LRF este o
polipeptidă cu masă moleculară mică ( 25.000 daltoni ).
• 7. Factorul de eliberare a prolactinei PRF.
• 8. Factorul de inhibare a prolactinei PIF.
• Între hormonii hipotalamici şi hormonii adenocorticotropi
există interdependenţă.

12
 Hormonii adenohipofizari
Hormonul somatotrop ( STH sau GH ) sau
de creştere
• Izolare: Din hipofiza diferitelor specii
Proprietati:
• proteidă - 200-400 Aa (în funcţie de specie) .
• structură bicatenară
• specificitate de specie
• STH este indispensabil în tot cursul vieţii, participând la
reglarea unor procese metabolice fundamentale. Nu
acţionează asupra unui organ sau ţesut ţintă, ci
stimulează toate ţesuturile.
• Acţiunea primară - stimulare a sintezei de proteine în
toate ţesuturile, determinând creşterea greutăţii
corporale.

13
 Principalele efecte ale STH-ului
1. Influenţează creşterea oaselor şi a cartilajelor (osteogeneza şi
condrogeneza ) valorificând ionii Ca+2 şi PO43-.
2. Stimulează sinteza de mucopoliglucide în toate ţesuturile
conjunctive
3. Pozitivează bilantul azotat prin reţinerea azotului (utilizat în
sinteza de proteine) şi diminuează excreţia de uree
4. Mobilizează lipidele din ţesutul adipos şi intensifică
catabolismul AG
5. Creşte glicemia prin scăderea răspunsului la insulină a
ţesuturilor insulino-dependente (este un factor diabetogen)
Acţiunea STH este influenţată de:
• hormonii tiroidieni ioduraţi
• insulină
Antagonist cu ACTH.
Secreţia de STH se află sub controlul factorilor hipotalamici (GRF şi
RIF); controlata de conc. Aa in sange
Concentraţia în sânge variază
• cu vârsta - mai scăzută în organismele tinere 14
• în cursul zilei fiind dependentă de diferiţi stimuli.
Hormonul somatotropic sau de crestere (STH
sau GH) hipo- si hipersecretie

http://vetgrad.com/show
10MinuteTopUp.php?ty
pe=&Entity=10MinuteTo
pUps&ID=57
 EFECTE- STH
Hiposecreţia STH în copilărie - nedezvoltarea organismului:
• nanism hipofizar (piticism - scheletul nu se mai dezvoltă;
organele interne, însă acestea rămân proporţionale, spre
deosebire de piticismul tiroidian).
Hipersecreţia de somatotropină are efecte diferite în funcţie de vârsta
la care se produce.
• la tineret (copii) duce la gigantism (o creştere exagerată a oaselor
lungi şi a coloanei vertebrale),
• la adult duce la acromegalie (îngroşarea extremităţilor corporale).
• duce la multiple tulburări metabolice, cel mai adesea la
hiperglicemie

16
Hormonul adrenocorticotrop sau
ACTH (corticotropina)
• polipeptidă -39 Aa, sulf de 2,3 %
• au structuri asemănătoare la diferitele specii, difera prin
Aa din poziţiile 25-32
• Activitatea hormonală este dată de segmentul iniţial de
24 Aa -identic pentru toate speciile.
• Această a fost obţinută sintetic şi se utilizează în
terapeutică
• Secreţia ACTH este controlată de hipotalamus prin
factorul de eliberare CRF.
• reglează funcţia cortexului suprarenalelor, deci
producerea de glucocorticoizi şi corticosuprarenali
sexuali, şi mai puţin a celor mineralocorticoizi
• acţionează şi asupra pigmentaţiei deoarece un
segment de 13 Aa (primii 13) coincid cu  MSH.
17
 EFECTE- ACTH
1. creşterea concentraţiei AMP ciclic deci
activarea fosforilazelor.
2. lipogeneza,
3. retenţia apei
4. retenţia ionilor de sodiu
5. stimulează glucogenogeneza, indirect-
factor diabetogen
6. sporeşte sinteza de AN şi de proteine-
menţine greutatea normală a glandei.
Secreţia de ACTH este intensificata de stres
(excitanţi termici, infecţii, factori psihici
etc.).
• Hipersecreţia - sindromului Cushing
(obezitate, osteoporoză) iar
• Hiposecreţia - atrofia şi inactivarea
funcţională a corticosuprarenalei
18
 Hormonul tireotrop (TSH) sau
tireotropină
• TSH este o glicoproteidă cu M= 25.000 - 30.000
daltoni (la om). Conţine circa 1 % glucide
(hexoze şi glucozamină).
Stimulează:
• asimilarea şi concentrarea iodului în tiroidă, pe
seama iodurilor circulante
• sinteza compuşilor ioduraţi în glanda tiroidă,
• eliberarea hormonilor tiroidieni din
tireoglobulină
Influenţează
• creşterea metabolismului bazal
• scăderea glicogenului hepatic
Secreţia de TSH este
• stimulată de emoţii, de frig, de hormonii estrogeni
• diminuată de factorii stresanţi, de căldură sau
tiroxină.
• se află sub controlul factorului de eliberare
TRF.
• Hipersecreţia provoacă hipertrofia glandei 19
(guşa), favorizând apariţia tumorilor
 Hormonii gonadotropi
• hormoni adenohipofizari - sunt secretaţi
în funcţie de maturizarea sexuală şi au
• rolul de a controla creşterea şi
dezvoltarea glandelor sexuale de
aceea se mai numesc hormoni
gonadotropi
Eliberarea lor se face:
• ciclic la femele şi
• în mod continuu la mascul
D.p.v.chimic hormonii gonadotropi sunt
glicoproteide cu acţiune identică
ambelor sexe.
• Prezintă specificitate de specie
Se cunosc 3 hormoni gonadotropi:
• FSH hormonul stimulator folicular
• LH hormonul luteinizat
• LTH hormonul luteotrop 20
 Hormonul folitrop (FSH) - hormonul
foliculostimulant
• glicoproteidă (1,23 % galactoză şi manoză,
1,5 % aminoglucide)
• M şi compoziţie diferă de la specie la specie
Secreţia - coordonată de către factorul de
eliberare produs de către hipotalamus FRF.
Acţiunea fiziologică a FSH-ului este
următoarea:
La femele FSH stimulează
• maturaţia foliculilor De Graaf în ovar
• secreţia hormonilor estrogeni
• dezvoltarea uterului
La masculi FSH
• acţionează asupra celulelor germinative
• stimulează spermatogeneza. http://dsdgenetics.org/in
Dacă de pe acest hormon se elimină partea dex.php?id=48
glucidică, activitatea hormonală încetează.
 Hormonul folitrop (FSH) - hormonul foliculostimulant

http://pregnancytips.org/getting-pregnant/fertility-drugs-and-natural-supplements/fertility-treatment-drugs-how-they-work/
 Hormonul luteotrop ( LH )
hormonul luteinizant
• glicoproteidă (1,2 % la 6,8 %-
hexozamine)
• M şi compoziţie diferă de la specie la
specie
Secreţia este controlată de factorul de
eliberare LRF.
Acţiunea fiziologică a LH favorizează
acţiunea FSH
La femele stimulează:
• ruperea foliculilor De Graaf şi ovulaţia,
• transformarea foliculilor rupţi în corp
galben,
• secreţia de hormoni gestageni
La masculi, stimulează
• secreţia de testosteron în celulele
http://myeloma-cancer-stage3.blogspot.ro/ 2011/08/liver-cirrhosis-
pathology.html
interstiţiale din testicul- se mai numeşte şi
“hormon stimulator interstiţial” ( ICSH
).
23
 Hormonul lactogen ( LTH ) sau
prolactina-1
• completează acţiunea FSH şi LH
• M- 26.000 daltoni, alcătuit din 212 Aa fără glucide (un
procent ridicat de Glu şi Asp- la oaie).
Structura chimică - diferă de la specie la specie.
Secreţia acestui hormon se găseşte sub controlul
hipotalamusului; în eliberarea prolactinei intervine:
• un factor eliberator (PRF) şi
• un factor de inhibare a prolactinei respectiv (PIF).
• ocitocina, hormon secretat de hipotalamus
Acţiunea fiziologică a prolactinei este destul de complexă.
Stimulează activitatea glandei mamare prin:
• creşterea secreţiei de lapte,
• stimularea biosintezei lactozei în glanda mamară în
timpul lactaţiei şi
• dezvoltarea ţesutului glandei mamare.
Influenţează secreţia de progesteron şi maturarea
corpului galben din ovar.
24
 Hormonul lactogen ( LTH ) sau
prolactina-2
hormonul lactogen influenţează activitatea:
• ovarului,
• ficatului,
• rinichiului,
• glandei mamare,
• testiculului,
• prostatei
La masculi prolactina stimulează creşterea
corporală asemănător hormonului de creştere
(STH)
Administrat la unele animale provoacă instincte
materne
• Ex: clapon în urma administrării de prolactină
unui, el devine cloşcă
• porumbel prolactina produce o descompunere
a celulelor din guşă, cu formarea unui lichid
lăptos, ce reprezintă hrana puiului 25
Gonadotropine urinare sau hormoni
placentari
• glicoproteide
• În urina femelelor gestante se află începând din a 30-
a zi de gestaţie hormoni gonadotropici.
• sunt secretaţi de placentă şi ating valori maxime în a
70-a zi de gestaţie.
• În sângele iepelor gestante se află o gonadotropină
serică (GSH) ce apare în sânge începând cu a 40-a zi
de gestaţie şi atinge valori maxime în a 70-a zi.
• au rol de stimulare a biosintezei hormonilor
progesteronici şi estrogenici.
• gonadotropinele urinare servesc la stabilirea gestaţiei

26
Gonadotropine urinare sau hormoni
placentari

http://healthlifehuman.blogspot.ro/2010/05/hormones-
reproduction.html
CURS 7
12.04.2022
 Hormonii hipofizei intermediare
hormonul melanofor sau melanocit stimulator (MSH)
• Regiunea mediană a hipofizei
• elaborat de nişte celule specializate, răspândite în tot
cuprinsul adenohipofizei.
• Se cunosc 2 tipuri de MSH, ambele fiind oligopeptide,
respectiv  MSH şi  MSH.
  MSH-ul conţine în structura sa 13 Aa din structura ACTH-
ului. Deosebirea constă în faptul că la  MSH primul Aa
este acetilat şi ultimul (din poziţia 13) are gruparea NH2
liberă
  MSH,  MSH şi ACTH-ul au un fragment comun de 7 Aa
Secreţia se află sub controlul hipotalamusului prin factorul
de eliberare
• Rolul fiziologic stimularea melanocitelor, dispersând
pigmenţii (melanine) din aceste celule şi producând
pigmentarea pielii.
• Rolul biochimic constă în activarea tirozinazei, care
catalizează convertirea tirozinei în pigmenţi melaninici
• produce brunificarea pielii iar
• adrenalina produce albirea pielii. 2
Hiposecreţia de MSH produce albinismul.
 Hormoni neurohipofizari
vasopresina şi ocitocina
• octapeptide ciclice
• Aa din poziţia 8 este sub formă de amidă ( glicinamida ).
Vasopresina- Structura este diferită în funcţie de specie: cunoscându-se 2 varietăţi
respectiv arginin vasopresina şi lizin vasopresina.
• Arginin vasopresina se întâlneşte la bovine, cabaline, ovine şi om şi prezintă în
poziţia 3 în locul Phe izoLeu.
• Lizin vasopresina se întâlneşte la suine şi prezintă în poziţia 7 în locul Arg- Liz
• sunt ataşate de proteine transportoare specifice din hipotalamus ce poartă
numele de neurofizine.
Rolul fiziologic al vasopresinei sau antidiuretina (ADH) - reglează eliminarea
renală de apă intervenind în reabsorbţia apei în tubii renali, în concentrarea urinei
mărind permeabilitatea tubilor colectori renali pentru apă.
Hiposecreţie - se instalează diabetul insipid, caracterizat prin eliminare de volume
mari de urină (foarte diluată la om 20-25 l/24 h iar la cabaline până la 80 l/24 h ).
La vertebratele inferioare joacă un rol important în reglarea presiunii sanguine -
acţiune hipertensivă.
Influenţează de excreţia ionilor de sodiu, potasiu şi clor.
Ocitocina
Rolul fiziologic: stimuleaza
• contracţia musculaturii netede a uterului şi a favorizeaza expulzarea fătului. 3
• secreţia glandei mamare şi eliminarea laptelui
 Hormonii pancreasului
• Pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă, exocrină şi
endocrină.
Secreţia exocrină este reprezentată de enzimele digestive
(tripsină, chimotripsină etc.)
Secreţia endocrină de 2 hormoni: insulina şi glucagonul. Cei
2 hormoni sunt secretaţi de un grup de celule ce poartă
numele de insulele lui Langerhans care reprezintă
aproximativ 1 % din greutatea pancreasului.
Insulele lui Langerhans sunt formate din 2 tipuri de celule,
celulele  care secretă insulina şi celulele  care secretă
glucagon. Ambii hormoni sunt polipeptide.
• Insulina 1920 - prof. Nicolae Paulescu în sub denumirea de
pancreatină.
• În 1922 Bauting şi Best obţin extracte active de insulină
(premiul Nobel).
• După 30 de ani polipeptidă formată din 51Aa.
• După anul 1964 insulina este obţinută pe cale sintetică. 4
 Insulina- Structura-1

• Molecula insulinei este alcătuită din 2 lanţuri polipeptidice notate:

lanţul A- format din 21 Aa şi lanţul B format din 30 Aa
• Lanţul A are o punte disulfidică între moleculele de Cis din poziţiile 6
şi 11.
• A si B sunt unite între ele prin 2 punţi disulfidice, formate între Cis
din poz. 7 şi 20 ale lanţului A şi cele din poz. 7 şi 19 ale lanţului B

Lantul A S S
H2N-Gli-Ileu-Val-Glu-Glu-Cis-Cis-Ala-Ser-Val-Cis-Ser-Leu-Tir-Gln-Leu-Gln-Asn-Tir-Cis-Asp-COOH
1 6 7S 11 S20
Lantul B S S
51
H2N-Fen-Val-Asn-Gln-His-Leu-Cis-Gli-Ser-His-Leu-Val-Glu-Ala-Leu-Tir-Leu-Val-Cis-Gli-Glu-Arg-Gli-Fen-Tir-Tre-Pro-Lis-Ala-COOH
7 19

5
n S
 Insulina- Structura-2
• Unele grupări din moleculă sunt esenţiale pentru activitatea
insulinei, altele nu.
• esenţiale - grupările disulfidice, grupările carboxilice libere şi
grupările hidroxilice libere.
• Prin reducerea grupărilor disulfidice sau prin esterificarea grupărilor
carboxilice şi hidroxilice, insulina îşi pierde activitatea biologică.
• Insulina este eliberată dintr-un precursor denumit proinsulină care
este o polipeptidă ce conţine între 81-86 Aa în funcţie de specie;
scindată la insulină de către peptidazele secretate de pancreas.
• Secretia: continuu; intervin mai mulţi compuşi cum ar fi: glucoza,
hormonii gastrointestinali, glucagonul şi o serie de aminoacizi.
• eliberată în sânge, de unde este repede fixată în ficat, rinichi şi
muşchi.
Rolul insulinei. acţionează
• direct asupra metabolismului glucidic şi
• indirect asupra metabolismului lipidic şi protidic.
8
 Insulina- Rol fiziologic
Are acţiune hipoglicemiantă.
• măreşte permeabilitatea membranei celulare faţă de glucoză,
favorizând trecerea glucozei din mediul extracelular în mediul intraclular
• stimulează reacţia de transformare a glucozei în glicogen hepatic şi
muscular
• Inhibă glicogenoliza.
• Activează degradarea oxidativă a glucidelor în ţesuturi.
• stimulează biosinteza gliceridelor şi inhibă lipoliza- În metabolismul
lipidelor
• Stimulează biosinteza proteinelor.
• În acţiunea sa insulina se cuplează cu anumiţi receptori specifici din
celulele ţintă (muşchi, celule adipoase) producând modificări în
membranele celulelor ţintă însoţite de creşterea permeabilităţii faţă
de glucoză, Aa, lipide şi ioni de potasiu.
• Hiposecreţia de insulină provoacă diabetul zaharat care se
caracterizează prin hiperglicemie, glucozurie, poliurie, cetonemie,
cetonurie, acidoză etc.
• În regnul animal diabetul zaharat este întâlnit mai frecvent la cabaline
(se întâlneşte şi la canide şi bovine). 9
 Glucagonul
• secretat de către celulele  ale insulelor lui
Langerhans.
• polipeptidă alcătuită din 29 Aa
• M- 4.200 daltoni fiind din punct de vedere
structural foarte diferit de insulină.
• spre deosebire de insulină, glucagonul
conţine Trp şi Met, dar nu conţine izoleu şi
Cis
• Secreţia glucagonului este dependentă de
nivelul glicemiei.
• Rolul biochimic:
• are acţiune hiperglicemiantă antagonistă
cu a insulinei şi analoagă cu a adrenalinei.
• favorizează glicogenoliza în ficat activând
fosforilaza,
• avorizează glucogenogeneza din Aa
glucoformatori.
• acţiune lipolitică asupra ţesutului adipos cu
eliberare de AG.
• Activitatea glucagonului este mediată de
AMP-ciclic 10
 Calcitonina
• hormon tiroidian de natură
polipeptidică - 32 Aa, denumit şi
tirocalcitonină.
• Între aminoacidul din poziţiile 1 şi 7 se
află o punte disulfidică realizându-se un
ciclu heptapeptidic.
• Secreţia calcitoninei se realizează în
mod continuu fiind dependentă de
adenilatciclaza.
• Depinde de asemenea de nivelul Ca 2+
• Rolul fiziologic al calcitoninei este acela
de a corecta variaţiile mici ale
calcemiei.
• Are acţiune hipocalcemiantă.
• Are acţiune antagonistă cu
parathormonul.
• În hipersecreţie creşte eliminarea 11
http://drugline.org/medic/term/hormone-parathyroid/

renală de Ca2+ şi Mg2+

 Parathormonul
• Parathormonul este un
hormon secretat de glandele
paratiroide.
• polipeptidă alcătuită din 84
Aa.
• Nu întreaga catenă este
necesară pentru activitatea
hormonală.
• activitatea hormonală se
datorează Aa din poziţiile
29-34.
• Parathormonul diferitelor
specii diferă prin secvenţa
câtorva Aa. Din molecula
parathormonului lipseşte Cis.

12
 Parathormonul
Secreţia parathormonului este determinată de nivelul în calciu.
Rolul biologic :
regleaza metabolismul fosfo-calcic.
Ţesuturile ţintă pentru acest hormon sunt osul, rinichiul şi
intestinul. dependent de vitamina D.
Stimulează eliberarea ionilor de calciu din oase,
inhibă reabsorbţia ionilor de fosfat şi deci menţine în anumite
limite, concentraţia în ioni de calciu şi de fosfaţi din sânge şi
ţesuturi
acţiune antagonistă cu calcitonina, deci acţiune
hipercalcemiantă.
hipersecreţie - scăderea concentraţiei de fosfaţi, eliminarea lor
prin urină, odată cu decalcifieri ale oaselor
hiposecreţie - scăderea calcemiei cu apariţia de tetanii.
 Hormoni gastrointestinali

• Mucoasa gastrică şi intestinală secretă mai mulţi hormoni care

stimulează secreţiile tubului digestiv.
Gastrinele sunt polipeptide alcătuite din 17 Aa
• Secretie: mucoasa gastrică şi duodenală
• 2 gastrine: gastrina I şi gastrina II
• au aceeaşi secvenţă de Aa, se deosebesc printr-un rest SO3H
(gastrina II prezintă restul sulfat ).
• Rolul biologic : creşterea acidităţii sucului gastric, a pepsinei şi
stimularea secreţiei exocrine a pancreasului.
Secretina este o polipeptidă alcătuită din 27 Aa
• secretie: de segmentele superioare ale intestinului
• Rolul biologic: stimularea secreţiei de H2O şi HCO-3 de către
pancreas

14
http://www.lookfordiagnosis.com/mesh_info.php?term=Gastrointestinal+Hormones&lang=1
 Hormonii produşi de rinichi
• Hormonii produşi de rinichi sunt
eritropoietina şi renina.
1. Eritropoietina este o glicoproteidă
secretată de rinichiul aflat în hipoxie
(oxigenare insuficientă ); prezintă
specificitate de specie.
• Rolul biologic este de a stimula formarea
globulelor roşii în măduva oaselor lungi şi
splină.
2. Renina: mai degraba enzimă proteolitică
decât hormon. Este sintetizată de pereţii
arteriolelor din glomerulii renali;
acţionează asupra unei  globuline din
plasmă pe care o transformă în:
• angiotensină I care apoi este scindată
enzimatic în
• angiotensină II - substanţă puternic
vasoconstrictoare

16
 Hormoni tisulari
• nu sunt elaboraţi de glande specializate ci se formează din
precursorii proteici prezenţi în plasmă, sub acţiunea enzimelor.
• Cei mai importanţi sunt angiotensinele şi kininele:
1. Angiotensinele
Se cunosc 2 angiotensine:
• angiotensina I (formată din 10 Aa)
• angiotensina II (formată din 8 Aa).
Se formează sub acţiunea reninei asupra unei  globuline ce poartă
numele de angiotensinogen.
• Rolul biologic al angiotensinelor au acţiune vasoconstrictoare a
arteriolelor
2. Kininele sunt polipeptide prezente în sânge având acţiune
vasodilatatoare (hipotensoare). Cele mai importante sunt:
bradikina şi kalidina
3. Aminele biogene (histamina, tiramina, triptamina).
17
 Hormoni derivaţi din aminoacizi
Hormonii tiroidieni ioduraţi
• Glanda tiroidă realizează sinteza hormonilor ioduraţi printr-o captare intensă a
I2 din sânge.
• concentraţia I2 în glandă devine de 50 x mai mare decât în plasmă.
• În tiroidă, ionii I- sunt oxidati în prezenţa unui sistem peroxidazic, la I2 (iodul
elementar)
• I2 este apoi fixat pe resturile de tirozină din macromolecula de tireoglobulină,
• tireoglobulina cu tirozină iodurată care prin hidroliză eliberează h. ioduraţi.
• Se cunosc 3 compuşi ioduraţi cu activitatea hormonală care derivă de la tironină
H2O2 +2I - +2H+ peroxidaza 2 H2O + 2 I
I

HO O CH 2 CH COOH HO O CH 2 CH COOH
NH 2 NH
tironina monoiodtironina (T 1 ) 2
I I I I

HO O CH 2 CH COOH HO O CH 2 CH COOH
NH 2 NH 2
I I I 18
triiod tironina (T 3 ) tetraiod tironina (T 4 )
 Hormonii tiroidieni ioduraţi
• Secreţia - este sub controlul factorului de
eliberare TRF care controlează glanda
tiroidă.
• Inhibitori: tioureea şi tiouracilul
• În glanda tiroidă concentraţia tiroxinei
(T4) este de aproximativ 10 x mai mare
decât a tritului (T3 ).
• Tritul T3 are însă activitate hormonală
de 5-10 x mai intensă decât tiroxina T4,
lucru ce se explică printr-o mai mare
afinitate pentru receptorii specifici din
celulele ţintă.
• Prezenţa iodului în poziţiile 3 şi 5 din
ciclul tironinei este indispensabilă
pentru activitatea hormonală. Înlocuirea
iodului cu clor sau brom face ca
activitatea hormonală - dispare.

19
 Hormonii tiroidieni ioduraţi
• Rolul biologic:
1. intensifică oxidarea celulară,
2. intensifică activitatea unor enzime de oxidoreducere ca:
citocromoxidaza, succinat dehidrogenaza, enzime care
participă la metabolismul energetic, în termoreglare şi în
creşterea metabolismului bazal.
3. influenţează creşterea şi dezvoltarea somatică şi
psihică a organismului.
4. Intervin în funcţionarea aparatului cardiovascular, a
sistemului nervos, în eritropoieză.
5. Influenţează secreţia pancreasului şi a glandelor
suprarenale.
6. Stimulează biosinteza proteinelor, catabolismul lipidelor20
etc.
 Hormonii tiroidieni ioduraţi
Hipersecreţia - boala lui Basedow-Graves.
• Simptomele caracteristice sunt:
1. creşterea metabolismului bazal,
2. pierderea în greutate prin creşterea catabolismului proteinelor tisulare şi a oxidării
lipidelor din depozit,
3. tahicardie,
4. excitabilitate nervoasă,
5. neuroastenie, exoftalmie, sau în cazuri grave, guşă hipertiroidiană.
Hiposecreţia
• La tineret:
1. oprirea creşterii,
2. deficienţe mentale (uneori cretinism), mixedem (mixos - mucus)
3. Faţa are formă rotundă şi aspect buhăit.
• La adult:
1. mixedemul atenuat,
2. scade metabolismul bazal, temperatura corporală sub normală,
3. apatie, memorie slabă etc.
• În zonele geografice cu apă săracă în iod apare guşa endemică, o hipertrofie a
glandei fără secreţie tiroidiană.
• Tratarea bolii se face prin administrarea de sare iodată 21
 Hormonii medulosuprarenali
• Glandele suprarenale sunt formate din două porţiuni distincte: zona
corticală (structură epitelială) şi zona medulară (de origine nervoasă).
• 2 hormoni: adrenalina şi noradrenalina, denumiţi şi catecolamine.
• Structura: derivă de la pirocatechină.
• Cei doi hormoni diferă între ei printr-un radical metil.
• Biosinteza acestor hormoni se realizează pornind de la Phe sau Tir
conform următoarelor reacţii: OH OH

hidroxilare hidroxilare OH

CH 2 CH 2 CH 2 CO 2
CH NH 2 CH NH 2 CH NH 2
COOH COOH COOH
fenilalanina tirozina dioxifenilalanina (DOPA)

OH OH OH
OH hidroxilare OH
metilare OH
( S-adenozil
CH 2 CH OH metionina) CH OH
CH 2 NH 2 CH NH 2 CH2 NH CH 3
2

adrenalina
22
dopaminna noradrenalina
 Hormonii medulosuprarenali
• Eliberarea din glandă în torentul circulator nu este continuă, ci se produce
sub acţiunea anumitor stimuli interni sau externi ca de ex.:
• activitate musculară intensă, frig, hipoglicemie, hipoxie, teamă, emoţii etc.
• Odată eliberaţi în sânge, sunt repede catabolizaţi (câteva minute) sub acţiunea
unor enzime şi eliminaţi prin urină.
• noradrenalina se găseşte sub formă liberă in sânge
• adrenalina se află legată de albumine
• Adrenalina există în 2 forme optic active.
• Izomerul L este de aproximativ 15 x mai activ decât izomerul D.
Rolul biologic : Catecolaminele îndeplinesc două funcţii importante:
1. au efecte metabolice şi
2. sunt mediatori ai transmiterii influxului nervos la sinapsele sistemului
nervos simpatic (sinapse adrenergice).
3. influenţează sistemul vascular sanguin.
adrenalina produce vasoconstricţie coronariană, dar nu influenţează
circulaţia cerebrală, în timp ce
noradrenalina manifestă un efect vasodilatator asupra circulaţiei coronariene
şi un efect vasoconstrictor asupra ficatului, rinichilor, pielii etc. 23
Ambele au acţiune vasoconstrictoare asupra vaselor periferice.
 Hormonii medulosuprarenali
• influenţează metabolismul glucidic, lipidic, protidic şi
hidromineral.
Adrenalina
1. stimulează glanda lacrimală şi produce midriază (creşterea
pupilei).
2. efect hiperglicemiant, prin activarea fosforilazei care mobilizează
glicogenul hepatic şi muscular
3. stimulează activitatea lipazelor (a triglicerid lipazei).
4. are acţiune calorigenă.
• Catecolaminele sunt numite hormoni de apărare întrucât în stări
psihice deosebite, stres, efort fizic apare o hipersecreţie de hormoni
medulosuprarenali.
• Adrenalina este hormonul “apărării pasive” manifestată prin
stări de teamă, iar
• Noradrenalina este hormonul “apărării active” manifestată prin
stări de furie, nelinişte
24
 Hormonul epifizar
melatonină
• Epifiza sau glanda pineală produce
substanţe neurosecretorii, având
origine nervoasă.
• Structura:melatonina -derivat al
triptaminei, 5 metoxi-N-acetil
triptamină.

25
 Hormonul epifizar
Melatonina
• Biosinteza şi secreţia melatoninei urmează un ritm
circadian, întunericul favorizând biosinteza (70 % din
cantitatea hormonului fiind secretată în timpul nopţii).
• Melatonina acţionează şi ca un mediator chimic în
modularea bioritmurilor la animale, activităţilor
biochimice şi fiziologice care au o evoluţie ritmică sau
ciclică.
• Rolul biologic. La mamifere melatonina
• intervine în reglarea funcţiilor glandelor sexuale
• inhibă funcţiile gonadelor.
• are acţiune antagonistă cu  MSH-ul.

27
 Hormoni secretaţi de celulele
nervoase - Serotonina
Serotonina este o substanţă neurotransmiţătoare secretată de:
1. toate celulele creierului
2. mucoasa gastrointestinală
3. de tiroidă
• este compus intermediar în biosinteza melatoninei fiind 5 hidroxi
triptamina.
• are o puternică activitate vasoconstrictoare locală.
• favorizând hemostaza- se găseşte în plăcuţele sanguine (trombocite)
• favorizează peristaltismul - in mucoasa intestinală
• favorizează contracţia bronhiilor
Rolul biologic al serotoninei ar fi acela de
• mediator nervos în nucleii diencefalului. Modificări ale secreţiei
acestui hormon duc la tulburări ale sistemului nervos
• acţiune lipolitică

28
 Hormoni secretaţi de celulele
nervoase - Histamina
• Rezultă prin decarboxilarea histidinei.
• Se găseşte în toate ţesuturile şi lichidele fiziologice din organism
sub formă legată, biologic inactivă.
• în special localizată în mastocite.
Rolul biologic al histaminei ar consta în:
1. reglarea circulaţiei sângelui întrucât produce vasodilataţia
capilarelor şi hipotensiune arterială în marea circulaţie
2. stimulează contracţia musculaturii netede
3. stimulează secreţia de adrenalină şi noradrenalină,
4. secreţia de HCl în mucoasa gastrică.
Eliberarea ei din mastocite în cantitate mare duce la reacţii alergice.
CH2 CH2 NH2
N NH

HISTAMINA 30
HISTAMINA
 CURS

03.05.2022
 Hormoni cu structură steroidică
hormonii sexuali şi corticosuprarenali
• au la bază nucleul steranic şi sunt sintetizaţi în organism de
diferite glande având ca precursor colesterolul.
• secretaţi de: testicul, ovar, placentă şi partea corticală a glandelor
suprarenale
• au unele particularităţi structurale caracteristice prin care se
deosebesc şi care le conferă proprietăţi diferite.
• toţi hormonii au la C17 din ciclul D diferite grupări ca: OH, carbonil,
acetil, cetol.
• Hormonii androgeni şi estrogeni prezintă in C17 fie gr. OH, fie
gr.carbonil,
• Hormonii gestageni şi corticosuprarenali prezintă la C17 o
catenă laterală formată din doi atomi de carbon.

2
 Hormoni cu structură steroidică
• hormonii estrogeni particularitate deosebită
faţă de ceilalţi hormoni - au un nucleu fenolic
(ciclu A).
• Ceilalţi hormoni prezintă în ciclul A cel mult o
dublă legătură între atomii de carbon C4 şi C5.
• după biosinteză, hormonii, indiferent de natura
lor, sunt deversaţi în sânge şi vehiculaţi sub
formă de complecşi cu proteinele plasmatice.
• după îndeplinirea funcţiei în ţesuturile ţintă,
hormonii sunt catabolizaţi şi apoi eliminaţi prin
urină sub formă conjugată ca acidul sulfuric
sau acidul glucuronic.
3
 Hormoni sexuali

• sunt “substanţe de creştere care posedă acţiuni

specifice pe care le exercită asupra unor organe
specifice şi care influenţează comportarea sexuală şi
caracterele sexuale primare şi secundare”.
3 grupe:
• androgeni sau hormonii sexuali masculini ce se
caracterizează prin acţiune virilizantă, anabolică şi
antigonadotropă;
• estrogeni sau hormonii sexuali feminini care au o
acţiune de feminizare şi de menţinere a ciclului
menstrual;
• gestageni sau hormonii gestaţiei având rolul major în
menţinerea sarcinii.

4
 Hormoni sexuali masculini sau
androgeni
• secretaţi de către celulele interstiţiale ale
testiculelor.
• În cantităţi mai reduse sunt secretate de ovare şi
glandele corticosuprarenale.
• sub influenţa gonadotropinelor hipofizare şi a
factorilor hipotalamici.
• structura nucleul androstanic care are în structură
19C.
• Testosteronul (testosterona) este principalul
hormon masculin
• alţii - androsterona, dehidroandrosterona:
androstandiol şi androstendionă rezultă din
catabolismul testosteronei şi care apar în urină
5
6
 Hormoni sexuali masculini sau
androgeni- testosteron
Rolul fiziologic este multiplu.
1. stimulează creşterea normală a organelor sexuale masculine
2. influenţează spematogeneza şi dezvoltarea caracterelor
secundare sexuale la masculi (voce, pilozităţi, virilizare).
3. asigură comportamentul sexual normal
4. manifestarea funcţiei sexuale şi implicit capacitatea de
reproducţie.
5. au acţiune anabolizantă, stimulând biosinteza de proteine.
6. au acţiune antiestrogenă.
Hiposecreţia androgenilor duc la:
1. oprirea creşterii,
2. regresul organelor sexuale masculine
3. tulburări metabolice
Hipersecreţia androgenilor duce la:
retenţia apei, a ionilor de Na, K, Ca, N şi P în organism; 8
Tratamente în debilitate fizică, osteoporoză, cancer mamar etc.
 Hormoni sexuali feminini
h. estrogeni, h. gestageni
• 2 feluri de hormoni feminini, ( foliculari şi progestageni) care diferă:
1. ca structură chimică
2. ca rol fiziologic
Cele două categorii de hormoni sunt necesari pentru realizarea unui
ciclu uterin complet, comportă 2 faze:
1. În prima fază - foliculii ovarieni produc h. estrogeni care
determină proliferarea celulelor epiteliului uterin care devine apt
pentru a primi ovulul.
2. În faza a doua corpul galben produce h. gestageni care
pregătesc mucoasa uterină să poată fixa ovulul fecundat.
Dacă fecundarea nu se produce, corpul galben degenerează,
secreţia h. gestageni încetează, iar mucoasa uterină este
eliminată sub forma menstruaţiei.

9
 Hormoni estrogeni
• Elaboraţi de ovar, de foliculii De Graaf în curs de maturare- hormoni foliculari.
• Secreţia acestor hormoni este reglată de h. adenohipofizari LH şi FSH.
• Cei mai importanţi sunt: estradiolul, estrona şi estriolul.
• Structura : estran, având în moleculă 18 C
• Ciclul A este un nucleu fenolic, lucru ce nu se întâlneşte la alţi hormoni
sexuali; se mai numesc şi fenoli-steroizi.
• Estradiolul este cel mai imp., iar estrona şi estriolul sunt produşi de
catabolizare a estradiolului.
• cel mai activ estrogen, de 10 x mai activ decât estrona.
• în foliculii De Graaf se află sub formă conjugată cu acidul glucuronic sau
sulfuric (mai puţin activ).
• prin esterificare, organismul se apără practic împotriva cantităţilor mari de
hormoni produşi. Hormonii estrogeni apar şi în urina femelelor gestante prin
care se elimină sub formă conjugată cu acidul sulfuric.

10
 Hormoni estrogeni

Rolul fiziologic.
1. determină dezvoltarea caracterelor feminine primare şi
secundare, (“hormonii feminităţii”).
2. influenţează funcţiile sexuale feminine, apar în prima fază a
ciclului, influenţând funcţia ovariană, uterul, trompele, oviductul
prin maturarea foliculilor şi producerea de ovocite.
3. acţiune vasodilatatoare mai ales la nivelul aparatului genital.
4. favorizează retenţia apei şi a NaCl, a ionilor de Ca şi eliminarea K
5. influenţează metabolismul lipidic şi proteic (biosinteza
proteinelor).
6. acţiune antiandrogenică ; inhibă cancerul prostatei.
• au fost izolaţi şi din produse de origine vegetală (flori de salcie,
seminţe de palmier).

11
 Hormoni gestageni - progesteronul
Secretaţi de către corpul galben, placentă şi glandele suprarenale.
• corpul galben secreta h. gestagen propriu-zis - progesteronul în a 2 a parte a
ciclului ovarian, sub acţiunea hormonului gonadotrop LH.
• placenta secreta in timpul gestaţiei, în special în ultima parte, cantităţi
importante de progesteron
• se găseşte în urină sub formă conjugată cu acidul sulfuric sau glucuronic, deci
inactivat.
Structura: derivă de la pregnan care este 17 etil androstan, deci are în total 21 C,
are:
1. o grupare cetonică în poziţia C3
2. o dublă legătură între C3-C4
3. un radical acetil la C17

12
 Hormoni gestageni -
progesteronul
• Prin hidrogenare trece în pregnandiol care se conjugă
cu β acidul glucuronic şi se inactivează

CH 3
CH 3 CH OH
CH OH COOH COOH
O O
- H 2O O
+
HO
pregnandiol acid pregnandiol-glucuronic

13
 Hormoni gestageni -
progesteronul
Rolul fiziologic.
1. pregăteşte mucoasa uterină pentru nidarea ovulului
fecundat.
2. Influenţează dezvoltarea mucoasei uterine în
vederea fixării oului fecundat prin stimularea
biosintezei unor proteine specifice ( uteroglobuline).
3. Inhibă contracţiile uterului provocate de estrogeni şi
ocitocină.
4. Influenţează dezvoltarea glandei mamare precum şi
secreţia de lapte postpartum.
5. suprimă estrul, procesul de ovulaţie şi secreţia de
hormon luteinizant de către hipofiză.
Progesteronul se mai numeşte şi “hormonul maternităţii”.
14
 Hormoni corticosuprarenali

Glandele suprarenale sunt indispensabile vieţii. secretă 3

grupe de hormoni, de cele trei zone diferite care
alcătuiesc glanda corticală:
1. Fasciculata- glucocorticoizi
2. glomerulata - mineralocorticoizi
3. reticulata - hormoni corticosuprarenali şi de tip
sexual sau androgeni.
Sinteza din colesterol sub influenţa hormonului
adenohipofizar ACTH şi a AMP ciclic.
Eliberarea se face direct din glandă în sânge, unde sunt
transportaţi la ţesuturile ţintă de către proteine
transportoare.
15
 Glucocorticoizii
Reprezentanti: cortizolul, cortizona,
corticosterona şi 11-
dehidrocorticosterona.
Structura: pregnan; se
caracterizează prin prezenţa
1. grupării cetonice la C3
2. grupării cetol la C17
3. grupăre oxigenate la C11.
4. o dublă legătură în nucleul A la C4.

16
 Glucocorticoizii
• cortizolul - cel mai activ hormon
• corticosterona se găseşte în cantitatea cea mai mare în sânge
fiind legat de o globulină ce poartă numele de transcortină.
• cortizolul şi cortizona pot trece unul în altul prin dehidrogenare
respectiv hidrogenare, in prez. oxidoreductazelor
• Inactivarea - prin hidrogenarea gr. C=O şi a C4=C5
Rolul biologic.
1. acţionează îndeosebi asupra metabolismului glucidelor.
2. favorizează absorbţia intestinală a monoglucidelor, favorizează
glucogenogeneza (acţiune hiperglicemiantă) antagonistă cu insulina
3. intensifică catabolismul protidelor - diminuarea masei musculare
şi a substanţei fundamentale a ţesutului osos cu eliberare de calciu.
4. acţiune antiinflamatorie - inhibă fluxul limfocitelor
polimorfonucleare din sânge spre locul inflamaţiei, diminuează
permeabilitatea membranelor
5. favorizează biosinteza de acizi graşi.
Secreţia de cortizol creşte în stările de “stres”. 17
 Mineralocorticoizii
aldosteronul, 11-dezoxicortizolul, 11-
dezoxicorticosterona
Structura: pregnan, se caracterizează prin:
• lipsa oxigenului din poziţia C11
• prezenţa unei grupări aldehidice în poziţia
C12.
• În rest structura este identică cu a h.
Glucocorticoizi
Vehicularea se face sub formă de complecşi cu
proteinele serice
Inactivarea se realizează ca şi la glucocorticoizi
prin hidrogenarea grupării cetonice şi a
dublei legături C4
18
 Mineralocorticoizii
• Rolul biologic
• aldosteronul - activitatea biologică intensă
1.acţiune majoră asupra metabolismului electroliţilor mai ales al
Na+, Cl-, HCO3-
2.indirect asupra metabolismului apei
3.reglarea echilibrului Na/K este funcţia majoră a acestui hormon
4.influenţează permeabilitatea celulară mai ales la nivelul tubilor
renali,
5.măreste capacitatea de reabsorbţie a Na, a Cl şi H2O
6.favorizeaza eliminarea K
7.creşte volumul lichidului extracelular,
8.creşte presiunea sanguină, hormonii având acţiune hipotensivă.
9.stimulează absorbţia lipidelor
10.favorizează absorbţia glucozei în intestin ( aproximativ 30 % din
activitatea cortizolului ) 19
Secreţia de aldosteron este influenţată de angiotensina II
 Hormoni corticosuprarenali de
tip sexual
• manifestă acţiune sexuală:
• estrogenă,
• gestagenă
• androgenă – in special
• Aceşti hormoni sunt: androstentrionă
(adrenosteronă), androstendionă şi
hidroxiandrosteronă

http://www.aboutcancer.com/adrenal_2.htm
20
Hormoni corticosuprarenali de
tip sexual
• Structura - 19 C ca şi la hormonii androgeni.
Androstendiona identică cu hormonii androgeni
• ceilalţi doi au în poziţia C11 o grupare oxigenată tipică
hormonilor corticosuprarenali.
• Hiposecreţia corticosuprarenalei (boala Adison) se
caracterizează prin: diminuarea turnoverului
aminoacizilor, hipoglicemie, dereglări ale metabolismului
hidro-salin, hiperpigmentarea tegumentelor.
• Hipersecreţia corticosuprarenalei (boala Cushing) se
manifestă prin catabolism proteic excesiv,
hiperglicemie, hipertensiune arterială, retenţie de
sodiu.
Hipersecreţia de steroizi androgeni corticosuprarenali duce:
• la copii la “virilizarea” prematură iar
• la femeia adultă la masculinizare 21
 17-Cetosteroizi
• metaboliţii finali ai hormonilor sexuali
androgeni şi corticosuprarenali.
Principalii 17-cetosteroizi sunt:
1. α- androsteronul,
2. β - izoandrosteronul
3. β - dehidroandrosteronul
• au în poziţia 17 gruparea cetonică

22
 17-Cetosteroizi
• au OH din C 3 orientat în  formează esteri cu acidul sulfuric, spre
deosebire de cei cu orientarea în  care dau esteri cu acidul
glucuronic.
• Esterii sunt solubili în apă, 17 cetosteroizii sunt eliminaţi din organism
pe cale renală.
• organismul uman- elimină din total:
• 85-95 % sub formă de esteri ai acidului sulfuric
• 5-15 % ca esteri ai acidului glucuronic.
• 17-cetosteroizii din organismul femelelor derivă numai din hormonii
androgeni corticosuprarenali, iar
• 17-cetosteroizii din organismul masculilor au origine dublă,
provenind atât din androgenii testiculari şi din cei corticosuprarenali
• Pentru dozarea lor în urină se folosesc metode cromatografice cu
scopul de a investiga hipofuncţia corticosuprarenalei

23
Hormoni cu structură de acizi graşi.
Prostaglandine (PG)
• AG superiori C 20 nesaturaţi hidroxilaţi cu un
ciclu pentagonal; derivaţi ai acidului prostanoic
• În poziţiile 11, 11 şi 15 pot avea grupări OH.
• Se cunosc 15 prostaglandine (PG).
• Prostaglandinele izolate din ficat, rinichi,
creier, timus, uter, pancreas, plasma
seminală şi diferite lichide biologice au fost
notate cu literele A, B, E şi F.

24
Hormoni cu structură de acizi graşi.
Prostaglandine E
• Prostaglandinele E sunt în
număr de 3 şi au fost notate
PGE. Prezintă în C 9 o
grupare cetonică, in C
11,15 gruparea OH şi una
sau mai multe C=C

26
Hormoni cu structură de acizi graşi.
Prostaglandine F
• derivă din prostaglandinele E prin reducere -
deci în C 9 în locul cetonei vor prezenta un
alcool secundar.
• Se notează PGF, PGF2 şi respectiv PGF3.

27
 Hormoni cu structură de acizi graşi.
Prostaglandine A si B
• Prostaglandine
le A şi B derivă
din
prostaglandinel
e PGE1 şi
PGE2 cu
deosebirea că
în pentaciclu
vor prezenta
C=C şi nu au
gruparea OH în
C11

28
 Prostaglandine
• Propr. Fizice: substanţe hidrofile, uşor solubile în soluţii apoase de acetonă şi-
n solvenţi organici.
• pierd activitatea biologică prin hidroliză in prezenta bazelor
• acţionează în concentraţii foarte mici
• modificarea structurii chimice atrage după sine o modificare a activităţii
biologice (Similar cu hormonii steroidici)
• acţioneaza asupra: organelor genitale, muşchilor gastrointestinali, sistemului
cardiovascular, sistemului nervos, metabolismului (acţiune multiplă şi
diversificată)
1. faciliteaza fecundaţia şi contracţia musculaturii netede (prin creşterea de
ocitocină)- Asupra glandelor genitale
2. produc avorturi spontane introduse în uter
3. acţionează asupra musculaturii netede a tractului gastrointestinal inhibând
secreţia gastrică, stimulând motilitatea intestinală - Prostaglandinele E şi F.
4. stimulează activitatea adenilatciclazei (AMPc)-PGE1 şi PGE2
5. provoacă scăderea tensiunii arteriale (PGE1) şi o accelerare a ritmului
cardiac iar PGF are efect invers - vasoconstrictoare periferică.
6. acţiune tranchilizantă asupra sistemului nervos central şi o acţiune
stimulatoare asupra nervilor periferici.
29
7. intervin în metabolismul glucidic şi lipidic
CURS 10.05.2022
 Metabolismul
Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor de
1. substanţă
2. energie
3. informaţie
ce au loc în organismul viu
Ansamblul proceselor chimice şi fizico chimice prin care
materia vie realizează continua reînnoire în vederea
organizării şi desfăşurării activităţii specifice
◼ Organismele animale sunt sisteme
informaţionale deschise
◼ iau substanţe nutritive din mediul exterior,
pe care le transforma
◼ sintetizeaza componenţii structurali şi
funcţionali proprii sub actiunea:
◼ enzimelor si a controlului unor
◼ produsi metabolici
◼ hormoni
◼ sistemului nervos
 Reactiile enzimatice-
dereglari
◼ Secvente liniare sau cicluri metabolice
◼ Enzime cheie - hotaratoare (activatori, inhibitori-
dereglari ale proc. metabolice)
◼ Inhibitori :
1. carenta in coenzima
2. insuficienta cant. de substrat
3. insuficienta sintezei enzimei, etc.
CONSECINTA: dereglarea mecanismului dinamic al celulei
(metaboliti suplimentari sau in minus)
boli de metabolism
◼ Cauze genetice sau negenetice
 Metabolismul intermediar
◼ cuprinde totalitatea reacţiilor biochimice ce se petrec într-
un anumit tip de celulă
Trăsăturile esenţiale ale sistemelor biologice sunt:
◼ autoreglarea
◼ autoreproducerea
◼ autoevoluţia

Fiecare parte componentă a organismului are o funcţie

specifică
Componentele celulare şi grupele de compuşi chimici
din celulă (protide, lipide, acizi nucleici) au funcţii
specifice
 Caracteristicile proceselor
metabolice
1. au loc în condiţii blânde, fără variaţii mari de
temperatură, presiune sau pH.
2. sunt reacţii enzimatice
3. se desfăşoară cu randamente mari, depăşind
randamentul maşinilor create de om
4. sunt reglate biocibernetic
5. se desfăşoară în trepte, ceea ce permite eliberarea
energiei în trepte
6. au un pronunţat caracter de universalitate

Studiul metabolismului cuprinde:

digestia, absorbţia, transportul
Funcţiile specifice ale
metabolismul intermediar

◼ obţinerea energiei chimice din substanţele

nutritive;
◼ conversia substanţelor exogene şi endogene în
unităţi structurale de bază sau precursori ai
macromoleculelor;
◼ asamblarea acestor unităţi structurale în
macromolecule (proteine, acizi nucleici,
poliglucide)
◼ degradarea biomoleculelor necesare diferitelor
funcţii celulare specializate
 Procese catabolice şi
Procese anabolice
Procesele catabolice :totalitatea reacţiilor de degradare
din organism.
◼ predominant reacţii de oxidare prin care substanţele cu
structură complexă se transformă în substanţe cu structură
mai simplă cu eliberare de energie(exergonice şi
entropice) ΔG<0.
Procesele anabolice :totalitatea proceselor de biosinteză
din organismele vii.
◼ se asamblează molecule mari din constituenţi simpli. sunt
reacţii endergonice deci antientropice, ΔG >0.
◼ Sursa de energie pentru desfăşurarea reacţiilor anabolice o
reprezintă procesele catabolice, respectiv energia
înmagazinată în compuşi macroergici.
◼ Catabolismul şi anabolismul constituie două procese
contrarii.
LOCUL DE DESFASURARE
al reactiilor metabolice
◼ Reacţiile catabolice şi anabolice sunt
separate spaţial, adică au loc în
compartimente subcelulare distincte:
nucleu, mitocondrii, lizozomi, reticul
endoplasmatic, membrană, citosol
◼ Într-un organism clinic sănătos, cele două
procese se găsesc întotdeauna în echilibru
dinamic
◼ intensitatea r. diferă de la ţesut la ţesut, sau
de la organ la organ
 Organele şi ţesuturile
◼ cu intensitate metabolică ridicată
sunt:
◼ ficatul,
◼ ţesutul adipos
◼ ţesutul osos
◼ ţesutul muscular
◼ glanda mamară în lactatie
 Procese amfibolice
◼ transformări ale constituenţilor care pot avea
simultan atât caracter catabolic cât şi anabolic
◼ rezultă intermediari cu rol de placă turnată
metabolică ca de ex. :
◼ acetil-coenzima A,
◼ acidul piruvic
◼ acidul oxalil-acetic
Pot fi:
catabolizaţi trecând în produşi de eliminare,
sau utilizaţi în biosinteze
INTERRELATII METABOLICE
 Metode de investigare a
metabolismului
◼ Studiul metabolismului poate fi făcut la diferite nivele de
organizare prin metode variate.
a.) Metode practicate pe organismul întreg (sănătos
sau bolnav )
◼ dozarea produşilor de excreţie şi efectuarea unor studii de
bilanţ,
◼ dozarea metaboliţilor în sânge

b.) Metode analitice dezintegratoare

◼ pe organe izolate şi perfuzate,

◼ pe felii de organe,
◼ pe culturi de ţesuturi,

◼ pe organite celulare şi

◼ pe extracte solubile de enzime

 Căile de reglare ale
metabolismului
1. Reglarea celulară se realizează cu ajutorul enzimelor.
◼ majoritar reglarea celulară se realizează de către enzimele
reglatoare care sunt de obicei enzime allosterice;
◼ produsul final este frecvent un inhibitor allosteric (se
află în punctele de ramificare ale căilor metabolice)
Sinteza enzimelor induse se află sub control genetic.
Enzimele induse sunt enzimele care sunt sintetizate
numai ca răspuns la prezenţa anumitor substrate. (v.
biosinteza proteinelor)
2. Reglarea neuro-hormonală se realizează cu ajutorul
hormonilor.
◼ sunt mesageri chimici care ajung pe cale sanguină la
ţesuturi "ţintă" unde a) stimulează sau inhibă anumite
secvenţe din căile metabolice sau b) act. prin activarea
sau inhibarea unor enzime sau complexe enzimatice
 METABOLISMUL ENERGETIC

Studiază aspectele energetice ale r. metabolice

Problemele metabolismul energetic:
1. furnizarea de energie celulei;
identificarea proceselor
2. stocarea energiei - sinteză a compuşilor
macroergici;
3. transferul energiei din compuşii
macroergici (ATP) la procesele endergonice
 1. Oxidarea biologică
◼ “Oxidare biologică”- sursa majora în
furnizarea energiei în organism - substanţele
organice se transformă în CO2, H2O si Q:
◼ scindări hidrolitice sub acţiunea hidrolazelor
specifice a principalele substanţe nutritive luate
prin hrană – poliglucide, lipide, proteine
◼ Locul reactiilor - în tractul digestiv
◼ Rezultă biomolecule mici care apoi sunt
catabolizate si transformate in alti comp. si
elibereaza energie
 Biomoleculele mici
◼ sunt activate şi parţial catabolizate în citoplasmă la
intermediari, în parte comuni (acid piruvic, cetoacizi).
◼ aceştia sunt catabolizaţi în continuare cu formarea unui
intermediar comun – acetil CoA - metabolit comun-
sub acţiunea unor enzime specifice.
◼ se catabolizează în mitocondrie printr-o cale comună
de catabolizare - ciclul acizilor tricarboxilici (ATC) în
urma căreia rezultă CO2 şi coenzime reduse (NADH +
H+ şi FADH2).
◼ Coenzimele reduse NADH + H+ şi FADH2 sunt oxidate în
lanţul respirator cu formare de H2O + Q (fosforilarea
oxidativă)
 2. Cuplarea energetică a proc.
endergonice cu cele exergonice
◼ se desfăşoară în paralel, în aceeaşi celulă,
ultimele fiind condiţionate energetic de primele-
transfer de energie eficient între cele două tipuri
de procese
◼ La organismele superioare, datorită temp.
constante a organismului, transferul se poate
realiza doar pe calea “cuplajului”.
◼ Două reacţii sunt cuplate dacă energia liberă
a uneia (r. exergonica ∆G< 0) asigură
desfăşurarea celeilalte ( ΔG> 0)
 Modalităţi de cuplaj
energetic
◼ prin participarea unui intermediar
comun ( I ) la cele două tipuri de
reacţii (nu este specific celulei vii) G-1-P
in F-6-P
◼ prin “intermediarul energetic
comun”- transportor de energie de
la reacţia exergonică la reacţia
endergonică
Cuplarea r. endergonice cu r.
exergonice prin intermed comun

DG < 0
A B

I I*

D C
DG >0
 Arderea biologică (oxidare) şi
arderea chimică
◼ În lumea vie rolul de intermediar comun între reacţiile
exergonice şi cele endergonice îl are sistemul alcătuit din
ATP (forma energizată) şi ADP+P forma neenergizată,
mai săracă în energie
◼ Lavoisier- Între arderea biologică (oxidare) şi ardere
chimică există diferenţe esenţiale chiar dacă produşii finali
sunt aproape aceiaşi
◼ Compuşii organici în organism sunt dehidrogenaţi
treptat, hidrogenul este singurul element ce intră direct în
reacţie cu oxigenul (oxidare celulara).
◼ reacţiile se petrec în trepte, energia degajată este
eliberată în trepte, ceea ce permite ca o mare parte din
energia de oxidare să fie transformată în energie
chimică (ATP).
n. 1743- Paris
d. 1794 -Paris
- Legea conservarii
masei
-a descoperit si denumit
oxigenul si
hidrogenul- 1783
– a contribuit la
constituirea sistemului
metric
-a scris prima lista
extinsa a elementelor
chimice (1864- tabel-
Mendeleev)
- a reformat
nomenclatura chimica
 3.Compuşi macroergici
◼ Compuşii macroergici sunt compuşi bogaţi în
energie. Prin hidroliză enzimatica, legătura
covalentă eliberează o cantitate apreciabilă de
energie (7-8 kcal/mol);
◼ această legătură a fost denumită legătură
macroergică şi se notează cu " ~ " în locul
liniuţei de valenţă.
◼ Un compus care conţine una sau mai multe
legături macroergice se numeşte compus
macroergic.
◼ legătură de tip anhidridă, de tip ester enolic
sau de tip tioester
 1.Nucleozido fosfaţi
leg. tip anhidrida
NH2 rezonanta de
opozitie
N N
- - -
d d Od
N O O
N
+ .. + .. + -
d d d
O
CH2 O P O .. P O .. P O
O -
O - O-

respingere
OH OH electrostatica
ATP
 Nucleozido fosfaţi-continuare 1
◼ Legăturile macroergice din ATP cât şi din alte nucleotide
(GDP, GTP, UDP, UTP, CDP,CTP, TDP, TTP) - legături
de tip anhidridă sau legături pirofosforice deoarece se
formează prin eliminarea unei molecule de apă între 2
molecule de acid ortofosforic.
◼ Molecula de ATP se caracterizează printr-o mare
instabilitate termodinamică, determinată de
particularităţile structurale
◼ cele 4 gr OH din molecula ATP-ului, sunt ionizate la pH=7
(pH fiziologic) astfel încât molecula apare ca un tetra-
anion, unde are loc o localizare spaţială a sarcinilor
negative - se resping
◼ Respingerea electrostatică se manifestă mai ales la
nivelul legăturilor -P-O-P- - afectează molecula în
ansamblul ei
 Nucleozido fosfaţi-continuare 2
◼ legătura P=O este polarizată datorită diferenţei de
electronegativitate dintre cele două elemente
◼ oxigenul fiind mai electronegativ atrage electronii π şi se
va încărca cu o sarcină parţial negativă (δ-) iar
◼ atomul de fosfor cu o sarcină parţial pozitivă (δ+)
◼ Între atomii de fosfor parţial încărcaţi pozitiv din
legăturile P-O-P se manifestă o competiţie pentru
atragerea dubletelor de electroni ale atomilor de oxigen din
legăturile P-O. Datorită acestei competiţii apare fenomenul
de rezonanţă de opoziţie.
◼ Prezenţa sarcinilor parţial pozitive pe P (δ+) indică faptul că
molecula conţine suficientă energie internă pentru a
compensa respingerea electrostatică
CURS 23.05.2022
 ATP- ΔG= - 7.30 kcal/mol
◼ Acţiunea forţelor (respingerea electrostatică cât şi
rezonanţa de opoziţie) face ca molecula de ATP să fie
supusă unui "stres" fizico-chimic.
◼ La hidroliză, stres-ul fizico-chimic este diminuat,
astfel încât produşii de hidroliză (ADP, AMP) au o
stabilitate mult mai mare decât molecula de ATP, hidroliza
ducând la eliberare de energie
◼ la procesele energetice participă ATP, GTP, CTP şi TTP.
ATP + H2O ADP + Pa DGo' = -7.30kcal
ATP + H2O AMP + P-P DGo' = -7.30kcal
P-P 2P DGo' = -7.30kcal
 2. Acilfosfaţi
(ΔG= -11,8 kcal/mol)
◼ legătură macroergică- tip anhidrida

O O
H3PO4
C O PO3H2 H2O C OH
H C OH H C OH
CH2 O PO3H2 CH2 O PO3H2

acid 1,3 difosfogliceric acid fosfogliceric

 3. Enoilfosfaţi
(ΔG = -14,8 kcal/mol)
leg. tip esteric

◼ Leg. macroergică este enolfosforică (glicoliza )

cea mai mare energie - tip esteric

H3PO4
COOH H2O COOH
C O PO3H2 C OH
CH2 CH2
acid fosfoenolpiruvic acid enolpiruvic
 4. Guanidin fosfaţi
ΔG = -10,3 kcal/mol
◼ restul fosforic este legat la un atom de azot
(creatinfosfatul (CP) şi argininfosfatul)
HN PO3H2 HN PO3H2
C NH C NH
N CH3 NH
CH2 (CH2)3
COOH CH NH2
COOH
creatinfosfat argininfosfat
 5.Tioesteri
(ΔG= -7.5kcal/mol).
◼ în r. metabolice cu participarea R-COOH şi a
coenzimei A (HSCoA). Sunt catalizate de
tiokinaze şi sunt r. ATP- dependente

AMP + P- P
ATP
O
CH3 COOH + HSCoA CH3 C SCoA
tiokinaza
 Energia liberă standard (kcal/mol)
rezultată la hidroliza unor compuşi
◼ Fosfoenol piruvic -14,8 kcal Orice compus cu E standard
◼ Carbamilfosfat -12,3 mai negativă (mai sus de
◼ Acidul 1,3 diPgliceric -11,8 ATP) tinde să cedeze
◼ Fosfocreatină -10,3 gruparea fosfat unei
◼ Fosfoarginină -7,70 molecule acceptor fosfat
◼ Tioesteri -7,50 din partea inferioară, dacă
◼ ATP -7,30 sunt prezente enzimele
◼ Glucozo 1-fosfat -5,00 specifice (kinaze) necesare
◼ Fructozo-6 fosfat -3,80 acestui transfer.
◼ Glucozo 6-fosfat -3,30
◼ Glicero 1-fosfat -2,20
 Transferul grupării fosfat

◼ Scala termodinamică arată tendinţa grupării

fosfat de a fi transferata dintr-un anumit compus
pe un acceptor
◼ ATP-ul serveşte ca intermediar comun în
reacţiile de transfer a grupării fosfat la nivelul
celulei şi deci de transfer de energie chimică
◼ Intermediarul este sistemul ATP-ADP
◼ Aproape în toate reacţiile de transfer de fosfat
între metaboliţi
◼ ADP serveşte ca acceptor intermediar de fosfat
◼ ATP serveşte ca donor intermediar de fosfat.
 Sinteza ATP-ului. (Fosforilarea)
Reacţie de fosforilare a ADP
ADP + H3PO4 ATP + H2O DGo' = +7.30kcal
◼ Reacţia este puternic endergonică şi nu poate
avea loc decât dacă este cuplată cu o reacţie
exergonică.
Exista trei tipuri de fosforilări:
◼ fotofosforilarea (plantele verzi),

◼ fosforilarea de substrat
◼ fosforilarea oxidativă (cuplată cu oxidarea
celulară).
 1.Sinteza de ATP cuplată cu
oxidări de substrat
SH 2 + Co ox + X S ox + CoH 2 +  X

X + Pa X + Pa

Pa + ADP ATP

◼ Energia eliberată de SH2 este preluată de un

intermediar(~X), care o transferă unui rest
de acid fosforic(Pa).
 1.1. Sinteza de ATP cuplată cu
oxidarea
aldehidei 3-fosfoglicerice
◼ Aldehida 3-fosfoglicerică este un intermediar in
degradarea anaerobă a glucozei.
◼ Oxidarea gr. aldehidice la gr. carboxil este o
reacţie puternic exergonică, fiind cuplată cu
sinteza de ATP.
Procesul este catalizat de 2 enzime:
◼ gliceraldehid -3 fosfatdehidrogenaza şi

◼ 1, 3 difosfoglicerat kinaza
◼ 5 etape
 Gliceraldehid-3
fosfatdehidrogenaza
◼ prima enzima din procesul de oxidare prezintă în
structura centrului catalitic:
◼ gr. SH şi coenzima NAD+.
+
NAD
E
SH
Gliceraldehid-3 fosfatdehidrogenaza
 Oxidarea aldehidei 3-
fosfoglicerice- etapa1
◼ 1. legarea substratului la centrul catalitic al E
prin intermediul grupării SH şi se formează un
tiosemiacetal
O
+ NAD+
NAD C H
E OH
E + H C OH
S C H
SH CH2 O PO3H2
H C OH
gliceraldehid -3 aldehida 3 P glicerica
CH2 O PO3H2
fosfatdehidrogenaza
tiosemiacetal
 Oxidarea aldehidei 3-
fosfoglicerice- etapa 2
◼ 2. R. de dehidrogenare care constituie etapa cheie a
procesului, în care gr. carbonil se oxidează la gr. carboxil
◼ Se eliberează o cantitate mare de energie care este conservată
parţial în leg. macroergică tioesterică

+ NADH +H
NAD
E OH E O
S C H S C
H C OH H C OH
CH2 O PO3H2 CH2 O PO3H2
 Oxidarea aldehidei 3-
fosfoglicerice- etapa 3
◼ 3. În etapa a treia, are loc transferul hidrogenilor
de pe coenzima redusă, din centrul catalitic, la
coenzima oxidată din soluţie.
+ +
NADH +H NADH+H + NAD
in centrul catalitic NAD+
E O E O
S C in solutie S C
H C OH H C OH
CH2 O PO3H2 CH2 O PO3H2
 Oxidarea aldehidei 3-
fosfoglicerice- etapa 4
◼ 4. În etapa a patra are loc legarea restului fosforil din
acidul fosforic pe substrat şi eliberarea enzimei.
◼ Leg. macroergică se conservă în leg. de tip anhidridă
din acidul 1, 3 difosfogliceric
+ O
NAD H3PO4
NAD+
C O PO H
E O 3 2
+ E
H C OH
S C SH
CH2 O PO3H2
H C OH
acidul 1, 3 difosfogliceric
CH2 O PO3H2
 Oxidarea aldehidei 3-
fosfoglicerice- etapa 5
◼ 5. Etapa a cincea este catalizată de cea de-a doua enzimă,
1,3 difosfoglicerat kinaza - transferul fosfatului activat pe
molecula de ADP rezultând ATP şi acid 3-fosfogliceric
◼ Coenzima redusă (NADH + H+) (din 3) intră în
oxidarea celulară.
O O
ADP ATP C OH
C O PO H
3 2
H C OH 1,3 H C OH
difosfoglicerat
CH2 O PO3H2 kinaza CH2 O PO3H2
acid 1,3-difosfogliceric acid 3-fosfogliceric
 1.2. Sinteza de ATP cuplată cu
transformarea
ac. 2-fosfogliceric în ac. piruvic

◼ Acidul 2-fosfogliceric se sintetizează

tot în procesul de degradare
anaerobă a glucozei.
◼ două enzime distincte: o enolază şi o
fosfotransferază.

18
 ETAPA 1
◼ Prima etapă este o reacţie de deshidratare
intramoleculară a ac. 2 fosfogliceric- ac. 2 fosfoenol
piruvic
◼ R. exergonică
◼ Este etapa cheie a procesului

O O
C OH 2fosfoglicerat enolazaC OH
H C O P O3H2 C O P O3H2
CH2 OH H2O CH
2
ac. 2 fosfogliceric ac. 2 fosfoenolpiruvic 19
 ETAPA 2
ATP
COOH ADP COOH COOH COOH
tautomerizare
C O PO3H2 C OH C OH C O
fosfoenolpiruvat
CH 2 kinaza CH 2 CH 2 CH 3
acid fosfoenolpiruvic acid enolpiruvic acid enol- acid
piruvic piruvic

◼ restul fosforil activat este transferat pe ADP în

prezenţa fosfoenol piruvat kinazei. Rezultă
acidul enol piruvic şi ATP.

20
 1.3. Sinteza de ATP cuplată cu
decarboxilarea oxidativă a
acidului α cetoglutaric
◼ Acidul α cetoglutaric este un intermediar care se
formează în ciclul acizilor tricarboxilici (ATC)-Krebs
◼ La r. participă complexul enzimatic "α- cetoglutarat
decarboxilaza". Complexul - 3 enzime şi 4 coenzime:
TPP, ac. lipoic, HSCoA şi NAD+, rezulta
Tiaminsuccinatsemialdehida (TSA)
TPP
COOH
TPP
C O CHO
CH2 CH2
CH2 CH2
COOH CO2 COOH
Acidul α cetoglutaric Tiaminsuccinatsemialdehida 21
 ETAPA 2
◼ În etapa a doua, TSA reacţionează cu acidul lipoic şi
formează S-succinil dihidrolipoatul.
◼ Etapa este exergonică, energia eliberată se
înmagazinează în legătura macroergică de tip
tioester
O
TPP
S C S
CHO L L
S CH2 HS
CH2
CH2
CH 2
TPP COOH
COOH
S-succinil dihidrolipoat
22
Tiaminsuccinat semialdehida
 ETAPA 3
◼ În etapa a treia restul succinil este transferat pe
HSCoA, cea de-a treia coenzimă a complexului
enzimatic, rezultând succinil-SCoA un alt compus
macroergic de tip tioester
O O
C S HSCoA C SCoA
L
CH2 HS CH2
CH2 CH2
HS
COOH L COOH
HS succinil-SCoA 23
 ETAPA 3- continuare
O O
C SCoA GDP+ Pa GTP C SCoA
S
HS
CH2 CH2 L + NAD+ L + NADH + H+
CH2 CH2 HS S
tiokinaza
COOH COOH

◼ Energia conţinută în tioester sub acţiunea tiokinazei

şi în prezenţa GDP şi a P este utilizată pentru sinteza
de GTP.
◼ Coenzima redusă (acidul lipoic) transferă hidrogenii
pe NAD+ formă oxidată care trece în formă redusă
(NADH+H+) şi aceasta intră în oxidarea celulară

24
 2. Sinteza ATP cuplată cu
OXIDAREA CELULARA
◼ Reacţiile din organism cu importanţă majoră
pentru eliberarea de energie sunt reacţiile
de oxidare a diferitelor substrate
◼ În aceste oxidări hidrogenul este preluat de la
substrate, este activat, (prin intermediul unui
lanţ de reacţii la care participă diferite sisteme
redox) astfel că în final se va combina cu
oxigenul pentru a forma apa.
◼ procesul se numeşte şi respiraţie celulară sau
lanţ respirator pentru că ultimul acceptor al
hidrogenului este oxigenul
25
 Formarea moleculei de apă
(oxidarea celulara)
◼ Formarea moleculei de apă este localizată în
membrana internă a mitocondriei, unde sunt
localizate şi alte procese metabolice (ciclul acizilor
tricarboxilici- ATC, oxidarea AG, degradarea
aerobă a glucozei)
◼ Între substrat şi oxigen se interpun sistemele
oxidoreducătoare care vor intra în reacţie în
funcţie de potenţialul lor redox, electronii curg în
sensul pozitivării potenţialelor redox (+0,81 )
26
 POTENTIALELE REDOX ALE SIST OX/RED
in OXIDAREA CELULARA

Sistem Potenţial Sistem Potenţial

redox f.ox/f.redusă redox(volţi) redox f.ox/f.redusă redox(V)

H+/H2 -0,42 CoQ/CoQH2 +0,122

NAD+/NADH+H+ -0,32 citbFe3+/citbFe2+ +0,125

lipoilamid/ dihidrolipoil -0,29 citc1Fe 3+ /citc1Fe 2+ +0,220

FAD/FADH2 -0,06 citcFe3+/citcFe2+ +0,254

Fumarat(succinat) +0,031 citaFe3+/citaFe 2+ +0,290
cita3Fe3+/cita3 Fe 2+ +0,55
1/2O2/O2- +0,81 27
 RECUPERARI LABORATOR

Sef lucrari Boldura Oana Maria : marti 14-17 – email: oanaboldura@gmail.com

Sef lucrari Popescu Iuliana: marti 14-17; vineri 8-11, email:
iuliapopescu2000@yahoo.com

As Mitroi Cristina: luni 14-17, miercuri 14-17, email:

mitroi_cristyna@yahoo.com

Drd. Cugerean Marius: joi 17-20, vineri 14-17 email:

marius_03cuge@yahoo.com
 2.1. Componentele lanţului
respirator
◼ Lanţul respirator şi fosforilarea oxidativă se
desfăşoară în membrana internă a
mitocondriei
◼ aici se găsesc enzimele care catalizează cele 2
procese, fiind integrate în structura membranei
◼ 5 tipuri de fragmente numite complexe I-V, care
conţin în formă nealterată sistemul
transportor de echivalenţi reducători
◼ Reacţiile lanţului respirator sunt puternic
exergonice. (ΔG= - 52.6 kcal/mol)
29
 Complexele enzimatice I-V
Complexele I-V sunt dispuse secvenţial în membrana internă a
mitocondriei, în ordinea descreşterii potenţialului redox negativ (excepţie CoQ
şi cit C), fiecare complex catalizând o anumită reacţie de oxido-reducere.
◼ Complexul V este responsabil de fosforilarea oxidativă fiind numit ATP -
sintetaza sau F0F1- ATP-ază.

30
 Complexul enzimatic I
Complexul I- numit NADH-CoQ oxidoreductaza
catalizează transportul de echivalenţi
reducători de pe NADH+ H+ din matrice pe
coenzima Q şi are în structură flavoproteine şi
fier neporfirinic
◼ Hidrogenul este disproporţionat la preluarea sa de
către complexul I, electronii fiind transferaţi prin
intermediul ionilor de fier şi sulf din cele 4
proteine fier-sulf
◼ Complexul I este inhibat de barbiturice, pesticide
şi antibiotice
31
 Complexul enzimatic II
Complexul II, numit succinat – CoQ – oxidoreductaza,
catalizează transferul hidrogenului de pe succinat pe
aceeaşi coenzimă Q.
◼ Subunitatea principală a complexului II o reprezintă
succinat dehidrogenaza care are drept coenzimă FAD.
◼ Succinat dehidrogenaza acţionează în ciclul ATC şi introduce
hidrogenii în lanţul respirator
◼ În complexul II, alături de succinat dehidrogenaza se află 3
proteine cu fier şi sulf.
◼ În acest complex II se află flavoproteine specializate pentru
a prelua hidrogenul şi de pe alte substrate (acil-CoA,
glicerol-3-fosfat, colină, sarcozină)
32
 Complexul enzimatic III
Complexul III, numit CoQ-citrocom c reductaza,
catalizează transferul echivalenţilor reducători de la
CoQ la citocromul c şi eliberarea de H+
◼ În acest complex intră citocromii: b, c1, c şi a

precum şi 1 proteină cu fier şi sulf

33
 Complexul enzimatic IV
Complexul IV, numit citocromoxidaza a-a3 catalizează
transferul electronilor hidrogenului pe oxigenul molecular
cu formare de oxigen activat -O2-Citocromoxidaza este o
hemoproteină, conţine ioni de Fe şi Cu
◼ Citocromul a este strâns legat de citocromul a3.

◼ Afinitatea citocromului a3 pentru oxigen este mai mare

decât a Hb şi mioglobinei
◼ Oxigenul activat se combină instantaneu cu H+ din

mediu; rezultă H2O.

◼ Citocromoxidaza este inhibată de ionul de CN, de CO şi
de azide

34
 Mecanismul lanţului respirator
Etapele oxidării celulare
1. SH2 + NAD+ Sox + NADH +H+ CI

NADH-
dehidrogenaza
2. NADH+H+ + FMN NAD+ + FMNH2 C II
3. FMNH2 + CoQ FMN + CoQH2
4. CoQH2 + 2citbFe3+ CoQ + 2 citb Fe2+ + 2H+
5. 2citbFe2+ + 2 citc1 Fe3+ 2citb Fe3+ + 2citc1 Fe2+ C III
6. 2citc1Fe2+ + 2 citc Fe3+ 2citc1 Fe3+ + 2citc Fe2+
7. 2citcFe2+ + 2 cita Fe3+ 2citc Fe3+ + 2cita Fe2+
8. 2citaFe2+ + 2 cita3 Fe3+ 2cita Fe3+ + 2cita3 Fe2+ C IV
9. 2 cita3 Fe3+ + 1/2 O2 2cita3 Fe2+ +O2-
10. 2H+ +O2- H2O
35
 Oxidarea celulară
◼ Sistemul are un rol catabolic deoarece se consumă
hidrogenii din substrate şi oxigenul din respiraţie
(adus de Hb); restul compuşilor se regenerează.
◼ Lanţul respirator utilizează de regulă hidrogen de la NADH +
H+ (prin hidrogenarea substratelor) şi nu utilizează coenzime
de tip NADPH + H+ (se folosesc în reacţiile de biosinteză)
◼ R. lanţului respirator sunt puternic exergonice. Reacţia
globală se poate scrie (ΔG= - 52.6 kcal/mol):

36
 Fosforilarea oxidativă cuplată cu
catena respiratorie - 1
◼ Sinteza moleculei de ATP, din ADP şi P, pe seama
energiei eliberată în lanţul respirator se numeşte
fosforilare oxidativă cuplată cu lanţul respirator
◼ Energia liberă ce se degajă la transportul unei perechi de
electroni prin lanţul respirator este de -52,6 kcal (mai
mică decât legarea directă a oxigenului cu hidrogenul (ΔG=
-57 kcal. Această cantitate de energie este inegal
repartizată pe diferitele cupluri redox (etape).
Etapele în care E degajată este > de 8 kcal, sunt etape de
cuplare (E e folosită pentru sinteza de ATP.
Aceste etape sunt:
◼ transferul ionilor de hidrogen şi a electronilor de pe
NADH+H+ pe coenzima Q (complexul I);
◼ transferul electronilor de pe CoQ la citocromul c ;

◼ transferul electronilor de pe citocromul a3 pe O2. 37

 Fosforilarea oxidativă cuplată cu
catena respiratorie-2
◼ Dacă hidrogenul este introdus în lanţul respirator
prin intermediul coenzimei reduse de tip
NADH+H+ atunci cei doi atomi de hidrogen vor
parcurge toate cele trei puncte de cuplare şi
deci o coenzimă redusă NADH+H+ este
echivalentă cu 3 molecule de ATP
◼ Dacă hidrogenul este introdus în lanţul respirator
de o coenzimă de tip FADH2 (complexul II)
atunci se realizează numai două puncte de
cuplare şi deci o coenzimă de tip FADH2 este
echivalentă cu 2 moli de ATP

38
Fosforilarea oxidativă cuplată cu
catena respiratorie-3
◼ Energia eliberată în lanţul respirator este de
52,6 kcal iar energia utilizată în procesul
endergonic este de 3 x 7,3 kcal = 21,9 kcal
(valoarea energetică a celor 3 legături
macroergice sintetizate).
◼ randamentul de utilizare a energiei degajate
în lanţul respirator - 41%, o valoare mare în
comparaţie cu randamentul maşinilor

39
 Reglarea fosforilării oxidative
Controlul respirator
◼ Reacţiile oxidative din organismele vii duc la
realizarea energiei chimice (ATP) necesară pentru
diferitele travalii.
◼ Intensitatea cu care se desfăşoară reacţiile de
oxidare este reglată de nevoile energetice ale
celulei.
◼ Factorul reglator cel mai economic pentru
activitatea oxidativă a celulei este aceea care
limitează debitul de electroni prin lanţul respirator
şi consumul de oxigen.
40
 Controlul respirator-1
Concentraţia fiecăruia din reactanţi (H2, O2, ADP, P) poate
limita debitul echivalenţilor reducători prin lanţul respirator,
deci intensitatea respiraţiei tisulare.
◼ Substratele nu constituie factorul limitativ pentru
lanţul respirator.
◼ Oxigenul este prezent în celule în cantitate suficientă, deci
conc. oxigenului nu este factor limitativ.
◼ Fosforul anorganic este şi el suficient în celulă.
◼ ADP-ul – este compusul a cărui concentraţie
controlează viteza de curgere a electronilor prin
lanţul respirator

41
 Controlul respirator-2
Celulele cu activitate intensă consumă ATP-ul într-un ritm
rapid; lucru ce duce la generarea de ADP care stimulează
fluxul de electroni prin lanţul respirator.
In celulele cu activitate redusă, ATP-ul este consumat în
cantitate mică şi deci şi nivelul ADP va fi coborât.
◼ Prin urmare ATP-ul nu joacă rolul unui depozit sau
acumulator de energie ci mai degrabă al unui
transportor de energie de la procesele exergonice la
procesele endergonice.
◼ Procesul oxidării celulare şi al fosforilării oxidative
este controlat de către hormonii tiroidieni ioduraţi
(tiroxina). Intensificarea respiraţiei terminale de către
tiroxină se explică prin activarea enzimelor succinat-
dehidrogenaza şi citocromoxidaza.
42
 Decuplarea şi
inhibiţia fosforilării
oxidative- inhibitori
Inhibitorii fosforilării oxidative sunt de trei
tipuri:
◼ Inhibitori ai transferului de
hidrogen sau de electroni
◼ Decuplanţii fosforilării oxidative
◼ Inhibitorii globali ai fosforilării
oxidative
Din prima categorie fac parte o serie de
compuşi organici sau anorganici ca:
◼ amitalul (medicament din clasa
barbituricelor) care blochează
transferul hidrogenului de la NADH+H+
la FAD+.
◼ Antimicina inhibă transferul de
electroni de la citocromul b la
citocromul c.
◼ Substanţele anorganice ca: CN , CO,
H2S inhibă citocromoxidaza.
43
 Decuplarea şi inhibiţia
fosforilării oxidative- decuplanti
◼ Decuplanţii, opresc sinteza de ATP; respiraţia fiind
decuplată. Energia eliberată în oxidarea celulară se
risipeşte în mediul înconjurător sub formă de căldură.
◼ Prin decuplare, ADP nu mai joacă rol în controlul
respiraţiei.
◼ Compuşii chimici cu rol de decuplanţi pot fi 2,4
dinitrofenolul, dicumarolul, valinomicina, arseniatul etc.
◼ Inhibitorii globali inhibă concomitent şi respiraţia şi
fosforilarea (oligomicina- antibiotic)

44
45
◼ https://www.youtube.com/watch?v=VE
R6xW_r1vc&ab_channel=sciencemusicv
ideos

46
 Alte catene de oxidare celulară
1. Catena microzomială
◼ Enzime: NADPH + H+ - dehidrogenaze, flavinenzime, citocrom
P450 şi citocromul b5
◼ are un rol mai puţin activ ( NADP se află în celulă în formă redusă
NADPH + H+), spre deosebire de NAD+ care se află sub formă oxidată.
NADPH + H+ rezultă:
◼ în urma degradării glucozei pe calea pentozo-fosfaţilor
◼ prin decarboxilarea oxidativă a ac. izocitric (ATC)
◼ prin decarboxilarea oxidativă a ac. malic la ac. piruvic
NADPH + H+ participă la o serie de reacţii de biosinteza
◼ hidrogenare ( AG, baze pirimidinice etc.) (generator de hidrogen)
◼ hidroxilare (colesterol). (generator de electroni)
electronii ajung la citocromul P450 ( oxidaza terminală a cat.microzomiale)
Cit P450= cit in stare redusa + CO - abs. la λ= 450 nm

47
Mecanismul oxidării
microzomiale

+H2O

48
 Locul de desfasurare al
catenei microzomiale
Catena se desfăşoară cu precădere în:
◼ reticulul endoplasmatic al celulelor
hepatice
◼ reticulul corticosuprarenalelor

◼ glandele genitale

R. de transport al e- de la NADPH+H+ la cit.

P450 eliberează Q (ΔG = - 40 kcal) dar
este utilizată pentru reacţia de hidroxilare
(ΔG= + 40 kcal)
◼ catena microzomială nu genereaza ATP

49
 Reacţiile de hidroxilare
dependente de citocromul P450
◼ degradarea colesterolului la acizi biliari
◼ degradarea hemului la bilirubină

◼ degradarea hormonilor steroidici

Activitatea cat. microzomiale - scăzută

- este stimulată considerabil după adm. unor substanţe
străine (medicamente)
- intensifica sinteza de citP450- catab. subst. straine

Rolul biologic al hidroxilazelor este acela de a

debarasa organismul de cantităţi anormal de ridicate
ale unor substanţe active (hormoni, medicamente)
50
 Speciile reactive ale oxigenului
(SRO) implicate în stresul
oxidativ
◼ Stresul oxidativ (SO) reprezintă totalitatea deteriorărilor
oxidative produse de SRO (specii reactive ale
oxigenului) la nivelul celulei sau la nivelul întregului
organism.
◼ SO este asociat cu perturbarea balanţei
prooxidante/antioxidante, în favoarea primei
componente
◼ producerea excesivă de SRO sau RL (radicali liberi)
este implicată în patogeneza multor afecţiuni
◼ Starile patologice au la bază 2 mecanisme prin care se
produc SRO:
◼ celulele inflamatorii activate
◼ leziunile provocate de ischemie, hipoxie, reperfuzie şi
51
reoxigenare
 EFECTELE RADICALILOR LIBERI
(RL) ASUPRA ORGANISMULUI
2 categorii de efecte în organism:
Efecte benefice:
◼ bactericid în cursul fagocitozei

◼ stimularea activităţii limfocitelor

◼ controlul tonusului vascular normal

Efecte nocive:
◼ distrucţia/deteriorarea structurilor celulare:

◼ transformarea malignă celulară:

◼ îmbătrânirea celulară.

52
53
 Sursele principale de R.L.
din celule sunt:
Endogene:
◼ lanţurile transport de electroni din mitocondrii, microsomi,
cloroplaste;
◼ enzimele oxidative;

◼ celulele fagocitare;

◼ reacţiile de autooxidare (Fe 2+, adrenalina).

Exogene:
◼ substanţele oxidoreducatoare;

◼ medicamente antioxidante;

◼ fumul de ţigară;

◼ radiaţiile ionizate;

◼ şocul termic 54
55
 BIOCONSTITUENTI AFECTATI DE RL
◼ LIPIDE- cele mai sensibile la acţiunea RLO. Membranele celulare
prezintă în constituţia lor acizi graşi nesaturaţi care sunt ţinta
atacurilor radicalilor liberi.
◼ Distrucţia oxidativă a acizilor graşi nesaturaţi (cunoscută şi sub
denumirea de peroxidare lipidică) este nocivă mai ales datorită
faptului că duce iniţierea unor lanţuri de reacţii autopropagate-
RADICALI LIPOPEROXIDICI -implicate în procesul aterogenetic
◼ PROTEINE- mai puţin susceptibile, numai asupra unor zone
specifice din structura proteinelor de exemplu dacă proteina
leagă un metal de tranziţie într-o anumită zonă
◼ ACIZI NUCLEICI- sunt atacaţi de radicalii liberi dacă aceştia se
formează în imediata lor vecinătate
◼ GLUCIDE- EX. ACTIUNEA ASUPRA AC. HIALURONIC- alterarea
membranelor celulare şi modificarea vâscozităţii lichidului
sinovial

56
 CLASIFICAREA SRO
Specii radicalice:
◼ Anorganice: - superoxidul ;
◼ - hidroxilul (oxidrilul) O.
◼ Organice: alcoxil – R (peroxil).
Specii neradicalice:
◼ peroxidul (perhidrolul sau apa oxigenată) - H2O2;
◼ acidul hipocloros - HOCl;
◼ oxigenul singlet sau oxigenul molecular în stare activată – 1O2;
◼ ozonul – O3;
◼ dioxigenul – O2
◼ Producţia de SRO este un fenomen constant în organismele vii.
La şobolan s-a estimat că în celulă se formează circa 2 x 1010 anioni
superoxid şi molecule de apă oxigenată în 24 de ore.
◼ SRO determină modificări reversibile şi moderate în organismele vii,
datorită generării lor în cantităţi reduse.
◼ Reactivitatea chimică a SRO este dependentă de concentraţie şi de
temperatură 57
 Speciile reactive ale
oxigenului (SRO- ROS)
◼ oxigenul singlet (1O2 )
◼ radicalul superoxid (O·2 ¯ )
◼ radicalul hidroxil (OH· )
◼ radicalul hidroperoxid (HO2·)
◼ peroxidul de hidrogen (H2O2)

Acestea se formează în cursul unor procese metabolice

normale şi patologice ce implică acţiunea oxidazelor şi
a sistemelor transportoare de electroni.
Dacă concentraţia acestor specii reactive este crescut se
instalează “stresul oxidativ”(SO).
Implicat în: procesul inflamator, cancerogeneză, boala de
iradiere şi fenomenul de îmbătrânire.
58
 Common Notations and Abbreviations

Species Systematic IUPAC Name Alternative/Comments

O− oxide(1-) hydroxyl radical without proton
O2 • − dioxide(1-) superoxide
O3 trioxygen ozone
O3 − trioxide(1-) ozonide
HO• hydroxyl not hydroxy, hydroxide is OH−
HO2• hydrogen dioxide hydrodioxyl, or hydroperoxyl, but
perhydroxyl does not make sense
HO2 − hydrogen dioxide(1-) hydrogenperoxide(1-)
H 2 O2 hydrogen peroxide
RO• alkoxyl not alkoxy
ROO• alkyldioxyl alkylperoxyl not peroxy
ROOH alkyl hydroperoxide
ONOO− oxoperoxonitrate (1-) peroxynitrite
ONOOH hydrogen oxoperoxonitrate peroxynitrous acid
NO• nitrogen monoxide nitric oxide
59
 Speciile reactive ale
oxigenului- 2
.-
O + H
+
HO .
2 2
HO2. + HO2. H2O2 + O2
.-
O2 + H2O2 . - O
HO + HO + 2

60
 Speciile reactive ale
oxigenului- 3
◼ Radicalul OH·- este considerat a fi compusul responsabil pentru
iniţierea distrugerii oxidative a biomoleculelor, fiind cel mai
reactiv oxidant care acţionează la conc. f. mici; cel mai reactiv şi
cel mai nociv.
◼ Radicalul peroxil sau peroxid sau peroxianionul (RO2)· -
reprezintă finalul activării O2.
◼ atacă mai întâi sistemele prooxidante, naturale, pentru care au
mare afinitate
◼ Peroxidul de hidrogen (H2O2) - se formează în cantităţi mari în
mitocondrii (din ficat şi creier, din inimă), în peroxizomi (din ficat,
rinichi, intestin, inimă), în microzomi şi în cloroplaste şi alge.
Efectele potenţiale ale H2O2 în leziunile celulare sunt:
◼ peroxidarea lipidelor membranare;
◼ alterări ale ADN şi mutageneză;
◼ oxidarea enzimelor celulare
61
 ANTIOXIDANTI
ENZIMATICI
◼ Conc. ionului superoxid (O2 ¯ ) este menţinută relativ
constantă, datorită unor E ca: SOD (superoxid
dismutaza) şi citocrom c oxidaza
◼ SOD este o metaloproteină ce conţine Cu 2+, Zn 2+,
Mn 2+, prezentă în citoplasmă, mitocondrii şi
microorganisme.

.- .-
O2 + O2 +2 H
+ H2O2 + O2
.-
O + citc Fe3+ O2 + citc Fe2+
2

62
 ALTE ENZIME IMPLICATE IN
diminuarea STRESULUI
OXIDATIV
◼ CAT, G- peroxidaza (G-Px), G-reductaza (GR) descompun H2O2
◼ CAT - detoxifiere, descompunere a H2O2 produsă de SOD; acţionează
ca un protector al SOD prin inactivarea H2O2
◼ G-Px- În eritrocite - în cantităţi mari ; rol major în menţinerea
integrităţii membranelor eritrocitare la stres oxidativ. GSH-px
acţionează la concentraţii mici de H2O2

catalazã
H2O2 + H2O2 2 H2O +1/2 O2
glutation
H2O2 + 2 G-SH peroxidazã 2 H2O + G-S-S-G
glutation
G-S-S-G + NADPH + H+ reductazã 2 G-SH + NADP+
63
 Antioxidanţii neenzimatici
◼ în amestec cu substanţe cu efecte sinergice, inhibă atât iniţierea cât şi
propagarea procesului de autooxidare
◼ unele extracte naturale conţin atât antioxidanţi care pot manifesta
proprietăţi deosebite
◼ Vitamine (vitamina C, vitamina E, vitamina A, β carotenul) precum şi o
serie de alţi compuşi cum ar fi: glutationul, flavonoizi, antociani,
taninuri, transferina, ceruloplasmina, arginina, melatonina, etc.
◼ Flavonoizii (polifenoli simpli sau conjugaţi) se găsesc în produsele
alimentare ca: pătrunjel, morcovi, citrice, brocoli, varză,
castravete, dovleac, roşii, vinete, soia, mure, afine, căpşuni,
coacăze, în condimente ca: rosmarin, salvie, piper, ceapă,
usturoi.
◼ efect antioxidant prin epurarea directă a radicalilor liberi, prin
inhibarea formării oxigenului singlet şi inactivarea metalelor prooxidative64