VITAMINE HIDROSOLUBILE

Introducere:
Vitaminele joacă un rol important în multe reacții biochimice în organismul uman și sunt
componenți esențiali pentru menținerea sănătății. Există două grupuri de vitamine: liposolubile (A,
D, E, K) și hidrosolubile (C și complexul B: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12). Cele hidrosolubile nu se
depozitează, în general. Deși toate vitaminele sunt importante, pentru a evita deficitul de cele
hidrosolubile trebuie să se aducă constant aport exogen.
Vitamina C și complexul B sunt găsite în multe alimente, în special în vegetale și fructe, dar
și în lactate, carne, leguminoase, ficat, ouă, cereale integrale. Pe lângă funcția de cofactori în
diferite reacții biochimice, complexul B este vital pentru creșterea și dezvoltarea normală a
organismului, piele sănătoasă, funcționarea optimă a sistemului nervos și a inimii și pentru formarea
celulelor roșii sanguine. Deficitul este, în general, rar și se asociază de cele mai multe ori cu
alcoolism cronic, sindroame de malabsorbție, diete strict vegane, stări de malnutriție(1).

1. Vitamina C:
Vitamina C (acid ascorbic) este un compus organic necesar pentru funcționarea metabolică
normală a organismului. Este un component esențial în dietă pentru că oamenii și alte primate și-au
pierdut abilitatea de a o sintetiza prin calea acidului glucuronic.
1.1. Funcții biochimice:
Vitamina C este cofactor enzimatic pentru reacții catalizate de monooxigenaze, dioxigenaze
și oxigenaze cu funcții mixte. Joacă un rol important în biosinteza colagenului – principala proteină
din piele, oase, dinți și țesut conjunctiv. Este esențială pentru sinteza carnitinei, este cofactor pentru
biosinteza de catecolamine (conversia dopaminei în noradrenalină), este implicată în metabolizarea
colesterolului în acizi biliari și în metabolismul hormonilor steroidieni în glandele suprarenale.
Pe lângă activitatea de a furniza echivalenți reducători pentru o varietate de reacții, vitamina
C funcționează și ca antioxidant prin neutralizarea radicalilor liberi. Aceasta neutralizează specii
reactive de oxigen și azot. Este capabilă să regenereze urați, glutation și beta-caroten din formele lor
oxidate și alfa-tocoferol din radicalul alfa-tocoferoxil produs prin neutralizarea radicalilor liberi din
lipide.
Acidul ascorbic este implicat în menținerea funcției endoteliale probabil prin efectele
antioxidante. Capacitatea reducătoare a acestuia este implicată și în potențarea absorbției fierului
non-hem din alimente.
1.2. Deficiența:
Lipsa vitaminei C din dietă pentru timp îndelungat duce la apariția scorbutului. Acesta este
caracterizat de simptome legate de defecte ale țesutului conjunctiv care rezultă din slăbirea
structurilor de colagen. La copii pot să apară efecte importante asupra sistemului osos cu afectarea
creșterii osoase și a osificării. La adulți, scorbutul este asociat cu pierderea dinților, dureri
articulare, afecțiuni ce țin de țesutul conjunctiv sau osos, vindecarea întârziată a plăgilor cu diferite
semne clinice (peteșii, vânătăi, gingii inflamate și sângerânde). Depresia, iphondria și schimbările
de dispoziție sunt frecvent asociate cu scorbutul și ar putea fi legate de deficitul de hidroxilare al
dopaminei. Scorbutul poate fi preventi printr-un aport de doar 10 mg/zi. Simptomele prescorbutice
includ oboseală, letargie, anemie, articulații dureroase și oboseală musculară.
 La aporturi foarte crescute, de 3-4 g/zi, au fost raportate efecte adverse reversibile de tipul:
perturbări gastrointestinale sau diaree. Studiile care să investigheze acest efect sunt destul de puține
și nu foarte concludente.
1.3. Metabolism:
Vitamina C se absoarbe în intestinul subțire cu ajutorul unui transportor dependent de sodiu.
Eficiența absorbției este de 80-90% la aport de 30-180 mg/zi. Deoarece transportorul este saturabil,
absorbția va descrește gradual la aporturi mai mari. Astfel, la un aport de 100 mg/ zi, absorbția se
face în proporție de 80%, iar pt 1 g/zi va fi de 75%.
La fumători, concentrația plasmatică de ascorbat este mai mică decât la nefumători datorită
stresului oxidativ crescut asociat fumatului. Concentrațiile plasmatice de ascorbat vor crește însă
după ce subiecții se lasă de fumat.
Vitamina C este distribuită în toate țesuturile și este eficient transportată în celule în forma
redusă (ascorbat) sau oxidată (dehidroascorbat). Dependent de aport, pool-ul total al vitaminei C la
un bărbat adult variază de la 0,3 g până la 1,5-2g. Un aport obișnuit de sub 10 mg/zi este asociat cu
un pool de sub 300 mg și apariția scorbutului. Când aportul zilnic este de 60-100 mg/zi pool-ul va
crește pînă la 1-1,5g. La un aport de 200 mg/zi, acesta va crește și mai mult, până va ajunge la un
platou - 1,5-2 g.
1.4. Eliminare:
Eliminarea se face preponderent prin urină. Vitamina C neabsorbită se poate elimina și prin
fecale, însă nu este o cale importantă de excreție pentru vitamina absorbită.
1.5. Surse alimentare:
Alimentele natural bogate în vitamina C sunt fructele (fructe de pădure, lychee, papaya, kiwi
și citrice), vegetalele (varză de Bruxelles, conopidă, varză, piper roșu, pătrunjel, măcriș, arpagic).
Țesuturile animale conțin și ele vitamina C, dar în cantități mult mai mici. Dintre acestea, rinichii și
ficatul au cele mai mari concentrații.
Concentrația de vitamina C din alimente depinde mult de sezonul de recoltă, transport, cât
timp a stat pe raft până a fost utilizat și tehnicile de gătit. Când alimentele sunt procesate, acestea
vor fi expuse la oxigen și temperaturi ridicate, care accelerează oxidarea vitaminei. Se poate pierde
și atunci când apa în care au fiert alimentele este aruncată. Există și alimente îmbogățite cu vitamina
C, dar și suplimente alimentare.
1.6. Aport recomandat:

Aport recomandat
Vârstă
WHO – mg/zi
7-12 luni 30
1-3 ani 30
4-6 ani 30
7-9 ani 35
10-18 ani 40
Adulți 45
Sarcină 55
Lactație 70
 Concentrația medie de vitamină C în laptele de mamă este de 40-60 mg/L. Pentru femeile
care alăptează în primele 6 luni, transferul vitaminei în lapte este în jurul valorii de 40 mg/zi la o
secreție de 0,8 L lapte mamă/zi(2).

2. Vitamina B1:
Vitamina B1 (tiamina) este o vitamină hidroslubilă cu formula chimică C12H17N4OS. Tiamina
este compusă dintr-un inel tiazolic și unul pirimidinic legate de o grupare metil.
2.1. Funcții biochimice:
Tiamina este precursorul TDP (tiamin difosfat), care acționează ca și coenzimă pentru
enzimele implicate în metabolismul carbohidraților și a aminoacizilor cu catenă ramificată și în
reacții care produc energie. TDP este necesar și pentru activitatea piruvat-dehidrogenazei
(responsabilă de conversia piruvatului în acetil-CoA), a α-ketoglutarat-dehidrogenazei (responsabilă
de conversia ketoglutaratului în succinil-CoA în ciclul Krebs). Aceste complexe enzimatice au un
rol cheie în procesele legate de metabolismul energetic mitocondrial.
TDP este, de asemenea, coenzimă pentru generarea de pentoze și
nicotinamidă-adenin-dinucleotid-fosfat (NADPH). Este necesar funcționării creierului și a
sistemului nervos deoarece acetil-CoA și α-ketoglutaratul sunt implicați în implicați în producerea
neurotransmițătorilor acetilcolină și GABA. Dehidrogenazele pentru care TDP acționează ca și
cofactor au nevoie și de alți cofactori derivați din alte vitamine hidrosolubile: acidul pantotenic,
riboflavină și niacină.
2.2. Deficiența:
Deficitul se prezintă prin: simptome de nevrită periferică, isuficiență cardiacă, tendință
pentru a dezvolta edeme. Acestea pot fi acompaniate de oboseală extremă, iritabilitate, uitare,
coordonare slabă, perturbări gastrointestinale, constipație, pierderea apetitului și pierdere în
greutate.
Deficitul sever duce la diferite tipuri de beri-beri cu manifestări neurologice și
cardiovasculare. Beri-beri uscat are simptome predominant neurologice cu neuropatie periferică
senzorială și motorie. Beri-beri umed are și simptome cardiovasculare: insuficiență cardiacă
congestivă, cardiomegalie și tahicardie.
2.3. Metabolism:
În alimente, vitamina B1 se găsește sub formă fosforilată în produse de origine animală și
sub formă liberă în cele vegetale. Esterii tiaminei fosfat sunt hidrolizați în lumenul intestinal de
fosfataze, preponderent cele alcaline asociate marginii în perie.
Biodisponibilitatea vitaminei poate scădea datorită unor factori: consumul cronic de alcool
sau de unele alimente care conțin factori anti-tiaminici (sulfiți – aditivi, tiaminaze termolabile
prezente în unele produse de pește crud sau fermentat, insecte). De asemenea, unele plante conțin
antagoniști termostabili care pot scădea absorbția vitaminei: acid cafeic, clorogenic, tanic.
Flavonoidele, quercitina și rutina sunt și ele antagoniști ai tiaminei. Microbiota intestinului gros
poate sintetiza TDP, dar acesta nu poate fi utilizat de către organism.
2.4. Eliminare:
Tiamina se elimină prin urină ca tiamina liberă și, mai puțin ca TMP și TDP și este în relație
directă cu aportul. Vitamina sintetizată la nivelul intestinului gros se elimină prin fecale, dar nu este
în legătură cu aportul.
2.5. Surse alimentare:
Principalele surse alimentare de tiamină sunt: cerealele integrale, leguminoasele, carnea,
ficatul și peștele. Procesarea alimentelor (pH alcalin, temperaturi mari, expunerea la sulfiți)
contribuie la pierderi ale acesteia. Momentan, clorhidratul și mononitratul de tiamină se pot adăuga
în alimente pentru fortifiere sau în suplimente alimentare(3).
2.6. Aport recomandat:
Aport recomandat
Vârstă Sex
(WHO) mg/zi
7-12 luni 0,3
1-3 ani 0,5
4-6 ani 0,6
7-9 ani 0,9
B 1,2
10-18 ani
F 1,1
B 1,2
>18 ani
F 1,1
Sarcină 1,4
Lactație 1,6

3. Vitamina B2:
Flavinele sunt pigmenți galbeni hidrosulubili din care fac parte riboflavina, flavin
mononucleotid (FMN) și flavin adenin dinucleotid (FAD). În dietă, se găsește atât forma liberă de
ribflavină, dar preponderent derivații bilogic activ FMN și FAD. Este relativ stabilă la căldură, dar
se degradează rapid la lumină, în soluții. Riboflavina este utilizată ca și colorant alimentar (E101i și
E101ii).
3.1. Funcții biochimice:
Coenzimele FMN și FAD sunt cofactori pentru diferite reacții: transportori de protoni în
reacții redox implicate în metabolismul energetic, căi metabolice, formarea unor vitamine și
coenzime. Riboflavina este implicată în metabolismul niacinei și a vitaminei B6. FAD este necesar
în ciclul folatului pentru formarea 5-metiltetrahidrofolatului care, ulterior, este implicat în
remetilarea homocisteinei în metionină. O altă enzimă, piridoxamin-fosfat-reductază este
dependentă de FMN și este implicată în conversia piridoxinei și piridoxaminei în coenzima
piridoxal-fosfat – prezentă în diferite țesuturi, inclusiv în eritrocite.
3.2. Deficiența:
Deficitul este de cele mai multe ori acompaniat și de cel al altor nutrienți și a fost raportat
atât în țări dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Simptomele care apar sunt nespecifice:
durere de gât, hiperemie și edem la nivelul mucoasei orale și faringiene, cheilioză, glosită (magenta
tongue), dermatită seboreică, leziuni cutanate, stomatită angulară, anemie normocitară,
normocromă.
Datorită faptului că este sensibilă la lumină, fototerapia utilizată pentru tratarea
hiperbilirubinemiei la nou-născuți a fost asociată cu un status scăzut al riboflavinei. Prevalența
deficitului este mare în cazul alcoolicilor cronici posibil datorită inhibării eliberării riboflavinei din
FMN și FAD proveniți din dietă, dar și datorită inhibării absorbției. La pacienții cu ileostomie a fost
observată o absorbție scăzută a vitaminei concomitent cu aportul de fitați din dietă.
Aportul de riboflavina sub 0,5-0,6 mg/zi pentru câteva luni a dus la apariția semnelor și
simptomelor specifice de deficit, dar un aport de 0,8 mg/zi a fost suficient pentru a le evita.
 3.3. Metabolism:
Absorbția vitaminei are loc la nivelul proximal al intestinului subțire cu ajutorul unui
transportor. Este transportată în plasmă (legată de albumină și imunoglobuline) sau în eritrocite, de
unde riboflavina poate fi transferată de la mamă la făt. Riboflavina este transformată în coenzimele
sale, FMN și FAD în citoplasma celulelor din majoritatea țesuturilor (ex: intestin subțire, ficat,
inimă, rinichi). Când vitamina se absoarbe în exces, foarte puțină se depozitează în organism,
excesul fiind excretat în urină.
3.4. Eliminare:
Se elimină urinar. Eliminarea prin fecale este nesemnificativă.
3.5. Surse alimentare:
Sursele principalele sunt următoarele: lapte și derivte, ouă și organe. În dieta vestică, laptele
și derivatele lactate aduc cea mai mare contribuție la aportul zilnic de riboflavină. Datorită
fotosensibilității, vitamina poate fi pierdută în cazul folosirii laptelui de mamă în nutriția enterală la
nou-născuți.
3.6. Aport recomandat:
Aport recomandat -
Vârstă Sex
WHO (mg/zi)
0-6 luni F+B 0,3
7-12 luni F+B 0,4
1-3 ani F+B 0,5
4-6 ani F+B 0,6
7-9 ani F+B 0,9
Fete 1,0
10-18 ani
Băieți 1,3
Femei 1,1
Adulți
Bărbați 1,3
Sarcină 1,4
Lactație 1,6

Aportul pentru nou-născuți sub 6 luni a fost stabilit pe baza conținutului mediu de
riboflavină din laptele matern (0,35 mg/L) și de aportul zilnic estimat (0,75 L/zi). Ulterior, aportul
crește cu vârsta. Creșterea aportului în sarcină a fost asociată cu necesitatea creșterii și dezvoltării
fetale, iar în cazul lactației datorită trecerii vitaminei în laptele de mamă.
Se consideră că statusul riboflavinei este influențat și de activitatea fizică. Astfel, a fost
observată o excreție urinară scăzută când activitatea fizică este crescută – utilizarea a crescut.
Totuși, nu există o legătură clară între statusul markerilor riboflavinei și activitatea fizică(4).
4. Vitamina B3:
Vitamina B3 se mai numește și niacină. Acesta este termenul general pentru acidul nicotinic și
nicotinamidă. Ambii compuși au aceleași funcții. Niacina poate fi obținută din mâncare sau
sintetizată in ficat din aminoacidul esențial triptofan. Nicotinamida este mai solubilă în apă decât
acidul nicotinic.
Nicotinamida este constituent al nicotinamid adenin dinucleotid (NAD) și nicotinamid
dinucleotid fosfat (NADP). Ambele pot accepta un ion de hidrogen și doi electroni și să formeze
NADH și NADPH care sunt implicați în reacții redox ca acceptori sau donori de electroni.
 4.1. Funcții biochimice:
Principalele funcții sunt legate de coenzimele niacinei, NAD și NADP, care sunt implicate în
reacții de oxidare și reducere, asociate cu procese anabolice și catabolice. Multe dehidrogenaze
utilizează NAD, NADP sau pe ambele. NAD este implicat în reacții redox ale căilor oxidative ale
metabolismului: glicoliză, ciclul acidului citric și lanțul respirator mitocondrial. Este esențial pentru
reacțiile producătoare de energie. De asemenea, NAD participă la reacții non-redox, de transfer a
adenozin difosfat ribozei, implicată în modificarea proteinelor, mobilizarea calciului, semnalizare
celulară și repararea ADN. Hidrogenazele dependente de NADP se găsesc în reacții de biosinteză
preponderent: sinteza acizilor grași, a steroizilor, dar și în calea pentozo-fosfat. NADP este esențial
pentru reacții anabolice.
4.2. Deficiența:
Aportul insuficient pe termen lung de triptofan și niacină poate duce la apariția pelagrei. Se
mai numește `sindromul celor 3D`: dermatită (inclusiv stomatită, glosită, dureri la nivelul cavității
bucale și a limbii), diaree, demență (confuzie mentală). Simptomele inițiale sunt, de obicei,
nespecifice și includ: oboseală, pierderea apetitului, slăbiciune, perturbări digestive, dureri
abdominale și iritabilitate. Pelagra netratată duce la moarte prin insuficiență multiplă de organe.
În țările industrializate, deificitul este rar. Poate fi observat atunci când alte patologii
intervin cu absorbția sau metabolismul niacinei: consumul cronic de alcool, la pacienți cu anorexie
sau patologii gastrointestinale cu malabsorbție sau perturbări ale metabolismului triptofanului.
4.3. Metabolism:
Absorbția intestinală a acidului nicotinic și a nicotinamidei provenite din mâncare are loc cu
ajutorul unui transportor dependent de sodiu. Absorbția este dependentă de tipul de aliment, variind
între 23-70%. Astfel, din cereale se absoarbe cel mai puțin, iar din produsele animale cel mai mult.
Ca să fie absorbite NAD și NADP din dietă, trebuie să fie hidrolizate în intestin în nicotinamidă.
În cereale, niacina este prezentă preponderent sub forme esterificate care nu sunt disponibile
pt absorbție: acidul nicotinic este esterificat cu polizaharide, polipeptide și glicopeptide. Majoritatea
(~75%) din aceste legături sunt indisponibile biologic după gătit și doar o mică parte (mai puțin de
25%) vor putea fi hidrolizate de sucul gastric. Disponibilitatea acestor forme esterificate poate fi
crescută prin pretratament alcalin care să hidrolizeze legăturile de esteri.
Niacina poate fi sintetizată în organism din triptofan. 60mg triptofan este echivalent cu 1 mg
niacină. Conversia depinde mai mult de aportul de triptifan decât de statusul niacinei. Când aportul
de triptofan este limitat, se va transforma mult mai puțin în niacină pentru că va fi utilizat pentru
sinteza proteică. Fierul, riboflavina și vitamina B6 în cantități insuficiente scad și ele conversia
triptofanului în niacină.
4.4. Eliminare:
Calea de eliminare principală este urina.
4.5. Surse alimentare:
Niacina se găsește în multe alimente. Sursele principale sunt ficatul, carnea și produsele din
carne, peștele, alunele și cerealele integrale. Alimente bogate în proteine, cum este laptele,
brânzeturile, ouăle, care sunt surse bune de triptofan sunt și surse bune de echivalenți de niacină.
Cafeaua este o altă sursă importantă. În produsele de origine animală negătite, niacina apare ca
nucleotidele NAD și NADP și în plante sub formă de esteri care necesită hidroliză. Niacina este
rezistentă la temperatură, dar totuși aceasta se poate pierde în cantități importante prin aruncarea
apei de fierbere.
În prezent, acidul nicotinic și nicotinamida poate fi adăugată în alimente și suplimente
alimentare.
 4.6. Aportul recomandat:
Aport recomandat
Vârstă Sex WHO mg/zi
(echivalenți niacină)
7-12 luni 4
1-3 ani 6
4-6 ani 8
7-9 ani 12
10-18 ani 16
Femei 14
Adulți
Bărbați 16
Sarcină 18
Lactație 17

Necesitățile de niacină pot fi acoperite cu aproximativ 5,5 mg echivaleți niacină/ 1000 kcal.
În laptele de mamă concentrația medie a niacinei este de 2,1 mg/L în primele 6 luni de lactație,
dependent de aport. Luând în considerare aportul de aproximativ 0,8 L/ zi lapte mamă, aportul la
nou-născuți este de aproximativ 1,7 mg/zi niacină(5).
5. Vitamina B5:
5.1.Funcții biochimice:
Este un component al coenzimei A, are rol în transferul și activarea grupărilor acil – esențial
pentru sinteza acizilor grași, oxidarea acizilor grași și degradarea aminoacizilor. Oamenii nu pot
sintetiza acidul pantotenic și sunt dependenți de aport.
5.2.Metabolism:
Absorbția are loc la nivel intestinal cu ajutorul unui transportor dependent de sodiu. Acidul
pantotenic este produs și de microbiota intestinală, dar încă nu se știe dacă este absorbită și folosită.
5.3. Deficiența:
Vitamina B5 este amplu răspândită în alimente, de aceea deficitul este rar. Deficiențe au fost
observate doar la subiecți care iau antagoniști de acid pantotenic, iar simptomele descrise au fost
următoarele: shimbări de dispoziție, perturbări ale somnului, perturbări neurologice, cardiace și
gastrointestinale.
5.4. Surse alimentare:
Alimentele bogate în acid pantotenic sunt următoarele: carne și produse derivate, ouă, nuci,
avoacdo, crucifere, legume. Principalele clase de alimente care contribuie la aport sunt produsele
derivate de carne, pâine, derivate lactate și legume. De asemenea, poate fi adăugat în alimente
pentru fortifiere sau ca supliment alimentar(6).
5.5. Aportul recomandat:
Aport recomandat
Vârstă
WHO - mg/zi
7-12 luni 1,8
1-3 ani 2
4-6 ani 3
7-9 ani 4
10-18 ani 5
Adulți 5
 Sarcină 6
Lactație 7

6. Vitamina B6:
Vitamina B6 include trei derivați: piridoxină (PN) – alcool, piridoxal (PL) – aldehidă,
piridoxamină (PM) – amină și respectiv formele lor cu un ester fosfat: piridoxină-fosfat (PNP),
piridoxal-fosfat (PLP) și piridoxamină-fosfat (PMP).
6.1. Funcții biochimice:
Formele metabolice active ale PLP și PMP acționează ca și cofactori pentru mai mult de 100 de
enzime implicate în principal în:
● metabolismul aminoacizilor: PLP și PMP sunt cofactori pentru enzimele care participă la
reacțiile de decarboxilare, transaminare și racemizare ale metabolismului aminoacizilor.
● glicogenoliză și gluconeogeneză: PLP este un cofactor pentru glicogen fosforilaza, care
eliberează glucoza-1-fosfat din glicogen în mușchi și ficat.
● sinteză de haem: PLP este un cofactor pentru d-aminolevulinat sintaza din eritrocite, care
este o enzimă cheie care catalizează prima etapă în biosinteza hematică.
● formare de niacină: Conversia triptofanului în niacină implică mai multe enzime care
depind de PLP.
● alte funcții: metabolismul lipidelor, sinteza neurotransmițătorilor și acțiunea hormonilor.
6.2. Deficiența:
Printre simptomele asociate deficienței de vitamina B6 se numără: eczema, dermatita
seboreică, cheiloză, glosită, stomatită anghulară, anemie microcitică hipocromă, hiperiritabilitate,
convulsii, electroencefalograme anormale. Cele mai întâlnite simptome, însă, sunt anemia și
anomaliile neurologice. Totuși, deficiența de vitamina B6 este rară.
6.3. Exces:
SCF (Scientific Committee for Food) a considerat că toxicitatea severă datorată vitaminei
B6 poate fi produsă în doze de 500 mg / zi sau mai mult și că simptomele neurologice minore pot fi
aparente în doze de 100 mg / zi sau mai mult dacă sunt consumate pentru perioade lungi.
Simptomele sunt reversibile și includ: ataxia, slăbiciunea musculară și deteriorarea simțului
pipăitului. Cu toate acestea, studiile asupra efectelor adverse ale vitaminei B6 nu au fost efectuate în
condiții controlate.
6.4. Mecanism:
Absorbția vitaminei B6 ingerată are loc în jejun prin difuzie pasivă nesaturabilă. Înainte de
absorbția intestinală, formele fosforilate de vitamina B6 (PNP, PLP și PMP) sunt supuse hidrolizei
de către enzima fosfatază alcalină, în timp ce formele defosforilate de vitamina B6 (PN, PL și PM)
sunt absorbite fără modificări ulterioare.
După absorbția intestinală, derivații de vitamina B6 sunt transferați prin circulația portală
către ficat, unde sunt metabolizați sau sunt eliberați înapoi în circulație pentru distribuirea în alte
țesuturi.

6.5. Metabolism:
Derivații de vitamina B6 pot fi transformați reciproc prin reacții mediate de enzime. PL, PM
și PN sunt fosforilați la PLP, PMP, respectiv PNP prin enzima piridoxal kinază, disponibilă în toate
țesuturile (ex: intestin).
6.6. Eliminare:
 Vitamina B6 este excretată prin urină. Doar aproximativ 3% din doza ingerată de vitamina
B6 este excretată prin materiile fecale.
6.7. Interacțiune cu alți nutrienți:
Metabolismul vitaminei B6 și interconversia diferitelor forme de vitamina B6 între ele
depind de riboflavină, niacină și zinc.
6.8. Surse alimentare:
Alimentele bogate în vitamina B6 include cerealele (porumb, orez brun, sorg, quinoa,
germeni de grâu), legume, nuci, semințe, cartofi, unele ierburi și condimente (usturoi, curry,
ghimbir), carne și produse din carne (carne de pui, porc, ficat)(7).
6.9. Aport recomandat:
Aport recomandat
Vârstă Sex
(WHO) mg/zi
7-12 luni 0.3
1-3 ani 0.5
4-6 ani 0.6
7-9 ani 1.0
B 1.3
10-18 ani
F 1.2
B 1.3
19-50 ani
F 1.3
B 1.7
>51 ani
F 1.5
Gravide 1.9
Lactație 2.0

7. Vitamina B7 – Biotina
Biotina este o vitamină hidrosolubilă care poate să apară sub formă liberă sau legată de protein
în alimente și țesuturile umane.
7.1. Funcții biochimice:
Biotina este un co-factor pentru enzimele acetil-CoA carboxilază (ACC), propionil-CoA
carboxilază (PCC), β-metilcrotonil-CoA carboxilază (MCC) și piruvat carboxilază (PC), care are
roluri critice în sinteza acizilor grași, catabolismul aminoacizilor cu lanț ramificat și
gluconeogeneză. Oamenii nu pot sintetiza biotina și depind de aportul său alimentar.
7.2. Metabolism:
În cazul aporturilor obișnuite, biotina este absorbită aproape complet. Majoritatea biotinei
din carne și cereale este legată de proteine astfel ea trebuie eliberată de biotinidază înainte de
absorbție. Avidina, o proteină care se găsește în albușul de ou crud, are o afinitate foarte mare
pentru biotină și previne absorbția acesteia în intestinul subțire.

7.3. Deficiența:
Deficitul dietetic de biotină este rar și se caracterizează prin dermatită solzoasă fină, căderea
părului, conjunctivită, ataxie și dezvoltarea întârziată a copilului. Au fost observate cazuri de
deficiență de biotină la pacienții care au primit o nutriție parenterală totală pe termen lung, fără
suplimentarea biotinei și la pacienții cu deficit de biotinidază, precum și la persoanele care au
consumat cantități mari de ouă crude.
7.4. Surse alimentare:
Sursele alimentare bogate în biotină constau în carne, pește, pui, ouă, unele brânzeturi și
unele legume. Cele mai bogate alimente în biotină sunt ficatul, ouăle, ciupercile și unele branzeturi,
dar această vitamină se află în cantități mai reduse și în carnea slabă, fructe, cereale și pâine.
7.5. Aport recomandat:
Stabilirea unui aport adecvat pentru biotină se bazează pe aporturile de biotină observate în
cadrul unei diete mixte și absența aparentă a deficienței în UE, ceea ce sugerează că aportul curent
este adecvat(8).
Aport recomandat
Vârstă
(WHO) µg/zi
7-12 luni 6.0
1-3 ani 8.0
4-6 ani 12.0
7-9 ani 20.0
10-18 ani 25.0
>19 ani 30.0
Gravide 30.0
Lactație 35.0

8. Vitamina B9 – Folat
8.1. Funcții biochimice:
Folatul este un compus organic solubil în apă, care aparține grupului de vitamine B. Este un
micronutrient esențial necesar sintezei de acizi ribo- și dezoxiribonucleici (ARN și ADN) și, în
consecință, pentru diviziunea celulară și creșterea țesuturilor, reacții de metilare și metabolismul
aminoacizilor.
Folații naturali sunt instabili și apar unele pierderi în prezența luminii și a oxigenului și la
temperaturi ridicate. În schimb, acidul folic, una dintre formele sintetice ale vitaminei, este un
monoglutamat complet oxidat și este cea mai stabilă formă chimică. Cu toate acestea, acidul folic
nu este o componentă naturală a dietei și este consumat numai prin alimente fortificate sau numai
prin suplimente alimentare. Are activitate vitaminică după ce s-a redus complet.
Folatul acționează ca și cofactor în numeroase reacții de transfer de un carbon, reacții
importante pentru sinteza de ARN și ADN, interconversii de aminoacizi și procesul de metilare.
Diferitele forme de folați sunt implicate în reacții specifice, dar toate sunt metabolizate la final la
THF (tetrahidrofolat).
8.2. Deficiența:
Deficiența de folați reduce rata de divizare a celulelor din corp ceea ce duce la producerea
unui număr neobișnuit de mare de celule roșii (celule macrocitice) cu nuclee slab dezvoltate.
Principalul simptom al deficienței de folat este reprezentat de anemia megaloblastică. Acest tip de
anemie este caracteristică deficienței de folat, dar și al deficienței de cobalamină datorită
interacțiunilor metabolice ale celor două vitamine. Megaloblastoza poate afecta celulele epiteliale
ale întregului tract gastrointestinal și poate afecta absorbția folatului, astfel agravând și mai mult
deficiența. Mai pot apărea simptome ușoare de iritabilitate și uitare.
8.3. Exces:
 Folatul din alimente este considerat sigur, iar ingestia de cantități ridicate de alimente bogate
în vitamina B9 nu a fost asociată efecte adverse.
SCF (Scientific Committee for Food) a setat o limită recomandată asupra ingestiei unei
forme sintetice de vitamina B9, și anume acidul folic, pe baza problemelor de siguranță.
8.4. Absorbție:
Mecanismele active și saturabile, precum și pasive și nesaturabile sunt implicate în absorbția
folatului. Majoritatea folaților sunt absorbiți la nivelul jejunului. Eliberarea incompletă de folați din
structurile celulare ale plantelor poate scădea biodisponibilitatea folaților din alimentele de origine
vegetală.
8.5. Eliminare:
Folatul este filtrat prin glomerul renal, iar cea mai mare parte a acestuia este reabsorbită în
tubul proximal. Astfel, cea mai mare parte a folatului din urină se prezintă sub forma unor produse
de descompunere, doar 1-2% din cantitatea excretată fiind folat activ.
8.6. Surse alimentare:
Folații apar în mod natural într-o varietate de alimente, cu toate acestea există puține
alimente care pot fi considerate surse deosebit de bogate. Astfel, sursele principale de folați sunt
legumele cu frunze de culoare verde închis, leguminoasele, sucul de portocale și grapefruit, alunele
și migdalele, drojdia. Carnea conține în general cantități mici, cu excepția unor organe precum
ficatul și rinichii. În urma gătitului alimentar sunt raportate pierderi considerabile de folat(9).
8.7. Aport recomandat:
Aport recomandat
Vârstă Sex
(WHO) µg/zi
7-12 luni 80.0
1-3 ani 150.0
4-6 ani 200.0
7-9 ani 300.0
10-18 ani 400.0
B 400.0
>19 ani
F 400.0
Gravide 600.0
Lactație 500.0

9. Vitamina B12 – Cobalamina:

Cobalamina sau vitamina B12 este un complex metalic constituit dintr-un inel de corină și un
ion de cobalt (III) legat la șase liganzi, dintre care patru sunt pirolii reduși care formează inelul de
corină. Ligandul superior sau β-axial variază (grupa R: ciano-, hidroxo-, aquo-, metil- sau adenosil),
dând naștere la formele chimice corespunzătoare ale vitaminei. Metilcobalamina (MeCbl) și
5'-deoxiadenosilcobalamina (AdoCbl) sunt formele care funcționează ca și coenzime în cadrul
reacțiilor metabolice. Hidroxocobalamina (OHCbl) este un intermediar rezultat în timpul sintezei
formelor de coenzimă. Cianocobalamina (CNCbl) este o formă sintetică stabilă și este utilizată
pentru suplimente alimentare și medicamente.
9.1. Funcții biochimice:
Există două reacții care necesită cobalamină sub formă de coenzimă. Una este reprezentată
de rearanjarea metilmalonil-coenzimei A (CoA) la succinil-CoA în cadrul metabolismului propionat
de metilmalonil-CoA-mutază în mitocondrie. Cealaltă este transmetilarea citosolică a homocisteinei
prin 5-metil-tetrahidrofolat (5-metil-THF) în metionină prin metionină sintază. Cobalamina și
folatul interacționează în cadrul ultimei reacții.
9.2. Deficiența:
Cel mai des întâlnit simptom al deficienței de cobalamină îl reprezintă anemia
megaloblastică care afectează globulele roșii și toate celelalte celule de sânge. În fazele târzii, apare
oboseala și dificultatea la respirație datorită afectării transportului de oxigen la celule. Deficiența de
cobalamină este asociată și cu deficiența folatului din cauza funcțiilor commune ale acestora. Pe
lângă anemia megaloblastică, apar și disfuncții neurologice (mielopatia, neuropatia, anomaliile
neuropsihiatrice și mai rara, atrofia nervului optic). De asemenea, pot să apară simptome mentale
precum iritabilitate, tulburări de memorie, depresie.
Deficiențele pot să apară datorită sindromului Imerslund-Gräsbeck, a anemiei pernicioase
sau a gastritei atrofice. Aportul dietetic insuficient este rar la adulții care trăiesc în țările dezvoltate,
dar poate să apară la vegani sau la cei care trăiesc în țări mai puțin dezvoltate.
9.3. Exces:
Nu există reacții adverse la doze mari ingerate.
9.4. Eliminare:
Principala cale de excreție a cobalaminei este prin fecale. Prin urină se elimină excesul de
cobalamină care depășește capacitatea de legare a cobalaminei din sânge. De asemenea, s-au
observat pierderi zilnice de 0,1% – 0,2% din rezervele de cobalamină.
9.5. Interacțiune cu alți nutrienți:
Nu se cunosc interacțiuni ale cobalaminei cu alți nutrienți în ceea ce privește absorbția sau
excreția.
Cobalamina și folatul sunt legate prin enzima metionină sintază, care transformă
5-metil-THF în forma metabolică activă a THF. În cazul în care cantitatea de vitamina B12 este
epuizată, sinteza nu mai are loc, iar folatul ramâne blocat la forma 5-metil-THF.
9.6. Surse alimentare:
Vitamina B12 nu este un costituent obișnuit în alimentele de origine vegetală consumate în
mod obișnuit, excepție făcând cele care conțin drojdie, care au fost expuse la fermentații microbiene
care au produs vitamina (ex: berea) sau care au fost fortificate (ex: cereale pentru micul dejun).
Prinicipalele surse de cobalamină sunt produsele de origine animală: carnea, peștele, lactatele, ouăle
și ficatul(10).
9.7. Aport recomandat:
Aport recomandat
Vârstă
(WHO) µg/zi
7-12 luni 0.7
1-3 ani 0.9
4-6 ani 1.2
7-9 ani 1.8
10-18 ani 2.4
>19 ani 2.4
Gravide 2.6
Lactație 2.8
1. Lykstad, Jacqueline; Sharma S. Biochemistry, Water Soluble Vitamins. In: Biochemistry 5th
edition [Internet]. 2019. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538510/
2. Panel E, Nda A. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for vitamin C 1.
2013;11(11):1–68.
3. Turck D, Bresson J, Burlingame B, Dean T, Fairweather-tait S, Heinonen M, et al. Dietary
reference values for thiamin. 2016;14(November).
4. 10/15/2017 Dietary reference values: advice on riboflavin. 2017;170807.
5. Panel E, Nda A. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for niacin 1.
2014;12(7):1–42.
6. Panel E, Nda A. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for pantothenic acid 1.
2014;12(2):1–25.
7. Panel E, Products D. Dietary Reference Values for vitamin B6 EFSA Panel on Dietetic
Products , Nutrition and Allergies ( NDA ). 2016;14(April).
8. Panel E, Nda A. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for biotin 1.
2014;12(2):1–24.
9. Panel E, Nda A. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for folate 1.
2015;12(11):1–59.
10. Opinion S. Scientific Opinion on Dietary Reference Values for cobalamin. 2015;13(7):1–64.