Despre cunoaștrea aparatului vocal

Mari cântăreți și cugetările lor

Feodor Șaliapin se destăinuiește: „Drumul carierei mele nu a fost ușor și arta mea nu mi-a
venit din cer ca o mană miraculoasă. Ea este prețul eforturilor lungi și perseverente prin care am
atins perfecțiunea în munca mea și am avut nevoie de multă grijă și răbdare pentru a dezvolta
vocațiile mele naturaleˮ.
Unii profesioniști ai vocii, cântăreți și profesori de cânt, au încercat să aducă o contribuție
evolutivă mecanismului vocii cântate și și-au expus metoda educativă vocală sau chiar propriile
experiențe dobândite: Stephen de la Madelaine în 1830, Gilbert Duprez în 1857, Manuel Garica
în 1884, dar contemporană cu noi Lily Lehmann în 1909 și nu în ultimul rând Jean Mauran în
zilele noastre.1
A.E. Varlamov și M. I. Glinka sunt printre primii profesori care au optat pentru
studierea sunetelor naturale.

Despre tehnică vocală și ținută

În cursul Canto, tehnică vocală, de Cornelia Angelescu, este subliniată importanța
expresiei ochilor ce are ca scop exprimarea ideilor și sentimentelor, gândurilor și trăirilor din
piesele respective, ba chiar a unor roluri integrale ce impun anumite prototipuri actoricești. 2
Studierea tehnicii vocale reprezintă o muncă intensă și de durată, anevoioasă, bazată pe
experiențele altora și pe a cântăreților înșiși.
Tehnicile vocale sunt conduite fonatoare în care sunt emise sunete.
Un laringolog francez, în al doilea sfert al acestui secol, a descris un tip de tehnică vocală
pe care a numit-o „emisiune fiziologicăˮ. De fapt, folosirea calificativelor era abuzivă, căci toate
tehnicile vocale sunt la fel de „fiziologiceˮ una ca și cealaltă.3 Dar ele se diferențiază într-un mod
considerabil prin randamentul lor (randament în intensitate, timbru și neobosire vocală).
Timbrul
Jean-Blès Martin (1768-1837), fost profesor al Conservatorului din Paris și bariton al
Operei Comice, semnala: „Timbrul este caracterizat unei voci, fără a ne raporta la întinderea
vocală, deoarece sunt tenori care au sunete grave și bași care posedă sunete acuteˮ. 4 Calitățile
unui timbru prezintă o problemă delicată deoarece se poate confunda cu pozarea vocii.

1
Din prefața scrisă de Andre Moulonguet a cărții Vocea cântată, de Raoul Husson, pg. 21.
2
Cornelia Angelescu, Canto, tehnică vocală, pg.29.
3
Raoul Husson, Vocea cântată, pg. 140.
4
Octav Cristescu, Cîntul, pg.32.
Timbrul, reprezintă rezultatul prim al vibrațiilor armonice ce sunt în legătură directă cu întregul
ansamblu anatomo-fiziologic al aparatului vocal și al punctelor de rezonanță.

Vocale

Limbi străine și școli

După cum normele scrierii sunt fixate de ortografie și sunt obligatorii tuturor ce scriu
aceeși limbă, tot astfel și normele pronunțării cuvintelor sunt fixate de ortoepia limbii respective,
prin legi fonetice obligatorii pentru toți cei ce vorbesc sau cântă în acea limbă. 5
Școlile din Grecia și din Italia învățau pe elevii lor cântul, școlile din Atena și
Alexandria își deprindeau elevii să cânte printr-o educație muzicală mai specializată, dar niciun
document nu a parvenit asupra unei formări fonatoare.

Școala franceză
Stèphen de la Madelaine (1830), în lucrarea Oeuvres complètes sur le Chant, declară că
sunetul emis pe vocala A trebuie să fie compus din patru cincimi de A și dintr-o cincime de O, și
că proporția vocalei O trebuie să fie progresivă în urcarea gamei.6
Gilbert Duprez scrie în lucrarea sa Art du chant: „Se vocalizează pe vocala A. nu
pronunțați acest A ca în cuvântul Ami, ci după cum ați pronunța cuvântul Ame, deschizând astfel
gâtul. Este ceea ce se numește în Franța, destul de impropriu, a elibera sunetele. Italienii nu au
această manieră de a le emite, dar totuși ei nu cunosc această expresieˮ.7
Contemporan cu Bellini și Donizetti este compozitorul Berlioz, muzician înzestrat cu
inteligență vie și cu mari posibilități de expresie care, în operele ca Danațiunea lui Faust, Romeo
și Julieta, Troienii, ne-a dăruit o mizică de o structură deosebită, bazată pe o concepție
interpretativă care configurează un stil melodic vocal și de atmosferă muzicală de structură
esențăală franceză.8

5
Octav Cristescu, Cîntul, pg.102.
6
Raoul Husson, Vocea cântată, pg. 202.
7
Raoul Husson, Vocea cântată, pg. 202.
8
Consuelo Rubio de Uscătescu, Arta cântului, pag.80.