PROGRAMUL DE FORMARE MANAGEMENT INSTITUȚIONAL

MANAGEMENTUL CURRICULUMULUI
- SUPORT DE CURS -

AUTOR:
CONF. UNIV. DR. CLAUDIU MARIAN BUNĂIAȘU

1
 Acest suport de curs reunește materiale publicate în lucrări ale autorului, astfel:
- Capitolul 1: Managementul curriculumului la nivelul instituției școlare, în: Bunăiașu,
C.M. (2011). Proiectarea și managementul curriculumului la nivelul organizației
școlare. București: Editura Universitară, pag. 69-73, 118-120.
- Subcapitolul 2.1.: Proiectarea didactică/proiectarea managerială a curriculumului, în:
Bunăiașu, C.M. (2011). Proiectarea și managementul curriculumului la nivelul
organizației școlare. București: Editura Universitară, pag. 67-69.
- Subcapitolul 2.2.: Managementul proiectului curricular al școlii, în: Bunăiașu, C.M.
(2012). Elaborarea și managementul proiectelor educaționale. București: Editura
Universitară, pag. 121-124, 150-151.
- Capitolul 3: Implementarea curriculumului, în: Bunăiașu, C.M. (2011). Proiectarea și
managementul curriculumului la nivelul organizației școlare. București: Editura
Universitară, pag. 108-115, 158-162..
- Capitolul 4: Evaluarea implementării curriculumului, în: op cit, pag. 162-167.

2
 CUPRINS

1. Managementul curriculumului la nivelul instituției școlare

1.1. Perspective de abordare și modele explicative
1.2. Aplicații
2. Proiectarea managerială a curriculumului; proiectul curricular al școlii
2.1. Proiectarea didactică/proiectarea managerială a curriculumului
2.2. Managementul proiectului curricular al școlii
2.3. Aplicații
3. Implementarea curriculumului
3.1. Strategii de eficientizare a implementării curriculumului
3.2. Model metodologic cadru al implementării curriculumului, aplicabil în:
- managementul elevilor aparținând grupurilor vulnerabile;
- managementul elevilor cu dificultăți de învățare;
- managementul dezvoltării rezilienței elevilor.
3.3. Aplicații
4. Evaluarea implementării curriculumului
4.1. Perspective de abordare
4.2.Niveluri şi ipostaze ale evaluării curriculumului la nivelul şcolii.
4.3. Metode şi instrumente de evaluare a curriculumului la nivelul şcolii
Aplicații

3
 1. Managementul curriculumului la nivelul instituției școlare

1.1. Perspective de abordare și modele explicative

Managementul curriculumului la nivelul şcolii concretizează strategia generală a
reformei curriculare, calitatea acestuia validând portofoliul metodologic la toate nivelurile
decizionale şi justificând, în cele din urmă, costurile reformei (resurse materiale, resurse umane,
sustenabilitatea programelor de formare iniţială şi continuă).
Margaret Preedy analizează conceptul de managementul curriculumului din perspectiva
fixării unui cadru generic al procesului dinamic al curriculumului, orientat spre dezvoltarea
permanentă. Abordarea acestui sens larg al conceptului implică o analiză multinivelară
(managementul curriculumului fixând cadrele activităţilor atât în plan strategic, cât şi în cel
tactic-operaţional) şi necesită definirea clară a finalităţilor („pentru prezent şi perspectivă”) şi
analize factoriale complexe (Preedy, 1988).
Şerban Iosifescu (2001) abordează problema managementului curriculumului din
perspectiva funcţiilor manageriale adaptate ultimelor tendinţe ale managementului educaţional
şi ghidate după principiile managementului schimbării (un management participativ, implicativ,
având ca opţiuni strategice comunicarea, lucrul în echipă în realizarea finalităţilor). Autorul
punând accentul pe managementul curriculumului la nivelul şcolii, care reprezintă „punctul
cheie al realizării şi reuşitei reformei, premisă a succesului la scară largă a acesteia” (Iosifescu,
2001, p. 254).
În concepţia lui Şerban Iosifescu, managementul curriculumului la nivelul şcolii este
structurat pe două paliere:
- managementul curriculumului pentru elevi;
- managementul curriculumului pentru adulţi.
Managementul curriculumului pentru elevi include următoarele activităţi manageriale
(op.cit.):
- analiza nevoilor educaţionale ale grupurilor ţintă;
- proiectarea curriculumului la decizia şcolii;
- implementarea curriculumului;
- evaluarea curriculumului, ghidată de noile tendinţe în evaluarea educaţională;
- performarea de curriculum şi managementul clasei, referindu-se la realizarea de către
profesor a tuturor funcţiilor manageriale, atât pe dimensiunea sarcină, cât şi pe
dimensiunea umană.

4
 Elena Joiţa (2000) abordează managementul curriculumului din perspectiva funcţiilor
managementului general, contextualizat la specificul problemelor manageriale ale procesului
de învăţământ. Din această perspectivă, accentul cade pe „deciziile de elaborare şi aplicare de
proiecte şi programe curriculare, documente variate, pe organizarea condiţiilor de aplicare şi
monitorizare, pe evaluarea şi validarea rezultatelor” (Joiţa, 2000, p.86).
Menţionând palierele instanţelor decizionale ale managementulului curriculumului,
autoarea detaliază problema managementului curriculumului la nivelul clasei de elevi, ca fiind
zona operaţională de bază, nucleul activităţii manageriale în acest domeniu. La acest nivel,
managementul curriculumului capătă un aspect integrativ, rezultând capitole separate (op.cit.,
pp. 87-88):
- managementul definirii, precizării obiectivelor;
- managementul definirii, prelucrării, utilizării, adaptării conţinuturilor;
- managementul definirii, realizării, optimizării strategiilor didactice;
- managementul evaluării;
- managementul relaţiilor profesor-elevi;
- managementul resurselor procesului didactic;
- managementul cercetării pedagogice ameliorative;
- managementul propriei formări ca profesor.
În opinia noastră, operaţionalizarea activității manageriale în domeniul curriculumului
operativ se realizează prin eşalonarea acţiunilor şi operaţiilor manageriale pe două dimensiuni:
1) Dimensiunea instanţelor decizionale şi a atribuţiilor specifice, cuprinzând:
a) Managementul curriculumului exercitat la nivelul întregii organizaţii şcolare:
- concepţia metodologică generală;
- analiza contextului în care se implementează curriculumul;
- proiectarea curriculumului la decizia şcolii;
- stabilirea strategiilor şi a procedurilor de eficientizare a implementării proiectului
curricular al şcolii;
- coordonarea cross-curriculară;
- monitorizarea, evaluarea şi revizuirea curriculumului;
- elaborarea şi derularea unor programe curriculare de marketing educaţional.
La acest nivel, responsabilităţile şi atribuţiile revin echipei manageriale a şcolii,
responsabililor comisiilor metodice, echipele de proiect;
b) Managementul curriculumului la nivelul clasei de elevi, unde profesorul aplică toate

5
funcţiile manageriale şi îndeplineşte rolurile manageriale specifice, utilizând premise, condiţii
date de contextul activităţii şcolare. Competenţele manageriale ale profesorului în domeniul
curriculumului sunt evidenţiate de raţionalitatea şi creativitatea sa în activităţi precum (Joiţa,
2000, p. 87):
- planificarea – proiectarea – programarea activităţilor didactice;
- derivarea şi precizarea obiectivelor specifice şi operaţionale ale capitolelor, lecţiilor;
- organizarea şi adaptarea conţinuturilor curriculare, conform proiectelor curriculare;
- luarea de decizii privind proiectarea, organizarea, alegerea strategiilor, desfăşurarea;
- gestionarea resurselor de care dispune (umane, didactice, materiale, de timp);
- utilizarea sistemului informaţional şi de comunicare, astfel încât să popularizeze
proiectele sale tuturor grupurilor de interes;
- adaptarea proiectelor curriculare la aşteptările elevilor, părinţilor, şcolii, altor factori;
- antrenarea şi motivarea elevilor în managementul curricular;
- dirijarea şi coordonarea efectivă a procesului de realizare a obiectivelor, prin sarcini,
situaţii de instruire, acţiuni specifice;
- verificarea şi aprecierea nivelului şi modului de realizare a tuturor categoriilor de
obiective, în termeni de performanţă, eficienţă, succes;
- decizia asupra stabilirii şi aplicării măsurilor reglatorii.
2) Dimensiunea acţiunilor specifice activităţii manageriale în domeniul curriculumului la
acest nivel, incluzând operaţii manageriale derivate, în special, din modelul APIE de dezvoltare
curriculară (Analiză – Proiectare – Implementare – Evaluare), iniţiat de către Scotish Education
Department în anul 1990. Din această perspectivă, demersurile manageriale, precizate de către
autori şi sugerate în cadrul ghidurilor metodologice, sunt eşalonate pe aceste direcţii strategice
şi nuanţate în funcţie de concepţia metodologică şi contextul curricular, ajungându-se până la
elaborarea de modele curriculare specifice mediului curricular dintr-o unitate şcolară.

1.2. Aplicații

1. Pe baza modelelor explicative în domeniul managementului curriculumului,

stabiliți o listă de competențele manageriale ale managerului școlar și ale profesorului.
2. Realizați un studiu de caz, bazat pe analiza activităților specifice managementului
curriculumului în cadrul unei organizații școlare.

6
 2. Proiectarea managerială a curriculumului; proiectul curricular al școlii

2.1. Modelul curricular al proiectării/proiectarea manageriale a curriculumului

Proiectarea didactică, care valorifică în actualitate modelul proiectării curriculare,

reprezintă un proces multidimensional şi integrat al mai multor componente prin care se
prefigurează reperele curriculare (finaliste, de conţinut, acţionale, de evaluare) şi
acţiunea/interrelaţionarea acestora, care vor orienta procesul de instruire la nivelul formaţiunii
de studiu – clasa de elevi.
Modelul curricular al proiectării pedagogice, valorificat de pedagogia postmodernă, este
axat pe obiectivele instructiv-educative, în spiritul unui învăţământ preponderent formativ şi
construit pe raporturile de interdependenţă între toate elementele activităţii didactice.
Promovarea modelului curricular al proiectării pedagogice are ca avantaje: deplasarea
accentului de pe procesul de predare pe cel de învăţare; valorificarea potenţialului de
autoinstruire şi autoeducare al fiecărui elev/student, prin promovarea unor demersuri specifice
pedagogiei constructiviste; asigurarea unui echilibru între pregătirea de specialitate a
formatorilor (mai ales în manieră interdisciplinară) şi pregătirea psihopedagogică. Sorin Cristea
(2002) reprezintă modelul curricular al proiectării sub forma următoarei scheme:

o - obiective
c - conţinuturi
m - metodologii de
instruire
e - evaluare
f.f.-formarea formatorilor

Fig. 1. Modelul curricular al proiectării pedagogice (Cristea, 2002)

Proiectarea activităţii manageriale reprezintă, în sens larg, o funcţie a managementului

educaţional, exercitat la nivel naţional, zonal şi instituţional, un proces de anticipare a
demersului managerial orientat către realizarea obiectivelor reformei educaţionale.

7
 Proiectarea managerială în domeniul curriculumului reprezintă activitatea de
prefigurare a proiectelor, programelor şi a planurilor operaţionale din domeniul curricular, a
strategiilor, metodologiilor de implementare şi evaluare a acestora, precum şi a planurilor
operaţionale, la nivelurile managementului strategic, tactic şi operativ.

2.2. Managementul proiectului curricular al școlii

Proiectul curricular al şcolii constituie instrumentul managerial de reprezentare a

procesului de dezvoltare a competenţelor, capacităţilor şi deprinderilor elevilor, ca ofertă
curriculară particularizată a unei unităţi şcolare, prin decizii manageriale vizând gestionarea şi
implementarea Planului-cadru de învăţământși construit pe baza raportului optim dintre
dimensiunea procentuală a trunchiului comun şi cea a curriculumului nucleu (Bunăiașu, 2011,
p. 144).
Literatura problematicii indică mai multe modele structurale ale proiectului curricular al
şcolii (op cit, pp.145-147):
a) Modelul structural al autorului Dorel Ungureanu (1999), dezvoltat pe premisa că proiectul
curricular al şcolii presupune, în esenţă, trei direcţii mari de acţiune:
- decizii asupra valorificării planului-cadru de învăţământ, raportate la ciclurile şi profilele
şcolii respective;
- decizii referitoare la elaborarea curriculumului la decizia şcolii;
- decizii la configurarea curriculumului elaborat în şcoală.
Prima direcţie curriculară vizează modul de gestionare a planului-cadru de învăţământ şi
se materializează în stabilirea raportului dintre curriculumul nucleu şi curriculumul elaborat în
școală. A doua direcţie curriculară se concretizează în segmente curriculare dezvoltate pe
benzile de toleranţă ale curriculumului nucleu şi ale curriculumului extins.Cea de-a treia
direcţie curriculară se finalizează în stabilirea disciplinelor opţionale şi elaborarea proiectului
curricular al şcolii.
b) Varianta oficială a modelului de proiect curricular al școlii, incluzând trunchiul comun
şi pachetele de opţionale, (Iosifescu, coord., 2001):
- obiectivele generale ale unităţii şcolare;
- obiectivele specifice şi temele corespunzătoare;
- sistemul de evaluare internă al şcolii;
- metodologia de opţiune şi selecţie a elevilor (dacă tema este suprasolicitată sau dacă se
adresează elevilor care posedă anumite aptitudini, abilităţi).

8
 c) Modelul structural care ilustrează concepția metodologică privind relevarea
principalelor etape ale proiectării manageriale în domeniul curriculumului, anterior parcurse şi
reflectarea politicii curriculare a şcolii, definită în cadrul proiectului de dezvoltare instituţională
(Bunăiașu, 2011).
Acest model abordează proiectul curricular al şcolii ca un instrument procedural de natură
tehnico-managerială, care detaliază proiectul instituţional și care include mai multe variabile
curriculare de natură strategică și tactică (op cit, p. 147):
1. Misiunea şcolii în plan curricular.
2. Analiza resurse-nevoi educaţionale.
3. Obiective ale dezvoltării curriculare:
3.1. Obiective strategice ale dezvoltării curriculare;
3.2. Obiective curriculare pe ani de studiu.
4. Lista disciplinelor opţionale.
5. Lista programelor curriculare, pe categorii de elevi şi tipuri de programe.
6. Resurse necesare susţinerii ofertei curriculare a şcolii.
7. Termene şi responsabilităţi pe discipline, module, programe curriculare.
8. Evaluare (criterii, metode şi instrumente).
Managementul proiectului curricular al școlii include activități și acțiuni manageriale de
optimizare a planificării curriculumului la nivelul școlii, de eficientizare a implementării
programelor curriculare/educaționale, de monitorizare, evaluare și revizuire a proceselor și
produselor curriculare.
Un model metodogic cadru al managementului proiectului curricular al școlii cupinde
următoarele activități, operații și metode manageriale (Bunăiașu, 2011, pp.243-261):
1. Planificarea și programarea curriculumului, la nivelul procesului curricular:
1.1. Elaborarea programelor curriculare ale disciplinelor opţionale;
1.2. Evaluarea programelor curriculare, în vederea aprobării acestora, de către forurile de
decizie la nivelul şcolii şi al administraţiei zonale a învăţământului;
1.3. Elaborarea proiectelor de activitate didactică (pe unităţi de învăţare, teme, lecţie);
1.4. Activităţile cadrelor didactice de selectare, adaptare, definirea elementelor
curriculare în domeniul curriculumului la decizia şcolii, constând în:
- selectarea obiectivelor generale și formularea celor specifice, operaționale;
- selectarea, analiza, prelucrarea şi organizarea conţinuturilor curiculare;
- elaborarea strategiilor de instruire;
- stabilirea modalităţilor de evaluare.

9
 Metodele manageriale de optimizare a planificării și programării curriculumului sunt:
- metode de de proiectare managerială, din perspectiva profesorului: metode de
comparare, metode normative, metoda reflecţiei individuale sau în grup, metoda
scenariilor, metoda extrapolării;
- metode şi tehnici specifice procesului decizional:arborele decizional, analiza
variantelor de planificare, simularea decizională;
- modele şi metode de proiectare constructivistă: modelul celor 5 E (Engage, Explore,
Explain, Elaborate, Evaluate), metoda analizei de sarcină şi a contextului.
2. Organizarea activităţii manageriale de implementare şi monitorizare a
curriculumului:
2.1. Definitivarea listei privind categoriile de activităţi de coordonare a implementării şi
monitorizării curriculumului;
2.2. Structurarea activităţilor pe acţiuni, sarcini concrete, prin care sunt îndeplinite
obiectivele nivelului operaţional al planificării curriculumului;
2.3. Gruparea activităţilor, acţiunilor şi operaţiilor pe categorii de competenţe şi atribuţii
manageriale;
2.4. Detalierea elementelor de conţinut pentru fiecare activitate, acţiune, operaţie, sarcină
de rezolvat;
2.5. Utilizarea sistemului metodologic, informaţional, de comunicare, necesar
activităţilor, sarcinilor specifice de coordonare a implementării şi de monitorizare
curriculumului la nivelul şcolii ;
2.6. Organizarea reţelelor de comunicare la nivelul unităţii echipelor proiectului
curricular al școlii;
2.7. Structurarea compartimentelor, echipelor de proiect, de activităţi, definirea şi
comunicarea atribuţiilor şi a sarcinilor stabilirea termenelor de realizare;
2.8. Definirea criteriilor de evaluare, a indicatorilor de performanţă a nivelului realizării
fiecărei activităţi, acţiuni manageriale, de tipul enunţat mai sus.
Metodele și tehnicile manageriale utilizate în organizare sunt: analiza organizatorică,
analiza de sistem, analiza operaţională, analiza de sarcină, analiza factorială, analiza cauzală,
analiza riscului, analiza de pertinenţă, analiza de caz.
3. Coordonarea şi monitorizarea implementării proiectului curricular al școlii:
3.1. Coordonarea, dirijarea activităţii de implementare a proiectului curricular, prin
motivare şi convingere;
3.2. Coordonarea, dirijarea activităţii în cadrul proiectului curricular, prin cooperare;

10
 3.3. Coordonarea, dirijarea activităţilor prin alternative de rezolvare, a abaterilor, a
problemelor de optimizare ale implementării curriculumului, prin elaborarea de decizii
alternative de soluţionare;
3.4. Eficientizarea implementării curriculumului la nivelul clasei de elevi,prin:
- adaptarea la situaţiile de instruire concretă;
- aplicarea strategiilor de instruire de realizare a obiectivelor curriculare din trunchiul
comun şi din curriculumul la decizia şcolii; în cel din urmă caz, se urmăreşte aplicarea unor
strategii de instruire alternative şi complementare: strategii interactive, ale instruirii
constructiviste, strategii specifice organizării modular-integrate.
3.5. Aplicarea metodelor şi instrumentelor de monitorizare a proiectului curricular, în toate
fazele şi etapele acestuia, de la concepere şi până la evaluare, pe mai multe dimensiuni:
3.6. Aplicarea metodelor şi instrumentelor de evaluare formativă, la nivelul instituţiei şcolare
şi al clasei, ca resursă în eficientizarea implementării, monitorizării şi reglării operative a
curriculumului.
4. Evaluarea proiectului curricular al școlii:
4.1. Analiza rezultatelor furnizate de evaluarea formativă a proiectului curricular al şcolii;
4.2. Aplicarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de verificare a modului de
elaborare, implementare şi monitorizare a proiectului curricular, a rezultatelor acestuia;
4.3. Analiza cantitativă şi calitativă a datelor obţinute în urma aplicării acestei metodologii.
4.4.Evaluarea curriculumului la nivelul procesului curricular, prin:
- analiza rezultatelor furnizate de evaluarea formativă a rezultatelor elevilor;
- aplicarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de evaluare a rezultatelor elevilor;
- analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor obţinute în urma aplicării probelor de
evaluare iniţială, formativă şi sumativă.
4.5. Evaluarea integrală a curriculumului la nivelul şcolii, bazată pe etape ale procesului
curricular, din perspectivă multilaterală:
- evaluare de proiect,prin raportare la următoarele criterii: adecvare la strategia
instituţională de dezvoltare curriculară; coerenţă; consistenţă; relevanţa pentru nevoile
educaţionale şi resusele şcolii; valoare adăugată; operaţionalitate; fezabilitate;
flexibilitate; consum optim de resurse; respectarea cadrului normativ; rezultatele concrete
ale programelor curriculare;
- evaluare de proces, vizând etapele procesului curricular şi cumulând rezultatele furnizate
de evaluarea secvențială;

11
- evaluare de impact, prin raportare la criterii vizând: satisfacerea nevoilor educaţionale
ale grupurilor-ţintă; percepţiile, opiniile şi judecăţile de valoare ale beneficiarilor/
factorilor de decizie/ specialiştilor, cu privire la proiectul curricular al şcolii şi
programele educaţionale;
3.2. Evaluarea modului în care a fost realizată evaluarea formativă şi sumativă a
curriculumului - metaevaluarea.
3.3. Conturarea unor strategii şi modalităţi de revizuire a proceselor de proiectare,
implementare, monitorizare şi evaluare a curriculumului.

2.3. Aplicații
1. Realizați o analiză critică a modelelor metodologice prezentate, privind
elaborarea și managementul proiectului curricular al școlii.
2. Elaborați un proiect educațional, din domeniul politicii manageriale a școlii (un proiect
de dezvoltare instituțională sau un proiect curricular al școlii).
3. Construiți o grilă de evaluare a proiectului elaborat, structurată pe criterii relevante
pentru evaluarea multilaterală a acestuia (proiect, managementul de proiect, produse).
4. Elaborați un proiect/program educațional din domeniul funcțional dezvoltarea curriculară
(proiect de parteneriat/proiect de activitate extracurriculară) sau specific categoriilor de elevi.

12
 3. Implementarea curriculumului

3.1. Strategii de eficientizare a implementării curriculumului

Strategiile de implementare a curiculumului pot fi divizate în :

a) strategii de instruire definite, adaptate în funcţie de opţiunile strategice privind
implementarea procesului curricular. Acestea sunt prevăzute în documentele reformei
curriculare, sunt promovate în politica curriculară a şcolii, dar poartă şi influenţa
reprezentărilor curriculare, a concepţiei metodologice a profesorilor;
b) strategii specifice managementului clasei de elevi, raportate la funcţiile manageriale de
organizare şi coordonare.
a) Strategii de instruire adecvate filosofiei curriculare a reformei învăţământului
În procesul de implementare a curriculumului la nivelul şcolii este aplicată o diversitate
de strategii de instruire, abordate ca linii metodologice generale de realizare a obiectivelor
programelor curriculare, ca „o combinatorică structurală în care elementele de tip probabilist şi
de tip voluntar se intersectează în dinamica procesului la nivelul deciziei“(Iucu, 2001, p.98).
În procesul curricular este aplicat întreg spectrul de metode de instruire, mijloace de
învăţământ şi forme de organizare ale activităţii didactice. În cazul curriculumului la decizia
şcolii, mai ales, trebuie utilizate într-o măsură mai mare stategiile de instruire care favorizează
învăţarea prin cercetare, prin rezolvarea de situaţii-problemă, de învăţare prin cooperare, de
construcţie a cunoaşterii şi înţelegerii, care nu sunt valorificate intens în cadrul trunchiului
comun. Aceste strategii se înscriu în paradigma „învăţării centrate pe elev”, ca nucleu
conceptual al filosofiei curriculare a actualei reforme a învăţământului.
Învăţarea centrată pe elev presupune autonomia educabililor în procesul de achiziţonare
de noi cunoştinţe, de dobândire scheme cognitive şi proceduri operaţionale de rezolvare a
problemelor, prin o mai mare libertate acordată acestora în alegerea temelor, prin încurajarea
construirii de strategii metacognitive. Efectele formative ale învăţării centrate pe elev şi
rezonanţa afectivă a rezultatelor obţinute prin efort propriu sunt incontestabile, fiind cuprinse
în spectrul obiectivelor reformei curriculare: gândirea divergentă, flexibilă, creatoare, critică;
competenţele de transfer, aplicare, generalizare; strategii, stiluri, scheme cognitive ce vor
constitui baze ale învăţării în procesul de (auto)formare continuă, ca adult.
Prin adoptarea strategiilor de promovare a învăţării centrate pe elev se asigură procesului
caracteristicile unei învăţări eficiente (Harpe, Kulski, Radloff, 1999, apud Ghid metodologic,
CNFP, CNCE, 2007, p.46):

13
- definirea de ţinte clare în procesul de învăţare;
- dispunerea de un repertoriu mai amplu de strategii de învăţare şi a procedurilor de
utilizare a acestora;
- utilizarea eficientă a resurselor disponibile;
- cunoaşterea propriilor puncte tari şi puncte slabe în învăţare;
- înţelegerea procesualităţii activităţii de învăţare;
- atitudine pozitivă faţă de propriile sentimente;
- responsabilitate pentru activitatea proprie de învăţare;
- practicarea unui adecvat management al învăţării, prin planificarea, monitorizarea,
evaluarea şi adaptarea propriului proces de învăţare.
Metodele de instruire care promovează învăţarea centrată pe elev se înscriu în categorii
diverse, grupate după liniile metodologice generale şi tipurile de situaţii de instruire :
metodele de explorare a realităţii;
a) metode bazate pe acţiune;
b) metodele de interacţiune educaţională (brainstormingul, sinectica, tehnica Phillips 6.6.,
tehnica 6.3.5., metoda mozaicului, metoda Frisco);
c) metode specifice instruirii constructiviste, divizate în :
- metode şi procedee inductive: metode pentru tratarea iniţială a informaţiilor concrete,
metode pentru formarea imaginii mentale; metode pentru realizarea înţelegerii; metode
pentru realizarea de generalizări, conceptualizări în mod propriu, de organizare a
experienţei cognitive;
- metode şi procedee deductive: metode de rezolvare constructivistă a situaţiilor problemă;
- metode de utilizare constructivistă a reflecţiei personale; metode pentru luarea de decizii;
- metode de construire a înţelegerii creative;
- metode clasice de instruire, reevaluate din perspectivă constructivistă: conversaţia euristică,
dezbaterile, problematizarea, exerciţiul, studiul de caz, jocul de rol, elaborarea de
proiecte, învăţarea prin cercetare.
b) Strategii de organizare a activităţii manageriale în domeniul curriculumului
Ca proces de stabilire a unor structuri decizionale, de comunicare, acţionale, de ordonare
a resurselor în vederea realizării finalităţilor stabilite în cadrul proiectului curricular al şcolii şi
al programelor curriculare, organizarea este eficientizată prin strategii de regulă algoritmice,
dar fără a minimaliza şi pe cele euristice, în cazul unor situaţii particulare. Strategiile de
organizare managerială sunt compuse din următoarele metode, operaţiuni (adaptare după
Iosifescu, coord., 2001, p. 333):

14
- listarea activităţilor/acţiunilor concrete necesare realizării obiectivelor stabilite,
deductibilă din programele curriculare, planurile operaţionale şi proiectele tematice;
- clasificarea activităţilor pe baza unor criterii de similaritate, stabilindu-se şi modul de
evaluare pentru fiecare activitate;
- procurarea şi alocarea resurselor pentru realizarea fiecărui program curricular, activitate
concretă;
- desemnarea persoanelor/echipelor care vor coordona categoriile de activităţi (desemnarea
managerului de proiect/program, constituirea echipelor de lucru pe domenii de activitate,
delimitarea ariilor de competenţă şi responsabilitate).
Elena Joiţa (2000) elaborează un algoritm metodologic al organizării acţionale, unde
profesorul reprezintă centrul decizional în alocarea resurselor programelor curriculare şi
detalierea activităţilor proiectate:
- precizarea ansamblurilor de acţiuni care conduc la realizarea fiecărui obiectiv specific, ca
modalităţi organizatorice;
- definirea categoriilor activităţii corespunzătoare pentru fiecare posibilitate, funcţiune
conturată;
- definirea atribuţiilor, proceselor, formelor de realizare, etapelor pentru fiecare activitate
propusă;
- îndeplinirea fiecărei atribuţii, proces prin realizarea mai multor sarcini adecvat formulate
(construite pe obiective operaţionale);
- rezolvarea sarcinilor prin efectuarea unui şir de operaţii, acţiuni concrete, conform unor
reguli, norme (logice, metodologice, de conţinut, de evaluare, de relaţionare).
c) Strategii de conducere operaţională a implementării curriculumului
Conducerea operaţională şi monitorizarea implementării curriculumului reprezintă
activităţile manageriale de coordonare a resurselor umane şi non-umane, în vederea aplicării
programelor curriculare şi de urmărire continuă a proceselor şi relaţiilor educaţionale, prin
instrumentalizarea unor grile de monitorizare, structurate pe indicatori de performanţă. Acest
gen de activităţi implică capacitatea de „leadership” a echipei manageriale şi a profesorilor, prin
deplasarea accentului strategic de la operaţiunile impersonale pe acţiuni de influenţare,
stimulare a comportamentului în asumarea şi contribuţia la realizarea obiectivelor curriculare,
prin personalizarea relaţiei dintre manageri şi membrii echipelor de proiect, pe de o parte, dintre
profesor şi elevi, pe de altă parte.
Strategiile de conducere operaţională a implementării proiectului şi programelor
curriculare pot fi divizate în :

15
 a) strategii de conducere bazate pe motivaţie, ca linii strategice generale ale
managementului de proiect prin motivarea personalului, operaţionalizabile prin mai multe
modalităţi şi acţiuni :
- popularizarea ofertei curriculare ;
- argumentarea ţintelor, opţiunilor strategice şi a fezabilităţii
- programelor ;
- învingerea tendinţei membrilor organizaţiei şcolare de a nu participa la organizarea
activităţilor proiectului curricular al şcolii;
- valorificarea satisfacţiei generate de rezolvarea cu succes a unor activităţi ale
programelor;
- crearea climatului stimulativ în organizaţie şi în clasă, în cadrul echipelor de proiect.
- recunoaşterea iniţiativelor şi a meritelor în derularea şi optimizarea programelor
curriculare, acordarea de roluri şi sarcini, delegarea, acordarea unor recompense;
- creşterea progresivă a nivelului performanţelor aşteptate, la nivel individual sau la
nivelul echipelor de proiect;
- anticiparea dificultăţilor, prevenirea tensiunilor, pregătirea pentru învingerea
obstacolelor;
- sprijinirea elaborării şi rezolvării iniţiativelor în optimizarea implementării şi
monitorizării programelor educaţionale;
- încurajarea relaţiilor intra-, intergrupouri implicate în managementul programelor
curriculare;
b) strategii de conducere prin excepţie, cuprinzând modalităţi de identificare, analiză şi
soluţionare a situaţiilor problematice ivite în implementarea şi monitorizarea programelor,
printr-un management eficient al sistemului informaţional, prin luarea şi aplicarea deciziilor
adecvate de corectare, ameliorare oportună;
c) strategii de conducere prin alternative, bazate pe:
- elaborarea de variante de soluţionare a obiectivelor curriculare (prin programe, planuri
operaţionale, modalităţi de coordonare a activităţilor manageriale de aplicare, metode,
tehnici şi proceduri de rezolvare a situaţiilor specifice ivite pe parcursul implementării);
- analiza comparativă a acestor ipoteze de soluţionare;
- alegerea şi aplicarea variantelor optime;
- strategii de conducere prin delegare, constând în atribuirea unor responsabilităţi, sarcini
legate de unele aspecte ale aplicării şi monitorizării programelor, însoţite de învestirea
autorităţii corespunzătoare (la nivel individual sau grupal);

16
d) strategii de conducere prin cooperare, ca expresie a practicării unui management
interactiv, prin utilizarea unor proceduri specifice variabilităţii situaţiilor, caracteristicilor
echipelor şi persoanelor implicate în programe, a unor modele interacţionale descrise în
literatura de specialitate.

3.2. Model metodologic cadru al implementării curriculumului, aplicabil în:

- managementul elevilor aparținând grupurilor vulnerabile;
- managementul elevilor cu dificultăți de învățare;
- managementul dezvoltării rezilienței elevilor.

Modelul metodologic al proiectării şi managementului curriculumului diferenţiat şi

personalizat elaborat de Carmen Creţu este fundamentat pe teoriile curriculare ale excelenţei
aptitudinale şi construit din raţiuni metodologice ale contextului reformei curriculumului din
ţara noastră. Modelul managerial reprezintă un ghid metodologic operaţional, flexibil şi
comprehensiv pentru mai mulţi factori – specialişti, cadre didactice, autorităţi, părinţi – care au
atribuţii în proiectarea, organizarea, implementarea şi evaluarea proiectelor şi programelor
curriculare.
În practica managerială la nivelul şcolii, ghidul metodologic avansat poate constitui un
principiu metodologic al elaborării şi implementării programelor curriculare pe categorii de
elevi, atât pentru copii cu posibilităţi aptitudinale înalte, cât şi, prin adaptare, pentru copii cu
dificultăţi în învăţare, aparținâng grupurilor vulnerabile sau în cazul dezvoltării rezilienței
elevilor.
Modelul managerial al curriculumului diferenţiat şi personalizat al autoarei Carmen
Creţu cuprinde ghiduri metodologice, referindu-se la fazele şi secvenţele generale ale
programului educaţional de acest tip.

17
1. Viziunea programului Viziune pentru schimbare, care
emerge dintr-o şcoală, dintr-un
colectiv de cercetare sau dintr-o
catedră universitară.

2.1. Faza de conceptualizare:

- termeni-cheie ai programului
curricular;
- impactul programului asupra
grupului-ţintă şi al comunităţii;

2. Iniţializarea - 2.2. Expertizarea:

concepută în - constituirea comisiilor de

momentul expertizare şi avizare a
transformării viziunii programului curricular;
în „misiuni realizabile” - elaborarea modalităţilor şi
procedurilor de expertiză şi avizare.

2.3. Climatizarea:

- asigurarea condiţiilor şi crearea

contextului pentru climatul pozitiv
sau receptiv;

- evaluarea climatului psihosocial

(analiza parametrilor de mediu
3.1. Evaluarea nevoilor
educaţionale
3. Planificarea
3.2. Definirea obiectivelor
programului curicular

3.3. Proiectarea propriu-zisă:

- etapizarea secvenţelor programului;

- corelarea programului diferenţiat cu programul general;

- selectarea metodelor şi tehnicilor de evaluare formativă,

18
 4.1. Pregătirea implementării:

- selectarea elevilor;

- trainingul profesorilor;

- popularizarea programului.
4.2. Derulare efectivă a programului

4. Implementarea
programului
4.3. Pilotajul programului, prin
observarea elevilor, a profesorilor, cu
scop de feedback

4.4. Evaluarea programului

5. Instituţionalizarea Recunoaşterea şi încadrarea

programului în sistemul educaţional
sau generalizarea
general
programului

Fig. 2. Modelul managerial al programelor curiculare diferenţiate (Creţu, 1998)

3.3.Aplicații

1. Realizați un proiect de cercetare pe problematica dezvoltării rezilienței elevilor.

2. Elaborați câteva instrumente utilizate în desfășurarea cercetării pe tema dezvoltării
rezilienței elevilor: model de grilă de observare, chestionare, ghid de focus-grupuri, ghid de
interviu individual, test sociometric.
3. Elaborați un program curricular diferențiat, adresat elevilor cu dificultăți de învățare sau
celor aparținând grupurilor vulnerabile.

19
 4. Evaluarea implementării curriculumului
4.1. Perspective de abordare

Evaluarea curriculumului, în sens larg, constă în colectarea de probe sau informaţii,

care permit să se ia decizii cu privire la oportunitatea, eficienţa şi valoarea sa educativă (Potolea
şi Manolescu, 2005, p.33).
Sintetizând mai multe analize conceptuale ale evaluării, Daniel Stufflebeam (1980, p.17)
delimitează trei grupe de definiţii pentru evaluare, raportate la trei identităţi (pe care le
valorificăm în explicarea analitică a conceptului de evaluare a curriculumului) :
- evaluarea ca măsură (orientată spre o măsurare precisă, spre fidelitate, rezultând norme
şi concluzii ferme, dar cu dezavantajele inflexibilităţii, al judecăţilor şi criteriilor strict
problematice);
- evaluare-congruenţă (în sensul unei puternice integrări în procesul de învăţământ, a unei
retroacţiuni imediate, dar având ca limite maniera strict tehnică de derulare a evaluării,
restrângerea evaluării la acţiuni secvenţiale);
- evaluarea ca judecată de valoare (având ca avantaje lărgirea variabilelor, permiterea
multiplelor experienţe, efectele stimulative ale actului valorizator, iar ca dezavantaje:
sprijinirea pe rutină, posibilitatea contestării fidelităţii, obiectivităţii).
Pornind de la aceste accepţiuni şi de la premisa extensiunii actului evaluativ şi în cadrul
unei ipostaze ale evaluării educaţionale, definim evaluarea curriculumului, în mod analitic, ca
un proces complex de măsurare şi apreciere a eficienţei, eficacităţii şi calităţii:
a) politicilor curriculare şi a normelor metodologice de aplicare a acestora, integrate în
documentele normative, care orientează şi reglementează procesul curricular, la nivelul
sistemul de învăţământ;
b) activităţilor manageriale la nivel naţional şi zonal, privind proiectarea, coordonarea,
monitorizarea implementării şi metaevaluarea curriculumului, din perspectivă multilaterală:
curriculum-proiect, curriculum-proces, curriculum-produs;
c) procesului curricular derulat la nivel de microsistem (instituţia şcolară), al unei clase
de elevi, al unui profesor, al unei catedre/comisii metodice;
d) rezultatelor învăţării elevilor: competenţe (cognitive, acţional-metodologice,
relaţionale), performanţe, produse ale activităţii şcolare şi extraşcolare;
e) programelor curriculare derulate în zona curriculumului la decizia şcolii ;
f) evaluării proceselor de evaluare derulate la nivel instituţional, al cadrelor didactice, al
programelor, al elevilor – metaevaluarea, în scopul luării celor mai bune decizii educaţionale

20
de continuare, ameliorare, perfecţionare a proceselor de predare-învăţare-evaluare, a
programelor curriculare.

4.2. Niveluri şi ipostaze ale evaluării curriculumului la nivelul şcolii

O ipostaziere a evaluării curriculumului este distribuită, în opinia noastră, pe trei paliere:
evaluarea curriculumului naţional, evaluarea curriculumului zonal şi evaluarea curriculumului
la nivelul şcolii.
Evaluarea curriculumului naţional se realizează prin raportare la criterii privind:
- relevanţa curriculumului pentru nevoile de dezvoltare socială şi aşteptările de pe piaţa
muncii;
- extensiunea curriculumului, în raport cu obiectivele generale ale
sistemului de învăţământ şi domeniile cunoaşterii umane;
- respectarea principiului acordării de şanse egale în educaţie;
- posibilitatea flexibilizării curriculumului, în funcţie de caracteristicile grupului şcolar şi
cele individuale.
Validitatea şi fidelitatea evaluării unui curriculum sunt asigurate de o condiţie
fundamentală: evaluarea curriculumului trebuie realizată în fiecare etapă a procesului
curricular, de la construcţie, la testare, până la controlul calităţii procesului de implementare în
practica şcolară. Obiectul evaluării curriculumului, în diferite momente ale procesului
curricular, cunoaşte mai multe ipostaze (Potolea şi Manolescu, 2005, p.33):
a) în momentul determinării scopurilor: valorile culturale, aşteptările forţelor sociale,
randamentul şcolar actual, evaluarea nevoilor;
b) în momentul proiectării: controlul adecvării obiectivelor şi a celorlalte componente
curriculare;
c) în timpul pretestării: studiul reacţiilor profesorilor şi elevilor, al rezultatelor elevilor;
d) în timpul experimentării: studiul de impact al eşantionului de control, controlul calităţii
programului în condiţii diferite;
e) în timpul implementării în practica şcolară, pe scară largă: controlul eficacităţii
sistemului, în ansamblu, controlul pregătirii profesorilor pentru implementarea curriculumului;
f) în momentul controlului calităţii: analiza cauzelor variaţiei de eficienţă, sugestii de
corectare.
Evaluarea curriculumului zonal are ca obiect adaptarea şi flexibilizarea curriculumului
naţional la specificul zonei şi al instituţiilor şcolare zonale. Evaluarea programelor

21
curriculumului local şi a strategiilor de implementare/monitorizare a curriculumului naţional şi
zonal se realizează după criterii ce vizează:
- relevanţa, coerenţa, operaţionalitatea şi fezabilitatea programelor curriculare zonale;
- valoarea adăugată a acestor programe, faţă de progamele curriculare naţionale;
- eficienţa şi eficacitatea strategiilor şi metodologiilor de implementare şi monitorizare a
curriculumului.
Evaluarea curriculumului la nivelul şcolii este realizată la mai multe niveluri şi şi
cunoaşte mai multe ipostaze, care reies din definiţia analitică a evaluării curriculumului. O
schemă integrativă a ipostazelor evaluării curriculumului cuprinde:
1. La nivelul instituţiei şcolare:
- evaluarea proiectelor, programelor curriculare din zona curriculumului la decizia şcolii;
- evaluarea managementului proiectării curriculuimului la nivelul şcolii (proces, produse,
rezultate);
- evaluarea managementului implementării, monitorizării şi evaluării curriculumului;
- evaluarea coordonării cross-curriculare, prin articularea elementelor curriculumului la
decizia şcolii cu elementele curriculumului oficial;
- evaluarea strategiilor manageriale vizând dezvoltarea curriculară la nivelul instituţiei
şcolare;
- evaluarea managementului resurselor umane, vizând activitatea de perfecţionare a
acestora în domeniul managementului curiculumului.
2. La nivelul operaţional al procesului curricular (al unei clase de elevi, profesor):
- evaluarea modului în care s-a realizat analiza de nevoi a formabililor, a altor factori
interesaţi;
- evaluarea produselor proiectării curriculare – programe curriculare ale disciplinelor
opţionale, planificarea calendaristică a instruirii, proiecte de unităţi de învăţare, proiecte
de lecţii, de activităţi extracurriculare; ca instrumente de evaluare se pot folosi grile de
evaluare construite pe indicatori relativi la modul de definire şi interrelaţionare a
variabilelor curriculare, adecvarea acestora la contextul curricular, creativitatea
profesorului în procesul de proiectare ;
- evaluarea managementului curriculumului la nivelul clasei de elevi, prin grile de
evaluare construite pe criterii relative la organizarea activităţii de proiectare şi
implementare, la coordonarea, monitorizarea şi evaluarea procesului curricular de către
profesor;

22
- evaluarea rezultatelor elevilor: competenţe, capacităţi intelectuale, relaţionale, motrice,
cunoştinţe, aptitudini, trăsături de personalitate;
- evaluarea activităţii de autoperfecţionare a educatorului, a conştientizării, implicării în
self-managementul curriculumului.

4.3. Metode şi instrumente de evaluare a curriculumului la nivelul şcolii

O listă a metodelor şi instrumentele utilizate de către echipa managerială şi profesori în

evaluarea programelor curriculare şi în evaluarea performanţelor şcolare cuprind următoarele
categorii:
a) În evaluarea programului educaţional:
- metode de acumulare empirică şi ştiinţifică de date relevante asupra managementului
de proiect, asupra impactului programului asupra beneficiarilor: chestionarul,
interviul, convorbirea, metoda aprecierii obiective, studiul de caz, analiza
documentelor individuale, analiza produselor activităţii elevilor, analiza
cauzală,analiza factorială, analiza organizatorică, analiza de sistem, analiza
operaţională, analiza contextuală, analiza de sarcină, modele procedurale de
autoevaluare, interevaluare, de declaraţii de intenţii, modele de grile de observare,
modele de grile de evaluare a programelor curriculare şi a proiectelor de activitate
didactică sau extracurriculară, forme de monitorizare a interacţiunilor şi a
comunicării;
- metode de prelucrare şi interpretare a datelor acumulate: metode şi tehnici statistico-
matematice, metoda comparaţiei criteriale, metoda diferenţelor, metode de interpretare
teoretică, scale ale nivelului de funcţionare a personalităţii, scale ale nivelului de
satisfacere a nevoilor grupurilor-ţintă.
b) În evaluarea performanţelor elevilor:
În evaluarea performanţelor elevilor sunt utilizate metode şi instrumente de evaluare
clasice, dar şi cele alternative, acestea din urmă înscriindu-se în cadrul unui concept relativ nou
– evaluarea autentică – care are în vedere atât aprecierea produsului final, cât şi al procesului
care conduce la realizarea sarcinilor. Metodele alternative de evaluare facilitează aprecierea
unor obiective de nivel superior, a unor tipuri de rezultate ce nu pot fi măsurate şi apreciate prin
metodologia clasică şi presupun o investigare mai de durată a comportamentului elevilor.
Astfel, evaluarea este integrată în cadrul proceselor de predare şi învăţare, stimulând

23
dezvoltarea creativităţii, a interesului epistemic, a utilizării capacităţilor autoevaluative, de self-
managementul învăţării.
Metodele şi instrumentele de evaluare utilizate în evaluarea performanţelor elevilor sunt
integrate în mai multe categorii:
- probe orale: conversaţia de verificare, interviul, verificarea pe baza unui suport vizual,
redarea orală a unui conţinut, a unor informaţii, situaţii, evenimente;
- probe scrise : teste docimologice, teste standardizate (sociometrice, de personalitate, de
randament);
- lucrări practice, aplicative ;
- metode alternative de evaluare: observarea comportamentului elevilor în activităţi şi
condiţii variate, dezbateri pe teme problematizate, interviuri, focus-grupuri, elaborarea şi
susţinerea de referate, eseuri şi proiecte, investigaţia, studiul de caz, portofoliul,
organizarea de expoziţii şi sesiuni de comunicări, utilizarea autoevaluării/ interevaluării/
coevaluării.

4.4. Aplicații

1. Elaborați un eseu pe tema dezvoltării competențelor evaluative ale cadrelor didactice,

din perspectiva noilor orintări în teoria și practica evaluării școlare.
2. Realizați o analiză critică a instrumentelor de evaluare a profesorilor, prin raportare la
relevanța criteriilor pentru tipurile de competențe profesionale. Propuneți soluții de
optimizare a acestora.
3. Pe baza unui proiect de dezvoltare instituțională a unei instituții școlare, elaborați
instrumente de evaluare globală și ale produselor acestuia.

24
Bibliografie:

Bunăiașu, C.M. (2011). Proiectarea și managementul curriculumului la nivelul organizației

școlare. București: Editura Universitară.
Bunăiașu, C.M. (2011). Teoria și metodologia curriculumului. Craiova: Editura Universitaria.
Bunăiașu, C.M. (2012). Elaborarea și managementul proiectelor educaționale. București:
Editura Universitară.
Creţu, C. (1998). Curriculum diferenţiat şi personalizat. Iaşi: Editura Polirom
Cristea, S. (2002). Dicţionar de pedagogie. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A.
Iosifescu, Ş. (2001). Management educaţional. Ghid metodologic pentru formarea
formatorilor. Bucureşti: Editura ProGnosis.
Iucu, R.B. (2001). Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi practice. Iaşi: Editura Polirom
Joiţa, E. (2000). Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie. Iaşi:
Editura Polirom
Potolea, D.şi Manolescu, M. (2005). Teoria şi metodologia curriculumului. M.Ed.C.:
Proiectul pentru Învăţământul rural.
Preedy, M. (1988). Approaches to Curriculum Management. Open University Press
Ungureanu, D. (1999). Educaţie şi curriculum. Timişoara: Editura Eurostampa.

25