CURSUL 10

UNITATEA DE INFRACȚIUNE

 Noțiune: desemnează activitatea infracțională unică, desfășurată prin una sau

mai multe acțiuni/inacțiuni, materializate prin unul sau mai multe acte materiale,
de către o persoană, în baza aceleiași rezoluții infracționale, activitate care, prin
natura faptei sau prin voința legiuitorului, întrunește conținutul unei singure
infracțiuni

 Clasificare:
o unitatea naturală de infracțiune – există atunci când activitatea infracțională
realizează prin datele ei de fapt (act material unic sau multiplu, cerut de
natura faptei concret săvârșite) cât și prin datele ei subiective (rezoluție
infracțională unică) conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni
 forme
 infracțiunea simplă
 infracțiunea continuă
 infracțiunea deviată (aberratio ictus, error in personam)
o unitatea legală – există atunci când activitatea infracțională realizează prin
voința legiuitorului conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni, în lipsa
acestei voințe impunându-se reținerea unei pluralități de infracțiuni
 de regulă, presupune reunirea în conținutul aceleași infracțiuni, de sine
stătătoare, a mai multor acțiuni (inacțiuni) care își pierd individualitatea
proprie
 forme:
 infracțiunea continuată
 infracțiunea complexă
 infracțiunea progresivă
 infracțiunea de obicei

 unitatea naturală și cea legală de infracțiune formează unitatea reală de

infracțiune (situația când, juridic, există singură infracțiune)
o unitatea reală de infracțiune sub forma unității naturale se deosebește de
unitatea aparentă de infracțiune, când, deși există o unică acțiune/inacțiune
infracțională, ea realizează conținutul constitutiv al mai multor infracțiuni
 este situația unui concurs formal/ideal
 deci putem concluziona că unitatea de acțiune nu constituie neapărat
unitate infracțională, la fel cum pluralitatea de acțiuni/inacțiuni nu
generează neapărat pluralitate infracțională

I. Unitatea naturală de infracțiune și formele ei

 constituie regula în materie, majoritatea infracțiunilor fiind comise printr-un
singur act infracțional (o faptă unică), fără durată în timp
 implică o cvadruplă unicitate:

1
 o de făptuitor (nu exclude participația penală)
o de formă de vinovăție (inclusiv rezoluție infracțională)
o de faptă (acțiune/inacțiune unică, indiferent de numărul actelor materiale) și
o de rezultat socialmente periculos (se lezează o singură valoare socială)

Infracțiunea simplă
 este forma tipică a unității naturale de infracțiune, cu cvadrupla unicitate
 este posibilă la majoritatea infracțiunilor (omor, ucidere din culpă, loviri sau alte
violențe, vătămare corporală, furt, viol, fals etc.)
o este indiferent dacă infracțiunile:
 sunt comise cu intenție, praeterintenție sau din culpă
 sunt comise prin acțiune/inacțiune
 de regulă, momentul consumării coincide cu cel al finalizării (realizării integrale a)
activității infracționale
o este posibil ca momentul consumării să intervină ulterior, la un interval de
timp mai scurt sau mai lung față de finalul activității infracționale
 o astfel de infracțiune a fost analizată de către Î.C.C.J. în D.R.I.L. nr.
5/2019
 chiar dacă elementul material al laturii obiective este format dintr-o singură
acțiune sau inacțiune, el poate fi format din mai multe acte materiale succesive
comise în același loc și timp, în cadrul unui proces execuțional unic (d.e. furtul
unor produse electronice dintr-un magazin realizat prin mai multe acte de
sustragere consecutive, prin care făptuitorul a transportat marfa din magazin la
autoturismul său; vătămarea corporală a unei persoane prin mai multe lovituri
aplicate succesiv)
o actele materiale succesive nu au semnificație proprie, ci formează împreună, în
mod natural, conținutul acțiunii/inacțiunii descrise de norma de incriminare
(luarea, lovirea etc.)
 în cazul infracțiunilor cu conținut alternativ:
o există infracțiune simplă când:
 se comite doar una dintre acțiunile/inacțiunile care formează elementul
material al infracțiunii (d.e. se folosește fără drept bunul altuia, de către
cel care îl deține cu un titlu, ca formă a abuzului de încredere – art. 238
al. 1 C.pen.1)
 se comit mai multe acțiuni/inacțiuni dintre cele care formează elementul
material al infracțiunii, dar în aceeași împrejurare și în baza unei
rezoluții infracționale unice (d.e. debitorul distruge unele bunuri și
deteriorează altele, în aceeași împrejurare, pentru a frauda creditorii săi –
art. 239 al. 1 C.pen.2)
1
Însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a
fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2
Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori
bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2
 o există infracțiune continuată (unitate legală) când se comit mai multe
acțiuni/inacțiuni dintre cele care formează elementul material al infracțiunii, în
împrejurări diferite, dar în baza unei rezoluții infracționale unice (d.e.
funcționarul public își însușește sume de bani din gestiune, iar apoi, la un alt
moment, folosește bunuri pe care le gestionează – art. 295 al. 1 C.pen.3)
 dacă lipsește rezoluția infracțională unică, nu va mai exista unitate de
infracțiune, ci pluralitate sub forma concursului
 în cazul infracțiunilor cu rezultat alternativ, producerea asupra unei unice
persoane a mai multor rezultate dintre cele menționate legal pentru aceeași
infracțiune este compatibilă cu infracțiunea simplă (d.e. vătămarea corporală care
a produs atât avortul, cât și alte leziuni pentru care victima a avut nevoie de peste
90 de zile de îngrijiri medicale – art. 194 al. 1 C.pen.4)
o dacă, în schimb, rezultatele produse succesiv prin infracțiune corespund unor
infracțiuni diferite, nu mai există infracțiune simplă, ci infracțiune
progresivă, ca formă a unității legale (d.e. o acțiune de lovire produce 95 de
zile de îngrijiri medicale, dar, ulterior, din cauza asistenței medicale
inadecvate și a unor afecțiuni preexistente, victima decedează – fapta va
întruni elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte – art. 195 C.pen.5)
o dacă rezultatele se produc concomitent, dar corespund unor infracțiuni
diferite, nu mai există infracțiune simplă, ci concurs ideal de infracțiuni (d.e.
prin declanșarea unei explozii, este ucisă o persoană și vătămată o alta)
 în cazul infracțiunilor contra persoanei, regula este aceea că lezarea valorilor
sociale protejate de legea penală ca atribute ale persoanei va conduce la reținerea
unui concurs de infracțiuni atunci când există două sau mai multe persoane
vătămate, neexistând unitate de infracțiune (d.e. vătămarea corporală, în aceeași
împrejurare, a două sau mai multe persoane, va constitui un concurs de
infracțiuni)
o cu titlu de excepție:
 legiuitorul a prevăzut cazurile în care lezarea atributelor mai multor
persoane constituie infracțiune unică complexă (unitate legală) – d.e.
omor calificat comis prin uciderea a două sau mai multe persoane (art.
189 al. 1 lit. f C.pen.); uciderea din culpă când prin aceeași faptă se
cauzează moartea a două sau mai multe persoane (art. 192 al. 3 C.pen.);
vătămarea corporală din culpă comisă asupra a două sau mai multe
persoane (art. 196 al. 4 C.pen.) etc.

3
Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul,
de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
4
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: a) o
infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav și permanent;
d) avortul; e) punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
5
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 și art. 194 a avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

3
  practica judiciară a stabilit existența:
 unei infracțiuni unice simple (cazul proxenetismului comis asupra
a două sau mai multe persoane, în aceeași împrejurare – D.C.D. nr.
20/2016)
 unei infracțiuni unice continue (cazul abandonului de familie comis
prin neplata pensiei de întreținere stabilite în favoarea mai multor
persoane, prin aceeași hotărâre judecătorească - D.R.I.L. nr. 4/2017)
 unei infracțiuni unice continuate (cazul proxenetismului comis
asupra a două sau mai multe persoane, prin acte repetate, în baza
unei rezoluții unice – D.C.D. nr. 20/2016; cazul infracțiunii de trafic
de persoane comis asupra mai multor persoane, în aceeași
împrejurare – D.R.I.L. nr. XLIX/2007)
 de principiu, în cazul celorlalte infracțiuni (contra patrimoniului, de serviciu,
contra justiției, de corupție, de fals etc.), afectarea drepturilor mai multor persoane
fizice/juridice nu este incompatibilă cu infracțiunea unică simplă (d.e. furtul în
aceeași împrejurare a mai multor haine din garderoba unei instituții va fi
infracțiune simplă, deși sunt lezate mai multe patrimonii; falsificarea, în aceeași
împrejurare de monedă română și străină va constitui o infracțiune unică; traficul
de droguri de risc și de mare risc, comis în aceeași împrejurare constituie o
infracțiune unică simplă – D.C.D. nr. 3/2017 etc.)

Infracțiunea continuă
 nu este reglementată explicit în legea penală, dar există referiri la aceasta - art. 154
al. 2 teza a II-a C.pen.6, ea fiind reglementată implicit prin chiar modul de
formulare al elementului material (verbum regens) al unor infracțiuni – d.e.
”deținerea”, ”portul”, ”conducerea” etc.
 poate fi comisă cu intenție, praeterintenție sau din culpă
 poate fi comisivă sau omisivă
 se caracterizează prin aceea că activitatea infracțională este formată dintr-o
acțiune/inacțiune care continuă sau durează în timp, în mod natural, după
momentul consumării, până când o intervenție a unei forțe contrarii îi pune capăt
o forța contrarie poate fi umană (a făptuitorului sau a altor persoane fizice sau
juridice, inclusiv a unor autorități) sau nonumană
o are, în mod necesar, atât un moment al consumării, cât și al epuizării
 nu există infracțiune continuă, ci infracțiune simplă atunci când pentru
însăși existența infracțiunii elementul material presupune ca activitatea
incriminată să dureze o anumită perioadă de timp și nu se depășește
această perioadă (d.e. însușirea bunului găsit în varianta nepredării
acestuia în termen de 10 zile – art. 243 al. 1 C.pen.7; neplata pensiei de

6
În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii (…).
7
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau
de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu
amendă.
4
 întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească timp de 3 luni – art. 378
al. 1 lit. c C.pen.8 etc.)
 dacă nu se atinge perioada de timp, fapta nu constituie infracțiune
 dacă se depășește perioada de timp (regula), infracțiunea devine
continuă – D.R.I.L. nr. 4/2017 privind abandonul de familie9
 prezintă două forme:
o infracțiuni continue permanente (activitatea infracțională este liniară, fără
întreruperi sau discontinuități – d.e. furtul de curent electric, prin conectarea
continuă timp de mai multe zile/luni/ani la rețea; lipsirea de libertate în mod
ilegal – art. 205 C.pen.10; unele infracțiuni omisive precum unele forme ale
nerespectării hotărârilor judecătorești – art. 287 al. 1 C.pen. sau neexecutarea
sancțiunilor penale – art. 288 al. 1 C.pen. ori nedenunțarea unor infracțiuni –
art. 266 al. 1 C.pen. sau omisiunea sesizării – art. 267 al. 1 C.pen. etc.;
infracțiunile care au ca element material fapta de ”deținere” – d.e. art. 302 al.
611, art. 303 al. 2 C.pen.12, art. 313 al. 113 C.pen. etc.) și
o infracțiuni continue succesive (activitatea infracțională este de durată, dar
presupune, prin chiar natura ei unele întreruperi sau discontinuități – d.e.
conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere pe o distanță
de 3000 de km; uzurparea de calități oficiale de către cel care poartă fără drept
uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice - art. 258 alin. 3

8
(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la
întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei
de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă.
9
Apreciem că nu mai poate fi acceptată opinia larg împărtășită în doctrina existentă sub vechea
reglementare și reiterată de către Înalta Curte, potrivit căreia epuizarea infracțiunii de abandon
de familie s-ar realiza la momentul condamnării făptuitorului, prin hotărâre judecătorească de
primă instanță deoarece, față de modificările operate în materie procedurală (prin eliminarea
posibilității instanței de a extinde acțiunea penală, în cursul judecății, cu privire la actele
materiale comise ulterior sesizării instanței și care compun infracțiunea de abandon de familie
pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), instanța este obligată să se pronunțe doar cu
privire la fapta care formează obiectul sesizării, astfel încât momentul consumării infracțiunii
coincide cu momentul sesizării instanței. Tocmai din acest motiv, neplata de către debitor, în
continuare, a pensiei de întreținere, va realiza conținutul unei noi infracțiuni, care va forma
obiectul unui proces penal distinct.
10
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7
ani.
11
Deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare
a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
12
Deținerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conține informații
secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176,
se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
13
Punerea în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum și primirea,
deținerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulație, se sancționează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse.
5
 C.pen.14; nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în varianta „portului”
ilegal de arme - art. 342 al. 1 și 2 C. pen.15 etc.)
 ambele forme ale infracțiunii continue pot fi comise și în formă continuată (d.e.
făptuitorul ia decizia de a se conecta la rețeaua de curent electric ori de câte ori
merge la casa de vacanță până la obținerea autorizației de branșament; făptuitorul
ia decizia de a purta arma de foc doar pe durata concediilor petrecute în
localitatea de domiciliu, unde crede că are dușmani etc.)
 momentul epuizării infracțiunii continue este important pentru incidența unor
instituții precum: aplicarea legii penale în timp și spațiu, aplicarea actelor de
clemență (amnistie, grațiere), începutul calculului termenului de prescripție a
răspunderii penale, aplicarea regulilor răspunderii penale pentru majori (când
activitatea infracțională s-a epuizat după împlinirea vârstei de 18 ani), reținerea
recidivei postcondamnatorii și nu a concursului de infracțiuni (când epuizarea
infracțiunii s-a realizat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
privind o altă infracțiune) etc.
o de momentul consumării infracțiunii continue depinde aplicarea unor
instituții precum: reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu referire la
revocarea amânării aplicării pedepsei/ a suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei, revocarea grațierii condiționate, revocarea liberării
condiționate etc.
 infracțiunea continuă nu este cauză de agravare legală a răspunderii penale
o se explică prin aceea că activitatea incriminată durează în timp prin chiar
natura faptei, legiuitorul nedorind să efectueze o distincție între durata
”standard” pentru incriminare și durata ”extinsă” de la care se agravează
răspunderea pentru faptă
o deci pedeapsa care poate fi aplicată are limite speciale identice infracțiunii
simple, dar durata activității infracționale va fi avută în vedere la
individualizarea răspunderii penale – art. 74 al. 1 lit. a C.pen.16

Infracțiunea deviată
14
(1) Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită
sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără
drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani.
15
Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a
munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a
armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
16
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii
săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a)
împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite.
6
 este creație a doctrinei, nu este reglementată legal
 presupune:
o îndreptarea acțiunii, din cauza erorii făptuitorului, asupra altei persoane sau
a altui obiect decât cel vizat de către făptuitor (error in personam – d.e. victima
omorului este confundată cu persoana pe care făptuitorul dorea să o ucidă;
este sustrasă servieta unei alte persoane decât cea vizată de făptuitor) sau
o devierea acțiunii, din cauza executării deficitare a activității infracționale sau
a altor factori neprevăzuți, de la obiectul sau persoana împotriva vizată, la un
obiect sau la o altă persoană (aberratio ictus – d.e. vătămarea altei persoane
decât cea vizată din cauza ricoșării glonțului în corpul altei persoane)
 majoritar considerată o formă a unității naturale de infracțiune (pe considerentul
că legea penală apără în mod egal valorile juridice de același tip – viața persoanei,
integritatea personală a acesteia, patrimoniul – indiferent de titularul concret al
acestora etc.)
o totuși, subzistă controversa dacă nu ar trebui reținut un concurs de infracțiuni
între tentativa la infracțiunea care se dorea a fi comisă și cea efectiv săvârșită
(opinie minoritară)
o dacă la error in personam soluția unității naturale este corectă, apreciem că la
aberratio ictus, acolo unde se poate proba in concreto existența conținutului
constitutiv a mai multor infracțiuni, reținerea concursului este obligatorie,
neputând opera absorbția tentativei în forma consumată, pentru că vizează
infracțiuni distincte, altminteri rămânând nepedepsită tentativa care există în
materialitatea ei (d.e. tentativa de omor cu privire la X, pe care făptuitorul
dorea să îl ucidă și cărui glonțul i-a trecut razant pe lângă cap și omorul cu
privire la Y, aflat întâmplător în apropierea lui X)

7
II. UNITATEA LEGALĂ de infracțiune și formele ei
 constituie o situație de excepție, când există mai multe acțiuni/inacțiuni comise de
către făptuitor care ar putea realiza tipicitatea unor infracțiuni distincte sau când
se produce rezultatul socialmente periculos specific mai multor infracțiuni
distincte, dar prin voința legiuitorului valoarea juridică a acestora formează
obiectul unei singure infracțiuni

Infracțiunea continuată
 este reglementată de art. 35 al. 1 C. pen.: Infracțiunea este continuată când o persoană
săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții (și împotriva
aceluiași subiect pasiv – neconstituțională), acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare
în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
 este acea formă a unității legale de infracțiune care se caracterizează prin:
o identitate de subiect activ
 autorul sau cel puțin unul dintre autori trebuie să participe la toate actele
infracționale, săvârșind cel puțin două astfel de acte (altfel, nu se poate
reține caracterul continuat al infracțiunii)
 condiția este îndeplinită și când autorul unui act infracțional este
complice la al doilea, comis în baza aceleiași rezoluții infracționale
(d.e. două persoane convins să comită furturi din două magazine
învecinate; în prima seară A pătrunde în magazin, în vreme ce B stă
de veghe, iar în seara următoare, la celălalt magazin, A rămâne de
pază, iar B pătrunde în magazin, deoarece geamul este mai mic și B
poate intra mai lesnicios – fiecare va răspunde în calitate de
coautor, pentru furt, comis în formă continuată)
 instigatorul/complicele va răspunde pentru contribuția avută efectiv
 instigatorul va răspunde pentru infracțiunea continuată dacă a
instigat la aceasta aceeași persoană
o dacă se instigă persoane diferite să comită infracțiuni diferite,
instigatorul va răspunde pentru un concurs de infracțiuni,
fiind indiferent că a avut o rezoluție infracțională unică (d.e.
directorul unei societăți instigă doi angajați, prin acte
succesive, să ia credite bancare folosind acte false)
 complicele va răspunde pentru infracțiunea continuată doar dacă a
efectuat acte de participație raportat la cel puțin două
acțiuni/inacțiuni care compun infracțiunea continuată
o dacă complicele participă la un singur act material, dar are
reprezentarea faptului că se comite o infracțiune continuată
(urmând a fi executate și alte acte materiale) acesta poate fi
complice moral pentru celelalte acte, reținându-se și în sarcina
sa forma continuată
o dacă complicele ajută persoane diferite să comită infracțiuni
diferite, el va răspunde pentru un concurs de infracțiuni, fiind
indiferent că a avut o rezoluție infracțională unică (d.e.
8
 paznicul nemulțumit de neplata drepturilor salariale nu
intervine când constată pătrunderea succesivă a două
persoane, permițând fiecăreia să efectueze sustrageri)
o comiterea mai multor acțiuni/inacțiuni la intervale diferite de timp
 acțiunile/inacțiunile să realizeze conținutul aceleiași infracțiuni, în formă
simplă sau agravată (deci să existe unitate de conținut a infracțiunii - d.e.
unele acte sunt specifice furtului simplu, iar altele furtului calificat –
răspunderea se va angaja pentru forma agravată a infracțiunii continuate
dacă cel puțin un astfel de act este în formă agravată)
 dacă actele realizează conținutul unor infracțiuni diferite, nu va mai
exista infracțiune continuată, chiar dacă, inițial, rezoluția
infracțională fusese unică pentru ambele fapte comise (d.e. un act
este de furt, iar altul de tâlhărie, deoarece după comiterea
sustragerii făptuitorul a trebuit să folosească violența pentru a-și
asigura scăparea)
 în cazul infracțiunilor cu conținut alternativ, se păstrează forma
continuată și atunci când fapta este comisă prin modalități diferite
ale elementului material (d.e. delapidarea comisă prin însușirea și
folosirea de bunuri din gestiune – art. 295 al. 1 C.pen.)
 acțiunile/inacțiune pot fi toate/unele în formă tentată/consumată
 dacă cel puțin un act este consumat, întreaga infracțiune continuată
va fi considerată consumată
 acțiunile/inacțiunile pot să fie îndreptate împotriva aceluiași sb. pasiv sau
a unor sb. pasivi diferiți – C.C., dec. nr. 368/2017
 nu se confundă cu situația comiterii mai multor acte materiale, în aceeași
împrejurare, în succesiune neîntreruptă (decât, eventual, de intervalul
firesc raportat la natura infracțiunii și împrejurările comiterii ei), în
realizarea unei activități infracționale unice (când există infracțiune
simplă)
o existența unei rezoluții infracționale unice (unitate de rezoluție)
 presupune prevederea rezultatelor socialmente periculoase și urmărirea
sau acceptarea lor (deci intenția, directă sau indirectă)
 ea trebuie să preceadă actele de executare și să subziste pe durata
săvârșirii lor
 o modificare neesențială a modului de comitere a actelor
infracționale nu afectează unitatea rezoluției infracționale și nu
alterează caracterul continuat al infracțiunii (d.e. deși făptuitorul a
comis furturile din locuințe pătrunzând prin efracție, prin forțarea
încuietoarei ușii, la o locuință nu a reușit acest lucru, ușa fiind mai
bine securizată, astfel că a spart geamul)
 ea face diferența dintre infracțiunea continuată și concursul real de
infracțiuni
 două sau mai multe infracțiuni continuate (de același fel sau
diferite) pot fi comise în formă concurentă (d.e. după comiterea mai
multor furturi dintr-un cartier, autorul fuge în alt oraș, de frică să

9
 nu fie prins, desfășurând acolo mai multe spargeri de locuințe din
case de vacanță)
 se poate deduce dintr-un ansamblu de elemente precum: identitatea
(unitatea) persoanei vătămate, intervalele de timp relativ scurte dintre
acțiuni/inacțiuni; comiterea lor asupra unor bunuri de același fel;
folosirea acelorași metode, procedee, mijloace (modus operandi); comiterea
acțiunilor în aceleași împrejurări sau condiții (d.e. noaptea, în același
cartier, în mijloace de transport în comun etc.); unitatea de scop (d.e.
comiterea furturilor pentru obținerea mijloacelor de întreținere a familiei;
comiterea delapidării pentru folosirea banilor la jocuri de noroc) etc.
 trebuie să fie suficient de determinată pentru ca făptuitorul să aibă
reprezentarea generală (nu detaliată, amănunțită) a actelor care vor fi
comise (d.e. luarea hotărârii de a comite furturi de radio-uri auto,
noaptea, din parcările blocurilor dintr-un anumit cartier)
 rezoluția infracțională nu poate fi atât de generală încât să se refere
doar la comiterea unei anumite infracțiuni ori de câte ori va exista
ocazia (d.e. cumpărarea de bunuri sustrase de la orice persoană care
le are spre vânzare)
 infracțiunea continuată nu este posibilă la:
o infracțiunile comise din culpă sau praeterintenție (lipsește rezoluția
infracțională specifică infracțiunii intenționate)
o infracțiunile de obicei - controversă
 o parte a doctrinei susține că repetarea actelor materiale este o consecință
a obișnuinței, ca specific al infracțiunii, nu a rezoluției infracționale
 în realitate, ea este posibilă (d.e. hărțuirea comisă în concediul de vară
petrecut anual în localitatea X)
o infracțiunile cu rezultat ireversibil (denumite în doctrină și infracțiuni al căror
obiect nu este susceptibil de divizare - d.e. cele contra vieții: un omor nu poate
fi comis în formă continuată, dar se acceptă posibilitatea comiterii tentativei la
aceste infracțiuni, în formă continuată)
 la stabilirea existenței formei agravate a infracțiunii continuate (care a produs
consecințe deosebit de grave) se ține seama de totalul prejudiciului cauzat tuturor
persoanelor fizice sau juridice, prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care se
realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii – D.R.I.L. nr.
XIV/2006
 infracțiunea continuată se consumă la momentul comiterii celei de a doua
acțiuni/inacțiuni și poate cunoaște și un moment al epuizării, dacă se continuă
activitatea infracțională și după acest moment
o momentul epuizării infracțiunii continuate este important pentru incidența
unor instituții precum: aplicarea legii penale în timp și spațiu, aplicarea actelor
de clemență (amnistie, grațiere), începutul calculului termenului de prescripție
a răspunderii penale (art. 154 al. 2 teza a II-a C.pen.17), aplicarea regulilor
răspunderii penale pentru majori (când activitatea infracțională s-a epuizat
după împlinirea vârstei de 18 ani), reținerea recidivei postcondamnatorii și nu
17
În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în
cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni (…).
10
 a concursului de infracțiuni (când epuizarea infracțiunii s-a realizat ulterior
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare privind o altă infracțiune) etc.
o de momentul consumării infracțiunii continue depinde aplicarea unor
instituții precum: reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu referire la
revocarea amânării aplicării pedepsei/ a suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei, revocarea grațierii condiționate, revocarea liberării
condiționate; aplicarea legii penale în spațiu (când doar consumarea s-a
produs pe teritoriul României – regula ubicuității) etc.
o actele comise de către minori anterior vârstei de 14 ani nu angajează
răspunderea penală și nu intră în conținutul infracțiunii continuate
 pedeapsa care poate fi aplicată este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea
săvârșită, al cărei maxim poate fi majorat cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei
închisorii sau cel mult o treime, în cazul amenzii – art. 36 al. 1 C.pen.: Infracțiunea
continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al
cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel
mult o treime în cazul pedepsei amenzii
o infracțiunea continuată este nu doar o formă a infracțiunii, dar și o cauză de
reală, de agravare facultativă a pedepsei (majorarea este facultativă și se
realizează atunci când maximul special prevăzut de lege pentru respectiva
infracțiune este neîndestulător) care își produce efectul succesiv după
circumstanțele agravante, dar înainte de concursul de infracțiuni, recidivă sau
pluralitatea intermediară (dacă ele există) – art. 79 al. 2 C.pen.18
o aplicarea pedepsei se realizează într-o singură etapă (se stabilește direct
pedeapsa pentru infracțiunea continuată, prin aplicarea criteriilor de
individualizare de la art. 74 C.pen.), nu în două (deci sporul nu se aplică
distinct, după stabilirea pedepsei)
o la amendă ceea ce se majorează este numărul zilelor-amendă, nu și cuantumul
bănesc al zilelor-amendă (art. 61 al. 6 C.pen.19)
 dacă instanța constată că pentru unul/unele acte materiale este incidentă vreuna
din cauzele de la art. 16 C.pr.pen. (d.e. fapta nu există, nu a fost comisă de către
inculpat, nu a fost comisă cu vinovăție etc.) nu va dispune disjungerea și achitarea
inculpatului și nici nu va proceda la schimbarea încadrării juridice, ci va pronunța
soluția legală raportat la actele comise de către inculpat cu vinovăție, excluderea
celorlalte fiind indicată doar în considerentele hotărârii
 este posibil ca descoperirea caracterului continuat al unei infracțiuni să se
realizeze ulterior, după condamnarea definitivă a făptuitorului pentru unul sau
unele dintre actele materiale (d.e. făptuitorul este condamnat pentru furt calificat,
în formă continuată, constând din două acte materiale, dar ulterior se descoperă
comiterea altor acte materiale, în același interval de timp și în baza aceleiași
rezoluții)

18
Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii
penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe
agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.
19
Fracțiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor
speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) și alin. (5).
11
 o în această situație, legea permite recalcularea (mai exact, stabilirea) pedepsei,
pentru a se ține cont de ansamblul infracțiunii complexe – art. 37 C.pen.: Dacă
cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată (…) este judecat ulterior și
pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni,
ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă
corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.
 norma nu este incidentă decât în cazul condamnării (cu executare sau cu
suspendare) pentru cel puțin unul dintre actele materiale care compun
infracțiunea continuată (nu și în cazul renunțării la aplicarea pedepsei
sau amânării aplicării pedepsei
 norma se corelează cu art. 585 al. 1 lit. d C.pr.pen.20 și nu presupune
rămânerea definitivă a tuturor hotărârilor judecătorești privitoare la
elemente ale infracțiunii continuate
- Î.C.C.J., D.R.I.L. nr. 11/2021: În ipoteza în care constată existența unei condamnări definitive pentru o
infracțiune continuată, instanța învestită cu judecarea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul
constitutiv al aceleiași infracțiuni, va proceda la recalcularea pedepsei ținând seama de infracțiunea săvârșită
în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior și va dispune
anularea formelor de executare emise urmare a condamnării anterioare şi emiterea unora noi în conformitate cu
hotărârea pronunțată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.

Infracțiunea complexă
 este reglementată de art. 35 al. 2 C. pen.: Infracțiunea este complexă când în
conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o
acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
 presupune faptul că în conținutul constitutiv de bază sau în cel agravat sunt
înglobate elementele constitutive ale unei sau mai multor infracțiuni, de sine-
stătătoare, care își pierd(e) individualitatea, prin voința legiuitorului, dând naștere
unei noi infracțiuni, mai grave (d.e. tâlhăria absoarbe furtul și amenințarea/lovirea
sau alte violențe; violul absoarbe actele de agresiune sexuală comise în aceeași
împrejurare – art. 219 al. 4 C.pen.21 etc.)
o voința legiuitorului de a forma infracțiuni complexe rezultă din chiar
conținutul constitutiv (de bază sau agravat) al infracțiunii absorbante
o din faptul că infracțiunile absorbite își pierd individualitatea rezultă efecte
importante, inclusiv faptul că nu sunt incidente dispozițiile privind împăcarea
sau plângerea prealabilă instituite de legiuitor prin normele care le
incriminează distinct
o complexitatea legală nu trebuie confundată cu complexitatea naturală,
caracterizată prin absorbirea unor activități infracționale în mod natural de
către infracțiunea mai gravă comisă în aceleași împrejurări (d.e. amenințarea
cu moartea a persoanei vătămate, comise anterior înjunghierii sale sunt două
infracțiuni absorbite de omorul comis asupra aceleiași persoane, în aceeași
împrejurare)
20
Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul
executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre
următoarele situații: d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
21
Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale
prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2), fapta constituie viol.
12
 așa după cum rezultă din norma legală, infracțiunea complexă poate avea 2
forme:
o infracțiune complexă tip – forma de bază (când infracțiunea/infracțiunile
absorbite sunt elemente constitutive ale infracțiunii absorbante în chiar forma
sa de bază – d.e. șantajul care absoarbe amenințarea – art. 207 C.pen.; tâlhăria
care absoarbe prin reunire furtul și amenințarea/lovirea sau alte violențe – art.
233 C.pen.; ultrajul care absoarbe amenințarea, lovirea sau alte violențe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte și omorul –
art. 257 C.pen. etc.)
 nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii absorbante/absorbite
poate conduce la:
 inexistența oricărei infracțiuni (d.e. nu va exista șantaj dacă
făptuitorul a determinat persoana vătămată să facă ceva prin
rugăminți, nu prin amenințare)
 reținerea unei alte infracțiuni (simplă) decât cea complexă (d.e.
amenințarea comisă asupra unei persoane care nu este funcționar
public nu va constitui ultraj)
 reținerea unei tentative a infracțiunii complexe (d.e. folosirea de
violențe în scopul deposedării un colier, fără a însă a-l sustrage,
deoarece făptuitorul a observat că e contrafăcut)
o infracțiune complexă – forma agravată (când infracțiunea absorbită este
element circumstanțial agravant al infracțiunii absorbante – d.e. omorul
calificat comis asupra a două sau mai multe persoane – art. 189 al. 1 lit. f
C.pen.; lipsirea de libertate urmată de moartea victimei – art. 205 al. 4 C.pen.;
violul urmat de moartea victimei – art. 218 al. 4 C.pen. etc.)
 nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii absorbite va
conduce la reținerea formei de bază sau a altei forme calificate a
infracțiunii (d.e. tâlhăria urmată de vătămare corporală și nu tâlhăria
urmată de moartea victimei, dacă s-a reușit salvarea vieții victimei
prin intervenția promptă a medicilor)
 sub aspectul vinovăției:
o infracțiunea complexă forma tip (de bază) poate fi comisă doar cu intenție
o infracțiunea complexă forma agravată poate fi comisă cu intenție (d.e. omorul
comis asupra a două sau mai multe persoane), praeterintenție (lipsirea de
libertate urmată de moartea victimei) sau din culpă (vătămarea corporală
comisă din culpă asupra a două sau mai multe persoane – art. 196 al. 4 C.pen.)
 infracțiunea absorbită poate fi de aceeași natură cu infracțiunea absorbantă (aduce
atingere aceluiași tip de valori sociale - d.e. uciderea din culpă comisă asupra a
două sau mai multe persoane – art. 192 al. 3 C.pen.) sau de natură diferită (lezează
valori sociale diferite – d.e. tâlhăria, violul urmat de moartea victimei etc.)
o când obiectul juridic este diferit, obiectul material poate fi același (d.e. corpul
persoanei în cazul infracțiunii de viol urmată de vătămarea corporală a
victimei) sau poate fi diferit (d.e. tâlhăria care are ca obiect material bunul
sustras și corpul persoanei lovite)

13
 infracțiunea absorbantă poate fi o infracțiune simplă (d.e. furtul calificat, comis
prin efracție care absoarbe distrugerea) sau o infracțiune complexă (d.e. tâlhăria
urmată de moartea victimei, care absoarbe uciderea din culpă)
 infracțiunea absorbită poate fi o infracțiune simplă (d.e. violarea de domiciliu
absorbită de furtul calificat) sau o infracțiune complexă (d.e. tâlhăria care absoarbe
furtul calificat comis prin efracție)
 infracțiunea complexă poate fi comisă prin acțiune (comisivă) sau prin inacțiune
(omisivă)
 infracțiunea complexă este posibilă doar în cazul infracțiunilor de rezultat, nu și a
celor de pericol
 infracțiunea complexă permite, de principiu, participația penală în toate formele
o dacă infracțiunea complexă este compusă din două infracțiuni distincte,
coautoratul subzistă și atunci când fiecare coautor realizează activitatea
infracțională pe linia uneia dintre infracțiunile absorbite (d.e. la tâlhărie, unul
sustrage bunul, iar celălalt lovește persoana vătămată pentru a-și asigura
păstrarea bunului furat)
 anumite infracțiuni complexe pot fi comise în formă continuată (d.e. tâlhăria) sau
progresivă (d.e. violul urmat de moartea victimei)
 infracțiunea complexă:
o în forma tip se consumă la momentul producerii rezultatului socialmente
periculos și poate cunoaște și un moment al epuizării (d.e. furtul de curent
electric însoțit de violențe pentru a realiza conectarea la rețea se epuizează la
momentul deconectării)
 dacă în forma tip sunt absorbite două infracțiuni distincte, este vorba
despre momentul producerii tuturor urmărilor socialmente periculoase,
o importanță aparte având producerea rezultatului pe linia obiectului
juridic principal (d.e. la tâlhărie, consumarea va fi la momentul
deposedării de bun, și nu la momentul comiterii violențelor, anterior
deposedării; dacă violențele sunt comise ulterior deposedării de bun,
consumarea infracțiunii se va realiza la momentul exercitării violențelor)
o în forma agravată (inclusiv praeterintenționată) se consumă la momentul
producerii rezultatului socialmente periculos agravat, cu condiția ca
anterior/concomitent să se fi produs și rezultatul socialmente periculos aferent
formei de bază (d.e. la momentul morții victimei, dacă anterior survenise și
consumarea violului)
 dacă se produce doar rezultatul socialmente periculos mai grav, nu și cel
aferent formei de bază, fapta rămâne în formă tentată (d.e. victima
decedează în urma loviturilor, astfel că acțiunea de viol este abandonată
înainte de consumarea acestuia)
 la stabilirea existenței formei agravate a infracțiunii complexe, care a produs
consecințe deosebit de grave se ține seama de totalul prejudiciului cauzat, pe linia
tuturor infracțiunilor care compun infracțiunea complexă (atât cea absorbantă, cât
și cea/cele absorbite) – d.e. furtul cu consecințe deosebit de grave comisă prin
efracție, dacă a fost distrus un seif în valoare de 150.000 lei și a fost sustrasă suma
de 1.900.000 lei
 pedeapsa care poate fi aplicată este:
14
 o cea prevăzută de norma de incriminare aferentă încadrării juridice a faptei –
art. 36 al. 2 C.pen.: Infracțiunea complexă se sancționează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru acea infracțiune.
o cea prevăzută de lege pentru infracțiunea complexă consumată, dacă fapta a
rămas în stare de tentativă, producând doar rezultatul praeterintenționat mai
grav (d.e. violul/tâlhăria/lipsirea de libertate nu se consumă, dar se produce
moartea persoanei vătămate, din cauza violențelor aplicate) – art. 36 al. 3
C.pen.: Infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al acțiunii secundare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea complexă consumată
 este posibil ca descoperirea caracterului complex al unei infracțiuni să se realizeze
ulterior, după condamnarea definitivă a făptuitorului pentru infracțiunea de bază
sau pentru una dintre infracțiunile absorbite (d.e. făptuitorul este condamnat
pentru viol, iar ulterior victima decedează din cauza violențelor folosite la
comiterea violului; făptuitorul este condamnat pentru vătămare corporală, iar
ulterior se descoperă că tot el sustrăsese, cu aceeași ocazie, un bun al victimei)
o în această situație, legea permite recalcularea (mai exact, stabilirea) pedepsei,
pentru a se ține cont de ansamblul infracțiunii complexe – art. 37 C.pen.: Dacă
cel condamnat definitiv pentru o infracțiune (…) complexă este judecat ulterior și
pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni,
ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă
corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.
 norma nu este incidentă decât în cazul condamnării (cu suspendare sau
cu executare), deci nu și în cazul renunțării la aplicarea pedepsei sau
amânării aplicării pedepsei
 norma se corelează cu art. 585 al. 1 lit. d C.pr.pen. 22, dar nu presupune
neapărat judecarea separată a elementelor componente ale infracțiunii
continuate
 deci în ultima cauză se poate dispune reunirea cauzei definitiv
soluționate anterior cu cea aflată în cursul judecății și privitoare la
noile acte materiale descoperite

Infracțiunea progresivă
 este acea formă a unității legale de infracțiune care se caracterizează prin aceea că
după momentul consumării infracțiunii, fără nicio intervenție a făptuitorului, se
produc una sau mai multe agravări a urmării socialmente periculoase inițiale sau
noi urmări ale activității infracționale, corespunzătoare unei/unor alte
infracțiuni, mai grave (d.e. fapta de lovire care inițial produsese 70 de zile de
îngrijiri medicale a cunoscut o agravare a urmărilor produse, din cauza îngrijirii
medicale inadecvate sau insuficiente acordate, astfel că la reevaluarea medico-
legală s-a stabilit un nu cuantum, de 100 de zile de îngrijiri medicale; fapta de
vătămare corporală care inițial determinase doar o infirmitate, din cauza unor
22
Conform acestei norme: ”Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul
executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: d) acte care
intră în conținutul aceleiași infracțiuni.”
15
 complicații apărute pe fondul unor afecțiuni preexistente, a cauzat moartea
victimei)
 nu este reglementată expres în legislația penală, dar există referiri la aceasta (art.
154 al. 3 C.pen.23), iar existența ei indubitabilă rezultă din modul de reglementare a
rezultatului socialmente periculos al unor infracțiuni (de regulă, contra persoanei
sau care absorb infracțiuni contra persoanei: loviri sau alte violențe, vătămare
corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte)
 este o formă a unității de infracțiune deoarece infracțiunea mai gravă (determinată
în funcție de ultimul rezultat produs) absoarbe prin voința legiuitorului
infracțiunea inițială (și, dacă este cazul, și pe cea intermediară), mai ușoară,
reținându-se doar prima și nu un concurs de infracțiuni
o acest element specific o diferențiază față de celelalte forma de unitate
infracțională, la care agravarea rezultatului infracțiunii nu generează
tipicitatea unei alte infracțiuni24
 infracțiunea progresivă există doar în cazul infracțiunilor de rezultat, nu și a celor
de pericol (este teoretic posibilă la infracțiunile de pericol concret, dar nu este
reglementată ca atare în dreptul nostru penal)
 participația penală este posibilă sub toate formele
 poate fi comisă atât prin acțiune, cât și prin inacțiune
 poate fi comisă cu intenție, praeterintenție sau chiar culpă (o vătămare corporală
din culpă își poate agrava rezultatul socialmente periculos producând decesul
persoanei vătămate)
 și o infracțiune complexă poate fi infracțiune progresivă (d.e. lipsirea de libertate
care a produs inițial doar o vătămare a sănătății victimei produce ulterior decesul
acesteia)
 cunoaște atât un moment al consumării (aferent producerii primului rezultat
socialmente periculos), cât și unul al epuizării (aferent producerii ultimului
rezultat, mai grav)
o la momentul consumării nu se poate încă vorbi de o infracțiune progresivă
(care se naște abia la momentul producerii rezultatului mai grav), totuși data
comiterii infracțiunii progresive este considerată ca fiind data comiterii faptei
descrise de elementul material al laturii obiective și nu data consumării sau a
epuizării (a se vedea, d.e., art. 154 al. 3 C.pen.)
o de momentul săvârșirii acțiunii/inacțiunii (considerat moment al comiterii
infracțiunii) se leagă incidența unor instituții precum: aplicarea legii penale în
timp și spațiu, reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu referire la
revocarea amânării aplicării pedepsei/ a suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei, revocarea grațierii condiționate, revocarea liberării
condiționate, aplicarea actelor de clemență (amnistie, grațiere), începutul
calculului termenului de prescripție a răspunderii penale, aplicarea regulilor
răspunderii penale pentru minori/majori (în funcție de vârsta făptuitorului la
23
În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă
de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare
rezultatului definitiv produs.
24
De altfel, faptul că acest element este de esența infracțiunii progresive rezultă și din
considerentele D.R.I.L. nr. 5/2019.
16
 data comiterii acțiunii/inacțiunii), reținerea concursului de infracțiuni și nu a
recidivei postcondamnatorii (când epuizarea infracțiunii s-a realizat ulterior
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare privind o altă infracțiune) etc.
o de momentul epuizării se leagă incidența unor instituții de drept penal
precum aplicarea legii penale în spațiu (d.e. când urmarea socialmente
periculoasă se produce pe teritoriul României, chiar dacă fapta nu a fost
comisă și nu s-a consumat inițial aici – regula ubicuității)
o minorul care a comis activitatea infracțională până la împlinirea vârstei de 14
ani nu răspunde penal, chiar dacă rezultatul socialmente periculos (cel inițial
sau cel definitiv) se produce după această vârstă, când minorul avea
discernământ
 în plan procedural, determină o schimbare de încadrare juridică, din infracțiunea
mai ușoară (inițială), în cea mai gravă, aferentă noului rezultat produs (d.e. din
loviri sau alte violențe în vătămare corporală) sau din forma simplă/calificată în
forma agravată (calificată) a aceleiași infracțiuni (d.e. din lovire sau alte violențe în
forma de bază în lovire sau alte violențe în forma calificată prev. de art. 193 al. 2
C.pen.; din viol urmat de vătămarea corporală în viol urmat de moartea victimei
etc.)
o dacă infracțiunea inițială a fost definitiv judecată anterior producerii
rezultatului mai grav, se ridică probleme cu privire la o nouă tragere la
răspundere penală a făptuitorului, ca efect al regulii non bis in idem
 pedeapsa care poate fi aplicată este cea prevăzută de norma de incriminare
aferentă ultimei încadrări juridice a faptei, iar toate elementele care privesc
împrejurările comiterii infracțiunii vor fi avute în vedere la individualizarea
răspunderii penale – art. 74 al. 1 C.pen.

Infracțiunea de obicei

 nu este reglementată expres în legislația penală, dar există referiri la aceasta - art.
154 al. 2 teza a II-a C.pen.25
 existența ei indubitabilă rezultă din modul de reglementare al elementului
material al laturii obiective în cazul anumitor infracțiuni, impunând în mod
necesar condiția repetării unei anumite conduite pentru ca această să aibă
relevanță penală

25
În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în
cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul
infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
17
 o d.e. hărțuirea (art. 208 al. 1 C.pen.26), exploatarea cerșetoriei (art. 214 al. 1
C.pen.27), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215 C.pen. 28),
hărțuirea sexuală (art. 223 al. 1 C.pen.29), nerespectarea măsurilor privind
încredințarea minorului (art. 379 al. 2 C.pen.30) etc.
 specific infracțiunii de obicei este că actele materiale repetate, care pot fi doar de
comisiune (nu inacțiune), luate individual, nu au relevanță penală, aceasta
existând doar când se probează obiceiul (obișnuința) în comiterea respectivelor
acte, prin repetarea lor într-un număr suficient de mare
o numărul de acte necesar pentru a denota obișnuința nu este precizat legal,
doctrina nefiind unanimă, dar majoritar se apreciază că trei astfel de acte ar fi
necesare
o actul individual poate fi ilicit nonpenal, fiind sancționat contravențional sau
disciplinar ori civil, dar trebuie respectată regula non bis in idem (d.e. materia
contravențională este, de principiu, penală, în sensul C.E.D.O., astfel că acte
ilicite contravenționale sancționate ca atare nu forma ulterior și obiectul
răspunderii penale)
 se poate comite doar cu intenție, directă/indirectă
 dacă se continuă activitatea infracțională după momentul consumării, va exista și
un moment al epuizării
 momentul epuizării infracțiunii de obicei este important pentru incidența unor
instituții precum: aplicarea legii penale în timp și spațiu, aplicarea actelor de
clemență (amnistie, grațiere), începutul calculului termenului de prescripție a
răspunderii penale, aplicarea regulilor răspunderii penale pentru majori (când
activitatea infracțională s-a epuizat după împlinirea vârstei de 18 ani), reținerea
recidivei postcondamnatorii și nu a concursului de infracțiuni (când epuizarea
infracțiunii s-a realizat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
privind o altă infracțiune) etc.
o de momentul consumării infracțiunii continue depinde aplicarea unor
instituții precum: reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu referire la
revocarea amânării aplicării pedepsei/ a suspendării sub supraveghere a
26
Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană
ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta,
cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
27
Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să
apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase
patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
28
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului,
cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
29
Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al
unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație
umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
30
Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre
părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul
competent.
18
 executării pedepsei, revocarea grațierii condiționate, revocarea liberării
condiționate etc.
 infracțiunea de obicei:
o (majoritar) nu poate fi comisă în formă continuată – controversă doctrinară,
dar posibilitatea nu poate fi exclusă
o (majoritar) nu poate fi comisă în coautorat – controversă doctrinară, dar
posibilitatea nu poate fi exclusă
o nu permite tentativa
 nu este cauză legală de agravare a pedepsei
o pedeapsa care poate fi aplicată are limite identice infracțiunii simple, dar
durata activității infracționale va fi avută în vedere la individualizarea
răspunderii penale – art. 74 al. 1 lit. a C.pen.

19